Școala cu clasele I-VIII Lucian Blaga, Satu Mare

Franța

Husti Gabriel
Clasa a VI-a B
 Franța
Istorie
În timpul epocii fierului, zona ce reprezintă astăzi Franța a fost locuită de gali, un
popor celtic. Roma a anexat zona în anul 51 î.Hr.și a deținut regiunea până în anul 486,
când francii (un popor germanic) au cucerit regiunea și au format Regatul Franței. Franța a
devenit o mare putere europeană în Evul Mediu, în urma victoriei din războiul de o sută de
ani (1337-1453). În perioada renașterii, cultura franceză a înflorit, iar Franța a pus bazele
unui imperiu colonial global, care urma ulterior să devină al doilea cel mai mare din
lume. Secolul al XVI-lea a fost dominat de către războaie civile și religioase, între catolici și
protestanți (hughenoți). Sub Ludovic al XIV-lea, Franța a devenit puterea culturală, politică și
militară dominantă a Europei. În secolul al XVIII-lea, Revoluția franceză a răsturnat monarhia
absolută, a dezvoltat una dintre cele mai vechi republici din istoria modernă și a
elaborat Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului, care exprimă idealurile unei națiuni
inclusiv în ziua de astăzi.

În secolul al XIX-lea, Napoleon I a preluat puterea și a creat Primul Imperiu Francez,

care prin războaiele napoleoniene a schimbat istoria Europei continentale. După prăbușirea
imperiului, Franța a trecut printr-o perioadă tumultuoasă, având o succesiune de guverne ce a dus
într-un final în 1870 la înființarea celei de-a Treia Republici Franceze. Franța a fost un
participant major în Primul Război Mondial, din care a ieșit victorioasă, și a fost una
dintre Puterile Aliate în Al Doilea Război Mondial, dar a intrat sub ocupația puterilor Axei în
1940. În urma eliberării, în 1944, a fost creată A Patra Republică Franceză, ulterior dizolvată în
cursul Războiului din Algeria. A Cincea Republică, condusă de Charles de Gaulle, a fost
înființată în 1958 și există până în ziua de astăzi. Algeria și aproape toate celelalte colonii au
devenit independente în anii 1960, dar au păstrat legături economice și militare cu Franța.

Charles de Gaule

1
 Franța este o putere nucleară, este unul dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului
de Securitate al Națiunilor Unite și membru NATO. De asemenea, Franța este membră
a G7, G20, a zonei euro, a spațiului Schengen și găzduiește sediile Consiliului
Europei, Parlamentului European și UNESCO. Franța joacă un rol important în istoria mondială
prin intermediul influenței exercitate de cultura sa, de limba sa și de
valorile democratice, seculare și republicane pe care le-a promovat în ultimele două secole.

Geografie
Teritoriul metropolitan al Franței oferă forme de relief și peisaje naturale deosebit de
variate. Mari părți din teritoriul actual al Franței s-au înălțat de-a lungul mai multor episoade
tectonice, în special în orogeneza hercinică din paleozoic, care stă la originea
masivelor Armorican, Central, Morvan, Vosgi, Ardeni și Corsican.

Munții Alpi, Pirinei și Jura sunt mult mai tineri, și sunt mai puțin erodați — Alpii ating
4.810 m altitudine în Mont Blanc (cel mai înalt punct al Franței).

Alpii francezi

Rețeaua hidrografică a Franței este, în principal, drenată de patru mari

fluvii: Loara, Sena, Garonne și Ron,la care se mai pot adăuga și Meuse și Rinul, mai puțin
importante pentru Franța, dar fluvii majore la nivel european.

Raul Sena, Paris

2
 Franța dispune de 11 milioane de km² de ape marine teritoriale, în trei oceane, 97% din
această suprafață fiind asociată teritoriilor de peste mări.

Franța metropolitană beneficiază de o largă varietate de peisaje: câmpii agricole sau

împădurite, lanțuri montane mai mult sau mai puțin erodate, litoraluri diversificate și văi cu orașe
amestecate cu spații neo-naturale. Franța de peste mări conține și ea o
importantă biodiversitate (de exemplu, în pădurile ecuatoriale franco-guyaneze sau
în lagunele Noii Caledonii). Franța este una dintre cele mai împădurite țări din Europa
Occidentală, pădurile ocupând 28% din suprafața țării.

Masivul alpin Mont Blanc.

Golful Mont Saint-Micheldin Normandia.

Din pricina poziției sale la răscruce, Franța este țară de tranzit. Ea este, de fapt, traversată,
în mod obligatoriu, de persoanele și mărfurile care circulă pe cale terestră între peninsula
Iberică și restul Europei și, după deschiderea Eurotunelului în 1994, între Regatul Unit și restul
Europei. Ca o moștenire a istoriei, rețelele franceze de transport sunt foarte centralizate în
jurul Parisului; această centralizare este deosebit de puternică în domeniul feroviar și aerian, deși
a început să se diminueze.

3
 TGV Duplex

Principalul mijloc de transport utilizat în Franța este cel rutier, care, în 2007, reprezenta respectiv
86,5% și 79,9% din traficul de călători și de mărfuri.

Educație și Cultură
Franceza este limba vorbită majoritar în Franța și este, oficial, „limba republicii” conform
legii constituționale din 1992. Franța este a doua cea mai populată țară vorbitoare de franceză din
lume, după Republica Democrată Congo, dar prima ca vorbitori de franceză. Franța duce o
politică lingvistică activă în favoarea limbii franceze. Aceasta se poate vedea, între altele, la
nivelul Organizației Internaționale a Francofoniei, din care Franța face parte, după cum face
parte și din Adunarea Parlamentară a Francofoniei.

În afara limbii franceze, în 1999, în Franța se mai vorbeau șaizeci și cinci de alte limbi, între
care limbile regionale.

Începând cu legea din 9 decembrie 1905, bisericile sunt strict separate față de stat în
Franța: „Republica nu recunoaște, nu salarizează și nu subvenționează niciun cult religios cu
excepția regiuni Alsacia-Mosela, unde sunt recunoscute cultul catolic, două culte
protestante și cultul mozaic.

Dincolo de aceste valori, pierderea influenței de către religii este un aspect major al
evoluției societății franceze în secolele al XIX-lea–al XX-lea. Aproape 80% dintre bărbați și
70% dintre femeile care se declară catolici nu asistă niciodată la o slujbă religioasă. Chiar și în
rândurile celor mai fervenți catolici, aplicarea preceptelor bisericii este în scădere: 31% dintre
practicanții frecvenți au avut între 1995 și 2004 copii în afara căsătoriei. În 2006, puțin mai mult
de un sfert din populație declara că „crede într-un dumnezeu”, în timp ce 60% se declarau atei
sau agnostici.

4
 În Franța, educația este obligatorie de la șase la șaisprezece ani, iar școala publică este
laică și gratuită. Dacă formarea și plata serviciului de educație, ca și alegerea programelor, cad în
sarcina statului, gestiunea unităților școlare primare și secundare este în sarcina comunităților
teritoriale locale.

Învățământul primar se desfășoară în două faze:

1) grădinița, la care merg copiii foarte mici, are ca scop învățarea primelor cunoștințe,
socializarea și fixarea elementelor fundamentale de limbaj și numere;

Apoi, către vârsta de șase ani,

2) școli primare, al căror principal obiectiv este învățarea lecturii, scrisului și aritmeticii,
precum și o educație civică.

Învățământul secundar se desfășoară și el în două cicluri. Primul se desfășoară în colegii

(școli gimnaziale) și se încheie cu obținerea „diploma de brevet” .A doua se desfășoară în licee și
se încheie cu examene finale și naționale: bacalaureatul (profesional, tehnologic și general),
precum și cu certificatul de aptitudini profesionale (certificatul de aptitudini profesionale
agricole în învățământul agricol).

Învățământul superior prezintă particularitatea coabitării între universități și

sistemul grandes écoles, în care se intră, în general, prin concurs, în urma absolvirii unor clase
pregătitoare. Învățământul superior pentru diploma de tehnician superior și clasele pregătitoare
pentru grandes écoles se desfășoară în cadrul liceelor, sau în unități private. Grandes écoles sunt,
adesea, considerate a fi mai performante și mai elitiste decât universitățile.

Aproape 17% dintre elevii învățământului primar și secundar sunt școlarizați în unități private,
cea mai mare parte sub contract de asociere cu statul și, adesea, cu cultele religioase.

Cele mai importante școli din Franța sunt:

• Ecole de Tersac

5
• Ecole Des Roches

• Lycee Saint Joseph

• Notre-Dame High School

6
 Franța este țara cea mai vizitată din lume de turiști străini, cu peste 82 de milioane de
vizite primite în 2007, dar numai a treia din lume după achizițiile de pachete turistice
internaționale. Motivele acestui tip de turism sunt diverse: este vorba atât despre turismul
cultural (îndreptat, în special, către Paris), cel balnear (în special pe Coasta de Azur), cel
natural, turismul de afaceri (Parisul este principala destinație mondială pentru acest tip de
turism), de recreere (Disneyland Paris este de departe cel mai frecventat parc de distracții din
Europa) și de practicarea sporturilor de iarnă (în special, în Alpii de Nord). Atracțiile turistice
cele mai vizitate sunt, în marea lor majoritate, situate în Île-de-France (Disneyland Paris, Muzeul
Luvru, Turnul Eiffel, Palatul de la Versailles ); dar și câteva obiective din provincie atrag și ele
numeroși turiști, cum ar fi castelele din Valea Loarei, mont Saint-Michel, Rocamadour, Castelul
Haut-Kœnigsbourg.

Muzeul Luvru

Turnul Eiffel

7
 Încă din 1840, în Franța, clădirile de interes istoric, arhitectural, patrimonial sau cultural
pot fi înscrise sau clasificate de către stat ca monumente istorice, ca și anumite bunuri mobile
(clopote), ceea ce le asigură o protecție juridică, precum și ajutoare privind restaurarea și
întreținerea. La data de 31 decembrie 2008, în Franța existau 43.180 de monumente istorice
înscrise sau clasificate.

Felie de roquefort, una dintre brânzeturile franțuzești cele mai cunoscute.

Bucătăria franceză este renumită în special pentru produsele agricole de calitate:

numeroase vinuri (șampania, vinul de Bordeaux sau cel de Burgundia etc.) și brânzeturi
(roquefort, camembert).