Sunteți pe pagina 1din 5

Compozitorii români contemporani nu constituie o excepţie în symfonia muzicală

internaţională. În acelaşi timp însă, putem evidenţia câteva trăsături distinctive: simţul
măsurii în abordarea noului; tentă naţională mai mult sau mai puţin sesizabilă; reţineri
în privinţa experimentului cu orice preţ şi a exceselor.

Între orientările componistice din a doua jumătate a veacului XX, din muzica
românească menţionăm:

Sinteze în relaţia naţional-european – esenţe ale filonului folcloric; psaltic – bizantin –


sacru; structuri modale de sinteză.

În privinţa abordării specificului naţional, creatorii de după deceniul al şaselea vor


prelua şi dezvolta în special stilizările, precum şi întoarcerea la arhetipuri. După un
Enescu şi un Bartok era firesc să se continue aceste modalităţi de abordare a
naţionalului. Apar astfel tot mai frecvent opţiunile pentru sisteme sonore de sinteză,
care întrunesc atât trăsături de provenienţă autohtonă, cât şi valenţe proprii, estetice şi
chiar matematice. Se apelează atât la filonul folcloric, cât şi la cel bizantin/psaltic.

Între mijloacele de abordare a folclorului din creaţia românească a ultimelor decenii se


numără: sistemele modale oligocordice, pentacordice şi pentatonice; formule melodice
şi melodico-ritmice de origine populară; arhetipuri şi ostinato-uri ritmice; formule
ritmice de joc; sugerarea genurilor ritmico-poetice giusto silabic, aksak sau parlando
rubato; heterofonia ş.a. De asemenea: sacrul arhaic în timp şi spaţiu; sinteze ale unor
sfere arhaice multiple, inclusiv religioase, în timp şi spaţiu; exprimarea muzicală a unor
elemente specifice diverselor credinţe ş.a.m.d.

Sisteme de gândire spaţial-matematică. O etapă în această direcţie o reprezintă sistemele


sonore modal-seriale. Şi aici, compozitorii români adaptează limbajul european la un
anumit colorit naţional.
A fi sau a nu fi convențional! Intersecții ale cercetării muzicologice cu interpretarea
artistică. (pdf)

Festivalul Muzicii Românești, ediţia a XIII-a. Simpozion național de muzicologie.


Secțiunea: Estetică și critică muzicală
În ultimii cel puțin cincisprezece ani m-am întâlnit mereu – în cotidian, în viața muzicală,
ca și în cea universitară – cu termenii mai-nainte pomeniți, dar mai presus de ei, cu
semnificația lor. Suntem predispuși (mai ales de la o anumită vârstă încolo) să ne așezăm
comod, pe teren cunoscut, să renunțăm la risc, la hazard, la tentația noului, a
necunoscutului – în special în relația cu generațiile tinere. Și asta ar fi oarecum de
înțeles.

Dar mai condamnabil e faptul că respingem de prea multe ori încercările tinerilor de a
ne antrena în risc, în hazard, de a ceda tentației noului, a necunoscutului. Ne e frică să
experimentăm și alte căi de comunicare, și mai mult decât orice, ne e frică de ridicol.
Sfârșim astfel prin a le inocula și discipolilor noștri siguranța căilor bătătorite, care le
conferă stabilitate. De aici – nenumărate figuri de tineri „bătrânicioși”. Fie-mi iertată
îndrăzneala, un asemenea exemplu îl consider a fi Cristian Gava – tânărul de 16 ani,
„specialist” în multe și mărunte, care apare frecvent în tot felul de talk-show-uri
televizate. La începutul carierei sale „media”, când încă era doar un invitat sporadic pe la
diverse televiziuni, arăta așa cum era de fapt: un adolescent sigur de el, informat, cu un
vocabular ales (poate un pic prea ales!). Mai nou însă și-a schimbat și… „look”-ul (ca să
fim în trend!), a arborat ținuta și aerul atotștiutor al unui octogenar și a început să arate,
poate nu chiar ca un octogenar, dar în orice caz, cum spuneam, „bătrânicios”.
th
Romanian Music in the 20 Century: How? Where? Why? (EN pdf)
Abstract: The Romanian music does and does not exist in Europe. Among the causes
which reduce its’ ”visibility” there are: less or even lack of information; the lack of foreign
languages into the specialized database.

Comparing Romanian musical genres with similar European ones, we notice a


spontaneous correlation in technique and value.

Remedies: much larger communication channels from and especially to the Romanian
musical culture.

Key-Words: Romanian music, Composers Union of Romania, BBC, Schönberg, Verklärte


Nacht, Enescu, Octet
Muzica românească în secolul 20: Cum? Unde? De ce? (pdf)
Rezumat: Cultura muzicală românească există și nu există în Europa. Între cauzele care
îi reduc „vizibilitatea” se numără: volumul scăzut sau chiar lipsa informațiilor;
neintegrarea bazelor de date în circuitul internațional de specialitate datorită lipsei de
comunicare într-o limbă de circulație.

Comparînd genuri de muzică românească cu genuri similare din cultura europeană,


constatăm o corespondență valorică și de limbaj spontană și independentă totodată.

Remediu: lărgirea canalelor de comunicare în dublu sens.

Cuvinte-cheie: muzică românească, Uniunea Compozitorilor, BBC, Schönberg, Verklärte


Nacht, Enescu, Octuor
Psalm and Psalmody. Continuity&Discontinuity. Tradition&Novelty. Unity&Diversity –
with references at Psalmus by Ștefan Niculescu (pdf)
Key-words: psalm, monophony, heterophony, Hebrew, Christian, orthodox, Stefan
Niculescu
Abstract. The Psalm is one of the oldest forms of religious incantation – actually, a very
persistent one! This means that the psalm is not only an archaic poetic-musical form,
but also a still living one – in the rituals, and professional elaborate music as well.

These are the main respects we have chosen to investigate and comment this complex
form of spiritual expression, this exposal being a brief beginning.

The introduction and the first part refer at the psalm roots, also at two main directions
in the history of the genre: the Hebrew and the Christian Psalmody. The Hebrew Psalm
is, no doubt, the oldest, and it had a specific development, poetic structure and musical
substance.
On the other hand, the Christian Psalmody has kept certain common features, but, at
the same time it changed considerably the psalm importance during the ritual,
theological interpretations of the text, even the musical performance manner. At these
general features, the history added many others, resulting from differences in the main
Christian religions and denominations. For space reasons, we refer here at the
Romanian Orthodox chant only, specifically at further melodic processing that reveals
the refinement of this music.

The second part of our exposal comments Psalms approach, both in letter and in spirit,
by the 20 century music – with reference at a vocal work by Ştefan Niculescu: Psalmus
th

for six voices (1993).


th
The Romanian composers of 20 century noticed the remarkable resemblances
between the doina-like manner of the folk music – see Enescu’s Monophonic Prelude
st
from the 1 Suite for orchestra – and the Orthodox Psalmody, descending from the
Byzantine Chant. Therefore, they conceived a special kind of musical discourse, based
on the linearity principle. The monophony becomes either homophony, polyphony or
(most of the time) heterophony.

The Romanian composers not only appeal to the psalm texts – either Hebrew or
Christian versions – but also to the spirit of the psalmody, in instrumental or vocal
works. They thus suggest through music the prayer posture, the dialogue and the
communion to God, in other words psalm condition.
Psalmul și Starea de psalm. Continuitate & Discontinuitate. Tradiție & Nou.
Unitate & Diversitate – cu referiri la Psalmus de Ștefan Niculescu (pdf)
Cuvinte-cheie: psalm, monodie, heterofonie, ebraic, creștin, ortodox, Ștefan Niculescu
Rezumat. Psalmul reprezintă una din cele mai vechi forme de incantație religioasă, în
fapt una încă viabilă. Este, prin urmare nu numai un gen muzical-poetic arhaic, ci și unul
viu, prezent atît în activitatea religioasă, cît și în repertoriul muzicii culte.

Sunt principalele argumente pentru care am ales să investigăm și să comentăm această


formă de expresie spirituală în lucrarea de față, care constituie un succint început doar,
într-o cercetare mai amplă.

Introducerea și prima secțiune a lucrării se referă la originile psalmului, precum și la


două din principalele direcții din istoria genului: psalmodia ebraică și cea creștină.
Psalmul ebraic este fără îndoială, cel mai vechi și a urmat o traiectorie proprie, avînd
structură poetică și conținut muzical specifice.

Pe de altă parte, psalmodia creștină a păstrat anumite trăsături comune cu cea ebraică,
dar a adus totodată considerabile modificări în importanța psalmului în cadrul ritului,
noutăți în interpretarea teologică a textului și în exprimarea muzicală. La aceste
caracteristici generale, istoria a adăugat multe altele, apărute din diversitatea cultelor
creștine. Din motive de spațiu, ne vom referi aici doar la cîntarea ortodoxă românească,
în mod special la unele modalități de prelucrare melodică, ce pun în evidență
rafinamentul acestei muzici.
Secțiunea a doua tratează abordarea psalmului, în literă ca și în spirit, de către muzica
secolului 20 – cu referire la piesa vocală Psalmus de Ștefan Niculescu (1993).

Compozitorii români din sec. 20 au remarcat asemănări evidente între doina populară –
a se vedea Preludiul la unison din Suita I pentru orchestră de George Enescu – și
psalmodia ortodoxă, descendentă a cîntului creștin de tip bizantin. Astfel, ei au
conceput un anumit discurs muzical, bazat pe principiul linearității. În acest fel, monodia
devine fie omofonie, fie polifonie, fie (în cele mai multe cazuri) heterofonie.

Muzicienii români, în cazul de față compozitorul Ștefan Niculescu, au apelat nu numai la


textul psalmic – ebraic sau creștin – ci și la spiritul psalmodiei, în genuri instrumentale și
vocale. În acest fel se creează atmosfera de rugăciune prin muzică, comunicarea și
comuniunea cu divinitatea, altfel spus starea de psalm.
Un aspect al românirii in muzica bizantină (1995) (pdf)
Termenul de „românire", folosit pentru prima dată de Anton Pann26S , exprimă
totalitatea particularităților cultului, implicit ale muzicii bizantine, apărute cu ocazia
adaptării la limba și spiritualitatea românească. (În Revista Byzantion, Revista de arte
bizantine, 1995, Academia de Arte Iași)
Cantemir-oglu – interpret, compozitor și muzicolog (pdf)
Key-Words: Cantemir, Turkish music, tanbur player, Ottoman, Jordi Savall.
Cuvinte-cheie: Cantemir, muzică turcească, tanbur, interpret, otoman, Jordi Savall.
Abstract. It is a fact that Western European history and culture are better known than
th th
the Eastern ones. Regarding the 17 and 18 centuries, everybody knows something
about Bach, Händel and Vivaldi, about Louis XIV of France and the rococo artistic
movement, about Don Quijote, Newton and Stradivarius. Meantime there are few who
heard about Peter the Great of Russia, “The Tulip Period” in the Ottoman history, about
the Moldavian chronicle writers or the Bâncoveanu architecture in Walachia.

In the period we refer, one of the most cosmopolitan and populated European cities
used to be Constantinople – capital of the Ottoman Empire – where many religions and
cultures lived unharmed together.

In 1688 Prince Dumitrashku/Dmitry/Dimitrie Cantemir had arrived in Constantinople,


firstly as a hostage, then as ambassador of Moldavia. He was then but 15, and will stay
there for the next 22 years. There, in the Ottoman capital, he has emerged his
fascinating and complex personality; he made friends; he became famous as a virtuoso
tanbur player, as a composer of Turkish exquisite music.

Prince Cantemir activated in three musical directions: performance, composition, and


Turkish music theory. Beyond the historical circumstances his work is remarkable in all
these directions. Unfortunately, after the power decreasing, and finally the
disappearance of the Ottoman Empire, the name and the works of Prince Cantemir
have been forgotten for a long time, except for the Turkish culture – especially the
music and the musicology – which kept in use many of his compositions and theoretical
works.
th
In the 20 century the interest towards his complex activity and works has revived. So,
researches from all over Europe revealed the amazing personality of the Moldavian
Prince as an original and visionary spirit in multiple domains: music, literature,
philosophy, history, politics etc.

Rezumat. Dacă istoria (culturală) a occidentului european este mai larg și mai detaliat
cunoscută, nu putem afirma același lucru despre cea din răsăritul (cultural al) aceluiași
continent.

Îndreptându-ne atenția către perioada secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, mult mai mulți
dintre noi au auzit despre barocul muzical, cu Bach, Händel și Vivaldi, despre Ludovic al
XIV-lea și stilul rococo, despre Don Quijote, Newton și Stradivarius. În același timp, prea
puțini dintre noi cunosc câte ceva despre Petru cel Mare, „Epoca lalelei”, despre
cronicarii moldoveni sau stilul brâncovenesc.

În perioada la care ne referim, unul dintre cele mai cosmopolite şi mai populate centre
urbane ale Europei era Constantinopolul – capitala Imperiului otoman – unde își dădeau
întâlnire cele mai diferite religii, culturi și etnii.

În 1688 sosea în capitala otomană, ca ostatic, beizadea Dumitrașcu/Dimitrie Cantemir,


în vârstă de numai 15 ani. El își va petrece aici următorii 22 de ani, mai întâi ca zălog,
apoi în calitate de capuchehaie/ambasador al Moldovei pe lângă Înalta Poartă. Aici și-a
conturat personalitatea fascinantă și complexă; aici și-a făcut prieteni, tot aici a devenit
cunoscut și căutat pentru talentele sale de interpret și compozitor de muzică turcească
cultă.

Activitatea muzicală a lui Dimitrie Cantemir vizează trei domenii importante:


interpretare, creaţie, studii teoretice. În toate trei, contribuţia sa este remarcabilă,
depăşind importanţa puristorică. Din păcate, odată cu scăderea puterii şi influenţei, în
cele din urmă cu dispariţia imperiului otoman, numele şi opera lui Cantemir au fost
uitate pentru o lungă perioadă. Excepţie o face cultura turcă – în special muzica şi
muzicologia – care a inclus în patrimoniul său peren de valori creaţii artistice şi studii
teoretice de Dimitrie Cantemir.

În sec. XX, interesul general faţă de activitatea sa complexă a renăscut, astfel că


cercetători din diverse zone şi domenii de activitate din Europa au re-pus în drepturi
creaţia şi personalitatea marelui enciclopedist, care nu încetează să fascineze prin spirit
vizionar şi originalitate.