Sunteți pe pagina 1din 2

Genul se dezvolt din a doua jumtate a secolului al XIX-lea, cnd baletul este pe numere (episoade succesive) clar delimitate

de natura diferit a muzicii i a coregrafiei (fiecare numr poate fi prezentat separat). n contrast, nlnuirea scenelor este continu n baletul secolului XX.

Cateva cuvinte despre balet.. In Italia secolului al XVI-lea ia nastere o noua forma de dans, baletul, care se va dezvolta in Franta sub reginele Caterina si Maria de Medici (Le Ballet comique de la Reine, 1581), apoi in timpul domniei absolutiste a lui Ludovic al XIV-lea, Regele-Soare. Pana la acest moment, dansului ii era atribuit un rol social (balul) sau un rol festiv, in timpul banchetelor si al carnavalurilor. Sub influenta poetilor epocii, dansul se integreaza intr-o actiune dramatica generala, fiind insotit de poezie, muzica si scenografie. Pasii si miscarile dansatorilor sunt stabilite geometric la nivelul solului, in functie de intrarile si iesirile succesive in si din scena. In secolul al XVIII-lea, dansul isi pierde statutul de intermezzo decorativ, datorita unei adevarate revolutii in domeniu, al carei autor este francezul Jean Georges Noverre, care isi propune sa confere dansului mai multa autonomie. Prin trecerea de la baletul de curte la baletul de actiune, dansul devine o arta in adevaratul sens al cuvantului. Transformarea treptata a costumelor si permanenta cautare de noi mijloace de expresie isi vor pune amprenta asupra tehnicii, lasata in seama dansatorilor profesionisti. Dansul, care serveste de acum cauza regelui, este considerat "savant", necesitand o cunoastere a pasilor si a muzicii. Plasati sub autoritatea unui maestru de balet, interpretii sunt nobili si apropiati ai regelui. Dansul este gandit sa serveasca o anumita actiune, a carei tema (burlesca, exotica, mitologica sau politica) este un pretext de amuzament. Extrem de indragit de monarhii europeni, codificat prin tratate care stabilesc pasii, compozitia sau utilizarea costumelor, baletul de curte devine, in secolul al XVII-lea, una dintre cele mai apreciate forme de spectacol, datorita, in mare parte, compozitiilor lui Jean-Baptiste Lully. Varsta de aur a dansului clasic este integrata intr-un context artistic marcat de romantismul din artele plastice, literatura si muzica. Astfel, in sec. XVIII-XIX, baletul beneficiaza nu numai de inovatii tehnice, ci si de elaborarea de subiecte legate de lumea feerica, ireala, fantastica. Personajele supranaturale sunt interpretate de balerine ce dau impresia ca plutesc pe scena. Scenografia creeaza iluzia zborului, costumele facand loc relev-urilor in poante si sariturilor ample. Toate aceste elemente vor deveni caracteristica dominanta a baletului romantic, a carui amprenta ramane o constanta a dansului academic de astazi. Baletul, ca disciplina de studiu Denumirea de balet este in general asimilata celei de dans clasic, cu posibila polarizare a termenului de balet in: balet clasic si balet modern. Baletul clasic (dansul clasic) este un gen de dans academic, cu un corpus teoretic si practic bine configurat, ca rezultat al evolutiei acestuia pe parcursul a aprox. 400 de ani de existenta istorica. El se diferentiaza de dansul de masa, destinat practicarii libere non-profesionale, care de asemeni a evoluat de-a lungul timpului, luind amploare in a doua jumatate a sec. XX, odata cu aparitia stilurilor muzicale swing, jazz, apoi rock and roll, ramanand in zona divertismentului. Baletul modern apare in prima jumatate a sec. XX, prin absorbtia estetica a unor principii ce guvernau si celelalte arte in acea epoca. S-a ajuns astfel la varianta moderna a dansului academic, avand ca exponent remarcabil pe coregraful Maurice Bejart. Prin urmare, cei care opteaza pentru practicarea baletului, trebuie sa stie ca acesta transgreseaza limitele dansului de divertisment, ca este o disciplina care tinde catre acuratete si maiestrie interpretativa, necesitand aptitudini speciale, o constitutie morfo-anatomica longilina si care sa permita dodandirea tehnicii specifice "en-dehors", si nu in ultimul rand, determinare motivationala. In scolile vocationale de arta, varsta optima pentru debutul initierii in arta dansului clasic (balet) este de 10-11 ani. In institutiile extrascolare, studiul baletului poate incepe la varsta mai mici, prin ceea ce se cheama "pre-balet", adica ani de studiu pregatitor. Chiar si in aceste conditii, varsta recomandata pentru inceperea initierii este de 6 ani, atunci cand stuctura osoasa si fibro-musculara este suficient dezvoltata, iar copilul este apt din punct de vedere psihomotric. In perioada 4-6 ani, baletul nu poate fi aprofundat, cursurile de dans putand propune o programa bazata mai mult pe jocuri si elemente simple destinate dobandirii mobilitatii articulare, elasticitatii musculare, pe cunoasterea miscarilor de baza pt. morfologia scheletului anatomic. Programa pentru studiul non-vocational al baletului (in activitati de timp liber) poate tinde catre implementarea programei specifice liceelor vocationale de coregrafie, numai pana la nivelul aproximativ al anilor de studiu I-IV, deci

o dilatare a programei din primii 3-4 ani de studiu vocational in aprox. 6-8 ani de studiu non-vocational. Aceasta deoarece continuturile didactice nu pot fi modificate, iar de la tehnica dansului clasic nu se poate face rabat, fara incalcarea principiilor de baza ale dansului clasic. Este deci recomandata distributia diferita a cuantumurilor temporale destinate studiului fiecarei unitati de invatare si eventual o diminuare de ordin cantitativ, iar nu calitativ.