Nistor Mihai Stefan

Universitatea Hyperion
Facultatea de psihologie, anul 2

Structura eului social

Eul social reprezinta o caracteristica psihologica definitorie pentru persoana umana.Acesta se

refera la felul in care persoana isi percepe propriul sine in raport cu societatea in care traieste.Eul
uman se dezvolta inclusiv in raport cu judecatile pe care celalalt le emite asupra lui in cadrul
diverselor contexte sociale, aceste judecati influentand felul in care persoana respectiva se va
dezvolta si totodata modul in care se va percepe pe sine insusi.

Eul uman se dezvolta incepand din copilarie, atunci cand relatia copilului cu adultii (in mod
special cu parintii) este deosebit de importanta in ceea ce priveste evolutia dezvoltarii sinelui
propriu. Prin prisma raportului cu adultii, copiii invata o raportare la ei insisi, astfel incat in jurul
varstei de trei ani copilul constientizeaza pentru prima data faptul ca el este o persoana si ca este
distinct de mediul inconjurator si de celelalte persoane.In anii ce vor urma, copilul isi va dezvolta
propriul sine, acesta evoluand de la simplu la superior si capatand valente din ce in ce mai
complexe.

In ceea ce priveste structura eului social, aceasta are trei component importante: aspectul
cognitiv, aspectul afectiv si aspectul comportamental.

Componenta cognitiva a eului social presupune capacitatea de recunoastere de sine ca o persoana

distincta de mediul inconjurator si de ceilalti, ulterior recunoasterea diversilor factori sociali si
raporturile care se formeaza intre sinele uman si societate.De multe ori, ceea ce un om gandeste
despre el insusi este defapt imaginea a ceea ce i-au spus sau i-au dat de inteles ceilalti despre el
insusi (parintii, prietenii, societatea per ansamblu).

Raportul dintre ceea ce societatea ii transmite omului despre el insusi si ceea ce el crede despre
sine este denumit de psihologie “imaginea de sine”.Imaginea de sine presupune o dualitate a
modului de perceptive a propriei finite, omul fiind capabil de o cunoastere dubla: atat una prin
care acesta percepe propriile ganduri si sentimente (asadar, o privire launtrica), dar si una prin
care el se vede pe sine traind si actionand asa cum vad ca traiesc si actioneaza ceilalti, iar din
acest unghi omul se cunoaste pe sine asa cum ii cunoaste si pe ceilalti, printr-o privire ca dinspre
exterior spre interior.

Procesul de dobandire si evolutie a imaginii de sine este unul continuu, acesta realizandu-se pe
baza aparitiei si cristalizarii sentimentului de identitate, unitate si continuitate a propriei
persoane, imaginea de sine fiind astfel o sinteza intre perceptia de sine si perceptia celuilalt.

In sens social, s-a spus ca omul dobandeste o conceptie de sine ca imagine a eului sau in oglinda
sociala.Aceasta conceptie de sine in sens social are mai multe surse.Astfel, prima sursa este
reprezentata de dinamica succeselor si esecurilor proprii (succesele ofera omului un feedback
Nistor Mihai Stefan
Universitatea Hyperion
Facultatea de psihologie, anul 2
pozitiv si ii sporesc motivatia, increderea de sine, sentimentul autovalorizarii etc. , pe cand
esecurile il pot trage pe om in joss sau, dimpotriva, il pot motiva si mai puternic).A doua sursa de
formare a conceptiei de sine in sens social este constituita de comparatia omului cu cei din jur si
de situarea in raport cu ceilalti membri ai societatii.Astfel, omul devine constient de locul si de
rolul sau in ierarhia sociala.A treia sursa o constituie opinia grupului din care acesta face parte –
fie vorbim despre o pretuire a grupului, fie de un dispret.

Totodata, in formarea conceptiei de sine un rol important il joaca autobiografia.Ceea ce noi

cunoastem despre noi insine, datele propriei noastre existente, succesele si reusitele proprii,
calitatile si defectele noastre, istoricul nostru personal etc. contureaza intr-o anumita masura sip e
un anumit palier calitativ felul in care noi ne percepem pe noi insine.

Componenta afectiva a eului social se refera la stima de sine, aceasta fiind o componenta a eului
ce se bazeaza pe sentimentul propriei valori corelat cu conceptia despre sine, increderea in
fortele proprii si convingerea ca omul merita sa fie implinit.Conform unor autori, stima de sine
are la randul ei trei componente: imaginea de sine, increderea in sine si iubirea de sine.

Imaginea de sine se refera la modul in care propria persoana se percepe si se priveste pe ea

insasi.Increderea de sine reprezinta sentimentul de incredere si de siguranta in raport cu propria
capacitate de a gandi si de a actiona, de a reusi in diverse contexte ale vietii.Iubirea de sine se
refera la sentimentul de dragoste de sine pe care omul si-l atribuie.Iubirea de sine poate dezvolta
desigur un caracter patologic (spre exemplu narcisismul sau omul vicios, care din prea multa
falsa iubire de sine se autodistruge).

Componenta comportamentala a eului social se refera la modul in care persoana se comporta si

actioneaza in contexte sociale in raport cu eul propriu.Spre exemplu, ceea ce oamenii fac si spun
in context social trece inclusiv prin filtrul intrebarii “aceste fapte si comportamente imi vor aduce
pretuirea celorlalti si stima lor sau dimpotriva?”.Astfel, omul poate prezenta celorlalti o imagine
voit eronata a propriei persoane in acord cu ceea ce el doreste ca ei sa creada despre el
insusi.Totodata, el isi poate gestiona comportamentul si actiunile in asa fel incat ele sa
corespunda cu acea imagine ideal ape care doreste sa o transmita celorlalti despre el insusi.

Atunci cand omul nu doreste ca anumite defecte ale sale sa fie observate de catre ceilalti, acesta
se poate angaja in comportamente si activitati prin care el sa incerce sa mascheze defectele
respective, promovandu-si o imagine favorabila in ochii celorlalti spre a le castiga respectul si
pretuirea.Aceste comportamente deriva dintr-un nivel scazut al stimei de sine si al increderii in
sine, astfel incat cu cat o persoana cauta mai mult sa prezinte celorlalti o falsa imagine despre
sine, cu atat acea persoana are un nivel mai scazut al increderii in sine si al stimei de sine, el
incercand sa compenseze acea incredere de sine slaba printr-o imagine favorabila si o perceptie
pozitiva din partea celorlalti, acest fapt oferindu-i un fals sentiment de valorizare launtrica.
Nistor Mihai Stefan
Universitatea Hyperion
Facultatea de psihologie, anul 2
Automonitorizarea se refera la tendinta omului de a isi schimba comportamentul ca urmare a
autoprezentarii in raport cu situatiile sociale diferite.Autoprezentarea (felul in care omul se
prezinta pe sine celorlalti) difera mult de la un om la celalalt: unii oameni sunt mai constienti si
preocupati de imaginea lor publica decat altii.Totodata, unele persoane sunt angajate in
autoprezentarea strategica, in timp ce altii prefera confirmarea din partea celorlalti
(autoverificarea de sine in raport cu societatea).