Colecistita este inflamatia veziculei biliare, un organ situat langa ficat cu rol

in digestia alimentelor.
In mod normal, lichidul numit bila trece din vezica biliara in intestinul
subtire. Daca fluxul bilei este oprit, se stocheaza in vezica biliara cauzand
inflamatie, durere si posibil infectie.
Cauzele colecistitei pot fi diferite:

-cauza cea mai frecventa de colecistita acuta/severa este calculul biliar

(piatra), care blocheaza canalul cistic, adica tubul prin care se varsa bila din
vezicula biliara. Calculul biliar blocheaza varsarea lichidului din vezicula
biliara. Aceasta duce la iritarea si inflamarea veziculei biliare.
-infectia sau traumatizarea veziculei, ca si in cazul unui accident, pot cauza
colecistita.
-ea mai poate aparea ca o complicatie a unui icter infectios (galbenare) sau la
bolnavii care sufera de constipatie
-colecistita acalculoasa, destul de rara, se observa cel mai frecvent la
pacientii internati in sectiile de terapie intensiva a spitalelor. In aceste cazuri
nu este vorba de calculi biliari. Complicatiile altor boli, ca si SIDA sau
diabet, cauzeaza inflamatia.
-o apendicita neoperata la momentul potrivit poate imbolnavi vezicula
biliara.
-in producerea colecistitelor acute rolul principal revine microbilor din
intestin, dar si din sange (cum ar fi in cursul septicemiilor)

Forme:

Colecistita este una din bolile cele mai raspandite, mai ales la femeile intre
20-35 de ani.
Colecistitele pot fi: - acute - cronice. La cei mai multi pacienti, boala este
legata de coexistenta pietrelor la ficat (calculilor) si de aceea se numesc si
colecistite litiazice. Totusi, exista si cazuri de boala independent de existenta
pietrelor la ficat, numite colecistite nelitiazice.
Colecistitele acute sunt: - infectioase (determinate de microbi) - toxice - de
alta natura
Alte forme particulare de colecistita acuta sunt: - cele realizate in timpul
sarcinii si nasterii (colecistite gravidice si puerperale) - alergice.
Colecistitele cronice fara piatra (nelitiazice) sunt mai putin legate de rolul
microbilor, decat cele acute.

Factori de risc:

-excluzand bolnavii de colecistita au suferit de icter, apendicita sau

constipatie, la multi dintre ei, boala apare ca urmare a consumului sistematic
de mancaruri preparate cu multe grasimi.
Persoana care prajeste un aliment simte la un moment dat usturimi in gat si
in ochi, provocate de vaporii ce ies din tigaia plina cu grasime incinsa.
Vaporii acestia imbiba alimentele care ajung in stomac, producand acolo o
iritatie prelungita. Aceasta iritatie este incomparabil mai daunatoare decat
cea produsa asupra ochilor, deoarece alimentele stau in stomac 4 sau 5 ore,
nu cateva minute cat dureaza prajeala in bucatarie. Reflexele nervoase
pornite de la nivelul stomacului iritat vor impiedica golirea veziculei,
asemanator reflexelor pornite de la apendicele inflamat. Asa se produce
colecistita intr-un mare numar de cazuri.

Simptome:

-principalul semn al colecistitei este durerea localizata sub marginea

coastelor, in dreapta, care poate iradia in spate sau in umarul drept
-colici hepatice (durerile), apar mai des dupa suparari sau abuz de alimente
grase si oua. Durerea este provocata de contractia prea brusca sau prelungita
a veziculei inflamate. Aceasta contractie poate fi declansata si de o stare de
iritatie a sistemului nervos (emotii, suparari, enervari), care se rasfringe
asupra veziculei.
- greata sau varsaturi, balonari. Acestea se pot explica prin faptul ca si alte
parti ale tubului digestiv (stomac, intestin) sufera in cursul unei colecistite
deoarece organismul este un tot in care functiile diverselor organe depind
unele de altele.
- sensibilitate in partea dreapta a abdomenului
- usoara crestere a temperaturii (subfebrilitate)
- durere accentuata de o respiratie adanca
- usoara ingalbenire a fetei, a pielii si mucoaselor (subicter)
- astenie, ameteli, iritabilitate, insomnie, stari depresive, migrene
- diarea alternind cu constipatia
- la oamenii in varsta singurul simptom poate fi sensibilitatea abdomenului.

Diagnostic:
Diagnosticarea colecistitei incepe printr-un examen fizic: palparea
abdomenului, cautandu-se sensibilitatea abdomenului si marirea veziculei.
Explorarile ajutatoare (paraclinice) au progresat continuu, contribuind la
realizarea unor diagnostice de finete.
-se vor face analize de sange si ultrasunete (ecografie), un test care foloseste
unde sonore pentru a realiza o imagine a veziculei. Ecografia poate evidentia
calculi biliari, ingrosari ale veziculei, colectii lichidiene sau alte semne de
colcistita. Prin ecografie se va evidentia forma si dimensiunea veziculei.
-se poate realiza si investigarea veziculei cu substanta de contrast prin care
se verifica modul de functionare a acesteia. De asemenea se va cauta
existenta calculilor in ductele biliare, cele care transporta bila din ficat spre
intestine.
-examenul tubului digestiv cu suspensie de Bariu, asa cum se face in mod
obisnuit, poate surprinde eventualele modificari ale stomacului, duodenului
in special, sau restul intestinului, care sunt corelate cu bolile
biliare.Examenul radiologic si tubajul duodenal sunt teste de baza in
diagnosticare bolii.
-pentru demonstarea infectiei si cautarea microbilor implicati se mai
efectueaza: hemoleucograma, V.S.H.-ul, hemoculturi (in infectii grave).

Tratament:

- s-ar putea sa nu necesite tratament cei care au calculi, dar nu au simptome

- in cazurile usoare se practica evitarea alimentatiei pe gura pentru a nu
solicita tractul digestiv, administrindu-se lichide si antibiotice intravenos
precum si medicamente de calmare a durerii.
-tratamentul principal al colecistitei acute este operatia de indepartare a
veziculei biliare (colecistectomie). De obicei operatia se realizeaza printr-o
incizie usoara in abdomen (colecistectomie laparoscopica), rareori necesitind
o operatie mai extinsa. Medicii vor incerca sa reduca inflamatia si iritatia
veziculei inainte de a o indeparta.
In cazurile de colecistita cu calculi in ductul biliar comun tratamentul va
consta dintr-o procedura endoscopica (colangiopancreatografie retrograda
endoscopica sau CPRE) necesara pentru indepartarea calculilor inainte de
indepartarea veziculei. In cazuri mai rare de colecistita cronica, tratamentul
poate fi doar medicamentos pentru dizolvarea calculilor (desi aceasta se
intampla mai rar).

Daca o colecistita nu se trateaza, cu timpul se pot forma pietre (calculi) in

vezicula biliara, ducand la boala numita litiaza biliara. Pietrele sunt cel mai
des formate din colesterol, o substanta care se gaseste mai ales in grasimi, in
oua, in creier, ficat. Colesterolul este eliminat prin ficat, in bila. Cand bila
este infectata, ca in colecistite, sau sta prea mult timp neevacuata din
vezicula, anumite modificari in compozitia ei favorizeaza formarea pietrelor.
Acestea, la inceput de marimea unor graunte de nisip, cresc treptat, prin
adaugarea de noi si noi straturi de piatra, la fel cum creste un bulgare de
zapada. Pietrele din vezicula pot patrunde pe canalele biliare, provocand
dureri (crize de ficat) sau pot ramane mult timp pe loc, umpland vezicula si
scotand-o din functiune, si astfel functia de rezervor a veziculei nu mai poate
fi indeplinita. Organul devine inutil si chiar periculos pentru