Slide 3

Capitala: Luanda (1,3 mil. loc.) Moneda: Kwanza

Limba oficială: portugheza Forma de guvernământ: Republică prezidențială, Stat
Suprafaţa: 1.246.700 km2 (locul 23) unitar
Locuitori: 35,6 mil. (18,5 loc./ km2) 2022 Ziua naţională: 11 noiembrie
Religia: creştinism, animism 10%
Drapelul Angolei este un bicolor orizontal cu roșu, negru și emblema galbenă în centru. Emblema este compusă
din o stea cu cinci raze într-o roată cu două trepte, traversată de o macetă (simbolizând secera și ciocanul folosit în
iconografia sovietică). Precum este conturat în Constituția Angolei, partea roșie a steagului reprezintă vărsarea de
sânge din vremea luptei Angolei pentru independență, iar cea neagră reprezintă Africa. În emblema din centru, roata
reprezintă muncitorii industriași, maceta semnifică țărănimea și steaua simbolizează socialismul.
Slide 4
Geografia: A. este aşezată în SV Africii, pe coasta Atlanticului, la S de fluviul Congo.
Limite: Namibia (S), RD Congo (N şi NE), Zambia (E).
G. fizică: A. este formată dintr-un platou înalt (peste 1.000 m). Pe coastă, se întinde o câmpie lagunară, în S; unde
precipitaţiile ajung la 108 mm/an. În N, câmpia este lată de 240 km, apoi se îngustează. Deasupra podişului sunt
înălţimi singuratice, muntele Moco având peste 2.600 m alt.
APELE sunt bogate cantitativ şi repezi, cu căderi de la înălţimi mari, izvor important de energie hidroelectrică mai
ales în preajma capitalei Luanda şi a oraşului Matala.
RÂURILE: Cwanza, Cuanga, Cuando, Cuene, Cuito, cu excepţia cursului inferior al Cwanzei, nu sunt navigabile.
CLIMA: tropicală, în zona platourilor, climat uscat şi foarte uscat pe câmpia de coastă.
FLORĂ ŞI FAUNĂ: Pe platouri se întinde savana şi cresc păduri tropicale. Fauna este felurită; multe specii de
păsări, maimuţe, şacali, lei, elefanţi şi rinoceri.
Slide 5 PRIVIRE DE ANSAMBLU
POPULAŢIA: 98% negri bantu, restul mulatri, albi. Rata natalităţii, 47,5% a mortalităţii 20,2%.
Populaţie urbană 31,5%. Densitatea maximă este în zona centrală, de-a lungul căii de comunicaţie cu RD Congo, de
la Lobito la Atlantic, prin Huambo (Nova Lisboa), care împarte ţara în două părţi aprox. egale. Aici densitatea este de
3-5 ori mai mare decât în medie pe km2.
Populaţia este ocupată în agric., cu precădere în cultura cafelei, principala bogăţie.
Resurse şi economie: Res. variate şi importante. În afara pământului fertil, a pajiştilor bogate, pentru păşunat, există
zăcăminte de petrol şi de diamante, care constituie 95% din export. Producţie de energie electrică bazată pe hidro
energie; ind. lemnului, a mineritului, a făinii de peşte. Prod. de cafea, cea mai importantă pe ansamblul econ., a scăzut
de câteva zeci de ori, în urma conflictelor armate de după 1975-1976. Alte res.: trestie de zahăr, nuci de cocos (pentru
ulei), porumb; bovine, ovine, porcine.
Transporturile: Aeroporturi: la Luanda, Lobito şi Namibe, pe coastă; la Huambo.
O importantă reţea de căi ferate, care legau Angola de Zambia şi Zimbabwe, este astăzi aproape distrusă.
ISTORIA: ţara a fost locuită din neolitic; în primul mileniu d. Hr., năvălesc negrii bantu, azi majoritari. În sec, al
XV-lea ia numele de Ndongo, după dinastia Ngola. În 1484, portughezul Diego Ciro descoperă Angola; între 1580-
1625 lupte între portughezi şi Ndongo. Se face comerţ de tip colonial între Portugalia şi Ndongo. Între 1889-1901,
se fixează, la conferința de la Berlin, graniţele ţării. Între 1899-1911, sclavagismul se înlocuieşte cu munca silnică
obligatorie. În 1955, Angola primeşte statutul de provincie portugheză. În 1961, Luanda conduce lupta de eliberare,
dar mişcarea naţională se divizează. În 1975, Angola devine independentă, dar izbucneşte războiul civil. Mişcarea
pentru Eliberarea Angolei (MPLA), susţinută armat de Cuba, se impune, dar nu-i învinge definitiv pe rebelii din sud,
reprezentaţi de Uniunea Naţională pentru Independenţa Totală (UNITA) şi încurajaţi de Africa de Sud.
Slide 6 EVOLUȚIA POLITICĂ ȘI ISTORICĂ A ANGOLEI
În 1988, se încheie un acord între Angola, Africa de Sud şi Cuba; urmează încetarea focului în nordul Namibiei
şi în sudul Angolei. Până în 1991, trupele cubaneze şi sud-africane se retrag. Se instalează multipartitismul. În 1991,
după 16 ani de război civil, Mişcarea pentru Eliberarea Angolei şi Uniunea Naţională pentru Independenţa
Totală încheie un tratat de pace, la Lisabona, țara fiind distrusă, iar pierderile de vieţi omeneşti depăşind o jumătate de
milion. În 1992, primele alegeri legislative libere, sub supraveghere ONU, aduc la putere Mișcarea pentru Eliberarea
Angolei, dar refuzul Uniunea Națională pentru Independența Totală de a accepta rezultatul scrutinului face să
reînceapă războiul civil ţara va fi nevoită să facă faţă unei situații economice catastrofale, agravată de secetă şi foamete.
Statul: este republică prezidențială, prin Constituția din 1975. Puterea legislativă este exercitată de preşedinte şi de
Adunarea Naţională a Poporului; cea executivă de un cabinet numit de președinte. Multipartitism.”
1
 Slide 7 SCURT ISTORIC
Triburile bantu au migrat din S si au ocupat teritoriul actual al Angolei înainte de secolul XV. Până la sfârșitul
secolului XV Angola a fost dominată de regatul Congo. În 1483 exploratorii portughezi au sosit în Angola și au
dezvoltat un puternic comerț cu sclavi. Angola a fost colonizată de Portugalia în 1575. O prezență permanentă a
portughezilor se simte abia în secolul XIX, după o scurtă ocupare a Angolei de către olandezi, între 1641-1648.
În 11 iunie 1951 Angola este declarată “Provincie de peste mări” a Portugaliei. În 1961 încep acțiunile de
guerila pentru obținerea independenței. Cu 15 ani înainte de independență, mișcările de eliberare națională s-au
confruntat violent cu guvernul colonial, ceea ce a dus la distrugerea economiei, la uciderea a mii de angolezi și la
emigrarea coloniștilor albi. În 1975 Portugalia anunță independența Angolei. Trei facțiuni se desprind din mișcările de
eliberare națională si încep lupta pentru obținerea puterii:
(a) Mișcarea de orientare marxistă (MPLA)–Mișcarea Populară pentru Eliberarea Angolei–condusă de Agostino Neto
(b) Frontul pentru Eliberarea Angolei (FNLA) – condus de Holden Roberto
(c) Uniunea națională pentru Independența Totală a Angolei (UNITA) – Condusă de Jonas Savimbi.
MPLA este susținută de Uniunea Sovietică și Cuba, iar UNITA de Statele Unite.
Declarația de independență a “Republicii Populare a Angolei” din 1975 nu aduce pacea in Angola ci dimpotriva,
conduce la izbucnirea si extinderea unui sangeros razboi civil. MPLA controla capitala LUANDA. UNITA si FNLA au
format o alianta si au inaintat spre N si respectiv spre S. Succesele lor au fost neutralizate de o masiva interventie militara
sovietica si cubaneza. Statele Unite ale Americii si Africa de Sud au jucat un rol major in sprijinirea UNITA si FNLA. In
1986 Jonas Savimbi viziteaza S.U.A. si primeste ajutorul cerut prin Republica Sud Africana si Zair. MPLA si UNITA ajung
la un compromis si astfel, după 15 ani de război civil, se ajunge la un acord intre Angola, Cuba si Africa de Sud pentru
retragerea trupelor cubaneze din Angola si tarile vecine.
Slide 8
MISIUNEA ONU în Angola a trecut prin 4 etape, începând cu prima misiune de verificare a ONU în Angola
(UNAVEM I) în 1988,trecând prin UNAVEM II și III și încheind cu misiunea de observare a ONU(MONUA) în 1999.
Angola este un caz lămuritor, nu numai pentru că reprezintă un punct de comparație temporală cu cazurile Congo și Cipru,
ci și pentru că evoluția misiunii în sine ilustrează modul în care a fost creat un spațiu politic în continuă expansiune pentru
ONU în legătură cu conflictul.
Cea de-a doua fază a operațiunii,UNAVEM II, care a marcat o tranziție de la menținerea păcii interstatală la
menținerea păcii intra-statală. În timpul acestei perioade de tranziție, domeniul de aplicare și dimensiunea UNAVEM
au fost modificate în mod semnificativ - un fapt care este posibil să arunce lumină asupra posibilelor modificări ale
bazei sale normative, în special în ceea ce privește autoritatea. Un alt aspect interesant al prezenței ONU în Angola
este îndoiala pe care o aruncă asupra "dovezilor" de schimbare normativă sugerate de așa-numitele " intervenții
umanitare". Astfel de operațiuni ale ONU, cum ar fi cele din Somalia, Bosnia și Rwanda, sunt frecvent considerate ca
implicând faptul că drepturile omului au depășit, la începutul anilor 1990, preocupările internaționale privind
suveranitatea. Peste 300.000 de persoane au murit în Angola în 1993 în prezența UNAVEM II, făcând astfel din
această operațiune al doilea cel mai sângeros război civil (după cel din Rwanda) între 1992 și 1996 . 2 Cu toate
acestea, comunitatea internațională nu a autorizat o "intervenție umanitară".
Slide 9 Către o implicare activă a ONU
În iunie-august 1977, Statele Unite au prezentat un plan de soluționare a conflictului, care prevedea alegeri libere
deschise tuturor partidelor politice din Namibia și prezența unui reprezentant special al ONU. Africa de Sud urma să înceapă
o retragere treptată a trupelor sale, care urma să fie finalizată în momentul independenței. Rolul activ preconizat pentru
ONU în soluționarea conflictelor din Africa australă a fost definit inițial în contextul pilonului namibian al problemei
regionale, și nu al celui angolez.
În ziua independenței, SWAPO ar fi trebuit să preia comanda de la ONU și nu de la Africa de Sud. Abordarea OUA a fost
importantă din două puncte de vedere: în primul rând, a acceptat în mod explicit, chiar a cerut ca vidul de putere din
teritoriu să fie umplut de ONU. Nicio altă parte terță nu a fost considerată un candidat potrivit pentru a îndeplini această
sarcină. În al doilea rând, a definit problema ca fiind un conflict "internațional" și, în acest sens, a invitat ONU să
îndeplinească o sarcină relativ necontroversată, și anume, să elimine amenințarea la adresa păcii și securității internaționale,
care rezulta dintr-un proiect neterminat de decolonizare.
Deși Angola considera că o prezență a ONU pe teritoriul său este o încălcare a suveranității sale, va veni o zi în care va
accepta să găzduiască o misiune mare de menținere a păcii a ONU. În anii 1980, administrația Reagan a introdus noțiunea
de "linkage", conform căreia rezolvarea crizei din Angola ar fi mai explicit legată de rezolvarea problemei Namibiei. Deși la
început această noțiune nu a fost bine primită de Consiliul de Securitate, Statele Unite au persistat totuși în încercările lor de
a determina țările în cauză să negocieze un set de acorduri care să cuprindă atât independența Namibiei, cât și retragerea
Cubei din Angola. În acest moment, Africa de Sud își dăduse seama că nu putea obține o victorie militară în Angola, în timp
ce Uniunea Sovietică, devastată economic, își anunțase intenția de a întrerupe furnizarea de arme către MPLA.
2
 Slide 10 Abordarea dimensiunii internaționale
Discuțiile dintre Angola, Cuba și Africa de Sud, mediate de SUA, au condus în cele din urmă, la 22 decembrie
1988, la semnarea a două acorduri. Într-un acord tripartit, cele trei țări s-au angajat să înceapă punerea în aplicare a
Rezoluției 435 a CS. Într-un acord bilateral, Angola și Cuba au convenit asupra unui calendar de retragere a celor 50
000 de militari cubanezi din Angola. Secretariatul ONU, la rândul său, a desfășurat consultări cu delegații din Angola
și Cuba, care au avut ca rezultat un acord asupra unui set de modalități care să permită observatorilor militari ai ONU
să țină o evidență a mișcărilor trupelor cubaneze. La cererea ambelor guverne, Rezoluția 626 a CS a autorizat
înființarea UNAVEM la 20 decembrie 1988. Misiunea de menținere a păcii a ONU în Angola a început, așadar, în
mod tradițional. La fel ca în cazul Congo și Cipru în anii 1960, criza din Angola a fost abordată inițial în termeni de
relații interstatale. Deși conflictul avea dimensiuni globale, regionale și interne evidente, rolul prescris al ONU a fost,
la început, în întregime limitat la dimensiunea interstatală a crizei.
Mandatul inițial al UNAVEM includea verificarea redistribuirii și retragerii trupelor cubaneze; inspectarea și
supravegherea porturilor, aeroporturilor și bazelor în care erau desfășurați soldații cubanezi; și efectuarea de inspecții
ad-hoc la cererea Consiliului de Securitate sau a observatorului militar șef al UNAVEM.
Misiunea, care era formată din observatori militari neînarmați, nu a fost prevăzută cu "reguli de angajare",
deoarece mandatul nu prevedea utilizarea forței. Pentru a asigura legătura între părți și ONU, a fost înființată o
comisie mixtă formată din șeful observatorului militar în calitate de președinte și doi ofițeri superiori - unul numit de
Angola și celălalt de Cuba. În general, prevederile acordului angolezocubanez au fost respectate 24 și întregul proces a
fost finalizat cu o lună mai devreme decât era prevăzut. 25 UNAVEM s-a bazat pe un acord autentic între guvernele
angolez și cubanez, adică între două părți prietene și între două părți statale. În Angola, cel puțin inițial, ONU nu s-a
implicat în dimensiunile intra-statale ale conflictului.
Slide 11 Transformarea treptată a rolului ONU
Originile conflictului angolez nu pot fi atribuite exclusiv prezenței străine. În ianuarie 1989, președintele dos
Santos a făcut o ofertă de pace către UNITA, ceea ce a dus la negocieri de pace la Gbadolite (RD Congo),
intermediate de opt țări africane, la 22 iunie 1989. Cu toate acestea, deși dos Santos și Savimbi și-au strâns mâna și au
semnat un acord de încetare a focului, în decurs de o săptămână părțile se acuzau reciproc de încălcarea armistițiului.
Între aprilie 1990 și mai 1991, au fost convocate la Lisabona șase runde de negocieri între MPLA și UNITA, în
prezența unui mediator portughez și a observatorilor americani și sovietici.
Slide 12
În ceea ce privește dimensiunea intra-statală a conflictului, eforturile internaționale de mediere s-au
desfășurat în mare parte în afara granițelor ONU. În acest stadiu, rolul proeminent jucat de Portugalia, Uniunea
Sovietică și Statele Unite a fost poate o reamintire simbolică a influenței structurale continue exercitate asupra
conflictului de către decolonizare și preocupările legate de Războiul Rece. Soluția la conflictul din Angola ar trebui să
reflecte o rezolvare specială a acestor preocupări în lumina configurației schimbătoare a puterii în politica mondială.
Primul exemplu concret de excludere a ONU din procesul de pace a fost Protocolul de la Estoril, semnat în cele din
urmă de către guvern și UNITA la 1 mai 1991. Protocolul prevedea ca încetarea focului să fie monitorizată de o
Comisie mixtă politico-militară (CCPM), compusă din membri ai MPLA și UNITA și din reprezentanți portughezi, ruși
și americani în calitate de observatori. În conformitate cu dispoziția II.5, care stabilea componența CCPM, ONU nu
ar fi fost o parte esențială a procesului: "Organizația Națiunilor Unite poate fi reprezentată, în calitate de invitat". La
31 mai 1991, guvernul și UNITA au semnat în mod oficial Acordurile de pace de la Bicesse, care constau în patru
documente principale: Acordul de încetare a focului; Principiile fundamentale; Conceptele; și Protocolul de la Estoril
(ratificat în prezent). Funcțiile ONU au fost menținute la un nivel absolut minim.
Articolul 4 din Acordul de încetare a focului a rezumat esența rolului militar al ONU: "Personalul Națiunilor Unite ...
va verifica dacă grupurile de monitorizare își asumă responsabilitățile".
Slide 13
La 17 mai 1991, guvernul angolez a solicitat participarea ONU la verificarea punerii în aplicare a
acordurilor de pace. Aceasta a fost, de fapt, o invitație din partea statului-gazdă pentru ca ONU să se implice activ în
afacerile sale interne, indiferent cât de minuscule ar fi fost sarcinile prescrise de ONU. Guvernul, care a respins o dată
prezența UNTAG pe teritoriul său pe motiv că ar încălca suveranitatea, a ajuns să accepte desfășurarea unei misiuni de
verificare pentru a supraveghea propria situație internă. Chiar dacă la început mediatorii și părțile nu erau deosebit de
dornici să introducă ONU, sau orice alt actor, în conflict, rezolvarea divergențelor dintre ele - în ceea ce privește interesele și
punctele de vedere - a necesitat utilizarea unui "mecanism" adecvat. De asemenea, acestea aveau nevoie de o legitimitate
suplimentară prin luarea în considerare a intereselor și preferințelor puterilor regionale. ONU s-a prezentat imediat ca o

3
opțiune relativ neutră, suficient de responsabilă, cuprinzător de multilaterală și rezonabil de transparentă pentru
reconcilierea diferitelor poziții.
Slide 14 ANALIZA MANDATULUI
La cererea guvernului Angolei si Cubei O.N.U. stabileste misiunea UNAVEM I, cu mandatul de a verifica
retragerea totală a trupelor cubaneze, fapt consumat în 1991, pe 25 Mai.
UNAVEM I – Operatia de verificare a retragerii trupelor cubaneze a fost împărțită în 3 etape distincte in
acord cu Planul de retragere convenit intre guvernele Cubei si Angolei:
Etapa I 20 Dec. 1988 – 20 Dec.1989
Etapa II 20 Dec. 1989 – 20 Dec.1990
Etapa III 20 dec. 1990 – 20 Dec.1999
Retragerea Trupelor Cubaneze s-a incheiat la 25 Mai 1991 cu o luna inaintea termenului.
Nr. total al observatorilor în UNAVEM I a fost de 71.
La 30 mai 1991, UNAVEM a primit un nou mandat (denumit de acum înainte UNAVEM II). Primii observatori au
fost dislocati in teren pe 2 iunie 1992.
Mandatul misiunii UNAVEM II a fost compus din 2 elemente esențiale:
(a) Verificarea respectării prevederilor înțelegerii de încetare a focului dintre cele două părți aflate în dispută ca părți
a Acordului de Pace.
(b) Verificarea respectării prevederilor convenite între părți pentru monitorizarea poliției angoleze pe timpul
perioadei de încetare a focului.
Durata mandatului pentru UNAVEM II a fost initial stabilită pentru o perioada de 17 luni, începand cu 30MAI1991
și până la 31OCT1992. Mandatul UNAVEM II a fost lărgit în urma Rezolutiei 747 a Consiliului de Securitate, care
a stabilit 2 obiective noi : (a) observarea si verificarea procesului electoral (b) sprijinirea procesului electoral si
acordarea de asistenta tehnica. Mandatul misiunii UNAVEM II a fost redus in urma alegerilor din 1992. Oricum,
imediat dupa alegeri a izbucnit razboiul civil si misiunea avea la acea data aproximativ 50 de observatori militari si
de politie. Aceasta situatie s-a mentinut pana la semnarea Acordului de Pace de la Lusaka, în noiembrie.
Slide 15 UNAVEM II
La 30 mai 1991, UNAVEM a primit un nou mandat (denumit de acum înainte UNAVEM II). Mandatul în
această a doua fază a misiunii din Angola a fost acela de a verifica dacă grupurile comune de monitorizare, compuse
din reprezentanți ai guvernului și ai UNITA, își îndeplineau responsabilitățile. Grupurile comune de monitorizare
urmau să observe încetarea focului, izolarea trupelor în zonele de adunare, precum și dezarmarea și demobilizarea
forțelor. 31. Neutralitatea poliției angoleze urma să fie observată de echipe de monitorizare cu o componență similară,
iar activitatea acestora trebuia să fie verificată de observatori ai poliției UNAVEM II. Rolul UNAVEM II s-a limitat la
“supravegherea observatorilor”.
Slide 16 UNAVEM III
Mandatul misiunii a început cu semnarea protocolului de la Lusaka în noiembrie 1994. O parte a
observatorilor erau dislocați în teren iar contingentele au fost planificate să se deplaseze în teren în perioada februarie-
martie 1995. Primele batalioane care au ajuns în Angola au fost batalionul brazilian și Batalionul 2 I. ”Călugăreni”
în perioada mai-iunie 1995. Mandatul misiunii UNAVEM III:
(a) monitorizarea și verificarea încetării ostilităților
(b) monitorizarea retragerii forțelor UNITA în zonele de încartiruire, întoarcerea forțelor guvernamentale în cazărmi,
adunarea și depozitarea armelor UNITA precum și a munițiilor;
(c) monitorizarea formării FAA (Forțelor Armate Angoleze) și a demobilizării;
(d) monitorizarea reorganizării Poliției Naționale Angoleze;
(e) monitorizarea dezarmării civililor;
(f) monitorizarea și verificarea turului doi a alegerilor prezidențiale.
Mandatul operațiunii UNAVEM III a fost stabilit prin Rezoluția 976 adoptată de Consiliul de Securitate la a 3499-
a reuniune din 08 februarie 1995. Mandatul autorizează instituirea unei operațiuni de menținere a păcii pentru a sprijini
părțile în restaurarea păcii și realizarea reconcilierii naționale în Angola pe baza acordului de pace, Protocolul de pace
și rezoluțiilor relevante de Consiliul de Securitate. Mandatul autorizează desfășurarea de maximum 7000 de militari,
350 observatori militari și 260 de observatori de poliție.
Raportul Secretarului General autorizează și dislocarea unui număr potrivit de personal internațional și personal local.
Elementele de planificare și sprijin logistic sunt autorizate de mandat să pregătească desfășurarea forțelor cu condiția
ca acordul de încetare a focului să fie respectat de ambele părți și în subsidiar, să permită afluirea liberă și în siguranță
a ajutorului umanitar.
4
Desfășurarea unităților de infanterie s-a executat după îndeplinirea condițiilor prevăzute în Raportul Secretarului
general respectiv:
• încetarea efectivă a ostilităților
• asigurarea tuturor informațiilor militare necesare
• desemnarea zonelor de încartiruire
În stabilirea forțelor și determinarea funcțiilor acestora mandatul accentuează importanța ce trebuie acordată
stabilirii unui cuprinzător si bine coordonat program de deminare în Angola. Unități speciale militare de deminare și
companii civile au fost selecționate și incluse în compunerea forței (Școala de deminare Franceză la Uige, Compania
de deminare Mechem. În analiza mandatului trebuie subliniată prevederea din mandat potrivit căreia (art.9 si art.10),
dacă se constata că nu se respectă cooperarea cerută părților și operația este întârziată substanțial sau nu este pe cale de
a se realiza, se va reexamina rolul ONU în Angola și se declară în mod deschis intenția de a încheia misiunea
UNAVEM III.
Slide 17 Misiuni, faze si etape ale operației UNAVEM III
Declanșarea pregătirii operației UNAVEM III și mai ales instalarea elementelor de planificare și sprijin inițial
în zona de responsabilitate creează obligația Comandantului Forței (Gl.Bg. Garuba – Zambia) să planifice
îndeplinirea misiunilor implicite și deduse din Directiva Operativă. Activitatea s-a executat pe baza mandatului
conferit de Consiliul de Securitate în 08 februarie 1995 și s-a concretizat în PLANUL DE OPERATII care
cuprindea:
• Evaluarea preliminară a SIT de către comandanții regionali și identificarea posibilităților de îndeplinire a misiunilor;
• Cercetarea directa a condițiilor concrete din teren;
• Realizarea legăturilor pe orizontală și verticală între structurile implicate în operație;
• Concepția operațiilor militare ce vor fi desfășurate, scopul misiunii, etapizarea și fazele acesteia.
Planul de operații a cuprins misiunile militare, diplomatice si umanitare, termenele de îndeplinire a lor,
resursele alocate precum și coordonarea acestor elemente. Planul de operații a fost suficient de flexibil si a putut fi
adaptat cu ușurința schimbărilor ulterioare în mandatul misiunii.
Planificarea centralizată a îndeplinirii misiunii si elaborarea prevederilor de operare standard a asigurat
uniformitatea reacției contingentelor naționale la diferite situații.
Planificarea îndeplinirii misiunilor la nivelul comandantului forței a însemnat stabilirea concreta a activităților
desfășurate la toate nivelele si in toate fazele operației. Statul major al forței nu a cunoscut fiecare amănunt si nu a avut
capacitatea sa anticipeze toate incidentele si modul in care puteau evolua evenimentele. Din aceasta cauza, concomitent
cu planificarea centralizata a misiunilor si elaborarea prevederilor de operarea standard a fost lăsat loc de manifestare a
unei largi inițiative locale pentru contingentele naționale. Delegarea de la nivelul central al forței la nivelul regional al
contingentelor nationale a constituit pentru comandanții de unități si contingentelor naționale a constituit pentru
comandanții de unități și comandamentele regionale o provocare prin care și-au dovedit cu succes profesionalismul ți
responsabilitatea.
Slide 18 FAZA I - DEZANGAJAREA FORTELOR ȘI ÎNCETAREA FOCULUI (ZIUA “D” până la S +
89)
a. În această fază observatorii au fost desfășurați în teatrul de operatii în zonele unde Forțele Armate
Angoleze (FAA) si forțele aparținând UNITA au fost în contact sau la distanțe care puteau fi acoperite în focul
armamentului greu, în punctele de intrare în porturi și aeroporturi din Angola. Observatorii militari și observatorii de
politie vor supraveghea respectarea încetării focului și vor sprijini etapele succesive încetării focului.
b. Ziua D pana la S+30. Desfășurarea UNMO/UNPO în zonele critice. Numărul de observatori s-a mărit în
aceasta etapă cu 125 UNMO și 112 UNPO, atingându-se cifrele planificate pana la S+60, când au mai fost desfășurați
175 UNMO, respectiv 130 UNPO.
c. S+60. Elementele de sprijin logistic incluzând unități de geniu, transmisiuni, medicale și logistice.
Detașamentele precursoare ale unităților de infanterie se vor deplasa în infrastructura si facilitățile de sprijin stabilite
pentru sosirea si desfășurarea batalioanelor (porturi de debarcare, raioane de concentrare, tabere de tranzit).
d. În această fază au avut loc activitățile prezentate în continuare, care au fost aprobate mutual de părți, făcând
parte din modalitățile de implementare a prevederilor relevante ale Acordului de Pace de la Lusaka.
Slide 19 MODALITĂȚI DE IMPLEMENTARE
Etapa 1 Toate acțiunile militare ofensive vor înceta pe teritoriul național si nici una din părți nu se va deplasa
cu forte militare. Se vor lua masuri de ambele părți pentru prevenirea și reducerea violărilor potențiale ale încetării
focului, se vor investiga si raporta toate incidentele. O.N.U. va monitoriza si verifica evacuarea luptătorilor bolnavi si

5
răniți. Se va urmări ca formațiunile si unitățile sa nu primească, transporte sau transfere echipamente militare letale sau
non-letale.
Etapa 2 Națiunile Unite au instalat mecanisme de verificare, inspecție si control, au monitorizat activitățile
militare ale părților si au început colectarea informațiilor si datelor militare importante in cadrul Comisiilor Militare
Reunite.
Etapa 3 Toți prizonierii militari si civili, precum si persoanele reținute ca urmare a conflictului, urmau sa fie
eliberați sub supravegherea Crucii Roșii Internaționale si Semilunii Roșii. (Întârzieri de 120-200 de zile in funcție de
regiune si obținerea libertății de mișcare).
Etapa 4 Forțele FAA si UNITA aflate in contact vor înceta orice acțiune ofensiva, vor realiza dispozitive
defensive si vor trece la dezangajare in trepte succesive prin zonei focului direct si indirect. Dezangajarea a fost
aprobata de ambele parti si supravegheata de O.N.U. Începerea deplasării spre cazărmi, in cazul FAA si spre zonele de
încartiruire ale UNITA, s-a făcut după o notificare prealabila si sub supravegherea O.N.U. In zonele in care FAA si
UNITA nu au fost in contact, părțile au rămas în locurile de dispunere. Zonele de încartiruire pentru forțele militare
UNITA au fost selecționate si aprobate in comun de către UNITA si O.N.U. in prezența FAA si a statelor cu statut de
observatori ai procesului de pace. Tot in aceasta etapa, politia O.N.U. a început procesul de verificare si monitorizare
a neutralității politiei naționale angoleze, care a declanșat strângerea, depozitarea si luarea in custodie a armamentului de
la civili.
Etapa 5 Sub egida O.N.U. toți mercenarii din Angola trebuiau repatriați. Procesul de repatriere a fost mult
întârziat datorita unui complex de factori:
- interese militare si politice ale tarilor vecine (Zair, Africa de Sud);
- controlul unor resurse de către guvernul angolez;
- menținerea unor stări conflictuale si a unei stări de confuzie;
- limitări ale mandatului.
Slide 20 Misiunile, contribuția batalioanelor de infanterie, obiectivele importante și divizarea fazelor în
cadrul celei de-a doua etape a operațiunii UNAVEM III.
a. Au fost stabilite următoarele misiuni : deplasarea trupelor UNITA in zone de încartiruire, dezarmarea trupelor
UNITA, strângerea, stocarea si asigurarea securității armelor, munițiilor si echipamentelor trupelor UNITA,
desfășurarea programelor de integrare sociala in zonele de încartiruire si demobilizarea forțelor UNITA si a unor
categorii de forte guvernamentale.
b. Batalioanele de infanterie s-au deplasat în teatru cu aproximativ 90 la 120 de zile în avans si au contribuit
masiv la organizarea zonelor de încartiruire, escortarea convoaielor UNITA, la strângerea si depozitarea echipamentelor militare.
c. Formarea noilor Forțe Armate Angoleze, a noii poliții naționale si încadrarea in viața civila a trupelor
demobilizate a fost un alt obiectiv important al acelei faze, divizata la rândul ei in :
d. FAZA II (S+90 la S+180) cuprinzând 6 etape si FAZA II B (după S+180).
Slide 21 MODALITATI DE IMPLEMENTARE
Etapa 1 Prevedea suplimentarea personalului, verificarea forțelor UNITA si monitorizarea celor ramase in “in situ”.
Etapa 2. Au fost stabilite itinerariile de deplasare si un Plan al deplasării care cuprindea : termene si mijloace de
transport, zone de adunare, depozitare ale armamentelor si munițiilor au fost altele decât zonele de încartiruire. O.N.U.
a informat ambele părți privind itinerariul folosit pentru retragere si cu alte detalii din plan.
Etapa 3. Conținea aspecte referitoare la deplasarea trupelor in zonele de incartiruire stabilite. Zonele eliberate de trupe
trebuiau monitorizate. Trupele guvernamentale se obligau sa se reîntoarcă in garnizoanele permanente. Toate
deplasările se făceau după o notificare prealabila si sub supraveghere O.N.U. In aceasta etapa s-a executat si
încartiruirea forțelor de intervenție rapida ale politiei.
Etapa 4 A fost destinata pentru finalizarea încartiruirii si dezarmarea forțelor UNITA si a Fortelor de reactie rapida ale politiei.
Etapa 5 A constat in finalizarea procesului de încartiruire, încadrarea in FAA, demobilizarea celor neincadrati.
Etapa 6. Personalul UNITA demobilizat a fost dispersat in teritoriu finalizându-se astfel desființarea UNITA.
Slide 22 FAZA II B ( după S+180)
A fost planificata sa se desfășoare in 3 etape:
Etapa 1. Integrarea personalului UNITA in FAA si a fortelor de politie se va incheia (conform estimarilor initiale in) 8
luni (S+240). Politia de reacție rapida va fi reechipată
Etapa 2 Forțele Armate Angoleze completate, vor fi reorganizate, proces ce implica demobilizarea unei părți din FAA.
Etapa 3 În această etapă misiunea principala a forțelor O.N.U. era de a asigura libertatea de mișcare a persoanelor si
bunurilor pe întreg teritoriul angolez.
FAZA III. PROCESUL ELECTORAL
6
 Planificarea inițială a celui de-al doilea scrutin al alegerilor prezidențiale a fost mult întârziată. Se anticipa
implicarea observatorilor militari si ai celor de politie, dar datorita cursului nefavorabil al evenimentelor si valorii
dovedite de contingentul romanesc, acesta a fost desemnat sa asigure tranziția de la UNAVEM III la MONUA,
Misiunea de Monitorizare a Natiunilor Unite in Angola. Contingentul romanesc a asigurat Forta de Reactie Rapida a
misiunii MUNOA si a monitorizat zona cea mai tensionata – regiunea de NE-Saurimo.

Slide 23 UNAVEM III (ONU) - Misiunea de verificare din Angola

În perioada 17 mai 1995 - 1 iulie 1997, ROMÂNIA a participat activ în cadrul misiunii United Nations Angola
Verification Mission UNAVEM III – Misiunea Naţiunilor Unite de Verificare în Angola, instituită în baza Rezoluţiei
nr. 976 a CS al ONU din 8 februarie 1995. Baza legală a misiunii a constituit-o Hotărârea Parlamentului nr. 1 din 13
martie 1995 privind aprobarea participării României la operațiunile de menținere a păcii UNAVEM III din Angola.
Articolul 1 al acestui act precizează că participarea României consta într-un batalion de infanterie în limita a 800
de militari și un spital de campanie, încadrat cu 200 de persoane. Faptul că era prima dată când țara noastră disloca
trupe ce urmau să poarte lupte în teatrul de operații îi face pe mulți analiști și comentatori din domeniu să considere că,
de fapt, această misiune ar fi prima operație la care a participat România după 1990. La UNAVEM III au participat
militari din 31 de state iar țara noastră a fost, în 1997, a treia națiune ca număr de militari dislocați în Angola.
UNAVEM III avea să fie cea mai lungă şi mai consistentă misiune românească sub mandat ONU în Africa și a
fost şcoala misiunilor internationale pentru Armata României, şcoală care a însemnat însă morţi, răniţi şi bolnavi;
bolnavi de boli tropicale specifice sau militari cu sechele rămase pe viaţă.
Prezenţa României și valoarea forţelor participante – un batalion de infanterie, denumit la vremea
respectivă „Batalion de Căști Albastre”, cu un efectiv de 758 militari. Pe durata misiunii au participat: Batalionul 2
Infanterie, Batalionul 26 Infanterie, Batalionul 812 Infanterie și Batalionul 151 Infanterie (în această ordine, durata
misiunii fiind de 6 luni pentru fiecare batalion), 31 ofiţeri de stat major (01.04.1995 – 06.06.1997), care au acţionat în
cadrul comandamentului misiunii, 1 spital de campanie cu 40 paturi (pe timpul rotațiilor efectuate în perioada
17.05.1995 – 06.06.1997, 108 militari au asigurat asistenţa medicală de urgență acordată personalului ONU și o
activitate de profil cu caracter umanitar în beneficiul populației civile locale). Total militari participanți la misiune
3.232.
Slide 24 STRUCTURA DE FUNCȚII
În cadrul comandamentului forței contingentul romanesc a avut repartizate funcțiile de Sef al Personalului
Militar și Medic sef și au fost încadrați ofițeri in compartimentele: operații, prelucrare electronica a datelor, asistență
umanitară, geniu și personal, comandantul taberei.
În comandamentele regionale contingentul romanesc a încadrat atât ofițeri de stat major cat si subofițeri,
astfel:
- Comandantul de regiune
- Locțiitorul comandantului de regiune
- Șeful operațiilor
- Ofițeri cu operațiile
- Ofițeri cu asistenta umanitara
- Subofițeri pentru operații – asistenți pentru harți si secretariat.
Batalionul de infanterie Misiunile stabilite prin procedurile de operare standard au fost comune cu ale
celorlalte unitati de infanterie aparținând contingentelor participante si au constat in :
a. Verificarea, monitorizarearaportarea si investigarea incetarii focului si a oricaror violari ale incetarii focului.
b. Sprijinirea observatorilor militari O.N.U., a politiei civile si altor componente ale Fortei in indeplinirea
sarcinilor.
c. Protectia Natiunilor Unite si a personalului international si al Natiunilor Unite.
d. Securitatea instalatiilor importante, inclusiv a localurilor Cartierului General.
e. Escortarea si protectia convoaielor in caz de necesitate.
f. Patrularea pe jos si cu vehicule.
g. Constituirea si utilizarea posturilor de observare si a punctelor de control.
h. Verificare autovehiculelor, perchezitionarea persoanelor si cladirilor.
i. Asigurarea securitatii componentelor umanitare si a centrelor de distributie.
j. Controlarea punctelor de intrare (porturi, aeroporturi).
k. Asigurarea unei rezerve a Comandantului Fortei.
7
 Spitalul de campanie si unitatile medicale – înaintate si din regiuni
Conform prevederilor din Procedurile de Operare standard, Spitalul de campanie a fost destinat sa asigure nivelul doi de
asistenta medicala “interalia”,cu sectii de medicina interna, boli tropicale, boli infecțioase, blocuri operatorii, saloane, radiologie,
unitate de sterilizare, stomatologie, farmacie, serviciu de ambulanțe.
Spitalul a fost echipat si utilat cu echipament romanesc având in compunere si o formațiune de asigurare logistica.
Unitățile medicale regionale au asigurat nivelul 1 de asistenta medicala care cuprinde, in general :
• mică chirurgie
• tratamente fără internare
• contribuții la evacuarea medicală terestră si aeriană
• sprijin medical in I-a si a II-a linie pentru personalul internațional civil si militar O.N.U. din regiunea respectiva.
In componenta medicală a asigurării logistice au fost prevăzute două puncte de prim ajutor înaintate la Hoambo si Luena.
Slide 25 MISIUNEA DE OBSERVARE A NAŢIUNILOR UNITE PENTRU ANGOLA – „MONUA”
Desfășurată în perioada 30.06.1997 – 26.02.1999. Participarea a avut la bază Hotărârea Consiliului de Securitate nr. 1118
din 1997.
La încheierea misiunii UNAVEM III, structura de nivel batalion a fost înlocuită cu o Forţă de Reacţie Rapidă
de nivel companie, având următoarele efective: 183 militari din B. 151 I., în perioada iunie 1997 – februarie 1998,
146 militari din B. 812 I., în perioada februarie – decembrie 1998, 138 militari din B. 2 I., în perioada decembrie
1998 – august 1999, acestea fiind dislocate succesiv la Lubango, Saurino și Luanda, precum și 4 ofiţeri și subofiţeri de
stat major în comandamentul misiunii (05.06.1997 – 22.03.1999). În anul 1998, România s-a situat pe locul al doilea,
în ceea ce privește contribuţia cu efective în misiunile ONU, iar în anul 1999 a rămas singura ţară cu trupe în zonă,
datorită încheierii oficiale a misiunii. Misiunea românească a încetat practic la data de 27.08.1999.
Slide 26 LECȚII IDENTIFICATE
 Comandantul Fortei si Comandantul Regional
- aveau ca scop mentinerea pacii in Angola conform mandatului O.N.U. si intelegerii de la Lusaka.
- nu raspundeau si nu aveau atributii in mentinerea starii de operativitate, solicitand insa executarea unui numar cat
mai mare de misiuni.
 Zona de responsabilitate a unui B.I. era foarte mare - 300.000 km.
 Conditii de deplasare – drumurile erau foarte proaste, in unele portiuni impracticabile.
 Conditiile meteorologice – mult diferite fata de Romania.(temperaturi de 30-50 grade C, umiditate mare)
 Trupele nu executasera pregatirea in conditii similare.
 In Angola existau campuri de mine ~ 10 milioane~ fara sa se cunoasca planurile de plantare.
 Populatia dispunea de armament.
 Zilnic se tragea cu armament individual.
 Frecvent se produceau atacuri (aproape saptamanal) ale unor grupuri inarmate in zonele de dispunere ale celeilalte
parti – soldate cu morti, raniti si pagube materiale (jafuri).
 S-au produs atacuri si asupra unor elemente O.N.U. care nu aveau asigurata protectia.Aceste atacuri determinau
intensificarea misiunilor specifice, executarea cercetarii evenimentelor, participarea la negocieri.
 Tehnica de lupta, in special T.A.B., a functionat cu probleme datorita drumurilor proaste si temperaturilor foarte
mari.
 Tehnica de transmisiuni, insuficienta cantitativ si slaba calitativ, nu asigura legatura pentru toate misiunile solicitate
si pe parcursul misiunilor, datorita terenului preponderent muntos.
 Hranirea se executa prin logistica unitatilor, dar prin aprovizionarea firmei ESCO.Au fost numeroase situatiile de
intarziere, datorita transportului pe mare sau pe uscat.
 Au existat mari deficiente in asigurarea pieselor de schimb.
 Boli ecuatoriale: malaria etc.;insecte si animale salbatice : scorpionul.
Slide 27 CONCLUZII
 Menționarea inițială a reticenței față de intervenția ONU în Angola, datorată principiului de neintervenție și
suveranității statelor.
 Discuție despre schimbările de atitudine și motivele din spatele lor, incluzând prioritizarea soluționării conflictului
în regiune și necesitatea reconcilierii intereselor locale, regionale și globale.
 Sublinierea faptului că ONU a devenit un actor cheie datorită caracteristicilor sale globale și experienței pe teren,
în timp ce principiul suveranității statului a fost reinterpretat pentru a include respectarea drepturilor omului.
 Accentul pus pe implicarea extinsă a ONU în asigurarea stabilității și guvernabilității în Angola, în ciuda unei
opoziții inițiale puternice.
8
 Menționarea faptului că redefinirea bazei normative a UNAVEM nu a fost condusă de Statele Unite sau aliații lor,
ci mai degrabă de o coaliție de actori internaționali cu preocupări pentru drepturile omului.