RETICULUL ENDOPLASMATIC

Structură. Generalităţi

Toate celulele eucariote posedă un reticul endoplasmic (RE). El este format din
membrane care delimitează o reţea canaliculară extrem de ramificată. Spaţiul mărginit de aceste
membrane formează lumenul RE. Membranele RE separă rumenul RE de citosol şi mediază
transferul rapid şi selectiv al moleculelor între cele două compartimente. Spre deosebire de
acestea, lumenul RE şi lumenul fiecărei cisterne a aparatului Golgi, sunt separate unul de celălalt
prin două membrane, între care se află citosolul. De aceea, traficul molecular intens care are loc
între cele două organite este mediat de veziculele de transport RE are un rol central în
biosintezele celulare. Proteinele transmembranare şi lipidele din RE, aparatul Golgi, lizozomi şi
din membrana plasmatică, se sintetizează, cel puţin în faza iniţială, la nivelul RE. Membrana RE
are o contribuţie majoră la producţia lipidelor mitocondriale si ale peroxizomilor. în plus, toate
proteinele nou sintetizate şi care se găsesc în lumenul RE, al aparatului Golgi sau care urmează a
fi secretate la exterior, sunt iniţial eliberate în lumenul RE.
Reticulul endoplasmatic (RE) apare ca un sistem complex de membrane, organizat în
canale şi cisterne (saci turtiţi), al căror lumen reprezintă o continuitate a spaţiului perinuclear. RE
reprezintă aprox. 10% din volumul total celular şi se extinde ca o reţea, în întreg spaţiul
citoplasmatic, constituind un singur spaţiu intern.
Membrana RE, care este o continuare a membranei externe nucleare, separă lumenul
acestui organit de citosol şi mediază transferul rapid şi selectiv al moleculelor (în special al
proteinelor nou sintetizate-secretorii) între cele două compartimente, printr-un sistem de
vezicule.
Din punct de vedere morfologic şi funcţional, RE prezintă două tipuri de structuri, care se
află într-o relaţie de continuitate şi anume:
a) RE rugos (rough);
b) RE neted (smooth).
Cele două tipuri de RE au membrană şi lumen comune, deci, structural apar ca o unitate.
RE rugos a primit această denumire din cauza existenţei pe suprafaţa externa a
membranei a numeroşi ribozomi. Prezenţa ribozomilor ataşaţi oferă la microscop un aspect
neregulat, rugos membranei. Această membrană formează cisternele turtite care au un spaţiu
luminai de 20-30 nm în lăţime.
Dacă din punct de vedere structural cele două tipuri ale RE (rugos şi neted) apar ca o
unitate (membrană şi lumen comune), activităţile (funcţiile) ce au loc trî cele două structuri sunt
complet diferite.
Datorită prezentei ribozomilor, pe membrana externă, RE rugos joacă rol central în
biosinteza proteinelor, în timp ce RE neted este implicat în sinteza lipidelor (incluzând
fosfolipidele, colesteroluli şi hormoni steroizi) necesare pentru formarea de noi membrane.
Gradul de reprezentare al celor două structuri variază în funcţie de tipul celular şi gradul de
diferenţiere. RE rugos apare bine dezvoltat în celulele specializate în sinteza proteinelor, deci cu
secreţie mare (celulele pancreatice, plasmocite care produc anticorpii), iar RE neted în celulele
specializate în sinteza şi metabolismui acizilor graşi şi a fosfolipideior (celulele hepatice). în
unele celule, RE neted apare într-o proporţie redusă şi din acest motiv el a fost denumit RE de
tranziţie.
în celulele musculare există un organit asemănător, RE neted (smooth-ER-like) dar cu
funcţii speciale, numit reticul sarcoplasmic. El are funcţia de a incorpora sechestra şi elimina
ionul Ca din şi în citosol. Proteina principală din membrana acestui organit este reprezentată de
Ca2+ - ATP-ază care reprezintă pompa de Ca2+ Mobilitatea ionilor de ca mediază contracţia
rapidă şi relaxarea miofibrilelor în timpul contracţiilor musculare.

Funcţiile reticulului endoplasmatic rugos

Punerea în evidenţă a RE, prin microscopia optică (secolul al XlX-iea), a sugerat rolul
acestui organit în sinteza proteică.
In celulele (hepatice Pancreatice) recoltate de la animalele bine hrănite, RE aparea bine
reprezentat in citoplasmă, în timp ce la celulele recoltate de la animale in inanitie, RE
disparea.Microscopic, în preparatele colorate, RE apare sub formă de: granulatii bazofile in
neuron (substanţă tigroidă sau corpuscul lui Nissl), zone sferice in hepatocite (corpusculii lui
Berg) şi zone bazofile, cu striaţii longitudinale, situate sub nucleu, în celulele pancreatice. Prin
microscopia electronica (Porter şi colab., 1945) şi prin metode biochimice s-a demostrat
existenţa ribozomilor legaţi la membrana RE şi rolul majorai RE în biosinteza proteică.
Ribozomii (substartul molecular complex pe care se traduce mesajul ARNm moleculele
proteice) ,in celula eucariotă apar ca două populaţii spatial separate ribozomii atasati de
membrana RE si ribozomi care sunt si ribozomi citosol (dar si ei, apar legaţi de fibrele care
formează citoscheletul) Ambele tipuri de ribozomi, sunt din, punct de vedere structural şi
funcţional echivalenti. Ei difera numai, pnn tipul de proteine pe care le sintetizează. Diferenta
este inscrisa in mesajul moleculei de ARNm, într-o secvenţă de nucleotide special pe care o
poseda secvenţa semnal sau secvenţa leader sau signal peptide). Dupa initierea translatatiei,
proteina cu această secvenţă va orienta ribozomul spre RE, care se ataşa de membrana
organitului. Pe aceşti ribozomi sunt sintetizate numai acele proteme care vor fi introduse în RE,
modificate şi care apoi, in cea mai mare parte, vor fi secretate sau transportate la diferite organite
si la membrana plasmatica.

Importul co-translaţional ai proteinelor in RE

RE preia selectiv proteinele din citosol, înainte ca sinteza lor să se fi terminat aici. Aceste
proteine sunt de două tipuri: (î) proteine transmembranare, care sunt doar parţial translocate prin
membrana RE, de aceea rămân inserate în ea; (2) proteine hidrosolubile, care sunt total
translocate prin membrana RE, eliberându-se în lumenul acestuia.
Toate aceste proteine sunt translocate prin membrana RE prin acelaşi mecanism, prin
recunoaşterea unui tip comun de peptkl semnal.
Deoarece, în celulele mamiferelor importul proteinelor are loc înainte ca sinteza lor să se
fi încheiat, se consideră că acesta este un transport co-translaţlonaL Acest proces diferă de cel
întâlnit la mitocondrii, nudei şi peroxizomi ' unde există un transport post-translaţkmal, care
necesită alte tipuri de peptide semnal. I
In refecului endoplasmic, deoarece proteinele sunt translocate în timpul sintezei lor,
nbozomu responsabili pentru această sinteză trebuiesc ataşaţi pe membrana RE.
Inserţia proteinelor transmembranare în bistratul lipidic

In cursul translocării polipeptidului în lumenul RE, peptidul semnal rămâne, inserat în

membrană. Dacă proteina este destinată lumenului RE, peptidul semnal este tăiat de către o
enzima numită semnal-peptklaza încă înainte de a se fi terminat sinteza sa şi, în cele din urmă,
molecula polipeptidică nou sintetizai este eliberată în rumen.
In unele situaţii însă, peptidul semnal nu este tăiat, acest fapt este esenţial pentru
asigurarea işerţiei în membrană a proteinelor transmembranare. Aceste proteine trebuie să
rămână inserate în bistratul lipidic pentru a fi apoi repartizate către diferite compartimente
celulare, devenind proteine membranare intrinseci. Modelul acceptat astăzi, după care se
presupune că ar avea loc inserţia, presupune existenţa în secvenţa de arninoacizi a proteinei, a cel
puţin încă 2-Pfptide. semnal in afară de cel de la capătul amino-terminal amintit mai sus. Aceste
semnale moleculare sunt reprezentate de zone polipeptidice hidrofobe care au afinitate mare
pentru zona Mdrofobă a bistratului lipidic membranar. Astfel, există un semnal start de transfer
care, odată inserat , rămâne ancorat m membrană pentru că conţine arninoacizi hidrofofri. Dacă
proteina transmembranară traversează o singură ..dată bistratul lipidic membranar, semnalul
start este chiar peptidul semnal amino-terminal. Odată inserat în membrană, semnalul start
menţine proteina ataşată la aceasta în tot cursul sintezei şi, pe măsură ce se alungeşte, proteina
formează pe faţa luminală o buclă. Inserţia este stopată dacă înjpoî^eptiduî în creştere apare o
nouă zonă hidrofobă. Această zonă, pentru că rămâne blocată în zona hidrofobă a bistratului,
stopează inserţia, de aceea se numeşte peptid stop de transfer. Restul polipepiidurui, care se
sintetizează în continuare până la capătul earboxi-terminaî, rămâne pe faţa externă, dinspre
citosol, a membranei RE.