Țările de Jos

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sari la navigareSari la căutare
Pagina „Olanda” trimite aici. Pentru regiunea istorică vedeți Olanda (regiune).
Notă: Țările de Jos și Regatul Țărilor de Jos sunt două entități geografice și
administrative diferite.
Țările de Jos
Nederland (neerlandeză)

Drapel Stemă[*]

Deviză: Je maintiendrai (franceză)
Ik zal handhaven (neerlandeză)

Imn: Wilhelmus

Localizarea  Țărilor de Jos  (verde închis)

 

– pe continentul european  (verde și gri închis)

– in Uniunea Europeană  (verde)
 Localizarea  municipalităților speciale neerlandeze  (verde închis)
 

Geografie

Suprafață  

 - totală 41.543 km² (locul 134)

Apă (%) 18,41

Cel mai înalt punct muntele Scenery[*][5][6] (887 m) 

Cel mai jos punct Zuidplaspolder[*] (−6,76 m) 

Cel mai mare oraș Amsterdam

Vecini Germania
Belgia 

Fus orar CET (UTC+1)

Ora de vară CEST (UTC+2)

Populație

Densitate 409,6 loc/km²

 - Estimare 2016[1] 17.016.967 (locul 67)

 - Estimare 2019 17.282.163

Limbi oficiale Neerlandeză

Etnonim Neerlandezi

Guvernare

Sistem politic Monarhie constituțională

Monarh  Willem-Alexander
Prim-ministru  Mark Rutte

Legislativ Statele Generale

Camera superioară Senat

Camera inferioară Camera Reprezentanților

Capitala Amsterdam

Istorie

Independența față de Imperiul Spaniol

Proclamată 26 iulie 1581

Recunoscută 30 ianuarie 1648

Proclamate regat 16 martie 1815

Aderare la UE 9 mai 1950

Economie

PIB (PPC) 2016

 - Total 856,265 miliarde $[2]

 - Pe cap de locuitor 50.339 $ (locul 15)

PIB (nominal) 2016

 - Total 762,521 miliarde $[2] (locul 17)

 - Pe cap de locuitor (locul 15)44.828 $

Gini (2015) 26,2[4] (scăzut)

IDU (2014) 0,922[3] (foarte ridicat) (locul 5)

Monedă Euro ( EUR )

Coduri și identificatori

Cod CIO NED 

Cod mobil 204 

Prefix telefonic +31

ISO 3166-2 NL

Domeniu Internet .nl

Prezență online

site web oficial

 Modifică date / text 

Țările de Jos (în neerlandeză Nederland, în frizonă Nederlân; denumită

neoficial Olanda) este o monarhie constituțională, stat membru fondator
al Beneluxului și al Uniunii Europene, situat în nord-vestul Europei, în
vecinătatea Mării Nordului, Belgiei și Germaniei. Țările de Jos împreună cu
câteva colonii de peste mări formează Regatul Țărilor de Jos.
Un sfert din teritoriul Țărilor de Jos se află sub nivelul mării, statul având cea mai
joasă altitudine din lume. De asemenea, este una dintre țările cele mai dens
populate din lume. Țările de Jos are o lungă istorie de toleranță socială și este în
general considerată ca fiind o țară liberală, legalizând avortul,
[8]
 prostituția[9] și eutanasia[10] și menținând în același timp o politică de relativă
toleranță în ceea ce privește regimul drogurilor numite „ușoare”
precum marijuana[11] În anul 2001, a devenit prima țară din lume care a
legalizat căsătoriile între persoane de același sex.[12] Este membră NATO și UE.
Pe teritoriul său se află sediul Curții Penale Internaționale.
Capitala Țărilor de Jos este orașul Amsterdam. În timp ce Amsterdam este
capitala oficială a țării conform Constituției, la Haga (în neerlandeză Den Haag,
sau oficial 's-Gravenhage) se află sediul guvernului, reședința regală (Palatul
Noordeinde), precum și cea mai mare parte a ambasadelor străine.

Cuprins

 1Etimologie
o 1.1Olanda
o 1.2Neerlandez
 2Istorie
o 2.1Țările de Jos se impune drept cea mai prosperă provincie
o 2.2Revolta în Țările de Jos
o 2.3Provinciile Unite
o 2.4O succesiune de războaie
o 2.5Anii de după război
 3Geografie
o 3.1Hidrografie
o 3.2Climă
o 3.3Floră și faună
 4Politică
o 4.1Relații externe
 5Guvernul
o 5.1Unități administrative
 6Demografie
o 6.1Orașe
o 6.2Comunități etnice
o 6.3Limbi
o 6.4Religie
 o 6.5Educație
o 6.6Sănătate
 7Economie
o 7.1Structura economiei neerlandeze
o 7.2Resurse naturale
 8Transporturi
 9Cultură
o 9.1Patrimoniul mondial
 10Note

Etimologie[modificare | modificare sursă]
Istoria turbulentă a Țărilor de Jos și schimbările de putere au dus la nume
excepțional de multe și foarte variate în diferite limbi. Există diversitate chiar și în
limbi. În limba română, Nederland este numită și Olanda sau (o parte din) Țările
de Jos, în timp ce termenul „neerlandez” este folosit ca formă demonimă și
adjectivală.
Olanda[modificare | modificare sursă]
Țările de Jos este, de asemenea, cunoscută și sub numele de Olanda în diferite
limbi, inclusiv în limba română. Cu toate acestea, Olanda propriu-zisă este doar
o regiune din țară care este formată din Olanda de Nord și de Sud, două dintre
cele douăsprezece provincii ale națiunii. În trecut, acestea două erau o singură
provincie, și mai în urmă, Comitatul Olanda, o rămășiță a Regatului
Frizon dizolvat, care includea și părți din actualul Utrecht. După
declinul Ducatului Brabantului și al Comitatului Flandra, Olanda a devenit
comitatul cel mai important din punct de vedere economic și politic din
regiunea Țărilor de Jos. Accentul pus pe Olanda în timpul formării Republicii
Neerlandeze, Războiului de Optzeci de ani și Războaielor Anglo-
Neerlandeze din secolele XVI, XVII și XVIII, a făcut ca Olanda să servească
drept pars pro toto pentru întreaga țară, care este acum considerat
informal[13] sau incorect.[14][15] Cu toate acestea, denumirea de „Olanda” este încă
utilizată pe scară largă pentru echipa națională de fotbal a Țărilor de Jos,
inclusiv în Țările de Jos,[16] iar site-urile internaționale ale Guvernului Neerlandez
pentru turism și comerț sunt „holland.com” și „hollandtradeandinvest.com”. [17]
[18]
 Însă, în 2020, Guvernul Neerlandez a anunțat că va comunica și va face
publicitate pe viitor numai sub numele de „Țările de Jos”. [19]
Neerlandez[modificare | modificare sursă]
Termenul Neerlandez este folosit ca formă demonimică și adjectivală a Țărilor
de Jos în limba română, cuvânt ce provine din Limba franceză, néerlandais.[20] În
neerlandeză, numele pentru Țările de Jos, limba neerlandeză și un cetățean
neerlandez sunt Nederland, Nederlands și Nederlander. În mod colocvial,
neerlandezii folosesc și denumirea de Olanda pentru propria țară, deși într-o
măsură mai mică în afara celor două provincii din Olanda de Nord și de Sud,
unde poate fi chiar folosită ca termen peiorativ, de ex. Hollènder (dialect)
în Maastricht.[21] Locuitorii Țărilor de Jos sunt numiți în engleză Dutch, nume
derivat de la aceeași rădăcină ca Deutsch, adică „german”. Limba
neerlandeză este forma literară a germanei plate, limba vorbită ca dialect în
nordul Germaniei.

Istorie[modificare | modificare sursă]
Sub Carol Quintul, împărat al Sfântului Imperiu Roman și rege al Spaniei,
regiunea făcea parte din cele 17 Provincii ale Țărilor de Jos, care includeau
și Belgia actuală. După ce și-a obținut independența în 1648, Țările de Jos a
devenit o mare putere maritimă și economică în secolul XVII. Această perioadă,
în timpul căreia Țările de Jos și-a creat colonii și semicolonii în lume, este
cunoscută drept secolul de aur.
După ce a fost integrată în Imperiul Francez de Napoleon,
în 1815 prin Congresul de la Viena a fost creat un Regat împreună cu Belgia
și Luxemburg. Belgienii au devenit independenți începând cu 1830, ca și
luxemburghezii.
Țările de Jos se impune drept cea mai prosperă
provincie[modificare | modificare sursă]
Una dintre Țările de Jos, Olanda nu are o istorie unificată până în secolul al XV-
lea. Regiunea vestică a Rinului, formată ca parte a provinciei romane a
Germaniei de Jos, a fost locuită de către Batavi. Aproape întreaga arie a fost
cucerită în secolele XIV-XV de către franci, care, odată cu destrămarea
Imperiului Carolingian, au trecut, în majoritate, în regatul francez și, în acest fel,
la Marele Imperiu Roman. Conții Olandei au fost unii dintre cei
mai[formulare  evazivă] puternici lorzi medievali ai regiunii, lângă vecinii lor sudici din
Brabant și conții Flandrei. În secolele XIV și XV, Flandra, Olanda, Zeelandă,
Gelderland și Brabant au trecut sub puternicii stăpâni ai Burgundiei, care
controlau virtual toate Țările de Jos. Cu toate acestea, orașele și porturile
neerlandeze erau slabe din punct de vedere economic față de prosperitatea
comercială și centrele industriale ale Flandrei și Brabantului. Cu toate acestea,
toți erau parte a Ligii Hanseatice și se bucurau de anumite privilegii. În 1477,
Mary a Burgundiei a restaurat toate libertățile interzise de către predecesorii ei.
Mariajul său cu arhiducele Maximilian (împăratul Maximilian de mai târziu) a
adus Țările de Jos în casa Imperiului Habsburgic. Charles al V-lea le-a dat, în
1555, fiului său, Philip al II-lea al Spaniei. În acel timp, provinciile de nord au
ajuns la prosperitate economică.
Revolta în Țările de Jos[modificare | modificare sursă]
 Wilhelm de Orania, fondatorul Țǎrilor de Jos independente

Ascensiunea calvinismului a ajutat la separarea Țărilor de Jos

de Spania catolică; aristocrații, sustinuți de către mulți oameni din motive
religioase și economice, au cerut autonomie pentru provincii, ca recompensă
pentru înlăturarea oficialilor spanioli. Încercarea lui Filip, prima oară prin
cardinalul Granvelle și după aceea prin ducele de Alba, de a introduce Inchiziția
spaniolă și de a readuce Țările de Jos la statut de provincie a avut parte de
opoziția mai multor clase sociale, mai ales a catolicilor și a protestanților. Lupta
de independență pentru Țările de Jos (1562-1566) a început
în Flandra și Brabant, provinciile nordice, sub conducerea lui William Taciturnul,
prinț de Orania. Țările de Jos au fost unite sub conducerea lui William în lupta
împotriva Spaniei. Alessandro Farnesse i-a luat locul lui John de Austria ca
guvernator al Spaniei, a recucerit provinciile de sud și le-a readus la catolicism.
Barierele râurilor erau cruciale pentru protecția împotriva rebeliunii și a religiei
protestante din nord. Cele șapte provincii nordice,
Olanda, Utrecht, Zeeland, Gelderland, Overijssel, Friesland și Groningen au
format Uniunea de la Utrecht (1579) și au declarat independența în 1581.
William Taciturnul a fost asasinat în 1584 și a fost înlocuit ca șef al statului de
către fiul său, Maurice de Nassau, care a fost susținut încă de la început de
către Johan van Oldenbarneveldt. O expediție engleză condusă de către Robert
Dudley, conte de Leicester, numit căpitan-general al armatei neerlandeze,
pentru ajutarea Țărilor de Jos împotriva ducelui de Parma, a eșuat, ducând la
numirea lui Maurice de Orania în locul acestuia (1587). Dovedindu-se unul dintre
cei mai[formulare  evazivă] buni strategi ai timpurilor sale, Maurice a organizat rebeliunea
împotriva Spaniei într-o revoltă coerentă încheiată cu succes, care a dus la
semnarea în 1609 a unui armistițiu de 12 ani cu Spinole, comandantul Spaniei.
Provinciile Unite[modificare | modificare sursă]
Provinciile Unite

Lupta cu Spania a fost încheiată în războiul de 30 de ani (1618-1648), după care

a fost recunoscută independența Provinciilor Unite în tratatul de pace de
la Westfalia. În 1648, Spania a cedat, de asemenea, nordul Brabantului
cu Breda și o parte din Limburg cu Maastricht. Luptându-se încă pentru
independență și implicați în lupta dintre Calvinism și Protestantism, neerlandezii
și-au pus temelia imperiului lor comercial și colonial. Compania Indiei de Est
neerlandeze a fost înființată în 1602 și Compania Indiei de Vest neerlandeze, în
1621. Căderea Antwerpului sub regulile și drepturile spaniole de a controla
estuarul Scheldt le-a oferit supremație porturilor neerlandeze, în special
Amsterdamului. Comercianții neerlandezi au negociat pe fiecare continent și au
acaparat piața schimbului. Provinciile unite și-au deschis porțile pentru refugiații
religioși, în special evrei portughezi și spanioli, dar și hughenoților francezi, care
au contribuit la prosperitatea Țărilor de Jos în secolul al XVII-lea.
Cu bogăția materială a venit și o epocă culturală de aur. Rembrandt, Vermeer,
Jacob van Ruisdael, Frans Hals și mulți alții au dus arta neerlandeză pe culmi.
Universitatea Leiden a câștigat renume european, filozofii Descartes și Spinoza,
precum și juristul Hugo Grotius, au fost activi în Provinciile Unite. Prințul
Frederick Henry, care l-a înlocuit după moartea fratelui său, Maurice, în 1625, ca
șef de stat (Stadhouder), a fost, la rândul său, urmat de către fiul său, prințul
William al II-lea, în 1647. Moartea acestuia de variolă în 1650, a deschis calea
pentru oponenții Casei de Orania pentru a-și relua drepturile asupra provinciilor
și a statului, în general. Jan de Witt, liderul politic al statelor neerlandeze, care a
fost ales în 1652, a condus Republica Neerlandeză pentru următorii 20 de ani.
Pentru a preveni recâștigarea autorității de către prințul William al III-lea de
Orania, de Witt, prin edictul din 1667, a încercat să abroge postul de șef al
statului în Țările de Jos și să îndepărteze casa de Orania de putere. Însă, în
ciuda prevederilor edictului, în urma dezastruosului război din 1672 cu Franța și
Anglia Wilhem al III-lea a fost ales șef al republicii neerlandeze, ceea ce a dus la
căderea lui de Witt.
O succesiune de războaie[modificare | modificare sursă]
Administrarea lui de Witt a fost în mare măsurǎ îngreunată de către războaiele
Țărilor de Jos cu Anglia (1652-54, 1664-67), apariția primelor acte de navigație
engleze (1651) și rivalitatea comercială neerlandezo-engleză. Tratatul de la
Breda (1667) a fost avantajos pentru Țările de Jos, care a câștigat privilegii de
negoț și i-a fost recunoscută posesia Surinamului. Țările de Jos a ajuns la
apogeul puterii politice, formând în 1668 Tripla Alianță cu Suedia și Anglia, fapt
care l-a forțat pe Ludovic al XIV-lea al Franței să oprească războiul împotriva
Spaniei.

Bǎtǎlia de patru zile, o stralucitǎ victorie a Provinciilor Unite asupra flotei engleze

Ludovic al XIV-lea s-a răzbunat, începând în 1672 al treilea război neerlandez în

care Franța a luat Țările de Jos. În apărare, neerlandezii și-au deschis digurile și
au inundat țara, creând un baraj pentru apă care virtual era impenetrabil. De Witt
a căutat să negocieze pacea, dar a fost ucis de către o mulțime a partizanilor
Casei de Orania. Șefia de stat a fost reinstaurată lui Willem al III-lea (de
asemenea rege al Angliei după 1689). Războiul a devastat provinciile, dar prin
tratatul de la Nijmegen (1678–79), neerlandezii au obținut o importantă
concesiune din partea Franței
Țările de Jos a luptat din nou cu Ludovic al XIV-lea în Războiul Marii Alianțe
(1688–97) și în Războiul Succesiunii Spaniole. La moartea lui William III șefia de
stat a fost încă o dată suspendată și statul general a recuperat controlul asupra
guvernului, dar, în 1747, partidul republican a pierdut puterea și William IV de
Orania a devenit șef de stat ereditar. În secolul al XVIII-lea legătura comercială,
militară și culturală a Provinciilor Unite în Europa au scăzut în timp ce cele ale
Franței și ale Angliei au crescut. Țările de Jos s-a aliat cu Anglia în Revoluția
Americană și ca rezultat a pierdut mai multe colonii prin Tratatul de Pace de la
Paris din 1783. În 1806 Napoleon I a înființat Regatul Țărilor de Jos și l-a făcut
pe fratele sǎu, Louis Bonaparte, rege. Bonaparte a fost detronat în 1810 și
regatul a fost anexat de către Franța.
Anii de după război[modificare | modificare sursă]
Capitularea Germaniei din mai 1945 a fost urmată de imediata reîntoarcere a
reginei și a cabinetului. Țările de Jos a devenit membră a Națiunilor Unite în
1945 și în 1957 a intrat într-o alianță cu Belgia și Luxemburg, care a devenit în
1958 Uniunea Economică Benelux. Țara a participat de asemenea la crearea
organizației ce a devenit mai târziu Uniunea Europeană.

Geografie[modificare | modificare sursă]
Hidrografie[modificare | modificare sursă]
Un aspect dominant al hidrografiei în Țările de Jos este delta Rin-Maas. Este o
deltă comună situată în Țările de Jos, Germania și Belgia care s-a format prin
sedimentele aduse de fluviile Rin și Maas (Meuse). Apele curgătoare mai
importante care alimentează delta sunt: Rinul, Waal, Merwede, Noord, Nieuwe
Maas, Nederrijn, Lek, Gelderse IJssel, Maas, Schelde, Oude Rijn, Vecht,
Hollandse IJssel și Linge. Delta are un bazin de colectare de circa 5.700 km².
Climă[modificare | modificare sursă]
Clima este temperat-oceanică, blândă, umedă, cu vânturi permanente, ceea ce
a dus la folosirea intensivă a morilor de vânt, care au devenit, în timp, un simbol
al Țărilor de Jos. În Țările de Jos, vara este caldă, temperatura medie a lunii
iunie este de 16–17°C. Iarna este este un anotimp răcoros, temperatura medie a
lunii ianuarie pe coastă fiind în jur de 2°C, în interiorul țării mai scăzută. Masele
de aer polar fac ca în multe ierni temperatura aerului să scadă sub temperatura
de îngheț. Atunci când ninge canalele și lacurile se acoperă cu gheață.
Cantitatea anuală de precipitații este în jur de 800 mm, în ținuturile aflate mai
departe de mare este ceva mai mică. Cele mai uscate luni sunt februarie, martie,
aprilie și mai.
[ascunde]Date climatice pentru De Bilt (1981–2010)
Luna Ian Feb Mar Apr Mai Iun Iul

5.6 6.4 10.0 14.0 18.0 20.4 22.8

Maxima medie °C (°F)
(42,1) (43,5) (50) (57,2) (64,4) (68,7) (73)

3.1 3.3 6.2 9.2 13.1 15.6 17.9

Media zilnică °C (°F)
(37,6) (37,9) (43,2) (48,6) (55,6) (60,1) (64,2)

0.3 0.2 2.3 4.1 7.8 10.5 12.8

Minima medie °C (°F)
(32,5) (32,4) (36,1) (39,4) (46) (50,9) (55)

−27.4 −26.8 −20.7 −9.4 −5.4 −1.2 0.7

Minima istorică °C (°F)
(−17.3) (−16.2) (−5.3) (15,1) (22,3) (29,8) (33,3)

69.6 55.8 66.8 42.3 61.9 65.6 81.1

Precipitații mm (inches)
(2.74) (2.197) (2.63) (1.665) (2.437) (2.583) (3.193)

Umiditate [%] 87 84 81 75 75 76 77

Nr. de zile cu precipitații (≥ 0.1 mm) 17 14 17 13 14 14 14

Nr. mediu de zile cu ninsoare (≥ 0 cm) 6 6 4 2 0 – –

Ore însorite 62.3 85.7 121.6 173.6 207.2 193.9 206.0

Sursă: Koninklijk Nederlands Meteorologisch Instituut

Floră și faună[modificare | modificare sursă]
Vegetația naturală a făcut loc în mare parte culturilor agricole și pășunilor; doar
în est și nord există încă suprafețe însemnate de turbării și landă (formație
vegetală tipică zonelor nisipoase). În sud-est, pădurile de foioase (fag și stejar)
au o extindere importantă. Vegetația este halofilă și arenicolă, iar fauna cuprinde
păsări de apă (bâtlanul purpuriu, cormoranul, lopătarul etc.), păsări migratoare,
mamifere mari concentrate în rezervații. Unele specii ca porcul
mistreț, castorul și altele au fost introduse local sau reintroduse, iar reptilele sunt
în pericol de dispariție. Unele specii de animale și plante sunt protejate de lege,
iar dintre rezervații cele mai cunoscute sunt Naardermeer din Amsterdam, Parcul
Național Hoge Veluwe și Oostvaardersplassen din South Flevoland.

Politică[modificare | modificare sursă]

Șeful de stat, Willem-Alexander al Țărilor de Jos; și șeful guvernului, Mark Rutte

Țările de Jos este o monarhie constituțională din anul 1815, după ce

între 1581 și 1806 a fost o republică (țara a fost ocupată
de Franța între 1806 și 1815).
Din 2013, Țările de Jos este reprezentată de regele Willem-Alexander,
succesorul reginei Beatrix. Teoretic, regele numește membrii guvernului. Practic,
odată cunoscute rezultatele alegerilor parlamentare, se formează guvernul de
coaliție (această etapă poate dura câteva luni), urmând ca acesta să fie
recunoscut de rege.
Parlamentul este compus din două camere. Membrii celei de-a doua camere
(Tweede Kamer) sunt aleși prin vot direct o dată la patru ani. Senatul, prima
cameră (Eerste Kamer), are o importanță mai mică. Reprezentanții acesteia sunt
aleși indirect de către parlamentele provinciale (care la rândul lor sunt alese
direct de asemenea o dată la patru ani). Cele două camere formează adunarea
Stărilor Generale (Staten Generaal). Puterea executivă este exercitată de
Consiliul de Miniștri condus de un prim-ministru, numit de suveran. Consiliul de
Miniștri este răspunzător față de Statele Generale. Consiliul de Stat este organul
consultativ cel mai vechi și cel mai important al guvernului. Regele este
președintele Consiliului, dar activitatea curentă este condusă de vicepreședinte.
Membri Consiliului sunt aleși pe viață dintre foști politicieni, oameni de știință,
judecători, oameni de afaceri. Cele 12 provincii sunt administrate de câte un
Consiliu Provincial (ales prin vot direct, are rol de Parlament), un Consiliu
Executiv (ales dintre membrii Consiliului Provincial și un Comisar Regal – numit
prin decret al suveranului).
Relații externe[modificare | modificare sursă]
Face parte din: Uniunea Europeană, inclusiv din Uniunea Economică și
Monetară (UEM); este unul din cele șase state europene semnatare ale
Tratatului de înființare a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (Paris, 18
aprilie 1951), ale Tratatului de înființare a Comunității Europene pentru Energie
Atomică (Bruxelles, 17 aprilie 1957) și ale Tratatului de înființare a Comunității
Economice Europene (Roma, 25 mai 1957). Este membră a ONU,
UNCTAD, FMI, BIRD, BERD, OCDE, OMC, NATO etc.

Guvernul[modificare | modificare sursă]
Unități administrative[modificare | modificare sursă]
Astăzi există 12 provincii, diferite ca mărime și ca număr de populație.
Provincia Utrecht este cea mai mică, în timp ce cel mai puțin populată este
provincia Zeelanda. Granițele majorității provinciilor au fost hotărâte istoric, astfel
că ele nu mai coincid cu forma teritorială a activităților socio-economice sau
infrastructurale actuale.[22] Cu excepția împărțirii în secolul trecut a provinciei
Olanda într-o provincie de nord și una de sud, și a formării
provinciei Flevoland (literal din mare, ca urmare a pământului extras din mare
pentru umplerea lacului Zuidersee), nicio altă schimbare majoră nu a mai avut
loc.[22] Totuși, planurile de reorganizare a provinciilor neerlandeze au devenit în
ultimii 30 de ani un subiect constant al agendei administrației publice.
Cele 12 provincii își au propriile parlamente provinciale și guverne provinciale
alese direct. Statutul legal și instituțional al provinciilor și cel al municipalităților
sunt în mare parte similare.[22] Aceasta se datorează faptului că ambele nivele au
fost create în urma unuia și aceluiași amendament la Constituția Țărilor de Jos.
[22]
 Și tot aceasta a constituit o idee de bază în implementarea modelului
neerlandez de stat unitar descentralizat. [22]

Densitate
Stea Cel mai Suprafață Populație[23]
Provincie Capitală (per
g mare oraș (km²) 1 ianuarie 2016
km²)

Brabantul de 's-
Eindhoven 4.914 2.498.749 508
Nord Hertogenbosch

Drenthe Assen Assen 2.639 488.629 185

Flevoland Lelystad Almere 1.415 404.068 285

Frizia Leeuwarden Leeuwarden 3.340 646.040 193

Gelderland Arnhem Nijmegen 4.970 2.035.351 409

Groningen Groningen Groningen 2.325 583.721 251

Limburg Maastricht Maastricht 2.150 1.116.260 519

Olanda de
Haarlem Amsterdam 2.665 2.784.854 1.044
Nord

Olanda de Sud Haga Rotterdam 2.808 3.622.303 1.289

Overijssel Zwolle Enschede 3.324 1.144.280 344

Utrecht Utrecht Utrecht 1.383 1.273.613 920

 Densitate
Stea Cel mai Suprafață Populație[23]
Provincie Capitală (per
g mare oraș (km²) 1 ianuarie 2016
km²)

Zeelanda Middelburg Middelburg 1.784 381.252 213

Total 33.718 16.979.120 503

Densitate
Stea Teritoriu Cel mai Suprafață Populație[24]
Capitală (per
g dependent mare oraș (km²) 1 ianuarie 2016
km²)

Bonaire Kralendijk Kralendijk 288 19.408 67

Curaçao Willemstad Willemstad 444 154.843 348

Saba The Bottom The Bottom 13 1.947 149

Sint Eustatius Oranjestad Oranjestad 21 3.193 152

Lower Prince's
Sint Maarten Philipsburg 34 37.224 1.094
Quarter

Total 800 216.615 270

Demografie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Demografia Țărilor de Jos.
Orașe[modificare | modificare sursă]
Amsterdamul este cel mai mare centru industrial și administrativ din Țările de
Jos. Dezvoltarea lui a început în secolul al XIII-lea în locul unde se vărsa râul
Amstel în Zuiderzee. Orașul a început să se extindă pe insulele mlăștinoase
învecinate, are peste 800 de poduri, iar multe construcții sunt ridicate pe piloni
pentru a fi ferite de inundații. Este și azi oraș portuar. Legătura cu marea este
realizată prin Noordzeekanaal (Canalul Mării Nordului), executat între orașele
Amsterdam și Ijmuiden. Aceasta este capitala oficială a țării, dar sediul
guvernului, al reprezentanțelor diplomatice și al câtorva ministere se află
în Haga. Al doilea oraș ca mărime este Rotterdamul. Timp de 40 de ani (până în
2004), Rotterdam a stat în fruntea listei celor mai aglomerate și mai mari porturi
ale lumii (luând în considerație cantitatea de mărfuri tranzitată). A fost însă
surclasat de Shanghai, Singapore și Hong Kong, iar acum deține întâietatea
doar în Europa, fiind urmat îndeaproape de Anvers și Hamburg. Portul
Rotterdamului a fost completat de un Europort de mare capacitate aflat pe malul
lui Nieuwe Waterweg, după ce fluviul Rin a primit un rol important în derularea
activității comerciale a Comunității Europene și în transporturi.

 v • d • m  Cele mai mari orașe din Țările de J

Centraal Bureau voor de Statistiek

Loc Numele orașului Provincie Pop. Loc Numele

1 Amsterdam Olanda de Nord 844.667 11 Apeldoorn
2 Rotterdam Olanda de Sud 635.606 12 Haarlem
3 Haga Olanda de Sud 524.035 13 Enschede
4 Utrecht Utrecht 342.021 14 Arnhem
5 Eindhoven Brabantul de Nord 226.451 15 Amersfoort
6 Tilburg Brabantul de Nord 214.112 16 Zaanstad
Amsterdam 7 Groningen Groningen 201.462 17 's-Hertogenb
8 Almere Flevoland 200.276 18 Haarlemmer
9 Breda Brabantul de Nord 182.788 19 Zwolle

Rotterdam 10 Nijmegen Gelderland 173.349 20 Zoetermeer

Comunități etnice[modificare | modificare sursă]

Cei mai mulți musulmani de aici locuiesc în Amsterdam, Rotterdam și Haga,
majoritatea provenind din Turcia și Maroc. Mare parte din populația musulmană
a venit în anii '60–'70, când guvernul neerlandez a recrutat forță de muncă,
pentru a impulsiona revenirea economică a țării.
Limbi[modificare | modificare sursă]
Articole principale: Limbile Țărilor de Jos și Limba neerlandeză.
Țările de Jos are două limbi oficiale: Limba neerlandeză (olandeză) pe întreg
teritoriul și frizona de vest în Frizia. Adițional, limbile limburgheză și neersaxonă
au statutul de limbă regională. Aproximativ 99% din populația Țărilor de Jos
cunoaște limba neerlandeză.[25]
Există o tendință de învățare a limbilor străine în Țările de Jos: [26] între 90%[27] și
93%[28] din populație este capabilă să poarte o conversație în engleză, 71%
în germană,[27] 29% în franceză[27] și 5% în spaniolă.[27]
Programele de televiziune și filmele străine sunt difuzate aproape întotdeauna în
limba lor originală cu subtitrare. Doar programele pentru copii sunt dublate în
neerlandeză.
Religie[modificare | modificare sursă]
Din 1970 până în 2008, 205 biserici catolice din Țările de Jos au fost demolate,
iar 148 au fost transformate în centre de sănătate, restaurante, librării sau
apartamente.[29]
Educație[modificare | modificare sursă]
Învățământul obligatoriu în Țările de Jos începe la vârsta de 5 ani, însă, în cele
mai multe cazuri, școlile acceptă și copiii în vârstă de 4 ani. Începând cu această
vârstă și până la 12 ani copiii sunt înscriși în școala elementară (opt clase).
După absolvirea școlii elementare, elevii sunt înscriși la liceu. În funcție de
școliile generale urmate și de rezultatul testului Cito (susținut la sfârșitul clasei a
VIII-a), aceștia sunt îndrumați către unul din următoarele trei tipuri de programe
liceale: VMBO (Preparatory Middle Level Applied Education), HAVO (Higher
General Continued Education) și VWO (Preparatory Scientific Education).
Programul liceal VMBO (patru ani) este obligatoriu și oferă educație vocațională
și teoretică, elevii având ocazia să studieze limbi străine, matematică, istorie,
arte sau științe reale. Elevii care termină un astfel de ciclu liceal se pot înscrie
numai la programe postliceale care în Țările de Jos poarta numele MBO (Middle
Level Applied Education). Programele liceale HAVO (cinci ani) și VWO (șase
ani) sunt obligatorii și oferă elevilor posibilitatea de a urma, după absolvire, studii
superioare. În funcție de acestea, elevii care termină un ciclu liceal HAVO se pot
înscrie doar la universități de științe aplicate care oferă doar Diplome de Licență
(Bachelor Degree) și Diplome de Master (Master Degree), iar cei care termină
un ciclu liceal VWO se pot înscrie la instituțiile de învățământ superior și
cercetare WO care oferă Bachelor Degrees in Arts, Science sau Law, Master
Degrees și PhD Degrees (Diplome de Doctorat).
Sănătate[modificare | modificare sursă]
Potrivit unui studiu realizat de Health Consumer Powerhouse (HCP), Țările de
Jos este țara cu cel mai performant sistem sanitar din Europa. [30]
Sistemul de sănătate aflat în funcțiune în Țările de Jos a fost introdus în 2006 și,
la momentul respectiv, a fost considerat un posibil model pentru reforma
sistemului medical din Statele Unite, datorită modului în care îmbină asigurarea
medicală obligatorie cu asigurările private de sănătate. Acest sistem este
organizat pe două nivele. Îngrijirea medicală primară, precum și accesul la
spitale, clinici și medici de familie sunt finanțate prin intermediul asigurărilor
private obligatorii. Îngrijirile pe termen lung pentru pacienții în vârstă sau cu
dizabilități, îngrijirile paliative și cele pentru pacienții cu boli mintale sunt
acoperite de asigurările sociale finanțate prin taxe. Sistemul de sănătate
neerlandez este, în proporție de 50%, finanțat prin taxele salariale plătite de
angajatori către un fond controlat de Autoritatea de Reglementare în Sănătate,
la care Guvernul contribuie cu un procent de 5%. Restul, de 45% din cheltuielile
de sănătate, sunt acoperite de sumele achitate de către asigurați direct
companiilor asigurătoare. Spitalele din Țările de Jos sunt reglementate și
controlate, dar în mare parte au acționariat privat și sunt orientate spre profit, la
fel ca și majoritatea companiilor de asigurări.

Economie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Economia Țărilor de Jos.
Conform Economist Intelligence Unit, Țările de Jos este una dintre cele mai
sigure destinații de afaceri, bucurându-se de un climat politic stabil, o bază
macroeconomică puternică, un cadru legal clar și relații comerciale bine
dezvoltate. Plasată pe coordonatele economiei vest-europene, de care este
legată printr-un sistem de relații speciale (fiind membră a uniunii
vamale Benelux, a Comunității Economice Europene, a Comunității Europene a
Cărbunelui și Oțelului, a Comunității Europene pentru Energie Atomică,
a Organizației Economice pentru Cooperare și Dezvoltare), economia
neerlandeză se detașează prin dimensiunile sale, care au prea puțin cu
întinderea sa teritorială.
Economia neerlandeză se bazează în mare măsură pe comerțul exterior și se
remarcă prin relațiile industriale stabile, șomaj și inflație moderate, balanță
comercială excedentară și rolul de important hub european de transport. Poziția
geografică avantajoasă, dublată de un sistem fiscal stimulativ, plasează Țările
de Jos între primele 10 destinații preferate pentru investitori. În același timp,
firmele neerlandeze sunt prezente în majoritatea țărilor lumii, asigurând constant
Țărilor de Jos poziții de top în clasamentul investitorilor străini atât în economiile
dezvoltate, cât și în cele emergente.
Economia neerlandeză a fost afectată în anul 2009 de criza economică
internațională, înregistrând o scădere de 3,5%. În anul 2010, economia a revenit
pe un trend pozitiv, creșterea economică fiind de 1,7%, ca apoi în anul 2011 să
fie de doar 1,2%, iar în anul 2012 să aibă o scădere de 1%. Apoi, în anul 2013 s-
a înregistrat o scădere de 0.7%, iar în anul 2014 economia neerlandeză a
crescut cu 0,8%.[31]
În anul 2014, exporturile au totalizat 432,5 miliarde de euro, cu 0,8% mai puțin
decât în anul 2013. Țările de Jos a fost pe locul II în anul 2011, având cele mai
mari exporturi din Europa, după Germania, și este al cincilea mare exportator la
nivel global. Aceasta se datorează în principal exporturilor de tranzit către alte
țări europene. În acest sens, Țările de Jos este cu adevărat poarta spre Europa
pentru mai multe produse din alte regiuni. Jumătate din exporturile neerlandeze
sunt exporturi de tranzit. Prin Rotterdam, cel mai important port european, este
tranzitat un volum de marfă de două ori mai mare decât în portul
concurent Anvers, activitățile portuare contribuind anual cu aproximativ 10% la
formarea PIB. Principalele mărfuri tranzitate sunt mașinile și echipamentele,
produsele chimice, carburanții și produsele alimentare. În anul 2014, pentru
Țările de Jos cei mai importanți parteneri de export au fost: Germania
(24,6%), Belgia (12,3%), Franța (8%), Marea Britanie (7,9%), Italia (3,8%)
și SUA (3,3%). Iar la import: Germania (16,7%), Belgia (10%), China (8,4%),
Marea Britanie (6,7%), SUA (6,6%) și Franța (4,6%).

Volumul schimburilor comerciale ale Țărilor de Jos în perioada 2006–2014 (mld. euro)

Schimburi
2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014
comerciale

276,0
Import 285,37 307,27 332,07 331,9 364,79 389,61 386,3 382,7
1

309,7
Export 318,95 347,5 367,83 371,54 405,1 431,33 433,1 432,5
6

Balanță 33,58 40,23 35,76 33,75 39,64 40,31 41,71 46,8 49,8

Structura economiei neerlandeze[modificare | modificare sursă]

Cel mai dezvoltat sector al economiei neerlandeze este cel al serviciilor. Sectorul
serviciilor furnizează aproximativ trei sferturi din Produsul Intern Brut, din care
serviciile comerciale reprezintă cu puțin sub jumătate din PIB. În domeniul
comercial, cel mai important segment de afaceri este cel al vânzărilor cu ridicata
și cu amănuntul (peste 13% din valoare adăugată brută), urmat de cel al
serviciilor din domeniul tranzacțiilor imobiliare (circa 8%), sectorul serviciilor din
transporturi și comunicații (7%) și cel al serviciilor financiar-bancare (6,5%).

ING Groep, unul dintre cele mai puternice grupuri financiare din lume

Odată cu creșterea gradului de integrare a piețelor financiare, sectorul

neerlandez de profil a reacționat prompt și dinamic și și-a diversificat oferta de
servicii, băncile neerlandeze fiind o prezență activă pe piața internațională. Patru
dintre băncile neerlandeze sunt cotate între primele 60 de instituții bancare din
lume: ABN AMRO, ING Groep, Rabobank și Fortis. Împreună, acestea au
dezvoltat o rețea de aproximativ 6.500 de filiale pe teritoriul Țărilor de Jos și
peste 500 în alte 50 de țări. În același timp, în Țările de Jos funcționează 60 de
filiale și sucursale ale unor bănci din Europa, Asia și America. Bursa de Valori
Mobiliare de la Amsterdam este cea mai veche instituție de acest gen din
Europa și una dintre cele mai importante din lume. În prezent, face parte din
Euronext N. V., primul operator bursier paneuropean, creat în 2000 prin fuziunea
burselor de valori din Amsterdam, Bruxelles și Paris. Servicii de finanțare a
afacerilor sunt asigurate și prin alte instituții specializate, cum ar fi: Banca
Națională de Investiții – NIB Capital specializată în împrumuturi pe termen mediu
și lung, companii de investiții de capital (inițial create de guvern, în prezent semi-
independente) și agenții regionale de dezvoltare (servicii financiare pentru
înființarea de noi companii sau preluarea riscului).
Cea mai mare concentrare economică se înregistrează în partea de vest a
Țărilor de Jos, cunoscută sub numele de Randstat, unde își au sediul și își
desfășoară activitatea peste 45% din numărul total de companii. Partea de sud a
țării, de asemenea bine dezvoltată, este în prezent o zonă industrială în
creștere, orientată în principal spre export și cu o pondere de circa 25% în
economia națională. Provinciile din estul țării, la granița cu Germania, au din
punct de vedere economic o structură diversă, activitățile principale
desfășurându-se în sectorul industriilor manufacturiere, în cel al transporturilor și
în sectorul comerțului cu ridicata. Doar 10% din totalul firmelor neerlandeze s-au
stabilit în provinciile din nordul țării, activitățile acestora fiind concentrate în
special în agricultură și mai puțin în industrie. Activitățile industriale sunt
concentrate în domenii de înaltă tehnologie: biotehnologie, chimie fină, industrie
farmaceutică, electronică, telematică, IT&C, tehnologie medicală, realizarea de
materiale noi, industria alimentară, imprimerie. Industria metalurgică și
electrotehnică utilizează 25% din personalul angajat în industrie și prezintă un
profil foarte variat. Sectorul metalelor neferoase este reprezentat printr-o serie
de întreprinderi importante producând aluminiu (123 de mii de tone
anual), plumb (45 de mii de tone), zinc (60 de mii de tone), cositor (7 mii de
tone), precum și unele metale speciale ca indiu.
De reputație internațională bine stabilită se bucură construcțiile navale,
aeronautice, ramura electronicii și electrotehnicii. Șantierele navale sunt
concentrate îndeosebi la Rotterdam și la Amsterdam, iar construcțiile de vase
plasează Țările de Jos pe locul III printre țările pieței comune, cu o producție de
3% din producția mondială. Se construiesc vase pentru cabotaj sau navigația
internă, drăgi, platforme de foraj, petroliere cu capacitate depășind 200.000 de
tone. Construcția aeronautică s-a afirmat prin avioanele de transport turbo-
propulsoare ale uzinelor Fokker N. V., după cum bine primite pe piața
internațională sunt automobilele DAF. Industria electrotehnică și electronică este
reprezentată îndeosebi prin concernul Philips, care asigură circa 11% din
întregul export al țării. Industria alimentară se situează pe locul al doilea în
cadrul industriilor manufacturiere, iar Unilever, grupul anglo-neerlandez cu acest
profil, este în prezent cel mai important din lume. Producția acestei ramuri
industriale este dirijată către piețele externe în proporție de circa 25%. Profilul
industriei mai este completat de industria textilă, industria hârtiei (Țările de Jos
fiind primul exportator mondial de pastă de hârtie pentru fabricarea cutiilor și
cartonului ondulat), industria ceramicii și a sticlei, industria poligrafică, cu tradiții
multiseculare, ca și industria diamantului.
 Datorită comerțului cu lalele, Țările de Jos și-a câștigat supranumele de „țară a lalelelor”.

Agricultura Țărilor de Jos este una dintre cele mai performante din lume.
Densitatea populației influențează însă puternic dimensiunea fermelor
individuale, circa 90% dintre acestea având între 2–2,5 ha și mai mult de
jumătate circa 5 ha. O altă cale de dezvoltare a agriculturii este extinderea
suprafețelor cultivabile, dar și aici s-a ajuns la limita la care extinderea urbană a
depășit ritmul recuperării de noi terenuri. În condițiile arătate, rezultatele
agriculturii neerlandeze s-au obținut datorită cultivării intensive a terenurilor
arabile și a unei specializări foarte accentuate în sectorul creșterii vitelor și a
horticulturii. Din suprafața totală de 2.215.000 ha utilizate în agricultură, pășunile
ocupă 62%, pământul arabil 33% și grădinăritul 5% (dintre care 7.100 ha
culturile de seră). Primul loc în sectorul agricol este ocupat de creșterea vitelor
cu un aport de 67,5% din valoarea producției globale a agriculturii neerlandeze
față de 18% partea horticulturii. Creșterea vitelor este concentrată îndeosebi în
provinciile din nord și din vest. Reputația Țărilor de Jos ca mare producătoare de
produse lactate este foarte veche, untul de Delft sau cel de Leida bucurându-se
de o largă preferință pe piața internațională. În prezent, circa 40% din producția
de lapte este industrializată în vederea exportului, Țările de Jos situându-se pe
primul loc în exportul mondial de brânzeturi și de lapte condensat. Aceeași
atenție este acordată creșterii păsărilor, Țările de Jos fiind cea mai mare
exportatoare de ouă de pe piața mondială. Culturile cerealiere
(grâu, orz, secară, ovăz) ocupă o suprafață redusă (circa 3/5 din suprafața
terenurilor agricole) și nu acoperă consumul intern. În schimb, culturile de sfeclă
de zahăr satisfac în întregime consumul intern (care atinge cifra de 50 kg de
zahăr pe locuitor, respectiv cu circa 30% mai ridicat decât Franța), creând și un
disponibil pentru export. Apropierea de marile centre și admirabilul sistem de
comunicații au fost condiții de bază care au dat un impuls deosebit culturilor
horticole și florale ale țării. Culturile de seră, care și-au văzut în ultimii ani
suprafața sporită cu mai bine de 70%, dau regiunii Westland din sudul
orașului Haga un aspect mai mult industrial decât agricol, datorită nenumăratelor
coșuri ale instalaților destinate să mențină temperatura optimă pentru
dezvoltarea plantelor. Faima Țărilor de Jos este legată de culturile sale de flori,
îndeosebi de culturile de lalele. Agroturismul este o formă de completare a
veniturilor pentru peste 2.500 de ferme neerlandeze, dintre care marea
majoritate sunt situate în provincia Zeeland. Circa 9% din fermele din această
provincie oferă facilități de vacanță. Agroturismul este mai puțin răspândit în
provinciile Groningen, Olanda de Sud și Brabantul de Nord. Mai mult de
jumătate dintre fermele incluse în circuitul agroturistic sunt ferme de creștere a
vacilor.
Resurse naturale[modificare | modificare sursă]

Producția, consumul și exportul de gaze naturale în Țările de Jos (1970–2016)

Țările de Jos (inclusiv sectorul neerlandez al Mării Nordului) este cel mai mare
producător și exportator de gaze naturale din UE. Între 15% si 20% din
consumul total anual de gaze naturale al Uniunii Europene este produs în Țările
de Jos. Astfel, în ultimii 40 de ani, industria națională de gaze naturale a avut, și
continuă să aibă, o contribuție importantă la prosperitatea Țărilor de Jos.
Producția de gaze naturale generează peste 2% din PIB-ul neerlandez și
asigură aproximativ 11.000 de locuri de muncă, predominant în partea de nord a
țării. Anual, în Țările de Jos se extrag circa 70 miliarde m³, din care jumătate
pentru consumul propriu, iar jumătate pentru export (9 miliarde de euro).
Rezervele sunt estimate la aproximativ 1.600 miliarde m³, dar având în vedere
faptul că până în anul 2025 acestea se vor sfârși, guvernul neerlandez
plănuiește să creeze un „hub” de gaz în Europa, asigurându-și astfel poziția
importantă în producția, tranzitul, depozitarea, comercializarea și cercetarea în
acest sector. Două treimi din volumul total al resurselor sunt offshore.
Pana în 1975 în Limburg se extrăgea cărbune. În localitățile Hengolo și Delfzijl
sunt mine de sare, producția anuală fiind de 4 milioane de tone. De asemenea,
se extrage și o cantitate destul de mică de țiței.

Transporturi[modificare | modificare sursă]
Mai bine de jumătate din întreaga rețea de transport feroviar, circa 2.890 km,
funcționează prin intermediul energiei eoliene. [32]