ANEXA III

SABIN DRAGOI
S-a născut la data de 6 iunie 1894 la Seliște, județul Arad. Și-a petrecut copilăria în
satul natal, crescând în apropierea mamei, de la care a deprins dragostea pentru folclor și
cântece populare. Începe școala în sat, dar este nevoit să urmeze școala maghiară de la Petriș.
În 1906, odată cu absolvirea clasei a V-a, este trimis la școala civilă din Arad, unde va studia
muzica.
În 1908 absolvă cu bine clasele gimnaziale și se hotărăște să urmeze Școala normală
de stat din Arad, pentru a ajunge învățător.
Între 1909-1912 începe cursurile unde va studia cu profesorul de muzică, Matyas Zoltai.
Termină școala primind și un certificat oficial de muzică.
În 1914 primește numirea ca învățător într-un sat, lângă Budapesta. Este înrolat în
armată pentru satisfacerea stagiului militar. Este luat prizonier și transferat în lagărul de
la Tașkent timp de doi ani.
În 1920 este mobilizat la Cluj, are ocazia să susțină examen la Conservatorul de
muzică și artă dramatică, unde studiază cu profesorii A. Bena (teorie-solfegiu), Herman Klee
(contrapunct). Pleacă la București pentru a obține o bursă, iar aici îi cunoaște pe Victor
Eftimiu și pe Octavian Goga (pe atunci ministru al artelor). Obține o sumă care îi facilitează
plecarea la Praga pentru a-și continua studiile.
În 1922 obține Premiul II la concursul de creație Enescu și termină studiile la
Conservatorul de Stat din Praga, unde studiase cu Vítězslav Novák (compoziție, orchestrație),
Otakar Ostrčil (dirijat), Vaclav Stephan (istoria muzicii). Se căsătorește pe 6
august 1922 cu Livia Munteanu. Primește, la Deva un post de maestru suplinitor de muzică
la Școala normală de învățători. Începe să culeagă folclor, mai întâi din zona Devei, apoi
din Lipova.
În 1923 obține Premiul II „Enescu” cu „Suită de dansuri populare românești pentru
pian”. Se naște fiica sa, Florica, care se stinge din viață un an mai târziu.
În 1924 se mută la Timișoara, fiind numit profesor la Conservator municipal din oraș
și dirijor al corurilor bărbătești „Doina” și „Banatul” (până în 1932). În acest timp continuă să
culeagă folclor din zona Hunedoarei.
În 1926 i se naște un fiu, Virgil Mihai, și câțiva ani mai târziu cel de-al treilea
copil, Sabina.
În 1928 are loc premierea operei „Năpasta”, după piesa lui I. L. Caragiale, fapt care îl
consacră definitiv pe compozitor. Primește Premiul pentru cea mai bună operă scrisă de un
român, acordat de Consiliul de administrație al Operei Române din București și Premiul I
„George Enescu” pentru „Divertisment rustic.”
Între 1936-1940 este dirijor al corului mixt „Crai nou” din Timișoara.Între 1940-
1944 este director al Operei din Cluj-Timișoara.
În 1942 apare Monografia muzicală a comunei Belinț. 90 melodii cu texte culese,
notate și explicate, iar un an mai târziu se stinge din viață soția compozitorului.
În 1944 se recăsătorește cu solista Ana Sidonia Varna, iar un an mai târziu i se naște
cel de-al patrulea copil. Demisionează din funcțiile ocupate, se mută la Timișoara și se
angajează la „Corala Banatului.”
În 1946 se înființează Conservatorul de muzică și artă dramatică din Timișoara, unde
este transferat ca profesor de armonie și contrapunct (până în 1949), după care va fi numit
rector și profesor de compoziție (1949-1950), odată cu transformarea Conservatorului în
Institut de artă. Este ales membru în comitetul Uniunii compozitorilor.
În 1950 este numit profesor la catedra de folclor a Conservatorului „Ciprian
Porumbescu” din București (până în 1952). Tot acum devine director al Institutului de
Folclor, după arestarea lui Harry Brauner (până în 1964).
În 2 iulie 1955 devine membru corespondent al Academiei Române.
În 1957 devine membru, iar mai apoi membru executiv (din 1961), la The International Folk
Music Council din Londra.
Între 1965-1968 este membru în colegiul redacțional al Revistei de folclor.
 Personalitatea lui Sabin V. Drăgoi, compozitor, folclorist, dirijor şi profesor născut în
6 iunie 1894 în comuna Selişte din judeȚul Arad marchează cu o puternică amprentă
teritoriul muzical românesc al zonei. El este cel care a ştiut să valorifice de o manieră
magistrală şi în cele mai variate forme şi genuri ale muzicii noastre o tradiȚie milenară pe
care - mai ales – a ştiut unde şi cum să o caute şi să o scoată la lumină. Crezul său a fost
colindul românesc, gen în care Sabin Drăgoi a văzut vitalitatea şi atotcuprinderea rădăcinilor
ancestrale ale spiritualităȚii noastre turnate în legătura sunet-cuvânt la ceasul de taină al
misterului Crăciunului, provenit din acel profund strat al sărbătoririi ciclului renaşterii
soarelui la solstiȚiul de iarnă. Pasiunea sa pentru folclorul arhaic se traduce în zestrea de
colind pe care ne-a lăsat-o moştenire. Din cunoscuta colecție a celor 303 Colinde culese şi
publicate de Sabin Drăgoi sub titlul 303 Colinde şi melodii (1924-1930), Culese şi notate de
Sabin V. Drăgoi [1], am ales unul reprezentativ pentru tipul de osatură ritmico-metrico-
melodică, colind a cărui amprentă energetică s-a pretat elaborării unui ciclu de variațiuni
pentru pian solo.