Cuprins:

I.

Funcia de relaie

1. Sistemul nervos.
Sistemul nervos central i periferic.
Structura i funciile neuronului.
Sinapsa.
Mduva spinrii i encefalul.
Nervi cranieni
Sistemul nervos vegetativ
Reflexul
Reflexe condiionate si necondiionate
Reglarea nervoasa si umorala
2. Organele de sim
Analizatori.Segmentele analzatorilor
Analizatorii
* Analizator cutant(pielea)
* Analizatorul Olfactiv
* Analizatorul Visual
* Analizatorul Auditiv
* Analizatorul Vestibular(static)
* Analizatorul Motor(kinestezic)
* Analizatorul Gustativ
3. Sistemul endocrine
* Glande endocrine
* Insulina
* Glucagonul
* Originea glandelor endocrine
* Clasificarea hormonilor
* Factori stimulatori ai glandelor endocrine
* Efectele hormonilor tirodieni
* Funciile sistemului endocrine
4. Sistemul locomotor
* Aparatul locomotor
* Tipuri de celule osoase
esutul osos
1) Dezvoltarea i creterea oaselor(osteogeneza)
2) Compoziia chimic a osului
3) Clasificarea oaselor
4) Articulaiile
5) Prghii osoase
6) Rolul funcional al osului
Sistemul muscular
1) Compoziia biochimic a muchiului
2) Fibra muscular
3) Proprietile muchilor
II Funcia de nutriie
5. Sistemul digestiv
* Sistemul digestive
* Compunerea sistemului digestiv:
1

*
*
*
*
*
*
*

Motilitatea
Cum se desfoar digestia?
Sucurilor digestive
Supapele sistemului digestiv
Rolul glandelor auxiliare
Controlul procesului digestiv
Tipuri de nutriie
a) Nutriia autotrof

b) Hrnirea heterotrof
* Metabolism
* Funciile metabolismului
* Etapele schimbului de substane
6. Sistemul circulator i sngle
* Sistemul circulator
* Vasele de snge, circulaia mare i circulaia mica
* Sngele
* Funciile sngelui
* Transfuzia
* Imunitatea
7. Sistemul respirator
* Sistemul respirator
* Componentele sistemului respirator
* Respiraia si importana ei
*
Hipertensiunea pulmonar
*
Reglarea respiraiei
8. Sistemul excretor
* Sistemul excretor -structura
* Glandele sexuale
* Aparatul genital femenin
* Ciclul menstrual
* Aparatul genital la brbai
* Fecundaia
* Gestaia
* Graviditatea
* Placenta funciile, rolul si importana ei n sarcin
* Contracepie

1.Sistemul nervos
Sistemul nervos (latin Systema nervosum ) al unui animal (incluznd omul) coordoneaz
activitatea muchilor, monitorizeaz organele, primete i prelucreaz informaiile primite prin organele de
sim i iniiaz aciuni. Cu alte cuvinte sistemul nervos este responsabil pentru
meninereahomeostaziei (echilibrul intern al corpului). Elementele principale ale sistemului nervos
sunt neuronii i celulele gliale (cu rol de susinere i de protecie). Cu ct urcm pe scara de evoluie a
2

organismelor, sistemul nervos devine tot mai complex, iar posibilitile lui de a recepiona, interpreta i
reaciona corespunztor informaiilor din mediul nconjurtor sunt tot mai perfecionate.

Nivelul de integrare a materiei vii

Atomi

Molecu
le

Celule

Tesut

Organ
e

sistem
de
organe

organi
sm

Sistem nervos in evolutie

Ganglionar
Difuz

(viermi,moluste)

Tubular

(celenterate)

(pesti,reptile)

Sistem nervos:SNC,SNP
Sistemul nervos central (SNC)
Aceasta este partea principal a sistemului nervos (numit i nevrax) care se ocup cu prelucrarea
informaiei venit de la receptori (de exemplu, receptori vizuali, tactili, de durere etc.) i generarea de
rspunsuri. SNC este format din encefal(care cuprinde:creierul mare,creierul mic si trunchiul cerebral)
i mduva spinrii. Aceste dou componente sunt protejate de cutia craniana i, respectiv, decoloana
vertebral.

Sistemul nervos periferic (SNP)

SNP este partea sistemului nervos format din neuronii i nervii din afara SNC. Acetia se
gsesc n membre (de exemplu, n mn i picioare) i organe (de exemplu
stomac,inima etc.). SNP nu este protejat de oase sau de o barier pentru singe (faa de
creier care este protejat de bariera hematoencefalic), i poate fi uor lezat mecanic sau
chimic.
SNP se mparte la rndul su n dou componente:
Sistemul nervos somatic, care este asociat cu controlul voluntar al micrilor prin aciunea
muchilor scheletici, ct i recepia stimulilor externi (n cazul stimulilor termici, stimulilor
mecanici etc.). Sistemul nervos somatic este format din fibre aferente, care duc informaiile
3

de la surse externe spre SNC, i fibre eferente, care duc im de la SNC la muchi.pulsurile
nervoase
Sistemul nervos vegetativ sau autonom gestioneaz aciunile care nu se afl sub
control contient. El controleaz de exemplu funciile vitale ca respiraia i btile inimii,
dilatarea i constricia pupilelor, digestia etc. Se mparte n sistemul nervos simpatic i
cel parasimpatic.

Structura i funciile neuronului.

4

Neuronii sunt o clas de celule specifice pentru sistemul nervos. Neuronul este o
celul adaptat la recepionarea i transmiterea informaiei, unitatea elementar (celular),
embriologic, anatomic, funcional, trofic i metabolic a sistemului nervos. Conceptul de
neuroni, ca unitate principal a sistemului nervos a fost introdus de anatomistul
spaniol Santiago Ramn y Cajal. El a artat ca neuronii sunt celule individuale care
comunic ntre ele. O contribuie fundamental la cunoaterea celulei nervoase n stare
normal i patologic a constituit-o la vremea sa grandioasa monografie a lui Gheorghe
Marinescu , cellule nerveuse (Ed. Doin, Paris, 1909).

Componentele unui neuron:

a. dendrite
b. pericarion
c. nucleu
d. conul de emergen al axonului
e. teac de mielin
f. celul Schwann
g. strangulaie Ranvier
h. butoni terminali
Neuronii au mrimi cuprinse ntre 100-200 m i 4-8 m. Au un corp celular (soma) i un
numr mare de prelungiri.
Din punct de vedere funcional neuronul se mparte n trei regiuni:

Structura
Diagrama unui motoneuron cu axon cu teac de milin tipic vertebratelor.
Neuronii au de obicei un singur nucleu mic, dispus central, care prezint unul sau doi nucleoli. Aici
este sintetizat o cantitate ridicat de ARN, iar cromatina este dispersat.
Ribozomii sunt asociai reticulului endoplasmatic rugos i formeaz substana tigroid (corpusculii Nissl).
Corpii Nissl se gsesc n corpul celular i n poriunea iniial a dendritelor, dar niciodat n axon. Ei
au rol n metabolismul neuronal.
Reticulul endoplasmatic neted are rol n reglarea nivelului de ioni de calciu din neuron.
Microfilamentele, neurofilamentele i microtubulii formeaz citoscheletul neuronului. Trebuie
menionat c neurofilamentele (asociate formeaz neurofibrilele) au rol mecanic, de susinere i n
conducerea influxului nervos.
Mitocondriile se gsesc n corpul celular, dar majoritatea se concentreaz n butonii terminali ai
axonului, furniznd energie (sub form de ATP) pentru transmiterea semnalului la nivelul sinaptic i
pentru sinteza unor neurotransmitori.
Corpul celular i dendritele sunt nvelite ntr-o membran plasmatic, neurilema, cu o importan
deosebit n recepionarea i transmiterea semnalelor prin canalele ionice. Axonii prezint axolema,
care este nvelit de trei teci: teaca de mielin (izolator electric), teaca Schwann (cu rol de protecie
i trofic) i teaca Henle sau Key-Retzius (cu rol n permeabilitate i rezisten). Teaca de mielin
este ntrerupt la intervale de 80-600 de noduri Ranvier.

Clasificare

Dup numrul de prelungiri:

neuroni multipolari, cu numr mare de prelungiri. De obicei au o form stelat, cu nucleu
mare i sferic, situat central. Pot fi neuroni senzitivi.
neuroni bipolari, cu dou ramificaii la extremiti. Au form fusiform, iar nucleul este
ovalar i de obicei excentric. Se gsesc de exemplu n retin.
neuroni unipolari, cu o singur prelungire axonic. De exemplu: celulele cu
bastona sau celulele cu con din retin.
5

neuroni pseudounipolari, cu o prelungire n form de T: prelungirea iniial se desparte n

dou. Sunt sferici, cu nucleu mare, localizat central. Se gsesc n ganglionii
rahidieni sau ganglionii spinali.
Dup funcionare:
neuroni senzitivi(receptori), care primesc excitaiile de la stimulii mediului extern - neuronii
olfactivi, receptori termici, receptorii presiunii i receptorii durerii. Astfel de functii indeplinesc
neuronii pseudounipolari si cei bipolari.
neuroni motori(efectori), care transmit impulsul nervos prin axon pan la organele efectoare
(muschi, glande). Majoritatea neuronilor motori sint multipolari.
neuroni de asociaie(intercalari), care preiau informatia de la neuronii senzitivi, o analizeaza
si elaboreaza o reactie de raspuns, pe care o transmit neuronilor motori.
neuroni secretori - neuronii hipotalamusului, care secret neurohormoni.

Functiile
Funciile principale ale neuronului sunt acelea de a transmite, genera i recepiona impulsul nervos.
ns neuronii pot avea i funcia de aprare a organismului. Astfel, prin transport retrograd, sunt aduse n
corpul celular unele virusuri neurotrope, cum ar fi herpex simplex. Aici, virusurile sunt degradate.
Neuronul poate ndeplini i funcia de receptor. Astfel, n mucoasa olfactiv receptorul este reprezentat
de neuroni bipolari. Dendrita acestor neuroni este groas i scurt i se termin cu o vezicul numit
buton olfactiv. Aceste vezicule sunt adevrate traductoare fizico-chimice, care descifreaz mesajul
olfactiv.

Sinapsa
Sinapsa este regiunea de comunicare dintre doi neuroni, sau un neuron i un organ efector
(muchi, gland etc.). Transmiterea impulsului nervos nu se realizeaz printr-un salt electric, deoarece membrana
postsinaptic nu este excitabil electric. Transmiterea se realizeaz printr-un mecanism chimic. Excepie fac
sinapsele electrice, prin care PA (influxul nervos) se transmite neuronului urmtor ca atare (mesaj electric), fr
mediaie chimic, fr recodificare.

Structura:Axonul se termin printr-o poriune lrgit care se numete buton sinaptic. Butonul sinaptic are
o poriune de membran ngroat unde se pierde mielina, denumit membrane.
presinaptic. Organitele predominante din butonul sinaptic sunt mitocondriile. De asemenea, aici se gsesc
i veziculele care stocheaz mediatorii chimici.ntre membrana presinaptic i cea postsinaptic exist un
spaiu liber cu o grosime de aproximativ 10-30 nm, denumit fant sinaptic. n acest spaiu se gsete
lichid extracelular.A treia component este cea postsinaptic i este reprezentat de regiunea receptoare a
celui de-al doilea neuron (sau muchi, gland, etc.). i aici exist o poriune mai ngroat de membran
plasmatic, numit densitate postsinaptic. Pe aceast densitate postsinaptic se
aglomeareaz receptorii pentru mediatorii chimici. Aceti receptori sunt formai dintr-o component care
fixeaz molecula de mediatorul chimic i o component reprezentat de un canal ionic.

Structura
Din punct de vedere al modalitii de transmitere:
sinapse chimice
sinapse electrice - ns acestea sunt foarte rare. n general au o fant sinaptic foarte redus (2 nm), prin care
ionii pot circula foarte uor. Se mai numesc i gap junction.
Din punct de vedere al neurotransmiatorului:
sinapse colinergice - acetilcolin
sinapse adrenergice - noradrenalin (norepinefrina)
sinapse dopaminergice - dopamin
sinapse serotoninergice - serotonin
sinapse gabaergice - acidul -aminobutiric (GABA)
6

Din punct de vedere structural:

tipul I, sinapse axo-dendritice (ntre un axon i o dendrit), cu o fant mai mare de 30 nm
tipul II, sinapse axo-somatice, cu o fant mai ngust, de 20 nm
tipul III, sinapse cu o fant de 2 nm (de exemplu gap junctions)
Din punct de vedere al prilor pre- i postsinaptice:
axo-dendritice
axo-somatice
axo-axonice
dendro-dendritice

Maduva spinarii si encefalul

Mduva spinrii (Medulla spinalis) face parte din sistemul nervos central al vertebratelor, fiind
protejat de canalul vertebral, legat de gt, trunchi i extremitile corpului prin intermediul nervilor
spinali, fiind nvelit la fel ca i creierul ntr-o membran conjunctiv denumit meninge.
Invelisuri-Menigele mduvei spinrii (Meninges medullae spinalis) are n principiu acelai rol ca meningele
cerebral, i aici se poate distinge stratul exterior dura mater, stratul mijlociu arahnoida i stratul alipit de
mduv pia mater.
In comparaie cu meningele cerebral sunt anumite diferene ca: dura mater nu este strns lipit de esutul osos
al vertebrelor ci ntre ele se afl un spaiu (important pentru injecii epidurale) epidural sau peridural cptuit
cu un strat conjunctiv i adipos.
Alt diferen este existena ligamentelor din pia i dura mater Ligamentum denticulatum aceste spaii fiind
umplute cu lichid cerebrospinal (Liquor cerebrospinalis).
Forma mduvei- este forma unui cilindru turtit usor antero-posterior Intumescentia
cervicalis i Intumescentia lumbosacralis de aici pornesc nervii spinali ce inerveaz membrele
inferioare i superioare.
In partea inferioar (caudal) mduva se termin cu o poriune ascuit Conus medullaris.
Ventral (desubt la animale) i n fa la om
mduva prezint un an Fissura mediana
anterioara (la om) i (la animale: Fissura mediana
ventralis) pe partea opus Sulcus medianusr.

Segmentele nervilor spinali

Mduva spinrii este mprit n 5 zone, dup
originea nervilor spinali: - primul orificiu
intravertebral fiind ntre vertebrele atlas i axis.
mduva cervical (sau a gtului) (7 segmente,
vertebre la mamifere)
mduva toracic (12 vertebre)
mduva lombar (5 vertebre)
mduva sacral (5 vertebre)
mduva
codal
(coccigian, la
om
rudimentar).

Structura maduvii spinarii

Mduva spinrii este formata din substan cenuie unde
predomin celulele nervoase i substan alb aici predomin
prelungirile nervoase (axonii) celulelor nervoase.
Intr-o seciune transversal mduva apare ca un fluture, cu doua
coarne anterioare si doua coarne posterioare, unite prin comisura
cenusie, strabatuta de canalul ependimar. Intre coarnele anterioare si posterioare se afla coarnele laterale,
7

mai pronuntate in regiunea toracica si lombara. In sectiune longitudinala, substanta cenusie medulara apare
sub forma de coloane. Inconjurand substanta cenusie, la exterior se afla substanta alba, organizata, de fiecare
parte, in trei cordoane: anterior, lateral si posterior.

Boli ale maduvei

Prin compresiuni (tumori) (inflamaii: mielitis), secionare prin accident, multiplscleroz, ischemie,
procese degenerative

Functiile maduvii spinarii

Mduva spinrii are doua funcii principale.n primul rnd,ea acioneaz ca un sistem de conducere in
ambele sensuri ntre creier i sistemul nervos periferic.Aceasta funcie este ndeplinit prin intermediul
neuronilor senzitivi i motori;fibrele acestora din urm formeaz fascicule lungi,ce pleac din diferite pari
ale creierului.Ele coboar pe distane variate prin mduva spinrii i la captul lor la mare distant de
creier,vin n contact dendritele sau cu corpii celulari ai neuronilor senzitivi sau motorii aparinnd sistemului
nervos periferic.Mesajele pot fi transmise prin intermediul sinapselor,ntre neuronii periferici i cei spinali. A
doua funcie a mduvei spinrii este de a controla activitile reflexe simple.Aceasta se obine prin
neuroni,ale cror prelungiri se extind pe distane mici n sus i n jos prin mduva spinrii i prin
interneuroni care transmit mesajele direct ntre neuronii senzitivi i cei motori.Dac punei mna pe o sob
fierbinte,receptorii pentru durere din piele transmit mesaje la mduva spinrii.Unele dintre acestea sunt
transmise imediat prin interneuroni la neuronii motorii ce controleaz micrile muchilor braului i a
minii i mna este retras rapid i automat.Mesajele urc prin mduva spinrii i sunt conectate prin
interneuroni cu nervii motori care controleaz micrile gtului.

Reflexile maduvei spinarii

Anatomia i fiziologia encefalului

Sistemul nervos central se poate mpri din punct de vedere anatomic n dou elemente:
- Mduva spinrii ce este conectat de trunchiul cerebral i este localizat la nivelul canalului vertebral i
- Encefalul.
Encefalul este alctuit din mai multe segmente reprezentate de:
- trunchiul cerebral;
- cerebelul;
8

- diencefalul alctuit din: talamus, hipotalamus, epitalamus, subtalamus, metatalamus;

- emisferele cerebrale.

Bulbul rahidian
(prozencefal)
Creierul mijlociu
(mezencefal)

Creierul
1. Trunchiul cerebral
Trunchiul cerebral este alctuit din mai multe segmente i anume: bulbul, puntea i mezencefalul alctuit din
pedunculii cerebrali i coliculii cvadrigemeni. Trunchiul cerebral este alctuit att dinsubstan cenuie ct i
din substan alb.
Creierul anterior

2. Talamusul

Talamusul este localizat la nivelul

ventriculului
III, pe peretele lateral al acestuia i are forma unui ovoid ce
Creierul
posterior
(telencefal)
prezint patru fee (o fa superioar, o fa inferioar, o fa medial, o fa lateral) i doi poli (unul
(metencefal)
anterior i unul posterior).
Dimensiunea sa este de aproximativ 4 cm i are axul lung orientat Creier
nainte, medial
i n sus.
intermediar
(diencefal)
Faa superioar sau dorsal prezint:
- Un strat de substan alb ce poart denumirea de stratul zonal;
- anul talamo-caudat (stria terminalis) ce separ faa anterioar de nucleul caudat n poriunea lateral;
- n poriunea medial, faa superioar delimiteaz mpreun cu habena i cu pedunculul mijlociu al epifizei,
trigonul habenular;
- anul coroidian separ faa superioar ntr-o parte postero-medial i o parte antero-lateral ce particip la
formarea planeului cornului frontal al ventriculului lateral.
Faa inferioar sau ventral este n raport cu regiunea subtalamic i hipotalamus.
Regiunea subtalamic este alctuit din: zona incert, nucleul subtalamic i cmpul lui Forel.
Faa medial este delimitat n poriunea inferioar prin intermediul anului hipotalamic sau anul lui
Monro ce o separ de hipotalamus.
Faa lateral este desprit de nucleul lentiform prin intermediul braului posterior al capsulei interne.
Polul anterior delimiteaz mpreun cu pilierul anterior al fornixului orificiul lui Monro sau
interventricular.
Polul posterior este alctuit din pulvinar i corpii geniculai: lateral i medial.
Talamusul este alctuit att din substan alb ct i din substan cenuie ce este mprit n cinci grupe
nucleare ce pot fi clasificate astfel:
a. Un grup nuclear anterior alctuit din: nucleul anterior ventral, nucleul anterior dorsal, nucleul anterior
medial;
b. Un grup nuclear medial alctuit din nucleul mediodorsal;
c. Un grup nuclear lateral alctuit din dou subgrupe: un subgrup ventral i un subgrup lateral.
Subgrupul ventral este compus din: nucleul ventral anterior, nucleul ventral intermediar i nucleul ventral
posterior.
Subgrupul lateral este compus din nucleul pulvinar, nucleul corpului geniculat lateral, nucleul corpului
geniculat medial i complexul talamic posterior.
d. Un grup nuclear reticulat alctuit din: nucleii intralaminari (centromedian, central lateral, central medial,
parafascicular, paracentral), nucleii liniei mediene (nucleul paraventricular, nucleul reuniens, nucleul
paratenial, nucleul romboidal), nucleii reticulai laterali.
Nucleii talamici pot fi clasificai dup funcia pe care o ndeplinesc astfel:
- Nuclei cu funcii motorii: nucleul ventral anterior, nucleul ventral intermediar i nucleul central median;
- Nuclei ce prezint conexiuni limbice: nucleii anteriori, nucleul medial dorsal, nucleul lateral dorsal;
- Nuclei de asociaie: nucleul pulvinar i nucleul lateral posterior;
- Nucleii ce ndeplinesc funcia de releu ai cilor senzitivo-senzoriale: ventral posterolateral, ventral
posteromedial, ventral posteroinferior, complexul nuclear talamic posterior;
- Nuclei ce sunt conectai cu formaiunea reticulat a trunchiului cerebral: nucleii reticulai laterali, nucleii
liniei mediene i nucleii intralaminari.

Vascularizaia talamusului
10

Talamusul este vascularizat prin intermediul a ase pediculi arteriali i anume:

- Pediculul antero-inferior (tubero-talamic) i are originea la nivelul arterei comunicante posterioare i
vascularizeaz nucleul ventral anterior i poriunea ventral a nucleilor intralaminari i a nucleului dorsomedian;
- Pediculul mijlociu inferior (talamo-perforat) i are originea n artera cerebral posterioar i
vascularizeaz nucleul ventral lateral, nucleii intralaminari i fasciculul mamilo-talamic;
- Pediculul postero-inferior (talamo-geniculat) i are originea la nivelul arterei cerebrale psoterioare i
vascularizeaz nucleii ventrali posteriori, corpul geniculat lateral, nucleii laterali dorsal i posterior;
- Pediculul posterior (pulvinarian) i are originea n artera cerebral posterioar, dar i din arterele
choroidiene posterioare i vascularizeaz dup cum i spune i numele pulvinarul;
- Pediculul superior (choroidian) i are originea n arterele choroidiene posterioare i vascularizeaz
pulvinarul, nucleul dorso-median i nucleii anteriori;
- Pediculul lateral ce i are originea la nivelul arterei choroidiene anterioare i vascularizeaz faa lateral a
talamusului.
3. Epitalamusul
Epitalamusul este alctuit din trei componente: glanda epifiz, trigonul habenular i comisura alb
posterioar.
Glanda epifiz sau pineal
este o gland endocrin, principalul hormon secretat fiind melatonina. Este alctuit din dou lame, una
superioar i una inferioar i prezint: o fa superioar, o fa inferioar, un vrf i o baz.
Faa superioar este n raport direct cu corpul calos, delimitnd cu acesta fanta median a lui Bichat sau
fisura cerebral transvers.
Faa inferioar este localizat la nivelul celor doi coliculi cvadrigemeni superiori.
Vrful este n raport cu marginea anterioar a tentorium cerebelli.
De la nivelul bazei pleac 3 perechi de pedunculi ai epifizei:
- anteriori (habena);
- mijlocii- spre talamus;
- posteriori- trec anterior de comisura alb posterioar, spre talamus.
Trigonul habenular
este delimitat astfel:
- posterior prin pedunculul mijlociu al epifizei;
- medial prin pedunculul anterior al epifizei;
- lateral prin faa superioar a talamusului.
Comisura posterioar
este localizat ntre mezencefal i diencefal, deasupra apeductului lui Sylvius n ventriculul III cerebral.
4. Hipotalamusul
Hipotalamusul este delimitat astfel:
- Anterior se gsete lamina terminal i comisura alb anterioar;
- Posterior - un plan dus posterior de corpii mamilari;
- Superior se gsete anul lui Monro;
- Inferior - planeul ventriculului III;
- Lateral este continuat de capsula intern i regiunea subtalamic.
Prezint mai multe fee i anume: o fa ventral, o fa dorsal, o fa anterioar sau supraoptic, o fa
mijlocie sau infundibulo-tuberal, o fa posterioar sau mamilar i dou fee laterale.

11

5. Cerebelul
Cerebelul este localizat posterior de trunchiul cerebral, fiind separat de acesta prin intermediul ventriculului
IV. Conexiunile sale cu trunchiul cerebral se realizeaz prin intermediul celor trei perechi de pedunculi
cerebeloi: superiori, mijlocii i inferiori. Superior de acesta se gsete tentorium cerebelli i lobii occipitali
ai emisferelor cerebrale.
n alctuirea cerebelului intr trei pri:
- Cele dou emisfere cerebeloase i
- Vermisul.
Emisferele cerebeloase prezint trei fee:
- Anterioar;
- Superioar;
- Inferioar i o circumferin.
Faa superioar - la nivelul acesteia se poate identifica o proeminen cunoscut sub numele de vermis
superior, iar de o parte i de alta a acestuia se afl emisferele cerebeloase ce au o dispoziie nclinat n jos i
n lateral.
Faa inferioar - la nivelul acesteia se poate identifica o depresiune ce poart denumirea de vallecula, iar n
profunzimea ei se gsete vermisul inferior. De o parte i de alta sunt poziionate emisferele cerebeloase.
Faa anterioar poate fi mprit n dou poriuni: una inferioar, ce este alctuit din partea anterioar a
vermisului inferior i una superioar, alctuit de fastigium.
Circumferina cerebelului este limita dintre faa superioar i cea inferioar, la nivelul ei identificndu-se un
ant ce poart denumirea de fisura orizontal.
Lobulaia cerebelului
Pe suprafaa cerebelului se pot identifica anuri ce poart denumirea de fisuri, unele ce ptrund pn n
profunzime, mprind cerebelul n lobi i altele fiind mai superficiale, mprind cerebelul n lobuli.
Fisurile existente la nivelul cerebelului sunt:
- Fisura primar ce poate fi identificat la nivelul feei superioare, realiznd separarea lobului anterior de
cel posterior.
- Fisura orizontal realizeaz separarea feei superioare a cerebelului de cea inferioar.
- Fisura postnodular este localizat la nivelul feei inferioare i realizeaz separarea lobului posterior de cel
floculonodular.
- Fisura precentral
- Fisura postcentral
- Fisura postero-superioar
- Fisura secundar.
Lobii cerebelului sunt reprezentai de lobul anterior, cel posterior i cel floculonodular.
Lobul anterior este localizat la nivelul feei superioare, fa de fisura primar fiind situat anterior. Prezint:
- La nivelul vermisului, lobulii: lingula, lobulul central i culmenul;
- La nivelul emisferelor cerebeloase, lobulii: aripa lobulului central i lobulul patrulater.
Lobul posterior este localizat la nivelul feei superioare, dar i la nivelul feei inferioare. Prezint:
- La nivelul vermisului, lobulii: declive, folium, tuber, piramida, uvula;
- La nivelul emisferelor cerebeloase, lobulii: simplex, lobulul semilunar superior, lobulul semilunar inferior,
gracilis, lobulul digastric, lobulul tonsilar.
Lobul floculonodular este localizat la nivelul feei inferioare, fa de fisura postnodular fiind situat
anterior. Prezint:
- La nivelul vermisului: nodulul;
12

- La nivelul emisferelor cerebrale cte un lobul ce poart denumirea de floculus.

Structura intern a cerebelului
n ceea ce privete structura intern, n alctuirea cerebelului intr att substan cenuie, dar isubstan
alb.
Substana cenuie este dispus att la exterior, ct i la interior. Cea dispus la exterior alctuiete scoara
cerebeloas, iar cea dispus la interior alctuiete nucleii centrali ai cerebelului.
Scoara cerebeloas este alctuit din trei straturi reprezentate de la exterior n profunzime de:
- Stratul molecular este stratul cel mai superficial i este alctuit din celule stelate;
- Stratul ganglionar este alctuit din neuroni Purkinje;
- Stratul granular este alctuit din neuroni granulari, dar i neuroni Golgi.
La aceste trei straturi vin i fibre de la nivelul substanei albe reprezentate de fibrele musciforme i fibrele
agtoare.
Aceti nuclei pot fi mprii n patru perechi:
- Nucleul fastigial;
- Nucleul globos;
- Nucleul emboliform;
- Nucleul dinat.
Nucleul fastigial este localizat n profunzimea vermisului superior i aparine arhicerebelului.
Nucleul emboliform alctuiete alturi de nucleul globos nucleul interpositus ce aparine de paleocerebel.
Nucleul dinat este situat n profunzimea emisferelor cerebeloase i aparine neocerebelului.
Substana alb a cerebelului este alctuit din fibre mielinizate ce pot fi scurte sau lungi.
Fibrele scurte realizeaz legturi ntre scoara cerebeloas i nucleii cerebeloi.
Fibrele lungi alctuiesc pedunculii cerebeloi i pot fi de mai multe feluri:
- Fibre aferente ce vin din alte zone ale sistemului nervos central i ajung la nivelul scoarei cerebeloase;
- Fibrele eferente pleac de la nivelul nucleilor cerebeloi spre alte zone ale sistemului nervos central.
Organizarea acestor fibre realizeaz circuite morfofuncionale i anume:
- Circuitul spino-paleocerebelos: realizeaz conexiuni ntre paleocerbel i mduva spinrii sau trunchiul
cerebral.
Acest circuit este realizat prin intermediul fibrelor aferente reprezentate de tractul spinocerebelos anterior,
tractul spinocerebelos posterior, fibre ale cii proprioceptive contiente, fibre tectocerebeloase, colaterale ale
cilor exteroceptive, fibre olivocerebeloase, dar i fibre eferente reprezentate de fibre cerebelorubrice sau
fibre spre formaiunea reticulat descendent.
Rolul circuitului spino-paleocerebelos este acela de a realiza funciile motorii involuntare prin intermediul
sistemului extrapiramidal.
- Circuitul cortico-neocerebelos este realizat prin intermediul fibrelor aferente precum fibrele frontotemporo-parieto-pontine i fibre pontocerebeloase, dar i prin fibre eferente.
Rolul acestui circuit este acela de a informa cortexul despre programarea i sincronizarea micrilor
voluntare.
- Circuitul vestibulo-arhicerebelos este realizat tot prin intermediul fibrelor aferente precum fibrele
vestibulo-cerebeloase, dar i prin interemediul fibrelor eferente cerebro-vestibulare.
Rolul acestui circuit este de a realiza orientarea n spaiu, de a menine poziia corpului, echilibrul, de a
realiza micrile globilor oculari, dar i ale capului.
Principalele funcii ale cerebelului
sunt reprezentate de:
- Neocerebelul realizeaz coordonarea micrilor fine i a ndemnrii;
- Paleocerebelul realizeaz reglarea tonusului muscular;
13

- Arhicerebelul realizeaz reglarea tonusului muscular, a echilibrului i a posturii.

Vascularizaia cerebelului
se realizeaz prin intermediul:
- Arterei cerebelare postero-inferioare, ram din artera vertebral;
- Arterei cerebelare superioare, ram din artera bazilar;
- Arterei cerebelare antero-inferioare, ram din artera bazilar.

Vascularizatia cerebrala - poligonul lui Willis

6. Emisferele cerebrale
Emisferele cerebrale sunt poriunea cea mai voluminoas a encefalului i provin din vezicula telencefalic.
Sunt localizate la nivelul lojei supratentoriale, superior fa de trunchiul cerebral i tentorium cerebelli.
Prezint dou emisfere ce sunt desprite prin intermediul fisurii interemisferice (la nivelul ei ptrunde coasa
creierului), iar n poriunea inferioar sunt unite prin corpul calos, fornix i comisura alb anterioar.
Au o lungime de 17 cm, o lime de 14 cm i o nalime de 13 cm, avnd o greutate medie de 1.380 g la
brbai i 1.350 g la femei.
La nivelul fiecrui emisfer se pot identifca ase lobi i anume: frontal, parietal, temporal, insula Reil,
occipital i limbic.
n componea emisferelor intr substan cenuie, dar i substan alb.
Substana cenuie este distribuit superficial, alctuind cortexul cerebral sau scoara cerebral, dar i n
profunzime sub form de nuclei bazali.
Substana alb este distribuit ntre cortex i nucleii bazali, dar i ntre talamus i nucleii bazali.

Nervi cranieni
Sunt nervii,care is i-au originea de la creier,sunt in numar de perechi si fac parte din sistemul nervos
periferic,trimit excitatiile de la receptorii organelor de simt la zonele respective ale encefalului.

Senzoriali
Motori
Micsti

14

Perechile de nervi cranieni

Perechea I de nervi cranieni nervii olfactivi au originea n celulele bipolare din mucoasa olfactiv.
Sunt nervi senzoriali, care conduc informaiile legate de miros.
Perechea a II-a de nervi cranieni nervii optici sunt compui din axonii celulelor multipolare din retin,
care formeaz nervul optic. Sunt nervi senzoriali.
Perechea a III-a de nervi cranieni nervi oculomotori sunt nervi motori, care au i fibre parasimpatice.
Originea real a fibrelor motorii se afl n nucleul motor al oculomotorului din mezencefal, iar pentru fibrele
parasimpatice, n nucleul accesor al nervului III, tot din mezencefal. Originea aparent se afl n spaiul
dintre pedunculii cerebrali. Fibrele motorii merg la muchii drepi intern, superior i inferior i la oblicul
inferior ai globului ocular, precum i la muchiul ridictor al pleoapei: fibrele parasimpatice ajung la
muchiul sfincter al irisului i la fibrele circulare ale muchiului ciliar.
Perechea a IV-a de nervi cranieni nervii trohleari sunt nervi motori. Au originea real n nucleul
nervului, situat tot n mezencefal. Originea aparent este pe faa posterioar a trunchiului cerebral, sub lama
cvadrigemina. Fibrele inerveaz muchiul oblic superior.
Perechea a V-a de nervi cranieni nervii trigemeni sunt nervi micti. Originea real a fibrelor senzitive
se gsete n ganglionul trigerminal, situat pe traseul nervului. Acesta conine protoneuronul. Deutoneuronul
fibrelor senzitive se afl n nucleii trigerminali din trunchiul cerebral. Fibrele motorii au originea real n
nucleul motor al trigemenului din punte. Originea aparent se afl pe partea posterioar a punii. Fibrele
senzitive se distribuie la pielea feei, iar cele motorii inerveaz muchii masticatori. Din cele trei ramuri
principale ale sale, cele oftalmic i maxilar sunt senzitive, iar cea mandibular este mixt.
Perechea a VI-a de nervi cranieni nervii abducens sunt nervi motori. Au originea real n nucleul
motor al nervului abducens din punte: originea aparent se afl n anul bulbo-pontin. Fibrele inerveaz
muchiul drept extern al globului ocular.
Perechea a VII-a de nervi cranieni nervii faciali sunt nervi micti care au i fibre parasimpatice.
Fibrele motorii au originea real n nucleul motor din punte. Fibrele gustative ale nervului facial au originea
n ganglionul geniculat de pe traiectul nervului, unde se gsete protoneurionul: deutoneuronul se afl n
nucleul solitar din bulb.
Fibrele parasimpatic provin din doi nuclei: nucleul lacrimal i nucleul salivator superior, ambii gsindu-se n
punte. Originea aparent se gsete n anul bulbo-pontin. Fibrele motorii inerveaz muchii mimicii.
Fibrele senzoriale culeg excitaii gustative de la corpul limbii. Fibrele parasimpatice inerveaz glandele
lacrimale, submandibulare i sublinguale.
Perechea a VIII-a de nervi cranieni nervii vestibulocohleari sunt nervi senzoriali i sunt formai
dintr-o component vestibular, care are pe traseu ganglionul lui Scarpa, i o component cohlear, care are
pe traiect ganglionul lui Corti. Ramura cohlear se ndreapt spre nucleii cohleari din punte, iar cea
vestibular, spre nucleii vestibulari din bulb.
15

Perechea a IX-a de nervi cranieni nervii glosofaringieni sunt nervi micti, care au i fibre
parasimpatice. Originea real a fibrelor motorii se gsete n nucleul ambiguu din bulb. Fibrele senzoriale
(gustative) au primul neuron n ganglionul de pe traiectul nervului, iar deutoneuronul, n nucleul solitar din
bulb. Fibrele parasimpatice provin din nucleul salivator inferior din bulb. Originea aparent se gsete n
anul retroolivar. Fibrele motorii se distribuie muchilor faringelui. Fibrele senzoriale culeg excitaii
gustative de la rdcina limbii. Fibrele parasimpatice ajung la glandele parotide.
Perechea a X-a de nervi cranieni nervii vagi sau pneumogastrici sunt nervi micti care au i fibre
parasimpatice. Originea real a fibrelor motorii se afl n nucleul ambiguu. Fibrele senzoriale au primul
neuron n ganglionii de pe traiectul nervului, deutoneuronul aflndu-se n nucleul solitar din bulb. Fibrele
parasimpatice provin din nucleul dorsal al nervului vag. Originea aparent se afl n anul retro-olivar.
Fibrele motorii inerveaz musculatura laringelui i faringelui. Fibrele senzoriale culeg sensibilitatea
gustativ de la baza rdcinii limbii. Fibrele parasimpatice se distribuie organelor din torace i abdomen.
Perechea a XI-a de nervi cranieni nervii accesorii sau spinali sunt nervi motori. Sunt formai din
dou rdcini: una bulbar, cu originea n nucleul ambiguu, i una spinal, cu originea n cornul anterior al
mduvei cervicale. Distribuie: prin ramura intern care ptrunde n nervii vagi, fibrele ajung la muchii
laringelui, iar prin ramura extern ajung la muchii sternocleidomastoidian i trapez.
Perechea a XII-a de nervi cranieni nervii hipogloi sunt nervi motori. Au originea real n nucleul
motor al nervului situat n bulb. Originea aparent se gsete n anul preolivar. Inerveaz musculatura
limbii.

Sistemul nervos vegetativ

Sistemul nervos vegetativ sau sistemul nervos autonom regleaz activitatea organelor interne,
(viscerelor) la vertebrate.Denumirea de sistem nervos autonom provine de la psihologul britanic John
Newport Langley i se datoreaz faptului c nu poate fi controlat n mod contient (voluntar) de un individ
neantrenat.mpreun cu sistemul nervos somatic, care cuprinde toate structurile nervoase dedicate
interaciunii cu mediul exterior, asigur echilibrul organismului cu condiiile variabile de mediu i
mobilitatea muchilor, alctuiete sistemul nervos.
Sistemul nervos vegetativ poate fi mprit n:
Sistem nervos simpatic, antagonist sistemului parasimapatic, avnd centrul n mduva
spinrii i hipotalamus;
Sistem nervos parasimpatic, sistem nervos ce favorizeaz regenerarea organismului
dup stres;
Sistem nervos digestiv, cu nervul vag ce leag mduva spinrii i tractusul digestiv
Acest sistem funcioneaz relativ independent de sistemul nervos central ( creier).

Strucura sistemului nervos vegetative

Regiuna centrala

Regiunea perifica

Centri nervosa inferiori:

Centri nervosa superior

Ganglioni vegetative spinali

Ganglioni vegetative intraramulari

16

Unitatea elementara,funtionala a sistemului nervos-reactia de raspuns

a orgnismului la
Fibre nervoase
excitantiArc
interni
sau externi
reflex

 Sistem nervos simpatic si parasimptic

Sistemul nervos simpatic face parte din sistemul nervos vegetativ. El este responsabil de aa numita
reacie fight or flight adic reactia de fug sau lupt n cazul unui pericol.
Reacia de fug sau lupt mai este cunoscut i sub numele de rspunsul simpato-adrenal. In cazul
activrii se secret acetilcolin care activeaz secreia deadrenalin(epinefrin)
i noradrenalin(norepinefrin). Acestea sunt eliberate in snge. Sistemul nervos simpatic acioneaza
autonom, far control contient, i pregtete corpul pentru aciuni n situaii periculoase:

creterea ritmului cardiac

constricia vaselor sanguine

dilatarea pupilelor

piloerecia (pielea ginii)

dilatarea bronhiilor

scderea motilitii intestinului gros

creterea transpiraiei

creterea presiunii sanguine

dilatarea vaselor sanguine ce iriga inima

reduce secretia glandelor salivare si cauzeaza o secretie vascoasa de saliva

Sistemul nervos parasimpatic face parte din sistemul nervos vegetativ mpreun cu sistemul nervos
simpatic. Se mai numete si sistemul nervos pentru odihn i digestie. Se poate spune, ntr-un mod foarte
simplificat, c sistemul nervos parasimpatic funcioneaz invers fa de sistemul simpatic. Totui, n unele
esuturi funcioneaz mai degraba mpreuna.
conservarea energiei
constricia pupilei
ncetinirea ritmului cardiac
creterea activitii intestinale
creterea activitii glandelor
relaxarea muchilor din tractul intestinal

17

Reflexul
Componentele arcului reflex
receptor: structura histologica specializata in transductia energiei specificediferitilor stimuli
calea aferenta (senzitiva): fibre nervoase senzitive care conduc ingluxul nervos pana la centri nervosi
centru nervos: grup de pericarioni care analizeaza influxul nervos senzitiv sielaboreaza influxul nervos
motor
calea eferenta (motorie): prelungirile axonice ajung la organele efectoare sitransmit influxul nervos motor
efector: muschi (striat, neted, cardiac) si glande.

Reflexe condiinate i reflexe necondiionte

Reflexe necondiionate sau nnscute acestea apar sau imediat la natere sau n
cursul dezvoltrii organismului dup natere pn la maturitate, acestea sunt tipice fiecrei
specii, care la stimuli asemntori declaneaz automat reflexul, a crui vitez i intensitate
variaz dup individ.
Reflexe condiionate sau coordonate sunt reflexe care se formeaz prin nvarea
lor n cursul vieii fiind numite i reflexe dobndite '.
Procesul de nvare poate apare i n cazul
reflexelor viscerale (sistemul nervos vegetativ) cu studiul lor s-a ocupat n mod deosebit

Reflexul pupilar
fiziologul rus Ivan Pavlov (1849 - 1936) a devenit renumit experiena lui cu cinele care
saliveaz fr s primeasc hran, numai la auzul clopoelului, dup formarea reflexului
condiionat, pe care cinele l-a asociat n timpul experienei cu administrarea hranei.

18

Reflexe proprii sunt acele reflexe care la un excitant anumit ntr-un anumit loc declaneaz
ntotdeauna acelai reflex, ca de exemplureflexul tibio-rotulian, reflex controlat n mod
frecvent de medici.
Reflexe strine cnd reflexul n raport cu excitantul apare ntr-o alt parte a corpului, ca de
exemplul reflexul cornean, cnd un curent de aer atinge faa pleopele se nchid automat.
Reflexe coordonate, reflexe mobile aceast categorie de reflexe se refer, la fenomenul cnd
un exitant determin o reacie reflex a unui muchi sau a unei grupe de muchi, ca
reflexul suptului sau de apucare la sugari.
se mai poate aminti: reflexele primitive sau reflexe atavice cu care nu se ocup ramura cu
studiul comportamentului din cadrul fizilologiei, putnd apare la copii, fiind o form de
regresie.

Reglarea nervoasa si umorala

Reglarea nervoasa
Principalii centri ai reflexelor respiratorii se gasesc in trunchiul cerebral. Ei sunt situati in bulb si sunt alca
tuiti dintr-o componenta ins piratorie si una expiratorie. in punte se afla un alt centru numit centrul
pneumotaxic (centrul reglator al centrilor bulbari). Toti centrii au o organizare bilaterala.
Cand centrii inspiratori sunt in activitate, prin nervii motori se trimit influxuri la muschii inspiratori, care
intra in contractie. Activitatea centrilor inspiratori este ritmic inhibata prin intrarea in actiune a centrilor
expiratori, muschii nu mai primesc stimuli si se relaxeaza, producandu-se expiratia.
Reglarea reflexa a respiratiei este asigurata de influxuri care pornesc din alveolele pulmonare si ajung Ia
centrii respiratori pe calea nervilor vagi. Un dus rece poate provoca pentru scurt timp oprirea reflexa a
respiratiei (apnee); mucoasa nasului si a traheei excitate provoaca, pe cale reflexa, stranutul sau tusea, care
sunt considerate acte respiratorii modificate.
Prin intermediul centrului pneumotaxic, etajele nervoase superioare intervin in reglarea si adaptarea
respiratiei. Scoarta cerebrala controleaza si coordoneaza functia respiratorie. in emotii, frecventa respiratiei
creste; dimpotriva, spaima puternica poate provoca o scurta oprire.
Reglarea umorala se manifesta prin actiunea pe care concentratia sangvina a gazelor respiratorii (oxigen si
C02) o exercita asupra centrilor respiratori. Cresterea concentratiei de C02 si scaderea concentratiei de
oxigen stimuleaza centrii respiratori, ducand la cresterea frecventei si amplitudinii respiratiei. Dioxidului de
carbon i s-a acordat un rol mai important, centrii respiratori fiind mai sensibili la variatii mici ale
concentratiilor C02 in sange.

19

2.Organele de simt
Analizatori.Segmentele analzatorilor
Analizatorii - sisteme care au rolul de a recepiona, conduce i transforma n senzaii specifice
excitaiile primite din mediul extern sau intern. Ei contribuie la realizarea integrrii organismului n mediu i
la coordonarea funciilor organismului. Analizatorii sunt sisteme morfologice care: - sesizeaz prin receptori
specifici, modificrile din mediul extern i intern, ce acioneaz asupra organismului; - conduc impulsurile
nervoase n ariile corticale corespunztoare; - realizeaz analiza i sinteza impulsurilor nervoase
determinnd formarea de senzaii specifice; - au un plan unic de organizare, fiecare fiind alctuit din trei
segmente:periferic (receptor), intermediar (de conducere) i segmentul central.

20

Segmentul periferic - receptorul

- reprezentat prin structuri specializate i integrate n organele de sim; - stimulat de variaia
unei forme de energie determin formarea potenialului de receptor i, n final a celui de
aciune (influxul nervos) ce se propag n segmentul urmtor.
Segmentul intermediar - de conducere este format din:
- ci directe-sunt ci nervoase specifice, cu sinapse puine, prin care impulsurile nervoase
sunt conduse rapid i se proiecteay n ariile corticale, n zone specifice; - ci indirecte-sunt
ci nervoase nespecifice, ce aparin sistemului reticular activator ascendent (S.R.A.A.) cu
sinapse multe i prin care impulsurile nervoase sunt conduse lent, n ariile corticale, unde se
proiectez difuz i nespecific.
Segmentul central este reprezentat prin doua tipuri de arii corticale:
- aria cortical primar, unde se proiecteaz fibrele cii de conducere; - aria cortical
secundar conectat cu aria primar.

* Analizator cutant(pielea)
Analizatorul cutanat are rol in integrarea organismului in mediu si in apararea activa, prin
reactiile adaptative generate pe baza excitatiilor prelucrate de SNC si transformate in senzatii
tactile, termice si dureroase.
Pielea este organul conjunctivo-epitelial, care acopera integral suprafata organismului si se
continua cu mucoase la nivelul orificiilor. Pielea este constituita din trei straturi: epiderm,
derm si hipoderm.
Epidermul este un tesut epitelial pluristratificat cheratinizat. In stratul bazal se
afla melanocite, care secreta melanina, cu rol n pigmentarea pielii. Acesta nu este
vascularizat, hranirea lui fcndu-se prin osmoz.
21

 Dermul este un tesut conjunctiv dens. La contactul cu membrana bazala prezinta papile
dermice. Stratul profund este cel mai rezistent datorita fibrelor de colagen, reticulina si
elastice prezente aici.
Papilele dermice sunt niste ridicturi tronconice, fiind evidente la nivelul degerelor. Acestea
dau amprentele digitale, utilizate in criminalistica, reprezinta imaginea dispunerii papilelor
dermice digitale, caracteristice fiecarui individ.
Hipodermul este un tesut conjunctiv lax, cu grupuri de adipocite. Depoziteaza trigliceride,
rezerva de grasime subcutana a organismului.
Vascularizatia este mai densa in stratul papilar al dermului si in portiunea subdermica.
In piele se afla productiile acesteia: parul cu muschii erectori, glandele sebacee si sudoripare,
precum si receptorii sensibilitatilor cutanate specifice.

Segmentul de conducere.
Caile aferente au fost descrise la functia de conducere a maduvei si la nervii cranieni. In cazul fasciculelor
spinobulbare, axonilor deutoneuronilor din bulb li se alatura si fibrele senzitive ale trigemenului (V).
Segmentul central
Al analizatorului cutanat este localizat in girusul postcentral din lobul parietal (ariile somestezice).
Proiectiile tactila, termica si dureroasa dintr-o anumita regiune a corpului se amesteca in aceeasi zona a
scoartei de pe emisfera opusa.
22

Pe baza informatiilor din mediul extern, se creeaza senzatii care permit recunoasterea dimensiunilor,
formei, greutatii si consistentei unui corp, a vibratiilor, a diferentelor de temperatura si a unor agenti nocivi.
Pe aceasta baza se pot elabora comenzi adecvate, care au ca rezultat reactia de adaptare a organismului.
Analizatorul cutanat, impreuna cu analizatorul kinestezic, asigura determinarea pozitiei si deplasarii unor
segmente corporale in raport cu altele.
Functiile pielii sunt: functia de protectie impotriva agentilor externi, de excretie (prin glandele sudoripare),
de termoreglare (prin vasodilatatie, vasoconstrictie periferica si secretie sudorala), de depozitare a lipidelor si functia de organ de simt, prin receptorii pe care ii contine.

* Analizatorul Olfactiv
FIZIOLOGIA ANALIZATORULUI OLFACTIV
La multe animale, simtul mirosului (olfactia) este important pentru selectia hranei, activitatea
sexuala, recunoasterea altor animale, recunoasterea teritoriului.
La om, acest simt are roluri in:
- selectia hranei,
23

- activitatea sexuala si instinctuala,

- adaptarea la mediu - intervine in protectie si recunoastere 929f52j a mediului,
- imbogatirea vietii psihice a individului prin reactii afective pozitive sau negative,
- activitatea secretorie si motorie reflexa a tractului digestiv.
1. RECEPTORII OLFACTIVI
Receptorii olfactivi sunt receptori de natura chimica, telereceptori, localizati intr-o
regiune specializata a mucoasei nazale (fig.

20).
Receptorii olfactivi sunt constituiti din:
a) neuroni bipolari (celule olfactive) - situati la nivelul mucoasei cornetului superior care
reprezinta mucoasa olfactiva, de culoare galbuie, avand la om suprafata de 5 cm2. Neuronii
sunt fusiformi si prezinta:
- o prelungire periferica, ajungand pana la suprafata mucoasei, care se termina cu o portiune
dilatata ca o cupa, numita vezicula olfactiva, din care ies cilii olfactivi (10-12 cili/neuron
receptor);
- o prelungire centrala ce intra in alcatuirea nervului olfactiv;
b) celule de sustinere - secreta mucus, au microvili (fig. 21).

In mucus exista una sau mai multe proteine fixatoare de substante odorante (OBP)
care: fixeaza odorantul, il concentreaza, il transfera receptorilor.
Pe cilii celulelor olfactive se gasesc receptorii specifici pentru substantele odorante. Receptorii
sunt cuplati cu proteina G, asemanatoare cu Gs. Proteina G face legatura receptorilor cu
adenilat ciclaza care transforma ATP in AMPc ce se leaga si deschide canalele cationice,
permitand intrarea Na+ in celulele receptoare, care vor fi depolarizate (fig. 22).
24

2. CAILE DE CONDUCERE
Celulele olfactive reprezinta protoneuronul caii olfactive, avand rol in receptie si conducere:
axonii celulelor olfactive formeaza nervul olfactiv, strabat lama ciuruita a osului etmoid si
merg la bulbul olfactiv (centrii olfactivi primari) unde fac sinapsa cu deutoneuronul,
reprezentat de celulele mitrale si celulele in pensula din bulbul olfactiv; de aici fibrele tractului
olfactiv merg la centrii olfactivi secundari din: cortexul prepiriform, care reprezinta proiectia
specifica principala, cortexul periamigdalian, hipocamp (fig. 23).

In centrii olfactivi secundari se formeaza senzatia olfactiva grosiera.

De aici, pornesc fibre spre centrii corticali tertiari localizati in lobul temporal si cortexul
prefrontal. Aici in asociatie cu functiile: vizuala, tactila, somatica, vegetativa se formeaza
senzatia olfactiva constienta.
25

Caile olfactive reflexe (corticofuge) leaga hipocampul (rinencefal) cu centrii din diencefal,
mezencefal, nucleii trunchiului cerebral, formatiunea reti-culata, determinand miscarile
reflexe si raspunsurile vegetative la stimulii olfactivi, care includ activitatile automate
alimentare sau raspunsurile legate de anumite stari emotionale (frica, excitatia, placerea,
comportamentul sexual).
3 CARACTERISTICILE STIMULILOR OLFACTIVI
Excitantii olfactivi sunt de doua tipuri:
- specifici (adecvati) - substante odorifice ai caror vapori stimuleaza nemijlocit celulele
olfactive;
- nespecifici (inadecvati) - substante chimice inodore in sine, dar care exercita o anumita
actiune asupra celulelor epiteliale (excita terminatiile nervului V): substante iritante ce produc
stranut, lacrimare, inhibarea respiratiei.
Pentru a fi excitanti olfactivi, substantele trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
- sa fie volatile - cresterea volatilitatii intensifica excitatia;
- sa se dizolve in mucusul ce acopera epiteliul olfactiv;
- sa se dizolve in lipidele din compozitia protoplasmei celulare;
- sa aibe o anumita presiune partiala a vaporilor;
- sa difuzeze rapid;
- sa fie absorbabile.
Substantele odorifice pot ajunge in cavitatea nazala pe calea aerului inspirat (in cazul
adulmecarii), prin aerul expirat sau pe calea sanguina.
Substantele odorifice se impart in trei grupe:
- substante cu structura asemanatoare si miros asemanator,
- substante cu structura asemnanatoare dar miros diferit,
- substante cu structura diferita si miros asemanator.
CLASIFICAREA MIROSURILOR
Se deosebesc 6 senzatii olfactive principale (prisma olfactiva Hensing): mirosuri de flori,
fructe, putrefactie, condimente, prajire, rasina.
Senzatiile olfactive sunt apreciate prin tonul emotional - afectiv, placut sau neplacut.
4. DINAMICA SENSIBILITATII OLFACTIVE
Aparatul olfactiv este sensibil, reactioneaza la concentratii foarte mici de substanta. Pragul de
sensibilitate olfactiva se masoara cu olfactometrul.
Factorii de care depinde pragul de sensibilitate olfactiva:
- variaza de la o substanta la alta;
- variaza in functie de gradul de concentratie, de persoana;
- lumina - stimuleaza olfactia;
- temperatura: - optima 37-38C;
- cresterea temperaturii determina scaderea sensibilitatii olfactive;
- umiditatea - in aer uscat concentratia substantelor trebuie sa fie mai mare;
- varsta - sensibilitatea olfactiva este in crestere intre 6 si 25 de ani; dupa aceasta varsta
scade treptat;
- foamea - creste pragul de sensibilitate olfactiva;
- satietatea - scade pragul de sensibilitate olfactiva;
- sexul - baietii au acuitate olfactiva mai scazuta decat fetele
- ovulatia, graviditatea - cresc acuitatea olfactiva;
- interactiunea mirosurilor - in amestec acestea pot fi percepute: simultan, diferentiat, anihilat
de altele, slabit;
- stari patologice:
- hiposmie, anosmie (in boli ale nasului, lezarea
mucoasei olfactive);
- hiperosmie (in graviditate, halucinatii olfactive in tumori, boli psihice).
5. ADAPTAREA SENSIBILITATII OLFACTIVE
Mirosul este inalt si rapid adaptabil, prin:
- scaderea sensibilitatii in cursul actiunii substantelor odorifice
- restabilirea sensibilitatii dupa incetarea actiunii substantelor odorifice.
Adaptarea poate fi omogena (pentru o substanta), sau heterogena, diferentiata in cazul unui
amestec de substante
26

* Analizatorul visual
Ochii sunt, fr doar i poate, cele mai delicate structuri din organismul uman i poate cele mai
uimitoare. Ei reprezint fereastra prin intermediul creia vedem lumea nconjurtoare, fiind responsabili de
toate informaiile pe care creierul nostru le primete, motiv pentru care analizatorul vizual este analizatorul
pe care ne bazm cel mai mult

27

o Structura:
Corneea - membrana transparenta a ochiului, avasculara, foarte bine inervata, cu rol de protectie si de
mediu refringent. De doar 0.5 mm grosime la centru si un mm la jonctiunea cu sclerotica (albul ochiului),
este alcatuita din cinci straturi, epiteliul corneean, membrana Bowmann, stroma coreeana, membrana
Descement, endoteliul corneean. Are 45 de dioptri.
Camera anterioara - spatiu intre fata posterioara a corneei si fata anterioara a irisului. Este umplut cu un
fluid apos cunoscut ca umoarea apoasa.
Iris - disc circular colorat, este parte a uveei oculare, fiind sustinut suspendat in umoarea apoasa prin corpul
ciliar. Suprafata sa posterioara ramane in fata cristalinului, separand camerele anterioara si posterioara
( partea centrala fiind pupila). Este alcatuita dintr-o stroma conjunctiva de tipul mezenechimul embrionar,
acoperit anterior de epiteliu si posterior de o foita pigmentara ce reprezinta partea iridiana a retinei.
Dimensiunile pupilei sunt controlate de cele doua fasii de celule musculare netede: una circulara, situata in
marginea pupilara, formand sfincterul pupilei, iar alta, situata radial, dilatatorul pupilei. Culoarea este data
de numarul de melanofori din stroma.Diametrul este de 12 - 13 mm si o grosime de 0.35 mm in medie.
Pupila - orificiu circular sau alungit in centrul irisului, care permite, prin contractie sau dilatare sa dozeze
cantitatea de lumina ce patrunde in ochi. Este de culoarea neagr deoarece o mare parte a luminii care intr
n pupil este absorbit de esuturile biologice din ochi. Ca sistem optic, pupila de intrare are rolul de
apertura ( diafragma de deschidere ) al ochiului.
Sclerotica ( sclera ) - este tunica solida a globului ocular, fiind ca un fel de schelet al ochiului. Este o
membrana opaca, fibroasa, avascularizata, constituita din tesut conjunctiv dens. ( albul ochiului numita in
popor )
Corpul vitros - gel vascos care ocupa spatiul cuprins intre fata posterioara a cristalinului si fata interna a
retinei, umple centrul ochiului. Este compus din 99% apa si mai contine si cateva celule, precum si fibrile de
colagen si de acid hialuronic, ce servesc drept tesut de sustinere. Ocupa proximativ 2/3 din volumul
ochiului. Fata sa anterioara este in contact cu fata posterioara a cristalinului (baza vitrosului). Fata sa
posterioara se sprijina pe fata interna a retinei. Datorita vascozitatii permite ochiului de a reveni la forma sa
normal dac este comprimat.
Retina - membrana care tapeteaza fata interna a ochiului, formant dintr-un strat subire de celule,
responsabile de transformarea luminii n semnale nervoase. Exist dou tipuri de photoreceptori n retin:
conuri si bastonase. Aproximativ 6 milioane de conuri sunt responsabile cu vederea de zi. In funcie de
semnalele luminoase ne permit s apreciem culoarea. In fovee sunt cele mai multe conuri. Exist
aproximativ 125 de milioane de bastoane si sunt rspndite pe ntreg teritoriul periferic al retinei. Ele sunt
responsabile pentru vederea nocturna si periferica. Vascularizarea retinei este asigurata de catre artera
centrala a retinei, care patrunde in globul ocular prin papila (locul de plecare al nervului optic).
Din punct de vedere anatomic retina este impartita in :
-zona posterioara (coroidiana)
-zona mijlocie (ciliara)
-zona anterioara
-ora serata
-papila
-macula luteea.
Foveea - de locul de pe retin care asigur cea mai bun definiie a imaginii. Este locul de pe macula unde
se formeaza imaginea rasturnata a obiectelor examinate.
Nervul optic - transmite impulsuri electrice de la retina la creier. Se afla in partea din spate a ochiului, langa
macula. Poate fi vazuta la examinarea fundului de ochiului, parte a nervului optic, denumit discul optic.

28

o Aparatul auxiliar
Elementele auxiliare ale ochiului includ muchii striai drepi, muchii oblici, care
asigur convergena i divergena (micrile coordonate i concomitente ale ochilor),
sprncenele, care mpiedic
scurgerea sudorii n ochi, pleoapele cute de origine
tegumentar, prevzute cu gene, care opresc particulele de praf, conjunctiva membran
mucoas, care cptuete faa intern a pleoapelor, precum i partea anterioar a globului
ocular (cu excepia corneei), glanda lacrimal, situat n partea superolateral a orbitei, a
crei secreie lacrima (lichid incolor, puin opalescent, srat i cu proprieti alcaline) se
scurge prin canale excretoare n recesul superior al conjunctivei i, datorit clipirii
pleoapelor, umecteaz suprafaa globului ocular, dup care prin cile lacrimare se scurge n
cavitatea nasului. Lacrimile menin umiditatea conjunctivei i corpii strini de pe globul
ocular.Afeciunile ochiului sunt cauzate de ageni microbieni virotici, sau de alt natur.
Bolile Blefarit; Glaucom; Iridociclit; Cataract; Cheratit; Conjunctivit.

Globul ocular

Globul ocular reprezint segmentul periferic cu rol receptor. Este aezat n orbit, form
aproximativ sferic i diametrul anteroposterior de aproximativ 2,5cm. Globul este nvelit la exterior de
o membran conjunctiv i degrsimea periocular cu rol protector. Este format din tunici (membrane)
i medii refringente. Tunicile suntextern, mijlocie i intern.
Tunica extern are 2 poriuni : sclerotica i corneea. Sclerotica (sclera) este o membran
conjunctiv alb, dur, opac, cu rol de protecie. Are la partea posterioar o regiune perforat (lama ciuruit
sau lamina cribrosa) prin care trec fibrele nervului optic. Corneea este continuarea scleroticii n poriunea
anterioar a tunicii externe. Este bombat, transparent i alctuit din structuri epitelio-conjunctive
organizate pe 5 straturi. Corneea conine ap (78%), este lipsit de vase de snge, dar este foarte bogat n
terminaii nervoase libere, care provin din ramurile nervului oftalmic. De la nivelul ei pleac o serie de
reflexe, printre care reflexul corneo-palpebral (reflexul de clipire), reflexul iridoconstrictor, reflexul de
lcrimare, diverse reflexe vasodilatatoare. Are rolul unei lentile convergente.
Tunica mijlocie cunoscut sub denumirea de tunica vascular, este reprezentat de coroida, corpul
ciliar i iris. Coroida se afl spre partea posterioar a globului ocular, cptuind sclerotica pn aproape de
locul unde aceasta se continu cu corneea. n partea posterioar are un orificiu ce corespunde lamei ciuruite,
iar n partea anterioar, naintea ecuatorului globului ocular, are un aspect festonat i formeaz ora
serrata. Coroida are culoare brun-negricioas i prezint n structura sa vase sanguine i celule pigmentare,
aezate pe 3 straturi. Vasele de snge au rol nutritiv n special pentru retin iar celulele pigmentare formeaz
o camer obscur n globul ocular. Corpul ciliar sau zona ciliar este situat n continuarea coroidei, spre
partea anterioar a globului ocular, fiind cuprins ntre ora serrata i iris. Are forma triunghiulara cu baza
spre iris i vrful spre ora serrata. Corpul ciliar prezint 2 formaiuni: muchiul ciliar i procesele ciliare.
Muchiul ciliar este aezat pe partea superioar a corpului ciliar, fiind format din fibre musculare netede cu
traiect meridional, radial si circular. Intervine n acomodarea vizual la distan prin relaxarea aparatului
suspensor al cristalinului, trgnd prin contracie, anterior, coroida. Procesele ciliare sunt formaiuni
conjunctive, aezate radiar, n profunzimea corpului ciliar. Sunt n numr de 70-80 i de ele se prinde zonula
Zinn. Procesele ciliare sunt formate din esut conjunctiv, epitelial, vase sanguine (ghemuri capilare). Aici se
formeaz umoarea apoas i sticloas printr-o filtrare a plasmei sanguine. Irisul este o membran circular
care se leag de partea anterioar a corpului ciliar i continu tunica mijlocie la acest nivel. Prezint n
mijloc un orificiu circular numit pupila. Are 5 straturi n structura sa. Stratul propriu al irisului este format
din fibre musculare netede, vase sanguine, fibre nervoase i celule conjunctive care conin un pigment ce
determin culoarea irisului. Fibrele musculare netede sunt radiare (formeaz dilatatorul pupilei) i circulare
(formeaz constrictorul pupilei). Muchii ciliari i cei ai irisului alctuiesc muchii intrinseci ai globului
ocular. Fibrele nervoase sunt terminaiile parasimpatice, provenite din nervul oculomotor comun (III), care
inerveaz fibrele circulare ale irisului si ale muschiului ciliar i fibrele simpatice provenite din ganglionul
29

cervical superior, care inerveaz fibrele radiare ale irisului. Micorare pupilei se numete mioz iar dilatarea
ei midriaza.
Irisul are 3 funcii:
1)servete la dozarea luminii care ajunge la retin, fiind similar diafragmei de la aparatul foto (face
acomodarea fa de intensitatea luminii)
2)mpiedic trecerea luminii prin prile periferice ale cristalinului, reducnd astfel aberaiile
3)prin micorarea pupilei crete adncimea focarului ocular.

Tunica intern (retina) este o formaiune de natur nervoas care captuete tunica mijlocie pe toat
ntinderea ei. Regiunea posterioar a retinei (retina propriu-zis sau optic), captuete coroida pn la ora
serrata i prezint n partea posterioar 2 zone: pata galben i papila optic sau punctul orb. Pata galben
(macula lutea) este aezat exact la captul posterior al axului antero-posterior al ochiului. Are culoare
galben, fiind lipsit de vase sanguine i prezint central o scobitur (fovea centralis) care este zona de
acuitate vizual maxima. Pupila optic este aezat mai jos de pata galben, n dreptul lamei ciuruite. Are
culoare albicioas i reprezint punctul de convergen al tuturor fibrelor nervoase care formeaz nervul
optic. Nu are funcii receptoare. Retina optic este alcatuit din 2 foie: extern (stratul
pigmentar) i intern (retina senzorial). Foia extern este aezat spre coroid i este format din celule
cu pigmeni, care pot trimite prelungiri printre celulele primului strat al foiei interne, formnd n jurul
celulelor de aici (conuri si bastonase) un fel de camer obscur. Are rol protector pentru retin prin
absorbia radiaiilor calorice i luminoase prea puternice, dar concomitent, nu permite difuzia luminii spre
sclerotic. Celulele pigmentare degradeaz resturile discurilor celulelor fotoreceptoare, asigur nutriia
acestora i transformarea vitaminei A din retin. Foia intern este partea fotoreceptoare, fiind format din
celule de susinere (cu rol metabolic) i din 5 categorii decelule nervoase dispuse stratificat: de
asociaie, amacrine (interneuroni cu axoni lungi i ramificai, fr dendrite),celule vizuale (conuri i
bastonase), celule bipolare (protoneuronul cii optice (sinapsa cu celulele cu conuri sau bastonae)
i neuroni bipolari orizontali gigani cu arborizaii dendritice i axon (pentru sinapsa cu celulele cu conuri)
i celule multipolare (ganglionare-deutoneuronul cii optice). Cele 3 categorii determin 9 straturi, dintre
care unele sunt formate din corpul neuronilor, altele din fibrele acestora. Cele 10 straturi ale retinei, de la
coroid spre interiorul globului ocular, sunt: stratul pigmentar, stratul celulelor vizuale, membrana limitant
extern, stratul granular extern, stratul plexiform extern, stratul granular intern, stratul plexiform intern,
stratul neuronilor multipolari, stratul fibrelor optice, membrana limitant intern.
30

o Sistemul optic sau mediile refrigente

Corneea este primul mediu de refracie ntlnit de razele luminoase i funcioneaz ca o lentil
convergent.
Cristalinul este un organ de forma unei lentile biconvexe situat napoia irisului. Nu are vase i nervi. Are 2
fee (anterioar i posterioar) i un ecuator sau circumferin. Faa anterioar vine n raport cu pupila, irisul
i procesele ciliare. ntre ea i iris se delimiteaz camera posterioar a globului ocular. Faa posterioar vine
n raport cu corpul vitros. Marginea circular se numete ecuator i reprezint locul de prindere a
ligamentului suspensor (zonula Zinn). Cristalinul este transparent, nu conine vase de sange, conine 65%
ap, 35% proteine, este nvelit la periferie de o capsul (cristaloid) i inut n poziie de zonula Zinn.
Aceasta se prinde cu captul extern de corpul ciliar iar cu cel intern de ecuatorul cristalinului. Deshidratarea
cristalinului la batrni produce presbiia, iar la diabetici hiperglicemia realizeaza miopie, prin hiperhidratarea
acetuia. Sub aciunea muchilor circulari ciliari cristalinul i modific curbura feelor. Este organul activ al
acomodrii.
Umoarea apoas este un mediu refringent cu indicele de refracie de 1,33. Cavitatea globului ocular situat
naintea cristalinului este imprit de iris n 2 camere: una cuprins ntre iris i cornee, numit camera
anterioar i cealalt, mai mic cuprins ntre iris i cristalin numit camera posterioar. Cele dou
camere comunic prin pupil. Ele sunt umplute cu un lichid transparent numit umoarea apoas, produs de
procesele ciliare.
Corpul vitros este situat ntre cristalin i retin. Este format din membrana hialoid extern i umoarea
sticloas intern (semilichid, gelatinoas).

31

o Fiziologia analizatorului vizual

dioptic al ochiului, simplificat, poate fi gndit ca o lentil convergent cu centrul optic la
17mm n faa retinei. Razele paralele ce vin de la o distant mai mare de 6 metri, vor focaliza
la 17mm n spatele centrului optic, dnd pe retin o imagine reala, mic i rsturnat.
Punctul cel mai apropiat de ochi la care vedem clar un obiect, cu efort de acomodare maxim,
se numete punct proxim (este la 25cm). Punctul cel mai apropiat de la care vedem fr
acomodare se numeste punct remotum (este la 6metri de ochi).
Acomodarea este variaia puterii de refracie a cristalinului n raport cu distana de la care
privim un obiect (punctum remotum-punctum proximum).
Acomodarea pentru vederea la distan
n momentul n care privim un obiect la o distanta mai mare de 6 metri, muchiul ciliar este
relaxat, zonula Zinn tensionat iar cristalinul comprimat (crete raza de curbur i scade
puterea de convergen). Concomitent are loc contracia muchiului radial al irisului(mediat
de simpaticul cervico-toracal), care determin creterea diametrului pupilar(midriaza).
Datorit acestor modificari, axele vizuale ale celor doi ochi sunt paralele, razele de lumin vin
paralel, focalizeaz pe retin (foveea centralis) i ochiul emetrop vede clar, fr contracia
muchiului circular ciliar. Acomodarea la distane mai mici de 6 metri se face prin procese
inverse celor amintite anterior.
Acomodarea pentru vederea de aproape
n momentul cnd privim un obiect situat la o distan cuprins ntre 6m si 25cm (punctul
remotum-punctul proxim), razele de lumin vin divergent ctre ochi. Pentru a se realiza
focalizarea razelor de lumin pe retin (foveea centralis), trebuie s fie iniiate simultan trei
procese reflexe: modificarea curburii cristalinului (acomodarea cristalinului), micorarea
diametrului pupilei i convergena globilor oculari.
Acomodarea cristalinului se realizeaz datorit contracie muchiului circular ciliar(mediat de
fibrele parasimpatice ale nervului III). Contracia muchiului este urmat de relaxarea zonulei
lui Zinn, care determin bombarea cristalinului, creterea razei de curbur i creterea
convexitii (direct proporional cu apropierea obiectului de ochi), mai ales pe faa sa
anterioar. Aceste modificri determin creterea puterii de convergen la maxim 34 dioptrii.
32

Micorarea diametrului pupilei(mioza), este realizat de contracia muchilor circulari ai

irisului (mediat de fibrele parasimpatice ale nervului III). Mioza limiteaz cantitatea razelor
de lumin divergente ce ptrund n ochi, crete acuitatea vizual i profunzimea focarului.
Profunzimea focarului este distana cea mai mare de-a lungul creia deplasarea unui obiect
nu modific imaginea clar de pe retin.
Convergena globilor oculari reprezint micarea de rotaie intern simultan a celor doi ochi
i se realizeaz prin contracia celor doi muchi drepi interni. Urmarea acestor modificri este
convergena axelor oculare i focalizarea razelor pe retin( foveea centralis).
Demonstrarea creterii convexitii feei anterioare a cristalinului n acomodare se face
aeznd o lumnare n faa ochiului, subiectul fiind ntr-un mediu intunecos.
Dac subiectul privete lumnarea care este situat la distan mai mare de 6m, se observ
la nivelul polului anterior al ochiului, trei imagini: una anterioar, dreapt, situat pe cornee;
una mijlocie, dreapt dar mai mare, situat pe faa anterioar a cristalinului i una
posterioar, rsturnat, situat pe faa posterioar a cristalinului. Aceste imagini se obin
deoarece corneea i faa anterioar a cristalinului se comport ca nite lentile convexe, pe
cnd faa posterioara a cristalinului, ca o lentil concav.
Dac subiectul privete lumnarea care este situat la distan mai mic de 6m, se observ
c imaginile mijlocie i posterioar s-au micorat. Mai evident este micorarea imaginii
mijlocii, dat de faa anterioar a cristalinului. Aceste modificri se datoreaz mriri
convexitii cristalinului (n special faa anterioar) prin scderea razei de curbur.

o Defectele vederii
Miopia
Pentru o persoan cu miopie obiectele de aproape sunt clare, dar cele de la distan - cum ar fi
tabla de la coal, semnele de circulaie sau o fa din cellalt col al camerei - sunt neclare i
greu de distins.
Care sunt cauzele?
Miopia apare atunci cnd ochiul este n mod neobinuit mai lung, situaie n care razele de
lumin de la distan sunt focalizate n faa retinei. Este o condiie motenit care se descoper
de obicei n jurul vrstei de 8 - 12 ani. Pe parcursul adolescenei, cnd organismul se dezvolt
rapid, miopia avanseaz. Apoi, ntre 20 i 40 de ani modificrile devin nesemnificative.
Persoanele cu miopie mare au i un risc crescut de a suferi dezlipire de retin.
Cum se poate trata?
33

Persoanele care sufer de miopie i pot corecta vederea prin mai multe mijloace:

Ochelari de vedere

Lentile de contact

Chirurgie oftalmologic

Intervenie chirurgical cu laser

Keratotomie Radial

Ortokeratologie (Remodelare cornean)

Miopia Mecanismul miopiei

Hipermetropia
Persoanele cu hipermetropie vd neclar la toate distanele i trebuie s depun constant efort de
acomodare pentru a focaliza, fapt care duce la ncordare, dureri de cap i oboseal ocular.
Care sunt cauzele?

34

Hipermetropia apare atunci cnd ochiul este mai scurt dect n mod normal. Acest lucru face ca
razele de lumin s nu fie focalizate pe retin ci n spatele acesteia. Este o condiie de obicei
motenit.
Care sunt simptomele?
Hipermetropii, pentru c vd neclar la toate distanele trebuie s depun constant efort de
acomodare pentru a focaliza, fapt care duce la ncordare, dureri de cap i oboseal ocular. De
fapt, nou nscuii i copii sunt n mod obinuit uor hipermetropi; pe msur ce cresc, cresc i
ochii lor i se alungesc, astfel c aceast condiie se corecteaz de la sine, n general pn la
vrsta de 7 - 8 ani. Totui, unii tineri la care nu se corecteaz aceast hipermetropie, nu sunt
contieni de acest lucru, deoarece pot acomoda i focaliza corect (datorit flexibilitii
cristalinului) fr a avea nevoie de ochelari sau lentile de contact.
Cum se poate trata?
Persoanele care sufer de hipermetropie i pot corecta vederea cu ajutorul:

ochelarilor de vedere

lentilelor de contact

Hipermetropia Mecanismul hipermetropiei

Asigmatismul
35

Pentru persoanele cu astigmatism, toate obiectele, att apropiate ct i ndeprtate, sunt

deformate. Imaginile sunt nceoate datorit faptului c unele raze de lumin sunt focalizate, iar
altele nu. Vezi un exemplu de astigmatism:
Ce provoac astigmatismul?
Globul ocular i corneea n mod normal sunt rotunde ca o minge de fotbal. n caz de
astigmatism, corneea i globul ocular i modific forma i devin ca o minge de rugby.
Astigmatismul se poate i moteni i poate apare n combinaie cu miopia i hipermetropia.
Care sunt simptomele?
Pentru persoanele cu astigmatism, toate obiectele, att apropiate ct i ndeprtate, sunt
deformate. Imaginile sunt nceoate datorit faptului c unele raze de lumin sunt focalizate, iar
altele nu. Acest fenomen este similar cu distorsionarea produs de o bucat de sticl ondulat.
Cum putem corecta astigmatismul?
Astigmatismul poate fi corectat prin curbarea razei de lumin pe un singur plan. Persoanele cu
astigmatism i pot corecta vederea prin mai multe mijloace, incluznd:

Ochelari

Lentile de contact

Chirurgie laser

36

Presbiopia
Presbiopia este un fenomen natural asociat cu naintarea n vrst, caracterizat prin faptul c
lentila ochiului - cristalinul - n mod normal moale i flexibil, devine tare i mai puin elastic.
Acest lucru face ca aceast lentil s nu mai poat focaliza la fel de bine lumina care ptrunde n
ochi de la obiectele de aproape, cauznd astfel vederea n cea la distan de citire.
Presbiopia nu este o boal, este o parte normal i natural a procesului de mbtrnire, i are loc
la aproape toat lumea n jurul vrstei de 40 de ani.
Ce cauzeaz presbiopia?
La oamenii tineri, cristalinul este moale i flexibil i i modific imediat forma pentru focalizare
(prin procesul de acomodaie). Pe msur ce naintm n vrst, cristalinul i pierde
elasticitatea. Acest lucru face ca ochii notri s nu se mai poat adapta la fel de rapid la
schimbrile brute de focalizare, de la distan la obiectele apropiate. n final, ochii i pierd
abilitatea de a focaliza la distane diferite.
Care sunt simptomele?
Oamenii cu presbiopie cred adesea c au nceput s aiba hipermetropie; n timp ce ei pot citi
semne de pe strad i pot privi filme confortabil, nu pot citi tiprituri mici, ca de ex. cartea de
telefon, sau nu pot realiza munca de aproape, ca de ex. broderia. De fapt, n timp ce
hipermetropia este cauzat de un ochi deformat, un ochi mai mic, presbiopia este pur i simplu
rezultatul faptului c, cristalinul devine mai puin flexibil.
Cum putem corecta presbiopia?
Persoanele cu presbiopie au mai multe opiuni:

ochelarii progresivi

ochelarii bifocali

ochelarii de citit

lentilele de contact

37

Boli ale ochiului

Cataracta este o boal care atac ochiul i se manifest prin opacifierea cristalinului sau a
capsulei lui. Se clasific n mai multe categorii:

congenital - este consecina unui proces patologic intrauterin. Are diferite forme: zonal,
capsular anterioar, capsular posterioar i nuclear, dar nu progreseaz. Se poate trata
prin secionarea unei poriuni a irisului i a capsulei cristaliniene.

senil - apare n urma tulburrii nutriiei cristalinului la unele persoane trecute de vrsta
de 50 de ani, cel mai des din cauza diabetului zaharat. Se caracterizeaz prin schimbarea
treptat a culorii pupilei n alb-cenuiu, scderea progresiv a vederii i, uneori, prin
dublarea sau deformarea imaginii. Poate fi evitat prin extragerea cristalinului i
nlocuirea lui cu o lentil biconvex de 10 dioptrii sau prin folosireaochelarilor.

traumatic - reprezint o urmare a lezrii capsulei cristaliniene prin lovituri.

complicat - este consecina unor boli intraoculare (iridociclit, glaucom .a.).

radiativ - este rezultatul expunerii la radia ii ionizante ( neutroni, raze Roentgen).

Cristalinul reprezinta o lentila transparenta. Insa se poate intampla ca acesta sa devina opac.
Afectiunea care provoaca opacifierea cristalinului se numeste cataracta.
Modificarea transparentei cristalinului impiedica patrunderea razelor de lumina in interiorul
ochiului si vederea omului se inrautateste. Cataracta poate afecta cristalinul in intregime sau
doar o parte din acesta.

Glaucomul este o boala de ochi ce produce atrofierea nervului optic si ingustarea

campului vizual.Campul vizualtensiunii intraoculare si scaderea acuitatii vizuale.
Glaucomul este deseori asociat cu o crestere a presiunii intraoculare dar poate exista si atunci
cand presiunea este normala. Si invers putem avea o presiune intraoculara mare fara insa a avea
glaucom.
38

O serie de factori duc la cresterea riscului de glaucom:

- istoricul familiei (cazuri de glaucom in familie)
- imbatranirea
- diabetul si bolile vasculare
- miopia severa.
Presiunea intraoculara - forma rotunda a ochiului este mentinuta de o presiune usoara a
lichidelor secretate in interiorul ochiului - este ceea ce numim presiune intraoculara. Daca
eliminarea acestor lichide este limitata, presiunea va creste putand dauna nervului optic care
transmite imaginile de la ochi la creier. este suprafata perceputa de ochi atunci cand fixam
privirea drept inainte. Aceasta boala a ochiului se caracterizeaza prin cresterea presiunii
intraoculare.

Analizatorul auditiv
o Segmentele analizatorului auditiv
Segmentul periferic
Segmentul periferic este urechea, care conine aparatele receptoare a 2 simuri: simul
auzului (analizatorul acustic) i simul poziiei spaiale i a echilibrului corpului (analizatorul
vestibular).

Urechea este formata din 3 zone :

1. urechea extern
Este format din pavilionul urechii i conductul auditiv extern.Are rolul de a capta i conduce
undele sonore spre urechea medie.
39

2. urechea medie
Este o camera cu aer, format din casa timpanului (cavitatea timpanului (cu osioarele
urechii)), cavitile mastoide i tuba auditiv.
ntre urechea extern i cea medie se afla timpanul. Timpanul este o membran circular
fibroas, elastic, subire i rezistent, bombat spre casa timpanului. ntre casa timpanului i
urechea intern se afla 2 orificii numite ferestre:fereastra oval i fereastra rotund.
Fereastra oval sau vestibular este nchis de o membrana i reprezint locul de comunicare a
casei timpanului cu rampa vestibular. Fereastra rotund sau cohlear este acoperit de o
membran i reprezint locul de comunicare al casei timpanului cu rampa timpanica.
ntre timpan i fereastra oval se inira un lan de 3 osioare articulate ntre ele,
denumite: ciocan, nicovala iscaria. Ciocanul se sprijin pe membrana timpanic, nicovala pe
ciocan iar scria pe nicoval. Micarea unuia dintre osioare determin miscarea celorlalte
dou.
Exist muschi afereni lanului de osioare, care prin contracie i relaxare au roluri importante
n reglarea intensitii undei sonore. Contracia muschiului ciocanului amplific intensitatea
undei sonore iar contracia muschiului scriei diminu intensitatea ei, avnd rol protector n
cazul sunetelor puternice (mai mari de 140 dB). Osioarele au rolul de a transmite lichidului
din urechea intern vibraiile timpanului, imprimate de undele sonore culese de urechea
extern.
Cavitile mastoide sunt situate n poriunea mastoidian a temporalului.
Tubul auditiv sau trompa lui Eustachio face legtura ntre casa timpanului i nasofaringe, fiind
acoperit de mucoasa faringian. Are rolul de a evacua secreiile din casa timpanului n faringe
i de a menine echilibrul de presiune ntre aerul din conductul auditiv extern i cel din urechea
medie, fapt deosebit de important n obinerea unei vibraii perfecte a timpanului.
3. urechea intern
Este format din niste ncperi ce alctuiesc labirintul osos. n interiorul acestuia se
afl labirintul membranos. ntre labirintul osos i membranos se afl perilimfa (conine mult
Na), iar n interiorul celui membranos, endolimfa(conine mult K). Labirintul osos este format
din vestibul osos, canale semicirculare osoase i melc osos (cohlee osoasa).

40

Melcul osos are o forma conic, cu un ax osos central, numit columela, in jurul caruia melcul
osos realizeaz dou ture i jumtate. Pe columel se prind lama spiral osoas, (mai larg la
baz i mai ngust la vrf), ce se ntinde lateral pn la jumtatea cohleei. De aici
pleac membrana bazilar a labirintului membranos, care se sprijin pe peretele extern al
melcului.
Lumenul melcului osos este mprit n: rampa (scala) vestibulara (situat deasupra membranei
vestibulare Reissner), rampa (scala) cohlear sau timpanic (sub membrana bazilar) i canalul
cohlear (scala medie) saumelcul membranos (ntre membrana bazilar, vestibular i peretele
extern al melcului osos). Rampele vestibular i cohlear conin perilimfa i comunic ntre ele
la vrful melcului printr-un orificiu numit helicotrema (aici lama osoas lipsete).
Labirintul membranos are o conformaie asemntoare cu cea a labirintului osos: vestibul,
canale semicirculare i melc.
Melcul membranos (canalul cohlear) are form de triunghi pe seciune. Receptorii acustici se
gsesc la nivelul organului Corti care se ntinde pe toat lungimea canalului cohlear. Organul
lui Corti se afl pe membrana bazilara, fiind acoperit de membrana tectoria(Corti).
Membrana tectoria printr-o extremitate ader de lama spirala osoas, iar cu cealalt plutete
liber in endolimf. n centrul organului Corti se afl un spaiu triunghiular numit tunel Corti.
Tunelul are baza pe membrana bazilar iar laturile reprezentate de celule de susinere.
Deasupra lor se afl celulele auditive. Acestea sunt aranjate ntr-un strat intern i unul extern,
primul coninnd un singur rnd de celule, al doilea, 3-4 rnduri.
La baza celulelor auditive se afla terminaiile dendritice ale neuronilor din ganglionul spiral
Corti care este situat ntr-un canal spiral n columela. La polul apical al celulelor auditive se
gsesc cilii auditivi (stereocili), care ptrund nmembrana reticulat secretat de celulele de
susinere. Peste cilii auditivi se afla membrana tectoria.
B.

Segmentele intermediar i central

Calea acustic are protoneuronul situat in ganglionul spiral Corti. Axonii acestuia
formeaza nervul cohlear, care se alatur nervului vestibular, formnd nervul vestibulo-cohlear
VIII. Ramura cohlear a nervului VIII se ndreapt spre cei doi nuclei cohleari (ventral i
dorsal) din punte. La acest nivel se afl al doilea neuron al cii acustice.

41

n nucleul cohlear ventral fac sinaps aferenele pentru sunetele grave provenite de la celulele
senzoriale auditive interne.
n nucleul cohlear dorsal fac sinaps aferenele pentru sunetele acute provenite de la celulele
senzoriale auditive externe.
Din nucleii cohleari pontini pleac fibre la nucleii olivari superiori i la nucleii fastigiali din
vermisul cerebelos. Fibrele care pleac din oliva superioar, formeaz lemniscul lateral n
mezencefal i fac sinaps cu al treilea neuron n coliculii inferiori (de unde pleac fibre spre
nucleii nervilor 3, 4, 6 pentru muschii extrinseci ai globului oculari - reflex oculogir, precum i
fasciculul tectospinal ce determin ntoarcerea capului n direcia excitantului auditiv). Al
patrulea neuron se afla n corpii geniculai mediali din metatalamus. De aici pornesc fibre spre
scoara cerebral la ariile auditive primare din girusul temporal superior sau la ariile de
asociaie din cortex parietal.

Analizatorul vestibular
Anatomia aparatului vestibular

42

Analizatorul vestibular particip la meninerea i controlul echilibrului static i dinamic al

corpului.

Structura urechii interne: Se pot observa canalele semicirculare, vestibulul i cohleea

urechii interne.
Segmentul periferic este urechea intern, format din nite ncperi ce alctuiesc labirintul osos.
n interiorul acestuia se afl labirintul membranos. ntre labirintele osos i membranos se
afla perilimfa (conine mult Na), iar in interiorul celui membranos, endolimfa (contine mult K).
Labirintul osos este format din vestibul osos, canale semicirculare osoase i melc osos (cohlee
osoas). Vestibulul osos vine n raport cu ferestrele oval i rotund, melcul osos i canalele
semicirculare osoase (anterior, posterior i lateral).
Canalele semicirculare osoase(n numr de 3) se afl n planuri perpendiculare unul pe cellalt.
Fiecare canal se deschide la o extremitate a sa printr-o dilataie numit ampul.
Labirintul membranos are o conformaie asemntoare cu cea a labirintului osos: vestibul,
canale semicirculare i melc.
Canalele semicirculare membranoase sunt perpendiculare unul pe altul i au 3 extremiti
dilatate numiteampule. n ampule se afla endolimfa (are micare n direcie opus micrii
corpului) i crestele ampulare care sunt formate din celule de susinere, cupul (o mas
gelatinoas situat la polul apical al celulelor senzoriale) i celule senzoriale vestibulare.
La polul apical celulele senzoriale au cili, iar la polul bazal, terminaii dendritice ale neuronilor
din ganglionul Scarpa. n partea superioar a crestei ampulare se afl o formaiune flexibil,
gelatinoas, numita cupul, lipsit de otolii, n care proemin cilii celulelor senzoriale.
Stimularea celulelor senzoriale din macule i crestele ampulare este determinat de deplasarile
endolimfei, consecutive micrilor capului.

43

Structura i funcionarea unei macule: a) Poziionarea utriculei i saculei n vestibulul

membranos
b) Cilii celulelor senzoriale ale unei macule se proiecteaz pe membrana otolitic
gelatinoas. Fibre ale nervilor vestibulari nconjoar baza celulelor senzoriale. c) Cnd
micarea membranei otolitice (n direcia artat de sgeat) ndoaie cilii celulelor
receptoare n direcia kinocilului, apre depolarizarea i un potenial de aciune. Cnd cilii
sunt ndoii n direcia opus, acetia devin hiperpolarizai, iar fibrele nervoase nu mai
rspund. d)Efectul atraciei gravitaionale asupra unei macule din utricul atunci cnd
capul este n sus, capul este poziie orizontal, capul este n jos.
Vestibulul membranos conine 2 caviti membranoase: utricula i sacula. In utricul se deschid
cele 3 canale semicirculare membranoase. Din partea inferioar a saculei pleac canalul Hensen,
care face legtura cu canalul cohlear situat n interiorul melcului osos. n utricul i sacul se
gasete endolimfa (are micarea n sens opus micarii corpului sau capului) i cte o macul
(orizontal n utricul i vertical n sacul) format din celule de susinere, membrana bazal i
celule senzoriale vestibulare (receptori de ntindere) cu cili (kinocil i stereocili). La polul bazal
al celulelor senzoriale se afl dendritele neuronilor din ganglionul vestibular Scarpa. Cilii sunt
nglobai ntr-o membran otolitic gelatinoas, n care se afl nite granule numite otolii.
Impulsurile nervoase labirintice, emise numai n momentul iniierii i opriri micrii, produc
deviaia ochilor i membrelor spre partea opus.

44

Localizarea i structura crestei ampulare: a) Localizarea canalelor semicirculare n cadrul

oaselor temporale ale craniului. b) Imagine a celor 3 canale semicirculare dintr-o ureche.
Se poate observa poziia organelor senzitive din ampul. c) Anatomia unei creste
ampulare. d) Micarea endolimfei n timpul unei rotaii accelerate a capului are efecte
directe asupra cupulei stimulnd cilii celullelor senzoriale. Direcia de micare a
endolimfei este ntodeauna contrar micarii corpului din cauza eneriei endolimfei
Calea vestibular are protoneuronul n ganglionul vestibular Scarpa. Axonii acestuia formeaz
nervul vestibular, ram al nervului VIII. Majoritatea ramurilor vestibulare ale nervului VIII se
ndreapt spre cei 4 nuclei vestibulari din bulb, restul ajungnd direct la lobul floculonodular din
cerebel. n bulb se afl deutoneuronul cii vestibulare. De la nucleii vestibulari pleac mai multe
fascicule :
1) vestibulospinal - spre maduv (motoneuronii gama). Controleaz tonusul muscular;
2) vestibulocerebelos - spre arhicerebel. Controleaz echilibrul static i dinamic;
3) vestibulonuclear - spre nucleii nervilor III, IV, VI. Controleaz micrile globilor oculari
cu punct de plecare labirintic;
4) spre substana reticulat din bulb;
5) vestibulotalamic - spre talamus, unde se afl probabil al treilea neuron al cii vestibulare.
De aici prin fibrele talamocorticale se proiecteaz pe scoara lobului temporal (girul temporal
superior, partea posterioar) lng sanul

45

Analizatorul motor(kinestezik)
Analizatorul kinestezic (motor) are rol important n reglarea tonusului muscular, n funcia locomotorie i
percepia forei.
Pentru o bun desfurare a organismului uman este necesar o permanent informare a SNC (sistem nervos
central) asupra poziiei corpului, a diferitelor segmente ale corpului i a gradului de contracie a muchilor,
informaiile fiind furnizate de receptorii aparatului vestibular, receptori vizuali i cutanai dar i de receptorii
specifici care se afla n aparatul locomotor (proprioceptori).
Receptorii analizatorului
Receptorii analizatorului kinestezic sunt situai n:

muchi (striai)

tendoane

periost (membran osteogen)

articulaii

ligamente

Receptorii care se gsesc n periost i articulaii sunt numii corpusculii Vater-Pacini (identici cu cei
din piele) care au o sensibilitate la micri i modificri de presiune, fiind reprezentai de organele
tendinoase Golgi i Fusurile neuromusculare Kuhne.
Corpusculii neurotendinoi Golgi

se situeaz la jonciunea muchi-tendon

const ntr-o reea de terminaii nervoase butonate

n ei se gsesc 1-3 fibre nervoase, fiind stimulate de ntinderea puternic a tendonului

Corpusculii Golgi au rolul de a monitoriza continuu tensiunea produs n tendoane, ajutnd la

prevenirea contraciei musculare excesive sau a alungiri exagerate a muchiului.
Rolul analizatorului kinestezic

n desfurarea normal a activitii motorii

n analiza fin a micrilor

46

n coordonarea micrilor

Analizatorul Gustativ
Analizatorul Gustativ
A
. Anatomia analizatorului gustativ

Analizatorul gustativ este chimic de contact deoarece receptorii sunt chemoreceptori. Poate fi
mprit n 3 segmente: periferic, intermediar i central.
1 Segmentul periferic
Segmentul periferic este reprezentat de receptorii gustativi (mugurii gustativi) de la nivelul
papilelor gustative situate pe mucoasa lingual, pereii obrajilor, valul palatin, peretele
faringian posterior. Majoritatea papilelor aparin mucoasei linguale. Limba este un organ
musculo-membranos mobil, aezat pe podeaua cavitii bucale, fiind acoperit de o mucoas
groas. Mucoasa limbii este sediul receptorilor gustativi i declanatorul reflexului secretor
al glandelor salivare anexe ale cavitii bucale. Are trei pri: vrful, corpul (orizontal) i
rdcina (vertical). La unirea celor dou treimi anterioare cu treimea posterioar se gsete
un an, numit V-ul lingual (sanul terminal), deschis anterior, al crui vrf conine o mic
depresiune-foramen caecum. Pe mucoasa limbii se afl mici proeminene numite papile:
filiforme, foliate, fungiforme i circumvalate (caliciforme). Papilele circumvalate, n numr
de 9-11, formeaz V-ul lingual, cele foliate sunt situate pe marginile limbii i n zona
posterioar iar cele filiforme i fungiforme sunt plasate difuz pe faa dorsal a limbii. Cu
excepia papilelor filiforme care au rol mecanic, restul au rol gustativ. La baza papilelor
circumvalate i foliate se afl glande, a cror secreie va dilua i dizolva substana
excitant.

47

Mugurele gustativ are forma oval i este aezat cu vrful n anul circular din jurul
papilelor. Este format din celule epiteliale senzoriale, bazale i din celule de susinere.

Celulele senzoriale sunt n numr de 4-20 i au la polul apical cili gustativi care intr n
porul gustativ al mugurelui. n jurul polului bazal al celulelor senzoriale se afl terminaii
nervoase (dendrite) ale nervilor VII, IX i X.
Celulele de susinere sunt mai late, au form semilunar.
Celulele bazale prin diviziune formeaz celulele senzoriale.
2 Segmentul intermediar (de conducere)
Nervul VII preia informaiile gustative de la corpul limbii (dou treimi anterioare ale
limbii), nervul IX de la rdcina limbii (treimea posterioar a limbii) iar nervul X de la
zona situat ntre rdcina limbii i epiglot, i de la restul mugurilor gustativi.
Protoneuronii nervilor gustativi se afl n ganglionii nervoi de pe traseul nervilor facial,
48

glosofaringian i vag. Dendritele lor fac sinaps cu baza celulelor senzoriale, iar axonii fac
sinaps cu deutoneuronul cii. Deutoneuronul cii gustative se afl n nucleul tractului
solitar din bulbul rahidian. Axonii deutoneuronilor ajung n talamus, unde fac sinaps cu al
treilea neuron al cii.
3 Segmentul central
Se afl n aria gustativ 43 din partea inferioar a girului postcentral, n zona de proiecie a
feei.
Din nucleul tractului solitar, multe impulsuri ajung direct la nucleii salivatori superiori
(puntea lui Varolio) i inferiori(bulb). Din bulb, pe calea nervului glosofaringian pleac
impulsuri care stimuleaz secreia glandei parotide. Din puntea lui Varolio, pe calea
nervului facial pleac impulsuri care stimuleaz secreia glandelor submaxilar i
submandibular.

B
Fiziologia analizatorului gustativ
.
Orice substan dizolvat n ap sau saliv, care excit receptorii gustativi se numete
substan sapid. Substanele care nu excit receptorii gustativi se numesc insipide.
Aplicarea unui stimul gustativ pe microvilul celulelor senzoriale este urmat de modificarea
permeabilitii membranare pentru ioni. Aceasta determin formarea unui potenial de
receptor, a crui valoare este direct proporional cu logaritmul concentraiei substanei
gustative excitatoare.
Senzaia gustativ depinde de diferii factori:
1) concentraia substanei solvite - receptorul are un prag minim de excitaie (mai ridicat
pentru substanele dulci i mai sczut pentru cele amare. Apare astfel un mecanism de
protecie fa de alcaloizii (substane amare) care au un potenial toxic pentru om.
2) zona limbii - sensibilitatea scade de la vrf spre baza limbii
49

3) lumina - sensibilitatea i frecvena de apariie a impulsurilor la nivelul limbii scad la

ntuneric, fiind probabil o adaptare la condiiile de mediu (consumul de alimente se face cel
mai frecvent n timpul zilei i necesit o sensibilitate mare pentru a diferenia alimentele
propice consumului de cele impropii).
4) senzaia de foame - scade pragul pentru dulce i srat i-l crete pentru amar
5) temperatura substanei gustative - optim la 30 - 40 grade Celsius
6) numrul de muguri gustativi excitai - intensitatea senzaiei crete direct proporional cu
numrul mugurilor stimulai.
7) starea mucoasei linguale - o mucoas uscat sau acoperit de depozite, scade intensitatea
senzaiei gustative.
Omul percepe 4 gusturi fundamentale: acru, amar dulce i srat. Gustul dulce se percepe n
special n zona anterioar a limbii, acrul i srat n zonele laterale ale limbii, iar gustul amar la
nivelul papilelor circumvalate de pe zona posterioar a limbii. Gustul alimentelor rezult din
combinarea gusturilor fundamentale cu informaii tactile, termice, dureroase i olfactive.

3.Sistemul endocrine
Sistemul endocrine
Sistemul endocrin reprezint totalitatea glandelor endocrine ale corpului animalelor.
Glandele endocrine secret hormoni n interiorul corpului, pentru a coordona
activitatea organismului.

Glande endocrine
Glandele endocrine sunt unitati functionale formate din mai multe celule care pot secreta
hormoni, localizate in diferite regiuni ale corpului alcatuind sistemul endocrin. Fiecare glanda
are o functie specifica care contribuie la mentinerea echilibrului mediului intern si a
supravietuirii organismului uman.
Desi exista si tesut endocrin difuz (ex. : epiteliul gastrointestinal) sunt cateva glande endocrine
majore sau centri de control ai sistemului endocrin : hipofiza, hipotalamusul, suprarenalele,
tiroida, paratiroidele, pancreasul endocrin, testiculele, ovarele si epifiza.
Glanda hipofiza este denumita si "glanda sefa" datorita rolului important pe care il au unii
din hormonii secretati de ea in controlul secretiei celorlalte glande ca si a legaturii directe pe
care o are cu centrul de control al sistemului nervos - hipotalamusul (prin sistemul sanguin
port hipotalamo - hipofozar). Hipofiza este situata intr-o depresiune a osului sfenoid (os
component al craniului) numita a turceasca si este alcatuita din 3 parti : o parte anterioara
care secreta sase hormoni peptidici (hormonul de crestere - STH cu rol important in
dezvoltarea oaselor si a cartilagiilor, patru hormoni cu rol in controlul activitatii glandelor
suprarenale - ACTH, tiroida - TRH, ovare si testicule - FSH si LH si prolactina cu rol in
dezvoltarea sanilor si lactatie), o parte intermediara care secreta hormonul melanostimulant
(melatonina este un pigment aflat in celulele pielii si care determina aspectul bronzat al
acesteia) si o parte posterioara care este responsabila de eliberarea in circulatie a hormonilor :
vasopresina sau hormonul diuretic deoarece are rol in absorbtia apei de la nivelul rinichilor,
absenta lui duce aparitia diabetului insipid, boala in care pacientul are o urina foarte diluata si
in cantitate mare si oxitocina - hormon care stimuleaza celulele musculare ale uterului gravid
si contribuie la expulzia fatului si care de asemenea determina prin actiunile lui si ejectia
laptelui.
50

Hipotalamusul, componenta a sistemului nervos central este considerat si glanda endocrina

deoarece secreta hormoni care asigura controlul nervos al hormonilor secretati de hipofiza si
implicit si al celor al altor glande endocrine.
Tiroida, glanda situata in regiunea gatului intre trahee si laringe produce si secreta trei
hormoni tiroxina (T4) si triiodotironina (T3) - importanti pentru cresterea si dezvoltarea
normala si armonioasa a organismului, cu efecte pe metabolismul glucidelor, proteinelor si
lipidelor cu producere de energie, calcitonina fiind cel de-al teilea hormon tiroidian, rolul
principal fiind prevenirea cresterilor de calciu seric peste limita normala.
Paratiroidele in numar de patru, situate la polii lobilor tiroidieni secreta parathormonul hormonul metabolismului fosfo-calcic (rol in dezvoltarea osului, dar mai ales in contractia
tuturor muschilor - extirparea paratiroidelor este incompatibila cu supravietuirea).
Glandele suprarenale, aflate la polul superior al rinichilor produc si elibereaza in circulatia
sanguina numitii hormoni mineralocorticoizi - aldosteronul care retine sodiul in organism,
glucocorticoizi - cortizolul, important pentru metabolizarea glucidelor, proteinelor si
grasimilor, in crestere si dezvoltare, in apararea impotriva infectiilor, mici cantitati de hormoni
sexuali androgeni.
Pancreasul endocrin are rol in reglarea valorilor glucozei sanguine prin hormonii sai insulina
(anomaliile in secretie sau in raspunsul celulelor tinta la actiunile ei duc la diabet zaharat) si
glucagonul.
Testiculele secreta hormoni androgeni - testosteronul care determina dezvoltarea si
mentinerea caracterelor secundare masculine (pilozitate, aspect fizic, voce etc.), promoveaza
cresterea, participa la formarea spermei, determina caracterul agresiv si cresterea libidoului.
Ovarele produc hormoni steroizi - importanti in dezvoltarea caracterelor sexuale secundare
feminine, in dezvoltarea si mentinerea functiei reproductive a femeii, estrogenii care
actioneaza pe musculatura uterina, cresc libidoul, scad nivelul colesterolului ceea ce duce la
protectie impotriva ateromatozei vasculare si progesteronii cu rol in dezvoltarea tesutului
mamar, a modificarilor endometrului in timpul ciclului menstrual.
Epifiza secreta melatonina importanta in mecanismul somn - veghe.
Dupa cum se poate observa subiectul este exterm de vast, dereglarile chiar minime ale
oricareia dintre aceste glande influentand intregul organism datorita numeroaselor interrelatii
existente astfel incat duc la o simptomatologie extrem de diversa. Un diagnostic cert in cazul
unei eventuale afectiuni endocrine se poate face numai prin colaborarea medic de familie medic endocrinolog.

51

Efectele hormonilor tirodieni

Hormonii tiroidieni influenteaza metabolismul si au efecte specifice pe sisteme si organe.
Hormonii tiroidieni cresc metabolismul bazal, consumul de energie si intensifica oxidarile celulare. De
asemenea intervin in procesele de crestere si diferentiere celulara.
Oxidarile metabolice sunt crescute in toate celulele, cu exceptia celulelor din uter, creier si testicule.
Triiodotironina actioneaza mai rapid si mai puternic decat tiroxina. Efectele maximale tiroxinei apar la 2 - 3
saptamani de la administrare.
Efectele hormonilor tiroidieni asupra metabolismelor intermediare:
metabolismul proteic - stimuleaza sinteza de proteine si stimuleaza si catabolismul proteic, care in lipsa
unui aport alimentar suficient poate predomina asupra efectelor anabolice
metabolismul lipidic - stimuleaza sinteza de lipide in ficat, stimuleaza lipoliza, scade concentratia
plasmatica a trigliceridelor, colesterolului si fosfolipidelor
metabolismul glucidic - stimuleaza absorbtia intestinala a glucozei, gluconeogeneza, glicoliza
Efectele hormonilor tiroidieni pe diverse organe si sisteme:
muschi scheletici - crestere a tonusului, fortei de contractie
aparatul cardiovascular - cresterea fortei si frecventei contractiilor cardiace, vasodilatatie
respiratie - cresterea frecventei miscarilor respiratorii si amplitudinii acestora
sistemul nervos central - stimuleaza diferentierea neuronilor, dezvoltarea normala a sinapselor, procesul de
mielinizare si influenteaza activitatea psihica.
52

Scaderea functiei tiroidei

Scaderea functiei tiroidei determina consecinte variabile in functie de varsta. La copilul mic se produce
incetinirea dezvoltarii psihice si somatice, care poate duce la cretinism. La adult forma tipica se numeste
mixedem, caracterizata prin scaderea atentiei, memoriei si capacitatii de invatare. Pielea este uscata,
ingrosata, persoanele au senzatie de frig si prezinta caderea parului. Metabolismul bazal este scazut la fel ca
si procesele energetice.

INSULINA
Insulina isi datoreaza numele originii sale anatomice, insulare. Ea este un polipeptid, format din 51
de aminoacizi, dispusi in doua lanturi peptidice, unite prin doua punti disulfidice. Lantul peptidic A contine
21 de aminoacizi, din care doua molecule de cisteina reunite intre ele printr-o punte SS. Lantul peptidic
B este constituit din 30 de aminoacizi, cu cate o molecula de cisteina in pozitiile 7 si 19.
Cele doua lanturi sunt legate prin puntile disulfidice de la nivelul lui A7B7 si A20B19. Ruptura acestor
punti duce la disparitia actiunilor metabolice ale insulinei. Greutatea sa moleculara de ansamblu este de
aproape 6.000, mai exact 5 734. In solutii, insulina formeaza cu ionii metalici agregate moleculare cu
greutate moleculara mai mare (12 000 sau chiar 36 000) si cu resorbtie mai lenta.
Actiunile insulinei se adreseaza in primul rand metabolismului glucidic. La cateva minute dupa
administrarea intravenoasa a acesteia se produce o scadere brutala a concentratiei glucozei din sange (Fig.
1). Efectele hipoglicemiante ale insulinei se datoresc cresterii consumului de glucoza la nivel celular, pe de o
parte, si intensificarii procesului de transformare si depozitare in tesuturi sub forma polimerizata de
glicogen, pe de alta parte. Tesutul muscular si ficatul, ca principale organe de depozit, contin in primul caz
200300 g de glicogen, iar in cel de al doilea intre 100 si 150 g.
Fig. nr. 1. Influenta insulinumiei plasmatice asupra productiei si utilizarii de glucoza. Cand insulina creste
intre 20 si 60 U/ml, productia de glucoza scade, in timp ce utilizarea periferica creste.
Captarea si utilizarea glucozei de catre muschiul izolat cresc in prezenta insulinei. Mai dificil de pus in
evidenta este actiunea directa a acesteia la nivelul ficatului. La animalul pancreatectomizat, rezervele
hepatice de glicogen scad chiar in conditiile hiperglicemiei. Adaosul de insulina restabileste continutul in
glicogen al ficatului, reducand debitul hepatic al glucozei (ficatul elibereaza mai putina glucoza decat
primeste).
53

Intensificarea glicogenopexiei musculare si hepatice, dublata de catabolismul crescut al glucozei la nivelul

celorlalte tesuturi, contribuie la realizarea hipoglicemiei insulinice.
In prezenta insulinei, aproximativ o treime din glucidele alimentare sunt convertite in lipide (acizi grasi si
glicerol) prin intermediul placii turnante a metabolismului intermediar reprezentate de acetil-coenzima A.
Cupele de ficat provenind de la sobolanii diabetici nu incorporeaza acetatul in lantul acizilor grasi. Adaosul
de insulina stimuleaza sinteza acestora in vitro, crescand catul respirator ca urmare a utilizarii glucozei la
sinteza de lipide.
Activand atat procesele de stocare a glucozei sub forma de glicogen, cat si de sinteza a lipidelor si
proteinelor pe seama glucidelor alimentare, insulina detine, alaturi de alti hormoni anabolizanti un important
rol fiziologic in cresterea rezervelor energetice potentiale, pe care organismul le va putea utiliza in functie de
necesitati, in scop plastic, energetic sau functional.

GLUCAGONUL
Glucagonul este cel de al doilea hormon pancreatic ce participa la reglarea echilibrului glicemic in
sens hiperglicemiant. Inca de la primele incercari de utilizare a extractelor pancrcatice in scop terapeutic, s-a
remarcat ca efectele hipoglicemiante nu apareau imediat, ci erau precedate de o scurta faza hiperglicemica.
Ipoteza existentei unui posibil alt factor pancreatic decat insulina a fost confirmata de Burger, care a izolat in
1930 glucagonul, prevazut cu actiuni hiperglicemiante si glicogenolitice. Ulterior, Staub (1950) i-a stabilit
greutatea moleculara, de 3485 de daltoni, si structura chimica, precizand ca este vorba de un polipeptid
format din 29 de aminoacizi. in ceea ce priveste originea glucagonului, numeroase fapte experimentale au
dus la concluzia ca el este secretat de celulele alfa ale insulelor Langerhans, dintr-un precursor
(preproglucagon), care contine glicentin, in afara de glucagon, cu rol necunoscut inca. Astfel, extractul de
pancreas prelevat de la animale tratate in prealabil cu aloxan (in vederea distrugerii celulelor beta) prezinta
numai efecte hiperglicemiante. Administrarea clorurii de cobalt, din contra, distruge selectiv celulele alfa,
lasand intacta secretia beta-insulara. La randul lor, tehnicile imunofluorescente au precizat sediul secretiei de
glucagon la nivelul celulelor alfa, cu localizare predominanta In coada pancreasului, in sfarsit, metoda
radioimunologica a permis sa se deceleze glucagonul in venele pancreatice, alaturi de insulina. Concentratia
sa sanguina este in general mai mica decat a insulinei. Valorile plasmatice bazale variaza intre 75 si 80
pg/ml.
54

Actiuni fizio-farmacologice. Spre deosebire de insulina, glucagonul poseda doua principale actiuni
metabolice opuse acesteia. El actioneaza in sens glicogenolitic si gluconeogenetic, producand efecte
hiperglicemiante. Actiunea glicogenolitica apare evidenta la 0,01 g pe ficatul izolat de caine. La omul
adult, administrarea intramusculara a l mg de glucagon provoaca o hiperglicemie marcata in urmatoarele 30
de minute, care persista 2-3 ore. Efectul hiperglicemiant este de 30-50 de ori mai puternic decat al
adrenalinei si se datoreste intensificarii glicogenolizei hepatice. In favoarea naturii exclusiv hepatice a
hiperglicemiei rezultate pledeaza faptul ca glucagonul este fara efect atat la animalul in prealabil
hepatectomizat, cat si la diabetici, cu rezerve de glicogen modeste sau nule la nivelul ficatului. De altfel,
actiunea maxima a glucagonului este obtinuta in cazul injectarii sale in vena porta. In vitro, glucagonul
activeaza glicogenoliza numai in cupe de tesut hepatic, nemodificand continutul in glicogen al musculaturii
striate (hormon al eliberarii de energie).
Dupa cum se stie, glicogenoliza consta din transformarea glicogenului in glucozo-l-fosfat, cu participarea
obligatorie a fosforilazei. In celula hepatica, aceasta se gaseste sub forma inactiva, de fosforilaza B. In
prezenta glucagonului, este activata de adenilat ciclaza membranara formatoare de cAMP, ca principal factor
de activare a protein kinazei si transformare a fosforilazei-B, inactiva, in fosforilaza-A, activa. In felul
acesta, actiunea glicogenolitica a glucagonului apare mediata la nivelul celular de sistemul adenilat ciclazacAMP, dupa cum urmeaza

Originea glandelor endocrine

Ectodermul = stratul exterior al embrionului apare primul i se formeaz din foia germinal extern.
El se difereniaz i formeaz sistemul nervos, smalul dentar i epidermul = stratul superficial al
tegumentului.
Endodermul = stratul intern al embrionului se formeaz din foia germinal intern n stadiul embrionar
de gastrul din celule care migreaz spre interior. El se difereniaz i formeaz epiteliul mucoasei pentru
multe sisteme:
-

tractul digestiv:
o ntregul tub digestiv excepie: gura, faringele i partea terminal a rectului, care provin din
ectoderm;
o toate glandele care se deschid n tubul digestiv, inclusiv ficatul i pancreasul;
- tractul respirator: trahee, bronhii i alveolele pulmonare;
- glandele endocrine: foliculii glandei tiroide i ai timusului;
- aparatul auditiv: tuba i cavitatea timpanului;
- aparatul urinar: vezica urinar i o parte a uretrei.
Organele care provin din endoderm ncep s se diferenieze deja de la 5 sptmni de via embrionar.

55

Mezodermul = este stratul mijlociu al embrionului se formeaz tot n timpul stadiului embrionar de
gastrul n timpul migrrii celulelor spre interior pentru a forma endodermul, unele celule produc o foi
suplimentar, care face legtura ntre endoderm i ectoderm. Unele celule din esutul mezodermal i
pstreaz capacitatea de a se diferenia n diferite direcii unele celule din mduva osoas pot deveni celule
hepatice. Organe care deriv din mezoderm sunt:
-

oasele;
muchii;
esutul conjunctiv al intestinului;
stratul mijlociu al pielii;
aparatul urinar, inclusiv rinichii;
aparatul reproductor;
cea mai mare parte a aparatului circulator, inclusiv inima i vasele sanguine mari;
cartilajele;
peritoneul;
splina.

Clasificarea hormonilor
Hormonul (grec. , - horman, hormanus - a pune n micare, a trezi) este o substan
biochimic care transmite informaii de la un organ sau esut la altul, fiind secretat de glandele
endocrine sau de alte esuturi, care stimuleaz i coordoneaz activitatea anumitor organe sau a
ntregului organism.
Spre deosebire de sistemul nervos unde informaiile de la centru (creier sau mduva spinrii) impusurile
nervoase se propag prin prelungirile axonice sau dentritice cu o vitez mare ce dureaz fraciuni de
secund, informaiunile transmise
pe cale hormonal
sunt
mai lente,
unele ca generate
de exemplu
n cazul
Particularitatile
hormonilor
Hormoni
proteici-Sunt
de celulele
Hormoni steroliciSunt generate
adrenalinei
care dureaz
secunde,depecelulele
cnd n cazul celorlali hormoni dureaz zile, pn ce informaiile
endocrine care contin un numar mare de
endocrine
bogatesau
in organite
cum ar caruia actioneaza hormonul poate
ajung
la organul
esutul
celulare
int. asupra
Organul
organite celularecum ar fi reticulul
fi reticulul endoplasmatic neted si
fi localizat la o distanta mare endoplasmatic
de glanda endocrina.
granular si aparatul Golgi.Ei
mitocondrii.Ei strabat cuHormonii:Starling
usurinta
si
Bayliss-1902
interactioneaza
receptori biochimici din
Hormonii actioneaza doar asupra
celulelorcuvii.
membrannele celulare si patrund in
membranele
celulare,
nucleu,unde
Hormonii sunt substante biologic active si au ne fiind capabili sa
citoplasma celulei si de
membranele
plasmatice ale celulelorefecte destul de mari chiar sistrabata
in cantitati
destul de
interactioneaza cu materialul
mici tinta. In urma acestor interactiuni rezulta
genetic,stimulind biosinteza proteinelor si
chimici de ordinal II,care provoaca
Actiunea hormonilor este mesageri
strict specifica:unii
ezimelor.
modificari metabolice si functionale
hormone actioneaza doar asupra celulelor tinta.
celulare(insulin,partathormonul)
56

Endocrina bazala

Endocrina ocazionala

Secretia de hormoni

Factori stimulatori ai glandelor endocrine

Factori stimulatori ai glandelor endocrine

Reglarea
nervoasa
Actiunea
mecanica si chimicaReglarea
hormonala-

Sarcina
Continutul hidrosalin
din singe

Actioneaza
asupraactivitatea glandelor
Stimuleaza activitatea
Stimuleaza
stratuluigastrice(se
medular alelimina gastrin)siHormoni
corpului galben si a
a
hipofizari
Stimuleaza
activitatea
rinichilor, a
suprarenalelor
se elimina secretin
placentei.
duodenului(se
si
stimuleaza
activitatea
stratului cortical al rinichilor,a glandelor
elimina adrenalina
si
colecistochinin.
glandelor:tiroidei,supr
paratiroide.
noradrelina(mediatori)
arenalelor,glandelor
57
sexuale.

Functiile sistemului endocrine

Particip la meninerea homeostaziei i a
echilibrului intern;
Particip la regularea umoral a organismului;
Particip la procesele metabolice ale
organismului;
Stimularea creterii organismului;
Particip n cadrul reproducerii ( prin stimulareasecreiei hormonilor sexuali);
Diferenierea caracterelor masculine saufeminine la oameni n perioada adolescenei.

4.Sistemul locomotor
Aparatul locomotor
58

Aparatul locomotor (sistemul muscularo-osos) este, anatomic, aparatul care d posibilitate

oamenilor i animalelor s se mite folosindu-se de o structur organic locomotoare format din
sistemul osos i cel muscular. La vertebratele superioare, inclusiv la om s-au difereniat, n decursul
evoluiei, grupuri de organe puse n slujba ndeplinirii unor majore funciuni ale ntregului organism.
Un astfel de "complex funcional" este i aparatul locomotor.

Tipuri de celule osoase

esutul conjunctiv dur(osos)
Este nvelit la periferie de o membran vasculoconjunctiv numit periost. Celulele osoase sunt de 3 tipuri:
1. osteoblastele - celule tinere care secret o substan preosoas(osein) i apoi se transform n
osteocite.
2. osteocitele - celule adulte, cu prelungiri, adpostite n nite caviti ale substanei fundamentale,
denumite osteoplaste. Prelungirile osteoplastelor se unesc, prelungirile osteocitelor nu se unesc.
3. osteoclastul - celula gigant, multinucleat, cu un bogat echipament enzimatic i rol n distrugerea i
limitarea formrii esutului osos

Tesutul osos
Substana fundamental se dispune sub form de lamele osoase, formate din osein i sruri minerale. n
funcie de dispunerea lamelelor osoase, distingem 2 tipuri de esut osos: compact i spongios.
esutul osos compact formeaz lamelele intern i extern ale oaselor late, stratul de la suprafaa osoas a
diafizei oaselor lungi i este format din:

sisteme haversiene(osteon)

sisteme interhaversiene(arcuri de lamele osoase aflate ntre sistemele haversiene).

Un sistem haversian este format din:

59

1. canalul Havers - canal subire care strbate osul n lungime, paralel cu cele vecine. Contine vase de
snge, esut conjunctiv lax, fibre nervoase. Canalele Havers se leag ntre ele prin canale oblice sau
transversale. Exist n osul compact i o serie de canale denumite Volkmann(conin vase i nervi),
care fac legtura dintre periost i profunzime.
2. lamele osoase care nconjoar canalul Havers i care conin osteoplaste cu osteocite.
Tesutul osos spongios se afl n interiorul oaselor scurte i late, n epifiza oaselor lungi.Este
format din lamele osoase i areole. Lamelele osoase denumite trabecule au aezri diferite i prin
ncruciare delimiteaz caviti(areole). Acestea comunic ntre ele, dnd osului aspectul de burete.
Areolele conin maduva roie hematogen. Totalitatea oaselor din organism formeaz scheletul sau
sistemul osos. Caracterele generale ale oaselor sunt reprezentate deform, structur, dezvoltare i
cretere.
Forma oaselor
Este n strns legtur cu rolul ndeplinit n organism. n general oasele se mpart n: lungi, late,
scurte, neregulate, pneumatice.
Oasele lungi au lungimea mult mai mare dect celelalte dimensiuni(limea i grosimea). Ex: femur,
humerus, tibie, radius. Unui os lung i se descriu trei poriuni: dou extremiti voluminoase(epifize)
i o regiune mijlocie, intermediar, numit diafiz sau corp osos. n perioada de cretere ntre diafiz
i epifiz se afl cartilajul de cretere(cartilaj epifizodiafizar) care poart numele de metafiz.
oasele late au form de lam, cu lungimea i limea mai mari dect grosimea. Ex: coxal, omoplat,
oasele cutiei craniene.
Oasele scurte au cele trei dimensiuni aproximativ egale. Ex: carpiene, tarsiene.
Oasele pneumatice conin n structura lor caviti cu aer. Ex: frontal, maxilar, etmoid.
Exist i oase sesamoide(ex: rotula), care se gsesc n vecintatea unor articulaii sau n grosimea
unui tendon.
Poriunile de pe suprafaa oaselor, care servesc pentru articularea cu alte oase, se numesc suprafee
articulare.Proeminenele de pe suprafaa oaselor se numesc
generic procese.

Dezvoltarea i creterea
oaselor(osteogeneza)
Prin dezvoltarea oaselor se nelege constituirea osului prin
transformarea esutului care l precede. Osteogeneza const n
transformarea esutului cartilaginos sau conjunctivo-fibros al
embrionului i ftului, n sheletul osos al adultului. n
dezvoltarea osului exist dou faze. n prima se formeaz
esutul osos brut, nefuncional, constituindu-se osul primar. n a
doua faz au loc procese de osificare secundar(remaniere), n
care procesele constructive sunt concomitente cu cele
distructive, formndu-se osul secundar funcional.
Dup originea lor oasele se mpart n oase de membrana,
dezvoltate prin osificare desmal(endoconjunctiva) sau de
membran i oase de cartilaj, dezvoltate prin osificare
encondral(endocondrala) sau de cartilaj.
Osificarea desmal d natere oaselor bolii cutiei craniene,
corpului claviculei, mandibulei, realiznd de asemenea
60

creterea n grosime a oaselor lungi pe seama pturii interne a periostului.

Se desfoar n membranele conjunctive i are trei faze:
a. proteic
ncepe la nivelul unor centre de osificare prin multiplicarea unor celule conjunctive i transformarea
lor n osteoblaste. Acestea ncep s produc oseina, care n timp le nconjoar complet.
b. mineral
Oseina secretat de ostreoblaste se impregneaz cu sruri fosfocalcice rezultnd substana osoas. n
acest moment , osteoblastele se transform n osteocite, care nu mai au capacitatea de a secreta
oseina. Prin fuzionarea tuturor centrilor de osificare rezult osul nedifereniat, primar, acoperit de
periost la periferie.
c. remaniere
Sub aciunea osteoclastelor, osul primar este remaniat i rezult osul final, secundar. Aceste procese
se realizeaz prin distrugerea substanei osoase i prin osteogeneza secundar (lamelele osoase se
aranjeaz pe direcia liniilor de for).Osificarea encondral d natere oaselor membrelor, oaselor
scurte, oaselor bazei craniului, vertebrelor, realiznd de asemenea creterea n lungime a osului la
nivelul cartilajului de cretere.
Osificarea de cartilaj se realizeaz n trei faze:
a. faza de distrugere a cartilajului
ncepe prin multiplicarea , hipertrofierea si distrugerea celulelor cartilaginoase. Aceste procese sunt
urmate de distrugerea substantei fundamentale din jurul condrocitelor si de aparitia unor cavitati
neregulate. La nivelul acestor cavitati intra niste prelungiri din pericondru, care vor forma mugurii de
tesut vasculo-conjunctiv.
b. faza de osificare
Celulele conjunctive din mugurii vasculo-conjunctivi se transforma in osteoblaste, care secreta
oseina. Aceasta se combina cu sarurile de ca si P (mineralizare) rezultand substanta osoasa.
c. faza de remaniere
Are drept urmare formarea osului secundar.

Compozitia chimica a osului

COMPOZITIA CHIMICA A OASELOR
In compozitia oaselor intra substanta fundamentala si sistemul fibrilar.
Substanta fundamentala se constituie din substante organice (aproximativ 35%) compuse
61

din oseina (scleroproteina insolubil in apa rece, dar solubila in apa calda), cu structura granuloasa sau
filamentoasa, si osteomucoid (un proteinozaharid sulfatic), ambele constituente fiind bine legate biochimic
intre ele si substante minerale (aproximativ 65%) precum: fosfati, carbonati si cantitati foarte mici de
fluorura si clorura de calciu, hidroxiapatite cu Ca, Mg, P, F, S. Se poate spune ca substantele organice dau
elasticitate oaselor, iar sarurile minerale rezistenta.
Sistemul fibrilar este de origine colagenica, prezentandu-se sub forma de fibre, fibrile grupate in
fascicule, formand scheletul pe care se fixeaza celelelalte elemente osoase: substanta mineralizanta, celulele
osoase etc.
In cazul in care un os este mentinut intr-o solutie de 5% HCL, sarurile minerale se dizolva, osul intrand in
procesul de demineralizare, acesta se "decalcifica. In urma acestui proces, osul devine elastic, asemanator cu
cauciucul, pentru ca in structura lui a ramas numai materia organica. Daca se distruge materia organica prin
calcinare, osul de farama (devine friabil).
Proportia celor doua componente principale din structura oaselor variaza de la un os la altul. Unele oase
suporta presiuni mai mari datorita faptului ca sunt mai bogate in saruri minerale. De asemenea, proportia
componentelor variaza si in raport cu varsta. In copilarile, oasele sunt mult mai elastice, deoarece au relativ
putine saruri minerale. Procentul acestora creste la batranete, oasele devenind mult mai casabile decat in
copilarie.

Clasificarea oaselor
CLASIFICAREA OASELOR:
Dupa raporturile si dimensiunile lor, oasele se clasifica in: oase lungi, oase plane si oase
scurte. Datorita faptului ca forma unor oase este foarte neregulata, se utilizeaza si alte
criterii de clasificare, adaugndu-se celor trei categorii de oase amintite alte patru tipuri: oase
pneumatice, oase sesamoide, oase suturale i oase neregulate. La aceste tipuri de oase nu
se tine seama de forma lor, ci de caractere arhitecturale (oasele pneumatice), respectiv de
situarea lor in organism (oasele sesamoide si oasele suturale)
1. Oasele lungi - (Os longum)

La aceste oase, lungimea depaseste latimea si grosimea. Un os lung este format

din
- un corp sau diafiza (Diaphysis)
- doua extremitati sau epifize(Epiphysis)
Intre diafiza si cele doua epifize se delimiteaza o zona numita metafiza(Metaphysis).
Oasele lungi se gasesc in principal la nivelul membrelor, ele indeplinind rolul de parghii de
viteza in diferitele miscari.
Exemple de oase lungi: (humerus, ulna, radius, femur, tibie, peroneu);
62

2. Oasele plane(Os planurri)

La aceste oase, lungimea si latimea sunt aproape egale intre ele, dar depasesc grosimea;
Oasele plane sunt turtite si prezinta doua fete si un numar variabil de margini si unghiuri;
Oasele plane indeplinesc doua functii:
a) servesc la edificarea cavitatilor de protecie (de exemplu craniul);
b) dau insertie unui mare numar de muschi (de exemplu scapula).
Exemple de oase plane: intalnite in cadrul centurilor (coxal, scapula), la cap (frontal,
parietale, temporale, occipital etc.), sau cele care formeaza cutia
toracica: coastele, sternul;

3. Oasele scurte(Os breve).

Aceste oase au cele trei dimensiuni aproape egale, forma lor apropiindu-se de cea cubica.
Oasele scurte se gasesc in acele regiuni unde este necesara o mare soliditate si unde exista
miscari foarte variate insa cu amplitudine mica (coloana vertebrala, carp, tars).
Exemple de oase scurte: cele care intra in constructia palmei, talpii (plantei), ca de
exemplu: carpiene, metacarpiene, tarsiene, metatarsiene, falange, sau oasele coloanei
vertebrale: vertebrele;

Oasele din constructia palmei

Oasele coloanei vertebrale (vertebre)

4. Oasele pneumatice
Sunt oase neregulate ce au spatii cavitare pline cu aer, tapetate cu membrane mucoase

Exemple de oase penumatice: cele din jurul foselor nazale frontal, etmoid,
sfenoid, maxilar, etc.
63

5. Oasele sesamoide (Ossa sesamoidea)

Aceste oase sunt de obicei lentiforme, mici, si se se dezvolta in vecinatatea unor articulatii
(sesamoide periarticulare) sau chiar in tendoanele unor muschi (sesamoideintratendinoase).
Aceste oase gliseaza de obicei pe o alta suprafata osoasa. Unele se afla in grosul capsulei
articulare si marind suprafata fosei articulare, se unesc cu capul articular. (Ex: oasele din
articulatia degetului mare al labei piciorului), altele sunt adancite in tendoanele muschilor ce
trec pe deasupra articulatiei.
Exemple de oase sesamoide: rotula (patella) si unele oase de la nivelul mainii si piciorului.

6. Oasele suturale(Ossa suturalia).

Aceste oase se mai numesc si oase wormiene. Sunt oase mici, plane i inconstante. Se
dezvolta din puncte de osificare speciale independente de oasele invecinate, fie la nivelul
suturilor craniului, in special in sutura lambdoida, fie la nivelul fontanelelor. Mai exista un
grup de oase wormiene,numite insulare, care se dezvolta in centrul oaselor boltiicraniene (in
special in parietal si frontal).

Scheletul craniului - vedere laterala

7. Oasele neregulate (Os irregulare)
Datorita formei si arhitecturii lor complicate nu pot fi incadrate in nici unul din grupurile
precedente (ex:palatinul, sfenoidul)

Articulatiile
Oasele scheletului sunt unite prin articulaii. Dei este necesar o articulare solid, n acelai timp,
unele oase trebuie s fie capabile de mobilitate unul n raport cu cellalt. Aceste articulaii ne permit o gam
variat de micri i fac din schelet un sistem foarte mobil.
Articulaiile sunt mparite n dou categorii principale mobile sau sinoviale i fixe sau fibroase.
Articulaiile sinoviale permit o gam larg de micri i sunt delimitate de un nveli numit sinovial.
Mobilitatea articulaiilor fibroase este limitat de prezena esutului fibros. Pe lng aceste dou tipuri, unele
articulaii ale corpului se formeaz ntre os i cartilaj. Deoarece cartilajul este foarte flexibil, el permite un
64

grad deosebit de micare n absena unei membrane sinoviale. Articulaiile dintre coaste i stern sunt
exemple de articulaii cartilaginoase.
Articulaii sinoviale
Articulaiile sinoviale pot fi, la rndul lor, mprite n funcie de amplitudinea micrii pe care o pot efectua.
Articulaiile cotului i ale genunchiuiui permit micri de flexie i de extensie; articulaiile semimobile
permit micri laterale n toate direciile, deoarece suprafeele articulare sunt aplatizate sau uor curbate.
Exemple de articulaii semimobile se gsesc la nivelul coloanei vertebrale, oasele pumnului i oasele
tarsiene. Articulaiile pivotante de la baza craniului i cea a cotului ntre humerus i uln sunt tipuri speciale
de articulaii n balama care se mic n jurul unui pivot. Articulaia pivotant a gtului permite micrile de
rotaie ale capului, iar cea a cotului asigur rotaia antebraului, fcnd posibile micri cum ar fi rsucirea
unei chei sau a unei urubelnie. Articulaiile care sunt mobile n toate direciile, cum ar fi cele ale oldului i
umrului, sunt denumite articulaii cu suprafee sferice.
Articulaiile degetelor sunt articulaii tipice n balama. Extremitile osoase sunt acoperite cu un material
denumit cartilaj articular. ntreaga articulaie este mprejmuit de un esut fibros rezistent, denumit capsul
articular. Aceasta menine poziia articulaiei, prevenind orice micare anormal. n interiorul articulaiei,
dar nedepind cartilajul articular, se gsete sinoviala. Acesta este un strat de esut care, uneori, are doar
grosimea unei singure celule care formeaz lichidul sinovial, ce permite micarea i reducerea frecrii. Ea nu
este absolut necesar pentru funcionarea normal a articulaiei i n anumite condiii membrana sinovial
este afectat.
Articulaia genunchiului
Articulaia genunchiului este o structur n balama. Extremitatea inferioar a femurului este rotunjita pentru
a permite o optima conexiune cu extremitatea superioar. Suprafeele oaselor sunt acoperite cu cartilaje.
Pentru a permite stabilitatea i flexibilitatea micrilor n particular se gsesc dou pri cartilaginoase.
Acestea sunt poriunile care sufer leziuni n activiti sportive i pot nsemna intervenie chirurgical.
Suprafeele articulare sunt lubrifiate cu lichid sinovial pentru a asigura micrile articulaiei. Exist, de
asemenea, un lichid numit burse sinoviale, parte din articulaie i are o protecie mpotriva ocurilor severe.
Forta i stabilitatea sunt asigurate de nite benzi fibroase denumite ligamente. Far a mpiedica micarea
genunchiului, aceste ligamente sunt dispuse pe ambele pri i n interiorul articulaiei, meninndu-i poziia.
Micrile articulaiei genunchiului sunt determinate de muchii coapsei. Muchii anteriori determin
extensia articulaiei (l trag nainte) i cei posteriori fac flexia (l trag napoi). Inseria acestor muchi se afl
pe oasele bazinului i pe femur. La extremitatea inferioar, aceti muchi se unesc pritr-un tendon fibros,
care se prinde pe tibie, trecnd peste articulaia genunchiului.
Pentru prevenirea frecrii dintre articulaie i tendon n timpul micrii, la acest nivel exist un os inclus n
grosimea tendonului, denumit rotula (patela), neataat de restul articulaiei genunchiului. Ea are micri n
sus i n jos raportat la extremitatea inferioar a femurului ce se gasete n cavitatea articular i este
lubrifiat de lichidul sinovial. Exist, de asemenea, nc dou burse cu rol de absorbie a ocurilor.
Genunchiul este important in mod special la locomoie. Cu fiecare pas, el se ndoaie, permind micarea
nainte a gambei fr a atinge pmntul altfel piciorul ar avea o micare exterioar datorit tracionrii
pelvisului. Dup aceea, are loc extensia genunchiului i piciorul este adus pe pmnt prin micari ale
articulaiei oldului.
Articulaiile fibroase
Articulaiile fibroase le includ pe cele ale coloanei vertebrate, sacrului, craniului i unele din articulaiile
gleznei i pelvisului. Aceste articulaii nu au sinovial; oasele sunt unite printr-un esut fibros dens, care nu
permite dect micri limitate sau nici un tip de micare.

Pirghii osoase
Prghii n organismul uman
Prghiile de gradul I sunt prghii de echilibru deoarece realizeaz echilibrul static. Fora rezistent este
reprezentat de greutatea corpului sau a segmentului care se deplaseaz, iar fora activ este reprezentat de
inseria pe segmentul osos a muchiului care realizeaz micarea.
Identificarea prghiilor de gradul I n organismul uman: trunchiul se afl n echilibru pe picioare ca o
prghie de gradul I;
65

capul n echilibru pe coloana vertebral. Punctul de sprijin este vertebra atlas, rezistena este reprezentat de
greutatea capului, care tinde s cad nainte, iar fora activ este dezvoltat de muchii cefei, care opresc
cderea capului nainte;
antebraul n extensie se comport ca o prghie de gradul I; cnd se face ndoirea i extinderea braelor n
poziia stnd pe mini, antebraul acioneaz ca o prghie de gradul I, muchii extensori preiau rolul de
agoniti att n micarea de extensie, ct i n cea de flexie, ndoirea braelor n aceast poziie o face
greutatea i o gradeaz muchii extensori (triceps), iar extensia coatelor este realizat de muchii extensori;
n situaia n care piciorul este fixat pe sol (la mers, alergare, momentul btii n sritur, cdere de la
nlime), segmentul gambei este tot o prghie de ordinul I cu punctul de sprijin la mijloc.

Prghiile de gradul II sunt prghii de for deoarece au rolul de a multiplica fora. Aceste prghii au, de
obicei, form de pan.
Identificarea prghiilor de gradul II n organismul uman:
incisivii
caninii
piciorul avnd ca rezisten greutatea corpului transmis prin tibie; greutatea corpului este aplicat la nivelul
articulaiei tibio-tarsiene, astfel nct fora o vor da muchii inserai prin tendonul lui Ahile pe calcaneu;
punctul de sprijin, cnd stm pe vrful picioarelor, se afl la extremitatea metatarsienelor n contact cu solul;
segmentul membrului superior n timpul executrii flotrilor.

66

Prghiile de gradul III sunt prghii de deplasare, ele utiliznd o for mare pentru a nvinge o for mic, n
schimb deplaseaz mult punctul de aplicaie a forei rezistente. Acest tip de prghii este cel mai frecvent
ntlnit n corpul uman.
La acest tip de prghii punctul de aplicaie al forei active locul de inserare a muchiului se afl ntru
punctul de sprijin articulaia i punctul de aplicaie a forei rezistente.
Identificarea prghiilor de gradul III n organismul uman:
antebraul n flexie funcioneaz ca o prghie de gradul al III-lea cnd muchii
flexori se contract pentru a-l ridica; bicepsul se contract producnd o for
care are punctul de aplicaie pe antebra. n acest caz, braul forei active este
de aproximativ 8 ori mai mic dect braul forei rezistente, rezult c fora
activ trebuie s fie de 8 ori mai mare dect fora rezistent;
coastele, n timpul respiraiei, la inspiraie i expiraie. Articulaia costo
vertebral reprezint punctul de sprijin, zonele de inserie a muchiului pe
corpul coastei reprezint punctul de aplicaie al forei active iar partea
anterioar a coastelor reprezint rezistena;
gamba acioneaz ca o prghie de gradul III, la fotbal, n cazul unui voleu,
piciorul nu este fixat pe sol, deci punctul de aplicaie al forei active se afl la
mijloc iar rezistena este reprezentat de un ansamblu de fore (greutatea
mingii, greutatea piciorului etc.). Spre exemplu, nsumnd greutatea piciorului,
greutatea gambei, greutatea obiectului lovit (mingii), fora de contracie a
extensorilor gambei pe coaps, precum i valorile acceleraiei rezultate din
pendularea gambei spre nainte, rezult c o minge de fotbal poate fi lovit cu o
for de aproximativ 2 kN chiar de un individ neantrenat;
mna, atunci cnd prinde obiectele ca o pens.

67

Rolul functional al osului

1.Rol de prghii ale aparatului locomotor. Asupra lor acioneaz muchii, asigurnd susinerea
corpului i locomoia.
2.Rol de protecie a unor organe vitale
3. Rol antitoxic.
4. Rol de sediu principal al organelor hematopo- ietice.
5. Rol n metabolismul calciului

Sistemul muscular
Sistemul muscular al unui animal reprezint totalitatea muchilor acestuia, cu ajutorul crora se
realizeaz locomoia i alte funcii vitale (de exemplu muchiul cardiac), formnd mpreun cu oasele de
care sunt ataate, aparatul locomotor.
1. Muchi striai, muchii scheletici;
2. Muchi netezi, care intr n alctuirea organelor interne.
3. Muschi striati de tip cardiac

Compozitia biochimica a muschiului

Compoziia chimic a muchilor este de: 7580% ap, 2025% substan uscat. Substana uscat
este de natur organic i anorganic. Materia organic este format din proteine, contractile (actin,
miozin) i necontractile; lipide (fosfolipde), glucide (glicogen), mioglobin i miogen. Materia
anorganic, este alctuit din diferite sruri de potasiu,magneziu(Mg) i calciu (Ca).

Fibra musculara
esutul muscular reprezint o structur adaptat funciei de contracie. Celula sau fibra muscular prezint
la exterior o membran celular numit sarcolem, care delimiteaz citoplasma (sarcoplasma) ce conine
unul sau mai muli nuclei, organite comune i specifice (miofibrile) contractile. Pe baza structurii i funciei,
muchii se mpart n: striai, netezi i striai de tip cardiac.
Muchii striai formeaz cea mai mare parte a musculaturii somatice(scheletice), o parte din muchii
tubului digestiv(limba, faringe, treimea superioar i parial cea mijlocie a esofagului, sfincterele externe
anal i vezical), muchii extrinseci ai globului ocular. Sunt formai din fibre musculare legate n fascicule,
prin esut conjunctiv. Capetele muchilor alctuiesc tendoanele i aponevrozele. La exterior muchii este
nconjurat de o teac conjunctiv(epimisium) care trimite septuri ce separ i nconjoar fasciculele
musculare(perimisium).

68

Fasciculele musculare sunt formate din 20-30 fibre musculare striate, grupate i nconjurate de o teac
conjunctiv denumit endomisium.
Fibra muscular striat este o celul alungit, cu grosimea de 20-100 microni i lungimea de 3-12 cm.
Sarcoplasma conine organite comune, incluziuni i miofibrile.
Reticulul endoplasmic(sarcoplasmic) este foarte dezvoltat. Miofibrilele (elementele contractile) sunt
paralele cu axul longitudinal al fibrei, fiind grupate n fascicule nconjurate de sarcoplasm. Privite la
microscopul optic ele apar constituite dintr-o succesiune de discuri (benzi) clare i ntunecate. Discurile
clare sunt denumite benzi I i sunt strbtute la mijloc de membrana Z. Discurile ntunecate (discuri A)
sunt strbtute la mijloc de o zon clar - stria Hensen (zona H) prin care trece o membran fin
numit membrana M. Segmentul cuprins ntre dou membrane Z se numete sarcomer, reprezint unitatea
morfofuncional a fibrei striate i este alctuit din jumtate disc clar, un disc ntunecat i jumtate disc clar.

69

La microscopul electronic miofibrilele apar formate din microfilamente contractile de actin i miozina.
Microfilamentele de miozin sunt groase i aparin discului ntunecat. Microfilamentele de actin sunt
subiri, formeaz discul clar dar se continu i n discul ntunecat. Se inser cu o extremitate pe membrana Z
i cu cealalt ptrunde ntre filamentele de miozin pn n apropierea benzii H. Discul clar este format
numai din filamente de actin, banda H luminoas numai din filamente de miozin, iar discul ntunecat din
filamente de actin i miozin. Fiecare filament de miozin este nconjurat de 6 filamente de actin iar
fiecare filament de actin este nconjurat de trei filamente de miozin.
n afar de proteinele contractile, n fibra muscular se mai afl i proteine reglatoare(troponina i
tropomiozina).Tropomiozina este inclus n structura actinei i mpiedic cuplarea actinei cu miozina n
repaus. Troponina se afl poziionat de-a lungul filamentului de actin i este format din trei subuniti.
Pe una dintre acestea se fixeaza ionul de Ca, ceea ce determin n final realizarea contraciei musculare.

70

Muchii netezi formeaz tunica muscular a tubului digestiv, a conductelor aparatului respirator, urogenital, glandelor excretorii, vaselor sanguine (muchi netezi viscerali) precum i componente ale irisului.
Fibrele musculare netede sunt fuziforme, au lungimea de 10-100 microni i diametrul de 2-4 microni.
Structura lor relev existena sarcolemei, sarcoplasmei i a nucleului aezat central. Se observ lipsa
striaiilor transversale deoarece miofibrilele nu sunt organizate n sarcomere.
Miocardul este format din esut muscular striat de tip cardiac. Fibrele musculare prezint miofibrile i un
nucleu aezat central. Fibrele musculare de tip cardiac se leag longitudinal, prin intermediul unor benzi
transversale denumite discuri intercalare ce conin jonciuni comunicante, formnd un sinciiu funcional.
Sarcoplasma fibrelor este abundent i conine numeroase miofibrile.

Proprietatile muschilor
a) Elasticitatea este proprietatea pe care o au muschii de a se intinde sau a se comprima sub actiunea unei
forme externe si de a reveni apoi la situatia anterioara, dupa disparitia cauzei care a provocat deformarea.
Elasticitatea musculara este de fapt o proprietate a substantei contractile si ea se manifesta numai in prezenta
ATP-ului. in lipsa acestuia, muschii devin rigizi. Asa se intampla, de pilda, la putin timp dupa moarte, cand
se produce rigiditatea cadaverica.
b) Extensibilitatea este proprietatea muschilor de a se intinde (alungi) sub actiunea unei forte.
c) Excitabilitatea este proprietatea muschiului de a raspunde la actiunea unui excitant (mecanic, fizic sau
chimic). in organism, excitantul natural este influxul nervos care ajunge la muschi prin fibrele nervoase
motorii. Influxul nervos, venit prin fibrele motorii, este transmis fiecarei fibre musculare din cadrul
unitatilor motorii prin intermediul placii motorii sau sinapsa neuromusculara.
d) Contractilitatea este proprietatea specifica a muschiului de a dezvolta o tensiune asupra punctelor sale
de fixare pe oase. in general, prin contractie, muschiul se scurteaza si poate pune in miscare parghiile osoase,
realizand o miscare, care este de fapt raspunsul muschiului la actiunea unui excitant din exterior sau la o
comanda venita pe calea nervilor. In timpul contractiei au loc de obicei urmatoarele fenomene:
71

scurtarea fibrelor si, deci, si a muschilor;

modificarea formei, dar nu si a volumului;
dezvoltarea unei forte mecanice;
transformari metabolice;
producere de caldura;

Rolul
Muchii au un rol n micare, dau form corpului, dau stabilitate articulaiilor, produc cldur, menin poziia
corpului printr-o permanent stare de contracie uoar numita tonus muscular. Dup modul de mi care n
raportul dintre membre i corp, muchii execut micri de abducie sau de aducie.

5.Sistemul digestiv
Sistemul digestiv
Compunerea sistemului digestiv:
Tractul gastrointestinal (canalul alimentar):

gura

esofagul

stomacul

intestinul subire: duoden, jejun i ileon

intestinul gros
Organe auxiliare:

dinii

limba

vezica biliar

glandele salivare

ficatul

pancreasul

72

Intestinul subtire este un tub de muschi i membrane intestinale, ce sta strns rasucit in cavitatea
abdominala, care poate ajunge la o lungime de 6m. Este compus din trei pri: duodenul, jejunul i
ileonul. Intestinul gros are o lungime de 1,5 m si o latime de 6,5 cm. Este mprit n 4 seciuni: cecum,
colon, rect i canalul anal.
Motilitatea
Motilitatea este micarea muchilor tractului gastrointestinal ce amestec i mpinge hrana de la gur ctre
captul tractului. Laringele parte a cilor respiratorii aflat ntre trahee i faringe. Are rolul de a produce
sunetele prin intermediul glandelor vocale i de a preveni intrarea hranei, prin intermediul epiglotei, n cile
respiratorii. Faringele parte a gtului aflat n spatele gurii i a cavitii nazale.
n esofag au loc dou micri de motilitate, primar i secundar. n cazul n care prin micarea peristaltic
bolul este blocat n esofag, sistemul nervos central declaneaz motilitatea secundar i mpinge bolul n
stomac. Hrana, o dat ajuns n intestine, este mpins cu viteze diferite n interiorul intestinelor, prin
micri asemntoare unor unde cu o frecven de 12 micri/minut n duoden i 9 micri/minut n ileon.

73

Cum se desfoar digestia?

Digestia implic mestecare hranei, transmiterea acesteia de-a lungul tractului digestiv i descompunerea
moleculelor de hran n molecule mai mici ce pot fi asimilate de organism. n gura se formeaz bolul
alimentar care este mpins prin faringe n esofag, iar de aici n stomac. O dat ajuns n stomac, bolul este
amestecat cu sucul gastric, formnd chimul. Chimul este mpins, prin contracii ale muchilor stomacului,
prin duoden, n intestinul subire. Aici sucurile intestinale continu descompunerea macromoleculelor, iar
prin epiteliul intestinal (membrana ce acoper intestinul) substanele nutritive rezultate din digestie sunt
absorbite n snge.

Digestia se face la nivelul monozaharidelor. Enzimele din tractul intestinal descompun hrana n particule:
grsimi, proteine i carbohidrai. Carbohidraii sunt: amidonul (polizaharid) ce este descompus n glucoz,
dizaharidele (sucroza-descompus n glucoz i fructoz, lactoza-descompus n glucoz i galactoz i
maltoza-descompus n glucoz). Proteinele sunt digerate ca aminoacizi i mici lanuri de peptide de 2 ori 3
aminoacizi. Grsimile sunt constituite din trigliceride i sunt digerate ca monogliceride i acizi grai.
Este recomandat de ctre doctorii nutriioniti ca aproximativ 60% din totalul caloriilor zilnice s fie luate
din carbohidrai. Alimente care conin carbohidrai sunt: pinea, cartofii, legumele, orezul, fructele. Aceste
produse conin att amidon, ct i fibre.
Grsimile reprezint o surs de energie a organismului. Primul pas n digestia grsimilor este dizolvarea
acestora la nivelul cavitii intestinale. Dup descompunere grsimile sunt transferate n snge, prin
intermediul cruia ajung n diferite pri ale corpului unde sunt stocate pentru un eventual uz ulterior.
Sucurilor digestive
Glandele salivare produc o enzim ce ncepe transformarea amidonului din hran n particule mai mici.
Apoi, n stomac, mucoasa stomacal produce sucul gastric i enzime ce diger proteinele. Dup ce stomacul
mpinge amestecul rezultat de primele faze ale digestiei n intestinul subire, hrana este amestecat cu
substanele produse de alte dou organe: pancreasul i ficatul. Pancreasul produce un suc ce conine o serie
de enzime care descompun carbohidraii, grsimile i proteinele. Ficatul elibereaz bila. Bila este stocat n
perioada dintre mese n vezica biliar. La ora mesei, vezica biliar transfer bila n intestine unde grsimile
sunt descompuse. Dup ce grsimile sunt astfel descompuse, enzime produse de pancreas ori de glande ale
pereilor intestinelor diger particule rezultate.

74

Supapele sistemului digestiv

Organele sistemului digestiv sunt separate de sfinctere, muchi circulari asemntori unor valve:

sfincterul esofagului superior previne intrarea aerului n esofag

sfincterul esofagului interior previne reintrarea coninutului gastric n esofag, cu excepia situaiei
cnd este declanat actul vomitiv

sfincterul piloric controleaz viteza golirii coninutului stomacului

sfincterul ileonului ce separ intestinul subire de cel gros

sfincterul anal
Rolul glandelor auxiliare
Glandele auxiliare sunt cele salivare, ficatul, prin funcia sa de producere a bilei prin intermediul celulelor
hepatice (bila, stocat n vezica biliar, este necesar n digestia i absorbia grsimilor) i pancreasul, care
produce un suc digestiv ce conine enzime necesare digestiei i bicarbonat pentru neutralizarea acidului
chimului.
Pancreasul secret sucul pancreatic (un lichid incolor) care este transmis prin doua canale n duoden.
Pancreasul ncepe s produc sucul imediat dup ce hrana a fost introdus n gur. De asemenea,
pancreasului produce insulina i glucagonul.
Ficatul, cea mai mare glanda (1,5 - 2kg), este situat in partea dreapta superioara a abdomenului, sub
diafragma. Acesta are un rol esenial n asimilarea produselor ingerate. Dup ce are loc absorbia prin
epiteliul intestinal, sngele purttor al substanelor absorbite ajunge la ficat unde sunt filtrate. n urma
filtrrii unele substane sunt considerate periculoase ori inutile; o parte din acestea sunt folosite pentru
producerea bilei. Ficatul decide cum substanele nutritive vor ajunge n restul organismului i care dintre
acestea vor rmne pe post de rezerv de energie. De asemenea, ficatul stocheaz unele vitamine i zahrul
folosit de ctre organism pentru producerea energiei.
Controlul procesului digestiv
Sistemul nervos autonom, hormonii i ali mesageri chimici controleaz motilitatea i secreia sistemului
gastrointestinal pentru maximiza digestia i absorbia.
Hormoni: molecule ce acioneaz ca mesageri chimici pentru a regla anumite funcii ale corpului.
Neurotransmitori: o substan chimic ce transmite impulsuri nervoase de-a lungul unei sinapse.
Sistemul nervos somatic: parte a sistemului nervos periferic ce primete informaia de la piele, muchi,
ncheieturi etc.
75

Sistemul nervos autonom: parte a sistemului nervos ce inerveaz muchii cardiaci, muchii involuntari
(stomac, intestine) i glandele.
Controlul proceselor digestive este de trei tipuri: cefalic, gastric i intestinal. Controlul cefalic gestioneaz
receptorii pentru vedere, miros, gust, iniiaz reflexele ce produc salivaia, producerea sucului gastric i
contraciile gastrice. Toate acestea sunt mediate de nervul vag. Controlul gastric se refer la iniierea acelor
reflexe ce produc secreii gastrice i mresc motilitatea gastric. Controlul intestinal face ca o dat cu
intrarea n intestine a chimului s fie iniiate reflexe ce duc la secreia de bicarbonat, enzime digestive, bil i
s se declaneze contracii intestinale. Reflexe inhibitorii regleaz golirea gastric pentru a favoriza digestia
i absorbia ce au loc n intestinul subire.
Hormonii gastrointestinali sunt lanuri de aminoacizi din clasa peptidelor i regleaz activitatea sistemului
digestiv. Acetia sunt:

Gastrina: este secretat de celulele G din stomac. Stimuleaz secreia acidului clorhidric ce
sterilizeaz chimul i ajut la digestia proteinelor din stomac.

CCK: este secretat de celulele I din duoden i jejun. Oblig vezica biliar s se contracte i s
elibereze bil n intestinul subire i inhib mutarea chimului n duoden i intestine.

Secretina: este produs n duoden de celulele S. Stimuleaz ficatul i pancreasul s elibereze

bicarbonat n intestinul subire i inhib secreia acidului gastric.

Tipuri de nutritie
Nutriia autotrof

Exist dou tipuri de nutriie autotrof: fotosintetizant i chemosintetizant. Nutriia fotosintetizant se

realizeaz prin fotosintez. Fotosinteza este specific plantelor verzi i algelor.
Organismele care se hrnesc prin fotosintez prezint pigmeni care absorb lumina. Cel mai cunoscut
pigment este clorofila (de culoare verde), specific plantelor i algelor verzi. Algele roii folosesc pigmentul
numit ficoeritrin (rou), algele albastre-verzi ficocianina (albastru), iar algele brune fucoxantina (brun).
76

Lumina este absorbit de ctre clorofila prezent n frunze. Toate prile verzi ale plantelor conin celule cu
clorofil: tulpina, frunzele, uneori chiar i rdcina - la plantele a cror rdcin este suprateran. Procesul
fotosintezei are loc n organite celulare specializate denumite cloroplaste. Cloroplastele sunt specifice doar
celulelor din straturile superficiale ale plantelor. Cnd clorofila absoarbe lumina, ea elibereaz un electron,
acest electron nmagazineaz energia luminoas convertind-o n energie chimic, folosit la sintetizarea
substanelor organice.
Exist dou faze ale fotosintezei: faza de lumin, n care are loc absorbia luminii i fotoliza apei i faza de
ntuneric n care se sintetizeaz substanele organice. Fotoliza apei reprezint reacia de descompunere a
apei n atomi componeni, oxigenul este eliberat n atmosfer, iar hidrogenul este folosit la sintetizarea
substanelor organice. Reacia fotosintezei: 6 CO2 + 6 H2O + lumin solar -> C6H12O6 + 6
O2. C6H12O6 reprezint glucoza, o glucid foarte rspndit. Astfel planta extrage din sol sruri minerale i
ap, din atmosfer CO2 i le transform n substane organice folosind energia luminii. Fotosinteza este
procesul invers respiraiei, ea elibereaz oxigen i preia CO2, iar respiraia preia oxigen i elibereaz CO2.
Al doilea tip de hrnire autotrof este chemosinteza. Chemosinteza presupune sinteza substanelor organice
prin reacii de oxido-reducere ale unor substane anorganice. Prin chemosintez se hrnesc unele bacterii i
ciuperci microscopice etc. Bacteriile sulfuroase, care triesc n mlurile apelor stttoare sulfuroase
transform hidrogenul sulfurat (H2S) n sulf, acid sulfuros (H2SO3) i acid sulfuric (H2SO4). Bacteriile
nitrificatoare triesc n apele bogate n amoniac (NH 3) i l oxideaz n acid azotic (HNO3) i acid azotos
(HNO2). Bacteriile metanogene produc metanul, iar hidrogenobacteriile oxideaz hidrogenul. Aceste bacterii
au un rol important, deoarece redau unele substane circuitului substanelor din natur i reduc toxicitatea
unor substane.

77

Hrnirea heterotrof

Tigru siberian
Hrnirea heterotrof este specific animalelor, ciupercilor i unor plante etc. Acest tip de hrnire este de
dou tipuri: hrnire parazit i saprofit.
Hrnirea parazit este specific organismelor care se hrnesc cu substane organice obinute din
organismele vii. Organismele care utilizeaz acest tip de hrnire sunt majoritatea animalelor (nu v gndii
doar la parazii n sensul obinuit al termenului, ci toate animalele care consum alte organisme sau pri ale
acestora), ciupercile parazite, precum i unele plante parazite (torelul, lupoaia, de exemplu).
Hrnirea saprofit este specific organismelor care se hrnesc cu substane organice obinute din cadavre.
Organisme saprofite sunt rma (se hrnete cu humus format din resturi de plante i organisme), precum i
ali viermi, ciupercile cu plrie, mucegaiurile, precum i unele insecte. Ele au o mare importan deoarece
descompun cadavrele i asigur circuitul elementelor n natur.

78

Metabolism
Metabolism reprezint totalitatea transformrilor biochimice i energetice care au loc
n esuturile organismului viu. Metabolismul este un proces complex, ce implic schimburi de
materii i energii, i care include dou procese (simultane) opuse:
catabolism / dezasimilaie - totalitatea proceselor chimice de degradare a substanelor din
organism; se produce n special ruperea legturilor dintre atomii de carbon, din moleculele
diferitelor substane; acest tip de reacii este nsoit de eliberare de energie (reacie
exergonice).
anabolism / asimilaie - procesele chimice de biosintez a substanelor ce intr n alctuirea
materiei vii. Reaciile anabolice se caracterizeaz prin consum de energie i se numesc reacii
endergonice.
Dup rolul jucat n biologia organismelor, metabolismul este clasificat n:
Metabolism primar sau fundamental, care este implicat direct, esenial n meninerea vieii
organismelor i plantelor.
Metabolism secundar sau lturalnic, care este implicat n producerea de substane
"neeseniale" vieii (de ex., pigmeni, alcaloizi, antibiotici ageni etc.).
Energia necesar proceselor de biosintez provine n cea mai mare parte din desfacerea
legturilor macroergice ale diferiilor compui. n funcie de capacitatea de producere a
energiei, organismele se mpart n :
autotrofe (greac autos=nsui; trophe=hran) - organisme care i sintetizeaz substanele
organice necesare din substane anorganice, prin procesul de fotosintez ichemosintez.
heterotrofe (greac heteros=diferit; trophe=hran) - organisme care i asigur hrana folosind
substane sintetizate de alte organisme (acestea pot fi microfage, fitofage sau zoofage).

Functiile metabolismului
Functiile metabolismului
-1. obtinerea energiei chimice din din moleculele combustibil sau din energia solara
-2. conversia substantelor nutritive exogene in unitati constituente sau precursori ai componentelor celulare
macromoleculare
-3. asamblarea acestor elemente in proteine, acizi nucleici, lipide, glucide etc
-4. formarea si degradarea biomoleculelor necesare diferitelor functii celulare specializate

79

Etapele schimbului de substante

6.Sistemul circulator si single

Sistemul circulator
n cadrul sistemelor i aparatelor care alctuiesc fiina biologic uman, sistemul circulator
ocup un rol de prim importan, fiind distribuitorul "sevei vieii".
Corpul uman este alctuit dintr-o vast reea de canale, mai mici sau
mai mari, prin care circul permanent lichide cu diverse ncrcturi.
Sistemul circulator reprezint o imens reea de distribuie, redistribuie,
evacuare i recaptare a fluidelor din corp, avnd o importan
covritoare pentru organism (vezi imaginea 1).

Multitudinea de vase tubulare ale sistemului circulator, prin intermediul crora circul
sngele, reuete s irige permanent ntreg organismul, fr s fie omis nici un ungher, nici
mcar o celul, din zecile de miliarde care alctuiesc corpul uman (vezi imaginea 2).

80

Vasele de snge, circulaia mare i circulaia mic

Vasele de snge mari (artere, vene), mici (capilare) sau intermediare (arteriole, venule),
strbat ntreg corpul, transportnd prin ele substane eseniale pentru via. Dup coninutul
sngelui n gaze precum i n alte substane, circulaia are dou componente majore, una
arterial i cealalt venoas
Circulaia arterial
Arterele sunt canale mari prin care circul sngele de la inim spre esuturi. Principalele
trunchiuri arteriale descriu marea circulaie (circulaia mare) mare i mica circulaie (circulaia
mic).
Aorta este vasul principal ce pleac din ventriculul stng al inimii (vezi
imaginea 3), ramificndu-se apoi n derivaii cu calibrul din ce n ce mai mic
(arteriole, capilare). Arterele i arteriolele pornite din aort descriu
circulaia arterial mare. Artera pulmonar, pleac din ventriculul drept i
transport snge venos spre plmni, fiind componenta arterial
principal a circulaiei mici(vezi imaginea 3).
Arterele i mai ales arteriolele, sub influena impulsurilor nervoase primite prin nervii
simpatici, se dilat sau se contract schimbnd debitul sanguin. Modificrile de calibru,
influeneaz debitul irigaiei tisulare, dup nevoile organismului. Din acest motiv, aceste
canalele, au fost numite ecluze de irigaie" (Arcadie Percek 1987).
Capilarele
Dup ce sngele a strbtut arterele mari i mici ajunge n reeaua vaselor capilare.
Capilarele sunt vase scurte (0,5cm) i cu diametre microscopice (mai mici de 20). Ele sunt
foarte numeroase realiznd o lungime total de 2500 km. i o suprafa de 6200 mp.
Capilarul are dou terminaii, prin care se leag, la un capt, de arteriole iar de cellalt capt
de venule (vene cu calibru mic). De asemenea, vasele capilare prezint ramificaii laterale
prin care se unesc ntre ele.
Aceste minuscule canale, permit trecerea prin pereii lor subiri, n spaiul interstiial, i de aici
n celule i retur (din celule napoi n circuitul sanguin), a apei, aproteinelor plasmatice cu mas
molecular mic, a unor elemente figurate, a mineralelor ionice, a gazelor, a substanelor
plastice ori energetice, a unor compui de asimilaie sau dezasimilaie. Prin intermediul
lichidelor interstiiale are loc schimbul nutritiv (nutriia celular), respirator i excretor, dintre
celule i snge. Lichidele, celulele i substanele care ies din vasele capilare sanguine,
constituie mediul local al esuturilor i al organelor. Dei provin din acelai snge, aceste
medii locale sunt diferite de la un esut la altul, deoarece celulele tind s le adapteze
81

propriilor necesiti (fa de "zonele" ecologice, n care factorii biotici se adapteaz la mediu,
esuturile organismului, prezint i capacitatea de a adapta mediul la cerinele lor). Din
interaciunea dintre celulele unui esut i mediul local depinde starea de sntate sau aceea
de boal a unui organ sau a ntregului organism.
Diametrul foarte mic al capilarelor, nu permite trecerea unor elemente
mai mari, fr ca acestea s nu se deformeze. De exemplu, eritrocitele nu
pot strbate capilarele pstrndu-i aspectul, deoarece sunt prea
voluminoase. Din cauza taliei mari, ele sunt nevoite s se nghesuie,
modificndu-i reversibil forma, n timpul trecerii prin vasele capilare sau
prin pereii acestora.(vezi imaginea 4). n urma acestui frecu permanent,
globulele roi se uzeaz i mbtrnesc repede, trebuind nlocuite n mod
continuu.
Capilarele au proprietatea de a-i modifica calibrul, permeabilitatea, filtrabilitatea i
aderena pereilor interni. n mod obinuit, prin vasele capilare, trece doar 5% din totalul
sngelui circulant. Acest volum, prin modificarea formei capilarelor, poate crete de 6 ori.
Sporul cantitativ de snge capilar se realizeaz pe baza micorrii volumului de snge din
vasele mai mari. Dac are loc o vasodilataie capilar la nivelul ntregii suprafee cutanate, se
scoate din circulaie o cantitate nsemnat de snge de la nivelul organelor, mai ales a
ficatului, splinei i plmnilor producndu-se decongestionarea lor. Vasoconstricia dermic,
acioneaz n sens contrar, aducnd un flux sporit sanguin spre viscere prin scderea volemiei
sanguine periferice.
Exist numeroi factori tisulari, fizici i chimici care pot modifica calibrul capilarelor. Cldura
i acidoza provoac dilatarea acestor vase minuscule, n timp ce frigul are o aciune
contractil. Dintre catabolii, dioxidul de carbon, acidul lactic, acidul uric au efect dilatator, iar
amoniacul acioneaz ca vasoconstrictor. Lipsa vitaminei P, hipokaliemia,
hipocalcemia, carena proteic, histamina, insuficiena sau excesul unor hormoni, precum i alte
substane, pot produce o cretere exagerat a permeabilitii capilare. n aceste condiii,
capilarele i pierd rezistena, devin fragile, se sparg uor i permit trecerea, uneori masiv, a
lichidelor n spaiul interstiial, producndu-se uneori, microhemoragii sau mai des,edem.
Circulaia venoas

82


n cadrul sistemului circulator, sngele este adus napoi, la inim, prin componenta venoas.
De la esuturi prin capilare, sngele revine la cord prin venule, care unindu-se se capteaz n
vene. Vena cav superioar i vena cav inferioar, sunt canalele care colectnd tot sngele
venos al circulaiei mari, se deschid n atriul drept (vezi imaginea 3).

Sngele
Principalul lichid circulant este sngele, considerat de ctre unii o varietate de esut conjunctiv cu substana
fundamental lichid. Sngele reprezint 8% din greutatea corpului, ceea ce nseamn circa 5 l de snge
pentru un individ de 70 Kg greutate. Se deosebete un volum de snge stagnant (n ficat, splin, esutul
subcutanat), de circa 2 l i un volum de snge circulant, de circa 3 l.
*** sngele stagnant este mobilizat n diferite situaii fiziologice (efort fizic) sau patologice (hemoragii),
prin vasoconstricie.Proprietile sngelui.
Culoarea este roie datorit hemoglobinei din eritrocite, rou deschis pentru sngele oxigenat i rou nchis
pentru cel neoxigenat. Densitatea sngelui este de 1055 fa de cea a apei (1000). Reacia este slab alcalin
(pH = 7,35 ), iar temperatura variaz ntre 36 grade C (n plmni) i 40 grade C (n ficat).
Compoziia sngelui. Sngele este alctuit din plasm i elementele figurate.
*** dac este prelevat ntr-o eprubet i i se adaug substane anticoagulante, se observ c, dup un timp, n
eprubet se separ dou straturi: stratul superior, de culoare glbuie, reprezint plasma, componenta lichid a
sngelui, iar cel inferior reprezint elementele figurate.
PLASMA este un lichid glbui, vscos, compus din ap i reziduu uscat.
ELEMENTELE figurate reprezint 45% din volumul sanguin (hematocritul). Ele sunt: globulele roii
(eritrocitele sau hematiile), globulele albe (leucocitele), plachetele sangvine (trombocitele).

Funciile sngelui
1. Transportul apei i substanelor nutritive. Se realizeaz de la nivelul intestinului subire, unde acestea sunt absorbite,
la esuturi, prin intermediul plasmei sangvine.
2. Transportul substanelor de excreie. Substanele rezultate n urma catabolismului (uree, acid uric, amoniac etc.)
sunt transportate de ctre plasm de la esuturi la organele de excreie.
3. Transportul gazelor respiratorii. Se realizeaz att la nivelul plasmei sangvine, sub form dizolvat (1-3% din O2 i
7% din CO2) i sub form de bicarbonai (70% din CO2), ct i la nivelul hematiilor, prin combinaiile labile ale
hemoglobinei cu aceste gaze.
Combinaia labil a hemoglobinei cu oxigenul, oxihemoglobina (HbO2), reprezint principala form de transport a
oxigenului prin snge (97%). Combinaia labil a hemoglobinei cu CO2, carbohemoglobina(HbCO2) este una dintre
83

formele de transport ale CO2 de la esuturi la plmni. Ambele combinaii se datoreaz legrii reversibile a O2,
respectiv a CO2, la Fe2+ al hemului.
***Hb se poate combina cu oxidul de carbon, formnd carboxihemoglobina (COHb), care este un compus stabil, iar
sub aciunea oxidanilor (de exemplu unele droguri), apare derivatul de Hb cu Fe trivalent, denumit methemoglobin.
Acetia sunt derivai patologici ai Hb i ei nu mai ndeplinesc funcia de transport, i, n cazul creterii concentraiei
lor n snge peste anumite limite, se produce insuficienta oxigenare a esuturilor (asfixie).
4. Meninerea echilibrului hidroelectrolitic al organismului. Se face prin legtura nemijlocit pe care o realizeaz
sngele att cu lichidul interstiial la nivelul capilarelor, ct i cu mediul.
5. Funcia de aprare a sngelui. Funcionarea normal a organismului este n permanen ameninat de ptrunderea
din exterior a unor agresori biologici (ageni patogeni, celule strine n cazul grefelor i al transplantelor, proteine
strine etc.), numii generic i factori antigenici. mpotriva acestora, organismul se opune prin mijloacele sale de
aprare specifice i nespecifice.
6. Reglarea funciilor i asigurarea unitii organismului. Alturi de sistemul nervos, sngele reprezint o cale de
legtur direct ntre structurile organismului, asigurnd nu numai transportul unor substane regaltoare (hormoni,
enzime etc.), dar i funcionarea coordonat a acestora. Astfel, se asigur unitatea organismului i adaptarea sa
permanent la condiiile schimbtoare ale mediului.
7. Termoreglarea. Circulaia sngelui contribuie la unifromizarea temperaturii corporale i la eliminarea, prin iradiere,
a surplusului de cldur la exterior, asigurnd meninerea temperaturii constante a organismului, homeotermia.
8. Funcia hemostatic. n cazul unor hemoragii, se declaneaz un complex de mecanisme de oprire a sngerrii, care
constituie hemostaza. Ea se desfoar n trei timpi:
timpul vasculoplachetar (2-4 minute), sau hemostaza temporar, se declaneaz la lezarea unui vas de snge i const
n: vasoconstricia peretelui vascular, aderarea trombocitelor la plag, aglutinarea lor i formarea unui dop (trombus)
plachetar, care determin oprirea sngerrii.
timpul plasmatic (de 4-8 minute), sau coagularea (nchegarea) sngelui, se produce sub aciunea unor factori ai
coagulrii de natur plasmatic, trombocitar i tisular, precum i a Ca2+. Ei determin coagularea sngelui n trei
faze: formarea tromboplastinei, formarea trombinei i formarea fibrinei.
n ochiurile reelei insolubile de fibrin se dispun elemente figurate, formnd cheagul i oprind astfel hemoragia.
Vitamina K stimuleaz coagularea sngelui.
TROMBOPLASTIN + Ca2+
activare
PROTROMBIN
Sintetizat n ficat

Ca2+

TROMBIN

n prezena vitaminei K

timpul trombodinamic (2-24 ore) const n:

retracia cheagului prin expulzarea serului (plasm fr fibrinogen i protrombin);
descompunerea cheagului (fibrinoliza) sub aciunea unor enzime proteolitice;
ndeprtarea cheagului i reluarea circulaiei.
Transfuzia este o metod frecvent de tratament care const n administrarea de snge proaspt sau conservat
provenit de la un donator. n practica transfuziei trebuie s se in seama de prezena n membrana hematiilor a unor
substane cu aciune antigenic, numite aglutinogene (A i B), iar n plasma sangvin a unor anticorpi specifici,
aglutinine (alfa i beta). n funcie de prezena sau absena acestor factori, sistemul AOB clasific sngele n patru
grupe principale.
84

Grup de Aglutinogen
Aglutinin
Proporie la
snge
(n hematii)
(n plasm)
rasa alb
I
---Alfa, beta
47%
II
A
Beta
41%
III
B
Alfa
9%
IV
AB
---3%
Importana practic a acestor grupe este foarte mare n cazul unor situaii neprevzute (accidente etc.). De aceea, este
util nscrierea lor n buletinul de identitate.
nlnuirea aglutinogenului cu aglutinina corespunztoare (A cu alfa sau B cu beta) este incompatibil, deoarece
determin fenomene de tip imunitar: aglutinarea hematiilor i distrugerea (liza) lor, cu consecine grave.
Schema transfuziilor este valabil doar pentru transfuziile mari (peste 500 ml de snge) sngele se administreaza
numai de la aceeai grup (izogrup).
II A

I0

IV AB
III

Imunitatea
Sistemul imunitar (din lat. imunis = liber, curat) este un termen folosit
n biologie pentru definirea mecanismelor de aprare ale organismelor vii fa de
agenii patogeni. Acest rol de aprare este important pentru meninerea sntii
organismului, n cadrul raporturilor sale multiple cu mediul nconjurtor, unde este
supus continuu influenei factorilor externi. Toate organismele vii dispun de un astfel
de sistem de aprare, dar sistemul imunitar este cu att mai complex cu ct
organismul considerat este mai sus situat pe scara evoluiei biologice. La vertebrate
acest sistem s-a perfecionat, devenind mai complex, acionnd mai difereniat i mai
eficace.
Sistemul imunitar nespecific, nnscut
Este sistemul de aprare prezent la majoritatea organismelor vii, nc de la nceputul existenei organismului
(imunitate nnscut, motenit). Nu se modific n decursul vieii. Acioneaz prin mecanisme care apr
gazda de infecia cu alte organisme, n mod nespecific. Aceasta nseamn c celulele sistemului imunitar
nnscut sunt capabile s recunoasc i s reacioneze la agenii patogeni n mod general, fr a conferi o
imunitate protectoare sau de lung durat gazdei. Este sistemul imunitar dominant la plante, fungi, insecte i
organisme pluricelulare primitive.
El este constituit din structuri i mecanisme cu rol protector. Unul din mecanismele este fagocitoza, realizat
de celulele macrofage, limfocite i granulocite neutrofile, care prezint receptori celulari cu care recunosc
agentul patogen ptruns n organism. Alarma este declanat i rspndit i de alte celule, numite celule
85

mesagere, la locul de fagocitoz apar fenomene specifice unei inflamaii calor, rubor, dolor (febr, roea
i durere).
Sistemul imunitar specific, dobndit
Este dobndit n timpul vieii, dup ce organismul a venit deja n prealabil n contact cu agentul patogen.
Acest mecanism specific de aprare este orientat spre un anumit agent patogen, care este identificat prin
antigeni specifici, iar pentru distrugerea agentului fiind elaborai anticorpi. Acest sistem de aprare
molecular este susinut de celulele limfocite de tip T i B care au capacitatea de reine, memoriza
caracterele agentului patogen, putndu-l recunoate la un contact nou.

7.Sistemul respirator
Sistemul respirator
Aparatul respirator (Apparatus respiratorius) sau sistemul respirator (Sistema
respiratorium) constituie totalitatea organelor care servesc la schimbul gazos
ntre organismi mediu, asigurnd organismul cu oxigen, indispensabil vieii celulelor, i eliminnd
din organism dioxidului de carbon rezultat din oxidri.

Componentele sistemului respirator

Componentele sistemului respirator sunt caile respiratorii (cavitatea nazala, faringele,
laringele, traheea, bronhia) si plamanii.Fosele nazale, care alcatuiesc cavitatea nazala, se deschid la
exterior prin nari, iar in faringe prin doua orificii. Interiorul foselor nazale este captusit cu o mucoasa
ale carei secretii mentin locul mereu umed. Mucoasa, fiind puternic vascularizata, incalzeste aerul
inspirat. Mucusul, cat si firele de par din fosele nazale opresc inaintarea prafului si a altor impuritati
care se pot afla in aerul inspirat.
Faringele este organul in care se incruciseaza calea respiratorie cu calea digestiva.Laringele este
alcatuit din mai multe cartilaje, dintre care cel situat anterior prezinta o proeminenta, numita "marul
lui Adam". La intrarea in laringe se afla un capacel numit epiglota, care, la nevoie, astupa cavitatea
laringelui numita glota. Laringele este si organul vorbirii, deoarece in interiorul sau se afla doua
perechi de pliuri numite coarde vocale. Prin vibrarea coardelor inferioare se produc sunetele.
Traheea este un tub lung de aproximativ 12cm, mentinut deschis datorita inelelor cartilaginoase din
care este alcatuit; spre esofag, tesutul cartilaginos este inlocuit cu tesut moale, ce usureaza trecerea
alimentelor prin aceast. Peretele intern al traheii este captusit cu o mucoasa umeda, ale carei celule
sunt ciliate. Cilii se misca de jos in sus, antrnand astfel impuritatile spre exterior.
Bronhiile, in numar de doua, sunt ramificatii ale traheii care patrund in plamani. Inelele
cartilaginoase ale acestora sunt complecte, iar mucoasa lor contine, de asemenea, celule ciliate.
Bronhiile se ramifica in bronhii secundare: doua in plamanul stang, trei in plamanul drept.
Plamanii sunt doua organe buretoase elastice, de culoare roz, asezate in cutia toracica,
deasupra diafragmei.Plamanul drept este alcatuit din trei lobi, iar plamanul stang are doar doi lobi,
intre cei doi plamani aflandu-se inima.In fiecare lob patrunde cate o bronhie secundara, care se
ramifica in tuburi din ce in ce mai mici, numite bronhiole. Acestea, cand ajung sa aiba 1mm in
diametru, nu mai au inele cartilaginoase. Cele mai fine bronhiole se termina cu saci pulmonari,
alcatuiti din mici umflaturi cu peretii foarte subtiri, numite alveole pulmonare.
Alveola pulmonara este unitatea structurala si functionala a plamanului.Intre sacii pulmonari se afla
un tesut conjunctiv elastic. Plamanii nu au muschi.Suprafata lor este acoperita de doua foite, numite
pleure. Una este lipita de plaman, cealalta de peretele intern al cavitatii toracice. Intre ele se afla o
cavitate foarte subtire, in care se gaseste o pelicula de lichid. Plamanii sunt foarte bine vascularizati
de arterele si venele pulmonare. Arterele pulmonare patrund in plamani printr-unloc numit hil, se
86

ramifica si insotesc bronhiile pana la sacii pulmonari, unde se ramifica in arteriole care se continua
cu capilarele. Acestea se deschid in venule care inconjoara sacii, insotesc apoi bronhiolele, bronhiile,
se unesc in venele pulmonare (cate doua de fiecare plaman) si ies din plaman tot prin hil. Ele se
deschid in final, in atriul stang.
Un plaman este, deci, alcatuit dintr-un mare numar de saci pulmonari. Suprafata acestora sete foarte
mare datorita alveolelor, a caror suprafata totala atinge 200 m patrati. Astfel, sangele si aerul se
gasesc in contactpe o mare suprafata. Ele sunt separate doar de peretii foarte subtiri ai alveolelor si ai
capilarelor.

Respiratia si importanta ei
Respiraia este esena vieii. Tot ceea ce compune Creaia respir. Chiar i n dimensiunile
mai nalte, exist o form de respiraie.
Acest instrument simplu, al respiraiei, are un scop dublu. Primul este dat de necesitatea de a oxigena
organele noastre interne, care ne in n via. Al doilea scop este unul de factur i nelegere mai
nalt: ne ajut s ne trezim i s evolum.
Prin respiraie corect, fiina se poate conecta la Sinele su Autentic.
Ci dintre noi efectum actul respiraiei contient permanent? Foarte puini. Cei mai muli nu respir
corect; foarte muli dintre oameni nu au o respiraie uniform i echilibrat pe ambele nri. Vi se va
prea o recomandare minor faptul c fiecare fiin trebuie s-i foloseasc, n procesul respiraiei,
ambele nri, n mod ct mai echilibrat. Este nevoie ca fiecare dintre voi s verifice cum respir, prin
observarea simpl a utilizrii ambelor fose nazale.

Hipertensiunea pulmonara
Generalitati Hipertensiunea pulmonara apare atunci cand tensiunea de la nivelul arterelor
pulmonare creste peste normal. Aceste artere transporta sangele de la inima la plamani in scopul
cresterii concentratiei de oxigen. Printre simptomele hipertensiunii pulmonare se enumera: respiratia
greoaie si scurta (dispnee) in timpul activitatilor de rutina (chiar si in cazul in care urcati doua trepte,
de exemplu), oboseala, dureri toracice, batai accentuate ale inimii. Cand boala se agraveaza,
manifestarile sale pot limita orice activitate fizica. Cavitatea dreapta, inferioara a inimii, ventriculul
drept, pompeaza sange catre arterele pulmonare. Apoi, sangele circula spre plamani unde este
imbogatit cu oxigen care va fi pompat in restul corpului. Exista trei situatii care pot afecta arterele
pulmonare si pot cauza hipertensiunea arteriala: - ingustarea peretilor arteriali; - rigiditatea peretilor
arteriali, ereditara sau dobandita ca urmare a unei multiplicari excesive.

Reglarea respiratiei
Miscarile respiratorii sunt reglate si perfect adaptate la nevoile organismului. Regla rea se
face pe cale nervoasa si umorala.
Reglarea nervoasa
Principalii centri ai reflexelor respiratorii se gasesc in trunchiul cerebral. Ei sunt situati in bulb si
sunt alca tuiti dintr-o componenta ins piratorie si una expiratorie. in punte se afla un alt centru numit
centrul pneumotaxic (centrul reglator al centrilor bulbari). Toti centrii au o organizare bilaterala.
Cand centrii inspiratori sunt in activitate, prin nervii motori se trimit influxuri la muschii inspiratori,
care intra in contractie. Activitatea centrilor inspiratori este ritmic inhibata prin intrarea in actiune a
centrilor expiratori, muschii nu mai primesc stimuli si se relaxeaza, producandu-se expiratia.
Reglarea reflexa a respiratiei este asigurata de influxuri care pornesc din alveolele pulmonare si
ajung Ia centrii respiratori pe calea nervilor vagi. Un dus rece poate provoca pentru scurt timp
oprirea reflexa a respiratiei (apnee); mucoasa nasului si a traheei excitate provoaca, pe cale reflexa,
stranutul sau tusea, care sunt considerate acte respiratorii modificate.
Prin intermediul centrului pneumotaxic, etajele nervoase superioare intervin in reglarea si adaptarea
respiratiei. Scoarta cerebrala controleaza si coordoneaza functia respiratorie. in emotii, frecventa
respiratiei creste; dimpotriva, spaima puternica poate provoca o scurta oprire.
Reglarea umorala se manifesta prin actiunea pe care concentratia sangvina a gazelor respiratorii
87

(oxigen si C02) o exercita asupra centrilor respiratori. Cresterea concentratiei de C02 si scaderea
concentratiei de oxigen stimuleaza centrii respiratori, ducand la cresterea frecventei si amplitudinii
respiratiei. Dioxidului de carbon i s-a acordat un rol mai important, centrii respiratori fiind mai
sensibili la variatii mici ale concentratiilor C02 in sange.

8.Sistemul excretor
Sistemul excretor-structura
Este alctuit din rinichi i ci urinare.
1
Rinichiul
Este organul de eliminare a substanelor toxice din organism, indiferent de originea lor. Corespunde
vertebrelor T12-L3, este localizat retroperitoneal n loja renal, are forma unui bob de fasole, culoare
roie-brun, greutate de 120 g.

88

Prezint la polul superior glanda suprarenal, iar la nivelul marginii mediale, hilul renal. Acesta este o
zon strbtut de elementele vasculo-nervoase i bazinet. Hilul conduce ntr-o excavaie situat n
profunzimea rinichiului numit sinus renal.
Rinichiul are la exterior o capsul renal fibroas sub care se afl parenchimul renal ce
delimiteaz sinusul renal. Capsula este format din esut fibroconjunctiv. Sinusul conine grasime,
vase, nervi i canale excretoare renale (calicele i pelvisul renal). Peretele sinusal prezint 2 feluri de
proeminene: papilele renale (aparin medularei i ptrund n cortical) i proeminenele interpapilare
(aparin coloanelor renale ale corticalei). Parenchimul renal prezint 2 zone:medular i cortical.

Medulara este situat central, discontinu, fiind format din mai multe fragmente (piramidele
renale) nconjurate de cortical. Piramidele renale Malpighi sunt formaiuni tronconice sau piramidale
n numar de 7-14 pentru fiecare rinichi. Au baza spre periferie i vrful spre sinusul renal. Vrful
poart numele de papila renal i se deschide ntr-un calice mic. Suprafaa papilei are 15-20 orificii i
se numete aria ciuruit. Substana cortical care separ 2 piramide renale se numete coloana renal
Bertin. Seciunea piramidelor prezint numeroase striaii longitudinale date de arterele renale drepte i
de tubii colectori Bellini.
Corticala reprezint substana continu n care sunt incluse piramidele Malpighi.Poriunea ei
89

principal este situat la periferia organului i se ntinde ca o band de la baza piramidelor Malpighi
pn la capsula renal. Coricala se insinueaz ntre piramidele renale i formeaz coloanele renale
Bertin ce ajung pn la sinusul renal i formeaz proeminenele interpapilare. Substana cortical
periferic conine 2 zone: radiata i covulata. Poriunea radiat sau piramidele Ferrein reprezint
formaiuni piramidale situate pe baza piramidelor Malpighi, cu vrful spre capsul i baza pe
piramidele renale Malpighi. Sunt n numr de 300-400 pentru fiecare piramid Malpighi i reprezint
prelungiri ale medularei n cortical. Fiecare piramid Ferrein cuprinde 50-100 tubi uriniferi.
Poriunea convulat sau labirintul renal este situat ntre piramidele Ferrein i cuprinde corpusculi
renali, tubi contori i vase de sange.
Rinichiul poate fi mprit n lobi i lobuli.
Lobul renal este format dintr-o piramid Malpighi mpreun cu toate piramidele Ferrein dependente
de ea i cu toat substana cortical adiacent (cortical periferic i coloanele renale).
Lobulul renal este format dintr-o piramida Ferrein i labirintul renal nconjurator.
Parenchimul conine tubi renali i vase de snge. Sistemul de tubi renali este format din nefroni i
ducte colectoare.

Nefronii sunt aezai n cortical i reprezint poriunea secretoare. Ei sunt unitatea morfo-funcional
a rinichiului. Nefronul este alctuit din 2 poriuni: corpusculul renal i tubul renal. Corpusculul
renal Malpighi este situat n cortical fiind format din glomerulul renal i capsula glomerular
Bowman. Capsula este poriunea iniial a nefronului, are forma unei cupe cu perei dubli i prezint
2 poli:
1) vascular - exist glomerulul renal
2) urinar - situat n partea opus celui vascular.
Foia intern a capsulei este format din celule epiteliale turtite i se muleaz pe ghemul capilar.
Foia extern se continu cu tubul contort proximal.

90

Glomerulul renal Malpighi este format din 20-40 anse capilare ncolcite dispuse ntre 2
arteriole: aferent i eferent. Arteriola aferent este o ramificaie final a arterei renale care intr n
capsula Bowman i se capilarizeaz. Capilarele au celulele endoteliale cu numeroase orificii
(fenestrate), sunt separate de capilarele vecine prin esut mezangial i se vars n arteriola eferent.
Nefronii juxtamedulari (15%) au acelai calibru la arteriolele aferent i eferent. Nefronii corticali
auarteriola eferent mai ngust dect cea aferent.
Foia intern a capsulei Bowman mpreun cu peretele capilarului formeaz mambrana filtrant
glomerular cu rol n formarea urinei (filtrat glomerular).

Detaliat, membrana filtrant glomerular, este format din:

1) lamina fenestrat a endoteliului capilar
2) membrana bazal ce ader la endoteliu i la foia intern a epiteliului capsulei Bowman. Aceasta
conine o zon central opac (lamina dens) i dou zone vecine (lamina rar intern situat lng
capilar i lamina rar extern)
3) epiteliul visceral al capsulei Bowman. La acest nivel se afl celulele podocitare, ale cror
91

prelungiri, pedicelele, se fixeaz pe lamina rar extern.

La nivelul podocitelor i a laminei fenestrate se gsesc sarcini negative, care resping moleculele
anionice.
Tubul renal este format din tubul contort proximal, ansa Henle i tubul contort distal.
Tubul contort proximal este situat n labirintul cortical n prelungirea capsulei Bowman. Peretele este
format dintr-un epiteliu cubic unistatificat cu margine n perie la polul luminal.
Ansa Henle continu tubul proximal i este format din: o poriune subire descendent, un vafr, o
poriune subire ascendent i o poriune groas. Ramura descendent continu tubul proximal, face o
bucl inferior i urmeaz apoi un traiect ascendent. Ramura ascendent are o poriune dreapt subire,
n medular i o poriune groas sinuoas care trece n cortical.

Tubul contort distal este situat n cortical n continuarea ansei Henle. Are o poriune dreapt i una
ntortocheat (contort). Peretele este format din epiteliu unistratificat cilindric cu microvili fr
margine n perie. Poriunea iniial a tubului trece prin unghiul dintre arteriola aferent i eferent.
Celulele epiteliale ale tubilor care vin n contact cu arteriolele, sunt numite macula dens. Celulele
musculare netede din pereii arteriolelor aferent i eferent, au caracter epitelial, sunt mai umflate,
conin granule cu renin i se numesc celule juxtaglomerulare (mioepiteliale). Structura format din
macula dens i celulele juxtaglomerulare se numete complex juxtaglomerular. Cei mai muli
receptori pentru renine se afl la nivelul arteriolei eferente. Renina produs de celulele arteriolei
eferente, acioneaz pe plan local i menine presiunea sngelui n glomerul n cazul scderii tensiunii
arteriale (efect de feed-back).
Ductele colectoare ncep n cortical, strbat medulara (tubi colectori) i se deschid prin orificiile
papilare ale ariei ciuruite la nivelul calicei mici (ducte papilare Bellini). Au peretele format din esut
epitelial prismatic unistratificat.
Vascularizaia renal este asigurat de artera renal. Aceasta intr n hil i d ramuri pielice care
ncojur bazinetul. De aici pornesc arterele interlobare, care merg pn la baza piramidelor Malpighi
i se continu cu arterele arcuate. Din arterele arcuate pleac spre cortical arterele interlobulare i
spre medular arterele drepte adevarate. Din arterele interlobulare se desprind arteriolele aferente
care intra in capsula Bowman, se capilarizeaz i formeaz glomerulul renal. Din glomerul pleac prin
polul vascular arteriola eferent, care se capilarizeaz n jurul tubului urinifer formnd reeaua
capilar peritubular situat predominant n cortical. Din arteriolele eferente ale nefronilor
juxtamedulari pleac ramuri lungi -vasa recta-, ce strbat medulara pn la papilele renale. Acestea se
ntorc n cortex i se vars n venele corticale. Arterele drepte adevrate vascularizeaz piramidele
Malpighi de la baza la vrf. Venele au traiect invers arterelor i se vars n final n vena renal.

92

Inervaia este simpatic i parasimpatic (X) i regleaz debitul sanguin. Cea mai mare parte din fibre
abordeaz rinichiul sub forma plexului renal.
2

Cile urinare
Sunt intrarenale si extrarenale.
Cele intrarenale sunt calicele renale mici, mari i o parte din bazinet.
Calicele renale mici sunt situate la vrful piramidelor Malpighi, fiind n numr de 6-12.
Calicele renale(2-3) mari sunt situate n sinusul renal care rezult din unirea calicelor mici. Ele se
unesc i formeaz bazinetul.
Bazinetul sau pelvisul renal este o formaiune cu form de plnie. Zona bazal este situat n sinusul
renal, vine n contact cu calicele mari i aparine cilor intrarenale. Zona vrfului se continu cu
ureterul i aparine cilor extrarenale.
Cile extrarenale cuprind vrful bazinetului, ureterele, vezica urinar i uretra.

III Functia de reproducere

9.Sistemul reproducator
Glandele sexuale
1.Sunt reprezentate de ovare, la femei i de testicule, la brbaii ;
2.Ovarele snt situate(la mamifere) n apropierea trompei uterine;
3.Testiculele se dezvolt n apropierea rinichilor

93

Aparatul genital femenin

Chiar daca structurile de baza de la care porneste dezvoltarea embrionara sunt identile la barbati si la femei,
sub influenta hormonilor sexuali, organele genitale la femei se dezvolta diferit fata de organele genitale la
barbati.
Sistemul reproducator feminin este alcatuit din organe genitale interne siorgane genitale externe.
Anatomia organelor genitale interne este prezentata in pozele de mai jos:

Imagine: Organe genitale interne la femei

Se observa organele/structurile de baza: ovare, trompe uterine, uter, vagin.
Ovarele au rolul de a secreta hormoni sexuali si de a produce ovule in procesul numit ovulatie.
Trompele uterine realizeaza comunicarea dintre ovare si uter pentru a facilita intalnirea dintre ovul si
spermatozoizi pentru fecundatie, ulterior transportand ovulul fecundat spre uter la inceputul sarcinii.
Principalul rol al uterului este de a gazdui sarcina pe parcursul celor 3 trimestre de sarcina.
Vaginul permite introducerea spermatozoizilor in uter pentru a migra spre trompele uterine unde vor intalni
ovulul pentru fecundatie.
A doua componenta a aparatului genital feminin, organele genitale feminine externe, este prezentata in
imaginile de mai jos:

Imagine: Organe genitale externe la femei

94

Componenta aparatului genital feminin extern este: vulva alcatuita din labii mari, labii mici, clitoris si uretra.
Ciclul menstrual
Ciclul menstrual reprezinta o serie de schimbari prin care trece corpul unei femei pentru a o
pregati pe aceasta pentru o posibila sarcina. In fiecare luna pe peretele intern al uterului se formeaza
de novo un epiteliu cu o anumita grosime (endometru), pregatind astfel uterul pentru nidarea
(fixarea) unui ovul fecundat. Cand ovulul nu este fecundat si sarcina nu se produce, acest epiteliu
uterin este distrus.
Astfel se produce fenomenul de sangerare lunara numita menstruatie, prezenta la femei o data pe
luna incepand din perioada adolescentei si pana la menopauza, in jurul varstei de 50 de ani. Durata
ciclului menstrual poate fi masurata prin notarea cu 1 a primei zile de sangerare si numararea zilelor
pana la urmatoarea menstruatie.
Ciclul menstrual reprezinta perioada cuprinsa intre ziua 1 a mentruatiei si ziua 1 a menstruatiei
urmatoare. Cu toate ca lungimea medie a ciclului menstrual este de 28 de zile, un ciclu menstrual cu
o durata de 21 pana la 35 de zile este considerat absolut normal.
De asemenea, este normal ca adolescentele si femeile in jurul varstei de 40 de ani sa aiba cicluri
menstruale neregulate sau cu o durata mai mare. In cazul adolestentelor, duratele ciclurilor
menstruale ar trebui sa se egalizeze in timp. In cazul femeilor care se apropie de varsta menopauzei,
ciclurile menstruale vor deveni probabil mai lungi si ulterior vor disparea.
Aparatul genital la barbate
Aparatul genital barbatesc este constituit din organe care indeplinesc doua functii esentiale:
Pe de o parte, este vorba de fabricarea spermatozoizilor si de introducerea lor in aparatul genital feminin,
eventual in scopul fertilizarii unui ovul si al perpetuarii speciei.
Pe de alta parte, ele se ocupa de secretarea hormonilor masculini pentru a asigura diferentierea fizica si
psihica masculina si pentru buna functionare a sistemului neuro-endocrin si sexual.
Organele genitale externe
Penisul este alcatuit dintr-o tija formata din trei cilindri de tesut erectil continuti in invelisuri fibroase si
acoperite cu piele, unde se afla sinusurile venoase. Perechea superioara de cilindri formeaza corpul
cavernos. Corpul spongios, situat dedesubt, contine uretra.
Extremitatea penisului este constituita dintr-o parte umflata, glandul, acoperit de o cuta de piele retractile
preputul. Un preput prea strans poate provoca serioase probleme (fimoza): in acest caz se obisnuieste taierea
lui prin interventie chirurgicala sau circumcizia (care se practica si in cadrul unui ritual in religiile mozaica
si musulmana). Glandul este partea cea mai bogata in terminatii nervoase senzitive la nivelul coroanei si a
atei preputiului (cuta care uneste preputul cu glandul).
Lungimea penisului este variabila: in repaus, este de 9 cm, iar in erectie poate atinge de la 16 la 20 de cm
sau chiar mai mult. Aceasta lungime nu are legatura cu virilitatea, nici cu capacitatea de a produce senzatii
placute partenerei.
Rolul penisului: el contine uretra, partea terminala comuna celor doua aparate, urinar si reproducator. Este
organul care permite, in timpul raportului sexual, introducerea spermei in vaginul femeii.
Scrotul este un sac suspendat sub baza penisului. El contine testiculele, epidimul si o parte din cordonul
spermatic. In faza embrionara, testiculul se dezvolta in abdomen si migreaza in scrot, trecand prin canale
inghinale cam cu doua luni inainte de nastere, antrenand cu el artere, vene si canale seminale si formand in
acest fel cordonul spermatic, acoperit cu un muschi: cremasterul. Canalul inghinal constituie o zona slaba a
peretelui abdominal ce favorizeaza aparitia herniei inghinale.
Rolul scrotului: prin pozitia sa exterioara, scrotul serveste la conservarea celulelor spermatice a caror
supravietuire necesita o temperatura mai scazuta cu 2 grade decat cea a corpului. In caz de caldura excesiva,
scrotul se alungeste. In caz de frig excesiv, cremasterul se retrage, pliind scrotul si ridicand testiculele
aproape de corp pentru a le incalzi.
Organele genitale interne
Testiculele (sau gonadele masculine) sunt glande ovoidale de 4-5 cm lungime, situate in interiorul scrotului.
La inceputul vietii embrionare sexul este nediferentiat; dupa cateva saptamani testiculele isi afirma
masculinitatea. Plecand din cavitatea abdominala, ele coboara prin canalul inghinal in interiorul cordoanelor
95

spermatice pentru a ajunge in scrot putin dupa nastere. Absenta coborarii testiculelor la copil (criptorhidia)
necesita o interventie chirurgicala pentru a evita riscul sterilitatii. Ele indeplinesc doua functii:
- Spermatogeneza sau productia de spermatozoizi, gameti masculini numiti si celule reproducatoare. Fiecare
testicul contine aproximativ 250 de lobuli formati din 1-4 tuburi sau canale seminifere rulate care fabrica in
permanenta spermatozoizii. Aceste canale fine corectoare ii conduc pe tinerii spermatozoizi spre epidium
unde isi vor incheia procesul de maturatie. Fiecare testicul contine aproape 1000 de tuburi seminifere a caror
lungime totala, daca ar fi puse cap la cap, ar masura o jumatate de kilometru.
secretia testosteronului, hormone masculinizant sau androgen, cu multiple roluri.
Epididimul este constituit dintr-un canal de un calibru foarte mic (de cativa microni) cu un aspect
asemanator intestinelor si atingand 6 m lungime. Se situeaza in partea superioara a testiculului si se leaga de
acesta prin mai multe canale seminifere sau epididimare.
Rolul sau: este o cale de trecere pentru spermatozoizi, dupa producerea lor de catre testicul. Volumul sau ii
permite sa joace rolul de rezervor pentru spermatozoizi, intre ejaculari. Epididimul produce o parte din
lichidul seminal.
Canalul spermatic (sau deferent) este un tub care prelungeste epididimul. Iese din scrot, traverseaza canalul
inghinal, protejat de o teaca fibroasa numita cordon spermatic (ce contine vase sanguine, limfatice si nervi)
si patrunde in abdomen. De acolo, trece de-a lungul vezicii urinare, se alatura canalului care vine de la
vezica seminala si formeaza astfel canalul de ejaculare.
Rolul sau: serveste drept legatura intre testicule si canalul de ejaculare. Este unul dintre locurile de trecere
pentru spermatozoizii pe care ii poate inmagazina timp de mai multe saptamani, in absenta raporturilor
sexuale. La nivelul sau se practica interventia chirurgicala sterilizanta numita vasectomie.
Canalele de ejaculare: sunt in numar de doua si sunt formate din unirea canalelor deferente si a canalelor
iesite din veziculele seminale; ele traverseaza prostate si se varsa in uretra.
Uretra este un canal cam de 20 cm lungime care pleaca din peretele superior al vezicii urinare si se termina
la extremitatea penisului. Traverseaza prostata, trece pe sub pubis, de-a lungul penisului si se termina printrun orificiu numit meat urinar. Rolul sau: situate la extremitatea cailor urinare si genitale, uretra transporta
urina si sperma.
Glandele anexe ale aparatului reproducator
Spermatozoizii se scalda intr-un lichid hranitor, lichidul seminal, produs de veziculele seminale, prostata si
glandele bulbo-uretrale la un loc.
Veziculele seminale sunt ca niste saculeti alungiti cu forme neregulate si cu umflaturi, situate in partea
infero-posterioara a vezicii urinare, in fata rectului si care se varsa in canalul seminal. Cat timp stau in
canalul seminal, spermatozoiuzii produc CO2 care aciduleaza lichidul diminuandu-le metabolismul si
mobilitatea. Rolul lor: ele secreta 60 % din lichidul spermatic si prostaglandine (substante importante) sub
vezica urinara, care regleaza numeroase functii vitale.
Prostata este o glanda situate sub vezica urinara si are o forma alungita. Uretra trece prin mijlocul ei, ceea
ce explica numeroasele probleme legate de hipertrofia sa la barbat. Marirea volumului prostatei comprima
canalul uretrei, ceea ce antreneaza dificultati la urinare si poate duce la imposibilitate totala de a urina.
Prostatectomia inseamna interventia chirurgicala de suprimare a acestei glande, dupa esecul tratamentelor
alopatice sau naturiste.

96

Fecundatia
In timpul ejacularii barbatului, in vagin se depun intre 2 si 5 cm3 de sperma. O sperma sanatoasa contine in
mod normal intre 30-100 de milioane de spermatozoizi pe cm3, ceea ce inseamna ca aproximativ 60-500 de milioane
de spermatozoizi au ajuns in vagin. Dar pentru spermatozoizi mai este un drum lung pana la intalnirea cu ovulul.
Spermatozoizii mobili, intrand in glera cervicala, strabat colul uterin intr-un in aproximativ 2-10 minute. Ei avanseaza
incet in uter ajutati de contractiile acestuia si ghidati de miscarile ondulatorii ale cozii lor, ajungand pana la o viteza de
2-3 mm/min. Apoi spermatozoizii care au supravietuit si nu au "ratacit" drumul, ajung in partea superioara a
trompelor, locul de intalnire si fecundatie, intr-un interval de timp aproximativ de 1,5-2 ore. Pe traseul acestei calatorii
importante prin interiorul cailor genitale feminine, spermatozoizii intrati in contact cu secretiile mucoaselor feminine
sufera cateva modificari care le asigura intreaga putere de fecundare.
Majoritatea spermatozoizilor nu pot sa ajunga la punctul de intalnire. Doar aproximativ 100-200 de spermatozoizi
reusesc sa ajunga in trompa uterina vecinatatea ovulului, foarte mobili, ei se inghesuie in jurul lui. Sub efectul unei
enzime, o molecula chimica, celulele foliculare inca atarnate in jurul ovulului se detaseaza treptat din zona pellucida
Mai multi spermatozoizi patrund acolo gratie enzimelor pe care le contine acrozomul lor. Dintre ei, printr-o reactie de
suprafata a ovulului, doar unul singur poate strabate bariera. El isi lipeste capul de membrana ovulului si prin fuziunea
membranelor cele doua celule intra in contact.
Nemaiputand sa mai intre in ovul, ceilalti spermatozoizi mor treptat acolo unde se afla. Din momentul patrunderii in
ovul, spermatozoidul isi pierde coada care degenereaza, pe cand nucleul continut in cap isi mareste volumul. Ovulul
este activat, el iese din starea lui de latenta si este porneste in marea aventura a creatiei. Nucleul ovulului isi mareste si
el volumul, cele doua nuclee, cel al tatalui si cel al mamei, se apropie unul de altul in regiunea centrala a ovulului, se
ating si fuzioneaza. Acum se formeaza astfel un ou denumit zigot. Acesta se considera ca este momentul cand incepe o
noua viata.
In spiritualitate se cunoaste ca pe langa existenta si intalnirea celor 2 celule apte de conceptie (ovulul si
spermatozoidul), mai este necesara si prezenta unei entitati (suflet, spirit), care va fi sufletul viitorului om. Entitatea
se leaga de zigot printr-un string (cordon) energetic, prin intermediul caruia coordoneaza dezvoltarea zigotului si apoi
a fatului pana la nastere. Daca acest cordon este rupt din orice motiv si nu este refacut rapid, oul moare si asa are loc
avorul spontan. Fara existenta unui suflet zigotul nu este viabil si se degradeaza foarte repede. Entitatea este
responsabila si de selectarea materialului genetic cel mai potrivit pentru viitoarea lui viata.

Gestatia
La om, gestaia este denumit, de asemenea, graviditate sau sarcin i dureaz 280 de zile din prima
zi a ultimei menstruaii, cu o variaie normal de la 259 zile (37 sptmni) la 287 zile (41 sptmni).
Graviditatea
Graviditate sau sarcina reprezint starea n care se alf femeia ntre momentul fertilizrii ovulului i cel al naterii.
n aceast perioad femieia poart n uter unul sau mai mul i descenden i, numi i i fetu i sau embrioni. La o sarcin,
pot exista mai multe gestaii (spre exemplu, gemenii sau tripleii). Sarcina uman este cea mai studiat dintre toate
sarcinile mamiferelor, iar ramura medical care se ocup de sarcin se nume te obstetric.
Naterea copiilor se ntmpl de obicei la 38 de sptmni de la fertilizare, ceea ce duce la o perioad de aproximativ
40 de sptmni de la ultima menstruaie. Prin urmare, sarcina dureaz aproximativ nou luni, de i debutul sarcinii
este un subiect controversat.
97

Un termen tiinific pentru sarcin este graviditate, iar femela este uneori numit i gravid. Termenul embrion este
utilizat pentru a descrie fiina uman n dezvoltare n primele sptmni, iar termenul de fetus este utilizat pentru a
descrie viitorul copil n ultimele dou luni nainte de natere.
n multe asociaii medicale, sarcina uman este mpr it n trei perioade, pentru a simplifica referirea la stadiul de
dezvoltare prenatal. Primul trimestru prezint riscurile cele mai mari de moarte natural a embrionului. Din al doilea
trimestru, dezvoltarea fetusului poate fi mai uor monitorizat i diagnosticat. nceputul celei de-al treilea trimestru
aproximeaz de multe ori viabilitatea fetusului, sau capacitate fetusului de a supravie ui fr ajutor medical, n
exteriorul uterului

Placenta functiile, rolul si importanta ei in sarcina

Placenta este o anexa embrionara. Dar, sa

vorbim despre functiile, rolul si importanta pe care il detineplacenta in
sarcina. Cand incepe procesul de implantare, invelisul extern al oului este
reprezentat de un sincitiotrofoblast care contine lacune. In aceste lacune patrunde
sangele matern. Substantele nutritive trec din sangele matern la embrion prin simpla
difuziune. Aproximativ la 13 zile de la fecundatie se formeaza expansiuni ale
sincitiotrofoblastului in care patrund celule trofoblastice si care au fost denumite
vilozitati primare. Ulterior, structura vilozitatilor devine complicata prin patrunderea in
axul lor a unui tesut mezenchimal si acum ele iau denumirea de vilozitati secundare.
Vilozitatile se ramifica, iar in aceste ramuri apar vase de sange care se diferentiaza in
vene si artere. Aceste vilozitati poarta de acum denumirea de vilozitati tertiare si ele
sunt vizibile deja in ziua a 27-a de la fecundatie. Sangele din vasele materne aflate
in peretele uterin se varsa prin ruperea peretilor vasculari inundand regiunea
vilozitatilor coriale. Aceasta regiune a mucoasei uterine inc are s-au format lacuri de
sange, impreuna cu vilozitatile coriale, schiteaza organul numit placenta. Placenta se
contureaza in peretele uteric ca un organ de forma discoidala, prezentand doua fete:
una orientata spre fat fata letala cealalta fata orientata catre peretele uterin fata
materna. Numele placentei vine de la grecescul plakuos, care inseamna turta,
cozonac.
Vilozitatile coriale catre intra in structura placentei si care reprezinta placenta fetala
au un perete celular invelit cu un strat de protoplasma in care sunt implantati nucleii,
contituind in asa-numit sinctiu. In axul vilozitar se afla tesut mezenchimal precum si
un vas de sange venos si altul alterial. Toate venele de la nivelul vilozitatilor converg
in vase mari care ajung in embrion, iar de la embrion circulatia de intoarcere din
98

vasele mari va fi inlesnita la nivelul vilozitatilor prin ramificatia arterelor. Se paote

vorbi de o placenta definitiva, cand embrionul are doua luni (lungimea aproximativa a
embrionului fiind de 30 de milimetri). Structura vilozitatilor mai sus descrisa dureaza
pana in luna a 4-a de sarcina, apoi citotrofoblastul dispare la nivelul multor vilozitati,
unde ramane numai peretele sincitial. Datorita acestui fapt, placenta devine mult mai
permeabila.
Printre functiile cele mai importante ale placentei, mentionam in primul rand pe aceea
de nutritie. Pana la stabilirea placentei, nutritia embrionului fusese asigurata mai intai
de rezervele proprii ale oului (pana in ziua a 8-a), apoi de substantele rezultate prin
descompunerea tesuturilor peretelui uterin in momentul inceperii implantarii. Odata
cu formarea lacurilor de sange, substantele nutritive (zaharuri, grasimi, proteine, apa
si sarurile minerale, vitaminele, etc.) necesare embrionului, trec din sangele matern in
circulatia sanguina embrionara. Este vorba de o modalitate de nutritie a embrionului
si apoi a fatului, care va fi folosita pana la nastere.
O functie tot atat de importanta este si aceea a excretiei. Produsele de excretie, cum
sunt: ureea, amoniacul si substantele de degradare, rezultate in urma proceselor
metabolice, aflate in sangele embrionului, ajunse la nivelul vilozitatilor coriale prin
intermediul arteriolelor, strabat peretii acestora din urma si apoi peretii vilozitatilor
coriale, ajungand in lacunele de sange materne. Placenta asigura si functia de
respiratie. Oxigenul din sangele matern intra in circulatia embrionara, asigurand
oxigenarea tesuturilor deoarece pulmonarii nu isi vor incepe functia lor respiratorie
decat in momentul nasterii.
Placenta asigura asadar functiile stingent necesare intretinerii vietii dinaintea nasterii,
dar rolul ei nu se limiteaza numai la atat. Asa de exemplu, i se atribuie si un rol
protector exercitand o actiune de selectionare fata de substantele ce trec din
organismul matern, devenind cu alte cuvinte mai putin permeabila fata de unele
substante ce ar putea aduce prejudicii dezvoltarii embrionare. Totusi, prin placenta pot
trece unele substante chimice si medicamentoase care pot avea o actiune
nefavorabila asupra embrionului sau a fatului, precum si unele virusuri sau unii
microbi. De aceea, se poate spune ca aceste boli se mostenesc, cum ar fi cazul
sifilisului.
Un alt rol al placentei este acela de a secreta hormoni, prin aceasta devenind un
organ endocric. Este o functie endocrina complexa, deoarece nu este vorba de un
anumit hormon, ci de hormoni asemanatori cu ai multor glande endocrine din
organism. Acesti hormoni, secretati la nivelul placentei, pe langa rolul lor in
dezvoltarea organismului embio-fetal, favorizeaza in momentul nasterii expulzia
fatului. Uneori, hormonii placentei pot echilibra organismul matern aflat intr-un deficit
hormonal, dar nu e mai putina devarat ca tot ei sunt aceia care pot fi raspunzatori si
de unele dezechilibre hormonale ale mamei.
In general, se poate afirma ca placenta este bine tolerata de organismul matern,
constituind, impreuna cu fatul o grefa straina. La nastere, placenta este expulzata
cam la 30 de minute dupa expulzia fatului, avand circa 500 gr, un volum de 500 ml si
99

un diametru de 15-18 cm. Peretele uterin se va reface prin aparitia unor noi straturi
epiteliale, aceasta regenerare fiind asigurata de stratul bazal al peretelui uterin.
In cazurile unor variante, forma discoidala a placentei nu este pastrata, dupa cum nici
insertia centrala a cordonului ombilical in regiunea placentei. Uneori se poate
intampla ca la astere placenta sa nu se deslipeasca de pe peretele uterin (placenta
acreta), lucrul intamplandu-se de altfel foarte rar. In asemenea cazuri trebuie
intervenit chirurgical. Se mai pot intampla deslipiri inaintea nasterii, acest lucru
provocand hemoragii uneori chiar grave sau avorturi spontane.
Unele aspecte patologice ale placentei pot fi cauzate de o involutie timpurie a
placentei sau de o prindere anormala a acesteia de peretele uterin. De exemplu, o
prindere in portiunea inferioara a uterului, deci o insertie joasa, denumita placenta
previa, poate complica evolutia sarcinii sau nasterea.

100

Malformatiile congenitale apar la aproximativ 3 % dintre nou nascuti, existand numeroase cauze care
le pot determina cauze genetice, factori de mediu, agenti infectiosi etc. Malformatiile pot fi unice sau
multiple (asocieri de malformatii), cu semnificatie clinica majora sau minora.Malformatiile unice
minore pot aparea la aproximativ 14 % dintre nou nascuti si nu au nici o consecinta asupra
dezvoltarii acestuia (de exemplu pliu palmar unic)Exista anumiti factori care pot duce la aparitia
malformatiilor fetale, acestia fiind numiti agenti teratogeni. Agentii teratogeni pot fi factori fizici,
chimici sau infectiosi care altereaza morfologia si dezvoltarea fetala.Efectul nociv al agentilor
teratogeni depinde de capacitatea lui de a trece bariera feto placentara. Stadiul de dezvoltare al
embrionului determina susceptibilitatea (sensibilitatea) la actiunea nociva a teratogenilor.Fiecare
organ al fatului prezinta o perioada critica in dezvoltare in care orice actiune agresiva fizica, chimica
sau infectioasa ii poate perturba structura si/ sau functia. De exemplu, un nivel crescut de radiatii
poate produce malformatii ale sistemului nervos central si ale ochilor daca actioneaza intre
saptamanile 8 16 de gestatie.Recunosterea posibilelor substante cu efecte nocive asupra dezvoltarii
fatului ofera oportunitatea de a putea preveni expunerea la acestea, in special in perioadele critice ale
dezvoltarii embrio fetale.In general, medicamentele, aditivii alimentari sunt testate pentru a le
determina efectele nocive asupra fatului (studiile sunt realizate pe modele animale). Exista un numar
mic de medicamente la care s-a dovedit stiintific potentialulteratogen si care trebuie evitate la femeile
insarcinate ( anumite antibiotice, derivatii vitaminei A).

101

Contracepie
Importana vieii sexuale pentru fiecare dintre noi difer de la un moment la altul. i la fel pentru fiecare
dintre noi, viaa sexual reprezint o experien aparte n care pot aprea sentimentele, dra-gostea, emoiile,
plcerile, dar i nesigurana sau chiar neplcerile.
A avea un copil este minunat, dar dac el apare mai devreme dect a planificat tnra femeie, viaa i se va
schimba definitiv. n acest sens adolescenii pot fi ndemnai s reflecteze asupra urmtoarelor ntrebri:
cum i cnd i va termina coala? copilul va avea nevoie de ngrijire i aceasta nseamn i bani
care e viitorul su loc de munc? copilul va avea nevoie de ngrijire i aceasta nseamn timp i
concentrare
cum se va descurca n grupul su? dac ceilali prieteni vor avea alte preocupri, l vor ocoli?
cine va fi alturi de el? creterea unui copil nseamn un efort cruia trebuie s-i fac fa i uneori
este nevoie de ajutor
- cu ce pre va avea acest ajutor ? dac exist cineva care s i acorde din timpul, rbdarea, experiena i
banii pe care i are, va putea s i plteasc datoria?
Cum se produce o sarcin? Din patru n patru sptmni, datorit hormonilor, n ovarele femeii se dezvolt
un ovul. Acesta, dup maturizare, ajunge s treac din ovar n trompa uterin (are loc ovulaia). Apoi se
deplaseaz prin tromp n uter. n aceast perioad ovulul poate fi fecundat de spermatozoidul brbatului,
instalndu-se astfel o sarcin. Dup fecundare ovulul se cuibrete n uter n mucoasa uterin care se
constituie ntre timp. Dac ovulul rmne nefecundat, femeia va avea ciclul menstrual normal, mucoasa
uterin desprinzndu-se i fiind eliminat sub forma snge-rrii menstruale.
Contracepie (din latin impotriva conceperii) termenul include n sine toate msurile luate pentru a
preveni sarcina nedorit prin diferite metode de contracepie. Metodele de contracepie se mpart n:
metode de barier ce impiedic nimerirea spermei n organele genitale feminine (prezervativul
feminin i masculin, diagragma, cupola cervical); prezervativul este unica metod care protejeaz att de
sarcin nedorit, ct i de infeciile cu transmitere sexual.
contracepia hormonal, care poate fi administrat prin pastilele contraceptive, injecii cocntraceptive, implant, emplastru, inel cervical. Contracepia hormonal acioneaz prin oprirea ovo-lulaiei la
femei (adic celula sexual feminin nu se maturizeaz, nu iese din ovar i nu se poate ntlni cu
spematozoizii) i/sau schimbri n mucoasa uterului care nu permit dezvoltarea sarcinii. Contracepia
hormonal se consider una dintre cele mai eficiente metode contraceptive, dar naintea aplicrii trebuie
numaidect consultat medicul specialist.
metoda dubl olandez de prevenire a sarcinii prevede utilizarea concomitent a prezervativului
(care protejeaz cel mai bine de infeciile cu transmitere sexual) i pastilelor contraceptive (care sunt una
dintre metodele cele mai efeciente de prevenire a sarcinii). Se numete olandez, pen-tru c a nceput s fie
practicat pe larg n Olanda, dar este foarte popular la tinerii din Europa.
spermicidele diferite ovule, creme, supozitorii care se introduc n vagin nante de fiecare raport
sexual, i care acioneaz prin inactivarea spermatozoizilor.
contracepia intrauterin prevede plasarea unor dispozitive intrauterine (sterilete) care piedic
dezvoltarea sarcinii n uter.
contracepia chirurgical sau sterilizarea este o metod irevesibil. La femei tehnic se efectuiaz mai
complicat (este necesar o intervenie laparoscopic), n cadrul creia se nchide lumenul trompelor uterine,
cea ce mpiedic ntlnirea celulelor sexuale femenine cu cele masculine. La brbai se legtureaz ductul
spermatic (este o operaie foarte simpl) i speratozoizii nu ajung n mediul extern.
metodele naturale raportul sexual ntrerupt i metoda calendarului. Se consider cele mai puin
eficiente metode de contracepie.
Contracepia de urgen pastile care pot fi luate n decurs de 72 ore dup raportul sexual neprotejat. Aceste pastile trebuie luate numai n cazuri execeptionale (s-a rupt prezervativul, n caz de viol),
deaorece aceste pastile conin doze mai mari de contraceptive i au mai multe efecte adverse dect pastilele
contraceptive zilinice.

102

Bibliografie
http://new.neovita.md/contraceptie/
http://medlive.hotnews.ro/substante-cu-efecte-nocive-in-timpul-sarcinii.html
http://www.ginecologie.ro/Aparatul-genital-feminin.aspx
http://ro.wikipedia.org/
http://www.contraboli.ro/fecundatia-si-prima-zi-de-sarcina/
http://anatomie.romedic.ro/sistemul-genital-masculin
https://inimafericita.wordpress.com/tag/glandele-sexuale

http://omenesc.ro/excretor.html
anatomie.romedic.ro/sistemul-respirator
http://www.clopotel.ro/enciclopedia/Sistemul_respirator_Reglarea_respiratiei-412.html
http://www.medfam.ro/mf/mf/mf15/paunc15.html
http://www.sfatulmedicului.ro/arhiva_medicala/capacitateapulmonarahttp://www.sfatulmedicului.ro/arhiva_medicala/capacitatea-pulmonara
http://viataverdeviu.ro/aerul-importanta-respiratiei-pe-nas-din-diafragma-si-ionii-negativi/
http://anatomie.romedic.ro/sistemul-circulator

103