ROLUL ȘCOLII ÎN FORMAREA PERSONALITĂȚII ELEVULUI

prof. inv. primar Jica Filofteia

Şcoala Gimnazială C. Giurescu Chiojdu, jud. Buzău

Omul este o ființă activă care se dezvoltă prin relațiile sale cu lumea, punându-și astfel în
evidență diferite calități și defecte. În copilărie, insuficienta dezvoltare intelectuală nu ne
permite să ne dăm seama pe deplin de propriile posibilități, dar începând cu perioada
adolescenței experiența de viață acumulată și progresul gândirii ne permit să conștientizăm tot
mai mult cine suntem, ce putem și ce nu putem să facem, care este locul și rolul nostru în
lumea în care trăim.
Școala este unul dintre principalii factori care contribuie, prin influiențele sale specifice, la
educația omului. Ea este o instituție educativă special organizată de societate pentru instruirea
și educarea tinerilor și nu numai. Școala este o instituție organizată, având la bază dotări
materiale specifice ( clădire, material didactic, cadre didactice calificate ). Elevii care învață
în școli sunt de anumite vârste și sunt grupați pe anumite clase și cicluri. Instituțiile școlare își
desfășoară activitatea pe baza unor legi, regulamente, programe, pe baza unui curriculum și a
manualelor școlare. Școala urmărește să contribuie la dezvoltarea fizică a omului, să-i
formeze orizontul cultural, să-i cultive înclinația către frumos, să-l învețe să gândească, să-i
formeze deprinderi de muncă și de comportare corectă în societate. Ea dispune de cadre tot
mai bine pregătite pentru a îndruma procesul instructiv-educativ, creează un mediu educativ
propice atât dezvoltării fizice cât și a celei intelectuale a tinerilor și are la îndemână mijloace
tot mai bune prin care este stimulată și ajutată formarea omului.
Prin cadrele pregătite de care dispune, prin experiența pe care a acumulat-o, școala poate
îndruma și ceilalți factori ai educației. Spre deosebire de învățământul tradițional, centrat pe
cunoaștere, pe distribuirea cunoștințelor, în școala modernă procesul de învățământ se ridică
mult deasupra nivelului simplei cunoașteri, a simplei transmiteri și asimilări de cunoștințe.
Principala preocupare este acum de a face din funcția cunoașterii un element motor al
dezvoltării gândirii, al formării atitudinii și comportamentului, al promovării dezvoltării
personalității elevului.
Școala reprezintă un ansamblu de componente rațional organizate și interdependente, care
asigură funcționalitatea ei internă, ca un tot unitar, urmărind realizarea anumitor obiective
instructiv-educative precise. Trei componente predominante alcătuiesc acest sistem denumit
școală: structura, procesul și produsul. Întregul proces de învățământ reprezintă o vastă

1
acțiune de modelare a personalității copilului, ce are loc într-o ambianță specifică-școlară, în
care operează cu maximum de intensitate conținuturi științifice, literar-artistice, tehnico-
practice și etice selecționate și structurate în acest scop, până ce acestea din urmă se
personalizează, devenind un bun personal al elevului. Deci, procesul de învățământ reprezintă
principalul mijloc prin care societatea noastră instruiește și educă, an dupa an, tinerele
generații; responsabilitatea organizării și conducerii acestui proces revenind școlii.
Școala, ca mediu eminamente educativ, trebuie să asigure un suport tuturor activităților
în care sunt implicați elevii, de la primele și până la ultimele minute ale programului școlar.
Dacă din primele zile copiii de clasa întâi vor percepe școala ca pe un mediu plăcut și
interesant, ca pe o ,,împărăție’’ în care le sunt descifrate curiozitățile cunoașterii, șansele de
reușită sunt deja asigurate. Relațiile de parteneriat cu elevii oferă pe de-o parte posibilitatea
manifestării copiilor conform ecuației lor psihice, iar pe de altă parte, ne ajută pe noi - cadrele
didactice – să-i cunoaștem și, pe această bază, să-i putem trata pe măsură.
În școală se realizează procesul instructiv-educativ al elevilor. În multitudinea
modurilor de organizare a procesului instructiv-educativ, organizarea pe clase și lecții și-a
dovedit eficiența în realizarea sarcinilor școlii o lungă perioadă de timp. Lecția nu este un
recital exhaustiv al unui mesaj științific, ci este un demers metodic condus cu măiestrie,
ținând seama că avem urcușuri – uneori abrupte – unde suflul învățătorului trebuie să se
intensifice, creând eventual un respiro retrospectiv de consolidare și mergând mai departe. În
felul acesta drumul de la cunoscut la necunoscut, la nou, devine accesibil și plăcut pentru toți.
Fără să acceptăm o viziune utopică asupra învățăturii, considerăm că ocupându-ne cu
pasiune de fiecare elev, situat valoric în limitele normalității, putem obține rezultate pe
măsura cerințelor programei. Avem în vedere că nu din orice metal se pot obține giuvaiere,
dar că din orice metal se poate obține ceva folositor.
Cu elevii care au un ritm mai lent de înțelegere este necesar să perseveram cu răbdare,
acordându-le sprijinul intelectual și îndeosebi pe cel moral-afectiv. Să le recompensăm
progresele constatate prin încurajare și laudă, acestea fiind autentice pârghii de susținere a
interesului lor pentru învățătură. Bruscarea, etichetarea denigratorie a acestor copii exercită
efecte nefaste asupra lor, aruncându-i în prăpastia descurajării și îndepărtării de școală.
Dimpotrivă, lauda, încurajarea, tratarea afectivă a copiilor, le amplifică tonusul de muncă – în
special în ciclul primar – segment al sistemului de învățământ care instrumentează tânăra
generație cu achiziții fundamentale, strict necesare în evoluția școlară de perspectivă. În
școală trebuie să troneze climatul optimist, afectiv, acesta fiind gestionat cu discernământ și
înțelepciune de regizorul scenariului didactic și arhitectul iscusit care modelează pașii copiilor

2
– învățătorul. Prin tot ceea ce întreprinde și prin exemplul personalității sale, învățătorul este
un modelator al structurii personalității copilului, în stadiul cel mai hotărâtor al devenirii sale.
În timpul școlarității este cunoscut rolul hotărâtor pe care îl au, pentru randamentul
muncii școlare, clasa de elevi, climatul de muncă, emulația din cadrul grupului, nivelul
aspirațiilor și performanțelor acestuia, cu incidență puternică asupra motivației elevilor față de
învățătură.
În pofida tensiunilor materiale și morale existente în majoritatea mediilor familiale,
școlile și clasele trebuie să rămână pentru elevi veritabile ,,cetăți ale soarelui’’ în care li se
cultivă capacitățile lor intelectuale și virtuțile moral-civice.

Bibliografie:

1. Alder, A., Cunoașterea omului, București, I.R.I., 1996

2. Andreescu, F., Copilul și mediul social, București, Revista de pedagogie, 1976
3. Bonchiș, E., Învățarea școlară, Oradea, Editura Universității Emanuel, 2002
4. Cerghit, I., Radu, I.T., Popescu, E., Vlăsceanu, L., Didactica-Manual pentru clasa a X-
a școli normale, București, E.D.P., 1994
5. Cosmovici, A., Psihologia generală, Iași, Editura Polirom, 1996
6. Vincent, R., Cunoașterea copilului, București, E.D.P., 1972