UNIVERSITATEA „AL. I.

CUZA”, IAȘI
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
SPECIALIZAREA: KINETOTERAPIE ÎN TRAUMATOLOGIE SPORTIVĂ

PROGRAM DE EXERCIȚII
PROFILACTIC PENTRU PERSOANELE
CU SINDROM DOWN

Studenți:
Popovici (căs. Alexa) Gianina
Pușcașu Iuliana-Cătălina

IAȘI
2022
 I. NOȚIUNI GENERALE

I.1. Sindromul Down –generalități

Sindromul Down (SD), cauzat de o copie suplimentară a întregului cromozom 21 sau a

unei părți a acestuia, este cea mai frecventă patologie congenitală la om. Persoanele cu SD prezintă
anomalii ale fiecărui sistem de organe majore din organism, inclusiv deficiențe ale scheletului și
mușchilor, anomalii cranio-faciale, deficite imunitare,deficiențe endocrine, deficiențe cognitive
asociate cu dezvoltarea și funcționarea anormală a creierului și, mai târziu în viață, o patologie
asemănătoare cu boala Alzheimer.
Deși etiologia genetică a tulburării este bine stabilită, modul în care acest material
cromozomial suplimentar provoacă trăsăturile caracteristice asociate cu sindromul este puțin
înțeles, iar această lipsă de înțelegere se reflectă în deficitul de terapii specifice pentru SD. Nu
există tratament pentru SD.
SD face parte dintr-un număr mare de dizabilități cunoscute sub numele de dizabilități
intelectuale. Dizabilitățile intelectuale sunt în general clasificate ca ușoare sau severe, dar
sindromul Down se află undeva între cele două. Este prezent la naștere, iar indivizii sunt de obicei
diagnosticați în timpul sarcinii sau la scurt timp după naștere.
Există trei tipuri de sindrom Down:
1. Cea mai comună dintre acestea implicăun cromozom 21 suplimentar, care dă individului
47 în loc de 46 cromozomi în total.
2. Ruperea unui cromozom și apoi reatașarea de un alt cromozom caracterizează translocarea,
care este al doilea tip de SD.
3. Al treilea tip, nondisjuncția, apare atunci când o pereche de cromozomi nu reușește să se
separe în mod corespunzător în timpul diviziunii nucleare.
Sindromul Down este asociat cu tulburări cognitive, malformații congenitale, deficiențe
imunitare și îmbătrânire precoce și uneori patologică. Este deci de înțeles că se caută terapii pentru
îmbunătățirea vieții și a capacităților cognitive ale persoanelor afectate. Strategiile de reabilitare și
integrarea socială au contribuit în mare măsură la bunăstarea persoanelor cu sindrom Down.

COMPLICAȚII MEDICALE
PATOLOGIE INCIDENȚA
Retard intelectual > 95%
Deficiențe de creștere > 95%
Deficiențe vizuale > 60%
Pierderea auzului 75%
Deficiențe cardiace 40%-50%
Malformații intestinale 12%
Epilepsie 5%-10%
Deficiențe tiroidiene 5%
Leucemie 1%
Boala Alzheimer cu debut precoce 75% până la vârsta de 60 de ani
Infertilitate 99% la bărbați; lipsa ovulației la 30% din
femei
I.2. Aspectul fizic al persoanelor cu sindrom Down
Copiii cu sindrom Down au adesea trăsături fizice care pot să fie identificate de medici la
naștere și pe măsură ce acestea continuă să se dezvolte anumite trăsături devin mai pronunțate.
Această fotografie arată unele dintre cele mai comune caracteristici:

I.3. Principalele complicații medicale ale persoanelor cu sindrom Down

1. Deficiență de creștere
În SD statura mică este aproape o constantă. Originea sa este multifactorială. Pe lângă
influențele genetice, poate depinde uneori de hipotiroidism sau boli celiace sau renale, sau de
deficiențe nutriționale; dar în majoritatea cazurilor cauza sa nu poate fi cu siguranță detectată.
Deficitul de hormon de creștere (GH) nu este întâlnit în mod obișnuit, deși a fost demonstrată
producția endogenă suboptimă, rezultată din disfuncția hipotalamică.
Terapia cu GH recombinată umană (hrGH) la copiii cu DS crește viteza de creștere și
statura, dar după încetarea tratamentului, viteza de creștere încetinește.
2. Malformații congenitale
Aproape 50% dintre nou-născuții cu DS au boli congenitale de inimă, versus 0,5–1,0%
dintre sugarii non-trisomici.
Malformațiile gastrointestinale au, de asemenea, o incidență mai mare în SD decât la
nou-născuți non-trisomici. Stenoza duodenală reprezintă aproximativ jumătate din toate
stenozele duodenale congenitale.
Pentru toate aceste malformaţii diagnosticul trebuie să fie precoce (ecografie) şi corecție
chirurgicală adecvată.
 3. Tulburări ortopedice
Cele mai frecvente tulburări ortopedice ale SD (picior plat, instabilitate a rotulei, genu
valgum etc.) sunt în principal consecința laxității ligamentare. Printre acestea, instabilitatea
atlanto-axială a primit o atenție notabilă în anii actuali. Instabilitatea atlanto-axială este în
general asimptomatică, dar există un risc crescut de luxație după traumatisme cervicale sau
mișcări bruște ale capului.
Prevenirea este de asemenea importantă: copiii cu risc de luxare nu ar trebui să practice
activități sportive periculoase (scufundări, box, fotbal etc.).

II. PROGRAM DE EXERCIȚII PROFILACTIC

În prima parte a copilăriei, copilul trece de la dependența aproape completă de adult la o

autonomie relativă. El manipulează obiecte, se mișcă în mediul înconjurător și explorează spațiul
din jurul său. Fără îndoială, dezvoltarea acestor abilități este legată de interacțiunea mai multor
sisteme, printre care, dincolo de factorii inerenți sistemului nervos individual, se numără
caracteristicile mediului.
În primii doi ani de viață, copilul dezvoltă mai multe abilități motorii majore. El devine
capabil să ridice capul, să orienteze membrele superioare, și treptat să apuce obiecte. El își menține
poziția așezat și, dacă este ajutat, cel ortostatic, se târăște în patru picioare, merge dacă este ținut
de mână etc.
Copiii cu sindrom Down vor avea probleme în învățarea motrică din cauza deficitelor în
următoarele procese: planificare, execuție și control motor.
În timp ce persoanele cu sindrom Down au în general unele limitări fizice, ei pot, în cea
mai mare parte, să participe la majoritatea formelor de activitate fizică pe care o pot face persoanele
fără dizabilități. Ghidurile de activitate fizică pentru americani (2008) recomandă să fie efectuate
cel puțin 150 de minute de activitate aerobă de intensitate moderată în fiecare săptămână, dacă
persoana este capabilă. Dacă efectuează o activitate aerobă de intensitate viguroasă, sunt necesare
doar 75 de minute pe săptămână. Dacă se dorește, se poate realiza o combinație a intensităților
moderate și viguroase, acestea trebuie făcute în reprize de cel puțin 10 minute răspândit pe tot
parcursul zilei pentru a obține beneficiul maxim.
Dacă o persoană nu este capabilă să efectueze în siguranță programul de exerciții
recomandate, se recomandă să facă tot ce este tolerabil. De asemenea, este important să participei
la exerciții de tonifiere musculară de cel puțin două ori pe săptămână. Aceste exerciții ar trebui să
implice toate grupele musculare majore.
Un program personalizat de fizioterapie poate ajuta la îmbunătățirea:
 abilităților motorii fine și grosiere
 integrării senzorială
 mersului, echilibrului și coordonării
 recuperare după boală sau traumatisme
 posturii și dezvoltării musculare echilibrată
 prevenirea sau gestionarea contracturilor.
 II.2. Exemplu de program de exerciții profilactic pentru persoanele cu sindrom Down

II.2.1. Obiective
 Restabilirea aliniamentului posturii: reeducarea posturii și corectarea aliniamentului
corpului;
 Creșterea forței și rezistenței musculare;
 Creșterea capacității de efort;
 Îmbunătățirea coordonării oculo-motorie, a echilibrului și a abilităților motorii;
 Combaterea supraponderalității/obezității;
 Reeducarea mersului.

II.2.2.Mijloacele programului de exerciții:

a. Exerciții adaptate și conduse de un specialist:
a.1.statice și dinamice;
a.2. cu obiecte;
a.3. de respirație.

b. Gimnastica medicală;

c. Elemente împrumutate din unele ramuri sportive: dans sportiv, handbal, fotbal,
atletism.

II.2.3.Ședința de kinetoterapie va fi alcătuită din cinci etape:

A. Organizarea colectivului de subiecți (dacă este cazul);
B. Pregătirea organismului pentru efort;
C. Influențarea selectivă a aparatului locomotor;
D. Realizarea exercițiilor profilactice;
E. Revenirea indicilor marilor funcții la nivel obișnuit (revenirea organismului după efort).

A. Organizarea colectivului de subiecți (2-3 minute): reprezintă începutul fiecărei ședințe de

kinetoterapie. Aceasta constă în adunarea subiecților în sala de lucru unde li se va explica
clar și concis ce urmează să facem în continuare.
Așadar ședința va începe cu alinierea subiecților într-un șir, unul dintre terapeuți va ocupa
prima poziție, iar altul ultima poziție, cel din urmă având și rolul de a-i corecta pe parcurs.
Subiecților li va spune să „facă un trenuleț” care va trebui să se deplaseze ușor, începând astfel a
doua etapă a ședinței.

B. Pregătirea organismului pentru efort (8-10 minute): reprezintă prima parte a încălzirii.
În cadrul acestei etape se vor efectua exerciții de mers, care au scopul de a crește treptat
frecvența cardiacă și încălzirea musculaturii globale, pregătind astfel organismal.

Mers și variante de mers:

a. Mers normal;
b. Mers pe vârfuri cu susținerea brațelor pe umerii celui din față;
c. Mers pe călcâie cu brațele la spate;
d. Mers cu ridicarea a câte unui genunchi la piept;
 e. Mers fandat (sau cu „pasul uriașului”).
Dozare: 2l +2L de sală fiecare exercițiu.

C. Influențarea selectivă a aparatului locomotor (10-15 minute): reprezintă a doua parte a

încălzirii. Aceasta constă în pregătirea segmentară a fiecărei articulații în parte și a
musculaturii. Se efectuează exerciții simple,dar pe toată amplitudinea de mișcare.

Poziția subiecților și a terapeuților: subiecții vor fi așezați în formație tip cerc, în ortostatism,
brațele pe lângă corp, picioarele depărtate la nivelul umerilor, distanța dintre ei fiind de două brațe.
Pozițiile terapeuților vor fi diametral opuse, unul dintre ei va ghida, în timp ce celălalt va merg
printre subiecți și îi va corecta.

Exerciții de gimnastică articulară:

a. P.I.: stând depărtat cu mâinile pe șolduri;
T1,2,5,6 : aplecarea capului înainte cu arcuire;
T3,4,7,8: aplecarea capului înapoi cu arcuire.
Dozare: 1x8 repetări

b. P.I.: stând depărtat cu mâinile pe șolduri ;

T.1,2,5,6: aplecări ale capului spre stânga cu arcuire;
T.3,4,7,8: aplecări ale capului spre dreapta cu arcuire.
Dozare: 1x8 repetări

c. P.I.: stând depărtat cu mâinile pe șolduri

T.1,5: răsucirea capului spre stânga
T. 2,4,6,8: P.I
T.3,7: răsucirea capului spre dreapta
Dozare: 1x8 repetări

d. P.I. :stând depărtat cu mâinile pe lângă corp;

T.1-8: Rotări înainte/înpoi ale brațelor cu coatele în extensie, ambele brațe simultan.
Dozare: 1x8 repetări

f. P.I.: stând depărtat cu mâinile pe șolduri

T.1,2,5,6: înclinare laterală a trunchiului spre stânga concomitent cu ducerea brațului drept sus
cu arcuire;
T.3,4,7,8: înclinare laterală a trunchiului spre dreapta concomitent cu ducerea bratului stâng
sus cu arcuire;
Dozare: 2x8 repetări

Se repetă poziția inițială și se realizează aplecări spre înainte cu arcuire, mai apoi se realizează
și rotiri ale trunchiului stânga-dreapta cu arcurie.

i. P.I.: stând depărtat cu mâinile pe șolduri;

T1,5: fandare înainte cu piciorul stâng, respectiv dreptul;
T2,4,6,8: revenire la poziția inițială;
T3,7: fandare laterală cu piciorul stâng, respectiv dreptul.
Dozare: 2x8 repetări

P.I.: stând cu picioarele la nivelul umerilor și mâinile pe șolduri

T1-8: rotirea gambei spre exterior,urmată de rotirea gambei spre interior.
Se execută și pe celălalt picior.
Dozare: 2x8 pe fiecare picior.

D. Realizarea exercițiilor de recuperare (25-30 minute): reprezintă partea fundamentală

a ședințelor de kinetoterapie. În această etapă se vor realiza exerciții specifice pentru atingerea
obiectivelor propuse. Acestea vor fi structurate sub forma unor trasee applicative și jocuri.

Trasee aplicative (10 minute):

A. Acest traseu va urmări îmbunătățirea forței musculare, a vitezei și a echilibrului

dinamic. În ce privește postura acestora, se vor îmbunătăți atitudinile lordotice și cifotice,
ameliorarea aliniamentelor patologice talus valgus și genu valgum.

Poziția subiecților: aceștia vor fi grupați pe două șiruri. Unul dintre terapeuți se va alătura unei
echipe. Acesta va fi primul în șir, astfel încât ceilalți să poată observa cum ar trebui realizat traseul.
Celălalt terapeut, în timpul acesta, va corecta primul subiect care parcurge traseul. După aceasta,
fiecare terapeut va corecta câte un subiect.

A1: Mers pe o linie trasată cu bandă adezivă (2,5 m), brațele în abducție de 90o;
A2: Alergare printre jaloane (Figura 12);
A3: Mers pe partea externă a piciorului cu o minge deasupra capului (1,5 m).
A4: Din culcat, genunchii flectați, tălpile pe sol, mâinile pe coapsă. Se vor realiza 6-8
abdominale cu dezlipirea omoplaților de la sol.
A5: Înainte de revenirea la start, va pasa mingea de deasupra capului colegului din echipa
sa care urmează să parcurgă traseul. Se vor efectua 3 pase de fiecare.

B. Acest traseu va urmări îmbunătățirea coordonării oculo-motorii, a echilibrului static

și dinamic, a stabilității articulare. În ce privește postura se va pune accent pe ameliorarea
scoliozei, a îmbunătățirii posturii generale.

Poziția subiecților: vezi poziția de la traseul A.

B1: Sărituri cu ambele picioare în cercurile așezate pe verticală (Figura 13);

B2: Conducerea mingii cu câte un picior printre două jaloane (dacă deplasarea e pe partea dreaptă,
se utilizează piciorul drept și vice versa).
B3: Rotirea la 360o de 4-5 ori, după care se încearcă menținerea poziției ortostatice.
B4: Din patrupedie, se realizează flexia membrului superior drept concomitent cu extensia
membrului inferior stâng (10-15 repetări).
B5: Din patrupedie, se lasă șezută pe călcâie, brațele întinse în prelungirea corpului cu palmele pe
saltea. Se duc treptat brațele lateral dreapta și se revine la poziția inițială (8-10 repetări).
B6: Se revine la start prin mers cu brațul stâng ridicat, brațul drept pe șold, mers cu ridicarea
genunchiului drept la piept (doar pentru cei care prezintă scolioză în „S”) sau mers normal (pentru
cei care prezintă scolioză în „C”).

Aplicarea unui joc (5 minute):

Pentru ca ședințele de kinetoterapie să fie privite de către subiecți ca o oră distractivă, am
ales să introducem un joc prin care se va urmări îmbunătățirea coordonări oculo-motorie, a
echilibrului, va interveni puțin și în redresarea curburilor scoliotice, va îmbunătăți rezistența
musculară și va crește capacitatea de efort a subiecților.
„X și 0” se numește acest joc, doar că va fi ușor adaptat astfel:
Poziția subiecților: vezi poziția de la traseul aplicativ A.
Regulile jocului: Celor două echipe li se vor pune la dispoziție un număr de jaloane (o
echipă va primi jaloanele albastre, iar cealaltă echipă va primi jaloanele roșii). Acestea vor fi
așezate la linia de start. La capătul traseului au fost trasate linii cu ajutorul unor benzi adezive,
exact ca în modelul jocului clasic „X și 0”. De asemenea de la linia de start au fost așezate 10
cerculețe după modelul jocului „șotron”

Subiecții au trebuit să ia un jalon, apoi să parcurgă șotronul, sărind atât într-un picior, cât
și pe două picioare. În cele din urmă trebuiau să așeze jalonul, astfel încât în final să realizeze pe
o linie verticală/orizontală/diagonală un șir de jaloane de aceeași culoare. Primul subiect parcurgea
traseul, după care revenea în viteză la poziția de start, după care următorul subiect pornea în
parcurgerea traseului, așezând al doilea jalon la locul potrivit. Prima echipă care atingea scopul
jocului, câștiga.

E. Revenirea indicilor marilor funcții la nivel obișnuit (revenirea organismului după efort;
3-5 minute): reprezintă ultima parte a ședinței de kinetoterapie și are ca scop revenirea
treptată a organismului după efort la starea de repaus.
Au fost realizate predominat exerciții de respirație, dar și pentru un ușor stretching:
• mers pe loc;
• ridicări pe vârfuri cu abducția brațelor pe inspir și adducția acestora pe expir (6-8 repetări);
• aplecări ale trunchiului pe amplitudine maximă, se inspiră în poziția de ortostatism și se
expiră profund pe realizarea mișcării;
• din patrupedie, extensia și flexia coloanei vertebrale, astfel încât pe extensie se inspiră și pe
flexie se expiră.