Ion și Doina Aldea-Teodorovici

Ion Aldea-Teodorovici (n. 7 aprilie 1954, Leova, URSS – d. 30

octombrie 1992, Coșereni, Ialomița, România) a fost compozitor și cântăreț din Republica
Moldova. Ion Aldea-Teodorovici s-a născut la 7 aprilie 1954, de Buna Vestire, în
orașul Leova, RSS Moldovenească. Tatăl său, Cristofor Teodorovici, a fost preot, dar, în perioada
de ocupație sovietică a fost nevoit să se retragă din biserică.[1] Mama sa, Maria Aldea, a
fost moașă. Ion a fost cel mai mic dintre cei trei copii din familie, ceilalți doi frați fiind Adrian (care
era de la o altă mamă) și Petre.[2] Câțiva ani, tatăl său a fost solist în Capela corală „Doina”, apoi,
căsătorindu-se cu Maria Aldea, se întoarce acasă, în Leova, unde lucrează ca profesor de
muzică și conduce corul Școlii moldovenești nr. 2 din localitate. De la tatăl său, Ion a moștenit
dragostea față de muzica sacră, care l-a inspirat în piesele pe care avea să le scrie mai târziu. Și
tot la îndemnul tatălui, la vârsta de cinci ani, a început să studieze vioara și pianul. Fratele
său, Petre Teodorovici, devenit și el compozitor, a crescut mai mult în casa bunicilor, iar Ion a
fost mai mult „băiatul tatei”. Dar, ca și fiul său Cristi, la numai zece ani, Ion a rămas fără tată.
În 1961 mama sa îl aduce la Chișinău, la Școala de Muzică „Eugeniu Coca” (astăzi Liceul de
Muzică „Ciprian Porumbescu”), unde Ion studiază clarinetul, până în 1969, când se înscrie la
"Școala medie de muzică" din Tiraspol, unde studiază saxofonul și pe care o absolvește în 1973.
Este înrolat în armata sovietică în orașul Zaporojie, RSS Ucraineană; aici, tânărul artist
devine artilerist. L-a salvat de manevrele militare un general ucrainean, mare amator de jazz-
band care, într-o zi, a ascultat întâmplător, la radio, în cadrul emisiunii pentru ostași, cântecul
„Crede-mă, iubire”, intepretat de Sofia Rotaru și semnat de tânărul compozitor Ion Aldea-
Teodorovici.
Din 1975 și până în 1981, când devine student la Facultatea de compoziție și pedagogie a
Conservatorului "G. Musicescu" din Chișinău, activează în cadrul formației de muzică ușoară
„Contemporanul” condusă de compozitorul Mihai Dolgan. Aici se produce în calitate de
instrumentist, compozitor și solist. 
Tot în acești ani, lansează piesa „Seară albastră”, a cărei paternitate a fost disputată un timp între
el și fratele său Petre Teodorovici, cu care semnase anterior câteva piese comune, începând cu
această piesă, compozitorul a cunoscut dulceața și amarul succesului.

În 1981 Ion se căsătorește cu Doina Marin. La 5 august 1982 se naște fiul lor, Cristofor Aldea-
Teodorovici. Tot pe atunci, duetul Doina și Ion este lansat la o seară de creație a poetului Grigore
Vieru. Din 1981 până în 1988 Ion este student la Conservatorul „Gavtiil Musicescu” din Chișinău,
Facultatea Compoziție.
În anul 1985 participă, ca parte a programului cultural, la școala pentru tinerii savanți, care a avut
loc la Vadul lui Vodă alături de poetul Grigore Vieru[3] În perioada 1982-1992 își desfășoară
activitatea interpretativă și creatoare în duet cu soția sa. Fiind respins la Radio și Televiziune, Ion
ia chitara în brațe și pornește împreună cu Doina să cutreiere satele Moldovei. În anul 1986
înființează formația „Telefon”, apoi „DIATE”. În 1987 activează la Academia de Muzică, Teatru și
Arte Plastice din Chișinău. În 1989 i se conferă titlul onorific Artist Emerit din Moldova. A scris
muzică simfonică, de cameră, cântece pentru copii, pentru filme, pentru spectacole dramatice.
Când era mai trist, scria muzică sacră.
Împreună cu soția sa a militat pentru re-unirea Basarabiei cu România. A optat pentru revenirea
la limba română și grafia latină. Soții Ion și Doina Aldea-Teodorovici sunt primii care în anii 90' au
cântat despre limba română, Eminescu[4].
La 27 august 1991, Ion și Doina Aldea-Teodorovici au cântat pentru Suveranitate și
Independență la Marea Adunare Națională, apoi au plecat, imediat, la Festivalul de la Mamaia,
unde Doina avea să spună: "Vin aici direct din Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, să vă
aduc salutul libertății noastre".
În mai 1992, împreună cu poeții Grigore Vieru și Adrian Păunescu, au cântat în fața luptătorilor
din războiul de pe Nistru, pentru a le ridica moralul. S-au aflat la o distanță de circa 300 de metri
de tancurile și lunetele inamicilor.

În noaptea de 29/30 octombrie 1992, la orele 2.30, mașina în care se deplasau Ion și Doina
Aldea-Teodorovici spre Chișinău a intrat într-un copac în apropierea localității Coșereni, la 49 de
kilometri de București, România. În mașină se aflau patru persoane, șoferul și însoțitorul au
scăpat fără nici o zgârietură în timp ce Ion și Doina, aflați pe bancheta din spate, au fost striviți
între greutatea mașinii și copacii de pe marginea drumului. Moartea celor doi a fost percepută la
data respectivă ca o tragedie națională. Înmormântarea lui Ion și Doina Aldea-Teodorovici a avut
loc la 3 noiembrie 1992 la Cimitirul Central din Chișinău. O asemenea mulțime n-a mai fost
adunată de la proclamarea independenței. Ziarul "Moldova Suverană", 5 noiembrie 1992: "Marți,
3 noiembrie, întreaga Republică Moldova și-a luat rămas bun de la Doina și Ion Aldea-
Teodorovici care, în scurta lor viață pământească, au devenit un simbol al cântecului de libertate
și a celor mai sacre aspirații ale românilor din stânga Prutului. La ora 10.30. Spre Opera
Națională din Chișinău, în a cărei incintă au fost aștezate sicriile, se revarsă mulțime de lume
pentru ultima întâlnire cu renumiții și îndrăgiții artiști. La 12.30 sicriile sunt scoase și purtate prin
marea de oameni. Înregistrarea pe banda magnetică, răsună vocea Doinei și a lui Ion Aldea-
Teodorovici. în nenumărate acorduri ale cântecului "Suveranitate", interpretat de ei acum doi ani
în chiar această Piață sunt purtate pe umeri spre Cimitirul Central de pe strada Armenească din
Chișinău.