Care sunt simbolurile Frantei?

Cu toții am auzit de Turnul Eiffel (din fier

forjat – fer puddlé), de Disneyland Paris (situat la Chessy) sau de
bulevardul Champs-Élysées (din arondismentul 8 al Parisului), dar care
sunt aspectele care definesc viața francezilor de zi cu zi? Am ales două
categorii – limba franceză pe de o parte și locuri celebre, specialități
culinare și mici invenții pe de altă parte, fiindcă sunt mai apropiate de
cotidian și nu sunt mai puțin interesante decât marile atracții turistice.
Să le descoperim împreună.

I. Varietatea lingvistică a Franței metropolitane

1) Langues d’oc & langues d’oïl

În Franța, o țară cu peste 67 milioane de locuitori, există trei categorii

lingvistice principale denumite les langues d’oc și les langues d’oïl,
care însumează 21 de versiuni regionale ale limbii franceze (les
variétés régionales du français). 

De ce există trei categorii lingvistice și de ce versiunea oficială

este langue d’oïl? Și «oc», și «oil» înseamnă «da». Cele două categorii
lingvistice au fost denumite după cum se pronunța acest cuvânt în Evul
Mediu.

Versiunile regionale ale limbii franceze sună atât de diferit, încât ne-ar

fi greu să le înțelegem doar învățând franceza literară. Ascultați
în atlasul lingvistic o fabulă de Esop spusă de vorbitori din diferitele
regiuni lingvistice ale Franței.

Iată încă trei exemple de accente diferite – două din Franța, unul din
Quebec (Canada)

2) Limba oficială – dialectul francien 

Limba franceză pe care o învățăm ca vorbitori de limbi străine este cea
folosită în capitală și în regiunea înconjurătoare – Paris – Île de France.
Dialectul francien a devenit limba literară în 1539, când Francisc I a
semnat edictul din Villers-Cotterêts. Prin acest act s-a stabilit că toate
documentele legale trebuie să fie inteligibile pentru toți și de aceea
trebuie să fie redactate în franceză (limba maternă a poporului),
excluzând cuvintele din latină.

3) Franceza pură – dialectul tourangeau

Deși dialectul francien, din zona Parisului, este cel literar, nu este
considerat ca având cea mai «curată» pronunție.

Zona unde nu există nici o particularitate a accentului (a pronunției)

este cea din jurul orașului Tours, provincia Touraine. Este zona cu
accentul cel mai «pur».

Motivele pentru această  «puritate» proverbială a francezei

regionale tourangeau sunt variate: din punct de vedere geografic,
regiunea Touraine se află la distanță de orice influență straină, iar din
punct de vedere social, în această parte a Franței, în care se află
castelele de pe valea Loarei, au locuit regii, cu suitele lor, care
reprezentau modelul de urmat în toate privințele, inclusiv în vorbire.

II) Locuri celebre, invenții și specialități culinare

4) Cafeneaua pariziană «Le Procope» este prima cafenea literară din

lume, fondată în 1686. Cafeneaua era frecventată de personalitățile
literare ale Iluminismului: Voltaire, Molière, Corneille, Racine.
Cafeneaua încă există, fiind în același timp și muzeu.

5) «Le croissant», deși are un nume franțuzesc, a fost

inventat la Viena, dupa înfrângerea armatei otomane (asediul din 1683)
și a fost adus în Franța de către regina Maria Antoaneta. Croasantul are
formă de semilună, ca și simbolul de pe steagul otoman.

6) Dealtfel, după numele orașului Viena, produsele de patiserie se

numesc viennoiseries, iar pâtisserie se referă la mini prăjituri.

7) Presa franceză sau «la cafetière à piston» este o inventie

franțuzească, folosită pentru a crea un amestec mai aromat de cafea și
apă și pentru a ține deoparte zațul (le marc de café).

8) Pâinea este aliment de bază, parte a identității culturale. În zilele

noastre în Franța există soiuri de grâu tradiționale (le blé ancien) și
soiuri noi, hibride (le blé moderne, hybridisé), soiurile care se folosesc
acum fiind cele hibride, care sunt mai puțin hrănitoare și mai greu de
digerat. Acestui fapt i se datorează în parte și intoleranța la gluten.
Pentru o imagine de ansamblu, aveți aici harta specialităților de
panificație din Franța. Una dintre specialitățile celebre este «le pain au
chocolat», denumită și «chocolatine», iar din cauza celor două denumiri
s-a creat o adevărată polemică în Franța, care este împarțită în funcție
de varianta aleasă dintre cele două denumiri.

9) În Franța, brânzeturile reprezintă o parte distinctă a unei mese,

astfel ordinea felurilor de mâncare este următoarea: aperitivul –
«l’entrée », felul principal – «le plat», brânzeturile – «le fromage» și
desertul – «le dessert». Dacă sunteți curioși ce fel de vin poate fi
alăturat fiecărui tip de brânză, găsiți aici o prezentare mai mult sau mai
puțin exhaustivă.

10) Stilul de a mânca franțuzesc a fost inclus în patrimoniul cultural

imaterial UNESCO.