Podișul Tibet- Caracterizare morfoclimatică

1. Așezare geografică
Podișul Tibet este situat în Asia Centrală, sau China Occidentală (figura 1), ocupând o
zonă vastă de platouri şi munţi, având o suprafață de 2.300.000 km², considerată a fi cel mai
mare podiș din lume. De asemenea, este cunoscut în istorie ca fiind ,,acoperișul lumii΄΄, fiind
cel mai tânăr și cel mai înalt platou din lume, prezentând o altitudine medie de 4000 de metrii
deasupra mării.
Este înconjurată de cei mai înalți munți din lume precum Himalaya, Pamir, Kunlun
Shan, Qilian (în partea de nord-est) și se învecinează cu provinciile: Xinjiang Uyghur (în
partea de nord-vest), , Sichuan (la est), Yunnan (sud-est), Kasmir şi statele Myanmar, India,
Bhutan şi Nepal (în partea sudică).
Dat fiind suprafața imensă a podișului de 1000 km de la nord la sud și 2500km de la est
spre vest, precum și altitudinile foarte mari, determină suprafețe imense de gheață care conțin
cea mai rezervă de apă dulce în afara regiunilor polare, favorizează prezența numeroaselor
râuri importante de Asiei precum Mekong, Yangtze, Indus, Ganges, Salween și Brahmaputra1.
Podişul Tibet este un fragment al scutului chinez care a fost antrenat în mişcările
orogenice ce au condus la formarea Munţilor Himalaya şi Karakorum. Morfologia de
ansamblu a podişului evidenţiază prezenţa suprafeţelor plane în asociere cu depresiunile
endoreice şi a lanţurilor montane de peste 6000-7000 m orientate vest-est.
Geologic, cercetători susțin două ipoteze diferite a modului de formare, prin urmare
unii susțin că podișul este o peneplenă înălțată, formată la altitudine mică, pe când alții afirmă
că este o fostă depresiune umplută cu sedimente din munții apropiați și erodată ulterior.
Podișul Tibetan susține o varietate de ecosisteme, influențate de altitudine care scade de
la 5000 de m la 1500km pe o distanță mai mică de 150km, majoritatea fiind pajiști montane,
unele părți ale podișului prezentând un mediu asemănător tundrei alpine, iar alte zone păduri
influențate de muson2.
Topografia podişului Tibet este caracterizată de existenţa a trei zone naturale:

 Platoul Tibetului de Nord – se desfăşoară între munţii Kunlun, Tanggula, Kangdese şi

Nyainqentanglha, acoperind două treimi din regiune.
 Valea sudică a Tibetului – se desfăşoară între munţii Kangdese şi Himalaya şi este
străbătută de râul Yarlung Zangbo şi afluenţii săi care se deplasează de la vest la est.
Valea are aproximativ 1200 km lungime și 300 km lățime. Valea coboară de la 4500 de

1
Longwei Xiang, et al., (2016), Groundwater storage changes in the Tibetan Plateau and adjacent areas revealed
from Grace satellite gravity data, vol. 449, pp.228-239
2
Xiaodong Liu, et al., (2000), Climatic warming in the Tibetan Plateau during recent decades, International
Journal Of Climatology, vol.20, nr.14, pp.1729-1731
 metri deasupra nivelului mării la 2800 de metrii, iar munții de pe ambele părți ale văii sunt
în general de aproximativ 5000 de metri înălțime.
 Canionul Tibetului de Est – are în componenţă munţi înalţi, cu o orientare est-vest care
mai apoi devine sud-nord, fiind astfel considerat printre cei mai adânci și lungi din lume,
aparţinând lanţului muntos Hengduan.

Fig.1 Localizarea Podișului Tibet în cadrul Asiei

2. Caracteristici climatice și importanța în modelarea reliefului

Podișul se încadrează în zona climatului alpin, datorită faptului că mai mult de jumătate
din suprafața podișului se află la peste 4000 m deasupra nivelului mării, fiind cel mai înalt și
extins teren din lume, Podișul Tibet a fost denumit al treilea pol.

În general, clima din Podișul Tibet este uscată. Mare parte din Tibet primeşte doar 460
mm de precipitaţii anual, majoritatea lor căzând în timpul lunilor de vară. Munţii Himalaya
acţionează ca o barieră în calea musonului (vânturile de sud), astfel că precipitaţiile scad de la
nord la sud. Aici umiditatea are valori foarte scăzute, iar ceaţa este un fenomen foarte rar
întâlnit.
Clima din Podișul Tibet este controlată în principal de musonul indian, musonul din
Asia de Est și Westerlies. La nivel regional, clima este caldă și umedă în sud-est și rece și
aridă în nord-vest3, cu anotimpuri umede și uscate distincte 4. Clima este formată dintr-un
sezon ploios și umed vara și un sezon rece și uscat iarna, iar datorită acestor considerente
climatice în această regiune epidemiile sunt foarte rare.
3
Rajesh S., et al., (2019), Crustal Architecture and Evolution of the Himalaya-Karakoram-Tibet Orogen, The
Geological Society, Londra
4
Kai-Jun Zhang, et al., (2014), Central Tibetan Meso-Tethyan oceanic plateau, vol.210-201, pp.278-288
 Fig.2 Zonele climatice din Podișul Tibetan (Sun și Zheng, 1999)

2.1 Temperaturi
Tibet execită influețe temice și dinamice profunde asupra vremii și climatului local,
precum și asupra circulației atmosferice în emisfera nordică, iar în ciuda dimensiunilor sale
mari și a naturii muntoase, variația climatului de pe platoul tibetan este mai constantă decât
bruscă.
Pentru analizarea temperaturii aerului au fost luate date de la 97 de stații la altitudini de
peste 2000m (Qinghai, Xizang-Tibet și Sichuan), cea mai înaltă fiind la 4801m la Anduo. În
urma acestor date, s-a constatat o tendință de încălzire în ultimii 90 de ani, mulți cercetători
susținând faptul că acest podiș ar putea fi una dintre cele mai sensibile zone la schimbările
globale (s-au retras majoritatea ghețarilor montani considerați ,,turnuri de apă,,).
Temperaturile medii anuale din Podișul Tibet sunt aproape toate sub 0 ° C. Temperatura
medie anuală scade de la est la vest. Partea vestică a podișului, cu înălțimi, în general, de
peste 5000 m, este caracterizată prin temperaturi medii de aproximativ 10 ° C. Temperatura
medie anuală este cuprinsă între 0 și 10 ° C în partea de nord și est a podișului.
Vara, temperaturile medii variază de la 25°C în est până la 0°C în vest, iar iarna,
temperaturile medii sunt caracterizate prin -15°C la est și -25°C în vest. Temperaturile de la
altitudinile mari sunt reci, dar în ceea ce priveşte văile mai joase din sud-est ele sunt mult mai
plăcute.
 Variaţia sezonieră este minimă, iar cele mai mari diferenţe de temperatură apar la
alternanţa zi- noapte. De exemplu, Lhasa, care se află la o altitidine de 3650 m are o
temperatură maximă zilnică de 30ºC şi un minim de -19ºC. Temperaturile reci înregistrate
dimineaţa devreme şi seara sunt antrenate şi de vânturile gale, acesta fiind prezent în zonă în
cea mai mare parte a anului.
Datorită diferențelor importante ale temperaturilor dintre zi și noapte (zilele sunt
însorite și călduțe pe când nopțile sunt friguroase) principalul proces geomorfologic întâlnit
pe suprafața platoului este dezagregarea.
Platoul Tibetan a suferit o încălzire semnificativă în ultimele decenii. Magnitudinea
încălzirii climatice a podișului este mai mare decât cea pentru emisfera nordică și rata de
încălzire globală. Temperatura aerului de pe suprafața Podișului Tibet a crescut cu
aproximativ 1,8°C în ultima jumătate de secol.
Conform figurii 3, în care se prezintă situația temperaturilor medii ale aerului de vară în
Podișul Tibetului, se constată că variația este foare mare, minima fiind înregistrată în partea
nord-estică cu o valoare de -6°C, în timp ce maxima este de aproximativ 17°C în zona
periferică, mai ales în partea nordică. Se constată, de asemenea, că în aproape toate lanțurile
montane se păstrează valori pozitive în acest sezon, favorizând retragere semnificativă a
gheții, topirea zăpezii și degradarea permafrostului.

Fig.3 Temperaturile medii anuale pe timp de vară din Podișul Tibetului

Sursa https://ars.els-cdn.com/content/image/1-s2.0-S0012821X16302898-gr002_lrg.jpg
În tabelul 1 este prezentată situația temperaturii Podișului Tibet, iar pentru analizarea
acestui indicator au fost luate date de la 5 de stații la altitudini de peste 2000m (Lhasa,
Shigatse, Tsedang, Nyingchi), cea mai înaltă fiind la 5200m pe Mt. Everest. În urma acestor
date, se constată că în Nyingchi, care se află la altitidinea cea mai scăzută, de 3000 m are o
temperatură maximă de 22,5ºC în lunile iulie și august şi un minim de -5,3ºC în ianuarie.
Totodată, acest grafic susține ipoteza ce afirmă că în urma creșterii altitudinilor, temperatura
devine mai scăzută, ajungând la 5200 de m, maxima înregistrată să prezinte valoarea de 17°C
și minima de -17°C.

Tab.1. Variații de temperatură în Podişul Tibet

Sursa https://www.scribd.com/doc/122303288/Tibet

2.2 Precipitațiile
Precipitațiile medii anuală ale Podișului Tibet au fost de 465,5 mm în perioada 1961-
2015. Pe această perioadă precipitațiile din vară (iunie-august) au reprezentat 60,1% din
precipitațiile întregului an, precipitațiile din perioada mai-octombrie au reprezentat 91,0%, în
timp ce precipitațiile din perioada noiembrie-aprilie au reprezentat doar 9,0% din precipitațiile
întregului an.
Precipitațiile scad de la sud spre est și de la vest spre nord, atingând în partea vestică
doar 110 milimetri la Leh, în timp ce, pe timpul iernii temperaturile devin constant mai reci,
tendința precipitațiilor fiind de a scădea odată cu creșterea altitudinii.
Conform figurii 4 în care se prezintă precipitațiile medii anuale în cadrul Podișului
Tibet, unde se constată o creștere a precipitațiilor de la sud spre nord, maxima înregistrată
fiind de doar 300mm/an în sudul Himalaya centrale și estice, în jurul Bangladeshului, iar
precipitații mai scăzute se găsesc în vestul Podișului Tibetan, în jurul capătului Indusului
Superior.
 Fig.4 Precipitațiile anuale din Podișul Tibetului
Sursa https://ars.els-cdn.com/content/image/1-s2.0-S0012821X16302898-gr002_lrg.jpg

2.3 Vânturile
Viteza vântul ce străbate Platoul Tibet crește de la sud-est la nord-vest.
În regiuni vestice, unde nu există decât tufișuri scurte, vântul se strecoară necontrolat pe
întinse zone de câmpie aridă. Musonul indian exercită o oarecare influență asupra estului
Tibetului.

Fig.5 Vânturile predominante în Podișul Tibet

3. Caracteristici biopedogeografice
 Glaciațiunea se reduce semnificativ spre est, în timp ce topografia cu franjuri glaciare
este des întâlnită.5
Din punct de vedere fizic, Tibetul poate fi împărțit în două părți, „regiunea lacurilor”
din vest și nord-vest și „regiunea râului”, care se întinde pe trei laturi ale primului, la est, sud
și vest. Denumirile regiunii sunt utile pentru a contrasta structurile lor hidrologice și, de
asemenea, pentru a contrasta diferitele lor întrebuințări culturale, care este nomad în
„regiunea lacurilor” și agricol în „regiunea fluvială”, caracterizată prin văi de munte
fertile. La sud, „regiunea râului” este delimitată de Himalaya, iar la nord de un amplu sistem
montan.
Regiunea lacurilor se extinde din Ladakh, Lacul Rakshastal, Lacul Yamdrok și Lacul
Manasarovar, până la izvoarele Salween, Mekong și Yangtze. Ea este un deșert arid și măturat
de vânt. Această regiune este numită Chang Tang sau „Platoul de Nord” de către oamenii din
Tibet. Acesta are aproximativ 1100 km lățime și acoperă o suprafață aproximativ egală cu cea
a Franței. Datorită barierelor montane extrem de ridicate, are un climat alpin foarte arid, cu
precipitații anuale în jur de 100 mm.
Lanțurile montane sunt răspândite, rotunjite, deconectate, separate de văi plate și puțin
adânci. Țara este punctată cu lacuri mari și mici, în general sărate sau alcaline și intersectate
de pâraie.
Datorită prezenței unui permafrost discontinuu peste Chang Tang, solul este înconjurat
și acoperit cu iarbă, asemănătoare cu tundra siberiană. Lacurile de apă dulce se împletesc și în
general, nu prezintă evacuare. Depozitele constau în sodă, potasiu, borax și sare comună.
Regiunea lacului este remarcată pentru un număr mare de izvoare termale, care sunt
distribuite pe scară largă între Himalaya și 34°N., dar sunt cele mai numeroase la vest de
Tengri Nor (nord-vestul Lhasa). În această parte a Tibetului este atât de frig, încât aceste
izvoare sunt uneori reprezentate de coloane de gheață, apa aproape clocotită fiind înghețată în
zona de expulzare6.
Solurile sunt aluvionare şi sunt adesea formate din nisipul suflat de vânt, formând un
strat mai gros de pietrişuri. Culoarea variază de la maro deschis până la gri, în funcţie de
conţinutul pe care îl are humusul, în general fiind de o calitate mai proastă.
Prezintă în cea mai mare parte a teritoriului său un aspect stâncos indus de morfologia
şi structura litologică existentă. Stratul superficial de sol este aproape inexistent, locul
acestuia fiind luat de către pechete de rocă rezultate în urma procesului de gelifracţie.
Solurile fertile sunt cantonate de-a lungul arterelor hidrografice care traversează această
regiune, însă doar în sectorul inferior al acestora, pe distanţe ce variază de la un caz la altul.

Bibliografie

5
Qinye Yang., (2004),Tibetan Geography, China Intercontinental Press, p.312
6
Xiaodong Liu, et al., (2000), Climatic warming in the Tibetan Plateau during recent decades, International
Journal Of Climatology, vol.20, nr.14, pp.1729-1731
Gao Y. C., et al., (2013), Evaluation of high-resolution satellite precipitation products using
rain gauge observations over the Tibetan Plateau, vol.17, pp.837-849
Guoning Wan., et al., (2017), The Precipitation Variations in the Qinghai-Xizang (Tibetan) Plateau
during 1961–2015, vol.8, nr.80

Kai-Jun Zhang, et al., (2014), Central Tibetan Meso-Tethyan oceanic plateau, vol.210-201,
Kuang X., et al., (2016), Review on climate change on the Tibetan Plateau during the last half
century, vol.121
Longwei Xiang, et al., (2016), Groundwater storage changes in the Tibetan Plateau and
adjacent areas revealed from Grace satellite gravity data, vol. 449,
Qinye Yang., (2004),Tibetan Geography, China Intercontinental Press
Rajesh S., et al., (2019), Crustal Architecture and Evolution of the Himalaya-Karakoram-
Tibet Orogen, The Geological Society, Londra
Xiaodong Liu, et al., (2000), Climatic warming in the Tibetan Plateau during recent decades,
International Journal Of Climatology, vol.20, nr.14
Xiao W., et al.,(2014), Geomorphological divisions of the Tibet Plateau based on
topographical feature point groups from DEMs, vol.20, nr.4
https://www.scribd.com/doc/122303288/Tibet

https://oak.ucc.nau.edu/wittke/Tibet/Plateau.html