Miscarea este o modalitate universala de comunicare.

Toti copiii se misca intr-un fel

sau altul, iar cei cu cerinte educationale speciale nu fac exceptie. Unii copii cu dizabilitati nu
au un limbaj verbal adecvat dezvoltat, dar detin un adevarat limbaj al miscarilor; astfel,
comunicarea non-verbala este un mod eficient de contact. Putine experiente angreneaza atat
de bine persoana, in totalitatea ei, precum o face dansul: corpul, emotiile si intelectul.
Miscarea impreuna cu altii, in acelasi ritm, de obicei, ajuta la formarea relatiilor.
Datorita comunicarii prin miscare, copilul devine mai constient de propria persoana si mult
mai capabil de a interactiona cu ceilalti. Prin tehnicile folosite, terapeutul lucreaza pe
dezvoltarea increderii si a relatiilor.
Leventhal (1981) sustine ca terapia prin miscare si dans pentru un copil cu c.e.s.
incepe cu dezvoltarea senzorio-motorie si perceptuala, si integrarea acestor informatii, si abia
apoi se continua cu formarea schemei corporale si dezvoltarea conceptului de Sine.
Schema corporala este unul din conceptele fundamentale in dezvoltarea umana.
Schilder (1950) defineste schema corporala ca fiind o imagine tridimensionala a propriului
nostru corp pe care ne-o formam in minte, felul in care ne percepem corpul. Fara schema
corporala, structurile psihice necesare reprezentarii simbolice a altor lucruri nu se pot forma,
atata timp cat ele depind de achizitiile anterioare.
Schilder (1950) sublineaza corelatia dintre miscare si schema corporala. El sustine ca
miscarea conduce la o mai buna orientare in raport cu propriul nostru corp. Nu stim prea
multe despre corpul nostru daca nu il miscam, iar miscarea este un factor unificator intre
diferitele parti ale corpului.
Multi specialisti sunt de acord cu Schilder, ca prin miscare venim in contact cu lumea
inconjuratoare si cu obiectele, si ca doar prin miscare si noi contacte cu mediul, cunostintele
despre propriul nostru corp vor creste. Chace scrie ca terapia prin dans, prin folosirea unei
forme primare de comunicare, ofera individului un mod de relationare cu mediul si cu ceilalti
atunci cand el este limitat de un handicap.
Cu cat schema corporala este mai bine conturata, cu atat mai clara este si diferentierea
de mediu si de ceilalti. Aceasta diferentiere este necesara pentru dezvoltarea unor relatii. De
aceea, miscarea si schema corporala sunt doua preocupari majore pentru terapeuti.
Un principiu de baza este sinteza aspectelor fizice si relationale ale miscarii. Nu are
importanta care abilitati fizice sunt centrale, ci primordial este punerea accentului pe
dezvoltarea relatiilor intre oameni. Schimbarile comportamentale au loc prin, si sunt sustinute
de relationarea interpersonala cu copiii prin miscare. Schimbarile semnificative care au loc la
nivelul miscarii pot afecta functionarea globala. De aceea, prin extinderea repertoriului de
miscare al unui copil, ii furnizam mai multe posibilitati de dezvoltare a achizitiilor ce-i permit
sa inteleaga si sa faca fata mediului. In aceasta munca, important este procesul in sine si nu
produsul lui.
O importanta majora o are constientizarea eu-lui corporal pentru organizarea
impulsurilor si internalizarea controlului. Copiii trebuie sa- si inteleaga propriile corpuri si
capacitatea lor de miscare inainte de a putea face fata cerintelor exterioare ale mediului.
Folosirea oglinzii este o metoda de reflectare (insa nu si de imitare a miscarilor
celorlalti) ce furnizeaza un mod de intelegere a experientelor unui copil, la nivel corporal.
Aceasta metoda nu ofera doar informatii importante despre copil, altfel nedescoperite, ci, de
asemenea, transmite copilului mesajul ca este vazut si acceptat asa cum este.
Aceasta acceptare, de cele mai multe ori, muta atentia copilului de la stimuli interni la
cei din mediu, care mai apoi va duce la cresterea interactiunilor. Terapeutul nu trebuie sa fie
pus in fata oglinzii atunci cand nu detine controlul comportamentului sau, sau cand actiunea
nu ofera posibilitatea pentru o schimbare pozitiva. Pe masura ce adultul cunoaste copiii,
acesta va fi capabil sa detecteze inceputul starii de agitatie si poate structura sedinta in asa fel
incat sa evite pierderea controlului.

Dansul ii ajuta pe cei mici sa se concentreze.

Copiii care danseaza de mici au o capacitate foarte mare de nvatare si memorizare.
Nu trebuie uitat ca dansul a aparut naintea muzicii, ca o reprezentare animata inteligenta a
performantelor n arta vnatorii si a luptei n primele triburi de oameni primitivi. Din acest
motiv, dansul este, n primul rnd, o scoala complexa, n care copilul, la fel ca si primii
oameni, nvata sa-si controleze impulsurile prin armonie si cadenta. Antropologii americani
subliniaza importanta dansului la vrste mici nu doar sub aspectul miscarii necesare cresterii
si sanatatii, ci mai ales ca antrenament neuro-psihologic.
Dezvoltarea sistemului nervos
Asa cum arata numeroase studii, dansul este foarte important n stabilirea unor noi
legaturi ntre centrii nervosi din creier si maduva spinarii. Cadentarea miscarilor n raport cu
stimulii auditivi ai ritmului obliga creierul fraged al micutului sa formeze noi retele de
transmitere a impulsurilor si mesajelor, crescnd masa de tesut nervos. Aceasta crestere a
sistemului nervos, grabita de efortul creierului pentru cadentarea miscarilor, face ca neuronii
sa fie mai bine hraniti si protejati de toxine. Se poate spune ca miscarile armonice contribuie
activ la dezvoltarea functionala a ntregului sistem nervos, dar si la cresterea sa normala. n
plus, dansul impune si perfectionarea reflexelor simple sau complexe care sunt de multe ori
vitale pentru copilul de vrsta mica, dar si pentru viitorul adult.
Atentie si capacitate de a nvata
Dansul impune n permanenta raspunsuri motorii ca reactia de orientare a capului spre
stimuli. Acest reflex antrenat prin dans este extrem de important n procesele nervoase intime
de realizare a atentiei. Se stie ca, la copii, una dintre problemele cele mai dificile n procesele
educative este atentia. Dansul ofera posibilitatea antrenarii atentiei ntr-un mod placut si
extrem de eficient. O buna dezvoltare a mecanismelor de atentie implica si o capacitate
superioara de nvatare, favoriznd si o buna pregatire a creierului pentru memorizare. Din
acest motiv, micutii care danseaza la vrste mici, sub sase ani, au o capacitate foarte mare de
nvatare si memorizare. Din nefericire, miscarile intense de dans din perioada copilariei trzii
si a adolescentei au un efect invers.
Dezvoltarea limbajului
Miscarile de dans sunt, de multe ori, reprezentari creative ale trairilor pozitive oferite
de muzica si ritm. n acest fel copilul nvata singur, n mod inconstient, cum sa exprime gestic
o senzatie, o traire sau chiar un eveniment cntat. n consecinta, stimularea zonelor centrale
ale comenzilor pentru gest si mimica antreneaza o ntreaga arie nervoasa responsabila de
comunicare si limbaj. Cercetarile recente au demonstrat ca dansul liber, necontrolat de adulti,
contribuie activ la dezvoltarea rapida a limbajului vorbit ntr-o masura egala cu cel mimic sau
gestic.
O astfel de dezvoltare a limbajului, ca si a trairii armonice a muzicii, simbolizata prin
gest, dezvolta foarte mult aria compartimentului afectiv, ceea ce nseamna, pe lnga
sensibilitate, si o antrenare a vointei si inteligentei intuitive.
Gustul pentru frumos
Dansul obliga creierul la miscarea de cadenta, dictata de armonie si simetrie. Chiar si
n cazul n care micutul nu este nvatat sa danseze, ci doar sa se miste dupa muzica, n
creierul sau apare o cadentare simetrica dictata de afectiv. Se contureaza, asadar, o legatura
ntre ritm, simetrie, repetitivitatea unor stimuli-surpriza si trairea pozitiva, elemente de baza
ale conceptului de frumusete. Simtul estetic nu este altceva dect capacitatea de a percepe
senzatii placute la contactul cu stimulii care au o anumita simetrie si un joc al proportiilor.
Nu trebuie uitat ca dezvoltarea de la vrste mici a simtului estetic nu este importanta doar
pentru a-l transforma pe copil ntr-un artist sau vedeta. Un copil cu simt estetic dezvoltat stie
n primul rnd sa se bucure, prin aceasta avnd sansa de a se dezvolta normal din punct de
vedere fizic si psihic.

Cresterea si sanatatea
Nu n ultimul rnd, dansul este un sport extrem de necesar pentru organismul n
crestere. Ca orice activitate fizica intensa, stimuleaza cresterea oaselor, detoxifierea,
antrenarea circulatiei sangvine necesara sanatatii tuturor organelor. n plus, participarea
afectiva la acest tip de sport face din dans o educatie fizica mult mai eficienta pentru crestere,
dar si pentru sanatate. Acest lucru se datoreaza descarcarii n creier a unor serotonine care
grabesc n mod indirect procesele de crestere si, n acelasi timp, stimuleaza activitatea
centrilor reglatori ai glandelor endocrine.
Autismul
Autismul este o tulburare de dezvoltare neuro-psihica caracterizata prin afectarea
interactiunii sociale, a comunicarii verbale i non-verbale, precum i prin comportament
restrns i repetitiv. Parintii de obicei, observa semnele n primii doi ani de viata ale copilului
lor. Aceste semne de multe ori se dezvolta treptat, dei unii copii cu autism ating etapele lor
de dezvoltare ntr-un ritm normal si apoi regreseaza. Criteriile de diagnostic solicita ca
simptomele s devin aparente in copilaria timpurie, de obicei, nainte de vrsta de trei ani.
Manifestarea autismului poate diferi in intensitate, de la simptome usoare la forme
mai grave care pot afecta intreaga existenta a individului. Toate simptomele variaza in
intensitate, iar unele persoane pot avea simptome pe care altele nu le au. Simptomele pot
include:
dificultate in comunicare. Limbajul vorbit se dezvolta de obicei greu sau deloc.
Cuvintele sunt adesea folosite necorespunzator. E posibil ca pacientul sa foloseasca mai mult
gesturi decit cuvinte. Exista tendinta bolnavului de a repeta cuvinte si fraze si imposibilitatea
de a-si concentra atentia si de a fi coerent;
nesociabilitate. O persoana care sufera de autism nu e de obicei prea interesata in a
avea relatii cu altii. Se poate ca ea sa nu raspunda cu placere altora si sa nu isi priveasca in
ochi interlocutorul. Un bolnav de autism petrece mult timp singur si nu depune prea mult
efort in a-si face prieteni;
simturi diminuate sau prea dezvoltate. Unii bolnavi de autism abia daca raspund la
impulsurile celor cinci simturi. Altii pot avea simturi foarte dezvoltate. De exemplu, un
individ cu autism poate auzi un zgomot dupa care sa-si acopere urechile pentru mult timp. Se
poate ca un sugar sau un copil bolnav de autism sa evite imbratisarile si orice fel de atingere;
dificultate in a se juca. E posibil ca un copil cu autism sa nu fie interesat in a intra
in joc cu altii sau sa nu fie capabil sa intre intr-un joc bazat pe imaginatie;
excese in comportament. O persoana care sufera de autism poate avea reactii
exagerate sau poate fi extrem de pasiva. Ea poate trece de la o extrema la alta. Unele
persoane pot arata un interes obsesiv pentru un lucru, o idee sau o activitate. Unii bolnavi fac
miscari repetate ale corpului, cum ar fi bataile din palme, balansarea corpului inainte si
inapoi, si a capului. E posibil sa le lipsesca bunul simt si sa fie agresivi cu ei insisi si cu altii.
Simptomele autismului pot dura pe tot pacursul vietii, insa, deseori, pot fi ameliorate
prin interventii corespunzatoare si prin tratament adecvat. Un bolnav de autism poate avea
crize si depresii.
Dansul terapeutic
Programul de dans propus pentru copiii cu autism incepe cu explicarea starilor,
facandu-i pe copii sa inteleaga fiecare sentiment in parte, ca anxietatea, calmul, frica,
fericirea, mandria sau tristetea. Dupa explicarea fiecarei stari se executa un dans al starii
respective.
Ulterior urmeaza cateva minute de dans usor, ritmat, executat in fata oglinzii.