Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
GLEZNA POSTTRAUMATICA
GENERALITATI
Includem in acest capitol sechelele traumatice ale gleznei considerand glezna si piciorul
un complex anatomofunctional menit sa suporte intreaga greutate a corpului si in acelasi
timp sa asigure mersul pe orice teren. Piciorul are, deci, un rol static si rol dinamic de
aproape egala importanta fiind parghia terminala a locomotiei. Hohmann denumea
piciorul : “o opera de arta arhitecturala a naturii.”
Tipurile lezionale ale macro traumatismelor piciorului sunt cele obisnuite : plagi,
contuzii, entorse, luxatii, fracturi, care pot interesa toate structuriile anatomice: piele.
Ligamnente, muschi, tendoane, articulatii, oase, vase si nervi. Aceste leziuni pot lasa
sechele imediate sau tardive a caror filiatie cu traumatismul respectiv nu e greu de
stabilit. Piciorul mai prezinta insa, frecvent, o serie de sindroame sau boli disfunctionale
in a caror etiopatogenie micro traumatismul joaca un rol determinant. Astfel sunt unele
bursite si tenosinovite, metatarsalgiile, osteonecrozele, sindromul tibial anterior etc.
Traumatismele gleznei sunt cele mai frecvente dintre toate localizarile traumatismelor
aparatului locomotor, entorsele detinand primul loc, iar fracturile locul II in categoriile
respective. Marea lor frecventa se explica prin faptul ca la acest nivel au loc miscari
multiple comandate de nevoile de mobilitate ale piciorului, expus la diferiti factori
traumatici ce actioneaza in conditii diferite.
Cauze :
a) Factorii mecanici (cadere, loviri) produc traumatisme prin obiecte ascutite sau taioase.
c) Factorii biologici produc leziuni traumatice prin intepaturi, strivire, muscaturi etc.
Anatomie patologica
Entorsele.
Entorsele gleznei reprezinta entitatea traumatica cel mai des intalnita in patologia
osteoarticulara. Uneori ele sunt desconsiderate prin banalitatea lor multe cazuri
neajungand la medic, alteori dmpotriva, imbraca o evolutie clinica grava, antrenand
sechele functionale importante. Se intalnesc cu predilectie la tineri si adulti, in conditii
foarte variate : accidente de munca, sport, caderi sau alunecari pe teren neted sau
accidentat.
Clasificarea anatomopatologica:
c) Entorsa de gradul III – ruptura ligamentara totala sau smulgerea osoasa a ligamentelor.
Caracteristici:
a) in entorse, toate structurile moi ale articulatiei, ligamente, capsula sinoviala, cartilaj,
discuri si meniscuri, precum si extremitatile osoase pot prezenta leziuni variabile.
c) Entorsele neglijate sau posttratate lasa sechele suparatoare uneori foarte grave.
Tramatismul este de obicei indirect rezultat dintr-o miscare brusca de torsiune, de flexie
sau de extensie.
Entorsa externa – cea mai frecventa, se produce ca o urmare a miscarii de inversiune
fortata a piciorului calcand pe un teren denivelat se rasuceste inauntru sprijinandu-se pe
marginea sa externa. Aceasta miscare fortata solicita in primul rand fasciculul
peroneoastragalian anterior al ligamentului lateral extern. In cazul in care traumatismul se
limiteaza la elongatia sau dilacerarea partiala a acestui fascicol, entorsa poate fi
considerata stabila sau benigna. Cand sunt interesate si legamentele peroneoastragalian
posterior, entorsa devine instabila, grava.
Entorsa prin inversie – fortata a piciorului este de departe cea mai frecventa : ligamentul
lateral extern este destins, rupt sau dezinserat proximal sua distal. Ligamentul lateral
extern este format din trei fascicule : peroneoastragalian anterior (care este tractionat
cand piciorul este in flexie plantara si se rupe daca se produce o inversie brutala),
peroneocalcanean (care este intins cand piciorul este in unghi drept rupandu-se la inversia
din aceasta pozitie) si peroneoastragalian posterior (care se rupe mai rar piciorul trebuie
prins in dorsiflexie si supinatie). Se pot rupe toate aceste trei fascicule, sau izolat, una sau
doua dintre ele.
Entorsa in eversie – este mult mai rara. O eversie fortata detremina mai des o fractura
maleolara decat o ruptura a ligamentului lateral intern, ligament puternic, format din
patru fascicule asezate in doua planuri :
Entorsele piciorului propriuzis – inafara de entorsele gleznei, care sunt cele mai
frecvente, cu simptomatologie zgomotoasa si cu sechele uneori severe exista entorsele
piciorului propriu zis.
Luxatiile.
Ruperea ligamentelor poate determina entorse grave, dar cand forta traumatismelor a fost
mai intensa se poate produce si luxatia, respectiv modificarea raporturilor fetelor
articulare una fata de alta. Cand nu s-a produs si fractura oaselor, avem mai ales deaface
cu subluxatii deoarece raportul intre cele doua interfete articulare nu este complet pierdut
ca in cazul luxatiilor totale. Diagnosticul se pune in general clinic, pe baza deformarilor
realizate prin dezaxarea oaselor si se confirma radiologic.
Clasificare:
Caracteristici :
A. Luxatia tibioastragaliana este mai frecventa. Se poate produce prin miscari violente de
rotatie externa sau interna combinate cu abductie, extensie sau inversie. Are patru
varietati pozitionale, dupa directia de deplasare a astragalului:
3. luxatia interna se produce mai ales in prezenta unei maleole malformate. Tot piciorul
este deplasat inauntru, maleola peroniera sub pielea intinsa ca pe un calus.
B. Luxatia subastragaliana.
C. Luxatia mediotarsiana.
D. Luxatiile metatarsiene.
E. Luxatiile degetelor.
Fracturile.
A. Fracturile gleznei (sau ale scoabei tibioperoniere) cuprind fracturile maleolare si ale
plafonului scoabei. In general, in aceasta categorie, ar intra fracturile celor doua oase
produse pe ultimii 8-10 centimetri distal. Aceste fracturi se bucura de o atentie deosebita
din partea ortopezilor nu numai datorita frecventei lor ci si prin necesitatea de refacere
anatomica perfecta a interliniei articulare.
Clasificare:
a) incompleta – fisuri cu fracturi in “lemn verde” la copil, infundari ale oaselor craniului
etc.
a) fara deplasare
b) cu deplasare prin : trantitie (cand un fragment este deplasat inainte, inapoi, intern sau
extern fata de celalalt fragment), ascensiune (incalecarea, suprapunerea fragmentelor),
rotatie sau decalaj (un fragment este rotat in jurul axului sau longitudinal), unghiulare, cu
deplasare complexa.
Caracteristici:
Se produc concomitent si leziuni de parti moi sau plagi ale pielii, contuzii, rupturi sau
striviri musculare, contuzii si rupturi ale vaselor si nervilor ce pot duce la pierderea
segmentului de membru respectiv, leziuni articulare prin actiunea traumatismului sau in
fracturi cu traiect intraarticular. Observatia a aratat ca ele se produc in cadrul
traumatismelor care prind piciorul in inversie (supinatie plus adductie) sau in eversie
(pronatie plus abductie). Aceste miscari se fac in articulatia subastragaliana (supinatia –
pronatia) si mediotarsiana (adductia – abductia). In timpul traumatismului, contractia
reflexa musculara rigidizeaza aceste articulatii transformand piciorul intr-un monobloc,
forta de impact transferandu-se scoabei tibioperoniene, care cedeaza. Mai exista si
posibilitatea fracturii prin soc vertical. Exista o mare varietate a fracturilor gleznei care a
dat loc la diverse clasificari. Vom aminti principalele tipuri:
Fiecare dintre aceste mecanisme desfasoara mai multe stadii in care traumatismul rupe
ligamente, produce smulgeri osoase, fractureza o maleola, apoi si pe cealalta, deplaseaza
sau nu capetele articulare.
B. 1. Fracturile astragalului.
2. Fracturile calcaneului.
3. Fracturile scafoidului.
5. Fracturile metatarsienelor.
In fracturi, bolnavul acuza dureri vii intr-un punct fix, impotenta functionala, prezinta
deformarea si scurtarea segmentului respectiv, echimoze locale, mobilitatea anormala a
unui segment, iar la palpare si imobilizare se percep crepitatii osoase si intreruperea
reliefului osos.
Diagnosticul clinic este in genere usor prin cercetarea sensibilitatii provocate la locul de
insertie ligamentara si pe baza semneleor pseudo inflamatorii (tumefactie, echimoza)
adesea foarte intense datorita reflexelor vasculare puternice plecate de la inervatia
ligamentara deosebit de bogata. Uneori aceasta reactie inflamatorie este disproportionata
fata de traumatismul initial, mai ales cand bolnavul este vazut tardiv, fara sa fi fost
imobilizat in prealabil, el continuand sa se sprijine pe piciorul suferind.
Examinarea piciorului bolnav se bazeaza pe culegerea de date, in numar cat mai mare,
necesare pentru stabilirea diagnosticului si conduitei terapeutice.
Diagnosticul radiologic are scopul ca, pe baza radiografiei in doua planuri, sa elimine sau
sa depisteze existenta leziunilor osoase, musculare si ligamentare.
EVOLUTIE SI PROGNOSTIC
Evolutia si prognosticul sunt legate de gradul entorsei, localizarea ei, tratamentul aplicat
si varsta pacientului. In entorsele simple evolutia este favorabila si vindecarea se produce
in 7 – 14 zile, cu recuperarea functionala totala. In entorse grave, neglijate sau incorect
tratate, articulatia devine instabila si dureroasa. In functie de localizare, prognosticul
urmeaza o scara de gravitate care merge de la o simpla laxitate articulara complet
reversibila, pana la periartroza posttraumatica. O entorsa tratata corect se vindeca fara
sechele in 7 – 21 de zile. O entorsa neglijata sau incorect tratata are o evolutie mult mai
lunga cu un prognostic nefavorabil. Evolutia luxatiilor simple este favorabila si
vindecarea se produce in 4 – 5 saptamani atunci cand tratamentul este corect. In luxatia
complicata, neglijata sau incorect tratata, evolutia este dificila, uneori defavorabila,
impune un tratament indelungat, prognosticul fiind rezervat. Fracturile cunosc in general
o evolutie favorabila, in cazul in care fragmentele osoase isi stabilesc continuitatea,
ligamentele, tesuturile conjunctive, cutanate etc. isi refac integritatea anatomica si isi
reiau functiile.
TRATAMENT :
9. tratament profilactic
3. Tratament medicamentos
Metodele ortopedice sunt de multe ori necesare pentru ameliorarea durerii si a permite
statica si mersul. Acestea sunt : ghiata gipsata de mers, fasa gipsata, bandaj elastic si
diferite talonete si sustinatori plantari.
Tratamentul luxatiilor este ortopedic, reducerea in aparat gipsat timp de 3-6 saptamani, cu
schimbarea lui daca s-a largit, prin retractarea edemului.
a) Combaterea durerii: Acolo unde se simte durerea spontan sau la presiune, acolo este si
leziunea. Durerea posttraumatica are la baza inflamatia, edemul, tensiunea aponevrotica
si capsula ligamentara, tractiunea tenomusculara, hiperemia pasiva osoasa, reactia
periostala, iritatia directa a nervilor.
b) Refacerea echilibrului muscular: acest proces este legat de statica normala a piciorului.
Echilibrul de repaos este asigurat de ligamente si doar tricepsul sural este in activitate,
tragand gamba posterior. Orice deviatie a vectorului de echilibru pune in contractie
musculatura extrinseca si intrinseca a piciorului. Activitatea musculaturii pusa in jos
pentru asigurarea echilibrului in ortostatism nu este valabila si in mers. Refacerea
echilibrului muscular al piciorului comporta doua etape:
Castigarea acestor miscari se poate realiza numai in masura in care structura anatomica si
raporturile fortelor articulare sunt respectate. Edemul posttraumatic este elementul cel
mai important care afecteaza aparatul fibros al piciorului.
Fracturile gleznei si piciorului, prin frecventa lor ca si prin sechelele pe care le lasa
reprezinta un procent important in practica serviciilor de fizioterapie si recuperare.
Asistenta de recuperare trebuie inceputa inainte de a se stabili starea de sechela.
b) In perioada de mers in aparat gipsat se vor continua masurile de mai sus, incarcarea pe
pe piciorul lezat se va face progresiv, in mod adecvat tipului de fractura, exercitii de
izometrie sub gips
Dezaxarile produse vor perturba repartitia presiunilor articulare de unde rapida regenerare
a cartilagiuluiu articular, cu instalarea artrozei secundare dureroase. Tratamentul
conservator, oricat de intensiv si prelungit ar fi, nu poate realiza decat ameliorari partiale
si tranzitorii, in consecinta impune interventia operatorie corectoare.
Factorul cel mai activ este factorul termic la care se adauga, in cazul unor proceduri,
factorul mecanic si intr-un grad mai putin factorul chimic. Acesti factori influenteaza
numeroasele terminatii nervoase din piele, iar impulsurile reflexe care iau nastere ajung,
pe caile centripete, pana in sistemul nervos central de unde, pe cai centrifuge, se
raspandesc in organism, varietate, reactii de raspuns. Totodata tratamentul prin
hidrotermoterapie vizeaza in mod deosebit combaterea durerii.
b) Impachetarile, cu namol cald sau rece, sunt proceduri care constau in aplicarea
namolului la o temperatura de 38 – 40 o C pe o anumita regiune. Alaturi de factorul
termic mai actioneaza si factorul chimic al substantelor continute de namol.
c) Se mai fac impachetari cu parafina care constau in aplicare pe zona infectata a unor
placi de parafina cu o temperatura de 40-50 o C peste care se pune o musama, durata
sedintei fiind de 20-30 de minute, pana la racirea placii de parafina dupa care se
indeparteaza si zona tratata apare hiperemiata, se spala cu o compresa la temperatura
camerei pentru a se inchide porii tegumentului care s-au dilatat in urma caldurii produse
de parafina. Aceasta procedura are ca scop vasodilatatia vaselor sanguine cu hiperemie
deci imbunatatirea circulatiei locale si, odata cu ea, si cea generala.
f) Baia calda simpla se executa in cada obisnuita, cu apa calda la temperatura de 36-37 o
C si cu durata de 15, 30, sau 60 de minute. Mod de actiune: factorul termic si presiunea
hidrostatica a apei; actiunea antispastica si sedativa generala.
g) Baia calda cu vartejuri (Whirl-Pool) se practica intr-o cada obisnuita care are adaptat
un sistem de valuri. Se umple cada cu apa la temperatura de 28-32 o C pe jumatate sau
trei sferturi. Bolnavul sta culcat pe spate, cu picioarele departate si genunchii indoiti. La
nivelul picioarelor, dispozitivul se scufunda si se ridica ritmic deplasandu-se de la
picioare catre umar. In lipsa dispozitivului valurile sunt provocate de tehnician prin
miscari cu palmele de la picioare catre piept. Mod de actiune: factorul termic si factorul
mecanic. Durata 3-4 minute.
Prin complexul de factori utilizati ce ofera, alaturi de celelalte parti componente ale
tratamentului, o seeama de remedii eficiente ajutante in programul de recuperare a
gleznei, se folosesc:
§ baile kineto (la temperatura de 36-37 o C dupa care se face mobilizarea articulatiei);
Factorul termic (caldura) prezinta o deosebita importanta prin efectele pe care le are
asupra organismului, cum ar fi: cresterea metabolismului, cresterea hiperemiei cutanate
prin fenomenul de vasoconstrictie, efect decontracturant si de relaxare a musculaturii,
scaderea vascozitatii lichidului articular usurand astfel realizarea miscarilor prin cresterea
mobilitatii, efect antialgic si cresterea fluxului sanguin la nivelul muschilor.
h ) Baile cu plante medicinale – baile de malt, tarate de grau sau amidon; se folosesc 3
kilograme de malt pentru o baie generala. Maltul se fierbe si se strecoara inainte de
folosire. Pentru baile de tarate 1 – 1,5 kg de tarate ce se fierb in 5 l de apa clocotita apoi
se toarna totul in baie. Pentru baile cu amidon se folosesc 1-2 kg amidon pentru baile
generale.
i ) Baia kinetoterapica este baia cu miscari, baie calda la care se asociaza miscari in
articulatiile bolnavului. Se efectueaza intr-o cada mai mare ce se umple trei sferturi cu
apa la temperatura de 36-38 grade celsius. Bolnavul este invitat sa se aseze in baie si timp
de 5 minute este lasat linistit. Dupa aceea tehnicianul executa sub apa, in mod pasiv, la
toate articulatiile, toate miscarile posibile in timp de 5 minute. Bolnavul este lasat in
repaos 5 minute dupa care este invitat sa repete singur miscarile imprimate de tehnician.
Durata baii, 20-30 de minute, dupa care bolnavul este sters si lasat sa se odihneasca.
Mod de actiune: factorul termic si factorul mecanic. Mobilizarea in apa este mai putin
dureroasa din cauza relaxarii musculare care se produce sub influenta apei calde si
pierderii greutatii corpului. Este de subliniat importanta psihica a miscarii pasive.
- Curentul de joasa frecventa, cu o frecventa de pana la 100 Hz, este utilizat in procesul
analgetic pe care unii dintre bolnavi il au. Astfel vom utiliza in cadrul curentilor
diadinamici, urmatoarele forme de curent: difazat fix (cu actiune analgezica), perioada
lunga si perioada scurta. Tot in acest scop se mai folosesc unii curenti Träbert tot cu
actiune analgezica.
- Curentii de medie frecventa sunt curentii sinusoidali cu frecventa cuprinsa intre 3000-
10.000 Hz. Din randul lor se folosesc curentii interferentiali ce au un efect analgezic (80
– 100 Hz).
- Curentii de inalta frecventa. In randul acestora vom avea undele scurte care au un
important efect analgetic si miorelaxant. Tot in aceasta categorie se intalnesc si undele
decimetrice, ultrascurtele si ultravioletele doza eritem.
Tratamentele se pot efectua in doua modalitati: aplicand capul emitator prin contact direct
asupra tegumentului, folosind ulei, gel, vaselina. Capul emitator se plimba circular sau
linear fara a se apasa prea tare si cu viteza foarte mica; trebuie sa fie mereu in contact
perfect cu tegumentul, pozitionat vertical si sa evite proeminentele osoase sau regiunile
bine vascularizate. Aplicarea indirecta, in apa, se face cand avem de tratat extremitatile,
care anatomic au multe suprafete neregulate si multe proeminente osoase. In acest caz,
intr-o baie calduta se intoduce mana sau piciorul bolnav si capul emitator. Se executa
miscari lente, liniare sau circulare la aproximativ 3 cm distanta de tegumente avand grija
ca suprafata emitatorului sa fie paralela cu tegumentul.
Ex: la polul + metale (Li, Ca, Fe, Zn, Cu), radicali amoniu, alcaloizi (histamina, cocaina,
stricnina, novocaina). La catod – halogenii (Cl, Br, Iod), radicali acizi (Acid Sulfuric,
azotic, salicilic). Solutiile folosite se fac cu apa distilata, concentratia de ioni trebuind sa
fie cat mai mica pentru ca disocierea electrolitica e cu atat mai puternica cu cat solutia
este mai diluata.
Masajul exercita o serie de actiuni foarte utile asupra elementelor aparatului locomotor:
muschi, tendoane, fascii si aponevroze, teci tendinoase si alte formatiuni fibroase asupra
tesuturilor moi articulare si periarticulare si chiar asupra periostului si osului.
Prin actiunea mecanica a manevrelor de masaj executate staruitor si intr-un ritm viu,
putem imbunatati proprietatile functionale ale muschilor, facand sa creasca excitabilitatea
conductibilitatea si contractilitatea lor.
Prin tensiuni si destinderi alternative putem dezvolta elasticitatea muschilor, una dintre
cele mai importante proprietati ale lor. Prin manevre usoare executate intr-un ritm lent,
putem obtine relaxarea muschilor incordati sua obositi. Prin manevrele de presiune si
stoarcere, activam circulatia in vene si capilare, vasta retea vasculara care inconjoara si
strabate musculatura scheletica. Sub influenta acestor manevre de masaj se largesc
capilarele de rezerva, creste debitul sanguin local si se accelereaza curentul de limfa.
Masajul are influenta evidenta asupra muschilor atrofici si atoni contracturati sau
traumatizati.
Oasele beneficiaza de efectele circulatorii si trofice ale masajului numai in mod indirect,
prin intermediul tesuturilor moi, pe care le acopera si in care se ramifica reteaua
vasculara si nervoasa.
Aceste efecte sunt mai sigure atunci cand sunt masati muschii cu care oasele au legaturi
functionale. In acelasi fel se pot explica si influentele masajului periostal asupra
circulatiei sangelui si asupra nutritiei din interiorul osului.
Descrierea anatomica a gambei. Deosebim la gamba doua regiuni: una anterioara, alta
posterioara.
Regiunea anterioara a gambei cuprinde muschii extensori si peronierii. Creasta tibiei este
accesibila pe toata intinderea ei si poate sa fie explorata cu degetele. Pielea este subtire si
putin mobila. Tendoanele muschilor acestei regiuni se gasesc in teci, care pot fi sa fie
interesate de procese inflamatoare. Muschii se gasesc in loji osteofibroase.
Regiunea posterioara a gambei cuprinde toate partile moi care se gasesc inapoia tibiei si
peroneului. In sus, regiunea este larga si convexa, formand moletul, iar in jos devine din
ce in ce mai ingusta, catre glezna. Ea cuprinde doua loji musculare: una supeficiala care
contine muschii gemeni ce se insereaza pe tendonul lui Ahile, plantarul subtire si
solearul, alta profunda care contine popliteul, gambierul posterior, flexorul comun al
degetelor si flexorul propriu al degetului mare.
Descrierea anatomica a gleznei. Glezna, sau gatul piciorului, cuprinde doua articulatii:
peroneotibiala inferioara si tibiotarsiana, impreuna cu toate partile moi pe care le
inconjoara. Regiunea anterioara este limitata lateral la maleola interna si maleola externa.
Intre ele este intins ligamentul inelar al tarsului sub care trec dinauntru in afara
tendoanele gambierului anterior, extensorului propriu al degetului mare si al extensorului
comun. Intre grupul acestor tendoane si cele doua maleole se afla doua depresiuni in care
se afla direct sub piele sinoviala articulara, accesibila astfel masajului. Regiunea
poasterioara prezinta de o parte si de alta cele doua maleole, la mijloc tendonul lui Ahile
care se insereaza pe calcai, iar intre ele, doua santuri profunde prin care trec tendoanele
muschilor posteriori si laterali ai gambei. Sub tendonul lui Ahile se afla o bursa seroasa
retrocalcaneana. Articulatia gleznei cuprinde doua articulatii: peroniero-tibiala si tibio-
tarsiana impreuna cu toate partile moi care le inconjoara.
Scheletul piciorului propriu-zis este alcatuit din 3 segmente: tars, metatars si falange.
Muschii piciorului se gasesc atat pe fata dorsala cat si pe cea plantara. Pe fata dorsala se
gasesc muschii interososi si pe fata plantara muschii se impart in 3 grupe: mediali
(muschiul abductor, muschiul adductor si muschiul flexor scurt al halucelui), externi
(muschiul adductor, muschiul flexor scurt al degetului mic), mijlocii (muscii interososi si
muschiul flexor comun al degetelor 2-5).
Inervatie: dintre nervii membrului inferior, nervul tibial inerveaza extensorul comun al
degetelor, extensorul propriu al halucelui, muschiul pedios, muschii interososi, muschii
lombricali.
Vascularizatie: artera tibiala anterioara - iriga piciorul pe fata dorsala si degetele si artera
tibiala posterioara - iriga fata plantara si degetele.
Tehnica masajului
- Grupul peronierilor se maseaza cu o mana, ca si grupul anterior, pozitia fiind ceva mai
laterala, cu policele alunecand pe musculatura anterioara, paralel cu creasta tibiei, iar
celelalte degete pe musculatura posterioara. Urmeaza, dupa netezire, petrisajul cu doua
degete si mangaluirea.
- Grupul muschilor posteriori se maseaza la inceput prin netezire, de jos in sus, cu o mana
sua cu doua. Urmeaza fr?mântatul sub forma de presiune, stoarcere, mangaluire, ciupire-
geluire. Deasemenea se poate aplica baterea cu partea cubitala a mainii.
Masajul articulatiei gleznei incepe cu netezirea care se poate executa cu ambele maini,
urmata de presiune in zona perimaleolara si de fricitune a articulatiei tibiotarsiene.
Frictiunea incepe cu tendonul lui Ahile, sub maleola externa, apoi pe fata dorsala si din
nou catre tendonul lui Ahile, pe sub maleola interna.
Masajul piciorului
Pentru masajul piciorului pacientul sta in decubit dorsal cu membrul inferior intins. Pe
partea dorsala a piciorului se face netezirea, cu palma, avand degetele departate pentru
fiecare metatarsian in parte, pornind de la varful degetelor bolnavului catre glezna. Aici
se face netezirea specifica gleznei, cu cele doua police pornind de la mijlocul articulatiei
dupa care se ocolesc cele doua maleole (interna si externa) concomitent. Pe regiunea
plantara – netezirea pieptene – se deruleaza pumnul de la radacina pana la varfuri pe
aponevroza plantara. Tot pe partea dorsala se mai fac geluirile ca forma de framantat. Cu
degetele departate pe metatarsiene iar pe partea plantara se fac framantari cu 4 degete pe
muschii tenari, hipotenari, bureletul plantar si geluiri pe aponevroza plantara de la
bureletul plantar pana la calcaneu.
Tinem cu o mana contrapriza pe metatars, iar cu cealalta, pe toate degetele se face flexia
plantara (extensia) apoi flexia dorsala a piciorului pe gamba, flexia laterala (dreapta si
stanga), chiar departand si apropiind degetele, pronatia, supinatia si circumductia. Se mai
poate face si elongatia pentru fiecare deget in parte sau abductia si adductia intre degete.
Pentru glezna, miscarile pasive sunt: cu o mana se tine contrapriza pe partea inferioara a
gambei, iar cu cealalta mana priza pe oasele tarsiene si se face flexia dorsala pe gamba a
labei piciorului, apoi flexia plantara (extensia) flexia laterala stanga si dreapta, pronatia si
supinatia, elongatia si circumductia.
Miscarile active:
Sunt aceleasi miscari ca si cele pasive, cu deosebirea ca misc?rile le executa bolnavul iar
maseurul le dicteaza.
Sunt pentru flexie dorsala, maseurul tinand contrarezistenta cu mana pe partea dorsala a
plantei. Pentru flexie plantara maseurul tine rezistenta pe partea plantara iar pentru flexia
laterala tine contrarezistenta pe partea opusa miscarii.
Gimnastica medicala
Se fac:
- exercitii de circumductie
- exercitii de polikineto-recuperare
TERAPIA OCUPATIONALA
Reprezinta o metoda complexa de tratament si de recuperare a unor afectiuni fizice sau
mentale care utilizeaza munca sau orice alta ocupatie in vederea corectarii sau
compensarii deficientelor functionale. Toate activitatile recomandate in cadrul terapiei
ocupationale sunt prescrise de medic si aplicate bolnavilor de catre terapistii ocupationali.
Terapia ocupationala este complementara kinetologiei medicale si reprezinta elementul
central al recuperarii socio-profesionale (etapa a doua a recuperarii) permitand
ameliorarea insuficientei de forta musculara sau de amplitudine articulara. Utilizand
indeosebi miscarile globale (lanturi cinematice), terapia ocupationala poate avea un efect
stimulant spre exemplu asupra unei glezne si al unui picior cu sechele postraumatice,
contribuind la reeducarea gestului,respectiv a mersului, care reprezinta forma cea mai
expresiva si complexa a motricitatii.
- tehnici de expresie utilizate pentru pacientii cu probleme mentale sau cu sechele post
AVC, traumatisme craniocerebrale (activitati de scris, desenat, aranjamente florale etc)
Obiective:
§ Activitati de agrement. Ex: daca este o persoana activa si nu sedentara, poate practica
inotul, dansul, plimbatul cu bicicleta sau chiar hidrobicicleta.
Apele alcalino – teroase sunt cele ce contin cationi de calciu – magneziu, in combinatie
cu anionul bicarbonic. Se indica in procesele de decalcifiere (calusuri osoase incomplet
consolidate, osteoperoze dupa imobilizari).