Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2022
SURDOCECITATEA
1
Conf. Univ. Dr. Urea Ionela Roxana Curs- Surdocecitate 25.06.2022
- vizual;
- auditiv;
- verbo-motor - care implică realizarea vorbirii.
În această situaţie, în procesul de recuperare ne putem baza doar pe cei trei
analizatori rămaşi intacţi:
▪ tactil (motor);
▪ olfactiv;
▪ gustativ.
Această situaţie este rezultatul faptului că, după pierderea vederii și a auzului, se
perturbă grav şi vorbirea. În acest caz, este important dacă instaurarea polihandicapului a
avut loc înainte sau după vârsta de 5-6 ani, când se consideră că procesul limbajului este
consolidat.
Surdocecitatea reprezintă forma de polihandicap cel mai mult studiată, existând
pentru studiul acesteia chiar o disciplină denumită tiflosurdologie, dar şi centre
specializate pentru recuperarea acestor deficienţi (la Watertown - S.U.A., Zagorsk - Rusia,
Hanovra - Germania). Termenul de surdocecitate a fost introdus relativ recent în literatura
de specialitate psihopedagogică, fiind în prezent recomandat ca denumire standard pentru
deficienţa multisenzorială ce implică afectarea simţurilor de distanţă.
Definiţiile surdocecităţii sunt axate pe sublinierea legăturii dintre deficienţele
senzoriale şi cerinţele de adaptare la mediu. Astfel, definiția propusă în 1988 de Deafblind
Services Liaison Group (Marea Britanie) se referă la acele persoane care au un „grad sever
de deficienţă combinată, auditivă şi vizuală, ce conduce la probleme de comunicare,
informare şi mobilitate". Sunt incluşi aici toţi acei ce au deficienţă auditivă şi vizuală
severă, congenitală sau dobândită în copilăria timpurie, precum şi acei care au dezvoltat
acest complex de tulburări la vârsta adultă. De asemenea, se referă şi la indivizii care
având deja un tip sever de deficienţă senzorială, se află în situaţia de a dezvolta şi celălalt
tip, cu pronostic nefavorabil.
Sunt cuprinse şi persoanele, al căror grad de afectare a funcţiilor auditivă şi vizuală
este greu de precizat, dar care suportă consecinţe similare în planul existenţei cotidiene ca
şi ceilalţi. În 1989, Ministerul Educaţiei din aceeaşi ţară sugera necesitatea considerării
unui continuum al nevoilor speciale în surdocecitate, începând cu cazurile uşoare de
2
Conf. Univ. Dr. Urea Ionela Roxana Curs- Surdocecitate 25.06.2022
1.2. ETIOLOGIE
3
Conf. Univ. Dr. Urea Ionela Roxana Curs- Surdocecitate 25.06.2022
Rubeola congenitală (RC ) afectează grav nu numai analizatorii de văz sau de auz, ci
întreg procesul dezvoltării somatice, fiind cu atât mai agresivă, cu cât vârsta fătului, în
momentulîmbolnăvirii mamei, este mai mică. Dacă infecția virusul rubeolei apare după 4-
5 luni de viaţă intrauterină, efectele asupra fătului nu mai sunt atât de vizibile, deşi sunt la
fel de nocive. La copiii născuți cu rubeolă congenitală se constată diferenţe semnificative,
unii prezentând dizabilităţi accentuate, alţii nefiind grav afectaţi. Principalele efecte ale
RC în planul funcţional se manifestă prin:
- deficienţă de auz (presupunând pierderi parțiale sau totale);
- deficienţă de vedere (de diverse grade, de la ambliopie uşoară până la cecitate; se
constată şi cataractă, retinopatie, nistag- mus, microftalmie, atrofie optică, distrofie
corneeană cu opa- cizare, glaucom);
- probleme cardiace (defect de sept interventricular, stenoză de arteră pulmonară);
- probleme neurologice sau cerebrale (pot lipsi, dar când există, gradul de afectare
variază de la mediu la sever; cele mai frecvente sunt microcefalia, letargia ori, din
contra, iritabilitatea, retardul mintal moderat sau profund).
Sindromul Usher este o maladie genetică determinată de un grup eterogen de mutaţii
autosomale recesive, având drept consecinţă instalarea unei hipoacuzii congenitale
asociate cu retinopatie pigmentară progresivă (RPP). Sindromul Usher - una din cauzele
majore ale surdocecităţii la adulţi, afectează 3 - 6 % din populaţia născută cu deficienţă
auditivă. Acesta este transmis de ambii părinţi doar dacă amândoi posedă aceleaşi gene
recesive sau pot avea ei înşişi sindrom Usher, fără a manifesta vreun simptom, motiv
pentru care deseori află acest lucru abia când copilul lor este diagnosticat cu acest
sindrom. Modalitatea de transmitere a sindromului este următoarea:
- dacă o persoană cu sindrom Usher se căsătoreşte cu o persoană care are acelaşi
sindrom, este de aşteptat ca toţi copiii lor să moştenească sindromul;
- dacă o persoană cu sindrom Usher se căsătoreşte cu una care nu are această maladie,
este puţin probabil ca descendenţii lor să dezvolte boala, rămânând însă purtători.
4
Conf. Univ. Dr. Urea Ionela Roxana Curs- Surdocecitate 25.06.2022
5
Conf. Univ. Dr. Urea Ionela Roxana Curs- Surdocecitate 25.06.2022
externe, mai ales la băieţi; atât bărbaţii, cât şi femeile suferă de disfuncţii hormonale;
Frecvent, în faza iniţială, la copil se instalează una dintre deficienţe, urmată imediat
de cealaltă. Aceasta nu exclude posibilitatea apariţiei simultane a deficienţelor. Depistarea
acestora este dificilă în copilăria timpurie (0-3 ani),
6
Conf. Univ. Dr. Urea Ionela Roxana Curs- Surdocecitate 25.06.2022
7
Conf. Univ. Dr. Urea Ionela Roxana Curs- Surdocecitate 25.06.2022
informaţiile de la alte sisteme pentru a-şi asigura o percepţie cât se poate de clară a
interacţiunii sale cu mediul.
Un program conceput pentru a stimula şi întreţine folosirea vederii şi auzului rezidual
nu poate fi eficient dacă se limitează doar la scurte perioade de activitate în fiecare zi.
Toate programele concepute pentru a încuraja copilul să folosească la maxim nivelul
senzorial de care dispune trebuie să se realizeze pe întreaga perioadă de veghe a copilului
deficient polisenzorial, altfel măsurile luate sunt ineficiente. Până când copilul nu învaţă
să accepte input-ul de la o singură modalitate senzorială, stimularea prea multă sau prea
puţină poate fi la fel de dăunătoare, iar copilul nu mai este receptiv şi se va manifesta în
parametrii unui nivel scăzut de activizare.
Cercetările au arătat că adaptarea psihologică a percepţiei la orbii surdomuţi, pentru a
sesiza obiectele şi fenomenele, se bazează pe câteva elemente net diferite de cele ale
persoanei normale. Aceste elemente ţin de factori obiectivi şi subiectivi.
Factori obiectivi:
- modificările de temperatură din mediu;
- variaţia curenţilor de aer şi a undelor reflectate de golurile şi suprafeţele compacte
ale obiectelor.
- Factori subiectivi:
- starea de oboseală a subiectului are un impact deosebit asupra clarităţii percepţiei;
- percepţia este de natură bifactială şi limitele obiectului în spaţiu prin participarea la
acest proces a ambelor emisfere cerebrale.
- In funcţie de caracteristicile individuale, dar și în funcție de conduita adoptată,
orbii surdomuţi se împart în două categorii:
- prima categorie manifestă, în pipăirea obiectului, o atitudine activă;
- a doua categorie manifestă o atitudine inertă, pasivă. în acest caz este necesar să se
dezvolte mişcările de pipăit activ, dezvoltandu-se totodată conştiinţa existenţei
obiectului.
- Spaţiul este perceput de orbul auzitor prin reflexele sonore. Aceste reflexe se referă
la ecoul provenit din săli, pieţe, străzi, trotuare, aglomerări urbane ce produc senzaţia de
spaţialitate.
- La normali percepţia excitaţiilor complexe se realizează prin intermediul tuturor
8
Conf. Univ. Dr. Urea Ionela Roxana Curs- Surdocecitate 25.06.2022
analizatorilor. Aerul este întotdeauna accesibil percepţiei datorită prezenţei unor elemente
ce ţin de: mişcare, direcţia mişcării, temperatură, prezenţa unor mirosuri ş.a. Există un aşa-
numit ecou aerian - alături de ecoul sonor - ce poate căpăta forme/aspecte diferite.
- Importanţa tactului creşte prin asocierea acestuia cu senzaţiile vibratorii şi cu
senzaţiile de mişcare, care pot fi percepute de orbul surdomut prin cele mai diferite zone
ale organismului în contactul lor cu lumea exterioară (obrazul, mâna, piciorul).
9
Conf. Univ. Dr. Urea Ionela Roxana Curs- Surdocecitate 25.06.2022
10
Conf. Univ. Dr. Urea Ionela Roxana Curs- Surdocecitate 25.06.2022
11
Conf. Univ. Dr. Urea Ionela Roxana Curs- Surdocecitate 25.06.2022
12
Conf. Univ. Dr. Urea Ionela Roxana Curs- Surdocecitate 25.06.2022
. experienţa anterioară,
. fondul aperceptiv,
. cultura însuşită de fiecare deficient în parte.
- dacă este un caz cu orbire congenitală sau dobândită în cadrul dizabilităţilor asociate.
✓ Educaţia şi recuperarea persoanelor cu surdocecitate
Procesul de recuperare şi educare al orbului surdo-mut este deosebit de complex şi
conţine elemente ce ţin atât de educarea handicapurilor de vedere, cât şi a celor de auz.
Recuperarea se consideră ca având un nivel satisfăcător atunci când copilul cu
dizabilităţi asociate orb surdomut are dezvoltată vorbirea la un nivel satisfăcător şi îşi
însuşeşte o profesiune elementară.
Specialiştii consideră că în educarea orbului surdomut este indicat să se
pornească de la elaborarea unei baze senzoriale concrete nemijlocit legate de
obiectele şi fenomenele din procesul cunoaşterii (şi al comunicării).
Factorii care influenţează recuperarea orbului surdomut ţin de:
1. vârsta la care principalii analizatori şi-au pierdut funcţia (orbire sau surditate
congenitală sau dobândita);
2. existenţa unor resturi de auz şi văz;
3. nivelul dezvoltării vorbirii în momentul instalării handicapului;
4. dezvoltarea psihofizică generală;
5. prezenţa sau absenţa deprinderilor de viaţă cotidiană, autoservire şi a cunoştinţelor
elementare despre obiectele şi fenomenele lumii înconjurătoare;
6. trăsăturile de personalitate specifice fiecărui individ în parte;
7. gradul de elaborare al proceselor compensatorii.
Principiul fundamental al recuperării orbului surdomut constă în trecerea treptată de la
formarea deprinderilor senzoriale la deprinderile raţionale (cognitive).
Menţionăm că metodologia folosită la recuperarea orbilor surdomuţi se desfăşoară pe cinci
etape (după I. Sokoleanski): Acestea sunt:
1. cunoaşterea nemijlocită a obiectelor şi fenomenelor lumii obiective ce presupune
introducerea copilului în lume şi obişnuirea acestuia cu universul relaţional uman.
Implică observare şi tact voluntar, conducând la analiză, diferenţiere, identificare,
recunoaştere. Imitarea conduitelor umane trebuie să fie urmată de iniţiativă în
interacţiunile sociale;
13
Conf. Univ. Dr. Urea Ionela Roxana Curs- Surdocecitate 25.06.2022
14
Conf. Univ. Dr. Urea Ionela Roxana Curs- Surdocecitate 25.06.2022
15
Conf. Univ. Dr. Urea Ionela Roxana Curs- Surdocecitate 25.06.2022
16
Conf. Univ. Dr. Urea Ionela Roxana Curs- Surdocecitate 25.06.2022
17
Conf. Univ. Dr. Urea Ionela Roxana Curs- Surdocecitate 25.06.2022
cu surdocecitate este aceea că, în timp ce primul este adeseori capabil să depăşească prin resurse
proprii greşelile pedagogice tranzitorii ale părinţilor sau ale cadrelor didactice, celălalt este cvasi-
dependent de conţinuturile transmise şi de metodele practicate de către cei ce se preocupă de
îngrijirea şi educarea sa (de exemplu, un elev obişnuit poate suplini lacunele în informaţii sau
deprinderi, fie prin apel la redundanţele senzoriale şi verbale, respectiv psihomotorii, frecvente în
cursul unei activităţi şcolare, fie pnn comparaţie cu modele oferite de alţi copii sau adulţi).
Pentru copilul cu surdocecitate profundă noi reprezentăm în fapt realitatea, deoarece noi
mijlocim majoritatea experienţelor senzoriale accesibile lui (informaţiile primite pe calea
celorlalte simţuri capătă, de regulă, semnificaţiile pe care noi le atribuim în timpul interacţiunii
cu copilul, acesta, cel puţin la început, neavând repere proprii în funcţie de care să le evalueze).
Greşelile diagnostice pot conduce la încadrarea copilului cu surdocecitate în programe
destinate celor cu deficienţe vizuale, cu autism sau cu deficienţă mintală profundă. Structura
neadecvată a programului de terapie va avea drept rezultat o dezvoltare foarte înceată sau dificilă
a copilului care, ulterior, va fi scos din program din cauza „lipsei de progres". Programul educativ
terapeutic indicat pentru copilul cu dublă deficienţă senzorială trebuie să conducă la stimulări
senzoriale uşor de asimilat, cu caracter progresiv (creştere gradată a tipului şi intensităţii stimulării
odată cu îmbunătăţirea toleranţei copilului).
De asemenea, este importantă structurarea raţională a mediului de interacţiune, astfel
încât acesta să se adapteze nivelului funcţional al copilului, deoarece ambientul obişnuit poate
dovedi ostil şi dificil sau chiar imposibil de controlat de către copil, lucru ce accentuează frustrarea
şi sentimentul de disconfort şi facilitează instalarea comportamentelor nedorite de tipul recluziunii
sau autostimulării. Important este să nu se confunde noţiunea de mediu natural cu cea de mediu
stimulativ: acesta din urmă desemnează mediul adaptat la posibilităţile rezolutive ale copilului şi
ale cărui caracteristici materiale şi psihologice le poate controla. Interacţiunea copilului
polideficient senzorial cu ambientul (fizic şi social) şi relaţionarea cu acesta depinde de
capacitatea subiectului de a percepe şi evalua cu acurateţe rezultatele primelor sale încercări de
comunicare.-
18
Conf. Univ. Dr. Urea Ionela Roxana Curs- Surdocecitate 25.06.2022
- Copilul a fost privat de mulţi dintre cei mai de seamă factori motivaţionali extrinseci
fundamentali (most basic extrinsic motivations) necesari unei dezvoltări normale, adică de
toţi stimulii externi esenţiali ce trezesc interesul pentru lumea înconjurătoare. Pe lângă
19
Conf. Univ. Dr. Urea Ionela Roxana Curs- Surdocecitate 25.06.2022
20
Conf. Univ. Dr. Urea Ionela Roxana Curs- Surdocecitate 25.06.2022
21
Conf. Univ. Dr. Urea Ionela Roxana Curs- Surdocecitate 25.06.2022
22
Conf. Univ. Dr. Urea Ionela Roxana Curs- Surdocecitate 25.06.2022
ulterioare ale programului educativ, aceste fişe vor fi elocvente pentru vizualizarea
evoluţiei, achiziţiilor şi performanţelor realizate şi oferă informaţii legate de tipul,
durata şi frecvenţa activităţilor de care are nevoie un copil cu surdocecitate pentru a-
şi dezvolta secvenţial funcţiile şi procesele psihice;
d) stabilirea instituţiilor şi a echipelor interdisciplinare participante: vizează
selectarea sistemului de servicii educaţionale implicate în procesul recuperării și a
categoriilor de specialiști ce vor lucra cu copilul
e) cooperarea cu familia, cu ceilalși membrii ai comunității care vin în contact cu
copilul, este esențială mai ales în realizarea activităților proiectate la domiciliu.
23
Conf. Univ. Dr. Urea Ionela Roxana Curs- Surdocecitate 25.06.2022
24
Conf. Univ. Dr. Urea Ionela Roxana Curs- Surdocecitate 25.06.2022
25
Conf. Univ. Dr. Urea Ionela Roxana Curs- Surdocecitate 25.06.2022
26
Conf. Univ. Dr. Urea Ionela Roxana Curs- Surdocecitate 25.06.2022
normal se foloseşte adesea de mâna părintelui pentru a ajunge la un obiect dorit, cel cu
surdocecitate nu este în măsură să procedeze la fel dacă nu vede mâna adultului. Prin urmare,
mâinile intervenientului trebuie să fie accesibile copilului.
5.Imitarea acţiunilor propriilor mâini ale copilului prin metoda „mână sub mână".
„Acesta este echivalentul comportamentului instinctiv al mamei de a imita sunetele, mişcările şi
gri- masele copilului ei. Ori de câte ori copilul îşi foloseşte activ mâinile - pentru a lovi, aplauda,
flutura din mână, a deschide şi închide pumnul, a legăna, scutura sau indica - aceste acţiuni pot fi
imitate prin recurgerea la poziţia „mână sub mână" .
6.Desfăşurarea unor jocuri manuale interactive. Jocurile pot apărea prin imitarea
mişcărilor copilului, fiind ulterior imaginate şi gradual elaborate de către intervenient.
7.Asigurarea unei baze materiale suficiente pentru încurajarea activităţilor manuale ale
copilului. Aceasta presupune atât procurarea unor jucării interesante şi educative pentru copil, cât
și plasarea lor în contexte atractive, care să incite la folosirea şi coordonarea tot mai fină a
mâinilor. Trebuie să se ţină seama de nivelul dezvoltării motorii şi psihomotorii a copilului, de
modalitatea de prehensiune favorită (grifă palmară sau pensă digitală) şi de auzul şi văzul
restante. Aceste materiale trebuie variate frecvent, cu precădere cele destinate stimulării tactile.
8. Stimularea comportamentelor manuale active. Aceasta presupune încurajarea reacţiilor
circulare de aruncare şi prindere a unor jucării în spaţii limitate, accesibile explorării manuale
ulterioare. Astfel de activităţi nu trebuie să pericliteze siguranţa copilului.
9.Participarea la activitate. Intervenientul îşi plasează mâinile sub cele ale copilului
atunci când desfăşoară o activitate, invitându-1 şi nu obligându-1 să o observe. Prin recurgerea la
această manieră neconstrângătoare de învăţare copilul cu surdocecitate poate fi făcut curios cu
privire la activităţile adultului (asamblare de materiale, gătit, curăţat, spălat etc.), ceea ce îl va
stimula să încerce şi el, independent, astfel de comportamente.
10. Asigurarea accesului tactil frecvent la mediu. Se referă la orientarea copilului
deficient auditiv-vizual într-un ambient necunoscut, prin asigurarea unor explorări tactile
suficiente formării unei reprezentări satisfăcătoare a spaţiului respectiv. Adeseori, copiii sunt
izolaţi în casă sau se limitează doar la spaţiul centrului de recuperare, fiind cvasi-ignoranţi cu
privire la lumea fizică din jurul lor. Un copil va necesita foarte multe experienţe tactile privind
obiectele şi ambientul în care se află, înainte ca limbajul să poată deservi descrierii lor
semnificative şi înainte ca el să beneficieze de serviciile unui interpret în locul propriei capacităţi
27
Conf. Univ. Dr. Urea Ionela Roxana Curs- Surdocecitate 25.06.2022
tactile .
10.Folosirea metodei modelării. Deprinderile psihomotorii esenţiale trebuie formate prin
metoda modelării, adică a elaborării treptate şi articulate a schemelor de acţiune şi a
coordonărilor necesare implicând copilul în activități cu sens, având un grad progresiv de
dificultate. în felul acesta pilul învaţă mai repede şi mai temeinic decât dacă este obiect pasiv al
acţiunilor intervenientului, ceea ce serveşţ obiectivului dezvoltării autonomiei personale şi
sociale.
11.Învăţarea limbajului semnelor. La fel cum un copil normal trebuie să-şi dezvolte auzul
fonematic înainte de a fi capabil de o performanţă verbală mulţumitoare, la fel cel cu surdocecitate
trebuie să exploreze tactil o varietate mare de obiecte înainte de a le putea reţine şi folosi
denumirile gestuale. Aceasta va implica denumirea obiectelor în timp ce copilul le atinge,
denumirea acţiunilor în timp ce le execută şi denumirea emoţiilor în timp ce el le exprimă.
12.Amplificarea gradului de conştientizare a funcţiilor extraver- bale ale comunicării
manuale. Aşa cum conversaţia unor persoane cu auz şi vedere normale nu se rezumă la simpla
transmitere de informaţii prin cuvinte, la fel şi „conversaţia manuală" vehiculează mai multe
semnificaţii decât cele ce fac obiectul comunicării. Există o prozodie a gestualităţii şi atingerii,
asemănătoare celei a oralităţii. Prin tact pot fi transmise o serie întreagă de emoţii, de accente sau
de intonaţii. Ritmul comunicării, atingerea fermă sau delicată, temperatura palmelor, mişcarea
fluentă sau sacadată a degetelor nuanţează conversaţia manuală şi cristalizează stiluri personale.
Specialiştii în domeniu descriu câţiva factori de care este bine să se ţină seama atunci
când se lucrează cu copiii cu surdocecitate. Astfel, ei se referă la:
a) evaluarea iniţială. Aceasta se poate face numai după ce copilul a fost pregătit în mod
adecvat şi după ce s-a stabilit contactul afectiv şi relaţional cu subiectul (subetapa reacţiei de
cooperare pasivă). În caz contrar, rezultatul evaluării este circumstanţial şi adesea dăunător,
mai ales atunci când este bazat pe presupuneri. În general testele clasice sunt dificil sau
imposibil de aplicat, motiv pentru care se recomandă ca testarea inițială să se facă în
manieră neconvenţională, fiind ulterior reluată după o pregătire prealabilă a copilului pentru
testare;
b) importanța existenţei unui mediu activizant – reacţional . Copilul cu surdocecitate este
lipsit de posibilitatea de a înţelege şi controla mediul în care se află, nu poate percepe în mod
corect şi coerent realitatea şi nu poate anticipa acţiunile viitoare, precum şi posibilele lor
28
Conf. Univ. Dr. Urea Ionela Roxana Curs- Surdocecitate 25.06.2022
rezultate. Permisivitatea sau ostilitatea incontrolabilă a mediului îi creează frustrări ce vor genera
dereglări comportamentale. Pe de altă parte, într-un mediu stimulativ potenţialul de dezvoltare al
copilului este antrenat, iar, prin rezolvarea problemelor cu care se confruntă, el dobândeşte
înţelegere şi control asupra interacţiunii;
c) legătura afectivă. Aceasta va permite ulterior manipularea comportamentului copilului în
relaţie cu mediul şi îi va oferi siguranţă şi încredere în sine. Este un factor în lipsa căruia nu se
poate interacţiona eficient cu copilul, mai ales din cauza absenţei motivaţiei extrinseci pentru
interacţiune a acestuia din urmă;
d) stabilirea obiectivelor. Este un factor care se leagă de reuşita depăşirii obstacolelor şi a
rezolvării problemelor, şi se corelează cu încrederea în sine a copilului cu surdocecitate. În acest
sens, se impune cu necesitate stabilirea unor obiective realiste în cadrul programului terapeutic,
adecvate nivelului funcţional şi celui al deprinderilor copilului cu surdocecitate;
e) adecvarea activităţilor din program la vârsta şi potenţialu1 funcţional al copilului.
Este, de fapt, o consecinţă a celor mai sus. Activităţile alese trebuie să se potrivească cu vârsta
copilului, cu interesele lui, să conţină probleme şi sarcini pe care el să le poată înţelege şi ale
căror soluţii să le poată intui şi să posede deprinderile motorii necesare;
f) controlul cantităţii stimulilor externi. Acest lucru se poate face ştiind care sunt
modalităţile senzoriale care trebuie stimulate folosind corpul intervenientului pentru a limita
stimulările vizuale şi tactile nedorite (pentru început, poziţia copilului va fi întins pe spate,
între picioarele intervenientului), folosind poziţia strâns la piept pentru siguranţă şi
recompensă, acordând atenţie încercărilor de comunicare ale copilului, mai ales acelora care
semnalizează dorinţa de încetare/repetare a activităţii;
g) strategii de abordare. Reprezintă un factor important pentru reuşita interacţiunii: nu
este suficient să-1 determinăm pe copil să încerce, trebuie să-1 încurajăm permanent şi să-1
asistăm, să-1 învăţăm să imite gesturi şi activităţi. Pentru aceasta se pot folosi progresiv
abordări de tipul co-acţiunii (cum ar fi sistemul „mână pe mână") şi cooperării, precum şi
strategii actizant-reacţionale (după utilizarea celor precedente).
Sintetizând, putem reprezenta schematic, în manieră proprie, structura programului de
intervenţie la copiii şi tinerii cu surdocecitate:
ETAPA 1: Încercare - tatonare
• contact fizic;
29
Conf. Univ. Dr. Urea Ionela Roxana Curs- Surdocecitate 25.06.2022
• legătură afectivă;
• motivaţie;
• interacţiune cu mediul.
ETAPA 2: Stimularea și satisfacerea trebuințelor
• folosirea vederii şi auzului rezidual; secvenţe de imitare (legate de
prima etapă);
• secvenţe de interacţiune;
• activităţi generale;
• . formarea imaginii de sine pozitive.
ETAPA 3: Învăţare .
• scopuri;
• program bazat pe activitate; .
• tehnici, metode, instrumente;
• obiective pe termen scurt.
ETAPA 4: Activităţi convenţionale . program de studiu;
• program de ocupaţii (în funcţie de aptitudini);
• pregătirea activităţii.
Orice program educativ-terapeutic trebuie să ţină cont de fenomenul de adaptare
compensatorie. Acesta determină o reorganizare funcţională a activităţii psihice, în sensul
utilizării eficace nu numai a capacităţilor senzoriale intacte şi restante, dar şi a experienţei
anterioare, într-un context motivaţional şi acţionai optim. În fapt, așa cum a fost evidențiat
de unii autori, compensarea şi recuperarea socială nu pot avea loc decât în activitate şi prin
activitate. În afara activităţilor, a muncii, a educaţiei, recuperarea şi reechilibrarea
organismului nu se pot realiza. Perseverarea într-un program terapeutic ce nu ţine cont de
valenţele augmentative ale compensării, dar nici de posibilele efecte destructurante ale
neintegrării flexibile a informaţiilor senzoriale provenite a analizatorii intacţi conduce fie
la prelungirea nejustificată asistenței psihopedagogice, fie la eşecul acesteia.
30