RELIEFOSFERA

Reliefosfera este o parte a Invelisului natural geographic ce cuprinde relieful Pamantului. In cadrul Invelisului natural geographic, reliefosfera ocupa pozitia bazala, pe ea se sprijina, dar si se interfereaza (pe adancimi diferite) cu atmosfera, hidrosfera, biosfera, pedosfera si sociosfera. La nivelul ei se inregistreaza cele mai importante schimburi de substanta si energie ale Invelisului natural geographic cu unele din Invelisurile interne ale Pamantului (indeosebi astenosfera). Macroformele Continentele reprezinta macroforme positive inconjurate total sau nu in cea mai mare parte de apele bazinelor marine si oceanice. Alcatuiesc cca 29% din suprafata terestra fiind concentrate indeosebi in emisfera Nordica (39,4% fata de cea sudica 19%). Uneori se separa si o Emisfera continental in care uscatul ar reprezenta 47,4% si o Emisfera oceanica cu uscat in proportie de numai 10,6%. Bazinele oceanice impreuna cu marile continentale ocupa 71% din suprafata terestra. Sunt forme de relief negative, acoperite de apa. Cea mai mare parte a lor se suprapune peste sectoare din scoarta, alcatuite din patura bazaltica. Pe vertical pana la 1000 m, se afla 8,5% din suprafata bazinelor, intre 1000 si 3000 m se desfasoara 7,8% intre 3000 m si 4000 m cca 14,7%, pentru ca fundul bazinelor, desfasurat intre 4000 m si 6000 m, sa constituie 40%. Foselor oceanice (la adancimi ce depasesc 6000 m ) le revine cca 1%. Adancimea medie a bazinelor oceanice este de 3790 m. Mezoformele In domeniul continental se pot separa: Lanturi muntoase ce reprezinta sisteme de munti individualizate in lungul unor foste depresiuni tectonice pe parcursul a mai multor zeci sau sute de milioane de ani (caledonidele, din nord-vestul Europei, au rezultat in prima parte a Paleozoicului; hercinidele, din central Europei, s-au format in a doua parte a Paleozoicului; alpinidele, ce dau cele mai impunatoare sisteme de munti inalti, au aparut in mai multe faze tectonogenetice, incepand de la finele Mezozoicului pana in Neogen. Se pot clasifica dupa criteria diferite:
1

dupa altitudine sunt lanturi cu: -munti josi cu inaltimi sub 1000 m (M. Oas) -munti cu inaltime medie de 1000-2000 m (M. Apuseni) -munti inalti la 2000-4000 m (M. Alpi) -munti foarte inalti peste 4000 m (M. Himalaya) dupa geneza sunt lanturi cu: -munti de cutare (marea majoritate a lanturilor muntoase alpine) -munti bloc sunt muntii de cutare vechi, care au fost erodati, fragmentati tectonic in blocuri ce-au suferit inaltari (M. Padurea Neagra) -munti vulcanici care au rezultat prin eruptii pe anumite aliniamente (M. Calimani) dupa varsta sunt: -munti foarte vechi, unii reinaltati, caledonici (Alpii Scandinaviei) -munti vechi hercinici (Urali, M. Vosgi) -munti tineri alpine (Alpii, Carpatii, Caucaz, Himalaya, etc.) Podisurile se caracterizeaza prin poduri interfluviale netede si foarte largi. Vaile care le separa sunt adanci (peste 100 m ) si au versanti cu panta accentuate. Pot fi intalnite la orice altitudine. Se disting mai multe tipuri (Gr. Posea, 1986) dupa structura: -podisuri in regiunile cu structura tabulara (Pod. Colorado, Pod. Dobrogei de Sud) -podisuri in regiunile cu structura monoclinala (Pod. Moldovei); in cazul lor stratul superior este alcatuit din roci rezistente la eroziune; au desfasurare larga podurile interfluviale (platouri) dupa geneza: -podisuri de eroziune care se intalnesc in regiunile peneplenate si ridicate (Pod. Casimcei) -podisuri de acumulare care corespund unor campii piemontane ridicate (Pod. Getic) dupa altitudine: -podisuri inalte aflate la peste 1000 m altitudine (Pod. Pamir) -podisuri medii la altitudini de 300-1000 m (Pod. Somesan) -podisuri joase cu inaltime mica sub 300 m (Pod. Dobrogei de Sud) dupa pozitie, in raport cu lanturile muntoase: -podisuri intramontane (Pod. Transilvaniei) -podisuri extramontane (Pod. Moldovei) dupa varsta sunt:
2

-podisuri vechi (Podisul Casimcei) -podisuri rercente (Pod. Getic, Pod. Lipovei) dupa alcatuirea geologica sunt: -podisuri din roci sedimentare (Pod. Getic) -podisuri din roci vulcanice (Pod. Decan) -podisuri din roci cristaline (Pod. Casimcei) Dealurile reprezinta un relief la altitudini de 300-1000 m, mult mai fragmentat decat podisurile in care vaile sunt mult mai numeroase si, ca urmare, suprafetele de versant au o pondere foarte ridicata. Frecvent, rezulta prin fragmentarea fie a unei regiuni muntoase nu prea inalte, fie a unui podis. Se pot separa mai multe tipuri avand in vedere criterii genetice, evolutive, inaltime. dupa geneza: -dealuri rezultate prin procese de cutare si ridicare (Subcarpatii) -dealuri rezultate prin bombare diapira (unele dealuri subcarpatice de la contactul cu Campia Romana) -dealuri formate din fragmentarea unei regiuni de podis (cea mai mare parte din Transilvania) dupa altitudine sunt: -dealuri joase la altitudine de 200-400 m (Dealurile de Vest) -dealurile mijlocii la 400-600 m (Dealurile Tarnavelor) -dealurile inalte la peste 600 m (o parte din Subcarpati) dupa alcatuirea petrografica se pot separa: -maguri vulcanice (Simleu) -maguri cristaline (Codrului) -dealuri sedimentare (cele mai multe). Campiile reprezinta forme de relief majore la altitudini joase (sub 300 m) si carora le sunt specific netezimea si dimensiunile mari ale podurilor interfluviale (numite campuri), densitate mica a vailor ce au adancime redusa. Rezulta prin procese de acumulare (marea majoritate) sau de eroziune. Genetic se separa: Campiile de acumulare cu subtipurile: -Campii piemontane rezultate din ingemanarea unor conuri aluviale mari (de exemplu, Campia Ploiesti)

-Campii de glacis apar la contactul cu dealurile (la marginea Subcarpatilor Curburii) sau chiar la marginea muntilor (vestul M. Zarandului) prin acumulari coluvioproluviale sub forma de panze suprapuse -Campii de terase formate dintr-un sistem de terase rezultate prin eroziune intr-o regiune de campie inalta (ezemplu, Campia Pitesti, Campia Tecuciului) -Campii fluvio-lacustre rezultate prin colmatarea unor lacuri; au numele si de campie tabulara (de exemplu, Baraganul Central) -Campii de subsidenta s-au format in regiuni ce sufera o lasare continua. Sunt campii netede, mlastinoase, cu panza freatica aproape de suprafata, unde revarsarile si inundatiile au frecventa mare (campiile Titu, Gheorghita, Siretului) -Campii de divagare sunt campii netede, unde procesul de acumulare este foarte bogat datorita debitului solid ridicat al raurilor; acumularea este insotita de schimbarea frecventa a pozitiei albiilor -Campii de nivel la baza au rezultat prin acumulari bogate de material fine in zonele de varsare ale fluviilor in mare. Se dezvolta repede cand platforma litorala este larga, adancimile sunt mici, debitul solid al fluviilor este bogat, nu se produc maree sau tarmul se afla in usoara ridicare. Sunt netede, pe ele se pastreaza albii parasite in urma unor frecvente divagari. (ex. Campiile din estul Chinei, in nordul M. Caspice, in jurul lacurilor Aral, Ciad) -Campiile glaciare si fluvioglaciare (sandrele) se nasc la marginile calotelor glaciare din materiale carate de torentii subglaciari. Prin topirea masei de gheata ramane un relief de acumulare, cu numeroase denivelari formate din morene si conuri de nisip dezvoltate de torentii subglaciari -Campiile eoliene sunt campii cu mari acumulari de nisip transportat de vant. Prezinta un relief format din dune si microdepresiuni ce cunosc o dinamica active. Se intalnesc in regiunile desertice si semidesertice din Libia, Peninsula Arabia, Asia Centrala -Campiile de loess sunt regiuni joase netede pe care au fost accumulate loess si depozite leossoide pe grosimi mari (de exemplu, estul Chinei)

Campiile de eroziune au rezultat prin erodarea in sute de milioane de ani a unor masive muntoase. Ca urmare, au character de campii finale (la finele unei evolutii de durata); sunt usor denivelate, au martori de eroziune (inselberguri); sunt cunoscute sub numele de peneplene (evolutie in climat temperat0 si pediplene (evolutie sub climat arid). Amandoua se refera la spatii foarte largi. Campiile litorale au caracter mixt (erozivo-acumulativ), fiind platforme litorale ridicate neotectonic. Curba hipsometrica a Pamantului
4

Toate aceste forme majore planetare se inscriu ca trepte evidente in ansamblul unei reprezentari grafice din analiza careia rezulta ca: -cea mai mare parte a continentelor (cca 75%) au inaltimi sub 1000 m; precumpanesc campiile si regiunile de dealuri si podis -lanturile muntoase cu altitudini mai mari de 1000 m reprezinta fasii disparate, in ansamblul reliefului continentelor -cea mai mare parte di bazinele oceanice (75%) se desfasoara la adancimi de 30006000 m; gropile abisale apar ca accidente pe fundul marilor depresiuni in vecinatatea ariilor continentale -daca se excepteaza extremitatea ( muntii si gropile abisale), atunci platform continentala si taluzul fac racordul intre doua mari trepte ale Pamantului continentele si depresiunile oceanice.