Dans terapeutic

1
CUPRINS

CAPITOLUL 1 CARACTERISTICI GENERALE ALE DANSULUI

1.1. Scurt istoric al stilurilor de dans
1.2. Noţiuni elementare despre terminologie, ţinută, poziţii, atitudini corporale şi segmentare în
dans
1.3. Exerciţii la bara de perete şi la mijlocul spațiului de lucru
1.4. Sisteme de acționare în dansul clasic
1.5. Lucruri neștiute despre dans

CAPITOLUL 2 CARACTERISTICI GENERALE ALE DANSULUI TERAPEUTIC

2.1. Elemente de bază în alcătuirii programelor de terapie prin dans
2.2. Beneficiile terapiei prin dans
2.3. Terapia prin dans – mijloc profilactic și terapeutic în dezvoltarea sănătății mentale
2.4. Terapia prin dans şi mişcare la copiii cu cerințe educaționale speciale (CES)
2.5. Terapia prin dans – mijloc de recreere şi socializare a persoanelor cu dizabilități
2.6. Terapia prin dans la persoanele cu vârstă înaintată
2.7. Tipuri de terapii

BIBLIOGRAFIE

2
 CAPITOLUL 1

CARACTERISTICI GENERALE ALE DANSULUI

Originile dansului se pierd undeva în negura vremurilor, evoluţia sa fiind strâns legată de
evoluţia omenirii. Mărturii ale existenţei dansurilor datează încă din antichitate, obiectele,
inscripţiile, desenele, documentele şi basoreliefurile descoperite în şi pe vechile monumente
istorice şi morminte atestă folosirea lor.
Primele mărturii scrise, legate de dans, pot fi datate din perioada paleoliticului superior. În
peşterile obscure, în care se adăposteau de primejdia intemperiilor sau de pericolului reprezentat
de fiare, s-au descoperit inscripţionate pe os, pe stâncă şi pe pereţii calcaroşi desene simple şi în
culori, care atestă existenţa dansului în acele vremuri îndepărtate1.
Dansul era folosit ca ritual în pregătirea pentru vânătoare, ca rugăciune la rodirea
pământului, dar şi în practicarea magiei. Eliberați de ameninţarea permanentă a foametei, prin
ameliorarea mijloacelor de vânătoare, prin descoperirea unor noi resurse de hrană, oamenii au
simţit nevoia să-şi manifeste sentimentele prin dans. Deci, dansul a însoțit întotdeauna marile
evenimente din viața oamenilor, astfel dansau pentru a se vindeca de anumite boli, dar și pentru
a-și exprima supunerea şi adoraţia faţă de zei.
În mitologia hindusă, Shiva era și este considerat prinţul dansului, fiind înfățișat de cele
mai multe ori dansând. Preocuparea hindușilor pentru dans și mișcare este subliniată și în
”Cartea Sfântă – Vedele” care datează din secolul IV î.e.n. și cuprinde alături de poemele cu
conținut religios, filozofic, moral și exerciții fizice de respirație.
La egipteni, muzica și dansul erau considerate cele mai vechi forme de manifestare ale
spiritului uman, mărturii fiind inscripțiile și desenele cu fete care dansează de pe monumentul
mormântului lui Roti (mare conducător de oști).
Grecii antici și romanii au rafinat mult dansurile mitologice fiind elemente grăitoare ale
marilor povestitori ai legendelor antice, ale pieselor de teatru, adăugându-le totodată salturi şi
sărituri pentru distracţia împăraţilor şi nobililor.
Ritualurile africane presupuneau dansuri ce invocau diferite zeități, astfel minunatul dans
Samba, descoperit în Brazilia, semnifică „rugă/ rugăciune”, pentru a-l invoca pe Dumnezeu.

1
Artaud, A., Teatrul şi dublul său, Traducere de Voichiţa Sasu şi Diana Tihu-Suciu, Editura Echinox, Cluj, 1997

3
 Europenii, la început, au respins dansurile considerându-le blasfemii, dar ulterior, odată cu
apariția lor la curţile regale s-au răspândit și în rândul oamenilor din popor. Dansul avea un
caracter mimetic şi presupunea punerea în scenă a unei poveşti. Combinat cu alte tipuri de
reprezentaţii şi divertismente, dansul ajunge după o lungă evoluţie, îndeosebi sub directivele
poeţilor şi muzicienilor umanişti, să reunească toate trăsăturile caracteristice unui nou tip de
distracţie colectivă, care primeşte denumirea de balet iar ulterior de dans clasic. Dansul exprimă
prin mişcări precise ale corpului linii estetice ale acestuia2.
Mult mai târziu au apărut dansurile de societate şi moderne cu ritmuri şi mişcări specifice
impuse de dezvoltarea muzicii şi civilizaţiei.
Cu acest nou conţinut apar şi schimbări în aspectul formal al dansului, fantezia creatoare a
dansatorului determinând varietatea ritmului şi desenul mişcărilor, după cerinţele de exprimare
ale propriilor senzaţii. Astfel, ia naştere gustul pentru estetic, dansul se umanizează şi începe să
devină artă, o expresie a sentimentelor omeneşti nu numai un mijloc în procesul muncii3.
Ca formă de activitate fizică expresivă, dansul clasic este un gen de dans artistic figurativ,
un spectacol teatral care presupune dansuri şi mişcări mimice, pe o compoziţie muzicală.
Mulţi nu înţeleg locul băieţilor în spectacolul de dans clasic, dar totuşi trebuie subliniat
faptul că aceştia depun un efort enorm, mult mai mare decât fetele, care prin natura constituţiei
lor au mişcările mai graţioase şi o altă expresivitate corporală4.
În dans, un rol foarte important îl are comunicarea, în mod expres, comunicarea non-
verbală între dansatori care transmit prin semne, mişcări, gesturi, mimică şi postură corporală
informaţia dorită publicului spectator.
Limbajul corporal se referă la expresiile faciale, la mişcarea ochilor, aparenţa fizică, la
mişcările şi gesturile corporale, la mesajele tactile, utilizarea timpului, dinamicii spaţiale şi
diferenţele de gen şi de vârstă care intervin şi implică interpretarea gesturilor, comportamentului,
mimicii, posturii etc.
Limbajul corporal exprimă direct atitudinea subiectului faţă de ceea ce spune, ascultă, vede
sau simte dând impresia unei emoţii adevărate sau aparente5.

2
http://www.infofashion.ro/WhosWho_RP_Magdalena_Rovinescu_conducce_Scoala_de_Balet_Studio_M_din_cadrul_Operei_N
ationale_Bucuresti_ONB__turneu_in_Egipt_12_14_octombrie_2009-newsmore4-i708
3
Barba, E., Le corps credible in Le corps en jeu, Editura C.N.R.S., Paris, 1993
4
Barba, E., A Guide to Theatre Anthropology, Editura Routledge, Londra, 1997
5
Craig, E. G., On the Art of the Theatre, Editura Heinemann, Londra, 1980

4
 Primii teoreticieni care au studiat importanţa comunicativă a mimicii şi gesturilor au fost
profesorii de retorică şi marii oratori ai antichităţii. 
Noua eră a studiului gestualităţii a pus bazele unei noi discipline în sfera ştiinţelor
comunicării şi anume kinezica. Obiectul de studiu al acesteia îl constituie tocmai modalităţile de
comunicare prin intermediul gesturilor şi al mimicii, caracteristici nelipsite în balet şi în dans6.
Dansul, dintre toate domeniile artei, este cel mai legat de aceste forme de comunicare. Prin
mimică este transmisă, către public, starea psihică interioară a dansatorului, iar starea de spirit a
dansatorului poate influenţa şi mesajul dansului. Expresia mimică foloseşte două arii de
acţionare: ochii şi gura. Expresia ochilor dansatorilor, de multe ori, trădează sentimentele ce se
ascund în spatele mişcărilor, dar în acelaşi timp au puterea de a da substanţă dansurilor.
Un alt factor care intervine în difuzarea mesajelor în domeniul dansului îl reprezintă
vestimentaţia. Aceasta este o cale de a comunica publicului spectator că purtătorul trebuie să
îndeplinească un anumit rol şi are un anumit statut. Vestimentaţia poate ajuta publicul să
înţeleagă mai uşor mesajul pe care vrea să-l transmită dansatorul completând în acest sens
informaţia7.
Fiecare om se manifestă diferit exteriorizându-și într-o manieră particulară sentimentele şi
gândurile prin acţiuni, atitudini şi gesturi. Prin aceste mişcări oamenii îşi exprimă aspectele
personalităţii sale. Astfel, doi dansatori care execută acelaşi program coregrafic generează
involuntar prin mişcare, particularităţile lor personale, fiind influenţaţi şi de stările lor sufleteşti
prezente în acel moment. În concluzie, se poate afirma că fiecare individ imprimă mişcărilor sale
un ritm şi o expresivitate particulară care pot servi la definirea şi identificarea sa.
Comunicarea scenică în dans constituie legătura organică între desfăşurarea unei succesiuni
de acţiuni fizice expresive şi modul în care publicul spectatorul va putea înţelege mesajului
artistic, retrăind imaginativ şi afectiv viaţa sufletească a personajului/ dansatorului care transmite
stările, trăirile şi emoţiile dansului prin intermediul mimicii, gesturilor, expresivităţii şi posturii
sale.
În prezent, datorită modului trepidant de viață, oamenii alocă un timp din ce în ce mai scurt
activităților fizice și cu atât mai puțin dansului, aducându-și aminte doar în situații extreme
(îmbolnăvire, afecțiuni ale aparatului locomotor, cardiovascular, respirator) de importanța
6
Leclercq, A., Présence de la femme dans le sport // Revue E.P.S. nr. 283/ 2000, Paris
7
Harrison, M., The Language of Theatre, Editura Carcanet, Londra, 1998

5
acestora. De remarcat este faptul că, dificultățile și conflictele interioare şi emoţionale ale
fiecărei persoane pot fi determinate de lipsa activităților fizice, ancorându-se fie la nivel fizic,
emoţional, mental sau spiritual.
Blocajele şi tensiunile create sunt foarte puternice la nivel fizic şi se înscriu în memoria
corpului. Prin tehnici de dans şi mişcare se ajunge la conştientizarea de sine, la accesarea
blocajelor şi tensiunilor corporale şi în acelaşi timp a corespondenţelor lor din planul mintal.
Conflictele şi dificultăţile emoţionale pot fi mai uşor conştientizate, lucrate şi apoi rezolvate.
Puţine experienţe angrenează atât de bine persoana, în totalitatea ei, precum o face dansul.
Astfel, prin tehnici de dans şi mişcare se realizează o integrare completa a minţii şi corpului.
Mişcarea împreuna cu alţii, în acelaşi ritm, de obicei, ajută la formarea relaţiilor. Datorită
comunicării prin mişcare, omul devine mai conştient de propria personalitate şi mult mai capabil
de a interacţiona cu ceilalţi.
Din punct de vedere fizic, tehnicile de dans și mișcare ameliorează circulaţia, coordonarea
şi tonusul muscular. Din punct de vedere mental şi emoţional, ea reîntăreşte afirmarea de sine,
înviorează capacităţile mintale şi creativitatea şi permite exprimarea emoţiilor uneori dificil de
exprimat verbal8.
Dansul este cel mai plăcut mod de prevenire a sedentarismului, ce poate fi practicat de
oricine, indiferent de vârstă. În plus, contribuie la o bună detoxifiere a organismului şi ajută la
menţinerea unei posturi corecte, prin care sunt prevenite unele afecţiuni ale spatelui.
Specialiştii afirmă că dansul este o activitate care scade tensiunea, datorită dilatării unui
număr mare de vase sanguine. În timpul dansului se deschid capilarele (cele mai mici vase
sanguine) nefuncţionale până la începerea activităţii. În stare de repaus, numărul capilarelor
funcţionale pe un milimetru pătrat de piele este de 200. La o persoană care dansează, acestea
ajung la 820 pe milimetru pătrat. Tot specialiştii care au studiat fenomenul dansului afirmă că
acesta este, de asemenea, un mijloc eficient de prevenire a insuficienţei venoase. În plus,
practicat cu regularitate, dansul creşte nivelul colesterolului "bun" în defavoarea celui "rău" şi
îmbunătăţeşte cu 15 % capacităţile respiratorii.
Tipuri de dans în funcţie de personalitate
În ceea ce priveşte preferinţa pentru dansuri, psihologii afirmă că:

8
"Dansul este poezia piciorului" - John Dryden, poet, dramaturg si critic literar englez. /
https://www.garbo.ro/articol/Sanatate/16368/p-10-curiozitati-fascinante-despre-dans.html

6
  persoanele interiorizate preferă dansurile lente;
 persoanele extrovertite sunt atrase de dansurile ritmice.
Tipurile de dans au şi o serie de alte avantaje. Astfel, tangoul este recunoscut pentru efectul
de tonifiere a gambelor şi coapselor şi contribuie la o mai bună coordonare a mişcărilor. În
schimb, valsul întăreşte muşchii picioarelor şi îmbunătăţeşte respiraţia. Salsa este un tip de dans
indicat pentru combaterea şi prevenirea durerilor de spate. Dansurile ritmice sunt o metodă
practică de ardere a caloriilor (aproximativ 500 de calorii în două ore), de eliminare a toxinelor şi
de instalare a stării de bună dispoziţie (datorită eliberării de endorfine, „hormonii fericirii).
Principiile de bază ale dansului, tehnica de execuție, muzica selectată reprezintă repere
fundamentale pentru crearea dansului ca formă de artă.
Dansul poate reprezenta o variantă plăcută de antrenament de recuperare faţă de orele de
aerobic sau de jogging. Un alt merit al dansului este şi componenta sa socială, el apropiind
oamenii şi favorizând comunicarea, spre deosebire de unele sporturi solitare.
Prin dans se ard la fel de multe calorii precum în urma practicării înotului, a mersului alert
sau a mersului pe bicicletă. După o jumătate de oră de dans susţinut se pot arde în jur de 200-400
de calorii. De altfel, s-a constatat că în urma unei seri petrecute dansând, o persoană face un
număr de paşi egali cu cei parcurşi de-a lungul unui kilometru şi jumătate. Deşi dansul nu se
compară cu exerciţiile fizice, acesta poate ajuta la îmbunătăţirea condiţiei fizice9.
Exerciţiul prin dans este un adjuvant preţios pentru armonizarea trupului şi spiritului şi
pentru redobândirea tinereţii, oferind încântare, desfătare şi destindere.
Deci, practicarea dansului duce la întărirea sănătăţii, efectele fiind multiple, asupra
sistemului nervos, asigurând menţinerea greutăţii corporale normale, oferă rezistenţă mai bună la
stres, duce la combaterea timidităţii, eliminarea lipsei de rigoare şi a stărilor de oboseală,
câştigarea curajului, încrederii în forţele proprii şi a spiritului de învingător.
Practicarea dansului deschide o altă cale de înaintare, bucură mintea şi sufletul, oferind
emoţie, pasiune şi bucuria de a trăi.
Filozoful Platon a spus: “dansul e un dar de la Dumnezeu”, ceea ce este adevărat, dar
pentru a transforma dansul într-o artă, trebuie depus un efort fizic enorm. Dansatorii trebuie să
analizeze toate aspectele fiecărui dans în parte pentru a se asigura că vor efectua corect fiecare

9
Publicat de Marta Anghel

7
mişcare pe fiecare timp din fiecare dans, ceea ce este o cerinţă foarte grea, dar o provocare
spectaculoasă.
Abilitatea de a sincroniza mişcarea corpului cu pulsaţiile ritmice, în acelaşi timp cu crearea
caracterelor imaginative, au nevoie de o combinaţie de îndemânare şi talent. Calitatea
performanţei dansatorului este dată de gradul de excelenţă obţinută într-un anumit moment.
Acest grad va fi direct proporţional cu timpul investit.
Există o tendinţă de a considera că numai dansatorii experimentaţi ar trebui să râvnească
constant la perfecţiune, dar acest lucru este recomandat pentru o bună calitate a dansului la orice
nivel.

1.1. Scurt istoric al stilurilor de dans

Studiile arheologice dovedesc că dansul a fost o formă de exprimare timpurie a

oamenilor, ce a precedat comunicarea prin cuvinte. Practic, dansul a reprezentat o primă formă
de limbaj și exprimare a emoțiilor, a credințelor, chiar și a ritualurilor de vindecare. Dansul a
însoțit întotdeauna marile evenimente din viața oamenilor și din comunități, dar și sărbătorile ori
ritualurile religioase. Mai târziu, dansul a fost inclus și în alte forme de artă, însoțind marii
povestitori ai legendelor antice, piesele de teatru și, mai târziu, devenind un element de bază în
musicaluri. Dansul este o formă de artă care implică mișcări ale corpului, într-un anume ritm,
după muzică. Este parte integrantă a oricărei culturi din lume, fiind folosit ca o formă de
exprimare a sentimentelor, de interacțiune socială sau ca o modalitate de menținere în formă.
Cele mai cunoscute stiluri de dans din lume sunt probabil, familiare tuturor:
Dansul hip-hop cunoscut și sub denumirea de „street dance”, dans de stradă el implică
mișcări libere, nefiind un stil de dans restrictiv din acest punct de vedere, libertatea de exprimare
și improvizațiile fiindu-i caracteristici. A crescut în popularitate în principal datorită promovării
obținute în urma concursurilor de dans între trupe – așa-numitele „dance battles” din Statele
Unite ale Americii.
Step Dance - este un stil de dans foarte cunoscut la nivel mondial. Oricine cunoaște acei
pantofi specifici, cu plăcute metalice pe vârfuri și tocuri, care creează acel sunet ritmat, nefiind
însoțit întotdeauna de muzică. Se crede că originile acestui stil de dans pot fi regăsite la mijlocul
secolului XIX, asemănările fiind vizibile cu cele ale celebrelor dansuri irlandeze, iar mișcările
tuturor dansatorilor sunt perfect aliniate și sincronizate.

8
 Dansul Yangko - este un dans tradițional chinezesc, cu o istorie de peste 1000 de ani care
implică mișcări unduitoare și ritmice, în principal pornite din talie și șolduri.
Dansul oriental – își are originile într-o formă de dans de pe continentul asiatic – Raqs
Sharqi, fiind cunoscut și sub numele de „dans din buric”, deși mișcările la acest stil de dans
implică întregul corp. Popularitatea acestui stil de dans a crescut considerabil în secolele XVIII și
XIX când artiștii orientali au început să ilustreze imagini specifice din haremurile Imperiului
Otoman.
Kathak - este una dintre cele opt forme de dans clasice indiene. Originile stilului se
regăsesc în India de Nord, iar forma actuală păstrează influențele ritualice pe care acest dans le-a
avut de la bun început.
Gangnam Style - este un stil de dans apărut relativ recent, care se referă oarecum la stilul
de viață coreean din districtul Gangnam din Seul. De la prima sa apariție a devenit viral prin
ritmicitatea și mișcările sale amuzante.
Breakdance – o altă formă de street dance ce implică mișcări acrobatice și elemente de
gimnastică, necesitând abilități foarte bune de coordonare și tehnică în execuție. A devenit mult
mai cunoscut mulțumită lui Michael Jackson, iar în prezent are adepți în întreaga lume.
Baletul sau dansul clasic - își are originile în secolul al 15-lea, în Italia. Dezvoltarea
acestui stil de dans a avut loc însă în Franța și Rusia, implicând mișcări artistice precise, dar și o
deosebită eleganță. Dansul clasic are la rândul său forme diverse putând fi romantic, expresionist
sau neoclasic ilustrând într-o formă extrem de frumoasă o idee sau o poveste.
Stiluri de dans brazilian
Brazilia este o țară cu o cultură bogată în ceea ce privește muzica și dansul. Multe stiluri și
forme de dans brazilian au fost aduse în țară de imigranți sau sclavi. Istoria dansului este foarte
interesantă, iar stilurile de dans joaca încă un rol foarte important în cultura braziliană, chiar daca
au cunoscut evoluții și transformări prin adoptarea de noi tehnici și pași.
Samba, creat inițial de sclavii africani, a devenit cel mai renumit dans brazilian ce are un
loc special în inimile tuturor, fiind prezent la toate festivitățile și evenimentele braziliene.
Originar din Bahia, cu rădăcini la Rio de Janeiro - Brazilia și Africa, samba este considerat un
dans al celebrării și bucuriei și tocmai de aceea este plin de viață și ritm. Cea mai importantă
caracteristică a stilului de dans samba, este rapiditatea pașilor și mișcarea circulară, dar și ușor
sacadată a dansatorilor.

9
 În forma ei originală, samba este un dans de grup și se dansează fără contact între parteneri.
Bărbații și femeile dansează samba în maniere diferite. Pentru femei dansul constă în mișcări
simetrice și rapide ale picioarelor însoțite de răsuciri ale șoldurilor și ale umerilor, generând
astfel un dans care face tot corpul să vibreze. Bărbații realizează aceeași mișcare a picioarelor,
însă fără mișcările bazinului și ale umerilor. Ei dansează în jurul femeilor, sărind, rotindu-se și
lovindu-și călcâiele cu palmele.
Xaxado – forma de dans brazilian originară din nord-estul Braziliei. Era o formă de protest
prin dans prin care țăranii loveau pământul cu picioarele în pași de dans. Tradiția acestei forme
de dans este inspirată din vremurile în care rebelii controlau pământurile aride din nord-estul
Braziliei și îi apărau pe cei oropsiți de cei bogați și puternici.
Frevo este una dintre cele mai renumite forme de dans brazilian. Este de asemenea dansul
principal din cadrul carnavalului Olinda din partea de nord-est a Braziliei. Concentrat pe ritm și
cu pași foarte rapizi, aceasta formă de dans își etalează dansatorii îmbrăcați în vestimentații
colorate.
Maculele – forma de dans ce își are originile pe pământurile unde se cultiva trestie de zahar
în perioada colonială. Inițial era dansat de sclavii ce sărbătoreau o recolta bogată. Se spune ca
aceasta forma de dans era folosită și ca formă de arte marțiale pentru sclavii ce trebuiau să se
apere de rebeli sau cei ce se revoltau împotriva stăpânilor.
Bolero – cunoscut ca și dansul oficial al dragostei răspândește două teorii despre originea
acestuia. Una dintre ele acordă spaniolilor meritul pentru acest dans, o alta afirmă că originile
bolero-ului sunt în Cuba, de acolo fiind răspândit mai departe de mexicani. Ajuns în Brazilia,
dansul bolero a fost influențat de tangou, adăugându-i-se numeroase variații de pași noi.
Dansuri latino
Rumba - este un termen generic ce acoperă o mare varietate de nume (Son, Danzon,
Guagira, Guaracha, Naningo) a unei muzici sau dans din vestul Indiei. Semnificația exactă a
numelui variază de la o insulă la alta, astfel, în timpul celui de-al doilea război mondial, „Son-ul”
era un dans popular al clasei medii din Cuba, „Danzon-ul” era dansul bogătașilor din Cuba în
care se fac pași foarte mici, femeia producând o foarte ușoară basculare a șoldurilor prin îndoirea
și întinderea alternativă a genunchilor.
In folclor, rumba este în esență mimarea unui act sexual foarte rapid cu mișcări exagerate
ale șoldurilor, cu o atitudine senzuală agresivă din partea bărbatului și o atitudine defensivă a

10
femeii. Muzica este formată din bătăi întrerupte (stacatto beat) susținute de mișcări expresive ale
dansatorilor, iar instrumentele acompaniatoare includ maracas, clavecin, marimbola și tobe.
Rumba a fost și a rămas  spiritul și sufletul muzicii și dansului latino-american, ritmurile
fascinante și expresivitatea corpurilor făcând din rumba unul din cele mai populare dansuri.
Dansul Paso Doble este singurul dans latino-american ce nu își are rădăcinile în cultura
”Negro”, fiind originar din Spania, descoperit și în Mexic. Numele de Paso Doble înseamnă în
limba spaniolă ”doi pași” si se deosebește de ”Paso a Dos” care semnifică ”dans în doi”.
    Paso Doble este unul din multele dansuri spaniole tradiționale care sunt asociate cu
diferite aspecte ale vieții spaniolilor. Paso Doble s-a dezvoltat pe baza mișcărilor matadorului în
timpul coridelor. In acest dans partenerul este mult mai în centrul atenției, partenerei revenindu-i
rolul capei. Elementul de legătura între coridă și muzica acestui dans, este dat mai ales de
caracteristica muzicii de marș folosită la începutul coridei.
In momentul în care începe muzica de Paso Doble, instantaneu se creează o atmosferă
specific spaniolă. Modul de prezentare a acestui dans este cu pieptul larg, umeri desfăcuți
îndreptați în jos, cu gâtul tras spre înapoi, iar capul este înclinat ușor înainte-jos. Aceasta este
poziția toreadorului care trebuie să aibă contact vizual permanent cu taurul. De obicei coregrafia
este legata de structura melodică a dansului ‘Espagna Cani', care este dansul țigănesc spaniol.
Jive-ul, adus din  America,  s-a dezvoltat inițial dintr-un dans numit  ”Jitteburg”. Originile
cuvântului ”jive” nu se cunosc exact, dar se poate referi la “jive talk”, adică la o vorbire
gălăgioasă, colorată sau exagerata. Acest cuvânt reflect și caracterul dansului: săltăreț și
gălăgios. 

1.2. Noţiuni elementare despre terminologie, ţinută, poziţii,

atitudini corporale şi segmentare în dans

Tehnica dansului se predă într-o manieră gradată, de la simplu la complex, urmărind să

dezvolte aptitudinile, tehnica, continuitatea în mişcare, să dezvolte simţul şi sensibilitatea pentru
dans, printr-o coregrafie a mişcărilor şi colorare artistică a paşilor. Foloseşte un suport muzical
adecvat, accentul punându-se pe „trăirea” muzicii, înţelegerea ritmului şi a ceea ce înseamnă
bătaie muzicală.

11
 Ca orice domeniu de activitate, disciplină ştiinţifică sau ramură sportivă, şi dansul are o
terminologie proprie. Obligatoriu, terminologia trebuie să fie în strânsă legătură cu conţinutul,
teoria, metodica şi practica pe care o reprezintă.
Poziţiile, elementele, mişcările şi exerciţiile care formează conţinutul specific al dansului
au primit nume specifice domeniului, contribuind la formarea terminologiei proprii.
Dintre termenii de bază folosiţi în terminologia teoretică şi practică a dansului enumerăm
următoarele noţiuni:
 termen - este elementul de bază al oricărei terminologii;
 poziţie - reprezintă atitudinea corpului sau a segmentelor acestuia în desfăşurarea unei
mişcări. După axa corpului faţă de sol, poziţia acestuia poate fi: verticală, orizontală sau
înclinată;
 poziţie iniţială (poziţie de plecare) - reprezintă atitudinea corpului sau / şi a
segmentelor acestuia din care începe o anumită mişcare;
 poziţie finală - reprezintă atitudinea corpului sau / şi a segmentelor acestuia la
terminarea unei mişcări;
 poziţie fundamentală - atitudinea corpului stabilită în mod convenţional, după natura
reazemului acestuia faţă de sol.
 poziţie derivată - rezultă dintr-o poziţie fundamentală ca urmare a modificării
poziţiei segmentelor corpului, a unora faţă de altele;
 poziţie specifică - este rezultatul unei structuri de mişcări mai complexe care implică
un anumit grad de dificultate în execuţie, referindu-se în special la poziţiile specifice de
echilibru: passé - stând pe un picior, cu piciorul liber îndoit, cu vârful piciorului sprijinit la
nivelul genunchiului piciorului opus (cu genunchiul piciorului liber orientat înainte - passé
înainte, cu genunchiul piciorului liber orientat în plan lateral - passé lateral); attitudé - stând pe
un picior, cu piciorul liber îndoit în unghi drept înainte sau înapoi (poziţia de attitudé înainte mai
poate fi denumită şi poziţia tire-bouchon); arabesque - stând pe un picior, cu piciorul liber ridicat
şi susţinut întins înapoi; a la secondé - stând pe un picior, cu piciorul liber ridicat şi susţinut
întins înainte sau lateral; sur lé cou de pied - stând pe un picior, cu piciorul liber îndoit susţinut la
nivelul gleznei piciorului opus.
 exerciţiu fizic - este mijlocul principal de realizare a diferitelor sarcini / act
motric repetat sistematic / înlănţuire de mai multe elemente;

12
  exerciţiu liber - gen de exerciţiu constituit din mişcări analitice;
 exerciţiu liber ales - înlănţuire de mişcări concepute de coregraf / dansator pe baza
unor cerinţe precise;
 exerciţiu impus - înlănţuire de mişcări ce trebuie executate obligatoriu în mod fidel;
 element - mişcare cu structură distinctă care porneşte dintr-o poziţie iniţială şi se
termină într-o poziţie finală;
 procedeu - modalitate concretă de efectuare a unui element;
 legare - execuţie succesivă a două sau mai multe elemente;
 combinaţie - înlănţuirea mai multor elemente într-o anumită ordine;
 compoziţie - combinarea diferitelor elemente într-un mod cât mai armonios şi estetic;
 mişcare - acţiune de deplasare a corpului sau segmentelor acestuia în spaţiu;
 traiectoria mişcării - drumul parcurs de corp sau de segmentele corpului între poziţia
iniţială şi cea finală;
 amplitudinea mişcării - mărimea deplasării corpului sau segmentelor corpului între
anumite repere;
 direcţia - sensul deplasării corpului sau segmentelor acestuia: pe direcţie principală -
înainte, înapoi, lateral, sus, jos; pe direcţie intermediară - înainte jos, înainte sus, lateral jos,
lateral sus, înapoi jos; pe direcţie oblică - oblic înainte jos, oblic înainte sus, oblic înapoi jos;
diagonal - cu braţul drept sus şi braţul stâng jos şi invers;
 planurile - sensurile în care se desfăşoară mişcările segmentelor sau părţilor corpului
corespunzător planurilor anatomice: frontal - dispus paralel cu fruntea; sagital - dispus vertical;
orizontal - dispus transversal;
 axele - liniile drepte, reale sau imaginare, care trec prin mijlocul corpului, împrejurul
căruia corpul se poate roti: longitudinal; transversal;
 structura mişcării - gruparea caracteristică a componentelor actului motric pentru a-i
conferi unitate;
 cadenţa - succesiunea ritmică sau uniformă a formelor de deplasare, accentuarea
realizându-se prin diferite modalităţi de semnalizare sonoră (bătăi din palme, fluier, prin
numărare etc.);
 tehnica mişcării - structura raţională a actului motric;

13
  mişcare simplă - act motric alcătuit din unul sau mai multe elemente efectuate într-o
singură direcţie;
 mişcare compusă - act motric care însumează mişcări simple realizate de segmentele
corpului simultan sau într-o succesiune care îi asigură o anumită unitate;
 mişcare complexă - act motric care prezintă un anumit grad de dificultate în
realizarea lui;
 mişcare analitică - act motric care prin structura sa determină efecte localizate în
anumite articulaţii şi grupe musculare;
 momentul mişcării - componentă structurală care marchează aspectele statice ale
execuţiei actului motric;
 faza mişcării - componenta structurală distinctă a actului motric, alcătuită din mai
multe momente;
 perioada mişcării - componenta structurală a mişcării alcătuită din mai multe faze
succesive;
 durata mişcării - timpul necesar execuţiei actului motric;
 tempoul mişcării - cantitatea de elemente raportată la unitate de timp sau numărul de
mişcări executate în unitate de timp;
 ritmul mişcării - accentuarea periodică, după anumite reguli, a unor structuri;
 expresivitate - particularitate a execuţiei actelor motrice prin care sunt nuanţate
momentele esenţiale ale mişcărilor, comunicând totodată prin mişcare şi un anumit conţinut de
idei şi sentimente;
 armonia execuţiei mişcărilor - este rezultatul nivelului tehnicii însuşite şi
particularităţile personalităţii dansatorilor.
În dansul clasic, încă de la primii paşi ai studiului, cea mai mare atenţie trebuie orientată
asupra poziţiei segmentelor corpului, care în totalitatea lor formează un instrument complex, de
care se vor folosi viitorii dansatori în activitatea lor. Picioarele, braţele, trunchiul, capul sunt
segmentele permanent urmărite în lecţiile de antrenament, fiecare îndeplinind funcţii proprii în
mişcările de dans. Deplasarea exactă a acestor segmente depinde de arta tehnicii de execuţie a
dansatorilor, greşelile apărute determinând pierderea virtuozităţii şi solemnităţii dansului.
Spaţiul în care se desfăşoară mişcările este împărţit în 8 direcţii principale astfel: punctul 1
– mijloc faţă; punctul 2 – colţul drept, diagonal faţă; punctul 3 – lateral mijloc dreapta; punctul 4
14
– colţul drept, diagonal spate; punctul 5 – mijloc spate; punctul 6 – colţul stâng, diagonal spate;
punctul 7 – lateral mijloc stânga; punctul 8 – colţul stâng, diagonal faţă – fig. 1.

Fig. 1 Punctele de orientare în spaţiul de lucru/ pe scenă

În timpul execuţiilor dansatorii trebuie să se obişnuiască cu ţinuta corectă, ceea ce

presupune că trunchiul şi spatele obligatoriu trebuie să fie permanent încordate, în poziţie absolut
verticală, doar în cazul în care genul mişcării este diferit putându-se accepta o altă ţinută. Pieptul
trebuie proiectat uşor spre înainte, cu umerii traşi în jos şi spre înapoi, capul sus, privirea spre
înainte, prezentând o atitudine degajată. Foarte importantă este poziţia capului care are rol plastic
în mişcări. De asemenea, este importantă expresia feţei care nu trebuie să fie, nici într-un caz,
încremenită în timpul execuţiilor, dar nici să aibă un zâmbet îngheţat pe chip. Ochii trebuie să
participe şi ei la mişcări, cu o expresie vie, fără să privească în jos sau să fie aţintiţi asupra unui
singur punct.
Ţinuta şi poziţiile braţelor
Pentru obţinerea armoniei mişcărilor în totalitatea lor este necesară folosirea braţelor în mod
conştient şi estetic, deoarece alături de picioare, care au rol în realizarea tehnicii, braţele au rol în
creşterea plasticităţii mişcărilor.
Poziţiile de bază ale braţelor folosesc ca punct de plecare port de bras-urile (mişcările
braţelor) motiv pentru care sunt necesare a fi cunoscute următoarele aspecte:
 trecerea braţelor dintr-o poziţie în alta se realizează începând cu acţiunea mâinii şi nu
din cot;
 acţiunea mâinii sau a mâinilor trebuie să fie amplă pentru a creşte expresivitatea
mişcărilor;
 în ridicarea braţelor prin înainte/ lateral/ înapoi sus, mâna este condusă din poigne
(încheietura mâinii), palma privind spre trunchi;
15
  la coborârea braţelor prin înainte/ lateral/ înapoi jos, mâna rămâne în urma mişcării,
palma privind în exterior;
 toate poziţiile şi mişcările braţelor trebuie să fie lejere şi naturale;
 în studiu cu faţa la bara de perete, palmele trebuie sprijinite pe bară înaintea
apendicelui xifoid, braţele uşor îndoite din cot - aceleaşi principii trebuie respectate şi când se
trece la execuţii cu sprijinul unei mâini pe bară;
 înaintea fiecărei mişcări, la bară sau în mijlocul sălii, se execută o mişcare pregătitoare
cu braţele sau cu braţul liber. Această mişcare se execută pe două acorduri muzicale: pe primul
acord braţul/ braţele se ridică din poziţia I în poziţia a II-a, iar pe cel de-al doilea acord, braţul/
braţele se deschid lateral în poziţia a VII-a. Această mişcare este însoţită de acţiunea capului care
urmăreşte direcţia mişcării braţului/ braţelor. Fiecare mişcare se termină tot pe două acorduri
muzicale când braţul/ braţele coboară din poziţia a VII-a în poziţia I.
Poziţiile de bază ale braţelor:
 poziţia I: braţele susţinute înainte jos, rotunjite din articulaţia scapulo-humerală
(umărului) până la vârful degetelor, palmele orientate faţă în faţă, uşor întoarse spre corp, cu o
distanţă de 2-3 cm între degetele mijlocii. Degetele au o poziţie lejeră, degetul mare şi cel
mijlociu fiind apropiate spre interiorul mâinii, vârful degetelor mic şi arătător fiind uşor detaşate
în exterior faţă de celelalte degete;
 poziţia a II-a: braţele rotunjite înainte susţinute la nivelul apendicelui xifoid, palmele
întoarse spre corp, păstrând aceeaşi distanţă între degetele mijlocii;
 poziţia a III-a: braţele rotunjite, susţinute înainte sus, palmele orientate spre frunte;
 poziţia a IV-a: este o combinaţie a poziţiilor a II-a şi a III-a, unde un braţ este susţinut
în poziţia a II-a şi celălalt în poziţia a III-a;
 poziţia a V-a: din poziţia a IV-a braţul susţinut înainte este dus şi susţinut în plan
lateral;
 poziţia a VI-a: din poziţia a V-a braţul susţinut sus este coborât înainte;
 poziţia a VII-a: braţele sunt susţinute lateral, sub nivelul umerilor, uşor îndoite cu
palmele orientate jumătate înainte – fig. 2.

16
 I II III IV V VI VII
Fig. 2 Poziţiile de bază ale braţelor

Ţinuta şi poziţiile picioarelor

Toate părţile picioarelor, de la articulaţia coxo-femurală şi până la degete inclusiv, participă
la exprimarea mişcărilor dansatorilor.
În dansul clasic, părţile piciorului sunt împărţite astfel:
 partea inferioară – laba piciorului până la gleznă;
 partea mijlocie – de la gleznă la genunchi – gamba;
 partea superioară – de la genunchi până la articulaţia coxo-femurală.
Tehnica dansului clasic se bazează pe poziţia picioarelor în care labele picioarelor trebuie
să fie orientate cu vârfurile în exterior, fie pe linia umerilor, fie paralel cu aceştia, descoperind
latura internă a gambelor şi coapselor. Răsucirea picioarelor în exterior este o caracteristică de
bază a stilului dansului clasic şi lipsa acesteia determină denaturarea poziţiilor specifice.
Poziţiile de bază ale picioarelor:
 poziţia I – tălpile pe sol, călcâiele apropiate, cu vârfurile orientate în exterior, astfel
încât să formeze o linie paralelă cu linia umerilor;
 poziţia a II-a – tălpile pe sol, călcâiele depărtate la o lungime de talpă, cu vârfurile
orientate în exterior, pe aceeaşi linie, paralelă cu linia umerilor;
 poziţia a III-a – tălpile pe sol, vârfurile orientate în exterior, călcâiele se acoperă pe
jumătate unul pe celălalt – călcâiul piciorului dinainte în dreptul călcâiului piciorului dinapoi;
 poziţia a IV-a – tălpile pe sol, vârfurile picioarelor orientate în exterior cu labele
picioarelor paralele depărtate la o lungime de talpă în plan sagital – vârful piciorului dinainte
situat în dreptul călcâiului piciorului dinapoi;

17
  poziţia a V-a – tălpile pe sol, vârfurile picioarelor orientate în exterior cu labele
picioarelor paralele apropiate - vârful piciorului dinainte situat în dreptul călcâiului piciorului
dinapoi – fig. 3.

I II III IV V
Fig. 3 Poziţiile de bază ale picioarelor

De reţinut că atunci când sunt folosite poziţiile picioarelor trebuie ţinut cont de faptul că
obligatoriu greutatea corpului trebuie repartizată egal pe ambele picioare, cu tălpile lipite de sol,
cu genunchii bine întinşi, iar în cazul poziţiilor a II-a şi a IV-a centrul de greutate să cadă pe
mijlocul distanţei dintre picioare

1.3. Exerciţii la bara de perete şi la mijlocul spațiului de lucru

Dintre mişcările specifice dansului clasic care pun accent mai ales pe acţiunea picioarelor
pot fi amintite:
Plié - (îndoirea genunchilor) se realizează pe piesele muzicale în măsurile 3/4 şi 4/4 (2
măsuri pentru îndoirea genunchilor, 2 măsuri pentru revenire în poziţia iniţială) din toate poziţiile
picioarelor: I, a II-a, a III-a, a IV-a şi a V-a. Aceste exerciţii dezvoltă forţa musculară şi
mobilitatea articulară şi ligamentară formând o ţinută specifică a membrelor inferioare, cu rol în
creşterea amplitudinii mişcărilor, constituind totodată şi bază în învăţarea săltărilor şi săriturilor.
Demi-plié - semiflexia picioarelor/ îndoire uşoară a picioarelor cu genunchii orientaţi în
exterior, fără ridicarea călcâielor de pe sol, păstrându-se contactul permanent cu solul, forţând
deschiderea picioarelor din articulaţia coxo-femurală. Poate fi executat din toate poziţiile de bază
ale picioarelor. Se execută de două ori din aceeaşi poziţie, iar trecerea dintr-o poziţie în alta se
realizează cu un battement tendu lateral, pe ultima măsură.
Grand-plié - îndoire maximă a picioarelor orientaţi în exterior, cu ridicarea lină şi cât mai
târzie a călcâielor de pe sol, iar la revenire, cu aşezarea lor cât mai timpurie. Mişcarea este cu atât

18
mai corect executată cu cât contactul călcâielor pe sol este un timp mai îndelungat. Poate fi
executat din toate poziţiile de bază ale picioarelor, subliniind faptul că în poziţia a II-a nu se
ridică călcâiele de pe sol.
Battement – deplasarea piciorului liber întins spre înainte/ lateral/ înapoi. Se execută pe
piese muzicale în măsura 2/4, fiecare mişcare realizându-se pe câte o măsură muzicală.
Battement tendu – deplasarea piciorului liber întins cu vârful pe sol, pe direcţiile înainte,
lateral, înapoi şi revenire în poziţia iniţială. Este un exerciţiu care contribuie la formarea ţinutei
corecte a picioarelor, precum şi pentru încălzirea gleznelor şi grupelor musculare ale membrelor
inferioare, fiind recomandat în partea de încălzire sau de pregătire a segmentelor pentru execuţia
mişcărilor mai complexe. Se execută din poziţiile I şi a V-a, piciorul cu care se lucrează trebuind
să fie răsucit cu vârful în exterior, mişcarea fiind condusă cu călcâiul. Indiferent de direcţia pe
care alunecă piciorul, călcâiul rămâne răsucit spre piciorul de sprijin. Se execută pe măsuri
muzicale 2/4, fiecare mişcare realizându-se pe câte o măsură muzicală.
Battement tendu jété/ battement jété – deplasarea piciorului liber întins şi ridicarea lui de
pe sol la 200 - 250 pe toate direcţiile (înainte, lateral şi înapoi) şi revenire în poziţia iniţială. Ca şi
battement tendu-ul, poate fi executat din poziţiile: I şi a V-a pe măsuri 2/4.
Battement tendu soutenu plié/ battement soutenu – se execută pe măsura 3/4 din poziţiile
de bază ale picioarelor I şi a V-a – piciorul activ alunecă spre înainte/ lateral/ înapoi simultan cu
trecerea piciorului de bază în demi-plié. La revenire piciorul de bază se întinde simultan cu
revenirea piciorului liber în poziţia iniţială. Întinderea piciorului se poate realiza cu vârful
sprijinit pe sol (par terre) sau ridicat de pe sol (en l’air) la 450, odată cu îndoirea celuilalt picior,
cu genunchiul orientat spre exterior, după care urmează revenirea în poziţia iniţială.
Battement frappé (măsura 2/4). Pentru învăţarea acestei mişcări trebuie însuşită în prealabil
poziţia sur le cou de pied (aşezarea piciorului activ înaintea sau în înapoia piciorului de sprijin):
I. piciorul activ îndoit, sprijinit înaintea piciorului de bază la nivelul gleznei;
II. piciorul activ îndoit, sprijinit înaintea piciorului de bază la nivelul gambei;
III. piciorul activ îndoit, sprijinit înapoia piciorului de bază la nivelul gleznei.
Battement frappé-ul se execută din poziţia stând pe un picior cu celălalt picior sprijinit
lateral pe vârf pe sol sau ridicat la 200 - 250 de sol - se realizează o lovire rapidă cu piciorul liber
în poziţia sur le cou de pied urmată de întinderea rapidă a aceluiaşi picior înainte, lateral sau
înapoi cu vârful piciorului sprijinit pe sol sau ridicat de pe sol la 200 - 250.

19
 Battement relevé – din poziţia a V-a, piciorul activ se ridică lent la 450 spre înainte, iar pe
măsură ce se însuşeşte se ridică la 90 0 pe 4 măsuri muzicale. Piciorul este menţinut întins înainte,
2 măsuri, apoi coboară lent şi se închide în poziţia iniţială pe alte 2 măsuri muzicale. Se folosesc
piese muzicale în măsurile 3/4, mişcările putându-se executa pe toate cele trei direcţii.
Battement développé (măsura 3/4) - din poziţia a V-a, piciorul activ înainte, se ridică prin
poziţia sur le cou de pied cu vârful piciorului întins, cu talpa lipită de gamba piciorului de bază,
până la nivelul genunchiului. Din această poziţie, piciorul liber se întinde lent spre înainte, la 90 0,
cu călcâiul răsucit în sus. La revenire, piciorul liber coboară întins prin înainte jos în poziţia a
IV-a şi se închide în poziţia a V-a.
Grand battement - balansul energic al unui picior înainte, lateral sau înapoi cu revenire în
poziţia iniţială cu trecere prin battement tendu la reluarea contactului piciorului liber cu solul.
Poate fi executat din poziţiile I şi a V-a în măsurile muzicale 2/4 şi 4/4, de opt ori, de patru
ori pe aceeaşi direcţie sau în cruce, ambele picioare fiind întinse şi răsucite spre exterior.
Grand battement balancé (cloche) – este reprezentat de o succesiune de balansări legate
ale piciorului liber înainte-înapoi-înainte - revenire în poziţia iniţială şi în sens invers, cu treceri
prin battement tendu, în poziţia I, înaintea închiderii în poziţia iniţială.
Ronde de jambe – rotări ale piciorului cu descrierea unui semicerc, cu vârful piciorului
sprijinit pe sol sau ridicat de pe sol, dinspre înainte spre înapoi – în afară (en dehors) şi dinspre
înapoi spre înainte - înăuntru (en dedans).
Temps-lié - trecerea greutăţii corpului de pe ambele picioare pe un singur picior şi de pe un
picior pe celălalt pe direcţiile înainte, lateral şi înapoi. Poate fi executat şi ca mişcare de legătură
în diferite combinaţii.
Relevé - ridicare pe vârfuri cu revenire în poziţia iniţială. Este un exerciţiu utilizat ca
mijloc pregătitor în învăţarea variaţiilor de paşi de mers, de alergare, a paşilor de dans, în
menţinerea poziţiilor de echilibru şi în realizarea întoarcerilor, piruetelor (tour-urilor) şi
săriturilor (sauté-urilor). Relevé-ul se poate realiza pe piese muzicale în măsura 2/4, cu picioarele
întinse pe tot parcursul mişcării.
Adagio - este o combinaţie de elemente executate în tempo foarte lent şi cuprinde: îndoiri
şi întinderi ale picioarelor, îndoiri şi ridicări ale trunchiului, elemente de echilibru, întoarceri,
valuri de corp etc.

20
 Elongaţii - nu au o denumire clasică, dar se execută ca o combinaţie de mişcări după cele
de adagio în scopul dezvoltării supleţei şi mobilităţii.
Cambré - reprezintă mişcările ample de îndoire a trunchiului spre înainte/ lateral/ înapoi
sau în acţiunile circulare. Acţiunile de cambré se execută în măsurile muzicale 3/4 şi 4/4, având
rol în dezvoltarea elasticităţii coloanei vertebrale şi forţei musculaturii trunchiului.
Fouetté - întoarcerea corpului de 1800 pe un picior, precedată de balansul piciorului liber
înainte sau înapoi.

1.4. Sisteme de acționare în dansul clasic

Naturaleţea, simplitatea, frumuseţea, ritmul şi amplitudinea exerciţiilor din dans precum şi

legătura lor organică cu muzica contribuie la dezvoltarea fizică armonioasă a întregului corp al
dansatorilor, la întărirea şi păstrarea sănătăţii, la formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice
specifice, la realizarea educaţiei estetice prin mişcare. Multitudinea mijloacelor folosite în dans
cuprinde elemente de tehnică corporală structurate astfel:
 elemente non-fundamentale (variaţii de paşi - de mers, de alergare şi de dans, balansări,
valuri, întoarceri, săltări);
 elementele fundamentale (elemente de echilibru, piruete, sărituri).

VARIAŢII DE PAŞI DE MERS ȘI ALERGARE

Orice exerciţiu alcătuit cu mijloace specifice nu poate duce lipsa liniilor de paşi ritmici în
vederea îmbogăţirii, înfrumuseţării şi diversificării compoziţiilor exerciţiilor. Variaţiile de paşi
pot fi folosite ca elemente de legătură şi ca elan în vederea realizării săriturilor sau pentru
realizarea schimbărilor de formaţii.
În lecţiile de dans, variaţiile de paşi sunt folosite pentru stimularea marilor funcţiuni ale
organismului, pentru prelucrarea membrelor inferioare, în sensul creşterii mobilităţii gleznelor,
articulaţiilor metatarsiene şi falangiene, pentru fortificarea musculaturii întregului picior, precum
şi pentru consolidarea ţinutei corecte.
Paşii folosiţi în dans au tehnici de execuţie specială şi se execută pe ritmuri muzicale
diferite, având şi caracteristici diferite (mers şi alergare cu pas uşor, mers şi alergare cu pas
arcuit, mers şi alergare cu pas ascuţit, mers şi alergare cu pas fandat, mers şi alergare cu pas
înalt).

21
 Pasul uşor are caracteristică de plutire, fără oscilaţii pe verticală. Se execută din poziţia stând
pe vârfuri. În timpul deplasării, contactul picioarelor cu solul se realizează doar pe vârfuri, fără
rularea tălpii pe sol, cu genunchii uşor îndoiţi. În deplasare, pieptul este cel care conduce mişcarea,
trunchiul fiind uşor înclinat înainte, cu spatele şi capul în uşoară extensie. Braţele pot fi susţinute
lateral, lateral jos, înapoi jos sau pot efectua diferite mişcări sau balansări în arc de cerc, în cerc sau
în opt, în diferite planuri. Se execută pe valoare de optime, doi paşi de mers pe un timp muzical.
Alergarea uşoară păstrează caracteristicile mersului cu pas uşor, deosebindu-se de acesta doar
prin existenţa fazei de zbor, ce se realizează în urma impulsiei alternative a picioarelor pe sol, din
articulaţia gleznei, cu genunchii uşor îndoiţi. Se execută cu acompaniament muzical în măsurile
muzicale 2/4, 3/4 şi 4/4, cu caracter cursiv.
Pasul arcuit este determinat de oscilaţii mari pe verticală, ca urmare a dublei rulări a tălpii pe
sol şi a îndoirii şi întinderii succesive a genunchilor. Se execută din poziţia stând pe vârfuri cu
braţele îndoite, mâinile pe şolduri sau cu braţele susţinute lateral. Deplasarea se realizează prin
păşire spre înainte pe un picior, de pe vârf pe toată talpa, cu îndoirea genunchiului răsucit în
exterior, trecându-se greutatea corpului pe acest picior. Piciorul liber este îndoit, cu genunchiul
răsucit în exterior, cu vârful întins orientat în jos, se sprijină înapoia gambei piciorului de bază.
Mişcarea este continuată prin ridicarea pe vârful piciorului de bază, concomitent cu întinderea
ambelor picioare şi ducerea piciorului dinapoi spre înainte, cu vârful întins în jos, pregătit pentru a
relua mişcarea. Braţele şi capul pot completa acţiunea picioarelor, coborând odată cu îndoirea
genunchiului, după care braţul opus se ridică înainte, celălalt lateral, capul ridicându-se sus, odată cu
întinderea genunchilor. Se execută pe valoare de pătrime (îndoirea genunchilor o optime, întinderea
pe altă optime).
Alergarea arcuită se realizează în acelaşi fel ca şi mersul cu pas arcuit, dar are o fază de zbor
după momentul trecerii greutăţii corpului pe unul dintre picioare. Se caracterizează prin osculaţii
mari pe verticală, ca urmare a impulsiei şi desprinderii pe verticală în finalul mişcării de întindere a
genunchiului piciorului de bază. Acompaniamentul muzical folosit este în măsurile 2/4, 3/4 şi 4/4,
în tempo moderat sau rapid, bine ritmat şi marcat.
Pasul ascuţit are caracteristica unui pas sacadat, determinat de trecerea rapidă a greutăţii
corpului de pe un picior pe celălalt printr-o mişcare de forfecare. Poate fi executat în două variante:
întins, îndoit.

22
 Pas ascuţit întins (cu piciorul liber sprijinit întins înainte) - se execută din poziţia: stând pe
un picior cu celălalt picior sprijinit înainte, braţele îndoite, mâinile pe şold sau cu braţele susţinute
lateral. Din această poziţie, păşire pe vârf spre înainte, cu trecerea rapidă a greutăţii corpului pe
piciorul dinainte, urmată de aşezarea călcâiului pe sol, simultan cu ducerea rapidă a celuilalt picior
înainte sprijinit cu vârful pe sol. În timpul execuţiei pasului ascuţit, ambii genunchi trebuie să
rămână perfect întinşi chiar în timpul schimbului picioarelor şi a trecerii greutăţii de pe un picior pe
celălalt, mişcarea realizându-se doar din articulaţia gleznelor. Bazinul este blocat, fără mişcări de
balans lateral. Braţele pot fi balansate lejer pe lângă corp sau, braţul opus piciorul dinainte putând fi
ridicat şi susţinut înainte jos, celălalt susţinut lateral jos. Capul se răsuceşte de partea piciorul
dinainte.
Pasul ascuţit îndoit (cu piciorul liber îndoit înainte) păstrează aceleaşi caracteristici ca şi
pasul ascuţit întins, chiar dacă piciorul de bază este îndoit. Se execută din poziţia: stând pe un
picior celălalt picior întins, sprijinit înainte, răsucit în exterior. Trecerea rapidă a greutăţii pe
piciorul dinainte, se realizează de pe vârf pe toată talpa, cu întinderea energică a genunchiului
piciorului de bază concomitent cu sprijinirea celuilalt picior îndoit înainte. Se execută pe valoare de
pătrime (un pas pe un timp muzical).
Alergarea ascuţită păstrează caracteristicile pasului de mers ascuţit, dar are o uşoară fază de
zbor, care dă aspectul unei forfecări, a unei săltări de pe un picior pe celălalt, cu picioarele întinse
sau îndoite. Aterizarea se realizează prin luarea contactului succesiv a picioarelor pe sol, de pe vârf
pe toată talpa. Se execută într-un ritm mai rapid: doi paşi de alergare pe un timp motric.
Acompaniamentul muzical trebuie să fie sacadat, jucăuş, în măsura 2/4 sau 4/4.
Pasul fandat are caracter grav, viguros, de forţă. Se execută din poziţia: stând pe vârfuri,
braţele îndoite mâinile pe şolduri sau cu braţele susţinute lateral. Deplasarea se realizează în urma
dezechilibrării corpului spre înainte, păşire de pe un vârf pe toată talpa, pe un picior.
La luarea contactului cu solul se realizează şi îndoirea genunchiului acestui picior. Piciorul
dinapoi trebuie să rămână întins, răsucit în exterior, trunchiul pe verticală, capul în uşoară extensie.
Braţul opus piciorului dinainte se duce pe lângă coapsă spre înainte, celălalt este susţinut lateral.
Urmează întinderea piciorului dinainte cu ridicare pe vârf - „relevé” - concomitent cu coborârea
braţelor pe lângă coapse, aplecarea capului spre înainte şi păşire pe piciorul celălalt prin poziţia I.
Simultan cu schimbarea poziţiei braţelor, se realizează şi ridicarea uşoară a capului.

23
 Alergarea fandată, comparativ cu mersul cu pas fandat, are şi fază de zbor asigurată de
impulsia puternică din articulaţia gleznelor. Are aspectul săriturilor de pe un picior pe celălalt cu
aterizare în fandat, semănând cu pasul sărit din atletism. În faza de zbor se păstrează poziţia de
fandat, cu piciorul dinapoi întins ridicat la 45 0, piciorul dinainte fiind îndoit din articulaţia
genunchiului şi cu vârful întins îndreptat în jos. Trunchiul este uşor înclinat spre înainte, braţele se
balansează ca la pasul fandat. Se execută un pas pe o pătrime (un pas pe un timp muzical).
Acompaniamentul muzical poate fi în măsurile: 2/4, 3/4, 4/4, trebuind să corespundă caracterului
mişcării.
Pasul înalt se caracterizează prin oscilaţii mari pe verticală, având şi un moment de menţinere
a poziţiei înalte. Are caracter eroic, maiestuos. Se execută din stând pe vârfuri, braţele îndoite,
mâinile pe şolduri sau cu braţele susţinute lateral. Deplasarea se realizează prin păşire cu un pas
alunecat înainte, de pe vârf pe toată talpa, cu îndoirea genunchilor, urmat de întinderea genunchiului
piciorului de bază odată cu ridicarea pe vârf pe piciorul de bază, simultan cu balansarea celuilalt
picior îndoit înainte, în unghi obtuz (attitudé înainte), cu călcâiul susţinut la nivelul bazinului,
răsucit spre interior. Braţul opus piciorului balansat înainte este susţinut înainte jos, celălalt înapoi
sus, trunchiul fiind răsucit în uşoară extensie spre piciorul balansat, capul sus.
Alergarea înaltă are caracter viguros, dinamic şi este constituită dintr-o alergare cu picioarele
balansate înainte, îndoite în unghi obtuz, trunchiul uşor înclinat înapoi, braţele susţinute lateral. Se
poate executa pe loc sau cu deplasare. Se foloseşte acompaniament muzical în măsura 2/4, 4/4, 3/4,
având caracter avântat, maiestuos, riguros.
PAŞI DE DANS sunt preluaţi din jocurile și dansurile naționale ale diferitelor popoare (din dansul
spaniol, grecesc, ţigănesc, rusesc, polonez, austriac, românesc etc.), dar şi din dansul modern,
contemporan, respectând tehnica de execuţie şi caracterul pasului împrumutat, dar nu şi regulile
proprii dansului din care sunt preluaţi. Dintre pașii de dans frecvent utilizați în alcătuirea
coregrafiilor amintim:
Pasul săltat - are caracter jucăuş, vesel. Se execută din poziţia stând pe un picior cu celălalt
picior sprijinit înainte. Deplasarea se realizează prin pas înainte pe vârf, cu coborârea călcâiului şi
îndoirea uşoară a genunchiului piciorului de bază, urmat de o săltare pe verticală cu ridicarea
piciorului liber uşor îndoit înainte, sprijinit la nivelul gleznei piciorului opus. Aterizarea se face pe
piciorul de impulsie, urmată de pas înainte pe piciorul liber, cu reluarea mişcării. Se execută pe o

24
pătrime. Acompaniamentul muzical folosit poate fi în măsurile muzicale 2/4 şi 3/4, având caracter
dinamic, jucăuş, vesel, bine marcat.
Pasul de galop este caracterizat prin mari oscilaţii pe verticală, determinate de desprinderea
corpului pe verticală la fiecare pas. Are caracter energic, avântat. Poate fi executat pe trei direcţii:
înainte, lateral şi înapoi. Se execută din poziţia stând pe un picior, cu celălalt picior sprijinit înainte,
braţele îndoite mâinile pe şold sau în alte poziţii. Deplasarea se realizează prin păşire cu un pas
alunecat pe vârf, cu îndoirea uşoară a genunchiului şi coborârea călcâiului fără a atinge solul,
desprindere de pe piciorul dinainte pe verticală, urmată de apropierea piciorului dinapoi întins în
poziţia a III-a. Aterizarea se face pe piciorul dinapoi, uşor îndoit, cel dinainte fiind întins înainte,
uşor ridicat de pe sol, pasul reluându-se.
Pasul de galop are valoare de pătrime, acompaniamentul muzical folosit trebuind să fie în
măsura 2/4 şi să aibă caracter avântat, bine ritmat şi marcat.
Pasul adăugat este caracterizat prin oscilaţii mari pe verticală, determinate de desprinderea
corpului pe verticală la fiecare pas. Are caracter energic, avântat şi se poate executa cu deplasare
spre înainte, spre înapoi şi în plan lateral. Tehnica de execuţie a pasului adăugat este identică cu
tehnica de execuţie a pasului de galop, numai că, în cazul pasului adăugat, păşirea se realizează doar
prin aşezarea alternativă a picioarelor pe sol prin luarea contactului de pe vârf pe toată talpa. Se
execută de fiecare dată începând cu acelaşi picior.
Pasul de mazurcă are caracter dinamic, avântat. Se execută din poziţia stând pe un picior, cu
celălalt picior sprijinit înainte pe vârf. Deplasarea se realizează prin doi paşi de alergare uşoară
înainte, urmaţi de o desprindere de pe un picior pe celălalt, aterizarea realizându-se de pe vârf pe
toată talpa, cu uşoară îndoire a piciorului de bază, piciorul liber fiind uşor susţinut înainte. Fiecare
pas component se execută pe o pătrime. Acompaniamentul muzical trebuie să fie în măsura 3/4 -
melodie avântată.
Pasul de mazurcă cu săltare are caracter vioi, vesel, jucăuş şi este compus din trei acţiuni,
fiecare executându-se pe câte o pătrime. Se execută din poziţia stând, după care urmează un pas
mare înainte cu fandare, urmat de două săltări pe piciorul dinainte, cu menţinerea genunchiului
îndoit, celălalt picior fiind ridicat înapoi în poziţia „arabesque”, braţul opus înainte, celălalt lateral.
Acompaniamentul muzical trebuie să fie în măsura 3/4, conform caracteristicilor pasului.
Pasul de mazurcă cu „ développé” are caracter maiestuos, măreţ. Este compus tot din trei
acţiuni, ca şi pasul precedent. Se execută din poziţia stând pe un picior cu celălalt picior înainte

25
susţinut - pas mare înainte cu fandare, urmat de două săltări. La prima săltare piciorul dinapoi se
îndoaie în poziţia „passé” înainte şi la a doua se întinde („développé”) înainte la 30°. Mişcarea
următoare începe cu piciorul ridicat. Acompaniamentul muzical folosit trebuie să fie în măsura 3/4.
Pasul de mazurcă cu „pinteni" are un caracter vesel şi este format din trei acţiuni de câte o
pătrime - doi paşi alergare uşoară, urmaţi de o săltare cu lovirea gambelor în aer, înainte sau lateral,
şi aterizare pe acelaşi picior. Se execută cu acompaniament muzical în măsura 3/4 cu caracter vesel,
jucăuş.
Polca este unul dintre cele mai înfocate şi mai vesele dansuri, fiind reprezentativ în special
locuitorilor din Cehia, Polonia şi Germania. Pasul de polcă are caracter vioi şi jucăuş. Se execută
din poziţia stând pe ambele picioare. Deplasarea se realizează printr-o săltare de pe ambele
picioare, cu aterizare pe un singur picior, urmat de pas schimbat cu acesta spre înainte. Mişcarea
se reia cu săltare de pe piciorul de sprijin şi continuă cu pasul de polcă. De cele mai multe ori,
prima săltare se realizează pe „autfact". Acompaniamentul muzical folosit trebuie să fie în
măsura 2/4.
Valsul s-a născut acum patru secole în Austria şi Germania, trecând până în prezent prin
schimbări majore, devenind unul dintre cele mai frumoase dansuri. În mare parte, valsul este un
dans lejer, plăcut şi romantic, paşii executându-se pe piese muzicale în măsura ¾. Pasul de vals
se caracterizează prin oscilaţii cursive pe verticală, putând îmbrăca, în funcţie de caracterul muzicii,
caracteristici lirice, avântate sau jucăuşe. Se poate executa cu deplasare spre înainte, înapoi sau în
plan lateral, dar şi cu întoarcere. Este format din trei paşi, fiecare corespunzând unei pătrimi. Se
execută din poziţia stând pe vârfuri sau din poziţia stând pe un picior, cu celălalt picior sprijinit
înainte. Din aceste poziţii se realizează un pas mare alunecat înainte (lateral, înapoi) urmat de doi
paşi mici pe vârf, cu genunchii întinşi pe direcţia primului pas. Capul şi trunchiul se răsucesc uşor
spre direcţia pasului mare. Mişcările braţelor pot fi diferite: ducerea braţelor dinainte lateral şi
invers, arcuiri simultane de braţe înainte, lateral, balansări de braţe în arc de cerc, în cerc, în opt etc.
Acompaniamentul muzical folosit trebuie să fie în măsura 3/4, având caracter liric, avântat.
Dansul folcloric românesc
Dansul popular, indiferent de natura mişcărilor sale, de specificul şi de stilul propriu
fiecărui popor, a reflectat întotdeauna caracterul, temperamentul, forţa, umorul, însăşi viaţa
poporului care l-a creat. Prin caracterul şi structura lor, dansurile populare româneşti, se înscriu
în palmaresul culturii balcano-carpatice, fiind caracterizate de prezenţa jocurilor de grup, cu o

26
execuţie unitară a mişcărilor, având o mare bogăţie de ritmuri, o largă gamă de tempo-uri precum
şi multiple forme de prezentare, de ţinută şi de expresie. Deşi există diferenţieri de la o zonă
etnografică la alta (Muntenia, Moldova, Dobrogea, Oltenia, Crişana, Banat, Ardeal, Maramureş
etc.), dansurile populare româneşti au în structura lor o serie de elemente de bază care au
determinat exprimarea prin dans într-o manieră sau un stil propriu poporului român. Printre
elementele care personalizează dansurile populare româneşti amintim: paşii succesivi, paşii
încrucişaţi, paşii schimbaţi, alergaţi, săltaţi, tropotiţi sau bătăile succesive cu picioarele în sol.

Pasul rusesc fundamental se execută din poziţia stând – pas înainte pe un picior după care,
celălalt picior este dus spre înainte prin atingerea solului cu călcâiul. Deplasarea este continuată prin
păşire spre înainte pe piciorul opus şi ducerea celuilalt picior spre înainte, cu atingerea solului cu
călcâiul. În timpul execuţiei acestui pas, trunchiul trebuie să fie controlat pe verticală, capul uşor
ridicat, braţele îndoite, mâinile pe şolduri sau pot executa diferite mişcări libere.
Modern jazz dance
Jazz dance-ul este o formă mixtă de dans, conţinând elemente ale dansului afro-american,
elemente preluate din baletul clasic, cât şi elemente de dans modern. Marele avantaj al jazz
dance-ului este determinat de faptul că elementele ce îl reprezintă pot fi executate atât de
începători, cât şi de profesionişti, punându-se accent, nu pe perfecţiunea tehnică, ci pe bucuria,
pe satisfacţia ce o oferă execuţia acestor mişcări. Mişcările din conţinutul acestui stil de dans se
pot executa izolat la nivelul fiecărui segment corporal sau în diferite combinaţii în care sunt
evidente contracţiile musculare la nivelul diferitelor segmente corporale, cu relaxările grupelor
musculare. Această alternanţă a contracţiilor musculare cu relaxările este impusă de
particularităţile muzicii în stilul jazz. Exerciţiile în ritm de jazz pot fi continue sau sacadate, cu
execuţii simetrice sau asimetrice, realizate în poziţii joase (la nivelul solului) sau înalte, cu sprijin
pe ambele picioare sau doar pe unul, cu genunchii întinşi sau îndoiţi, pe loc sau în deplasare, în
diferite planuri sau direcţii, durata şi amplitudinea mişcărilor fiind dictată de particularităţile
pieselor muzicale folosite.

ELEMENTE DE ECHILIBRU - POZIŢII ŞI MIŞCĂRI

Elementele de echilibru sunt determinate de echilibrarea corpului în poziţii variate, estetice,
coordonate, ale segmentelor corporale, în condiţii statice (de menţinere), sau dinamice (treceri
dintr-o poziţie în alta).

27
 Realizarea corectă a acestor elemente speciale este rezultanta acţionării complexe, pe baza
unor percepţii interne şi externe (percepţiile de echilibru - otoliţii din urechea internă,
propioreceptorii din muşchi şi articulaţii, percepţiile tactile şi vizuale) şi este condiţionată de
reprezentările elementelor respective şi de o serie de calităţi motrice (mobilitate, forţa de
susţinere a segmentelor şi forţa de menţinere a poziţiilor dorite). Pentru realizarea lor este
necesară şi o foarte bună coordonare neuromusculară care se perfecţionează prin repetări, şi are
la bază capacitatea de percepere a elementelor spaţio-temporale, a gradului de încordare şi
relaxare musculară, a vitezei de contracţie musculară, în funcţie de mişcarea de realizat.
Elementele de echilibru sunt frecvente în combinaţiile de dans, având grade de dificultate
diferite.
Cele mai des folosite poziţii de echilibru specifice gimnasticii ritmice sunt:
 poziţia „attitudé” – stând pe un picior, cu piciorul liber îndoit în unghi drept înainte
(fig. 4a) sau înapoi (fig.4b);
 poziţia „arabesque” – stând pe un picior, cu piciorul liber ridicat şi susţinut întins
înapoi (fig. 4c);
 poziţia „passé” – stând pe un picior, cu piciorul liber îndoit, cu vârful piciorului
sprijinit la nivelul genunchiului piciorului opus cu genunchiul piciorului liber orientat înainte –
„ passé înainte” (fig. 4d); cu genunchiul piciorului liber orientat în plan lateral – „passé
lateral” (fig. 4e);
 poziţia „sur le cou de pied” – stând pe un picior, cu piciorul liber îndoit, susţinut la
nivelul gleznei piciorului opus (fig. 4f).

a b c d e f
Fig. 4 Poziții de echilibru

Dificultatea poziţiilor şi mişcărilor de echilibru depinde de mărimea suprafeţei de sprijin,

de schimbarea poziţiei segmentelor corporale, a variaţiilor centrului de greutate pe verticală, dar
şi de timpul de menţinere.

28
BALANSĂRI - sunt mişcări de pendulare, care au o tehnică specială de execuţie bazată pe
capacitatea folosirii inerţiei de mişcare, în condiţii de alternanţă între contracţie musculară şi
relaxare. Execuţia lor presupune o bună mobilitate articulară, elasticitate musculară, capacitate de
relaxare reflexă a musculaturii antagoniste, precum şi o fină coordonare neuromusculară. După
modul de execuţie, balansările se împart în: balansări active; balansări pasive.
Balansările active sunt cele care se realizează prin contracţia permanentă a segmentului care
determină mişcarea iar balansările pasive încep cu o contracţie musculară iniţială puternică şi sunt
continuate, în mişcarea propriu-zisă, de balans, realizată prin relaxarea segmentului balansat şi
căderea liberă a acestuia, ca urmare a transformării energiei potenţiale în energie cinetică.
Finalizarea balansului se realizează prin creşterea treptată a contracţiei musculare a segmentului
balansat şi ridicarea acestuia într-o poziţie înaltă.
Balansările pot fi executate în arc de cerc, în cerc şi în opt, în planurile: frontal, sagital şi
orizontal și pot fi sistematizate astfel: balansări ale segmentelor corporale, balansări cu întregul
corp.
Balansări de braţe în arc de cerc - au caracteristica unei pendulări pasive, cu un braţ sau
cu ambele braţe, cu şi fără impuls iniţial, simultan sau succesiv, simetric sau asimetric, în plan
frontal, sagital sau orizontal, în care aspectul braţelor este controlat, deşi par relaxate. La
mişcarea braţelor pot participa şi celelalte segmente corporale, pentru creşterea amplitudinii
mişcării.
Balansări circulare de braţe - se execută amplu, asemănător unor rotări de braţe în diferite
planuri (frontal, sagital, orizontal), în care braţele sunt relaxate, dar controlate. Trunchiul poate
participa la mişcare în sensul amplificării ei. Balansări de braţe în opt - sunt mişcări combinate
a două balansări în cerc. Ele pot fi executate în acelaşi plan sau în planuri diferite. Axa cifrei opt,
descrisă de execuţia celor două cercuri legate, poate fi situată vertical sau orizontal, opt în
spirală, în care cele două cercuri sunt paralele în acelaşi plan şi opt frânt în care cele două cercuri
care alcătuiesc cifra opt sunt situate în planuri diferite.
Balansări de picioare înainte, înapoi şi lateral - sunt mişcări de pendulare executate în
arc de cerc, cu amplitudini diferite, din poziţii diverse, cu picioarele întinse sau îndoite.
Balansări de picioare în cerc - pot fi executate cu un picior - dintr-o poziţie înaltă – stând sau cu
ambele picioare (dintr-o poziţie joasă - aşezat). Balansări de picioare în opt - pot fi executate ca

29
şi în cazul balansărilor de picioare în cerc, cu un picior sau cu ambele picioare din diferite
poziţii.
Balansări de trunchi - sunt pendulări ale trunchiului ce pot fi executate în arc de cerc,
în cerc sau în opt, în plan sagital, frontal sau orizontal, executate din diferite poziţii înalte sau
joase.
Balansările cu întregul corp - sunt determinate de mişcări ale corpului care încep în
urma unei contracţii iniţiale ce deplasează bazinul în afara suprafeţei de sprijin, înainte, înapoi
sau lateral şi provoacă căderea trunchiului în direcţie opusă, urmată de transmiterea mişcării de
balans, capului şi braţelor, în direcţia proiectării bazinului, simultan cu trecerea greutăţii corpului
din stând în poziţia fandat, în direcţia mişcării. Balansările cu întregul corp pot fi executate spre
înainte, spre înapoi şi în plan lateral cu trecerea greutăţii corpului de pe un picior pe celălalt, pe
loc sau din deplasare.

VALURI - sunt mijloace specifice gimnasticii ritmice care au la baza execuţiei, rămânerea în urma
mişcării a segmentelor terminale (braţe, trunchi, cap) alternând relaxarea cu contracţia musculară.
Valurile sunt acţiuni motrice cu aspect ondulatoriu, în care articulaţiile segmentului care le realizează
intră succesiv într-o mişcare de îndoire, relaxare, întindere, transmisă sub formă de undă întregului
segment. În concluzie, în timp ce în unele articulaţii se produce îndoirea, în celelalte articulaţii se
realizează compensatoriu, întinderea.
Mişcarea de val nu trebuie confundată cu „arcuirea braţelor” - prin care se înţelege mişcarea de
îndoire, întindere a braţelor în care toate articulaţiile braţelor sunt în acelaşi timp îndoite apoi, simultan
întinse.
Realizarea valurilor presupune şi dezvoltă, în acelaşi timp, un înalt grad de coordonare
neuromusculară, o foarte bună mobilitate articulară şi elasticitate ligamentară şi musculară şi o bună
capacitate de relaxare reflexă.
Valurile pot fi sistematizate după partea sau părţile corpului care realizează mişcarea, astfel:
valuri pe segmente corporale, valuri cu întregul corp.
Valul de braţe reprezintă mişcarea ondulatorie transmisă de la umăr către extremitatea
segmentului. De fapt, această mişcare sub formă de undă, cuprinde, în mişcarea de îndoire – întindere,
numai articulaţia pumnului, în rest unduirea se obţine prin ridicarea sau coborârea succesivă a
umărului şi cotului. În timpul realizării valului lungimea braţului se modifică foarte puţin, spre

30
deosebire de „arcuirea braţelor" în care îndoirea simultană a tuturor articulaţiilor şi apoi întinderea
lor determină variaţii foarte mari ale lungimii acestuia.
Valul poate fi executat cu un braţ sau cu ambele braţe, pe loc sau din deplasare, cu sensul
mişcării spre înainte sau în plan lateral, jos sau sus. Valul cu ambele braţe poate avea acţiune
simultană (ambele braţe execută mişcarea în acelaşi timp, simetric) sau succesivă (deşi mişcarea se
execută în acelaşi timp, pare să fie transmisă de la un braţ la celălalt, ca urmare a pornirii mişcării în
sensuri opuse - în timp ce umărul unui braţ coboară, celălalt se ridică).
Valul de trunchi este o mişcare complexă, ondulatorie, realizată la nivelul coloanei
vertebrale. Pentru realizarea valului în formă specifică, amplă şi cursivă, trebuie acţionat pentru
creşterea mobilităţii coloanei vertebrale, a alternării corecte a relaxării cu încordarea musculară, a
respectării cerinţei de rămânere în urmă a capului în timpul mişcării trunchiului. Valul de trunchi
poate fi executat atât dintr-o poziţie înaltă (stând, stând depărtat), cât şi dintr-o poziţie joasă (pe
genunchi, pe genunchi - pe călcâie aşezat). Poziţia cea mai potrivită pentru învăţarea valului de
trunchi, dar şi cea mai folosită în execuţia valului de trunchi chiar în cadrul exerciţiilor, este: pe
genunchi - pe călcâie aşezat, braţele la spate, de mâini apucat.
Valul cu întregul corp este o mişcare de o complexitate şi mai mare de valul de trunchi,
atât prin creşterea numărului articulaţiilor care participă la mişcare, cât şi prin creşterea
dificultăţii de echilibrare prin reducerea suprafeţei de sprijin şi înălţarea centrului de greutate. La
valurile de corp, mişcarea poate fi transmisă sub formă de undă, de jos în sus (valul de corp
înainte) și de sus în jos (valul de corp înapoi). Valul de corp se mai poate executa şi în plan
lateral.
Valul de corp înainte se execută dintr-o poziţie specifică, „pregătitoare" pentru val - stând
cu genunchii uşor îndoiţi, trunchiul înclinat înainte cu spatele rotunjit, braţele relaxate, dar
controlate, cu coatele rotunjite, încadrează capul aplecat înainte - mişcarea începe odată cu
proiectarea genunchilor înainte, simultan cu ridicarea călcâielor de pe sol, braţele coboară
conduse cu coatele, palmele răsucite în sus, pe lângă coapse. Mişcarea genunchilor se transmite
coapselor şi bazinului, apoi coloanei vertebrale care se extinde simultan cu întinderea
genunchilor, ridicarea pe vârfuri şi ridicarea braţelor prin înapoi, sus.
Valul de corp înapoi presupune transmiterea mişcării ondulatorii de sus în jos. Din poziţia
stând pe vârfuri, braţele sus - braţele coboară înapoi simultan cu extensia capului şi a trunchiului
urmată de îndoirea genunchilor, rotunjirea spatelui şi aplecarea capului înainte, încadrat de braţe.

31
 Valul de corp lateral păstrează caracteristicile valului înainte de transmitere a mişcării
ondulatorii de jos în sus, lateral (dreapta sau stânga).

ÎNVÂRTIRI - sunt mişcări de rotaţie ale corpului în jurul axei sale verticale. Ele se caracterizează
prin îmbinarea perfectă a menţinerii corpului în echilibru, pe o suprafaţă redusă de sprijin, cu forţa de
rotaţie. Mărimea lor se calculează în grade, o învârtire completă având 3600. Necesitatea echilibrării
corpului pe o bază de susţinere redusă, cu menţinerea segmentelor în poziţii variate în timpul
învârtirii, cât şi necesitatea de a frâna forţa inerţiei de rotaţie a corpului în momentul dorit, duc la
formarea unor calităţi fizice şi psihice deosebite. Astfel, echilibrarea corpului în aceste condiţii
neobişnuite, contribuie la o activare neuromusculară superioară a executantelor, formează capacitatea
de reglare fină a gradului de contracţie a diferitelor grupe musculare şi o bună orientare în spaţiu.
Dezvoltând în mod deosebit, pe o treaptă superioară, funcţia de echilibru, formează o coordonare
fină neuromusculară şi contribuie în acelaşi timp la dezvoltarea voinţei şi stăpânirii de sine.
În structura învârtirilor se deosebesc trei faze componente care se succed: preparaţia; faza de
impulsie; oprirea din învârtire.
Executarea învârtirilor sub unghiuri de diferite mărimi, prin procedee tehnice variate, determină
împărţirea acestei grupe de mişcări în: întoarceri şi piruete.
ÎNTOARCERILE sunt mişcări sau schimbări de direcţie în timpul cărora are loc o învârtire
continuă a corpului de până la 3600. După modul de execuţie, întoarcerile pot fi sistematizate astfel:
Întoarceri de pe un picior pe celălalt - caracteristica întoarcerilor din aceasta grupă constă în
faptul că fiecare întoarcere este alcătuită din mai multe învârtiri succesive ce se pot executa pe
loc sau cu deplasare, de câte 450, 900 sau 1800.
Întoarcere cu paşi succesivi - se execută prin păşiri succesive pe vârfuri, pe loc, efectuând
pe fiecare pas, câte o întoarcere de 45 0 - 1800, spre dreapta sau stânga, braţele fiind orientate în
direcţia opusă învârtirii. Păşirea se realizează prin încrucişarea piciorului liber peste piciorul de
partea întoarcerii.
Întoarcere cu pas arcuit - poziţia de plecare: stând pe vârfuri, braţele îndoite mâinile pe
şolduri. Mişcarea începe odată cu ridicarea unui picior de pe sol, păşire pe acest picior, de pe vârf
pe toată talpa, simultan cu rotaţia corpului de 450– 900 spre piciorul de bază. Urmează îndoirea
piciorului pe care s-a păşit, simultan cu trecerea greutăţii corpului pe acesta, odată cu sprijinirea
piciorului liber la nivelul gleznei piciorului opus. În continuare, greutatea corpului este trecută pe

32
piciorul posterior pe vârf, odată cu ridicarea piciorului liber la 250 de pe sol, mişcarea fiind
continuată printr-o nouă păşire. Mişcarea de rotaţie este transmisă întregului corp şi este
favorizată de tripla extensie a piciorului de bază, piciorul anterior fiind ridicat înainte la 25 0 de la
sol, pregătit pentru executarea următoarei întoarceri.
Întoarcere înlănţuită - „chaine” - este o formă superioară a întoarcerii prin paşi succesivi
şi se realizează din poziţia stând pe un picior, cu celălalt picior sprijinit înainte pe vârf, braţul de
partea piciorului dinainte, susţinut rotunjit înainte, celălalt braţ susţinut lateral. Pas înainte pe
vârful piciorului dinainte, cu întoarcere de 1800, urmat de încă o întoarcere de 180 0 lateral, pe
vârful celuilalt picior. În timpul întoarcerii, braţul din direcţia deplasării este dus înainte, iar
celălalt braţ, printr-o mişcare de urmărire, se apropie de el în poziţia I, capul porneşte ultimul în
rotaţie şi ajunge primul, cu privirea orientată spre un punct imaginar. Acest element se
realizează, de obicei, sub forma unei înlănţuiri de întoarceri succesive de câte 180 0 în acelaşi
sens, cu deplasare laterală, în linie dreaptă sau pe semicerc.
Întoarceri pe ambele picioare - învârtirea corpului pe ambele picioare.
Întoarcere prin învăluire - se execută din poziţia stând pe un picior, cu celălalt picior
sprijinit lateral pe vârf, braţele lateral. Pas încrucişat înaintea sau înapoia piciorului de bază,
odată cu coborârea braţelor încrucişate înainte jos şi îndoirea uşoară a genunchilor. Urmează
întinderea picioarelor, cu ridicare pe vârfuri şi întoarcerea de 180 0 sau 3600 pe ambele picioare,
braţele se ridică prin înainte sus, rotunjite. Oprirea din întoarcere se realizează prin coborârea
călcâielor pe sol şi a braţelor lateral.
Întoarceri pe un picior - învârtirea corpului se face pe vârful unui picior, celălalt picior fiind
balansat sau menţinut în diferite poziţii de echilibru.
Întoarcere cu balansarea unui picior – „fouetté” - se execută din poziţia stând cu braţele
lateral. Pas înainte pe un picior, pe vârf, urmat de balansarea celuilalt picior înainte întins, cu
ridicarea braţelor prin înainte sus, după care urmează întoarcerea corpului de 1800 prin acţiunea
rapidă (aproape simultană) a bazinului, umerilor şi a capului. Piciorul liber trebuie menţinut în
timpul întoarcerii la înălţimea la care a fost balansat, braţele rotunjite sus. Oprirea se realizează
prin coborârea călcâiului pe sol, însoţită de o uşoară îndoire a piciorului de bază şi menţinerea
înapoi a piciorului liber, braţele coboară lateral.
Întoarcere lentă pe un picior

33
Stând pe un picior - întins sau îndoit - cu piciorul liber susţinut în diferite poziţii („sur lé cou de
pied”, „passé”, „arabesque”, „attitudé”, „a la secondé”) - ridicări succesive ale călcâiului de pe
sol şi rotaţii din articulaţia gleznei, realizează mişcări de întoarcere de 45 0 sau 900, pe vârful
piciorului de sprijin. Linia umerilor şi a bazinului trebuie menţinute în plan frontal. Braţele, în
poziţia de plecare, sunt menţinute rotunjite înainte, iar în momentul ridicării pe vârf a piciorului
de sprijin braţul de partea întoarcerii se deschide şi imprimă mişcare de rotaţie corpului, în
direcţia dorită.
Întoarceri pe genunchi - sunt folosite de obicei în vederea schimbărilor de direcţie sau trecerilor
dintr-o poziţie joasă într-o poziţie înaltă şi invers. Pot fi executate de pe un genunchi pe celălalt,
pe ambii genunchi şi pe un singur genunchi.
Întoarceri din poziţia aşezat - se caracterizează prin faptul că învârtirea corpului se realizează
din poziţia aşezat, cu menţinerea segmentelor în diferite poziţii. Pentru ca învârtirea să se poată
efectua cu uşurinţă, este necesar să se creeze o bază de susţinere cât mai mică, cu efect asupra
micşorării forţei de frecare. Dificultatea întoarcerilor din aşezat este determinată de menţinerea
corpului în echer sub un unghi cât mai mic şi intrarea corpului în rotaţie. În poziţia aşezat este
redusă considerabil posibilitatea de acţiune a segmentelor în scopul învârtirii corpului fără
atingerea solului. Echilibrarea corpului este mult uşurată de faptul că centrul de greutate se
găseşte chiar pe suprafaţa de sprijin.
Întoarceri din poziţia culcat - rar întâlnite în combinaţii, se execută din poziţia culcat înainte cu
corpul în extensie - împingeri succesive cu mâinile în sol imprimă mişcarea de întoarcere la
nivelul solului.
PIRUETELE sunt mişcări de rotaţie sau învârtiri continui ale corpului de cel puţin 360 0. Piruetele
se realizează de cele mai multe ori din preparaţie sau prin păşire, atât pe piciorul drept cât şi pe
cel stâng. Preparaţia – stând fandat înainte cu braţul de partea piciorului sprijinit înainte –
susţinut rotunjit înainte, braţul opus piciorului dinainte – susţinut lateral. După modul de execuţie
piruetele pot fi sistematizate astfel:
a) piruete pe un picior cu celălalt picior susţinut în diferite poziţii: pirueta „sur lé cou de pied”, pirueta
„passé” (pirueta „passé” înainte, pirueta „passé” lateral), pirueta „tire-bouchon”, pirueta „arabesque”,
pirueta „a la secondé”, pirueta „attitudé”.
b) piruete de pe un picior pe celălalt: pirueta „pique” ;
c) piruete pe ambele picioare;

34
d) piruete pe genunchi: piruete pe un genunchi, piruete pe ambii genunchi;
e) piruete din poziţia aşezat: piruete cu corpul îndoit în echer, piruete pe o coapsă.
Piruete pe un picior, cu celălalt picior menţinut în diferite poziţii
Caracteristica piruetelor pe un picior este determinată de faptul că învârtirea corpului se
realizează pe vârful unui picior, celălalt picior fiind susţinut întins sau îndoit în diferite poziţii de
echilibru. Aceste piruete primesc denumirea poziţiilor de echilibru în care este susţinut piciorul
liber.
Pirueta „sur lé cou de pied” - cu piciorul liber îndoit şi sprijinit cu vârful pe glezna
piciorului opus. Se execută după luarea poziţiei de preparaţie - impulsie pe piciorul dinapoi cu
trecerea greutăţii corpului pe piciorul dinainte, pe vârf, urmată de ridicarea piciorului liber în
poziţia „sur lé cou de pied”. Braţele se ridică prin lateral sus. Această poziţie trebuie menţinută
tot timpul învârtirii, oprirea realizându-se prin coborârea călcâiului pe sol şi a braţelor lateral.
Păstrând aceeași tehnică de execuție se realizează și celelalte piruete pe un picior („passé”
lateral / înainte - cu piciorul liber îndoit, cu vârful sprijinit la nivelul genunchiului piciorului
opus; „arabesque” - cu piciorul liber ridicat întins înapoi; „a la secondé”cu piciorul liber
întins înainte/ „a la secondé” cu piciorul liber ridicat întins lateral; „attitudé” - cu piciorul
liber ridicat îndoit înapoi; „attitude înainte sau tire-bouchon”
Piruete de pe un picior pe celălalt – au ca și caracteristică faptul că în timpul învârtirii se
realizează trecerea greutăţii corpului de pe un picior pe celălalt, mai întâi pe vârful unui picior,
simultan cu învârtirea corpului şi apoi pe toată talpa piciorului liber, odată cu oprirea din
învârtire.
Pirueta „piqué” - păşire pe vârful unui picior, cu celălalt picior îndoit lateral sprijinit la
nivelul genunchiului piciorului opus, se execută de obicei înlănţuită în linie dreaptă sau pe
semicerc. Poziţia de plecare este stând pe un picior, celalalt picior sprijinit înainte pe vârf, braţul
de aceeaşi parte susţinut rotunjit înainte, celălalt braţ susţinut lateral. Întoarcere de 90 0 spre
piciorul dinainte, urmată de pas înainte pe vârful acestui picior, celălalt picior sprijinit îndoit în
poziţia „passé” lateral. Braţul de partea întoarcerii, înainte rotunjit, celalalt lateral. Mişcarea
continuă cu învârtirea corpului, care este accelerată de balansul orizontal al braţului din lateral în
poziţia a II-a, apropiindu-1 pe celălalt. Oprirea din piruetă se face prin aşezarea piciorului liber
înapoi în „demi-plié”, simultan cu trecerea greutăţii pe el, celălalt picior ridicat întins înainte,
poziţia braţelor identică fazei de preparaţie.

35
Piruete pe ambele picioare - caracteristica acestor piruete este determinată de faptul că axa
verticală de învârtire a corpului este pe un picior, celălalt picior menţinut apropiat de piciorul de
bază păstrează un contact permanent cu solul printr-o atingere uşoară cu vârful. Piruetele pe
ambele picioare se execută cu menţinerea genunchilor întinşi şi îndoiţi sau cu întinderea şi
îndoirea lor treptată. De asemenea, în timpul acestor piruete trunchiul poate fi menţinut controlat
pe verticală, în extensie sau îndoit în diferite direcţii. În cazul piruetelor cu trunchiului îndoit,
este necesară proiectarea centrului de greutate în direcţia opusă, iar la piruetele cu trunchiul în
extensie, centrul de greutate este proiectat spre înainte.
Piruete pe genunchi – au ca și caracteristică faptul că punctul de sprijin al corpului în timpul
învârtirii se află pe genunchi, cu gambele ridicate de pe sol, în scopul reducerii forţei de frecare,
cu efect pozitiv asupra învârtirii corpului. Ele pot fi executate pe un singur genunchi, cu celalalt
picior întins sau îndoit în diferite poziţii de echilibru, trunchiul pe verticală sau îndoit lateral și
pe ambii genunchi cu trunchiul pe verticală, în extensie sau îndoit lateral, se caracterizează prin
repartizarea greutăţii corpului pe genunchiul de pe partea învârtirii, genunchiul celuilalt picior
menţinându-se apropiat, cu atingerea uşoară a solului.

Piruete din poziţia aşezat - tehnica acestor piruete se deosebeşte de cea a întoarcerilor din
aşezat doar prin faptul că învârtirile depăşesc 360 0. Pentru realizarea optimă a piruetelor din
aşezat este necesară o creştere a forţei de susţinere a corpului îndoit, în echer şi a impulsului care
imprimă rotaţia corpului. Aceste piruete pot fi executate cu corpul în echer, trunchiul şi
picioarele putând fi întinse sau îndoite.

SĂLTĂRI ŞI SĂRITURI ARTISTICE

Sunt caracterizate de proiectarea corpului în întregime în aer, în urma unei contracţii
energice a membrelor inferioare, precedată de o îndoire a lor. Dinamismul şi efortul mare,
solicitat de execuţia săltărilor şi săriturilor artistice, influenţează în mod deosebit aparatele
cardiovascular, respirator, sistemul osteo-ligamentar şi nervos. În funcţie de amplitudinea
zborului, elementele acestei grupe sunt împărţite în săltări şi sărituri.
SĂLTĂRILE ARTISTICE sunt elemente corporale ce se caracterizează printr-un elan redus sau,
de cele mai multe ori, absent şi printr-o fază de zbor cu o durată scurtă, cu o deplasare a corpului
în spaţiu relativ redusă. În această grupă intră diversele forme de paşi săriţi, paşi săltaţi şi unele
sărituri mici din dansul clasic, dar şi desprinderile cunoscute sub denumirea de sărituri ca

36
mingea. Importanţa acestei grupe este deosebită deoarece săltările sunt folosite ca elemente de
legătură şi ca elemente de elan pentru săriturile artistice mari. Sistematizarea săltărilor poate fi
realizată în funcţie de existenţa sau lipsa deplasărilor, astfel: săltări pe loc: simple, cu întoarcere;
săltări în deplasare: în aceeaşi direcţie, cu schimbarea direcţiei.
Săltările pot fi sistematizate şi după natura impulsului şi a aterizării, astfel: săltări cu impulsie pe
ambele picioare şi aterizare pe ambele picioare; săltări cu impulsie pe ambele picioare şi
aterizare pe un picior; săltări cu impulsie pe un picior şi aterizare pe ambele picioare; săltări cu
impulsie pe un picior şi aterizare pe acelaşi picior; săltări cu impulsie pe un picior şi aterizare
pe piciorul opus.
SĂRITURILE ARTISTICE în funcţie de direcţia de lansare, pot fi:
- sărituri pe verticală – pe parcursul zborului deplasarea corpului este verticală sau are o
traiectorie mai mică de 900, iar aterizarea se realizează pe locul de impulsie sau foarte aproape de
acesta;
- sărituri longitudinale – pe parcursul zborului, corpul se deplasează pe o traiectorie mai mare
de 900, iar aterizarea se face cât mai departe de locul de impulsie.
În funcţie de posibilităţile de execuţie a unor acţiuni în timpul fazei de zbor, săriturile pot fi
împărţite în:
- sărituri simple – constau dintr-o singură acţiune efectuată în timpul fazei de zbor;
- sărituri compuse – presupun efectuarea mai multor acţiuni în faza de zbor.
După modul de realizare a fazei pregătitoare şi impulsiei se împart în:
- sărituri fără balans pregătitor;
- sărituri cu balans pregătitor.
SĂRITURI ARTISTICE FĂRĂ BALANS PREGĂTITOR
Sărituri cu impulsie şi aterizare pe ambele picioare - atât impulsia, cât şi aterizarea se
realizează pe ambele picioare, păstrând particularităţile tehnice ale fazelor componente analizate
anterior, în această grupă sunt incluse săriturile: dreaptă, dreaptă cu întoarcere, în echer, în
extensie, în semi-sfoară, în sfoară, cu genunchii îndoiţi, cuib etc.
Săritură dreaptă - în faza de zbor, corpul este perfect controlat, cu toate articulaţiile
întinse, aterizarea făcându-se pe locul desprinderii. Se execută din poziţia stând cu braţele lateral
- ridicare pe vârfuri, urmată de „demi-plié”, cu coborârea braţelor, trunchiul pe verticală,
impulsie pe ambele picioare, simultan cu balansarea braţelor prin înainte sus, desprindere cu

37
înălţarea corpului pe verticală, cu toate articulaţiile întinse. Aterizarea se realizează pe locul de
impulsie cu „demi-plié” pe ambele picioare, luându-se contactul de pe vârfuri pe toată talpa
odată cu coborârea braţelor prin înainte jos.
Săritură dreaptă cu întoarcere - tehnica acestei sărituri se deosebeşte de cea a săriturii
drepte prin aceea că în momentul impulsiei se imprimă corpului şi o mişcare de întoarcere de 900,
1800, 3600 sau chiar mai mult. Mişcarea de întoarcere este asigurată de acţiunea capului în
direcţia dorită, care se transmite umerilor, bazinului şi picioarelor. În timpul întoarcerii întregul
corp trebuie să fie controlat, urmărindu-se menţinerea liniei umerilor şi a bazinului în plan
frontal.
Săritură semisfoară - după impulsie pe ambele picioare, desprinderea corpului de pe sol,
urmată de extensia trunchiului prin proiectarea pieptului înainte şi balansarea unui picior întins
înapoi, celălalt îndoit înainte, atinge cu vârful coapsa piciorului dinapoi. Braţul opus piciorului
îndoit este ridicat înainte, celălalt lateral, privirea este orientată peste umărul braţului dinainte.
Această poziţie trebuie menţinută tot timpul fazei de zbor. Înainte de aterizare corpul revine pe
verticală. Aterizarea trebuie să se efectueze pe ambele picioare, luându-se contactul de pe vârfuri
pe toată talpa.
Săritura sfoară - se deosebeşte de săritura dreaptă prin faptul că după desprindere, în
timpul înălţării, picioarele sunt deschise în plan sagital (un picior înainte, celălalt înapoi), sau
lateral (în plan frontal), printr-un balans amplu şi energic. Braţele pot fi susţinute lateral, înainte,
sau în alte poziţii, iar la aterizare braţele coboară pe lângă corp.
Săritura dreaptă cu ghemuire (săritura ghemuită)
Se deosebeşte de săritura dreaptă prin aceea că, după desprindere, genunchii se îndoaie şi se
ridică spre piept printr-o mişcarea scurtă şi energică. În momentul maxim al înălţării, corpul se
găseşte cu trunchiul controlat pe verticală, cu genunchii apropiaţi şi îndoiţi spre piept, vârfurile
întinse şi orientate în jos, braţele putând fi menţinute în diferite poziţii (lateral, sus etc.). În partea
descendentă a fazei de zbor, genunchii se întind, astfel încât corpul se găseşte cu toate
articulaţiile întinse la aterizare. Aterizarea se realizează prin luarea contactului vârfurilor cu solul
după care se trece pe toată talpa.
Săritura cuib cu ambele picioare / cu un picior
Se realizează printr-o extensie pronunţată a corpului, cu arcuirea accentuată a coloanei vertebrale
şi ridicarea coapselor / coapsei mult spre înapoi.

38
După impulsia efectuată pe ambele picioare, urmează înălţarea corpului simultan cu balansarea
braţelor prin înainte sus, extensia mare a corpului la nivelul coloanei vertebrale, cu ducerea
coapselor / coapsei mult înapoi, cu genunchii / genunchiul îndoiţi / îndoit astfel încât să atingă
capul cu vârfurile / vârful sau chiar să-1 depăşească. Această poziţie trebuie menţinută tot timpul
fazei de zbor, depărtarea genunchilor uşurând realizarea arcuirii accentuate a corpului în cazul
săriturii cuib cu ambele picioare. În continuare, corpul se redresează în vederea realizării unei
aterizări corecte. Pentru echilibrarea corpului la aterizare, se recomandă ducerea braţelor prin
înainte lateral.
Sărituri cu impulsie pe ambele picioare şi aterizare pe un picior - se caracterizează prin
impulsia care se efectuează pe ambele picioare, urmată de zbor şi de aterizare departe de locul
desprinderii, spre înainte, înapoi sau lateral. Aceste sărituri sunt cunoscute sub numele de
„sissonne”.
Săritura” sissonne ouvert ” (deschis) înainte
Se execută din poziţia a V-a, braţele susţinute în poziţia I - „demi-plié” cu împingere în sol şi
desprindere în sus şi spre înainte. Piciorul dinapoi se balansează întins înapoi, celălalt rămâne
perpendicular cu solul în faza de zbor, trunchiul este uşor înclinat înainte, braţul opus piciorului
dinainte este susţinut înainte, celălalt lateral. Urmează aterizarea în „demi-plié” pe piciorul
dinainte, departe de locul desprinderii, menţinând piciorul dinapoi ridicat întins.
Săritura sissonne deschis înainte se poate efectua şi cu schimbarea picioarelor în faza de zbor.
Astfel, după impulsie, piciorul dinapoi se balansează înainte pentru aterizare, iar celalalt înapoi
întins.
Săritura „sissonne ouvert ” lateral
Se deosebeşte ca tehnică de execuţie a săriturii descrise anterior prin aceea că, după impulsie şi
înălţare, corpul se deplasează lateral, simultan cu balansarea piciorului dinapoi lateral, opus
sensului de deplasare, corpul fiind uşor înclinat în direcţia deplasării. Braţul de partea în care se
realizează săritura se balansează în plan frontal, prin înainte sus, celălalt braţ rămâne susţinut
lateral.
Săritura” sissonne ouvert” înapoi
Se execută cu deplasare spre înapoi pe piciorul din aceeaşi direcţie, iar piciorul celălalt se
balansează întins înainte, simultan cu înclinarea uşoară a trunchiului înapoi, braţele se ridică prin
înainte - sus.

39
 Săritura „sissonne fermé” ( închis)
Ca tehnică de execuţie, este asemănătoare săriturii „sissonne” deschis, dar, indiferent de direcţia
în care se execută săritura (înainte, lateral, înapoi) imediat după aterizare, piciorul liber se
apropie şi se închide în poziţia a V-a.
SĂRITURI ARTISTICE CU BALANS PREGĂTITOR se realizează cu impulsie pe un
singur picior, desprindere de pe sol şi proiectarea corpului în aer, pe o traiectorie cât mai înaltă,
aterizarea efectuându-se pe aceeaşi bază de sprijin sau departe de locul de impulsie, în funcţie de
tipul săriturii. Săriturile artistice cu balans pregătitor sunt sistematizate astfel:
Sărituri cu impulsie pe un picior şi aterizare pe ambele picioare
Această grupă cuprinde un număr redus de sărituri, caracterizate prin desprindere de pe sol sub
un unghi de 900, pe o traiectorie mică pe verticală. Cele mai reprezentative pentru această grupă
sunt săriturile „assemblé”.
Săritura assemblé înainte - se execută din poziţia a V-a, braţele susţinute lateral - demi-
plié cu alunecarea pe sol a piciorului dinapoi şi ridicarea lui întins lateral sub un unghi de cel
puţin 450. Spre sfârşitul acestei ridicări, piciorul de impulsie se întinde printr-o impulsie energică
în sol, care provoacă proiectarea corpului în aer pe verticală, braţele putând fi susţinute în diferite
poziţii simetrice sau asimetrice. Aterizarea se realizează pe ambele picioare în demi-plié în
poziţia a V-a, înaintea locului de impulsie, piciorul liber care s-a deschis dinapoi se aşează
înainte.
Săritura assemblé înainte cu întoarcere
Cunoscută sub numele de assemblé en tournent”, se deosebeşte de săritura descrisă anterior
printr-o acţiune de întoarcere de 1800 sau 3600 în timpul fazei de zbor, transmisă corpului chiar
din momentul impulsiei. În cazul acestei sărituri, piciorul liber se ridică oblic înainte, în faza
ascendentă a traiectoriei şi se apropie de celălalt picior printr-o mişcare rapidă în faza
descendentă pentru a pregăti aterizarea pe ambele picioare. Pentru însuşirea acestei mişcări este
necesară cunoaşterea săriturii assemblé înainte şi a săriturii drepte cu întoarcere.
Săritura assemblé înapoi

40
Diferă de săritura „assemblé” înainte prin faptul că piciorul de impulsie este cel dinapoi, piciorul
liber se ridică lateral şi se închide poziţia a V-a înapoi, departe de locul de impulsie.
Sărituri cu desprindere şi aterizare pe acelaşi picior - caracterizate în general prin
desprinderea corpului de pe sol sub un unghi de 900, cu traiectorie înaltă şi aterizare pe locul
desprinderii, pe acelaşi picior.
Săritura deschisă - se execută din poziţia stând, braţele lateral - pas înainte pe un picior în
demi-plié, urmat de balansarea piciorului liber întins înapoi. Spre sfârşitul acestui balans se face
impulsia prin întinderea piciorului de sprijin, după care urmează desprinderea pe verticală,
ajungând în faza de zbor în poziţia arabesque, poziţie menţinută şi în momentul aterizării, braţele
în diferite poziţii.
Aterizarea se realizează pe piciorul de impulsie, fără deplasare de pe locul impulsiei.
Săritura închisă - se execută din poziţia stând cu braţele lateral - pas înainte pe un picior în
demi-plié şi balansarea celuilalt picior îndoit înainte sub un unghi obtuz. Spre sfârşitul acestui
balans se execută impulsia prin întinderea piciorului aflat în demi-plié, urmată de desprinderea
de pe sol, simultan cu balansarea braţelor de jos prin înainte sus şi rotunjirea spatelui. Urmează
aterizarea pe piciorul de impulsie, fără deplasare de pe locul desprinderii, cu menţinerea
piciorului liber înainte îndoit, spatele rotunjit, braţele sus.
Săritura fouetté– săritură la balans înainte cu întoarcere 180 0. Se execută din poziţia
stând, braţele lateral - pas înainte pe un picior în demi-plié şi balansarea celuilalt picior întins
înainte şi răsucit în exterior. Spre sfârşitul balansării se face impulsia şi desprinderea de pe sol,
cu trunchiul pe verticală, simultan cu balansarea braţelor de jos prin înainte sus rotunjite, după
care urmează întoarcerea rapidă a corpului, de 1800 în jurul axului longitudinal al corpului, spre
piciorul de impulsie, cu menţinerea celuilalt picior întins înapoi. Întoarcerea corpului se obţine
prin proiectarea bazinului spre înainte, simultan cu întoarcerea rapidă a corpului şi umerilor.
Aterizarea se face pe piciorul de impulsie, fără deplasare de pe locul desprinderii, cu menţinerea
piciorului liber ridicat înapoi, braţele coboară lateral.
Săritura cabriole înainte - săritură cu lovirea gambelor înainte - se execută din poziţia
stând, braţele lateral - păşire spre înainte pe un picior în „demi-plié”, urmat de balansarea
celuilalt picior înainte, impulsie cu desprindere de pe sol pe verticală. Imediat după impulsie,
piciorul de bătaie se balansează energic şi rapid spre celălalt picior, astfel încât, în punctul
maxim al înălţării picioarelor se apropie şi se lovesc la nivelul vârfurilor. Simultan cu lovirea

41
picioarelor, pentru echilibrarea corpului, trunchiul se înclină uşor spre înapoi, imediat, picioarele
se deschid prin ridicarea celui de deasupra, care se menţine înainte sus până la aterizare şi
coborârea celuilalt pe care se efectuează aterizarea, fără deplasare de pe locul desprinderii.
Braţele se ridică prin înainte sus, unde se menţin până la aterizare, iar în momentul aterizării se
deschid lateral.
Săritura cabriole înapoi – săritură cu lovirea gambelor înapoi
Tehnica de execuţie seamănă cu cea a săriturii „cabriole” înainte, cu deosebirea că piciorul liber
se balansează spre înapoi, trunchiul fiind în extensie. Apropierea picioarelor se face în direcţia
balansului piciorului liber.
Săritura cabriole lateral - săritură cu lovirea gambelor lateral
Structura tehnică a săriturii „cabriole” lateral este asemănătoare cu cea a săriturii „cabriole”
înainte, cu deosebirea că se pleacă în săritură cu un pas încrucişat, iar picioarele se balansează
întinse sau îndoite şi se lovesc lateral spre dreapta sau spre stânga.
Sărituri cu desprindere de pe un picior şi aterizare pe celălalt picior – sunt caracterizate de
efectuarea desprinderii de pe sol sub un unghi de 90°, pe o traiectorie înaltă, în timp ce altele sunt
caracterizate printr-o desprindere sub un unghi mai mic de 90°, pe o traiectorie lungă.
Săritura jété
Se execută din poziţia stând, braţele lateral - păşire spre înainte pe un picior în demi-plié
continuată de balansarea celuilalt picior întins lateral, desprindere de pe sol cu trecerea greutăţii
corpului spre piciorul de balans, celălalt picior fiind ridicat întins lateral. Aterizarea se realizează
pe piciorul de balans, cu ducerea celuilalt picior în poziţia sur le cou de pied.
Săritură cu forfecarea picioarelor întinse înainte
Se execută din poziţia stând, braţele lateral - păşire spre înainte pe un picior urmată de
balansarea amplă a celuilalt picior întins înainte. Spre sfârşitul acestui balans se efectuează o
impulsie cu desprindere pe verticală, iar în faza de înălţare se balansează piciorul de impulsie
înainte întins, simultan cu coborârea celuilalt pe care se efectuează aterizarea. Trunchiul trebuie
să fie uşor înclinat spre înapoi, braţele menţinute lateral sau pot fi ridicate prin înainte sus.
Aterizarea se face pe piciorul de balans, fără deplasare de pe locul de desprindere, cu menţinerea
celuilalt picior ridicat înainte, trunchiul pe verticală.
Săritura pisicii - săritură cu forfecarea picioarelor îndoite înainte

42
Pentru realizarea acestei sărituri, forfecarea picioarelor înainte se realizează cu picioarele îndoite.
Piciorul liber se balansează întins înainte, apoi se îndoaie, urmat de ridicarea celuilalt picior
îndoit, în momentul maxim al înălţării având loc forfecarea picioarelor îndoite datorită coborârii
piciorului de impulsie. O formă simplă a săriturii descrise se efectuează cu îndoirea directă a
piciorului liber, fără ca în prealabil să se balanseze întins înainte. În acest caz forfecarea
picioarelor se realizează după balansarea scurtă a picioarelor îndoite înainte.
Săritura enjambé/ săritura pas - săritură cu deschidere în sfoară
Se execută din poziţia stând, braţele lateral - păşire spre înainte pe un picior şi balansarea
energică a celuilalt picior înainte. Spre sfârşitul acestui balans are loc o impulsie, urmată de
desprindere şi înălţarea corpului în sus şi spre înainte, simultan cu ridicarea piciorului de
impulsie înapoi, astfel încât picioarele întinse să ajungă în sfoară. Urmează aterizarea pe piciorul
dinainte, departe de locul desprinderii, cu menţinerea celuilalt picior înapoi întins. Braţele, în
timpul săriturii, se menţin în diferite poziţii sau realizează balansuri în arc de cerc sau în cerc.
Săritura pas cu développé
Se deosebeşte de săritura „pas” prin aceea că balansarea piciorului liber se realizează prin
îndoirea şi întinderea energică a acestuia, în faza de zbor. O formă simplificată a săriturii pas cu
développé este cea cu menţinerea prelungită a poziţiei passe înainte pe parcursul fazei de zbor.

1.5. Lucruri neștiute despre dans

Dansul este vechi de 9000 de ani // Prima dovadă arheologică în privința dansului provine
de la picturile rupestre din India, vechi de 9000 de ani.
Dansul arde multe calorii // Dansul este o formă distractivă de mișcare care poate
înlocui cu succes un program intens de activitate sportivă. Studiile arată că o oră de dans poate
arde între 500 și 700 de calorii! Dansatorii profesioniști pot arde într-un spectacol de balet, de 3
ore, atâtea calorii cât un atlet care aleargă 28 de kilometri sau cât un fotbalist într-un meci!
Dansul prezintă efecte terapeutice // Psihologi, terapeuți și instructori din lumea
întreaga folosesc dansul ca mijloc terapeutic. Instituții medicale de prestigiu au cercetat efectele
dansului asupra sănătății fizice și psihice, iar concluziile au fost uimitoare. Dansul redă echilibrul
interior, reface energia organismului, crește imunitatea și tratează eficient depresia ori anxietatea.
De asemenea, prin dans scade riscul de boli și complicații cardiovasculare, iar diabetul este

43
ameliorat. Neurologii și psihiatrii au sesizat efectele pozitive ale dansului și asupra creierului. Se
pare că această activitate îmbunătățește funcțiile cerebrale, memoria și previne apariția bolii
Alzheimer.
Dansul este cel mai bun exercițiu // Un studiu realizat de o echipă de cercetători
italieni demonstrează că dansul este cea mai bună formă de mișcare pentru trup și minte. Dansul
este superior oricărei forme de exercițiu fizic pentru menținerea sănătății inimii.
Dansul este instinctiv // Mișcarea ritmică a corpului este instinctivă. Aceasta se
combină, conștient sau nu, cu ritmurile naturii. Priviți copiii mici cum își manifestă emoțiile pe
melodiile preferate.
Pot dansa chiar și persoanele cu dizabilități // Cursurile de dans special concepute
pentru persoanele cu dizabilități sunt foarte populare în Europa. Există chiar concursuri de dans
pentru astfel de persoane!
Aproape nu exista limită de vârstă pentru a dansa // De cum stă în picioare, omul
poate dansa până la venerabile vârste. Un exemplu îl reprezintă cazul lui John Lowe, care a
început cursurile de balet la 79 de ani, iar la vârsta de 91 de ani încă dansează.
Dansul este o adevărată terapie de cuplu // Această formă de mișcare întărește
comunicarea în cuplu, testează limitele, crește încrederea între parteneri și îi ajută pe cei doi să se
cunoască mai bine.
Dansul dezvoltă raporturile cu mediul // Inițial, prin dans, ne concentram asupra
propriei persoane, ca mai apoi să devenim mult mai conștienți de mediul înconjurător. Dansatorii
profesioniști au vederea periferică foarte dezvoltată, mai mult chiar decât pictorii.
Dansul îmbunătățește digestia // Multe dintre tulburările digestive își găsesc remediul
în dans. Această formă de mișcare stimulează majoritatea mușchilor din corp, inclusiv cei aflați
în zona abdominală. Mișcările ritmice se transmit sistemului digestiv, în acest fel tranzitul
intestinal este îmbunătățit și multe din tulburările abdominale dispar.
Dansul ne face mai fericiți // Nu este de mirare că cei care au intrat în lumea dansului
nu mai renunță niciodată la această pasiune. Studiile arată că în timpul dansului, crește secreția
de endorfine la nivelul creierului. Endorfinele sunt supranumite și „hormonii fericirii”, fiind
răspunzătoare de starea de bine. Dansați pentru a alunga tensiunile, dansați pentru a fi mai
fericiți!

44
 CAPITOLUL 2

CARACTERISTICI GENERALE ALE DANSULUI TERAPEUTIC

”Dansează când rănile îți sunt deschise. Dansează când ai îndepărtat bandajul de
pe ele. Dansează în mijlocul luptei. Dansează în propriul sânge. Dansează când te simți
total liber” Rumi

Dansul este cunoscut din cele mai vechi timpuri - omul primitiv care şi-a văzut umbra
mişcându-se pe stânca peşterii, s-a mişcat şi el, bucurându-se de „dansul” umbrei. Astăzi se
întâmpla acelaşi lucru, prin dans exprimăm bucuria, speranţa, tristeţea, „prea-plinul” - toată
gama emoţiilor posibile.
Dansul, fie el terapeutic sau nu, are un efect de descărcare, eliberează tensiuni şi induce o
stare pozitivă, dar este și o formă de exprimare şi de eliberare completă a mintii, sufletului şi a
trupului.
Cercetările lui Rudolf Laban (1879-1958) făcute asupra mişcării în timpul dansului şi a tot
ceea ce se transmite prin dans precum și studiile făcute în America asupra efectelor dansului
folosit ca terapie în tulburările psihice, anxioase au condus la crearea unei asociaţii complexe
denumită Association Dance Movement Therapy ( DMT = dans - mişcare - terapie ) în cadrul
căreia specialiştii psihologi, adoptând căi şi modalităţi specifice de tratament, ameliorează
diverse manifestări negative în cazuri de patologie psihică, somatică și relaţională (Richardo
Vanni ).
În anul 1940 psihiatrii din Washington D.C. au descoperit că pacienţii lor prezentau o
evidentă îmbunătăţire fizică şi psihică, după ce urmau cursul de dans al lui Marian Chance.
Marian Chace este fondatoarea terapiei prin dans în America. Datorită muncii sale, dansul a
fost introdus în medicina occidentală ca metodă de tratament în anul 1942. Chace a fost
dansatoare, coregraf și interpretă. După ce și-a deschis propria școală de dans în
Washington, D.C., a început să observe efectele benefice pe care le aveau cursurile sale
asupra studenților. Ulterior a fost rugată să lucreze în cadrul Spitalului Sf. Elisabeta din

45
Washington, deoarece și psihiatrii au înțeles transformările care aveau loc asupra
pacienților în timp ce dansau.
A doua mișcare a terapiei prin dans a avut loc între anii 1970 ‒ 1980 și a produs un
impact puternic în rândul terapeuților americani. Ca rezultat al cercetărilor întreprinse în
acest sens, terapia prin dans a fost atunci declarată formă de psihoterapie.
Deci, apărută şi consolidată în SUA, terapia prin dans este fondată pe premisa conform
căreia corpul şi mintea se află într-o permanentă legătură. Potrivit specialiştilor din cadrul
Asociaţiei Americane de Dans Terapeutic, folosirea mişcării în scop psihoterapeutic este un
proces prin care individul îşi manifestă emoţiile, gândurile şi starea de spirit.
Calea terapiei prin dans este precum o „călătorie” făcută pentru a descoperi propria ființă,
„explorând” propriul corp, propriile gesturi, precum şi calităţile mişcărilor exercitate, fiind o
călătorie înspre descoperirea propriului stil personal, propriei capacități de exprimare prin dans, a
punctelor puternice, nesiguranţelor, conflictelor lăuntrice. Nu trebuie uitat faptul că omul este un
„animal simbolic”: gesturile, mişcările, sunetele, vocea, toate având o valoare simbolică în
sensul că sunt o expresie a „ceva”, ce comunică şi relaționează cu „ceva” anume. Deci, dansul
este manifestarea fizică a trăirilor spirituale. Ori „manifestarea” este exteriorizare, este
eliberarea tensiunilor eu-lui prin puterea muzicii şi a ritmului.
Dacă în trecut dansul era mai lent, mai puţin ostentativ și provocator, astăzi tinerii
„dansează” după ritmuri asurzitoare şi zguduitoare, ori după manele cu clare trăsături lasciv-
orientale, mult mai incitante. Şi totuşi, are loc o „eliberare”: în ritmurile asurzitoare ale pieselor
muzicale, tinerii evidențiindu-și surplusul de energie şi hormonii.
Terapia prin dans/ terapia mişcării este o modalitate de folosire a mişcărilor corpului
pentru eliminarea oboselii, a tensiunii nervoase, dar şi de pierdere a caloriilor şi de socializare.
Terapia prin dans provoacă schimbări complexe asupra celui care o practică. Aceste
schimbări sunt resimţite atât la nivel emoţional, cognitiv, cât şi la nivel fizic şi comportamental.
Terapia prin dans se adresează atât persoanelor cu probleme emoţionale, cât şi persoanelor cu
probleme de alimentaţie, persoanelor care au supravieţuit unui abuz, vârstnicilor, copiilor cu
autism, dar şi persoanelor care doresc să scape de stresul acumulat.
Experimentarea corpului prin dans-terapie poate da ocazia celui care dansează de a-l privi
ca pe un partener, de a înţelege câte face pentru noi şi de a-l preţui ca pe un prieten drag, la care
nu vedem un nas imperfect, o greutate peste „normal“, mici defecte nesemnificative sau nu.

46
 Terapia prin dans reprezintă utilizarea în scop terapeutic a dansului pentru a îmbunătăţi
starea fizică şi mentală a persoanelor. Rezultatele studiilor ştiinţifice asupra efectelor terapiei
asupra sănătăţii indică eficienţa acesteia în îmbunătăţirea stimei de sine şi în reducerea stresului.
Cu ajutorul terapiei prin dans, corpul devine instrumentul prin care indivizii sunt învăţați să
se simtă bine în propria piele, regăsind energia din copilărie. Terapia prin dans are drept scop
conectarea cu sinele şi eliberarea de tensiunile şi blocajele înscrise în memoria corpului.
Din punct de vedere fizic, terapia prin dans ameliorează circulaţia, coordonarea şi tonusul
muscular.
Din punct de vedere mental şi emoțional, terapia creşte încrederea în sine, stimulează
capacităţile intelectuale şi creativitatea şi permite exprimarea unor emoţii greu de redat prin
cuvinte (furie, frustrare, izolare etc.).
Mişcările pot fi improvizate sau nu, iar muzica trebuie/ sau nu să fie prezentă, astfel că în
cazul unui grup, ea poate fi elementul care uneşte, în timp ce liniştea favorizează căutarea
ritmului în sine.
Terapia prin dans permite descoperirea propriului corp şi trezeşte o mulţime de senzaţii,
sentimente şi gânduri.
La baza terapiei prin dans stă ideea potrivit căreia o bună stare de spirit, mentală şi
emoţională, favorizează existenţa unei stări generale de bine. Potrivit Asociaţiei Americane de
Terapie prin Dans, această metodă de tratament se deosebeşte de dansul obişnuit, bazat pe
aspectul estetic, prin exploatarea naturii fiecărei mişcări fireşti a corpului pentru obţinerea
unei stări de bine şi de calm.
Specialiştii care realizează această terapie afirmă că în funcţie de tipul şi de intensitatea
mişcărilor realizate - mişcări lente sau rapide, dansul oferă numeroase beneficii, de la întărirea
oaselor, la arderea caloriilor şi socializarea cu persoane noi.
"Terapia prin dans presupune o serie de mişcări care diferă în funcţie de afecţiunea de
care suferă pacientul. Există mişcări speciale pentru exprimarea şi descărcarea furiei, pentru
relaxarea corpului şi obţinerea unei stări de calm, sau pentru persoanele care nu ştiu să
impună limite, să spună „nu", a explicat psihoterapeutul Irina Ţepuru, specialist în dans terapie.
Potrivit acesteia, la fiecare şedinţă instructorul stabileşte mişcările potrivite, în funcţie de
evoluţia pacienţilor. Un alt beneficiu al acestei terapii este reprezentat de faptul că mişcările de

47
dans ajută la întărirea oaselor, în special a acelora care susţin greutatea corpului - tibia, fibula
sau femurul. În acest fel se încetineşte şi chiar se poate preveni apariţia osteoporozei.
De asemenea, dansul are şi o componentă socială, favorizând socializarea şi comunicarea.
Nu putem spune că dansul înlocuieşte exerciţiile fizice, însă el te poate ajuta să fii în formă.
Dansul este sportul ideal pe care îl pot practica şi cei mai leneşi dintre noi. Tot ce trebuie să
facem este să ne gândim că o seară petrecută dansând echivalează cu un kilometru jumătate mers
pe jos.
Corpul este „casa sufletului“ iar dansul sufletului este acea formă de manifestare prin
care sufletul controlează corpul, exprimându-se în toată frumuseţea lui. Este dansul care nu are
nevoie de un anume timp, loc sau stare potrivite, de public sau de mişcări prestabilite. Este
dansul fără reguli, aşteptări şi fără teamă, este mişcare liberă, fără inhibiţii, doar pentru
sufletul propriu. Cel mai adesea se dansează cu ochii închişi şi cu faţa spre cer, cu zâmbetul pe
buze şi cu braţele în aer. Oricine ar trebui să încerce, să pună doar o muzică pozitivă, veselă,
ritmată şi să se mişte cum simte pe ea uitând de tot şi de toate.
Dansul este o formă de comunicare între sine şi propriul corp, între sine şi cei din jur,
între sine şi propriul suflet. Este o comunicare non-verbală, spontană, ceea ce implică
participarea conştiinţei cât şi a subconştientului, o comunicare într-o situaţie destinsă,
reconfortantă creată de ritmul piesei muzicale auzite şi simţite, subliniind faptul că dansul are şi
funcţie terapeutică.
Deci, dansul detensionează muscular la nivel fizic, conectează la subconştient la nivel
mintal şi tratează blocajele la nivel energetic pentru că dansul ajută, deschide suflete
manifestându-ne creator şi trezeşte Dumnezeul din interior care nu cunoaşte altceva decât
bucurie şi libertate.
Muzica, dansul, pictura - artele, în general - sunt metode terapeutice folosite de psihologi
pentru ameliorarea stării de sănătate mai ales în cazul persoanelor cu un anumit grad de
depresie sau anxietate, ştiindu-se că şi în situațiile de privare de libertate, muzica, dansul, pictura,
sunt câteva dintre metodele terapeutice indicate şi folosite.
Specialiştii afirmă că în timp ce dansăm, corpul eliberează endorfine responsabile pentru
starea de bine.

48
 Dansul se manifestă ca o energie vitală, creatoare, este expresivitatea persoanei însăşi, fiind
folositor corpului uman şi emoţiilor proprii. El poate deveni astfel o cale de însănătoşire, o regulă
de viaţă sau o cale de acces spre o nouă dimensiune. 
Experţii susţin că nu este nevoie neapărat de instruire în domeniul dansului - mulţi oameni
sănătoşi şi echilibraţi schiţează paşi de dans în unele momente ale activităţii lor zilnice, multe
gospodine „dansează” prin casă şi, aceasta este un lucru bun.
De asemenea, este cunoscut faptul că este mai uşor de prevenit instalarea unei boli decât
vindecarea ei, deci specialiștii insistă asupra utilizării dansului ca terapie: talentaţi sau instruiţi,
sănătoşi sau bolnavi, tineri sau mai în vârstă, dansați pentru a descoperi bucuria mişcării,
activarea articulaţiilor şi îmbunătăţirea respiraţiei, purtaţi pe valurile muzicii.

2.1. Elemente de bază în alcătuirii programelor de terapie prin dans

Prin intermediul dansului pot fi modelate laturi noi ale personalității indivizilor,
abilități care țin de relaționarea cu cei din jur punându-se accent asupra respectului și
iubirii de sine.
Terapia prin dans se adresează tuturor persoanelor, sănătoase sau care prezintă
anumite tulburări/ boli/ dizabilități în vederea creșterii respectului de sine, a unei stări de
bună dispoziții, pentru stabilirea unui echilibru între propriile sentimente și trăiri. Astfel,
terapia prin dans se recomandă persoanelor care suferă de autism, dizabilități de învățare,
debilitate mintală, probleme legate de auz și văz, handicapuri fizice, tulburări asociate
procesului de îmbătrânire, tulburări de alimentație, depresie, anxietate, Parkinson, cancer.

Ca mijloace/ sisteme de acționare sunt folosite: dansul clasic, dansul sportiv (latino,
standard), jazz dance și altele.

Mulţi specialişti din domeniul medical, numesc exerciţiul fizic „medicament natural”.
Totuşi trebuie ţinut cont de anumite particularităţi specifice fiecărui individ în parte, mai ales
atunci când acesta prezintă și anumite afecțiuni. Astfel, în elaborarea şi propunerea programelor
de terapie prin dans trebuie ţinut cont de următorii factori:
 starea de sănătate/ afecțiunea/ dizabilitatea persoanelor recomandate în abordarea
terapiei prin dans;

49
  condiţia fizică determinată de experienţa motrică a fiecărui individ, astfel încât
regimul de efort să poată fi adaptat particularităților individuale;
 vârsta executanţilor impune mijloacele ce pot fi propuse în terapie;
 structura colectivului sau sexul executanţilor (colectiv mixt, feminin sau
masculin) determină selectarea ritmurilor muzicale și a pașilor de dans ce pot fi utilizați,
influenţa lor având caracter multilateral;
 acompaniamentul muzical trebuie să fie accesibil, atractiv şi să imprime
executanţilor dorința de a se mișca/ dansa.
Piesele muzicale trebuie să prezinte o linie melodică uşor perceptibilă, să fie liniştitoare pentru a
permite relaxarea organismului și crearea unei stări de bună dispoziție.

2.2. Beneficiile terapiei prin dans

Întăreşte oasele şi tonifică muşchii - instructorii de la şcoala de dans Madness Dance spun
că tracţiunile şi presiunile musculare din timpul dansului nu ajută doar la obţinerea unui tonus
bun al grupelor de muşchi, ci şi la întărirea oaselor şi chiar prevenţia osteoporozei. Pentru copii,
dansul ajută în procesele de creştere a oaselor şi a muşchilor, previne afecţiunile coloanei
vertebrale, precum scolioza de exemplu, şi, de asemenea, ajută la o creştere şi dezvoltare
armonioasă a copilului.
Protejează inima - conform unui studiu realizat de oameni de știință de la Universitatea din
Sydney (Australia), dansul are efecte benefice asupra inimii. Concluziile cercetărilor arată că
acesta este bun nu numai pentru inimă, ci poate stimula și creierul și funcțiile cognitive. 
Persoanele expuse unui risc crescut de instalare a bolilor cardiovasculare se pot feri de
îmbolnăvire prin dans. Numeroși pacienți diagnosticați cu insuficiență cardiaca și-au îmbunătățit
capacitatea respiratorie, ritmul cardiac și calitatea vieții cu ajutorul cursurilor de dans, conform
studiului efectuat de cercetătorii italieni. Dansul s-a dovedit a fi mai eficient în prevenirea bolilor
de inimă, decât mersul pe bicicletă sau folosirea aparatelor cardio din sălile de fitness.
Alți cercetători din domeniu, au analizat 11 grupuri cuprinzând 48.000 de adulți de peste 40
de ani, fără antecedente cardiace la începutul cercetării. Din cele 48.000 de persoane, numai
3.100 au declarat că dansează regulat. La acestea s-a constatat o stare fizică generală foarte bună.
În plus oamenii păreau mai tineri, aveau un indice de masă corporală (IMC) mai bun decât

50
media, sufereau mai puțin de boli lungi și făceau mai multă mișcare, indiferent de intensitatea cu
care dansau.
 Este cunoscut faptul că o activitate fizică moderată protejează inima și arterele și din acest
motiv se recomandă adesea celor care nu sunt fani ai sportului să meargă pe jos 30 de minute pe
zi. Dar, ceea ce este interesant la practicarea dansului este nu numai faptul că înseamnă mișcare,
ci stimulează capacitățile cognitive, solicitând coordonarea mișcărilor. Deci, dansul este un bun
protector cardiovascular, atât prin efectele mişcării asupra vaselor şi inimii, cât şi prin eliminarea
tensiunilor psihice. În timpul dansului, bătăile inimii cresc uşor, circulaţia se intensifică, creşte
oxigenarea organismului şi tonusul cardiovascular devine mai bun.
Întărește sistemul imunitar
Activitatea fizică depusă prin dans are multe efecte benefice asupra sistemului imunitar
deoarece crește numărul de leucocite din sânge, asigura o bună circulație sangvină, un acces mai
rapid al anticorpilor în tot organismul, crește nivelul endorfinelor, scade nivelul hormonilor de
stres și crește temperatura internă a corpului, ceea ce previne dezvoltarea bacteriilor.
Îmbunătățește flexibilitatea corporală
Dansul combină în cel mai plăcut mod mişcarea cu muzica şi comunicarea, aducând bună
dispoziţie şi sănătate. Flexibilitatea este o condiție esențială pentru menținerea sănătății fizice, iar
dansul se folosește întocmai de această calitate a corpului omenesc. Majoritatea cursurilor de
dans încep cu exerciții de întindere pentru încălzire, care să permită efectuarea de mișcări cât mai
complexe, care angrenează toate grupele majore de mușchi.
Îmbunătățește echilibrul corporal
Dansul implică menținerea unei posturi corporale corecte și efectuarea mai multor mișcări
ușoare sau mai complexe. Aceste două condiții contribuie la dobândirea unui mai bun control
asupra corpului, deci la îmbunătățirea echilibrului acestuia. Astfel, persoanele vârstnice pot
preveni cu brio accidentele provocate de dezechilibrele corporale cu ajutorul dansului.
Stimulează slăbirea
Dansul reprezintă una dintre cele mai distractive moduri de a face mişcare. În timpul
dansului, abia dacă este sesizat efortul pe care corpul îl depune pentru a efectua mişcările
specifice, astfel că eliminarea surplusului de kilograme se face într-un mod foarte plăcut. Practic,
orice tip de dans ajută în procesul de slăbire, deoarece cuprinde mişcări ce pun în acţiune mai
multe grupe de muşchi simultan.

51
 Această activitate fizică ajută la arderea rapidă a caloriilor în aceeași masura cu alte
antrenamente fizice cardio, precum joggingul, mersul pe bicicleta sau antrenamentele de aerobic.
Însă numărul caloriilor pierdute prin dans depinde în mare măsură de bagajul genetic al
organismului celui care dansează și de intensitatea mișcărilor efectuate, într-o anumită perioadă
de timp. Circa 30 de minute de dans în ritm moderat pe zi poate facilita pierderea a până la 0,5
kg săptămânal.
Combate depresia
Dansul este și o formă eficientă de prevenire și combatere a depresiei. Potrivit unui studiu
efectuat pe un eșantion reprezentativ de persoane care au primit acest diagnostic și care au
participat la un curs de dans în grup au manifestat ulterior cele mai puține simptome ale depresiei
și cel mai ridicat grad de vitalitate.
Așadar, dansul este un mijloc de relaxare şi terapie psihologică deoarece în timpul
dansului, stresul organismului se consumă, iar muşchii se relaxează. Există chiar tehnici de
meditaţie prin dans pentru că specialiştii sunt de părere că mişcarea pe ritm de muzică
echilibrează psihicul şi elimină tensiunile emoţionale acumulate. Dansul aduce astfel voie bună
şi combate cu succes tulburările psihice ca depresia sau anxietatea.
Dansul este totodată o activitate socială. Studiile cercetătorilor au demonstrat că legarea de
relații armonioase cu cei din jur contribuie la creșterea stimei de sine și dezvoltarea unei
percepții pozitive asupra vieții. Deci, dansul este una dintre cele mai bune metode de descărcare
emoţională, de eliminare a stresului, de slăbire, dar şi de îmbunătăţire a comunicării între
parteneri.
Stimulează memoria
Un alt beneficiu al dansului se refera la stimularea funcțiilor cognitive, în special
a memoriei, respectiv la prevenirea demenței odată cu înaintarea în vârstă. Oamenii de știință au
descoperit că exercițiile aerobice, precum dansul, încetinesc pierderea în volum a regiunii
cerebrale numite hipocampus, responsabilă cu memoria. Aceasta zonă a creierului se micșorează
începând cu vârsta adultă înaintată, astfel explicându-se apariția tulburărilor de memorie și a
diverselor forme de demență în numeroase cazuri.

52
 2.3. Terapia prin dans – mijloc profilactic și terapeutic în
dezvoltarea sănătății mentale

Acum terapeuţii prin dans sunt specialişti în sănătatea mentală care tratează probleme ca
neurastenia, psihoza şi alcoolismul prin dans.
Dansul este răspunsul primar la ritm şi muzică aşa că terapeutul foloseşte tehnicile de
dans ca să îi aducă pe pacienţi în legătura cu sineli. Un psihiatru vorbeşte cu pacienţii despre
problemele lor în timp ce un terapeut în dans foloseşte limbajul non-verbal, tehnici orientate pe
mişcare.
În cadrul terapiei prin mișcare pacienţilor li se cere să se mişte în conformitate cu cele
mai ascunse gânduri şi sentimente, să se exprime în acord cu ele, să îşi manifeste furia,
teama, senzaţia de izolare sau de frustrare. În acest mod, persoanele deprimate sunt
încurajate să se confrunte cu problemele pe care le au şi să înveţe să le depăşească.
In terapia dansului pacientul devine conştient de sentimentele lui prin senzaţii şi mişcări.
Problemele emoţionale şi conflictele ies la iveală în acest mod. Prin armonizarea legăturii dintre
trup şi minte obiectivul terapiei dansului este de a construi stima de sine şi identitatea eu-lui unei
persoane cu probleme emoţionale. Se ştie că fiecare din cele cinci simţuri ne trimit semnale către
creier prin sistemul nervos. Ne entuziasmam când suntem fericiţi, ne "prăbuşim" într-un fotoliu
când suntem supăraţi. Acesta este limbajul trupului. Când trupul nu reacţionează la mesajele
trimise de creier înseamnă că încercam să alungăm frustrările emoţionale şi să ne retragem.
O sesiune de terapie constă în formarea de grupuri mici observate de un terapeut. Uneori
pacienţii stau pe ring şi când începe muzica să cânte încep să îşi mişte picioarele pe ritmurile
cântecelor. Asta îi ajută să se elibereze de ostilitate. Rutina zilnică se eliberează prin muzică.
Grupurile încep să se mişte, să alerge, să ţopăie, să sară în sus. Apoi pacienţii învaţă cum să
restabilească legătura cu propria personalitate prin atingeri. Prima dată îşi ating ochii, părul,
urechile, apoi se aleg partenerii şi sunt încurajaţi să danseze împreună. Aceste exerciţii
conduc la mişcări variate de tempo, dinamică şi ritm. Obiectivul tuturor dansurilor, ritualurilor şi
mişcărilor este de a ajuta pacienţii să câştige încredere în ei. Sesiunile de dans se termină cu o
îmbrăţişare de grup pentru a crea o atmosferă de iubire şi acceptare.
Terapia dansului este foarte eficientă pentru oamenii care trăiesc în sanatorii. Prin
furnizarea acestor libertăţi de expresie mulţi din aceşti oameni îşi recapătă atitudinile pozitive
despre ei. Chiar dacă terapia dansului este încă o metodă nouă, se ştie că poate să furnizeze o

53
eliberare emoţională a sentimentelor reprimate, şi ca rezultat, pacienţii pot fi îndrumaţi pe calea
dezvoltării sănătăţii mentale. Iar pentru multe persoane, nişte muzică în difuzoare şi câţiva paşi
de dans în bucătărie nu este doar o excelentă terapie, ci este chiar ceva plăcut, distractiv.
Terapia prin dans nu presupune cunoaşterea unor paşi sau respectarea unor reguli
exacte, ci mişcarea în propriul ritm pentru eliminarea tensiunii acumulate.
Terapia prin dans, cunoscută şi sub numele de terapia mişcării, presupune folosirea
dansului în scopuri psihoterapeutice, respectiv pentru tratarea unor afecţiuni emoţionale,
cognitive, fizice şi comportamentale.
Dans terapia diferă în funcţie de afecţiunea de care suferă pacientul. Astfel, exista
mişcări speciale pentru:
 exprimarea şi descărcarea furiei;
 pentru relaxarea corpului şi obţinerea unei stări de calm;
 pentru persoanele care nu ştiu să impună limite - să spună „nu”.
Terapia prin dans vizează conştientizarea de sine şi eliberarea tensiunilor şi blocajelor
înscrise în memoria corpului. Din punct de vedere fizic, ea ameliorează circulaţia,
coordonarea şi tonusul muscular. Din punct de vedere mental şi emoţional, reîntăreşte
afirmarea de sine, înviorează capacităţile mentale şi creativitatea şi permite reîntâlnirea şi
exprimarea emoţiilor uneori dificil de exprimat verbal. Aceste emoţii pot fi exprimate corporal
şi, ulterior, într-un travaliu verbal, unde reflexia aduce integrarea trăirii.
In dans-terapie, corpul devine instrumentul de la care pornim să reînvăţăm să ne simţim
bine în pielea noastră, să ieşim din hiper - raţionalitate, să regăsim energia copilului. Obiectivul
este atingerea unei unităţi a corpului, spiritului şi sufletului.

2.4. Terapia prin dans la copiii cu cerințe educaționale speciale (CES)

Practicarea dansului de către copii poate avea un efect miraculos asupra încrederii în sine, a
stării de spirit şi a autocontrolului. Cursurile de dans îi educă pe copii încă de mici în echilibrul
propriului corp, în sincronizarea mişcărilor pe ritmul muzicii. Eleganţa în mişcare, ţinuta, le dă
celor mici voinţă, frumuseţe şi o postură corectă, îi pregăteşte pentru a lua parte la viaţa socială şi
a-şi face noi prieteni, exprimându-și personalitatea.
Mişcarea este o modalitate universală de comunicare. Toţi copiii se mişcă într-un fel sau
altul, iar cei cu cerinţe educaţionale speciale nu fac excepţie. Unii copii cu dezabilități nu au un

54
limbaj verbal adecvat dezvoltat, dar deţin un adevărat limbaj al mişcărilor - astfel, comunicarea
non-verbală este un mod eficient de contact. Puţine experienţe angrenează atât de bine persoana,
în totalitatea ei, precum o face dansul: corpul, emoţiile şi intelectul.
Mişcarea împreună cu alţii, în acelaşi ritm, de obicei, ajută la formarea relaţiilor.
Datorita comunicării prin mişcare, copiii devin mai conştienți de propria persoana şi mult mai
capabili în a interacţiona cu ceilalţi. Prin tehnicile folosite, terapeuții lucrează pentru dezvoltarea
încrederii şi a relaţiilor.
Michael Leo Leventhal (1981) susţine că terapia prin mişcare şi dans pentru un copil cu
CES începe cu dezvoltarea senzorio-motorie şi perceptuală, şi integrarea acestor informaţii, şi
abia apoi se continuă cu formarea schemei corporale şi dezvoltarea conceptului de sine.
Schema corporala este unul din conceptele fundamentale în dezvoltarea umană. Paul
Schilder (1950) defineşte schema corporală ca fiind o imagine tridimensională a propriului
nostru corp pe care ne-o formăm în minte, felul în care ne percepem corpul. Fără schema
corporală, structurile psihice necesare reprezentării simbolice a altor lucruri nu se pot forma,
atâta timp cât ele depind de achiziţiile anterioare.
P. Schilder (1950) subliniază corelaţia dintre mişcare şi schema corporală. El susţine că
mişcarea conduce la o mai bună orientare în raport cu propriul nostru corp. Nu ştim prea multe
despre corpul nostru dacă nu îl mişcăm, iar mişcarea este un factor unificator între diferitele părţi
ale corpului.
Mulţi specialişti sunt de acord cu P. Schilder, subliniind faptul că prin mişcare venim în
contact cu lumea înconjurătoare şi cu obiectele, şi doar prin mişcare şi noi contacte cu mediul,
cunoştinţele despre propriul nostru corp vor creşte.
Marian Chace subliniază faptul că terapia prin dans (folosirea unei forme primare de
comunicare), oferă individului un mod de relaţionare cu mediul şi cu ceilalţi atunci când el
este limitat de un handicap.
Cu cât schema corporală este mai bine conturată, cu atât mai clară este şi diferenţierea de
mediu şi de ceilalţi. Aceasta diferenţiere este necesară pentru dezvoltarea unor relaţii. De aceea,
mişcarea şi schema corporală sunt două preocupări majore pentru terapeuţi.
Un principiu de bază este sinteza aspectelor fizice şi relaţionale ale mişcării. Nu are
importanţă care abilităţi fizice sunt centrale, ci primordial este punerea accentului pe
dezvoltarea relaţiilor între oameni. Schimbările comportamentale au loc şi sunt susţinute de

55
relaţionarea interpersonală cu copiii prin mişcare. Schimbările semnificative care au loc la
nivelul mişcării pot afecta funcţionarea globală. De aceea, prin extinderea repertoriului de
mişcare al unui copil, îi furnizăm mai multe posibilităţi de dezvoltare a achiziţiilor ce-i permit să
înţeleagă şi să facă faţă mediului.
O importanţă majoră o are conştientizarea eu-lui corporal pentru organizarea impulsurilor
şi controlului. Copiii trebuie să-şi înţeleagă propriile corpuri şi capacitatea lor de mişcare
înainte de a putea face faţă cerinţelor exterioare ale mediului.
Folosirea oglinzii este o metoda de reflectare (însă nu şi de imitare a mişcărilor celorlalţi)
ce furnizează un mod de înţelegere a experienţelor unui copil, la nivel corporal. Aceasta metodă
nu oferă doar informaţii importante despre copil, altfel nedescoperite, ci, de asemenea, transmite
copilului mesajul că este văzut şi acceptat aşa cum este.
Aceasta acceptare, de cele mai multe ori, mută atenţia copilului de la stimuli interni la cei
din mediu, care mai apoi va duce la creşterea interacţiunilor. Terapeutul nu trebuie să fie pus în
faţa oglinzii atunci când nu deţine controlul comportamentului său, sau când acţiunea nu
oferă posibilitatea pentru o schimbare pozitivă. Pe măsura ce adultul cunoaşte copiii, acesta va
fi capabil să detecteze începutul stării de agitaţie şi poate structura şedinţa în aşa fel încât să evite
pierderea controlului.
Oglinda poate fi folosită în contextul grupului, de exemplu atunci când terapeutul alege
un anumit cântec, activitate sau un anumit sprijin care reflectă energia şi dinamica grupului.
Specialistul încearcă întotdeauna să realizeze o atmosferă consistentă şi plină de acceptare,
în timpul şedinţelor de terapie prin mişcare şi dans. Deseori, acest proces este unul lent ce se
desfăşoară în condiţiile impuse de copil. Odată cu reflectarea în oglindă vor avea loc şi
contactul vizual, atingerea, vocalizarea, acţiuni ritmice, muzică, diferite modalităţi de sprijin şi o
varietate de activităţi senzorio-motorii, toate acestea contribuind la construirea unei relaţionări şi,
de asemenea, la schema corporală.
Terapia prin mişcare şi dans la copiii cu nevoi speciale implică conştientizarea senzorială,
conştientizarea părţilor corpului, dinamica mişcării, şi, eventual, mişcări mai expresive.

56
 2.5. Terapia prin dans – mijloc de recreere şi socializare a
persoanelor cu dizabilități

Dansul este o modalitate de exprimare a trǎirilor şi, deci, un mod de abordare

terapeuticǎ a persoanelor cu dizabilitǎţi. Este o modalitate de comunicare cu copilul/ adultul
care-l face pe acesta sǎ se simtǎ în siguranţǎ, diminuându-i starea de anxietate şi nesiguranţă.
Este un procedeu prin care îl ajutǎm sǎ-şi cunoascǎ mai bine corpul, sǎ îşi expunǎ sentimentele,
sǎ se elibereze emoţional. Terapia prin dans porneşte de la ideea în care corpul este
reprezentarea sinelui, iar modul în care persoana îşi utilizeazǎ corpul în repaus şi mişcare este
expresia lumii sale interioare. Prin mişcare venim în contact cu lumea înconjurătoare şi cu
obiectele, şi doar prin mişcare şi noi contacte cu mediul, cunoştinţele despre propriul corp vor
creşte. Terapia prin dans oferă individului un mod de relaţionare cu mediul şi cu ceilalţi atunci
când el este limitat de o dizabilitate. Un principiu de bază este sinteza aspectelor fizice şi
relaţionale ale mişcării. Nu are importanţă care abilităţi fizice sunt centrale, ci primordial este
punerea accentului pe dezvoltarea abilităţilor de relaţionare, dezvoltarea abilităților sociale
(Cartea Albă a Psihopedagogiei Speciale. Coord. Adrian Roșan Departamentul de
Psihopedagogie Specială 2013, ISBN 978-973-0-15757-4).
Bolnavii sunt ajutați să depășească obstacolele de ordin fizic, psihic, cognitiv și social, în
limita abilitaților pe care le au, iar terapia se aplică unui spectru larg de dizabilități precum
autismul (TSA), ADHD, retardul de dezvoltare psihoemoțională, hipoacuzia, diverse dizabilități
neuropsihiatrice.
In opinia specialiștilor, în recuperarea neuropsihiatrică, abilitatea de a aprecia și de a
răspunde la muzică prin dans este o calitate înnăscută a ființei umane care rămâne nealterată de
handicap și nu depinde de educația muzicală în general. In acest fel, terapia prin muzică și dans
oferă un suport considerabil pentru persoanele cu dizabilități.

2.6. Terapia prin dans la persoanele cu vârstă înaintată

Dansul, ca şi alte tipuri de mişcare sau sporturi, are capacitatea de a încetini procesele de
îmbătrânire, mişcarea fiind un factor important al longevităţii. Sportul reduce stresul organic şi
psihic - stres despre care se ştie că afectează funcţiile celulelor organismului uman şi accelerează
procesele de îmbătrânire.

57
 Chiar dacă a crescut speranța de viață, a trăi nu înseamnă numai a fi în viață un număr cât
mai mare de ani, importantă este și calitatea vieții după muncă, fiind esențială pentru "bătrânii
noștri". După ultima estimare, în medie, bărbații mai trăiesc după pensionare 14,7 ani, iar femeile
22 de ani.
Cum își petrec timpul bunicii de astăzi?
Este cunoscut faptul că nu au foarte multe opțiuni.
In timp, lipsa de activitate începe să afecteze organismul, dar și din mintea odată limpede.
Încheieturile scârțâie, lista de medicamente pe care trebuie înghițite zilnic e tot mai lungă.
Posibilitățile materiale sunt restrânse în cazul lor, deci nu-și vor permite să călătorească în locuri
exotice. In Romania nu există cluburi de bingo, cluburi de pensionari, locuri în care să se
întâlnească și să relaționeze, să își petreacă timpul într-un mod plăcut și confortabil.
Deocamdată, este o chestiune care depinde deopotrivă de bani și de mentalitate.
Dar dansul poate constitui o modalitate de deconectare și distracție cu efecte terapeutice.
Dansul este o metodă excelentă de relaxare, la orice vârstă.
Două studii recente realizate de cercetătorii Universității Missouri au demonstrat că bătrânii
își pot îmbunătăți mersul și echilibrul participând la ședințe de terapie prin dans, scăzând astfel
riscurile de accidente și lovituri (Science Daily).
Căzăturile la persoanele de vârsta a treia sunt deosebit de periculoase: fracturile de sold sau
alte accidente grave pot conduce la dizabilități, pierderea independenței sau moartea, cauzată de
complicațiile imobilizării prelungite în pat.
Intervențiile creative, precum terapia prin dans, au potențialul de a reduce semnificativ
numărul de căzături la persoanele în vârstă, afirmă dr. Jean Krampe, doctorand la Sinclair School
of Nursing. In cadrul studiului a remarcat îmbunătățirea echilibrului și dificultăților de deplasare
în rândul persoanelor în vârstă care au participat în mod regulat la ședințe de terapie prin dans
prin metoda Lebed.
Metoda Lebed, un program terapeutic care presupune efectuarea unor pași simpli, în ritmul
muzicii, se desfășoară de-a lungul a 18 ședințe de dans, pe o perioada de două luni. Multe
persoane în vârstă sunt încântate să participe la ședințele de dans, povestește Krampe. In rândul
celor care fac mișcare în timpul acestor ședințe, s-a remarcat că terapia a îmbunătățit viteza
mersului și echilibrul.

58
 Metoda Lebed, cunoscută și sub numele de Healthy Steps (pași sănătoși), a fost creată de
Shelley Lebed Davis, împreună cu cei doi frați ai săi, pe când încercau să își ajute mama, aflată
în convalescență după cancer la sân. După ce au constatat că metoda lor a avut succes, frații
Davis au împărtășit metoda lor profesioniștilor în domeniul medical. În prezent, Healthy Steps
este o metodă folosita de numeroși suferinzi de cancer, în centre de îngrijire medicală din
întreaga lume. Experimentul a demonstrat pentru prima dată eficiența terapiei prin dans în cazul
persoanelor în vârstă.

2.7. Tipuri de terapii

Din cele mai vechi timpuri pentru recuperarea sănătății omului au fost utilizate diferite
metode și tipuri de terapii. Unele dintre acestea și-au pierdut semnificația, altele, dimpotrivă, au
primit o fundamentare științifică și o aplicare largă în practică.
Conceptul de terapie are rădăcini antice grecești fiind tradus ca ”tratament”, ”retragere”.
Definind terapia, aceasta înseamnă tratamentul bolilor și eliminarea simptomelor lor. O altă
definiție a terapiei evidențiază tratamentul stărilor patologice ale corpului uman incluzând și
cercetarea și diagnosticarea bolilor. Terapia ca disciplină medicală presupune explorarea unei
game largi de organe, sisteme și aparate și a bolilor acestora.
Clasificarea terapiilor
Medicina modernă folosește diferite tipuri de terapii, dificile de prezentat sub forma unei
clasificări unice. Astfel, tipurile de tratament pot fi sistematizate în grupuri ținând cont de o serie
de criterii:
 abordarea tratamentului (terapie etiotropică, patogenetică și simptomatică);
 metoda de îngrijire medicală (terapie medicamentoasă, intervenție chirurgicală și tipuri
de terapie intensivă);
 valabilitate științifică (medicină tradițională și folclor);
 gradul de inovare (medicina conservatoare, tipuri noi și experimentale de tratament);
 domeniu de disciplină (psihoterapie, gastroenterologie, cardiologie, terapie pentru
copii, ginecologie, terapie infecțioasă etc.).
Terapia medicamentoasă

59
 Multe boli în marea majoritate necesită tratament medical urmărindu-se eradicarea
cauzelor bolii - microorganisme patogene. Acțiunea medicamentelor etiotrope este distrugerea
sau suprimarea agenților patogeni. Acest grup de medicamente include antibiotice, medicamente
antivirale și antiprotozoale, sulfonamide. Terapia etiotropică include câteva etape succesive:
detectarea agentului patogen, determinarea gradului de sensibilitate la substanța activă a
medicamentului, scopul tratamentului.
Terapia patogenetică
Indiferent de tipurile de boli pe care pacientul le-ar avea, tratamentul patogenetic
urmărește corectarea tulburărilor funcționale, stimularea imunității și îmbunătățirea
mecanismelor metabolice. Se utilizează în cazurile în care boala nu este cauzată de un patogen
extern, ci de o funcționare defectuoasă a unui anumit organ. Lista medicamentelor patogenetice
este alcătuită din medicamente care interesează sistemul cardiovascular, sistemul nervos,
stimularea digestiei, normalizarea metabolismului și medicamentele diuretice. Varietățile de
terapie patogenetică - este acupunctura, lizoterapia, țesutul, imunostimularea etc. Simptomatica
nu elimină cauza patologiei, doar ameliorează simptomele bolii.
Terapia conservatoare - recunoscută oficial, utilizează diferite tipuri de tratament: terapia
cu medicamente de natură chimică și biologică, metode fizice.
Metodele chimice și biologice constau în influențarea corpului pacientului cu ajutorul
substanțelor sintetizate chimic, a medicamentelor pe bază de substanțe naturale, precum și a
medicamentelor imunostimulatoare.
Metodele fizice ale terapiei conservatoare includ un număr de tehnici non-
medicamentoase, care, de cele mai multe ori, sunt de natură auxiliară. Acestea includ: masaj
terapeutic, inclusiv toate tipurile de terapie manuală; terapia de exerciții fizice - un set de
exerciții fizice pentru a restabili funcțiile sistemului musculo-scheletic uman; hidroterapie:
dușuri, băi, dușuri de la Charcot, împachetări etc.; aparatură fizioterapie, constând în expunerea
la pacient prin radiații și unde electromagnetice: terapie cu laser, electroforeză, radioterapie,
inductotermie, terapie UHF etc.
Terapia tradițională – are la bază experiențe vechi, de secole, a omenirii în tratamentul de
tot felul de boli. Medicina tradițională combină tipuri de terapii, care se bazează pe utilizarea de
tot felul de instrumente și componente de origine naturală la îndemână, sub forma de infuzii de
plante, rădăcini, infuzii, comprese, inhalații și altele asemenea. Cele mai multe se bazează pe

60
terapii tradiționale chiar dacă nu au nici o bază științifică, și, prin urmare, efectul multor
medicamente este incert, fie complet absent. Avantajul evident al acestei terapii - este
disponibilitatea și accesibilitatea medicamentelor.
Terapie chirurgicală
Programul de tratament apare adesea din nevoia de intervenție chirurgicală. Terapia
chirurgicală este dincolo de sfera tratamentului medical tradițional, dar, de asemenea, el este
conceput pentru a elimina patologia, poate fi perceput ca fiind unul dintre tipurile de terapie.
Metoda se bazează pe separarea și conectarea țesuturilor corpului uman cu ajutorul unor tehnici
și instrumente speciale. Trebuie remarcat faptul că o operație chirurgicală are aproape
întotdeauna un suport medical, dar medicamentele utilizate nu sunt necesare pentru a eradica
boala, ci pentru a asigura performanța tehnică a procedurii (anestezie și analgezice, neuroleptice,
tranchilizante, medicamente hormonale).
Psihoterapia
Până în secolul al XVIII-lea, tulburările psihice erau considerate a fi o dramă pur
personală a pacientului, iar tratamentul cel mai bun pe care medicii de atunci îl puteau oferi este
izolarea pacientului de societate. Mai târziu, știința a constatat că boala mintală poate și trebuie
tratată. Principalele terapii în psihiatrie sunt următoarele: psihoterapia cognitivă, hipnoza,
terapia psihosocială (psihoterapia familială, instruirea pentru dezvoltarea personală, terapia
artistică prin artă și dans, psihanaliza personală), tratamentul cu antidepresive și medicamente
psihotrope:
Noi terapii
Metoda de programare neuro-lingvistică (NLP) - una dintre cele mai noi metode de
psihoterapie - a apărut la sfârșitul secolului al XX-lea. Se bazează pe tehnicile practice ale unor
autori și specialiști cunoscuți în domeniul comunicării. Adesea NLP este practicat în cursuri de
instruire și seminarii pentru a îmbunătăți calitățile personale.
Terapia prin artă - răspândită în secolul trecut și ca tehnici terapeutice utilizează sesiuni
de pictură, sculptură și dans. Aceasta este o adevărată descoperire pentru cei care vor să se
cunoască și, în același timp, să-și îmbunătățească starea psiho-emoțională.
Terapia cryosacrală – s-a născut la începutul secolul trecut și vizează tratarea condițiilor
complexe ale corpului uman cauzate de bioritmii anormale. După cum s-a dovedit, craniul constă
dintr-o multitudine de oase care, la punctele de joncțiune, nu se osifică pe deplin, dar permit ca,

61
cutia craniană să scadă sau să crească în dimensiune, făcând astfel mișcări "respirative". De
asemenea, s-a constatat că un craniu la o persoană sănătoasă pe minut face 6-10 cicluri,
încălcarea acestui ciclu duce la o varietate de consecințe (tulburări imune și psihoneurologice,
disconfort, anxietate, tulburări musculare etc.). În această situație, specialistul corectează
bioritmul cu ajutorul diferitelor tehnici manuale, unele dintre ele putând fi descrise ca atingeri
subtile ale capului pacientului.
Terapii neobișnuite
Omenirea a început să folosească tot ceea ce, cel puțin într-un fel, poate îmbunătăți
sănătatea și starea fiziologică. Printre aceste tipuri de tratament se numără și cele care nu numai
că nu au o bază științifică, ci sunt surprinzătoare:
 terapia cu nămol - pacienții sunt acoperiți cu noroi, care este considerat terapeutic și are
un efect pozitiv asupra stării pielii, articulațiilor și chiar întregului corp;
 ludoterapia – terapia prin joc;
 meloterapia – terpia prin muzică;
 hirudoterapia, principalul agent terapeutic al căruia este fixarea lipitorilor vii pe corpul
pacientului;
 apiterapia este un tratament cu produse de albine: miere, ceară, propolis;
 aromaterapia - pacientul inhalează câteva uleiuri esențiale care au un efect bactericid și
liniștitor;
 ergoterapia/ terapia ocupațională/ hobby-uri: broderie, desen, dans etc.;
 pet terapie - contactul fizic și emoțional cu animalele de companie.
Terapia experimentală – este utilizată în cazul bolilor care nu sunt pe deplin înțelese și
pentru care nu există încă medicamente (oncologie, SIDA, patologii genetice complexe). Cu
toate acestea, oamenii de știință lucrează activ în această direcție și chiar au obținut un succes. În
domeniul cancerului, s-au dezvoltat o serie de tehnici care se află în faza de testare: terapia
moleculară este utilizată pentru a trata leucemia mieloidă. Principalul agent este anticorpul
herpecin, care suprimă celulele canceroase; chirurgia laser - efect laser asupra tumorii; terapia
fotodinamică - iradierea organului afectat cu un fascicul laser după tratamentul cu substanțe
fotosensibilizante; terapia genetică este înlocuirea genelor defecte. Terapia genetică deschide
opțiunile de tratament nu numai în cazul cancerului, ci și hepatitei C, virusului embolului,

62
autismului, orbirii ereditare, hemofiliei și multor altor patologii care până acum erau considerate
incurabile.
BIBLIOGRAFIE

Abadne, H.H., Gimnastica ritmică sportivă, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1983

Anderson, B., Stretching oriunde şi oricând, Editura Niculescu, Bucureşti, 2007
Artaud, A., Teatrul şi dublul său, Traducere de Voichiţa Sasu şi Diana Tihu-Suciu, Editura
Echinox, Cluj, 1997
Avramoff, E., Probleme medico-sportive în gimnastică, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1982
Bach, H., Genetica şi talentul sportiv, Editura MTS-CCPS, Bucureşti, 1995
Banu, G., Lupta cu absolutul, Editura Unitext, Bucureşti, 1998
Barba, E., Le corps credible in Le corps en jeu, Editura C.N.R.S., Paris, 1993
Barba, E., A Guide to Theatre Anthropology, Editura Routledge, Londra, 1997
Băiaşu, N.G. şi colab., Sărituri în gimnastică, Editura Tineretului, Bucureşti, 1985
Belous, V., Bazele performanţei. Ingineria performanţei umane, Editura Performantica, Iaşi,
1995
Boiko, V.V., Cibernetica perfecţionării omului, Odesa, 1990 (traducere).
Bompa, T.O., Teoria şi metodologia antrenamentului, Editura Ex Ponto, Bucureşti, 2002
Bota, C., Ergofiziologie, Editura Globus, Bucureşti, 2000
Brick, L.G., Fitness Aerobics, Human Kinetics Pub, Hong Kong, 1996
Carlson, M., Performance, Editura Routledge, Londra, 1996
Cooper, P., Teaching Basic Gymnastics, Macmillan College Publishing Company, New York,
1994
Cordun, M., Kinetologie medicală, Editura Axa, Bucureşti, 1999
Craig, E. G., On the Art of the Theatre, Editura Heinemann, Londra, 1980
Damian, Ş., Stretching, secretul flexibilităţii, Editura Corint, Bucureşti, 2003
Demeter, A., Bazele fiziologice şi biochimice ale calităţilor fizice, Editura Sport-Turism,
Bucureşti, 1981
Demeter, A., Bazele fiziologice şi biochimice ale formării deprinderilor motrice, Editura Sport-
Turism, Bucureşti, 1982

63
Dietrich, M., Oboseala şi controlul antrenamentului// Scuola dello Sport, vol. VIII/1989, Roma
(traducere).
Dragnea, A., Măsurarea şi evaluarea în educaţie fizică şi sport, Editura Ştiinţifică şi Tehnică,
Bucureşti, 1984
Drăgan, I., Selecţia şi orientarea medico-sportivă în sport, Editura Sport-Turism, Bucureşti,
1989
Dryden J., Dansul este poezia piciorului/ https://www.garbo.ro/articol/Sanatate/16368/p-10-
curiozitati-fascinante-despre-dans.html
Dobrescu, T., Profilul sociologic al modelului de selecţie şi orientare în gimnastica aerobică//
Conferinţa internaţională de comunicări ştiinţifice, Galaţi, 2005
Dobrescu,T., Gimnastica aerobică - strategii pentru optimizarea fitnessului, Editura Pim, Iaşi,
2008
Dumitrescu, V., Model de gândire metodică modernă în analiza, planificarea şi execuţia
pregătirii sportive //Revista EFS nr. 6./1981, Bucureşti
Epuran, M., Modelarea conduitei sportive, Editura Stadion, Bucureşti, 1990
Fischer, R., Borms, J., În căutarea excelenţei sportive // Revista Sportul pentru copii şi juniori,
nr. 1(98)/1992, Bucureşti
Florescu, C., Sportul de performanţă, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1985
Ganong, W.F., Physiologie médicale, Paris: De Boeck Université, 2001
Gaverdovschi, Y., Poliatlonul gimnasticii sportive feminine, Moscova, 1986
Georgescu, F., Cultura fizică-fenomen social, Editura Tritonic, Bucureşti, 1998
Grigore, V., Gimnastica de performanţă, Editura Inedit, Bucureşti, 1998
Grigore, V., Longevitate în gimnastică, Editura Atantis, Bucureşti, 1999
Grigore, V., Gimnastica artistică. Bazele teoretice ale antrenamentului sportiv, Editura SemnE,
Bucureşti, 2001
Grigore, V., Pregătirea artistică în gimnastica de performanţă, Editura ANEFS, Bucureşti,
2002
Harrison, M., The Language of Theatre, Editura Carcanet, Londra, 1998
Ifrim, M., Antropologia motrică, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986
Lamour, H., Pédagogie de rhythm, Edition revue Eps, Paris, 1985
Leclercq, A., Présence de la femme dans le sport // Revue E.P.S. nr. 283/ 2000, Paris

64
Levieux, F., Levieux, J.P., Expression corporelle, Editions revue Eps, Paris, 1985
Luca, A., Educarea ritmului în lecţiile de educaţie fizică, Editura Universitatea „Al. I. Cuza” -
FEFS, Iaşi, 1992
Luca, A., Gimnastică ritmică, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 2000
Macovei, S., Supleţea, Editura ANEFS, Bucureşti, 1999
Macovei, S., Muzica în practica activităţilor motrice, Revista Palestrica mileniului III, nr. 4
//decembrie, Cluj-Napoca, 2005
Manno, R., Les bases de l’entraînement sportif - Traduit de litalien par Pierre Carrerre // Revue
EPS/ 1994 Paris
Mociani, V., Gimnastica, Editura Sport – Turism, Bucureşti, 1985
Nanu, L., Gogoncea, D., Gimnastica ritmică, Editura Fundaţiei Universitare Dunărea de Jos”,
Galaţi, 2001
Nanu, L., Curs de gimnastică, Editura Fundaţiei Universitare „Dunărea de Jos”, Galaţi, 2003
Nanu, L., Tehnica şi metodica mişcărilor în gimnastica ritmică, Editura Şoimu, Galaţi, 2006
Nanu, L., Metodica predării gimnasticii, Editura Şoimu, Galaţi, 2007
Nanu, L., Drăgan T. M., Manual de gimnastică, Editura Galati University Press, Galaţi, 2010
Nanu, L., Expresivitate corporală şi motrică prin utilizarea mijloacelor gimnasticii ritmice,
Editura Galati University Press, Galaţi, 2010
Parisoli, M. M. M., Penser le corps, Editura P.U.F., Paris, 2002
Petecel, L., Antichitatea greco-romană despre sport, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1980
Pigeaud, J., La maladie de la fame. Etude sur la relation de l'ame et du corps dans la tradition
medico-philosophique antique, Editura Les Belles Lettres, Paris, 1989
Popescu, G., Impact aerobic, Editura Elisavaros, Bucureşti, 2005
Popescu, M., Drumul spre Ithaca. De la text la imagine scenic, Editura Meridiane, Bucureşti,
1990
Raisin, L., Stretching pentru toti, Editura Teora, Bucureşti, 2001
Roșan, A., Cartea Albă a Psihopedagogiei Speciale, Departamentul de Psihopedagogie Specială
2013 - ISBN 978-973-0-15757-4
Stoenescu, G., Tinereţe, sănătate, frumuseţe, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1990
Stoenescu, G., Expresie corporală şi dans, Universitatea Ecologică, Bucureşti, 1995
Şerban, M., Umbra campionului, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1982

65
Tarabas, C.L., Tehnici de explorări funcţionale în practica medicului specialist de medicină
sportivă, Editura Evrika, Brăila, 1999
Ubersfeld, A., Termenii cheie ai analizei teatrului, traducere de Georgeta Loghin, Institutul
European, Iaşi, 1999
Ungureanu, O., Metodica dezvoltării mobilităţii la gimnaşti, Editura CNEFS, Bucureşti, 2000
Verhoşanschi, J., Un nou sistem de antrenament în sporturile aciclice// Scuola dello Sport
/1992, Roma (traducere).
Vieru, N., Unele probleme ale pregătirii speciale sportive în gimnastică// Revista EFS nr.
6/1985, Bucureşti
Vişan, A., Îndrumar dans, Editura ANEFS, Bucureşti, 1997
Vişan, A., Dansul pentru educaţia corporală, Editura Cartea universitară, Bucureşti, 2005
Wunenburger, J.J., Philosophie des images, Editura P.U.F., Paris, 1997
Zbenghe, T., Kinesiologie. Ştiinţa mişcării, Editura Medicală, Bucureşti, 2002
*** Dicţionar de psihologie socială, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981
*** Sportul la copii şi juniori// Institutul naţional de cercetare pentru sport nr. 129/ 2002,
Bucureşti
*** Strategii pentru îmbunătăţirea performanţei sportive// Biblioteca antrenorului nr. 8/2005,
Bucureşti
*** Terapie ocupațională și reabilitare psihosocială/ suport de curs elaborat în cadrul proiectului
„Susținerea Reformei în Sănătate Mintală (Terapie Ocupațională) în Moldova” finanțat de DDC
a Elveției în Moldova
***http://www.infofashion.ro/WhosWho_RP_Magdalena_Rovinescu_conducce_Scoala_de_Bale
t_Studio_M_din_cadrul_Operei_Nationale_Bucuresti_ONB__turneu_in_Egipt_12_14_octombrie
_2009-newsmore4-i708
*** http://www.adriana.ro/ce-sport-vi-se-potriveste
*** http://www.eva.ro/dietafitness
*** http://www.idieta.ro/body/fitness/programe/aerobic
*** http://www.antrenament getfit.ro/cias.php
*** http://www.indragym.ro/fitness.htm
*** http://www.livenews.ro/Article
*** http://www.idieta.ro/body/fitness/programe/fitness

66
*** http://www.genesse.ro/culturism-aerobic
*** http://www.cursuriaerobic.com/despre_aerobic
*** http://articole.famouswhy.ro/importanta_igienei_echipamentului
*** http://www.saccsiv.wordpress.com
*** http://www.vegetarian-nutrition.info/position
*** http://www.topexperti.ro
*** http://www.info-sănătate.ro
*** http://dexonline.ro
*** ro.wikipedia.org/wiki/Anorexie_nervoasă
*** www.logos-consult.ro/corpul-iti-vorbeste-asculta-si-intelege.html
*** www.fig-gymnastics.com – Codul de punctaj FIG, 2005-2008
*** https://sites.google.com/site/impreunaarts/dans-si-miscare-1
*** http://psihoped.psiedu.ubbcluj.ro/caPPS/16%20-%20Anca%20(ILIES)%20MERCEA.pdf
***https://www.medlife.ro/dansul-%25e2%2580%2593-relaxare-si-terapie-pentru-persoanele-
varstnice.html
*** https://www.atractiasuccesului.ro/dezvoltare-personala/dansul-terapeutic/
*** http://infomuzica.ro/terapia-in-pasi-de-dans/
*** https://www.latino-time.ro/tag/stiluri-de-dans
***http://www.ziartop.ro/fapt-divers/87070-dansul-mentine-sanatatea-corpului-si-psihicului-
uman
*** https://www.romaniamama.ro/lifestyle/dansul---benefic-pentru-sanatate_1266.html
*** http://www.garbo.ro/articol/Sanatate/16368/p-10-curiozitati-fascinante-despre-dans.html
*** https://www.dansterapie-nlp.ro/articole/31-curiozitati-fascinante-despre-dans.html
*** https://povesticufluturi.ro/pentru-psihologi/tipuri-de-psihoterapii/
*** http://suntsanatos.ro/terapia-posturala-calea-regala-spre-vindecarea-naturala-3848.html
*** https://ro.stareyesforever.com/zdorove/126584-osnovnye-vidy-terapiy.html
*** www.scolidans.ro/latino/samba

67