Psihologia educatiei

Educatia este un proces de formare si transformare a constiintei si implicit a

personalitatii individului. Acest proces se realizeaza prin activitatea didactica, un rol
hotarator in formarea personalitatii revenind relatiilor dintre educator-educat, dar si educat-
educator. Ca profesor este necesar sa ne intereseze TOT ce vine dinspre OM si merge catre
OM, asa cum spune V. Gheorghiu in Vietile dupa Vasari vesnicia sta in cateva amanunte, le
zicem noi amanunte, care ne subjuga pe rand, intai infiorandu-ne, apoi inteleptindu-ne un
amanunt oarecare ne inunda cugetul cu luminiscenta lui creativa

Atmosfera din scoala, din clasa, ce spune si cum spune educatorul, care este tinuta sa,
sunt amanunte deseori private ca insignifiante, dar in realitate sunt semnificative, la fel ceea
ce transmitem si incercam sa-i invatam pe educati. Asadar, atat noi, ca educatori, cat si
semenii nostrii, actionam pentru sau impotriva educatului, a omului potential, reunind
naturalul cu psihicul, cu socialul, instinctivul cu rationalul. Daca acestea nu functioneaza, nu
va deveni educatul ceea ce scontam noi-om.

Rolul educatorului a fost si va fi mereu covarsitor. Activitatea sa nu poate fi limitata

doar la procesul de predare-invatare a lectiilor, fiecare generatie de educati trebuie indrumata
spre a fi socializata atat prin predarea-invatarea materiilor de baza, cat si a valorilor si
normelor grupului social de apartenenta. Nu sunt necesare numai cunostinte, ci si deprinderi
ce sunt fixate si repetate in timp. Asa cum se intreba T. Arghezi "CE INSEAMNA A STI Nu
este altceva decat a repeta, a invata - dupa ce ai perceput, priceput si cunoscut - inca o data si
inca de o mie de ori

Educatorul are menirea sa invete educatul sa invete, ajutandu-se de cunostintele

dobandite pe parcurs si puse in practica cu ajutorul a diferite metode de predare, pe care el le
consider a fi utile pentru o invatare nu numai mecanica ci si logica. Ideal ar fi omul
autodidact = "self made man", lucru la care educatul poate ajunge numai prin educator,
cunostintele acestuia fiind luate de educat direct sau indirect.

Cecala Elena - Cristina – Psihologia Educatiei

 Relatia educator-educati incepe, devine si se consolideaza in cadrul lectiilor, prilej cu
care se comunica, se realizeaza legaturi interumane bazate pe incredere si ajutor reciproc.
Astfel cadrul didactic reprezinta factorul central in procesul de invatamant si nu mijloacele
tehnice implicate. Acesta are decizia finala prin faptul ca poate decide cat din ce prevede
programa si cum o va face, ce mijloace auxiliare va folosi pentru o mai buna predare-invatare
a educatului. Metodele si procedeele sale trebuie sa devina diacronic si ale educatului, fapt ce
implica o mai buna cunoastere a clasei de elevi in ansamblu si a fiecarui individ in parte
pentru o buna desfasurare a activitatilor didactice si pentru preantampinarea, atenuarea sau
chiar inlaturarea anumitor stari conflictuale ce se pot genera la un moment dat, intre
educator-educat sau intre educat-educat. Aceasta depinde de atitudinea sa fata de sine
(respectul ce si-l acorda fata de pregatirea lectiilor, constiinciozitate, tinuta morala si
comportamentala), fata de educati, de viata si societate.

Un rol important revine comportamentului educatorului, care trebuie sa aiba abilitatea

de a gasi modalitati pentru a reduce tensiunile si pentru a satisface trebuintele individului.
Este important sa gaseasca resurse pentru intelegere, fapt ce implica o mare capacitate
adaptativa → Saint Exubery intelegerea interumana nu consta in a privi unul la celalalt, ci a
privi impreuna in aceeasi directie

Educatorul este un model cultural, omul ce-si cunoaste misiunea si vocatia. Pentru el
binele, adevarul si frumosul chiar exista si trebuie sa gaseasca modalitatile cele mai propice
pentru a-i invata si pe educati, prin atitudinea sa, prin modul de a transmite informatia, sa
priveasca in directia dorita de el. El trebuie sa reuseasca sa le canalizeze cunostintele si
energia intr-o directie bine definita, ce le va fi utila in viata.

O alta situatie ce poate aparea la nivelul clasei, si ce pune la incercare veleitatile de

educator si formator de caractere este aceea cand educatorul isi tine lectia, cand predarea-
invatarea decurg firesc, iar o parte din educati sunt neatenti, inactivi, nu participa cu mintea si
inima la desfasurarea lectiei. In aceasta situatie este important ca educatorul sa lupte
impotriva rutinei, al limbajului aplatizat, a formalismului din organizarea si desfasurarea
procesului de invatamant, a predarii monolog - fara a atrage in discutii clasa - si sa foloseasca
un limbaj concis, concret, propriu si natural, relevand in tot ceea ce face initiativa, inovatii si

Cecala Elena - Cristina – Psihologia Educatiei

inventii, folosindu-se de mijloace de invatamant auxiliare - experimente audio-vizuale
(planse, proiectii, jocuri interactive).

Modelul personalitatii educatorului, cultural sau simbolic, va fi intotdeauna un mijloc

de educatie. Intalnindu-se in diferite ipostaze, personalitatile educatorului pot contura o serie
de comportamente, cum ar fi:

a) autoritar → aici intalnim educatorul inflexibil, ce conduce lectia rigid. In acest caz,
educatii sunt pasivi, stressati, tac si asculta, nu manifesta initiativa. Atmosfera din clasa este
apasatoare, putand aparea sentimental de frica, antipatie, ura de constrangere si amenintare.
Relatia educator - educat este incordata, educatorul apare in postura de " ex cathedra " si tot
ceea ce spune este de necontestat, indiscutabil.

Acest comportament autoritar poate sa atinga o mare eficacitate reflectat prin obtinerea
unor note mari, dar produce insatisfactii cu repercursiuni asupra moralului educabililor.

b) democrat → la acest comportament apre intelegerea reciproca educator - educat.

Ceea ce face educatorul este bine studiat si motivat antreneaza educabilul, capteaza atentia,
dandu-i sentimentul de incredere. Cadrul didactic stimuleaza initiativa si cooperarea intre
educabili si intre educator - educabil.

Atmosfera din clasa este lucrativa, imperativa, educatii sunt gata sa se implice in
desfasurarea lectiei, fapt cu impact pozitiv asupra dezvoltarii personalitatii lor.

c) laissez faire → in acest caz se intalneste o toleranta exagerata. Educatorul se

caracterizeaza prin directivitate minima si ingaduinta maxima, ceea ce va duce la un
comportament oscilatoriu al educabilului.

Acest comportament, dupa opinie personala, este intalnit la educatorii nemotivati, cu o

slaba pregatire profesionala si psihologica, si o stima de sine scazuta.

Aptitudinile manageriale, de bun organizator, sunt alte calitati necesare unui bun
educator. Conducerea clasei, buna sa functionare, rezida dim capacitatea de bun organizator
al cadrului didactic. Acesta din urma trebuie sa fie competent, hotarat. Pe langa calitatile
fizice - charisma, tinuta, sunt importante si cele intelectuale, atitudinale, care confera un
ascendent asupra educabililor si un exemplu de urmat.

Cecala Elena - Cristina – Psihologia Educatiei

 Educatorul se defineste atat prin calitatile sale personale, cat in special prin functia sa
didactica; in sensul ca el realizeaza ambientul → printr-o buna organizare, de la clasa pana la
planul de lectie in detaliu, asigurand transmiterea si insusirea cunostintelor. El trebuie sa
colaboreze, sa se adapteze si sa conduca activitatea didactica in asa fel incat "sa cultive in
raport cu idealul."

BIBLIOGRAFIE

Vietile dupa Vasari, V. Gheorghiu, Ed, Junimea, Iasi 1980

Tratat de pedagogie general, H. Rubert, Paris, P.U.F., 1961

Psihologie educationala, I. Dragnea, P. Petroman, Ed. Mirton, 1998

Cecala Elena - Cristina – Psihologia Educatiei