PROCESELE INCONȘTIENTE. TIPURI DE TRANSFER.

~ eseu ~

Psihoterapia este procesul care te învață să privești în spatele proiectorului, în mintea și

inima ta, pentru că depinde de tine să rescrii din scenarii, să joci roluri diverse, să ordonezi scenele,
să construiești o continuare în spațiul configurat de relația terapeutică în a cărui design se combină
empatia, acceptarea necondiționată, congruența și transferul -contratransferul, creând o atmosferă
de siguranță care face posibile: stop-cadrul, reorganizarea scenelor, ștergerea unora, rescrierea
altora, asumarea altor roluri.
Întâlnirea și interacțiunea dinamică dintre terapeut și client creează un spațiu în care
inconștientul poate circula cât mai liber posibil. Această interacțiune inițiază o dinamică între
transfer și contratransfer, atât din partea pacientului, cât și a analistului.
Persistența modelelor de organizare psihică în viața adultă implică faptul că trecutul se
repetă în prezent, aspect ce devine vizibil prin intermediul transferului, în care pacientul îl percepe
pe terapeut ca pe o figură semnificativă din trecutul său. Calități ale acelei figuri din trecut vor fi
atribuite terapeutului, iar sentimentele asociate cu acea figură vor fi trăite în același mod și în relația
cu terapeutul. Pacientul repune în act, în mod inconștient, relația din trecut în loc să și-o aducă
aminte și prin aceasta introduce în terapie o multitudine de informații referitoare la relațiile
anterioare. Astfel, fiecare relație din cadrul clinic este un amestec de relație reală și fenomene de
transfer.
Literatura de specialitate definește transferul astfel: „Experiența clientului legată de terapeut,
ce este modelată de structurile psihologice și de trecutul clientului, implicând deplasarea asupra
terapeutului a unor sentimente, atitudini și comportamente ce aparțin de drept unor relații
semnificative din trecut”.
Dintr-o altă abordare, „transferul se referă la raportarea dependentă de trecut a clientului față
de terapeut și la activitatea de organizare inconștientă prin care clientul se angajează în procesul
terapeutic. Transferul se manifestă prin asociații, afecte, dorințe, imagini mentale, fantezii, senzații
și scheme cognitive care recreează sau reactivează trecutul, în scopul organizării, precum și datorii
cu sens a experiențelor negate sau supuse represiei. Prin atribuirea unor funcții și roluri terapeutului,
clienții speră să reseteze durerea psihică și astfel să corecteze trecutul”.
Atunci când se discută despre transfer, „persoana care se confruntă cu situații necunoscute
tratează elementele care îi par a fi cunoscute drept semnale care generează fie sentimentul
securității, fie prevestiri ale unor experiențe negative”.

1
 Transferul este suprapunerea unei acțiuni anterioare pe ceva curent, devenind astfel o zonă
privilegiată pentru a avansa în direcția vindecării. Obiectul transferului este o situație globală, o
relație sau obiecte dintr-un context și nu o persoană. Ceea ce se transpune în cazul transferului sunt
sentimente. Procesele de transfer exprimă mecanisme defensive cum ar fi proiecția, introiecția,
exagerarea și reproiecția.
Pe parcursul călătoriei psihoterapeutice pot apărea manifestări în legătura de transfer,
manifestări la care terapeutul trebuie să fie atent și trebuie să se ocupe în mod oportun, cum ar fi:
semne de infatuare cu terapeutul, tendința de a verifica puterea atractivității lor prin reducerea
analistului la poziția de amant, tendința de a urma indicațiile terapeutului fără a le pune la îndoială,
îmbunătățiri rapide fără muncă și efort paralel și alte semne mai subtile, cum ar fi întârzierea
frecventă a întâlnirilor sau aluzii frecvente la alți profesioniști.
În relația psihoterapeutică, neutralitatea riguroasă a analistului, asociată cu o ascultare care l-
a detașat de subiectivitatea sa, de dificultățile personale și de istoria sa, este ceea ce va permite ca
transferul să fie folosit ca un canal de lucru în consultare. Analistul trebuie să devină un fel de ecran
gol, unde pacientul își poate transfera materialul inconștient.
Conform lui Baker există cinci manifestări tipice ale transferului:
1. inadecvarea, reacții ale clientului care nu sunt îndreptățite de comportamentul
terapeutului;
2. intensitatea reacției, reacții disproporționate în raport cu contextul, răspunsuri prea slabe
ca intensitate, absența ripostei;
3. ambivalența, răspunsuri emoționale contradictorii ale clientului față de terapeut;
4. curiozitatea, sentimente reprimate față de terapeut se schimbă frecvent, clientul are o
atitudine imprevizibilă în diferite momente ale terapiei;
5. perseverența, atitudini și sentimente foarte rezistente la interpretare.

Cursant,
Palievici Adriana-Teodora
FB Cluj 2020