argentina, oficial Republica Argentina[8][upper-alpha 1] (în spaniolă República Argentina) este o republică federală din America de Sud.

Se învecinează la nord
cu Bolivia și Paraguay; la nord-est cu Brazilia, la est cu Uruguay și Oceanul Atlantic; la sud cu Oceanul Atlantic și la vest cu Chile. Capitala și cel mai mare oraș
din țară este Buenos Aires.

Cu o suprafață de 2.780.400 km², Argentina este ca mărime a doua țară din America de Sud (după Brazilia) și a opta țară din lume. Împreună cu Insulele
Malvine și celelalte insule din sudul Atlanticului are o suprafață totală de 2.808.400 km². Coastele argentiniene au o lungime de 4990 km.

Țara ocupă cea mai mare parte din sudul Americii de Sud și are forma unui triunghi ascuțitunghic alungit, cu baza la nord și vârful la Punta Dungeness,
extremitatea sudică a continentului. Lungimea teritoriului, de la nord la sud, este de aproximativ 3330 km iar lățimea maximă este de aproximativ 1384 km.
Argentina include și Țara de Foc, care cuprinde jumătatea estică a Insulei Mari a Țării de Foc și numeroase insule vecine (ca, de exemplu, Isla de los Estados).

Istoria[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Istoria Argentinei.

Argentina a fost populată înainte de sosirea exploratorilor spanioli. Existau triburi nomade care se ocupau, în special, cu vânatul și agricultura.

În februarie 1516, navigatorul spaniol Juan Díaz de Solís, căutând un traseu spre Indiile de Est a acostat în estuarul Rio de la Plata și a revendicat noile teritorii în
numele Spaniei. În 1526, un navigator italian, Sebastian Cabot, a oprit în estuar, în căutare de provizii și, apoi, a urcat în sus pe râul Parana, până aproape de
actualul oraș Rosario. Aici, împreună cu însoțitorii lui, au construit un fort și, apoi, au continuat drumul pe râu, până în Paraguayul actual. Cabot a rămas patru ani
și a descoperit importante cantități de argint. Sistemul hidrografic a fost denumit Rio de la Plata (râul argintului).

Colonizarea regiunii a fost începută în 1535 de soldatul spaniol Pedro de Mendoza. În februarie 1536, Mendoza, care fusese numit guvernator militar al întregului
ținut de la sudul lui Rio de la Plata, a pus piatra de temelie a orașului Buenos Aires. El a încercat să cucerească noi teritorii, dar nu a reușit din cauza lipsei
alimentelor și a împotrivirii triburilor băștinașe. Cinci mai târziu, a fost nevoit să părăsească Buenos Aires.

José de San Martin (1778-1850)

În 1537, Domingo Martinez de Irala, unul dintre locotenenții lui Mendoza, a fondat Asuncion (capitala actuală a Paraguay-ului), care a fost prima așezare
permanentă din regiunea La Plata. De la această bază, spaniolii au cucerit, treptat, teritoriile dintre râurile Parana și Paraguay. Santiago del Estero, prima așezare
permanentă din Argentina, a fost construită în 1553 de spaniolii veniți din Peru. Santa Fe a fost fondată în 1573, iar în 1580 a fost reluată construcția
orașului Buenos Aires.

În 1620 întreaga regiune La Plata a fost subordonată viceregelui din Peru pentru administrare. Din cauza politicii comerciale restrictive, colonizarea regiunii La
Plata a fost încetinită în următorii o sută de ani. În 1776 teritoriile ocupate, în prezent, de Argentina, Bolivia, Paraguay și Uruguay s-au separat de Peru și s-a
constituit Viceregatul Rio de la Plata. În iunie 1806, orașul Buenos Aires a fost atacat de flota britanică sub comanda amiralului Riggs Popham. Viceregele nu s-a
împotrivit acestui atac neautorizat de guvernul englez și orașul a fost ocupat de britanici. Aceștia au fost însă alungați, în luna august, de cetățenii orașului. În
1807, englezii au atacat, din nou, Buenos Airesul, dar au fost respinși de locuitori. Acest lucru a avut o importanță deosebită, deoarece coloniștii spanioli au
căpătat încredere în forțele lor și s-au implicat în luptele pentru cucerirea independenței. Mișcarea revoluționară în La Plata a căpătat amploare în perioada
detronării regelui Ferdinand al VII-lea al Spaniei de către Napoleon. Locuitorii din Buenos Aires au refuzat să-l recunoască pe Joseph Bonaparte, care fusese
instalat pe tronul Spaniei. La 25 mai 1810, demonstranții au alungat guvernul viceregal și au instalat un consiliu guvernamental provizoriu, în numele lui Ferdinand
al VII-lea. În scurt timp, relațiile cu reprezentanții regelui au fost rupte și s-a început campania de cucerire a independenței. Partea eliberată de sub armatele
regale a fost împărțită, în 1813, în 14 provincii. În 1814, conducătorul militar Jose de San Martin a preluat comanda armatei nordului și, mai târziu, a dat lovituri
decisive trupelor spaniole în Chile și Peru.