Sunteți pe pagina 1din 3

ETICA FARMACEUTICA

Elemente de comunicare

Farmacia reprezintă o instituţie publică ce se înfiinţează organizat


conf.legislaţiei în vigoare, în care sunt prevăzute toate normele ce privesc
organizarea şi înfiinţarea precum şi profesia de farmacist şi asistent medical de
farmacie, în ceea ce priveşte exercitarea profesiei acestora.

Elemente de relaţii profesionale

–profesia de farmacist este statuată în primul rând către colegiul farm,


forul superior profesional,care girează, normează şi controlează exercitarea
profesiunii de farmacist pe teritoriul României.
Ministerul Sănătăţii controlează exercitarea profesia de farmacist în
colaborare cu Colegiul Farmacistilor pe baza legilor în vigoare în special legea
exercitării profesiei de farmacist. Ministerul Sănătaţii.este singura formă
administrativă desemnată să gestioneze procesul de învăţământ, să confere
titlurile de licenţiat specialist sau primar în profesia de farmacist.

Conform legilor în vigoare relaţiile se stabilesc piramidal astfel:

1. Persoanele cu drept de decizie totală, indiscutabilă şi care îşi asumă


responsabilitatea.totală privind munca în farmacie este farmacistul şef.
2. Se subordonează acestuia, farmacişti care sunt angajaţi în aceiaşi
unitate d.p.d.v. administrativ, farmacistul nefiind personal de execuţie, nu se
subordonează profesional, farmacistul şef având drept de decizie indiscutabil.
3. Asistentul medical de farmacie este personal de execuţie
subordonându-se total administrativ şi profesional farmacistului şef şi
farmaciştilor.
4. Alt personal de specialitate tehnică: operator PC, contabil, şoferi etc.

Caracterele importante ale relaţiilor profesionale ce se regăsesc într-


o farmacie

Gestionarea informaţiilor

–reprez.un aspect deosebit de importanţă şi se referă la informaţii de natură


strict profesională având ca scop desfăşurarea unui act medical optim în condiţii
profesioniste. Se caracterizează prin crearea unui cadru propice luării unei decizii
vis a vis de tratament, secretizarea informaţiilor privind date despre pacienţi,
asigurarea unui cadru optim de informare şi instruire a personalului subordonat,
gestionarea timpului de lucru. Aceste elemente sunt într-o perfectă conexiune cu
informaţiile pe care o deţine medicul acesta fiind partenerul cel mai apropiat al
farmacistului. De asemenea, informaţia pe care o deţine pacientul cooperant este
un alt aspect al gestionării informaţiilor caracteristice muncii de farmacist.
1
Relaţia cu medicul este stipulată legal, farmacistul fiind obligat să
colaboreze tot timpul cu medicul. Doar la nivelul gestionării informaţiilor medicale
este interzisă colaborarea medicului cu farmacistul la nivelul asocierii juridice
întrucât se consideră spre dezavantaj şi dezonorarea ambelor profesii.
Conf.legislaţiei tratamentul în polipatologie se realizează de către medic
împreună cu farmacistul. Gestionarea informaţiilor în cazul acesta cuprinde
elemente de sensibilitate deontologică care privesc ambele profesii.
Ex: este interzis total, chiar dacă există adevăr în aceasta, ca farmacistul să
denigreze public medicul şi invers în faţa pacienţilor sau a altor persoane. Orice
litigiu care apare de natură profesională între aceştia conform deontologiei, se
va rezolva prin comunicare, la început simplă iar dacă este imposibil realizarea
unui armistiţiu se va realiza o comunicare mediată de către o comisie specială
propusă de colegiile farmaciştilor respectiv medicilor.
În ceea ce priveşte gestionarea informaţiilor farm.–farm. acesta trebuie să
se producă în baza normelor deontologice ce exclud complet interes
concurenţele de natură economică.
Această relaţie implică moralitate, sinceritate, respect, întrajutorare,
susţinere necondiţionat atât de natură morală, profesională cât şi de natură
fizică. Un farmacist este un profesionist care îşi practică meseria liber şi care în
mod obligatoriu datorită poziţiei respectabile sociale ca factor de influenţare
major cu statut de persoană publică să dea dovadă de moralitate, să fie un
exemplu de virtute socială ca să poată onora poziţia influentă pe care o deţine.
În relaţia farm-farm este complet interzis instalarea stărilor de compromis precum
şi a celor de conflict întrucât prezintă risc major de subminare a autorităţii
profesionale a acestuia. Starea de măsură a gestionării informaţiei este
reprezentată de gradul de exigenţă.

Aceasta comportă trei aspecte importante: exigenţe socio-morale;


exigenţe profesionale; exigenţe inter-relaţionale.
Exigenţele socio-morale –sunt bine definite în normele deontologice
privind exercitarea profesiei de farmacist şi trebuie imperios respectate, orice
scădere a acestora în intensitate va aduce daune serioase uneori ireparabile. În
general au ca scop inspirarea încrederii şi nici un caz să nu dezamăgească
vreodată încrederea pacienţilor, colegiul farmaciştilor şi medici sunt interzise total
manifestării unor crize cu aspect nevrotic sau psihotic chiar dacă există
provocare precum şi înclinaţii înspre aspecte vicioase cele mai grave fiind toxico-
maniile.

2
Gestionarea informaţiei

Un aspect important îl reprezintă relaţia cu pacientul. D.p.d.v.se consideră


expresia de triunghi (medic, pacient, farmacist).
Pacientul este obligatoriu consiliat de către farmacist privind posologia
tratamentului precum şi privind indicaţii particulare vis a vis de administrarea
medicamentelor mai ales în polipatologie unde informează modul de
administrarea a mai multor medicamente este crucială în ceea ce priveşte
rezultatul tratamentului. De regulă, pacientul este sfătuit de către medic cum să
se administreze tratamentul, mergându-se pe schema de tratament. Acest
aspect prezintă riscuri majore întrucât farmacistul cunoaşte medicamentul foarte
bine putând avea o vedere de ansamblu mult mai pertinentă vis a vis de
asocierea medicamentoasă mai ales despre eficacitatea lor. Consilierea
pacientului de către farmacist este recomandată întrucât ajută pacientul să
cunoască toate implicaţiile şi riscurile tratamentului din ambulatoriu precum şi
modul de a influenţa pozitiv derularea lor.
Ex: pe baza cantităţii garantate legal, dar mai ales pe baza analogiei pot fi
discutate unele aspecte cu caracter de intimitate.
- un pacient atins de o boală reumatică cronică este silit să îşi
administreze permanent antiinflamatoare (AINS): diclofenac, ibuprofen,
piroxicam, indometacin, naproxen, chetaprofen etc.

Toate aceste substanţe se caracterizează printr-un grad mare de toxicitate


gastrică manifestată prin coroziune, prin mucoasă, posibilitatea producerii de
hemoragii digestive fatale. Pentru a diminua acest efect se practică atitudini
variate:
- indicaţia privind administrarea lor odată cu alimentele
- administrarea .concomitent cu antibiotice din clasa anti H2 (ranitidină,
famotidină, nizatidină) precum şi inhibitor de pompă de protoni PP
(omeprazol, lantoprazol, pantoprazol)
- indicaţia de a folosi pe durata tratamentului îndelungat forme
farmaceutice injectabile ale acestora, care nu se manifestă iritând
gastric.
Pacientul este sfătuit de modul de administrare în funcţie de rezultatele
anamnezei să apeleze la una dintre cele trei variante.

Factori importanţi care apar în administrarea polimedicaţiei

Dacă se folosesc antiacide pacientul trebuie consiliat astfel:


- este întrebat dacă administrează şi alte medicamente cunoscute fiind
faptul că anti H2 şi PP prin asocierea acidităţii sucului gastric reduc semnificativ
absorbţia majorităţii medicamentelor, în special antibioticelor. În cazul acesta se
va calcula timpul şi ritmul optim de administrare a medicamentelor pentru a nu
influenţa semnificativ absorbţia.
O variantă bună ar putea fi găsită studiind cu atenţie posologia.
Ex. pacientul bolnav de poliartrită are medicamentaţie: diclofenac 50 mg, 3x40
mg se va administra şi ranitidină 150 mg 2tb seara