Austria

stat în Europa Centrală

Sari la navigareSari la căutare
Austria
Republica Austria
Österreich (germană)
Republik Österreich (germană)

Drapelul Austriei Stema Austriei

Deviză: Nu are

Imn: Land der Berge, Land am Strome

1:30

Geografie

Suprafață  

 - totală 83,879 km² (locul 115)

Apă (%) 1,7

Cel mai înalt punct Großglockner (3.798 m) 

Cel mai jos punct Lacul Neusiedler (115 m) 

Cel mai mare oraș Viena

Vecini Italia
Liechtenstein
Elveția
Cehia
Ungaria
Slovacia
Slovenia
Germania 

Fus orar UTC+1

Ora de vară UTC+2

Populație

Populație  

 - Recensământ 2001 8.032.926

Densitate 101,4 loc/km²

 - Estimare 2016 8.725.931[1] (locul 94)

Limbi oficiale Germană austriacă

Etnonim Austrieci

Guvernare

Sistem politic Republică federală

Președinte Alexander Van der Bellen

Cancelar federal Karl Nehammer

Legislativ Parlamentul Austriei 

Camere Consiliul Național al Austriei(d)

Bundesrat

Capitala Viena (Wien, 2.268.656 loc.)

Istorie

Independență

Aderare la UE 1 ianuarie 1995

Economie

PIB (PPC) 2018

 - Total $461.432 miliarde[2]

 - Pe cap de locuitor $51.936[2] (locul 17)

 PIB (nominal) 2019

 - Total $446.315 miliarde[2] (locul 27)

 - Pe cap de locuitor (locul 15)$50.277[2]

Gini (2019) 27.5 (locul 14)

IDU (2019) 0.922 (locul 18)

Monedă Euro 1 ( EUR )

Coduri și identificatori

Cod CIO AUT 

Cod mobil 232 

Prefix telefonic +43

ISO 3166-2 AT 

Domeniu Internet .at

1
Înainte de 1999:Șiling austriac.

Prezență online

site web oficial

hasthtag

Modifică date / text 

Austria (în germană   Österreich  (ajutor·info), pronunțat în germană /ˈøːstɐˌʁaɪç/),

oficial Republica Austria (în germană Republik Österreich), este o țară fără ieșire la
mare, populată de circa 8,47 milioane de locuitori[5] aflată în Europa Centrală. Ea se
învecinează cu Cehia (362 km) și Germania (784 km) la nord, Ungaria (366 km)
și Slovacia (91 km) la est, Slovenia (330 km) și Italia (430 km) la sud, Elveția (164 km)
și Liechtenstein (35 km) la vest. Teritoriul Austriei acoperă 83.879 km² și are o climă
temperată și alpină. Relieful Austriei este predominant muntos datorită prezenței Alpilor;
doar 32% din suprafața țării se află sub 500 m altitudine, iar cel mai înalt punct al său se
află la 3.798 m.[6] Majoritatea populației vorbește dialecte locale austro-bavareze
ale limbii germane, ca limbă maternă,[7] iar germana standard este limba oficială a țării.
[8]
 Alte limbi oficiale la nivel local
sunt croata și maghiara în Burgenland și slovena în Carintia.[6]
Originile Austriei moderne datează din vremea dinastiei de Habsburg când marea
majoritate a țării făcea parte din Sfântul Imperiu Roman. În secolele al XVII-lea și al
XVIII-lea, Austria a devenit una din marile puteri ale Europei și, ca urmare a încoronării
lui Napoleon I ca împărat al francezilor, Imperiul Austriac a fost proclamat oficial în
1804. În 1867, Imperiul Austriac a fost transformat în Austro-Ungaria.
 După prăbușirea Imperiului Austro-Ungar în 1918 și sfârșitul Primului Război Mondial,
Austria a adoptat și a utilizat numele de Austria Germană („Deutschösterreich”, ulterior
„Österreich”) într-o tentativă de unire cu Germania, dar aceasta a fost interzisă
prin Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye. Prima Republică Austriacă a fost instituită în
1919. În 1938, prin Anschluss, Austria a fost ocupată și anexată de Germania Nazistă.
[9]
 Această situație a durat până după sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial în
1945, după care Germania Nazistă a fost ocupată de Aliați și fosta constituție
democratică a Austriei a fost restaurată. În 1955, Tratatul de Stat al Austriei a reînființat
Austria ca stat suveran, punând capăt ocupației. În același an, parlamentul Austriei a
dat declarația de neutralitate, prin care țara a primit statut de neutralitate permanentă.
Astăzi, Austria este o democrație reprezentativă parlamentară, formată din nouă landuri
federale.[6][10] Capitala și cel mai mare oraș, cu o populație de peste 1,7 milioane de
locuitori, este Viena.[6][11] Austria este una dintre cele mai bogate țări ale lumii, cu un PIB
pe cap de locuitor de 48.350 de dolari (2011). Țara a dezvoltat un standard de viață
ridicat și în 2011 s-a clasat pe locul 19 în lume după Indicele dezvoltării umane. Austria
este membră a ONU din 1955,[12] a aderat la Uniunea Europeană în 1995,[6] și este
membru fondator al OECD.[13] Austria a semnat în 1995 Acordul de la Schengen,[14] și a
adoptat moneda unică europeană, Euro, în 1999.

Cuprins

 1Etimologie
 2Istorie
o 2.1Secolul al XX-lea
 3Politică
o 3.1Evenimente politice recente
o 3.2Relații externe
o 3.3Armata
 4Landuri
 5Geografie
o 5.1Clima
o 5.2Hidrografia
o 5.3Flora și fauna
 6Economie
o 6.1Moneda
o 6.2Energia
o 6.3Resurse naturale
 7Demografie
o 7.1Limba
o 7.2Grupuri etnice
o 7.3Religia
 8Cultură
o 8.1Muzica
o 8.2Arta și arhitectura
o 8.3Teatru și film
 o 8.4Știință și filosofie
o 8.5Literatura
o 8.6Particularități culinare
o 8.7Sport
o 8.8Patrimoniul mondial
 9Vezi și
 10Note
 11Surse
 12Legături externe

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Prima apariție a cuvântului „ostarrichi” (încercuit cu roșu). Austria modernă prețuiește acest document, datând
din 996, ca act fondator al națiunii.

Numele german al Austriei, Österreich, înseamnă „marca de est”, și derivă din

cuvântul Ostarrîchi, care apare pentru prima oară în „documentul Ostarrîchi” din 996.
[15]
 Acest cuvânt este probabil o traducere din latina medievală a termenului Marcha
orientalis într-un dialect local (bavarez). A fost prefectură a Bavariei înființată în 976.
Cuvântul „Austria” este o latinizare a numelui german și a fost atestat pentru prima oară
în secolul al XII-lea.
Friedrich Heer(de), unul dintre cei mai importanți istorici austrieci ai secolului al XX-lea,
scria în cartea sa Der Kampf um die österreichische Identität (Lupta pentru identitatea
austriacă),[16] că forma germanică Ostarrîchi nu este o traducere a cuvântului latinesc, ci
că ambele au rezultat dintr-un termen mult mai vechi din limbile celtice vorbite în
antichitate pe teritoriul actual al Austriei: acum peste 2.500 de ani, mare parte din țară
era denumită Norig de populația celtică (cultura Hallstatt); conform lui
Heer, no- sau nor- însemnau „est” sau „de est”, în vreme ce -rig este un cuvânt legat de
actualul termen german Reich, cu sensul de „domeniu”. Astfel, Norig ar
însemna Ostarrîchi și Österreich, și astfel, Austria. Numele celtic a fost în cele din urmă
latinizat în Noricum după cucerirea romană a zonei ce cuprinde Austria actuală, în
preajma anului 15 î.e.n. Noricum a devenit ulterior provincie romană la jumătatea
secolului I e.n.[17]

Istorie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Istoria Austriei.
Populată încă din antichitate,[10] regiunea central-europeană care este astăzi Austria a
fost ocupată în perioada pre-romană de diverse triburi celtice. Regatul celtic Noricum a
fost ulterior cucerit de Imperiul Roman și transformat în provincie. Situl Petronell-
Carnuntum din estul Austriei actuale a fost un important castru devenit capitală a
provinciei Pannonia superioară. Carnuntum a fost populat de circa cincizeci de mii de
oameni timp de aproape 400 de ani.[18]

Stema împăratului Habsburg din 1605

După căderea Imperiului Roman, zona a fost invadată de slavi și avari.[19] Tribul slav al

carantanilor a migrat în Alpi și a înființat cnezatul Carantania, care acoperea mare parte
din estul și centrul teritoriului austriac. Carol cel Mare a cucerit acest teritoriu în 788, a
încurajat colonizarea și a introdus creștinismul.[19] Ca parte a Franciei Răsăritene,
principalele regiuni ce cuprind astăzi Austria au fost acordate casei de Babenberg. Zona
a căpătat numele de marchia Orientalis și a fost dată lui Leopold de Babenberg în 976.
[20]

Prima atestare a numelui de Austria datează din 996 când a fost scris Ostarrîchi, cu
referire la teritoriul mărcii Babenberg.[20] În 1156, Privilegium Minus a ridicat Austria la
rang de ducat. În 1192, familia Babenberg a primit și ducatul Stiriei. Odată cu moartea
ducelui Frederic al II-lea în 1246, linia de succesiune a Babenbergilor s-a stins. [21]
Ca urmare, Ottokar al II-lea al Boemiei a preluat controlul asupra ducatelor Austriei,
Stiriei și Carintiei.[21] Domnia sa a luat sfârșit odată cu înfrângerea suferită în bătălia de
la Dürnkrut și Jedenspeigen în fata lui Rudolf I de Habsburg în 1278.[22] De atunci și
până la Primul Război Mondial, istoria Austriei a fost strâns legată de cea a dinastiei
sale conducătoare, casa de Habsburg.
În secolele al XIV-lea și al XV-lea, Habsburgii au început să acumuleze alte provincii din
vecinătatea ducatului Austriei. În 1438, ducele Albert al V-lea a fost ales succesor al
socrului său, Sigismund de Luxemburg. Deși Albert însuși a domnit doar un an, din acel
moment toți împărații Sfântului Imperiu Roman au fost Habsburgi, cu o singură
excepție.
Bătălia de la Viena din 1683 a frânat înaintarea Imperiului Otoman în Europa.

Habsburgii au început să acumuleze și pământuri în zone îndepărtate față de cele

ereditare. În 1477, arhiducele Maximilian, unicul fiul al împăratului Frederic al III-lea, s-a
căsătorit cu Maria, moștenitoarea Burgundiei, căpătând mare parte din Țările de Jos de
la familia ei.[23][24] Fiul său, Filip cel Drept s-a căsătorit cu moștenitoarea
coroanelor Castiliei și Aragonului, obținând coroana Spaniei, împreună cu posesiunile
sale din Italia, Africa și din Lumea Nouă.[23][24] În 1526, după bătălia de la
Mohács, Boemia și partea din Regatul Ungariei neocupate de otomani a căzut sub
dominație austriacă.[25] Expansiunea otomană în Ungaria a dus la dese conflicte între
cele două imperii, lucru devenit evident odată cu așa-numitul Război Lung dintre 1593
și 1606. Turcii au efectuat incursiuni în Stiria de aproape douăzeci de ori;[26] arzând,
jefuind, și luând mii de sclavi.[27]

Congresul de la Viena, pictură de Jean-Baptiste Isabey, 1819

În timpul îndelungatei domnii a lui Leopold I (1657–1705) și după victoria în apărarea

Vienei în 1683 (sub comanda regelui Poloniei, Ioan al III-lea Sobieski),[28] o serie de
campanii au adus întreaga Ungarie sub control austriac, fapt consfințit prin tratatul de la
Karlowitz din 1699.
Împăratul Carol al VI-lea a cedat multe din câștigurile realizate de imperiu în anii
precedenți, în principal din cauza temerilor de stingerea iminentă a casei de Habsburg.
Carol era dispus să ofere avantaje concrete în teritorii și autoritate în schimbul
recunoașterii de către alte puteri a Pragmaticei Sancțiuni prin care Maria Terezia a
devenit moștenitoarea sa. Odată cu apariția Prusiei ca mare putere, a început în
Germania dualismul austro-prusac. Austria a participat, împreună cu Prusia și cu Rusia,
la prima și a treia împărțire a Poloniei (în 1772 și 1795).
Austria s-a implicat apoi într-un război cu Franța revoluționară, la început fără succes,
cu înfrângeri succesive în fața lui Napoleon, înfrângeri ce au dus la sfârșitul
vechiului Sfânt Imperiu Roman în 1806. Cu doi ani în urmă,[29] în 1804, fusese
fondat Imperiul Austriac. În 1814, Austria a făcut parte din forțele aliate care au invadat
Franța, punând capăt războaielor napoleoniene.

Arhiducele Franz Ferdinand (dreapta) cu familia sa

Astfel, după congresul de la Viena, Austria a devenit una dintre cele patru puteri
dominante ale continentului, fiind recunoscută drept mare putere. În același an, s-a
înființat Confederația Germană, (în germană Deutscher Bund) sub prezidiul Austriei. Din
cauza unor conflicte sociale, politice și naționale nerezolvate, teritoriile germane au fost
afectate de Revoluțiile din 1848, ce aveau ca scop unificarea Germaniei.[30] O Germanie
unificată ar fi fost posibilă fie ca „Germania Mare”, fie doar cu teritoriile Confederației
Germane fără Austria. Cum Austria nu dorea să cedeze teritoriile sale germanofone
către Imperiul German din 1848, coroana imperiului nou-format a fost oferită regelui
prusac Frederic Wilhelm al IV-lea. În 1864, Austria și Prusia au luptat împreună
împotriva Danemarcei și au eliberat ducatele independente Schleswig și Holstein. Cu
toate acestea, ele nu au putut cădea de acord asupra unei soluții la administrarea celor
două ducate, și în 1866 s-au angajat în Războiul Austro-Prusac. Înfrântă de Prusia
după bătălia de la Königgrätz,[30] Austria a trebuit să părăsească Confederația
Germană și să nu mai ia parte la viața politică germană.[31][32]
Compromisul austro-ungar din 1867, denumit Ausgleich, a dus la o suveranitate
duală, Imperiul Austriac și Regatul Ungariei, ambele conduse de Franz Joseph I.
[33]
 Teritoriul austro-ungar al acestui divers imperiu cuprindea multe zone locuite de
popoare slave, între
care cehi, croați, polonezi, ruteni, sârbi, slovaci, sloveni și ucraineni, precum și teritorii
locuite de italieni și români.
Ca urmare, Austro–Ungaria a devenit din ce în ce mai dificil de guvernat într-o vreme
marcată de apariția mișcărilor naționaliste, care au dus la folosirea unei poliții secrete cu
organisme complexe. Guvernul Austriei a încercat pe cât posibil să echilibreze multiple
aspecte: Reichsgesetzblatt, publicația care anunța legile și ordonanțele valabile
în Cisleithania era publicată în opt limbi, toate grupurile naționale aveau dreptul la școli
în limbile lor și la utilizarea limbii materne în administrație. Guvernul ungar, însă, a
încercat să maghiarizeze toate grupurile etnice de pe teritoriul aflat sub jurisdicția sa,
inclusiv pe germani. Astfel, nu se puteau rezolva problemele etnice din diferitele părți
ale monarhiei dualiste.
Secolul al XX-lea[modificare | modificare sursă]
Asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand la Sarajevo în 1914 de către sârbul
bosniac Gavrilo Princip[34] a fost utilizată de politicienii și generalii austrieci ca mijloc de
presiune asupra împăratului pentru declararea stării de război cu Serbia, declanșând
astfel Primul Război Mondial care a dus la disoluția Imperiului Austro-Ungar. Peste
două milioane de soldați austro-ungari au murit în război. [35]

Hartă etnolingvistică a Austro–Ungariei, 1910

La 21 octombrie 1918, membrii germani ai Reichsratului (parlamentul Austriei imperiale)

s-au întrunit la Viena sub titulatura de „Adunarea Națională Provizorie a Austriei
Germane” (Provisorische Nationalversammlung für Deutschösterreich). La 30
octombrie, adunarea a înființat statul Austria Germană, numind un guvern,
denumit Staatsrat. Acest nou guvern a fost invitat de împărat să ia parte la decizia de
semnare a armistițiului cu Italia, dar nu a participat; astfel, responsabilitatea sfârșitului
războiului prin armistițiul semnat la 3 noiembrie 1918 a căzut exclusiv în mâinile
împăratului și ale guvernului acestuia. La 11 noiembrie, împăratul, sfătuit de miniștrii
vechiului și noului guvern, a declarat că nu va mai lua parte la afacerile de stat; la 12
noiembrie, Austria Germană s-a declarat prin lege republică democrată, parte a noii
Republici Germane. Constituția, prin care Staatsrat a fost
rebotezat Bundesregierung (guvernul federal) și Nationalversammlung a primit numele
de Nationalrat (consiliul național) a fost adoptată la 10 noiembrie 1920.
Tratatul de la Saint-Germain din 1919 a confirmat și consolidat noua ordine în Europa
Centrală, stabilită în mare parte în noiembrie 1918, creând noi state și modificând
frontierele altora. Peste 3 milioane de austrieci germanofoni s-au găsit în exteriorul
granițelor noii Republici Austriece ca minorități în statele nou formate sau
mărite Cehoslovacia, Iugoslavia, Ungaria și Italia.[36] Aici au fost incluse și
provinciile Tirolul de Sud și Boemia Germană, majoritar germanofone, dintre care ultima
avea să joace un rol în izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial. Chestiunea
Tirolului de Sud avea să rămână multă vreme o problemă în relațiile dintre Austria și
Italia până când regiunea a primit în anii 1980 o largă autonomie acordată de guvernul
italian. Între 1918 și 1919 Austria a purtat numele de Austria
Germană (în germană Staat Deutschösterreich). Puterile învingătoare au respins însă
unirea acestui stat cu Germania și i-au interzis și utilizarea acestui nume, care a fost
apoi schimbat în Republica Austria spre sfârșitul lui 1919. [37]
După război, inflația cauzată de plata despăgubirilor de război a dus la devalorizarea
gravă a Kronei, rămasă monedă națională a Austriei. În toamna lui 1922 Austria a primit
un credit internațional supervizat de Liga Națiunilor.[38] Scopul acestui credit a fost
evitarea falimentului, stabilizarea monedei și îmbunătățirea situației economice de
ansamblu. Odată cu acordarea acestui credit, Austria a trecut sub un control exercitat
de Liga Națiunilor, pierzându-și parțial suveranitatea. În 1925, s-a introdus șilingul, în
locul Kronei, cu o paritate de 10.000:1. Ulterior, datorită stabilității sale, șilingul a fost
botezat „dolarul alpin”. Între 1925 și 1929, economia s-a bucurat de o scurtă perioadă
de creștere, înainte de a se prăbuși după Vinerea Neagră.
Prima Republică Austriacă s-a prăbușit în 1933 când cancelarul Engelbert Dollfuss,
folosindu-se de ceea ce el a denumit „autooprirea Parlamentului”
(în germană Selbstausschaltung des Parlaments), a instaurat un regim autocratic cu
tendințe către fascismul italian.[39][40] Cele două mari partide de atunci, social-democrații
și conservatorii, aveau ambele propria armată paramilitară; [41] Schutzbundul social-
democrat a fost declarat ilegal dar a continuat să opereze [41] și a izbucnit Războiul Civil
Austriac.[39][40][42]

Hitler vorbind la Heldenplatz, Viena.

În februarie 1934 mai mulți membri din Schutzbund au fost executați,[43] Partidul Social-

Democrat a fost scos în afara legii și membrii săi au fost închiși sau au emigrat. [42] La 1
mai 1934, austrofasciștii au impus o nouă constituție („Maiverfassung”) care a cimentat
puterea lui Dollfuss, dar la 25 iulie el a fost asasinat în cadrul unei tentative naziste de
lovitură de stat.[44][45]
Succesorul său, Kurt Schuschnigg, s-a străduit să păstreze Austria independentă ca
fiind „statul german mai bun”, dar la 12 martie 1938, naziștii austrieci au preluat
conducerea, în vreme ce trupele germane au ocupat țara. [46] La 13 martie 1938, s-a
declarat oficial Anschlussul Austriei (unirea cu Germania). După două
zile, Hitler (austriac prin naștere), a proclamat „reunificarea” țării sale cu
restul Germaniei în Heldenplatz din Viena. Printr-un plebiscit, unirea a fost confirmată în
aprilie 1938.
Adolf Hitler, născut la Braunau am Inn, Austria Superioară.

Austria a fost incorporată în al Treilea Reich și a încetat să existe ca țară

independentă. Arianizarea averilor austriecilor de origine evreiască a început imediat în
martie cu așa-numita fază „sălbatică” (adică extralegală), dar în curând a fost
structurată legal și birocratic, ca proces de deposedare a evreilor de toate proprietățile
lor. Naziștii au denumit Austria „Ostmark”[46] până în 1942, când ea a căpătat numele de
„Alpen-Donau-Reichsgaue” (Provinciile Alpi-Dunăre). Unii dintre principalii lideri naziști
erau originari din Austria, între aceștia numărându-se Adolf Hitler, Adolf
Eichmann, Ernst Kaltenbrunner, Arthur Seyss-Inquart, Franz Stangl și Odilo Globocnik,
[47]
 aceștia alcătuind 40% din personalul de la lagărele de exterminare naziste.[48] Viena
a căzut la 13 aprilie 1945, în cadrul ofensivei sovietice Viena imediat înainte de
prăbușirea totală a celui de al Treilea Reich. Puterile aliate ocupante, în particular
americanii, puseseră la cale „Operațiunea Fortăreața Alpină” care urma să aibă loc pe
pământ austriac în zonele montane din Alpii orientali. Ea însă nu s-a materializat
datorită prăbușirii rapide a Reichului.
Karl Renner și Adolf Schärf (Partidul Socialist al Austriei), Leopold Kunschak (Partidul
Popular din Austria — fostul Partid Social-Creștin al Poporului) și Johann Koplenig
(Partidul Comunist Austriac) au declarat secesiunea Austriei față de al Treilea Reich
prin Declarația de Independență de la 27 aprilie 1945 și au înființat un guvern
provizoriu la Viena, în frunte cu cancelarul Renner, având aprobarea Armatei
Roșii victorioase și susținerea lui Iosif Stalin.[49] (data este oficial denumită ziua de
naștere a celei de a doua republici.) La sfârșitul lui aprilie, mare parte din vestul și sudul
Austriei erau însă încă sub control nazist. La 1 mai 1945, constituția federală din 1929,
desființată de dictatorul Dollfuss la 1 mai 1934, a fost reinstituită.
Innsbruck a găzduit Jocurile Olimpice de Iarnă din 1964 și 1976, precum și Jocurile Olimpice de Iarnă pentru
Tineret 2012, primele din istorie

Numărul total al militarilor morților între 1939–1945 este estimat la 260.000 de austrieci.
[50]
 Evreii care au căzut victime ale Holocaustului au fost în număr de 65.000. [51] Circa
140.000 de evrei austrieci au fugit din țară între 1938 și 1939. Mii de austrieci au luat
parte la crimele de război naziste (sute de mii de oameni au murit doar în lagărul de
concentrare Mauthausen-Gusen), fapt recunoscut oficial de cancelarul Franz
Vranitzky în 1992.
Ca și Germania, Austria a fost împărțită în zone de ocupație britanică, franceză,
sovietică și americană care au fost guvernate de Comisia Aliată pentru Austria. [52] Așa
cum a fost prevăzut în Declarația de la Moscova din 1943, a existat o diferență subtilă
în felul în care a fost tratată Austria de către Aliați față de Germania. [49] Guvernul
austriac, format din social-democrați, conservatori și comuniști (ultimii până în 1947) cu
sediul la Viena, oraș înconjurat de zona de ocupație sovietică, a fost recunoscut
de Aliații Occidentali în octombrie 1945 după ce o vreme Renner a fost bănuit a fi
marioneta lui Stalin. Astfel, crearea unui guvern separat vest-austriac și împărțirea țării
(așa cum s-a întâmplat cu Germania) au fost evitate. Austria, în general, a fost tratată
ca și cum ar fi fost stat invadat de Germania și eliberat de Aliați. [53]
La 15 mai 1955, după negocieri ce au durat ani de zile și au fost influențate de Războiul
Rece, Austria a recăpătat independența deplină prin semnarea Tratatului de Stat al
Austriei cu cele patru puteri ocupante. La 26 octombrie 1955, după ce toate trupele de
ocupație s-au retras, Austria și-a declarat „permanenta neutralitate” printr-o lege ce
rămâne în vigoare și astăzi, fiind implicit modificată doar de amendamentele
constituționale legate de aderarea Austriei la Uniunea Europeană începând cu 1995.[54]

Austria a aderat la Uniunea Europeană în 1995 și a semnat Tratatul de la Lisabona în 2007.

Sistemul politic al celei de a doua republici se bazează pe constituția din 1920 și 1929,
reintrodusă în 1945. Sistemul a fost caracterizat de denumirea Proporz, cu sensul că
majoritatea posturilor de importanță politică au fost împărțite de membrii Partidelor
Popular și Social-Democrat.[55] „Camere” ale grupurilor de interese, în care toți cetățenii
erau obligatoriu membri (pentru muncitori, oameni de afaceri, fermieri) au căpătat o
importanță considerabilă și au fost de regulă consultate în procesul legislativ, astfel că
aproape nicio lege nu a fost adoptată fără a avea un larg consens. [56] Din 1945, guvernul
a fost mereu de coaliție, guverne monopartide înregistrându-se doar în perioadele
1966–1970 (conservator) și 1970–1983 (social-democrat). În celelalte legislaturi, țara a
fost guvernată fie de o largă coaliție a celor două partide, fie de o coaliție mică (unul din
cele două împreună cu un partid mai mic).
În urma referendum desfășurat în 1994, aprobat cu o majoritate de peste două treimi,
țara a aderat la Uniunea Europeană începând cu 1 ianuarie 1995.[57]

Politică[modificare | modificare sursă]
Articol principal: politica Austriei.

Președintele Alexander Van der Bellen; și prim-ministrul Karl Nehammer

Parlamentul Austriei își are sediul în Viena, capitala și cel mai mare oraș al țării. Austria
a devenit republică federală parlamentară și democratică prin Constituția Federală din
1920. Sistemul politic al celei de a doua republici, cu cele nouă landuri ale sale se
bazează pe constituțiile din 1920 și 1929, reintroduse la 1 mai 1945. [58] Șeful statului
austriac este președintele federal (Bundespräsident), ales direct prin vot de către
cetățeni. Șeful guvernului federal este cancelarul federal, numit de președinte. Guvernul
poate fi demis fie prin decret prezidențial, fie prin vot de neîncredere în camera
inferioară a parlamentului, Nationalrat. Votul la alegerile prezidențiale și legislative
federale era obligatoriu în Austria, obligația fiind însă abolită în etape, între 1982 și
2004.[59]

Clădirea parlamentului Austriei din Viena

Parlamentul Austriei este bicameral. Compoziția camerei inferioare, Nationalrat, (183 de

locuri) este determinată o dată la fiecare cinci ani (sau după dizolvarea sa de către
președinte la propunerea cancelarului federal, sau de către Nationalrat însuși) prin
alegeri generale în care poate vota fiecare cetățean în vârstă de cel puțin 16 ani (din
2007). Deși există un prag electoral general de 4 procente pentru toate partidele la
alegerile federale (Nationalratswahlen), rămâne posibilitatea de a obține un mandat
direct, într-unul din cele 43 de circumscripții electorale.
Nationalrat este camera dominantă în ce privește legiferarea în Austria. Camera
superioară a parlamentului, Bundesrat, are însă un drept limitat de veto (Nationalrat
poate—în aproape orice caz—să adopte respectiva lege printr-o a doua votare. Aceasta
se numește Beharrungsbeschluss, în traducere „vot de persistență”). O convenție,
denumită Österreich-Konvent[60] s-a semnat la 30 iunie 2003 pentru a hotărî asupra
propunerilor de a reforma constituția, dar nu a reușit să adopte o propunere care să
primească cele două treimi necesare din voturile din Nationalrat necesare pentru
amendarea sau reformarea constituției.
După ramurile legislativă și executivă, tribunalele sunt al treilea pilon al puterilor statului
austriac. În principal, Curtea Constituțională (Verfassungsgerichtshof) poate exercita o
influență considerabilă asupra sistemului politic adoptând hotărâri asupra concordanței
legilor și ordonanțelor cu constituția. Din 1995, Curtea Europeană de Justiție poate
răsturna deciziile tribunalelor austriece în aspecte definite de legislația Uniunii
Europene. Austria implementează și hotărârile Curții Europene pentru Drepturile
Omului, întrucât Convenția Europeană pentru Drepturile Omului face parte din
constituția austriacă.
Evenimente politice recente[modificare | modificare sursă]
După alegerile generale din octombrie 2006, social-democrații au devenit cel mai
important partid, învreme ce Partidul Popular a pierdut circa 8%.[61][62] Realitățile politice
au împiedicat formarea unei coaliții cu partidele mai mici de către cele două partide
majore. În ianuarie 2007, Partidul Popular și social-democrații au format o largă coaliție,
punându-l cancelar pe social-democratul Alfred Gusenbauer. Această coaliție s-a rupt
în iunie 2008. Alegerile din septembrie 2008 au slăbit mai mult ambele partide mari, dar
ele au menținut împreună peste 50% din mandate, social-democrații având mai multe.
Ei au format din nou o coaliție, social-democratul Werner Faymann devenind cancelar.
Pozițiile Partidului Libertății și a partidului naționalist Alianța pentru Viitorul Austriei,
ambele etichetate drept grupări de dreapta, au fost întărite la acele alegeri.
Relații externe[modificare | modificare sursă]

Ministerul de externe

Tratatul de Stat al Austriei din 1955 a pus capăt ocupației Austriei după al Doilea
Război Mondial și a constituit actul de recunoaștere a Austriei ca stat independent și
suveran. La 26 octombrie 1955, Adunarea Federală a adoptat un articol constituțional
prin care „Austria se declară de bună voie în permanentă neutralitate”. A doua secțiune
a respectivei legi afirmă că „pe viitor Austria nu se va alătura niciunei alianțe militare și
nu va permite stabilirea de baze militare străine pe teritoriul său”. De atunci, Austria și-a
format politica externă pe bazele neutralității, dar într-o manieră diferită de cea a
Elveției.
Austria a început să-și reevalueze definiția neutralității în urma prăbușirii Uniunii
Sovietice, acordând drept de survol pentru acțiunea aprobată
de ONU împotriva Irakului în 1991 și, după 1995, a participat la politica externă și de
securitate comună a UE. Tot în 1995, s-a alăturat Parteneriatului pentru Pace și a
participat la misiuni de menținere a păcii în Bosnia.
Austria acordă o mare importanță participării la Organizația pentru Cooperare și
Dezvoltare Economică și la alte organizații economice internaționale, și a jucat un rol
activ în Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE). Ca membru
participant la OSCE, angajamentele internaționale ale Austriei sunt supuse monitorizării
conform mandatului Comisiei Helsinki a SUA.
Armata[modificare | modificare sursă]
Avion de luptă Eurofighter Typhoon al aviației austriece.

Resursele umane ale Forțelor Armate Austriece (în germană Bundesheer) provin în

special din recrutări în serviciul obligatoriu. Toți bărbații în vârstă de cel puțin 18 ani,
găsiți apți pentru a servi în armată, trebuie să îndeplinească un stagiu militar de șase
luni, urmat de opt ani ca rezervist. Atât bărbații cât și femeile sunt eligibile pentru
serviciu voluntar.[6] Obiecția de conștiință este acceptabilă din punct de vedere legal și
cei care își exercită acest drept sunt obligați să îndeplinească un stagiu de nouă luni
de serviciu civil. După 1998, femeilor voluntare li s-a permis să devină soldați
profesioniști.
Principalele sectoare ale Bundesheerului sunt Forțele Unite
(Streitkräfteführungskommando, SKFüKdo) ce constau din Forțele Terestre
(Landstreitkräfte), Forțele Aeriene (Luftstreitkräfte), Misiunile Internaționale
(Internationale Einsätze) și Forțele Speciale (Spezialeinsatzkräfte), pe lângă Suportul
Misiunilor (Kommando Einsatzunterstützung; KdoEU) și Suportul de Comandă
(Kommando Führungsunterstützung; KdoFüU). Austria este o țară fără ieșire la mare și
astfel nu are marină.
În 2004, cheltuielile Austriei în domeniul apărării s-au ridicat la circa 0,9% din PIB.
Armata are circa 45.000 de soldați, dintre care circa jumătate sunt recruți. Ca șef al
statului, președintele Austriei este comandant suprem al Bundesheerului. În practică,
comanda Forțelor Armate Austriece este exercitată de ministrul apărării.

Tancul de luptă Leopard 2, principalul tanc din dotarea armatei austriece

De la sfârșitul Războiului Rece, și mai ales de la înlăturarea Cortinei de Fier ce separa

Austria de Ungaria, Iugoslavia și Cehoslovacia, armata austriacă asistă grănicerii în
tentativa de a împiedica trecerea frontierei de către imigranții ilegali. Acest ajutor a luat
sfârșit după aderarea Ungariei, Sloveniei și Republicii Cehe în Spațiul Schengen al
Uniunii Europene în 2008, abolind frontierele interne comune între statele semnatare
ale acordului. Unii politicieni au cerut prelungirea acestei misiuni, dar legalitatea sa este
contestată. În conformitate cu constituția Austriei, forțele armate pot fi desfășurate doar
într-un număr limitat de cazuri, în special pentru apărarea țării și pentru a ajuta în cazuri
de urgență națională, cum ar fi dezastrele naturale, și nu pot fi folosite ca forțe auxiliare
de poliție.
În contextul permanentei neutralități autodeclarate, Austria are o îndelungată tradiție de
participare în misiuni umanitare și menținere a păcii sancționate de ONU. Îndeosebi
Austrian Forces Disaster Relief Unit (AFDRU), o unitate de voluntari aflată în strânsă
legătură cu specialiști civili (cum ar fi dresori profesioniști de câini) se bucură de o înaltă
reputație de unitate de salvare și căutare cu răspuns rapid (timpul standard de
desfășurare este de 10 ore) și eficient. Contingente mai mari de forțe austriece sunt
desfășurate în Bosnia, Kosovo și, din 1974, în Înălțimile Golan.

Landuri[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Landurile Austriei.

Harta Austriei

Ca republică federală, Austria este împărțită în nouă landuri

federale (în germană Bundesländer).[6] Aceste landuri sunt mai departe împărțite în
districte (în germană Bezirke) și orașe statutare (în germană Statutarstädte). Districtele
sunt împărțite mai departe în comune (în germană Gemeinden). Orașele statutare au
competențele cumulate de district și comună. Landurile nu sunt doar diviziuni
administrative, ci au autonomie legislativă parțială față de guvernul federal, ca de
exemplu în probleme de cultură, asistență socială, tineret, mediu, vânat, construcții. În
anii din urmă, s-a discutat dacă este util ca o țară atât de mică să aibă zece parlamente.
Supraf Populaț L
Land (Bundesland) Capitala
ață ie [63] oc

3.966 k
1 Burgenland Eisenstadt 280.350 9
m²

2 Carinthia (Kärnten) Klagenfurt 9.536 k 560.753 6

m²
 Austria
19.174  1.588.54
3 Inferioară (în germană Nie St. Pölten 2
km² 5
derösterreich)

Austria
11.980  1.405.98
4 Superioară (în germană O Linz 3
km² 6
berösterreich)

7.154 k
5 Salzburg Salzburg 529.085 7
m²

Stiria (în germană Steierm 16.392  1.203.98

6 Graz 4
ark) km² 6

12.648 
7 Tirol (în germană Tirol) Innsbruck 698.472 5
km²

2.601 k
8 Vorarlberg Bregenz 364.611 8
m²

Viena (în germa 414,9 k 1.660.53

9 Viena (în germană Wien) 1
nă Wien) m² 4

Geografie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: geografia Austriei.

Topografia Austriei

Vedere din Hallstatt
Sankt Anton am Arlberg

Austria este o țară predominant montană, datorită poziționării sale în Alpi.[64] Alpii

Orientali Centrali, Alpii Calcaroși de Nord și Alpii Calcaroși de Sud se află parțial în
Austria. Din aria totală a Austriei (84.000 km²), doar un sfert se află în zone de șes, și
doar 32% din țară se află sub altitudinea de 500 m. Alpii din vestul Austriei fac loc
dealurilor și câmpiilor în estul țării. Circa 2/3 din teritoriul Austriei se află la peste 500 m
altitudine iar 40% la peste 1000 m. Altitudinea medie este de 1000 de metri. Relieful
muntos(Prealpii și Alpii, orientați E-V) acoperă aproape ¾ din suprafața țării, câmpia
reducându-se la un culoar subalpin(care însoțește Dunărea), la Burgenland(unde se
află altitudinea minimă a țării, de 115 m) și o parte din Câmpia Panonică. Prealpii se
prezintă sub forma unor podișuri sau munți mai joși, desi unele vârfuri se apropie de
3000 m înălțime(vârful Dachstein-2996 m). Alpii Orientali(sau Alpii Austrieci) sunt
masivi, înalți, prezintă ghețari și cuprind două grupe: Hohe Tauern(Tauern înalți) în vest,
cu altitudinea maximă în vârful Grossglockner-3797 m, și Niedere Tauern(Tauern Joși),
care se apropie totuși de 3000 m, în vârful Hochgolling(2863 m). În NV-ul țării se află
Oberosterreich, regiune de coline morenice, prelungire a Podișului Bavariei.
Austria se află între paralelele de 46° și 49° latitudine nordică, și între meridianele de 9°
și 18° longitudine estică.
Se poate împărți în cinci mari grupe de relief, cea mai mare fiind Alpii Răsăriteni, care
formează 62% din suprafața totală a Austriei. Dealurile subalpine și subcarpatice
formează 12%, iar zonele colinare din est și din jurul câmpiei Panonice reprezintă 12%
din suprafața totală. A doua zonă muntoasă (mult mai mică decât cea alpină) se află la
nord. Denumită „platoul de granit austriac”, se află în centrul podișului Boemiei și
reprezintă 10% din Austria. Porțiunea austriacă a depresiunii Vienei reprezintă 4%.
Cele mai înalte șase culmi muntoase austriece sunt:

Nume Altitudine (m) Masiv

Grossglockner 3.797 Hohe Tauern

Wildspitze 3.768 Alpii Ötztal

 Nume Altitudine (m) Masiv

Weisskugel 3.739 Alpii Ötztal

Grossvenediger 3.674 Hohe Tauern

Similaun 3.606 Alpii Ötztal

Grosses Wiesbachhorn 3.571 Hohe Tauern

Din punct de vedere fitogeografic, Austria aparține provinciei central-europene

din regiunea Circumboreală a regatului Boreal. Conform WWF, teritoriul Austriei se
poate împărți în patru ecoregiuni: pădurile de amestec central-europene, pădurile de
amestec panonice, pădurile de amestec și de conifere din Alpi și pădurile de foioase
vest-europene.
Clima[modificare | modificare sursă]
Cea mai mare parte a Austriei se află în zona de climă temperată-rece în care
predomină vânturile de vest umede, cu nuanțe în funcție de localizare și altitudine. Cum
peste jumătate din țară este dominată de Alpi, clima alpină predomină. În est—
în câmpia Panonică și în valea Dunării—clima prezintă trăsături continentale, cu ploaie
mai puțină decât în zonele alpine. Deși Austria are temperaturi reduse pe timp de iarnă
(−10–0°C), temperaturile de vară pot fi relativ ridicate,[65] temperaturile medii fiind de
circa 25 de grade, iar maxima absolută fiind de 39,7 °C.[66] . Precipitațiile scad în general
de la V la E, fiind mai bogate în zonele periferice montane(peste 2000 mm/an). Cele
mai scăzute precipitații se înregistrează în est, în regiunea lacului Neusiedler(sub
600 mm/an) și cea a orașului Viena.
Hidrografia[modificare | modificare sursă]
Rețeaua hidrografică a Austriei este influențată de lanțul muntos al Alpilor. Principala
arteră hidrografică este Dunărea(360 km) ce străbate Austria de la vest la est, trecând
prin orașele Linz, Krems și Viena. Alte râuri importante sunt Drava și Murz, precum și
afluenții Dunării, Inn și Enns. Cele mai multe lacuri au origine glaciară:
Bodensee(Constanța/Konstantz) la granița cu Germania și Elveția, Attersee(situat la est
de Salzburg), Neusiedler See(la granița cu Ungaria), Worther(la vest de orașul
Klagenfurt). Suprafața totală ocupată de rețeaua hidrografică este de 1426 km pătrați.
Flora și fauna[modificare | modificare sursă]
Austria este una dintre cele mai împădurite state europene(cca 44% din suprafața țării).
Speciile de plante și animale din Austria sunt specifice Europei Centrale. Foioasele(în
special fagul, mesteacănul și stejarul) și coniferele(bradul, molidul, pinul) acoperă munții
până la altitudinea de 1200 m. Peste această altitudine predomină bradul și este, apoi,
înlocuit de larice și pin de stâncă. Fauna este variată și asociată vegetațiilor respective.
Deși caprele de munte sunt destul de rare, căprioarele, iepurii de câmp, vulpile,
bursucii, jderii, ciorile alpine, cocoșii de munte, marmotele, potârnichile și fazanii sunt
încă numeroși. Printre păsările care trăiesc printre trestiile roșii din jurul Lacului
Neusiedler se numără bâtlanul roșu, lopătarul și pasărea cioc întors. Numeroase zone
ocrotite, între care Parcul Național Hohe Tauern, circa 100 rezervații naturale și alte
peste 100 de rezervații peisagistice.

Economie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Economia Austriei.
Austria se află pe locul 12 în lume după PIB pe cap de locuitor, [67] are o economie de
piață socială bine dezvoltată și un standard de viață ridicat. Până în anii 1980, multe din
companiile industriale din Austria fuseseră naționalizate; mai recent, însă, privatizarea a
redus prezența statului în economie la un nivel comparabil cu alte economii europene.
Mișcările sindicale sunt deosebit de puternice în Austria și au o mare influență asupra
politicii muncii. Turismul internațional este cea mai importantă parte a economiei
naționale.

Strada comercială Mariahilf

Germania este principalul partener comercial istoric al Austriei, astfel că țara este

vulnerabilă la schimbările rapide din economia Germaniei. Întrucât Austria a devenit
însă stat membru al Uniunii Europene, a căpătat legături strânse cu celelalte economii
din UE, reducându-și dependența economică de Germania. În plus, apartenența la UE
a atras un influx de investitori străini atrași de accesul Austriei la piața unică europeană
și de proximitatea față de economiile emergente ale noilor state membre. Creșterea PIB
a accelerat după aderare și a ajuns la 3,3% în 2006. [68]
După căderea comunismului, companiile austriece au fost jucători activi în consolidarea
Europei de Est. Între 1995 și 2010 au fost anunțate 4.868 de achiziții în valoare totală
de 163 miliarde de euro în care au fost implicate firme austriece. [69] Cele mai mari
tranzacții în care au fost implicate companii din Austria [70] au fost: achiziționarea Bank
Austria de către Bayerische Hypo- und Vereinsbank pentru 7,8 mld. EUR în 2000,
achiziția Porsche Holding Salzburg de către Volkswagen Group pentru 3,6 mld. EUR în
2009,[71] și achiziția Băncii Comerciale Române de către Erste Group pentru 3,7 mld.
EUR în 2005.[72]
Turismul reprezintă aproape 9% din produsul intern brut al Austriei.[73] În 2007, Austria
s-a clasat pe locul 9 în lume ca volum al cheltuielilor efectuate de turiști internaționali,
cu 18,9 miliarde de dolari.[74] În termeni de număr de turiști, Austria s-a clasat pe locul
12 cu 20,8 milioane de turiști.[74]
Moneda[modificare | modificare sursă]
În Austria, euro a fost introdus în contabilitate începând cu 1 ianuarie 1999, iar
monedele și banconotele euro au intrat în circulație la 1 ianuarie 2002. În pregătirea
acestei date, baterea de monede euro a început încă din 1999, dar toate monedele
euro austriece introduse în 2002 au acest an inscripționat pe el; spre deosebire de
celelalte țări ale zonei euro, unde pe monede este inscripționat anul în care au fost
bătute. Au fost alese opt designuri diferite, unul pentru fiecare valoare nominală. În
2007, pentru a adopta noul format, ca și restul țărilor din zona euro, Austria a modificat
fața comună a monedelor sale.
Înainte de a adopta euro în 2002, Austria folosise șilingul austriac, începând cu luna
decembrie 1924. Șilingul a fost abolit temporar în urma Anschlussului în 1938 și a fost
reintrodus după sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial în noiembrie 1945.
Austria are una dintre cele mai bogate game de monede de colecție din zona euro, cu
valori nominale de la 10 la 100 de euro (o monedă excepțională de 100.000 de euro a
fost emisă în 2004). Aceste monede sunt o veche tradiție națională. Spre deosebire de
emisiunile normale, aceste monede nu pot fi folosite pentru plăți în toată zona euro. De
exemplu, o monedă comemorativă austriacă de 5 euro nu poate fi folosită în alte țări.
Energia[modificare | modificare sursă]
În 1972, guvernul a demarat construcția unei centrale
termonucleare la Zwentendorf pe Dunăre, în urma unui vot unanim în parlament. În
1978, la un referendum, aproximativ 50,5% din cetățeni au votat împotriva energiei
nucleare, și 49,5% pentru,[75] iar parlamentul a adoptat apoi în unanimitate o lege prin
care se interzicea utilizarea energiei nucleare pentru producerea de electricitate.
Austria produce majoritatea energiei sale prin hidrocentrale.[76] Împreună cu alte surse
de energie regenerabilă, cum ar fi cea eoliană, solară și cu centralele cu biomasă,
cantitatea de energie produsă din surse regenerabile se ridică la 62,89% [77] din energia
utilizată în total în Austria, restul fiind produsă prin termocentrale cu gaz și petrol.
Resurse naturale[modificare | modificare sursă]
Resursele naturale semnificative constau în zăcăminte de petrol, lignit, lemn, minereu
de fier, aramă, zinc, stibiu, magneziu, wolfram, grafit, sare, potential hidroenergetic.

Demografie[modificare | modificare sursă]
Pictură de Canaletto, reprezentând Viena în prima jumătate a secolului al XVIII-lea

Orașul Salzburg, al cărui centru istoric este sit al patrimoniului mondial UNESCO

Populația Austriei, după estimările din aprilie 2011, este de 8.414.638. [5] Populația
capitalei, Viena, depășește 1,7 milioane[11] (2,2 milioane incluzând suburbiile),
reprezentând aproape un sfert din populația țării.
Viena este de departe cel mai mare oraș al țării. Graz este al doilea ca mărime, cu
250.099 de locuitori, urmat fiind de Linz (188.968), Salzburg (150.000)
și Innsbruck (117.346). Toate celelalte orașe au mai puțin de 100.000 de locuitori.
Conform Eurostat, în 2010 în Austria trăiau 1,27 milioane de rezidenți născuți în
străinătate, reprezentând 15,2% din totalul populației. Dintre aceștia, 764.000 (9,1%)
erau născuți în afara UE și 512.000 (6,1%) proveneau din alte state membre ale
Uniunii.[78]
Limba[modificare | modificare sursă]
Germana este limba oficială a Austriei, fiind limbă maternă pentru 88,6% din populație
—urmată de turcă (2,3%), sârbă (2,2%), croată (1,6%), maghiară (0,5%), bosniacă
(0,4%) și slovenă (0,3%).[7]
Germana oficială utilizată în educație, publicații, anunțuri și pe site-urile web
este germana austriacă, identică cu cea din Germania, dar cu câteva diferențe de
vocabular. În termeni de limbă maternă, în Austria se vorbesc și diferite dialecte austro-
bavareze (alemana în Vorarlberg), iar germana standard este mai mult sau mai puțin o
limbă secundară pentru austrieci. Dialectele se califică mai mult sau mai puțin ca limbi
separate, dar nu sunt tratate astfel, deși austro-bavareza este utilizată uneori în mass-
media.
Landurile Carinthia și Stiria sunt locul unde trăiesc o minoritate autohtonă slovenofonă,
în vreme ce în landul Burgenland (care fusese parte a jumătății maghiare a Austro–
Ungariei), există minorități semnificative de maghiarofoni și croatofoni. Din restul
populației Austriei care nu provin din Austria, mulți provin din țările vecine, în special din
cele ale fostului bloc comunist. Așa-numiții „muncitori oaspeți” (Gastarbeiter) și
descendenții lor, precum și refugiații din Războaiele Iugoslave și alte conflicte formează
o minoritate importantă în Austria. Din 1994, romii și sinti sunt și ei minoritate națională
recunoscută în Austria.
Conform recensământului din 2001[7] trăiau atunci în Austria un total de 710.926 de
cetățeni străini. Dintre aceștia, cei mai mulți, 283.334 provin din fosta Iugoslavie (dintra
care 135.376 vorbesc sârba; 105.487 croata; 31.551 bosniaca — există practic 272.414
vorbitori ai sârbo-croatei — plus 6.002 vorbitori de slovenă și 4.018 de macedoneană).
Al doilea mare grup etno-lingvistic minoritar îl constituie turcii (inclusiv
minoritate kurzilor) în număr de 200.000 până la 300.000 care trăiesc în Austria. Turcii
și kurzii sunt cel mai mare grup de imigranți în țară, [79] urmați îndeaproape de sârbi.[80]
Următorul grup îl constituie cei 124.392 care vorbesc germana ca primă limbă, deși
provin din afara Austriei (în special imigranți din Germania, câțiva din Elveția și
din Tirolul de Sud, regiune a Italiei); 123.417 englezi; 24.446 albanezi; 17.899 polonezi;
14.699 maghiari; 12.216 români; 10.000 malayali; 7.982 arabi; 6.891 slovaci; 6.707
cehi; 5.916 perși; 5.677 italieni; 5.466 ruși; 5.213 francezi; 4.938 chinezi; 4.264 spanioli;
3.503 bulgari. Restul populațiilor sunt mult mai mici de 3.000 de oameni.
În 2006, o parte din landurile Austriei introduseseră teste standardizate pentru noii
cetățeni, pentru a se asigura de cunoașterea limbii, de cunoștințele lor culturale și de
capacitatea lor de a se integra în societatea austriacă. [81]
Grupuri etnice[modificare | modificare sursă]

Plăcuță bilingvă la intrarea în Oberwart (în maghiară, Felsőőr), localitate din Burgenland.

Cei între 13.000 și 40.000 de sloveni din landul austriac Carintia (slovenii carinteni),

precum și croații (circa 30.000)[82] și maghiarii din Burgenland au fost recunoscuți ca
minoritate etnică și se bucură de drepturi speciale în baza Tratatului de Stat al Austriei
(în ) din 1955.[54]
Dreptul la plăcuțe bilingve în regiunile în care trăiesc sloveni și croați pe lângă populația
germanofonă (conform tratatului din 1955) încă nu a fost implementat. Unii carinteni se
tem de unele presupuse revendicări teritoriale slovene, arătând că trupele iugoslave au
intrat în țară după ambele războaie mondiale, precum și faptul că în unele atlase
slovene, părți din Carintia apar ca teritorii locuite de sloveni. Guvernatorul
extremist Jörg Haider a adus aceste aspecte în atenția publicului în toamna lui 2005,
refuzând să mărească numărul plăcuțelor bilingve din Carintia.
Religia[modificare | modificare sursă]
Principalele religii din Austria[83][84]

an popula catolic proce lutera proce

ul ția i ntaj ni[85] ntaj

19 6.933.9 6.170.0 89,0  429.4

6,2%
51 05 84 % 93

19 7.073.8 6.295.0 89,0  438.6

6,2%
61 07 75 % 63

19 7.491.5 6.548.3 87,4  447.0

6,0%
71 26 16 % 70

19 7.555.3 6.372.6 84,3  423.1

5,6%
81 38 45 % 62

19 7.795.7 6.081.4 78,0  338.7

5,0%
91 86 54 % 09

20 8.032.9 5.915.4 73,6  376.1

4,7%
01 26 21 % 50

20 8.250.0 5.662.7 68,5 

- –
05 00 82 %

20 8.350.0 5.579.4 66,8  328.3

3,9%
08 00 93 % 46

20 8.376.7 5,533,5 66.0  325,3

3.9%
09 61[86] 17 % 14[87]

20 8,404,2 5,452,7 64,88 323,8

3.8%
10 52[86] 34 % 63[88]
 20 8.430.5 5.403.7 64,1  319.7
3,8%
11 58[86] 22[89] % 52

20 8.573.0 5.265.7 61,4  309.1

3,6%
14 00[86] 57[89] % 73

Bazilica Mariazell este cel mai popular lăcaș de cult din Austria

Catedrala din Salzburg

La sfârșitul secolului al XX-lea, circa 74% din populația Austriei era înregistrată ca fiind
romano-catolică,[90] în vreme ce circa 5% se considerau protestanți.[90] Creștinii austrieci
sunt obligați să plătească o taxă obligatorie (circa 1% din venituri) bisericii; această taxă
este numită „Kirchenbeitrag” („contribuție bisericească”).
Din a doua jumătate a secolului al XX-lea, numărul de aderenți la religia creștină a
scăzut. Spre sfârșitul lui 2005, biserica romano-catolică avea 5.662.782 de membri, sau
68,5% din totalul populației Austriei, iar la slujba de duminică mergeau regulat 753.701
de persoane, sau 9% din totalul populației țării. [91] Datele de la sfârșitul lui 2008
publicate de Biserica Romano-Catolică din Austria arată o scădere suplimentară la
5.579.493 de membri sau 66,8% din totalul populației, iar prezența la slujba de
duminică a scăzut la 698.527 sau 8% din populația totală. [92]
Circa 12% din populație s-a declarat fără religie.[90] în 2001. Din restul populației, circa
340.000 sunt înregistrați ca membri ai diferitelor comunități musulmane, în principal
datorită influxului de imigranți din Turcia, Bosnia-Herțegovina și Kosovo.[90] Circa
180.000 de persoane aparțin bisericilor ortodoxe (în special sârbi), circa 21.000 de
persoane sunt martori ai lui Iehova[93] și circa 8.100 sunt mozaici.[90]
Comunitatea evreiască din 1938—doar în Viena erau peste 200.000 de evrei—s-a
redus la circa 4.500 în timpul celui de al Doilea Război Mondial, circa 65.000 de evrei
austrieci fiind uciși în Holocaust iar 130.000 emigrând.[94] Marea majoritate a populației
evreiești actuale este formată din imigranți de după război, în special din Europa de
Est și din Asia centrală (inclusiv evreii din Buhara).[95] Budismul a fost recunoscut oficial
ca religie în Austria în 1983.[96]
Conform eurobarometrului din 2005,[97]

 54% dintre austrieci au răspuns că „cred că există un Dumnezeu”.

 34% au răspuns că „cred că există un fel de spirit sau forță vitală”.
 8% au răspuns că „nu cred că există vreun spirit, Dumnezeu, sau forță vitală”.
Deși nordul și centrul Germaniei a fost locul de origine al Reformei Protestante, Austria
și Bavaria au fost inima contra-reformei din secolele al XVI-lea și al XVII-lea, când
monarhia absolutistă a casei de Habsburg a impus un regim strict de restaurare a
puterii și influenței catolicismului în rândurile austriecilor. [98][99] Habsburgii s-au
considerat multă vreme avangarda catolicismului și toate celelalte confesiuni au fost
reprimate.
În 1781, în era iluminismului austriac, Împăratul Iosif al II-lea a emis un edict de
toleranță pentru Austria, prin care a acordat și celorlalte confesiuni o libertate limitată de
practică. Libertatea religioasă a fost declarată drept constituțional în Cisleithania
după Ausgleichul austro-ungar din 1867, întrucât țara era pe atunci un stat multinațional
și multiconfesional, în afara romano-catolicilor germani, sloveni, croați, cehi, slovaci și
polonezi trăind pe acolo și alte grupuri, cum ar fi creștini ortodocși greci, sârbi, români,
ruși, ucraineni și bulgari (Austria s-a învecinat timp de multe secole cu Imperiul
Otoman), calvini, luterani protestanți și evrei. În 1912, după anexarea Bosniei și
Herțegovinei în 1908, Islamul a fost recunoscut oficial ca religie în Austria.
Austria a rămas însă puternic influențată de catolicism. După 1918, liderii catolici ai
Primei Republici, între care s-au numărat Theodor Innitzer și Ignaz Seipel, au ocupat
poziții de frunte în cadrul guvernului austriac și și-au crescut influența în
anii austrofascismului; catolicismul a fost tratat ca religie de stat de către Engelbert
Dollfuss și Kurt Schuschnigg. Deși liderii catolici și protestanți s-au bucurat la început de
ocupația germană din 1938 în timpul Anschlussului, catolicismul austriac nu a mai
susținut ulterior nazismul și unele figuri publice s-au implicat în mișcarea de rezistență
antinazistă. După sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial în 1945, în Austria s-a
impus un secularism guvernamental mai strict, influența religioasă asupra vieții politice
scăzând.

Cultură[modificare | modificare sursă]
Articol principal: cultura Austriei.
Muzica[modificare | modificare sursă]
Wolfgang Amadeus Mozart (1756–1791)

Trecutul Austriei de putere europeană și mediul său cultural au generat o mare

contribuție la diverse forme de artă, în principal muzică. Austria este locul unde s-au
născut celebri compozitori ca Joseph Haydn, Michael Haydn, Franz Liszt, Franz
Schubert, Anton Bruckner, Johann Strauss (tatăl) și Johann Strauss (fiul) precum și
membrii celei de a doua școli vieneze, între care s-au numărat Arnold
Schoenberg, Anton Webern și Alban Berg. Wolfgang Amadeus Mozart s-a născut
la Salzburg, pe atunci principat ecleziastic independent aparținând Sfântului Imperiu
Roman, deși legat strâns de Austria, iar mare parte din cariera lui Mozart s-a desfășurat
la Viena.

Opera de stat din Viena

Viena a fost multă vreme un important centru de inovație muzicală. Compozitorii

secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea au fost atrași de orat datorită patronajului
Habsburgilor, și au transformat Viena în capitala europeană a muzicii clasice. În
perioada barocă, muzica populară slavă și maghiară a influențat muzica austriacă.
Statutul Vienei de centru cultural a început să apară la începutul secolului al XVI-lea, și
s-a concentrat la început pe instrumente precum lăuta. Ludwig van Beethoven și-a
petrecut mare parte din viață la Viena. Imnul național al Austriei, atribuit lui Mozart, a
fost ales după al Doilea Război Mondial și a înlocuit imnul austriac tradițional compus
de Joseph Haydn.
Austria a produs și un important muzician de jazz, Josef Zawinul, pionier al influențelor
muzicii electronice în jazz și compozitor. Muzicianul pop și rock Falco a devenit celebru
în anii 1980, mai ales cu cântecul „Rock Me Amadeus” dedicat lui Mozart.
[100]
 Percuționistul Thomas Lang s-a născut la Viena în 1967 și a devenit celebru în lume
datorită abilităților sale tehnice, cântând cu artiști ca Geri Halliwell și Robbie Williams.

Palatul Belvedere, exemplu de arhitectură barocă

Arta și arhitectura[modificare | modificare sursă]

Printre artiștii și arhitecții austrieci, sunt cunoscuți pictorii Ferdinand Georg
Waldmüller, Rudolf von Alt, Hans Makart, Gustav Klimt, Oskar Kokoschka, Egon
Schiele, Carl Moll și Friedensreich Hundertwasser, fotografii Inge Morath și Ernst
Haas și arhitecți ca Johann Bernhard Fischer von Erlach, Otto Wagner, Adolf
Loos și Hans Hollein.
Teatru și film[modificare | modificare sursă]
Contribuțiile austriecilor în lumea cinematografiei și teatrului se înscriu într-o veche
tradiție. Sascha Kolowrat a fost un pionier austriac al filmului. Billy Wilder, Fritz
Lang, Josef von Sternberg și Fred Zinnemann sunt originari din Austria, devenind
filmografi cunoscuți. Willi Forst, Ernst Marischka sau Franz Antel au îmbogățit
cinematografia populară în țările de limbă germană. Michael Haneke a devenit cunoscut
pentru studiile sale cinematografice neobișnuite, primind Globul de Aur pentru mult-
lăudatul său film Panglica albă din 2010.
Primul regizor austriac de film laureat al Premiului Academiei Americane de Film a
fost Stefan Ruzowitzky. Mulți actori austrieci au avut cariere de impact internațional.
Printre aceștia, s-au numărat Peter Lorre, Helmut Berger, Curd Jürgens, Senta
Berger, Oskar Werner și Klaus Maria Brandauer. Hedy Lamarr și Arnold
Schwarzenegger au devenit cetățeni americani și vedete de cinema. Christoph Waltz a
devenit celebru după rolul din filmul Inglourious Basterds, obținând premiul pentru cel
mai bun actor la Festivalul de la Cannes din 2009, și Oscarul pentru cel mai bun actor
în rol secundar în 2010. Max Reinhardt a fost un maestru al producțiilor spectaculoase
de teatru. Otto Schenk a excelat nu doar ca actor de teatru, dar și ca regizor de operă.
Știință și filosofie[modificare | modificare sursă]
Sigmund Freud, fondatorul psihanalizei

Austria a fost locul de baștină al multor oameni de știință cu reputație internațională.

Între aceștia se numără Ludwig Boltzmann, Ernst Mach, Victor Franz Hess și Christian
Doppler, mari oameni de știință ai secolului al XIX-lea. În secolul al XX-lea, contribuțiile
aduse de Lise Meitner, Erwin Schrödinger și Wolfgang Pauli în fizica nucleară
și mecanica cuantică au fost esențiale în dezvoltarea acestor ramuri în deceniile 1920 și
1930. Un celebru fizician contemporan este Anton Zeilinger, primul om de știință care a
demonstrat teleportarea cuantică.
În Austria s-au născut și doi mari filosofi ai secolului al XX-lea, Ludwig
Wittgenstein și Karl Popper. Austrieci erau și biologii Gregor Mendel și Konrad Lorenz,
matematicianul Kurt Gödel și inginerii Ferdinand Porsche și Siegfried Marcus.
Medicina și psihologia au fost întotdeauna ramuri importante în știința austriacă,
începând încă din Evul Mediu cu Paracelsus. Medici eminenți ca Theodore
Billroth, Clemens von Pirquet și Anton von Eiselsberg au construit pe realizările școlii
vieneze de medicină din secolul al XIX-lea. Din Austria provin psihologii Sigmund
Freud, Alfred Adler, Paul Watzlawick și Hans Asperger, precum și psihiatrul Viktor
Frankl.
Școala austriacă de economie, cunoscută ca fiind una dintre principalele direcții
competitive ale teoriei economice, se leagă de economiștii austrieci Joseph
Schumpeter, Eugen von Böhm-Bawerk, Ludwig von Mises și Friedrich Hayek. În
diaspora austriacă, sunt cunoscuți gânditorul Peter Drucker din
domeniul managementului, sociologul Paul Felix Lazarsfeld și omul de știință Sir Gustav
Nossal.
Literatura[modificare | modificare sursă]
Pe lângă statutul său de țară a artiștilor și oamenilor de știință, Austria a avut și mari
poeți, scriitori și romancieri. Aici au trăit romancierii Arthur Schnitzler, Stefan
Zweig, Thomas Bernhard, Franz Kafka și Robert Musil, poeții Georg Trakl, Franz
Werfel, Franz Grillparzer, Rainer Maria Rilke, Adalbert Stifter, Karl Kraus și scriitoarea
pentru copii Eva Ibbotson.
Între celebrii dramaturgi și romancieri austrieci contemporani se numără laureata
Premiului Nobel pentru literatură Elfriede Jelinek, Peter Handke și Daniel Kehlmann.
Particularități culinare[modificare | modificare sursă]

Cafea Einspaenner, specialitate vieneză

Bucătăria Austriei derivă din cea a Imperiului Austro-Ungar și este cunoscută pentru
specialitățile sale echilibrate de carne de vită și porc și pentru gama variată de
mâncăruri cu legume. Brutăria "Mehlspeisen" a creat delicatese cum ar fi Sachertorte,
„Krapfen”, gogoși umplute cu gem sau cremă, și plăcintele „Strudel” umplute cu măr
(Apfelstrudel), cu brânză (Topfenstrudel) și cu cremă de lapte (Millirahmstrudel).
Pe lângă tradițiile culinare regionale, bucătăria austriacă a fost influențată și de cele
maghiară, cehă boemă, evreiască, italiană, balcanică și franceză, din care s-au
împrumutat atât feluri de mâncare, cât și metode de preparare a alimentelor. Bucătăria
austriacă este deci una dintre cele mai multiculturale și transculturale din Europa.

Șnițel vienez

Printre felurile de mâncare tradiționale austriece se numără șnițelul

vienez, Schweinsbraten, Kaiserschmarren, Knödel, Sachertorte și Tafelspitz. Există și
Kärntner Kasnudeln, bucăți de aluat umplute cu brânză Topfen, cartofi, ierburi și mentă,
fierte și servite cu sos de unt. Kasnudeln se servesc de obicei cu salată.
Bomboanele Pez au fost inventate în Austria.
Berea se vinde la 0,2 litri (Pfiff), 0,3 litri (a Seidel, kleines Bier sau Glas Bier) și 0,5 litri
(a Krügerl, großes Bier, sau Halbe). La festivaluri, se distribuie și măsuri de un
litru Maß și doi litri Doppelmaß în stil bavarez. Cele mai populare tipuri de bere
consumate sunt lager (denumit Märzen în Austria), Zwicklbier tulbure și berea de grâu.
La unele de sărbători, cum ar fi Paștele și Crăciunul, se vinde și bockbier (bere neagră).
Cele mai importante zone viticole sunt în Austria Inferioară, Burgenland, Stiria și Viena.
Strugurii Grüner Veltliner produc unele dintre cele mai cunoscute vinuri albe din Austria,
iar Zweigelt este cea mai frecvent cultivată varietate de viță de vie cu struguri roșii.
În Austria Superioară, Austria Inferioară, Stiria și Carintia, se produce Most, un fel
de cidru de mere sau de pere.
Se bea Schnapps, cu conținut de până la 60% alcool, precum și rachiuri de fructe,
obținute de regulă din fructe diverse, cum ar fi caisele sau sorbul. Produsele
micilor distilerii private de schnapps, în număr de circa 20.000 în Austria, este cunoscut
sub numele de Selberbrennter sau Hausbrand. Un schnapps puternic alcoolizat se
numește "Umblachter" și are până la 85% alcool.
Sport[modificare | modificare sursă]

Trambulina de sărituri cu schiurile de la Bergisel, Innsbruck, unul dintre locurile în care se desfășoară
anual turneul celor patru trambuline.

Datorită reliefului muntos, schiul alpin este un sport de prim rang în Austria. Alte sporturi
similare, cum ar fi snowboardingul sau săriturile cu schiurile sunt foarte populare, iar
sportivii austrieci ca Annemarie Moser-Pröll, Hermann Maier, Toni Sailer, Benjamin
Raich și Marlies Schild sunt considerați a fi unii dintre cei mai buni schiori din toate
timpurile.
Fotbalul este principalul sport de echipă în Austria, fiind reglementat de Asociația
Austriacă de Fotbal.[101] Naționala Austriei a fost printre cele mai de succes echipe
naționale de pe continentul european, obținând locul 4 la Campionatul Mondial de
Fotbal 1934, locul 3 în 1954 și 7 în 1978. Mai recent, fotbalul austriac a avut însă mai
puțin succes. Austria a găzduit Campionatul European de Fotbal 2008 împreună cu
Elveția. Liga națională de fotbal a Austriei este Bundesliga austriacă, unde joacă echipe
ca SK Rapid Viena, FK Austria Viena, Red Bull Salzburg și Sturm Graz.
Pe lângă, Austria are ligi profesioniste naționale la majoritatea sporturilor de echipă,
cum ar fi hochei pe gheață și baschet. Alte întreceri sportive populare
sunt bobul, sania și skeleton, un tobogan în acest scop fiind amplasat la Igls, unde s-au
desfășurat competițiile de bob și sanie pentru Jocurile Olimpice de Iarnă 1964 și
pentru Jocurile Olimpice de Iarnă 1976 ținute la Innsbruck. Prima olimpiadă de iarnă
pentru tineret a avut loc în 2012 tot la Innsbruck.
Patrimoniul mondial[modificare | modificare sursă]
Pe lista patrimoniului mondial UNESCO sunt incluse următoarele obiective din Austria:
[102]

 Centrul istoric al orașului Salzburg (1996)

 Palatul și Grădinile Schönbrunn din Viena (1996)
 Peisajul cultural Hallstatt-Dachstein din provincia Salzkammergut (1997)
 Linia ferată din Semmering (1998)
 Centrul vechi istoric din Graz (1999)
 Peisajul cultural din Wachau (2000)
 Centrul vechi istoric din Viena (2001)
 Peisajul cultural-natural din zona lacului Neusiedlersee (2001)
 Siturile palafitice preistorice din jurul Alpilor de pe teritoriul Austriei (2011)
 Pădurile primare și bătrâne de fag din Carpați și din alte regiuni ale Europei , sit
transnațional ce cuprinde (din 2017) și cinci zone protejate din Parcul Național Alpii
Calcaroși și Dürrenstein.
Patrimoniul mondial intangibil cuprinde și el carnavalul Schemenlaufen din Imst,[103] și,
element comun cu mai multe țări, vânătoarea cu șoimi.[104]