Sunteți pe pagina 1din 19

Referat Polonia

STANCU MARIAN
CLS. aXII-a C
Polonia, oficial Republica Polonia este o ţară în
centrul Europei. Polonia a fost condusă de un regim
comunist între 1945 şi 1989, când revolta polonezilor a
dus la instaurarea unui regim democratic. Capitala
Poloniei şi cel mai mare oraş este Warşovia. Numele
ţării folosit încă de la începutul secolului al XI-lea ,
vine de la un trib străvechi slav ’Polanie’, ce însemna
‘locuitori ai câmpiei’ ,care s-a stabilit cam prin secolul
al V-lea în regiunile sudice între răurile Odra (Oder)
şi Vistula (Visla). In secolele XV- XVI,
Asezarea geografica:
Polonia este situată în nordul Europei centrale între 49o-
54o50’ latitudine nordică şi 14o07’-24o08’ longitudine
estică. Capitala Varşovia este amplasată central, iar
teritoriul Poloniei cuprinde 16 judeţe şi 2489 comune.
Polonia are o suprafaţa de 312.685 km2, situându-se pe
locul al nouălea în Europa ca mărime. Teritoriul său
ocupă aproximativ 3% din suprafaţa continentului, ceea
ce situază Polonia pe locul 63 în lume.
Relieful
este puţin înalt, scăzând în trepte de la zona montană din
Sud (Sudeţii şi Carpaţii cu altitudinea maximă 2.499m –
vârful Rysy), trecând prin intermediul unor podişuri până la
Marea Câmpie Poloneză (în medie 100 m altitudine) şi zona
de nord – Pomerania - presărată cu mici coline din depozite
morenice cu numeroase lacuri (în jur de 2.700), în special
Mazuria (Mazury).
Ţărmul Mării Baltice este înalt, cu faleză în est, şi jos,
mlăştinos, cu lagune şi estuare în vest.
Populaţia si asezarile omenesti
 
În ultimii ani, populaţia Poloniei, estimată la sfârşitul anului
2001 la 38.635 mii locuitori, a cunoscut o creştere foarte înceată.
Aproximativ 62% dintre polonezi locuiesc în 884 oraşe de
dimensiuni mici – medii, iar jumătate din populaţie locuieşte în
42 de orase cu peste 100.000 locuitori.
În Varşovia, capitala Poloniei locuiesc 1,6 milioane de persoane.
În privinţa densităţii populaţiei, Polonia ocupă locul 8 în Europa
şi locul 29 în lume, cu o densitate de 124 locuitori pe km2.
Diaspora – peste 10 milioane de polonezi trăiesc în afara
Poloniei, cea mai mare parte dintrei ei în USA.
Religia: catolică (95%), ortodoxă (1,5%), protestantă (1%).
Catedrala Wavel din Varsovia
Catedrala Wavel
Chochołow
Clima
 
O climă temperată caracterizată prin ierni relativ reci şi
veri calde. Iarna este mai blândă pe coasta Balticii şi mai
geroasă spre sud, temperaturile medii în ianuarie fiind
de –1oC în nord şi –5oC în sud-est. Vara, în iulie,
temperatura medie este de 16,5oC în zona litoralului şi de
19oC în sud. Precipitaţiile variază în funcţie de
altitudine, de la mai puţin de 500 mm pe an în zona
joasă, până la 1.270 mm în munţi.
Wrocław
Nicolas Copernic -
astronom
Castelul Malborg
Gdansk –primul vas de navigatie polonez

S-ar putea să vă placă și