Cultura muzicală din Basarabia la confluenţa secolelor XIX şi XX, dar şi în prima

jumătate a secolului al XX-lea, a fost marcată de un şir de evenimente politice,

sociale şi culturale, care au determinat, în timp, direcţiile de evoluţie ale creaţiei
componistice din acest spaţiu şi au contribuit, astfel, la edificarea unei şcoli
naţionale de muzică. Datorită acestor circumstanţe, compozitorii basarabeni din
această perioadă s-au orientat atât spre cuceririle Vestului (prin menţinerea
relaţiilor culturale cu Principatele Române), cât şi spre cele ale Estului (prin
vecinătatea lor cu Imperiul Rus şi prin anexarea Basarabiei, în 1812, la Rusia).
Spre sfârşitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, mişcarea corală
din Basarabia s-a intensificat şi a condus la înfiinţarea unor şcoli, la crearea unor
formaţii corale sau orchestrale de elevi. Printre acestea, amintim Societatea
Armonia (1870), filiala chişinăuiană a Societăţii Imperiale Muzicale ruse (1899),
şcolile lui V. Gutor (1893-1895 şi 1900-1907). De asemenea, menţionăm
activitatea lui Mihail Berezovschi în fruntea Corului Arhieresc din Chişinău (1906-
1938), cât şi organizarea celor trei instituţii de învăţământ muzical: Conservatorul
Unirea (1919), Conservatorul Naţional (1928) şi Conservatorul Municipal (1936).
În paginile acestui articol, autoarea evidenţiază cele mai importante evenimente
social-istorice, care au determinat cursul evoluţiei muzicii culte din Basarabia,
nume de creatori, dirijori şi pedagogi (care au contribuit la ridicarea nivelului
cultural-muzical şi instructiv-educativ al tinerei generaţii), moştenirea
componistică, paleta tematică şi genuistică a compozitorilor de muzică corală din
această perioadă. Astfel, în obiectivul autoarei se află realizările compozitorilor
Mihail Berezovschi (1868- 1940), Mihail Bârcă (1888-1975), Eugen Coca (1893-
1954), Semion Zlatov (1893-1969), Ștefan Neaga (1900-1951), Petre Șerban
(1903-1980), Solomon Lobel (1910-1981), Leonid Gurov (1910-1993), David
Gherșfeld (1911-2005), compozitori care au pus temelia artei muzicale
profesioniste din Moldova. Compozitorii de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi din
prima jumătate a secolului al XX-lea au contribuit la lărgirea sferelor tematice, la
crearea unor noi genuri ale muzicii corale, în special, vocal-simfonic (oratoriul,
cantata, poemul), la îmbogăţirea genului prelucrării corale şi a celui de inspiraţie
religioasă.
150 de ani de la înființarea Conservatorului din București

În anul 2014 Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti a împlinit 150 de ani
de când ”dă tonul” în muzica românească! Prin decretul lui Alexandru Ioan Cuza,
în octombrie 1864, se înfiinţa Conservatorul de Muzică şi Declamaţiune din
Bucureşti. Denumit, de-a lungul timpului, Academia Regală de Muzică şi Artă
Dramatică, Conservatorul de Stat, Conservatorul de muzică ”Ciprian
Porumbescu”, Academia de Muzică, Universitatea de Muzică şi, din 2001,
Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, instituţia a fost şi este
portstindardul muzicii româneşti, locul unde s-au format, au creat şi predat mari
maeştri ai artei sunetelor!

Ziua de 6 octombrie 1864 va rămâne pentru totdeauna una de referinţă pentru

muzica românească. În acea zi, Conservatorul de Muzică si Declamaţiune şi-a
deschis porţile pentru toţi cei interesaţi să studieze şi să cerceteze lumea muzicii.

Avându-l la conducere pe compozitorului Alexandru Flechtenmacher,

Conservatorul a devenit o instituţie europeană specializată în educaţia muzicală
vocală şi instrumentală, având clase de vioară, solfegiu, cor bisericesc, canto, pian
si armonie.

De-a lungul timpului, domeniile de studiu se îmbogăţesc şi se diversifică, astfel că,

în 1900 apare clasa de muzică de cameră, iar în 1905, clasa de compoziţie, condusă
de Alfonso Castaldi. Ulterior se adaugă studiul contrapunctului, esteticii, istoriei
muzicii şi orchestraţie.

Anul 1931 transformă Conservatorul Bucureştean într-o institutie de învaţamânt

superior, luând numele de Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică, în
rândul maeştrilor ce activau figurând ca profesor de onoare şi marele compozitor
George Enescu – personalitate ce influenţează enorm viaţa academică a timpului.

În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, compozitorul Mihail Jora este cel
ce asigură conducerea Academiei Regale de Muzică şi Artă Dramatică,
împrumutând din rigoarea şi profesionalismul său întreagii instituţii, al cărei nivel
rămâne unul extrem de ridicat! Sunt anii în care se formează muzicieni de elită ai
României, personalităţi de talia lui Dinu Lipatti, Maria Fotino, Valentin sau Ştefan
Gheorghiu şi mulţi alţii.

După anii 50 institutia îşi schimbă numele în “Conservatorul Ciprian

Porumbescu”, având în structura sa două facultăţi: Interpretare
Muzicală şi Compoziție, Muzicologie, Dirijat orchestră și Pedagogie muzicală.

Revenirea la democraţie, în 1990, marchează evenimente extrem de importante

pentru Conservator. Pe lângă schimbarea succesivă a denumirilor, Academia de
Muzică, Universitatea de Muzică şi, în sfârşit, Universitatea Națională de
Muzică, instituţia îşi îmbogăţeşte oferta educaţională cu specializările Muzică
Religioasă, Dirijat Cor Academic şi Compoziție Jazz/Muzică ușoară. Totodată, în
cadrul U.N.M.B. se înfiinţează Școala Doctorală, instituţie care organizează studii
doctorale de două tipuri:

Știinţific, având ca direcţii de cercetare domeniile: Muzicologie, Istoria muzicii,

Estetică muzicală, Etnomuzicologie, Stilistică muzicală, Teoria superioară a
muzicii şi Bizantinologie;

Profesional, cu direcţii de cercetare în Interpretare muzicală (instrumente, canto,

dirijat) şi Compoziţie muzicală.

În anul 2010, U.N.M.B. a devenit şi instituţie organizatoare de Studii

Postdoctorale, înfiinţând M.I.D.A.S. (Musical Institute for Doctoral Advanced
Studies), ce ”îşi propune asigurarea continuităţii pregătirii ştiinţifice şi artistice la
nivel de excelenţă pentru absolvenţii de doctorat în studii muzicale sau corelate,
prin instituţionalizarea unui sistem şi a unei structuri capabile să asigure
permanenţa, în conformitate cu standardele europene în domeniu şi la nivelul
treptei educaţionale postdoctorale.”

După un secol şi jumătate de existenţă, Universitatea Naţională de Muzică din

Bucureşti este astăzi membră a Asociatiei Europene a Conservatoarelor (AEC). În
această calitate, participă activ la evenimentele sau proiectele organizate şi
promovate de AEC, precum International Relations Coordinators’ Meeting,
Congresul Anual al Rectorilor, POLIFONIA Erasmus Network, etc. La 1
octombrie 1860, primul domnitor al Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza a
semnat decretul de înfiinţare a primei şcoli de învăţământ superior din Ţările
Române - Şcoala de Muzică şi Declamaţiune de la Iaşi. 26 de zile mai târziu, au
luat fiinţă Şcoala de sculptură şi pictură şi Muzeul Naţional de Pictură. După mai
multe transformări, în 1997, printr-o hotărâre a Guvernului României, a primit
titulatura de Universitatea de Arte "George Enescu", scrie site-ul Universităţii
Naţionale de Arte "George Enescu" din Iaşi, https://www.arteiasi.ro/.

La 6 octombrie 1864, Alexandru Ioan Cuza a aprobat Regulamentul pentru

Conservatorul de Muzică şi Declamaţiune, ce se compunea din două şcoli, una la
Iaşi şi alta la Bucureşti. În acelaşi an, a fost aprobat Regulamentul pentru Şcoalele
naţionale de Arte Frumoase, cu secţiile: pictură, sculptură, gravură, arhitectură şi
arta grădinilor, revizuit ulterior în 1869 şi 1883, conform https://www.arteiasi.ro/.

Primele Regulamente au fost îmbunătăţite constant, aria de studii diversificându-se

în decursul anilor. În 1907 s-a înfiinţat şi secţia de teoria muzicii, alături de cele de
canto, instrumente şi artă dramatică.

Între 1917 şi 1918, George Enescu, personalitate de prim rang în lumea muzicală
naţională şi internaţională, a reunit sub bagheta sa, în cadrul unei orchestre
simfonice de o excepţională valoare, muzicienii recunoscuţi ai Iaşului, în mare
parte profesionişti ai Conservatorului de Muzică şi Declamaţiune, a cărui
conducere onorifică o acceptă.

În anul 1931, Conservatorul şi Şcoala de Arte Frumoase au fost ridicate la rangul

de Academie printr-un decret al lui Nicolae Iorga. În acelaşi an, George Enescu a
acceptat propunerea ca Academia de Muzică şi Artă dramatică din Iaşi să-i poarte
numele şi a fost numit, la iniţiativa corpului profesoral, rector de onoare pe viaţă.
Tot de atunci, Academia poartă numele compozitorului George Enescu.

Perioada 1950-1960 a marcat negativ dezvoltarea firească a învăţământului artistic

ieşean, prin reorganizări instituţionale greşit direcţionate, despărţind domeniile
artelor, evoluţiile lor ulterioare fiind diferite, mai scrie site-ul
https://www.arteiasi.ro/.

Conservatorul de Muzică s-a reînfiinţat în 1960, devenind, treptat, un pol important

în viaţa artistică. În 1977, în structura Conservatorului, au fost incluse Artele
Plastice, iar între anii 1990-1991, Teatrul. În 1992, cele trei domenii ale artei s-a
reunit sub titulatura de Academia de Arte "George Enescu".

În 1997, printr-o hotărâre a Guvernului României, instituţia a primit numele de

Universitatea de Arte "George Enescu", cuprinzând : Facultatea de Compoziţie,
Muzicologie, Pedagogie muzicală şi Teatru, Facultatea de Interpretare muzicală şi
Facultatea de Arte plastice, Decorative şi Design.

De asemenea, începând cu anul universitar 2002-2003 a fost înfiinţat

Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic. În anul universitar 2012-
2013, a avut loc o nouă reorganizare a facultăţilor din structura Universităţii după
cum urmează: Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice,
Facultatea de Teatru şi Facultatea de Arte vizuale şi Design.

Din anul universitar 2016-2017, noua denumire a unităţii de învăţământ este

Universitatea Naţională de Arte "George Enescu" din Iaşi, mai scrie
https://www.arteiasi.ro/.
În prezent, Universitatea Naţională de Arte "George Enescu" (UNAGE) se impune
în trei domenii diferite ale artei - muzică, teatru şi arte vizuale, contribuind la
dezvoltarea culturii româneşti şi universale. Universitatea include, în prezent,
următoarele domenii de licenţă: Muzică (specializările: Interpretare muzicală,
Pedagogie muzicală, Compoziţie, Muzicologie, Dirijat, Muzică religioasă), Artele
vizuale şi Design (cu specializările: Pictură, Sculptură, Grafică, Moda-design
vestimentar, Artă murală, Pedagogia artelor plastice si decorative, Conservare -
Restaurare, Design, Istoria şi Teoria artei) şi Teatru (cu specializările: Actorie,
Actorie/Păpuşi/Marionete, Regie, Teatrologie-Jurnalism teatral), scrie site-ului
Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (UAIC), https://www.uaic.ro/.

În intervalul 26-31 octombrie 2020, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi
(UAIC) şi Universitatea Naţională de Arte "George Enescu" Iaşi (UNAGE) vor
sărbători împreună, aniversarea celor 160 de ani de la înfiinţare.
CARTA UNIVERSITĂŢII DE ARTE „GEORGE ENESCU"IAŞI I.
Învăţământul ieşean de artă îşi semnalează apariţia în a doua jumătate a secolului al
XlXlea, atunci când autorităţile au simţit nevoia imperioasă a iniţierii unui
asemenea proces. Iniţiativa i-a aparţinut lui Mihail Kogălniceanu, ministrul
Cultelor şi Instrucţiunii Publice din Moldova. Întrun raport adresat autorităţilor din
acea vreme, el definea rolul artelor în formarea şi dezvoltarea unei naţiuni: „artele
nu pot progresa decât când sunt deopotrivă protejate şi încurajate de
governăminte". La 1 octombrie 1860, primul Domnitor al Principatelor Unite,
Alexandru Ioan Cuza, semna decretul de înfiinţare a primei şcoli de arte din Ţările
Române: Şcoala de Muzică şi Declamaţiune de la Iaşi. 26 de zile mai târziu iau
fiinţă Şcoala de Sculptură şi Pictură şi Muzeul Naţional de Pictură. La 6 octombrie
1864, acelaşi Domnitor aprobă Regulamentul pentru Conservatorul de Muzică şi
Declamaţiune, ce se compunea din două şcoli, una la Iaşi şi alta la Bucureşti. La 23
octombrie al aceluiaşi an, se aprobă Regulamentul pentru Şcoalele Naţionale de
Arte Frumoase, secţiile: pictură, sculptură, gravură, arhitectură şi arta grădinilor,
revizuit ulterior, în 1869 şi 1883. Primele Regulamente au fost îmbunătăţite
constant, aria de studii diversificându-se consistent în decursul anilor. În acest
sens, anul 1907 marchează înfiinţarea secţiei de teoria muzicii, alături de cele de
canto, instrumente şi artă dramatică. Concertele de muzică de cameră, spectacolele
de teatru, ca şi microstagiunile orchestrei simfonice, numărul, dar mai ales calitatea
lor, dovedită prin repertoriul aprobat, demonstrează că şi Conservatorul din Iaşi
ajunsese la maturitate. Între 1917 şi 1918, George Enescu, personalitate de prim
rang în lumea muzicală naţională şi internaţională, reuneşte sub bagheta sa, în
cadrul unei orchestre simfonice de o excepţională valoare, muzicienii recunoscuţi
ai Iaşului, în mare parte profesionişti ai Conservatorului de Muzică şi
Declamaţiune, a cărui conducere onorifică o acceptă. În 1931, Conservatorul şi
Şcoala de Arte Frumoase sunt ridicate la rangul de Academie printr-un decret al lui
Nicolae Iorga. În acelaşi an, George Enescu acceptă propunerea ca Academia de
Muzică şi Artă Dramatică din Iaşi să-i poarte numele şi este numit, la iniţiativa
corpului profesoral, rector de onoare pe viaţă. În 1948, reforma învăţământului
uneşte instituţiile de învăţământ artistic sub o singură cupolă, a Institutului de Artă,
care, la Iaşi, cuprindea facultăţile de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. Perioada
1950-1960 a marcat negativ dezvoltarea firească a învăţământului artistic ieşean,
prin reorganizări instituţionale greşit direcţionate, despărţind domeniile artelor,
evoluţiile lor ulterioare fiind diferite. MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII,
TINERETULUI SI SPORTULUI Universitatea de Arte “George Enescu” Iaşi, str.
Horia nr.7-9, cod:700126 www.arteiasi.ro, e-mail:enescu@arteiasi.ro 2
Conservatorul de Muzică, ce se reînfiinţează în anul 1960, devine însă, încetul cu
încetul, un pol important în viaţa artistică. În 1977 se includ Artele Plastice în
structura Conservatorului, iar în 1990 şi 1991, Teatrul. Anul 1992 reuneşte cele trei
domenii ale artei sub titulatura de Academia de Arte „George Enescu".
Transformările produse după 1989 în România au determinat o regândire şi o
restructurare a învăţământului artistic, centrul cultural ieşean începând să-şi
redobândească prestigiul. În 1997, instituţia, printr-o hotărâre a Guvernului
României, primeşte numele de Universitatea de Arte „George Enescu" şi cuprinde:
Facultatea de Compoziţie, Muzicologie, Pedagogie muzicală şi Teatru, Facultatea
de Interpretare muzicală şi Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design.

Fondatorul primului cor mixt din România

Gavriil Musicescu a rămas în istoria muzicii

româneşti ca fondator al primului cor mixt, al Catedralei Mitropolitane din
Iaşi. Personalitatea lui Gavriil Musicescu a fost una deosebit de complexă şi
totodată fascinantă prin puterea de muncă, prin curaj, dar mai ales prin
dragostea pentru muzică. A fost un folclorist dedicat, un pedagog strălucit și
un compozitor remarcabil. Piesele sale corale de la sfârșitul secolului al XIX-
lea, construite pe filonul traadițional, fac parte în continuare din repertoriul
multor coruri care aspiră la gloria cu care a fost încununat Corul
Mitropolitan pe care Gavriil Musicescu l-a dirijat 30 de ani. A fost tatăl
celebrei pianiste Florica Musicescu și bunicul scriitorilor Ionel și Păstorel
Teodoreanu.
Născut la 20 martie 1847 la Ismail într-o familie iubitoare de muzică, Gavriil
Musicescu a făcut primele studii în orașul natal, profesorii remarcându-i talentul. A
urmat timp de patru ani cursurile Seminarului din Huși, după care studiază la
Conservatorul din Iași. După absolvire, Gavriil Musicescu a fost numit profesor de
muzică la Ismail unde are ocazia de a cunoaște repertoriul coral bisericesc al
clasicilor ruși. Își continuă studiile la Capela Imperială şi la Conservatorul din
Sankt Petersburg, unde a reuşit să finalizeze cursurile în numai un an. Din
perspectiva creaţiei şi a armonizării modale pe care Musicescu a deprins-o în
Rusia, studiile sale acolo au fost hotărâtoare pentru complexitatea fenomenului pe
care l-a declanşat la nivel naţional: armonizarea folclorului pe principii modale.
Întors în țară, în 1872, Gavriil Musicescu a fost numit profesor de armonie la
Conservatorul de muzică din Iași.

În timpul studiilor efectuate la Sankt Petersburg a primit oferte de la coruri cu

prestigiu din Rusia, dar a refuzat pentru a veni la Iaşi unde a dirijat corul Catedralei
Mitropolitane vreme aproape treizeci de ani. Totodată s-a ocupat şi de celelalte
coruri din Iaşi, în special de cel de la biserica Sf. Spiridon. Tot el este responsabil
şi pentru înfiinţarea orchestrei Conservatorului din Iaşi. Toată presa vremii aprecia
corul mitropolitan din Iași ca fiind cel mai bun din ţară, cunoscut peste hotare,
corul cu cea mai frumoasă şi sensibilă interpretare, capabil să rivalizeze cu coruri
renumite de peste hotare. Cu ajutorul unei discipline de fier şi a lecţiilor de teorie şi
armonie, Musicescu şi-a transformat corul în etalonul estetic al ultimelor decenii
ale secolului al XIX-lea. La pupitrul acestui cor, dirijiorul a efectuat mai multe
turnee în ţară şi peste hotare, prin intermediul cărora el dorea să promoveze
credinţa ortodoxă şi folclorul național. Gavriil Musicescu a insistat pentru
introducerea vocilor feminine în cor, o reuşită care a condus la o îmbunătăţire a
producţiilor corale. De asemenea, concepţia potrivit căreia toţi coriştii trebuiau să
aibă cunoştinţe minime de teorie, armonie şi istoria muzicii a contribuit în mod
decisiv la succesul pe care l-a avut corul mitropolitan atât timp cât a cântat sub
bagheta lui Musicescu.

Gavriil Musicescu a fost și un pedagog înnăscut, care și-a transmis ideile

inovatoare elevilor săi, dintre care cei mai cunoscuţi sunt Ion Vidu, Timotei
Popovici sau Alexandru Zirra. Astfel, Musicescu s-a prezentat întotdeauna ca un
profesor sever, care punea accent pe înţelegerea logică a noţiunilor. Totodată,
Gavriil Musicescu a contribuit la educarea publicului larg prin susținerea unei serii
de conferințe și prin articole publicate în ziarele vremii. El a iniţiat o serie de
conferinţe-audiţii prin care îşi propunea să introducă publicului o serie de noţiuni
elementare din istoria muzicii concomitent cu reprezentaţii vocal-instrumentale
oferite de profesorii şi elevii Conservatorului. Este primul demers cunoscut până
astăzi de instruire a publicului.

Particularităţile stilului lui Gavriil Musicescu l-au făcut apreciat şi recunoscut drept
compozitor de valoare nu doar pe teritoriul ţării noastre, ci şi în străinătate prin
obţinerea de medalii la Expoziţia Internaţională de la Paris sau prin faptul că
piesele sale erau interpretate de corurile marilor capitale europene. În 1883, cu
prilejul inaugurării statuii lui Ștefan cel Mare, Gavriil Musicescu a scris “Cântecul
lui Ștefan cel Mare”, reluat în zilele noastre de compozitorul Gheorghe
Dumitrescu, în opera Ioan Vodă cel Cumplit. Prin cântecele sale, Gavriil
Musicescu a fost prezent în toate manifestările patriotice și culturale ale țării. În
septembrie 1877, cu prilejul marii întâlniri de la Universitatea din Iași, a compus
un marș eroic intitulat „Arme, arme”. Sub titlul „Fiii României”, marșul s-a cântat
la reprezentațiile de gală în cinstea căderii Plevnei. Soldaților români le-a mai
închinat cântecele „Moartea vitează” și „Oșteanul român”, „Hora de la Plevna” pe
versuri de Vasile Alecsandri, „Stejarul și cornul” pe versuri populare, „Ca un glob
de aur” pe versuri de Dimitrie Bolintineanu.

Deşi s-a stins în plină activitate creatoare, la numai 56 de ani, Gavriil Musicescu a
dus o viaţă foarte bogată, închinată aproape în exclusivitate artei muzicale, cu un
program zilnic ce depăşea 12 ore de activitate didactică şi creatoare.

Timp de mai bine de trei decenii, Gavriil MUSICESCU, cu competență și

exigență, a îndrumat generațiile de discipoli, instaurând o tradiție de seriozitate și
de autentică trăire emoțională artistică în lucrările elaborate.
La catedră a fost un zelos propagator al cântecului popular, stăruind neîncetat a
arăta studenților calea dezvoltării muzicii Românești prin axarea ei pe creația
populară.
Ca director al Conservatorului din Iași (1901-1903), Gavriil MUSICESCU a inițiat
acțiuni menite să contribuie la educarea muzicală a publicului larg.
Dezvoltarea orchestrei Conservatorului și organizarea unor conferințe cu ilustrații
muzicale au constituit un început lăudabil.
Din 15 ianuarie 1876 a devenit și Dirijorul corului Mitropoliei din Iași, pe care-l va
conduce până la sfârșitul vieții.
Gavriil MUSICESCU a ridicat această formație în scurt timp la un nivel
necunoscut până atunci la noi.
Pentru ansamblul acesta a scris — în afară de lucrări destinate serviciului religios
(liturghii, concerte etc.) — compoziții corale laice, reprezentând prelucrări de
melodii populare. Împreună cu corul a întreprins turnee remarcabile.
În afară de muzică corală religioasă și laică, creația sa cuprinde lucrări ocazionale,
ca de pildă monumentala piesă corală “Cu tărie înainte” - scrisă în 1885 cu prilejul
jubileului de jumătate de veac al “Academiei Mihăilene” din Iași.
În 1883, cu prilejul inaugurării statuii lui Ștefan cel MARE, Gavriil MUSICESCU
scrie “Cântecul lui Ștefan cel MARE”, reluat și amplificat în zilele noastre de com-
pozitorul Gheorghe DUMITRESCU, în opera Ioan Vodă cel CUMPLIT.
Prin cântecele sale, Gavriil MUSICESCU a fost prezent în toate manifestările
patriotice și culturale ale țării.
În septembrie 1877, cu prilejul marii întâlniri de la Universitatea din Iași, compune
un înaripat marș eroic intitulat “Arme, arme”.
Gavriil MUSICESCU a armonizat melodii populare și a publicat recenzii și studii
muzicale, articole în legătură cu valoarea folclorului ca bază pentru dezvoltarea
muzicii culte.