CZU:159.9:373.

3
FORMAREA IMAGINII DE SINE LA PREADOLESCENȚI
Lilia PAVLENKO, dr., conf. univ., Catedra PEP, UST
Axenia TONU-LIȘAN, masterandă, gr. 24 M, Catedra PEP, UST
Rezumat. Imaginea de sine dintotdeauna a prezentat un subiect de interes pentru oamenii de știință. Studiile
asupra manifestării imaginii de sine la diferite vârste, în special, la vârsta adolescentă au constatat că anume
perioada dată este propice pentru formarea conținutului acesteia, fapt descris și în lucrarea de față.
Cuvinte-cheie: conceptul de sine, imaginea de sine, vârstă preadolescență, încrederea în sine, stima de sine,
factorii de dezvoltare a imaginii de sine.
Summary. Self-esteem has always been an interesting topic for scientists. Studies on the manifestation of
self-esteem at different ages, in particular in adolescence, showed that it is this period that contributes to the
formation of its content, and this fact is described in this paper.
Keywords: self-concept, self-image, preteen age, self-confidence, self-esteem, factors for self-image
development.
Pentru a deveni ceea ce dorim sau pentru a ne realiza posibilitățile pe care le avem trebuie să
ne cunoaștem, să ne explorăm propriul eu și să dobândim o imagine de sine cât mai exactă.
Cercetarea imaginii de sine, a esenței, structurii, calităților și funcțiilor acesteia în contextul
personalității a preocupat mulți cercetători recunoscuți cum ar fi: W. James, R. Berns, E. Berne, I.
Kon, A. Stolin, în Republica Moldova – I. Racu, Iu. Racu, M. Zlate, D. Cristea etc.
La vârsta preadolescentă studierea imaginii de sine dobândește o semnificație deosebită
datorită faptului că anume în această perioadă este atât de intens procesul formării sale, fapt ce
determină în mare măsură caracteristicile de personalitate și comportamentale ale preadolescentului.
Vârsta preadolescentă ocupă un loc deosebit în procesul global de ontogeneză. Trecerea de la
copilărie la vârsta adultă are loc de obicei anevoios și alteori dinamic, în ea se combină cel mai des
tendințele contradictorii ale dezvoltării sociale. Pe de o parte, sunt specifice pentru această etapă
manifestările negative, dezarmonia personalității, transformarea și schimbarea intereselor
prestabilite ale copilului, caracterul nonconformist al acestuia în raport cu adulții. Pe de altă parte,
sunt specifici și o serie de factori pozitivi: crește independența preadolescentului, mult mai variate
și semnificative sunt relațiile cu semenii și adulții, domeniul de activitate se extinde și se schimbă
semnificativ, se dezvoltară o atitudine responsabilă față de sine și față de ceilalți [11, p.165-173].
De la 10-11ani până la 14-15 ani au loc transformări radicale în întreaga personalitate.
Majoritatea structurilor psihologice se formează ca noi în baza dărâmării conținutului vechi
fortificând și dezvoltarea unui conținut calitativ nou a conștiinței de sine. Direcția generală în
formarea conștiinței de sine pentru această vârstă este: de la o cunoaștere destul de naivă,
superficială a “Eu-lui” spre o autocunoaștere din ce în ce mai profundă care se îmbină cu o
autoapreciere bine determinată, însă cu fluctuații mari. De la preadolescentul inferior, spre
adolescentul superior are loc transferarea accentelor în autoapreciere de la laturile exterioare ale
personalității la lumea interioară proprie.
În același timp are loc mișcarea de la conștientizarea unor caracteristici izolate la
autocunoașterea integră a caracterului. Dezvoltarea componentului cognitiv și afectiv decurge
paralel, așa încât preadolescentul descoperă noi caracteristici psihologice în propria personalitate iar
atitudinea față de ele se fixează în autoaprecierea specifică.
Autoaprecierea preadolescentului se izolează treptat de aprecierile oamenilor din anturaj: este
nu numai conștientizarea “Eu-lui” individual, dar și conștientizarea atitudinii proprii față de acest
“Eu” [10].
În preadolescență conceptul de sine suferă anumite schimbări din varii motive. Este etapa al
cărui profil depinde în mare măsură de maturizarea funcțiilor sexuale, cu toată suita de consecințe
psihice și sociale ce derivă din acest fapt. În perioada școlară, în plan intelectual apar sistemele de
operații concrete, reversibile, bazate pe anticipări și retroacțiuni, gândirea devenind din ce în ce mai
flexibilă. Prin intrare în școală se extinde câmpul relațional, universul familial fiind dublat de cel
școlar. Apar interese cognitive și școlare. Persoanele semnificative devin obiecte de identificare

200
pentru corp, premisa pentru configurarea eului ideal. Eul devine mai puternic și mai coerent, găsind
în ceilalți posibilitatea de autovalorizare prin competiție și comparare interpersonală. Se dezvoltă
astfel câmpul identității, imaginii de sine și capacitatea extinderii eului [8].
C. Rogers (1951) alături de alți psihologi de orientare umanistă, consideră sinele ca putând fi
înțeles doar din punct de vedere unic al individului, pentru că sinele este un concept ce descrie
individul din interior și nu poate fi relevat sau cunoscut din exterior fără a-i modifica aproape tot
conținutul. Identitatea de sine include mai multe componente, printre care: identitatea fizică,
psihosexuală, vocațională, moral-spirituală, toate acestea exprimându-se prin caracteristici
psihologice și comportamente care afirmă și întăresc sinele, personalitatea individului.
În viziunea lui C. Rogers formarea conceptului de sine nu se formează fără contradicții.
Persoana se confruntă cu o dilemă: să accepte evaluarea celorlalți sau să rămână cu a sa. Cu alte
cuvinte se depreciază fie pe sine, fie pe ceilalți. În procesul de socializare, copilul abandonează
mecanismul individual de evaluare și își supune comportamentul în sistemul de considerații al
celorlalți pentru a nu-și pierde dragostea și încrederea.
Ion Al. Dumitriu consideră că ,,sinele este o structură psihică relativ stabilă care se formează
în ontogeneza individului” în cadrul și prin intermediul proceselor de socializare și educație. În
viziunea aceluiași autor sinele constă într-o constelație de atitudini ale persoanei față de sine însăși
și față de alții, a căror stabilitate relativă conferă consistență și coerență de sine. Complexitatea
sinelui, multitudinea fațetelor sale explică adaptarea flexibilă la mediul său, în consecință,
funcționalitatea optimă a personalității [5].
Prin urmare caracteristica principală a preadolescentului este instabilitatea personală. De
aceea un punct important în caracteristica unui preadolescent este conștientizarea propriului Eu în
noua sa poziție socială, care potrivit lui W. James include:
 Conceptul de sine, adică ideea unei persoane despre propriile sale caracteristici fizice,
psihologice și sociale.
 Identificarea personală, adică idei despre schimbările de personalitate care îl diferențiază de
alte persoane, despre acele caracteristici care îi permit să acționeze independent. Dezvoltarea
identității personale se bazează pe dezvoltarea unor credințe clare, realiste și idei integrale despre
sine, care ar trebui să se dezvolte până la sfârșitul preadolescenței.
În viziunea lui Cristea D., Eul îndeplinește numeroase funcții în cadrul personalității cum ar
fi:
 sintetizează informațiile obținute în urma autopercepției și percepțiilor sociale într-un
ansamblu de reprezentări, credințe și idei despre sine și despre lume, ceea ce conduce implicit la
construirea imaginii de sine și a imaginii de altul;
 realizează distincția esențială eu-ceilalți / eu lume;
 generează și focalizează conștiința de sine, ca o zonă centrală a câmpului conștiinței
individuale și sociale;
 vectorizează câmpul existenței sociale, prin raportare la problematica sinelui (cine sunt, ce
vreau ce trebuie să fac, ce pot spera, spre ce tind);
 mediază și reglează sistemul atitudinal și acțional al subiectului, asigurând coerența și
orientarea comportamentului spre scopuri definite în plan individual, familial și social;
 îndeplinește o complexă funcție motivațională, prin intermediul eului ideal - care
configurează sistemul proiectiv al individului [2, p. 115].
Deci în preadolescență se formează conceptul de Eu, un sistem de reprezentări despre sine,
imaginea de sine.
Pe lângă factorii fundamentali ai dezvoltării, personalitatea preadolescentului este puternic
influențată și de intensificarea conștiinței de sine, a capacității de autodeterminare și autoformare.
La fel, ca și conștiința de sine, imaginea de sine, este un proces complex care implică mai
multe dimensiuni. Aceasta nu este o structură omogenă, iar în cadrul ei facem distincție între: Eul
real, Eul viitor și Eul ideal.

201
 Eul real, numit și Eu actual, este rezultatul experiențelor proprii, a cadrului social și cultural
în care trăiește individul. Acesta cuprinde la rândul său Eul: fizic, cognitiv, emoțional, social și
spiritual.
Eul viitor reprezintă aspirațiile viitoare ale subiectului, aspirații realiste care pot fi atinse
datorită resurselor de care acesta dispune.
Eul ideal este ceea ce ar dori să ajungă subiectul, dar este conștient că nu are resurse necesare
pentru a ajunge acolo. Eul ideal nu poate fi niciodată atins. Dacă individul se cantonează în
decalajul dintre eul real și cel ideal, atunci el va trăi o permanentă stare de nemulțumire de sine,
frustrare și chiar depresie. Dominarea Eului ideal este un fenomen destul de frecvent la
preadolescenți. Datorită influenței mass-media ei ajung să-și dorească să semene cu anumite vedete,
ajungând într-un final să fie dezamăgiți de propria viață. Tocmai de aceea, este important ca aceștia
să învețe să facă diferențe dintre Eul ideal și cel viitor, cel din urmă fiind cel realizabil. Eul ideal are
un rol pozitiv dacă jalonează traiectoria Eului viitor și nu se impune ca finalitate dorită [1, p.66].
M. Golu susține că: ,,cele două componente fundamente ale imaginii de sine (imaginea Eului
fizic și Eului spiritual, psihic și psihosocial), nu numai că se întregesc reciproc, dar interacționează
și se intercondiționează în mod dialectic; ele se pot afla în relații de consonanță sau de disonanță, de
concordare, având același rang valoric în complexul vieții individului sau de subordonare [3,
p.198].
M. Zlate ne prezintă imaginea de sine drept totalitatea reprezentărilor, ideilor, credințelor
individului despre propria sa personalitate, cu alte cuvinte este modul în care se percepe individul,
ce crede el despre sine, ce loc își atribuie în raport cu ceilalți [9, p.53].
Potrivit lui I.S. Con (И.С. Кон), imaginea de sine este înțeleasă ca un sistem de experiențe,
atitudinile având trei componente: cognitivă, afectivă (încredere în sine și stima de sine-respect de
sine) și derivatele a primelor două componente (dorința de a acționa în raport cu subiectul).
Schimbările sunt caracterizate prin componente individuale sau imaginea de sine în ansamblu:
stabilitatea (stabilitatea sau variabilitatea ideii individului despre sine), încrederea în sine (senzația
de a-ți atinge scopurile), stima de sine (acceptarea de sine ca persoană recunoașterea valorilor
sociale și personale), cristalizarea (ușurință sau dificultate în schimbarea propriei imagini).
Pe măsură ce copilul înaintează în vârstă și se confruntă cu situații din ce în ce mai numeroase
și mai diverse începe să-și dezvolte cunoașterea de sine.
Acesta este un proces complex, care durează întreaga viață și care duce mai întâi la
conturarea, iar mai apoi la structurarea și îmbunătățirea imaginii de sine.
Imaginea de sine nu reflectă întotdeauna realitatea, aceasta este influențată de opoziții, de
situații certe, de discuții contradictorii. Rezultatele acestor situații constituie situații de creare a
imaginii de sine. Dată situațiilor de a procrea, fetele se simt adesea rușinate, stânjenite, dezgustate,
cu trăiri ne sigure și confuze, tind să se identifice cu anumite modele de feminitate, de cele mai
multe ori idealizate. Spre exemplu, o preadolescentă cu o înfățișare fizică atractivă se poate percepe
ca fiind urâtă și grasă.
Băieți care se maturizează mai devreme se adaptează mai bine, sunt mai populari, mai
încrezători în sine, mai agresivi și cu mult mai mult succes în relațiile heterosexuale. Ei dezvoltă o
imagine de sine mai pozitivă. Cei a căror dezvoltare este mai lentă au dificultăți de adaptare, sunt
neliniștiți, sunt mai neîncrezători în forțele proprii și dezvoltă o imagine de sine mai puțin pozitivă.
Imaginea de sine negativă se poate manifesta prin diferite modalități:
 Evitarea – un preadolescent cu o imagine de sine negativă poate adopta atitudini de retragere
și comportamente timide, de evitare a confruntării cu probleme.
 Agresivitatea compensează atacând sursa frustrării (de exemplu, îl ironizează pe un coleg
care a luat o notă mai mare).
 Compensarea –minimalizarea importanței și încercărilor de a atinge succese.
 Rezistența –rezistență la schimbări, chiar dacă sunt în beneficiul propriu.
 Motivația scăzută –lipsa încrederii în forțele proprii, fapt ce va scădea atât inițierea, cât și
implicarea în diverse activități, deoarece nu se simte în stare să le finalizeze cu succes [14].
Componenta evaluativ-motivațională a imaginii de sine, care se referă la auto-evaluările

202
pozitive sau negative ale persoanei, este reprezentată de stima de sine. Simpla rostire a termenului
,,stimă de sine” atrage atenția tuturor, fiind un fenomen discret, impalpabil, complex de care
individul nu este întotdeauna conștient. Stima de sine are un rol esențial în realizarea echilibrului
psihologic al individului.
În această perioadă, puberul se simte complet nemulțumit de aspectul său, terifiat de
schimbările prin care trece, stângaci și neîndemânatic, însă extrem de sensibil și dur în autocritica
sa.
Se consideră că preadolescenții supraponderali au o probabilitate foarte ridicată de a prezenta
niveluri scăzute ale stimei de sine. Aspecte precum influențele sociale care mizează pentru o siluetă
slabă, corelația dintre obezitate și respingere socială și glumele răutăcioase din partea covârstnicilor,
precum și credințele copiilor supraponderali că nu sunt acceptați de ceilalți pot determina niveluri
reduse ale stimei de sine la preadolescenților supraponderali (Bell și Morgan, 2000). Integrarea
socială și obținerea unui echilibru emoțional ar trebui să fie principalele obiective ale specialiștilor
atunci când lucrează cu preadolescenții [3 ].
În vederea diagnosticării nivelului imaginii de sine la vârsta preadolescentină specialiștii ne
recomandă utilizarea variilor instrumente cum ar fi: cât de puternică este imagine de sine? (Chelcia
Ahina, Psihoteste 2); proba de evaluare a nivelului stimei de sine (scala Rosenberg, în varianta
oferită de Cristophe Andre şi Francois Lelord, 2003); metoda de studiere a încrederii în sine (după
Romek V.G., 1997).
Respectiv, în continuare prezentăm rezultatele la aceste probe obținute în cadrul unei cercetări
asupra unui lot experimental alcătuit din 166 de preadolescenți, elevi ai claselor a V-IX, mun.
Chișinău. Astfel, analiza datelor înregistrate la proba de evaluare a nivelului stimei de sine au
demonstrat următoarele (după cum putem observa în figura 1):

90 84 88
78
80 72 72 cl.5-b
67
70 cl.6-a
60 56 54
50 cl.6-b
50 46 44
cl.7-a
40
28 25 28 cl.7-b
30
16 16 cl.8-a
20
6 8 6 cl.8-b
10 0 0 0 0
0 cl.9-b
Nivel scăzut Nivel mediu Nivel înalt

Fig. 1. Rezultate obținute la testarea nivelului stimei de sine (scala Rosenberg)

- în tot lotul experimental prevalează nivelul mediu al stimei de sine, după care nivelul înalt și
cele mai modeste date au fost înregistrate la nivelul scăzut;
- odată cu creșterea în vârstă scade nivelul stimei de sine: dacă la elevii claselor a 5-6-a nivelul
stimei de sine este mai ridicat (cl.5- 54%, cl.6a – 44%, cl.6b- 25%) începând cu elevii claselor a 7–a
acest nivel tinde spre descendență: cl.7a-28%; cl.7b- 22%; cl-le a 8-a-câte 16% și doar 6% pentru
elevii clasei a 9-a;
- la fel, se observă o dependență între nivelul stimei de sine și grupul din care face parte
preadolescentul. Observăm, deci, între datele obținute pentru elevii claselor a 6-a o diferență
semnificativă la datele obținute pentru nivelul ridicat al stimei de sine (44% în cl.6a și 25% în
cl.6b). Același fapt se atestă și în clasele a 8-a: doar pentru nivelul scăzut (cl.8a – 28%, cl.8b –
0%). Putem presupune, că motivul acestui decalaj depinde de climatul psihologic al clasei, de

203
satisfacția de relațiile cu colegii, de statutul social pe care fiecare elev îl ocupă în grupul de clasă, de
atitudinea profesorilor față de elevi etc.
Datele obținute la proba Cât de puternică este imagine de sine? (Chelcia Ahina, Psihoteste 2)
denotă, la fel, date ridicate pentru nivelul mediu, în special, observăm la preadolescentul superior
(52% -cl.7b, 56%-cl.8a, 58%-8b, 65%-cl.9a) și date ridicate pentru nivelul înalt, dar cu prevalare la
preadolescentul inferior (71%-cl.5a, 63%-cl.6b, 56%-cl.7a) etc. (Figura 2).
80

70 65 63
cl.5-b
60 56 58 56
50 52 cl.6-a
48
50 44 cl.6-b
40
40 37
33 33 cl.7-a

30 24 cl.7-b
cl.8-a
20
11 11 cl.8-b
10 6 4 4 5
0 cl.9-b
0
Nivel scăzut Nivel mediu Nivel înalt

Fig. 2. Rezultate obținute proba Cât de puternică este imagine de sine?

(Chelcia Ahina, Psihoteste 2)
Următoarea probă Metoda de studiere a încrederii în sine (după Romek V.G., 1997) a oferit
rezultate referitor la trei scale: Încredere în sine, Curajul social, Inițiere contacte sociale și care le
putem observa în tabelul 1.
Tabelul 1. Rezultate obținute la chestionarul încrederii în sine (Romek V.G., în%)
Nr Încredere în sine Curajul social Inițiere contacte sociale
.
Clas Nr.tot Scăz Medi Înalt Scăz Medi Înalt Scăzut Mediu Înalt
a al de ut u 27-30 ut u 27-30 10-17 18-24 25-30
elevi 10-20 21-26 10-20 21-26
1 5B 24 8 38 54 21 75 4 54 46 0
2 6A 16 6 63 31 43 50 6 56 44 0
3 6B 24 33 21 46 54 38 8 54 38 8
4 7A 25 8 40 52 28 64 8 52 48 0
5 7B 23 17 57 26 44 52 4 65 26 9
6 8A 18 6 78 16 67 66 0 67 33 0
7 8B 19 32 58 10 58 32 10 58 32 10
8 9B 17 29 59 12 82 18 0 65 35 0
Conform tabelului 1, la scala încredere în sine s-a constatat:
-datele pentru clasele 5-6 și 7a denotă tendința spre nivel înalt (cu excepția cl.6a), pentru celelalte clase
predomină nivelul mediu;
-totodată, se observă date înregistrate și pentru nivelul scăzut: cele mai înalte la elevii cl.6b, 8b și 9, fapt ce
vorbește despre scăderea încrederii în sine cu vârsta (și pentru grupele de elevi unde se simte influența și
altor factori față de cel de vârstă);
La scala curajul social se constată prevalarea nivelului mediu pentru elevii claselor 5-7-a, a
nivelului scăzut pentru clasele 8-9-a și cele mai scăzute date pentru nivelul înalt.

204
 La scala inițiere contacte sociale datele pentru nivelul scăzut sunt cele mai ridicate, fapt ce denotă că
această caracteristică este mai slab dezvoltată dintre toate și anume aici preadolescenții întâlnesc cele mai
multe dificultăți.
Deci, rezultatele investigației experimentale asupra imaginii de sine la elevii de vârstă
preadolescentă denotă că imaginea de sine se dezvoltă neuniform. Astfel, preadolescentul inferior
are o imagine de sine mult mai ridicată, decât preadolescentul superior, unde nemulțumirea față de
sine crește, unde criticitatea față de propriile neajunsuri este mult mai sporită. Totodată, dezvoltarea
imaginii de sine, pe lângă factorul de vârstă, este modelată și de grupul social din care face parte. În
același context, preadolescentului mai puțin îi reușește să manifeste capacitatea de a iniția contacte
sociale, toate împreuină dovedind o instabilitate a dezvoltării nu doar a imaginii de sine, ci și a
personalității.
În concluzie, imaginea de sine este o dimensiune calitativă în dezvoltarea preadolescentului ce
înaintează întrebări de felul ,,Cine sunt și ce pot să fac?’’. În acest moment de cotitură, supus
„atacurilor puternice” ale perioadei de tranziție este foarte important de ajutat preadolescentul să
depășească dificultățile în formarea autoaprecierii, încrederii în sine și să-și formeze o imagine de
sine adecvată.

Bibliografie:
1. Băban, A. Consiliere educaţională. Ghid metodologic pentru orele de dirigenţie şi consiliere.
Cluj-Napoca: Imprimeria „Ardealul” Cluj, 2001.
2. Cristea, D. Tratat de psihologie socială. Cluj-Napoca: Editura Pro Transilvania, 2002.
3. Gulu, F. Manual de psihologia gezvoltării. O abordare psihodinamică. Iași: Editura Polirom,
2015. 344 p.
4. Golu, M. Dinamica personalităţii. Bucureşti: Editura Geneze, 1993.
5. Ion Al. Dumitru. Consiliere psihopedagogică – baze teoretice şi sugestii practice, Iaşi: Ed.
Polirom, 2008.
6. Paladi, A. Psihologia adolescentului și adultului: suport de curs. Chișinău: CEP USM, 2018.
101p.
7. Șchiopu, U.;Verza, E.Psihologia vârstelor: ciclurile vieții. București:Editura Didactică și
Pedagogică. 1997. 508 p.
8. Allport, G. W. Structura si dezvoltarea Personalitatii. București: Editura Didactica și Pedagogica.
1991. 579 p.
9. Maxwell, M. Psiho-cibernetica. Corectarea imaginii de sine. București: Editura Curtea Verde,
2017, 328 p.
10. Racu I., Formarea conștiinței de sine la vârsta preadolescentă în diferite situații sociale de
dezvoltare (SSD). p.1-1 https://www.upsc.md/wp-
content/uploads/2017/03/cer_pub_ppsas_nr_5_-2006.pdf (accesat la 18.06.19).
11. Мудрик, А. В. Психологические особенности социализации в условиях российского
социума / А. В. Мудрик // Вестник Академии права и управления. 2010. - №18.
12. https://ru.scribd.com/doc/245749329/Tema-8-Varsta-Preadolescenta
13. https://www.slideshare.net/ingrideszatmari/psihologia-adolescentului
14. file:///G:/inf%20teza%20master%20lucru/psihologia%20personalitatii/Dezvoltare-
personala.pdf

205