UNIVERSITATEA ‘SPIRU HARET’ BRASOV

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE – PEDAGOGIE

SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE

PROGRAMA ANALITICĂ – CONSILIERE

Anul de studii IV Semestrul II, Anul universitar 2007 - 2008

Tema I: NOTIUNI INTRODUCTIVE DE CONSILIERE

Tema II: PRINCIPIILE SI SCOPURILE CONSILIERII

Tema III: ETAPELE UNUI PROCES DE CONSILIERE

Tema IV: ABILITATI DE BAZA ALE CONSILIERULUI (1)

Tema V: ABILITATI DE BAZA ALE CONSILIERULUI (2)

Tema VI: STRATEGII UTILIZATE IN PROCESUL CONSILIERII (1)

Tema VII: STRATEGII UTILIZATE IN PROCESUL CONSILIERII (2)

Titular curs,
Lector drd. Gabriela Dima

1
 NOTIUNI INTRODUCTIVE

1. AsistenŃa psihopedagogică în şcoală

Termenul de asistenŃă desemnează situaŃia de a fi permanent alături de cineva, iar conceptul de

asistenŃă implică acŃiunea individualizată bazată pe cunoaşterea obiectivă a cazului şi pe
posibilitatea de a interveni eficient.
Din punct de vedere etimologic cuvântul asistenŃă provine din verbele latine assisto-ere şi
adsisto-ere care înseamna a veni lângă, a sta lângă, a fi lângă.
În sens larg termenul de asistenŃă reprezintă ansamblul acŃiunilor organizate pe plan social cu
scopul de a se asigura condiŃii optime pentru individ sau de a preveni şi înlătura situaŃiile de
suferinŃă din viaŃa persoanei.
În funcŃie de specificul obiectivelor urmărite şi de situaŃia vizată s-au conturat mai multe
tipuri de asistenŃă :
A. AsistenŃa medicală care include ansamblul măsurilor şi îndrumărilor ce se referă la
dezvoltarea biofiziologică, la starea, de sănătate la condiŃiile şi regimul de viaŃă precum şi la
deciyiile dependente de aceşti factori. AsistenŃa medicală este oferită de către medic şi
personalul din sistemul sanitar.
B. AsistenŃa socială se acordă atunci când este vorba de probleme în legătură cu înŃelegerea
transformărilor care au loc în societate, de probleme de natură materială sau culturală, de
modul de viaŃă al familiei individului, de problemele de socioterapie, etc.
C. AsistenŃa psihologică se acordă atunci când existâ probleme ce Ńin de caracteristicile de
personalitate, de prevenirea sau de dezvoltarea unor situaŃii stresante şi înlăturarea
consecinŃelor acestora, de înŃelegerea structurii psihologice a individului, de deciziile ce
trebuie luate în funcŃie de aptitudinile sau de dominantele personalităŃii. După M. Golu
asistenŃa psihologică trebuie să fie unitatea a 3 secenŃe operaŃionale : diagnostic-
constatativă, formativ-profilactică şi terapeutică-recuperatorie.
D. AsistenŃa pedagogică se acordă atunci când se ridică probleme ce Ńin de educaŃie şi instruire,
de regimul educativ, de tratarea diferenŃiată a unor cazuri date , de stabilirea nivelului de
pregŃtire al elevilor, etc. AcŃiunile de asistenŃă psihopedagogică pot fi exercitate în mod
direct, prin contactul nemijlocit dintre specialist (consilierul şcolar, profesorul) şi persoana
asupra căreia se exercită, fie în mod indirect prin intermediul altor persoane.EficienŃa acestor
acŃiuni depinde în foarte mare măsură de nivelul de colaborare dintre instituŃiile implicate
(grădiniŃă, familie, şcoală, centre de asistenŃă psihopedagogică, etc).
Obiectivele fundamentale ale asistenŃei psihopedagogice vizează:

2
- consolidarea stării de sănătate fizice şi psihice ale fiecărui elev
- facilitarea procesului de adaptarea socială şi şcolară şi ameliorarea relaŃiilor copilului cu
şcoala, familia şi societatea
- crearea condiŃiilor psiholgice de accesibilitate pentru diferitele acŃiuni formative desfăşurate
la nivel general
- sprijinirea elevului în procesul orientării sale şcolare şi profesionale
InstituŃiile care realizează aceste obiective sunt Centrle JudeŃene de AsistenŃă Psihopedagogică
(C.J.A.P.) care desfăşoară următoarele tipuri de activităŃi :
- consilierea elevilor, părinŃilor şi a cadrelor didactice în probleme ce Ńin de orientarea şcolară
şi profesională
- organizarea şi realizarea programului pentru orientarea carierei elevilor, inclusiv pentru copii
din mediul rural şi pentru cei dezavantajaŃi din punct de vedere material sau cultural
- strângerea datelor ce privesc dinamica profesiilor la nivel de judeŃ şi folosirea acestora în
munca de consiliere şi orientare
ImportanŃa deosebită pe care o prezintă acŃiunile de sistanŃă psihopedagogiecă este determinată
de valoarea pe care o are pentru şcoală procesul de adaptare a copilului la complexitatea
activităŃii instructiv educative.

2. RelaŃia dintre consiliere, psihoterapie şi educaŃie

În sens larg consilierea este acŃiunea psihopedagogică de ajutor în viaŃa şi dezvoltarea
omului, alături de psihoterapie şi educaŃie. Toate aceste 3 forme de sprijin îl ajută pe individ să
înveŃe cum să îşi modifice sentimentele, atitudinile, gândurile şi comportamentele pentru a avea
o viaŃă psihică echilibrată şi, prin urmare o existenŃă mai bună.
În esenŃă consilierea este atât o activitate distinctă, cât şi o profesiune emergentă acesteia.
Consilierea este văzută ca un serviciu adus oamenilor aflaŃi într-un anumit grad de confuzie sau
intr-o stare de stres care doresc să discute să rezolve acestă problemă. Consilierea se bazează pe
persuasiune şi pe respectarea libertăŃii de opŃiune a celui consiliat.
2.1 RelaŃia dintre consiliere şi psihoterapie
AnumiŃi autori printre care şi C. Rogers susŃin că termenii de consiliere şi psihoterapie
sunt mai mult sau mai puŃin sinonimi deoarece se referă la aceiaşi metodă fundamentală : o serie
de contacte indirecte cu individul care încearcă să îl ajute să îşi modifice atitudinile şi conduita.
Dintr-o astfel de perspectivă C. Rogers spune că termenii de consiliere şi psihoterapie sunt
echivalenŃi sau aproape echivalenŃi. În schimb, alŃi autori încearcă să diferenŃieze consilierea de
psihoterapie prin compararea definiŃiilor. Analizând definiŃiile C.H. Patterson discută
asemănările şi deosebirile prin prisma a 4 criterii :

3
A. Severitatea problemei - mulŃi autori consideră consilierea o activitate care îi ajută pe indivizii
normali să depăşească obstacolele apărute în calea dezvoltării personalităŃii lor iar
psihoterapia este o activitate de sprijin pentru persoane cu probleme mult mai grave,
persoane a căror dezvoltare emoŃinală a fosta grav afectată. O astfel de distincŃie a fost
susŃinută teoretic de M.E. Hahn şi acceptată în 1956 de către AsociaŃia Psihologilor
Americani. După opinia celor doi autori consilierea vizează oamenii normali, iar psihoterapia
pe cei care deviază de la normalitate.
B. Natura problemei acestuia – natura problemei poate să ne spună dacă ceea ce se face în mod
practic este consiliere sau psihoterapie, din această perspectivă consilierea se ocupă în
principal de probleme orientate spre realitate, de probleme ale mediului şi, deci, de natură
situaŃională, în timp ce psihopterapia are ca obiect sentimentele şi diversele stări emoŃionale
ale persoanei, atitudinile acesteia. Aşadar, consilierea este centrată pe probleme cognitive, iar
psihoterapia este centrată pe probleme afective ale persoanei, dar această distincŃie nu este
solidă deoarece nu toate problemele orientate spre realitate sunt de natură cognitivă.
C. Scopurile urmărite în cadrul celor două activităŃi – unii autori consideră că problematica
scopurilor celor două activităŃi este relativ confuză, în timp ce L.E. Tyler încearcă să
demonstreze că psihoterapia este direcŃionată spre o schimbare de personalitate iar
consilierea urmăreşte să îl facă pe individ să folosească şansele pe care le are pentru a face
faŃă problemelor vieŃii.
D. Metodele şi tehnicile utilizate – majoritatea specialiştilor susŃin că nu există tehnici utilizate
numai de consilieri sau numai de psihoterapeuŃi ci ambele apelează la metode şi tehnici
similare.
În concluzie, deşi există numeroase asemănări între consiliere şi psihoterapie cele două
activităŃi nu pot fi confundate. Consilierea este un proces diferit şi nu un caz limitat al
psihoterapiei, cei care susŃin acest lucru reduc consilierea la dimensiunea sa pur psihologică.
În realitate, consilierea şi psihoterapia au atât asemănări cât şi deosebiri după : finalitate,
adresabilitate şi metodologie.
Sub aspectul finalităŃii cele două activităŃi urmăresc să ajute prin mijloace psihologice şi
pedagogie o persoană în rezolvarea unor probleme critice.Când problema este de dificultate
mare accentul se pune pe psihoterapie, iar când problema este de dificultate mai redusă se va
apela la consiliere. Însă ambele activităŃi au la bază stailirea unei relaŃii interpersonale între cel
care solicită asistenŃă psihologică şi cel care o oferă. De obicei consilierea urmăreşte rezolvarea
unor probleme specifice care nu pot fi încadrate într-o unitate nosologică anume, cum ar fi
înlăturarea unor atitudini şi sentimente negative. Psihoterapia intervine în rezolvarea unor
probleme de mai mare profunzime şi amploare, cum ar fi: întârirea personalităŃii la indivizii

4
 anxioşi, angoasaŃi şi hipersesnibili; întărirea conştiinŃei prin dezvoltare sentimentului de bine în
caz de boală; dezvoltarea sferei afective în nevroze şi bolile somatice.
Din punct de vedere al adresabilităŃii şi consilierea şi psihoterapia se adresează niveluilui
conştient al organizării psihice şi se preocupă de problemele actuale ale persoanei. Totuşi unele
modele psihotarapeutice cum ar fi cele de tip psihanalitic merg mai în adâncime efectuând
sondaje în trecutul şi inconştientul individului.
Din punct de vedere al metodologiei utilizează modalităŃi asemănătoare uneori chiar identice
cum ar fi comunicarea verbală, persuasiunea şi convingerea, cooperarea,precum şi majoritatea
tehnicilor specifice celor trei abordări generale ale consilierii şi psihoterapiei: psihodinamică,
comportamentală şi umanistă. Totuşi în unele cazuri psihoterapia are coordinate metodologice
mai riguroase spre deosebire de consiliere care are un caracter mai liber deoarece este de cele
mai multe ori situaŃională.
2.2 RelaŃia dintre consiliere şi educaŃie
Consilerea este o funcŃie esenŃială a întregului proces de educaŃie, practica şcolară arată faptul
că relaŃiile educatorului cu copilul se pot modifica radical şi pot intensifica educaŃia pe o anumită
direcŃie sau se pot axa pe o problemă determinată de educaŃie. În multe privinŃe educaŃia este centrul
actvităŃii de consiliere uneori identificându-se cu consilierea.
Însă, educaŃia are în vedere viitorul celui educat, iar consilierea are în vedere mai ales
prezentul acestuia drept urmare educaŃia nu se identifică cu consilierea. RelaŃia dintre educatorul
matur şi copilul sau adolescentul constituie baza relaŃiei pedagogice în timp ce consilierea se
desfăşoară în contextul relaŃiei de consiliere. Această relaŃie este empatică, bazată pe cooperare şi pe
căutarea împreună a soluŃiei la problemele clientului.
Sub aspect diferenŃial consilierea este o activitate dezvoltată în direcŃia care acordă prioritate
recuperării problemelor şi conflictelor, iar pedagogia oferă ajutor dezvoltării copilului aflat într-o
stare psihică normală.
2.3 DiferenŃele tipice dintre consiliere psioterapie şi educaŃie
Există 6 criterii de diferenŃiere a celor trei modalităŃi de sprijin :
1. Motivele care stau la baza celor trei activităŃi, celei educative rezidă în stadiul în stadiul unei
persoane aflate într-un moment temporal al procesului evolutiv şi în nevoia de a reduce distanŃa
dintre această situaŃie reală şi cea ideală a unui stadiu superior de dezvoltare – acŃiune realizată
prin învăŃare. Consilierea este necesară în situaŃii de dificultate şi în problemele acute simŃite în
plan subiectiv de către elev ca o povară sau ca ceva ce presupune soluŃii dificile (situaŃia în care
se află la răscruce de drumuri, alegerea este dificilă ; situaŃia în care a ales un drum greşit şi nu
este capabil să îl treacă singur ; situaŃia în care comportamentul elevului dă naştere la conflicte.
Psihoterapia devine necesară atunci când dificultăŃile şi problemele produc stări de criză.

5
2. Persoanele implicate în cele trei activităŃi de sprijin. EducaŃia se desfăşoară intensiv în primii
ani de viaŃă şi dezvoltă la copii şi adolescenŃi personalitatea în conformitate cu idealul pedagogic
al comunităŃii sociale.Consilierea se centrează pe problemele care pornesc de la dificultăŃiile de
alegerea până la diverse forme de comportament deviant, iar psihoterapia se adresează
persoanelor ajunse în stare de criză personală îi existenŃială.
3. Din perspectiva scopurilor urmărite, educaŃia vizează formarea şi dezvoltarea personalităŃii
copilului în plan cognitiv afectiv şi psihomotor. Consilierea vizează sprijinirea subiectului
pentru ca acesta să îşi rezolve singur problemele cu care se confruntă iar scopul psihoterapiei
este restructurarea personalităŃii individului pornind de la o situaŃie de tulburare gravă,
generalizată.
4. Sub aspectul timpului caracteristic, educaŃia este un proces relativ continuu desfăşurat intens
în primele decenii de viaŃă şi prelungit apoi sub forma educaŃiei permanente. Consilierea este un
proces discontinuu şi relativ scurt iar psihoterapia este, de asemenea, discontinuă în comparaŃie
cu educaŃia dar durata ei este de obicei mai lungă decât cea a consilierii.
5. În ceea ce priveşte mjloacele utilizate, mijloacele educaŃiei reprezintă ajutoare pentru
dezvoltarea personalităŃii copilului şi adolescentului, consilierea recurge la mijloace de incitare
şi de sprijin iar psihoterapia realizează mai întâi o muncă de înlăturare a obstacolelor pentru a
putea folosi ulterior alte forme de sprijin.
6. În ceea ce priveşte rolurile jucate de persoanele implicate, în relaŃia educaŃională (educator-
educat), în relaŃia de consiliere (consilier-client), relaŃia psihoterapeutică (psihoterapeut-
pacient).
În relaŃia de consiliere este vorba de ampatie, este o relaŃie de roluri sensibil egale, în cadrul
căreia subiectul consiliat poate decide cu mai multă libertate şi spontaneitate în vederea rezolvării
problemelor.
În concluzie, poziŃia consilierii în contextul activităŃilor de sprijin psihopedagogic este una
intermediară, între educaŃie şi psihoterapie.Din această poziŃie consilierea se poate apropia uneori de
educaŃie şi alteori de psihoterapie, fapt pentru care în domeniul consilierii se vorbeşte de două
variante, una mai educativă şi alta mai terapeutică, carianta educativă a fost multă vreme
marginalizată dar în ultimul timp a câştigat teren mai ales în spaŃiul şcolar,iar varianta terapeutică a
consilierii s-a afirmat destul de puternic în plan ştiinŃific şi instituŃional.

6
 PRINCIPIILE SI SCOPURILE CONSILIERII

În realizarea consilierii psihopedagogice se are în vedere analiza abordărilor şi concepŃiilor

generale ale consilierii punându-se accentul pe factorii cognitivi şi de gândire, pe experienŃă şi
sentimente sau pe acŃiune şi comportament . Practicienii din domeniul consilierii trebuie să acorde
atenŃie la ceea ce subiectul gândeşte , simte şi face , motiv pentru care majoritatea consilierilor
contemporani adoptă abordări şi modele de consiliere care provin din mai multe modele de
consiliere , abordarea eclectică ( eclectic = extras din mai multe surse ). Aşadar persoana care
realizează consilierea psihologică în şcoală trebuie să aibă drept obiectiv principal sprijinirea
subiectului ( elev, profesor, părinte ) să se integreze eficient în viaŃa cotidiană şi să promoveze relaŃii
pozitive cu cei din jurul său . Procesul de consiliere psihopedagogică vizează dezvoltarea la subiect
a unui sistem coerent de scopuri in viaŃă şi întărirea comportamentului intenŃional, o persoană
orientată spre scop este capabilă să pună în acŃiune modele alternative de comportament, să
abordeze probleme de viaŃă din perspective diferite fără a se bloca în anumite situaŃii .

1.1 Principiile consilierii

Pentru ca relaŃia dintre consilier şi elev să fi eficientă consilierul trebuie să respecte în activitatea
sa de consiliere şcolară câteva principii fundamentale :
A. Responsabilitatea pentru dezvoltarea clientului îi revine acestuia şi nu consilierului. Încă de
la început consilierul trebuie să manifest respect pentru clientul său, să-l accepte ca pe un
individ unic, cu calităŃile şi defectele sale, să respecte dacă clientul va avea succes sau va
eşua în activitatea de consiliere. Consilierul trebuie să informeze clientul că activitatea de
consiliere poate avea rezultate pozitive numai în condiŃiile în care clientul seva implica
activ în propria sa dezvoltare. În cazul unui eşec consilierul evită să se autoblameze
deoarece de multe ori eşecul poate fi generat de cauze de ordin social ( familia, grupul
şcolar etc ) .
B. RelaŃia de consiliere este permisivă. Permisivitatea relaŃiei constă în acordarea libertăŃii
propriilor sale idei şi concepte, opinii şi convingeri de către consilier clientului, în caz
contrar relaŃia de consiliere dobândeşte dimensiuni coercitive.
C. Consilierul trebuie să gândească problemele clientului împreună cu acesta. Consilierul
trebuie să facă distincŃia între „ a gândi cu ”, „a gândi despre ”, „ a gândi pentru cineva ”
adică consilierul trebuie să gândească împreună cu clientul problemele acestuia. Datoria
consilierului este de a evita pe cât posibil „să gândescă despre” client.
D. Aplicarea consecventă a tuturor principiilor şi regulilor în conformitate cu idealurile şi
valorile democratice. Conform acestui principiu consilierul trebuie să accepte clientul aşa

7
 cum este el în realitate, cu calităŃile şi defectele sale, de asemenea el va manifesta un respect
real pentru drepturile clientului.

1.2 Scopurile consilierii psihopedagogice în şcoală

Consilierea are un rol proactiv şi încearcă :
1. Să prevină situaŃiile de criză personală sau educaŃională în şcoală.
2. Urmăreşte dezvoltarea personală, educaŃională şi socială a elevilor.
3. Urmăreşte dezvoltarea mentală a elevului şi înŃelegerea că acest lucru este jalonul său
principal de atins.
Scopurile pot fi grupate şi descrise pe 4 nivele relativ distincte :
a) Scopurile fundamentale au aplicabilitate globală pentru toŃi elevii aflaŃi în consiliere şi pe tot
parcursul unui ciclu de şcolaritate consilierul va permite elevului să îşi recunoască forŃele şi
capacităŃiile sale, limitele, să aibă o atitudine pozitivă faŃă de situaŃia sa reală, să se adapteze
la mediul în care trăieşte, să îşi exprime opŃiunile sale în concordanŃă cu ceea ce vrea, poate
şi trebuie să facă.
b) Scopurile formulate de părinŃi bazate pe comportamentele curente ale copilului şi pe
rezultatele sale şcolare deoarece părinŃii doresc pentru copii lor ca întotdeauna să înveŃe mai
bine.
c) Scopurile stabilite de consilier, apar, de regulă, ca o consecinŃă a ipotezelor consilierului
ipoteze ce privesc cauzele pentru care elevul manifestă anumite atitudini şi comportamente
indezirabile. Deoarece, uneori, ipotezele consilierului în procesul de consiliere pot fi greşite
se impune ca în permanenŃă scopurile stabilite de consilier să fie reactualizate.
d) Scopurile elevului apar în timpul unor şedinŃe de consiliere, este voba despre scopuri proprii
copilului, generate de materialul cognitiv şi afectiv adus de el în şedinŃa de consiliere.
Scopurile elevului vor avea întotdeauna prioritate faŃă de scopurile consilierului şi cele ale
părinŃilor. Stabilirea scopurilor în cadrul activităŃii de consiliere este de dorit să fie un proces
consultativ şi interactiv, cu participarea elevilor şi părinŃilor acestora.

2. Stabilirea scopurilor în procesul de consiliere

Încă de la debutul procesului de consiliere, consilierul trebuie să înceapă, împreună cu
clientul, formularea scopurilor care urmează să fie atinse. Scopurile iniŃiale pot fi modificate în
cursul procesului de consiliere în urma înŃelegerii mai profunde a problemei, precum şi a dezvltării
unor atitudini şi comportamente noi care vor elimina treptat respectiva problemă cu care se
confruntă clientul. Scopurile care pot fi formulate în procesul consilierii pot fi grupate în 2
categorii :

8
 1. Scopuri – proces, care Ńin de competenŃele şi responsabilitatea consilierului şi
sunt legate de asigurarea condiŃiilor educaŃionale şi terapeutice necesare
pentru schimbarea atitudinală şi comportamentală a clientului. Ex. Stabilirea
relaŃiei cu clientul, crearea unui cadru adecvat consilierii, crearea unei
empatii pentru client.
2. Scopurile - rezultat, sunt legate direct de motivele pentru care clientul are
nevoie de consiliere. Ele pot fi vagi şi imprecise sau specifice şi precise.
Procesul de exminare de înŃelegere a problemei poate fi concretizat în , identificarea condiŃiilor în
care a apărut problema şi identificare evenimentelor situaŃionale care pot fi modificate pentru a
produce consecinŃe diferite pentru client.
Participarea clientului la stabilirea scopului este o acŃiune personală care necesită un efort
total din partea clientului. Uneori, clientul manifestă rezistanŃă la stabilirea scopurilor, respingând
ideea stabilirii unui scop. Consilierul trebuie să plece de la premisa că întotdeauna comportamentul
omului are un scop, ca urmare putem descoperi că clientul care respinge stabilirea scopului îşi
protejează, de fapt, comportamentul său. Consilierul trebuie mai întâi să înŃeleagă natura problemei
clientului după care să treacă la transformarea acestuia într-un scops au mai multe scopuri specifice.
În încercarea de a defini scopurile clientului consilierii trebuie să depăşească mai multe obstacole :
- clientul priveşte problema lui ca fiind comportamentul altcuiva
- clientul îşi exprimă problema ca pe un sentiment
- problema clientului este absenŃa unui scop
- problema este că, uneori, comportamentul dorit de client este indezirabil
- problema este că clientul nu ştie că manifestarea lui comportamentală este nepotrivită
- problema clientului este un conflict de alegere
- problema clientului este interesul de a nu identifica nicio problemă
Cât mai repede posibil, consilierul şi clientul trebuie să identifice scopuri precise şi
comportamentale.

ETAPELE UNUI DEMERS DE CONSILIERE

1. Stabilirea relatiei si cadrului in care are loc consilierea - presupune crearea unei
atmosfere de acceptanta, deschidere, empatie, securitate emotionala care invita clientul sa se
deschida si sa comunice. In prima sedinta se discuta ‘contractul’ de consiliere care ofera un
cadru de desfasurare si o structura procesului consilierii. Discutarea contractului inlcude
aspecte legate de timp, spatiu, definirea rolului consilierului, stabilirea unor scopuri initiale,
deontologie profesionala (confidentialitate) si aspecte financiare.

9
 2. Culegerea de informatii, definirea problemei – in etapele initiale ale unui proces de
consiliere se impune un demers de evaluare a clientului si situatiei sale in scopul clarificarii
dificultatilor cu care se confrunta. Evaluarea se poate realiza prin metode diferite : fie pe
baza de convorbire, anamneza, interviu, observatie care furnizeaza informatiile necesare
clarificarii problemelor, fie pot fi adaugate probe de evaluare psihologica a personalitatii
clientului.
3. Definirea obiectivelor consilierii, a rezultatelor dorite – se bazeaza pe informatiile si
rezultatele evaluarii, intrucat clarificarea problemelor ajuta la clarificarea scopurilor;
structureaza procesul consilierii si a sedintelor care urmeaza si ajuta la alegerea strategiilor
de lucru in consiliere.
4. Interventia propriu-zisa – consta in demersul de consiliere si strategiile folosite care
trebuie adaptate clientului (ex. varstei, tipului de personalitate) si rezultatelor urmarite (ex.
depasirea unei crizei existentiale, cresterea stimei de sine etc.). Interventia este etapa cea mai
lunga si consistenta a procesului de consiliere. Durata ei variaza foarte mult in functie de cele
3 variabile implicate in procesul consilierii : clientul - consilierul - problema de rezolvat.

5. Monitorizarea evolutiei clientului, evaluari intermediare si redefinirea scopurilor –

monitorizarea este un proces continuu de raportare a evolutiei clientului si procesului
consilierii la scopurile si obiectivele inital formulate ; informatiile noi, reiesite pe parcurs,
permit re-definirea scopurilor initiale in acord cu schimbarile, transformarile care au avut loc
pana la momentul re-evaluarii situatiei.
6. Evaluarea finala si incheierea. Generalizarea si transferul invatarii – monitorizarea
continua ne indica momentul la care sunt atinse obiectivele propuse in consiliere si /sau este
indicate incheierea consilierii. In acest stadiu clientul este capabil sa transfere si generalizeze
aspectele invatate in procesul consilierii si comportamentele adaptative dobandite in viata sa.
Incheierea relatiei de consiliere este un moment important care are nevoie de o atentie si
focalizare speciala, ca o ultima etapa a consilierii in care se ‘dizolva’ transferurile, are loc
separarea si individuarea clientului. In functie de caz, incheierii i se poate aloca una sau mai
multe sedinte de consiliere.
Abilitatea de structurare a unei şedinŃe în 5 stadii
Cel mai eficient cadru este organizarea şedinŃei în 5 stadii sau etape :
1. Primul stadiu constă în stabilirea relaŃiei de consiliere şi structurarea şedinŃei. Tot aici se
vor preciza şi scopurile-proces care Ńin de competenŃa şi responsabilitatea consilierului.
2. Al doilea stadiu presupune obŃinerea de informaŃii, definirea problemei şi identificarea
părŃilor pozitive ale clientului.

10
 3. Al treilea stadiu îl constituie determinarea rezultatelor dorite. Este vorba aici de
scopurile-rezultat, care sunt direct legate de motivele pentru care clientul are nevoie de
consiliere. Pe măsură ce consilierul şi clientul exploarează natura unei anumite probleme,
scopul problemei trebuie să devină tot mai clar.
4. Al oatrulea stadiu constă în ezplicarea alternativelor şi găsirea soluŃiilor. Scopurile sale
Ńin de elaborarea unei liste cu posibilităŃi de rezolvare avându-se în vedere şi stabilirea
anumtor priorităŃi. Aici deprinderea cea mai utilă o reprezintă încurajarea minimală
bazată pe tehnica întrebărilor.
5. Ultimul stadiu îl constituie generalizarea şi transferul învăŃării. Scopul principal este de a
ne asigura că s-a produs o schimbare în conduita clinetului şi că el va acŃiona pe baza
celor învăŃate.
În cazul consilierii de grup sau familie se vor Ńine cont de particularităŃiile celor 5 stadii :
- stabilirea relaŃiei şi structurarea, consilierul trebuie să stabilească relaŃii între el şi fiecare
membru al familiei, se va privi atât ca membru al familiei cât şi ca observator
- definirea problemei, consilierul va cere fiecărui membru al familiei să definescă problema
din punctul lui de vedere, după care va sumariza diferitele puncte de vedere şi va reformula
problemele individuale ca o problemă a întregii familii. Accentul trece de la individ la
interacŃiunea familiei.
- stabilirea scopurilor, consilierul stabileşte scopurile comune familei
- explorarea de alternative, consilierul va asculta cu atenŃie şi se va concentra asupra familiei
în ansamblul său, iar familia îşi va găsi singură soluŃiile la problemele ei
- generalizarea, de obicei familile pot avea teme concrete pentru a putea pune în practică şi a
aplica acasă situaŃiile discutate
4. Deschiderea şi închiderea şedinŃei de consiliere
Consilierul ar trebui să Ńină cont de următoarele operaŃi şi acŃiuni :
- să reducă anxietatea iniŃială a clientului până la un nivel care să permită clientului să
vorbească despre el însuşi
- să fie reŃinut în a vorbi excesiv
- să asculte cu atenŃie ceea ce spune clientul şi să încerce reconstruirea imaginii lumii
aşa cum o descrie el
- să fie conştient de faptul că alegerea unor anumite subiecte de client îi oferă o viziune
asupra scării de priorităŃi a clientului său
Consilierul trebuie să fie punctual,momentul de începere poate fi marcat de un simplu zâmbet
asociat cu o mişcare a mâinii ca o invitaŃie de a lua loc. Urmează formula introductivă de salut cum
ar fi : “ Bună ziua ! Vă rog luaŃi loc !„. Consilierul trebuie să lase clientului o mică pauză dându-i

11
şansa de a vorbi iar dacă trec mai mute secunde şi clientul nu are de gând să vorbească atunci
consilierul trebuie să iniŃieze o anumită formă de comunicare.
In prima şedinŃă de consiliere este foarte util să se creeze o structură minimală a procesului
de consiliere, această structură include comentarii despre limitele de timp şi despre confidenŃialitate,
precum şi unele observaŃii despre procedurile şi tehnicile care vor fi utilizate. Lucru care reduce într-
o mare măsură neliniştea sau anxietatea clientului. Formulele uzuale de salut recunosc dificultăŃiile
începutuli dar oferă totuşi o sugestie verbală. În permanenŃă, consilierul trebuie să fie pregătit pentru
scurte conversaŃii banale, colaterale problemelor propriu-zise.
Încheierea şedinŃei reprezintă acceptarea unor limite de timp foarte importante. De obicei
consilierul începător este nesigur asupra momentului în care trebuie să încheie şedinŃa. În general,
durata eficientă a unei şedinŃe de consiliere este de 45-50 de minute, maximum admis este de 1 h
după care apare saturaŃia. Clientul trebuie să fie conştient de faptul că sedinŃa s-a încheiat, încheierea
se referă la ceea ce a avut deja loc şi niciun material nou nu mai trebuie discutat. ExcepŃie se face în
cazul în care clientul prezintă o problemă care este extrem de urgentă pentru el iar el singur se
consideră incapabil să o rezolve . Consilierul poate folosi unele fraze scurte şi explicite la încheierea
unei şedinŃe, cum ar fi : Se pare că timpul nostru s-a terminat pentru astăzi, Ei bine, cred că e
timpul să ne oprim aici pentru astăzi. Un alt mod de încheiere a şedinŃei îl constituie îl constituie fie
concluzia trasă de client fie folosirea rezumării de consilier.
O altă strategie de încheiere a şedinŃei o constituie feedback-ul reciproc. Această strategie îi implică
pe ambii termeni ai relaŃiei de consiliere, consilier-client.

ABILITĂłILE DE BAZĂ ALE CONSILIERULUI

În primul rand consilierul trebuie să aibă capacitatea de a construi şi menŃine relaŃii umane
pozitive cu cei din jur. Acest lucru presupune :
- să fie capabil să-şi rezolve problemele şi să-şi coordoneze viaŃa
- să se identifice cu persoanele şi nu cu lucrurile
- să fie confidenŃial şi sincer
- stilul lui de viaŃă să oglindească principiile şi credinŃele lui, ceea ce susŃine teoretic să aplice
şi în practică
- să fie conştient de tendinŃa fiecărui om de a transfera propriile sale nevoi, probleme şi
sentimente asupra celorlalŃi
- să nu tragă concluzii bazate pe zvonuri şi nici sş nu dea răspunsuri superficiale problemelor
complexe
- să fie flexibil şi adaptabil la experienŃe noi

12
 - să işi asume responsabilitatea într-o relaŃie, cum este cea de consilier-consiliat
- el ia decizii şi formulează concluzii bazate pe cunoştinŃele actuale şi niciodată bazate pe
convingerile din trecut
- empatizează, vorbeşte cu clientul şi nu vorbeşte clientului
- el trebuie să asculte nu numai cu urechile ci cu toate simŃurile
- consilierul nu încearcă să se ascundă sub faŃada autorităŃii şi nu dovedeşte valoare poziŃiei lui
în virtutea unor succese deosebite pe care le-a avut
- el este receptiv la critică şi poate critica în mod constructiv pe ceilalŃi fără să îi jignească
- el respectă autonomia, independenŃa şi nevoile celorlalŃi de a-şi păstra individualitatea
- acordă oricărei persoane dreptul de a-şi păstra propriile convingeri menŃinând în acelaşi timp
acest drept şi pentru el însuşi
- consideră valoroasă reciprocitatea într-o relaŃie, o interacŃiune mutuală în care indivizii se
satisfac reciproc
- el acceptă că uneori poŃi să pierzi în ciuda faptului că face eforturi şi investeşte emoŃional
într-o relaŃie deşi celălalt nu răspunde la fel
- nu este suspicios, distant, autoritar, el este democrat şi nu autocrat, înclinat să puncteze
pozitivul
AbilităŃile necesare în procesul de consiliere psihopedagogică sunt : deprinderi de ascultare, de
comunicare eficientă şi de influenŃare a atitudinilor, sentimentelor şi comportamentului
persoanei consiliate. Acestea pot fi grupate în două categorii : deprinderi fundamentale de
ascultare sau asistare ; deprinderi fundamentale de influenŃare.

Deprinderi fundamentale de ascultare sau asistare, acestea au la bază câteva principii :

a) Necesitatea de a asculta înainte de a acŃiona şi de a da sfaturi
b) Clientul va vorbi despre subiecte pe care consilierul este capabil şi doritor să le asculte
c) Consilierul trebuie să se focalizeze pe aspectele pozitive
d) Consilierul poate fi eficient dacă este sincer cu el însuşi şi încearcă să-şi definească stilul
prpiu de consiliere
e) Consilierul trebuie să câştige încrederea clientului pentru a putea să asculte eficient

13
DEPRINDERILE FUNDAMENTALE DE ASISTARE SAU ASCULTARE

1. Comportamentul de asistare sau deprinderea de a-l asculta pe client

( ASCULTAREA ).
Acest comportament include 4 dimensiuni principale :
- contactul vizual - atunci când vorbim cu cineva trebuie să ne uităm la el, dar nu să-l privim
fix.
- limbajul corporal atenŃional – în procesul consilierii şi nu numai, 85% din comunicarea
noastră este non-verbală
- stiluri de vorbire ( vocea ) - fluxul vorbirii , volumul şi tonul vocii indică deseori interes sau
dezinteres
- comportamentul verbal – consilierul nu trebuie să introducă în discuŃie un subiect nou, el
trebuie să revină la cele comunicate de client în şedinŃa de consiliere şi să raspundă acestui
lucru într-un mod natural.
Consilierul trebuie să reŃină faptul că stilul comportamentului de asistare diferă în plan cultural şi
individual. Exemplu : islamicii stau mai aproape unii de alŃii, faŃă de americani şi europeni ;
contactul vizual la locuitorii din sud estul SUA poate reprezenta un act ostil ; tonul vocii standard al
englezilor poate fi plictisitor pentru cei de origine latină.
Aşadar comportamentul de asistare este un fenomen cultural universal, deprinderile de
asistare se manifestă diferit la persoanele aparŃinând unor culturi diferite. Scopul consilierului pe
parcursul unei şedinŃe de consiliere este de a fi un bun ascultător. În realizarea acestui scop
consilierul trebuie :
- să utilizeze un contact vizual variat pentru a comunica cu clientul
- să menŃină o postură atenŃională, folosind gesturile şi poziŃia relaxată, utilizând corpul pentru
a comunica implicarea
- să folosească un ton vocal natural, în ideea că vocea lui comunică emoŃiile
- să păstreze subiectul abordat şi să nu întrerupă clientul, să extragă din spusele clientului
răspunsurile pe care trebuie să i le dea
În consilierea de grup sau în cea de familie se are în vedere câteva elemente esenŃiale :
- echilibrarea asistării acordate, consilierul trebuie să ia în considerare pe toŃi membrii
grupului sau familiei
- particularităŃile comportamentului de asistare, consilierul constată că unii membri ai grupului
sunt consideraŃi lideri pentru anumite teme puse în discuŃie, persoanele care sunt în conflict
exprimă acest lucru prin evitarea contactului vizual şi prin manifestarea unor semne de
tensiune corporală

14
 - existenŃa problemelor multiculturale, consilierul trebuie să cunoască problemele culturale
specifice membrilor grupului de consiliere
- asistarea grupului sau familiei ca întreg, cosilierul trebuie să folosească în mod deliberat
propoziŃii care să conŃină cuvintele grup sau familie
O regulă generală pentru consilierea de grup este ca o treime din timp să fie dedicată activităŃii cu
întreg grupul, o treime din timp să fie dedicată persoanelor individuale cu comportamentele,
gândurile şi sentimentele lor, o treime din timp să fie acordată problemelor speciale ale grupului.

2. Deprinderea de a utiliza întrebările sau invitaŃia deschisă de a vorbi

( ÎNTREBĂRILE, DESCHIDEREA )
În general clientul vine la consilier pentru că are o anumită problemă sau o anumită preocupare.
Sarcina consilierului este să asculte ceea ce spune client„ „ul şi chiar să îl invite deschis la discuŃie,
invitaŃie care se realizează prin intermediul întrebărilor.
Consilierul poate utiliza două tipuri de întrebări :
- întrebări închise care pun accentul pe fapte concrete cum ar fi de exemplu
„ ce vârstă au fetele ”, utilizarea frecventă a acestor întrebări poate demonstra o lipsă de interes
din partea consilierului
- întrebărle deschise oferă clientului un spaŃiu mai larg de exprimare a propriilor opinii,
aceste întrebări încep cu „cum „ , „ ai putea „, „ce „. Întrebările deschise sunt foarte utile în
diverse situaŃii, ele îl ajută pe consilier în deschiderea şedinŃei de consiliere ( ai putea să îmi
spui despre ce ai dori să vorbim azi ? ), îl ajută pe client să discute despre o anumită
problemă ( cum v-aŃi simŃit când s-a întâmplat acest lucru ? ), ajută la exemplificarea unor
comportamente specifice ( ai putea să îmi dai un exemplu concret ?), ajută clientul să-şi
focalizeze atenŃia asupra sentimentelor sale ( cum te simŃi când îmi spui toate acestea ? ), îl
ajută pe consilier să descopere modele de gândire ale clientului, care nu sunt observabile la
prima vedere ( la ce vă gândeaŃi când aŃi spus asta şefului dumneavoastră ?).
În fazele iniŃiale al procesului de consiliere este indicat să existe un echilibru între întrebările
închise şi deschise. Mai târziu întrebările deschise oferă cea mai bună perspectivă asupra
situaŃiei.

3.Încurajarea minimală
Scopul acestei deprinderi constă în ajutarea clientului să îşi exploreze în profunzime
problemelor puse în discuŃie. Există mai multe modalităŃi de încurajare minimală :
- încurajarea minimală non-verbală – este o elaborarea a comportamentului atenŃional, spre
exemplu clientul va vorbi mult mai uşor dacă vom menŃine un contact vizual adecvat

15
 - încurajările minimale verbale – sunt rostiri scurte uneori monosilabice prin care consilierul
îşi determină clientul să continue discuŃia, spre exemplu „da ?“, „deci ? “, „apoi ?“
- tăcerea – consilierul trebuie să îi dea clientului timp pentru a răspunde sau pentru a continua
relatarea
- refolosirea cuvintelor cheie – cosntă în repetarea a unu sau două cuvinte cheie sau o frază
scurtă spusă de client dar exact cu cuvintele lui

4. Parafrazarea
Aceasta facilitează acurateaŃea înŃelegerii şi indică faptul că clientul este ascultat, ea este un
tip special de asistare prin carea consilierul îşi demonstrează abilitatea de a arăta clientului că a
ascultat ceea cei i s-a spus. În structura parafrazării pott intra elemente ca : numele clientului,
cuvinte cheie din relatarea clientului, o frază prescurtată a consilierului care să surprindă esenŃa
celor comunicate de client.
Parafrazarea nu trebuie confundată cu interpretarea, deoarece aceasta din urmă reprezintă punctul de
vedere al consilierului. Teoriile consilierii au demonstrat că este ideal ca clientul să ajungă singur la
interpretare fără ca aceasta să i se ofere. Parafrazarea îndeplineşte 3 scopuri :
- exprimă clientului faptul că consilierul încearcă să înŃeleagă ceea ce clientul spune
- face mai concis comentariul clientului şi direcŃionează astfel interviul
- oferă posibilitatea de verificare a acurateŃei percepŃiei consilierului
Parafrazarea şi încurajarea minimală pot fi folosite ca modalităŃi de clarificare a subiectului în ceea
ce priveşte problemele cu care se confruntă.

5. Reflectarea sentimentelor
Aceasta este o abilitate prin care consilierul poate ajuta clientul în autoacceptarea şi autoânŃelegerea
de sine. Cel mai important lucru este ca consilierul să răspundă la sentimentele exprimate de client
ci nu la conŃinutul comunicat. În procesul de refecatre a sentimentelor consilierul trebuie să parcurgă
următorii paşi :
- identificarea sau denumirea sentimentelor, lucru care poate fi făcut prin „cuvintele afective”
folosite de cleint, prin metaforele sau comunicarea nonverbală folosită de acesta
- parafrazarea contextului este folosită pentru a obŃine o clarificare adiŃională (PăreŃi ca
sunteŃi…deoarece…)
- valorificarea percepŃiei consilierului cu privire la emoŃia respectivă. Acest lucru îl poate ajuta
pe client să-şi exploreze mai adânc şi mai corect sentimentele respective.

16
Identificarea sentimentelor poate fi făcută prin recunoaterea cuvintelor afective din relatarea
clientului. Mesajele afective desprinse din relatarea clientului includ trăiri şi sentimente care aparŃin
unuia dintre următoarele 3 domenii :
- sentimentele de afecŃiune sunt stări şi trăiri pozitive ce se referă la propria persoană îi la
ceilalŃi. Aceste cuvinte afcetive se grupează în 5 categorii : bucuria, competenŃa , dragostea,
fericirea şi speranŃa.
- Sentimentele de supărare sunt revocate de diverşi stimuli printre care frustrarea şi
ameninŃarea. Cuvintele afective carea exprimă supărarea pot fi grupate în 4 categorii :
atacul, respingerea, apărarea şi cearta
- Sentimente de teamă sau frică, reprezintă reacŃia unei persoane pentru a evita un pericol.
Cuvintele afective carea exprimă sentimentele de teamă pot fi grupate în 5 categorii : teama,
îndoiala, tristeŃea, durerea şi evitarea.
Deseori clienŃii pot prezenta sentimente confuze sau amestecate. De exemplu, ei pot fi îndrăgostiŃi
dar nesiguri de relaŃia lor, în astfel de situaŃii departajarea sentimentelor mixte este o parte
importantă a consilierii. Consilierul trebuie să fie atent la unele sentimente care pot exprimate prin
metafore, sarcina consilierului este să descopere ceea ce se află ascuns în spatele acestor metafore şi
trebuie să ceară clientului să îşi imagineze ceea ce simte şi să descrie ce înseamnă aste pentru el. De
asemenea consilierul trebuie să ştie că observarea limbajului corporal al clientului poate oferi adesea
indicii mult mai multe şi mai bune referitoare la ceea ce se petrece cu el.
Reflectarea sentimentelor este de fapt o parafrazare de către client a porŃiunii afective din relatarea
clientului şi se poate aplica şi în consilierea de grup.

6. Sumarizarea sau integrarea comportamentelor, gândurilor şi sentimentelor

Scopurile consilierului sunt :
- să-şi ajute clientul să se organizeze
- să-şi clarifice gândurile şi sentimentele
- să se privească pe sine într-un mod mai clar
Sumarizarea este o deprindere relativ uşoară dar punerea în practică este destul de dificilă, este
asemănătoare cu parafrazare dar presupune o concentrare mai amplă asupra afirmaŃiilor făcute de
client şi sintetizarea unui număr de afirmaŃii într-un tot unitar. Scopul principal al sumarizării este de
a-l ajuta pe client să-şi integreze comportamentele, gândurile şi sentmentele. Utilizarea sumarizării
în consiliere presupune şi luarea în considerare a următoarelor comportamente şi idei :
- observarea şi identificarea comportamentelor, gândurilor şi sentimentelor din şedinŃna de
consiliere. Căutarea modelelor care se repetă, a discrepanŃelor dintre sentimente şi fapte

17
 - folosirea întrebărilor şi a încurajărilor minimale pentru a arăta clientului că şi acordăm
atenŃie
- acordarea unei atenŃii speciale principalelor informaŃii din şedinŃa de consiliere
- în diferite momente ale şedinŃei consilierul trebuie să sumarizeze şi pentru client ceea ce a
relatat până atunci
- utilizarea întrebărilor de verificare pentru a verifica modul în care consilierul a înŃeles
problema clientului
Sumarizarea poate fi folosită de către consilier în diverse situaŃii:
- începerea unei şedinŃe de consiliere (SpuneŃi că vreŃi să mă vedeŃi în legătură cu …)
- clarificarea a ceea ce se întâmplă mai ales când este vorba de o problemă complexă (Am
putea să ne oprim un moment pentru a vedea unde ne aflăm acum ?)
- trecerea mai uşoară de la o temă la alta pe parcursul unei şedinŃe (până acum aŃi spus că…)
- pentru a aduna la un loc tot ceea ce s-a spus pe parcursul şedinŃei (Astăzi am vorbit
despre…)
- pentru a aduna la un loc cele discutate pe parcursul mai multor şedinŃe (Săptămâna trecută
spuneaŃi că…şi astăzi spuneŃi că…)
În concluzie sumarizarea diferă de reflectarea sentimentelor prin faptul că acoperă o perioadă mai
îndelungată de timp şi implică un evantai mai larg de sentimente exprimate de client. Scopul
principal al sumarizării sentimentelor şi conŃinutului este integrarea gândurilor, sentimentelor şi
comportamentelor clientului.

DEPRINDERILE FUNDAMENTALE DE INFLUENTARE

Deprinderile fundamentale de influenŃare presupune cunoaşterea şi utilizarea în prealabil

deprinderilor fundamentale de asistare.
Pentru a înŃelege viziunea clientului consilierul trebuie să cunoască faptele circumstanŃei,
sentimentele clientului şi organizarea pe care o dă clientul despre situaŃie. După opinia lui C.Rogers
respectul pentru client şi orientarea spre pozitiv sunt elemente esenŃiale pentru dezvoltarea acestuia.
O modalitatea de căutare a aspectelor pozitive constă în evidenŃierea momentelor în care nu se
manifestă problema.

1.Focalizarea relatării clientului

Este o deprindere fundamentală, scopul acesteia este să ajute clientul să vadă aceiaşi situaŃie din
perspective diferite :

18
 - focalizarea pe client, presupune ascultarea relatării clientului din perspectiva sa
- focalizarea pe consilier, consilierul îşi autodezvălui unele reacŃii şi eperienŃe pe care le-a avut
în momentul luării unei decizii
- focalizarea pe alte persoane, se referă la punctarea părerii celorlalŃi depre problema clientului
- focalizarea pe problema sau subiect
- focalizarea pe familie, consilierul trebuie să încurajeze clientul să-şi prezinte propriile idei
despre familie, viaŃa individului fiind profund afectată de familie
- focalizarea pe contextul cultural sau de mediu, uneori cauzele problemei clientului pot fi
generate de mediul socio-cultural sau de situaŃia socio-contextuală

2. Confruntarea
Este o deprindere de influenŃare prin care clientul este îndemnat :
- să-şi îndrepte atenŃia spre sine
- să sesizeze discrepanŃele şi incongruenŃele vieŃii sale
Confruntarea trebuie să fie realizată deschis, fără moralizarea sau judecarea celui din faŃa noastră.
Există 2 modalităŃi de realizare a confruntării în procesul de consiliere:
A. Împărtăşirea de către consilier a unei experienŃe personale sau a unei povestiri metaforice
care să aibă legătura cu experienŃa şi povestea clientului.
B. Fragmentarea conŃinutului relatării clientului. Consilierul sumarizează discrepanŃa existentă
după care clientul lucrează pentru lămurirea discrepanŃiei.
În consiliere pot fi folosite 3 tipuri de confruntări :
A. Confruntări focalizate pe client
B. Confruntări focalizate pe consilier
C. Confruntări dual focalizate
Confruntarea constă în punctarea discrepanŃelor dintre atitudinile, gândurile şi comportamentele
clientulului, astfel clienŃii sunt puşi direct în faŃa faptului că spun cu totul altceva dacât gândesc sau
fac, sau fac cu totul altceva dacât spun.

3. Directivara sau impunerea propriilor idei

Consilierul comunică pentru a influenŃa clientul şi pentru a produce o schimbare în planul atudinilor,
sentimentelor, gândurilor şi comportamentelor sale. Deprinderea de influenŃare are 3 dimensiuni
principale :
- comportamentul de exprimare constă într-un comportament verbal şi nonverbal care să
susŃină directiva sau indicaŃia dată
- concretizarea consă în specificarea verbală a instrucŃiunii date clientului

19
 - verificarea presupune stabilirea faptului dacă individul sau grupul a înŃeles instrucŃiunile
primite

4. Feedback-ul din partea consilierului

Feedback-ul este deprinderea prin care se comunică clientuluil modul în care el şi acŃiunile sale sunt
văzute de ceilalŃi. Feedback-ul este o deprindere de influenŃare importantă şi puternică dar folosită în
exces poate afecta negativ conceptual de sine şi sentimentul de valoare al clientului. Utilizarea
eficientă a feedback-ului presupune respectarea unor principii :
- consiliereul trebuie să fie concret şi specific în răspunsurile sale
- consilierul nu trebuie să judece clientul
- focalizarea trebuie axată pe competenŃe şi nu pe slăbiciunile clientului
- consilierul trebuie să sublinieze faptele şi nu impresiile
- consilierul trebuie să verifice modul în care a fost recepŃionat feedback-ul

5. Destăinuirea
Aceasta este o deprindere de influenŃare care constă în împărtăşirea datelor şi experienŃelor
personale de către consilier clientului său. Nu trebuie să se confunde autodezvăluirea cu exprimarea
confesivă sau cu presiunea pe care propriile valori, creadinŃe şi convingeri ar putea să o exercite
asupra clientului. Utilizarea destăinuirii depinde de respectarea câtorva condiŃii esenŃiale:
- sinceritatea consilierului
- relevanŃa celor destăinuite
- efectuarea destăinuirii la timpul trezent
- utilizare verificării

6. Interpretarea sau reformularea

Interpretarea constă în restructurarea realităŃii existente dintr-o nouă perspectivă. În cazul
reformulării sunt folosite alte cuvinte decât cele folosite de către client pentru a revărsa mai multă
lumină asupra problemelor cu care acesta se confruntă.
Reformularea prezintă 2 variante de acŃiune:
I. Reformularea pozitivă, consilierul găseşte ceva pozitiv în relatarea clientului şi se axează pe
acel ceva.
II. Utilizarea focalizării pentru a genera gândirea din mai multe perspective. Ariile de focalizare
pot fi folosite pentru a ajuta clientul să vadă problema şi din alte puncte de vedere.
Există câteva modalităŃi de focalizare descrise la deprinderea fundamentală de influenŃare-
focalizare :

20
 - focalizarea pe client, consilierul trebuie să se convingă de faptul că propoziŃiile clientului
sunt de tipul „Eu“
- focalizarea pe consilier, consilierul foloseşte propriu cadru de referinŃă pentru a interpreta
sau reformula problema
- focalizarea pe alte persoane, consilierul îşi încurajează clientul să relateze întâmplările aşa
cum le-ar fi perceput altcineva
- focalizarea pe problemă, poate ajuta clientul să privească situaŃia sa din exteriorul ei
- focalizarea pe familie, reprezintă un mod specific de a exterioriza problema, clientul este
ajutat de faptul că poate vedea cum problema sa a fost generată în contextul familiei
- focalizarea pe conteztul cultural şi de mediu, este un lat mod de exteriorizare concentrat pe
focalizarea pe stilul cultural, etnic sau religios pe care îl are clientul
Există 2 modalităŃi principale de reformulare şi interpretare :
I. Reformularea direcŃionată spre client ajută clientul să gândească mai creativ situaŃia
respectivă. Reformularea presupune 3 paşi :
a. utilizarea de către consilier a secvenŃei de ascultare şi sumarizare;
b. iniŃierea unei conversaŃii care să şi sugereze cleintului că ar fi de mare utilitate o nouă
perspectivă ;
c. punerea de întrebări şi îndrumare discuŃiei prin utilizarea următoarelor modalităŃi: -
numirea, consilierul continuă şedinŃa folosind ascultarea după care întreabă „Cum ai
numi sau ai vorbi sepre aceste lucruri într-o nouă modalitate?”; - reformularea pozitivă,
are loc atunci când consilierul pune întrebări depre competenŃele clientului; -
reformularea focalizată, aici clientul este rugat să privească problema din perspective
consilierului a altor persoane, a problemei, a familiei şi contextului sau mediului cultural
II. Reformularea facilitată de consilier, consilierul este mai activ în împărtăşirea propriilor sale
idei şi percepŃii asupra situaŃiei. Primii 2 paşi sunt la fel ca şi la reformularea direcŃionată de
client, după care urmează, ultimul pas constă în utilizarea cătorva metode e consiliere pentru
a-şi împărtăşi noua perspectivă asupra problemei clientului ;
- numirea constă în stabilirea unui nume nou pentru problemă, exprimat printr-un cuvânt
sau o frază scurtă
- reformularea pozitivă, consilierul este nevoit să evidenŃieze calităŃiile pe ca clienŃii le
deŃin iar uneori poate fi atât de copleşit de problemă încât va accepta uşor viziunea mai
pozitivă a consilierului
- reformularea focalizată, ajută clientul să relateze problema pe care nu este capabil să o
prezinte în şedinŃa de consiliere

21
 - reformularea teoretică constă în sprijinirea clientului în a-şi reformula ideile din
perspectiva mai multor orientări teoretice.
În cazul utilizării interpretării un rol esenŃial îl are verificarea în care consilierul trebuie să verifice
modul în care clientul a recepŃionat fiecare reformulare sau interpretare, lucru care păstrează
deschisă conversaŃia.

Modul în care trebuie să răspundă verbal şi nonverbal consilierul la

conŃinuturile cognitive şi afective exprimate de client

Un efect deosebit de important al răspunsurilor date de consilier îl constituie schimabrea

modelului de comportament verbal al clientului. ConŃinuturile cognitive se referă la evenimente,
oameni şi lucruri. Răspunsul consilierului la astfel de conŃinuturi se referă la alternative şi alegeri
conştiente pe care el trebuie să le facă în cadrul şedinŃei de consiliere. Odată alegerea făcută, efectul
alegerii respective va deveni baza pentru alte alternative posibile, aşadar fiecare relatare a clientului
prezintă alternative pentru consilier în ceea ce priveşte conŃinutul la care el răspunde.
Practica activităŃii de consiliere demonstrează că, în situaŃia în care consilierul are mai multe
alternative de răspuns, el are tendinŃa de a răspunde la componenta finală a relatării clientului. În
mod normal însă, el trebuie să răspundă la ideea care o mai mare relevanŃă pentru preocupările
clientului. Consilierul trebuie să se asigure că alegerea alternativei de discuŃie reflectă o decizie
referitoare la nevoile clientului şi nu la nevoile sale. Cele mai eficiente tehnici şi procedee de lucru
ale consilierului pentru a răspunde la conŃinuturile cognitive ale comunicării clientului sunt :
tăcerea, stimulii verbali minimali, repetarea şi întrebările.
- Tăcerea – poate fi folosită de consilier atât ca tehnică de consiliere cât şi ca tip de răspuns.
Consilierul poate comunica clientului dorinŃa de a-i transfera posibilitatea alegerii temei de
discutat, astfel clientul are ocazia să prezinte informaŃiile considerate de acesta ca fiind cele
mai importante.
- Stimulii verbali minimali – este vorba despre acele verbalizări şi vocalizări pe care oamenii
le folosesc atunci când îi ascultă vorbind pe alŃii, de exemplu, mmm…da, ooo…..înŃeleg.
Astfel de stimuli au valoare de întărire a celor spuse de client.
- Repetarea – poate fi definită ca o propoziŃie simplă, complexă sau un fragment de
propoziŃie emis de către consilier cu scopul reflectării afirmaŃiei anterioare a clientului şi
evidenŃierii rolului activ al consilierului. Repetarea trebuie folosită prin asociere cu alte tipuri
de răspuns din partea consilierului, altfel poate produce un efect de papagal cu consicinăe
negative asupra clientului.
- Întrebările – sunt folosite pentru a răspunde la conŃinuturile cognitive exprimate de client.

22
 Impactul general al mesajului clientului asupra consilierului include atât elemente verbale cât
şi non-verbale. Elementele verbale (substantive, adjective, verbe şi adverbe) exprimă sentimentele
clientului faŃă de ceva sau faŃă de cineva.
Indiciile non-verbale ale emoŃiilor şi sentimentelor rezultă dintr-o serie de elemente ale comunicării
sale : mişcarea capului, poziŃia corpului, mimica şi gesturile, calitatea vocii, etc. De obicei
elementele non-verbale transmit informaŃii despre natura şi intenaitatea emoŃiilor cu mai multă
acurateŃe decât elementele verbale.
Mesajele afective ce pot fi desprinse din relatarea clientului includ diverse trăiri şi
sentimente :
- Sentimentele de afecŃiune, reflectă nişte stări pozitive referitoare la propria persoană şi
la ceilalŃi. Acestea pot fi identificate prin cuvintele afective sesizate în relatarea clientului
(bucuria, competenŃa, dragostea, fericirea şi speranŃa)
- Sentimentele de supărare, sunt provocate de diversi stimuli printer care frustrarea şi
ameninŃarea. Uneori supărarea constă în atitudini şi sentimente negative faŃă de propria
persoană sau faŃă de alŃii, iar alteori frica este ascunsă printr-o izbucnire de mânire.
Supărarea mai poate reprezenta şi o formă de acoperire pentru durere. Indiciile verbale
care sugerează sentimentele de supărare po fi grupate în 4 categorii : atacul, respingerea,
apărarea şi cearta.
- Teama , este reacŃia unei persoane pentru a evita un pericol sau mi poate fi descrisă ca
fiind un set de sentimente negative faŃă de ceva sau cineva al cărui rezultat este nevoia
subiectului de a se proteja. Elementele verbale care indică sentimentele de teamă sunt
reprezentate de o serie de cuvinte negative : teama, îndoiala, tristeŃea, durerea, evitarea.
Sentimentele de teamă se asociază în mod frecvent şi cu unele elemente ale comunicării
non-verbale, prin apariŃia indicilor faciali ( dilatarea ochilor, evitarea privirii directe
spre consilier, clientul rămâne cu gura deschisă ca într-o stare de şoc ).

Conştientizarea de către consilier a diverselor cuvinte afective şi elemente non-verbale care exprimă
sentimentele de afecŃiune, supărare şi teamă ale clientului îl va ajuta să identifice cu acurateŃe starea
generală şi componentele afective ale mesajului acestuia.
Consilierul trebuie să se asigure că deŃine atitudine empatică, consideraŃie pozitivă şi o serie
de tehnici de comunicare verbală care să faciliteze relaŃia consilier-client. Consilierul poate utiliza
două modalităŃi de răspuns verbal la mesajele afective comunicate de client : reflectarea
sentimentelor ( reprezintă o oglindire a sentimentelor sau a emoŃiilor prezentate în mesajul
subiectului consiliat) şi rezumarea sentimentelor ( este o extensie a reflectării sentimentului exprimat

23
de către client ). Reflectarea sentimentului răspunde doar la una din părŃile din care este compus
mesajul clientului, în timp ce rezumarea sentimentului este o integrare a mai multor componente
afective ale clientului.

STRATEGIILE UTILIZATE ÎN PROCESUL CONSILIERII

Consilierul scolar trebuie sa posede o gama variata de strategii de lucru prin care sa il ajute pe
clientul sau pentru a-si atinge scopurile propuse.
Strategiile consilierii pot fi grupate in patru mari categorii:

STRATEGII DE ABORDARE A ATITUDINILOR SI SENTIMENTELOR NEGATIVE

1 Strategiile de identificare a atitudinilor si sentimentelor negative
De cele mai multe ori clientul nu este capabil sa-si identifice si sa-si exprime sentimentele si
atitudinile care ii provoaca starea de disconfort psihocomportamental. Astfel rolul consilierului este
de a gasi modalitati prin care sa il ajute pe client sa se examineze si sa se exprime pentru ca mai apoi
sa ajunga la o schimbare pozitiva.

1.1. Clarificarea si reflectarea sentimentelor clientului.

Examinarea si intelegerea propriilor sentimente apare in situatia in care consilierul clarifica si
reflecta atitudinile si sentimentele clientului asa cum acesta le expune in cadrul sedintei de
consiliere. Clarficarea si reflectarea sentimentelor este foarte utila atunci cand sentimentele foarte
puternice il impiedica pe client sa ia masuri in vederea atingerii scopului sau. In general daca
sentimentele de jignire sau suparare nu sunt clarificate,exprimate si reduse in intensitate indivizii ii
invinovatesc pe altii de problemele lor

1.2. Modelarea sentimentelor de catre consilier

Aceasta este una dintre cele mai eficiente modalitati de a-l ajuta pe client. Consilierul poate
sa arate cum s-ar simti el daca ar fi fost in locul clientului sau. Aceasta strategie este utila in cazul
clientilor care sunt incapabili din motive diferite sa aiba un raspuns emotional adecvat.
1.3. Strategia cercurilor concentrice
Aceasta strategie este utilizata pentru a provoca sentimente clientului si se foloseste
indeosebi in cazul clientilor care refuza sa-si dezvaluie sentimentele. Consilierul deseneaza cinci
cercuri concentrice pe care le noteaza cu litere din interior spre exterior, fiecare cerc reprezentand
nivelurile de profunzime ale sentimentelor clientului.

24
1.4. Confruntarea si intalnirea sentimentelor
Pentru unele persoane exprimarea sentimentelor pozitive de afectiune este cea mai dificila
operatie, in timp ce pentru altele exprimarea sentimentelor negative, de iritare si suparare este un
lucru riscant. Atunci cand consilierul sesizeaza anumite comportamente sau sentimente despre care
clientul nu pare a fi constient el trebuie sa prezinte observatiile sale clientului sau. Treaba
consilierului este de a identifica sentimentele clientului si de a incuraja exprimarea lor sistematica pe
masura ce ele cresc in intensitate. Procesul de confruntare si cel de intalnire a sentimentelor
sugereaza faptul ca consilierul est capabil sa accepte sentimentele pozitive si cele negative ale
clientului. Astfel clientul afla ca exprimarea sentimentelor nu are ca rezultat automat consecinte
negative.

1.5. Cautarea gandurilor ascunse sau neexprimate

Unii clienti evita sa se angajeze in comportamentele dorite de ei datorita consecintelor pe
care ei isi imagineaza ca le-ar avea actiunile intreprinse. In astfel de cazuri este recomandata
examinarea gandurilor nexeprimate sau ascunse ale clientului. In timpul acestei examinari
consilierul constata ca clientul sau are anumite temeri ce au legatură cu rezultatele la care se poate
ajunge, temeri irationale simulate de o gîndire ilogica.

1.6. Confruntarea clientului cu imaginea de sine

In unele cazuri clientul poate sa nu fie capabil sa se comporte intr-o anumita maniera din
cauza modului in care el gandeste despre sine. In asemenea situatii este indicata strategia
confruntarii clientului cu imaginea de sine, adica consilierul il determina pe client sa se cnfrunte cu
imaginea de sine distorsionata pentru a inlocui cu una mai realista. Prin confruntarea cu imaginea de
sine consilierul il ajuta pe client sa vada care este discrepanta sau contradictia dintre sentimentele lui
despre sine si comportamentul pe care il manifesta.

1.7. Dialogarea si inversarea rolurilor

Clientul poate prezenta conflicte intre propriile sale sentimente si ganduri sau in relatiile cu
alte personae, situatie in care strategia dialogarii si inversarii rolurilor este recomandata a se utiliza.
Consilierul ii cere clientiului sa interpreteze conflictul respectiv printr-un dialog imaginar, dialog
care are loc la timpul present si continua pana in momentul in care una din parti castiga in raport cu
cealalta. Acest mod de dialogare serveste nu numai pentru ca clientul sa isi exprime sentimentele si
opiniile sale ci ofera si o baza realista pentru raspunsurile probabiliste ale celeilalte parti din conflict.

2. Strategii de schimbare a atitudinilor si sentimentelor

25
Practica propriu-zisă din domeniul consilierii au demonstrat că simpla exprimare a sentimentelor şi
atitudinilor în cadrul şedinŃelor de consiliere nu duce în mod automat la schimbarea acestora.
Consilierul trebuie să implementeze o serie de strategii prin care să-şi ajute clientul pentru ca acesta
să-şi schimbe atitudinile şi sentimentele indizerabile.

2.1 Aproximarea succesivă a sentimentelor

In cadrul acestei tehnici consilierul întocmeşte împreună cu clientul o listă cu situaŃiile care ar
produce rezultate satisfăcătoare pentru client. Pe măsură ce clientul va îndeplini activităŃiile
respective, sentimentele sale se vor apropia din ce în ce mai mult de starea de fericire. În funcŃie de
tema specificată , consilierul îi poate cere clientului să repete sarcina respectivă în cadrul şedinŃelor
de consiliere, lucru care îi permite consilierului să îi ofere clientului său un feedback şi să îi facă
sugestii care îl vor ajuta să-şi asigure succesul în afara şedinŃelor de consiliere.

2.2 Tehnicile de stopare a gândirii

Tehnicile de stopare a gândirii sunt utile mai ales în cazul conştientizării de către client a gândirii
sale ilogice dar acesta nu ia masuri în cederea schimbării comportamentului său. Mai întâi clientului
i se sugerează situaŃia care produce secvenŃa de gândire iraŃională, după care i se cere să verbalizeze
gândurile care apar, în timp ce el îşi imaginează scena. În momentul în care gândul iraŃional apare
intervine consilierul şi întrerupe brusc gândul respective şi I se cere clientului să-şi schimbe ordinea
gândurilor. Acest proces este repetet şi continuat cu vizualizarea diverselor situaŃii până în
momentul în care clientul îşi poate schimba cu uşurinŃă, la comandă direcŃia gândurilor. Clientul va
trebui să repete tehnica de stopare a gândirii si în afara sedinŃei de consiliere.Această strategie
elimină gândirea negativă şi o înlocuieşte cu idei constructive, orientate spre realitate.

2.3 Strategia de identificare a rolului

Această strategie se foloseşte în cazul în care clientul are un comportament dăunător, fie pentru el
însuşi, fie pentru ceilalŃi. Clientul este pus în situaŃia de a se identifica cu Ńinta propriului său
comportament.

26
 STRATEGII DE ABORDARE A COMPORTAMENTELOR INDEZIRABILE

1. Strategii de identificare a comportamentelor indizerabile sau inadecvate

Psihopedagogic, comportamentul se referă la totalitatea reacŃilor şi acŃiunilor (motorii, verbale,
cognitive şi afective) prin care individul sau grupul răspunde la anumite imbolduri interne sau la
solicitări ale lumii externe. Comportamentul exprimă atitudini multiple, el fiind rezultatul
configuraŃiei totale a atitudinilor. De asemenea, în comportament mai sunt implicate şi motivele, cu
rol de support energetic, şi scopurile ca medele care prefigurează şi orientează anticipat
comportamentul.

1.1 Vizualizarea rolului

În cazul utilizării acestei strategii consilierul îi cere clientului sa se gândeacsă la o persoană pe care
o cunoaşte, o admiră şi o respectă , adică la o persoană care reprezintă descrierea modului în care i-
ar plăcea lui să fie. Pe urmă i se cere să facă o listă cu lucrurile pe care persoana respectivă este
capabilă să le facă şi cu tipurile de acŃiuni pe care această persoană le-a făcut în situaŃii diferite.
Dupa care i se spune clientului să se vizualizeze pe sine ca fiind persoana respectivă. Este isntruit să
descrie modul în care se simte şi să specifice comportamentele pe care le are în timpul procesului de
vizualizare. Clientul este încurajat să încerce aceste comportamente atât în timpul şedinŃelor de
consiliere, cât şi în afara lor.

1.2 Descrierea şi inventarierea comportamentului

Este una dintre cele mai eficiente strategii prin care poate fi ajutat clientul să-şi identifice
comportamentele. Această strategie constă în a-i solicita clientului să descrie lucrurile pe care le face
într-o situaŃie dată iar clientul trebuie să prezinte acŃiuni precise, nu generalităŃi. O altă modalitate
de a abŃine acelaşi gen de informaŃii constă în a-i cere clientului să facă inventarul unei zile
obişnuite din viaŃa sa. Această strategie îl va ajuta pe client să vadă mai clar modul în care acŃiunile
sale contribuie la rezultatele nedorite.

1.3 Strategia dialogării şi inversării rolului

Această strategie este utilizată în vederea identificării comportamentelor neadecvate şi permite
clientului să identifice într-o manieră mai obiectivă atât comportamentele sale adecvate cât şi pe cele
neadecvate.

2. Strategii de schimbare a sentimentelor indezirabile sau neadecvate

Atunci când consilierul doreşte să schimbe şi să elimine un comportament indizerabil la elev, el
trebuie să întreptindă câteva acŃiuni esenŃiale:

- să analizeze dimensiunile problemei

27
- să analizeze evoluŃia ontogenetică şi socială a copilului
- să precizeze finalităŃiile schimbării comportamentale
- să identifice strategia de corectare

Prin realizarea acestor acŃiuni consilierul poate stabili structura şi dinamica “tulburării
comportamentale” şi cauzele interne şi externe ale comportamentului.

2.1 Aproximarea succesivă a comportamentului

Schimbarea comportamentului nu se poate realiza de la o şedinŃă la alta, clientul trebuie să fie
încurajat de către consilier să facă paşi mărunŃi care duc la progres treptat spre scopul final.
Important este ca fiecare pas făcut de făcut de client să fie încununat de succes.

2.2 Strategia contractelor comportamentale şi procedeelor de întărire

Una dintre strategiile cele mai eficiente pentru câştigarea cooperării şi angajamentului din partea
clientului este strategia contractului comportamental. Contractul trebuie să fie unul scris , în care se
specifică acŃiunile cu care este de acord clientul ca să le desfăşoare pentru atingerea scopului dorit.
Contractele comportamentale au mai mult succes dacă sunt însoŃite de modalităŃi de întărire a
comportamentului , adică dacă clientul va obŃine o recompensă care să rezulte din îndeplinirea
termenilor contractului. Practica din domeniul consilierii a demonstrat că de cele mai multe ori
contractele comportamentale au mai mult succesatunci când sunt îmsoŃite de modalităŃi de întărire a
comportamentului. Astfel consilierul îşi încurajează clientul să-şi ofere propria întărire. Recompensa
devine efectivă după îndeplinirea de către client a termenilor contractului.

Consilierul poate asigura întărirea comportamentului pozitiv al clientului prin răspunsuri verbale de
aprobaresau prin recunoaşterea progresului clientului. Întărirea trebuie să urmeze imediat după ce s-
a derulat comportamentul dorit. FrecvenŃa întăririlor este un alt factor care influenŃează succesul
acŃiunii. Aceasta are loc atunci când clientul învaŃă un nou comportament şi trebuie să fie continuă.

2.3 Strategia practicii negative

Una dintre cele mai simple strategii pentru tratarea fricii este practica negativă. Consilierul îi cere
clientului să practice comportamentul care îl deranjează cel mai mult. Este indicat ca clientul să
practice activitatea respectivă până la epuizare. Consilierul trebuie să îi precizeze clientului că
răspunsul de anxietate va persista atâta vrem cât se va menŃine evitarea situaŃiei care provoacă
teama.

2.4 Strategiile operante de întărire

28
CondiŃionarea operantă demonstreaă că posibilitatea apariŃiei răspunsului unui individ este direct
legată de consecinŃele acelui răspuns sau ale unui răspuns similar din trecut. CondiŃionarea operantă
constă în întărirea sistematică a comportamentelor dorite de clienŃi Ńi ignorarea celor de nedorit.
Consilierul trebuie să ajute la sensibilizarea proofesorului şi a părinŃilor pentru detectarea celor mai
mici progrese comportamentale la copil, care pot recompensate.

2.5 Strategia contractului de lucru

Contractul cu grupul se bazează peprincipiul care spune că dacă desfăşori o activitate mai puŃin
preferată după ce ai primit o recompensă, activitatea mai păuŃin preferată are şanse mari de a fi
realizată. În strategia contractului de grup sunt implicaŃi atât consilierul cât şi clientul. Conducătorul
grupului precizează comportamentele adecvate şi neadecvate, prcum şi recompensele acordate
pentru cele adecvate.

2.6 Strategia modelării indirecte

În abordările indirecte consilierul îl ajută pe client să-şi schimbe comportamentul prin observarea
comportamentului pozitiv prezentat de alte persoane. Avantajul constă în faptul că elevul, nefiind în
situaŃia respectivă are un grad mic de anxietate.

O strategie de modelare indirectă este biblioterapia, aceasta implică prezentarea unui material de
citit clientului astfel cleintul învaŃă din experienŃele altora şi din consecinŃele lor. Succesul acestei
strategii depinde şi de respectarea următoarelor principii şi reguli de lucru:

A. Modelarea – are un impact mai mare atunci când ea e precedată de instrucŃiuni detaliate.

B. În selectarea modelelor vii consilierul trebuie să ia în considerarea sentimentele clientului

pentru persoana respectivă, sentimente care trebuie obligatoriu să fie positive.

Această strategie s-a dovedit a fi eficientă în formarea unor deprinderi corecte şi civilizate de
conduită.

2.7 Strategia automonitorizării sau autocontrolului

Automonitoruzarea presupune contabilizarea şi reglarea sistematică de către client a unei deprinderi,
obişnuinŃe,idei sau sentimente. Procedeele şi tehnicile de autocontrol sunt considerate drept cele mai
eficiente strategii de schimbare comportamentală. Una dintre aceste proceduri este autopedepsirea
care este destinată slăbirii unui anumit răspuns. Cercetări recente sugerează că autopedepsirea şi
autorecompensa pot fi mai eficiente atunci cand sunt folosite ca procedee separate. Primul pas în
automonitorizare este numărarea comportamentelor, iar al doileapas este listarea comportamentelor

29
pe o durată mai mare de timp; lucru ce prmite clientului să observe comportamente care nu sunt
vizibile pe alte căi.

2.8 Strategia antrenamentului asertiv

Această strategie este una prin care individul caută să se impună şi poate fi utilizată atât ca
modalitate de sensibilizare a copilului cât şi ca modalitate de formare şi dezvoltare a abilităŃiilor de a
face faŃă diverselor situaŃii de viaŃă. Staregia este cunoscută şi sub numele de antrenament asertiv, în
care consilierul începe prin a-i cere clientului să identifice o situaŃie în care el doreşte să-şi exprime
ideile sau opiniile. SituaŃia respectivă este interpretată pe roluri în cadrul şedinŃelor de consiliere
până când clientul poate fi comunicativ fără niciun fel de teamă.

Bibliografie selectiva:

1. Georgescu, M. (2004). Introducere in consilierea psihologica. Bucuresti, Editura Fundatiei

Romania de Maine.

2. Tomsa, G. (2003). Consilierea si orientarea scolara. Universitatea din Bucuresti, Editura

Credis.

30