PREVENȚIA ȘI INTERVENȚIA

TIMPURIE ÎN CAZUL
DEFICIENTELOR DE
S U R D O C E C I TAT E

Narcis Bolohan
Crina Poiană
Pavel Felicia
Velenciuc Mălina Elena
Dia na R oman es cu
 CUPRINS:

 Delimitari conceptuale;
 Simptome;
 Clasificare;
 Etiologie;
 Prevenție;
 Depistare precoce;
 Diagnosticare;
 Intervenție timpurie.
D E L I M I TA R I C O N C E P T U A L E

Termenul „surdocecitate” se referă la deficienţa senzorială dublă, de auz şi de

vedere, ale cărei efecte negative se răsfrâng asupra întregii vieţii psihice a individului,
generând fenomenul de polihandicap. Acesta „se reflectă atât într-un pattern specific
al dificultăţilor de învăţare şi comunicare, cât şi în apariţia unor dizabilităţi derivate
ce stânjenesc sau obstrucţionează dezvoltarea somatică şi psihică de ansamblu prin
restricţiile impuse utilizării auzului şi vederii restante.

Este o deficiență multisenzorială gravă, asociată adesea și cu alte tipuri de

deficiențe, care generează mari dificultăți de comunicare, acces la informație,
orientare și mobilitate.
 Vorbim de surdocecitate la un copil, dacă acesta și-a pierdut atât vederea, cât și
auzul într-un asemenea grad, încât niciunul din cele două simțuri nu poate constitui o
cale eficientă către informație
Acest fapt determină:

1. absenţa capacităţii de a avea o comunicare cu sens cu cei din jur;

2. apariţia unei percepţii distorsionate a lumii înconjurătoare;

3. lipsa capacităţii de a anticipa evenimente sau consecinţe ale propriilor acţiuni;

4. dificultăţi extreme în stabilirea şi menţinerea unor relaţii interpersonale;

5. necesitatea dezvoltării unor stiluri de învăţare particulare, cu rol compensator al

efectelor stării de polihandicap;

6. carenţe majore privind motivaţiile extrinseci de bază;

7. retard în creştere şi dezvoltare, pe fondul unei patologii somatice supraadăugate;

8. etichetări de genul „cu tulburări emoţionale”

 Curent, în comunitatea ştiinţifică există trei tipuri de abordări ale surdocecităţii la
nivel conceptual (Aitken, 2000)

• o abordare restrictivă, conform căreia termenul „surdocecitate” ar trebui rezervat doar

pentru copiii cu deficienţă vizuală şi auditivă congenitală pură.

• o abordare permisivă, incluzând şi copiii care au deficienţe adăugate celei primare

(dual senzoriale).

• o abordare extensivă, după care copiii ce prezintă afectarea unui singur tele-analizator
dar dizabilităţi asociate multiple pot fi consideraţi ca parte a stării de polihandicap ce
caracterizează surdocecitatea.
SIMPTOME
Problemele de auz sau de vedere pot fi prezente de la naștere, dar în multe cazuri, una
sau ambele probleme se dezvoltă treptat, pe măsură ce o persoană înaintază în vârstă și
este posibil să nu observe acest lucru de la început
Semne ale unei probleme de vedere Semne ale unei probleme cu auzul

•probleme cu vederea la lumină scăzută sau

lumină intense
•dificultate în recunoașterea oamenilor pe care îi
cunoaște
•îi este greu să citească expresiile faciale
•se bazează pe atingere pentru a găsi și identifica • nu aude zgomote în jurul ei, cum ar fi bătăi
obiecte, mai mult decât de obicei
• nu aude dacă i se vorbește din spate
• trebuie să crească volumul la televizor sau
radio
• are dificultăți în timpul unei conversații – în
special dacă vorbesc mai multe persoane
deodată sau nu cunoaște persoana cu care
vorbește
la ușă sau soneria

•trebuie să țină cărți sau ziare aproape de față sau cere altora să vorbească mai tare, mai încet
•
și mai clar
să stea lângă televizor
• se apleacă foarte aproape să audă ce se
•are dificultăți în a se deplasa în locuri spune
necunoscute – se lovește sau împiedică de lucruri
în mod regulat
CLASIFICARE

CONGENITALĂ

SURDOCECITATE

DOBÂNDITĂ
 I. cauzele necunoscute
(generând anomaliile
congenitale multiple),
incluzând aici prematuritatea
ETIOLOGIE (care nu este o stare
patologică per se);

Cele mai des întâlnite cauze

sunt anomaliile congenitale II. rubeola congenitală (efectul
multiple. Studii efectuate în teratogen al rubeolei contractată
Marea Britanie evidenţiază de mamă în perioada de sarcină);
respectiv sindromul CHARGE;
existenţa a peste 70 de
factori organici (boli,
sindroame etc.), la care se
adaugă factori externi
(accidente, traumatisme).
La copii, frecvenţa cea mai
ridicată o au:
III. sindromul Usher (cu cele
trei tipuri descrise)
 • Cauze generale ale surdocecităţii la copii (0-21 ani)

Conform recensământului copiilor cu surdocecitate, desfăşurat anual în

S.U.A. (e.g. NCDB, 2011), principalele cauze actuale ale surdocecităţii
sunt:
-factorii ereditari (38%);
- factorii congenitali de altă natură decât cei ereditari (17%);
- factorii postnatali (14%);
- prematuritatea (12%); respectiv
- cauze necunoscute (19%)
Cele mai frecvente sindroame generatoare de surdocecitate sunt CHARGE (22%), Usher (7%) şi
Down (6%). Per ansamblu, însă, 65% din cazurile de surdocecitate de sorginte ereditară nu sunt
consecinţa acestor trei sindroame, contribuind la caracterul eterogen al dizabilităţii senzoriale
multiple.
Între cauzele prenatale ale surdocecităţii fără origine ereditară, citomegalovirusul (CMV) reprezintă
circa o cincime (21%), în timp ce rubeola (CRS) a scăzut ca incidenţă la 5%, ca urmare a vaccinării şi a
măsurilor de profilaxie3 . Microcefalia (18%), respectiv hidrocefalia (15%) deţin procente importante.
Asfixia mecanică (18%), meningita (16%), traumatismul cranio-cerebral sever (15%) şi encefalita
(6%) sunt cauze importante ale surdocecităţii dobândite prin consecinţele pe care le au la nivelul
zonelor de proiecţie corticală ale analizatorilor vizual şi auditiv.
• Sindromul rubeolic congenital
• Principalele efecte ale rubeolei congenitale în planul funcţional al organismului se
manifestă prin:
• deficienţă de auz (cea mai comună dizabilitate indusă de CRS, presupunând pierderi parţiale
sau totale);
• deficienţă de vedere (de diverse grade, de la ambliopie uşoară până la cecitate; se constată
cataractă, retinopatie, nistagmus, microftalmie, atrofie optică, distrofie corneeană cu opacizare,
glaucom);
• probleme cardiace (defect de sept interventricular, stenoză de arteră pulmonară);
• probleme neurologice sau cerebrale (pot lipsi, dar când există, gradul de afectare variază de la
mediu la sever; cele mai frecvente sunt microcefalia, letargia / iritabilitatea, retardul mintal
moderat sau profund).
• Sindromul Usher
Maladie ereditară, descoperită de Von Gräffe în 1858 şi descrisă în 1914 de către oftalmologul scoţian
Charles H. Usher, se manifestă prin hipoacuzie sau surditate de percepţie şi retinopatie pigmentară
(caracterizată prin hemeralopie, îngustarea concentrică a câmpului vizual, scăderea progresivă ireversibilă a
acuităţii vizuale şi, în final, atrofie optică şi cecitate).
• Sindromul CHARGE
• Caracteistici tipice, observabile la persoanele cu sindrom CHARGE:
- blocarea comunicării nazofaringiene, cauzate de formarea unei membrane ce împiedică pătrunderea aerului
în timpul inspiraţiei nazale; intervenţia chirurgicală este obligatorie imediat după naştere pentru a dezobstrua
cele două canale nazale posterioare;
-retard în creştere şi/sau dezvoltare;
-subdezvoltare sau dezvoltare incompletă a organelor genitale externe, mai ales la băieţi; atât bărbaţii cât şi
femeile suferă de disfuncţii hormonale;
-anomalii ale urechii externe (dimensiuni şi forme neobişnuite ale pavilionului), medii (malformaţii osoase
sau otite cronice) şi/sau interne (cu afectarea predominantă a frecvenţelor înalte); pierderea auditivă cea mai
des constatată este de tip mixt, iar în unele cazuri pot exista probleme centrale de procesare, foarte greu de
depistat, deoarece acestea se suprapun peste alte probleme de auz;
• Sindromul Down
• Particularităţi frecvent întâlnite:
- urechi mici, implantate mai jos decât este normal;
- faţă rotundă şi plată, microgenie (bărbie mică), nas aplatizat;
- mâini scurte şi late, pliu palmar transvers („simian”);
- spaţiu anormal de mare între degetul mare de la picior şi cel alăturat;
- limbă cu aspect scrotal (plicaturată), dinţi mici;
- gât gros şi scurt, cu epidermă în exces pe partea sa dorsală
- organe genitale mici;
- dezvoltare staturală redusă;
- probleme de auz şi de vedere;
- deficienţă mintală;
 Preventie
Exista trei tipuri de preventie :

•Preventie primara – evitarea aparitiei bolii prin masuri de promovare a sanatatii si combaterea factorilor
de risc;
• Preventia mamei pe perioada sarcinii:
 Igiena corespunzatoare;
 Control medical periodic;
 Evitarea consumului de medicamente neprescrise de catre medicul specialist;
 Evitarea consumului de alcool si substante cu efecte negative;
 Alimentie corespunzatoare:
o Alimentatia mamei este foarte importanta pe perioada sarcinii (alimentație
rațională, cuprinzand- vitamine, acizi grași omega -3, luteina etc.)
o Alimentatia copilului sa se bazeze in primele luni de viata in special pe laptele
matern, acolo unde exista posibilitatea.
•Preventia secundara – detectia precoce a bolii, reducerea progresiei bolii
• Detectia
• Control medical post-natal asupra copilului;
• Efectuarea de teste speciale pentru identificarea functionarii corecte a aparatului auditiv si a
vazului;

• Reducerea progresiei bolii

• Tratament medicamentos;
• Interventii chirurgicale.

•Preventia terțiară – reducerea impactului negativ al bolii asupra organismului si prevenirea

complicatiilor.
• Purtarea de ochelari si/sau aparat auditiv
• Introducerea intr-un program de scolarizare si integrare sociala
• Importanta creeari unei relatii cu Psiholog, profesor psihopedagog, logoped, fizioterapeut, asistent
personal, membri ai familiei, alţi profesionişti.
 Depistare precoce

Examinarea dezvoltării
psihomotricității:
Investigația medicală/clinică: Stabilirea coeficientului
Anamneza (istoric medical) de dezvoltare
Examene clinice (somatic, endocrin, psihomotorie;
neurologic); Schema corporala;
Investigații medicale suplimentare Lateralitatea.
(examen oftalmologic, examen ORL,);

Examenul psihologic:
Funcțiile senzoriale și perceptiv-motrice;
Atenția, memoria, limbajul;
Nivelul dezvlotării mintale;
Personalitatea;
 Examinarea personalității

afectivitatea
tulburările de personalitate
agresivitatea
trăsături de personalitate impulsivitatea

Evaluarea funcțiilor senzoriale și perceptiv motrice:

Investigarea funțiilor auditive și vizuale; Examinarea nivelului de
Investigarea funcțiilor gnoziilor maturitate psihosocială (domeniile/
Investigarea schemei corporale registrele în care este întârziat
Percepția mărimei, a formei, a greutății; procesul de socializare și
maturizare).
 Situatii favorabile pentru efectuarea evaluarii

 Copiii cu surdocecitate sunt foarte sensibili la schimbari, au dificultati de adaptare, de aceea

observarea si evaluarea copilului va incepe intr-un mediu in care se simte relaxat

 Numai intr-un mediu favorabil, copilul cu surdocecitate isi poate dezvalui potentialul

 Parintii sunt rugati sa trimita o filmare cu copilul in mediul in care este obisnuit, filmare care
este analizata inainte de a fixa prima sedinta de evaluare

 Copilul este insotit la evaluare de o persoana cu care a stabilit deja o relaţie securizanta

 Pentru a ajuta copilul sa se simta relaxat , parintii sunt rugati sa aduca jucaria lui preferata

 Evaluarea se stabileste in perioada in care copilul este cel mai alert, se tine cont de programul
zilnic al copilului
 Informatii disponibile

 Un interviu cu părinții /profesorii este de multe ori foarte valoros.

 Clipuri video sau o descriere a materialelor educaționale ale copilului (de exemplu jucăria preferata
, obiecte de referinta ,indici obiectuali ), uneori, pun in lumina nivelul de functionare al copilului .

 Dacă copilul are probleme fizice, informațiile medicale (de exemplu, copilul ia medicamente pentru
epilepsie sau pentru controlul comportamentului)

 Uneori, etiologia indică direcția de evaluare. De exemplu, în cazul în care copilul are sindromul
CHARGE, ar trebui să fie urmărite tulburari din spectrul autismului. Într-un caz de prematuritate,
ADHD este posibil sa fie asociat deficientelor senzoriale.

 Vederea și auzul copilului au fost, probabil, evaluate. Trebuie notat, totuși, că rezultatele testului nu
corespund întotdeauna cu modul în care un copil se comportă în viața de zi cu zi. Evaluarea
functionala vaz/auz este importanta.
 Diagnosticarea/Evaluarea
• Este important ca nivelul de auz și vedere
al unei persoane cu surdocecitate să fie
evaluat cu acuratețe și în mod regulat.

• Fiind un polihandicap, surdocecitatea nu

reprezintă o simplă cumulare a
deficienţelor de auz şi de vedere, prin
urmare, dificultăţile ce derivă din starea de
polihandicap afectează nu numai domeniul
senzorialităţii, ci şi pe cel al personalităţii.
TA B L O U L S I M P T O M AT O L O G I C C O M P L E X A L
SURDOCECITĂŢII LA VÂRSTĂ MICĂ SE PREZINTĂ
ASTFEL:

• 1. diminuarea sau absenţa funcţiilor • 6. frecvente tulburări posturale şi

vizuală şi auditivă, cu impact deosebit psihomotorii;
asupra percepţiei şi reprezentării,
• 7. comportamente stereotipe;
comunicării şi mobilităţii;
• 8. schemă corporală rudimentară,
• 2. defensă tactilă;
inactivă;
• 3. absenţa vorbirii sau schiţarea unor
forme primitive de comunicare;
• 9. motivaţie redusă pentru explorare şi
cunoaştere.
• 4. retard în dezvoltarea inteligenţei;

• 5. imaturitate afectivă;
 În surdocecitate, diagnosticul formativ are o valoare mai mare decât cel constatativ, oferind
indicii esenţiale despre potenţialul de dezvoltare al copilului evaluat (“zona proximei dezvoltări”).

Evaluarea trebuie efectuată de un profesionist special instruit, care este capabil să identifice
nevoile persoanei surdo-orb. În timpul evaluării, vor fi luate în considerare următoarele criterii:
• comunicare
• contactul unu-la-om
• interacțiune socială
• stare de bine emoțional
• sprijin cu mobilitate
• tehnologie ajutatoare
• reabilitare
 Metode de evaluare

• constatativă (scoate în evidenţă limitele performanţiale) -> Este

necesară pentru încadrarea legală într-o categorie de persoană cu
handicap, cu precizarea gradului de invaliditate.

• formativă (pune accentul pe identificarea potenţialului) ->

Sondează „zona proximei dezvoltări” propice învăţării şi
dezvoltării.
 Variabile importante in cadrul evaluarii:

• locul evaluării (mediu familiar copilului) 

• momentul evaluării (cel de maximă receptivitate şi cooperare) 
• persoana care face evaluarea (cunoscută şi acceptată de copil) 
• organizarea şedinţei de evaluare (eficienţă, interactivitate, complianţă)
• gestionarea factorilor perturbatori (distragere a atenţiei, disconfort psihic) 
• „ecuaţia personală a copilului” (trăsături temperamentale, habitudini, capricii)
 Tehnicile cele mai potrivite pentru evaluarea copiilor cu surdocecitate:

 se bazeaza pe observarea comportamentului spontan în situatii structurate si

mai putin structurate;
 sunt necesare observatii repetate pentru a spori siguranta informatiilor
obtinute;
 este recomandabil sa se observe un comportament de mai multe ori, în mai
multe situatii , locuri si în momente.
SCALA CALLIER-AZUSA: elaborată de
Robert Stillman
• A fost concepută pentru evaluarea copiilor
cu surdocecitate, precum şi a copiilor cu
dizabilităţi severe şi profunde, cu vârstă
cuprinsă între 0- 18 luni. Este compusă din
18 subscale care fac referire la 5 domenii de
dezvoltare: 
- Dezvoltare motorie 
- Dezvoltare perceptivă 
- Deprinderi de viată cotidiană 
- Domeniul cognitiv, comunicare & limbaj 
- Dezvoltare socială
ABORDAREA VAN DIJK in evaluarea
copiilor cu surdocecitate /deficiente
senzoriale multiple:

• evaluare centrata pe copil 

• copilul preia conducerea in evaluare , ceea
ce inseamna ca fiecare evaluare este unica

• observa miscarile , interesele, emotiile
copilului 
• foloseste miscari in rezonanta , imita
miscarile copilului, interactioneaza si
stabileste rutine cu copilul 
• nu utilizeaza protocoale si materiale
standard
 Strategii

1.Stabilim ce anume vrem să știm

2.Ce informatii sunt deja disponibile
3.Determinam cea mai favorabila situatie pentru evaluare
 I N T E RV E N T I E T I M P U R I E

• Procesul de recuperare si
educare al copilului cu
surdocecitate este deosebit de
complex si contine elemente ce
tin atat de educarea
handicapurilor de vedere, cat si
celor de auz.
E TA P E L E P R O C E S U L U I D E R E E D U C A R E A
C O P I I L O R C U S U R D O C E C I TAT E S U N T :

• cunoaşterea nemijlocită a
obiectelor şi fenomenelor lumii
obiective ce presupune
introducerea copilului în lume şi
obişnuirea acestuia cu universul
relaţional uman.

• învăţarea limbajului gestual, ca

mijloc intermediar de comunicare,
deoarece gestul implică activarea şi
exersarea funcţiei simbolice;
• însuşirea dactilemelor şi a
alfabetului braille, ca
forme de limbaj verbal;

• învăţarea scris-cititului în
braille.
 E TA P E L E D E I M P L E M E N TA R E S U N T:
• etapa 1: stabilirea surselor fundamentale de securitate (baza relaţiei
terapeutice);

• etapa 2: comunicare pre-formală; explorare co-activă; conştientizare şi

orientare; dezvoltarea simţului acţiunii modelatoare ;

• etapa 3: comunicare simbolică şi însuşirea conceptului de număr;

mobilitate, antrenare motorie grosieră şi fină, învăţare timpurie prin joc;

• etapa 4: activităţi din curriculumul naţional (matematică, geografie, istorie,

etc.); activităţi speciale de scris-citit în braille; dezvoltarea vorbirii,
dezvoltarea independenţei de mişcare;
 E TA P E L E P L A N U L U I D E I N T E RV E N Ţ I E
P E R S O N A L I Z AT
• Mulţi dintre copii cu
surdocecitate care nu au
beneficiat de un program
de intervenţie susţinută în
primele luni de viaţă vor
recurge la următoarele
forme de contact cu
mediul:
a) prima presupune manifestarea
unui comportament de tip
hipoactiv (incercari de
comunicare aproape nule)
b) a doua modalitate se
realizează printr-un
comportament de tip hiperactiv
(fara stabilitate sau finalitate)
1. Prima etapă implică stabilirea unui contact cu acesta, urmat
de tatonări având ca scop formarea unei legături afective şi
crearea unei motivaţii care să-l convingă să iasă din izolare şi să
interacţioneze cu mediul.

2. Etapa a doua a programului (stimularea şi satisfacerea

trebuinţelor) reprezintă o continuare a obiectivului esenţial din
etapa anterioară. În plus se insistă pe crearea unor trebuinţe de
folosire a vederii şi auzului rezidual, de integrare a informaţiilor
senzoriale provenite de la diferiţi analizatori şi de comunicare cu
intervenientul.
3. Etapa a treia (de învăţare
propriu-zisă) presupune o abordare
de tip total. Se pune accent în
continuare pe folosirea
vederii/auzului restant, dar nu se
mai insistă pe dezvoltarea
trebuinţei de comunicare, ci pe
formarea unor deprinderi de
comunicare, precum şi pe
îmbogăţirea vocabularului.

4. A patra etapă încheie

programul şi se concentrează pe
activităţile convenţionale (citit,
scris, aritmetică, istorie, educaţie
fizică, desen, gospodărie).
 STRUCTURA PROGRAMULUI DE
I N T E RV E N T I E

Etapa I: Încercare – tatonare. - contact fizic; - legătură afectivă; -

motivaţie; - interacţiune cu mediul.

Subetape ale interacţiunii:

Copilul: REZISTĂ ACTIV → REZISTĂ PASIV → TOLEREAZĂ →

COOPEREAZĂ PASIV → AGREEAZĂ → RĂSPUNDE (cooperant) →
CONDUCE → IMITĂ → INIŢIAZĂ.
Etapa II: Stimularea şi satisfacerea trebuinţelor. - folosire a
vederii / auzului rezidual; - secvenţă de imitare (legat de prima
etapă); - secvenţă de interacţiune; - activităţi generale; - formare
a unei imagini de sine pozitive.

Etapa III: Învăţare. - scopuri; - program bazat pe activitate; -

tehnici, metode, instrumente; - obiective pe termen scurt.

Etapa IV: Activităţi convenţionale. - program de studiu; -

program de ocupaţii (în funcţie de aptitudini); - pregătirea
activităţii.
 STUDIU DE CAZ

Nume si prenume: A.B

Data nasterii: 05.08.2008

DIAGNOSTIC:
-Hipoacuzie neurosenzoriala severa (protezare auditiva)
-Spina bifida congenitala (operata)
-Deficienta neuromotorie severa
-Strabism
-Retard psihic si de limbaj
-Deficienta asociata severa/profunda (handicap profund)

1. Care sunt obiectivele prioritare ale planului de interventie?

2. Prin ce metode, parintii ar putea influenta planul de interventie ?
 BIBLIOGRAFIE
• Buică, Cristian B. Bazele defectologiei. Aramis, 2004.
• V. şi McInnes, J. M., Treffry, J. A. [2002]. Copilul cu surdocecitate. Ghid
de dezvoltare (trad. rom.). [Bucureşti]: Tip. Semne ’94
• V. şi Stuart, A. (2007). Surdocecitatea. O abordare conceptuală. In S.
Aitken et al., Procesul de predare-învăţare la copiii cu surdocecitate.
Contact – comunicare – învăţare (trad. rom.) (pp. 1-34). Bucureşti: Ed.
Semne.
• Wiley, S. Parnell, L. & Belhorn, T. (2016). Promoting Early Identification
and Intervention for Children who are Deaf/Hard of Hearing, Children with
Vision Impairment, and Children with Deaf-Blind Conditions