INTEGRAREA ELEMENTELOR DE PSIHOLOGIE CLINICĂ ȘI A TEHNICILOR

COGNITIV-COMPORTAMENTALE
~ eseu ~

Psihologia cognitivă este disciplina care se situează la răscrucea biologiei, psihologiei,

lingvisticii şi chiar informaticii, având drept obiect de studiu mecanismele gândirii, datorită cărora
se elaborează cunoştinţe, de la percepţie, memorie şi învăţare, până la formarea conceptelor şi a
raţionamentului logic. Numim teste cognitive probele psihometrice care permit evaluarea
cunoştinţelor unui subiect (testele de nivel şcolar). Potrivit dicţionarului, cuvântul „cogniţie”- este
explicat ca fiind un act de cunoaştere. Cuvântul „cognitiv” este folosit în general în psihologie,
pentru a desemna orice reprezentare mentală şi subiectivă a realităţii obiective (lumea exterioară,
propria persoană, propriul viitor etc).
Termenul de psihoterapie cognitiv-comportamentală îşi are originile atât în domeniul
psihologiei cognitive, care pune accent pe rolul ideilor asupra comportamentului, cât şi în cel al
psihologiei comportamentale, cu orientarea sa riguros centrată pe obţinerea unor performanţe.
Terapia cognitivă pleacă de la ipoteza potivit căreia majoritatea trăirilor noastre negative sunt
generate sau amplificate de o atitudine nerealistă, de o percepţie distorsionată a informaţiilor care ne
parvin, accentuându-le caracterul negativ şi care sunt întreţinute de un monolog interior nepotrivit.
Terapia cognitivă, aşa cum o cunoaştem azi, a fost structurată în anii `60 de dr. A. T. Beck şi
există un acord general în privinţa ideii că dr. Ellis este precursorul acestei metode în anii `50,
datorită lucrărilor sale asupra raporturilor dintre raţiune şi emoţie. Remarcabila sa eficacitate în
domenii foarte precise ca tratarea anxietăţii, depresiei şi diverselor fobii, explică de ce terapia
cognitivă se impune ca metodă de tratament eficientă şi în zilele noastre. Originalitatea sa rezidă, de
asemenea, în faptul că poate fi folosită de oricine şi într-un mod foarte practic, în autoterapie, în
rezolvarea dezechilibrelor minore, aşa cum se pot întâlni ele adesea în viaţa cotidiană. Folosită la
momentul potrivit, ea permite celui care o practică să-şi dezvolte un ascendent preţios asupra
stărilor sale emoţionale, să câştige o mai mare maturitate psihologică şi, deci, să împingă puţin mai
departe graniţele propriei libertăţi interioare şi ale autonomiei sale.
Dispoziţiile noastre sufleteşti sunt condiţionate de reprezentările mentale (verbale sau
ilustrate prin imagini) pe care le avem despre evenimentele care ne afectează, şi de monologurile
care rezultă. Terapia cognitivă este un demers firesc, ce permite subiectului să conştientizeze acest
mecanism şi să-şi schimbe starea sufletească.
Principul de bază al terapiei cognitiv-comportamentale postulează că modurile în care
individul se comportă sunt determinate de situaţiile imediate şi de felul în care subiectul le
interpretează.
1
 Obiectivele psihoterapiei cognitiv - comportamentale sunt următoarele: primele şedinţe sunt
dedicate formulării unei ipoteze preliminare asupra problemei pacientului şi elaborării unui plan
terapeutic. Deşi obiectivele terapiei sunt stabilite de la început, ele se pot schimba pe parcursul
demersului terapeutic. Se impun informaţii mai detaliate cu privire la: ce face persoana în mod
deschis sau în mod implicit şi ar dori să nu mai facă, care sunt factorii precipitatori situaţionali,
mentali, emoţionali pentru comportamentul problematic, în ce condiţii se manifestă problema, care
sunt variabilele care conduc la menţinerea şi perturbarea comportamentului problemei, ce
modificări ar putea aduce pacientul acestor condiţii pentru a aduce schimbarea comportamentului
problematic.
Principiile abordării terapiei cognitiv – comportamentale integrative:
- se realizează având la bază caracterul colaborativ al relaţiei dintre pacient şi terapeut. Fiind o
abordare de tip asertiv, contribuie la formarea şi consolidarea alianţei terapeutice şi la creşterea
complianţei faţă de tratement. Obiectivul major al acestui demers terapeutic constă în negocierea,
obţinerea şi menţinerea unor modificări pozitive ale comportamentului.
- demersul terapeutic este planificat în etape astfel încât obiectivele să fie susţinute prin tehnici
terapeutice de susţinere a motivaţiei pe întreaga durată a terapiei.
- asistarea pacientului pentru ca acesta să ajungă la o stare relativ bună de funcţionare psihică şi să-
şi stabilească obiectivele de viaţă, nu numai în plan comportamental, ci şi social, ocupaţional şi
chiar spiritual.
- antrenarea abilităţilor sociale se realizează într-o manieră educaţională cu ajutorul tehnicilor
deprinderilor corecte, al jocului de rol şi administrării unor feedback – uri verbale şi vizuale (video -
casete).
- formarea rutinelor sociale. Integrarea acestui set de abilităţi de comunicare în cadrul integrativ al
psihoterapiei include modalităţi de salut, abordarea unor persoane străine, adresarea unor
complimente, exprimarea aprecierii şi a simpatiei, exprimarea scuzelor, exprimarea asertivă,
deprinderea de a refuza consumul de alcool sau droguri în diverse situaţii sociale. Obiectivul acestui
gen de şedinţe este adresarea unor solicitări de psihoterapie clar exprimate.
- motivaţia din perspectiva comportamentală: pacientul devine capabil să exprime în mod clar o
solicitare, dar acest lucru nu înseamnă că va obţine ceea ce îşi doreşte. Terapeutul va şti exact în ce
constă dorinţa pacientului şi cât de important este pentru el acest lucru. Pacientul va fi mai înclinat
să explice terapeutului de ce nu poate răspunde solicitării acestuia.
- modelare comportamentală: pacientul solicită un anumit lucru specficând exact ce anume îşi
doreşte şi cât de important este acest lucru pentru el.
- practică comportamentală: pacientul împreună cu terapeutul fac exerciţii de adresare a unor
solicitări.
2
- feedback-ul: terapeutul îi va furniza pacientului feedback-uri în legătură cu performanţele
obţinute.
Una dintre tehnicile de bază ale psihoterapiei cognitiv-comportamentale este identificarea
gândurilor negative, prin care subiectul este instruit să conştientizeze gândurile cu conţinut negativ
de îndată ce acestea se manifestă. Un bun exercițiu pentru această tehnică este „Jurnalul stărilor
mele sufleteşti”, n care clientul completează o fișă ce conține următoarele aspecte supuse
observației:
1. Împrejurările indispoziţiei sale (elementul activator).
2. Sentimentele sale negative şi intensitatea lor pe o scară de la 1 la 100 (ex. trist – 70%, neliniştit –
80%, furios – 90%).
3. Gândurile sale automate cotate de la 1 la 100 după creditul pe care li-l acordă.
4. Deformările prezente în gândurile sale automate.
4. Alternative raţionale cotate de la 1 la 100 după credibilitatea lor Radicalizare
5. Sentimentele din prezent, de după efectuarea pașilor anteriori (ex. acum mă simt trist - 10%,
neliniştit - 0%, furios - 20%).
6. Gând pozitiv (ex. Dacă încetez să mă înfurii e bine, investesc în sănătatea mea).
7. Noua reevaluare (ex. Rezultă că fac ceva bun pentru mine pentru că dintr-o situaţie negativă am
învăţat cum anume să-mi păstrez sănătatea mea psihică).
Un alt exerciţiu de terapie cognitiv comportamentală este „Generatorul de noi
comportamente”, care are următoarele etape:
1. Pregătirea. Găsiţi un loc plăcut şi liniştit pentru a exersa această tehnică. Nu trebuie să închideţi
ochii pentru a realiza procedeul. Simţiţi-vă confortabil şi începeţi prin a vă uita spre dreapta
dumneavoastră. Imaginaţi-vă că vedeţi la mică distanţă pe cineva care arată exact ca
dumneavoastră. Acel „celălalt” se va ocupa de învăţat în timp ce dumneavoastră observaţi. Veţi
integra noile capacităţi atunci când veţi fi complet mulţumit de acest procedeu. Pentru a fi sigur vă
puteţi imagina în interiorul unei sfere din plexiglas, complet separat şi detaşat de ceea ce se
întâmplă în afară, cu „celălalt”.
2. Alegeţi sarcina. Gândiţi-vă acum la posibilitatea de a fi motivaţi să faceţi ceva. Alegeţi un lucru
cât mai simplu. Ar putea fi, de exemplu, curăţarea chiuvetei din bucătărie, verificarea facturilor de
plata sau trezirea de dimineaţă. Ceva ce nu vă place să faceţi, dar vi-l doriţi din cauza avantajelor pe
care le veţi obţine ca rezultat.
3. Vizualizaţi beneficiile. Urmăriţi-l pe acel „celălalt” şi vedeţi cum va arăta când sarcina este
realizată, cu toate consecinţele pozitive legate de îndeplinirea ei, şi beneficiile directe şi imediate,
cât şi beneficiile viitoare de care se va bucura.

3
4. Realizarea sarcinii. Vizualizaţi-l acum pe „celălalt” realizând cu uşurinţă sarcina. În timp ce face
acest lucru, el continuă să privească imaginea sarcinii complet încheiate şi se simte bine ca reacţie
la încheierea acţiunii. Observaţi că vocea lui interioară este ispititoare şi încurajatoare, amintindu-vă
de viitoarele recompense şi de cât de mult aţi realizat deja în vederea atingerii scopului. În sfârşit,
priviţi-l pe „celălalt” încântat că a îndeplinit sarcina şi savurându-şi răspalata când sarcina e
terminată.
5. Recapitularea şi ajustarea. Dacă ceea ce vedeţi nu este în întregime încântător, puteţi lăsa o ceaţă
să vă acopere viziunea, în timp ce înţelepciunea gândirii inconştiente face ajustările sau schimbările
potrivite. Când ceaţa dispare din nou, veţi vedea ajustările care au fost făcute într-un mod plăcut şi
util pentru dumneavoastră. Doriţi să fiţi acel „celălalt” care tocmai a folosit o nouă strategie de
motivare? Sunteţi mulţumit că acel „celălalt” a stăpânit această nouă capacitate? Faceţi-l să reia
întregul proces cu o altă sarcină, să vă demonstreze totul din nou, spre mulţumirea dumneavoastră.
6. Integrarea. Când sunteţi complet satisfăcut, lăsaţi să dispară sfera de plexiglas şi absorbiţi-l pe
„celălalt”, care deţine acum aceste noi cunoştinţe. Unii îşi întind braţele şi îşi imaginează cum îl trag
în interiorul lor pe celălalt eu. Uneori, simt o furnicătură sau o eliberare de energie când fac acest
lucru.
7. Planificarea. Acordaţi-vă încă un moment pentru a vă gândi la următoarea dată când va trebui să
realizaţi sarcina pe care tocmai v-aţi motivat să o duceţi la bun sfârşit.

Cursant,
Palievici Adriana-Teodora
FB Cluj 2020