Japonia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sari la navigareSari la căutare
Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân
neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol.
Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor.

Japonia
Japonia
日本国
Nippon-koku
Nihon-koku

Drapelul Japoniei Stema Japoniei

Deviză: Endless discovery 

Imn: Kimigayo

君が代

MENIU

0:00
 Geografie
Suprafață  
 - totală 377.944 km² (locul 62)
Apă (%) 0,8%
Cel mai înalt
Fuji (3.777,24 m) 
punct
Cel mai jos
Hachirōgata[*] (−4 m) 
punct
Cel mai mare
Tokyo
oraș
Vecini Rusia
Coreea de Sud
Taiwan
Republica Populară Chineză
Statele Unite ale Americii
Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste
Filipine 
Fus orar UTC+9
Populație
Densitate 337,7 loc/km²
 - Estimare 20
127.799.000[3] (locul 10)
12
 - Estimare 20
126.434.565
18
Limbi oficiale Nu este specificată în mod oficial[1]
Limbi recunoscute:
japoneză
Etnonim (masc.) japonez, (fem.) japoneză, (pl.) japone
 zi1
Guvernare
Sistem politic Monarhie constituțională
Împăratul
Naruhito 
Japoniei
Prim-
ministrul Fumio Kishida 
Japoniei
Legislativ Parlament bicameral
Capitala Tokyo
Istorie
Fondarea
11 februarie 660 î.Hr.[2]
Japoniei
Economie
PIB (PPC) 2010
 - Total 4308 miliarde USD[4]
 - Pe cap de
33 828 USD[4] (locul 24)
locuitor
PIB (nominal) 2010
 - Total 5390 miliarde USD[4] (locul 3)
 - Pe cap de
(locul 17)42 325 USD[4]
locuitor
Gini (2002) 38.1[6] (100)
IDU (2010) ▲ 0.956[5] (foarte înalt) (locul 12)
Monedă Yenul japonez (¥) ( JPY )
Coduri și identificatori
Cod CIO JPN 
Cod mobil 440
441 
Prefix
+81
telefonic
ISO 3166-2 JP 
Domeniu
.jp
Internet
1. Sau nipon (masc.), femeie niponă (fem.), niponi (pl.).

Prezență online
site web oficial
cont Twitter
Modifică date / text 

Japonia (în japoneză 日本, , sens literal: „originea soarelui”) este o țară

insulară din Asia de Est, situată pe un lanț de insule aflate între Oceanul
 Pacific și Marea Japoniei, la est de Peninsula Coreeană. Denumirea oficială este 日本
国 Nipponkoku, textual „Țara de la originea soarelui.” Este cunoscută în românește și
sub numele de Țara Soarelui Răsare. Potrivit legendei, Japonia a fost creată de către
zei care au înfipt o sabie în ocean, la scoaterea ei formându-se patru picături ce au
devenit insulele principale, precum și o multitudine de insule mici (peste 6000).
Japonia este un stat membru al ONU, OCDE, G7 și G20, și este considerată o mare
putere.[8][9][10] Japonia este a treia cea mai mare economie a lumii (conform PIB-ului
nominal) și al cincilea cel mai mare exportator [11] și importator.[12] Țara beneficiază de o
forță de muncă înalt calificată și este printre cele mai educate țări din lume, unde marea
parte a cetățenilor săi dețin studii superioare. [13] Deși Japonia a renunțat oficial la dreptul
său de a declara război împotriva altor țări, aceasta menține o forță militară modernă,
având al optulea cel mai mare buget militar din lume [14], ce este folosit pentru auto-
apărare și pentru misiuni de menținere a păcii. Japonia este o țară dezvoltată, ce are un
nivel foarte ridicat de dezvoltare umană[15], speranță de viață ridicată,[16] infrastructură
avansată[17] și un nivel scăzut de corupție.[18] Japonia este cunoscută la nivel mondial
pentru contribuțiile sale în știință și tehnologie. [19][20][21][22][23][24]

Cuprins

 1Istorie
 2Geografie
o 2.1Floră
o 2.2Faună
o 2.3Climă
o 2.4Calamități naturale
 3Demografie
o 3.1Religie
o 3.2Educație
o 3.3Limbă
o 3.4Aglomerări urbane
o 3.5Societate
 4Guvern și politică
o 4.1Parlament
o 4.2Familia Imperială
o 4.3Relațiile externe
o 4.4Organizare administrativ-teritorială
o 4.5Armată
 5Economie
o 5.1Agricultură
o 5.2Industrie
o 5.3Transport și infrastructură
 5.3.1Transportul feroviar
o 5.4Turism
 6Cultură
o 6.1Patrimoniu mondial
 o 6.2Gastronomie
o 6.3Muzică
o 6.4Sport
o 6.5Sărbători naționale
 7Vezi și
 8Note
 9Bibliografie
o 9.1Cărți în limba română
 10Lectură suplimentară
 11Legături externe
o 11.1Situri oficiale
o 11.2Media
o 11.3Alte situri
o 11.4Reportaje

Istorie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Istoria Japoniei.
Articol principal: Cronologia împăraților Japoniei.
Articol principal: Cronologia shogunilor.
Articol principal: Cronologia regenților.
Conform legendelor și documentelor japoneze, Țara Soarelui Răsare are o istorie de
aproximativ două milenii și jumătate. Pe teritoriul actual al Japoniei au trăit oameni încă
din paleolitic și neolitic. Există un consens aproape unanim că poporul ainu, de origine
necunoscută (studii genetice recente sugerează legături cu populațiile tungusice, altaice
și uralice din Siberia[25]), a locuit din cele mai vechi timpuri în insulele arhipelagului
nipon, iar japonezii sunt rezultatul amestecului dintre aceștia și diferite populații
malaeziene, provenite din insulele Pacificului, din Sud, cât și a unor rase mongoloide
venite de pe continentul asiatic, din Coreea, China sau Mongolia.
În secolul al V-lea î.e.n. s-au constituit[necesită  citare] mici unități statale în insula Kyushu și în
regiunea Kinki (Kyoto-Osaka). Pe la mijlocul sec al VI-lea e.n. începe să se exercite
influența chineză asupra Japoniei, atât în organizarea statului și a societății, cât și în
domeniul artelor și modului de viață. Specialiștii japonezi [cine?] susțin că istoria culturală
propriu-zisă a Japoniei a început odată cu preluarea valorilor spirituale din China -
filozofia budistă, diverse arte și motive artistice, pe care japonezii le-au adaptat,
impregnându-le cu spiritul local și dându-le strălucire de-a lungul secolelor.
Istoria modernă a Japoniei începe cu epoca Meiji (1867-1921), când are loc restaurarea
puterii imperiale. Edo primește numele de Tokyo și devine capitala statului. Are loc o
puternică dezvoltare a economiei, o perioadă de modernizare, depășind rapid structurile
feudale. Devine un stat capitalist dezvoltat, care, pe plan extern, promovează o politică
expansionistă, ce marchează trecerea la imperialism. Restaurarea Meiji nu a fost o
revoluție socială, ci a fost o revoluție de sus[26] Ca urmare, Japonia nu a devenit o
democrație ci era condusă de o elită politică. Împăratul nu mai era doar un simbol al
statului ci lua parte activă la luarea hotărârilor cu ajutorul unui consiliu imperial, așa-
numitul Genrōin. În 1902, Japonia semnează un tratat de alianță cu Marea Britanie, fapt
care îi va fi de folos în iminentul Război Ruso-Japonez.

Împăratul Meiji (1868–1912)

Câștigând războaiele cu China (1894-1895, obține insulele Formosa și Penghu) și

cu Rusia țaristă (1904-1905, obține partea de sud a insulei Sahalin) Japonia devine
încetul cu încetul o mare putere care nu mai putea fi ignorată de puterile occidentale.
După instituirea protectoratului asupra Coreei (1905), Japonia o anexează în 1910.
În Primul Război Mondial (1914-1918) Japonia participă alături de puterile Antantei,
ocupând împreună cu Regatul Unit și Australia coloniile germane din Asia de
Est și Oceanul Pacific (Qingdao, Nauru, Papua Noua Guinee, etc). Economia continuă
să se dezvolte în ritm accelerat, concomitent cu pregătirile pentru război. În 1931
Japonia ocupă Manciuria, iar în 1937 declanșează războiul pentru cucerirea Chinei.
Însă aventura militaristă a Japoniei, care a suferit pentru prima dată în lume efectele
dezastruoase ale exploziilor nucleare de la Hiroshima și Nagasaki, a avut ca
deznodământ capitularea necondiționată la 2 septembrie 1945.
Energiile concentrate spre refacerea întregii țări și dezvoltarea susținută a economiei au
permis Japoniei să devină o putere economică de o importanță recunoscută, cu o
intensă viață culturală.

Geografie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Geografia Japoniei.

Muntele Fuji și lacul Kawaguchiko

Muntele Fuji

Japonia este localizată în Asia de Est, în nordul Oceanului Pacific, fiind formată din 4
insule importante, ce reprezintă un procent de aproximativ 95% din teritoriul
Japoniei: Honshu (227414 km2), Hokkaido (78411 km2), Kyushu (42600 km2)
și Shikoku (17800 km2), plus numeroase insule mici.
Insulele nipone sunt formate la îmbinarea plăcilor tectonice: placa Pacificului și placa
Filipinelor se scufundă sub placa Euroasiatică din vest. Japonia este situată deasupra
zonei de scufundare, pe placa Eurasiatică. La îmbinarea plăcilor tectonice crusta
pământului este instabilă, ceea ce explică numărul mare de vulcani din Japonia (50
activi și circa 200 inactivi) precum și numărul mare de cutremure (circa 1500 pe an). Cu
toate acestea, se susține că aceste lucruri contribuie la frumusețea peisajului din
Japonia. Izvoarele termale sunt larg răspândite, atât în zonele de munte, cât și în
apropierea zonelor de țărm. Totuși, lava și cenușa rezultate în urma erupțiilor vulcanilor
au avut, de-a lungul timpului, efecte dezastruoase asupra populațiilor care trăiesc în
zona apropiată vulcanilor activi.
În cea mai mare parte arhipelagul are un relief muntos și colinar (peste 80%), de vârstă
relativ recentă, în cadrul căruia se deosebesc regiuni formate în urma cutărilor terțiare și
terțiar-cuaternare. 25 de vârfuri depășesc 3000 m, altitudinea maximă este Fuji
Yama/Fuji-san 3776 m.
Floră[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Flora Japoniei.
Flora din Hokkaido este caracterizată de păduri de conifere specifice zonei montane
(brad, molid și larice), la altitudini mari, și de păduri de arbori nordici cu lemn de esență
tare combinați, la altitudini mai joase. În Honshu, întâlnim o floră de tip temperat formată
din: chiparos, pin umbrelă (coconar), brad hemlock (tsuga), tisă și pin alb. În zonele
depresionare întâlnim stejarul și arborele de camfor și arbori de bambus.
Insulele Shikoku și Kyushu sunt vestite pentru vegetația lor perenă. Trestia de zahăr și
citricele se găsesc în zonele depresionare restrânse, arborii cu frunza lată la altitudini
mai mari.
Vegetația se încadrează în subregiunea floristică chino-japoneză. Caracteristic pentru
această zonă sunt pădurile temperate umede și cele umede subtropicale. Cele
temperate sunt reprezentate prin păduri de conifere, de foioase etc, iar cele
subtropicale prin magnolii, bambuși, liane, etc. Aproximativ 66% din suprafața Japoniei
este acoperită de păduri.
Faună[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Fauna Japoniei.
În Japonia sunt identificate în jur de 140 de specii de animale. Singura specie de
primată este macacul japonez ce poate fi întâlnit și în nord. Există 32 de specii de
carnivore, printre care: ursul brun, hermina, nurca, ratonul, vulpea, lupul, morsa și foca.
În ape se găsesc crabi și creveți. Mari grupuri de pești migratori sunt direcționate spre
Japonia de către Curentul Japoniei și Curentul Kuril. Speciile de insecte sunt variate și
în număr mare. Aici trăiesc peste 250 de specii de păsări și 8 specii de reptile.
Fauna aparține subregiunilor euro-siberiană și chino-manciuriană (ursul japonez,
maimuța japoneză, cocoșul japonez). Diversitatea și unicitatea peisajului arhipelagului
japonez a determinat considerarea a numeroase regiuni drept parcuri naționale.
Climă[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Clima Japoniei.
Japonia este situată la limita nord-estică a zonei climatice aflate sub influența musonului
asiatic, care aduce o cantitate mare de precipitații pe teritoriul țării. Vremea are o dublă
influență: una a sistemului climatic siberian și a doua, a tipului climatic din zona sudică a
Pacificului. Clima este influențată de prezența Curentului Japoniei (Kuroshio), un curent
cald iar nordul este dominat de Curentul Kuril (Oyashio), un curent rece, care
acționează în estul insulei Hokkaido și la nord de Honshu. Zona intersecției celor doi
curenți este una propice pescuitului. Curentul Tsushima, un braț al Curentului Japoniei,
transportă apă caldă către nord, până în Marea Japoniei. Umiditatea este destul de
ridicată tot timpul anului, cu precipitații ce variază, în medie, de la 1000 la peste
2500 mm. Temperatura medie variază de la 17°C, în porțiunile sudice, la 9°C, în
extremitatea nordică. Hokkaido se confruntă cu ierni vitrege și îndelungate, în timp ce
restul țării se bucură de vreme mai blândă în regiunile sudice, care au un climat
subtropical. Zona Ryukyu este încălzită de prezența Curentului Japoniei și are un climat
tropical. Shikoku și Kyushu au un climat subtropical. Sezonul taifunurilor începe din mai
până în octombrie și de obicei, în fiecare an, câteva taifunuri, caracterizate de vânturi
puternice și ploi abundente lovesc insulele.
Clima variază mult, de la temperată-rece în nord, cu ierni aspre, la subtropicală în sud.
[27]

Calamități naturale[modificare | modificare sursă]

(taifunuri, vulcani, tsunami, cutremure)
La 11 martie 2011 în Pacific, nu departe de orașul Sendai de pe coasta de est a
Japoniei, a avut loc cutremurul din Tōhoku (2011), un cutremur de magnitudinea 8,9,
cel mai mare cutremur măsurat vreodată în Japonia. Seismul a fost urmat de
un tsunami distrugător.[28]

Demografie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Demografia Japoniei.
Japonia are o populație de aproximativ 127 milioane de locuitori. Principalele grupuri
etnice sunt: japonezi 99%, alții (coreeni, chinezi, brazilieni, filipinezi,etc) 1%. Rata
fertilității în Japonia este de 1,4 copii născuți/femeie. Rata natalității este de 9,37% iar
rata mortalității este 9,17%. Îmbătrânirea populației este o problemă pe termen lung. În
Japonia se află cea mai mare zonă urbană din lume. Conform statisticilor publicate
de ONU, aglomerarea metropolitană din jurul capitalei nipone se află pe primul loc în
lume ca număr de locuitori, începând din anii 1950, și se preconizează că va ocupa
acest loc și în deceniile următoare. În anul 2005 zona metropolitană Tokyo avea
aproximativ 35 de milioane de locuitori, depășind zonele Ciudad de México și New
York, amândouă cu aproximativ 19 milioane de locuitori. [29]
În prezent (mai 2010) în Japonia există circa 1,7 milioane de imigranți [30].
Religie[modificare | modificare sursă]

Sala de Aur (sec. VIII) a templului budist Toshodaiji, inclus în patrimoniul cultural mondial UNESCO ca parte a
complexului „Monumente istorice ale Narei antice”

Principalele religii din Japonia sunt budismul și șintoismul. Totuși, majoritatea

japonezilor nu sunt adepții unei singure religii, ci încorporează în viața lor de zi cu zi
caracteristici din ambele religii, într-un proces numit sincretism. Învățăturile budiste și
șintoiste sunt adânc încorporate în viața zilnică din Japonia, deși japonezii pot să nu își
dea seama de acest lucru.[judecată  de  valoare] În general, este dificil pentru cei necunoscători
să separe religia „adevărată” japoneză de superstițiile și ritualurile de zi cu zi, iar
majoritatea japonezilor nu își pun problema să le separe.
Alte studii au sugerat faptul că doar 30% din populație se identifica ca aparținând unei
religii.[31] Potrivit unui studiu din 2000 condus de ziarul Yomiuri Shimbun, 76,6% din
japonezi chestionați au declarat că nu cred într-o anumită religie. [32] Un studiu de
Yomiuri Shimbun, din 2005 a arătat că 72% din japonezi nu au nicio afiliere religioasă,
25% cred în religie și doar 20% au spus că practică o religie. [33] Potrivit lui Steve Heine
(2011), mai puțin de 15% dintre japonezi cred în Dumnezeu. [34]
Într-un studiu, studenții din Universității Tokio (considerată cea mai bună universitate din
Japonia, clasificată drept cea mai prestigioasă din Asia[35][36]), au fost rugați să-și
numească religiile. Răspunsurile au fost, după cum urmează: budiști, 50; creștini,
60; atei 1500, agnostici, 3000. Cu alte cuvinte, 4500 tinerii, au renunțat la credințele
religioase naționale devenind atei sau agnostici. [37]
Educație[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Educația în Japonia.
Sistemul educației obligatorii a fost introdus în Japonia în anul 1872, ca rezultat al
restaurării Meiji. Din 1947, educația obligatorie constă în școala primară și gimnaziu,
care durează 9 ani, (de la vârsta de 6 la 15 ani). Aproape toți copiii își continuă educația
la un liceu, care durează trei ani, iar 96% din absolvenții de liceu merg mai departe
la universitate, studii post liceale, școli de meserii sau alte instituții de învățământ
superior.
Limbă[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Limba japoneză.
Limba japoneză face parte din familia limbilor aglutinante și reflectă structura ierahică a
societății japoneze, cu forme verbale și cuvinte specializate în vocabule care indică
statutul social al vorbitorului sau ascultătorului. Lingviștii nu au căzut de acord dacă
japoneza e o limbă altaică, o rudă a limbii coreene sau o limbă izolată.
Japoneza încorporează multe elemente străine. Sistemul japonez de scriere folosește
caracterele chinezești kanji și două seturi de silabare, pornind de la forme simplificate
ale unor caractere chinezești. Deși unele cuvinte sunt native, altele au fost împrumutate
sau derivate din chineză. În perioada modernă, limba japoneză a împrumutat masiv
cuvinte din mai multe limbi europene, din limba engleză, în special .
Aglomerări urbane[modificare | modificare sursă]
Keihanshi
18.643.915 loc. 11.169 km² 1.669 loc./km² Japonia
n

36.889,28
Shutoken 43.470.148 loc. 1.178,4 loc./km² Japonia
km²

Societate[modificare | modificare sursă]
În prezent (2007), în Japonia sunt 75 de închisori .

Guvern și politică[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Politica Japoniei.
Împăratul Naruhito; și șeful guvernului, Fumio Kishida

În studiile academice, Japonia este, în general, considerată o monarhie constituțională,

bazată în mare parte pe sistemul britanic și având puternice influențe ale unor țări din
Europa continentală legea civilă, cum ar fi Germania și Franța. De exemplu, guvernul
japonez a stabilit Codul Civil, Minpo, făcând referință la Codul Civil francez din 1896.
Împreună cu modificările din al Doilea Razboi Mondial, codul rămâne valabil chiar și în
ziua de azi în Japonia.[38]
Parlament[modificare | modificare sursă]
Parlamentul în ședință comună.

Constituția Japoniei specifică faptul că "cel mai înalt organism de putere în stat"

este parlamentul bicameral, Dieta Japoniei. Dieta constă din Camera
Reprezentanților (Camera inferioară sau Shūgi-in) cu 480 de locuri, aleasă prin vot
popular, la fiecare patru ani sau la dizolvare, și o Cameră a Consilierilor (Camera
superioară sau Sangi-in) de 242 de locuri, ai cărei membri aleși popular au mandate de
șase ani. Există vot universal pentru adulți (peste 20 de ani), cu vot secret pentru toate
oficiile elective.
Cabinetul este compus dintr-un Prim Ministru și miniștri de stat, și răspunde direct
Dietei. Primul Ministru trebuie să fie membru al Dietei și este desemnat de colegii săi.
Primul Ministru are puterea de a numi sau demite miniștri, majoritatea acestora fiind,
obligatoriu, membri ai Dietei, toți membrii cabinetului trebuind să fie civili. Partidul
Liberal Democrat (PLD) a fost la putere între 1955- 2009, cu excepția unui guvern de
coaliție, format de partidele de opoziție în 1993; Din septembrie 2009 Partidul Democrat
din Japonia, de orientare liberal-socială este la guvern, în coaliție cu „Partidul Social-
Democrat” și cu „Noul Partid al Poporului”.
Familia Imperială[modificare | modificare sursă]

Palatul Imperial din Tokyo este principala reședință a împăratului

Casa Imperială a Japoniei este condusă de Împăratul Japoniei. Constituția Japoniei

definește împăratul ca "simbol al statului și al unității poporului". El execută datorii
ceremoniale și nu are putere reală, nici măcar în situații de urgență. Suveranitatea este
pusă în mâinile poporului japonez prin constituție. Deși statutul său oficial este disputat,
la ocazii diplomatice, împăratul tinde să se comporte (doar dacă are susținere publică)
ca și cum ar fi șef de stat. În 2006, Japonia este singura țară din lume condusă de
un împărat. Floarea familiei imperiale japoneze este crizantema. Între anii 794-
1868, Kyoto a fost capitala imperială a Japoniei. În mod oficial, împăratul Hirohito și-a
renegat genealogia divină în 1946, la sfârșitul războiului dar în multe rituri el, împăratul
îndeplinește încă o funcție sacerdotală. Actualul împărat este Naruhito.
Relațiile externe[modificare | modificare sursă]
Japonia este stat membru ONU și un membru nepermanent al Consiliului de Securitate
al ONU. De asemenea, și-a câștigat și statutul de membru permanent al grupului G-
7 (Grupul celor Șapte Națiuni).
Organizare administrativ-teritorială[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Prefecturile Japoniei.
Japonia este o țară insulară, fiind alcătuită din aproximativ 3000 de insule, dintre care
cele mai mari (de la nord la sud) sunt: Hokkaido, Honshu, Shikoku și Kyushu. Japonia
are un relief muntos, aproximativ 80% din suprafață este ocupată de munți cu vârfuri
înalte, uneori depășind 3000 metri, fiind înconjurați de văi adânci, care formau în trecut
bariere împotriva cotropitorilor.

Harta Japoniei, cu prefecturile numerotate conform ISO 3166-2:JP.

Administrativ, Japonia se împarte în următoarele 47 de prefecturi, care împreună

formează așa numitul sistem todofuken (都道府県 todōfuken ): ?

1. Hokkaido 17. Ishikawa 33. Okayama

2. Aomori 18. Fukui 34. Hiroshima
3. Iwate 19. Yamanashi 35. Yamaguchi
4. Miyagi 20. Nagano 36. Tokushima
5. Akita 21. Gifu 37. Kagawa
6. Yamagata 22. Shizuoka 38. Ehime
7. Fukushima 23. Aichi 39. Kochi
8. Ibaraki 24. Mie 40. Fukuoka
9. Tochigi 25. Shiga 41. Saga
10. Gunma 26. Kyoto 42. Nagasaki
11. Saitama 27. Osaka 43. Kumamoto
12. Chiba 28. Hyogo 44. Oita
13. Tokyo 29. Nara 45. Miyazaki
14. Kanagawa 30. Wakayama 46. Kagoshima
15. Niigata 31. Tottori
16. Toyama 32. Shimane 47. Okinawa

Prefecturile sunt, mai departe, împărțite

în municipii (市 shi ), orașe (町 machi ) și sate (村 mura ). Unele prefecturi, cum ar fi
? ? ?

Hokkaido, sunt divizate în subprefecturi (支庁 shichō ). Municipiile mai mari sunt

?

împărțite în sectoare (区 ku ), și tot în sectoare (23 la număr) este divizată porțiunea de

?

este a zonei metropolitane Tokyo. În zonele rurale mai există o diviziune

administrativă, gun (郡 gun ). ?

Armată[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Forțele de auto-apărare ale Japoniei.
Japonia este angajată în câteva dispute teritoriale cu vecinii săi: cu Rusia asupra
Insulelor Kurile, cu Coreea de Sud asupra Stâncii Liancourt, cu China și Taiwan asupra
Insulelor Senkaku, și cu China asupra ZEE din jurul Okinotorishima.[39]
Așa cum Articolul 9 al Constituției Japoniei interzice țării să aibă o armată propriu-zisă și
să participe la războaie internaționale, Japonia are ”doar” o structură numită Forțele de
auto-apărare ale Japoniei. Acestea sunt conduse de Ministerul Apărării și sunt formate
din forțele terestre, forțele maritime și forțele aeriene.
Pentru anul 2013 în Forțele de auto-apărare ale Japoniei slujeau 247.450 de persoane,
dintre care 151.350 în forțele terestre, 45.500 în forțele maritime și 47.100 în forțele
aeriene.[40]
Forțele de auto-apărare ale Japoniei se suplinesc în mod benevol.
Japonia are unul din cele mai mari bugete alocate pentru segmentul militar dintre toate
țările lumii.[41]
Japonia este cea mai bine clasată țară asiatică după Indicele Global al Păcii.[42]

Economie[modificare | modificare sursă]

Aeroportul Internațional Kansai, construit pe o insulă artificială

Articol principal: Economia Japoniei.

Cooperarea dintre guvern și industrie, o etică profesională solidă, înalta tehnologie și un
segment de apărare redus(1% din PIB) au ajutat Japonia să avanseze cu mare
rapiditate la rangul de a doua țară din lume sub aspect tehnologic(după SUA) și a treia
la nivelul parității de cumpărare(după SUA și China). O caracterisitică notabilă a
economiei este modul în care producătorii, furnizorii și distribuitorii lucrează împreună,
în grupuri numite "keiretsu". O a doua caracteristică importantă este garantarea
angajării pe viață pentru o mare parte din populația activă de la orașe. În prezent,
aceste caracterisitici sunt în declin. Japonia este puternic dependentă de importul de
materiale de construcții și carburanți. Micul sector agricol este masiv subvenționat și
protejat, cu producții agricole printre cele mai mari din lume(valoare la hectar). De obicei
cu rezerve suficiente de orez. Japonia trebuie să-și importe 60% din alimente, sub
aspect caloric. Japonia menține una dintre cele mai mari flote de pescuit oceanic,
realizând 15% din pescuitul de pe glob. Timp de trei decenii, Japonia a avut o creștere
economică rapidă: 10% în anii 1960, 5% în anii 1970 și 4% în anii 1980. Datoria publică
este de 17% din PIB.
Sectoare economice: -agricultură: 1.6%; -industrie: 25.3%; -servicii: 73.1%.
Sectoare agricole și zootehnice: orez, sfeclă de zahăr, legume, fructe, carne de porc și
pasăre, lactate, ouă, pește.
Industrie: motoare, construcții de mașini, echipamente electronice, oțel și neferoase,
nave. chimicale, textile, procesare alimentară.
Produse exportate: echipament de transport, motoare de vehicule, nave, chimicale,
textile, procesare alimentară, echipamente electronice.
Agricultură[modificare | modificare sursă]
Agricultura asigură ¾ din necesitățile populației în produse alimentare. Japonia trebuie
să-și importe 60% din alimente, sub aspect caloric. Agricultura japoneză dispune de
puține terenuri arabile, care însă sunt lucrate cu multă grijă. Ramura principală este
cultura plantelor. Principala cultură este orezul, care se cultivă în micile câmpii litorale,
irigate, precum și pe pantele munților. Datorită selecției, chimizării și muncii insistente a
țăranului japonez, se obțin recolte bogate de orez la hectar. Dintre celelalte culturi, mai
importante sunt: bumbacul, citricele, trestia de zahăr, tutunul, ceaiul, grâul, cartoful,
sfecla de zahăr, soia și diverse legume. Este foarte răspândit dudul, ale cărui frunze
sunt folosite la creșterea viermilor de mătase. Japonia, alături de China, este principalul
producător de mătase naturală.
În ultimii ani se înregistrează o creștere substanțială a suprafețelor plantate cu pomi
fructiferi, caracteristici pentru zona temperată, și citruși.
În sectorul zootehnic preponderent se cresc bovine și porcine. O îndeletnicire a
japonezilor este pescuitul organizat în baza uneia dintre cele mai dezvoltate flote de
pescuit din lume, cu un număr impresionant de porturi specializate (peste 600). Japonia
ocupă locul 3 în producția mondială de pește după China și Peru.

 Agricultura: cultura plantelor: orez, trestie, ceai, legume, pomi fructiferi

 Sericicultura: creșterea viermilor de mătase

Industrie[modificare | modificare sursă]
Un automobil Toyota.

 Industria construcții de mașini: autoturisme, nave maritime

 Industria siderurgică

 Industrie chimică: ciment, textilă

 Pescuitul

 Transporturile: foarte dezvoltate, rutiere, legatura dintre cele 4 insule se

realizează prin tunele submarine (cel mai mare tunel are 54 km lungime), cele mai
dezvoltate companii aeriene din Asia.
Japonia are o industrie complexă și cu un înalt nivel tehnologic(deține 60% din roboții
industriali din lume), ce antrenează peste o pătrime din populația activă și contribuie
doar cu ceva mai puțin la PIB. Ocupa locuri fruntașe pe Glob în metalurgia
feroasă(fontă, oțel) și neferoasă(mai ales aluminiu și plumb), electronică, constr.
navale(circa o treime din tonajul lăsat la apă), autovehicule(cel mai mare producător de
autoturisme, fiind depășită doar de SUA), prelucrarea lemnului, petrochimie, celuloză și
hârtie, textile, etc. Marile concentrări industriale sunt Keihin, Hanshin, Chukyo,
Kitakyushu, dar ind. este bine reprezentată în mai toate centrele urbane. Cele mai
importante companii sunt: Sony, Toshiba, Fujitsu, Nikon, Panasonic și Canon la
producția de electronice; Toyota, Honda, Nissan și Mitsubishi la producția de
automobile; Hitachi în industria IT.
Transport și infrastructură[modificare | modificare sursă]
Transporturile reprezintă un domeniu important al activității economico-sociale pentru
că prin intermediul lor se efectuează deplasarea în spațiu a bunurilor și oamenilor în
scopul satisfacerii necesităților materiale și spirituale ale societății omenești.
Dezvoltarea, diversificarea și modernizarea transporturilor au fost determinate de
extinderea și intensificarea producției și a circulației mărfurilor, de adâncirea diviziunii
internaționale a muncii. Având în vedere necesitatea realizarii legăturilor dintre
producție și consum, transporturile sunt acelea care deplasează bunurile obținute în
celelalte ramuri ale producției materiale din locul in care au fost produse la cel in care
urmează a fi consumate în cadrul pieței interne și internaționale.
Activitatea de transport poate fi definită ca acțiunile prin care se organizează și se
realizează deplasarea călătorilor și mărfurilor în spațiu și timp.
Evoluția transporturilor a fost impusă de dezvoltarea mereu ascendentă a factorilor de
producție. Multe din cuceririle științei și tehnicii, mai mult sau mai puțin spectaculoase la
vremea respectivă, au fost puse în slujba dezvoltării și modernizării bazei tehnico-
materiale a transporturilor care, la rândul ei, a fost capabilă să asigure oamenilor o
gamă variată de servicii într-un timp din ce în ce mai redus. Sporirea necontenită a
volumului productiei materiale, necesitatea schimbului de marfuri, nevoia de deplasare
la distanțe mari a bunurilor și oamenilor au constituit factori promotori ai dezvoltării
ascendente a transporturilor, ai adâncirii viziunii muncii și în cadrul acestei activități.
Japonia are o rețea eficientă de transport public, mai ales in zonele metropolitane și
între marile orașe. Transportul public din Japonia se caracterizează prin punctualitate,
prin servicii de calitate, precum și prin faptul că este utilizat de un numar foarte mare de
oameni.
Transportul feroviar[modificare | modificare sursă]
Cele mai mari patru insule ale Japoniei, Honshu, Hokkaido, Kyushu și Shikoku sunt
acoperite de o vastă rețea de căi ferate. Trenurile sunt o modalitate foarte convenabilă
pentru vizitatori de a călători în jurul Japoniei. Circa 70 la suta din rețeaua de căi ferate
japoneze este deținută și operată de către Căile Ferate Japoneze (JR), în timp ce restul
de 30 la sută aparține zecilor de companii private de cale ferată fondate fie de guverne
regionale, fie de societați private în colaborare cu guvernele regionale, în special în jurul
zonelor metropolitane. În Japonia, căile ferate reprezintă principalul mijloc de transport
folosit de călatori, în special pentru transportul în masă și pentru transportul de mare
viteză între marile orașe, precum și pentru transportul care face legătura între zonele
metropolitane.
Trenurile japoneze sunt renumite pentru că ajung întotdeauna în timpul prevăzut. Cinci
stații (Shinjuku, Ikebukuro, Shibuya, Umeda și Yokohama) au fiecare în medie 2
milioane de călători pe zi, Japonia fiind țara cu cel mai mare grad de folosire a căilor
ferate pe cap de locuitor din lume. Lungimea totală a rețelei de căi ferate este de
23.670,7 km din care 2.893,1 km de rețea în totalitate electrificată cu ecartament
normal de 1 435 mm 89,8 km cu ecartament ingust de 1 372 mm. Restul de of 20.656,8
km cu ecartament de 1 067 mm și 40 km cu ecartament de 762 mm sunt de asemenea
electrificate.
Majoritatea locuitorilor Japoniei călătoreau pe jos până în ultima parte a secolului XIX.
Prima cale ferată a fost construită între Tokyo și Yokohama în 1872. În momentul de
față, Japonia are una dintre cele mai dezvoltate rețele de transport din lume.
Turism[modificare | modificare sursă]
După numărul de vizitatori străini, Japonia este a 16-a țară destinație din lume și a 5-a
din Asia[43]. În 2015 peste 19 milioane de turiști străini au vizitat Japonia, devenind
primul an când numărul de turiști străini care vizitează Japonia a depășit numărul de
turiști japonezi care vizitează țări străine[44]. Principalele țări surse de turiști străini sunt
China, Coreea de Sud, Taiwan, Hong Kong și SUA [45].
Japonia este cea mai populară destinație pentru călătorii externe pentru coreenii de
sud și taiwanezi. În ultimii ani, Japonia a devenit destinație turistică de iarnă pentru mulți
vizitatori din țările învecinate și australieni, care merg de exemplu la schiat la Niseko în
Hokkaidō. Cele mai vizitate orașe sunt Tokyo și Yokohama. [necesită  citare]

Cultură[modificare | modificare sursă]

O dansatoare tradițională japoneză

Articol principal: Cultura japoneză.

Cultura japoneză a evoluat foarte mult de-a lungul secolelor de la forma ei originară,
cultura Jomon la un hibrid contemporan, care combină influențe din țări din Asia,
Europa și America.
Inițial, China și Coreea au avut o influență puternică asupra dezvoltării
culturii Yayoi începând cu anul 300 Î.H. și culminând cu introducerea culturilor de orez,
ceremonialului funerar, a olăritului, picturii, scrisului, poeziei, etichetei de curte, a limbii
chineze scrise și a budismului Mahayana până în secolul VII A.D.
În lunga ei eră medievală, Japonia și-a dezvoltat o cultură unică, printr-o diversificare
treptată a tuturor artelor (ikebana, origami, ukiyo-e), meșteșuguri (păpuși, articole
lăcuite, oale), dans tradițional, teatrul (kabuki, Noh, bunraku, rakugo), tradiții diverse
(onsen, sentō, ceremonia ceaiului, arhitectură, grădini, săbii Katana), și bucătărie.
vezi și articolul Festivaluri tradiționale japoneze vezi și articolul Literatura japoneză
Patrimoniu mondial[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Lista de locuri din Partimoniul Mondial din Japonia.
Între 1993-2013 pe lista patrimoniului mondial UNESCO au fost incluse 17 obiective
culturale sau naturale din Japonia.
Gastronomie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Bucătărie japoneză.
Ingredientele principale ale bucătăriei japoneze tradiționale sunt: peștele și alte produse
marine, zarzavaturile și orezul. Peștele este deseori servit crud, ceea ce necesită ca el
să fie foarte proaspăt și să fie tăiat cu un cuțit bine ascuțit. Abundența produselor
marine în apele care înconjoară Japonia și religia budistă (care este împotriva uciderii
animalelor) au făcut ca japonezii să folosească carne, produse lactate, grăsimi animale
etc. în mod mai redus.
Condimentele principale sunt produse din soia (sosul soia și miso - pastă de fasole soia
- sau orez (sake, oțet din orez, mirin- un sake dulce). Pentru a menține gustul original al
ingredientelor, bucătăria japoneză nu prea folosește condimente iuți, ci mai mult plante
aromatice sau wasabi (hrean japonez), yuzu, ghimbir, myōga (tot un fel de ghimbir),
kinome (lujeri ai plantei sanshō (Zanthoxylum piperitum) sau semințe uscate și
măcinate ale aceleiași plante sanshō.
Există trei feluri de mâncăruri japoneze tradiționale (meniu complet) care se servesc tot
anul (deci nu de sărbători): honzen ryōri (servită la banchete oficiale), chakaiseki ryōri
(servite uneori înaintea ceremoniei ceaiului), și kaiseki ryōri (servite la petreceri sau la
restaurantele ryōtei- restaurante care servesc numai mâncăruri japoneze). Alte tipuri de
mâncăruri sunt osechi ryōri (servite de Anul Nou) sau shōjin ryōri (mâncăruri budiste
vegetariene)
Muzică[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Muzică japoneză.
Odată cu mijlocul secolului al XIX-lea au început să prevaleze influențele vestice, cea
americană devenind dominantă după cel de-al Doilea Război Mondial (1945). Aceste
influențe sunt vizibile în cultura populară japoneză contemporană, care combină
influențele asiatice, europene și, începând cu 1950, americane. Deopotrivă, în țară sau
în străinătate, japonezii au cucerit recunoașterea internațională în domeniul modei,
cinematografiei, literaturii, al programelor de televiziune, al jocurilor video sau pe
computer, dar și al muzicii. Muzica japoneză este de două feluri: muzica tradițională și
modernă. Muzica japoneză modernă este constituită din două genuri muzicale: J-
pop(engleză : Japanese Pop) și J-rock(engleză : Japanese Rock).
Principalele posturi de televiziune din Japonia sunt NHK, ANN, FNN și TXN, prima
dintre ele este televiziunea națională japoneză. Aceste posturi de televiziune au regizat
filme și seriale care se bucură de succes chiar și pe plan internațional. Postul de
televiziune NHK, produce filme și seriale istorice, care poartă denumirea de "Taiga
drama". Postul de televiziune Animax este dedicat copiilor și tineretului.
Sport[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Sportul în Japonia.
Încă din perioada preistorică, la ceremonii șintoiste, au avut loc meciuri de sumo, ca
întreceri de forță, iar începând cu secolul al VIII-lea, erau ținute ca parte a ceremoniilor
de la palatul imperial japonez. De la începutul erei Edo, sumō este un sport profesionist.
În perioada Heian (794-1185), pe lângă sumō, curtenii imperiali se delectau cu
vizionatul vânătorii de șoimi și kemari.
Originile artelor marțiale moderne pot fi găsite în tehnici de luptă dezvoltate în
perioada Muromachi (1333-1568),
anume kenjutsu (actualmente, kendō), jūjutsu (actualmente, judō), kyūjutsu (actualment
e, kyūdō).
După Restaurația Meiji (1868), sporturi occidentale, precum baseball și atletism, au fost
introduse în Japonia din Europa și din Statele Unite ale Americii. Odată cu
creșterea naționalismului de la începutul secolului al XX-lea, sporturi precum judō-ul și
kendō-ul au fost introduse ca parte a educației militare în programul de studii în școli.
După cel de Al Doilea Război Mondial, sporturile tradiționale au fost interzise pentru o
anumită perioadă de timp de către ocupanții americani, deoarece credeau că
încurajează militarismul. După terminarea ocupației americane în 1952, au fost din nou
practicate din ce în ce mai mult.
Listă cu sporturi tradiționale:

 judo
 kendō
 karate
 aikidō
 kemari
 kyūdō
 sumo

Articol principal: Sportul în Japonia.