Sunteți pe pagina 1din 6

RECUPERAREA DIPLEGIEI SPASTICE CU AJUTORUL KINETOTERAPIEI

SI HIDROKINETOTERAPIEI

Cercel Bianca Elvira – Universitatea Ovidius Constanta – master – Kinetoterpie,


recuperare si reeducare motric, an I

ABSTRACT

Dezvoltându-se încă din perioada intrauterină, diplegia spastică apare în urma unor
infecții, anomalii cromozomiale, ca efect secundar al insuficienței placentare. Această boală
afectează în mare parte prematurii.
Scopul acestei cercetări este de a pune în evidență urmărirea copiilor cu diplegie
spastică în efectuarea unui program kinetoterapeutic în combinație cu cel hidrokinetoterapeutic.
Metode. Cercetarea a fost efectuată pe o pacientă în cadrul unei clinici din municipiul
București. Programul de kinetoterapie și hidrokinetoterapie a fost întocmit de o echipă formată
din medici și kinetoterapeuți timp de 10 zile.
Rezultatele obtinuțe în urma celor două programre au fost comparate în două grafice
reprezentând starea inițială și cea finală a pacientei.
Concluziile de la finalul programelor au fost proporționale cu obiectivele propuse în
faza ințială de către specialiști. Acestea au fost atinse în mare parte, iar imbunătațirea stării s-a
mărit de la o zi la cealaltă.
Deasemenea, exercițiile de respirație și gândire au un rol foarte important în dezvoltarea
pacientei.
Keywords: kinetoterapie, diplegie, hidrokinetoterapie, recuperare, exercitii.

Introducere

Diplegia spastică reprezintă o infirmitate motorie cerebrală ce apare din primele


luni ale vieții, de cele mai multe ori la copiii prematuri sau victime ale unei nașteri
dificile care a antrenat o insuficiență a oxigenarii creierului. Copilul atins de sindromul
lui Little are, în general, o dezvoltare intelectuală normală. Dar el prezintă o redoare
extrem de marcată a membrelor inferioare și, uneori, a membrelor superioare.
Tratamentul constă în urmarirea copilului de către o echipă pluridisciplinară cuprinzând
medic, ortopedist, kinetoterapeut și specialist în reeducarea motorie.

Etiologia

Imaginea diplegiei spastice, o formă caracteristică sugarilor prematuri, este de


obicei legată de o encefalopatie hipoxo-ischemică care afectează substanța
periventriculară albă, unde se execută fasciculele piramidale destinate membrelor
inferioare. Acest tip de ischemie este determinat de imaturitatea sistemului vascular al
copiilor prematuri. Maturarea vaselor care oxigenează zonele cele mai adânci ale
creierului are loc în ultimul trimestru de sarcină, prin urmare, este normal ca nou-
născuții prematuri să sufere ischemie periventriculară. O ușoară dificultate respiratorie
este suficientă pentru ca alimentarea sanguină în zonele periventriculare să fie
insuficientă, rezultând o spasticitate evidentă în membrele inferioare. Acest lucru se
întâmplă deoarece fibrele motoare destinate membrelor inferioare funcționează mai
mediatic sau mai profund decât cele destinate membrelor superioare, astfel încât acestea
vor fi cele mai compromise. O altă posibilă cauză a imaginii dipale este ahemoragie
periventriculară , cauzată de imaturitatea structurilor vasculare în această zonă. Alte
cauze posibile sunt procesele cerebrale sau meningitice care au apărut în timpul vieții
fetale sau în primele zile de viață extrauterină (meningoencefalită, porenefalie,
hidrocefalie, scleroză cerebrală); în cazuri mai puțin frecvente, de la leziuni ale măduvei
(mielită transversală fetală); sau din leziuni traumatice ale cortexului cerebral datorate
livrării dystocice (aplicarea forcepsurilor etc.); la arestarea dezvoltării sistemului
piramidal (P. Marie).
Simptome
Aceasta arată hipertonia și spasticitatea la diferite niveluri ale
picioarelor. Coapsele sunt puternic aduse, picioarele ușor flexate și răspândite, piciorul
în varus-echinism (ridicarea constantă a tocurilor). Găzduirea, atunci când este posibil,
este caracteristică. Pacientul merge pe vârfuri; prin alunecarea genunchilor unul
împotriva celuilalt cu o mișcare elicopdă bilaterală și cu pași scurți (mersul foarfece.)
. Atunci când membrele superioare nu sunt afectate de paralizie, este posibil să se
observe în ele mișcări atetotice sau corere sau chiar o ușoară incoordonare a
mișcărilor. Simptomele motrice sunt întotdeauna asociate cu o stare de dizabilitate
intelectuală mai mult sau mai puțin accentuată, care, în cazuri grave, poate duce chiar la
dizabilități intelectuale grave; atacuri epileptice; tulburări de vorbire etc. Frecvent
observăm strabismul și nistagmusul. Acest sindrom, reprezentând rezultatul unei boli
suferite, este staționar și neschimbat. (Figura 1)

Figura 1

Obiective

Pacienta S.D. a început tratamentul kinetoterapeutic și hidrokinetoterapeutic încă


de la o vârstă mică. Procedurile principale ale acestui program sunt:
 Kinetoterapia prin mobiliazari – TFNP/BOBATH
 Exerciții de echilibru
 Exerciții de mers
 Bicicleta electrică
 Aparat pentru verticalizare și balans

Însă, obiectivele pe care le are kinetoterapia și hidrokinetoterapia sunt:

 Combaterea atitudinii vicioase;


 Creșterea mobilității articulare;
 Creșterea controlului motor;
 Atrenarea tuturor fazelor de mers;
 Promovarea schemelor complexe de mișcare, coordonare și echilibru;
 Reeducarea sensibilității.

(Cheran C. Suport de curs)

Program de recuperare

1. Hidrokinetoterapia

Pacienta își începe programul cu hidrokinetoterapia. Bazinul este încălzit la 32


de grade, are o lățime de aproximativ 1,5 m și o lungime de aproximativ 15m.
Bazinul proiectat cu valuri dotat cu lift special de scufundare a pacienților cu deficit
locomotor (fundul bazinului este special realizat pentru stimularea proprioceptivă);
(Figura 2)

Figura 2

Recuperarea medicală în apă le poate fi de folos atât celor cu afecțiuni ale


aparatului locomotor, cât si celor cu alte deficiențe fizice și nu numai. Este
recomandată și persoanelor cu probleme respiratorii, boli neurologice,
cardiovasculare sau reumatice, precum și în cazuri de obezitate. Apa poate susține
90% din greutatea corpului, făcând din înot o formă de exercițiu fizic perfectă
pentru oamenii ce suferă de dureri cronice sau dizabilități.

Deasemenea, pacienta S.D. intră în bazin însoțită, asigurându-se astfel siguranța


pacientei.

Se începe cu exerciții ușoare, S.D. este susținută din spate, de sub axilă. Mers
înainte, înapoi și lateral, Mersul prin apă este mult mai dificil decât statul pe loc şi
se transformă în activitate tonică. Sunt antrenate concomitent toate grupele de
muşchi, dar fără oboseala resimţită în sala de gimnastică. Se alterneaza mersul prin
apă, înainte şi înapoi, sau miscari simple, picioarele pe rând, înainte şi înapoi. Se
întăresc muşchii din interiorul coapselor, care sunt foarte rar solicitaţi.

Apoi se încep exerciții de mobilizare pasivă. Pacienta este stabilizată de coapsa


terapeutului, iar aceasta se ține cu brațele de barele laterale, spatele sprijinit de o față
laterală a bazinului.

Pe langă forța terapeutului, apa acționează cu o forță ce ingreunează


amplitudinea mișcării. Se execută mobilizari ale membrelor inferioare, spre
exemplu: flexia coapsei pe bazin, pedelat cu un picior, rotația internă și externă a
șoldului, abducție și adducție.

*Înainte de schimbarea trenului, se fac iar exerciții de mers pentru relaxarea


musculaturii membrelor inferioare.

Încep exercițiile pentru trenul superior. Pacienta stabilizată pe coapsa


terapeutului și se incep exercițiile pentru brațe cu gantere speciale cu bureți.

Exercițiile sunt:

- forfecare cu brațele întinse prin apă;


- cu brațele întinse lateral, se ridică din apă până deasupra capului (abducție –
adducție);
- rotații ale brațelor;
- cu brațele întinse în față, se întroduc ganterele în apă și se ridică până la
nivelul capului.

Prin aceste exerciții se stimulează psihicul prin gimnastica respiratorie și


exerciții corective acvatice simple, care favorizează în general desfăsurarea
procesului de reabilitare și coordonare.

Ajutată de terapeut, S.D. este cu fața spre o bară laterală, se apucă cu brațele și
se execută genoflexiuni. Aceste exerciții îmbunătățesc musculatura coapsei, iar apa
îngreunează mișcarea.

Încheierea programului se face prin exerciții de mers, înainte, înapoi și lateral, cu


un ritm lent și exerciții de respirație.

2. Kinetoterapia

În sala de kinetoterapie, pacienta își începe programul prin exerciții la spalier. Se


execută ridicări pe vârfuri, 10-15 repetări în 2 serii. După, se încep exerciții de mers. Cu
ajutorul terapeuților, S.D. execută aproximativ 15-20 pași, în lateral, înainte și înapoi.

Se trece apoi la terapia la Cusca Rocher cu scripeți. Pacienta execută exerciții


precum: pedalat, tras câte un picior la piept, abducție și adducție a membrelor inferioare.
Aceste exerciții se execută în număr de 10-15 repetări a câte 2 serii cu greutăți diferite
în funcție de mișcare. (Figura 3)
Figura 3

Prin efectuarea acestor exerciții specifice membrelor inferioare, se dezvoltă o


creștere a forței musculare. Se trece apoi la membrele superioare cu exerciții la aparatul
pentru facilitarea flexiei și extensiei mâinii. Se execută 10-15 repetări în 2 serii pentru
fiecare membru.

Urmează exercițiile pentru creșterea tonusului muscular al coapsei. Aceste exerciții


vor promova verticalizarea pacientei și va îmbunătății stabilitatea în poziția ortostatică.
Astfel, se trece la aparatul specific, efectunâdu-se exerciții pentru cvadriceps și
ischiogambieri.

Pentru coordonare și echilibru se folosește un aparat specific „balance”. Pacienta se


află în ortostatism, asigurată la nivelul zonei lombare-sacrale de o centură. Acest aparat
oferă posibilitatea de balansare în toate planurile ale pacientei. În aceest timp, terapeutul
folosește alte mijloace de coordonare, de exemplu terapeutul ține în mână o minge, iar
pacientul trebuie să o prindă. Aceste exerciții nu se execută mai mult de 10 minute.

Deoarece în diagnosticul pacientei există și o scolioza datorată poziției vicioase,


exercițiile de echilibru se combină cu cele pentru scolioză. Acestea se execută cu
ajutorul bastoanelor, a mingiilor, săculeți de greutate și gantere.

În final, bicicleta electrică este cea mai bună opțiune pentru un pacient cu
diplegie. S.D. pedalează aproximativ 15 minute la o viteză mică spre medie.

Concluzii finale
Prin aceste exerciții executate într-un mod continuu pot aduce îmbunătățiri mari pe zi ce
trece, acestea fiind :
– promovarea pattern-urilor de mișcare normală cu dezvoltarea unor mișcări
segmentare importante;
– controlul mișcărilor capului;
– întoarcerea de pe o parte pe alta;
– statul în șezut și în genunchi;
– stațiunea și reacțiile de echilibru la balansare, în toate pozițiile și activitățile
desfășurate;
– deprinderea mișcărilor obișnuite vieții de toate zilele în funcție de vârstă;
– reducerea influenței pattern-urilor de mișcare anormalș și a posturilor anormale;
– reeducarea propriocepției;
– reducerea hipertoniei, spasticității, a spasmelor intermitente ( pentru asigurarea unei
derulari a mișcarii fără un efort deosebit) la copii spastici, pentru că la cei cu atetoză și
hipotonie să se încerce corectarea tonusului diminuat;
– diminuarea deformațiilor musculoscheletale congenitale și a contracturilor
musculare, a redorilor articulare;
– modificarea stimularilor senzoriale, cu promovarea unei stabilități fiziologice;
– îmbunătățirea abilităților de îngrijire a copilului de către părinți ( alimentație,
îmbăiere, posturarea în somn, jocul, transportul).

10 10
9 9
8 8
7 7
6 6
5 5
4 4
3 3
2 2
1 Starea initiala 1 Starea finala
0 0

Grafic 1 Grafic 2

Din cele două grafice (Grafic 1 si 2) putem observa o creștere semnificativă a


obiectivelor propuse dupa 10 zile de tratament. Aceste obiective stabilite înainte de
începerea programului de medici și kinetoterapeuți pe o scară de la 1 la 10.

Bibliografie

1. Cheran Cosmina. Suport de curs – semiologie neurologică. Bucuresti;


2. Joseph C. Segen, Dicționar concis al medicinei moderne , New York, McGraw-Hill,
2006;

S-ar putea să vă placă și