Sunteți pe pagina 1din 3

CUM CONSERVĂM MEDIUL ÎNCONJURĂTOR

Mediul înconjurător reprezintă totalitatea factorilor naturali şi a celor antropici care


determină într-o strânsă interacţiune condiţiile pentru existenţa omului şi dezvoltarea
societăţii. Expresia este considerată a fi pleonastică, drept pentru care în legislaţia dedicată
acestui domeniu se foloseşte doar termenul mediu.

Conservarea mediului înconjurător reprezintă un ansamblu de măsuri ce trebuie luate


pentru prevenirea şi înlăturarea poluării, a diminuării efectelor ei asupra mediului prin
folosirea de tehnologii nepoluante, prin acţiuni care să limiteze efectele distrugătoare ale unor
fenomene naturale. Noi, oamenii, avem un mare efect negativ asupra mediului şi de aceea ar
trebui sa luăm măsuri pentru a combate şi preveni poluarea

Poluarea este procesul prin care aerul, apa şi solul devin nocive (vătămătoare pentru


sănătate) din cauza materialelor reziduale (resturi ale proceselor tehnologice),
a deşeurilor industriale, a gazelor de eşapament.

O serie de măsuri simple ce ar putea combate poluarea şi ar face un bine mediului


înconjurător sunt:

a) Acasă

 colectarea reziduurilor menajere în recipiente speciale, pe sortimente (sticlă, metal,


hârtie, material plastic) şi reciclarea acestora;
 înlocuiţi sacii de pastic pentru aruncarea gunoiului cu cei de hârtie, pentru că plasticul
rămâne în natură foarte mult timp, fiind aproape nebiodegradabil;
 pentru păstrarea mâncării, folosiţi recipiente refolosibile;
 lucrurile de care nu mai aveţi nevoie le puteţi dona, în loc să le aruncaţi la gunoi;
 Dacă vă renovaţi casa, aruncaţi materialele care nu pot fi refolosite intr-un container
moloz;
 stingeţi lumina când iesiţi din cameră;
 izolaţi-vă casa: căutaţi crăpăturile din uşi, ferestre, şi asiguraţi-vă că podul este
suficient izolat pentru a păstra căldura casei, astfel veţi economisi energie;
  înlocuiţi produsele chimice cu apa și oțetul pentru a curăța geamurile; iar in loc de
hârtie de bucătărie, folosiţi mai bine ziare vechi inmuiate în apă;
 pentru a spăla vesela, folosiţi produse care nu conțin fosfați;
 pentru a scăpa de insecte folosiți metode alternative și nu utilizaţi pesticide sau
substanţe chimice;

b) În curtea casei

 un aer curat se poate menţine prin plantarea de copaci şi alte plante;


 dacă folosiţi pesticide, ierbicide sau fungicide pentru a scăpa de dăunatori, nu
aruncaţi deşeurile rezultate la gunoi;
 în locul îngrăşămintelor chimice, folosiţi îngrăşământ natural;
 puteţi planta în imediata apropiere a casei tufişuri dese care vor ajuta la izolarea
termică a căminului dumneavoastră;
 întreţineţi şi înfrumuseţaţi curtea şi împrejurimile acesteia.

c) În aer liber

 nu depozitaţi deşeuri pe maluri, în albiile râurilor sau în locuri care nu sunt special


amenajate pentru colectarea deşeurilor;
  la picnic/ la iarba verde folosiţi farfurii, tacâmuri şi căni din materiale refolosibile;
 asiguraţi-vă că pungile cu gunoi pe care le aruncaţj nu vor ajunge în apă sau nu vor
rămâne aruncate în natură, ci la coşul de gunoi;
 fiţi atenţi la viaţa animalelor sălbatice;
 daca este posibil şi permis, faceţi mici focuri de tabăra în loc să folosiţi butelii cu gaz.

d) În maşină
 pe cat posibil, folosiţi mijloacele de transport în comun;
 încercaţi să folosiţi bicicleta sau să mergeţi pe jos distanţele mai scurte, pe cât de
ecologic pare, pe atat de sanatos e;
 în locul unui automobil care consuma mult, optaţi pentru unul cu un consum redus;
 reciclaţi uleiul de motor;
 reciclaţi cauciucurile vechi.

În concluzie, poluarea poate fi redusă şi mediul poate fi conservat mai uşor dacă fiecare
dintre noi face mici eforturi sau compromisuri pentru a preveni acest fenomen rapid de
distrugere.

BIBLIOGRAFIE:

1. DUMA, S. (2006), RESURSELE ŞI MEDIUL, ED. UNIVERSITARĂ,


BUCUREŞTI
2. https://legeaz.net/dictionar-juridic/mediu-inconjurator
3. https://www.gimnaziu.info/conservarea-mediului-si-combaterea-poluarii
4. https://www.campuscluj.ro/stiri/1593-cateva-sfaturi-simple-pentru-pastrarea-
mediului-inconjurator-curat.html

S-ar putea să vă placă și