Universitatea București

Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

Profilul de competență al profesorului școlii incluzive

Anul I- ID , 2020-2021, grupa 104

Student :Toncu (Ciocan) Florentina Alina
Disciplina: Fundamentele Psihopedagogiei Speciale
Profesor: Conf. Univ. Dr. Diana Csorba

București 2021

1
 Profilul de competente al profesorului scolii incluzive

Primul lucru la care mă gândesc atunci cand spun școală incluzivă este unitate. Unitate care să
cuprindă toate manifestările vieții, și care să vină în sprijinul acelor copii cu nevoi
fundamentale de acceptare, de șansă la educație și la o viață normală.

În vremuri mai îndepărtate, oamenii cu deficiențe mintale erau excluși din societate, majoritatea
folosindu-se de ei pentru diverse scopuri. Comenius a fost primul pedaog care și-a pus altfel
probema și și-a manifestat grija pentru aceste persoane, în scopul educației.

În prezent, tezele Declarației ONU despre drepturile persoanelor cu handicap mintal sunt
orientate spre schimbarea atitudinii societății fața de aceștia.

Deși educația dispune de foarte multe resurse, studii, tratate științifice, materiale care sunt la
îndemâna profesorilor, înca există o barieră între copiii cu cerințe educaționale special ( C.E.S.)
și sistemul de învățământ.

Schimbarea în care eu cred stă în profilul profesorului. Aceasta ar trebui să înceapă cu o mai
bună pregătire a lui, astfel încât să își formeze un plan de intervenție personalizat și să știe să
recunoască un copil cu cerințe educaționale specială.

Fără o bună pregatire și o bună colaborare a instituției cu persoane specializate, e greu pentru un
professor să facă diferența între copii și să intervină. De ce spun acest lucru? Din păcate, în
zilele noastre, există foarte mulți copii cu diverse afectiuni: dislalie, disgrafie, copii cu deficiențe
de învățare etc, și este dificil de a-i încadra într-o afecțiune deoarece anxieatea, lipsa de atenție,
lipsa de concentrare, hiperactivitatea sunt stări întâlnite la majoritatea copiilor. Expunerea la
ecrane, gadgeturi, stil de viață încărcat, lipsa jocului cu alți copii, puțin timp petrecut în natură
,plus mulți alți factori îngreunează sarcina delicată a profesorului în realizarea unui plan
individualizat. Așa că mă voi referi la un profesor care să fie pregătit pentru orice tip de
deficiență. El este exemplul social si moral al unei clase. Felul în care se raportează la fiecare
elev determină ulterior și includerea elevului în societate, sau mai bine zis societatea însăși.
Acești elevi vor forma societatea si nivelul lor de empatie și toleranță începe să se dezvolte de la
varste foarte fragede. Materialele didactice sunt elaborate pentru toți la fel, dar copiii sunt

2
diferiți. Aici intervine planul profesorului. Aș începe cu organizarea și gestionarea sălii de clasă.
Cu siguranță o schimbare în mediul clasei ar veni în ajutorul tuturor, astfel:

-profesorul să reordoneze scaunele și băncile astfel încăt să nu existe discriminări (poate cel mai
bun exeplu ar fi în formă de U) și să poată fi văzut și ascultat de toți în egală măsură.

-crearea unui mediu de învățare multisenzorial (cu materiale atent pregătite și așezate la nivelul
lor, cu ajutorul cărora să iși dezvolte motricitatea fină, grosieră, coordonare maini-ochi etc)

-să identifice și să evalueze dificultațile

-să aducă inovații în modul de predare. Felul în care el propune temele de lucru este un factor
determinant în procesul de incluziune. Cu cât propunerea lui este mai clara, mai directă și ușor de
înțeles de catre copii, cu atât mai mult îi aduce pe toți la același punct de plecare.

Poate sa abordeze o notare individuală, cu teme de control individuale, subiecte și cerințe

diferite. În acest fel exclude competiția și oferă tuturor posiilitatea de a prinde încredere și de a se
simți unic.

Continui cu alte calități pe care le găsesc necesare în personalitatea unui pedagog:

-răbdare, liniște, căldură

- un instinct special care să valorifice empatia în clasă și să cunoască metode de a facilita

comunicarea. Aceasta este poate, cel mai important aspect al incluziunii. Comunicarea între
cadrul didactic cu oameni specialzați (psiholog, medic pediatru), dar și cu părinții. Atunci când
profesorul îi ajută pe elevi sa comunice unii cu alții și îi învață tehnici de mediere și de exprimare
a emoțiilor, sunt șanse foarte mari sa se creeze un mediu armonios. Starea emoțională de bine
reprezintă baza piramidei învățării.

-să fie într-o permanență dezviltare profesională și să se pună la curent cu noutațile din
pedagogie și psihologie

-să fie creativ, constructiv și pozitiv

-să accepte și să valorizeze diversitatea

3
-să valorifice talentele și resursele copiilor cu dizabilități și să le fie sprjin în aplicarea lor .
-metodele să fie centrate pe starea emoțională a copiilor

-să demonstreze respect în relațiile cu toți elevii, devenind un ghid și un model foarte important
pentru copii

-să fie un bun povestitor și să folosească poveștile în scop terapeutic

- să transmită încredere tuturor elevilor, îndeosebi celor cu dizabilități.

-să adapteze planificarea, astfel încât să fie accesibilă tuturor, și aici aș insista pe multe proiete de
grup, la care să lucreze în echipă copiii, dar și elaborarea de sarcini individuale; sa adapteze și
volumul temelor pentru acasă, unii neputând să se descurce cu un volum foarte mare de cerințe.

-de asemenea este important să își dezvolte și aptitudini manageriale, astfel încât să monitorizeze
modul în care învață elevii și să își adapteze permanent strategia de predare, dacă observă că este
ineficientă

-sa cultive dragostea pentru artă, ca mijloc de exprimare a emoțiilor utilizând mijloace creative

-să iubeasca această profesie și să fie onest față de el insuși

-să cultive relații bazate pe respect, încredere, prietenie și egalitate între copii

-să studieze metode propuse cu ajutorul indexului de incluziune și, de ce nu, să fie el cel care
aduce indexul la nivelul școlii și produce o mobilizare la nivel direcțional

Toate acestea nu sunt ușor de realizat, e un teren plin de provocări și dezamăgiri. Dar asumarea
rolului în care se află și luarea deciziei de a fi în fața copiilor sunt arme puternice, care
înflăcărează inimile și ne dau încredere că putem să ajutăm! Persoana resursă, de foarte multe
ori, este profesorul. Îmi vine în minte o povestire a lui Horațiu Mălaele (actor): “Când m-am
născut, nu erau semne de vreo reușită a mea în viață. Aveam un strabism foarte pronunțat, eram
dislexic și abia citeam, toți cei din jur râdeau de mine – profesori și copii, eram numit “prostu’
clasei”, mi se lipeau bilete cu apelativul ăsta în pauze pe spate, mi se spunea mereu că desenez
urât și atunci nu prea am mai desenat. Eram în suferință. Înțelesesem că sunt prost, urât, și că nu
sunt bun de nimic. Apoi, în clasa a V-a, a venit un profesor care mi-a văzut un desen ascuns și a

4
vorbit puțin cu mine. La urmă, m-a privit direct în ochi și mi-a spus clar: ‘Tu ești un geniu.’ Iar
eu am început să fiu.”

Am dat acest exemplu pentru că este foarte sugestiv pentru un profesor care poate deveni cel care
îl poate ajuta pe copilul cu dificultăți să creadă în talentele lui, fiind de orice natură: desen,
muzică, dans, scris etc.

Numărul copiilor cu tulburări educaționale este în creștere iar asta presupune în permanență o
reformă eficientă a învățământului, personal dedicat și o resetare a gândirii, începând de la
sistemul de educație și profesori. Bineînțeles, e nevoie de un parteneriat solid între profesori-
elevi-părinți.

Cu credința că fiecare cadru didactic își dorește această schmbare și implicare, inchei prin a
acorda încredere și șanse egale la educație tuturor elevilor!