VARIETATEA ŞI STRUCTURA LECŢIEI

DE DANS POPULAR SCENIC

În articol este abordată problema varietăţii şi structurii lecţiei de dans popular scenic
prin aplicarea diferitelor forme şi metode educative, în scopul optimizării procesului de
instruire
Educarea sentimentului de dragoste faţă de tradiţiile populare este un proces
îndelungat de asimilare şi consolidare. În acest proces o importanţă deosebită are
formarea deprinderilor motrice specifice dansului popular şi dezvoltarea interesului faţă
de el. Lecţia de dans scenic popular este un mijloc eficient de educaţie estetică a
tinerilor coregrafi, o lecţie de artă, un proces de cunoaştere şi realizare, lăsându-şi
amprenta pe toate activităţile şi fenomenele coregrafice, care trebuie să producă în
primul rând emoţii .
Lecţia de dans este o activitate pedagogică şi artistică, având ca elemente
principale mişcările de dans şi muzica, elevii şi profesorul. Însuşirea artei coregrafice, a
legilor specifice ale acesteia necesită o muncă asiduă, putere a cugetului, stare înaltă a
sufletului şi spirit de sacrificiu. Coregrafia produce bucurii, plăceri sufleteşti deosebite
numai dacă se depun eforturi pentru a o însuşi. Totodată, lecţia de dans este o activitate
de cunoaştere. În cadrul ei profesorul trebuie să se conducă de principiile ştiinţifice,
conform cărora cunoaşterea se realizează în trei etape: senzorială, practică şi raţională.
Etapa senzorială este prima treaptă a cunoaşterii, primul contact cu lumea dansului.
De la aspectul senzorial urmează demonstrarea elementelor prin interpretarea acestora,
apoi acestea se analizează şi se explică, elevii reproducându-le sub îndrumarea
profesorului. Se stabilesc noţiunile, definiţiile, metodele de predare a dansului scenic.
După aceasta elevul efectuează analiza, explicarea metodică şi creativă a mişcărilor
coregrafice.
Demonstrarea, explicarea şi interpretarea se îmbină în mod variat la fiecare lecţie.
Dat fiind caracterul practic al dansului scenic, este necesar a i se acorda atenţie
interpretării metodice. Lecţia de dans include multiple şi variate activităţi muzicale în
baza cărora se alcătuiesc diverse mişcări şi compoziţii la bară şi la mijloc de sală.
Lecţia de dans este o creaţie originală a profesorului şi a studentului, de fiecare
dată concepută şi planificată din nou. Conceptul, structura, dinamica, dramaturgia,
materialul muzical se află în vizorul profesorului şi sunt determinate de competenţa,
experienţa şi fantezia acestora .
Lecţiile de dans scenic popular se clasifică în următoarele tipuri: lecţia de
introducere, lecţia de aprofundare sau lecţia combinată (mixtă), lecţia de creare, lecţia
de evaluare (lecţia deschisă, concert).
Lecţia de introducere se organizează la început de an, de semestru. Pot fi proiectate
1-2 lecţii teoretice la o temă din curriculumul respectiv.
Lecţia de aprofundare sau lecţia combinată (mixtă) realizează obiectivele didactice
proiectate într-o succesiune logică. Atingerea consecutivă a obiectivelor este necesară
pentru realizarea obiectivelor operaţionale şi cuprinde, de regulă, următoarele etape:
reactualizarea cunoştinţelor şi a deprinderilor anterioare; prezentarea materialului –
stimul; dirijarea învăţării practice; obţinerea şi evaluarea performanţelor; stabilirea
temei pentru lucrul individual.
Lecţia de creare include: prezentarea materialului–stimul, dirijarea activităţii de
consolidare a cunoştinţelor, obţinerea şi evaluarea performantelor, crearea noilor
exerciţii (studii) în baza materialului studiat.
 Lecţia de evaluare se organizează la sfârşitul unui semestru (an de studii) pentru a
verifica gradul de asimilare a cunoştinţelor şi a abilităţilor prevăzute de curricula la
disciplinele respective. Structura acestei lecţii poate fi următoarea: prezentarea
materialului studiat la bară şi la mijloc de sală; prezentarea creaţiilor proprii (exerciţii la
bară sau combinaţii la mijloc de sală, studii); explicaţii metodice .
Lecţia este cea mai importantă formă de activitate didactică, realizarea ei
presupunând forme şi mijloace de aplicare a materialului didactic, strategii didactice,
conţinuturi etc.
În cadrul lecţiei respective se realizează următoarele activităţi dominante:
a) informativ-formative;
b) cumulative;
c) evoluative.
Activităţile informativ-formative se aplică în cadrul următoarelor tipuri de lecţii: –
introductivă; – combinată; – de dobândire a cunoştinţelor şi de formare a capacităţilor.
Activităţile cumulative se aplică în cazul lecţiilor de recapitulare şi de
sistematizare.
Activităţile evaluative se aplică la:
– lecţii de evaluare (verificare, apreciere, notare);
– creare proprie (combinaţie, studiu, montare, desfăşurare).
Lecţia practică de dans scenic popular are o structură tradiţională, constituită pe
parcursul anilor, şi include următoarele etape:
1. Exerciţiul la bară
2. Compoziţii la mijloc de sală
3. Studierea elementelor dansurilor populare.
Fiecare etapă are obiectivele sale:
 exerciţiul la bară are drept scop plasarea corectă şi încalzirea treptată a corpului;
 compoziţiile la mijloc de sală dezvoltă muzicalitatea ritmicii corporale, insistându-
se asupra execuţiei corecte şi expresive a mişcărilor, asupra înţelegerii stilului de
interpretare;
 studierea elementelor la mijloc de sală are ca scop însuşirea tehnicii specifice a
diferitelor stiluri regionale, cunoaşterea paşilor de bază, a muzicii, care apoi se
înlănţuiesc în activităţi coregrafice la mijloc de sală.
Fiecare parte componentă a lecţiei poartă un caracter tradiţional, dar de fiecare dată
are un conţinut nou în funcţie de sarcinile înaintate în faţa studentului de către profesor.
Aceste sarcini sunt în corelaţie cu nivelul de pregătire a studentului, deprinderile
obţinute, care necesită a fi perfecţionate.
Prin predarea sistematică a lecţiilor practice, prin exerciţii la bară la mijlocul sălii se
asigură executarea acestora cu amândouă picioare, pentru ca ambele parţi ale corpului
să se dezvolte egal şi armonios.
Lecţia practică de dans scenic popular are o structură clară şi fixă şi începe cu
însuşirea mişcărilor la bară, trecându-se treptat la însuşirea poziţiilor de picioare şi de
braţe, de corp şi de cap, la învăţarea paşilor de bază, care apoi se îmbină în studii
coregrafice la mijlocul sălii.
Cunoaşterea elementelor de bază ale dansului scenic popular contribuie la
dezvoltarea gândirii creative a studentului, ceea ce îi permite sa creeze şi sa monteze
diferite scene coregrafice. Competenţele coregrafice se formează şi se dezvoltă în
procesul activităţii practice în cadrul diferitelor tipuri de lecţii de dans scenic popular.
 SPECIFICUL CONSTRUCŢIEI LECŢIEI DE
DANS SCENIC POPULAR
Creaţia coregrafică influenţează asupra universului spiritual al omului îmbogăţindu-l şi
înălţându-l. Dansul popular produce anumite emoţii, crează dispoziţii, stări sufleteşti,
sugerează idei, gânduri, viziuni asupra lucrurilor şi fenomenelor, adică formează anumite
atitudini faţă de acestea şi în genere, faţă de viaţă, cultură, gusturi estetice, calităţile etico-
morale. Dar pentru a percepe adecvat dansul, pentru a pătrunde în tainele lui, trebuie sa
dispunem de cunoştinţe,de priceperi şi deprinderi, cu alte cuvinte este necesara o anumită
pregătire, care să permită cu uşurinţă a înţelege şi a executa mişcările propuse. Interpetarea
unei compoziţii dansate necesită antrenarea anumitor procese psihoimaginative: gîndire,
voinţă, memorie, atenţie, aptitudini coregrafice, auz musical, simţ ritmic. Toate aceste calităţi
trebuie dezvoltate, fără ele fiind imposibilă executarea şi interpretarea profesională a
dansului.
Ca obiect de studiu, dansul popular a apărut la sfârşitul sec.XIX-lea la S.Peterburg in
şcoala coregrafică imperială. Idea de a forma un sistem(în baza sistemului dansului clasic) de
pregătire a interpreţilor de dans scenic îi aparţine lui A. Şireaev, care din iniţiativă proprie a
făcut prima încercare de a crea trenajul dansului scenic.
Dansul scenic – popular este o parte integrantă a artei coregrafice şi rpin esenţa sa
estetica, şi prin sistema de coordonare a mişcărilor. Această disciplină contribute la ridicarea
nivelului professional al tinerilor coregrafi, dezvoltă calităţile motrice de bază: cordonarea
mişcărilor, creşterea rezistenţei organismului pe o perioada mai îndelungată de menţinere şi
interpretare a figurilor de dans, viteza interpretării şi capacitatea de a efectua mişcările în
timpoul propus.
Lecţiile practice au ca formă de bază urmatoarele metode de predare:
1. Demonstrarea exerciţiilor însoţite de explicaţii metodice;
2. Reproducerea şi corectarea în timpul interpretării;
3. Studierea şi interpretarea diferitor stiluri regionale;
4. Însuşirea mişcărilor la bară şi a compoziţiilor la mijloc de sală propuse de profesor şi
crearea noilor compoziţii şi exerciţii de către student în baza materialului studiat.
Demonstrarea şi explicarea sunt metode informative care contribuie la dezvoltare
gândirii logice şi a vorbirii şi culturii studenţilor. A demonstra înseamnă a arăta studenţilor
elementele reale specifice predării dansului scenic - popular,a asigura o bază suficientă
pentru activitatea de predare şi executare corectă a acţiunilor, formării deprinderilor şi
comportamentelor corespunzătoare. Demonstrarea profesorului trebuie să fie calră, exactă,
însoţită de acompaniament musical, să corespundă stilului dat şi să fie adecvată nivelului de
dezvoltare a studentului. Prin repetare se formează stereotipurile dinamice, automatizmele de
acţionare, algoritmii de cunoaştere, priceperile şi deprinderile, care asigură temeinicia şi
randamentul sporit al învăţării exersisului.
Lecţia de dans scenic este o creaţie originală a profesorului şi a studentului, de fiecare
dată concepută şi planificată din nou. Conceptul, structura, dinamica, dramaturgia, materialul
musical se află în mâinile profesorului şi ale concertmaistrului, fiind în funcţie de
competenţa, experienţa, şi fantezia acestora.
Ca şi lecţia de dans clasic, lecţia practică de dans scenic popular are o structură clară şi
fixă, şi începe cu însuşirea mişcărilor la bară, trecînd treptat la însuşirea poziţiilor şi
atitudinilor de picioare şi de braţe, de corp şi de cap, la învăţarea paşilor de bază a regiunii
respective, care apoi se îmbină în studii coregafice la mojlocul sălii.
Construcţia lecţiei de dnas scenic – popular are ca scop:
- încalzirea treptată a corpului, începând de la extremitatea lui inferioară;
 - distribuirea corectă a puterii;
- înlănţuirea normală a mişcărilor şi trecerea exerciţiului de pe un muşchi pe altul;
- antrenarea metodică a aparatului muscular, a sistemului articular şi a ligamentelor;
- însuşirea mişcărilor de tehnică, a stilurilor şi caracterelor dansului popular
Baza construcţiei lecţiei de dans scenic – popular o constituie folosirea variată a
mişcărilor dansate în diferite caractere, alternarea corectă şi metodică a mişcărilor la bară şi
la mijloc de sală. Predarea sistematică a dansului de caracter în fornă de exerciţii la bară şi la
mijloc de sală asigură executarea oricărui exerciţiu cu ambele picioare, astfel amândouă parţi
ale corpului dezvoltându-se egal şi armonios.
Exerciţiile la bară dezvoltă anumite grupuri de muşchi necesari interpretării dansului
popular, mărind mobilitatea şi elasticitatea articulaţiilor. Ele dezvoltă în corp ritmul, precizia,
şi viteza efectuării la mişcările specifice. Exersisul la bară este temeiul plastic al însuşirii
tehnicii coregrafice, avînd drept scop formarea capcităţii de a se mişca expresiv. El permite
dansatorului să-şi dezvolte aparatul motric, să-şi perfecţioneze capacităţile plastice şi
artistice, este supus obiectivului de bază al instruirii coregrafice, adică urmăreşte formarea
corpului multilateral dezvoltat şi bine antrenat. Specificul exersisului scenic – popular îl
constituie mişcarea piciorului de bază , se aplică pe larg principiul contrapunerii, adică,
alternare diferitor tipuri de exerciţii cu elementele constituente, ceea ce permite dezvoltarea
expresivităţii interpretării, reproducerea stilului dansurilor populare.
Ordinea ştiinţifică a mişcărilor la bară este cuprinsă în diferite grupe:
- Grupa genuflexiunilor;
-Grupa trecerilor de pe toc pe vîrf;
-Grupa aruncărilot de pe picioare;
-Grupa rotărilor pe pămînt şi în aer a picioarelor;
-Grupa întoarcerilor pe picioare în genul battement fondu;
-Grupa mişcărilor libere formată din bătăi, fluturări.
Compoziţiile la bară trebuie să cuprindă exerciţii create pe baza mişcărilor specifice
tuturor regiunilor, pentru ca dansatorul să se familiarizeze de la început cu stilurile deosebite
şi să redea exact caracterul dansului propus. Insistând asupra executării corecte şi expresive a
mişcărilor, înţelegerii stilului de interpretare propriu coregrafiei naţionale, pedagogii
coregrafi nu trebuie să neglijeze arta coregrafică a altor popoare, astfel ei obţinînd cunoştinţe,
modul de trai şi obiceiurile despre arta şi cultură. Lecţiile trebuie să poarte un caracter cît mai
variat şi mai atractiv.
O problemă de mare importanţă o constituie şi partea muzicală a lecţiilor.
Acompaniamentul musical – de referinţă acordeon, pian – trebuie să fie unul din
elementele de bază, de pregătire muzicală a dansatorilor, să contrbuie la înţelegerea
bogăţiilor de expresie ale melodiilor, la cunoaşterea formulelor ritmice ale acestora.
Corepetitorul, ajutat de pedagogul coregraf, trebuie să aleagă cu multă grijă pentru exerciţii
cele mai potrivite piese muzicale, ţinînd cont totodată şi de necesitatea varietăţii exerciţiilor,
să nu practice exerciţii rigide, mecanice.
Calităţile interpretative se vor forma folosind un material divers, sistematizat metodic şi
interpretat correct. Mişcările sistematizate după un model unic este forma care necesită şi un
conţinut adecvat. Îmbinarea elementelor de bază cu elementele de dans contribuie la
formarea unor combinaţii interesante de dans . Legătura dintre mişcările exterioare şi ritmul
lăuntric este o unitate desavîrşită exprimată prin trăirea dansului, justificarea şi satisfacţia
interpreţilor