Armenia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sari la navigareSari la căutare
Acest articol se referă la o țară independentă și suverană din Caucaz, din Eurasia.
Pentru alte sensuri, vedeți Armenia (dezambiguizare).
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau
inexistentă.
Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii
bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.

Armenia
Republica Armenia
Հայաստանի Հանրապետություն
Hayastani Hanrapetutyun

Drapelul Armeniei Stema Armeniei[*]

Deviză: Visit Armenia, It is Beautiful 

Imnul național: 

MENIU

0:00

Localizarea Armeniei

Geografie
Suprafață  
 - totală 29,743 km² (locul 141)
Cel mai înalt punct Aragaț[*] (4.090 m) 
Cel mai jos punct debeda[*] (400 m) 
Cel mai mare oraș Erevan
Vecini Iran
Turcia
Azerbaidjan
Georgia 
Fus orar UTC
Populație
Populație  
 - Recensământ 2019 3.054.506 (locul 134)
Densitate 101.5 loc/km²
Limbi oficiale Armeană[1]
Etnonim Armean
Guvernare
Sistem politic Republică
semiprezidențială [2]
Președinte(d) Armen Sarkissian 
Prim-ministru(d) Nikol P’ašinyan[*] 
Legislativ Adunarea Națională a
Armeniei(d) 
Capitala
 Erevan
Istorie
Stat independent
Întemeierea Armeniei sec. VI î.e.n.
Nairi 1200 î.e.n.
Regatul Ararat 840 î.e.n.
Dinastia Orontidă 560 î.e.n.
Regatul Armean 190 î.e.n.
Republica Democrată
28 Mai 1918
Armenia
Independența față U.R.S.S. 23 August 1990
Economie
PIB (PPC) 2013
 - Total 20.831.000.000 $ [7]
 - Pe cap de locuitor 6.128 $ [7]
PIB (nominal) 2013
 - Total 10.325.000.000 $ [7]
  - Pe cap de locuitor 3.037 $ [7]
Gini (2008) 30.9 [9] (mediu)
IDU (2013) ▲ 0.695[8] (ridicat)
(locul 76)
Monedă Dram armean (դր.) ( AMD )
Coduri și identificatori
Cod CIO ARM 
Cod mobil 283 
Prefix telefonic 374
ISO 3166-2 AM
Domeniu Internet .am
Prezență online
site web oficial
cont Twitter
Modifică date / text 

Republica Armenia, sau Armenia (armeană: Հայաստան, Hayastan, Հայք, Hayq),

este o țară în Caucazul sudic, între Marea Neagră și Marea Caspică, care se
învecinează cu Turcia la vest, Georgia la nord, Azerbaidjan la est și Iran la sud.
Armenia este un membru al Consiliului Europei și al Comunității Statelor
Independente și care pe parcursul mai multor secole a fost un punct de trecere din
occident spre orient. O fostă republică a Uniunii Sovietice, Armenia este un stat unitar,
multipartit cu un vechi patrimoniu cultural și istoric. Regatul Armeniei a fost primul stat
ce a adoptat creștinismul ca religie, în primii ani ai secolul IV (data tradițională este de
301). Republica modernă Armenia recunoaște misiunea exclusiv istorică a Bisericii
Apostolice Armene ca o biserică națională, cu toate că Republica modernă Armenia a
separat biserica de stat. Armenia este membră în mai mult de 40 de organizații
internaționale, inclusiv în Organizația Națiunilor Unite, Consiliul Europei, Banca Asiatică
de Dezvoltare, Comunitatea Statelor Independente, Organizația Mondială a Comerțului,
Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră, și a Francofoniei. Este membru
al Alianței CSTO militare și participă la Parteneriatul pentru Pace al NATO (PfP). În
2014, forțele sale s-au alăturat KFOR, forțele internaționale ale NATO în Kosovo. De
asemenea, este membru observator al Comunității Economice Eurasia și nealiniate
Mișcării. Țara este o democrație în curs de dezvoltare. Armenia este clasificată ca o
țară cu o dezvoltare umană medie și 10,6% din populație trăiește sub pragul de sărăcie
internațional de 1,15 dolari SUA pe zi.

Cuprins

 1Originea numelui
 2Istorie
o 2.1Evenimente recente
 3Politica
o 3.1Relații externe
 o 3.2Drepturile omului
o 3.3Armata
 4Diviziuni administrative
 5Geografia
 6Economia
 7Demografia
o 7.1Grupuri etnice
o 7.2Limbi
o 7.3Religie
 8Transport
o 8.1Trenurile
o 8.2Transportul în comun și taxiurile
o 8.3Transport aerian
 9Cultură
o 9.1Muzica și dansul
o 9.2Turism
 9.2.1Erevan
 9.2.2Lacul Sevan
 9.2.3Muntele Aragaț
 9.2.4Mănăstirea Astvatsatsin
 9.2.5Cetatea Dvin
o 9.3Patrimoniul mondial UNESCO
 10Mass-media
 11Sport
 12Organizații internaționale
 13Vezi și
 14Referințe
 15Legături externe

Originea numelui[modificare | modificare sursă]

Numele original al țării în armeană era Hayq (pluralul pentru "armeni", ad literam),
apoi Hayastan, sub influența limbii persane, constând din numele vechi Haya/ Hayas
plus sufixul persan '-ostan' (provincie). Conform explicației legendare, Haik ar fi fost
strănepotul lui Noe și strămoșul poporului armean. Haiq a fost numită Armenia sau
Armina de către statele ei vecine, începând cu Persia Ahemenidă, deoarece acesta era
numele celui mai puternic trib din regiune ai cărui membri se numeau Armen între ei.
Această denumire a fost posibil derivată de la Armenak sau Aram (strănepotul lui Haik
și un alt conducător al poporului său).

Istorie[modificare | modificare sursă]
Armenia B.C.95-66

Cilician Armenia

În perioada preistorică, mai multe triburi au locuit pe teritoriul Armeniei moderne.

La jumătatea secolului I î.e.n. Armenia a devenit pentru o scurtă durată un imperiu
regional cu o cultură bogată, de orientare elenistică și care se întindea de la Marea
Neagră la Marea Caspică și de la Caucazul Mare la Marea Mediterană. Se întâmpla în
timpul domniei lui Tigranes cel Mare ce se intitula "rege al regilor" profitând de o slăbire
temporară a Regatului Parților pe care îl înfrânge. Este la rândul său înfrânt de Roma,
al cărei rege clientelar va deveni, împreună cu urmașii săi Artașizi.
Situația geografică strategică a Armeniei la răscruce de drumuri comerciale și
continente a îndemnat la invazia teritoriului său de către diferite
imperii: Asiria, perși, Macedonia, romani, iar mai târziu de către arabi, turci și mongoli.
În anul 301 d.Hr., Armenia a devenit primul stat care a adoptat creștinismul ca religia sa
de stat, cu doisprezece ani înainte de acordarea toleranței creștinilor Imperiului Roman
de către Galerius, și 30-40 de ani înainte de botezul lui Constantin. Pe teritoriul
Armeniei existau diverse comunități păgâne până la sosirea creștinismului, însă ei au
acceptat creștinismul după un flux de misionari.
După ce Armenia a fost ocupată de către mai multe dinastii străine (iraniene, romane,
arabe, mongole, etc), Armenia a fost grav slăbită. În secolul al 16-lea, Imperiul
Otoman și Persia Safavidă și-au împărțit teritoriul Armeniei. Luptele dintre acești
beligeranți au dus și la scăderea numerică a populației băștinașe armene al cărei loc a
fost treptat luat de diverse populații de religie islamică.
În 1813 și 1828, Armenia modernă (care consta [necesită  citare] din
regiunile Erivan și Karabakh din Persia) a fost temporar încorporată în Imperiul Rus.
După scurta sa existență ca o republică independentă după Revoluția rusă, Armenia a
fost anexată de către URSS. Între 1922 și 1936 ea a existat ca Republica Sovietică
Socialistă Federală Transcaucaziană (împreună cu Georgia și Azerbaidjan), și din 1936
până în 1991 ca RSS Armeană.
În ultimii ani ai Imperiului Otoman (1915-1922), un număr mare de armeni
din Anatolia au murit în Genocidul armean. Mulți au fost forțați să își părăsească casele
și să pornească într-un "marș al morții" prin deșerturile Siriei fără hrană, fiind escortați
de soldați turci care au "închis ochii" la atacul diverselor triburi muntene din regiune. Alții
au fost omorâți în propriile case sau înecați în Eufrat și Marea Neagră. Guvernul turc
refuză și astăzi să recunoască clasificarea acelor masacre drept genocid cu toate că
însuși termenul de genocid a fost introdus de polonezul de origine ebraică Raphael
Lemkin plecând de la masacrele comise împotriva Asirienilor și Armenilor în prima
jumătate a secolului XX. Autoritățile turce continuă negarea deceselor și investesc
milioane de dolari anual pentru a susține această istorie alternativă, declarând că
decesele au fost provocate de războiul civil împreună cu bolile și foametea, ambele
părți suferind pierderi de vieți. Numărul de armeni omorâți este estimat la circa 1 500
000, iar aceste evenimente sunt comemorate anual pe 24 aprilie. Armenii împreună cu
multe alte țări cer recunoașterea oficială a evenimentelor drept genocid, dar există de
asemenea numeroase țări aflate sub presiunea directă a Turciei pentru a nu caracteriza
masacrul armean ca genocid.
Unul dintre motivele pentru care guvernul turc refuză să recunoască acest așa zis
genocid, este că termenul de genocid a fost creat în anul 1944 iar ONU a votat rezoluția
privind Genocidul în 1946. Așa cum nu se poate vorbi de genocid când vine vorba de
exterminarea poporului armean deoarece s-a petrecut cu mult înainte de votarea
rezoluției ONU (iar legile nu se pot aplica retroactiv), sau nu se poate vorbi de genocid
când vorbim de crimele comise de Franța în Africa, sau de Marea Britanie în India, și
exemplele pot să continue, nici Turcia nu poate să fie acuzată pentru o faptă care s-ar fi
petrecut în trecut. Armenia cheltuie milioane de dolari pentru a-și acoperi crimele
comise în Azerbaidjan din 1988 până în ziua de azi. Din cauza acțiunilor guvernului de
la Erevan în jur de 1.000.000 de oameni și-au părăsit casele sau au fost omorâte de
soldații armatei Armeniei.
Armenia a fost antrenată într-un conflict prelungit cu Azerbaidjanul pentru
regiunea Nagorno-Karabah, o regiune cu populație majoritar armeană și aparținând
teritoriului Armeniei Mari pe care Stalin a transformat-o într-o enclavă și a anexat-o
Azerbaidjanului sovietic în speranța că va obține sprijinul Turciei Kemaliste și al
populației islamice în construirea socialismului în lume. Conflictul militar dintre Armenia
și Azerbaidjan a început în 1988, iar luptele au luat amploare după ce ambele țări și-au
declarat independența de Uniunea Sovietică în 1991. Până în mai 1994, când a intrat în
vigoare un armistițiu, forțele armene au ocupat nu doar Nagorno-Karabah, ci și o
centură de securitate formată din teritoriile înconjurătoare ale Azerbaidjanului propriu-
zis. Economiile ambelor țări au avut de suferit în absența unei soluții pașnice.
Evenimente recente[modificare | modificare sursă]
Pe 19 februarie 2008 au avut loc alegeri prezidențiale.
O serie de evenimente au tulburat această perioadă. Numeroase și ample proteste în
masă, organizate de suporterii fostului președinte Levon Ter-Petrossian (16
octombrie 1991 - 3 februarie 1998) au militat împotriva unor presupuse fraude
electorale. Procesele continuă mai multe zile la rând, soldându-se cu intervenția forțelor
de ordine. Pe 2 martie 2008, președintele actual, Robert Kocharyan, declară stare de
necesitate. Manifestanții sunt alungați cu forța. Pe 4 martie Ter-Petrossian a fost
arestat[necesită  citare].

Politica[modificare | modificare sursă]

Clădirea Adunării Naționale(d) de la Erevan

Politica Armeniei are loc în cadrul unei republici democratice reprezentative semi-

prezidențiale. Potrivit Constituției Armeniei(d), președintele(d) este șeful statului, prim-
ministrul(d) este șeful guvernului, iar sistemul este multi-partid. Puterea executivă este
exercitată de președinte și de guvern. Puterea legislativă este învestită atât guvernului,
cât și Parlamentului.[10][11][12]
Parlamentul unicameral (numit și Azgayin Zhoghov sau Adunarea Națională(d)) este
controlat de o coaliție formată din patru partide politice: conservatorul Partid
Republican(d), Armenia Prosperă(d), Regula Legii(d) și Federația Revoluționară Armeană.
Principalul partid de opoziție este Moștenirea(d), condus de Raffi Hovannisian(d), care
susține aderarea Armeniei la Uniunea Europeană și NATO.
Obiectivul declarat al guvernului armean este dezvoltarea unei democrației
reprezentative de tip occidental ca bază a formei sale de guvernare. Parlamentul este
ales prin vot universal la care au acces toți cetățenii care au minim optsprezece ani.
Observatorii internațional de la Consiliul Europei și Departamentul de Stat al SUA au
pus la îndoială corectitudinea desfășurării alegerilor parlamentare și prezidențiale din
Armenia și a referendumului constituțional din 1995, menționând deficiențe legate de
votare, lipsa de cooperare a Comisiei Electorale și slaba securitate a listelor electorale
și a secțiilor de votare. Freedom House a categorisit Armenia în raportul din 2008 drept
„regim autoritar semi-consolidat” (alături de de Republica Moldova,
Kosovo, Kârgâzstan și Rusia) și a clasat Armenia pe locul în rândul a 29 națiuni aflate
în stare de tranziție, cu un scor al democrației de 5.21 din 7 (7 reprezentând cel mai
slab progres democratic).[13] Freedom House a clasat Armenia drept parțial liberă(d) într-
un raport din 2007, deși n-a categorisit Armenia drept „democrație electorală”, indicând
lipsa unor alegeri relativ libere și competitive.[14] În orice caz, un progres semnificativ
pare să fi avut loc la alegerile prezidențiale din 2008, ce au fost apreciate drept în mare
măsură democratice de OSCE și observatorii occidentali.[15]
Relații externe[modificare | modificare sursă]

Ambasada Armeniei la Moscova

În prezent, Armenia păstrează relații pozitive cu aproape fiecare țară din lume, două
excepții importante fiind vecinii săi, Turcia și Azerbaidjan. Au avut loc tensiuni mari între
armeni și azerbaidjani în ultimii ani ai Uniunii Sovietce. Războiul din Nagorno-Karabah a
dominat politica regiunii de-a lungul anilor 1990. [16] Până în zilele noastre, hotarele
Armeniei cu Turcia și Azerbaidjan sunt sub blocadă severă. În plus, o soluție
permanentă pentru conflictul din Nagorno-Karabah n-a fost găsită, în ciuda medierii
unor organizații precum OSCE.
Armenia este membru a peste 40 de organizații internaționale, inclusiv Națiunile
Unite, Consiliul Europei, Banca Asiatică de Dezvoltare(d), Comunitatea Statelor
Independente, Organizația Mondială a Comerțului, Organizația de Cooperare
Economică la Marea Neagră și La Francophonie. Este membru al alianței
militare CSTO și participă de asemenea la programul Parteneriatul pentru Pace al
NATO.
Turcia are de asemenea o istorie de relații reci cu Armenia din cauza refuzului de a
recunoaște Genocidul Armean, cu toate că Turcia a fost una dintre primele țări care au
recunoscut Republica Armenia (a treia republică), după ce a devenit independentă de
URSS în 1991. În ciuda acestui fapt, în cea mai mare parte a secolului 20 și la începutul
secolului 21, relații rămân tensionate și nu există relații diplomatice oficiale între cele
două țări din cauza refuzului Turciei de a le stabili din diferite motive. În timpul războiului
din Nagorno-Karabah, Turcia, a închis în mod ilegal hotarul cu Armenia în 1993, motivul
invocat fiind acest război. Blocada n-a fost ridicată, în ciuda presiunilor unor grupuri de
afaceri care aveau interes în piața armeană. [16]
Pe 10 octombrie 2009, Armenia și Turcia au semnat protocoale de normalizare a
relațiilor, prin care s-a fixat un orar de restaurare a legăturilor diplomatice și de
redeschidere a hotarului comun.[17] Ratificarea acestora trebuia făcută în parlamentele
naționale. În Armenia, au trecut de aprobarea Curții Constituționale și au fost trimise
parlamentului pentru ratificare finală. Președintele a făcut mai multe declarații, atât în
Armenia cât și în străinătate, că ca lider al majorității politice a Armeniei, asigură
ratificarea protocoalelor dacă Turcia le ratifică de asemenea. Cu toate acestea,
procesul s-a oprit, Turcia continuând să adauge mai multe multe precondiții pentru
ratificare și a amânat-o pentru o perioadă nedeterminată.
Din cauza poziției între doi vecini neprietenoși, Armenia are legături de securitate cu
Rusia. În urma cererii guvernului Armeniei, Rusia menține o bază militară(d) în
orașul Ghiumri, aflat în Armenia de Nord-Vest,[18] ca mijloc de intimidare a Turciei.
[necesită  citare]
 Cu toate acestea, Armenia a privit spre structurile euroatlantice în perioada
recentă. Păstrează relații bune cu Statele Unite în special prin diaspora armenească.
Potrivit Biroului de Recensăminte din SUA, 427,822 de armeni locuiesc în țară.[19]
Din cauza blocadelor ilicite de la hotar, instituite de Azerbaidjan și Turcia, Armenia
continuă să păstreze relații solide cu vecinul sudic, Iranul, în special în domeniul
economic. Sunt dezvoltate proiecte economice precum un gazoduct care să lege Iranul
și Armenia.

Președintele rus Dmitri Medvedev la memorialul Genocidului Armean(d) de la Erevan

Armenia este de asemenea membru al Consiliului Europei și menține relații de prietenie

cu Uniunea Europeană, mai ales cu statele ei membre precum Franța sau Grecia.
Potrivit unui studiu din 2005, 64% din populația Armeniei ar fi în favoarea aderării la UE.
[20]
 Niște oficiali armeni de asemenea și-au exprimat dorința ca țara lor să devină
membru UE,[21] unii[cine?] prezicând că vor face o proclamație oficială pentru aderare în
câțiva ani.[necesită  citare] În 2004, forțele Armeniei s-au alăturat KFOR, forță internațională
condusă de NATO aflată în Kosovo. Este de asemenea membru observator
al Comunității Economice Eurasiatice(d) și al Mișcării de Nealiniere.
Fostă republică a Uniunii Sovietice, Armenia este o democrație în curs de
dezvoltare(d) și începând cu 2011, negociază cu Uniunea Europeană pentru a deveni
partener asociat. În sens legal, are dreptul să se considere membru în devenire, dar la
nivel oficial, la Bruxelles nu există vreun plan de aderare a Armeniei la UE. [22][23][24]
[25]
 Guvernul Armeniei, în orice caz,s-a alăturat Uniunii Vamale dintre Belarus,
Kazahstan și Rusia[26] și Uniunii Economice Eurasiatice.[27][28]
Armenia este inclusă în Politica Europeană de Vecinătate (ENP), proiect al UE ce are
scopul de a construi relații apropiate între UE și vecinii săi. Acordul de Parteneriat
Comprehensiv și Îmbunătățit UE-Armenia (CEPA) a fost semnat pe 24 noiembrie 2017.
Unul dintre scopurile sale este dezvoltarea climatului de investiții. [29]
Drepturile omului[modificare | modificare sursă]
Drepturile omului tind să fie într-o situație mai bună în Armenia decât multe
alte republici post-sovietice și s-au ridicat mai aproape de standarde acceptabile, mai
ales la nivel economic.[necesită  citare] În continuare, există anumite probleme semnificative.
În general, țara este clasificată drept „parțial liberă” de Freedom House, care i-a acordat
scorul de 45 în 2018.[30]
Armata[modificare | modificare sursă]

Personalul BTR-80 al armatei armene

Soldați armeni la parada de Ziua Victoriei de la Moscova

Armata Armeană, Forța Aeriană, Apărarea Aeriană și Garda de Hotar sunt cele patru
ramurile al Forțelor Armate ale Republicii Armenia. Armata Armeniei s-a format
după căderea Uniunii Sovietice din 1991, Ministerul Apărării fiind înființat în
1992. Comandatul suprem(d) al forțelor armate este președintele Armeniei(d), Armen
Sarkissian. Ministerul Apărării are funcția de autoritate politică, capul său fiind în
prezent David Tonoyan(d), în timp ce comanda militară rămâne în mâinile statului
major(d), condus de șeful statului major, care este în prezent Artak Davtyan.
Forțele active au în prezent un număr de 81,000 de soldați, cu o rezervă suplimentară
de 32,000 de trupe. Gărzile hotarului armean au sarcina de patrulare a hotarelor
cu Georgia și Azerbaidjan, în timp ce trupele ruse continuă să monitorizeze hotarele
cu Iran și Turcia. În cazul unui atac, Armenia poate mobiliza toți bărbații capabili din
punct de vedere fizic ce au între 15 și 59 de ani, care au pregătire militară.
Tratatul cu privire la Forțele Armate Convenționale în Europa, care stabilește limite
cuprinzătoare unor categorii cheie de echipament militar, a fost ratificat pe parlamentul
armean în iulie 1992. În martie 1993, Armenia a semnat Convenția pentru Arme
Chimice, care cere eventuala eliminare a armelor chimice. Armenia a aderat la Tratatul
de Neproliferare Nucleară (NPT), ca stat fără arme nucleare în iulie 1993.
Armenia este membru al Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), alături
de Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Rusia, Tadjikistan și Uzbekistan. Participă la
programul Parteneriatul pentru Pace (PiP) al NATO și face parte dintr-o organizație
NATO numită Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic (EAPC). Armenia s-a implicat în
misiunea de pacificare din Kosovo ca parte trupelor KFOR non-NATO sub comandă
greacă.[31] Armenia a avut de asemenea 46 membri ai misiunii sale de pacificare ca
parte a Forțelor de Coaliție în războiul din Irak(d) până în octombrie 2008.[32]

Diviziuni administrative[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Subdiviziunile Armeniei.

Shirak
Lori
Tavush
Aragatsotn
Armavir
Erevan
Ararat
Kotayk
Gegharkunik
 Vayots
Dzor
Syunik

Mănăstirea Geghard, Provincia Kotayk

Armenia este divizată în zece provincii (marzer, singular marz), la care se adaugă

orașul (kaghak) Erevan (Երևան), care are un statut administrativ special ca capitală a
țării. Administratorul delegat în fiecare din cele zece provincii este
numit marzpet (marz guvernator) și este desemnat de guvernul Armeniei. La Erevan,
administratorul delegat este primarul, care este numit de președinte.
În fiecare provincie sunt comunități(d) (hamaynkner, singular hamaynk). Fiecare
comunitate se autoguvernează și este alcătuită din una sau mai multe localități
(bnakavayrer, singular bnakavayr). Localitățile sunt clasificate în orașe (kaghakner,
singular kaghak) și sate (gyugher, singular gyugh). În 2007, Armenia avea 915
comunități, dintre care 49 sunt considerate urbane, iar 866 - rurale. Capitala, Erevan,
are de asemenea statut de comunitate. [33] În plus, Erevanul este împărțit în doisprezece
districte autonome.

Suprafață
Provincie Capitală Populație †
(km²)

Արագածո Աշտարա
Aragatsotn Ashtarak 2,756 132,925
տն կ

Արտաշա
Ararat Արարատ Artașat 2,090 260,367
տ

Armavir Արմավիր Armavir Արմավիր 1,242 265,770

Գեղարքուն
Gegharkunik   Gavar Գավառ 5,349 235,075
իք  

Kotayk Կոտայք Hrazdan Հրազդան 2,086 254,397

 Suprafață
Provincie Capitală Populație †
(km²)

Lori Լոռի Vanadzor Վանաձոր 3,799 235,537

Shirak Շիրակ Gyumri Գյումրի 2,680 251,941

Syunik' Սյունիք Kapan Կապան 4,506 141,771

Tavush Տավուշ Ijevan Իջևան 2,704 128,609

Եղեգնաձ
Vayots Dzor Վայոց Ձոր Yeghegnadzor   2,308 52,324
որ  

Erevan Երևան – – 223 1,060,138

† Recensământul din 2011

Surse: Suprafața și populația provinciilor. [34]

Geografia[modificare | modificare sursă]

Fotografie din satelit a estului Armeniei (mai 2003) (NASA, SUA)

Podișul Armeniei reprezintă continuarea mai înaltă a Podișului Asiei Mici până aproape
de Marea Caspică.
Limite: Spre sud-est se leagă strâns cu Podișul Iranului, extins la sud de Lacul Urmia și
Masivul Sahend, iar la nord, prin Caucazul Mic, domină depresiunea intramontană
Rion-Kura.
Trăsături fizico-geografice: poziția de tranziție între Asia Mică și Podișul Iranului - de
unde accentuarea continentalismului climatic; predominarea podișurilor înalte și a
masivelor vulcanice, care alternează cu depresiuni adânci, tectono-erozive; formarea
unui adevărat "castel de ape", cu rezervoare naturale permanente (lacurile tectonice
Van, Sevan și Urmia), din care diverg numeroase râuri (Kura, Arax, Tigru, Eufrat, etc.)
Clima: caracter continental, cu ierni lungi și reci, veri calde. Precipitațiile cad mai ales
primăvara și vara și cresc dinspre interior (300-600mm) spre versanții exteriori (1000-
1200mm). Variază de la tipul subtropical la cel alpin din munți. Temperatura medie în
mijlocul verii este de 25 °C. În mijlocul iernii temperatura atinge, în medie, 0 °C.
Apele: cu mari variații și debite, sunt intens folosite pentru irigații în depresiuni și pentru
producerea de energie electrică, iar marile lacuri tectonice pentru navigație și pescuit.
Principalul râu al Armeniei este Arax cu lungime totală de 1.070 km. Face graniță
cu Turcia pe cca. 130 km. Râurile Armeniei au un important potențial hidroenergetic, în
mare parte valorificat. În zona montană apar numeroase lacuri, cel mai mare fiind Lacul
Sevan. Are o suprafață de 1.416 km², iar adâncimea maximă este de 98,7 m, fiind unul
dintre cele mai adânci lacuri de altitudine din Asia și Europa (1.920 m).
Flora și fauna: Armenia este situată în Depresiunea Aral-Caspică. Țara are suprafețe
nisipoase deșertice și podișuri joase acoperite de iarbă. Fauna este reprezentată de
bizonul european, irbiși, gheparzi.
Resurse: mici depozite de aur, cupru, molibden, zinc, aluminiu.

Economia[modificare | modificare sursă]
Are o economie în curs de dezvoltare. A devenit o țară puternic industrializată datorită
dezvoltării industriei hidroenergetice din timpul perioadei sovietice și se află într-un
continuu proces de dezvoltare urbană. Agricultura are încă un rol important.
Căderea URSS în 1991 a dus la căderea pieței sovietice, de care Armenia era
dependentă. S-a produs o orientare către sectorul agricol la scară mică, în opoziție cu
marile complexe agroindustriale ale epocii sovietice. S-a trecut la privatizarea industriei.
După 1995, s-a trecut la aplicarea unui program de reforme economice, bazat pe
finanțare FMI, care a dus la o redresare a economiei.
Înainte de obținerea independenței, economia Armeniei era în mare parte bazată
pe industrie (produse chimice, electronice, mașini, alimente prelucrate, cauciuc sintetic
și textile) și foarte dependentă de resursele externe. 
Sectoare economice:
-agricultură: 23,9%
-industrie: 32,8%
-servicii: 43,3%
 Agricultura a reprezentat mai puțin de 20% atât din produsul material net, cât și din
totalul ocupării forței de muncă înainte de dizolvarea Uniunii Sovietice în 1991. După
independență, importanța agriculturii în economie a crescut considerabil. Această
creștere a importanței agriculturii se datorează nevoilor de securitate alimentară ale
populației în fața incertitudinii din primele faze ale tranziției și prăbușirea sectoarelor
neagricole ale economiei la începutul anilor 1990. Pe măsură ce situația economică sa
stabilizat și ritmul de creștere a revenit, ponderea agriculturii în PIB a scăzut ușor peste
20% (datele din 2006), deși ponderea agriculturii în ocuparea forței de muncă a rămas
mai mult de 40%. 
Exportul și importul este de asemenea un factor important al economiei. Cel mai mare
importator al lor este Rusia, cu un procent de 15%, iar cel mai mare exportator al lor
este Belgia, cu un procent de 23%.
Alți importatori:
- S.U.A (12%)
- Belgia (10%)
- Iran (9%)
Alți exportatori:
- Rusia (15%)
- S.U.A (13%)
- Iran (10%)

Demografia[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Armeni (popor).
Armenia are o populație de 2,924,816 (est. 2016) și este a treia cea mai dens populată
dintre fostele republici sovietice. [35] Există o problemă legată de declinul populației din
cauza nivelurilor mari de emigrație din perioada post-sovietică.[36] În ultimii ani, nivelurile
de emigrare au scăzut și s-a observat o creștere a populației începând cu 2012. [37]

Populația armenească din toată lumea

Armenia are o diasporă externă relativ mare (8 milioane după unele estimări, depășind
mult populația de 3 milioane a Armeniei însăși), având comunități de-a lungul globului.
Cele mai mari comunități din afara Armeniei pot fi găsite în Rusia, Franța, Iran, Statele
Unite, Georgia, Siria, Liban, Argentina, Australia, Canada, Grecia, Cipru, Israel, Polonia, 
Ucraina și Brazilia. Între 40,000 și 70,000 de armeni locuiesc încă în Turcia (mai ales în
și în jurul Istanbulului).[38]
Aproximativ 1,000 de armeni locuiesc în Cartierul Armenesc din vechiul
oraș din Ierusalim, fiind o rămășită a unei comunități cândva mai mari. [39] Italia este
casa San Lazzaro degli Armeni, insulă aflată în Laguna Venețiană, care este complet
ocupată de o mănăstire condusă de Mechitariști(d), o congregație armeană catolică.
[40]
 Aproximativ 139,000 de armeni locuiesc în țara de facto independentă Republica
Karabahul de Munte, unde formează majoritatea.[41]
Grupuri etnice[modificare | modificare sursă]

Distribuția istorică și contemporană a armenilor.

Teritoriul așezărilor armenești la începutul secolului 20:
  >50%       25–50%       <25%

      Teritoriul așezărilor armenești azi.

Etnicii armeni constituie 98.1% din populație. Yazidiții constituie 1.2%, iar rușii 0.4%.

Alte minorități sunt asirienii, ucrainenii, grecii (numiți de obicei greci
caucazieni), kurzii, georgienii, bielorușii și evreii. Există de asemenea comunități mai
mici ca mordvinii, osetinii(d), udii(d), tatii(d). Minorități de poloni și germani
caucazieni(d) există de asemenea, dar au fost rusificate pe scară largă.[42] În 2016, era o
populație de 35,000 de yazidiți în Armenia. [43]
În timpul epoci sovietice, azerii au fost istoric al doilea cel mai mare grup de populație
din țară (constituind în jur de 2.5% în 1989). [44] În orice caz, din cauza conflictului legat
de Karabahul de Munte, aproape toți au emigrat din Armenia în Azerbaidjan. În schimb,
Armenia a primit un mare aflux de refugiați armeni din Azerbaidjan, Armenia primind
așadar un caracter mai omogen.
Potrivit unei cercetări Gallup ce a avut loc în 2017, Armenia are una dintre cele mai mari
rate de acceptare (primire) a migranților din Europa de Est. [45]
Limbi[modificare | modificare sursă]
Armeana este singura limbă oficială. Principalele limbi străine cunoscute de armeni sunt
rusa și engleza. Din cauza trecutului sovietice, cea mai mare parte a populației bătrâne
cunoaște rusa destul de bine. Potrivit unui studiu din 2013, 95% din armeni au afirmat
că cunosc rusa într-o anumită măsură (24% la nivel avansat, 59% la nivel mediu), în
comparație cu 40% care au spus că cunosc engleza în anumită măsură (4% la nivel
avansat, 16% la nivel intermediar și 20% la nivel de începător). În orice caz, mai mulți
adulți (50%) cred că engleza trebuie predată în școlile gimnaziale publice decât cei care
preferă rusa (44%).[46]
Religie[modificare | modificare sursă]
Vezi și: Religia în Armenia.

Mănăstirea de secol 7 Khor Virap(d) în umbra Muntelui Ararat, pe vârful căruia se spune că arca lui Noe s-a oprit
în timpul potopului biblic.

Armenia este prima națiune care a adoptat creștinismul ca religie de stat, eveniment ce
este datat în mod tradițional în anul 301.[47][48][49][50]
Religia dominantă în Armenia este creștinismul. Rădăcinile Bisericii Armene încep în
secolul 1. Potrivit tradiției, Biserica Armeană a fost fondată de doi din cei doisprezece
apostoli - Iuda și Bartolomeu – care au predicat creștinismul în Armenia între anii 40–
60. Datorită acestor doi apostoli fondatori, numele oficial al Bisericii Armene
este Biserica Apostolică Armeană.
Peste 93% din creștinii armeni aparțin Bisericii Apostolice Armene, [51] o formă de
ortodoxie necalcedoniană. Biserica Apostolică Armeană este în comuniune doar cu un
grup de biserici necalcedoniene.

Transport[modificare | modificare sursă]
În Armenia există toate tipurile de transport public, cu excepția tramvaielor.
Trenurile[modificare | modificare sursă]
Trenurile din Armenia acoperă cea mai mare parte a țării și leagă Yerevan, capitala, de
principalele destinații ale țării. În interiorul țării diverse trenuri electrice, precum și trenuri
de navetă sunt disponibile pentru transport. Cu toate acestea, trenurile internaționale
fac legătura între Armenia și Georgia.
În Erevan există un metrou care are o singură linie și 10 stații. Este foarte convenabil,
rapid și ieftin. Acesta circulă de la ora 7:00 până la 23:00.
Transportul în comun și taxiurile[modificare | modificare sursă]
Mini-autobuzele merg în toate părțile orașului din diferite stații de mini-autobuze, iar
autobuzele merg în unele părți ale orașului, plecând din aceleași stații ca mini-
autobuzele.
Taxiurile sunt ieftine și sunt disponibile 24 de ore. Există multe taxiuri oficiale
înregistrate și neînregistrate, care te pot lua din fiecare parte a orașului sau a unei țări.
Transport aerian[modificare | modificare sursă]
În Armenia există 11 aeroporturi, 10 dintre ele fiind pavate. Cel mai cunoscut
este Aeroportul Internațional Zvartnots. Având peste 30 de linii aeriene, destinațiile la
care poți ajunge prin intermediul Aeroportului Zvartnos sunt sute. 

Cultură[modificare | modificare sursă]

Alfabetul armenesc

Armenii au propriu lor alfabet și propria limbă. Alfabetul a fost inventat în 405 de Mesrob

Maștoț și constă din treizecișinouă de litere, trei dintre care au fost adăugate în
timpul perioadei ciliciene. 96% din populația țării vorbește armeana, în timp ce 75.8%
vorbesc de asemenea rusa, deși engleza devine din ce în ce mai populară.
Muzica și dansul[modificare | modificare sursă]
Djivan Gasparian(d) (stânga), Sirusho (mijloc) și Charles Aznavour (dreapta) sunt printre cei mai populari
muzicieni ai Armeniei.

Muzica armenească este un amestec dintre muzica populară băștinașă, poate cel mai
bine reprezentată și binecunoscuta muzică duduk(d) a lui Djivan Gasparian(d), pop ușor și
muzică creștină cuprinzătoare.
Instrumente precum dudukul, dholul(d), zurna(d) și kanunul(d) sunt utilizate în mod obișnuit
în muzica populară armeană. Artiști precum Sayat Nova(d) sunt renumiți pentru influența
lor asupra dezvoltării muzicii populare armenești. Unul dintre cele mai vechi tipuri de
muzică armenească este cântul armean(d), care este cel mai obișnuit tip de muzică
religioasă în Armenia. Multe dintre aceste cânturi au origini foarte vechi, întinzându-se
până în epoca precreștină, în timp ce altele sunt mai noi, inclusiv cele compuse Sfântul
Mesrop Maștoț, inventatorul alfabetului armenesc. De asemenea, sub
conducere sovietică, compozitorul armean de muzică clasică Aram Haciaturian a ajuns
renumit pe plan internațional pentru muzica sa, pentru variatele balete și pentru dansul
paloș(d) din compoziția pentru baletul Gayane(d).

Dans tradițional armenesc(d)

Genocidul Armean a cauzat o emigrație pe scară largă care a condus la stabilirea

armenilor în diferite țări din lume. Armenii și-au păstrat tradițiile și anumiți oameni din
diasporă au devenit faimoși odată cu muzica lor. În comunitatea armeană post-genocid
din Statele Unite, așa-numit stil „kef” de muzică dance armenească, unde se utilizau
instrumente populare armenești și de Orient Mijlociu (adesea electrificate/amplificate) și
anumite instrumente occidentale, era popular. Acest stil a conservat cântecele și
dansurile populare din Armenia Occidentală(d) și mulți artiști de asemenea au jucat
cântecele populare contemporane originare din Turcia și alte țări din Orientul Mijlociu de
unde au emigrat armenii.
Richard Hagopian este poate cel mai renumit artist al stilului „kef” tradițional, iar banda
Vosbikian Band s-a remarcat în anii 1940 și 1950 pentru dezvoltarea propriului stil de
„muzică kef”, care a fost influențat mult de jazzul popular american de tip big band din
acel timp. Mai târziu, avându-și originea în diaspora armenească din Orientul Mijlociu și
influențată de muzica pop continentală europeană (în special franceză), genul
armenesc de muzică pop a devenit faimos în anii 1960 și 1970, cu artiști precum Adiss
Harmandian(d) și Harout Pamboukjian(d), care au cântat pentru diaspora armenească și
Armenia, precum și cu artiști ca Sirusho, care cântă muzică pop combinată cu muzica
populară armenească în industria divertismentului de azi.
Alți membri ai diasporei armenești care au devenit faimoși în cercurile muzicale clasice
și internaționale sunt renumitul armean francez cântăreț și compozitor Charles
Aznavour, pianistul Sahan Arzruni(d), proeminenți în soprano de operă precum Hasmik
Papian și mai recent Isabel Bairakdarian(d) și Ana Kasian(d). Unii armeni din diasporă au
început să folosească melodii non-armenești, dar unii dintre aceștia au continuat să
folosească instrumente tradiționale armenești. În diaspora armenească, cântecele
revoluționare armenești sunt populate în rândul tineretului. Aceste cântece încurajează
patriotismul armean și sunt în general despre istoria armenilor și eroii naționali.
Turism[modificare | modificare sursă]
Armenilor nu le lipsesc turiștii, având o mulțime de atracții demne de a fi vizitate. 
Erevan[modificare | modificare sursă]
Una dintre acestea este Erevan, capitala țării. Erevan este un oraș istoric, iar
vizitarea Memorialului Armenian de Genocid este o necesitate pentru a afla mai
multe despre trecutul tulburat al națiunii. Acesta mai este cunoscut ca ”Orașul
Cafenelelor”. De asemenea, Erevan găzduiește Moscheea Albastră, care este singura
moschee din întreaga țară, precum și ”Levon’s Amazing Underground World”, una
dintre cele mai neobișnuite atracții. 
Lacul Sevan[modificare | modificare sursă]
O altă atracție este Lacul Sevan, cel mai mare lac din Armenia. Lacul este înconjurat de
unele mănăstiri uimitoare, oferind un fundal pitoresc perfect pentru o excursie relaxantă.
Windsurfingul se numără printre activitățile de recreere disponibile la lac. Lacul Sevan
are o serie de plaje populare și, în măsura în care țara nu are linii de coastă, acesta
este cel mai bun loc în Armenia pentru a face plajă, cu Golful Sevan și munții din jur
care oferă un peisaj spectaculos.
Muntele Aragaț[modificare | modificare sursă]
Muntele Aragaț este una dintre cele mai uimitoare atracții naturale din Armenia, cu
vulcanul inactiv, situat în nordul țării. Este cel mai înalt vârf al Armeniei și are la baza
acestuia o grămadă de stânci cu picturi murale, evidențiind figuri de animale și figuri
asemănătoare omului, care datează de sute de ani. Zăpada acoperă vârful aproape pe
tot parcursul anului, dar Muntele Aragaț poate fi urcat în lunile iulie, august și
septembrie. 
Cel mai sudic vârf dintre cele patru vârfuri este cel mai ușor de urcat, în timp ce vârful
nordic, la aproximativ 4000 de metri, este cel mai provocator.
Mănăstirea Astvatsatsin[modificare | modificare sursă]
Mănăstirile sunt una dintre caracteristicile definitorii ale Armeniei, iar exemplul de la
Noravank este unul dintre cele mai frumoase din întreaga țară. Stânci de cărămidă roșie
protejează mănăstirea, construită în secolul al XIII-lea. Noravank este renumit pentru
biserica sa Astvatsatsin (Sfânta Maica Domnului).
Povestea spune că mănăstirea a fost salvată de Însuși Dumnezeu când Armenia a fost
cucerită de mongoli cu sute de ani în urmă. Noravank este o selecție extrem de bună
pentru oamenii care doresc să viziteze o mănăstire în Armenia, fiind vizitată anual de
mii de oameni. 
Cetatea Dvin[modificare | modificare sursă]
Dvin, unul dintre cele mai vechi orașe ale țării, fosta capitală a Armeniei în vremurile
medievale.
O cetate din secolul al VI-lea î.e.n era, de asemenea, odată situată în Dvin, potrivit
UNESCO, în timp ce artefactele incredibile se găsesc în mod regulat în această parte a
Armeniei. Mai multe atracții moderne sunt și în oraș, cum ar fi Biserica Sf. Harutyun din
Dvin, construită în anul 2000.
Dvin a găzduit odată Catedrala Sf. Grigor, dar tot ce rămâne din clădirea de astăzi este
fundația de piatră care a fost descoperită de arheologi.
Patrimoniul mondial UNESCO[modificare | modificare sursă]
Pe lista patrimoniului mondial UNESCO sunt incluse următoarele obiective din Armenia
(în stânga: anul preluării bunului / locului pe Lista UNESCO):

 1996, 2000 Mănăstirile Haghpat și Sanahin

 2000 Catedrala și bisericile din Etchmiadsin și situl arheologic din Zvartnots
 2000 Mănăstirea din Geghard / Gherart

Mass-media[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Mass-media în Armenia.
Televiziunea, revistele și ziarele sunt toate deținute de corporații de stat și corporații
pentru profit care depind de publicitate, abonament și alte venituri legate de
vânzări. Constituția Armeniei garantează libertatea de expresie, iar Armenia se află pe
locul 78 potrivit Indicelui libertății presei pe 2015, compilat de Reporteri fără frontiere,
aflându-se între Lesotho și Sierra Leone.[52] Fiind țară în tranziție, sistemul mass-media
al Armeniei se află în proces de transformare.[53]
Atacurile frecvente asupra jurnaliștilor mass-mediei ce nu este sponsorizată de stat
constituie o amenințare serioasă asupra libertății presei în Armenia. Numărul atacurilor
a scăzut în ultimul timp, dar integritatea fizică a jurnaliștilor rămâne în joc. [54]

Sport[modificare | modificare sursă]
Articole principale: Sportul în Armenia și Șahul în Armenia.
Complexul sportiv olimpic Tsaghkadzor

Echipa națională de fotbal a Armeniei la Dublin, Irlanda

O gamă largă de sporturi sunt jucate în Armenia, cele mai populare fiind luptele,
ridicarea de greutăți, judo, fotbalul, șahul și boxul. Terenul muntos al Armeniei acordă
mari oportunități pentru practicarea unor sporturi ca skiul sau alpinismul. Fiind țară fără
ieșire la mare, sporturile pe apă pot fi practicate doar pe apă, cel mai notabil în acest
sens fiind Lacul Sevan. În ce privește competiția, Armenia are succes pe plan
internațional în șah, ridicare de greutăți și lupte. Armenia este de asemenea membru
activ al comunității internaționale de sport, fiind membru deplin al Uniunii Asociațiilor
Fotbalistice Europene (UEFA) și al Federației Internaționale de Hochei pe Gheață
(IIHF(d)). De asemenea, găzduiește Jocurile Pan-Armene(d).

Organizații internaționale[modificare | modificare sursă]

— UN (Organizația Națiunilor Unite)
— UNICEF (Fondul Națiunilor Unite pentru Copii)
— IOM ( Organizația Internațională pentru Migrație)
— WHO (Organizația Mondială a Sănătății)
— ILO (Organizația Internațională a Muncii)
— IMF (Fondul Monetar Internațional)
— WB (Grupul Băncii Mondiale)
— ICAO (Organizația Aviației Civile Internaționale)  
— ITU (Organizația Internațională a Telecomunicațiilor)
— UPU  (Uniunea Poștală Universală)
— IFAD (Fondul Internațional pentru Dezvoltarea Agricola)
— UNIDO (Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială)
— IAEA (Agenția Internațională a Energiei Atomice)   
— WIPO (Organizația Internațională a Proprietății Intelectuale)
*prescurtările organizațiilor sunt luate după denumirea din limba engleză

Vezi și[modificare | modificare sursă]

 Listă de fluvii din Asia
 Locuri din patrimoniul mondial UNESCO
 Listă de armeni

Referințe[modificare | modificare sursă]
1. ^ The Constitution of the Republic of Armenia, Article 12.
2. ^ The Constitution of the Republic of Armenia, Article 55.
3. ^ „The World Fact Book – Armenia”. Central Intelligence Agency.  Arhivat  din originalul de la 19 iulie
2010. Accesat în  17 iulie 2010.
4. ^ Հայաստանի Հանրապետության Ազգային վիճակագրության
ծառայություն: Հայաստանի Հանրապետության մշտական բնակչության թվաքանակը
2014 թվականի հուլիսի 1-ի դրությամբ — ստուգվում: 1.8.2014
5. ^ „Statistical Service of Armenia”  (PDF). Armstat. Accesat în 20 februarie 2014.
6. ^ „News.am”.  World Economic Outlook Database, October 2009.  IMF. Accesat în 1 ianuarie 2011.
7. ^ a b c d „Armenia”. International Monetary Fund. Accesat în 17 aprilie 2012.
8. ^ „Human Development Report 2010”  (PDF). United Nations. 2010. Accesat în  5 noiembrie 2010.
9. ^ „Distribution of family income – Gini index”.  The World Factbook. CIA. Accesat în 1 septembrie
2009.
10. ^ Shugart, Matthew Søberg (septembrie 2005). „Semi-Presidential Systems: Dual Executive and
Mixed Authority Patterns”  (PDF).  Graduate School of International Relations and Pacific Studies.
Statele Unite: University din California, San Diego. Arhivat din  original  (PDF)  la 19 august 2008.
Accesat în 13 octombrie 2017.
11. ^ Shugart, Matthew Søberg (decembrie 2005).  „Semi-Presidential Systems: Dual Executive And
Mixed Authority Patterns”  (PDF).  Graduate School of International Relations and Pacific
Studies, University din California, San Diego.  French Politics. Londra: Palgrave Macmillan  UK.  3 (3):
323–351. doi:10.1057/palgrave.fp.8200087  .  ISSN  1476-3427. OCLC  6895745903. Accesat în 13
octombrie 2017. Tabelul 1 arată că disoluția puterii ca inițiativă prezidențială este rară în sistemele
parlamentar-prezidențiale contemporane. În fapt, doar în Armenia, președintele o poate dizolva (o
dată pe an) fără a fi nevoie de vreun stimulent (e.g. eșecul adunării de a învesti guvernul).
12. ^ Markarov, Alexander (2016).  „Semi-presidentialism in Armenia”. În  Elgie, Robert;  Moestrup,
Sophia. Semi-Presidentialism in the Caucasus and Central Asia. Londra: Palgrave Macmillan  UK
(publicat la 15 mai 2016). pp. 61–90. doi:10.1057/978-1-137-38781-3_3.  ISBN  978-1-137-38780-
6. LCCN 2016939393.  OCLC 6039792321. Accesat în  8 octombrie 2017.  Markarov discută formarea
și dezvoltarea sistemului prezidențial din Armenia de la fondarea sa în 1991. Autorul identifică și
compară puterile oficiale ale președintelui, prim-ministrului și parlamentului, potrivit Constituției din
1995, precum și amendamentele introduse prin referendumul constituțional din 2005. Markarov
susține că sitemul semi-prezidențial prezidențializat care a fost introdus la începutul anilor 1990 a
evoluat treptat într-o structură constituțională mai echilibrată. În orice caz, în practică, președintele
rămâne dominant și susținut de o majoritate prezidențială; președintele este așadar capabil să fixeze
 agenda de politici și să implementeze politica preferată. Parametru necunoscut |chapter-
format= ignorat (ajutor)
13. ^ „Nations in Transit 2008”  (PDF). Freedom House. Arhivat din  original  (PDF)  la 25 martie2009.
Accesat în 1 martie2014.Verificați datele pentru: |access-date=, |archive-date= (ajutor)
14. ^ „Freedom in the World 2007”  (PDF). Freedom House. Arhivat din  original  (PDF)  la 16 aprilie 2010.
Accesat în 20 februarie 2007.
15. ^ Danielyan, Emil (20 februarie 2008).  „Armenian Vote 'Largely Democratic'”. ArmeniaLiberty, Radio
Europa Liberă. Arhivat din original la  6 martie 2008. Accesat în  20 februarie 2008.
16. ^ a b „Nagorno-Karabakh: The Crisis in the Caucasus”. Accesat în 6 aprilie 2007.
17. ^ „Armenia and Turkey sign peace deal”. Arhivat din  original  la 14 octombrie 2009.
18. ^ „Baku and Moscow – 'One Hundred Percent Strategic Partners'”. Hetq Online. 27 februarie 2006.
Accesat în 20 aprie2008. Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
19. ^ „Ancestry Data”. U.S. Census Bureau. 2006. Arhivat din  original  la 3 aprilie 2008. Accesat în  22
iulie 2009. Potrivit recensământului canadian din 2001, 40,505 de persoane de origine armeană
locuiesc în Canada. Oricum, este posibil ca cifrele să fie subestimate, de vreme ce există tendința ca
oamenii de origine mixtă, des întâlniți în America de Nord, să nu fie numărați: recensământul din 1990
din SUA indică faptul că 149,694 de oameni vorbesc limba armeană acasă. „The Armenian Embassy
in Canada”. Arhivat din original la  26 august 2006. Accesat în  1 iunie 2016. estimează 1 milion de
etnici armeni în SUA și 100,000 în Canada. Numărul membrilor Bisericii Armenești din America este
similar, potrivit estimărilor. Potrivit tuturor datelor, peste jumătate din armenii din Statele Unite locuiesc
în California.
20. ^ „RFE/RL Caucasus Report”. Armenian Ministry of Foreign Affairs.  7 ianuarie 2005. Arhivat
din  original  la 20 noiembrie 2010. Accesat în 22 iulie 2009.
21. ^ „Interview with RA National Assembly Speaker Artur Baghdasaryan”. ArmInfo News Agency. 26
octombrie 2005. Arhivat din original la 13 ianurie 2009. Accesat în  22 iulie 2009.Verificați datele
pentru: |archive-date= (ajutor)
22. ^ „How Armenia Could Approach the European Union”  (PDF). Accesat în  12 martie 2013.
23. ^ „EU launches negotiations on Association Agreements with Armenia, Azerbaijan and
Georgia”.  Europa (web portal). 15 iulie 2010. Accesat în  21 septembrie 2011.
24. ^ „Armenia-EU association agreement may be concluded shortly | Armenia News”. News.am. Accesat
în 21 septembrie 2011.
25. ^ „3rd Plenary Round of the EU–Armenia Negotiation on the Association Agreement”.
Ec.europa.eu. 15 decembrie 2010. Accesat în  28 august 2012.
26. ^ „Eurasian Economic Commission”. www.eurasiancommission.org. Accesat în 13 octombrie 2015.
27. ^ „ДОГОВОР О ПРИСОЕДИНЕНИИ РЕСПУБЛИКИ АРМЕНИЯ К ДОГОВОРУ О ЕВРАЗИЙСКОМ
ЭКОНОМИЧЕСКОМ СОЮЗЕ ОТ 29 МАЯ 2014 ГОДА (Минск, 10 октября 2014
года)”.  www.customs-code.ru. Accesat în 13 octombrie 2015.
28. ^ „Armenia To Join Russian-Led Customs Union”.  Radio Free Europe/Radio Liberty.  3 septembrie
2013. Accesat în  13 septembrie 2013.
29. ^ „New agreement signed between the European Union and Armenia set to bring tangible benefits to
citizens - EEAS - European External Action Service - European Commission”. EEAS - European
External Action Service  (în engleză). Accesat în 16 ianuarie 2018.
30. ^ „Armenia”. freedomhouse.org  (în engleză). Accesat în 5 februarie 2018.
31. ^ „KFOR Contingent: Armenia”. Official Web Site of the Kosovo Force. 23 martie 2007. Accesat în 27
octombrie 2008.
32. ^ „Last shift of Armenian peacekeepers in Iraq returns home”. Ministry of Defence.  7 octombrie 2008.
Arhivat din  original  la 15 mai 2011. Accesat în 29 octombrie 2008.
33. ^ „Regional Administration Bodies”. The Government of the Republic of Armenia. Accesat în 11
septembrie 2008.
34. ^ „Armstat:Provinces, area and population”  (PDF).
 35. ^ „World Development Indicators - Google Public Data Explorer”. www.google.com. Accesat în  17
februarie 2018.
36. ^ Paul, Amanda.  „Armenia's disappearing population”. Arhivat din  original  la 27 iulie 2011. Accesat
în 27 iulie 2011.
37. ^ „World Development Indicators - Google Public Data Explorer”. www.google.com. Accesat în  17
februarie 2018.
38. ^ Turay, Anna.  „Tarihte Ermeniler”. Bolsohays:Istanbul Armenians Like many other
ethnicities Armenians in India  too have played a role historically and had an impact historically. Today
however the community has been reduced to about a hundred living in  Calcutta. Arhivat din originalul
de la  9 februarie 2008. Accesat în  4 ianuarie 2007.
39. ^ „Jerusalem – The Old City: The Armenian Quarter”.  Jewish Virtual Library. Accesat în  22 iulie 2009.
40. ^ „San Lazzaro degli Armeni – Venice for Visitors”. Europeforvisitors.com. Arhivat din originalul de
la  22 noiembrie 2010. Accesat în  30 decembrie 2010.
41. ^ „Population in Nagorno-Karabakh 2007”  (PDF). National Statistical Service of Nagorno-Karabakh
Republic. Arhivat din original  (PDF) la  16 aprilie 2010. Accesat în  22 iulie 2009.
42. ^ Asatryan, Garnik; Arakelova, Victoria (2002). „The Ethnic Minorities of Armenia”.  Routledge., part of
the OSCE
43. ^ Sherwood, Harriet (25 iulie 2016). „World's largest Yazidi temple under construction in
Armenia”.  The Guardian. Accesat în  31 iulie 2016.
44. ^  ru  The All-Union Population Census of 1989 Arhivat în 4 d.Hr., la Wayback
Machine.. Demoscope.ru
45. ^ Inc., Gallup,. „New Index Shows Least-, Most-Accepting Countries for Migrants”. Gallup.com (în
engleză). Accesat în  19 ianuarie 2018.
46. ^ „The South Caucasus Between The EU And The Eurasian Union”  (PDF).  Caucasus Analytical Digest
#51–52. Forschungsstelle Osteuropa, Bremen and Center for Security Studies, Zürich. 17 iunie 2013.
pp.  22–23.  ISSN  1867-9323. Accesat în 3 iulie 2013.
47. ^ „Armenia – Which Nation First Adopted Christianity?”. Ancienthistory.about.com.  29 octombrie 2009.
Accesat în 25 ianuarie 2010.
48. ^ „Visit Armenia, It is Beautiful”. Visitarmenia.org. Accesat în  25 ianuarie 2010.
49. ^ „Armenia Information – Welcome to Armenia”. Welcomearmenia.com.  Arhivat  din originalul de la 6
februarie 2010. Accesat în  25 ianuarie 2010.
50. ^ „Blog Archive " Which is the first country to adopt Christianity?”. Did You Know it. Arhivat
din  original  la 19 iulie 2009. Accesat în  25 ianuarie 2010.
51. ^ „Armenian Census 2011”  (PDF)  (în Armenian). p.  7. Accesat în  25 octombrie 2015.
52. ^ Freedom House, Armenia, 2015 Press Freedom report
53. ^ Anais Melikyan, Armenia, EJC Press Landscapes (circa 2009)
54. ^ Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, The Protection of media freedom in Europe. Raport
pregătit de dl William Horsley, reprezentant special al libertății mass-media din Asociația Jurnaliștilor
Europeni

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Armenia

Vezi și articolele în
Armenia

Puteți găsi mai multe informații

despre Armenia prin căutarea în proiectele
similare ale Wikipediei, grupate sub
denumirea generică de „proiecte surori”:

Definiții și traduceri în
Wikționar

Imagini și media la Commons

Citate la Wikicitat

Texte sursă la Wikisursă

Manuale la Wikimanuale

Resurse de studiu la
Wikiversitate

La Wikivoyage găsiți
un ghid turistic despre
Armenia

Conducere

 Guvernul Armeniei
 Sistemul judiciar al Armeniei
 Autoritatea de Reglementare Nucleară Armeană
 Serviciul Vamal Armean
 Comisia Electorală Centrală
 Șeful statului și membrii Guvernului
Informații generale

 Armenia la The World Factbook

 Armenia la UCB Libraries GovPubs
 Armenia pe Curlie
 Atlasul Wikimedia pentru Armenia
 Previziuni de dezvoltare a Armeniei, prezentate de International Futures
 Ziua Națională a Republicii Armenia, 23 august 2011, Amos News
Istorie
 Istoria însângerată a primului stat creștin, 13 iulie 2008, Pr. Alexandru
Pripon, Ziarul Lumina
Turism

 Armeniainfo.am, Centrul oficial de informare turistică

 Aeroportul Internațional Zvartnots
Altele

 Armeniapedia.org – Wiki armenesc (cu precădere în engleză)

 Banca Centrală a Armeniei
 Armenica.org - Istoria Armeniei
 Haias.net - Totul despre Armenia