Muzica populară: trăsături, instrumente și artiști cunoscuți

Termenul de muzică populară a apărut în prima jumătate a secolului XX, ca un

amestec între ansamblurile de instrumente specifice, lumea din zonele rurale și
realitatea social-politică din acele vremuri.

1. Cum a apărut muzica populară

Muzica populară nu este doar în România, ci în aproape toate țările din
Balcani. Dacă la noi există acest termen, în alte locuri, aceasta este inclusă ca
subgen pentru alte tipuri, precum cea tradițională, cea lăutărească, folk sau
ușoară.
Muzica populară este diferită de folclorul muzical din mai multe privințe,
precum instrumentație, repertoriu și stil instrumental. Acest gen diferă în funcție
de așezarea geografică. Spre exemplu, locurile care se află la apus au produs
melodii cu influențe vestice, în timp ce acelea aflate în est au interpretat cântece
cu elemente bizantine, slave și chiar turcești.

2. Caracteristicile muzicii populare

Alcătuirea unei trupe de muzică populară, stilul melodiei și modul de a cânta
diferă, dar sunt câteva caracteristici care pot fi identificate la majoritatea
ansamblurilor care produc acest tip de cântece.
- Sunetul
În primul rând, într-o trupă de muzică populară există atât vocaliști, cât și
instrumentiști. Cântăreții sunt recunoscuți pentru stilul vocal emfatic, marcat,
uneori, de figuri tehnice. Printre acestea, regăsim și fluieratul artistic.
Instrumentiștii pot fi organizați în ansambluri, orchestre sau tarafuri. Aceștia
pot cânta după note, o melodie prestabilită sau pot improviza. Această abilitate
de a crea spontan depinde atât de instrument, cât și de interacțiunea cu solistul
vocal.
- Instrumentele folosite în muzica populară
Instrumentele folosite în muzica populară sunt foarte variate, cele mai
populare fiind contrabasul (uneori înlocuit cu chitara electrică), țambalul (uneori
înlocuit cu pianul), acordeonul și chitara acustică.
Deoarece la țambal nu pot fi accesate simultan două înălțimi sonore, cel mai des
vei întâlni succesiuni de acorduri cu țiituri rapide și ritmate – tempoul diferă,
putând fi diviziune ternară sau în sferturi de timp.
Pianul este folosit îndeosebi pentru piesele mai lente, cu un ritm asemănător
melodiilor jazz.
Acordeonul și chitara sunt folosite pentru acorduri placat și pot fi utilizate și
pentru momente solo – o întrerupere a melodiei în care se aude doar acest
instrument.
Mai poți întâlni la formații și instrumente folosite de obicei în muzica
tradițională, precum brace – o vioară sau violă fără căluș, astfel încât să poți
trage arcușul simultan pe toate corzile – sau un violoncel.
Printre instrumentele care se bucură de momente solo în melodiile populare
regăsim vioara, bouzouki, clarinetul, mandolina, taragotul, flautul, fluierul,
saxofonul, naiul și trompeta.
Mai există cazuri – cu precădere la trupele numeroase – unde se împrumută
instrumente folosite de fanfară. Spre exemplu: trompetă, goarnă, tubă, trombon,
fligorn, eufoniu, tobă mică, seturi de tobe mari și fuscinel.

3. Muzica populară românească în funcție de regiune

În muzica populară din România, accentul se pune mai mult pe percuție. Pot
fi recunoscute influențe din stilul tradițional din Balcani, chiar și din Turcia. Ca
instrumente, predomină vioara și țambalul în majoritatea melodiilor.
Modul în care se percepe acest gen muzical în funcție de regiuni:
- Muzica populară din Banat
În Banat, vioara este cel mai folosit instrument muzical, alături de cele de suflat.
Mai regăsim și ținta (uneori înlocuită de saxofon), care a fost importată în anii
1920 din Ungaria. Un exemplu de violonist cunoscut din această zonă este Efta
Botoca.
ex: Doina lui Luta Iovita
- Muzica populară din Bucovina
Zona Bucovinei este recunoscută pentru unele din cele mai vechi instrumente,
precum țilinca sau cobza. În timpurile moderne, se aud des melodii cântate cu
ajutorul unui fluier sau a unei vioare.
ex: Angelica Flutur- Colaj din Bucovina
- Muzica populară din Crișana
În Crișana, se folosesc din timpuri străvechi viorile, deseori în duet. Un nume
important în industrie este Petrică Pașca, ce folosea ținta. În satul Roșia se
utilizează două instrumente mai neobișnuite: hidede (un tip de vioară cu
trompetă) și doba.
ex: Orchestra ansamblului Crisana din Oradea: Ardeleana
- Muzica populară din Dobrogea
Muzica din Dobrogea este profund influențată de ritmurile din Balcani și
Turcia, deoarece populația este formată din multe minorități care provin din
aceste zone diferite. Reiese un stil muzical foarte ritmat, cu un amestec de
instrumente.
ex: Ani Orheanu Stanciu: Fata dobrogeana
- Muzica populară din Maramureș
Un ansamblu tradițional din Maramureș va folosi ca instrumente pianul, vioara
și, uneori, tobele. În melodiile mai recente, se aud și ținta, saxofonul și
acordeonul. În Oaș, stilul de a cânta este unic, destul de strident și cu elemente
melodice arhaice.
ex: Ancuta Anghel- Colaj Maramuresean
- Muzica populară moldovenească
Violina și țambalul sunte cele mai populare instrumente folosite în muzica
produsă în Moldova. Pot fi recunoscute influențe din Serbia în melodiile cântate
în această regiune. Unul din cei mai populari violoniști este Ion Drăgoi.
ex: Muzica populare moldoveneasca
- Muzica populară din Transilvania
Zona Transilvaniei a fost mai legată de țările din Europa Centrală și acest lucru
a influențat și stilul muzical. Printre instrumentele folosite pot fi enumerate
vioara, contrabasul și țambalul. La finalul anilor 1990, a fost organizat un
festival, pentru a atrage atenția asupra melodiilor produse în această zonă.
ex:
- Muzica populară oltenească
Muzica populară din Oltenia este asemănătoare cu cea din Muntenia, unde
predomină vioara, țambalul și chitara – care înlocuiește cobza folosită în restul
regiunilor. Dacă asculți melodii produse aici, te vei bucura și de sunetul
cimpoiului.
ex:
- Muzica populară din Muntenia
Printre numele recunoscute în muzica populară din Muntenia se numără Vasile
Pandelescu și Ilie Udilă. Instrumentele utilizate aici sunt diverse, de la clasicele
fluier și vioară la acordeon și clarinet.
ex: Niculina Stoican: Am pierdut in viata multe

4. Morfologia cântecului popular românesc

În mare parte, orice melodie derivă din structura gramaticală și fonetică a limbii
române.
Iată câteva reguli ale limbii române pe care le vei recunoaște în orice melodie
populară românească, așa cum sunt menționate în cursurile de folclor muzical:
 Cuvintele sunt formate din silabe scurte şi de durată aproximativ egală;
 Diferenţierea între silabe este calitativă ca urmare a accentului pe care îl
primeşte silaba în rostire; 
 Nu există un loc fix al accentelor în cuvintele cu mai multe silabe, iar
particulele monosilabice, de obicei, nu poartă accent. De aici rezultă o
mare varietate a ritmului în vorbirea curentă în care se succed grupări
ritmice binare, ternare, cuaternare;
 Nu este posibilă în limba română succesiunea a mai mult de 2 silabe
accentuate. Cuvintele care cuprind cel puţin 4 silabe conţin și accente
secundare;
 Unitatea structurală a versului popular românesc este determinată atât de
raporturi semantice, cât şi de legăturile formale din interiorul şi exteriorul
ei, ducând, în acest fel, la organizări metrice fixe sau libere;
  În tiparele metrice fixe se încadrează versurile recitate sau scandate ale
unor strigături de joc la nuntă, urarea de la sfârşitul colindului, versurile
din folclorul copiilor, precum şi cele cvasi-cântate (unele strigături şi
chiuituri din nordul Transilvaniei);
 Versurile cântate din genurile improvizatorice (bocet cu formă liberă,
anumite doine) se abat de la tiparele fixe obişnuite, asemănându-se cu
versurile unor poezii recitate.
Tot din cursurile menționate mai sus se cunoaște și care este legătura
structurală între vers și melodie.
În primul rând, versul și rândul melodic sunt două componente care alcătuiesc
o unitate, singura distincție dintre ele fiind în notare.
Prin urmare, dimensiunea rândului melodic coincide cu cea a versului.
Una din caracteristicile principale ale versului popular cântat este izometria.
Aceasta se referă la menținerea aceluiași tipar metric pe toată întinderea
cântecului.
Este important de menționat și modul în care se face fracționarea versurilor.
Aceasta se produce prin rima interioară întâlnită în mai toate genurile folclorice
și, mai ales, în colinde, unde rimele exterioare sunt rare.

5. Interpreți cunoscuți de muzică populară românească de petrecere și nu

numai
Există anumite nume, pe care, atunci când le auzi, le asociezi imediat cu
muzica populară și anumite melodii cunoscute. Îți prezentăm, în continuare,
câteva persoane recunoscute pentru acest gen muzical.
Maria Dragomiroiu este un nume foarte cunoscut pentru muzica populară
datorită registrului vocal amplu și al tehnicii excelente de control al vocii. A fost
comparată chiar cu Maria Tănase, cea mai de renume cântăreață al acestui gen.
Printre cele mai faimoase melodii, regăsim:
 Dar-ar naiba-n tine, dragoste
 Mai ții minte, măi, dragă Marie
 Așa trec zilele mele
Ion Dolănescu a avut o discografie însemnată, de aproximativ 50 de albume,
nenumărate concerte și înregistrări la radio și televiziune. A cântat și alături de
fiul său, Ionuț Dolănescu. care i-a urmat exemplul și a devenit cântăreț de
muzică populară.
Printre cele mai cunoscute melodii, se numără:
 M-am născut lângă Carpați
 Gorjule, grădină dulce
 Mândro, când ne iubeam noi
Gheorghe Dinicueste un alt nume marcant al muzicii populare românești.
Acesta a urmat cursurile Conservatorului din București și a cântat în diverse
trupe. Se remarcă atât ca dirijor și compozitor, dar și ca profesor la Conservator
și Școala normală de învățători din București.
Nicolae Florian era recunoscut ca instrumentist în Orchestra de muzică
populară Radio. A fost un acordeonist foarte talentat. Născut într-o familie de
lăutari, a obținut numeroase premii, printre care se numără medalia de aur la
Festivalul Internațional al tinerilor soliști de la Moscova și premiul I la
Festivalul de la Viena.
Tudor Gheorghe este recunoscut atât pentru talentul său actoricesc, cât și
pentru cântecele sale melodioase. A produs muzică până în anul 1989.
Printre melodiile cunoscute, menționăm:
 Primăvara mea
 Salcâmii
 Doina haiducească
Aurel Gorea început să cânte la cobză, dar, mai apoi, a învățat să cânte la
vioară, în taraful tatălui său. A interpretat în mai mult tarafuri și a compus
muzică populară instrumentală, cântece de pahar și lăutărești, precum Măriuță,
Mărioară.
A fost cunoscut în special pentru că a condus taraful care acompania materialul
de debut al Romicăi Puceanu.
Irina Loghin, supranumită și regina muzicii populare, este cunoscută atât în
țară, cât și în străinătate pentru muzica produsă și concertele impresionante. A
fost solistă a ansamblului Ciocârlia, Barbu Lăutaru și Ciprian Porumbescu.
Printre cele mai cunoscute melodii, pot fi menționate:
 Mândră-i Valea Prahovei
 Bradului la munte-i place
 De-ar crește via pe casă

Muzica populară este parte din tradiția României, cu rădăcini adânci în fiecare
zonă a țării. Instrumentele și linia melodică variază în funcție de regiunea în
care fiecare melodie a fost produsă, rezultând un amestec ritmat, ideal atât
pentru petreceri, cât și pentru momente melancolice.