NUME: Badea Mihaela Andreea

ANUL: I – ID, 2020-2021

PROGRAM DE STUDII: Pedagogia învățământului

primar și preșcolar

DISCIPLINA: Educația incluzivă a elevilor cu cerințe

educaționale speciale

PROFESOR: Prof. univ. dr. Ecaterina Vrășmaș

T1 (ESEU): Ce soluţii identificaţi în sistemul de învăţământ

pentru a depăşi barierele şi a deveni tot mai incluziv?
T2( REFERAT): Definiţi educaţia incluzivă şi relaţia sa cu
calitatea educaţiei.
T3: Precizaţi părerea dumneavoastră şi argumentaţi: Ce este mai
important de transformat în acest moment: politicile, practicile
sau atitudinile oamenilor?

Page 1 of 18
 Cuprins
I. Ce soluţii identificaţi în sistemul de învăţământ pentru a depăşi barierele şi a
deveni tot mai incluziv?
 O singură școală pentru toți copiii................................................pag 3-6
 Bibliografie...................................................................................pag 7
II. Definiți educația incluzivă și relația sa cu calitatea educației
 Educația incluzivă și relația sa cu calitatea educației...................pag 8-11
 Bibliografie...................................................................................pag 12
III. Precizați părerea dumneavoastră și argumentați: Ce este mai important de
transformat în acest moement: politicile, practicile sau atitudinile oamenilor?
 Culturi, politici și practici incluzive.............................................pag 13-16
 Bibliografie...................................................................................pag 17
IV. Fotografii
 O școală pentru toți.......................................................................pag 18

Page 2 of 18
 i. Ce soluȚIi identificaȚi în
sistemul de învĂȚĂmânt pentru
a DepĂŞi barierele Și a deveni
tot mai incluziv?

Page 3 of 18
 O școală pentru toți copiii
“Există un singur fel de a înţelege oamenii, anume de a nu ne grăbi să-i
judecăm, ci de a trăi în preajma lor, de a-i lăsa să se explice, să se dezvăluie zi de zi,
să se zugrăvească ei înşişi în ei...” (Charles Augustin Saine – Beune)
În esență și abordând un stil filosofic cam astfel putem defini incluziunea
școlară și chiar incluziunea socială. Cea din urmă menționată reprezentând urmarea
primei incluziunii, dezideratul oricărei societăți moderne, care tinde spre o
permanentă dezvoltare.
Orice instituție școlară din învățământul public de masă unde au acces toți
copiii unei comunități, indiferent de mediul de proveniență al acestora sau în care
sunt integrați într-o formă sau alta și copii cu cerințe speciale în educație poartă
denumirea de “Școală incluzivă”.
După acestă definiție a incluziunii școlare, un șir de întrebări îmi mistuie
gândurile: “Oare aceste școli sunt cu adevărat incluzive?”. “Sunt acceptați în cadrul
școlii toți elevii, indiferent de cerințele educaționale ale acestora?”, “Școlile din
mediul rural, pot fi numite școli incluzive?”, “Există cu adevărat în România școli
incluzive?”.
Discuția despre incluziunea școlară presupune realizarea unei radiografii a
învățământului de masă și realizarea faptului că tuturor copiilor ar trebui să li se ofere
drepturi egale, dreptul de a fi educați împreună, indiferent de handicapul,
dizabilitatea sau dificultățile de învățare ale acestora.
Educația incluzivă presupune ridicarea tuturor barierelor în învățare pentru ca
trenul cunoașterii, al învățăturii să poată trece pe la fiecare elev în parte.
În viziunea mea, principalul obstacol ce trebuie înlăturat este reprezentat de
ridicarea barierelor în acceptare. Profesorii, elevii, dar și părinții, principalii subiecți
ai educației, ar trebui să înțeleagă și să accepte această diversitate a lumii în care
trăim. Aruncându-ne o simplă privire în jur putem observa: oameni diferiți, obiecte
diferite, probleme diferite. Astfel, subiecții educației ar trebui să accepte această
diversitate a societății care se regăsește și la nivelul clasei de elevi și să o abordeze
pentru a crea o “compoziție” cât mai omogenă.
Ca învățătoare la o școală din mediul rural m-am “ciocnit” cu mintea,
inteligența sclipitoare și nevoia de incluziune a doi copiii cu cerințe educaționale
speciale și implicit cu această barieră în acceptare din partea celorlalți colegi sau
părinți. Fără a neglija predarea și fără a-i considera pe aceștia mai speciali decât
ceilalți elevii ai mei, am încercat să găsesc soluții pentru acceptarea acestora în
grupul de elevii. și implicit în cel de prieteni.
Principala soluție spre acceptare a fost pregătirea părinților acestor elevii de a
înțelege că școala și clasa mea este deschisă tutor copiilor, că voi trata elevii în
funcție de nevoile diferite ale acestora.
Primul elev, un copil care în urma unei probleme de sănătate a rămas fără un
ochișor, acesta fiindui înlocuit cu o proteză, mi-a oferit prima lecție din cariera mea
didactică. Un elev tăcut, timid fără prea mulți prieteni, dar de-o istețime desăvârșită.
Al doilea elev, un băiețel cu un an mai mare decât restul colegilor și diagnosticat cu

Page 4 of 18
ADHD, mi-a oferit posibilitatea de a realiza că “fiecare copil este special în felul
său”.
După discuțiile avute cu parinții acestor elevii și ședințele cu ceilalți părinții în
care am încercat să aduc mereu în discuție faptul că dreptul la educație este deținut de
toți elevii în mod egal, am reușit să ridic această barieră de acceptare în rândul
adulților. Însă, gândul meu era tot acolo, “Cum fac ca acești elevii să fie acceptați de
ceilalți colegi?”. Astfel, am realizat cât mai multe jocuri de cunoaștere, pentru a
ajunge să-i cunosc pe fiecare cât mai bine. Am aflat că băiețelul cu ADHD este
pasionat de Astronomie și Geografie, am aflat pasiunile lor diverse și le-am putut
integra în cadrul orelor obișnuite pentru a-i capta și activa pe toți în mod egal și ai
face să dezvolte pasiuni comune. Pentru a închega relația de prietenie din cadrul
grupului, atunci când apăreau mici conflicte inevitabile le-am repetat mereu o simplă
replică: “Aici toți suntem prieteni, prietenii se respectă și se ajută mereu între ei!”.
În cadrul școlii trebuie să existe colaborării și cooperări pentru o învățare
eficientă. Întotdeaua putem învăța unii de la alții. În dorința de a transmite cât mai
multe cunoștințe și de a crea “elevi eminenți”, involuntar unii profesori crează ei
înșiși o barieră către incluziune a unor elevii. Doar că un elev nu reușește să țină
pasul cu noțiunile predate sau nu înțelege un anume concept predat asta nu înseamnă
că elevul trebuie taxat și catalogat drept inapt. Poate un elev este foarte bun la
matematică, poate altul are abilități sportive sau iubește literatura. Noi profesorii ar
trebui să încurajăm cât mai multe abordării și să devenim deschiși către noi stiluri de
predare în care elevul este în centrul nucleului. Un exemplu care mi-a fost mie
învățătură și pe care pot să-l ofer este: Explic elevilor cum apa îngheață la 0°C, iar
elevul cu CES mă corectează afirmând că apa îngheață la 32°F. Ceilalți elevii s-au
uitat nedumeriți, însă cu ajutorul răspunsului colegului lor eu am putut aprofunda
lecția și a le explica elevilor că există mai multe scări de măsurare a temperaturii.
Astfel pot spune că integrarea unui astfel de elev în învățământul de masă este
benefică tuturor.
Exemplele și barierele mențioanate mai sus sunt doar câteva experiențe
personale prin care am reușit să înțeleg incluziunea din cadrul sistemului de
învățământ nu doar teoretic, ci și practic, să identific mult mai ușor soluțiile către un
tip de educație incluzivă benefică.
Cel mai important este să avem speranță și să credem în dreptul tutoror la
educație indiferent de particularitățile de învățăre sau dezvoltare ale copilului. O
școală incluzivă nu trebuie doar să accepte toți elevii ci să ofere o abordare
personalizată și adaptată fiecăruia. Schimbarea vine de la fiecare cadru didactic care
învață să-și trateze elevii în funcție de nevoile lor, de la fiecare părinte care reușește
să vadă în fiecare coleg al copilului său un viitor prieten al acestuia indiferent că
acesta se află într-un scaun cu rotile sau nu este “bun la matematică”.
Părerea mea este aceea că incluziunea în cadrul sistemului educațional se
produce, este vizibilă și trebuie promovată. Exact ca și lucrurile bune, barierele sau
blocajele către un astfel de sistem educațional sunt vizibile, de la acceptare la faptul
cum se produce învățarea, însă totul depinde de noi, profesori, părinți sau colegi și de
cum alegem să le ridicăm.
Page 5 of 18
 Așa cum coritorul se folosește de meseria lui pentru a croi o haină “bună”, așa
și noi oamenii care lucrăm sau luăm parte la procesul educațional ar trebui să ne
folosim de tot “materialul’ de care dispunem pentru a croi destine unice. Fiecare
copil este unic dar înzestrat cu un potenţial educativ înnăscut care trebuie doar
descoperit și valorificat de cadrul didactic, de părinte, de oamenii din jur!

Page 6 of 18
 Bibliografie
 Educația copiilor cu Cerințe Educative Speciale, Curs pentru
învățământul la distanță, Ecaterina Vrășmaș
 https://www.reninco.ro/
 Educația incluzivă și pedagogia diversității, Alois Gherguț, Editura
Polirom, 2016

Page 7 of 18
II. DefiniȚi educaȚia incluzivĂ Și
relaȚia sa cu calitateA educaȚiei

Page 8 of 18
 Educația incluzivă și relația sa cu calitatea educației

Învăţăm să vorbim vorbind, Învăţăm să citim citind, Învăţăm să scriem scriind,

Învăţăm să includem incluzând. (Gary Bunch, Marsha Forest, Jack Pearpoint)
Diversele schimbări de ordin economic şi socio-cultural au generat fenomenul
excluderii copiilor din procesele educaţionale şi sociale, datorate inegalităţii şi
segmentării populaţiei, migrării, dispersării familiilor, exodului rural şi denaturării
principiilor solidarităţii umane.
Astfel, putem înțelege că educația incluzivă nu reprezintă doar integrarea
elevilor cu dizabilități sau cerințe educațioonale speciale în cadrul învățământului de
masă ci “o școală pentru toți”, o școală a tuturor copiilor și a tinerilor indiferent de
mediul din care provin, de etnie sau religie.
Educația incluzivă prevede schimbarea și adaptarea continuă a sistemului
educațional pentru a răspunde diversității elevilor care-i trec pragul și nevoilor ce
decurg din această diversitate.
Pornind de la definiția educației incluzive (UNESCO, Conferința de la
Salamanca, 1994) conform căreia “Educația incluzivă caută să răspundă nevoilor de
învățare ale tuturor copiilor, tinerilor și adulților, cu un accent deosebit pe cei
vulnerabili din punct de vedere al marginalizării și excluziunii sociale” putem afirma
faptul că o școală incluzivă naște în viitor o comunitate incluzivă. O școală în care
fiecare elev se va găsi important îl va face pe acesta să realizeze cu ușurință
importanța sa în mediul social.
Educația incluzivă este un proces, nu o etichetă sau o stare deoarece este o
educație bazată pe grădiniță/ școală ca partener al familiilor și al comunităților în care
individul se naște, crește și se dezvoltă. O educație incluzivă nu reprezintă doar o
școală incluzivă. Educația incluzivă reprezintă o provocare atât pentru profesor, cât și
pentru familiile elevilor. Educația este un drept uman, însă educația incluzivă este
mai mult de atât, este o educație de calitate, care dă o orientare pozitivă, democratică
procesului educațional și oferă finalități pe termen lung tuturor elevilor.
Copiii reprezintă viitor, iar de modul în care îi creștem, educăm și sprijinim va
depinde configurația democratică a lumii de mâine.
Școala reprezintă instituția specializată în realizarea activității de educație,
conform obiectivelor pedagogice ale procesului de învățământ. Subiecții principali ai
școlii, aflați într-o strânsă legătură sunt elevii și profesorii. Nu există profesor fără
elev și nici elev fără profesor. Școala incluzivă însă reprezintă mult mai mult.
Aceasta nuanțează, pune în prim-plan relația cadru didactic - elev, având la bază
nevoia recunoașterii diferențelor de învățare și adaptare ale fiecărui copil și
recunoașterea drepturilor acestora egale în față educației. Școala incluzivă este școala
larg deschisă tuturor, o școală în care procesul de predare – învatare -evaluare este
adaptat fiecăruia, o școală unde fiecare este unic dar pregătit pentru o incluziune
socială.
Școala incluzivă reprezintă mai mult o provocare a educației incluzive care
influențează calitatea educației. Un elev care-și dezvoltă abilitățile diverse într-o
școală incluzivă, care înțelege faptul că puzzle-ul omenirii este format din piese mici
Page 9 of 18
dar extreme de importante pentru alcătuirea imaginii finale, care descoperă că fiecare
meserie are importanța ei, va devenii un adult care va influența mai apoi calitatea
educației copiilor săi.
Educaţia incluzivă presupune câteva principii, precum: E– educaţie pentru toţi,
D– drepturi egale, U– unicitatea persoanei, C– compensare, A– adaptare curriculară,
Ţ– terapii specifice, I– integrare, E– egalizarea şanselor; I– individualizarea instruirii,
N– normalizare, C– cerinţe educative speciale, L– lucrul în echipă, U– urmărirea
progresului, Z– zdrobirea segregării, I– interesul superior al copilului, V– varietatea
materialelor didactice, A– accesibilitate.
Existența acestor principii în educația incluzivă aduce după sine și existența
unei școli incluzive în care guvernează principii asemănătoare: nediscriminare,
echitate, egalitate în drepturi și șanse, accesibilitate.
Educația este un drept, nu un privilegiu. Educația trebuie îndeplnită indiferent
de caracteristicile individuale ale persoanei. Calitatea educației derivă astfel din așa
numita educație ca drept, nu ca privilegiu. În cadrul școlii incluzive accesul la
educație este permis tuturor, iar informația este transmisă pe înțelesul fiecăruia.
Astfel, succesul învățării este mult mai intens și vizibil influențând calitatea educației
întegii societăți.
Educația incluzivă se referă la ridicarea tuturor barierelor în învățare și la
formarea unor indivizi apți pentru cerințele societății. Putem numi educația incluzivă
un act educațional calitativ, care influențează nivelul calității umane și al dezvoltării
umanității.
Procesul educativ trebuie să se adreseze tuturor și fiecăruia, să se concentreze
pe soluții rapide și adecvate la adaptarea față de diveristatea și unicitatea umană.
Educația pentru toți devine coerentă dacă se bazează pe educație incluzivă și dacă se
definește ca educație de calitate, eficiență sau responsabilitate.
Pentru a putea vorbi de o educație incluzivă de calitate aceasta trebuie să fie
adaptată fiecărui elev. Fiecare elev trebuie să atingă niveluri minime de cunoștință
care sunt considerate esențiale pentru dezvoltarea unei vieți normale.
În urma multor analize și studii s-a dovedit că metodele utilizate în cadrul
școlilor incluzive au contribuit semnificativ la îmbunătățirea calității educației și
atingerea performanțeii tuturor elevilor În comparație cu educația din centre sau
școli speciale, care are ricul de a-i menține pe copii și adolescenți în afara societății,
școala incluzivă constituie un teren de pregătire ideal pentru viață.
Calitatea educației crește ca urmare a finalizării școlii incluzive. Așa numiții
elevi normali învăță că toți sunt la fel de importanți pentru societate, că
“handicapații”, “dificilii” sau “turbulenții” pot fii chiar mai buni decât ei în diferite
domenii.
Concluzionând totul, putem spune că definiția incluziunii depășește cu mult
raportarea și implicarea numai a elevilor cu CES, ea este de fapt o realitate și
pregătește practic o educație de calitate benefică în viitor pentru copil.
Școala incluzivă ne demonstrează astfel că suntem unul, dar nu unul și același,
că educația de calitate se poate realiza doar inclunzând toți beneficiarii direcți sau
indirecți ai sitemului de învățământ.
Page 10 of 18
 Dacă toți subiecții școltii sunt implicați, motivați să învețe, să-și descopere
abilitățile și calitătile, educația incluzivă și-a atins scopul.
Pentru o educație incluzivă care să aibă urmări pozitive asupra actului
educațional este nevoie de impicarea tuturor, de principii și valori care să faciliteze
învățărea tuturor elevilor, de o mentalitate deschisă spre nou.
Profesorul trebuie să înțeleagă că prin practicile incluzive pe care le adoptă nu
va trebui să producă “roboței” pe bandă rulantă ci indivizi apți pentru societate, cu
minime cunoștințe pentru a putea fi capabili să se descurce singuri în viață.
Școala incluzivă își pune amprenta asupra calității educaței, crescând gradul
acesteia prin tehnicile abordate, prin rezultatele obținute la nivelul tuturor elevilor,
prin formarea de viitori adulți care la rândul lor vor influența și modela alte generații
de copii.

Page 11 of 18
 Bibliografie
 Educația copiilor cu Cerințe Educative Speciale, Curs pentru învățământul la
distanță, Ecaterina Vrășmaș
 https://www.reninco.ro/
 Chicu V. Cojocaru V., Galben S., Ivanova L. Educaţia incluzivă.
Repere metodologice. Casa editorial poligrafică Bons Offices, Chișinău. 2006
 Educație pentru toți și pentru fiecare
(Accesul șî participarea la educație a copiilor cu dizabiltățiși/sau CES din
școlile participante la Campania UNICEF “Hai la școală”)
Autori: Irina Horga, Otilia Apostu, Magdalena Balica
Coordonator UNICEF România: Luminița Costache
Coordonatori: Traian Vrăsmaș, Ciprian Fartușnic, București, 2015
 https://www.unicef.org/romania/ro

Page 12 of 18
iii. PRECIZAȚI PĂREREA DUMNEAVOASTRĂ
ȘI ARGUMENTAȚI: CE ESTE MAI IMPORTANT
DE TRANSFORMAT ÎN ACEST MOmENT:
POLITICILE, PRACTICILE SAU ATITUDINILE
OAMENILOR?

Page 13 of 18
 Culturi, politici și practici incluzive

“Educația incluzivă presupune un proces permanent de îmbunătățire a

instituției școlare, având ca scop exploatarea resurselor existente, mai ale a resurselor
umane, pentru a susține participarea la procesul de învățământ a tuturor elevilor din
cadrul unei comunități.”
Conform Indexului incluziunii școlare, incluziunea este abordată și exploatată
prin intermediul a trei dimensiuni: culturi, politici și practici incluzive. Aceste
dimensiuni se află în strânsă legătură și sunt deopotrivă extrem de importante pentru
sistemul incluziv, fiind privite ca orientări de bază în buna dezvoltare a școlii
incluzive.
În demersul de stabilire și analiză a dimensiunilor incluzive, autorii și adepții
promovării importanței școlii incluzive pornesc de la necesitatea creării culturii
instituționale (concepții, atitudinii, tradiții șî obiceiuri) în vederea susținerii
procesului de incluziune. Dezvoltarea unor idei incluzive în cadrul întregii comunități
școlare și nu doar, poate produce schimbări imporante în cadrul celorlalte
dimensiuni.
Producerea politicilor incluzive asigură cadrul instituțional de promovare a
educației incluzive la nivelul instituției. Politicile sunt concepute în așa fel, încât să
încurajeze toți subiecții să devină promotori activi ai incluziunii. Politicile trebuie să
conțină strategii clare, care orientează comunitatea școlară și membrii ei spre
dezvoltarea incluziunii reale, de calitate și adoptată de toți subiecții educațieii în mod
conștient. La nivel internațional există o serie de convenții, declarații și rezoluții cu
privire la educația incluzivă, care stau la baza tuturor proceselor în domeniu și
constituie un cadru de referință pentru dezvoltarea și realizarea politicilor și
practicilor incluzive.
Ca ideal politic, educația incluzivă este la concurență cu alte idealuri politice
privind educația, ca de pildă discursurile economice care prioritizează eficiența și
eficacitatea, ca și obiective educaționale.
Desfășurarea practicilor incluzive asigură transferul politicilor și culturii în
activitate curentă, desfășurată în clasă și în afara ei, orientată spre includerea efectivă
a tuturor copiilor în procesul educațional, abordând așa numita “școală pentru toți”.
Definind cele trei dimensiuni ale educației incluzive am putut înțelege și
clasifica punctele tari și punctele slabe ale educației incluzive din România.
Atunci când vorbim de educație incluzivă ne referim inițial la legi, politici,
programe adoptate la nivel internațional prin care se permite accesul tuturor copiilor
la educație. Incluziunea reprezintă inițial o politică care facilitează învățarea, prin
schimbare și adaptare curriculară, crearea condițiilor speciale ca copiii cu CES să se
adapteze procesului instructiv- educativ. În cadrul politicilor incluzive, personal nu
aș identifica necesare transformări majore. Consider utilă existența cadrului
instituțional pentru promovarea incluziunii școlare, acesta oferindu-ne strategii clare,
repere care orientează școlară spre dezvoltarea incluziunii reale și de calitate.

Page 14 of 18
 Pornind de la vorba des auzită de noi, românii “Teoria ca teoria, dar practica
de omoară!” , pot afirma că o transformare utilă aș vedea-o mai mult în cadrul
practicilor decât al politcilor incuzivei. Avem un cadrul legislativ, există programe de
educație incluzivă, ghiduri elaborate de specialiși, însă sunt aceste tehnici incluzive
puse cu adevărat în practică în școlile noastre? Răspunsul este unul cât se poate de
dezamăgitor, iar personal aș aduce o transformarea majoră în cadrul acestei
dimensiuni. În primul rând ar trebui construită o fundație solidă prin pregătirea
profesorilor, care să devină apți să adopte și să promoveze astfel de tehnici.
În anul 2001 o cercetare realizată de MEC și UNICEF a arătat că în rândul
cadrelor didactice se perpetuează atitudini și comportamente stereotipice fața de
categoriile de copii, așa numiți “speciali”. Unii profesori își mențin și astăzi părerile
crezând că integrarea acestor copiii în cadrul învățământului de masă afectează
performanțele elevilor obișnuiți și alterează climatul clasei.
Practicile incluzive sunt puse în aplicare, însă nu în toate școlile. Schimbarea
ar trebui să vină de la fiecare din noi, de la mine, tânăr cadru didactic, de la tine
părinte responsabil. Abordarea la nivelul grupului de elevi a unor practici care la
bază nu sunt deloc incluzive: jocuri de echipă, dezvoltarea parteneriatului cu părinții
prin activități care-i implică direct pe aceștia în viața școlii și implicit a copiilor lor,
existența unei mentalități care pune accentual pe progresul fiecărui copil nu pe
performanțele atinse de 1, 2 elevi din clasă, ar reprezenta practici școlare incluzive cu
efect în viața societătii și crearea unei educații de calitate, fără etichete puse
celorlalți.
Cea mai puternică și importantă transformare pe care mi-aș dori s-o marcăm în
cadrul școlii incluzive și a întregii educații este schimbarea mentalității, a atitudinilor
oamenilor față de copiii cu cerințe educaționale speciale.
Este dificil să schimbăm mentalități având în vedere faptul că în trecut a
existat obișnuința ca elevii cu dizabilități sau elevii care nu se pot adapta în școlile de
masă să fie orientaţi spre reţeau de şcoli speciale, care era destul de bine pusă la
punct pe atunci. Astăzi, ar trebui să înțelegem că integrarea copiilor “speciali” încă
din grădiniță prezintă un avantaj și pentru ceilalți copii normali. Atitudinea de apatie,
care se exprima prin tendința separării și izolării acestor copii cu CES de restul
societății provine încă din mediul familial, aceasta fiind transmisă copiilor normali
prin atitudinea și acțiunile adultului: “Nu te juca cu handicapatul acela/ cu orbul acela
sau tot felul de apelative aduse copiilor!”
Trebuie luată în calcul şi relaţia existentă între atitudini şi comportamente,
relaţie biunivoc determinativă. Atitudinea poate influenţa modul de comportare, iar,
la rândul său, comportamentul poate exercita o influenţă asupra atitudinii. Se
întâmplă ca o anumită categorie socială să fie atât de puternic reprezentată în planul
mintal al unui individ, încât să manifeste un comportament pozitiv sau negativ,
neluând în calcul caracteristicile efective ale obiectului concret.
Pentru o bună desfășurare a procesului educativ incluziv și pentru oglindirea
acestuia în cadrul societății consider că transformările ar trebui să se producă de la
temelia procesului incluziv, degeaba avem un cadru legislative, programe de
educație, ghiduri dacă nu le punem în practică cu seriozitate, dorință de progres.
Page 15 of 18
 Trăim în secolul XXI, omenirea este într-o permanentă evoluție, medicina
evoluează, tehnologia avansează, oare noi oamenii nu am putea aborba o mentalitate
deschisă spre noi orizonturi?! De ce trebuie mereu să folosim etichetele raportându-
ne la aspectul fizic sau capacitatea intelectuală a celorlalți? De ce trebuie să vedem
un handicap în orice?! Suntem diferiți și diverși, și tocmai această diversitate ne ajută
să pictăm o lume în culori vii și atrăgătoare, nu în alb și negru.
Schimbarea în bine vine din interiorul fiecăruia, schimbându-ne mentalitatea
reușim să adoptăm practici incluzive în concordanță cu proiectele legislative în
vigoare și care vor asigura incluziunea tuturor copiilor în școlile de masă.

Page 16 of 18
 Bibliografie
 Booth, T., & Ainscow, M. (trad. Pantea, M.) (2006.) Indexul incluziunii
şcolare: Promovarea educării şi a participării tuturor copiilor la învăţământul
de masă. Cluj-Napoca. Editura Presa Universitară Clujean.
 Vrasmaş Ec. Educaţia copilului preşcolar. Bucureşti: Ed. ProHumanitas, 1999
 https://www.reninco.ro/

Page 17 of 18
 o ȘCOALĂ PENTRU TOȚI
fotografii
CLASA a IV-a C
ÎNVĂȚĂTOR: BADEA MIHAELA ANDREEA
LICEUL TEHNOLOGIC “DUILIU ZMFIRESCU”, DRAGALINA, CĂLĂRAȘI

Copil cudeficiență de vedere, ora de ARTE

Copil cu ADHD, ora de GEOGRAFIE
VIZUALE ȘI ABILITĂȚI PRACTICE

Integrare elev cu C.E.S prin activități

de echipă Page 18 of 18