GEOGRAFIA

CUATERNARULUI

Tutore curs:

Conf. univ. dr. Marian ENE

 METODE
DE
CERCETARE
A
PALEOMEDIULUI
CUATERNAR
 Cuaternarul intră sub incidenţa de cercetare a mai multor ştiinţe
─ geologie, paleontologie, geomorfologie ş.a., motiv pentru care şi
metodele de cercetare sunt multiple, diferenţiate după scop.

Metoda lito-biostratigrafică. Folosind fenomenul ireversibil al

evoluţiei biologice metoda este frecvent folosită în ordonarea succesiunilor
stratigrafice ale depozitelor marine, lacustre şi continentale.

Se încearcă stabilirea unor litofaciesuri şi stratotipuri (straturi care conţin o

asociaţie unică de fosile) prin care să se facă posibilă paralelizarea unor formaţiuni
care s-au depus în aceleaşi condiţii de sedimentare (medii de sedimentare).

Pe baza principiului superpoziţiei orizonturilor litofaciale şi biostratigrafice a

fost posibilă stabilirea unei cronologii relative a formaţiunilor şi principalelor
evenimente din timpul Cuaternarului
https://slideplayer.com/slide/1588192/
https://allyouneedisbiology.wordpress.com/tag/index-fossil/
http://gidahatari.com/ih-es/cual-es-la-diferencia-entre-los-sedimentos-consolidados-y-no-consolidados
Formaţiunile glaciare, alcătuite din materiale detritice, sunt însă
aproape complet lipsite de fosile. Astfel, aplicarea metodelor clasice ale
biostratigrafiei, bazate pe evoluţia faunelor şi florelor, devine foarte
dificilă pentru studiul depozitelor cuaternare.
https://www.geological-digressions.com/atlas-of-sediments-and-sedimentary-structures-
glaciofluvial-periglacial/
Metode geomorfologice. Au avut şi au încă un loc important în descifrarea şi
cunoaşterea reliefului şi depozitelor cuaternare, în stabilirea dinamicii gheţarilor, a relaţiilor
dintre oscilaţiile gheţarilor şi reliefurile fluviatile şi marine.
https://simple.wikipedia.org/wiki/Fluvial_terrace
c A. Penck şi Ed. Brückner (1909) stabilesc, pe baza relaţiilor geomorfologice şi
stratigrafice dintre morenele, depozitele fluvio-glaciare şi terasele fluviatile din Alpi prima
cronologie a glaciaţiunii alpine. Cele patru glaciaţiuni succesive ─ Günz, Mindel, Riss, Würm
─ rezultă din existenţa celor patru serii de pietrişuri şi terase existente pe marginea nordică a
Alpilor şi afluenţilor principali de la izvoarele Dunării. Terasele şi pietrişurile corespund
fazelor aluvionare din timpul glaciaţiunilor, iar formarea văilor şi tăierea frunţilor de terasă
corespund interglaciarelor. A.Penck a urmărit în amonte cele patru serii de pietrişuri de terasă
şi a observat trecerea lor în morene cu grade diferite de alterare: terasele superioare trec în
morene mai vechi, mai alterate, günziene şi mindeliene, iar cele inferioare în morene mai
recente, rissiene şi würmiene

Trecerea depozitelor de terasă în depozite morenice (după Penck şi Brückner, 1909)

MORENE TERMINALE
Mindel Wurm
ALUVIUNI DE TERASĂ Riss
Gunz
Wurm
Mindel Riss
Gunz m
800

700
https://www.wikiwand.com/en/Riss_glaciation
c Ch.Dépèret (1923) propune o clasificare a teraselor marine din
bazinul Mediteranei şi racordarea acestora cu terasele fluviatile, în raport
cu glacio-eustatismul şi glaciaţiunile cuaternare (acumulare =
transgresiune= interglaciar). Prin aceasta se completează sistemul de
corelare geomorfologic şi geocronologic între sistemele de modelare
glaciar, fluviatil şi marin.

SICILIAN 90-100 m (DONAU-GUNZ)

1 MILAZZIAN 55-60 m (GUNZ-MINDEL)
2
TYRRHENIAN 30-40 m (MINDEL-RISS)
3 MONASTIRIAN 15-20 m (RISS-WURM)
4 5

Adâncire (tăierea fruntii de terasă) = regresiune = glaciar 1-DONAU; 2-GUNZ; 3-MINDEL; 4-RISS; 5-WURM
Acumulare = transgresiune = interglaciar

Cronologia teraselor marine din bazinul Mediteranei (după Dépèret, 1923)

 Terase marine – Santa Cruz, California

https://www.usgs.gov/media/images/marine-terraces-near-santa-cruz-ca
Metoda varvelor (argilelor rubanate). Fundamentată de geologul Gerald de Geer
şi prezentată la Congresul Internaţional de Geologie din 1910 de la Stockholm, constă în
numărarea stratelor diferenţiate granulometric şi coloristic depuse în lacurile şi depresiunile
proglaciare. Vara, când apele provenite din topirea gheţarului sunt abundente, se acumulează un
orizont predominant detritic (nisipuri), mai gros şi mai deschis la culoare. În schimb, toamna şi
iarna, când aporturile detritice sunt mult sau complet reduse, în depresiunile şi lacurile
proglaciare se decantează argile, mâluri şi materiale organice, ce formează un orizont mai subţire
şi mai închis la culoare. O pereche alcătuită din două secvenţe sedimentare, de vară şi de iarnă,
constituie o varvă (fig.2.4.). Prin numărarea stratelor anuale (varvelor) G. de Geer (1912) face
primele datări de vârstă absolută a sedimentelor proglaciare (geocronologia varvelor), prin
această metodă stabilindu-se cu multă precizie fazele de retragere ale ultimei calote glaciare
scandinave (fig.2.5.), apoi a celei din jurul Marilor Lacuri (America de Nord), Patagonia etc.
ani SCARA
(a.Hr.)
SUEDEZĂ
Alcătuirea unei varve BIPARTITIA CALOTEI
6 000
FINI-
din două secvenţe sedimentare GLACIAR
II 8 000
SALPAUSSELKA
I

SANKT-PETERSBURG 10 000 GOTHI-

GLACIAR
iarnă
varvă LANGELAND
vară (1 an)
12 000
DANI-
GLACIAR
POMERANIA 14 000

FRANCKFURT 16 000 GERMANI-

GLACIAR
Cronologia retragerii
18 000
BRANDENBURG
ultimei calote glaciare scandinave
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Proglacial_lacustrine_rhythmitic_argillite_(varvite)_(Konnarock_Formation,_Neoproterozoic,_~750_Ma;_Grassy_Branch
_Outcrop_-_Rt._603_roadcut,_Smyth_County,_Virginia,_USA)_13_(30464398231).jpg
https://www.researchgate.net/figure/Glacial-varves-and-other-laminated-
sediment-in-cores-from-the-Connecticut-Valley-All_fig3_236109418
http://www.seddepseq.co.uk/SEDIMENTOLOGY/Sedimentology_Features/Strat_Bedforms/Bedding.htm
 stratigrafice
Metoda sporo-polinică. Are în vedere aprecierea Zone palino- Vârsta Ponderea relativă

Zone
cronologice B.P. a vegetatiei
cantitativ-statistică a grăunţilor fosili de spori şi polen conservaţi
în formaţiunile sedimentare, cu precădere turbă, cărbune, mâl, X

SUBATLANTIC

1 OOO
argilă. Prin stabilirea frecvenţei diverselor specii de arbori de la
care au provenit sporii şi polenul se reconstituie spectrul

POSTGLACIAR sau HOLOCEN

Fag

2 000
IX
asociaţiilor vegetale dintr-un anumit teritoriu, pe baza cărora pot fi
deduse condiţiile climatice care au existat în timpul acumulării

3 000
SUBBOREAL
orizontului sedimentar. VIII

4 000
Metoda a fost pusă la punct de geologul suedez Lenard von Post

OPTIM CLIMATIC
care, în anul 1916, la o întrunire a naturaliştilor scandinavi,

5 000
VII
prezintă prima diagramă polinică rezultată în urma unor studii

ATLANTIC

6 000
Stejar
stratigrafice. Metoda, cea mai importantă în cunoaşterea
evoluţiilor mediilor vegetale, permite stabilirea unui cadru VI

7 000
cronologic mai exact, bazat şi pe evoluţia climatelor, doar pentru

BOREAL

8 000
timpurile Tardiglaciarului şi Postglaciarului. V
La început a fost folosită cronologia paleobotanică (Preboreal,

9 000
BOREAL
Boreal, Atlantic, Subboreal, Subatlantic) propusă de A. Blytt

PRE-
IV

10 000
(1876), la care s-au adăugat ulterior zonele palinocronologice,

TARDIGLACIAR
DRYAS III
numerotate de la I la X, ale lui F. Firbas (1946) (fig.).

11 000
ALLEROD II
Pin

12 000
DRYAS Ic

Ib

13 000
BOLLING

DRYAS Ia

14 000
Cronologia Tardiglaciarului şi Holocenului fixată pe baza evoluţiei vegetaţiei
https://www.google.com/search?q=analysis+of+pollen&sxsrf=ACYBGNT86N_0yZJC2kHIO3uEzoNNl51tcA:1581603134773&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=
2ahUKEwj2gJjo2s7nAhVEiFwKHaH9BKAQ_AUoAXoECAwQAw&biw=1910&bih=871#imgrc=NObL0qd3S_kSuM&imgdii=KPF4ldlDmZ8RuM
https://lape.prf.jcu.cz/en-areas-of-interest/palynology/
Metoda radiometrică. Este cea mai bună metodă pentru determinarea vârstei
absolute a unui eşantion mineral sau organic, având la bază timpul de înjumătăţire a
izotopilor radioactivi. A fost inventată de fizicianul american W.F. Libby (1949), care a
folosit izotopul radioactiv C14, provenit din reacţia neutronilor produşi de reacţiile
cosmice cu izotopul de azot (N14). Izotopul de C14 este absorbit din atmosferă de
corpurile organice şi se păstrează în cantitate constantă până la moartea acestora, după
care începe să se dezintegreze cu o perioadă de înjumătăţire de 5.730±40 ani.
Măsurarea conţinutului rezidual în C14 dintr-un corp organic permite calcularea vârstei
sale. Datorită perioadei scurte de înjumătăţire metoda radiometrică ce foloseşte ca
izotop C14 poate fi folosită pentru dotări până la vârste de 50 – 60.000 ani (tabel 2.2.).
Pentru stabilirea unor vârste mai mari se folosesc alte elemente
radioactive a căror dezintegrare radioactivă este lentă. Majoritate
rocilor conţin cantităţi minuscule de elemente radioactive cum sunt
uraniu (U235, 238), potasiu (K40), thoriu (Th235), rubiniu (Ru87), care
prin dezintegrare gradată pot forma alte elemente. Cunoscându-se
ritmul acestei dezintegrări se poate calcula vârsta rocilor prin
măsurarea cantităţii de elemente radiogenice, secundare, prezente
azi în asemenea roci.

Prin metode radiometrice au fost datate multe orizonturi

sedimentare cuaternare, reuşindu-se o mai bună cronologie şi
corelare regională a acestora. Prin convenţie, dată de referinţă zero,
prezentul, a fost fixată la anul 1950, şi în mod obişnuit valorile care
exprimă vârsta respectivă sunt urmate de iniţialele B.P. (lb. engleză:
before prezent = faţă de prezent; de exemplu 73.500±150 B.P.).
http://channelone.com/what-dating/what-isotope-is-used-for-radioactive-dating.html
 Metoda izotopilor de oxigen. Folosită pentru determinarea
paleotemperaturilor apelor marine din diferite timpuri geologice, dar mai ales în timpul
Cuaternarului.
Oxigenul se găseşte în natură sub forma a trei izotopi stabili ─ O16 (99,76%), O17
(0,04%) şi O18 (0,20%), varietăţi identice din punct de vedere chimic, dar cu greutăţi
atomice diferite.

https://www.youtube.com/watch?v=P7zUh9AM7MM
 Metoda izotopilor de oxigen.
Chimistul american H. Urey (1947) a constatat că abundenţa relativă a izotopilor de
O18 şi O16 înmagazinaţi în CO3Ca din cochiliile foraminiferelor depinde în mare măsură de
temperatura apei marine, păstrând proporţia din timpul formării acestora, iar proporţia
(O18/O16) variază indirect cu creşterea temperaturii apei (fig. 2.7.). Stabilindu-se relaţia
dintre proporţia de O18/O16 şi temperatura apei marine actuale se pot calcula temperaturile
apelor oceanice din trecutul geologic prin măsurarea proporţiei de O18/O16 conservat în
CO3Ca din cochiliile foraminiferelor fosile. Compoziţiile izotopice determinate sunt
exprimate prin δO18 (‰): C
30

25

20

15

10

5
Descreşterea abundenţei relative a O18 odată
cu creşterea temperaturii apei (după Urey, 1951) 0
18
-3 -2 -1 0 1 2
 18

Stadii climatice
O
În urma determinărilor făcute pe carotele extrase de
Vârsta

Terminale
3
10 GLACIAR INTERGLACIAR
ani B.P.

pe fundul Oceanului Atlantic, C. Emiliani (1955),

-0,5 -1,0 -1,5 -2,0
0
1
2
I apoi J.N. Shackleton şi N. Opdyke (1973) au realizat
3
4
curba variaţiei O18 şi a paleotemperaturilor apelor
5
marine în ultimii 800.000 ani, identificând 23 stadii
II
-128
climatice (numerotate de la 1 la 23), dintre care 11
sunt reci, şi au făcut unele aprecieri:
6

7 c stadiile 1-18 corespund epocii

III
-251
8
paleomagnetice Brunhes;
9
c stadiile 2,3,4, şi 5 corespund ultimei
-347
10
IV
glaciaţiuni (inclusiv substadiile 5a, 5b, 5c şi 5d);
11
c substadiul 5e aparţine ultimului interglaciar;
-440 V c în epoca paleomagnetică Brunhes au avut loc
8 glaciaţiuni: 18, 16, 14, 12, 10, 8, 6 plus ultima
12

13

glaciaţiune;
VI

14

15
c succesiunea alternativă evidentă glaciar-
-592
16
VII
interglaciar a apărut în ultimii 800.000 ani.
17 VIII

18

19 IX
-750
20

21
X

22 Curba paleotemperaturilor cu stadiile paleoclimatice şi terminalele glaciare

(după Shackleton şi Opdyke,1973).
23
Metoda paleomagnetică.
Frecvent folosită în reconstituirile
paleogeografice, se poate aplica atât în rocile
vulcanice, cât şi în cele sedimentare.

Magnetizarea remanentă, conservată în

rocile vulcanice sau sedimentare, nu mai
este afectată de schimbările ulterioare ale
câmpului magnetic, fapt pentru care ele
înregistrează direcţia câmpului magnetic
al Pământului din timpul în care s-au
format. În consecinţă, ambele tipuri de
roci, vulcanice şi sedimentare, pot conţine
o magnetizare remanentă care reflectă
direcţia polului magnetic din timpul când
s-a format roca.

Pentru orice timp dat, câmpul magnetic

poate fi definit prin trei parametri:

• declinaţia (D), unghiul dintre nordul

magnetic şi nordul geografic;
Metoda paleomagnetică

➢ înclinaţia sau dip (I),

înclinaţia faţă de orizontală a
unui ac suspendat, liber, şi
care variază de la 0° la
ecuatorul magnetic la 90° la
polul magnetic;

➢ intensitatea (F) sau

puterea câmpului, care este
de 1,5 ori mai puternică la
ecuator faţă de cea de la
poli.
Pe baza studiilor detaliate ale paleomagnetismului rocilor a putut fi reconstituită migrarea polului
geomagnetic în decursul trecutului geologic, dar mai ales în timpul Cuaternarului (fig.), faţă de
care V. Bucha (1976) leagă şi o parte din evenimentele climatice din emisfera nordică.

0 14 0
13
180
15
12
11
10 33-37
4
2

6 0 38
22 28-32
8
26

90 V

25

90 E
Schimbarea poziţiei nordului
magnetic în ultimii 38.000 ani
(după Bucha, 1976) 0
https://www.europapress.es/ciencia/habitat-y-clima/noticia-errante-polo-magnetico-anticipa-revision-modelo-
navegacion-20190110134005.html
Există şi un alt aspect, foarte important, care a rezultat din studiul paleomagnetismului rocilor, şi
anume că în decursul timpului, câmpul magnetic al Pământului a suferit modificări, iar emanaţia
remanentă poate fi normală (la fel cu cea actuală) sau inversă. Cercetările au arătat că inversarea
polilor magnetici are loc în câteva mii de ani, iar polaritatea normală sau inversă este apoi
menţinută pentru perioade ce variază între 100 000 ani şi 50 milioane ani.

https://college.cengage.com/geology/resources/protected/physicallab/thelab/plates1/activities/activity2/activity2.htm
Folosind rocile

MATUYAMA

MATUYAMA
Vârsta Polaritatea

BRUNHES
BRUNHES
mil. ani magnetică Evenimente Epoci

GILBERT

GILBERT
GAUSS

GAUSS
vulcanice, inclusiv cele 0

BRUNHES
situate de o parte şi de
alta a riftului medio- 0,5
N N N N

atlantic, a fost întocmită

scara schimbărilor de Jaramilo
1
polaritate ale câmpului
magnetic al Pământului

MATUYAMA
(A. Cox, R. Dolli şi G. 1,5

Dalrymple, 1963, 1965) Olduvai S S S S

pentru cel puţin patru 2

milioane de ani B RIFT

(fig.2.10.). Timpul când polaritate normală polaritate inversă
2,5
câmpul magnetic a avut
aceeaşi polaritate
GAUSS
Kaena
corespunde unei epoci 3
Mammeouth
(Gilbert, Gauss,
Matuyama, Brünhes), 3,5

iar diferitele schimbări

GILBERT

de polaritate de durată
4
mai mică din interiorul
acestora corespund unor A
evenimente (Olduvai, A. Scara polarităţii geomagnetice; B. Epocile
NORMALĂ
Jaramillo etc.). paleomagnetismului de o parte şi alta a riftului
INVERSĂ medio-atlantic
 Tefrocronologia (lb. greacă: tephros = cenuşă). Este o metodă utilizată în studiul
depozitelor cuaternare atât pentru stabilirea stratigrafiei, cât şi pentru datarea acestora.
Cenuşile vulcanice (cu conţinut mineralogic şi chimic asemănător) intercalate în
formaţiunile cuaternare constituie orizonturi reper ce pot fi clar identificate (sub raport
chimic şi mineralogic), dar şi bine datate (prin metode radiometrice).

https://en.wikipedia.org/wiki/Tephrochronology
https://www.liberaldictionary.com/tephrochronology/
Dendrocronologia (lb. greacă: dendron = arbore). Metoda, care a fost pusă la punct de
către A.E. Douglas (1920) în S.U.A., se bazează pe studiul inelelor de creştere ale arborilor ce au
o mare longevitate. De exemplu Pinus aristata şi Sequoia gigantea în S.U.A, sau stejarul în
Europa, au permis datări de la 9.000 la 5.000 ani B.P.

https://www.fs.fed.us/database/feis/plants/tree/pinari/all.html https://www.sciencephoto.com/media/25240/view/english-oak-tree-
quercus-robur-at-dawn
Dendrocronologia (lb. greacă: dendron = arbore).
Fiecare inel anual este format din celule lemnoase mai mari, ce cresc primăvara, şi din celule mai
mici, corespunzătoare anotimpurilor de vară şi toamnă. Verile mai umede produc inele de creştere
mai groase, pe când verile secetoase micşorează mult dimensiunea acestora.
https://www.youtube.com/watch?v=AlMfqzihNTE
Dendrocronologia (lb. greacă: dendron = arbore).
Lăţimea inelelor de creştere este condiţionată în America de Nord de precipitaţii, iar în
Scandinavia de temperaturile estivale. Metoda este folosită pentru datarea unor depozite
cuaternare recente (istorice), dar mai ales pentru reconstituirea condiţiilor de mediu din timpul
creşterii copacilor respectivi. Corelându-se inelele de creştere ale copacilor dintr-o succesiune
stratigrafică din vestul S.U.A., s-a reuşit realizarea unei dendrocronologii ce se întinde peste
aproape tot Holocenul.

https://serc.carleton.edu/trex/students/labs/part_1xxxx.html
https://www.joshuanava.biz/analysis-of-paintings/dendrochronology-treering-dating-of-panel-paintings.html
 (Ani x 10 B.P)
Metodele arheologice. Sunt folosite
VÂRSTA
STRATI-
3

GRAFIE Culturi

vârstei
EPOCI
P EPOCA
materiale
pentru estimarea relative a
POSTGLACIAR
formaţiunilor cuaternare, luându-se ca reper
ISTORICĂ
0 FIER
HOLOCEN

EPOCA
MET. BRONZ
VADASTRA
NEOLITIC

NOISIAN
orizonturile care conţin culturi materiale ale
HAMANGIA
5

TARDE-

AURIGNACIAN
căror caracteristici arată apartenenţa la o
SUPERIOR
10
S U P E R I O R

anumită epocă de dezvoltare a acestora.

WURM

SOLUTREAN
N

MOUSTERIAN
C
M E D I U
E

A C H E U L E I A N
R-W

L A V O I S I A N
T
C

128 Valoarea stratigrafică este mai puţin

I
RISS

precisă deoarece în regiuni diferite evoluţia

O

A B B E V I L L I A N
L

180
culturii materiale nu s-a realizat în acelaşi timp,
U
T

M-R

R
I

N
O

începând mai devreme sau încheindu-se mai

D

O
S

A
E

MINDEL

târziu. Totuşi, pe baza dezvoltării culturilor

I
E
M

N
I

500
R

materiale din diferite regiuni ale lumii a rezultat

O
L
G-M
E

scara cronologică arheologică (tabel 2.3.),

T

CULTURA DE PRUND
F
A

800
(”pebble cuture”)
L

fixarea în timp a resturilor materiale făcându-se

D-G GUNZ
I N F E R I O R

A
P

L
I

prin metode radiometrice, sporopolinice şi

P

biostratigrafice.
 STRATIGRAFICĂ
Metode pedologice. Se bazează E U R O P A

SCARA
ASIA CHINA
CENTRALĂ (Luochuan)
pe analiza succesiunii orizonturilor de ALPI
EUROPA
DE NV
EUROPA
CENTRALĂ
EUROPA
DE EST
(Tadjikistan)

(Câmpia Rusă)
(corespunzătoare
(Ungaria)
paleosoluri
interglaciarelor sau interstadialelor) şi
HOLO-
CEN
HOLOCEN SOL RECENT HOLOCEN SOL RECENT SOL RECENT

.. 1

SUPERIOR
LOESS
loessuri (glaciare sau stadiale), contribuind ALLEROD H1 H U M U S

ORIZONTUL SUPERIOR VALDAIAN

.. 1 PK
BOLLING H2 H U M U S LOESSUL

la cunoaşterea asociaţiilor climatice şi la

III 13 MALAN

M
LOESS 2 LOESS

orizontarea stratigrafică a Pleistocenului, DENEKAMP MENDE SUPER. SOLUL

II PK 1. SOL

R
(STILLFRIED B) BRIANSK
îndeosebi a celui superior.
MF1 - Mf2

MEDIU
II LOESS 3 LOESS LOESS

U
BASAHARC DUBLU III PK 2. SOL
BD1 - Bd2

W
S
4 LOESS LOESS

INFERIOR
LOESS
1 BASAHARC INF. a
bc IV PK 3. SOL
I 2 BA
5d LOESS LOESS

E
LOESS
RISS- MENDE INF. ORIZONTUL e V PK 4. SOL
EEMIAN
WURM MB1 -Mb2 MIKULINIAN
128

H
ORIZONTUL
II WARTHE LOESS 6 LOESS LOESS
MOSKOVIAN

R I S S
195

SAALE
M E D I U
PAKS ORIZONTUL VI PK
I-II TREENE 7 5. SOL
ODINŢOVIAN

N
Phe
251
I DRENTHE ORIZONTUL 8
LOESS, NISIP LOESS LOESS
NIPRIAN
297

U
SOL ALUVIAL 9 VII PK

HOLSTEINIAN
MINDEL-RISS
DE PĂDURE
ORIZONTUL
R

10 LOESS
P L E I S T O C E N

STRAT LIKHVINIAN
DE 11 VIII PK
B

NISIP 440
12 LOESS
ORIZONTUL
MINDEL

ELSTER

OKANIAN 13
Pd1 14 IX a

PAKS INF.
15
GUNZ - MINDEL

CROMERIAN

16 IX PK
LOESS
17
Pd2 ORIZONTUL 18 IX b
PLATOVIAN 19
LOESS 20 LOESS
729
ORIZONTUL X PK
MIKHAILOVKAN 21

ORIZONTUL
Subdiviziuni cronostratigrafice regionale ale MENAPIAN
LOESS
MOROZOVKAN 22 LOESS
GUNZ
loessului şi paleosolurilor
https://www.geo.uzh.ch/microsite/alpecole/static/course/lessons/27/27d/27d_same-01-zoom.htm
https://geology-fundamentals.fandom.com/wiki/4245394/paleosols-
MULŢUMESC
PENTRU
ATENŢIE!
Conf. univ. dr. Marian ENE