Untitled

Profesorul de educatie fizica și sport – factor determinant în formarea personalității
tinerilor
Lector univ. dr. Ilioni Cristian
Educaţia se sprijină pe patru piloni importanţi: a învăţa să ştii, a învăţa să faci, a învăţa să trăieşti
împreună cu alţii şi
a învăţa să fii. În funcţie de această optică, dar şi de implicaţiile globalizării asupra indivizilor, ale
problematicii lumii
contemporane, educatorii din învăţământ urmează să îndeplinească roluri noi.
Profesorul a avut şi va avea în continuare un rol esenţial în formarea elevului, în desăvârşirea

personalităţii acestuia.
Dacă în trecut, dascălul decidea totul cu privire la procesul instructiv-educativ, acum el trebuie să devină
doar un liant în
formarea elevului, un suport pentru dezvoltarea autonomiei şi pentru formarea în spiritul

responsabilităţii şi culturii civice.
Lecţia, ca formă de bază a desfăşurării instrucţiei şi educaţiei, devine o suită de evenimente care pot fi
segmentate,
fiecare având coerenţă şi conducând elevii spre realizarea obiectivelor.
Câmpul şcolar educativ modern se desfăşoară, aşadar, între două elemente care trebuie să participe în
egală măsură.
Profesorul, manager şi formator al procesului instructiv-educativ, şi elevul, obiect şi subiect al acestui

proces, dobândind
autonomie şi formându-se în spiritul responsabilităţii şi al culturii civice. Pedagogia activă, caracteristică

învăţământului
modern, face posibilă trecerea de la transmiterea de cunoştinţe la formarea de deprinderi şi de abilităţi,

accentuând astfel
latura formativă a educaţiei.
Pedagogia modernă modifică, astfel, rolul jucat de polii educaţionali, mutând accentul pe elev.
Abandonarea limbii
de lemn, folosirea unui discurs nou, mobilizarea elevilor în procesul educativ sunt numai câteva dintre
caracteristicile acestei
pedagogii. Întrebarea dominantă a învăţământului modern este ce rol alege şcoala să joace în societatea
actuală şi cât de
pregatită este ea să facă faţă schimbărilor provocate de globalizare. Idealul educaţional este legat de
valorile culturale ce
trebuie asimilate, de tipul de personalitate impus de societate, dar şi de nevoile elevului. Nu mai este
vorba de un model
educaţional standard, ci de unul dinamic, în concordanţă cu noile realităţi şi capabil să reziste la

schimbări.
Profesorul își asumă deci o multitudine de roluri, a căror exercitare este dependentă de personalitatea
lui, dintre care
amintim cateva:
Ca manager, supraveghează întreaga activitate din clasă, asigură consensul cu ceilalți profesori, cu
părinții și cu
ceilalți factori.
Ca expert al actului de predare-învățare: el poate lua decizii privitoare la tot ceea ce se întâmplă în
procesul de
învățământ.
Ca lider, conduce un grup de elevi, exercitându-și puterea asupra principalelor fenomene ce se produc
aici. Este un
prieten și confident al elevilor, un substitut al părinților, obiect de afecțiune, sprijin în ameliorarea

stărilor de
anxietate.
Ca profesionist reflexiv, se străduiește tot timpul să înțeleagă și să reflecteze asupra întâmplărilor inedite
din clasă,
să studieze și să analizeze fenomenele psihopedagogice cu care se confruntă.
Dar pe lângă activitatea didactică profesorul desfășoară și o activitate extrașcolară sau cultural-
educativă. Corolarul
conținutului social al acestei profesiuni constă în participarea la evenimentele și frământările social-

culturale ale timpului în
CENTRUL DE RESURSE EDUCATIONALE
,,PROFESORUL- CREATOR DE EDUCATIE”

378
care trăiește și ale poporului din care face parte. În această ipostază, profesorul ne apare ca pedagog
social, animat de grija
pentru ridicarea gradului de cultură și al națiunii sale. Desfășurându-și activitatea profesională în cadrul
școlii, dascălul nu
încetează de a fi un educator și în afara ei, urmărind, bineînțeles, obiective specifice și apelând la

mijloace și forme adecvate.
Numai în măsura în care profesorul își continuă misiunea și în afara cadrului profesional pe care îl oferă
școala poate fi
considerat un educator al poporului său. Cele două laturi ale activității sale, școlară și extrașcolară, nu
numai că se presupun,
dar se și întregesc și se completează reciproc, imprimând acestei profesiuni un rol sporit în progresul
general al cunoasterii.
Personalitatea profesorului de educație fizică este definită ca ansamblul calitatilor pe care trebuie să le
posede si să
le afirme acesta, pentru a asigura eficienta activitatii desfasurate în timpul lectiilor. În procesul
pedagogic de educatie fizică,
în afara calitatilor generale sunt necesare unele insusiri particulare cerute de faptul ca profesorul de
educatie fizică realizează
concomitent dezvoltarea fizică si psihică a elevilor, prin miscarea lor permanenta pe tot parcursul lectiei.
În continutul personalitatii profesorului de educatie fizica, dragostea pentru miscare, pasiunea pentru
educatie fizica
si sport ocupa un rol important. El trebuie sa-i convinga pe elevi de necesitatea si utilitatea practicarii
educatiei fizice, prin
exemplul personal, sa fie un bun specialist si pedagog. Profesorul de educatie fizica activeaza atat pe
taram social, cat si
sportiv. În calitate de profesor al miscarii sportive, el are datoria sa-i convingă pe oameni, despre
necesitatea si utilitatea
practicarii sistematice a exercitiilor fizice. În cadrul procesului instructiv educativ, profesorul planifica,
organizează
activitatea elevilor, observă ajută, cooperează, îndrumă, controlează, evaluează, stimulează.
Profesorul de educatie fizică si antrenorul în diversele ramuri de sport – dobândesc calitatea de pedagog
si educator
în contextul studiilor liceale si universitare.
Viata obligă la permanente confruntari si căutări, tendinte si înnoiri în domeniul educatiei fizice si
sportului.
Calitatea de pedagog îmbină cunoasterea exhaustiva teoretica si practică a domeniului, preocupare de

studiu si investigatie,
de integrare a învatamantului cu cercetarea stiintifica si cu productia.
Elevii care se orientează spre domeniul educatiei fizice si sportului ca în perspectiva lor sa devină
profesori si
antrenori se familiarizează în scoală cu diversele tehnici si metode ale sporturilor individuale si colective,
priceperi si
deprinderi, îsi formează o motivatie intelectuală care facilitează admiterea în viata studentiei.
Profesorii de educatie fizică au menirea să constientizeze elevii de resursele formativ – educative ale
educatiei fizice
si sportului, să le contureze relatiile nemijlocite în eforturile fizice si intelectuale pe care le solicită

diversele exercitii fizice si
jocuri cu natura dezvoltării lor fizice si intelectuale, cu posibilitatile lor minimale si maximale.
Continuturile lectiilor de educatie fizică si antrenamentul sportiv impun varietate, posibilitati de

participare activă si
constienta, multiple jocuri care sa deconecteze, să faciliteze sporirea fortelor fizice si intelectuale.
Lectiile de educatie fizică cu o densitate exagerată, realizate monoton, cu tehnici empirice în care elevii
nu sunt
solicitati în procesul creării si anticipării; aplicarea unor metode rigide, standard, prea algoritmizate
conduc la apatie,
oboseala rapida, la fenomene care nu produc interes, dorinta de manifestare si integrare a posibilitatilor
lor. Ăn lectiile de
educatie-fizică, profesorii isi pot realiza dezvoltarea proceselor cunoasterii, proceselor emotionale si
volitionale; incontestabil
aceste preocupari să le dobandească elevii în actul constietizării lor în activitatile corporale. Multiple
posibilitati au profesorii
de educatie fizică în educarea conceptiei despre lume si viată. Conditia obligă la cunoastere a
domeniului, la interpretarea
fenomenelor didactice, metodice si educative, la întelegerea cauzelor si efectelor, a metodelor

educative si pedagogice, la
raportarea acestora permanentă asupra naturii umane care se educă si se formeaza personalitatea.
379
In activitatea sa, instructivă si educativa, profesorul de educatie fizică trebuie să actioneze în câteva
directii pentru a
sconta rezultate certe în diverse preocupari metodice:
Cunoasterea obiectivelor educatiei fizice si sportului si a modalitătilor de materializare în programele

respective si
cu precadere in lectiile de educatie fizica si antrenamentele sportive;
Studiul permanent al domeniilor stiintifice care fundamenteaza bazele teoretice si pedagogice ale
culturii generale si
culturii de specialitate;
Capacitatea de intelegere a unitatii in diversitate, a fenomenului interdisciplinar de relatie si interrelatie,

a studiilor în
domeniul stiintelor biologice, psihologice, pedagogice, sociologice, filosofice;
Dorinta proprie de creatie, inovatie, inedit, lupta cu pericolul rutinei si a șablonismului, a sclerozei
pedagogice.
Aceasta educa spiritul novator, lupta de opinii, capacitatea de elaborare a unor studii generate de
propria experientă
pedagogică;
Studiul aprofundat a programelor de educatie fizică și al programelor pe ramuri de sport, în dorinta de a

selecta
sisteme de exercitii si jocuri sportive adecvate în care să se realizeze nemijlocit unele valente ale
educatiei integrale;
Cunoasterea naturii umane și respectarea acesteia în procesul de instructie si educatie, în lectii,

antrenamente,
competitii nationale si internationale;
Familiarizarea elevilor cu unele tehnici de studii și autocunoasterea particularitatilor morfofunctionale si

psiho-intelectuale; cunoasterea legilor cresterii si dezvoltării organismului uman la vârstele prescolare,
scolare, în dorinta
constientizării de o participare activa si eficientă în realizarea rezultatelor scontate.
Bibliografie
1. Cristea S., „Pedagogie generală. Managementul educaţiei”, Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti,
1996
2. Gliga, L. (coord.). (2002). “Standarde profesionale pentru profesia didactică, Bucureşti: M.Ed.C. –
Proiectul de
reformă a învăţământului preuniversitar
3. Gh. Mitra si Alexandru Dragos: Metodica educatiei fizice scolare, Editura Sport-Turism, 2008;
4. Georgeta Chirita: Pedagogie, Editura Sport-Turism, 2002;
5. Mihai Epuran: Psihologia educatiei fizice, IEFS-Bucuresti, 1998;
6. Popovici, D. – Didactica. Soluții noi la problem controversate, Editura Aramis, București, 2000
CONTRIBUŢIA JOCULUI DE MIŞCARE LA CREŞTEREA EFICIENŢEI
ORELOR DE EDUCAŢIE FIZICĂ
Elena Bontas Stanciu,
profesor educaţie fizică
Scoala Gimanzială „Nicolae Iorga”, Focşani
Motto:
„Copilul râde: înţelepciunea şi iubirea mea e jocul „
„Tânărul cântă: înţelepciunea şi jocul meu e iubirea”
„Bătrânul tace: iubirea şi jocul meu e înţelepciunea”
Lucian Blaga
Educaţia fizică este în primul rând activitatea care valorifică sistematic ansamblul formelor de practicare
a
exerciţiilor fizice în scopul măririi în principal a potenţialului biologic al omului în concordanţă cu

cerinţele sale şi
exigenţele societăţii. Angajează elevii într-un proces dinamic de dezvoltare a capacităţilor de acţiune,
proces care
contribuie la formarea conştiinţei de sine, la afirmarea eului şi exprimarea personalităţii. În educaţia

fizică important este
câştigul pe care îl are elevul în planul personalităţii sale, al echilibrului acestuia. Omul modern înţelege
necesitatea
formării deprinderilor motrice pentru rezolvarea diverselor situaţii la locul său de muncă sau în viaţa
cotidiană.Viaţa
demonstrează că prin practicarea educaţiei fizice organizate raţional, începând cu cea mai fragedă vârstă
se cristalizează
calităţile de supleţe, agerime, abilitate, rapiditate, spontaneitate, iscusinţă. Educaţia fizică educă curajul,
ambiţia, emulaţia,
atenţia distributivă, hotărârea, fermitatea , disciplina, calmul , sentimentul de ocrotire al individului de

către colectiv,
precum şi multiple trăsături de voinţă şi de caracter.
Jocurile de mişcare constituie un mijloc important prin care se realizează o parte importantă din sarcinile
ce revin
educaţiei fizice. Ele dezvoltă la elevi pe lângă bagajul mare de deprinderi motrice elementare, simţul
colectivităţii, al
inventivităţii şi mai ales al cunoaşterii. Prin aplicarea judicioasă a jocurilor există posibilitatea de a
contribui în mare
măsură la realizarea uneia din sarcinile educaţiei şi anume: de a forma din copil o fiinţă care să
convieţuiască în armonie
cu colegii săi, care să se comporte corect şi civilizat. În cadrul jocurilor de mişcare, pe lângă însuşirea şi
perfecţionarea
nenumăratelor deprinderi motrice de bază, elevul este nevoit să le aplice în situaţiile mereu
schimbătoare din teren, iar
prezenţa elementului de întrecere în majoritatea cazurilor presupune eforturi pentru realizarea cu

succes a acţiunilor, ceea
ce permite atât dezvoltarea calităţilor motrice cât şi a calităţilor morale şi a voinţei.
Educaţia fizică fiind un proces pedagogic, profesorului i se crează posibilitatea de a rezolva această
problemă
complexă, angajând deopotrivă, experienţa, tactul, măiestria proprie cât şi iniţiativa, independenţa şi
responsabilitatea
elevilor. Este cunoscut că noţiunile, trăsăturile caracteriale, deprinderile şi atitudinile morale se

formează într-un lung
proces educativ. Profesorului îi revine sarcina să urmărească atent comportamentul elevilor,

manifestările acestora în
cadrul activităţii şi să intervină cu tact pentru soluţionarea unor conflicte sau manifestări
necorespunzătoare.
Datorită influenţei multilaterale asupra întregii personalităţi a copilului jocurile de mişcare constituie
unul dintre
mjloacele de bază ale educaţiei fizice. În cadrul activităţii de educaţie fizică, jocul de mişcare îşi aduce
contribuţia la
realizarea următoarelor sarcini:

859
-formarea şi consolidarea deprinderilor motrice de bază;
-dezvoltarea calităţilor motrice necesare în viaţă;
-formarea unor cunoştinţe utile, prin lărgirea sferei reprezentărilor despre lume;
-dezvoltarea spiritului de colectivitate şi a calităţilor morale şi de viaţă.
Prin particularităţile sale specifice, jocul de mişcare se deosebeşte de celelalte mijloace ale educaţiei
fizice
datorită faptului că favorizează formarea şi consolidarea simultană a deprinderilor motrice de bază

(mers, alergare,
săritură, aruncare şi prindere), dezvoltarea calităţilor motrice (viteză, rezistenţă, forţă şi îndemânare)
precum şi a
însuşirilor şi deprinderilor moral-volitive. Caracteristic jocurilor de mişcare este întrecerea, element ce

sporeşte interesul
elevilor pentru activitate, le mobilizează forţele şi îi stimulează.
Jocul de mişcare poate fi folosit în toate momentele lecţiei, contribuind la realizarea obiectivului propus.
Mai
poate fi folosit şi în celelalte forme prin care educaţia fizică este realizată în şcoală, în pauzele
organizate, în excursii sau
plimbări. Pentru ca jocul de mişcare să contribuie la îndeplinirea sarcinilor educaţei fizice este necesar să
fie ales cu
discernământ. Alegerea jocului se va face în funcţie de:
-sarcinile de realizat;
-locul jocului în lecţie;
-particularităţile morfo-funcţionale şi psihice ale copiilor;
-nivelul dezvoltării şi pregătirii fizice precum şi starea de sănătate;
-condiţiile materiale privind locul de desfăşurare şi inventarul de materiale;
-condiţiile atmosferice.
În cadrul organizării jocurilor trebuie avut permanent în vedere faptul că interesul pentru joc există în
sarcina
noastră a profesorilor, de a-l menţine şi de a da satisfacţie copiilor. Interesul va fi menţinut sau dezvoltat
prin crearea
noului în joc, prin stabilirea unor cerinţe mereu crescânde, fiindcă un joc care nu prezintă interes şi nu-l
solicită
suplimentar pe elev este lipsit atât de valoarea educativă cât şi de efectele biomotrice scontate.
În partea pregătitoare a lecţiei se folosesc jocuri pentru captarea atenţiei, ridicarea stării emoţionale şi
jocuri
pentru orientarea în spaţiu.
Indicaţii metodice:
-să nu necesite organizare care să ducă la cheltuială mare de timp;
-să fie simple, cu reguli puţine, să nu necesite multe explicaţii;
-execuţia să fie vioaie, să nu dureze mai mult de 2-3 minute.
Aceste jocuri au ca urmare o mai uşoară şi gradată angajare a organismului în efort.
În partea fundamentală jocurile alese vor ajuta la îndeplinirea sarcinilor lecţiei care se rezolvă în această
parte a
lecţiei.
-se aleg jocuri care să formeze sau să întărească deprinderile motrice de bază, jocuri care să contribuie la
educarea
sensibilităţii (ritm, echilibru) şi a calităţilor motrice de bază (viteză, îndemânare, forţă);
-sarcinile se pot realiza numai prin joc sau parţial prin joc;
-timpul afectat jocului este variabil, 10-30 minute.
În partea de încheiere se folosesc jocuri cu caracter liniştitor care să restabilească marile funcţiuni şi să
capteze
atenţia.
-nu trebuie să dureze mai mult de 1-2 minute;
860
- să fie simple şi uşor de realizat de către elevi.
Durata jocului este determinată de următorii factori:
- locul jocului - jocurile din partea pregătitoare şi de încheiere vor dura mai puţin decât în partea
fundamentală;
-numărul participanţilor - cu cât numărul participanţilor este mai mic cu atât durata jocului va fi mai
mică;
-vârsta jucătorilor - elevii de vârstă şcolară mică să nu fie prea multă vreme ţinuţi încordaţi;
-ritmul de joc - cu cât este mai rapid cu atât durata este mai mică (întrecere în torent).
Practica a dovedit cât de mult înseamnă pentru un elev de 7-8 ani ora de educaţie fizică. Dacă după o
oră de
matematică presărată cu exerciţii, probleme diverse şi chiar probleme distractive elevii păşeau pragul
clasei discutând
până la ieşirea în curte şi apoi uitând de acestea, nu acelaşi lucru se poate spune despre o oră de
educaţie fizică. Jocurile
şi ştafetele folosite în oră, au fost discutate până acasă, iar în grupurile mai mari de copii chiar practicate
în timpul liber.
După oră li se putea citi pe faţă entuziasmul, mulţumirea pentru reuşită, legăturile de prietenie şi
preferenţiale.
Creşterea eficienţei educaţiei fizice se poate realiza prin folosirea jocurilor de mişcare şi a ştafetelor dacă
acestea
sunt bine selecţionate, organizate şi conduse cu tact de către învăţător. Produc o nivelare a diferenţelor
între elevii dotaţi
fizic şi motric şi cei mai puţin dotaţi şi toţi elevii pot contribui în egală măsură la succesul echipei,
potenţându-şi
încrederea în forţele proprii.
La clasa unde s-au folosit jocurile de mişcare în toate momentele lecţiei, pe tot parcursul anului şcolar, s-
a
observat un real progres în ceea ce priveşte creşterea şi dezvoltarea fizică a elevilor. Deşi rolul
determinant al acestei
creşteri se pune de obicei pe seama factorilor interni, a condiţiilor de viaţă şi de mediu, acestea asociate
cu practicarea
jocurilor de mişcare şi a ştafetelor duc la întărirea sănătăţii şi la dezvoltarea corectă şi armonioasă a

organismului.
Prin joc se realizează mai uşor sarcinile lecţiei, se asigură densitatea ei, creând bună dispoziţie.
Activităţile în
care se folosesc jocurile de mişcare sunt atractive şi îndrăgite de copii, datorită caracterului emoţional
pe care îl dă
întrecerea.
Jocurile de mişcare îşi aduc contribuţia la formarea capacităţilor organizatorice, de control şi autocontrol
prin
angrenarea elevilor la amenajarea traseelor, pentru a scurta momentul organizatoric, iar prin folosirea
unor ajutoare în
desfăşurarea întrecerilor sau chiar prin prezentarea celor necesare jocului li se lasă libertatea de a crea
jocul. Desfăşurarea
sub formă de concurs, cu împărţirea pe echipe îi determină să se gândească atunci când acţionează nu
numai la propria
persoană ci şi la ceilalţi, la victoria propriei echipe dezvoltându-le astfel spiritul de colaborare. În joc se
formează o serie
de trăsături de caracter: respectul faţă de coechipieri şi adversari, exigenţa, atitudinea corectă faţă de
joc,combativitatea,
iniţiativa, sinceritatea, cinstea şi modestia. Ele înlătură stări de apatie, momente de rutină, oboseală
fizică sau nervoasă,
supraefort fizic sau intelectual. În aceste situaţii, folosirea lor a dus la reechilibrarea stărilor emoţionale,
la relaxare,
optimizare, revitalizare şi refacere a forţelor fizice, intelectuale şi morale.
Greutăţile întâmpinate de elevi în jocurile ce au în componenţa lor sărituri de pe aparate sau peste
aparate le
dezvoltă voinţa, perseverenţa şi atunci când aceste greutăţi sunt învinse, încrederea în forţele proprii.
Multor elevi, care
nu sunt agreaţi de colegi în jocurile desfăşurate în pauze, jocurile de mişcare le redau încrederea în
forţele proprii, îi
mobilizează, obligându-i în acelaşi timp la o participare activă. Mai mult, pe unii elevi care la venirea la
şcoală sunt total
izolaţi, jocurile de mişcare îi ajută să stabilească relaţii de prietenie.
„Copiii sunt mugurii ţării. Să-i învăţăm de mici să iubească mişcarea în aer liber, să fie iuţi, puternici şi
căliţi,
sub soarele fierbinte al ţării noastre.” ( Aurelia Stoicescu)

861
Bibliografia
Epuran Valentina – „Jocuri de mişcare” ,Bucureşti , I.E.F.S. 1973
Zapletal Milos – „Mica enciclopedie a jocurilor” , Bucureşti , Editura Sport –Turism , 1980
Abandonul şcolar – factor motivaţional şi provocare pentru marketingul educaţional
Fluerașu Ion
Liceul Tehnologic C.D. Nenițescu
Educația este cel mai puternic motor al schimbărilor sociale și al dezvoltării, dar pentru activarea acestui
motor
sunt necesare schimbări fundamentale, care să facă posibilă dezvoltarea unei societăți echitabile ,
bazată pe cunoaștere.
Ar trebui ca școala să țină cont de marile schimbări ale lumii moderne și să recționeze prima, schimbând
sistemul
educațional vechi cu unul modern. Necesitatea de adaptare a instituțiilor de învățămînt la schimbările

mediului, la nevoile
individuale ale clienților presupune implimentarea marketingului în obiectul de activitate al acestora, cu

scopul
îmbunătățirii serviciilor, menținerii și promovării acestor servicii în condiții de maximă eficiență. Anume
marketingul
educațional ar trebui să configureze viziunea unei școli a secolului XXI și să pregătescă elevii pentru
viitor.
Educația poate fi privită ca un sistem de bunuri educaționale și, în acest context, capătă semnificații
deosebite
totalitatea instituțiilor și activităților implicate în promovarea și difuzarea ei. Educația are în vedere
valori care se referă
la nevoile umane.
Marketingul este o știință a vânzării și o artă de a convinge clienții să cumpere. După alții, marketingul
este arta
creării situațiilor în care cumpărătorul se autoconvinge să cumpere. Pentru aceasta trebuie folosite
metode și tehnici
științifice de investigare a pieței și adaptarea eficientă la nevoile consumatorilor. În ceea ce privește

marketingul
educațional și cultural este justificat prin aceea că și educația și cultura, în general, trebuie să devină
domenii rentabile,
punând în valoare ceea ce au de oferit, valorificând pentru aceasta orice oportunitate.
De la nevoile spiritual individuale care declanșează procesul motivației consumatorilor de educație, se

ajunge la
presiunea socio-economică globală care acționează în favoarea demersului educațional. “Evaluarea
calității o fac
consumatorii, după realizarea prestațiilor educaționale. Ei cumpără actul educațional înainte de a-i
percepe valoarea.”
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării şcolii,
părăsirea
sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei calificări sau pregătiri
profesionale
complete sau înaintea încheierii actului de studii început. Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-
au făcut remarcaţi
pentru absenteism şi alte dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate
rânduri în şcoală dar şi
elevi pe care situaţia economico – social a familiei de apartenenţă nu-I mai susţine în şcoală. Acest
abandon este cu atât
mai grav cu cât are loc la nivelul formelor terminale de învăţământ, căci până a ajunge acolo societatea a
cheltuit cu
persoana respectivă o grămadă de resurse.
Efectele abandonului şcolar apar atât la nivel individual cât şi social,, cei care abandonează şcoala nu au
nici
calificarea profesională indispensabilă integrării socio-economice, nici formația morală şi civică necesară
exercitării
rolului de părinte şi celui de cetățean al unei comunități. În al doilea rând, neavând o calificare, cei care
abandonează şcoala sunt viitorii şomeri şi reprezintă, pe termen mediu şi lung, o sursă de dificultăți
sociale şi de pierderi,
care depăşesc investiția cerută de formarea inițială.
Factorii care influenţează fenomenul de abandon şcolar şi care ar putea face obiectul intervenţiei
asistenţiale
pentru prevenirea şi oprirea lui sunt:
Cultura de origine a elevilor – cercetările din domeniul educațional au relevat faptul că mediul socio-
cultural
de proveniență al elevilor este una dintre cele mai importante variabile în reuşita sau eşecul şcolar
şi profesional al elevului. Este foarte importantă atitudinea familiei în raport cu şcoala. Există şi cazuri în
care părinţii
încurajează să încalce normele valorilor şcolare prin atitudi-nea lor faţă de şcoală. Ca forme principale de
manifestare a
898
deviaţiei şcolare putem aminti ca fiind mai grave din punct de vedere social şi comportamental: fuga de
la şcoală,
absenteismul, abandonul şcolar, vandalismul, conduitele violente,
toxicomania, copiatul şi suicidul. Cunoaşterea acestor atitudini şi identificarea surselor de posibile

tensiuni sau
blocaje manifestate în raport cu cariera şcolară a tinerilor constituie un factor important în prevenirea
abandonurilor.
Elevii au fost încurajaţi şi de atitudinea părinţilor pentru care cartea nu mai reprezintă o prioritate, nici
garanţia asigurării
unui loc de muncă. Mai mult, emigrarea forţei de muncă îi afectează tot mai tare pe elevi, care fie că-şi
urmează părinţii,
fie sunt lăsaţi în grija unor rude sau cunoştinţe apropiate care se ocupă superficial de situaţia şcolară a
copiilor.
* Climatul familial are un rol hotărâtor în cauzele de abandon şcolar. Astfel, dezorganizarea vieții de
familie,
consecință a divorțului, climatul familial conflictual şi imoral, excesiv de permisiv, divergența metodelor
educative şi
lipsa de autoritate a părinților, atitudinea rece, indiferentă sau, dimpotrivă, tiranică a acestora sunt alte
câteva aspecte care
conduc spre abandonul şcolar.
* Factori de natură socială şi economică cum ar fi: crize politice, economice, sociale şi morale, prăbuşirea
sistemului de protecție socială, confuzia sau absența unor norme sau valori sunt alte cauze care conduc
la dezorientarea
elevilor, îndepărtarea lor de mediul educațional şi, în final, abandon şcolar.
* Factorii de natură educațională: insubordonare față de normele şi regulile şcolare, chiul, absenteism,
repetenție, motivații şi interese slabe în raport cu şcoala, greşelile dascălilor (de atitudine şi relaționare,
competența
profesională, autoritate morală) au şi ei un rol important în apariția fenomenului de abandon şcolar.
* Anturajul de proastă calitate debusolează elevii cu un psihic labil datorat unor carențe din copilărie;
dorința de
a scăpa de sub tutela educațională sau familială, dorința de a capta obiecte, haine sau mâncare prin căi
ocolite, necurate
reprezintă cauze pentru care elevul abandonează şcoala. Anturajul reprezintă un factor negativ în viața
elevului; el poate
să-l determine pe elev să fumeze, să consume băuturi alcoolice, să consume droguri, să fure sau chiar să
chiulească de la
şcoală.
Ţinând cont de situaţia prezentată, şcoala nu poate fi neutră în raport cu individul: aceasta poate deveni
un factor
de potenţare a neliniştii tipic adolescentine dacă problemele personale şi nevoile specifice ale fiecărui
elev nu sunt
recunoscute, iar sprijinul adecvat pentru rezolvarea acestor probleme nu este acordat. Şcoala are
posibilitatea de a juca un
rol important în prevenirea problemelor elevilor, dacă i se dă şansa să promoveze proiecte educaţionale
îndreptate spre
reducerea factorilor ce afectează negativ conduita şcolară şi spre promovarea şanselor adecvate de
educaţie şi formare
pentru toţi elevii.
Pentru a-şi îndeplini această sarcină, şcoala trebuie să fie în stare să se “reînnoiască” în aşa fel încât să
poată
implementa strategii de sprijin destinate să reducă impactul greutăţilor sociale pe care copiii şi
adolescenţii le trăiesc în
familie şi societate. Parafrazându-l pe Elliott Jacques, sarcina educatorului este aceea de a “inspira şi
încuraja elevii să
dorească să înveţe, de a le oferi instrumentele intelectuale necesare şi de a-i ajuta să-şi deschidă minţile
ca să poată asimila
noi forme de cunoaştere sau noi tipuri de percepţie şi de a-i învăţa să adune date şi să rezolve probleme
diverse”.
Este deci necesar să recunoaştem nevoile emoţionale profunde ale copiilor care prezintă risc şcolar.
Pentru a da
acestor scopuri o formă concretă, trebuie să privim şcoala nu ca o instituţie izolată, ci ca una ce
interacţionează cu altele
şi cu organizaţii din aceeaşi arie şi care e implicată în punerea împreună a resurselor necesare. Pentru a
putea înţelege şi
combate fenomenul absenteismului şcolar, este esenţial să creăm o reţea de organizaţii locale
interesate în procesul de
învăţământ, în încurajarea comunicării dintre oameni şi în susţinerea părinţilor şi profesorilor în

îndeplinirea rolului
educaţional pe care-l au. Totuşi, nu e suficientă colaborarea: e, de asemenea, necesar să se recunoască

nevoile emoţionale
importante ale tinerilor cu risc de absenteism şcolar şi de implicare în fenomene de devianţă legate de
acesta. Pentru a
ajunge la un rezultat satisfăcător, şcoala trebuie să ofere tinerilor implicaţi în procesul educaţional o
strategie şcolară care,
899
în ciuda numeroaselor dificultăţi pe care aceştia le au, să recunoască relaţia indestructibilă creată între
dimensiunea
cognitivă şi cea emoţională, bazate pe noile descoperiri ale psihologiei şcolare şi teoriilor cognitiviste.
Bibliografie
Ciolan, L.,”Învățarea integrate”, Iași, Polirom 2008, pag. 25...60
Cerghit, I., ”Sisteme de intruire alternative și complementare, srtucturi, stiluri și strategii, Iași, Polirom
2008, pag.
Nicola, I., ”Tratat de pedagogie școlară”, București, Aramis 2004

Rolul profesorului în educația tinerilor
Prof. Onilă Oana-Cătălina
Colegiul Economic „Anghel Rugină” Vaslui
Motto: “N-ar trebui să-i învăţăm pe copii ştiinţe, ci să le deschidem gustul pentru ele”.
(Jean Jacques Rousseau)
Într-o societate mereu în schimbare în care tehnologia avansează într-un ritm accelerat şi devine mult
mai
sofisticată, sistemul educaţional se află de asemenea în continuă schimbare. Progresul continuu al

tehnologiei a marcat
puternic viaţa tinerilor în mod special, şi implicit a dus la schimbarea rolului profesorului. Profesia de
cadru didactic are
o puternică influenţă asupra societăţii şi joacă un rol vital în dezvoltarea resurselor umane şi modelarea
viitoarelor
generaţii.
Profesorul nu doar îi învață pe elevi, ci îi influențează definitiv. Rolul unui profesor în clasă și în societate
s-a
schimbat foarte mult, acesta nu se limitează doar la sala de clasă, aspectele lui diferite putând fi văzute
chiar și în afara
clasei. El este un consilier, mentor, model de urmat, părinte extern și chiar mai mult pentru un student.
În sec. XXI, rolul
unui cadru didactic este de a promova strategii şi metode de predare activă şi de a dezvolta interesul
elevilor pentru
cunoaşterea şi înţelegerea valorilor europene. Astfel, în concepţia profesorului european, utilizarea

tehnologiei este
esenţială pentru declanşarea interesului, pentru nevoia de cunoaştere, de explorare, de descoperire,

pentru susţinerea
efortului de învăţare a elevilor.
Rolul profesorului are un impact direct asupra modului în care elevul se implică în actul educaţional.
Astfel, rolul
profesorului implică:
➢ parcurgerea unui proces de continuă cizelare a cunoştinţelor şi competenţelor;
➢ formarea unei echipe cu elevii, devenind îndrumător ai acestora, fără a se limita la transmiterea de
informaţii şi
evaluarea elevilor;
➢ determinarea elevilor de a deveni responsabili de propria dezvoltare, de a se implica în noi situaţii de

viaţă;
➢ ajutorul acordat elevilor pentru a-şi alege modul de învăţare, pentru a fi capabili sa-şi evalueze
munca;
➢ determinarea elevilor să folosească în mod util tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor;
➢ reflectarea asupra procesului de predare - învăţare;
➢ organizarea actului educaţional, adaptându-l la specificul elevului;
➢ evaluarea personală şi colectivă a întregului proces.
Elevii sec. al XXI-lea au acces la diverse activităţi de petrecere a timpului liber, astfel ei trebuie să fie
motivaţi,
îndrumaţi să descopere noutăţi pe cont propriu, să li se ofere oportunitatea de a învăţa în decoruri în

colaborare cu colegi,
profesori, oameni din spectrul larg al comunităţii. Elevii trăiesc în era tehnologiei şi aşteaptă să li se
ofere şansa de a-şi
demonstra, de a folosi abilităţile dobândite în planul tehnologic.
Rolul profesorului a crescut foarte mult în sec. XXI. Societatea se confruntă cu pericole importante cum
ar fi
violenţa în şcoli, abuzul drogurilor, etc. astfel încât profesorul are rolul unui ghid în dificultăţile vieţii
elevilor şi trebuie
să facă un efort uriaş pentru a dezvolta, a menţine relaţiile cu elevii. Aceştia au nevoie de profesor atât
în interiorul cât şi
în exteriorul şcolii.

1012
Noul rol al profesorului din sec. XXI impune schimbări în cunoştinţele acestuia şi în comportamentul la
clasă.
Dacă elevii vor să reuşească pe scena vieţii sec. XXI, trebuie să depăşească abilităţile, competenţele sec.
XX şi să le
înveţe pe cele ale sec. XXI:
• Responsabilitate şi capacitate de adaptare – Exersarea responsabilităţii personale şi a flexibilităţii în

contexte
legate de propria persoană, loc de muncă şi comunitate; stabilirea şi atingerea unor standarde şi ţeluri
ridicate
pentru sine şi pentru ceilalţi; toleranţa ambiguităţii;
• Competenţe de comunicare – Înţelegerea şi realizarea unei comunicări eficiente verbale, scrise şi

multimedia,
într-o varietate de forme şi contexte.
• Creativitate şi curiozitate intelectuală – Dezvoltarea, implementarea şi comunicarea ideilor noi altor

persoane;
deschidere şi receptivitate la nou, perspective variate.
• Gândire critică şi gândire sistemică – Exersarea gândirii în ce priveşte înţelegerea şi realizarea unor
alegeri
complexe; înţelegerea conexiunilor dintre sisteme.
• Informaţii şi abilităţi media – Analizarea, accesarea, administrarea, integrarea, evaluarea, şi crearea de
informaţii în diverse forme şi medii.
• Capacităţi de colaborare şi interpersonale – Demonstrarea capacităţilor de lucru în echipă şi de

conducere;
adaptarea la diverse roluri şi responsabilităţi; colaborarea productivă cu ceilalţi; conduită empatică;

respectarea
altor puncte de vedere.
• Identificarea, formularea şi soluţionarea problemelor – Capacitatea de a depista, formula, analiza şi

rezolva
probleme.
• Auto-formare – Monitorizarea propriilor nevoi de înţelegere şi învăţare; localizarea resurselor

corespunzătoare;
transferul cunoştinţelor dintr-un domeniu în altul.
• Responsabilitate socială – Acţionarea în mod responsabil, ţinând cont de interesele comunităţii;

demonstrarea
unui comportament etic în contexte legate de propria persoană, loc de muncă şi comunitate.
Provocarea actuală a sistemului educaţional este de a micşora decalajul dintre modul în care trăiesc
elevii şi
modul în care ei învaţă.
Profesorul universitar Gheorghe Rudic, doctor habilitat în pedagogie și directorul Centrului de Pedagogie
Modernă din Montreal, a susţinut întâlnirea cu tema Educația și pedagogia secolului XXI, la Facultatea
de Psihologie și
Științele Educației, în martie 2013. Profesorul Gh. Rudic formulează următoarea întrebare: Globalizarea
este un fenomen
pe care îl resimțim cu toții. Dacă în post-industrialism valorile erau bisericești, ce valori trebuie să aibă
omul de astăzi
pentru a se integra în epoca globalizării? De asemenea, acesta susţine faptul că şcoala ar trebui să fie
pentru toţi, iar
barierele dintre elevi şi profesori trebuie eliminate, dar şi diferenţele care se fac între elevi încă din clasa
I. Este o greşeală
pedagogică. Întrebat de majoritatea celor prezenţi Cum să-i facem pe elevi să înveţe?, răspunsul prof.
Rudic, bazat pe o
vastă experienţă internaţională, a fost de fapt un sfat: Educaţia în sine se bazează pe motiv. Nu putem
motiva motivul.
Studentul sau elevul trebuie să înveţe să lucreze singur, iar profesorul să se odihnească, Ceilalţi doar ne
pot ajuta.
Trebuie să ne învăţăm singuri.
Reinventarea rolului profesorului în interiorul și în afara sălii de clasă poate duce la școli semnificativ mai
bune
și elevi mai bine educați. Dar, deși rădăcinile unei astfel de îmbunătățiri se instalează în școlile de astăzi,
acestea au nevoie
de îngrijire continuă pentru a crește și a transforma cu adevărat peisajul de învățare. Toți cei care
contribuie la educația
tinerilor trebuie să-și regândească rolurile în educație pentru a oferi profesorilor sprijinul, libertatea și
încrederea de care
au nevoie pentru a excela in educarea copiilor.

1013
Bibliografie:
• Analiza sistemului de educaţie permanentă din România. Bucureşti, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei,
2006
• Bîrzea, C. Arta şi ştiinţa educaţiei. Bucureşti, EDP, 1995.
• Cucoş Constantin, Pedagogie, Iaşi, Polirom, 2002
• Drăgan Ion, Petroman Pavel, Margineanţu Dorina, Educaţia noastră cea de toate zilele, Timişoara,
Eurobit,
1992
• https://exeedcollege.com/blog/the-role-of-teachers-in-education/
• https://www.edutopia.org/redefining-role-teacher
STIL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Prof. Ciupa Marius
Cu toții ne dorim să fim sănătoși, să arătăm bine, să fim în formă, energici și motivați, să ne relaxăm în
timpul liber
făcând activitățile care ne pasionează, să avem relații fericite și să ne valorificăm la maxim potențialul.
De multe ori, stilul
nostru de viață, în loc să ne susțină să ne îndeplinim visele și dorințele, acționează ca o frână care ne
îngreunează foarte mult
evoluția. Așa cum știm cu toții, cea mai importantă avere a omului este sănătatea, căci în lipsa ei, nu
putem face nimic și
orice altceva își pierde sensul. Atât de des auzim sintagme precum “gândire sănătoasă”, “stil de viață
sănătos”, “mâncare
sănătoasă”, “relații sănătoase”, dar ce înseamnă această sănătate? Definiţia sănătăţii se extinde dincolo
de non-boală,
înţelegând prin aceasta “o stare de bunăstare completă fizică, mentală şi socială şi nu doar absenţa bolii
sau infirmităţii”
Sănătatea este una dintre cele mai mari bogăţii ale omului, iar mulţi autori, referindu-se la corpul uman,
îl numesc
templu sau vehiculul care transportă Sinele adevărat pe durata şederii noastre pe această planetă.
Sănătatea şi sportul sunt două noţiuni fundamentale ale vieţii, strâns legate între ele, domeniul şi sfera
lor de
activitate fiind omul, în înţelesul complex bio-psiho-social. Sănătatea mai este numită prima dintre toate
libertăţile posibile.
Concepţia modernă propune termenul de ,,sănătate optimă” ceea ce presupune vitalitate şi bucuria de a
trăi, care reprezintă
mai mult decât absenţa bolii. Sportul poate fi înţeles începând cu activitatea fizică zilnică, până la
competiţiile internaţionale
de înalt nivel. Desigur, sportul este un „adaos” pentru sănătate, dacă este bine înţeles, bine coordonat,
cu reguli, făcut
raţional, el favorizând o bună sănătate individului, dându-i un sens al responsabilităţilor şi al convieţuirii.
Activitatea fizică regulată poate să menţină sau să îmbunătăţească structura diverselor ţesuturi şi organe
(muşchi,
tendoane, inimă, vase, etc.), să le amelioreze funcţiile şi să contracareze deteriorările care tind iminent
să apară datorită
inactivităţii (sedentarismului) şi înaintării în vârstă. Efortul fizic reprezintă una din manifestările
principale ale vieţii, dar nu
trebuie să fie un scop în sine; el trebuie perceput ca un mijloc natural de menţinere a sănătăţii fizice şi a
echilibrului psihic, de
menţinere şi perfecţionare a calităţilor fizice individuale, de menţinere şi creştere a capacităţii de efort.
Adevarata preocupare pentru stilul de viață ar trebui să includă preocuparea pentru sănătatea fizică, dar
și
preocuparea pentru activități ale minții și sufletului. Corpul fizic nu este altceva decat un vehicul pentru
suflet si pentru spirit.
În afară de corpul fizic, se vorbește despre “corpuri subtile”, pentru că acestea nu pot fi văzute cu ochii
fizici. Aceste corpuri
reprezintă câmpuri energetice interconectate care vibrează pe frecvențe diferite și sunt în număr de
șapte. Ele se întrepătrund
și alcătuiesc aura energetică.
Cele 7 corpuri sunt:
- Corpul Divin, Corpul Spiritual, Corpul Sufletului – alcatuiesc Sinele Superior
- Corpul Mental, Corpul Astral, Corpul Eteric, Corpul Fizic - alcatuiesc Sinele Inferior/Personalitatea/Ego-
ul.
Datorită existenței acestor corpuri și a nevoilor lor, un stil de viață sănătos presupune aplecarea atentă
asupra tuturor
acestor corpuri, nu numai asupra corpului fizic.
33
Un stil de viață sănătos înseamnă mai mult decât un set de reguli pe care le urmăm pentru a evita
anumite boli. Nu
oricine poate avea un corp perfect, dar oricine poate avea o sănătate optimă, o greutate optimă și o
stare de spirit bună.
Alimentația
Unul din factorii care atârnă cel mai greu în ecuația sănătății este alimentația. Alimentele pe care le
consumăm ne
afectează modul în care arătăm și ne simțim, sănătatea fizică și mentală. Teoria legată de alimentația
ideală este una extrem
de vastă, dar a mânca sănătos înseamnă echilibru, moderație, alegeri potrivite și respectarea unui set
minim de reguli de bază,
ce poate fii în timp extins.
O alimentație echilibrată are la bază un consum ridicat de fructe și legume, cereale integrale, grăsimi
sănătoase
(Omega-3) și carne slabă. Această combinație are rolul dea asigura o mare varietate de nutrienți,
păstrând nivelul de calorii
redus, ceea ce duce la controlul greutății, al colesterolului și tensiuni arteriale.
Hrana ne oferă atât substanțe nutritive, cât și calorii (energie). Toate caloriile provin din trei elemente:
carbohidrați,
grăsimi și proteine. Substanțele nutritive provin din factori alimentari noncalorici și includ vitamine,
minerale, fibre și
compuși fitochimici. Aceste substanțe nutritive noncalorice au o importanță vitală pentru sănătate.
Cheia este să consumi
predominant acele alimente care au un procent ridicat de substanțe nutritive (factori alimentari
noncalorici) și un procent
scăzut de calorii (carbohidrați, grăsimi și proteine). Așadar, pentru o stare optimă de sănătate,
alimentația ta trebuie să aibă un
raport ridicat de nutrienți/calorii.
Trăgând o concluzie la ideile exprimate în rândurile de mai sus putem spune că, mâncarea asigură
supraviețuirea
corpului , un psihic echilibrat, stare de bine dar și că oamenii echilibrați la masă sunt echilibrați și în alte
aspecte ale vieții lor.
Cu alte cuvinte ar trebui să ne punem următoarea întrebare: Mâncăm ca să trăim sau trăim ca să
mâncăm?
Activitatea Fizică – Un stil de viață
Mișcarea este legea vieții, viața înseamnă mișcare, corpul omenesc este proiectat pentru acțiune așadar
corpul
uman are nevoie de mișcare, lipsa acesteia ducând pe termen mediu și lung la o multitudine de
probleme. Exercițiul fizic ne
ajută să ne menținem în formă sistemul cardiovascular, sistemul respirator, să ne protejăm articulațiile

dezvoltând
musculatura sau să ardem caloriile în exces.
Activitatea fizică practicată în mod regula în perioada copilăriei și adolescenței poate contribui în mod
substanțial la
întărirea și consolidarea masei osoase. Cheia pentru menținerea unei bune stări de sănătate este
activitatea fizică practicată
regulat, potrivit vârstei și antrenamentului fiecăruia.
Activitatea fizică formează, împreuna cu o alimentație echilibrată, baza unui stil de viață sănătos și este,
de
asemenea, foarte importantă pentru menținerea sănătății inimii. În plus, activitatea fizică este un foarte
bun antidot pentru
stres, fiindcă ne ajută să ne relaxăm și să dormim bine. Cunoașterea fenomenelor biochimice care au loc
în timpul efortului
fizic prezintă o importanță deosebită în procesul de practicare stiințifică a culturii fizice și sportului. Orice
activitate sportivă
presupune un efort mai mic sau mai mare, care implică un consum suplimentar de energie față de cel
solicitat în cadrul
proceselor vitale normale, așa numitul metabolism bazal.
Cât de des ar trebui să facem exerciții fizice și ce tipuri sunt recomandate? La fel ca și în cazul
alimentației, nici în
cazul exercițiilor fizice nu putem vorbi despre o recomandare bătută în cuie. În linii mari ar trebui să
facem mișcare circa 30
de minute zilnic înțelegând prin mișcare ceva mai intens decât o simplă plimbare. Întrebarea care ar
trebui să ne-o punem este
: Ce tipuri de exerciții putem face?
34
Este important să găsim o activitate fizică care să ni se potrivească, pe care să o practicăm cu plăcere,
deoarece în
caz contrar ne va fi greu să ne motivăm pe termen lung.
În concluzie putem spune că un stil de viață sănătos înseamnă mișcare în fiecare zi indiferent de vârstă
pentru a ne
menține o starea de sănătate optimă.
Somnul și odihna pentru un stil de viață sănătos
Somnul este o funcție fiziologică integrală, o condiție de bază a vieții, un fenomen fundamental pozitiv,
deoarece
reîmprospătează organismul și previne epuizarea. Somnul îndeplinește în viața omului două funcții
majore: una biologică,
constând în asigurarea relaxării organismului, și alta psihologică, concretizată în stingerea interesului

pentru lumea externă.
Perioadele de privare de somn acționează ca o suprasolicitare și epuizează rezervele funcționale ale

organismului. Somnul
influențează: vigilența, tonusul psihic, eficiența/productivitatea, dispoziția, capacitatea de a comunica,

creativitatea, greutatea
corporală, percepția, memoria, raționamentul, timpul de reacție, sănătatea fizică. Cu alte cuvinte pentru
a fi în formă trebuie
să ne odihnim, să respectăm un orar al somnului, să dormim minim 8 ore pe noapte, să mergem cât mai
devreme la culcare și
să ne trezim înainte de răsăritul soarelui.
Factorii de risc din mediu
Stilul de viață este influențat și de factorii de mediu (fumat, alcool, droguri, radiații UV în exces, poluare
de toate
felurile). Când vine vorba de țigări, alcool, alte substanțe care dau dependență se supralicitează rolul
voinței. E nevoie de
voință pentru renunțări, dar e nevoie sa știi și multe altele despre cum funcționează corpul tau.
Stresul
Stresul estre supranumit, pe bună dreptate, ucigașul din umbră a omului modern. Efectele negative ale
stresului se
resimt atât fizic cât și emoțional, de la dezechilibrul sistemului imunitar, probleme cardiace și
digestive,îmbătrânirea
prematură și până la depresie, atacuri de panică și izolare socială.
Stresul este mult mai mult decât o simplă senzație. Atât alimentația cât și mișcarea contribuie la
reducerea stresului,
însă de cele mai multe ori trebuie să preluăm controlul asupra gândurilor și emoțiilor, asupra mediului
de lucru și a celui
familial pentru a restabili echilibrul.
Există numeroase metode prin care putem să ținem sub control stresul, de la yoga și meditație până la
practicarea
unor sporturi și mersul la somn. Găsește cea mai eficientă modalitate care te ajută să te relaxezi și să nu
te mai gândești la
probleme și profită la maximum de ea.
Stilul de viță sănătos este la intersecția dintre ce ne propunem și ce putem face. Chiar dacă întodeauna
sunt lucruri
care pot fi făcute mai bine, important este să facem zilnic alegeri sănătoase atât pentru noi cât și pentru
cei dragi. Chiar dacă
asta înseamnă un compromis ceea ce nu este deloc ușor, dar cu voință și perseverență putem reuși.
Cu alte cuvinte, stilul de viață este suma alegerilor mici pe care le facem în fiecare zi, care au un impact
pe termen
scurt sau lung asupra noastră.

PLAN DE INTERVENȚIE GENERALIZAT
Bontas Stanciu Elena
SCOALA GIMNAZIALA „ NICOLAE IORGA” Focșani
Cu programe de exerciții fizice pentru corectarea deficiențelor fizice funcționale ale elevilor în cadrul
lecției de
educație fizica la clasele V - VIII, perioada 2020-2024.
Descriere
-Rolul de sanogeneză al educației fizice este bine cunoscut. Efectele profilactice și terapeutice ale
exercițiilor
fizice sunt tot mai precis definite. De accea educația fizică, al cărei mijloc de bază este exercițiul fizic și
care are efecte
profilactice și terapeutice, nu poate să rămână în afara preocupărilor pentru prevenirea și corectarea

unor deficiențe fizice,
organice și psihice întâlnite la elevi, știindu-se că atitudinea corectă este un element esențial care
caracterizează dezvoltarea
fizică armonioasă a individului. Cercetările efectuate au scos în evidență că cea mai mare parte a elevilor
prezintă o creștere
și dezvoltare armonioasă, o atitudine corectă a corpului, dar apar din ce în ce mai multe cazuri de elevi
care prezintă abateri
de la această regula, prezintă o serie de deficiențe fizice, organice de grad ușor, mediu sau accentuat,
hiposomi sau
hipersomi, debili sau obezi. Cunoașterea deficiențelor fizice este o sarcină foarte importantă pentru
profesorul de educație
fizică.
Prima acțiune ce am întreprins-o pentru prevenirea deficiențelor fizice este aceea a educării și
perfecționării la
elevi a deprinderii de atitudinea corectă a corpului.
A doua acțiune pentru prevenirea deficiențelor fizice întreprinsă a fost structurarea exercițiilor curente,
utilizate
în scopul dezvoltării fizice a elevilor și după cerințele mecanismului fiziologic complex al pastrarii
atitudinii corecte a
corpului. Astfel:
-exercițiile trebuie executate simetric și să influențeze toate segmentele corpului;
-structura exercițiilor pentru dezvoltarea armonioasă să fie aleasă și în funcție de particularitățile

perioadei de
creștere în care se află elevii;
-limitarea unor exerciții sau chiar excluderea lor dacă contravin exercițiilor de prevenire a deficiențelor
fizice;
-introducerea mai frecventă în lecțiile de educație fizică a unor exerciții care să se adreseze musculaturii
cefei,
toracelui, musculaturii abdomenului și musculaturii susținătoare a bolții plantare;
-tonificarea musculaturii și a aparatului ligamentare ale genunchilor și gleznelor;
OBIECTIVE PE TERMEN LUNG
PERIOADA DE INTERVENȚIE: pe parcursul ciclului gimnazial, cu intregul colectiv al clasei.
Corectarea dificiențelor ușoare, globale și segmentare se înscrie printre sarcinile permanente ale fiecărei
lecții
de educație fizică.
Metoda utilizată a fost cea a supraadaugării la conținutul curent al lecțiilor a unor exerciții corective.
Structura
acestora este determinată de frecvența deficiențelor, vârsta elevilor și baza materială de care dispune
școala. Ele au fost
executate de întreg colectivul clasei realizându-se concomitent sarcinei de dezvoltare fizică pentru cei
care nu au deficiențe
fizice și sarcini de corectare pentru ceilalți.
Mecanismul de corectare al deficiențelor fizice ușoare prin exerciții speciale constă în înlăturarea
reflexului de
atitudine deficientă și înlocuirea lui cu un reflex nou și stabil. Acest obiectiv se realizează tonificând prin
a scurta
2333
musculatura hipotonă și alungită, respectiv prin alungire pe cea mai scurtă, rigidă si hipertonă,
echilibrând potențialul celor
două grupe musculare cu acțiune antagonică, care mențin segmentele în atitudine corectă. În acest sens
am selectat câteva
EXERCIȚII CORECTIVE utilizate în lecțiile de educație fizică desfășurate în sala de sport, exerciții ce au fost
incluse fie
în complexul de dezvoltare fizică armonioasă, fie ca exerciții pregătitoare pentru dezvoltarea forței
segmentare sau a unor
elemente de gimnastică acrobatică.
-stând cu spatele lipit de perete, brațele întinse sus: îndoirea genunchilor cu inspirație profundă de
revenire cu
expirație, păstrând spatele lipit de planul vertical;
-pe genunchi, cu sprijin pe palme, coloana vertebrală sub orizontală: ducerea palmelor înainte
alunecând pe sol,
simultan cu extensia corpului și gâtului cu inspirație amplă, alungind coloana în axul ei lung revenire cu
expirație;
-culcat pe spate, brațele pe lângă corp: ridicarea corpului cu sprijin pe creștet și pe călcâie, menținerea
poziției
finale: brațele ajută ridicarea corpului și menținerea poziției respective;
-culcat pe spate pe o bancă de gimnastică (în lungul ei) cu brațele în prelungirea corpului: târâre înainte
prin
impulsul alternativ al picioarelor, păstrând spatele în contact cu banca; din aceeași poziție însă cu
genunchii îndoiți la piept:
târâre înainte prin tracțiunea alternativă sau simultană a brațelor prin apucarea de marginile laterale ale
băncii;
-culcat înainte pe lada de gimnastică, cu jumătatea superioară a trunchiului în afara suprafeței de sprijin:
extensia
trunchiului îndeosebi din segmentul toracal, simultan cu ducerea brațelor oblic-sus, palmele privesc
înainte, cu inspirație,
revenire cu expirație. Poziția finală trebuie menținută 1-3 secunde.
-atârnat la spalier cu genunchii îndoiți la piept: deplasarea corpului spre stânga sau spre dreapta prin
mutarea
succesivă a mâinilor spre direcția de deplasare.

-atârnat pe un plan oblic, înclinat 20-30 grade (banca de gimnastică înclinată-prinsă la spalier); aducerea
genunchilor îndoiți la piept cu inspirație, revenire cu expirație;
OBIECTIVE PE TERMEN SCURT
PERIOADA DE INTERVENTIE: la începutul fiecărui an școlar.
Cele mai frecvente deficiențe s-au înregistrat la coloana vertebrală: Cifoză, Lordoză, Scolioză, Cifo-
scolioză,
Cifo-lordoză. Exercițiile corective au vizat tonifierea în condiții de scurtare a mușchilor alungiți și

hipotonhici; respectiv
tonifierea în condiții de alungire și elasticizare a mușchilor scurți, rigizi și hipertonici. În prima etapă
structurarea
exercițiilor și metodica executării lor a fost orientată spre creșterea mobilității segmentului deficient. În
continuare s-a pus
accentul pe tonifierea musculaturii ca element activ care menține segmentele în atitudine corectă, sub
influența permanentă
a controlului și autocontrolului conștient al fiecărui elev. Pentru o activitate eficientă am respectat

următoarele cerințe:
-Cunoașterea exactă a elevilor cu deficiențe fizice de grad mediu din fiecare clasă, de început de ciclu
(clasa a
V-a) prin observare directă, solicitarea și studierea adeverinței medicale eliberate de cabinetul școlar
(colaborare cu medicul
școlar);
-Gruparea elevilor cu deficiențe de același tip-categorie și elaborarea unor complexe de exerciții de

corectare
pentru fiecare categorie (tip);
-Scutirea elevilor cu deficiențe de exerciții a căror structură de mișcări duc la accentuarea deficiențelor
pe care
le prezintă (săritură, ridicări, transport de greutăți, efort izometric în pozițiile de sprijin în mâini,
elemente de gimnastică
acrobatică);
-Efectuarea exercițiilor corective supraadăugate lecției destinate în același timp elevilor normal
dezvoltați;
-Executarea în mod individual a unui complex de 3-4 exerciții corective specifice și repetate de un număr
suficient de ori, în diferite momente ale lecției, pe care profesorul le consideră cele mai potrivite;
2334
-Executarea aceluiași complex de exerciții corective independent în afara orelor de curs la sala de posrt
sau la
domiciliu, cu exerciții corective cu aceeași structură, dar adaptate condițiilor de acasă;
-Colaborarea permanentă cu medicul școlar și cu părinții elevului;
-îndrumarea elevilor în cauză către serviciile de cultură fizică medicală și informarea asupra activității pe
care
acestea o desfășoara (seriozitate, conștiinciozitate, perseverență);
-Gruparea elevilor cu deficiențe pe criteriul participării la procesul de tratament și recuperare în cadrul

serviciilor
de cultură fizică medicală. Exercițiile executate de aceștia trebuie să fie dintre cele pe care le execută
curent la serviciile
de specialitate.
PLAN DE INTERVENȚIE PERSONALIZAT
PROGRAME CU EXERCIȚII CORECTIVE PENTRU CIFOZĂ
1. Turcescu Mihail - X B
2. Neamtu Ioana – IX G
3. Dinescu Teodora Elena – XII A
Gr. I
-din poziția culcat pe spate cu mâinile la ceafă, picioarele sub prima stinghie a spalierului: extensia
trunchiului din
coloana dorsală cu arcuire (acasă se poate așeza o pernă sub abdomen);
-din culcat dorsal pe banca de gimnastică cu genunchii îndoiți și brațele întinse sus apucat de marginea
băncii: târâre
prin tracțiune în brațe și impulsul picioarelor;

-din culcat pe spate pe banca de gimnastică cu capul și gâtul în afara suprafeței de sprijin, brațele întinse
sus, extensia
coloanei vertebreale prin scoaterea treptată a trunchiului în afara suprafeței de sprijin;
-din culcat pe spate picioarele prinse la prima stinghie a spalierului cu un baston la spate susținut cu
brațele îndoite la
nivelul coatelor: ridicarea trunchiului la verticală, păstrând spatele drept și insiprație, revenire cu
expirație;
-aceleași exerciții, dar cu o minge medicinală ținută pe sol deasupra capului;
-din atârnat cu spatele la spalier, ridicarea genunchilor îndoiți la piept și ducerea picioarelor la 90 de
grade, alternativ
sau simultan. Se menține poziția finală la toate aceste mișcări;
-din atârnat cu spatele la spalier, cu genunchii îndoiți, deplasarea corpului în atârnat prin mutarea
succesivă a mâinilor
spre stânga sau spre dreapta, din aproape în aproape;
-din atârnat cu fața la slapier, balansarea corpului spre stânga și spre dreapta cu capul și gâtul în
extensie;
Gr. II
-cu spatele la spalier, brațele întinse sus: îndoirea genunchilor păstrând spatele în contact permanent cu
spalierul,
revenire în poziția inițială;
-cu spatele la spalier, călcâiele lipite de planul spalierului, apucat de sus: ducerea bazinului înainte și
extensia amplă
a trunchiului, mutând mâinile succesiv pe șipca în jos și revenire;
2335
-din culcat ventral (înainte), apucat de șipca de jos a spalierului: mutarea brațelor alternativ până la
șipca 7-8 și
revenire;
-din culcat înainte transversal pe banca de gimnastică: extensia simultană a trunchiului și picioarelor,
menținând
corpul în sprijin pe abdomen, brațele întinse lateral contribuie la echilibrarea corpului;
-din culcat dorsal (pe spate), transversal pe banca de gimnastică deplasare spre dreapta sau stânga cu
ajutorul brațelor
și picioarelor;
-din atârnat la spalier cu corpul întins, cu o minge medicinală între glezne, balansarea corpului spre
stânga și spre
dreapta;
-din atârnat pe ul plan oblic (banca de gimnastică prinsă la un capăt de spalier), cu fața în sus (culcat
dorsal) lăsarea
picioarelor în jos, depășind nivelul planului oblic și arcuire.
Din stând:
-mers cu un baston pe spate, transversal pe umeri sau susținându-l, cu brațele îndoite la nivelul coatelor,
ducerea
amplă și alternativă a genunchilor îndoiți la piept cu arcuire la fiecare pas;
-mers cu un baston, susținut cu brațele la nivelul coatelor, cu trunchiul înclinat înainte;
-mers pe partea îngustă a băncii de gimnastică cu o minge medicinală pe cap, susținută cu mâinile din
lateral, mers
cu pași adăugați pe partea îngustă a băncii de gimnastică, cu trunchiul înclinat înainte și brațele lateral.
Stând depărtat la spalier:
-cu fața la spalier, apucat de șipca cu brațele întinse la nivelul umerilor, vârful picioarelor sprijinit pe
prima șipcă;
îndoirea brațelor și înclinarea trunchiului înainte cu arcuire, depărtând bazinul de spalier, simultan cu
extensia corpului și
a gâtului cu arcuire. Picioarele rămân în poziția inițială, se menține poziția finală;
-ușor depărtat cu spatele la spalier, apucat de o șipcă la nivelul șoldurilor: aplecarea trunchiului înainte,
simultan cu
extensia capului și a gâtului cu arcuire.

Stând cu un picior sprijinit înainte (așezat pe lada de gimnastică):
-cu un picior așezat pe lada de gimnastică la înălțimea piciorului de sprijin de pe sol: înclinarea
trunchiului înainte
cu ducerea brațelor lateral sau prin înainte sus cu inspirație, revenire cu expirație;
-aceeași poziție inițială dar cu un baston pe spate susținut cu brațele îndoite la nivelul coatelor sau pe
umeri, apucat
de capete: întinderea trunchiului în axul lung al coloanei vertebrale, urmată de revenirea trunchiului,
alternativ spre stânga
și spre dreapta cu inspirație, aplecare a trunchiului înainte, simultan cu extensia capului cu arcuire;
-șezând cu spatele la spalier, apucat de sus, șezuta la 5-10cm de sol: relaxarea trunchiului și întinderea
lui până la
atingerea solului cu șezuta fără a deplasa mâinile;
-culcat dorsal cu vârful picioarelor fixate la spalier; brațele pe lângă corp: ridicarea trunchilui la verticală
păstrând
spatele drept;
-din aceeași poziție cu o minge medicinală ținută în mâini cu brațele întinse sus: ridicarea trunchiului la
verticală
păstrând spatele drept.
Din atârnat:
-din atârnat la spalier, cu genunchii îndoiți la piept, deplasarea corpului spre dreapta sau spre stânga
prin mutarea
succesivă a mâinilor, menținând poziția genunchilor;
-cu fața la spalier; extensia corpului și gâtului cu arcuire simultan cu balansarea corpului spre stânga și
spre dreapta;
2336
-cu spatele la spalier, cu o minge medicinală ținută între glezne sau între genunchi: ridicarea genunchilor
sau a
picioarelor la 90 de grade menținere.
Din poziția stând:
-mers pe vârfuri cu pași mici ducerea brațului drept întins sus și a celui stâng jos și înapoi, cu arcuire, în
ritmul
pașilor;
-mers pe vârfuri cu o ganteră de 0,5-1kg în mâna stângă, simultan cu ducerea brațului drept prin înainte
sus, cu
arcuire;
-mers pe vârfuri cu o minge medicinală pe cap, susținută din lateral cu mâna dreaptă, capul în extensie;
-mers cu piciorul stâng pe banca de gimnastică și cel drept pe sol, simultan cu ducerea mâinii drepte pe
creștet și
mâna stângă pe șold;
-stând, cu piciorul stâng întins, sprijinit pe lada de gimnastică cu mâna stângă sub axilă, mâna dreaptă pe
creștet,
îndoirea trunchiului spre stânga cu inspirație, revenire cu expirație;
-stând cu latura stângă la spalier, apucat cu mâna dreaptă de deasupra capului: îndoirea trunchiului spre
stânga cu
ducerea piciorului drept înapoi cu arcuire deplasându-se pe genunchi și pe palme în pășire cerc spre
dreapta;
Din poziția pe genunchi:
-pe genunchi și pe palme deplasare prin pășire în spre stânga;
-pe genunchiul drept, cu piciorul stâng întins lateral în sprijin de vârf, cu un baston așezat diagonal la
spate apucat
cu mâna dreaptă de sus și cu cea stânga de jos: îndoirea trunchiului spre stânga, alternativ cu răsucirea
lui spre dreapta cu
inspirație, revenire cu expirație, extensia trunchiului cu amplitudine mare;
-cu genunchiul stâng sprijinit de ladă (3-4 cutii) peste nivelul bazinului, piciorul drept înapoi, cu un
baston așezat
diagonal pe spate, apucat cu mâna dreaptă de sus, iar cu mâna stângă de jos: extensia amplă a
trunchiului, simultan cu
răsucirea lui spre dreapta cu arcuire.
Din poziția sezând

-sezând cu coapsa stângă pe marginea lăzii, cu piciorul drept întins în sprijin pe vârf, extensia amplă a
trunchiului
și răsucire spre dreapta cu ducerea brațului drept prin înainte sus și a celui stâng lateral, cu inspirație,
revenire cu expirație.
Din poziția atârnat:
-atârnat cu sprijin, cu latura stângă la spalier, apucat cu mâna dreaptă pe deasupra capului: îndoirea
trunchiului spre
stânga, depărtând corpul de spalier, simultan cu extensia piciorului drept; răsucirea trunchiului spre
dreapta;
-atârnat inegal cu spatele la spalier, apucat cu mâna dreaptă mai de sus: ducerea piciorului stâng, întins
sau îndoit,
înainte.
2337
PROGRAME CU EXERCIȚII CORECTIVE PENTRU SCOLIOZĂ
1. Vlasceanu Cosmina Filofteia – X F
2. Din Elena Adina –XI I
3. Florea Iulia Elena – XII H
-mers pe vârful piciorului stâng, cu mâna stângă pe creștet, dreapta pe șold;
-mers cu piciorul stâng pe banca de gimnastică, dreptul pe sol, cu mâna stângă pe creștet, dreapta pe
șold;
-mers cu mingea medicinală pe creștet, susținută din lateral cu mâna stângă;
-pe genunchi si pe palme, deplasarea prin pășire în cerc spre dreapta;
-cu spatele la slapier, inegal apucat cu mâna stângă mai sus: ducerea piciorului stâng înainte, întins sau
îndoit cu
arcuire, cu călcâiul stâng fixat pe genunchiul drept, balansarea trunchiului spre stânga cu arcuire;
-cu fața la spalier, atârnat inegal cu mâna stângă mai sus: extensia amplă a trunchiului, simultan cu
extensia capului
și gâtului cu arcuire; balansarea trunchiului spre stânga cu arcuire;

-cu latura dreaptă la spalier, apucat cu mâna stângă pe deasupra capului: ducerea genunchiului stâng
îndoit la piept,
menținând poziția; răsucirea trunchiului spre stânga cu arcuire; extensia trunchiului și a piciorului stâng
cu arcuire;
-atârnat inegal, cu fața la spalier apucat cu mâna stângă pe deasupra capului: ducerea genunchiului
stâng îndoit la
piept, menținând poziția; răsucirea trunchiului spre stânga cu arcuire; extensia trunchiului și a piciorului
stâng cu arcuire;
-atârnat inegal, cu fața la spalier apucat cu mâna stângă mai sus cu fața la spalier, extensia trunchiului;
-cu sprijin, răsucirea trunchiului spre stânga, simultan cu răsucirea șoldurilor spre dreapta cu genunchii
îndoiți;
-atârnat cu sprijin, cu latura stângă la spalier, apucat cu mâna dreaptă pe deasupra capului: îndoirea
trunchiului spre
stânga, depărtând corpul de spalier, simultan cu extensia piciorului drept; răsucirea trunchiului spre
dreapta;
-atârnat inegal cu spatele la spalier, apucat cu mâna dreaptă mai de sus: ducerea piciorului stâng, întins
sau îndoit,
înainte.
Director,
Prof. Manea Alina
Profesor educație fizică,
Prof. Petrescu Mirela
Medic cabinet școlar,
Dr. Văcaru Ramona
2338
PROGRAME CU EXERCIȚII CORECTIVE PENTRU LORDOZA LOMBARĂ
-deficiență frecvent întalnită la fete și persoanele înalte-
Exerciții corective din poziția stând și derivatele acesteia:
-mers cu trunchiul înclinat înainte cu mâinile pe umeri, la ceafă, pe creștet;
-mers pe călcâie cu o minge medicinală ținută înainte jos;
-mers cu un baston apucat de capete, ținut înainte la nivelul coapselor, trecerea alternativă a picioarelor
dintre
brațe;
-mers înainte, înapoi sau lateral pe partea îngustă a băncii de gimnastică cu trunchiul aplecat sau
înclinat, înainte,
brațele întinse lateral;
-mers cu trunchiul înclinat, aplecat sau îndoit înainte cu un baston, la spate, susținut cu brațele îndoite la
nivelul
coatelor;
-mersul cu trunchiul îndoit înainte apucat de glezne;
-mers cu genunchii îndoiți, rostogolind cu mâna o minge medicinală;
-mers cu genunchii ușor îndoiți, trunchiul la verticală, ținând o minge deasupra capului cu brațele
întinse;
Exerciții corective din poziția pe genunchi cu sprijin, din culcat și la spalier:
-din poziția pe genunchi cu sprijin pe palme, trunchiul deasupra orizontale (spate de pisică), apropierea
simultană
a mâinilor de genunchi din pășire cu mâinile înapoi și cu genunchii îndoiți menținând poziția finală;
-din poziția culcat pe spate, brațele întinse sus: ridicarea și îndoirea amplă a trunchiului înainte, simultan
cu
depărtarea picioarelor și ducerea mâinilor la vârfuri cu arcuire;
-din poziția culcat dorsal, cu o minge ținută între glezne: ridicarea simultană a picioarelor întinse și a
trunchiului
șezând în echer și trecerea mingii în mâini urmată de revenire în culcat, aceeași mișcare cu trecerea
mingii din mâini între
glezne și revenire;
-din poziția culcat înainte cu sprijin, cu bazinul deasupra orizontalei, pășim înainte cu braț și picior opus;
-aceeași poziție inițială cu o bancă de gimnastică transversal: deplasarea spre stânga și spre dreapta
păstrând cât
mai aproape picioarele și mâinile de marginea băncii.
Exerciții corective din poziția atârnat:
-cu spatele la spalier: ducerea alternativă și simultană a genunchilor la piept, ducere simultană și
alternativă a
picioarelor întinse la 90 de grade (echer) menținut; ducerea simultană și alternativă peste 90 de grade
cu arcuire;
-cu spatele la spalier cu picioarele la 90 de grade: depărtarea și apropierea picioarelor la orizontală;
-cu spatele la spalier, având între genunchii îndoiți o minge medicinală, deplasarea corpului spre stânga
sau spre
dreapta mutând mâinile succesiv din aproape în aproape.
Atârnat pe un plan oblic (banca de gimnastică înclinată) pe spalier:
-atârnat cu fața în sus: ducerea genunchilor la piept, alternativ și simultan, ridicarea picioarelor la 90 de
grade
alternativ și simultan;
-atârnat cu fața în sus cu o minge medicinală între glezne, rotirea picioarelor numai înainte, de la stânga
la dreapta
și invers.
PROIECT EDUCAȚIONAL
„Minte sănătoasă în corp sănătos”
Cadrul didactic: CARÂP MIHAELA
Liceul Teoretic „Ștefan Odobleja”, București
“ Sportul are puterea de a schimba lumea (...) are puterea de a uni lumea într-un fel cum puține lucruri o
pot face “
Nelson Mandela
Sportul, prin însuși natura sa, încurajează diversitatea într-o lume culturală. Sportul completează aria
culturii unui
popor, favorizează lărgirea cunoașterii omului și face posibilă înscrierea de noi valori în ansamblul
culturii universale.
Considerând funcţia educativă a sportului ca fiind una complexă, prin aceea că educaţia fizică şi sportul
influenţează
dezvoltarea personalităţii omului în totalitatea ei: intelectuală, morală, estetică, tehnico-profesională,

am ales să prezentăm
proiectul educaţional intitulat „Minte sănătoasă în corp sănătos”.
ARGUMENT:
Sportul contribuie la iniţierea şi cultivarea relaţiilor interumane, oferă posibilitatea integrării în

colectivităţi variate,
manifestând toleranţă faţă de partener, înlăturând orice formă de violenţă; sportul creează mediul
pentru socializare; sportul
dezvoltă competenţe sociale, morale şi civice.
Prin exercițiu fizic, sunt antrenate calitățile motrice, dar și procesele psihice (intelectuale, morale,
afectiv-emoționale), sunt stimulate și corectate anumite atitudini și comportamente. Sportul îi ajută pe

elevi să-și descopere și
să-și dezvolte abilitățile sportive, precum și trăsăturile pozitive de caracter, deprinderile de comportare
civilizată. Ei pot astfel
să–și valorifice pasiunea pentru sport și competiție , în general, și să formeze valori morale bine definite.
SCOP:
Stimularea interesului pentru mișcare în vederea asigurării unei dezvoltări fizice armonioase.
Stabilirea relaţiilor de prietenie între elevii de aceeaşi vârstă din diferitele şcoli ale sectorului 5.
OBIECTIVE:
Cunoașterea și socializarea între elevi, asigurând implementarea mult mai puternică a spiritului de fair-
play în
manifestările sportive în care urmează să se întâlnească;
Dezvoltarea abilităților personale;
Să-și formeze spiritul de întrecere, a disciplinei și corectitudinii față de adversar;
Promovarea unui stil de viață sănătos prin practicarea exercițiilor fizice;
Cultivarea spiritului de responsabilitate în grup;
Atragerea elevilor și a cadrelor didactice în direcția implicării în activități sportive de masă.
2042
GRUP ŢINTĂ- Grup deschis (pe perioada 1 an):
Elevii din ciclul gimnazial al şcolilor din sector implicati în proiect.
Profesorii de educaţie fizică şi sport din sector implicaţi în proiect.
METODE DIDACTICE:
Lucru în echipă, jocuri și concursuri.
DURATA PROIECTULUI:
Pe parcursul anului școlar, conform cu graficul de desfăşurare al activităţilor propuse în cadrul

proiectului.
DESCRIERA PROIECTULUI:
Resurse:
Spaţiale: Liceul Teoretic „Ștefan Odobleja”
Vizuale: Aparat foto, camera video.
Calendarul acţiunilor pentru anul școlar

Nr. crt. Activitatea Locul
desfăşurării
Grupul ţintă Responsabili Beneficiari
1. Formarea echipei
de proiect
Liceul
Teoretic“Ștefan
Odobleja”
Profesorii de
educaţie fizică
din şcolile
participante la
proiect
Prof. C. M.
Prof. P. V.
2. Stabilirea
obiectivelor,
graficul
acţiunilor, a
modului de
desfăşurare şi
redactarea
proiectului
Liceul Teoretic
“Ștefan
Odobleja”
Profesorii de
educaţie fizică –
coordonatorii de
proiect din
şcolile
participante
Prof.C.M.
Prof. P. V.
3. Activităţi de
pregătire
În fiecare şcoală
implicată în
proiect – orele
09-11 sau 15 -17
( în funcţie de
programul
elevilor)
Profesorii şi
elevii implicaţi în
competiţiile din
cadrul
proiectului.
Profesorii implicaţi în
proiect
Elevii implicaţi în
proiect
2043
4 “Sport, dinamism,
sănătate!”
Ștafete și
parcursuri
aplicative.
Liceul Teoretic
“Ştefan
Odobleja”
Profesorii şi
competiţiile din
cadrul proiectului
Prof. C.M.
Prof. P. V.
Prof. R.I.
proiect
“Alerg pentru
sănătate, alerg
pentru viață!”
Concurs Cros.
Liceul Teoretic
“Ştefan
Odobleja”
Profesorii şi
competiţiile din
cadrul proiectului
Prof. C.M.
Prof. P. V.
Prof. R.I.
proiect
EVALUAREA PROIECTULUI:
Consemnarea / înregistrarea / descrierea modului de desfăşurare al tuturor acţiunilor prevăzute în
proiect;
Comunicarea rezultatelor obţinute partenerilor de proiect;
Evaluarea modului cum s-au derulat activităţile cuprinse în proiect;
Realizarea analizei SWOT la nivelul proiectului;
Elaborarea planului de măsuri menite a duce la îndeplinirea obiectivelor stabilite şi acţiunile prevăzute în
calendar;
Evaluarea finală a proiectului la sfârşitul anului şcolar;
Diseminarea rezultatelor finale în cadrul comisiilor metodice la nivel de sector, din şcoli.
DESCRIEREA REZULTATELOR AŞTEPTATE ÎN IMPLEMENTAREA PROIECTULUI:
Maximizarea capacității de performanță a elevilor din toate unitățile de învățământ participante;
Descoperirea de talente autentice și îndrumarea copiilor spre practicarea sportului de performanță.

PREVENIREA BULLYING-ULUI ÎN SPORT
Prof. DUMITRU CARMEN OANA
COLEGIUL NAȚIONAL ”MIRCEA ELIADE” REȘIȚA
Bullying-ul este o acțiune deliberată de rănire (de oricare natură) asupra unei alte persoane. În bullying
este vorba
despre o balanță înclinată de partea agresorului, cu ajutorul capacităților sale, fie sociale, financiare sau
fizice, asupra altei
persoane care, poate, nu dispune de atât de multe abilități/capacități. Când vine vorba despre sport,
bullying-ul se poate
referi la tonul ridicat al unui antrenor/profesor asupra copilului; la spectatorii care abuzează verbal
jucătorii din echipa
adversă; poreclele adresate copilului sau atunci când un antrenor/profesor sau un coleg de echipă
exclude o persoană
dintr-o activitate sportivă.
Care sunt semnalele unui bullying in sport?
-Nu are prieteni în echipă. De altfel, sunt raportate faptele celorlalți colegi ai echipei, cum ar fi
excluderea unui
copil dintr-o echipă sau abuzul verbal asupra acestuia
-Copilul se teme doar la ideea de a merge la joacă;
-Pierdere semnificativă a interesului pentru sport;
-Există conflicte atât ăntre frați, cât ăi între colegii de la școală;
-Copilul se întoarce de la antrenament cu răni inexplicabile, deteriorarea sau pierderea unui echipament
sportiv;
-Comportament agresiv al copilului după ce ajunge acasă;
-Simptome fizice, cum ar fi durerile de cap sau de stomac, pierderea apetitului sau probleme cu somnul;
-Copilul prezinta semne de anxietate, depresie, neîncredere în sine, timiditate, temere etc.
-Copilul nu stie cum să se protejeze împotriva abuzurilor de orice fel;
-Hainele personale fie lipsesc, fie sunt deteriorate;
-Copilul pierde sume de bani sau alte posesii.

Care sunt tipurile de bullying, potrivit Oxford Research Encyclopedias?
1.Cyber-bullying-ul: amenințări, insulte primite pe rețelele de socializare sau pe adresa de e-mail. oricine
are un
smartphone cu conexiune la Internet poate hărțui pe altcineva, fără a fi nevoit să își dezvăluie
identitatea reală.
Cyberbulling-ul nu mai este limitat de curtea școlii, de colțurile străzii, de terenul de sport, ci poate avea
loc 24 de ore din
24. Acesta presupune hărțuirea și amenințarea în mediul online și implică mai multe persoane, fără a
necesita puterea
fizică.
2.Homofobia: poreclele adresate copilului.
3.Bullying-ul fizic: intimidarea fizică, cum ar fi apropierea inconfortabilă a unei persoane; controlul
asupra unei
persoane; violența fizică (împingere, lovire, bruscare etc.).
4.Bullying-ul emoțional: intimidarea verbală; blamarea, învinovățirea atunci cand o persoană greșește
într-o
anumită situație; negarea realizărilor unei persoane; repetarea criticilor asupra abilităților unei
persoane; tonul ridicat sau
țipetele; restricții repetate, cum ar fi înlaturarea timpului de joacă, a orelor de antrenament din
programul copilului;
așteptări, presiuni cu privire la performantele copilului la școală, pe terenul de sport sau în competițiile
sportive;
5.Bullying-ul social: excluderea dintr-un grup, chiar și atunci cand copilul-victima aparține unui echipe,
dar nu
primește deloc mingea pentru a lua parte la activitatea sportivă; ironiile, rumoarea; intimidarea in fata
celorlalti prin critica
adusă copilului.
854
Organizația Salvați Copiii atrage atenția este că, într-o situație de bullying toți copiii sunt victime - și cel
care
suferă consecința directă a agresivității; și cel care este autorul comportamentului violent, pe care, l-a
învățat cu siguranță
fiind la rândul său martor sau victimă într-un alt context de viață; și cel care asistă neputincios și învață
că școala sau
cartierul sunt câmpuri de luptă în care doar cei puternici supraviețuiesc.
Vorbește deschis cu copilul tău despre bullying, pune cât mai multe întrebari astfel încât copilul să
vorbească cât
mai deschis despre incidentele din timpul antrenamentelor pe care tocmai le-a menționat. De
asemenea, îi poți spune
copilului tău că nu mai pare interesat de activitatile sportive la fel de mult cât obișnuia să le placă. Ceea
ce trebuie să
înțeleagă el este faptul că nu are nici o vină pentru care i s-a întamplat asta. Copilul are nevoie să știe că
ești un părinte
mândru de el pentru că a avut curajul să se deschidă, sufletește, în fața ta, trebuie să știe ca ii esti mereu
alături și-l poți
ajuta să treacă peste asta.
Potrivit Alianței Naționale privind Sporturile pentru Copii (The National Alliance for Youth Sports, presc.
NAYS),
există câteva sfaturi pentru situațiile în care copiii se vor afla intr-o situație de bullying, și anume:
• sa respire adânc și să inspire, în mod calm și lent;
• să stea drepîi, „cu capul sus”;
• ca părinte, fii calm și nu furios sau distrat;
• menține contactul vizual;
• adoptă un ton al vocii liniștit, dar totuși cât mai clar și precis pentru a te face auzit de către copilul-
agresor/copiii-
agresori;
• adoptă un ton neconflictual, dar totuși ferm, ca de exemplu „Ăsta este bullying și nu-mi place ceea ce-
mi faci.
Trebuie să spunem Stop pentru a ne putea distra cu totii in continuare”;

• nu folosi porecle pentru copilul-agresor și nici insulte, amenințări;
• nu folosi degetul arătător sau oricare alte semne ameninșătoare;
• evită să porți ranchiună;
• vorbește scurt și la obiect.
• evită să contactezi părinții agresorului sau chiar pe agresorul însuși sau să planifici întalniri între acesta
și copilul
tău.
Cel mai bun sfat, în astfel de cazuri, este să stai de voba cu profesorul/antrenorul copilului tău deoarece
acest lucru
denotă că ai luat lucrurile în serios, ca părinte. Vorbiti, împreună, despre cum poate
antrenorul/profesorul să păstreze o
anumită siguranță când vine vorba despre fiecare copil în parte. Dacă raspusnul său nu este îndeajuns
sau dacă nu te poate
ajuta cu nimic, cel mai bine este să mergi mai departe, la conducerea școlii/clubului pentru a semnala
anumite fapte care
se petrec asupra copilului tău.
Daca copilul iși dorește o altă echipă sau chiar sî renunte la activitatea sportivă practicată, ESTE
ALEGEREA SA.
Copiii-agresori pot: să-și aleagă cu atenție, victima potrivită, să-și însușească, în urma agresiunii de orice
fel, ceea
ce-și dorește, cum ar fi putere, admirație sau acceptare. Copiii-agresori au fost, la rândul lor, victime ale
bullying-ului.
Aceștia pot să adopte o atitudine arogantă, agresivă sau impulsivă, pot să împarta „puterea” cu alți
copii-agresori, nu
conștientizează efectele comportamentului lor asupra unei victime, aceștia pot crede că unii copii merită
să fie agresați,
aceștia pot fi influențați, în mod negativ, preluând agresivitatea de acasă, de la televizor sau din filme,
consideră că „isi
pot face dreptate” și singuri.

855
La nivel european, România se situeaza pe locul 3 în clasamentul celor 42 de țări în care a fost investigat
fenomenul
bullying, potrivit unui raport al Organizației Mondiale a Sănătații (OMS). Potrivit studiului național
efectuat de Salvati
Copiii în anul 2016:
➢ 1 din 4 copii era umilit în mod repetat la scoală, în fata colegilor;
➢ 1 din 6 copii era bătut în mod repetat;
➢ 1 din 5 copii umilea în mod repetat un alt copil la școală;
➢ în mod repetat, în scoală, 3 din 10 copii erau excluși din grupul de colegi;
➢ 73% dintre copii afirmau că au fost martorii unei situatii de bullying în mediul școlar.
Pe măsură ce copiii agresați devin adulți, ei vor continua să aibă dificultăți în resimțirea respectului și
stimei de sine,
vor avea dificultăți în dezvoltarea și menținerea relațiilor cu ceilalți și vor evita interacțiunile sociale,
toate acestea nefiind
în concordanță cu obșinerea rezultatelor sportive remarcabile.
De asemenea, vor dezvolta un sentiment intens de vină și vor avea cu greu încredere în oameni, aspect
care le va
afecta relațiile cu ceilalți, profesori, antrenori, colegi de echipă. Ei pot începe inclusiv să aibă convingeri
incorecte cu
privire la agresiunile suferite, cum ar fi să se convingă pe ei înșiși că bullying-ul nu a fost atât de dureros
precum își
amintesc.
Anumite studii arată că bullying-ul poate cauza schimbări la nivelul creierului și astfel crește riscul de a
dezvolta
tulburări psihice, având, totodată, consecințe asupra proceselor care formează memoria.
Este important de menționat că bullying-ul are efecte și asupra agresorului, pentru că acesta adoptă
acest tip de
comportament din mai multe motive. Dacă nu sunt luate măsuri de stopare, acest tip de comportament
va persista și chiar
se va înrăutăți de-a lungul timpului.

Este foarte important ca toți factorii de decizie, precum părinții, profesorii, dar și autoritățile să
coopereze pentru a
înțelege fenomenul de bullying, consecințele acestuia și pentru a găsi modalități de a-l stopa. Este
nevoie ca bullying-ul
să fie luat în serios de către părinți și profesori, pentru că efectele produse sunt foarte periculoase.
Bullying-ul este un fenomen real, foarte răspândit, care afectează în mod negativ atât victima, cât și
agresorul. Tocmai
de aceea, acesta nu trebuie tolerat sub nicio formă.
BIBLIOGRAFIE
1.Allan, J., Nairne, J., Majcher, J. A. (1996). Violence Prevention. A Group Discussion Approach, Ontario
Institute for
Studies in Education.
2.Jigău. M și colab., Prevenirea şi combaterea violenţei în şcoală, Ghid practic pentru directori şi cadre
didactice, ISE,
2006
Resurse:
1.https://www.healthline.com/health-news/bullying-affects-victims-and-bullies-into- adulthood-022013
2.Ghidul European de Bune Practici Antibullying, 2014, link:
http://www.antibullying.eu/sites/default/files/guide_of_good_practices_ro.pdf
3.Fenomenul “bullying”. Cum îl depistăm și cum îl combatem, pentru școli mai sigure, link:
http://www.unicef.ro/media/fenomenul-bullying-cum-il-depistam-si-cum-il-combatem-pentru-scoli-
mai-sigure/ sigure

Untitled

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Untitled

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Profesorul de educatie fizica și sport – factor determinant în formarea personalității

Lector univ. dr. Ilioni Cristian

contemporane, educatorii din învăţământ urmează să îndeplinească roluri noi.

Profesorul a avut şi va avea în continuare un rol esenţial în formarea elevului, în desăvârşirea

formarea elevului, un suport pentru dezvoltarea autonomiei şi pentru formarea în spiritul

fiecare având coerenţă şi conducând elevii spre realizarea obiectivelor.

Profesorul, manager şi formator al procesului instructiv-educativ, şi elevul, obiect şi subiect al acestui

autonomie şi formându-se în spiritul responsabilităţii şi al culturii civice. Pedagogia activă, caracteristică

modern, face posibilă trecerea de la transmiterea de cunoştinţe la formarea de deprinderi şi de abilităţi,

latura formativă a educaţiei.

educaţional standard, ci de unul dinamic, în concordanţă cu noile realităţi şi capabil să reziste la

prieten și confident al elevilor, un substitut al părinților, obiect de afecțiune, sprijin în ameliorarea

să studieze și să analizeze fenomenele psihopedagogice cu care se confruntă.

conținutului social al acestei profesiuni constă în participarea la evenimentele și frământările social-

CENTRUL DE RESURSE EDUCATIONALE

,,PROFESORUL- CREATOR DE EDUCATIE”

încetează de a fi un educator și în afara ei, urmărind, bineînțeles, obiective specifice și apelând la

activitatea elevilor, observă ajută, cooperează, îndrumă, controlează, evaluează, stimulează.

Calitatea de pedagog îmbină cunoasterea exhaustiva teoretica si practică a domeniului, preocupare de

de integrare a învatamantului cu cercetarea stiintifica si cu productia.

si sportului, să le contureze relatiile nemijlocite în eforturile fizice si intelectuale pe care le solicită

Continuturile lectiilor de educatie fizică si antrenamentul sportiv impun varietate, posibilitati de

fenomenelor didactice, metodice si educative, la întelegerea cauzelor si efectelor, a metodelor

,,PROFESORUL- CREATOR DE EDUCATIE”

sconta rezultate certe în diverse preocupari metodice:

Cunoasterea obiectivelor educatiei fizice si sportului si a modalitătilor de materializare în programele

cu precadere in lectiile de educatie fizica si antrenamentele sportive;

Capacitatea de intelegere a unitatii in diversitate, a fenomenului interdisciplinar de relatie si interrelatie,

domeniul stiintelor biologice, psihologice, pedagogice, sociologice, filosofice;

Studiul aprofundat a programelor de educatie fizică și al programelor pe ramuri de sport, în dorinta de a

Cunoasterea naturii umane și respectarea acesteia în procesul de instructie si educatie, în lectii,

competitii nationale si internationale;

Familiarizarea elevilor cu unele tehnici de studii și autocunoasterea particularitatilor morfofunctionale si

constientizării de o participare activa si eficientă în realizarea rezultatelor scontate.

reformă a învăţământului preuniversitar

4. Georgeta Chirita: Pedagogie, Editura Sport-Turism, 2002;

5. Mihai Epuran: Psihologia educatiei fizice, IEFS-Bucuresti, 1998;

ORELOR DE EDUCAŢIE FIZICĂ

Elena Bontas Stanciu,

profesor educaţie fizică

Scoala Gimanzială „Nicolae Iorga”, Focşani

„Copilul râde: înţelepciunea şi iubirea mea e jocul „

„Tânărul cântă: înţelepciunea şi jocul meu e iubirea”

„Bătrânul tace: iubirea şi jocul meu e înţelepciunea”

exerciţiilor fizice în scopul măririi în principal a potenţialului biologic al omului în concordanţă cu

contribuie la formarea conştiinţei de sine, la afirmarea eului şi exprimarea personalităţii. În educaţia

atenţia distributivă, hotărârea, fermitatea , disciplina, calmul , sentimentul de ocrotire al individului de

prezenţa elementului de întrecere în majoritatea cazurilor presupune eforturi pentru realizarea cu

ce permite atât dezvoltarea calităţilor motrice cât şi a calităţilor morale şi a voinţei.

elevilor. Este cunoscut că noţiunile, trăsăturile caracteriale, deprinderile şi atitudinile morale se

proces educativ. Profesorului îi revine sarcina să urmărească atent comportamentul elevilor,

realizarea următoarelor sarcini:

CENTRUL DE RESURSE EDUCATIONALE

,,PROFESORUL- CREATOR DE EDUCATIE”

-formarea şi consolidarea deprinderilor motrice de bază;

-dezvoltarea calităţilor motrice necesare în viaţă;

-dezvoltarea spiritului de colectivitate şi a calităţilor morale şi de viaţă.

datorită faptului că favorizează formarea şi consolidarea simultană a deprinderilor motrice de bază

însuşirilor şi deprinderilor moral-volitive. Caracteristic jocurilor de mişcare este întrecerea, element ce

elevilor pentru activitate, le mobilizează forţele şi îi stimulează.

discernământ. Alegerea jocului se va face în funcţie de:

-locul jocului în lecţie;

-particularităţile morfo-funcţionale şi psihice ale copiilor;

-nivelul dezvoltării şi pregătirii fizice precum şi starea de sănătate;