Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Geografie
Suprafață
Apă (%) 6%
Vecini Belarus
Polonia
Slovacia
Ungaria
România
Republica Moldova
Rusia
Uniunea Europeană
Populație
Populație
- Recensământ
48.457.000
2001
Densitate 74,2 loc/km²
Etnonim (masc.) ucrainean, (fem.) ucraineancă, (pl.)
ucraineni
Guvernare
Capitala Kiev
Istorie
Cnezatul
1199
Galiției-Volînia
Republica 1917
Națională
Ucraineană
Declarația de
30 iunie 1941
independență
Independența
24 august 1991
față de URSS
Economie
PIB (PPC) 2015[2]
PIB (nominal) 2015[2]
Coduri și identificatori
Cod CIO UKR
ISO 3166-2 UA
Domeniu
.ua
Internet
Prezență online
Modifică date / text
Cuprins
1Etimologie
2Istorie
o 2.1Preistorie și istorie antică
o 2.2Epoca de Aur a Kievului
o 2.3Dominația străină
o 2.4Hatmanatul Căzăcesc
o 2.5Ucraina rusă
o 2.6Primul Război Mondial și Revoluția Rusă
o 2.7Ucraina Sovietică Interbelică
o 2.8Al Doilea Război Mondial
o 2.9După război
o 2.10Independența
3Geografia
4Politică și organizare
o 4.1Armata
5Împărțire administrativă
6Economia
o 6.1Industria auto
7Cultura
o 7.1Patrimoniu
o 7.2Limbile vorbite
o 7.3Literatura
o 7.4Sport
8Demografie
9Religia
10Educația
11Infrastructura
12Referințe
13Bibliografie
14Legături externe
Etimologie[modificare | modificare sursă]
Numele "Ucraina" provine din termenul ukraina din slava veche răsăriteană, termen ce
înseamnă "la margine", "teritoriu de graniță" sau "în teren". Este derivat din u ("lângă")
și substantivul slav krai ("regat, ținut").[3] Teritoriul și-a primit acest nume fiindcă în
momentul invaziei tătare din secolul al XIII-lea se afla în zona de frontieră a Rusiei
medievale.[3] A fost cunoscută (mai ales în perioada țaristă) și sub numele de "Rusia
Mică", prin contrast cu "Rusia Mare", când principatul său medieval s-a separat de
restul Rusiei, în urma invaziei tătare.[3] În limba ucraineană kraina înseamnă "țară".
Istorie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Istoria Ucrainei.
Preistorie și istorie antică[modificare | modificare sursă]
Cele mai vechi așezări umane de pe teritoriul Ucrainei datează din preajma anului
4500 î.Hr., perioada de înflorire a culturii Cucuteni, din neolitic, într-o arie largă ce
acoperă părți din Ucraina de astăzi, precum și întreaga regiune Nipru-Nistru. În
timpul epocii fierului, teritoriul a fost locuit de cimerieni, sciți și sarmați.[4] Între 700 î.Hr.
și 200 î.Hr. a făcut parte din Sciția. Mai târziu, au fost fondate
colonii grecești, romane și bizantine, cum ar fi Tyras, Olbia și Hermonassa, începând cu
secolul al VI-lea î.Hr., pe malul nord-estic al Mării Negre, și care au înflorit până în
secolul al VI-lea d.Hr.. În secolul al VII-lea, estul Ucrainei a făcut parte din statul
bulgarilor. La sfârșitul acelui secol, majoritatea triburilor bulgare au migrat în diferite
direcții, iar teritoriul locuit de ele a căzut în mâinile hazarilor.
Epoca de Aur a Kievului[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Rusia Kieveană.
Hartă a Rusiei Kievene în secolul al XI-lea. În timpul Epocii de Aur a Kievului, teritoriul Rusiei Kievene ocupa
mare parte din Ucraina de astăzi, precum și vestul Rusiei, Belarusului și estul Poloniei.
În secolul al IX-lea, mare parte din Ucraina de astăzi era populată de ruși, care
formaseră statul numit astăzi Rusia Kieveană. În secolele al X-lea și al XI-lea, acest stat
a devenit cel mai mare și mai puternic din Europa. [5] În secolele care au urmat, acesta a
pus bazele identității naționale a ucrainenilor, precum și ale identităților altor popoare
slave răsăritene.[6] Kiev, capitala Ucrainei moderne, a devenit cel mai important oraș al
Rusiei. Conform Cronicii lui Nestor, elita rusă era constituită, inițial,
din varegii din Scandinavia. Varegii au fost, ulterior, asimilați de populația slavă locală și
au devenit parte din prima dinastie rusă, dinastia Rurik.[6] Rusia Kieveană era compusă
din câteva cnezate (principate) guvernate de cnejii înrudiți din dinastia Rurik. Cnezatul
Kievului, cel mai prestigios și influent din toate principatele, a devenit subiectul
rivalităților între rurikizi, fiind premiul cel mai de preț în lupta lor pentru putere.
Epoca de Aur a Rusiei Kievene a început cu domnia lui Vladimir cel
Mare (Volodîmîr, 980–1014), care a îndreptat Rusia spre creștinismul bizantin. În timpul
domniei fiului acestuia, Iaroslav cel Înțelept (1019–1054), Rusia Kieveană a atins
apogeul dezvoltării culturale și al forței militare. [6] Aceasta a fost urmată de
fragmentarea progresivă a statului, importanța puterilor regionale crescând din nou.
După o ultimă revigorare, în timpul domniilor lui Vladimir Monomah (1113–1125) și a
fiului său Mstislav (1125–1132), Rusia Kieveană s-a divizat în principate separate.
Invazia mongolă din secolul al XIII-lea a devastat Rusia Kieveană, Kievul fiind complet
distrus în 1240.[7] Pe teritoriul Ucrainei de azi, Rusia Kieveană a fost urmată de
principatele Halici și Volînia, care au fost unite, ulterior, sub numele de Halici-Volînia.
Dominația străină[modificare | modificare sursă]
Vezi și: Marele Ducat al Lituaniei, Uniunea statală polono-lituaniană și Imperiul Rus.
În secolele ce au urmat invaziei mongole, mare parte din Ucraina a fost controlată de Lituania (din secolul al
XIV-lea) și, după Uniunea de la Lublin (1569), de Polonia, după cum se vede în această hartă a Uniunii
Polono-Lituaniene din 1619.
Soldați sovietici pregătind plute pentru traversarea Niprului (pe semn scrie "Către Kiev!") în Bătălia Niprului din
1943
Republica a fost grav afectată de război și a fost nevoie de eforturi semnificative pentru
a își reveni. Peste 700 de orașe și 28.000 de sate au fost distruse. [35] Situația a fost
înrăutățită de o foamete cumplită, în 1946–47, cauzată de secetă. [36]
Rezistența antisovietică a continuat mulți ani după război, mai ales în vestul Ucrainei,
teritorii proaspăt ocupate de URSS, dar și în alte regiuni. [37] Armata Ucraineană
Insurgentă a continuat să lupte împotriva URSS până în anii 1950, folosind tactici de
gherilă.[38][39]
În urma morții lui Stalin, în 1953, Nikita Hrușciov a devenit noul lider al URSS. În calitate
de fost Prim Secretar al Partidului Comunist din RSS Ucraineană, în perioada 1938-49,
Hrușciov cunoștea, în detaliu republica și, după preluarea puterii la nivelul uniunii, a pus
accent pe prietenia dintre popoarele rus și ucrainean. În 1954, aniversarea a 300 de ani
de la Tratatul de la Pereiaslav a fost sărbătorită cu fast, și în acel an, Crimeea a fost
transferată de la RSFS Rusă la RSS Ucraineană.[40]
Până în anii 1950, republica a depășit nivelul de producție industrială dinainte de război.
[41]
De asemenea, a devenit un important centru al producției sovietice de armament și
al cercetării științifice. Acest rol important a avut drept consecință obținerea unei
influențe majore de către elita locală. Mulți membri ai conducerii sovietice proveneau din
Ucraina, cel mai de seamă fiind Leonid Brejnev, care l-a înlăturat pe Hrușciov și a
devenit lider al Uniunii, între 1964 și 1982, precum și numeroși sportivi, artiști și oameni
de știință sovietici.
La 26 aprilie 1986, un reactor al Centralei Nucleare de la Cernobîl a explodat, având ca
rezultat dezastrul de la Cernobîl, cel mai grav accident nuclear din istorie.[42][43] La
momentul accidentului, șapte milioane de persoane locuiau în regiunile contaminate,
din care 2,2 milioane în Ucraina.[44] După accident, un nou oraș, Slavutici, a fost
construit în afara zonei de excluziune pentru a găzdui și susține angajații centralei, care
a fost închisă în 2000. Aproximativ 150.000 de oameni au fost evacuați din zona
contaminată, iar 300.000–600.000 au luat parte la curățenie. Până în anul 2000, 4.000
de copii ucraineni au fost diagnosticați cu cancer la tiroidă cauzat de radiațiile emanate
în timpul accidentului.[45]
Independența[modificare | modificare sursă]
Geografia[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Geografia Ucrainei.
Liov - mai mare și cel mai important oraș din vestul Ucrainei
Cernăuți
Economia[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Economia Ucrainei.
Kiev - cel mai important centru industrial și comercial al țării.
Cultura[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Cultura Ucrainei.
Obiceiurile ucrainene sunt puternic influențate de creștinism, religia cu cei mai mulți
practicanți în țară.[85] Rolurile sexelor tind să fie și ele repartizate în manieră tradițională,
bunicii jucând un rol mai mare în educația copiilor decât în țările occidentale. [86] Cultura
ucraineană a fost influențată și de vecinii de la vest și de la est ai țării, fapt ce se
reflectă în artele plastice, arhitectură și muzică.
Epoca comunistă a avut un efect puternic asupra artelor. [87] În 1932, Stalin a
impus realismul socialist ca politică de stat în Uniunea Sovietică, promulgând decretul
"pentru reconstrucția organizațiilor artistice și literare". Această manieră controlată de
stat a inhibat în mare măsură creațiile originale. În timpul anii 1980, a fost introdusă
politica glasnost (deschiderea) și artiștii sovietici au fost mai liberi să se exprime. [88]
Tradiția vopsirii ouălor de Paști, cunoscute sub numele de pîsankî, datează de multă
vreme în Ucraina. Pe ouă se desenează cu ceară pentru a se realiza formele; apoi, se
aplică vopseaua pentru a le colora, aceasta neacoperind părțile trasate cu ceară. După
ce se vopsește oul, se înlătură ceara, lăsând doar formele colorate. Această tradiție
este mai veche de o mie de ani, dinaintea apariției creștinismului în Ucraina.[89]
Bucătăria tradițională ucraineană se bazează pe carne de pui, porc, vită, pește și
ciuperci. De asemenea, ucrainenii mănâncă mulți cartofi, cereale și legume proaspete și
murate. Printre mâncărurile tradiționale ucrainene se numără varenîkî (găluște fierte cu
ciuperci, cartofi, varză, brânză sau cireșe), borș și holubțî (un fel de sarmale umplute cu
orez, morcovi și carne). Printre specialitățile ucrainene se numără și puiul
Kiev și prăjitura Kiev. Băuturile preferate ale ucrainenilor sunt compotul, sucurile,
laptele, iaurtul, apa minerală, ceaiul și cafeaua, precum și berea, vinul și horilka.[90]
Patrimoniu[modificare | modificare sursă]
Între 1990-2013 pe lista patrimoniului mondial UNESCO au fost incluse 7 obiective
culturale sau naturale din Ucraina.
Limbile vorbite[modificare | modificare sursă]
Mare parte din perioada sovietică, numărul de vorbitori nativi de ucraineană a scăzut de
la generație la generație și, în anii 1980, utilizarea limbii ucrainene în viața publică a
scăzut semnificativ.[92] În urma independenței, guvernul Ucrainei a urmat o politică
de ucrainizare,[93] pentru a crește gradul de utilizare a limbii ucrainene, descurajând
limba rusă, care a fost interzisă sau restrânsă în mass-media și filme. [94][95] Astfel,
programele TV în limba rusă sunt subtitrate în ucraineană, cu excepția filmelor în rusă
realizate în perioada sovietică.
Conform Constituției Republicii Autonome Crimeea, ucraineana este singura limbă
oficială a republicii. Totuși, constituția republicii recunoaște limba rusă ca limbă a
majorității populației și îi garantează utilizarea "în toate sferele vieții publice".
Similar, tătarei crimeene (limba unei minorități de 12% din populația republicii [96]) îi este
garantată protecția specială a statului, ca și "limbile celorlalte naționalități". Vorbitorii de
rusă constituie o majoritate importantă a populației Crimeei (77%), vorbitorii de
ucraineană constituind doar 10,1%, iar cei ai tătarei crimeene 11,4%. [97] Dar, în viața de
zi cu zi, majoritatea ucrainenilor și tătarilor din Crimeea folosesc și ei rusa. [98]
Literatura[modificare | modificare sursă]
Istoria literaturii ucrainene datează din secolul al XI-lea, după creștinarea Rusiei
Kievene.[99] Scrierile vremii erau mai ales bisericești și erau scrise în slavonă. Relatările
istorice ale vremii sunt denumite cronici, iar cea mai semnificativă cronică a perioadei
este cronica lui Nistor.[100] Activitatea literară a suferit un declin puternic în timpul invaziei
mongole.[99]
Literatura ucraineană a reînceput să se dezvolte în secolul al XIV-lea, și a înregistrat
progrese deosebite în secolul al XVI-lea odată cu introducerea tiparului și cu începutul
perioadei de glorie a cazacilor, sub dominație rusească și polonă. [99] Cazacii au stabilit o
societate independentă și au popularizat un gen nou de poem epic, care a marcat un
vârf al literaturii orale ucrainene.[100] Aceste progrese au fost apoi anulate în secolul al
XVII-lea și la începutul secolului al XVIII-lea, când publicarea în limba ucraineană a fost
descurajată. Dar până la sfârșitul secolului al XVIII-lea limba ucraineană literară
modernă s-a perfecționat.[99]
Secolul al XIX-lea a debutat în Ucraina cu o perioadă de promovare a limbii locale,
inițiată de Ivan Kotliarevski cu lucrarea sa Eneida, prima lucrare publicată scrisă în
ucraineana modernă. Până în anii 1830, a început
dezvoltarea romantismului ucrainean, fiind perioada de glorie a celei mai importante
figuri a culturii naționale ucrainene, pictorul și poetul romantic Taras Șevcenko. Ivan
Kotliarevski este considerat părintele literaturii în limba ucraineană, iar Șevcenko este
simbolul renașterii naționale.[101] Apoi, în 1863, utilizarea limbii ucrainene în tipărituri a
fost interzisă de Imperiul Rus.[15] Aceasta a afectat grav activitatea literară din regiune,
iar scriitorii ucraineni au fost obligați fie să publice în limba rusă, fie să-și publice
lucrările în Galiția austriacă. Interdicția nu a fost ridicată oficial, dar, în urma revoluției
din 1917 și a venirii la putere a bolșevicilor, a fost ignorată. [100]
Literatura ucraineană a continuat să înflorească în primii ani ai perioadei sovietice, când
erau acceptate aproape toate curentele literare. Lucrurile s-au schimbat drastic în anii
1930, când Stalin și-a implementat politica de realism socialist. Doctrina nu era
îndreptată direct împotriva literaturii în limba ucraineană, dar a impus ca autorii să
folosească un anumit stil în lucrările lor. Activitățile literare au continuat să fie limitate în
perioada comunistă și doar după obținerea independenței Ucrainei, în 1991, scriitorii au
fost liberi să se exprime după cum doreau. [99]
Sport[modificare | modificare sursă]
Andrei Șevcenko
Demografie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Demografia Ucrainei.
Pentru a ameliora aceste statistici, guvernul a crescut alocația pentru copii de 17 ori în
2005, oferind o plată de 8175 de grivne, și alocații lunare de 154 grivne pentru fiecare
copil.[109][110] Tendința demografică arată semne de îmbunătățire, natalitatea fiind în
creștere din 2001.[111] În primele nouă luni din 2007, în unele provincii s-a înregistrat o
creștere demografică în cinci regiuni ale țării (din 24), iar scăderea demografică arăta
semne de stabilizare la nivel național. Cele mai mari rate ale natalității s-au înregistrat în
regiunile din vest.[112]
În primii cinci ani de independență ai Ucrainei, au avut loc migrații semnificative ale
populației. Peste un milion de oameni s-au mutat în Ucraina în anii 1991-1992, mai ales
din celelalte foste republici sovietice. În total, între 1991 și 2004, 2,2 milioane de
persoane au imigrat în Ucraina (printre aceștia, 2 milioane au venit din alte foste state
sovietice), și 2,5 milioane au emigrat din Ucraina (printre acestea, 1,9 milioane s-au
mutat în alte foste republici sovietice).[113] În prezent, imigranții constituie aproximativ
14,7% din totalul populației, sau 6,9 milioane de oameni.[114]
Religia[modificare | modificare sursă]
Educația[modificare | modificare sursă]
Ucraina este pe locul patru la număr de absolvenți de studii universitare și postliceale din Europa, fiind pe locul
șapte ca populație
Infrastructura[modificare | modificare sursă]
Mare parte din sistemul rutier ucrainean datează din perioada sovietică, și este rămas
în urmă. Guvernul ucrainean s-a angajat să construiască 4.500 km de autostrăzi până
în 2012.[123] În total, drumurile asfaltate din Ucraina reprezintă 164.732 km de drumuri.
[5]
Transportul feroviar din Ucraina are rolul de a face legătura între principalele zone
urbane, porturi și centre industriale și țările vecine. Cea mai mare concentrație de căi
ferate se află în regiunea Donbas. Deși volumul de marfă transportată pe calea ferată a
scăzut cu 7,4% în 1995 comparativ cu 1994, Ucraina este încă una din țările care se
bazează puternic pe transportul feroviar. [124] Lungimea totală a căilor ferate din Ucraina
este de 22.473 km, din care 9.250 km sunt electrificați.[5]
Ucraina este unul din cei mai mari consumatori europeni de energie, consumând de
două ori mai multă energie decât Germania, pe unitatea de PIB.[125] O mare parte din
energia folosită de Ucraina provine din surse nucleare, țara primind mare parte din
combustibilul său nuclear din Rusia. Restul de petrol și gaze naturale este importat tot
din fosta Uniune Sovietică. Ucraina este puternic dependentă de energia nucleară. Cea
mai mare centrală nucleară din Europa, centrala termonucleară Zaporijia, se află în
Ucraina. În 2006, guvernul planifica să construiască 11 noi reactori nucleari până în
anul 2030, aproape dublând efectiv cantitatea de energie produsă în prezent.
[126]
Sectorul energetic ucrainean este al doisprezecelea din lume în termeni de putere
instalată, cu 54 GW.[125] Energia regenerabilă joacă un rol foarte modest în ce privește
producția de energie electrică, în 2005 producția energetică fiind asigurată din
următoarele surse: nucleară (47%), termică (45%), hidrocentrale și altele (8%). [126]
Ucraina consumă anual aproximativ 40-45 miliarde de metri cubi de gaze naturale,
jumătate din această cantitate fiind cumpărată anterior de la compania rusă Gazprom,
care, în iunie 2014, a oprit complet livrările de gaze către teritoriul ucrainean din cauza
unor dispute legate de preț și datoriile Ucrainei. [127]