Enache Andreea – Sinteză bibliografică

Efectele Meloterapiei asupra copiilor cu dizabilități intelectuale

Dizabilitatea intelectuală constă în deficite la nivel funcțional al unei persoane. Aceasta poate
prezenta deficite în domeniile social, conceptual și practic. (A. Roșan, 2015)

Dizabilitatea intelectuală poate fi: ușoară, moderată severă și profundă.

În funcție de gravitatea acesteia persoana poate avea nevoie de un grad mai mare de sprijin.

În cazul unei dizabilități intelectuale severe/profunde, copiii și adulții pot fi afectați și la nivel motor,
comportamental și emoțional, gestionarea timpului, probleme legate de îngrijire și autonomie
personală, probleme în exprimarea a ceea ce gândesc și simt, dar și în receptarea mesajelor
transmise de ceilalți.

Este foarte cunoscut faptul că terapia prin artă ajută la dezvoltarea potențialului acestor persoane, la
stimularea comunicării și încrederii de sine, dar și la creșterea stării de bine, sentimentului de fericire,
plăcere, relaxare, o bunăstare emoțională, iar atunci când ședințele au loc în grupuri, au loc
interacțiuni sociale pozitive. astfel că meloterapia poate fi o resursă importantă de care să
beneficieze aceste persoane pentru îmbunătățirea calității vieții.

În cazul persoanelor cu cerințe speciale sau aflate în stări de boală, efectele curative ale muzicii diferă
în funcție de tipul și specificul deficiențelor sau afecțiunilor

• pentru copiii cu deficiență mintală sau autism muzicoterapia este folosită frecvent, în special
pentru stabilirea unui alt tip de comunicare (în acest caz muzica nu este utilizată în terapie datorită
calităților sale estetice ci pentru a stabili contactul cu copilul deficient și pentru a facilita comunicarea
între el și educator; apare termenul de muzică funcțională care desemnează faptul că în terapie
muzica este folosită în scopuri practice, pentru recuperare);

• la copiii cu deficiență mintală și hiperactivi poate fi utilizată terapia prin muzică pentru
ameliorarea inhibiției voluntare a actelor motorii și pentru realizarea unor performanțe în plan psiho-
motric;

• pentru calmarea subiecților anxioși și a celor hiperkinetici pot fi utilizate diferite instrumente
ce emit sunete prelungi și foarte armonioase;

• la subiecții cu instabilitate emoțională meloterapia determină diminuarea tensiunilor psihice,

reducerea agresivității.

Există două forme de meloterapie: activă sau pasivă

- constă în diverse activități muzicale desfășurate de beneficiarii înșiși, muzica instrumentală sau
vocală; Forma receptivă sau indirectă - în care beneficiarii audiază muzica. În această situație
pasivitatea beneficiarilor nu este totală, întrucât activitatea de recepție solicită, prin ea însăși, un
anumit grad de participare.

Din punctul de vedere al numărului de subiecți implicați, meloterapia poate fi indi¬viduală sau de
grup.

Principalele forme de organizare a activităților de meloterapie

1. Cântecul. Prin cântec se dezvoltă vocea, auzul muzical, se formează deprinderea de a cânta
individual sau în grup, se dezvoltă simțul ritmic. Are impactul cel mai puternic asupra dezvoltării
psihice a copilului.

2. Jocurile muzicale. Au la bază ritmarea unor versuri prin bătăi din palme, marcarea ritmului cu
ajutorul instrumentelor de percuție sau prin combinarea mișcărilor ritmice mână-picior. Pot fi și
jocuri desfășurate după o melodie cunoscută, jocuri de recunoaștere a unor cântece sau jocuri bazate
pe unele sarcini sau comenzi date de profesori/ educatori. Sunt folosite în special la copiii de vârstă
mică pentru dezvoltarea simțului ritmic.

3. Jocurile muzicale - exercițiu. Au scopul de a forma deprinderile elementare de percepere,

recunoaștere și redare a calității sunetului muzical. În această categorie sunt incluse exerciții de
reglare a ritmului inspirație - expirație,

flexibilizarea vocii prin emiterea de sunete muzicale de înălțimi și durată diferite, pronunțarea
corectă a silabelor din text, etc.

4. Jocurile cu text și cântec. Asigură coordonarea mișcărilor cu caracterul liniei melodice,

favorizând înțelegerea legăturii dintre text și melodie. În acest mod, copiii sunt pregătiți pentru
activitatea interpretativă complexă și le este satisfăcută nevoia de mișcare.

5. Audițiile muzicale. Contribuie la formarea gustului artistic, al interesului pentru muzică,

întărirea capacității de concentrare auditivă, instalarea unei stări de relaxare și confort psihic. Pentru
ca audițiile să își atingă obiectivele propuse este necesar să se respecte anumite condiții: cântecele să
fie accesibile, raportate la particularitățile vârstei, să fie interpretate vocal cât mai expresiv și să fie
realizate artistic pentru a impresiona auditoriul.

În cadrul activităților de meloterapie, metodele de bază sunt: demonstrația, exercițiul, povestirea,

conversația, explicația. Acestea se „modelează” după nivelul de dezvoltare mentală, capacitatea de
învățare și adaptare socială, precum și după experiența personală în domeniul muzical.

Rezultate observate în urmă activităților de meloterapie: copiii s-au regăsit în situația de a utiliza
instrumente muzicale; au relaționat cu ceilalți și au stabilit contact social pozitiv; au fost puși în
situația de a menține contactul vizual și atenția concentrată; activitățile au implicat coordonare
oculo-motrică; și-au controlat impulsurile; au fost în situația de a fi lider; și-au așteptat rândul și au
încercat să-i asculte pe ceilalți etc.

Terapia prin dans. Mișcarea este o modalitate universală de comunicare. Toți copiii se mișcă într-
un fel sau altul, iar cei cu cerințe educaționale speciale nu fac excepție. Unii copii cu dezabilități nu au
un limbaj verbal adecvat dezvoltat, dar dețin un adevărat limbaj al mișcărilor; astfel, comunicarea
non-verbala este un mod eficient de contact. Puține experiențe încadrează atât de bine persoana, în
totalitatea ei, precum o face dansul: corpul, emoțiile și intelectul.

Mișcarea împreuna cu alții, în același ritm, de obicei, ajută la formarea relațiilor. Datorita
comunicării prin mișcare, copilul devine mai conștient de propria persoana și mult mai capabil de a
interacționa cu ceilalți.

Muzica și dansul sunt eficiente în relaxarea psihică și fizică a elevilor cu CES., în plus antrenează
organismul, eliberând energia negativă. Natura non-verbală, creativă și afectivă a muzicii facilitează
autocunoașterea, exprimarea Eu-lui, comunicarea și dezvoltarea personală a elevilor cu CES.

La copiii cu CES, terapia prin dans este un mod de exprimare, de exteriorizare a sentimentelor,
este un instinct primar pe care toți copii îl au și prin acest instinct se obține mișcarea corpului ducând
la creșterea tonusului muscular, a coordonării și echilibrului și a mobilității articulare.

Terapia prin mișcare și dans la copiii cu nevoi speciale implica conștientizarea senzorială,
conștientizarea părților corpului, dinamica mișcării, și, eventual, mișcări mai expresive.

Psihologia copilului ca știință poartă o varietate de abordări pentru dezvoltarea „corectă” a copilului,
însă opiniile tuturor profesioniștilor sunt de acord că criteriile importante pentru sănătatea
psihologică a copilului sunt „bucuria de viață, spontaneitatea, creativitatea, interesul deosebit față de
lumea din jurul lui și dorința lui de a o explora” (OPORTUNITĂȚI DE RECUPERARE A COPIILOR CU CES
PRIN MUZICĂ ȘI DANS

HAHEU-MUNTEANU EFROSINIA, conferențiar universitar, doctor, NENOVINA, masterand,

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Chișinău, Republica Moldova)

De-a lungul timpului, studiile au arătat faptul că terapia prin muzică are numeroase beneficii în
gestionarea stresului. Acești copii, dar și familiile acestora pot resimți stres atunci când simt că nu își
pot gestiona emoțiile, nu se descurcă în anumite domenii, dau din nefericire are loc fenomenul de
buliing, unde copiii sunt batjocoriți, fie la școală fie în parcuri, datorită incapacităților impuse de
dizabilități.

Hans Selye (biochimist canadian de origine austro-ungară): “Stresul este răspunsul nespecific al
corpului la orice cerință sau solicitare”[1]

De-a lungul timpului, noțiunea de stres a primit o serie semnificații astfel încât, în prezent, este
utilizată în lucrări științifice din multiple domenii:medicină, psihologie, fizică, inteligența artificială,
biochimie, rezistența materialelor, și chiar artă.

La nivel fiziologic, acțiunea stresului determină apariția a trei stadii ale răspunsului (conform
Sindromului General de Adaptare elaborat de H. Selye)[1]:

1. Reacția de alarmă

2. Rezistența/Apărarea

3. Epuizarea
 Efectele fiziologice ale stresului la nivelul organismului uman (conform

Sindromului General de Adaptare elaborat de H.Selye - adaptat)

Relaxarea musculaturii intestinale

HORMONI DE STRES

Creșterea frecvenței respiratorii

Creșterea fluxului sangvin la nivelul muschilor

scheletici

(ADRENALINA

Dilatarea pupilelor

NORADRENALI NA)

Creșterea presiunii sangelui in artere

Creșterea frecvenței cardiace.

Tipuri de stres - clasificare

Noțiunii de stres i se acordă în marea majoritate a cazurilor, conotații negative. Clasificarea

stresului relevă însă existența unui tip de stres pozitiv, numit eustres.

1. Stres pozitiv (eustres) - caracteristici:

Este un tip de stres care acționează pe termen scurt, aparține abilităților noastre de adaptare
motivându-ne și concentrându-ne energia (ne determină să devenim mai eficienți îmbunătățindu-ne
performanța)

2. Stres negativ (distres) - caracteristici:

Este acel tip de stres care poate acționa pe termen scurt sau lung, dar care depășește capacitățile
noastre de adaptare, ne demotivează, ne dminuează performanța individuală secătuindu-ne de
energie. Acțiunea sa ne

conferă o stare afectivă negativă care, dacă se menține poate determina probleme mentale sau
organice.

Una dintre metodele de diminuare a stresului s - a dovedit a fi utilizarea tehnicilor de terapie

artistică creativă alegând în acest caz, ca instrument de intervenție, muzica. Meloterapia, combinată
cu metodele conexe, cum sunt dansul sau interpretarea (psihodrama), reprezintă o metodă de
terapie expresivă.

Muzicoterapia reprezintă o tehnică utilă de intervenție, oferind terapeutului posibilitatea de a

accesa emoțiile clientului realizând o reconceptualizare a situației de viață în care se află acesta.
Poate fi utilizată și în situații de criză, fiind o modalitate de abordare în sensul promovării și
menținerii stării de sănătate.

S-a dovedit că avantajele utilizării meloterapiei constă în primul rând în acceptarea facilă de către
majoritatea clienților în comparație cu alte modalităti de terapie (ex. prin metode farmacologice).

Acest fapt poate fi explicat prin acceptanța superioară a unor metode de terapie care pot fi mai
ușor integrate în viața cotidiană a clientului, ele fiind și anterior utilizate într-un alt context social.

Efectele pozitive ale muzicii în gestionarea stresului pot fi explicate prin acțiunea acesteia asupra
mecanismelor neuroendocrine ale stresului. Efectul principal al meloterapiei este scăderea anxietății,
urmată de normalizarea constantelor biologice (tensiune arterială, frecvență cardiacă, frecvență
respiratorie etc), aspect dovedit prin intermediul numeroaselor studii, având garanția unor evidențe
(metode imagistice și de laborator- biomarkeri ai stresului.

Aplicațiile meloterapiei ca metodă de reducere a stresului și, implicit a efectelor sale negative,
sunt multiple. Studiile arată că muzica, cu precădere cea aleasă de client, sau de individul aflat într-o
situație stresantă, are acțiune benefică prin reducerea afectivității negative.

(Asist. univ. drd. Curis Cecilia, IMPORTANȚA MELOTERAPIEI ÎN MANAGEMENTUL STRESULUI)

Un alt articol, scris de profesor Lector Univ. Dr. Luize Carmen Avram, ” PLEDOARIE PENTRU
VALOAREA TERAPEUTICĂ A MUZICII

”, apar și alte numeroase beneficii aplicate la copiii cu dizabilități intelectuale și familiile acestora
printre care sunt amintite:

Pe lângă rolul de divertisment pe care oamenii îl atribuie cel mai adesea, arta sunetelor, prin
valorile sale cele mai înalte, are și alte virtuți:

• modelarea psiho-intelectuală superioară a ființei umane;

• ameliorarea unor suferințe sufletești și/sau mentale;

• influențarea benefică a unor afecțiuni psihosomatice sau deficiențe din naștere ori dobândite;

• contribuția semnificativă în creșterea calității vieții cotidiene a tuturor ființelor și, în mod special,
a persoanelor vârstnice sau aflate în stadiu terminal;

• mijloc alternativ de tratament, antialgic și/ sau anestezic etc.;

• și, nu în ultimul rând, îmbunătățirea mediului ambiant.

În cartea autorului Doru Vlad Popovici, se regăsesc o serie de informații importante cu privire la
legătura impresionantă a muzicii și numeroasele beneficii ale acestei terapii în dezvoltarea
copiilor cu dizabilități intelectuale severe.

Valoarea terapeutică a muzicii rezultă din multiplele influenţe pe care le are

asupra psihicului uman, datorate complexităţii fenomenului muzical însuşi.
 Muzica reprezintă "arta de a exprima sentimente şi idei cu ajutorul sunetelor
combinate într-o manieră specifică"
La copiii cu dizabilitate intelectuală severă, meloterapia este folosită, în
special, în stabilirea unui alt tip de comunicare, diferit de cea verbală, cu aceşti
subiecţi.
Atunci când se lucrează cu aceşti copii contează mai puţin nivelul de
dezvoltare al aptitudinilor muzicale pe care aceştia le posedă, deoarece în această
situaţie muzica nu este utilizată în terapie datorită calităţilor sale estetice.
Weigl introduce, în acest sens, termenul de muzică funcţională, care
desemnează faptul că muzica eficace în terapie este cea destinată obiectivelor
practice, în funcţie de nevoile subiecţilor.
"Principalul obiectiv al meloterapiei este acela de a stabili contactul cu
copilul cu deficiențe mentale, şi de a facilita comunicarea între el şi educatorul
transformat în terapeut" (S.Ionescu)
Deci, în cadrul activităţilor de meloterapie, muzica este utilizată în scopul
recuperării pe cât mai mult posibil a personalităţii decompensate a acestor categorii
de copii.
Pentru atingerea acestui scop, S.Ionescu sugerează realizarea unei
diferenţieri tranşante între utilizarea muzicii în sens terapeutic şi utilizarea acesteia
în diferite activităţi recreative organizate cu copiii dizabilități intelectuale.
Cercetările au demonstrat că, instrumentele de percuţie, cum ar fi
castanietele, clopotele, tamburinele, ţambalele, xilofoanele, facilitează
comunicarea, mai ales în cazul copiilor cu handicap mintal mai sever sau al celor
timizi şi anxioşi.
În cadrul unei asemenea activităţi desfăşurate, spre exemplu, în cadrul
Centrului de recuperare Folke Bernadotte, din Suedia, se folosesc cu succes
asocierea dintre două instrumente, pianul şi toba. Copilul este aşezat comod într-un
fotoliu şi ascultă diverse melodii interpretate la pian de un meloterapeut calificat.
Acesta urmăreşte reacţiile cu atenţie, în scopul stabilirii frecvenţelor preferate,
înalte sau grave, cu ajutorul căruia stabileşte, în continuare, gama de interpretare ce
va determina la subiect o avalanşă de reacţii emoţionale, cauzată de o vibraţie
afectivă autentică la muzica ascultată.
În continuare i se dă copilului o tobă în care i se cere să bată în funcţie de
ritmul melodiei ascultate. În acest mod copilul fixează ritmul şi prin acţiunea sa
asupra tobei îşi îmbunătăţeşte performanţele în domeniul motricităţii.
Aceasta reprezintă, în fond, cheia unei adevărate terapii a succesului.
Pentru acompaniament se poate folosi, de exemplu, şi o muzicuţă cu clape,
care forţează subiectul să-şi folosească degetele.
Pentru calmarea subiecţilor anxioşi şi a celor hiperkinetici se foloseşte, în
general, un instrument deosebit de armonios, care emite un fel de sunete prelungi
de clopoţei.
Rezultatele au demonstrat că prin folosirea unui astfel tip de şedinţă de
meloterapie este influentat benefic întregul psihic al acestor categorii de copii.
În cadrul instituţiilor de învăţământ din ţara noastră educatorii pot utiliza
astfel de şedinţe ca cea anterior, cu ajutorul unei înregistrări pe bandă magnetică şi
al unui sintetizator de sunete.
Cercetările au evidenţiat că, atât la copiii tipici, cât şi la cei cu dizabilități
intelectuale, meloterapia are efecte deosebite asupra dezvoltării comunicării.
Atunci când copilul cu dizabilitate intelectuală are tulburări psihice
asociate, cum ar fi hiperactivitatea sau instabilitatea emoțională, se impun câteva
distincţii separate.
La copiii deficienţi mintal hiperactivi, muzicoterapia poate fi utilizată pentru
ameliorarea inhibiţiei voluntare a actelor motorii şi pentru realizarea unor
performanţe de succes.
La cei cu instabilitate emoţională utilizarea muzicoterapiei, în viziunea lui
S.Ionescu, determină:
- diminuarea tensiunilor;
- reducerea agresivităţii;
- îmbunătăţeşte cooperarea în interiorul grupului;
-
- Crește interacțiunea în cadrul muncii de echipă.
Murphy a demonstrat că meloterapia îi ajută şi pe cei cu tulburări relaţionale,
deoarece favorizează participarea spontană la "activităţi de grup" (S.Ionescu).
Cercetările efectuate de Humprey ne oferă indicaţii metodice preţioase
despre preferinţele copiilor pentru diverse forme de activităţi de meloterapie, în
funcţie de nivelul lor de activism. "Subiecţii cu un nivel de activitate globală aleg
dansul, cei cu nivel mediu de activitate grupa de toboşari, iar cei cu nivel scăzut de
activism se orientează cătregrupele de coruri sau acompaniament"(S.Ionescu).
În concluzie, meloterapia contribuie atât la dezvoltarea potențialului copiilor
cu dizabilități intelectuale, la scăderea anxietății și stresului care pot avea loc în
viața de zi cu zi, la ameliorarea durerilor fizice/emoționale, dar și la creșterea
interacțiunilor sociale pozitive, care pot duce la o integrare și o incluziune de
succes a acestor categorii de copii.
Bibliografie
1. Adrian Roșan. Psihopedagogie Specială, Modele de evaluare și
intervenție
2. Haheu-Mubteanu Efrosinia- OPORTUNITĂȚI DE RECUPERARE A
COPIILOR CU CES PRIN MUZICĂ
3. Curis Cecilia- IMPORTANȚA MELOTERAPIEI ÎN
MANAGEMENTUL STRESULUI
4. Luize Carmen Avram- PLEDOARIE PENTRU VALOAREA
TERAPEUTICĂ A MUZICII
5. Doru Vlad Popovici - Terapie ocupațională pentru persoane cu
deficiențe