Program de terapie prin dans pentru copiii care sufera de anxietate

Anxietatea

Anxietatea (neurotism) este o stare afectivă caracterizată printr-un sentiment de

insecuritate, de tulburare, difuz. Tulburările de anxietate sunt foarte frecvente
și afectează 14% din populație. Acuzele pacienților sunt de natură fizică, ei
nefiind conștienți că la baza problemelor apărute stă anxietatea .Tulburările de
anxietate cuprind o serie de probleme. În această categorie se includ următoarele
forme: anxietate generalizată, fobia socială, fobii specifice (ex. fobia de
insecte, frica de spații deschise sau închise), atacul de panică, tulburarea
obsesiv-compulsivă și stresul post-traumatic. Caracteristica principală a acestora
este sentimentul de frică sau/și gânduri cronice (constante), repetitive, de
îngrijorare, care reprezintă un element de stres pentru persoana respectivă și care
interferează cu activitățile din viața sa (de exemplu dacă unei persoane îi este
frică să meargă la interviuri pentru ca acolo ar trebui să interacționeze cu
străini, va evita situația respectivă, temându-se ca oricât de inteligentă ar fi,
nu ar primi postul, chiar și dacă ceea ce face actualmente nu îi oferă satisfacția
dorită). Proiectarea programelor in functie de varsta In acest sens, programele de
terapie ocupatinala, este util sa se structureze in mod adecvat stadiilor de varsta
in care se afla subiectii carora li se adreseaza. Astfel, in perioada prescolara,
se recomanda sa se accorde o atentie deosebita urmatoarelor aspecte legate de: a)

- evaluarea primara si stimularea dezvoltarii functiilor si proceselor psihice

aflate in curs de materializare la copil ;

b)

- utilizarea activitatilor ludice pentru stimularea personalitatii copilului, in

ansamblul sau; c)

- formarea unei imagini de sine adecvata si stimularea motivatiei pentru

diverse activitati formative. In mica scolaritate se va continua evaluarea

permanenta a performantelor copilului, urmata de stimularea permanenta dezvoltarii
sale. O atentie deosebita va trebui acordta plasarii copilului intr-un mediu
corespunzator capacitatilor sale cognitive si tipului sau de handicap. Activitatea
terapetului ocupational se va axa, in principal, pe aspecte legate de: a)

- imbunatatirea motricitatii fine si generale, accentul punandu-se pe formarea unui

comportament motric adaptat esential in aceasta perioada de varsta;

b)

- formarea unor deprinderi de viata cotidiana, care sa asigure integrarea adecvata

in mediul existential;

c)

- stimularea dezvoltarii cognitive in ansamblul sau;

In perioada adolescentei accentual este indicat sa se deplaseze catre evaluarea

capaciatilor de profesionalizare ale individului. Se va acorda o atentie deosebita
organizarii unor activitati implicate in slefuirea deprinderilor de viata cotidiana
si legate de o corecta educatie sexuala, fara falsa pudoare.La varsta adulta
principalele preocupari ale terapeutului se vor centra, in principal, pe
structurarea deprinderilor necesare unei existente integrate in comunitate, cu
accent pe formarea unui comportament social adecvat, bazat pe responsabilitati si
corecta

gestionare a bugetului propriu.Se vor dezvolta deprinderile si capacitatile

implicate in autogospodarirea eficienta si pregatirea pentru casatorie si viata de
familie. In cele din urma, in cazul batranetii, cand are loc regresia functiilor si
proceselor psihice ale persoane, terapeutul trebuie sa actioneze, cu precadere in
vederea refacerii destructurarii deprinderilor si capacitatilor individului si
mentinerii, pe cat mai mult timp posibil, a unui nivel optim de functionare ale
acestora. Alegerea procedurilor Fundamentala pentru alegerea celei mai bune
proceduri de recuperare prin activitate, este, in viziunea lui S. Ionescu,
problematica specifica a subiectului, ceea ce implica, in primul rand, "cunoasterea
aprofundata a cazului si a evolutiei sale anterioare". Apoi pe parcursul procesului
terapeutic, prezinta importanta "adaptarea la evolutia subiectului care determina
schimbari in abordarea si utilizarea tehnicilor disponibile".Un alt aspect ce
influenteaza decisiv interventia terapeutica, se refera la calitatea evaluarii
intregului proces. Tot din perspectiva comuna pentru toate categoriile de persoane
cu handicap, se mai pune problema initierii unei bune colaborari cu familiile
acestora. Pentru rezolvarea cu succes a acestei probleme, educatorul, transformat
in terapeut ocupational, trebuie sa devina un bun consilier al familiei. Obiectivul
fundamental al activitatii sale de consilier, consta in oferirea de sfaturi in
vederea integrarii corespunzatoare a copilului in comunitate. Pentru atingerea
acestui obiectiv este recomandabil ca educatorul sa analizeze, in profunzime,
mediul familial si social in care se dezvolta copilul, dupa care sa stabileasca
care sunt deprinderile prioritare de adaptare solicitate. In continuare, el poate
recomanda executarea unor exercitii specifice necesare consolidarii deprinderilor
respective si stabilirii perioadei de timp necesare

desfasurarii acestora. Activitatile prescrise, sub forma de exercitii, se pot

desfasura acasa, cu spijinul familiei sau cu alte categorii de persoane din medii
sociale cu care copilul vine in contact. In multe tari dezvoltate ale lumii exista
si alte alternative institutionale ce permit desfasurarea activitatilor
recuperatorii, in exteriorul scolii.Din randul acestora, cele mai reprezentative
sunt centrele de zi, atelierele protejate si comunitatile sau satele pentru
persoanele cu handicap.Tinand seama de conditiile din tara noastra, solutiile care
pot fi adoptate pentru realizarea unor activitati semnificative pentru consolidarea
deprinderilor copilului, care constau in includerea acestuia in activitati
prelungite si individualizate, in cadrul scolii specilae si atragerea cooperarii
unui numar cat mai mare de specialisti in realizarea lor intr-o viziune
interdisciplinara. In concluzie, apreciem ca, in momentul de fata, in tara noastra,
asistam la o crestere a importantei rolului pe care il detin procedurile de terapie
ocupationala in recuperarea persoanelor handicapate. Suntem convinsi ca, in ciuda
unor dificultati materiale trecatoare, datorita deschiderii realizate prin noile
reglementari legale, recent adoptate, care semnifica, in acelasi timp, si
orientarea catre o noua strategie in domeniul educatiei speciale, tara noastra va
patrunde, in curand, in categoria tarilor avansate in domeniul utilizarii
terapiilor destinate copiilor cu cerinte speciale. Terapia prin dans este o formă
de psihoterapie care utilizează mișcarea prin dans pentru a obține efecte benefice
și curative atât asupra corpului, cât și la nivel mental și emoțional. Terapia prin
dans se bazează pe principiul conform căruia dansul exprimă personalitatea unui
individ. Cu alte cuvinte postura corporală și modul în care

oamenii se mișcă sunt indicii pentru ceea ce aceștia simt și trăiesc, iar în cadrul
dansului aceștia exprimă niște emoții foarte intense, de care uneori nici nu sunt
conștienți.

Program terapeutic

Scop: Stabilirea contactului, comunicarea dintre pedagogul de recuperare tranformat

în terapeut şi beneficiar Obiective: - să execute mişcările cerute de pedagog; - să
coopereze în interiorul grupului - să coordoneze mişcările cu muzica; - să –şi
diminueze tensiunile; - să-şi amelioreze inhibiţia voluntară a actelor motorii; -

să dobândească trăsături pozitive de personalitate;

să-şi dezvolte sociabilitatea.

Desfăşurarea activităţii: In prima parte vom lasa mingile si diverse materiale

imprastiate prin sala rugandu-i pe pacienti sa incerce sa lucreze in echipa si
fiecare sa culeaga cate un material si sa il duca intr-un loc dat. Practic
pacientii isi amenajeaza si ordoneaza singuri sala de dans. Din fisa medicala
stiind ca ei sunt suferinzi de anxietate vom incerca sa punem o muzica ceva mai
ritmata pentru a le distrage atentia si a da un ritm lectiei. Astfel pacientii vor
fi rugati sa se aseze o parte cu fata la oglinda (cei care nu au probleme mari in
ceea ce inseamna aspectul lor fizic si increderea in sine) si o parte cu spatele la
oglinda. Pacientii vor fi rugati sa incerce sa faca diverse miscari in ritmul
muzicii:flexii de brate,extensii,pasi laterali,pasi in fata cu revenire etc.
Terapeutul va incerca sa exemplifice si sa execute miscarile pe numaratoare 1-8.

Mai apoi grupul va fi impartit in 2 grupe.La fiecare grupa se va da cate o minge si

vom ruga fiecare pacient sa faca pasi lateral(stanga 1 pas dreapta 1 cu punctare
respectiv dreapta 1 stanga 1) iar pacientul cu mingea va pasa mingea celuilalt
coleg de grupa,simuland astfel pasii de hora ajutandu-se de minge. Exercitiul va fi
repetat de 4 ori a cate 8 timpi,dupa care pacientii vor fi rugati sa se aseze in
sezut si sa formeze un cerc in care fara indrumarea terapeutului vor fi lasati sa
relationeze,sa socializeze.Li se va pune muzica in surdina poate chiar li se va
recomanda sa danseze in stilul propriu si personal. In partea a doua pacientii vor
fii asezati in acelasi mod ca in prima parte a sedintei doar ca in fata fiecaruia
la o distanta de aproximativ 4 pasi se va pune o minge. Pacientii in ritmul muzicii
vor executa 4 pasi spre minge, o vor ridica si vor face aceeasi pasi inspre inapoi
cu mingea in brate.Exercitiul se va repeta de 4 ori. Pacientii vor aseza
materialele la locul destinat pentru ca pe urma sedinta se va incheia cu diverse
jocuri(ascunsa,pantomima etc). In partea a treia si ultima,pacientii vor lega
primele doua parti ai sedintei si pasii de hora invatati(stanga-dreapta 1 si 4 pasi
inainte 4 inapoi) pe o melodie data.Daca se vor descurca atunci ei vor executa 4
pasi inspre dreapta in diagonal si se vor intoarce in acelasi loc facand cei 4 pasi
inapoi.Acelasi lucru se va execute si inspre stanga. Ca obiect de lucru la fel se
va folosi mingea asezata la 4 pasi in diagonala in dreapta,minge pe care fiecare
pacient o va ridica si o va plasa in stanga.Exercitiul se va repeta de 8 ori.
Bibliografie

JOCUL SI DEZVOLTAREA DIZABILITATI

PSIHICA

COPILULUI

CU

PROIECT pentru obţinerea certificatului de competenţă profesională Duhaliu Elena,

Iunie 2010 Cultura fizica medicala – Editura Sport – Turism Exerciţii şi jocuri cu
mingi medicinale, Bucureşti, Editura Tineretului, CFS, 1957.