Germania

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sari la navigareSari la căutare
Germania
Republica Federală Germania
Bundesrepublik Deutschland (germană)
Deutschland (germană)

Drapelul Germaniei Stema Germaniei

Deviză: Einigkeit und Recht und Freiheit

„Unitate și dreptate și libertate”

Imnul național: a treia strofă din

Das Lied der Deutschen
(cunoscută și ca Einigkeit und Recht und Freiheit)

MENIU

0:00

Localizarea  Germaniei  (verde închis)

 

– pe continentul european  (verde deschis și gri închis)

– în Uniunea Europeană  (verde deschis)  —  [Legendă]
 Geografie
Suprafață  
 - totală 357.121 km²
Cel mai înalt punct Zugspitze (2.962,06 m) 
Cel mai jos punct Neuendorf-Sachsenbande (−4 m) 

Cel mai mare oraș Berlin

Vecini Danemarca
Polonia[7]
Elveția
Franța
Luxemburg
Belgia
Țările de Jos
Austria
Cehia 
Fus orar CET (UTC+1)
Ora de vară CEST (UTC+2)
Populație
Densitate 225,1 loc/km²
 - Estimare 2012 80.399.300 locuitori[3] (locul 14)
 - Estimare 2019 83.149.300
Limbi oficiale germană[1]
Etnonim german[1]
Grupuri etnice 81% Germani, 7% alți Europeni,
4% turci, 2% asiatici, 6% altele[2]
Guvernare
Sistem politic Republică federală, republică
parlamentară
Președinte Frank-Walter Steinmeier 
Cancelar federal Olaf Scholz 
Legislativ Bundesrat 
Capitala Berlin
Istorie
Formare
Sfântul Imperiu
962
Roman
Imperiul German 18 ianuarie 1871
Istoria Germaniei 23 mai 1949
Reunificare 3 octombrie 1990
Aderare la UE 25 martie 1957
Economie
 PIB (PPC) 2021
 - Total ▲ $4.743 trilioane[4] (locul 5)
 - Pe cap de locuitor ▲ $56.956[4] (locul 15)
PIB (nominal) 2021
 - Total ▲ $4.319 trilioane[4] (locul 4)
 - Pe cap de locuitor (locul 15)▲ $51.860[4]
Gini (2019) 29.7 (scăzut)
IDU (2019) 0.947 (locul 6)
Monedă Euro (€)
Coduri și identificatori
Cod CIO GER[9] 
Cod mobil 262 
Prefix telefonic +49
ISO 3166-2 DE 
Domeniu Internet .de [2]
^ Limbile daneză, germana de jos, soraba, romani, frizona sunt
recunoscute și protejate de Carta Europeană a Limbilor Minoritare sau
Regionale.
^ Se poate folosi și domeniul .eu, întrucât Germania face parte
din Uniunea Europeană.

Prezență online
site web oficial
Foursquare Labs, Inc.
hasthtag
Modifică date / text 

Republica Federală Germania[10] (în germană Bundesrepublik Deutschland   

ascultă (ajutor·info)),[11] acronim RFG,
colocvial, Germania (în germană Deutschland; pronunție germană: /ˈdɔɪ̯ʧlant/), este un
stat în Europa Centrală. Face parte din organizații internaționale importante,
precum: Consiliul Europei (1951), OCDE, Uniunea Vest-
Europeană (1954), NATO (1955), Uniunea Europeană (1957), ONU (1973), OSCE, și
din zona euro. Se învecinează: la nord - cu Marea Nordului, Danemarca și Marea
Baltică; la est - cu Polonia și Republica Cehă; la sud - cu Austria și Elveția; iar la vest -
cu Franța, Luxemburg, Belgia și Olanda. Teritoriul Germaniei acoperă 357.021 de
kilometri pătrați (137.847 mile pătrate), într-o zonă cu climat temperat. Germania are
cea mai mare populație dintre statele membre ale Uniunii Europene (82 de milioane de
locuitori).
Diferite triburi germanice au ocupat nordul Germaniei încă din antichitate. În
timpul epocii migrațiilor triburile germanice s-au extins spre sud. Începând din secolul al
X-lea teritoriile germane au format o parte centrală a Sfântului Imperiu Roman.[12] În
secolul al XVI-lea, regiunile germane din nord au devenit centrul Reformei protestante.
 Creșterea pan-germanismului în interiorul confederației germane, care a fost ocupată
de Franța, a dus la unificarea majorității statelor germane în 1871 în Imperiul German.
După Primul Război Mondial și Revoluția germană din 1918-1919, imperiul a fost
înlocuit de Republica de la Weimar. Înființarea celui de-al treilea Reich în 1933 a dus
la al doilea război mondial și a Holocaustului. După 1945 Germania a pierdut o parte din
teritoriul său și a fost împărțită în două state, Germania de Est și Germania de Vest. În
1990, la scurt timp după revoluțiile care au dus la căderea comunismului în Germania
de Est și în restul Europei de Est, Germania a fost reunificată.
Germania este o republică federală parlamentară alcătuită din 16
state numite Landuri (în limba germană Länder). Capitala federală și cel mai mare oraș
este Berlin. Industria germană este una din cele mai dezvoltate din lume. Germania
este unul din principalele state exportatoare, deține o poziție-cheie în Uniunea
Europeană și menține o multitudine de parteneriate strânse la nivel global.
[13]
 Cercetarea științifică și tehnologică din Germania este recunoscută ca cercetare de
vârf, la nivel mondial.[14]
Germania a fost un membru fondator al Comunităților Europene în 1957, care a
devenit Uniunea Europeană în 1993. Acesta face parte din Spațiul Schengen, și a
devenit un co-fondator al zonei euro în 1999. Germania este membru al Organizației
Națiunilor Unite, NATO , G8, G20, și OCDE. Cunoscută pentru istoria și cultura sa
bogată, Germania a produs numeroși artiști, filozofi, muzicieni, antreprenori, oameni de
știință și inventatori.

Cuprins

 1Etimologie
 2Istorie
o 2.1Triburi germanice
o 2.2Sfântul Imperiu Roman (962-1806)
o 2.3Restaurație și revoluție (1814-1871)
o 2.4Imperiul German (1871-1918)
o 2.5Republica de la Weimar (1919–1933)
o 2.6Al Treilea Reich (1933–1945)
o 2.7Istoria modernă
o 2.8Germania unificată și integrarea în UE (1990–prezent)
o 2.9Evenimente politice recente, prezentate sumar
 3Geografie
o 3.1Climă
o 3.2Biodiversitate
o 3.3Mediul încojurător
 4Guvernul și politica de stat
o 4.1Componența actuală a guvernului
o 4.2Parlament
o 4.3Alte organe ale statului german
 5Organizarea politico-administrativă
o 5.1Ierarhia administrativă (reprezentare simplificată)
 6Legislație
o 6.1Legislația
o 6.2Particularități ale regulilor de circulație
 7Relații externe
o 7.1Ajutor pentru dezvoltare
 8Armata
 9Demografie
o 9.1Religie
o 9.2Papi germani
o 9.3Limbi
o 9.4Orașe
 10Economie
o 10.1Infrastructură
 11Cultură
 12Știință
 13Sport
 14Sărbători publice
 15Note
 16Lectură suplimentară
 17Legături externe
 18Vezi și

Etimologie
Cuvântul „Germania” în limba română, provine de la cuvântul din limba
latină „Germania”. Numele „Germania” a fost utilizat după ce Iulius Cezar l-a adoptat
dintr-un termen galic pentru popoarele din partea de est a Rinului care ar fi însemnat
„vecin”.[15]

Istorie
Articole principale: Istoria Germaniei și Istoria Germaniei postbelice.
Triburi germanice

Expansiunea triburilor germanice (750 î.Hr. – 1 d.Hr.)

Se consideră că etnogeneza triburilor germanice a avut loc pe durata Epocii Nordice

a Bronzului, sau, cel mai târziu, pe durata Epocii de fier Pre-Romane. Pornind din
sudul Scandinaviei și nordul Germaniei, triburile și-au extins teritoriul spre sud, est și
vest, în secolul I î.Hr., ajungând în contact cu triburile celtice din Galia, precum și cu
triburi iraniene, baltice și slave, în Europa de Est. Nu se cunosc prea multe despre
începuturile istoriei germanicilor, avem la dispoziție doar scrieri ale autorilor romani,
cercetări etimologice și descoperiri arheologice.
Pe timpul domniei lui Cezar August, generalul roman Publius Quinctilius Varus a
început invazia Germaniei (Germania era numele dat de romani teritoriilor de dincolo (la
est) de Rin până la munții Ural). În această perioadă, triburile germanice au început să
se familiarizeze cu tacticile de război romane, menținându-și, însă, apartenența tribală.
În anul 9 d.Hr., în cadrul bătăliei de la Pădurea Teutoburg, triburi germanice conduse
de Arminius au înfrânt trei legiuni romane conduse de Varus. O mare parte din
Germania de astăzi, anume partea de la est de Rin și la nord de Dunăre, a rămas,
astfel, în afara Imperiului Roman. Spre anul 100 d.Hr., pe când Tacitus scria lucrarea
sa Germania, triburi germanice s-au stabilit de-a lungul Rinului și Dunării
(Limes Germanicus), ocupând mare parte din aria Germaniei moderne. În secolul III s-
au afirmat mai multe triburi vest-germanice: alamanii, francii, chatii, saxonii, frizonii,
sicambrii și turingii. În jurul anului 260 d.Hr., multe triburi germanice au trecut de limes și
de frontiera de pe Dunăre, ajungând în teritorii controlate, pe atunci, de romani. [16]
Sfântul Imperiu Roman (962-1806)
Articol principal: Sfântul Imperiu Roman.

Coroana Imperială a Sfântului Imperiu Roman

Carol cel Mare a fondat la 25 decembrie 800 Imperiul Carolingian, care avea să fie

divizat în 843. Imperiul medieval (Sfântul Imperiu Roman) s-a format din partea estică
rezultată din această divizare, și a continuat să existe, sub diverse forme, din
anul 962 până în 1806. Teritoriul său se întindea de la râul Eider la nord, până la coasta
mediteraneană la sud. Numit, inițial, Sfântul Imperiu Roman, a fost redenumit,
oficial, Sacrum Romanum Imperium Nationis Germanicæ (Sfântul Imperiu Roman al
Națiunii Germane) începând cu 1448, pentru ca titulatura să corespundă cu teritoriul
ocupat, devenit, între timp, mai restrâns.
Martin Luther (1483–1546) a inițiat Reforma Protestantă

Pe timpul dinastiei începute de Otto I, între anii 919 și 1024, s-au consolidat ducatele

Lorenei, Saxoniei, Franconiei, Șvabiei, Turingiei și Bavariei, iar regele german a fost
numit Împărat romano-german al acestor regiuni în 962. Pe timpul domniei împăraților
salici (1024-1125), Sfântul Imperiu Roman (Imperiul romano-german) a cucerit
nordul Italiei și Burgundia, dar împărații și-au pierdut din putere în urma unei
controverse privind învestitura. Pe timpul împăraților Hohenstaufen (1138-1254), prinții
germani au căutat să se extindă spre sud și est, ajungând să controleze teritorii locuite
de slavi înainte ca germanii să trimită coloniști în aceste pământuri, și chiar mai la est
(ceea ce s-a numit Ostsiedlung). Orașele din nordul Germaniei s-au dezvoltat, făcând
parte din Liga Hanseatică. Cu toate acestea, în urma Marii Foamete din 1315 și Morții
Negre din 1348-50, populația Germaniei a scăzut considerabil.[17]
Edictul Bulei de Aur din 1356 a conferit imperiului o constituție a căror principii de bază
aveau să dureze până la destrămarea imperiului. Aceasta codifica alegerea împăratului
de către șapte principi electori, care controlau unele din cele mai puternice principate și
arhiepiscopii. Începând cu secolul al XV-lea, împărații au fost aleși, aproape fără
excepție, din cadrul dinastiei austriece de Habsburg.
Călugărul Martin Luther și-a publicat cele 95 de Teze în 1517, prin care ataca unele
practici ale Bisericii Catolice, începând, astfel, Reforma Protestantă. O confesiune
distinctă, luterană, a devenit religie oficială în mai multe teritorii germane, după 1530.
Conflictul religios a dus la Războiul de treizeci de ani (1618-1648), care a devastat
ținuturile germane, populația fiind redusă cu 30% [18][19]. Pacea Westfalică din 1648 a pus
capăt războaielor religioase dintre statele germane, dar imperiul a fost împărțit de
facto în numeroase principate independente. Din 1740 monarhia austriacă de Habsburg
și Regatul Prusiei au dominat istoria germanilor. În 1806 Imperiul a fost dizolvat, ca
urmare a Războaielor Napoleoniene.[20]
Restaurație și revoluție (1814-1871)
Articol principal: Confederația Germană.
Parlamentul de la Frankfurt în 1848

În urma căderii lui Napoleon Bonaparte, a fost organizat, în anul 1814, Congresul de la

Viena și a fost fondată Confederația Germană (Deutscher Bund), o ligă formată din 39
de state. Dezacordul cu ideile politice ale restaurației a dus la întărirea
mișcărilor liberale, care cereau unitate și libertate. Aceste cereri, însă, au fost urmate de
noi măsuri de represiune din partea omului de stat austriac Metternich. Zollverein, o
uniune tarifară, a contribuit hotărâtor la unificarea economică a statelor germane. În
această perioadă, mulți germani erau influențați de principiile Revoluției Franceze,
iar naționalismul era o forță în creștere, în special printre tinerii intelectuali. Pentru prima
dată, culorile negru-roșu-galben au fost alese pentru a reprezenta mișcarea, aceste
culori devenind, mai târziu, culorile drapelului german. [21]
În contextul unei serii de mișcări revoluționare în Europa, care au avut drept rezultat
proclamarea republicii în Franța, intelectualii și oamenii de rând au adus revoluția de la
1848 și în Confederația Germană. Speriați, monarhii au acceptat, în primă instanță,
cererile revoluționarilor. În aceste împrejurări, regelui Frederic Wilhelm al IV-lea al
Prusiei i s-a oferit titlul de împărat, dar, întrucât trebuia să renunțe la o parte din puterea
politică deținută anterior, acesta a refuzat coroana și a respins constituția propusă, ceea
ce, pe atunci, a fost un pas înapoi pentru mișcare. Conflictul dintre regele Wilhelm I al
Prusiei și Parlament, care era din ce în ce mai influențat de ideile liberale, a izbucnit pe
fondul discuțiilor privind reformele militare din 1862, iar regele l-a numit pe Otto von
Bismarck nou prim-ministru al Prusiei. Bismarck a purtat, în 1864, un război
împotriva Danemarcei, ieșind victorios. Victoria prusacă în cadrul războiului austro-
prusac din 1866 i-a permis să creeze o Federație Nord-Germană (Norddeutscher Bund)
și să împiedice Austria, care înainte era cel mai puternic stat german, să se mai
amestece în politica celorlalte state germane.
Imperiul German (1871-1918)
Articole principale: Imperiul German și Primul Război Mondial.
Fondarea Germaniei moderne la Versailles, Franța, 1871. Bismarck se află în centru, într-o uniformă albă.

Statul cunoscut cu numele Germania a fost unificat ca stat-națiune modern în 1871,

când Imperiul German a fost înființat împreună cu Regatul Prusiei, ca element
constitutiv. După înfrângerea francezilor în Războiul franco-prusac, Imperiul German a
fost proclamat la Versailles, în 18 ianuarie 1871. Dinastia Hohenzollern a Prusiei a
guvernat noul imperiu, al cărui capitală era Berlin. Imperiul era o unificare a tuturor
statelor dezmembrate ale Germaniei, cu excepția Austriei (Kleindeutsche Lösung sau
„Germania de Jos”). Începând din 1884, Germania a început un proces de colonizare a
câtorva state în afara Europei.
În perioada Gründerzeit, după unificarea Germaniei, politica externă a
împăratului Wilhelm I asigura poziția Germaniei ca o mare națiune prin alianțe,
izolând Franța prin mijloace diplomatice, precum și evitarea războiului. Cu toate
acestea, sub conducerea lui Wilhelm al II-lea, Germania, ca toate puterile europene, a
avut un curs imperialist care a dus la neînțelegeri cu țările vecine. Majoritatea alianțelor
din care făcea parte și Germania nu au fost reînnoite, iar noile alianțe au exclus-o. În
mod specific, Franța a stabilit relații noi prin semnarea tratatului
numit Antanta cu Regatul Unit și asigurarea legăturilor cu Imperiul Rus. În afară de
relațiile sale cu Austro-Ungaria, Germania a devenit din ce în ce mai izolată.

Germania Imperială (1871–1918), cu dominantul Regat al Prusiei în albastru

Imperialismul Germaniei s-a extins până în afara granițelor statului și s-a alăturat
celorlalte puteri europene, cerând partea lor din Africa. Conferința Congoului de la
Berlin (1884-1885), mediată de Bismarck, a împărțit Africa între puterile europene.
Profitând de o situație politică favorabilă (prietenie cu Austro-Ungaria, Italia și Rusia,
înțelegere cu Franța), Germania a întemeiat următoarele protectorate: Africa Germană
de Sud-Vest (1884), Togo și Camerun (1884), Africa Germană de Est (1885), inclusiv
coloniile germane din Mările Sudului: Kaiser Wilhelmland (achiziționată, în 1880, de la
Noua Guinee), Arhipelagul Bismarck, Insula Marshall. Cearta între puterile imperialiste
pentru dominația Africii și altor teritorii a provocat continue tensiuni între Marile Puteri,
care, prin acumulare, au fost una dintre cauzele care au contribuit la
declanșarea Primului Război Mondial.
Asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei, la data de 28 iunie 1914, a constituit
pretextul pentru declanșarea Primului Război Mondial. Ca stat inițiator și principala forță
a Triplei Alianțe (Puterile Centrale), Germania a dus greul războiului contra Puterilor
Aliate (Antantei) și a suferit pierderi grele într-unul dintre cele mai sângeroase conflicte
ale tuturor timpurilor, numărând aproximativ 5.989.758 de victime germane (1.773.700
morți și 4.216.058 răniți).[22]
În toamna anului 1918, situația grea de pe front și mișcările revoluționare interne l-au
determinat pe împăratul Wilhelm al II-lea să abdice și să plece în exil, în Olanda.
Socialiștii au preluat puterea și au proclamat republica. Pentru a împiedica invadarea
țării, aceștia au semnat, la 11 noiembrie, armistițiul cu Puterile Aliate, care a pus capăt
războiului iar, ulterior, Tratatul de la Versailles, în iunie 1919, atrăgându-și ostilitatea
naționaliștilor care refuzau să recunoască înfrângerea din Primul Război Mondial.
Tratatul a fost perceput în Germania ca o continuare umilitoare a războiului prin alte
mijloace, iar asprimea sa este, de obicei, considerată ca având un rol important în
nașterea și creșterea ulterioară a curentului revanșist și nazismului în țară.[23]
Republica de la Weimar (1919–1933)
Articol principal: Republica de la Weimar.
La începutul revoluției germane, Germania a fost proclamată republică, iar monarhia
abolită. Cu toate acestea, lupta pentru putere a continuat, comuniștii radicaliști de
stânga ajungând la putere în Bavaria, dar eșuând să preia controlul din întreaga
Germanie. Revoluția s-a sfârșit în august 1919, când Republica de la Weimar a fost
înființată oficial. La 11 august 1919, Constituția Weimar a intrat în vigoare odată cu
semnarea acesteia de către președintele Friedrich Ebert.
Suferind din cauza crizei economice, a condițiilor aspre de pace dictate de Tratatul de la
Versailles, precum și a succesiunii unor guverne mai mult sau mai puțin stabile, poporul
Germaniei s-au lipsit din ce în ce mai mult de identificarea cu sistemul lor politic și cu
„Înființarea Partidelor” în parlamentul lor democratic. Acest lucru a fost agravat pe scară
largă de extrema dreaptă (monarhism, völkisch și nazism) Dolchstoßlegende, care
promova ideea că Germania a pierdut Primul Război Mondial datorită eforturilor și
influenței celor care doreau să răstoarne guvernul. Cea mai mare acuzație adusă
guvernului de la Weimar a fost trădarea națiunii germane, prin semnarea Tratatului de
la Versailles, în timp ce comuniștii radicaliști de stânga, precum Liga
Spartakistă (Grupul Spartakist), doreau o revoluție având drept țintă principală
abolirea capitalismului în favoarea unui Räterepublik.
Cu toate acestea, nemulțumirea față de noul guvern de la Weimar a provocat
creșterea Partidul Comunist din Germania. Mulți conservatori au fost atrași de
revoluționarea în spirit revanșard a dreptei politice, în special Partidul Muncitoresc
German Național-Socialist - Partidul nazist. Până în 1932, aceste două partide au
controlat majoritatea parlamentului, (296 de scaune parlamentare până în iulie 1932).
După câteva serii de cabinete de scurtă durată, președintele Paul von Hindenburg a
luat o decizie crucială: având puține alternative și presat de consilierii de dreapta, la 30
ianuarie 1933, von Hindenburg l-a numit pe Adolf Hitler cancelar al Germaniei,
îndeplinind cererea lui Hitler.
Al Treilea Reich (1933–1945)
Articol principal: Germania Nazistă.

Harta celui de-al Treilea Reich în 1939

În aproape toată această perioadă statul german a purtat denumirea oficială Deutsches

Reich (Imperiul German); denumirea colocvială a fost Drittes Reich (Al Treilea Reich)
sau și Nazi-Deutschland (Germania nazistă).
La 27 februarie 1933, sediul Reichstagului (parlamentului german de pe atunci), aflat în
clădirea numită și până astăzi Reichstag, a fost incendiat, aceasta constituind pretextul
pentru decretele de urgență ce au abrogat drepturile cetățenești de bază. [24] O hotărâre
a parlamentului i-a dat lui Hitler putere legislativă nerestricționată. Doar Partidul Social
Democrat SPD a votat împotriva acesteia, în timp ce membrii comuniști ai parlamentului
au fost încarcerați. Folosindu-și puterea de a distruge orice rezistență actuală sau
potențială, în decurs de câteva luni, Hitler a pus bazele unui stat centralizat totalitarist.
Industria a fost revitalizată prin producția masivă de armament, de fapt, interzisă
Germaniei după pierderea Primului Război Mondial. În 1935 Germania a redobândit
controlul asupra ținutului istoric Saar, iar în 1936 controlul militar al ținutului Rin,
amândouă fiind pierdute în urma Tratatului de la Versailles. Susținând, în paralel,
campania agresivă a dezvoltării masive a producției de armament, politica externă a
Germaniei a devenit mai agresivă și expansionistă, împingând, voit, omenirea spre Al
Doilea Război Mondial. În 1938 și 1939, Austria și Cehoslovacia au fost aduse sub
controlul Germaniei și a fost pregătită invazia Poloniei (Pactul Hitler-Stalin, Operațiunea
Himmler). La 1 septembrie 1939 armata Germaniei a lansat războiul „fulger” (blitzkrieg)
asupra Poloniei, care a fost rapid ocupată de trupele Germaniei și de Armata
Roșie Sovietică, marcând începutul celui de-al Doilea Război Mondial în
Europa. Regatul Unit și Franța au declarat război Germaniei și, întrucât războiul s-a
extins, Germania și aliații săi au căpătat controlul asupra unei mari părți din Europa
continentală.
Cuceririle naziste în Europa pe durata celui de-al Doilea Război Mondial

La 22 iunie 1941, Germania a încălcat Pactul Hitler-Stalin și a invadat Uniunea

Sovietică. În același an, Japonia a atacat baza americană de la Pearl
Harbor din Oceanul Pacific, iar Germania, în calitate de aliat al Japoniei, a declarat
război și Statelor Unite. Deși armata germană a avansat în Uniunea Sovietică destul de
rapid, Bătălia de la Stalingrad a marcat punctul de turnură al acestui război. În
consecință, armata germană a început să se retragă de pe Frontul de Est. În
septembrie 1943, Italia, aliata Germaniei, a capitulat, obligând forțele Wehrmact-ului să
deschidă un alt front pentru păstrarea acestei regiuni nord-mediteraneene în sistemul
de apărare german. Operațiunea Neptun a marcat un alt punct de turnură în acest
război, deschizând frontul vestic. La 6 iunie 1944, Forțele aliate anglo-americane au
debarcat pe Coasta Normandiei din Franța ocupată și s-au îndreptat spre teritoriul
german, astfel că foarte curând, la 8 mai 1945, după ce Armata Roșie a cucerit Berlinul,
iar Hitler s-a sinucis în bunkerul său, Germania nazistă a fost silită să capituleze
necondiționat. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial au murit aproximativ 7
milioane de civili și soldați germani (inclusiv etnicii germani din Europa de est).
În timpul celui de-al Treilea Reich, guvernul german nazist a aplicat politici împotriva
minorităților și multor dizidenți, ceea ce, mai târziu, avea să fie cunoscut sub denumirea
de Holocaust. În timpul acestuia au fost uciși aproximativ 17 milioane de oameni,
inclusiv circa 6 milioane de evrei și un număr important de țigani, polonezi și alți slavi,
prizonieri de război sovietici, bolnavi mintali, homosexuali și membri ai opoziției politice.
Cel de-al Doilea Război Mondial și genocidul nazist au fost responsabili pentru mai mult
de 40 de milioane de morți în Europa. După încheierea celui de-al Doilea Război
Mondial, s-au desfășurat, la Nürnberg, procesele criminalilor de război germani.
Istoria modernă
Articol principal: Istoria Germaniei postbelice.
Zonele de ocupație din Germania (1945)

Comunitatea și limba germană au apărut cu mii de ani în urmă, însă, ca stat, Germania
a apărut abia în 1871, când, sub conducerea cancelarului Otto von Bismarck, s-a
format Imperiul German, înglobând partea de nord a Germaniei actuale - Confederația
Germană de Nord (dominată de Prusia, în germană: Preußen), apoi Bavaria (în
germană: Bayern) precum și diferite alte regiuni, excluzând, însă, părțile vorbitoare de
germană din Austria. Acesta a fost cel de al doilea Reich german, tradus de obicei ca
„imperiu”. Primul Reich — cunoscut timp de multe secole sub denumirea Sfântul
Imperiu Roman de Națiune Germană — provenea din divizarea Imperiului Franc în 843,
existând sub diverse forme până în anul 1806. Cel de-al Treilea Reich (și ultimul) a fost
cel al naziștilor; el a durat doar 12 ani (din 1933 până în 1945).
Germania, devenită una dintre marile puteri europene, s-a implicat în Primul Război
Mondial (1914 - 1918) alături de aliatul ei, Austro-Ungaria. La începutul conflagrației,
Germania a invadat Belgia și a pătruns în Franța, până aproape de Paris, nereușind,
însă, să obțină o victorie hotărâtoare, deoarece războiul a devenit unul de uzură, care i-
a secat resursele materiale și umane. Războiul s-a încheiat în 1918 și, drept urmare,
împăratul Germaniei a fost forțat să abdice. În Tratatul de la Versailles, încheiat după
război, Germania a fost considerată responsabilă pentru provocarea conflagrației.
Unii politicieni consideră condițiile grele impuse Germaniei prin Tratatul de la
Versailles din 1919, precum și problemele economice datorate crizei economice
mondiale începute în 1929 ca fiind factori care au permis partidului nazist al
lui Hitler (NSDAP) să obțină un procentaj mare din sufragii și, în cele din urmă, să
formeze, la 30 ianuarie 1933, un nou guvern cu Adolf Hitler în funcția de cancelar.
Istoricii, fără a respinge implicarea certă a factorilor de natură conjuncturală (precum
obligația de a despăgubi statele agresate de către Germania în Primul Război Mondial
pentru imensele pierderi provocate, sau criza mondială cu punct de plecare în crahul
bursier din SUA) subliniază importanța istoriei recente a țării (perioada din timpul și
după unificarea Germaniei, când tendința liberală a fost brutal marginalizată sau doar
cooptată de tendințele politice naționaliste) în ascensiunea nazismului; în primul volum
al trilogiei sale dedicate fenomenului, istoricul britanic Richard J. Evans, de exemplu,
găsește originea derivei naziste în caracteristicile evidente ale societății germane,
precum: militarismul, prevalența valorilor și instituțiilor aristocratice (în contrast cu
valorile liberale și democratice care se răspândiseră cu mai mult succes în țări precum
Franța sau Marea Britanie), precum și moștenirea conservatorismului politic al
"cancelarului de fier" Otto von Bismarck și influența durabilă a acestuia asupra
mentalului colectiv (anume dorul intens pentru un leader puternic care să conducă
națiunea ca un părinte sever, dar inspirat). Plecând de la faptul că rădăcinile derivei
naziste sunt adânc înfipte în istoria țării, cel puțin cât să ajungă până la jumătatea
secolului XIX, alți istorici (precum francezul Georges Bensoussan [25]) subliniază și ei
faptul plin de semnificații că națiunea germană a fost strânsă laolaltă în 1871 de niște
politicieni, și așa s-a întâmplat, de altfel, întotdeauna în istoria laxelor forme statale
federalizatoare pe teritoriile germanofone, neexistând așa, cum s-a întâmplat în Franța,
de exemplu, un moment de simbolism național unificator și egalizator, precum revoluția:
națiunea n-are ce celebra ca moment în care s-a unificat "de jos" (cum e 14 iulie 1790
în Franța, cu "la Fête de la Fédération"), căci ea a fost unificată "de sus." [26] De aceea,
în Germania secolului al XIX-lea, referința-far este un politician, birocrat și chiar militar
aristocrat, precum von Bismarck, nu cum se întâmpla în Franța aceluiași secol, unde
referința-far a fost un scriitor popular (prin naștere, dar și dedicare), anume Victor Hugo.
[27]
 Faptul că unificarea a trebuit să fie câștigată prin război contra străinilor (francezi, de
exemplu) și aceasta i-a făcut pe germani naționaliști, marcați profund și durabil de
mentalitatea asediatului)) și ținând cont de valorile pe care Franța le încarna pe
continent la acel moment, ostilitatea străinilor la unificarea națiunii i-a făcut pe nemți și
antilberali, de unde una dintre explicațiile eșecului liberalilor în timpul revoluției de la
1848 pe teritoriile germanofone și, mai ales, la Berlin. [27]
În 1934 Hitler a preluat tot controlul, devenind șeful statului și scăpând de opoziție prin
violență. În 1935, antisemitismul a devenit o politică oficială de stat în Germania,
justificată, formal, prin Legile de la Nürnberg (Nürnberger Gesetze). Un moment
important în istoria Germaniei îl reprezintă unirea cu Austria. Evenimentul, cunoscut sub
numele de Anschluss („alipire”), s-a petrecut la 12 martie 1938 și reprezintă unul din
pașii importanți ai regimului nazist din Germania spre război. Germania făcut, apoi, o
alianță cu Italia și Japonia, numită Axa Berlin-Roma-Tokio.
La 23 august 1939 Hitler a încheiat chiar și cu Stalin un tratat de neagresiune, cu urmări
importante asupra lumii și României, numit Pactul Ribbentrop-Molotov. În virtutea
acestui pact, politica lui Hitler de a anexa țările vecine a culminat, la 1 septembrie 1939,
prin cotropirea Poloniei și izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial.
În prima parte a războiului, Germania a avut succese militare fulgerătoare, câștigând
controlul asupra principalelor teritorii din Europa, unei mari părți a URSS și a nordului
Africii. În 1941 naziștii au pus în aplicare Holocaustul ca politică de stat, bazată pe
argumente și pretexte rasiste, de exterminare în masă a milioane de evrei și alte
naționalități. Între 1942-1943, balanța în război s-a schimbat, succesele trecând de
partea Aliaților împotriva Germaniei, printre care URSS, Marea Britanie și Statele Unite
ale Americii. La finele lunii aprilie 1945, Hitler și-a recunoscut eșecul total și s-a sinucis.
La 8 mai 1945, Germania a capitulat necondiționat.
În urma cererilor făcute de Stalin la conferințele de la Ialta și Potsdam, provinciile
germane de până atunci situate la est de râurile Odra (Oder) și Neisse (Neiße)
- Pomerania, Silezia, orașul hanseatic Danzig (astăzi Gdansk în Polonia), Prusia
Răsăriteană, Prusia Apuseană și Țara Sudeților (Sudetenland) - au fost alipite
la Polonia, URSS și Cehoslovacia. Începând cu ofensiva Armatei Roșii de la 12 ianuarie
1945 și până în 1948, cei mai mulți locuitori germani ai acestor regiuni, aproximativ 12
milioane înainte de război, au fost expulzați spre vest sau și spre Siberia, în condiții
brutale. În jur de 2 milioane dintre aceștia și-au pierdut viața în război și în cadrul
procesului de expulzare („Vertreibung”).
În urma războiului, teritoriul Germaniei de azi a fost împărțit în patru „zone de ocupație”,
controlate de puterile aliate Franța, URSS, Regatul Unit și Statele Unite. Berlinul a fost,
de asemenea, divizat în patru sectoare controlate de aceste puteri. Scindarea a
culminat prin constituirea, în 1949, pe teritoriul Germaniei de azi a două state germane:
partea de apus s-a numit Republica Federală Germania, RFG sau Germania de
Vest (germană: Bundesrepublik Deutschland), iar partea de răsărit, orientată
spre URSS, s-a numit Republica Democrată Germană, RDG, Germania de Est sau de
Răsărit (germană: Deutsche Demokratische Republik sau DDR). Germania de Vest și-a
recuperat rapid nivelul de dinaintea războiului, devenind o putere economică importantă
a Europei.
Germania unificată și integrarea în UE (1990–prezent)
Vezi și articolele: Istoria Germaniei postbelice, Zonele aliate de ocupație din
Germania, Expulzarea germanilor după al doilea război mondial.

În 1999 Germania a adoptat moneda euro.

În 1990, după căderea comunismului în Europa, cele două state germane s-

au reunificat, prin aceea că în fosta RDG au fost înființate landuri (așa cum existau deja
în RFG), landuri care, ceva mai târziu, au aderat oficial la RFG, adoptând și constituția
RFG numită Grundgesetz. Tratatul care a definit această reunificare se
numește Tratatul doi plus patru (a fost încheiat de către cele două state germane și cele
patru puteri care dețineau suveranitatea asupra întregii Germanii: SUA, Regatul Unit,
Franța și URSS). Prin semnarea acestor acte, Republica Democrată Germană a încetat
să mai existe.
Conform Actului Bonn-Berlin, adoptat de Parlament la data de 10 martie 1994, Berlin a
devenit, încă o dată, capitala Germaniei Întregite, în timp ce Bonn a obținut statutul unic
de Bundesstadt (oraș federal), păstrând câteva ministere federale. [28][29] Remutarea
guvernului a fost finalizată în 1999.
După reunificare, Germania a luat un rol tot mai activ în Uniunea Europeană și NATO.
Germania a trimis forțe de menținere a păcii pentru a asigura stabilitatea din Balcani și
a trimis o forță militară germană în Afganistan, ca parte din efortul NATO pentru a stabili
securitatea în această țară după eliminarea talibanilor.[30] Aceste desfășurări au fost
controversate, deoarece, după război, Germania a fost obligată să trimită trupe cu
scopuri de apărare. Evenimentele din teritoriile străine au fost percepute ca fiind
acoperite fără asigurare defensivă; cu toate acestea, votul parlamentului în această
problemă a legalizat, în mod efectiv, participarea într-un context de menținere a păcii.
Statul german reunit este acum una dintre cele mai importante țări din Uniunea
Europeană și din lume.
Evenimente politice recente, prezentate sumar

Zidul Berlinului, asaltat de mulțime (10 noiembrie 1989)

Din 1998 și până în iulie 2005 cancelar federal a fost Gerhard Schröder (SPD), în

fruntea unui cabinet de coaliție între social-democrați (SPD) și verzi (Bündnis 90 / Die
Grünen). La 21 iulie 2005 președintele federal Horst Köhler a dizolvat Bundestagul, ca
urmare a votului de neîncredere pe care l-a primit cancelarul Schröder.
La 18 septembrie 2005 au avut loc alegeri federale anticipate, în urma cărora a venit la
putere marea coaliție, între fracțiunile parlamentare CDU/CSU (așa-numita „Uniune
Creștină”) și SPD, cu Angela Merkel (CDU) drept cancelar.
La alegerile federale din 2009 social-democrații au scăzut în preferința electoratului, așa
încât creștin-democrații au format o coaliție cu liberalii (FDP), coaliție supranumită
„negru-galben”. Al 17-lea Bundestag al Germaniei s-a constituit la 28 octombrie
2009. Norbert Lammert (CDU) a fost reales președinte al Bundestagului. Angela Merkel
și-a numit apoi noul cabinet, format din 16 persoane (de la CDU, CSU și FDP),
cu Guido Westerwelle (FDP) vicecancelar și ministru de externe.
La alegerile prezidențiale din 30 iunie 2010, Adunarea Federală (Bundesversammlung)
l-a ales în al 3-lea scrutin pe Christian Wulff (CDU) drept nou președinte al Germaniei,
pentru o perioadă de 5 ani. Acesta a fost învestit în funcție la 2 iulie 2010. La 17
februarie 2012 Wulff a fost nevoit să demisioneze, după ce procuratura din Saxonia
Inferioară l-a învinuit că ar fi primit foloase necuvenite în perioada cât a fost prim-
ministru al landului Saxonia Inferioară.
La 18 martie 2012 Adunarea Federală (Bundesversammlung) l-a ales pe fostul disident
anticomunist Joachim Gauck (independent), din primul tur de scrutin, drept președinte
al Germaniei.

Geografie
Articol principal: Geografia Germaniei.

Hartă topografică

Teritoriul Germaniei acoperă 357,021 km², dintre care 349223 km² sunt terenuri, relieful
fiind preponderent muntos, iar 7798 km² sunt ape. Se plasează, după suprafață, pe
locul șapte în Europa și pe locul 63 la nivel global. Altitudinea variază de la altitudinile
Munților Alpi (cel mai înalt punct: Zugspitze la 2962 metri) în sud, până la țărmurile Mării
Nordului (Nordsee), în nord-vest și Marea Baltică (Ostsee), în nord-est. Între acestea se
află zonele de munte împădurite din Germania Centrală și terenurile joase din nord (cel
mai jos punct: Wilstermarsch la 3.54 metri sub nivelul mării), traversate de câteva fluvii
ale Europei, precum Rinul, Dunărea și Elba.[31]
Germania are cele mai multe granițe cu țările europene, decât oricare alt stat din
Europa. Se învecinează în nord cu Danemarca, în est cu Polonia și Republica Cehă, în
sud cu Austria și Elveția, în sud-vest cu Franța și Belgia iar în nord-vest cu Olanda.
Capitala Germaniei este Berlin.
Climă
Germania are o climă temperată, cu o temperatură medie anuală de 9 °C. Temperatura
medie în ianuarie variază de la -6 °C până la +1 °C (în funcție de localitate și altitudinea
ei), în timp ce temperatura medie a lunii iulie variază între 16 și 20°C. Precipitațiile sunt
mai mari în sud, unde se înregistrează 1.980 mm pe an, majoritatea sub formă de
zăpadă.

Peisaj alpin în Bavaria

Majoritatea Germaniei are o climă temperată, în care predomină vânturile vestice

umede. Clima este moderată de Curentul Atlanticului de Nord, care este extinderea
nordică a Curentului Golfului. Această apă caldă afectează zonele riverane Mării
Nordului, inclusiv zona de-a lungul Rinului, care se varsă în Marea Nordului. În
consecință, în partea de nord și nord-vest, clima este oceanică; ploile cad pe parcursul
întregului an, cu un maxim în timpul verii.
Iernile sunt blânde, iar verile tind să se răcească, deși temperaturile pot depăși
30° C (86° F) pentru perioade prelungite. În zonele estice, clima este mai mult
continentală; iernile pot fi foarte reci, verile pot fi foarte calde, iar adesea sunt
consemnate perioade de secetă. Germania centrală și de sud sunt regiuni de tranziție,
care variază de la o temperatură moderat oceanică la continentală, iar temperaturi pot
depăși 30°C (86°F) pe timp de vară. [32][33]
Biodiversitate

Cerbul roșu este o specie răspândită larg în sălbăticie.

Din punct de vedere fitogeografic, Germania este partajată între provinciile Atlanticului
European și Europei Centrale a Regiunii Circumboreale în cadrul Regatului Boreal.
Teritoriul Germaniei poate fi subdivizat în două ecoregiuni: pădurile montane mixte ale
Mediteranei europene și reciful marin ale Atlanticului nord-estic. [34] Majoritatea
Germaniei este acoperită fie din teren arabil (33%), fie silvicultură și regiune păduroasă
(31%). Numai 15% este acoperit de pășuni constante.
Aproximativ o treime din teritoriul Germaniei este acoperit de păduri: Munții Pădurea Turingiei

Plantele și animalele sunt, în general, comune celor din perioada medievală. Fagi,
stejari, și alte esențe de foioase constituie o treime din păduri; pădurile de conifere sunt
în creștere ca urmare a reîmpăduririlor. Molidul și bradul predomină în munții de sus, în
timp ce pinul și laricele se găsesc în sol nisipos. Există multe specii de ferigi, flori,
ciuperci, și mușchi. Peștii abundă în râuri și în Marea Nordului. Printre animalele
sălbatice, se găsesc cerbul, mistrețul, muflonul, vulpea, bursucul, iepurele, și un număr
mic de castori. Diverse păsări migratoare străbat Germania primăvara și toamna.
Parcurile naționale ale Germaniei includ Parcurile naționale Wattenmeer, Parcul
național Jasmund, Parcul național Vorpommersche Boddenlandschaft, Parcul național
Müritz, Parcul național Unteres Odertal, Parcul național Harz, Parcul național
Sächsische Schweiz și Bayerischer Wald.
Germania este cunoscută pentru numeroasele sale grădini zoologice, parcurile faunei
sălbatice, acvarii, și parcuri de păsări,[35] mai mult de 400 de grădini zoologice și parcuri
de animale sunt administrate în această țară, număr care o plasează pe primul loc în
lume[36] Gradină zoologică de la Berlin este cea mai veche grădină zoologică din
Germania și deține cea mai numeroasă colecție de specii din lume. [37]
Mediul încojurător

Turbinele eoliene din Wehrda (Marburg)

Pajura este o pasăre de pradă protejată și simbol heraldic național.

Cea mai mare fermă eoliană și a capacității de energie solară din lume este instalată în
Germania.[38] Germania este cunoscută pentru conștiința propriului mediu înconjurător.
[39]
 Mulți germani consideră cauzele antropice a fi un factor semnificativ la încălzirea
globală.[40] Germania participă, în cadrul Protocolului de la Kyoto și în alte tratate de
promovare a biodiversității, aplicând riguros standardele de emisii scăzute, programele
de reciclare și utilizare a energiei regenerabile și sprijinind dezvoltarea durabilă la nivel
global.[41]
Guvernul german a inițiat numeroase activități pentru reducerea emisiilor iar totalul
emisiilor țării sunt în descreștere.[42] Cu toate acestea, emisiile de dioxid de carbon pe
cap de locuitor din Germania sunt printre cele mai ridicate din UE, deși ele sunt
semnificativ mai mici decât cele din Australia, Canada, Arabia Saudită și Statele Unite.
Emisiile provenite din industrie și utilitățile de ardere a cărbunelui contribuie la poluarea
aerului. Ploile acide care rezultă din emisiile de dioxid de sulf devastează pădurile.
Poluarea din Marea Baltică a apelor reziduale și a reziduurilor industriale de la râuri din
fosta Germanie de Est au fost reduse. Guvernul cancelarului Schröder a anunțat
intenția de a pune capăt utilizării energiei nucleare pentru producerea energiei electrice.
Germania lucrează pentru respectarea angajamentelor UE pentru a identifica zonele de
conservare a naturii, în conformitate cu Directiva de Habitat a Uniunii Europene privind
flora și fauna. Ca urmare a încălzirii globale, ultimii ghețari din regiunea alpină a
Germania se topesc. Pericole naturale sunt inundațiile de primăvară și vijeliile
furtunoase care au loc în toate regiunile.

Guvernul și politica de stat

Articol principal: Politica Germaniei.

Reichstagul din Berlin este sediul parlamentului german.

Din punct de vedere constituțional, Germania este

o democrație republicană federală reprezentativă.
Forma de guvernământ este parlamentară, în care șeful guvernului (cancelarul) este
ales de către parlament, numit bundestag, și confirmat de către președintele statului.
Deși cancelarul deține cele mai puternice competențe politice din stat, în ierarhia
protocolară el se află abia pe locul 3, după președintele statului și președintele
Bundestagului.
Cancelarul, actualmente Angela Merkel, este șeful guvernului și exercită puterea
executivă, similar cu rolul de prim-ministru, în alte democrații parlamentare. Cancelarul
este ales cu majoritate absolută de către parlament (Bundestag) pe o perioadă de 4 ani
și are dreptul de a numi și elibera din funcție pe miniștri, precum și dreptul numit
„competența liniilor directoare” (Richtlinienkompetenz), prin care formulează, în linii
mari, sarcinile fiecărui ministru din cabinet (guvern). Puterea federală legislativă este
învestită în parlament, compus din Bundestag (Parlamentul Federal)
și Bundesrat (Consiliul Federal), care, împreună, formează un tip unic de corp legislativ.
Bundestag-ul este ales, prin alegeri directe, prin reprezentare proporțională. Membrii
Bundesrat reprezintă guvernele celor șaisprezece landuri și sunt membri ai cabinetelor
de stat. Guvernele respective de stat au dreptul de a numi și de a-și elimina
reprezentanții în orice moment.
Guvernul federal al Germaniei (Bundesregierung) constă din cancelar (prim-ministru) și
miniștri. Actualul cabinet, numit cabinetul Merkel III, a fost format în urma alegerilor
federale din 2013 și este format din politicieni ai partidelor marii coaliții
(CDU, CSU și SPD).

Președintele Frank-Walter Steinmeier; și cancelarul Olaf Scholz

Președintele este șeful statului împuternicit, în primul rând, cu responsabilitățile și
competențele reprezentative. El este ales de către Bundesversammlung (Adunarea
Federală), o instituție formată din membri ai Bundestag-ului și un număr egal de
delegați de stat. A doua funcție importantă în ordinea de prioritate germană
este Bundestagspräsident (Președintele Bundestag-ului), care este ales de Bundestag
și responsabil pentru supravegherea sesiuni de zi cu zi a corpului. Cea de a treia funcție
importantă și șef al guvernului este cea de cancelar, care este numit de
către Bundespräsident, după ce a fost ales de către Bundestag. Cancelarul poate fi
îndepărtat printr-o mișcare constructivă de neîncredere de către Bundestag, în cazul în
care implică constructiv faptul că Bundestag-ul alege, simultan, un succesor.
Din 1949, sistemul de partide a fost dominat de Uniunea Creștin-Democrată și Partidul
Social Democrat din Germania, toți cancelarii, până în prezent, fiind membri ai unuia
dintre cele două partide. Cu toate acestea, Partidul Liberal Democrat (care are membri
în Bundestag încă din 1949) și Bündnis 90/Die Grünen (care erau cei mai numeroși în
Parlament după 1983) au jucat, de asemenea, un rol important, [43] deoarece acestea
sunt, de regulă, parteneri mai mici ai unui guvern de coaliție.
Componența actuală a guvernului
Din 14 martie 2018:

Resort Titular Partid

Cancelar federal (Bundeskanzlerin) Angela Merkel CDU

Vicecancelar și ministru de Finanțe Olaf Scholz SPD

Externe Heiko Maas SPD

Interne Horst Seehofer CSU

Justiție Christine Lambrecht SPD

Economie și energie Peter Altmeier CDU

Muncă și protecție socială Hubertus Heil SPD

Alimentație și agricultură Jutta Klöckner CDU

 Resort Titular Partid

Apărare Annegret Kramp-Karrenbauer CDU

Familie, seniori, femei și tineret Franziska Giffey SPD

Sănătate Jens Spahn CDU

Transporturi și infrastructură digitală Andreas Scheuer CSU

Mediu, ocrotirea naturii și siguranța reactoarelor

Svenja Schulze SPD
nucleare

Formare și cercetare Anja Karliczek CDU

Atribuții speciale; șeful Biroului cancelarului Helge Braun CDU

Cooperare și dezvoltare economică Gerd Müller CSU

Parlament

Reichstagul Germaniei

Membrii parlamentului sunt aleși de către cetățeni la fiecare patru ani printr-un vot
proporțional personalizat. La acest sistem de vot, alegătorii dispun de 2 voturi, care pot
fi date și la partide diferite. Cu primul vot se hotărăște după un sistem majoritar care
anume candidat să reprezinte circumscripția electorală respectivă în parlament
(candidat ales direct); cu al doilea vot se alege, după un sistem proporțional, partidul
dorit în parlament.
Un candidat ales direct capătă, în orice caz, un loc în parlament (mandat); acest fapt
poate duce la depășirea numărului de locuri care s-ar cuveni unui partid conform numai
votului al doilea. Situația se numește Überhangmandat (mandat suplimentar). Această
situație a avut loc la fiecare alegere federală din 1949 încoace. Totuși, în 2008,
tribunalul constituțional federal, Bundesverfassungsgericht, a decis că acest procedeu
contravine constituției federale (Grundgesetz), deoarece așa se poate încălca
reprezentarea proporțională democratică necesară, și i-a impus legislativului să
corecteze legea alegerilor până cel târziu în 2011.
Alte organe ale statului german
Un alt organ constituțional german important (legislativ) se numește „Bundesrat”
(Consiliul Federal) și este format din membrii guvernelor celor 16 landuri (țări
constituente ale federației). Pe câteva domenii de activitate (de exemplu, învățământ,
poliție), Bundestag-ul trebuie să coopereze cu Bundesrat-ul.
Puterea judiciară are ca organ superior Curtea Constituțională Federală supremă
(Bundesverfassungsgericht), care poate să declare un act legislativ sau de administrație
drept anticonstituțional, caz în care actul trebuie revizuit.

Organizarea politico-administrativă
Articol principal: Landurile Germaniei.
În constituția germană, numită Grundgesetz (lege fundamentală), Germania
(Deutschland) este definită ca fiind o republică federală (Bundesrepublik) formată din
următoarele landuri (țări ale federației):
  Saxonia Inferioară

 Bremen

 Hamburg
 Mecklenburg-
Vorpommern
 Saxonia-
Anhalt
 Saxonia
 Brandenburg

 Berlin
 Turingia
 Hessen
 Renania de Nord-
Westfalia
 Renania-
Palatinat

 Bavaria

 Baden-
Württemberg
 Saarland
 Schleswig-
Holstein

Suprafață (km²
Land Capitală Locuitori (2011)
)
 Suprafață (km²
Land Capitală Locuitori (2011)
)

Bavaria München 70.549 12.595.000

Berlin Berlin 892 3.500.000

Brandenburg Potsdam 29.477 2.497.000

Brema Bremen 404 661.000

Hamburg Hamburg 755 1.800.000

Hessa Wiesbaden 21.115 6.093.000

Mecklenburg - Pomerania
Schwerin 23.174 1.636.000
Inferioară

Saxonia Inferioară Hanovra 47.618 7.915.000

Renania de Nord - Westfalia Düsseldorf 34.043 17.845.000

Renania-Palatinat Mainz 19.847 4.000.000

Saarland Saarbrücken 2.569 1.014.000

Saxonia Dresda 18.416 4.139.000

Saxonia-Anhalt Magdeburg 20.445 2.315.000

Schleswig-Holstein Kiel 15.799 2.838.000

 Suprafață (km²
Land Capitală Locuitori (2011)
)

Turingia Erfurt 16.172 2.223.000

Ierarhia administrativă (reprezentare simplificată)

Schema structurii unităților administrative din Germania

 Pe treapta administrativă cea mai înaltă se află Bund (Federația germană,

Germania)
 Pe a doua treaptă de sus se află Bundesländer ( landurile Germaniei), grupate în
2 categorii:
o Flächenländer (13 landuri „cu suprafață”);
o Stadtstaaten (3 orașe-stat: Berlin, Brema și Hamburg); deci, în total, 16
landuri.
 Sub landurile cu suprafață stă scris (Regierungsbezirke) (ceea ce semnifică
faptul că unele din aceste landuri dispun de o treaptă intermediară de regiuni
administrative de tip Regierungsbezirk).
 Landurile cu suprafață, indiferent dacă dispun sau nu de Regierungsbezirke, sunt
subîmpărțite în districte rurale (numite Landkreis sau Kreis, în funcție de land)
și districte urbane, numite kreisfreie Stadt (orașe care nu țin de vreun district rural).
 Districtele rurale sunt și ele subîmpărțite și mai fin, în diverse moduri, în funcție
de landul în care se află. Unele districte rurale se subîmpart în subunități
numite Amt. În sfârșit, districtele, și acolo unde există și subunitățile Amt, se
subîmpart, mai departe, în subunități numite Gemeinde (comune). În unele landuri
există și unitățile de tip Verbandsgemeinde, o grupare de comune.
După cum se vede, subdivizarea administrativă a Germaniei nu este foarte unitară,
datorită diversității de tradiții istorice din regiunile țării.

Legislație
Articol principal: Sistemul judiciar al Germaniei.

Curtea Constituțională Federală a Germaniei din Karlsruhe

Sistemul judiciar al Germaniei este autonom față de ramura executivă și cea legislativă.
Germania are un statut civil sau sistem de lege care se bazează pe dreptul roman, cu
unele referiri la legislația germană. Bundesverfassungsgericht (Curtea Constituțională
Federală), cu sediul în Karlsruhe. În Germania, Curtea Supremă este responsabilă
pentru probleme constituționale, cu o putere de control jurisdicțional. [44] Aceasta
acționează ca cea mai înaltă autoritate legală și se asigură că practica legislativă și
judecătorească este conformă cu Legea fundamentală pentru Republica Federală
Germania (Legea de bază). Aceasta acționează în mod independent de alte organe de
stat, dar nu poate acționa în numele său propriu.
Sistemul Curții Supreme a Germaniei, numit Oberste Gerichtshöfe des Bundes, este
specializat. Pentru cazurile civile și penale, cea mai înaltă instanță de recurs
este Curtea Federală de Justiție, situată în Karlsruhe și Leipzig. Stilul sălii de ședință
este inchizitorial. Alte tribunale federale sunt Curtea Federală a Muncii din Erfurt, Curtea
Federală Socială din Kassel, Curtea Federală a Finanțelor din München și Curtea
Federală Administrativă de la Leipzig.
Dreptul penal și dreptul privat sunt codificate la nivel național în Strafgesetzbuch și,
respectiv, Bürgerliches Gesetzbuch. Obiectivul Sistemului Penal German este
reabilitarea criminalului; al doilea este protecția publicului. [45] Pentru a realiza acest din
urmă obiectiv, un criminal condamnat poate fi închis preventiv (Sicherungsverwahrung),
în cazul în care este considerat a fi o amenințare la adresa publicului.
Völkerstrafgesetzbuch reglementează consecințele de crime împotriva
umanității, genocid și crime de război. Acesta oferă instanțelor germane competență
universală în cazul urmăririi penale de către o instanță din țara în care infracțiunea a
fost comisă, sau nu este posibilă de către o instanță internațională.
Legislația
Articol principal: Poliția Germană.
Polițist în Hamburg

Puterea legislativă este împărțită între federație și stat (land). Legea fundamentală
presupune că toată puterea legislativă rămâne la nivel de stat, cu excepția dacă este
desemnată de către însăși Legea fundamentală.
Orice lege federală are prioritate față de dreptul de stat, în cazul în care puterea
legislativă se află la nivel federal. Un exemplu celebru este cazul oferit de prevederea
din legislația landului Hessa privind pedeapsa cu moartea, care, nefiind în conformitate
cu Legea fundamentală, a fost infirmată. Bundesratul este organul federal prin care
landurile participă în legislația națională. Participarea landurilor la legislația federală
este necesară în cazul în care legea intră în zona de putere legislativă concurentă,
cerând landurilor să administreze regulamentele federale, astfel cum sunt ele
desemnate de Legea fundamentală. Fiecare land are propria curte
constituțională. Amtsgerichte, Landgerichte și Oberlandesgerichte sunt instanțe de stat
cu competență generală. Ele sunt competente dacă acțiunea este bazată pe legea
federală sau de stat.
Multe dintre problemele fundamentale de drept administrativ rămân în jurisdicția
statelor, deși majoritatea landurilor își pun bazele pe propriile reglementări din acea
zonă, conform Verwaltungsverfahrensgesetz din 1976 (Legea contenciosului
administrativ), acoperind puncte importante de drept administrativ.
Oberverwaltungsgerichte sunt cel mai înalt nivel administrativ de competență privind
administrațiile de stat, cu excepția cazului în care problema se referă la dreptul
legislației federale sau dreptul de stat identic cu legea federală. În astfel de cazuri, este
posibil recursul final la Curtea Federală de administrație.
Particularități ale regulilor de circulație
În cazul unui blocaj pe autostradă, autovehiculele se deplasează spre stânga și spre
dreapta pentru a facilita trecerea. Vehiculele mai lente sunt obligate să dea posibilitatea
vehiculelor din spate să le depășească. Au prioritate autobuzele care pleacă din stație
și, uneori, tramvaiele. Lumina verde a semafoarelor este precedată de galben. În estul
Germaniei mai există semafoare care arată două culori odată: galben și verde
înseamnă "liber", galben și roșu semnifică "stop". Luminile de ceață pot fi folosite numai
dacă este ceață sau ninsoare cu vizibilitate sub 50 m. Iarna, vehiculul trebuie să fie
dotat cu pneuri corespunzătoare - universale sau de iarnă, cu adâncimea striațiilor de
cel puțin 4 mm, iar spălătorul de parbriz trebuie să conțină un amestec antigel.
Vehiculele parcate pe drumurile publice în afara zonelor construite trebuie să fie
luminate în față și în spate. Noaptea, remorcile parcate trebuie să fie întotdeauna
luminate. Este valabil certificatul de invalid gradul III (însoțitor), împreună cu pictograma
căruciorului pe fond albastru. În rulotă sau în automobilul locuibil este permisă
înnoptarea la marginea drumurilor doar în cazuri inevitabile și doar în refugii. În aceste
cazuri, trebuie respectate regulile locale.[46]

Relații externe
Articol principal: Relațiile externe ale Germaniei.

Cancelarul Angela Merkel găzduind summit-ul G8 la Heiligendamm

Germania a jucat un rol important în Uniunea Europeană încă de la începuturile sale și

a menținut o alianță puternică cu Franța de la sfârșitul celui de-al Doilea Război
Mondial. Alianța a fost foarte apropiată spre sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor
1990, sub conducerea lui Helmut Kohl, președintele Uniunii Creștin-Democrate, și a
lui François Mitterrand, președintele Partidului Socialist. Germania se află în fruntea
statelor europene care doresc să avanseze crearea unor sisteme politice defensive și
de securitate mult mai unite ale UE.[47] Timp de câteva decenii după sfârșitul celui de-al
Doilea Război Mondial, Republica Federală Germania a avut o putere redusă în relațiile
internaționale, datorită istoriei recente și a ocupației acesteia de către puterile externe.
[48]

În perioada Războiului Rece, divizarea Germaniei de către Cortina de Fier a făcut-o un

simbol al tensiunilor dintre occident și orient, și un câmp de luptă politic în Europa. Cu
toate acestea, conceptul de Ostpolitik, înființat de Willy Brandt, a fost un factor cheie de
destindere în anii 1970.[49] În 1999, pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial,
guvernul cancelarului Gerhard Schröder a definit o nouă bază pentru politica externă
germană, fiind de acord să participe la războiul NATO împotriva Iugoslaviei și să trimită
acolo trupe germane combatante [50]
Guvernele din Germania și Statele Unite sunt aliate politice apropiate.[51] Planul
Marshall, inițiat în 1948, prin care SUA au sprijinit masiv procesul de reconstrucție a
Republicii Federale a Germaniei după Al Doilea Război Mondial, precum și legăturile
culturale puternice au creat o legătură puternică între cele două țări, deși opoziția lui
Schröder în problema Războiului din Irak a sugerat încheierea Atlantismului și o ușoară
răcire a relațiilor germano-americane.[52] De asemenea, din punct de vedere economic,
cele două țări sunt interdependente: 8,8% din exporturile germane au legătură către
SUA, și 6,6% din importurile germane provin din SUA. [53] Viceversa, SUA exportă 8,8%
din producția sa de nave către Germania și 9.8% din importurile americane provin din
Germania.[53] Alte dovezi ale legăturilor strânse între cele două țări includ continuitatea
pozițiilor de vârf deținute în toate domeniile de americanii de origine germană - cel mai
mare grup etnic din SUA[54] și existența pe teritoriul Germaniei a celei mai mari
comunități militare americane din străinătate - Ramstein Air Base (aproape
de Kaiserslautern).[55]
Ajutor pentru dezvoltare
Politica de dezvoltare a Republicii Federale Germania este o zonă independentă de
politica externă germană. Aceasta este formulată de către Ministerul Federal pentru
Cooperare și Dezvoltare Economică (BMZ) și este pusă în aplicare de către
organizațiile și instituțiile specifice. Guvernul german consideră politica de dezvoltare ca
o responsabilitate comună a comunității internaționale. [56]
Ajutoarele umanitare și pentru dezvoltare oferite de Germania în anul 2007 s-au ridicat
la 8,96 miliarde de euro (12,26 miliarde de dolari), o creștere cu 5,9 la sută față de
2006. Astfel, Germania a devenit al doilea mare donator de ajutoare după Statele Unite.
[57]
 Germania a cheltuit 0,37 la sută din produsul său intern brut (PIB) pe dezvoltare,
care se situează sub obiectivul guvernului de creștere a ajutorului la 0,51 la sută din PIB
până în 2010. Nici obiectivul internațional de 0,7% din PNB nu a fost atins.

Armata
Articol principal: Bundeswehr.

Mecklenburg-Vorpommern participând într-o operațiune UNIFIL II în largul coastei Libanului

Bundeswehr, armata Germaniei, este o forță militară

alcătuită Heer (Armată), Marine (Forțele navale), Luftwaffe (Forțele Aeriene), Zentraler
Sanitätsdienst (Centrul de Servicii Medicale) și Streitkräftebasis (Serviciul Comun de
Sprijin). Începând cu 1 iulie 2011, serviciul militar obligatoriu a fost suspendat (fără să
se modifice constituția) și înlocuit cu un serviciu voluntar. Înainte de această dată,
refuzul unui tânăr de a se înrola era, în anumite cazuri, acceptat, de exemplu, pe motive
de convingeri pacifiste, în care caz serviciul militar era înlocuit cu o perioadă de serviciu
prestat în domenii sociale (fără armă). Și acest domeniu a fost înlocuit de un serviciu
social voluntar. Există, însă, temeri că pe bază de voluntariat nu se va întruni un număr
suficient de persoane pentru a acoperi nevoile și a atinge scopurile Bundeswehr-ului.
Conform statisticilor din 2003, cheltuielile militare constituie 1,5% din PIB al țării.[31] Pe
timp de pace, Bundeswehr-ul este comandat de Ministrul Apărării, actualmente Ursula
von der Leyen. Însă dacă Germania intră în război, care conform constituției îi este
permis numai pentru scopuri de apărare, comandatul suprem al Bundeswehr-ului este
cancelarul.[58]

Demonstrație de zbor Eurofighter

Bundeswehr-ul are 200500 de soldați profesioniști, 55000 de recrutați pentru serviciul

militar având vârste între 18-25 de ani care servesc pentru cel puțin nouă luni, în
conformitate cu normele actuale, și 2500 de rezerviști activi la un moment dat.
Aproximativ 300000 de rezerviști sunt disponibili pentru forțele armate și de a participa
la exerciții de apărare, precum și dislocări în străinătate. Din 2001, femeile pot servi în
toate funcțiile de serviciu, fără restricții, dar acestea nu sunt supuse serviciului militar
obligatoriu. În prezent, există aproximativ 14500 de femei și un număr de rezerviști de
sex feminin care iau parte la toate obligațiile, inclusiv misiunile de menținere a păcii și
alte operațiuni. Până în prezent, doi ofițeri medici de sex feminin au fost promovați la
rangul de general.
Începând din noiembrie 2009, armata germană avea în jur de 8300 de militari încadrați
în trupele staționate peste hotare, ca parte a diferitelor forțe internaționale de menținere
a păcii, inclusiv cei 2470 de militari ai Bundeswehr-ului în Kosovo, 4520 de trupe
germane în cadrul forței ISAF conduse de NATO în Afganistan și Uzbekistan și 450 de
militari sub drapel UNIFIL în Liban.[59]
În 2009, ministrul apărării, Karl-Theodor zu Guttenberg a afirmat că, în Afganistan,
condițiile au fost „ca un război”, în timp ce, în prealabil, au fost menționate ca
„stabilizare și reconstrucție civilă”, evitând cuvântul „război”. [60][61]

Demografie
Articole principale: Germani și Demografia Germaniei.

Populația teritoriilor germane 1800–2000 și populația imigrantă între 1975–2000

Cu o populație de 82 de milioane de locuitori, Germania este cea mai populată țară din
Uniunea Europeană. Rata fertilității este una din cele mai scăzute din Europa, cu doar
1,41 de copii pentru fiecare femeie.[31] Germania are numeroase orașe mari, cele mai
populate fiind Berlin, Hamburg, München, Köln, Frankfurt și Stuttgart. Cea mai mare
conurbație este regiunea Rhein-Ruhr (12 milioane),
inclusiv Düsseldorf (capitala Renaniei de Nord-Westfalia) și
orașele Köln, Essen, Dortmund, Duisburg și Bochum.

Berlin este cel mai mare oraș, cu o populație de 3,2 milioane de locuitori.

Ca suprafață Republica Federală Germană este cu puțin mai mare ca suprafață

decât Polonia, însă, după numărul populației, o depășește de aprox. 2,1 ori. La 1
noiembrie 2011, în Germania locuiau 81.859.000 locuitori. Ca și în multe state
dezvoltate, natalitatea Germaniei este mai scăzută decât mortalitatea. În 2011 la 1000
de locuitori au revenit 8,0 nașteri și 10,4 decese. Numărul populației rurale constituie
9%, și relativ 91% populație urbană.
După Al Doilea Război Mondial, 15 milioane de etnici germani au fost expulzați sau s-
au refugiat din teritorii din est ale Germaniei, teritorii care fac parte, astăzi,
din Polonia, Cehia, Lituania și Rusia. Într-un număr mai mic au fost strămutate sau s-au
refugiat în timpul războiului și imediat după terminarea lui etnici germani
din Iugoslavia, Ungaria, România. Această populație strămutată a fost integrată în cele
două state germane înființate în 1949, RFG și RDG.
În deceniile ulterioare din țările est-europene au mai imigrat valuri de etnici germani,
cele mai importante fiind din URSS, Polonia și România. Astfel, începând cu din 1960,
etnicii germani din Polonia și URSS (în special
din Kazahstan, Uzbekistan, Rusia și Ucraina) s-au strămutat în Germania Occidentală.
Nu puțini, pentru a-și ușura emigrarea, se mutau din republicile central asiatice în
republici situate în vest, între care RSS Moldovenească. Începând din decembrie 2004,
aproximativ șapte milioane de cetățeni străini au fost înregistrați în Germania și, astfel,
19% din locuitorii țării au origini străine. În această situație, tinerii au, mult mai probabil,
origini străine decât bătrânii. 30% dintre germani au o vârstă de 15 ani iar cei sub
această vârstă au cel puțin un părinte născut în străinătate. În orașele mari, 60% din
copii au o vârstă de peste 5 ani, iar cei sub 5 ani au cel puțin un părinte născut în
străinătate.[62]
Conform statisticilor din 2007, cel mai mare grup (2,7 milioane) este din Turcia, precum
și o majoritate din rest sunt din state europene, cum ar fi Italia (761000)
și Polonia (638000).[63]
Fondul ONU pentru Populație a listat Germania ca gazdă deținând cel de-al treilea
mare număr de imigranți la nivel mondial, adică 5% sau 10 milioane din totalul de 191
de milioane de imigranți sau aproximativ 12% din populația Germaniei. [64] Ca o
consecință a restricțiilor impuse legilor azilului și imigrării din Germania (odinioară,
aproape fără restricții), numărul imigranților care caută azil, afirmându-și etnicitatea
germană (majoritatea din fosta Uniune Sovietică) a scăzut permanent, începând cu anul
2000.[65]
Numeroase persoane care au origini germane se găsesc în Statele Unite (50 de
milioane),[66] Brazilia (5 milioane)[67] și Canada (3 milioane).[68] Aproximativ 3 milioane de
„aussiedler” (refugiați germani, în special din Europa de Est și fosta Uniune Sovietică) s-
au restabilit în Germania din 1987.[69]
Religie
Articol principal: Religia în Germania.

Domul din Köln pe malul râului Rin este unul din patrimoniul mondial UNESCO.

Creștinismul este cea mai numeroasă confesiune religioasă din Germania, cu 52 de

milioane de practicanți (64%). [70][71] 26,5 de milioane sunt protestanți (32,3%) iar 25,5 de
milioane sunt catolici (31,0%).[72] A doua religie numeroasă este Islamul cu 4,3 milioane
de adepți (5%)[73] urmată de Budism și Iudaism, amândouă având aproximativ 200.000
de credincioși (c. 0,25%). Hinduismul are 90.000 de credincioși (0,1%)
iar Sikismul 75.000 (0,09%). Celelalte comunități religioase din Germania au mai puțin
de 50.000 (sau mai puțin de 0,05%) de practicanți. Aproximativ 24,4 de milioane de
germani (29,6%) nu și-au declarat religia.

Interiorul Frauenkirche din Dresden

Protestantismul este concentrat în nord și est, iar Romano-Catolicismul în sud și vest.
Papa emerit Benedict al XVI-lea, care a renunțat la funcție în data de 28 februarie 2013,
s-a născut în Bavaria. Persoanele non-religioase, inclusiv ateii și agnosticii, alcătuiesc
29,6% din populație, din care numeroși sunt, în special, din fosta Germanie de Est și
zone metropolitane majore.[74]
Din cei 4,3 milioane de musulmani, majoritatea sunt sunniți și aleviți din Turcia, dar
există și un număr restrâns de șiiți.[75] 1,7% din populația totală a țării se declară creștini
ortodocși; sârbii și grecii fiind cei mai numeroși.[70] Germania este a treia țară din
Europa, cu cea mai numeroasă populație evreiască (după Franța și Regatul Unit).[76] În
2004, mulți evrei din fostele republici sovietice s-au stabilit în Germania (de două ori mai
mulți ca în Israel), totalul populației evreiești ajungând la mai mult de 200.000, în
comparație cu 30.000 înainte de reunificarea Germaniei. Orașele mari cu importante
populații evreiești includ Berlin, Frankfurt și Munchen.[77] Aproximativ 250.000 de budiști
locuiesc în Germania, 50% dintre ei sunt imigranți din Asia.[78]
Conform sondajului Eurobarometru 2005, 47% din cetățenii germani sunt de acord cu
afirmația „Cred că există un Dumnezeu”, unde 25% sunt de acord cu afirmația „Cred că
există un fel de spirit sau forță de viață” iar 25% susținea „Nu cred că există nici un fel
de spirit, Dumnezeu, sau forță de viață”.[79]
Papi germani

Germanul Joseph Alois Ratzinger, Papă între 2005 - 2013

În total, au existat opt papi germani:

 Grigore al V-lea (996-999) (numele laic: Bruno von Kärnten);

 Clement al II-lea (1046-1047) (Suidger, Graf von Morsleben und Hornburg). Este
îngropat în Domul din Bamberg;
 Damasus al II-lea (1048) (Poppo von Brixen);
 Leon al IX-lea (1049-1054) (Bruno Graf von Egisheim-Dagsburg). A contribuit la
declanșarea Marei Schisme din 1054;
 Victor al II-lea (1055-1057) (Gebhard Graf von Dollnstein-Hirschberg);
 Ștefan al IX-lea (1057-1058) (Friedrich Herzog von Lothringen);
 Adrian al VI-lea (1522-1523) (Adriaan Florisz Boeyens);
 Benedict al XVI-lea (2005-2013) (Joseph Alois Ratzinger).
Limbi
Articol principal: Limbile Germaniei.

Cunoștințe de limba germană în țările UE

Germana este limba oficială și predominant vorbită în Germania. [80] Este una din cele 23
de limbi oficiale ale Uniunii Europene, precum și una din cele trei limbi de lucru
ale Comisiei Europene, alături de engleză și franceză. Limbile native minoritare
recunoscute sunt daneza, sorabele, romani și frizonele. Acestea sunt protejate oficial
de Carta Europeană a Limbilor Minoritare sau Regionale. Cele mai utilizate limbi de
imigranți sunt turca, polona, limbile balcanice și rusa.
Fondul principal de cuvinte (standardul german) este un limbaj vest-germanic și este
strâns legat și clasificat alături de engleză, olandeză, precum și limbile frizone. Într-o
măsură mai mică, este, de asemenea, legat de cel estic (dispărut) și de limbile
scandinave. Mare parte din vocabularul german provine din ramura germanică
(aparținând familiei de limbi indo-europene). [81] Minorități semnificative de cuvinte sunt
derivate din latină și greacă, cu o cantitate mai mică din limba franceză și, cel mai
recent, din limba engleză (cunoscut sub numele de Denglisch). Germana se scrie
folosind alfabetul latin. În plus, față de cele 26 de litere standard, germana are trei
vocalele cu treme, și anume ä, ö, și ü, precum și esțet sau scharfes S (s ascuțit) care
este scris „ß”.
Dialectele germane se deosebesc de limba germană standard. Dialectele germane sunt
limbile tradiționale locale și provin de la diferite triburi germane. Multe dintre ele nu sunt
ușor de înțeles de cineva care cunoaște doar standardul german, deoarece, adesea,
acestea diferă - din punct de vedere lexical, fonologic și sintactic - de standardul
german .
La nivel mondial, limba germană este vorbită de aproximativ 100 de milioane de
vorbitori nativi și, de asemenea, aproximativ 80 milioane nu sunt vorbitori nativi.
[82]
 Germana este limba principală a aproximativ 90 de milioane de oameni (18%) din
UE. 67% dintre cetățenii germani pretind a fi capabili să comunice în cel puțin o limbă
străină, 27% în cel puțin două alte limbi decât ale lor. [80]
Orașe
Articol principal: Lista orașelor din Germania.

 v • d • m  Cele mai mari orașe din Germania

Lista oficiilor de statistică din Germania 31 decembrie 2018

Loc Numele orașului Land Pop. Loc Numele orașului

1 Berlin Berlin 3.644.826 11 Bremen
2 Hamburg Hamburg 1.841.179 12 Dresden
3 München Bavaria 1.471.508 13 Hannover
4 Köln Renania de Nord-Westfalia 1.085.664 14 Nürnberg
5 Frankfurt pe Main Hesse 753.056 15 Duisburg
6 Stuttgart Baden-Württemberg 634.830 16 Bochum
7 Düsseldorf Renania de Nord-Westfalia 619.294 17 Wuppertal
8 Leipzig Saxonia 587.857 18 Bonn
Berlin
9 Dortmund Renania de Nord-Westfalia 587.010 19 Bielefeld

10 Essen Renania de Nord-Westfalia 583.109 20 Münster

Hamburg

Economie
Articol principal: Economia Germaniei.

Centrală eoliană în Wehrda, Germania este cel mai mare producător de energie eoliană din Uniunea
Europeană.
Germania a fost exportatorul mondial nr. 1 de mărfuri în 2007.

Germania are cea mai mare economie națională din Europa, a patra din lume
ca PIB nominal, și a cincea din lume în funcție de paritatea puterii de cumpărare,
conform datelor din 2008[83]. De la începuturile erei industriale, Germania a fost un lider,
inovator și beneficiar al unei economii din ce în ce mai globalizate. Germania este lider
mondial în exporturi, exportând bunuri în valoare de 1,133 trilioane de dolari
în 2006 (incluzând țările din zona Euro), și generează un surplus comercial de 165 de
miliarde[84]. Succesul economiei germane este cu atât mai meritoriu, dacă ținem cont de
faptul că aceste rezultate pozitive se obțin în condițiile în care doar în Europa există
șase economii mai performante decât cea germană, în timp ce muncitorii germani - care
nu excelează în termeni de productivitatea muncii când îi compari cu alți muncitori ai
lumii dezvoltate (OCDE) - muncesc cel mai puțin când îi compari cu muncitorii celorlalte
economii ale OCDE-ului (mai puțin Olanda), în timp ce copiii germani petrec mai puțin
timp la școală decât copiii celor mai mulți dintre vecini. În opinia unor analiști, succesul
recent al Germaniei stă în moneda comună, euro, care a făcut produsele germane mai
ieftine decât erau înainte de adoptarea monedei comune europene. [85] Sectorul servicii
contribuie cu aproximativ 70 % la PIBul total, sectorul industrie cu 29,1 % și sectorul
agricultură cu 0,9 %. Majoritatea produselor sunt din domeniul ingineriei, în special:
automobile, instalații mecanice, metalurgice și produse ale industriei chimice [31].
Germania este cel mai mare producător de turbine eoliene și de tehnologi de exploatare
a energiei solare din lume. Cele mai mari târguri și congrese internaționale
de comerț din fiecare an au loc în orașe germane, cum ar
fi Hanovra, Frankfurt și Berlin[86].

Frankfurt este un centru financiar major, sediul Băncii Centrale Europene, și un centru de transport aerian la
nivel mondial.

În topul celor mai mari 500 de companii din lume listate la bursă, top organizat în funcție
de veniturile companiilor, există 37 de companii cu sediul în Germania. În 2007 cele mai
mari dintre acestea erau Daimler, Volkswagen, Allianz (compania cea mai
profitabilă), Siemens, Deutsche Bank (a doua companie ca
rentabilitate), E.ON, Deutsche Post, Deutsche Telekom, Metro Cash & Carry,
și BASF [87]. Printre companiile cu cei mai mulți angajați se numără Deutsche Post,
Robert Bosch GmbH și Edeka [88]. Companii și, în același timp, mărci de produse
germane renumite pe tot globul sunt Adidas, Audi, BMW, Mercedes
Benz, Nivea, Porsche, SAP, Volkswagen și multe altele [89].
Germania este o susținătoare a integrării economice și politice europene, iar politicile ei
comerciale sunt, din ce în ce mai mult, determinate de acordurile dintre membrii Uniunii
Europene și de legislația europeană privind piața comună. Germania a adoptat moneda
europeană unică euro, iar politica ei monetară este stabilită de Banca Centrală
Europeană, cu sediul la Frankfurt pe Main. După reunificarea Germaniei din 1990,
nivelul de trai și veniturile anuale au rămas sensibil mai mari în fosta Germanie de
Vest[90]. Modernizarea și integrarea economiei din estul Germaniei de azi continuă să fie
un proces de lungă durată și se prevede că acesta va dura până în 2019, transferurile
anuale de la vest la est fiind până acum de aproximativ 80 de miliarde de dolari, în total.
Rata șomajului a scăzut începând cu 2005, ajungând la una foarte scăzută: 3,8 % în
iulie 2011[91]. Acest procentaj diferă, însă, între fosta Germanie de Vest și fosta
Germanie de Est. Guvernul cancelarului Gerhard Schröder a inițiat, la începutul anilor
2000, o serie de reforme privind piața forței de muncă și instituțiile legate de bunăstarea
publică, în timp ce guvernele următoare (negru-roșu și negru-galben) au adoptat o
politică fiscală restrictivă și au redus numărul de locuri de muncă din sectorul public.
În intervalul 1990 – 2009 Germania a primit Investiții străine directe (ISD) de 700 de
miliarde de dolari[92]. În anul 2009 investițiile străine directe în Germania au fost de 36
miliarde dolari[92]. Totodată, Germania a generat ISD pentru alte state în valoare de 62,7
miliarde de dolari în 2009[92].

Date economice 2009

Indicator economic Valoare

Creștere PIB 1,7 %

Compoziție PIB pe ramuri agricultură: 1 %, industrie: 31 %, servicii: 68 %

Rata inflației 1,6 % pe an

Forța de muncă 42,63 milioane

Forța de muncă distribuită pe sectoare agricultură: 2,8 %, industrie: 33,4 %, servicii: 63,8 %

Rata șomajului 8,4 %

Șomaj peste 3 milioane de cetățeni

Buget de stat 1.200 miliarde euro

Cheltuieli de stat 1.300 miliarde euro

Deficit bugetar 80 miliarde euro

Datorie publică 65,8 % din PIB

Infrastructură
Articol principal: Transportul în Germania.

Portul de la Hamburg este al doilea mai mare port din Europa.

Germania este un punct central de transport important, datorită poziției sale centrale.
Acest lucru poate fi observat în rețelele numeroase și moderne de transport. Rețeaua
extinsă de autostrăzi (Autostradă) care se plasează pe locul trei la nivel mondial după
lungimea totală și este caracterizată prin lipsa de limită a vitezei pe majoritatea
drumurilor.[93]
Germania a construit o rețea policentrică a trenurilor de mare
viteză. InterCityExpress sau ICE este categoria cea mai avansată de servicii Deutsche
Bahn și operează în orașele germane majore, precum și în destinații spre țările vecine.
Viteza maximă a trenului variază între 160 km/h și 300 km/h. Conexiunile sunt oferite la
fiecare 30 de minute sau la intervale de două ore. [94]

Trenul ICE 3

Germania este al cincilea mare consumator de energie, iar două treimi din energia
primară a fost importată în 2002. În același an, Germania a fost cel mai mare
consumator de electricitate din Europa, în valoare totală de 512.9 terawatt-ore. Politica
guvernului promovează conservarea energiei și dezvoltarea surselor de energie
regenerabilă, precum energia solară, eoliană, biomasă, hidroelectrică, precum
și geotermică. Ca urmare a măsurilor de economisire a energiei, eficiența energetică a
fost îmbunătățită de la începutul anilor 1970. Guvernul a stabilit obiectivul de a obține
din surse regenerabile, până în 2050, jumătate din cererile de energie ale țării.
În anul 2000, guvernul și industria nucleară germană au fost de acord să elimine, până
în 2021, progresiv, toate centralele nucleare.[95] Energia regenerabilă încă joacă un rol
tot mai modest în consumul de energie. În 2006, consumul de energie a fost îndeplinit
de către următoarele surse: petrol (35,7%); cărbune, inclusiv lignit (23,9%); gaze
naturale (22,8%); nucleare (12,6%); hidroelectrică și eoliană (1,3%); și altele (3,7%). Cu
toate acestea, ponderea energiei regenerabile în furnizarea de energie electrică a
crescut rapid, atingând 14% în 2007. Guvernul german a stabilit un nou obiectiv de a
crește, până în 2020, acest procent la 27% .

Cultură
Contribuțiile germane la cultura mondială sunt numeroase. Germania a fost locul de
naștere al unor renumiți compozitori, precum Ludwig van Beethoven, Johann Sebastian
Bach, Johannes Brahms și Richard Wagner; poeți precum Johann Wolfgang von
Goethe și Friedrich Schiller; filosofi ca Immanuel Kant, Georg Hegel, Karl
Marx sau Friedrich Nietzsche.
O mică selecție de aspecte culturale specifice:

 Muzica Germaniei
 Bundesliga - liga întâia de fotbal a Germaniei
 Oktoberfest

Știință
Articol principal: Știință și tehnologie în Germania.
Germania este una din țările cu cei mai cunoscuți cercetători în diverse domenii
științifice.[96] Premiul Nobel a fost înmânat celor 103 laureați germani. Munca lui Albert
Einstein și Max Planck a fost decisivă pentru fondarea fizicii moderne, pe care Werner
Heisenberg și Max Born au dezvoltat-o ulterior.[97] Aceștia au fost precedați de fizicieni
precum Hermann von Helmholtz, Joseph von Fraunhofer și Gabriel Daniel
Fahrenheit. Wilhelm Conrad Röntgen a descoperit razele X, care sunt denumite în
limba germană Röntgenstrahlen (Razele Röntgen). Această realizare l-a făcut primul
câștigător al Premiului Nobel pentru Fizică în 1901.[98]
Inginerul Wernher von Braun a construit prima rachetă spațială iar, mai târziu, a fost un
membru remarcabil în NASA, construind racheta lunară Saturn V, care a pavat calea
spre succes a programului american Apollo. Lucrarea lui Heinrich Rudolf Hertz în
domeniul Radiației electromagnetice a fost importantă pentru
dezvoltarea telecomunicației moderne.[99] Datorită construirii primului său laborator de
la Universitatea din Leipzig, în 1879, Wilhelm Wundt a fost creditat cu
fondarea psihologiei ca știință empirică independentă.[100] Lucrarea lui Alexander von
Humboldt, ca om de știință și explorator, a fost fundamentală în biogeografie.[101]

Cameră de curățătorie pentru fabricarea de microelectronice în Stuttgart

Numeroși matematicieni celebri s-au născut în Germania, dintre care: Carl Friedrich
Gauss, David Hilbert, Bernhard Riemann, Gottfried Leibniz, Karl
Weierstrass și Hermann Weyl. Germania are mulți inventatori și ingineri faimoși,
precumȘ Johannes Gutenberg, care este acreditat pentru inventarea imprimantei de tip
portabil în Europa; Hans Geiger, creatorul contorului Geiger; și Konrad Zuse, care a
construit primul calculator complet digital.[102] Inventatori, ingineri și fabricanți germani,
precum Contele Ferdinand von Zeppelin, Otto Lilienthal, Gottlieb Daimler, Rudolf
Diesel, Hugo Junkers și Karl Benz au ajutat la dezvoltarea tehnologiei moderne de
transporturi auto și aeriene.[103]
Instituții importante de cercetare din Germania sunt Societatea Max Planck, Helmholtz-
Gemeinschaft și Societatea Fraunhofer. Acestea sunt conectate, în mod independent
sau extern, la sistemul universitar și ajută, într-o măsură considerabilă, la randamentul
științific. Premiul Gottfried Wilhelm Leibniz este acordat la zece oameni de știință și
academicieni în fiecare an. Cu un maxim de 2,5 milioane € pe premiu, este una dintre
cele mai înalte distincții de cercetare din lume.[104]

Sport

Echipa națională de fotbal a Germaniei, după ce a câștigat Campionatul Mondial pentru a patra oară în 2014.

Articol principal: Sportul în Germania.

Peste 27 milioane de persoane fac parte dintr-un club sportiv. [105] Fotbalul este cel mai
important și practicat sport.

Sărbători publice
Sărbători publice
Dată Nume în română Nume local Note

1 ianuarie Anul Nou Neujahr  

Cei Trei Crai de la Heilige Drei

6 ianuarie în Bavaria, Baden-Württemberg, Saxonia-Anhalt
Răsărit (Boboteaza) Könige

variabil Vinerea Mare Karfreitag  

variabil Lunea Paștilor Ostermontag  

1 mai Ziua Muncii Tag der Arbeit  

Christi
variabil Înălțarea Domnului  
Himmelfahrt
50 zile de
Rusaliile Pfingsten  
la Paști

în Bavaria, Baden-Württemberg, Hessa, Renania
variabil Corpus Christi Fronleichnam de Nord - Westfalia, Renania-Palatinat, Saarland și
în unele comunități din Saxonia și Turingia.

Ridicarea la cer a Mariä în Saarland și în comunitățiile din Bavaria cu

15 august
Mariei Himmelfahrt populație majoritar catolică

Ziua Unificării Tag der

3 octombrie sărbătoarea reunificării Germaniei, din 1990
Germanei Deutschen Einheit

31 în Mecklenburg - Pomerania Inferioară și

Ziua Reformei Reformationstag
octombrie în Brandenburg

Sărbătoarea Tuturor în Bavaria, Baden-Württemberg, Renania de Nord

1 noiembrie Allerheiligen
Sfinților - Westfalia, Renania-Palatinat și Saarland

24 Conform legislației muncii, ziua de 24 decembrie

Ajunul Crăciunului Heiligabend
decembrie este zi lucrătoare.

25 Erster
Prima zi de Crăciun  
decembrie Weihnachtstag

26 Zweiter
A doua zi de Crăciun  
decembrie Weihnachtstag

Sfântul
31 Conform legislației muncii, ziua de 31 decembrie
Silvestru (ultima zi a Silvester
decembrie este zi lucrătoare.
anului, revelionul)