ELEV: SURDU MADALIN-ANDREI

CLASA: a XI-a A
PROFIL: MATEMATICA-INFORMATICA
SCOALA: GRUPUL SCOLAR NICOLAE BALCESCU , OLTENITA
PROFESOR: CHIRIMEACA FLOAREA

CUPRINS
SISTEMUL DIGESTIV
Tubul digestiv
Glandele anexe ale tubului digestiv
Digestia mecanica
- chimica
Sucurile digestive
Activitatea enzimelor digestive
Absorbtia intestinala
Fiziologia intestinului gros
Notiuni elementare de igiena si patologie
Evaluare

SISTEMUL CIRCULATOR

Sangele
Elementele figurate ale sangelui
Imunitatea
Grupele sanguine
Hemostaza si coagularea sangelui
Inima
Structura histolica a inimii
Proprietatile muschiului cardiac
Activitatea mecanica a inimii
Notiuni elementare de igiena si patologie

APLICATII
BIBLIOGRAFIE

Aparatul digestiv este constituit din totalitatea organelor care au ca

functii principale digestia si absorbtia principiilor alimentari si totodata
eliminarea reziduurilor neasimilabile ale alimentelor ingerate.
Organele aparatului digestiv formeaza un tub de calibru diferit in
diferitele sale segmente tubul digestive si glandele anexe.

TUBUL DIGESTIV

Tubul digestiv cuprinde:

-cavitatea bucala cu:
-limba;
-dintii;
-faringele;
-esofagul;
-stomacul;
-intestinul subtire:
-duoden;
-jejun;
-ileon;
-intestinal gros:;
-cecum cu apendice;
-colon adcendent;
-colon transvers;
-colon descendent;
-colon sigmoid;
-rect;
-orificiul anal.

Cavitatea bucala este despartita de fosele nazale prin bolta palatine;

comunica anterior cu exteriorul prin orificiul bucal si posterior cu faringele.
In cavitatea bucala se gasesc organe specializate: limba si dintii.
Limba este un organ musculo-fibros,acoperit de mucoasa si
indeplineste importante roluri in procesele de masticatie si deglutitie, in
vorbire
si
in
perceperea
gustului
alimentelor si a sensibilitatii de tact, cald,
rece, durere.
Dintii sunt formatiuni osoase dure,
implantate in alveolele dentare, adaptati
pentru taierea, zdrobirea si macinarea
alimentelor, de asemenea, au rol in vorbire,
in pronuntarea unor consoane.
Formula dentitiei definitive:
I

2
1
2
3
; C ; PM ; M ;
2
1
2
3

Faringele este un conduct musculofibros, situate inaintea coloanei vertebrale

cervicale, loc de incrucisare a cailor
respiratorii
si
digestive;
realizeaza
legatura dintre fosele nazale si laringe,
precum si dintre cavitatea bucala si esofag.
Esofagul este un segment tubular
lunged 25-30 cm la adult si realizeaza legatura dintre faringe si stomac.
Stomacul, situate in abdomen, in loja gastrica, este segmental cel mai
dilatat al tubului digestive. Stomacul prezinta doua portiuni: portiunea
verticala, constituita din fundul stomacului (formix sau camera cu aer), care
nu se umple cu alimente, si corpul stomacului; portiunea orizontala, formata
din antrul si canalul piloric, care se termina cu orificiul piloric.
Mucoasa gastrica prezinta numeroase cute care ii maresc suprafata si
este formata dintr-un epiteliu cilindric unistratificat. Mucoasa gastrica are
numeroase orificii prin care se deschid glandele gastrice.

Glandele cardiale si pilorice secreta mucus, iar cele ale fundului si

corpului gastric au in structura lor celule care secreta pepsinogen, celule
care secreta HCl si celule accesorii, care secreta mucus.
Intestinul subtire, segmentul cel mai lung al tubului digestive(peste
4m), se intinde de la pilor pana la valvula ileo-cecala, prin care se deschide in
intestinul gros. Intestinul subtire este diferentiat in 3 segmente: duodenul,
jejunul si ileonul.

Duodenul, portiunea fixa a intestinului subtire, are lungimea de 25-30

cm, forma de potcoava si cuprinde in concavitatea sa capul pancreasului.
Jejunul si ileonul, portiunile mobile ale intestinului subtire, se intend
pana la valvula ileo-cecala fara a se putea face o delimitare precisa intre
jejun si ileon.
Intestinul gros este ultimul segment al tubului digestiv. Intestinul
gros are o lungime de aproximativ 1,7m si un calibru superior. Se descriu mai
multe portiuni: cecul, segmentul situat sub valvula ileo-cecala si terminat
intr-un fund de sac, prezentand apendicele vermiform, colonul care formeaza
un cadru constituit de segmentele ascendent, transvers, descendent si
sigmoid, rectul, ultima parte a intestinului gros, care se termina cu canalul
anal ce se deschide prin anus.

GLANDELE ANEXE ALE TUBULUI DIGESTIV

Glandele anexe ale tubului digestiv sunt:
-glandele salivare:
-parotide;
-sublinguale;
-submandibulare;
-ficatul;
-pancreasul exocrine.
Glandele salivare sunt situate in
vecinatatea cavitatii bucale, cu care
comunica prin canale excretoare.
Ficatul , cea mai mare glanada a
corpului uman(aprox. 1500 g), in afara
multiplelor roluri metabolice, are si secretie
exocrine - bila care se elimina in perioadele
digestive in duoden.
Pancreasul, glanda mixta, este situate
inapoia
stomacului,
avand
o
pozitie
transversala.

DIGESTIA
Digestia alimentelor Este un proces unitar care incepe in cavitatea
bucala si se termina in intestine. Pentru a putea fi absorbite prin mucoasa
intestinala alimentele sufera transformari mecanice si chimice .

Digestia mecanica
Digesta mecanica presupune desfasurarea a 3 categorii de fenomene:
-transformarea alimentelor ingerate sub forma de fragmente relativ mari si
solide, in particule mici si moi, usurand digestia chimica;

-amestecarea continutului tubului digestiv cu sucurile digestive, proces care

favorizeaza transformarile chimice si absorbtia;
transportul alimentelor de-a lungul tubului digestiv si eliminarea resturilor
nedigerate.
In cavitatea bucala, sub actiunea dintilor, limbii si a muschilor
masticatori are loc masticatia, care reduce dimensiunea particulelor
alimentare, le amesteca cu saliva si contribuie la formarea bolului alimentar.
Bolul alimentar urmeaza a fi inghitit, proces denumit deglutitie, in trei
timpi:
-timpul bucal,voluntar, in care bolul este impins in faringe;
-timpul faringian, voluntar, in care bolul este impins in esofag;
-timpul esofagian, in care prin contractii peristaltice involuntare, bolul se
deplaseaza spre cardia.
In stomac se desfasoara miscari tonice, de umplere a stomacului, are
loc depozitarea temporara a alimentelor in functie de consistenta lor, precum
si miscari peristaltice de amestec cu sucul gastric, care duc la formarea
chimului gastric. Acesta va fi evacuat lent si fractionat in duoden prin
miscari peristaltice de evacuare.
In intestinul subtire au loc miscari de segmentare, miscari peristaltice
lente si rapide de propulsie a continutului spre colon, precum si miscari
pendulare ale portiunilor intestinale libere. Sub actiunea lor se realizeaza
amestecul chimului gastric cu sucurile intestinale, usurarea contactului cu
mucoasa intestinala in vederea absorbtiei si transportul continutului, numit
chil intestinal, spre colon.
Dupa absorbtie, chilul intestinal trece prin valvula ileocecala in cecum
si apoi in colon. In colon este supus unor contractii lente, segmentare, de
amestec si unor contractii peristaltice in masa. Aceste miscari favorizeaza
absorbtia apei si a unor saruri minerale, impingerea continutului colic spre
rect si formarea materiilor fecale, care vor fi eliminate prin orificiul anal,
proces denumit defecatie.

Digestia chimica
Cuprinde transformarile chimice pe care le sufera substantele
alimentare in timpul tranzitului lor prin tubul digestiv . Aceste transformari
de tip hidrolitic se datoresc actiunii substantelor prezente in sucurile
digestive.

SUCURILE DIGESTIVE
Denumirea si
glanda
Saliva
Glandele
salivare

Compozitia chimica si alte

proprietati

Locul
actiunii

-apa 99.5%
-substante minerale (KCl,NaCl,bicarbonati)
-substante organice: amilaza salivara,mucina,
lizozim
-pH=6-7
-cantitate: 1,5 l/24 ore

Cavitatea
bucala(faringe,
esofag, stomac)

Sucul gastric
Glandele
gastrice

-apa 99%
-substante minerale (HCl,cloruri,fosfati)
-substante organice:enzime
proteolitice,lipolitice,mucina
-pH=1.5
-cantitate: 1,5 l/24 ore

Stomac(duoden)

Sucul
pancreatic
Pancreasul
exocrin

-apa 99%
-substante minerale (bicarbonat de sodiu)
-substante organice:enzime
proteolitice,lipolitice,glicolitice
-pH=8.5
-cantitate: 1,5 l/24 ore

Intestin subtire

Bila
Ficatul

-apa 97%
-substante minerale
-substante organice:saruri
biliare,mucina,fosfolipide,cholesterol,pigment
i biliari
-pH=7-8
-cantitate: 0,8 l/24 ore

Intestin subtire

Sucul
intestinal
Glandele
intestinale

apa

Intestin subtire

-saruri minerale: NaHCO3

-substante organice: :enzime
proteolitice,lipolitice,glicolitice,mucina
-pH=7.5-8.5
-cantitate: 2-3 l/24 ore

Actiunile
principale
-pregatirea alimentelor
pentru digestie
-formarea bolului
alimentar
-excretia unor substante
toxice si virusuri
-digestia chimica a
amidonului preparat
HCL:activarea enzimelor
proteolitice;pregatirea
proteinelor pt. digestie
Enzimele:-digestia
chimica a proteinelor si a
lipidelor emulsionate
Mucina: protectia
mucoasei gastrice fata
de HCl si pepsina
Bicarbonat de sodiu:neutralizarea chimului
gastric
Enzimele:-digestia
chimica a
proteinelor,glucidelor si
lipidelor
Saruri biliare:emulsionarea lipidelor
-favorizarea absorbtiei
lipidelor si vitaminelor
liposolubile prin
formarea de micelii
hidrosolubile cu acizii
grasi
Pigmenti biliari:-dau
coloratia materiilor
fecale

Bicarbonat de sodiu:
-neutralizarea chimului
gastric
Enzimele:-desavarsirea
digestiei chimice a
proteinelor,a glucidelor
si a lipidelor

ACTIUNEA ENZIMELOR DIGESTIVE

Sucuri digestve
Saliva
-amilaza salivara(ptialina)
Suc gastric
-pepsina
-labferment(la sugari)
-gelatinaza
-lipaza gastrica
Bila(nu contine enzime)
Suc pancreatic
-tripsina,chimotripsina
-carbopeptidaze
-elastaza
-amilaza pancreatica
-lipaza pancreatica
Suc intestinal
-peptidaze
-dizaharidaze:
-maltaza
-lactaza
-zaharaza
-lipaza intestinala

Substante alimentare digerate

Produsii rezultati

-amidon preparat

-maltoza

-proteine
-lapte
-gelatina
-lipide emulsionate(din
etc.)
-lipide neemulsionate

lapte,frisca
-lipide emulsionate

-proteine nedigerate in stomac si

peptide
-peptide
-proteine fibroase
-amidon
-lipide emulsionate

-tripeptide si dipeptide
-aminoacizi
- proteine fibroase hidrolizate
-maltoza
-glicerol si acizi grasi

-tripeptide si dipeptide
-dizaharide:
-maltoza
-lactoza
-zaharoza
-lipide

-aminoacizi
-monozaharide:
-glucoza(2 molecule)
-glucoza + galactoza
-glucoza + fructoza
-glicerol si acizi grasi

ABSORBTIA INTESTINALA
Absorbtia este un process fiziologic complex prin care produsii de
digestie, apa, sarurile minerale si vitaminele trec prin mucoasa intestinala si
ajung in mediul intern. 90% din procesele de absorbtie se desfasoara la
nivelul mucoasei intestinului subtire, care are adaptari structurale si
functionale importante: epiteliu unistratificat, valvule conivente, vilozitati
intestinale cu irigatie sangvina si limfatica bogata, microvili la polul apical al
celulelor.
Suprafata active reala de absorbtie intestinala este de peste 250

. Procese de absorbtie reduse au loc si la nivelul cavitatii bucale,

stomacului (pentru alcool si unele medicamente) si intestinul gros (pentru

apa, saruri minerale si unele vitamine).

Mecanismele prin care se realizeaza absorbtia sunt active si passive.

a.Mecanismele active sunt mecanisme de transport active, cu consum
de energie, selective, care se desfasoara impotriva gradientului de
concentratie (un fel de pompe chimice).
b.Mecanismele pasive sunt:
- difuziunea substantelor de la o concentratie mare la o concentratie mica;
- osmoza, adica trecerea solutiilor de la presiune osmotica mica la presiune
osmotica mai mare, prin membrane semipermeabila pe care o constituie
mucoasa intestinala;
- pinocitoza, adica inglobarea unor picaturi de lichid si transportul lor prin
mucoasa intestinala, sub forma veziculelor de pinocitoza, spre mediul intern.
Mecanismele passive sunt favorizate de cresterea presiunii din
interiorul anselor intestinale si de miscarile vilozitatilor intestinale.

Absortia proteinelor se face sub forma de aminoacizi,in prima parte a

intestinului subtire,prin mecanisme active si selective la polul intern al
celulelor mucoasei si prin mecanisme pasive de difuziune de la polul extern al
acestora in sange.
Dupa absortie,aqminoacizii trec in vena porta.La sugari proteinele si
anticorpii di laptele matern pot fi absorbite nedigerate,prin pinocitiza.
Absortia glucidelor se face sub forma de monozaharide la nivelul
jejunului,prin mecanisme pasive(ex: pentoze:riboza) si
active(ex:hexoze:glucoza,fructoza).Absortia glucozei necesita consum de
energie provenita din degradarea celulara a ATP-ului.In final,glucoza este

transportata prin vena porta la ficat.

Absortia lipidelor se face in ultima parte a intestinului subtire,sub 3
forme:
-prin pinocitoza pentru mici picaturi de grasimi nedigerate;
-prin difuziune,pasiv,pentru glicerol,care este hidrosolubil;
-prin complexe de micelii hidrosolubile,formate de acizii grasi insolubili si
colesterol cu saruri biliare.
Acestea se desfac la nivelul celulelor
epiteliului intestinal in acizi garsi,care refac trigliceridele,iar sarurile biliare
se reintorc la ficat prin sistemul port(circuitul hepato-entero-hepatic de
economisire a sarurilor biliare).Glicerolul urmeaza calea sistemului port
hepatic,iar trigliceridele sunt preluate de sistemul limfatic.
Absortia apei si a sarurilor minerale se face la nivelul intestinului
subtire si gros.Apa se absoarbe pasiv.Na+, Ca2+,P3+Fe2+ se absoarb activ iar
Cl- se absoarbe pasiv.
Absortia vitaminelor se face in fuctie de solubilitatea lor:vitaminele
hidrosolubile(complexul B,vit.C) se absorb pasiv,iar vitaminele
liposolubile(A,D,K) se absorb similar lipidelor prin formarea de complexe cu
sarurile biliare,si ajung apoi pe cale portala la ficat.
In urma proceselor de absortie din intestinul subtire rezulta chilul
intestinal,de consistenta lichida,care trece prin valvula ileocecala spre cecul
intestinal.
La nivelul intestinului gros se desfasoara activitati secretorii,motorii
si de absortie.In urma acestora,chilul intestinal lichid se transforma in
materii fecale solide,de consistenta moale(excremente).
Aici au loc si procese de fermentatie si putrefactie datorate florei
bacteriene intestinale,nepatogene,dar nu se desfasoara procese de digestie
chimica.

FIZIOLOGIA INTESTINULUI GROS

La nivelul intestinului gros se desfasoara activitati secretorii, motorii
si de absorbtie. In urma acestora, chilul intestinal lichid este transformat in
materii fecale solide, de consistenta moale.
Activitatea secretorie. Se rezuma la producerea de mucus, cu rol in
formarea si progresia materiilor fecale de-a lungul colonului.

Absorbtia. La nivelul intestinului gros se absorb apa si saruri minerale.

Se mai pot absorbi unele vitamine (complexul B, vitamina K) si unele
medicamente.
Procesele de fermentatie. Au loc in prima parte a intestinului gros,
datorita florei bacteriene aerobe, formata in principal din bacilii coli si
lactici, care actioneaza asupra glucidelor nedigerabile, scindandu-le pana la
monozaharide si apoi pana la acid lactic.
Procesele de putrefactie. Se desfasoara in partea a doua a colonului
trensvers si in colonel sigmoid, prin actiunea florei bacteriene anaerobe
asupra compusilor proteici nedigerati, sub control cortical, determinand
decarboxilarea si dezaminarea acestora.
Defecatia reprezinta eliminarea materiilor fecale.Defecatia este un
act reflex,controlat voluntar.

Notiuni elementare de igiena si patologie

Carie dentara-leziune a dintiilor care duce la formarea unor cavitati;
-cauze:de origine microbiana,chimica sau mecanica;
-simptome:
-leziuni ale smaltului dentar si dureri locale atunci
cand leziunea ajunge la pulpa dentara;
- distrugerea progresiva a substantelor dure ale dintilor;
-prevenire:respectarea regulilor de igiena bucala.
Stomatita-inflamatie a mucoasei bucale;
-cauze:infectiose,alergice,hormonale;
-simptome:roseata,leziuni ulceroase,greutati in masticatie si
deglutitie,stare generala alterata;
-prevenire:evitarea consumului de alimente si bauturi prea reci
sau prea fierbinti.
Ciroza hepatica-boala cronica a ficatului;
-cauze:hepatita,alcolism,malarie;
-simptome:distrugerea treptata a celulelor hepatice si
proliferarea
exagerata
a
tesutului
conjunctiv
intrahepatic,alterarea functiilor hepatice,a circulatiei sangvine
si a bilei,
tulburari digestive,marirea ficatului,icter;
-prevenire: respectarea orarului

meselor,evitarea consumului exagerat de alcool,cafea,

tutun,condimente;
Farigita- inflamatie a mucoasei faringiene;
-cauze: microbiene sau virotice;
-simptome: greutati la inghitire, dureri si roseata in gat, raguseala;
-prevenire: evitarea frigului, curentului di umezelii.

Corpul uman necesita continuu oxigen si substante hranitoare astfel

incat sa poata mentine functiile vitale. In acelasi timp celulele trebuie sa
elibereze dioxidul de carbon daunator organismului. Ambele procese
(transportul de oxigen si eliminarea de dioxid de carbon) se realizeaza prin
intermediul circulatiei sanguine.

SANGELE
Sangele, limfa si lichidele intercelulare
formeaza mediul intern al organismului, caracterizat
ptin compozitie si proprietati fizico-chimice relative
constante, ce asigura homeostazia necesara activitatii
hormonale a celulelor. Sangele realizeaza, pe de o
parte, aportul la nivel cellular de substante
energogenetice si plastice (glucoza, aminoacizi, etc),
saruri minerale, apa si oxygen, iar pe de alta parte,
transportul produsilor catabolosmului cellular (uree, acid uric, amoniac) si
dioxid de carbon.
Volumul sanguin total al unui adult normal reprezinta aproximativ 8%
din greutatea corporala, ceea ce revine pentru un om de 70 kg la 5.6 litri de
sange.
Componentele principale ale sangelui sunt plasma (55-60%) si
elementele figurate (40-45%).

ELEMENTELE FIGURATE ALE SANGELUI

In plasma se gasesc in suspensie elementele figurate: eritrocite

(hematii), leucocite si trombocite (plachete sangvine).
ERITROCITELE sunt celule anucleate avand, din
profil, forma unui disc biconcav cu diametrul 7,2-7,5, ce
asigura o foarte mare suprafata pentru volumul lor,
favorizand schimburile gazoase. Numarul eritrocitelor in
sangele circulat al adultului este de aproximativ 5 mil/mm3
la barbat si 4,5 mil/mm3 la femeie, iar suprafata totala a

eritrocitelor circulante este de aproximativ 3000m2, de 1500 de ori mai

mare decat intreaga suprafata a corpului.
Hemoglobina (Hb) din eritrocite are roluri multiple, cel mai important
fiind cel de transportor de oxigen si de participant la transportul dioxidului
de carbon. Legarea de oxigen se face de catre fierul moleculei de Hb sub
forma unei combinatii labile denumita oxihemoglobina. De asemenea, Hb
transporta dioxidul de carbon sub forma compusilor carbaminici, constituiti
prin combinarea dioxidului de carbon cu gruparile aminice ale globinei din
molecula de Hb. Hb formeaza cu agentii oxidanti (nitriti, cloruri etc) sau cu
unele droguri, methemoglobina, compus stabil in care Fe2+ se transforma in
Fe3+ si numai reactioneaza cu oxigenul.
Formarea globulelor rosii eritropoieza are loc la adult in maduva
hematopoietica din oase, in special din oasele late. Reglarea eritropoiezei
este controlata de un hormon, eritropoietina, secretata de catre rinichi.
Durate medie de viata a hematiilor circulante este de 120 zile, dupa
care hematiile imbatranite sunt distruse in splina (cimitirul globulelor
rosii), ficat, maduva osoasa, ganglioni limfatici, prin hemoliza.
Cresterile temporare sau stabile ale numarului eritrocitelor circulante
se numesc poliglobulii. Cele temporale cauzate de efort fizic, postprandial,
durere, etc sunt rezultatul mobilizarii sangelui mai bogat in hematii din
depozite (splina, ficat, etc). Cresterile stabile sunt prezente la cei care
locuiesc la mari altitudini si la cei la care este alterat aportul de oxigen la
nivel celular. Scaderea numarului eritrocitelor circulante anemie este
consecinta unui dezechilibru dintre eritropoieza si hemoliza, fie prin
diminuarea eritropoiezei (carenta de fier, proteine, vitamine), fie prin
intensificarea hemolizei (infectii, stari toxice, mecanisme imune etc).
LEUCOCITELE sunt celule nucleate, mobile, cu roluri
deosebit de importante in procesele de aparate contra
agentilor patogeni biologici prin fagocitoza si pinocitoza,
producere de anticirpi si distrugerea toxinelor de origine
microbiana. Numarul leucocitelor sin sangele circulant variaza
intre 4000-8000/mm2 si reprezinta elementrle in tranzit de
la organele leuco-formatoare la diferite tesuturi.
Pe baza originii, formei, structurilor si rolurilor lor
fiziologice, leucocitele sunt de mai multe tipuri:
-polinucleare (neutrofile, acidofile, bazofile);
-mononucleare (limfocite, monocite);

Neutrofilele (polimorfonulecare neutrofile, PMN)

produse de maduva osoasa, avand forma variabila
deoarece emit permanent pseudopode, prezinta in
citoplasma granulatii mici cu afinitate pentru
colorantii neutrii si cu continut enzimatic
complex. Durata vietii PMN in circulatie este de
cateva ore, dupa care cele mai multe strabat
endoteliu capilar prin procesul de diapedeza si ajung in spatiile interstitiale.
Neutrofilele au mare sensibilitate fata de prezenta bacteriilor in organism,
patrunderea si inmultirea acestora intr-un tesut fiind urmata atat de
cresterea numarului PMN din sange cat si de acumularea lor in tesutul
infectat, unde sunt atrase de modificarile provocate de bacterii si de
produsii lor metabolici (toxine).
Acidofilele (eozinofilele) sunt asemanatoare ca
morfologie cu PMN, dar au in citoplasma granulatii mai
mari care se coloreaza intens cu eozina. Aceste granulatii
contin un mare numar de enzime. Numarul eozinofilelor
din sange creste in boli parazitare si alergice.

Bazofilele sunt asemanatoare structural cu PMN, dar

au in
citoplasma un numar mic de granulatii mari, care se
coloreaza intens cu coloranti bazici. Aceste granulatii
contin, pe langa numeroase enzime, heparina si
histamina (substante vasodilatatoare). Numarul lor
creste in stadii tardive ale inflamatiilor.
Limfocitele au origini in diferite tesuturi (ganglioni limfatici, splina,
amigdale, maduva rosie osoasa etc). Durata de viata a limfocitelor variaza de
la cateva ore la cativa ani. Cea mai mare parte a
limfocitelor intra in sange prin vasele limfatice. O mica
parte se pierd in lumenul intestinal si in plamani, altele
sunt fagocitate, iar cele mai multe, dupa ce vin in contact
cu antigenele specifice, prolifereaza intens si unele din
ele se transforma in celule producatoare anticorpi,
raspandite in tesuturile organismului. Cresteri ale
numarului limfocitelor circulante sunt prezente in unele
infectii acute, in boli infectioase, dupa stadiul initial, in
infectii cronice etc.

Monocitele sunt celule mari, cu granulatii foarte

fine. Produse de maduva osoasa si in organe limfopoietice,
raman in circulatie doar aproximativ 24 de ore, dupa care
migreaza in tesuturi, se transforma in macrofage si
fagociteaza intens bacterii ca si resturi celulare mai mari.

IMUNITATEA reprezinta capacitatea de a recunoaste si neutraliza

macromoleculele sau celule straine organismului si care, patrunse in mediul
intern, ar putea produce dereglari ale homeostazei. Imunitatea inlatura, in
afara de substantele straine, si pe cele proprii organismului, dar pe care
acestea nu le mai recunoaste ca proprii, din cauza ca au suferit anumite
modifucari.
Anumite substante chimice complexe care patrund in organism si care
determina un raspuns imunologic se numesc antigene. Prezenta unor
substante solubile sau particule straine organismului este urmata de
acumularea locala de PMN si monocite, care, prin pinocitoza si fagocitoza, vor
incorpora substante straine.
Limfocitele, dupa activare de catre antigen, prolifereaza si
sintetizeaza anticorpi specifici (imunoglobuline), care neutralizeaza antigenul
partuns sau produs in organism. Imunitatea poate fi mostenita (naturala),
cand s-a instalat ca urmare a contactului generatiilor anterioare cu un anumit
antigen si se transmite ereditar, sau poate fi dobandita, ca urmare a
contactului prealabil al organismului cu un anumit antigen (imunitatea
consecutiva anumitor boli infectioase). Imunitatea poate fi dobandita si
artificial, prin vaccinuri care contin germeni atenuati sau morti imunitatea
activa, sau prin administrarea unor seruri imune, continand anticorpi specifici
imunitatea pasiva.
TROMBOCITELE - cele mai mici elemente figurate, avand diametru
de 2-4, sunt lipsite de nucleu si au in citoplasma
granulatii mici. Formate din maduva hematogena prin
fragmentarea unor celule numite megacariocite,
trombocitele se gasesc in sange in numar de aproximativ
300000/mm3 si au o durata de viata de aproximativ o
saptamana, dupa care sunt distruse, in special de catre
splina. Trombocitele au importanta fiziologica mare prin
proprietatea lor de a adera la diferite substante rugoase
si, in primul rand, la endoteliile vasculare lezate.

GRUPELE SANGVINE
Grupele sangvine sunt consecinta prezentei pe suprafata hematiilor a
unor antigene (A, B) care au primit denumirea de aglutinogene, si a unor
anticorpi plasmatici (alfa, beta), denumiti aglutinine. Aglutinogenele nu
trebuie sa ajunga in contact direct cu aglutininele de acelasi tip deoarece se
produc aglutinarea si liza hematiilor. De aceea, pentru a putea realiza o
transfuziie de sange trebuie ca in sangele primitorului sa nu existe aglutinine
care sa reactioneze cu agluninogenele de pe hematiile transfuzate.
Pe baza prezentei aglutinogenelor si a aglutininelor se diferentiaza 4
grupe sangvine principale: O(I), A(II), B(III), AB(IV).

Grupa sangvina
O
(I)
A
(II)
B
(III)
AB
(IV)

Aglutinogen Aglutinina
Alfa, Beta
A
Beta
B
Alfa
AB
-

Pot dona la
Toate
grupele
A si AB
B si AB
AB

Pot primi de la
O
A si O
B si O
Toate grupele

Pe hematii exista si sistemul Rh, constituit din mai multe antigene, cel
mai puternic fiind factorul D, dotat cu mare capacitate antigenica. Oamenii
care au pe hematii antigenul D (aproximativ 85% sunt denumiti Rh pozitivi,
iar cei care nu acest antigen (aproximativ 15%) sunt Rh negativi. Acestia din
urma nu au un sange aglutinine anti-D, dar pot sa le sintetizeze daca primesc
si o singura transfuzie de sange Rh pozitiv si sa prezinte manifestari grave
de incompatibilitate la o noua transfuzie de sange Rh pozitiv, uneori la ani de
zile de la prima transfuzie. De aceea, cei cu Rh negativ, trebuie sa primeasca
numai sange Rh negativ.

HEMOSTAZA SI COAGULAREA SANGELUI

Hemostaza este un proces fiziologic extrem de complex prin care se

opresc hemoragiile produse prin lezarea vaselor mici si mijlocii. Mecanismele
hemostazei intervin imediat dupa lezare, cand se produce constrictia intensa
a vasului lezat si sangele este deviat prin dilatarea vaselor colaterale,
reducandu-se astfel pierderea de sange.
Prin aglutinarea trombocitelor la marginile plagii vasculare se
constituie un dop plachetar care realizeaza hemostaza temporara.
Hemostaza definitiva se realizeaza prin formarea unu trombus (cheag)
in interiorul si la suprafata dopului plachetar (coagulare).
Coagularea sangelui consta in transformarea fibrinogenului plasmatic
solubil, in fibra insolubila, care formeaza o retea de fibre in ochiurile careia
se depun elemente figurate sanguine, constituindu-se astfel cheagul sangvin.
Procesul se desfasoara in 3 etape:
-prin distrugerea trombocitelor se elibereaza factorii trombocitari ai
coagularii, care se combina cu factorii plasmatici de coagulare, in prezenta
Ca2+ si se formeaza tromboplastina;
-in prezenta Ca2+, tomboplastina actioneaza asupra protrombinei (o
proteina plasmatica sintetizata in ficat in prezenta vitaminei K) si formeaza
trombina activa;
-in prezenta trombinei active, fibrinogenul plasmatic (solubil) se
transforma in fibrina (insolubila), care formeaza reteaua de fibrina a
cheagului sangvin, si astfel opreste cresterea sangelui.
Dupa cateva zile de la realizarea hemostazei, dupa refacerea peretelui
lezat, cheagul este inlaturat prin procesul fibrinolizei, catalizat de o enzima
numita plasmina, care se activeaza in interiorul cheagului.

SISTEMUL CIRCULATOR

Sistemul circulator este format din inima, vase sangvine si limfatice,

care alcatuiesc o unitatea functionala coordonata si permanent adaptata
nevoilor organismului.

INIMA
Inima este un organ musculos, cavitar, tetracameral, care pompeaza
ritmic in artere sangele pe care il primeste din vene. Desi la om cantareste
aproximativ 300g si are marimea pumnului unui adult, inima efectueaza o
activitate uriasa, zilnic
contractandu-se de peste
100 000 de ori si pompand
peste 7 200 de l de sange.
Sectionand
inima,
se
constata
ca
este
constituita din doua atrii si
doua ventricule, separate
complet
prin
septurile
interatrial
si
interventricular.
Fiecare
atriu
comunica
cu
ventriculul respectiv prin
orificiile atrio-ventriculare
prevazute cu valve,
care se deschid
doar
intr-un
anumit sens, spre
ventricule:stang
(bicuspida)
si
drept (tricuspida).
Inima poate
fi considerata din
punct de vedere
functional, ca o
dubla
pompa,
fiecare deservind
o
circulatie
complet separata:
circulatia mare (sistemica), care incepe in ventriculul stang si este formata
din aorta, arterele mari si mici, arteriole, capilare, venule, vene mijlocii sau
mari, venele cave, care se deschid in atrul drept si circulatia mica

(pulmonara), constituita din artera pulmonara cu originea in ventriculul drept,

capilare, vene pulmonare ce se deschid in atriul stang.

Structura Histologica a Inimii

Inima este alcatuita din 3 straturi concentrice: endocard, miocard si
epicard, stratul mijlociu avand o importanta speciala, atat prin dezvoltare cat
si prin proprietatile sale.
Miocardul,
muschiul
inimii, este mai gros in
ventricule (mai ales in cel stang)
decat in atrii si este constituit
din fascicule de fibre musculare
cardiace, orientate circular in
peretele atriilor, si din fibre
oblic-spiralate in ventricule.
Miocardul atrial este separat
de cel ventricular prin inelele
fibroase
atrio-ventriculare.
Miocardul atrial este neted pe
fata interna, iar cei ventriculari
prezinta muschi papilari si
trabecule carnoase de care se prind, prin cordaje, valvele atrio-ventriculare.
Tesutul muscular cardiac striat este alcatuit din fibre musculare
avand diametrul si lungimea mai mici decat ale fibrelor musculare scheletice.
Fibrele musculare cardiace se leaga longitudinal si lateral cu fibrele vecine.
Observata microscopic, fibra cardiaca prezinta o sarcolema subtire,
nucleu mic, situat central, sarcoplasma abundenta, miofibrile numeroase cu
structura striata asemanatoare cu a celor din fibrele musculare scheletice,
multe mitocontrii si un reticul endoplasmic bogat.
In peretele inimii, in afara celulelor miocardice, mai exista celule
specializate in generarea si conducerea impulsurilor de contractie; acestea
constituie tesutul excitoconducator nodal (embrionar).
Sistemul excitoconducator este grupat in mai multe formatiuni:
nodulul sinoatrial, situat in peretele atriului drept langa orificiul de varsare
al venei cave superioare; nodulul atrioventricular in septul interatrial;
fasciculul Hiss, care porneste din nodulul atriventricular, intra in septul

interventricular si, dupa un scurt traiect, se imparte in doua ramuri (dreapta

si stanga) si se distribuie subendocardic celor doua ventricule; acest fascicul
se termina prin reteaua Purkinje in fibrele miocardului ventricular.
Tesutul nodal este constituit din celule miocardice modificate,
alungite, fuziforme, care pastreaza striatiile, dar sunt imcomplet delimitate,
au mai mult glicogen si mai multa sarcoplasma decat fibrele miocardului adult;
in schimb, au mitocondrii mai putine si reticulul endoplasmic redus.

Epicardul este o mambrana epitelio-conjunctiva subtire ce acopera

suprafata cardiaca si constituie foita viscerala a pericardului.
Vascularizatia inimii, extrem de bogata, este asigurata de cele doua
artere coronare, care se desprind de la originea aortei si se impart in ramuri
care nu se anastomozeaza intre ele. Obstructia unei coronare sau a ramurilor
sale provoaca necroza teritoriului cardiac deservit (infarct miocardic).
Sangele venos al cordului este colectat de venele coronare, care se varsa in
sinusul coronarian ce se deschide direct in atriul drept.

PROPRIETATILE MUSCHIULUI CARDIAC

Miocardul, care din punct de vedere structural este un muschi striat,
are proprietati comune cu muschii striati, dar si o serie de proprietati
caracteristice.
- Automatismul este proprietatea de a se contracta succesiv, ca urmare a
impulsurilor contractile generate de nodul sinoatrial.
Inima scoasa din organism continua sa se contracte, daca i se asigura
anumite conditii.
In conditii fiziologice, activitatea cardiaca este condusa de impulsurile
generate de nodul sinoatrial (70-80/minut).
- Conductibilitatea este proprietatea miocardului, in special a tesutului
nodal, de a conduce unda de contractie de la nivelul nodului sinoatrial in
intreg corpul.
- Excitabilitatea este proprietatea miocardului de a raspunde printr-o
contractie la stimuli adecvati. Miocardul se contracta numai daca
stimulul are o anumita intensitate (prag) si atunci contractia este
maximala. Stimuli sub nivelul prag stimuli subliminari- nu provoaca
contractia miocardului, iar stimuli cu intensitate paste valoarea prag nu
produc o cantractie mai puternica. Aceasta particularitate a miocardului
este cunoscuta sub denumirea de legea tot sau nimic.

Contractilitatea este proprietatea miocardului de a se contracta atunci

cand este stimulat adecvat. Contractiile miocardului se numesc sistole,
iar relaxarile, diastole.

ACTIVITATEA MECANICA A INIMII

Revolutia cardiaca
Inima functioneaza ca o dubla pompa aspiratoare respingatoare.
Succesiunea unei contractii si a unei relaxari cardiace constituie ciclul sau
revolutia cardiaca, avand o durata de 0,8 s (70/min).
Sistola atriala are o durata scurta (0,1 s) si eficienta redusa, din
cauza ca miocardul atrial este slab dezvoltat. In timpul sistolei atriale,
sangele nu poate reflua in venele mari, din cauza contractiei concomitente a
unor fibre cu dispozitie circulara, care inconjoara orificiile de varsare ale
acestor vene in atrii; ca urmare, sangele trece in ventricule. Dupa ce s-au
contractat, atriile intra in diastola 0,7s.
Sistola ventriculara urmeaza dupa cea atriala (0,3s). curand dupa ce
ventriculul a inceput sa sa contracte, presiunea interventriculara depaseste
pe cea intraatriala si, ca urmare, se inched valvele atrioventriculare. Cand
presiunea interventriculara depaseste pe cea din arterele ce pleaca din cord,
se deschid valvulele semilunare de la baza acestor vase si incepe evacuarea
sangelui din ventricul.
Evacuarea sangelui sa face la inceput rapid si apoi lent, presiunea
intraventriculara scazand progresiv. In timpul sistolei, ventriculele
expulzeaza 70-90 ml sange debit sistolic.
Dupa sistola ventriculele se relaxeaza (diastola dureaza 0,5s),
presiunea scade rapid si, cand ajunge sub nivelul celei dia arterele mari, se
inchid valvulele sigmoide.
De la sfarsitul sistolei ventriculare pana la inceputul unei noi sistole
atriale, inima se gaseste in stare de repauz mecanic diastola generala
(0,4s).
- Debitul sistolic reprezinta cantitatea de sange expulzat de ventricule la
fiecare sistola si variaza intre 70-90 ml.
- Debitul cardiac, obtinut prin inmultirea debitului sistolic cu frecventa
cardiaca pe minut are valori de aproximativ 5,5l, dar poate creste in
timpul efortului muscular pana la 30-40l; debitul cardiac creste si in
timpul sarcinii, al febrei si scade in timpul somnului.

Travaliul cardiac lucrul mecanic efectuat de inima pe o anumita

perioada de timp este de aproximativ 86g/m pentru fiecare sistola a
ventriculului stang si de aproximativ 1/5 din aceasta valoare pantru
ventriculul drept. Deci, in decursul a 24 de ore, travaliul cardiac este de
aproximativ 10 000 kg/m.
Zgomotele inimii sunt consecinta activitatii mecanice cardiace. In mod
obisnuit, prin auscultatie se percep doua zgomote: sistolic si diastolic.
- zgomotul sistolic este produs de inchiderea valvelor atrioventriculare si
de sistola ventriculara.
- zgomotul diastolic este consecinta inchiderii valvulelor semilunare ale
aortei si arterei pulmonare.
SISTEMUL VASCULAR
Sistemul
vascular
este
constituit din vase de calibru diferit:
artere, arteriole, metaarteriole,
capilare, venule si vene.
Circulatia
sangvina
este
constituita
din
doua
circuite
vasculare, complet separate, dar
strans corelate functional : circulatia
sistemica si circulatia pulmonara.
Circulatia sangvina sistemica
asigura transportul sangelui de la
inima spre organe si tesuturi prin
sistemul arterial si capilar, iar
reintoarcerea la inima, prin sistemul
venos.
Circulatia sistemica incepe in
ventriculul stang, de unde pleaca
artera aorta, din care se desprind
apoi arterele mari. Aorta prezinta
trei portiuni: aorta ascendenta, carja aortica si aorta descendenta cu doua
segmente: toracic si abdominal care se bifurca in arterele iliace comune,
dreapta si stanga.

CIRCULATIA ARTERIALA
Circulatia sangelui in artere este
asigurata de activitatea ritmica a
cordului, dar depinde si de structura
peretilor arteriali, precum si de
anumite proprietati ale sangelui. La
fiecare sistola ventriculul stang
propulseaza sub presiune in aorta si in
arterele mari o cantitate de sange.
Peretii bogati in tesut elastic ai
acestor vase se destind pasiv,
inmagazinand o parte din energia
cinetica a jetului sangvin. In diastola
peretii arteriali revin la dimensiunile
de repaus, comprimand sangele, care,
neputand reflua in cord, datorita
inchiderii valvulelor semilunare, este
impins spre tesuturi. Elasticitatea
arterelor mari contribuie la realizarea
unei curgeri a sangelui intr-un flux
continuu la nivelul arterelor si
capilarelor.
Presiunea arteriala. Presiunea
sub care circula sangele in artere si
care se transmite peretilor vasculari reprezinta tensiunea arteriala. Ea
este corelata cu sistola si diastola; astfel, in timpul sistolei ventriculului
stang presiunea in aorta si ramificatiile ei mari creste brusc pana la 120140 mm Hg, valoare ce reprezinta presiunea arteriala maxima (sistolica). In
timpul diastolei are loc scaderea presiunii arteriale pana la 70-80 mm Hg,
valoare denumita presiune arteriala minima (diastolica). Diferenta dintre
presiunea maxima si minima diminua progresiv, pe masura miscarii calibrului
arterial.

Pulsul arterial, perceput cand se comprima o artera pe un plan osos,

este rezultatul undei determinate de distensia peretilor aortei, ca urmare
a evacuarii bruste a sangelui din ventriculul stang.

Circulatia capilara
Capilarele sunt vasele sangvine cele mai mici, avand lungime de
aproximativ 0,5 mm si diametrul intre 5 si 20. Capilarele din corpul uman,
puse cap la cap, realizeaza o lungime de aproximativ 2500 km si o suprafata
de 6200m2.
Forma si dimensiunile capilarelor sunt diferite in diverse tesuturi, iar
numarul lor este cu atat mai mare, cu cat activitatea metabolica a tesutului
este mai intense. Astfel, pe mm 2 numarul capilarelor din miocard este dublu
fata de cel al muschiului striat. In muschiul striat nu toate capilarele sunt
permanent
irigate
cu
sange.
Structura
peretelui
capilar
este
adaptata pentru realizarea
schimburilor dintre sange
si tesuturi. Peretele capilar
este constituit dintr-un
strat de celule endoteliale,
asezate pe o mambrana si
periteliu, format din tesut
conjunctiv lax cu fibre colagene si reticulare.
Capilarele desi contin aproximativ 5% din sangele circulant, reprezinta
sectorul functional cel mai important al circulatiei, deparece la nivelul lor,
prin intermediul lichidelor interstitiale, au loc schimburile de substante
nutritive si plastice si schimburile respiratorii dintre sange si celule.
Schimburile dintre plasma si lichidele interstitiale au o importanta vitala,
deoarece asigura celulelor O2, substantele energetice si plastice necesare
si inlatura CO2, ca si substantele neasibilabile rezultate din metabolism.

Circulatia venoasa

Venele sunt vase sangvine prin care sangele circula dinspre capilare
spre inima si au un volum de 3 ori mai mare decat cel al arterelor.
Sistemul venos al marii circulatii se colecteaza in vena cava superioara
si vena cava inferioara care se deschid in atriul drept.
Circulatia sangelui in vene
este mult mai lenta decat in
artere.
Viteza
scurgerii
sangelui prin vene creste
progresiv de la venule spre
venele mari, datorita cresterii
diametrului vascular venos, si
concomitent scade presiunea
intravenoasa spre venele mari,
la intrarea in atriul drept.
Sangele circula prin vene spre cord datorita mai multor mecanisme,
dintre care mai importante sunt: aspiratia toracica, contractile
ventriculare, presiunea sangelui din capilare, pulsatiile arterelor, contractia
musculaturii scheletice a membrelor si gravitatia.

CIRCULATIA PULMONARA
Circulatia pulmonara este cuplata in serie cu cea sistemica, sangele din
ventriculul drept fiind propulsat prin artera pulmonara spre plamani, unde
are loc schimbul de gaze, dupa care revine prin venele pulmonare in atriul
stang.
Artera pulmonara are o suprafata de sectiune aproape identica cu cea
a aortei, dar are peretii mult mai subtiri si este la fel de elastica precum
arteriolele care rezulta prin diviziunea ei.

REGLAREA ACTIVITATII CARDIOVASCULARE

Activitatea cardiovasculara este adaptata permanent la solicitarile
intregului organism si al diferitelor organe, al caror flux sangvin difera in
functie de activitate. Aceasta adaptare extrem de complexa se realizeaza
prin mecanisme nervoase si umorale, care actioneaza concomitent si
coordonat atat asupra cordului, cat si asupta sistemului vascular.

Centrii nervosi care coordoneaza activitatea cordului si vaselor se

gasesc in formatiunea reticulata bulbu-pontina. In aceasta structura
nervoasa s-a demonstrate existenta a doua categorii de neuroni: unii
implicati esential in reglarea activitatii cordului centrii cardiomotori- si
altii implicati in reglarea tonusului vascular centrii vasomotori. Gradul
mare de suprapunere a celor doua categorii de neuroni justifica denumirea
de centru cardiovasomotor data acestei zone.
Activitatea cardiaca este controlata si de etajele superioare ale
nevraxului, asigurandu-se astfel integrarea in diferitele activitati si reactii
ale organismului.
Hipotalamusul exercita influente stimulatoare sau inhibatoare asupra
vaselor si inimii. La acest nivel se realizeaza modificari adaptative
complexe, determinate de schimbarile temperaturii sau de reactii
somatovegetative ale unor acte comportamentale (aparare, alimentatie, act
sexual etc.).
Scoarta emisferelor cerebrale exercita influente stimulatoare sau
inhibatoare asupra centrilor medulo-bulbo-pontini prin intermediul
hipotalamusului sau direct, depinzand de zona corticala stimulate si de
intensitatea stimulului. Scoarta cerebrala realizeaza integrarea cea mai
fina si adecvata a activitatii cardiovasculare in cadrul modificari adaptative
fiziologice sau patologice.

CIRCULATIA LIMFATICA
Circulatia limfatica este o cale derivata a marii circulatii, prin care
reintra in vene o parte din lichidele interstitiale. Similar circulatiei
sangvine, circulatia limfatica are loc in cadrul unui sistem vascular inchis,
care incep din tesuturi, prin capilare inchise, se colecteaza apoi in vase din
ce in ce mai mari si, in final, formeaza doua colectoare limfatice mari, care
se deschid in venele subclaviculare.
Capilarele limfatice, terminate in fund de sac in spatiile interstitiale, au o
structura asemanatoare cu capilarele sangvine, fiind constituite dintr-un
endoteliu foarte permeabil. Vasele limfatice insotesc venele si au structura
asemanatoare cu a acestora, peretele lor fiind constituit din aceleasi 3
tunici, dar este mai subtire si prezinta valvule semilunare. In traiectul lor
spre cord vasele limfatice strabat unul sau mai multi ganglioni limfatici de
unde primesc limfocite si imunoglobuline. In final, vasele limfatice se

colecteaza in doua trunchiuri limfatice:

canalul (ductul) toracic si canalul
limfatic drept.
Ganglionii limfatici sunt formatiuni mici,
ovalare, situate pe traiectul vaselor
limfatice, in anumite regiuni formand
grupuri
(axilare,
laterocervicale,
inghinal, mediastinal, abdominal etc.).
La exterior ganglionii limfatici
sunt inveliti de o capsula din care
pornesc trabecule fibroase, care
patrund in ganglion, impreuna cu vasele
sangvine. Ganglionul este format din
tesut limfoid care, in zona corticala,
este organizat sub forma de mici moduli
(foliculii limfatici), intre care se gasesc
sinusurile limfatice.
In apropierea ganglionului vasele
limfatice se desfac intr-un numar de
canale aferente care patrund in ganglion
si se continua cu unul sau mai multe vase
eferente, care parasesc ganglionul prin
hil.
Alte organe limfoide sunt: foliculii
limfatici solitari (din peretele in testinului), amigdalele, pulpa alba a splinei
si timusul.
Compozitia limfei. Limfa este un lichid incolor, cu o compozitie
electrolitica aproape similara cu cea plasmatica, dar cu un continut proteic
doar de aproximativ jumatate fata de al plasmei. Continutul limfei este
bogat in lipide si de aceea are un aspect laptos.
Celulele limfei sunt in special limfocite adaugate in ganglionii limfatici,
foarte rare monocite.
Originea limfei este in lichidele interstitiale; deci orice cauza care
mareste
extravazarea de lichide plasmatice in spatiile intercelulare
mareste si fluxul limfatic (fluxul normal in 24 de ore este de 2-4 l).
Crculatia limfei se face de la periferie spre marile ducturi limfatice.
Circulatia limfei este foarte lenta, presiunea este zero la periferie si creste
treptat. Miscarile membrelor in timpul mersului, precum si pulsatiile

arterelor stimuleaza circulatia ascendenta a limfei. Prezenta valvulelor

impiedica refluxul si limfa este impinsa inainte. Factorul principal care
asigura fluxul limfei nou formate este contractia ritmica a vaselor limfatice,
cu un ritm ce depinde direct proportional de volumul limfei din vase.
Functiile sistemului limfatic sunt multiple. In primul rand, prin
limfatice este drenata o anumita parte a lichidelor interstitiale, prevenind
acumularea de lichide extracelulare si cresterea concentratiei produsilor de
catabolism. Limfa reduce in circulatie proteinele extravazate (in special limfa
hepatica si intestinala), acestea reprezentand zilnic 25-50% din totalul
proteinelor plasmatice. Transporta acizii grasi cu lant lung si colesterolul,
resorbiti in intestine, precum si anumite enzime si hormoni descarcati din
celulele secretoare direct in lichidul interstitial. Are rol in imunitatea
organismului.

Notiuni elementare de igiena si patologie

Cardiopatie ischemica deficit circulator local datorat scaderii afluxului de
sange arterial in arterele coronare;
-cauze: -spasm, compresie, obturare a arterelor
coronare;
-simptome: dureri precordiale caracteristice, EKG cu
unde T ascutite si simetrice;
Aritmii cardiace dereglari ale ritmului cardiac normal;
-cauze: cardiace, infectioase, pulmonare, stress etc.;
-simptome: dispnee, palpitatii, ameteli, lesin;
Leucemii boli ale sangelui caracterizate prin tulburari ale procesului de
maturatie a leucocitelor;
-cauze: cresterea importanta a numarului de leucocite,
prezenta elementelor figurate immature in sange;
-simptome:anemie, febra, hemoragii, marirea splinei si
a ganglionilor limfatici;
Anemii stari patologice caracterizate prin scaderea numarului de hematii si
a hemoglobinei in sange;
-cauze:infectioase, parazitare, toxice, genetice;
-simptome:paloare accentuate a pielii si a mucoaselor,
slabire progresiva, astenie, aritmii cardiace;

PREVENIRE
- respectarea unui regim echilibrat de activitate si odihna;
- evitarea consumului exagerat de alcool, tutun, cafea, condimente;
- evitarea totala a drogurilor;
-evitarea sedentarismului si supraalimentatiei;
- practicarea exercitiilor fizice si a sporturilor, cu predilectie in aer liber;
- efectuarea de plimbari, excursii si drumetii.