Sunteți pe pagina 1din 7

Psihopedagogia adolescenților tinerilor și adulților

Educația adulților

STUDENT:

Master, anul I
Arad, 2020
EDUCATIA ADULTILOR
Identitate ,problematica

Educaţia nu se poate limita la perioada şcolarităţii, ci trebuie să urmărească toate


dimensiunile existenţei, să vizeze toate tipurile de competenţe şi să favorizeze toate formele de
dezvoltare a personalităţii ajutându-i pe oameni să-şi înţeleagă locul în societate , să devină mai
echilibraţi, mai eficienţi.
Educaţia adulţilor cuprinde în mod prioritar, pe lângă achiziţia de cunoştinţe, priceperi
sau deprinderi , mai ales dezvoltarea aptitudinilor, a capacităţii de creativitate, de integrare a
noilor cunoştinţe , priceperi şi deprinderi în ansambluri cognitive şi comportamentale relativ
stabile; cu alte cuvinte a învăţa mereu cum să se pună mai eficient în valoare aptitudinile , cum
omul să inoveze noile condiţii de muncă şi de viaţă şi să dezvolte în propriile direcţii.
Educaţia adulţilor din România , asemenea educaţiei adulţilor din Europa este un
domeniu educaţional în expansiune constantă, care se bucură de un interes în creştere din partea
strategilor şi a politicienilor educaţionali, interes datorat conştientizării necesităţii învăţării de-a
lungul întregii vieţi, ca premisă pentru asigurarea dezvoltării sociale şi individuale şi pentru a
răspunde provocărilor societăţii bazate pe cunoaştere.
Educaţia adulţilor – Delimitări conceptuale
Educaţia adulţilor este un domeniu disciplinar mai puţin dezvoltat în ansamblul
ştiinţelor educaţiei. Teoreticienii educaţiei s-au focalizat mai mult pe dezvoltarea mecanismelor
explicative şi metodologice pentru educarea copilului, el fiind în creştere, în formare şi
necesitând suport şi asistare în dezvoltarea sa. Educarea copilului se realizează în sistemul
formal de învăţământ, eforturile cele mai mari fiind concentrate în asigurarea calităţii educării şi
formării copilului. Odată format copilul şi încheind educaţia obligatorie, s-a considerat mult
timp că nu mai are nevoie să înveţe sau, cel puţin formal, educaţia adulţilor realizându-se mai
ales în cadrul non-formal sau informal.
Sunt argumente pentru care educaţia adulţilor s-a aflat într-un con de umbră – pe –
nedrept, am putea spune, dacă ne gândim la dictonul „ Omul cât trăieşte învăţă”. În plus, dacă
ne raportăm doar la scara temporală şi ne gândim câtă literatură pedagogică, eforturi şi
subdomenii s-au dezvoltat în ansamblul ştiinţelor educaţiei pentru a asigura calitativ educarea
copilului până la 18 ani sau 25 de ani şi dacă mai luăm în calcul şi faptul că un individ trăieşte
în medie mai mult de 70 de ani, aproximativ 50 din viaţă intrând sub incidenţa educaţiei
adulţilor, putem să avem o imagine asupra întinderii domeniului la care ne referim. Dacă
adăugăm la acest tablou faptul că, în această perioadă, adultul are de îndeplinit o serie de roluri
sociale, are o serie de responsabilităţi, pentru a căror realizare nu este cu totul abilitat din şcoală
pentru a face faţă, că aceste roluri se suprapun, sunt într-o continuă dinamică şi schimbări fie că
are statusul de părinte, angajat, director, şomer, soţ sau divorţat, de multe ori provocând situaţii
de criză în care adultul are nevoie de asistenţă, ne putem imagina diversitatea nevoilor
educaţionale ( de perfecţionare, pentru avansare în carieră sau de recalificare, de petrecere a
timpului liber şi dezvoltare personală) ale adultului, respectiv complexitatea educaţiei sale.
Cu toate aceste „ nedreptăţi” în evoluţia istorică a ştiinţelor educaţiei, deşi un domeniu
disciplinar relativ tânăr ( cu preocupări mai sistematice abia din a doua jumătate a secolului al
XIX- lea, mai ales datorită părintelui educaţiei adulţilor, danezul N.S.F. Grundtvig), cel puţin în
ultimii 30 de ani, educaţia adulţilor a cunoscut o dezvoltare tot mai intensă. Această dezvoltare
se datorează dinamicii sociale, exploziei informaţionale şi a cunoaşterii ştiinţifice şi
tehnologice, care determină schimbări în profilurile de competenţe ale profesiei, schimbări în
ierarhia valorilor, participarea adultului la activităţi de învăţare de-a lungul întregii vieţi
devenind din ce în ce mai mult o necesitate, nu un lux. Educaţia adulţilor devine tot mai mult
obligatorie, datorită constrângerilor externe.
Educaţia adulţilor este un concept cu o considerabilă întindere pragmatică, formativă,
bogat în semnificaţii. Concepţia asupra educaţiei adulţilor şi accepţiunile date termenului de-a
lungul timpului au fost tributare nevoilor sociale şi individuale, cărora a trebuit să le răspundă
cu prioritate , dat fiind contextul sociopolitic, cultural şi economic dintr-o perioadă sau alta. La
început aşa cum remarca C.J Titmus ( 1996) conceptul a fost folosit oarecum difuz, în sensul
educare/ iluminare a maselor largi, nu neapărat numai adulţilor de exemplu, educaţion
populaire în Franţa sau Volksbildung în Germania, accepţie ce îşi are originea în termenul
clasic de folkeoplysning folosit de Grundtvig, cu sensul de iluminare a maselor largi de ţărani,
ca premisă a dezvoltării ţării.
Ulterior, nevoile educaţionale devin mai structurate, iar termenii care să le diferenţieze se
diversifică, desemnând mai ales fenomenele sociale chemate sa le amelioreze. Astfel, în limba
franceză, este folosită sintagma education des adultes , alteori formation des adultes, pentru a
accentua caracterul formativ, pragmatic al educaţiei adulţilor, mai ales cu referire la formarea
profesională; similar însă cu termenul german Erwachsenenbildung sau cu cel englez adult
education, acelaşi termen, într-o ţară fostă colonie, slab dezvoltată, poate însemna formarea
deprinderilor de bază la adulţi. Principalele confuzii terminologice în domeniu provin din
utilizarea sintagmelor oarecum sinonime, de educaţie continuă şi educaţia adulţilor. În fapt la
nivel conceptual, noţiunile educaţia adulţilor şu educaţia continuă se suprapun în mare măsură ,
diferenţele fiind mai mult de nuanţă, în sensul că educaţia continuă vizează mai mult
continuitatea pregătirii de-a lungul carierei profesionale, educaţia adulţilor în schimb vizează
aspecte mai generale, dimensiuni educaţionale alternative, ce trebuie acoperite.
Orientări, provocări tendinţe actuale în educaţia adulţilor
Printre trăsăturile cele mai importante se caracterizează societatea actuală, postmodernă
şi bazată pe cunoaştere, putem enumera, mai ales pe cele cu implicaţii în plan educaţional:
-schimbări rapide în lumea muncii, ceea ce presupune că, pentru a asigura prosperitatea
economică şi performanţa, este necesar să se schimbe proporţional rata şi frecvenţa cu care
oamenii învaţă, deoarece observăm: creşterea numărului locurilor de muncă în sectorul
serviciilor, o cerere crescută pentru forţă de muncă necesitând calificări tot mai complexe; locul
de muncă este necesar să devină un mediu de învăţare, să stimuleze o cultură a învăţării ceea ce
are ca titlu de consecinţă:
-scăderea importanţei educaţiei formale din şcoli, dublată de necesitatea de a valorifica mai
mult experienţele non-formale şi informale de învăţare, dat fiind că oportunităţile pentru acest
tip de învăţare sunt tot mai diverse, odată cu facilitarea accesului la informaţie şi cu
bombardamentul informaţional de pe toate canalele mass-media, dar şi pentru a evita duplicarea
oportunităţilor de învăţare şi pentru a reduce costurile educaţiei informale inutile, odată ce
individul a învăţat non-formal
-intr-adevăr, noile medii de învăţare se plasează tot mai mult în afara instituţiilor educaţionale,
care pierd monopolul ( de exemplu, locul de muncă, mediul virtual) tehnologiile de informare şi
comunicare facilitează globalismul informaţional, comprimarea timpului şi a spaţiului;
-se comunică şi se cooperează tot mai mult în reţele, parteneriatele instituţionale fiind facilitate
de tehnologiile de informare şi comunicare, dar impuse şi de necesitatea de a face schimbări de
experienţe pentru a ţine pasul cu noul, pentru a face faţă concurenţei;
-se internaţionalizează piaţa muncii şi se extind mecanismele pe piaţă în economiile naţionale,
dar şi în ofertele de servicii, cele educaţionale, de exemplu, resimţind tot mai mult această
influenţă;
-valorile şi producţiile culturale se globalizează, sunt rapid cunoscute în toate colţurile lumii,
dar procesul de convergenţă culturală globală induce şi efecte de specificitate culturală;
Putem enumera şi alte fenomene complexe cu care se confruntă societatea actuală,
fenomene care, prin amploarea, gravitatea şi acuitatea lor, reclamă eforturi conjugate, susţinute,
pentru a ameliora impactul. Iată câteva dintre aceste fenomene reunite generic în ceea ce numim
problematica lumii contemporane, cu impact (in) direct asupra dezvoltării educaţiei adulţilor:
-sărăcia rămâne atât o barieră a participării la educaţie, cât şi o consecinţă a lipsei acesteia. O
cincime din populaţia lumii trăieşte într-o sărăcie abjectă ( o proporţie din două treimi fiind
constituită din femei), iar o treime din populaţie supravieţuieşte cu mai puţin de un dolar pe zi;
-migraţia transfrontalieră este în creştere, din rândul emigranţilor sau refugiaţilor făcând parte
cei expuşi la fenomene precum analfabetismul, discriminarea, sărăcia, marginalizarea socială.;
-deteriorarea mediului natural şi social: asistăm la deteriorarea procesului democratic şi la
declinul respectării drepturilor omului, la amplificarea focarelor de tensiune ( războaie şi
globalizarea terorismului), dar şi la diminuarea alarmantă a resurselor naturale şi la amplificarea
efectelor poluante;
-investiţiile în educaţie au scăzut peste tot în lume, chiar şi în ţările dezvoltate;
-grupurile sociale cu nevoi speciale au o participare la educaţie încă sub aşteptări, de exemplu
populaţia romă, analfabeţii……..
La problemele enumerate şi la multe altele cunoscute tuturor, cu care ne confruntăm
constant , educaţia adulţilor si-a dovedit capacitatea de ameliorare prin prisma provocărilor şi a
semnificaţiilor ce ii sunt atribuite, aducându-si aportul la soluţionarea unor fenomene precum:
-asigurarea unei a doua şanse la educaţie pentru cei care au beneficiat de o educaţie iniţială
incompletă, sau n-au participat deloc la acest proces;
-asigurarea promovării la cariera profesională, prin perfecţionări continue şi alte specializări,
care să permită adaptarea la dinamica lumii muncii şi a profesiunilor, prin continua actualizare
şi îmbogăţire a cunoştinţelor şi a deprinderilor ;
-asigurarea participării active la viaţa social - comunitară a tuturor;
Este necesară o cultură a învăţării. Cu alte cuvinte, e necesar ca oamenii să simtă nevoia
de a învăţa şi să-şi asume responsabilitatea propriei învăţări:
-tot mai mulţi oamenii continuă să participe la activităţi organizate de-a lungul vieţii adulte.
Majoritatea ţărilor raportează în cifre absolute creşterea participării adulţilor la activităţi
organizate în învăţare, chiar dacă procentele pe grupe de vârstă şi pe profiluri ocupaţionale sunt
foarte diferite;
-în educaţia postsecundară, participarea se face mai degrabă pe baza cererii şi nevoi individuale
decât pe criteriul de vârstă. Dacă aceste nevoi sunt mai degrabă legate de profesie ( majoritatea
participării este datorată dinamicii rapide şi uneori dramatice din lumea profesiilor – de
exemplu, închiderea minelor ce reclamă învăţarea pentru dobândirea de noi competenţe) şi
foarte puţin de dezvoltarea personală;
-al treilea indicator priveşte oportunităţile pentru valorizarea educaţiei non – formale. Trebuie
analizate oportunităţile din viaţă de zi cu zi acestea diversificându-se tot timpul . Este necesară
o politică educaţională coerentă care sa stimuleze, să susţină şi sa faciliteze o învăţare continuă.
Domenii de acţiune în educaţia adulţilor
Tipologizarea domeniilor de acţiune în educaţia adulţilor este foarte diversă în funcţie de
criteriul de departajare, de accentele care se pun, la un moment dat, pentru soluţionarea unui
aspect sau altul. Unele tipologizări au vizat grupuri – ţintă, cu probleme specifice,
analfabetismul, educaţia pentru vârsta a treia sau educaţia pentru cetăţenie democratică.
Din păcate analfabetismul este o problematică dificil de eradicat, cuprinde un număr
mare de persoane afectate de această situaţie şi de aceea domeniile de acţiune pe care le voi
descrie sunt legate de această problemă :
Educaţia profesională a adulţilor este considerată cea mai importantă dimensiune a
educaţiei acestora, poate şi prin faptul că, la vârstă componentă dominantă a statusului social
este legată de muncă şi profesia exercitată.
Pe piaţa muncii, se cer competenţe profesionale tot mai complexe, cu un nivel tot mia ridicat de
educaţie. În plus dinamica profesiilor este una rapidă, indivizii fiind puşi în situaţia de a-şi
schimba locul de muncă şi chiar profesia de două – trei ori de-a lungul carierei profesionale,
uneori chiar şi după 45 de ani.
Obiectivele formării profesionale a adulţilor vizează angajabilitatea ( a-i ajuta pe oameni
să-şi dezvolte deprinderile adecvate), atreprenoriatul ( a-i stimula să demareze propria afacere ),
adaptabilitatea , oportunităţi egale între bărbaţi şi femei.
Educaţia pentru cetăţenie democratică şi pentru participarea activă la viaţa socială este o
sarcină importantă atât a guvernelor naţionale, cât şi a organismului similar european, o
orientare politică de bază la nivel internaţional deoarece este o modalitate de promovare a unei
societăţi libere, tolerante şi juste. Educaţia pentru participare civică activă într-o societate
democratică contribuie la apărarea valorilor şi a principiilor libertăţii, la respectarea legilor şi
drepturilor cetăţenilor. Ea urmăreşte totodată şi abilitatea indivizilor pentru a le cunoaşte, afirma
şi aplica în orice context, într-o veritabilă cultură democratică,printr-o participare activă, şi
întăreşte societatea civilă. Deprinderile şi competenţele necesare pentru exercitarea unei
cetăţenii democratice sunt parte a deprinderilor de supravieţuire socială şi presupun acordarea
unei importanţe egale cunoaşterii valorilor, exercitării atitudinii pozitive faţă de acestea,
capacităţii de a acţiona şi participa într-o societate democratică. Aceasta presupune faptul că
fiecare cetăţean ar trebui să înveţe liber, autonom şi creativ, să gândească critic, să fie conştient
de drepturile şi responsabilităţile sale, să fie capabil să participe în echipe, să negocieze şi să
poarte un dialog paşnic. Acesta este un proces de învăţare de-a lungul vieţii, indiferent de
vârstă, este o învăţare socială, pentru şi despre societate, este o învăţare despre cum să trăim
împreună şi e necesar să fie inclusă în toate celelalte forme de educaţie.
Educaţia de bază a adulţilor , acoperă generic achiziţia deprinderilor – cheie pentru a
supravieţui în societate. Dacă, în accepţiunea tradiţională, deprinderile de bază vizau cititul,
scrisul şi numeraţia, în societatea actuală bazată pe cunoaştere , acestea sunt mult mai complexe
şi vizează: deprinderile computeriale, cultura tehnologică, limbile străine şi competenţele
antreprenoriale. La nivel tehnologic, tendinţa actuală este de a înlocui sintagma „ deprinderi de
bază” cu „ competenţe – cheie”, deoarece se consideră că prima este restrictiva, vizându-le doar
pe cele tradiţionale, iar termenul „ competenţă – cheie se referă la o combinaţie de deprinderi,
cunoştinţe, aptitudini, atitudini incluzând şi dispoziţia respectiv abilitatea de a învăţa.
Specificul educaţiei pe tot parcursul vieţii
Necesitatea învăţării pe tot parcursul. Când vorbim despre învăţare, cel mai adesea ne
gândim la copii şi tineri şi la şcoală. Scopul şcolii este acela de a-l învăţa pe copil, de a-i facilita
dobândirea unor cunoştinţe, priceperi, deprinderi, atitudini, comportamente considerate
relevante pentru formarea personalităţii, pentru adaptarea lui la cerinţele vieţii sociale. Dar
utilizarea termenului de învăţare numai cu referire la şcoală şi copii este, evident restrictivă,
învăţăm nu numai în şcoală, ci şi în afara ei, nu numai într-o perioadă a vieţii, ci pe tot parcursul
vieţii. Şi adulţii învaţă, chiar daca în mod specific diferit, ei sunt supuşi unor activităţi de
instruire – educare, de formare continuă pentru a se adapta dinamicii profesiunilor, solicitărilor
diverse şi în permanentă schimbare a vieţii. Aşadar învăţarea este permanentă, continuă, omul
învaţă cât trăieşte, iar organismul său funcţionează normal. Orice om învaţă din experienţa
altora şi din propria experienţă, din situaţii reale, trăite. Învăţăm în mod spontan, neintenţionat,
dar şi într-un mod organizat şi dirijat, atât într-un cadru instituţionalizat dar şi în afara acestuia.
Învăţarea se desfăşoară în mod continuu, permanent, pe întreaga durată de existenţă a
omului. Copiii, tinerii şi adulţii, persoanele de orice vârstă , învaţă din şi în orice împrejurare de
viaţă. Învăţarea este atât un proces psihoindividual, cât şi unul psihosocial, atât indivizii cât şi
grupurile, organizaţiile şi societăţile învaţă permanent pentru a-şi asigura supravieţuirea şi
pentru a face faţă provocărilor complexe ale realităţii, în continuă schimbare şi evoluţie.
Spre deosebire de copii şi adolescenţi, care consideră că trebuie să înveţe ceea ce le predă
profesorul pentru a trece într-o clasă superioară, pentru a le face pe plac părinţilor, adulţii,
înainte de a se angaja în activităţi de instruire doresc să ştie de ce trebuie să înveţe anumite
lucruri şi la ce le-ar folosi . adulţii investesc o energie,un efort considerabile dacă sunt convinşi
de beneficiile pe care le vor avea în urma parcurgerii unui curs sau a unui program de instruire,
precum şi de consecinţele negative ale neînvăţării. Într-o activitate în care sunt implicaţi
cursanţi adulţi, formatorul trebuie să ştie acest lucru şi să se adapteze acestei situaţii.
Concluzii
Spre deosebire de copii şi adolescenţi, adulţii au o experienţă mai bogată, atât sub aspect
cantitativ, cât şi calitativ, care poate şi trebuie valorificată în activităţile de instruire a cestora.
Experienţa de viaţă a adulţilor, mai bogată decât a copiilor poate avea uneori şi efecte negative
asupra activităţii de învăţare, acumulând experienţă de viaţă pot dobândi şi obiceiuri mentale,
anumite clişee care ii determină sa se aproprie uneori cu rezervă de activitatea de învăţare.
Neglijarea experienţei de viaţă a elevilor adulţi sunt percepute de aceştia ca o desconsiderarea a
lor ,o neglijare a capacitaţilor şi valorii proprii.
Bibliografie

Paloş R. , Sava S., Ungureanu D. – „ Educaţia adulţilor . Baze teoretice şi repere


practice”, Editura Polirom, Collegium Polirom , Stiinţele educaţiei;