Transdisciplinaritatea în contextul nevoilor de învăţare

Prof. inv.primar Popescu Georgiana,

Liceul Tehnologic de Transporturi Auto, Craiova

Lumea în trăim este o lume caracterizată prin rapiditate, complexitate, într-o continuă
schimbare, în care omul este plasat în contextul „izbucnirilor tehnologice”. În acest sens, şcolii îi revine
nobila misiune de a-i pregăti pe copiii de azi pentru a face faţă dinamismului accelerat al societăţii
contemporane, dezvoltându-le competenţe, valori şi atitudini necesare reuşitei personale şi sociale.
Acestea nu pot fi formate în întregime prin intermediul disciplinelor şcolare clasice,
impunându-se o abordare integrată a curriculumului şcolar. Integrarea curriculară se realizează prin
stabilirea unor relaţii clare de convergenţă între cunoştinţe, capacităţi, competenţe, atitudini şi valori
care aparţin disciplinelor şcolare distincte, al obiectivelor sau al metodelor .
Este importantă unitatea cunoaşterii, ceea ce se aflã în acelaşi timp şi între discipline, şi
înăuntrul diverselor discipline, şi dincolo de orice disciplinã.
Demersul care îşi propune să răspundă la întrebări sau să rezolve probleme semnificative ale
lumii reale, prilejul de valorificare şi aplicare a cunoştinţelor, de formare a unor capacităţi ce
transced disciplinele este transdisciplinaritatea.
Transdisciplinaritatea reprezintă gradul cel mai elevat de integrare al curriculum-ului.
Abordarea integrată la acest nivel se realizează prin fuziune, adică renunţarea completă la limitele
disciplinelor de studiu implicate. Acest tip de abordare integrată se foloseşte în dezvoltarea unor
proiecte integrate sau chiar conceperea unor programe de cercetare.
Transdisciplinaritatea reprezintă ceea ce se află în acelaşi timp şi între discipline, şi
înăuntrul şi dincolo de orice disciplină. Finalitatea transdisciplinarităţii constă în înţelegerea lumii
prezente prin unitatea cunoaşterii umane.
Activităţile transdisciplinare sunt activităţi care abordează o temă generală din perspectiva mai
multor arii curriculare, construind o imagine cat mai completă a temei respective. Este tipul de activitate
unde cunostinţele şi capacitătţile sunt transferate de la o arie curriculară la alta. Prin intermediul acestor
activităţi se urmareste atingerea obiectivelor tuturor ariilor curriculare intr-un context integrat.
Diferenta intre unitatea de invătare şi activitatea tematică este aceea ca o unitate de invătare
urmareste atingerea obiectivelor de referintă ale unei discipline,pe cand activitatea tematică
combină obiectivele de referintă ale mai multor arii curriculare.
Caracteristicile activităţilor transdisciplinare sunt următoarele:
- traversează barierele disciplinelor, aducând aspecte ale curriculumului în asociaţii semnificative,
concentrate pe arii tematice mai largi;
- crează un mediu cu o largă varietate de stimuli şi condiţii făcând învăţarea interesantă,stimulativă
şi semnificativă;
- predarea şi învăţarea sunt văzute dintr-o perspectivă holistică,reflectând lumea reală;
- participarea elevilor se realizează pe tot parcursul activităţilor desfăşurate,fundamentate pe
principiul învăţării prin acţiune practică,cu finalitate reală;
- activităţile transdisciplinare sunt în opoziţie cu instruirea verbalistică şi livrească;
- accentul cade pe activitatea în grup şi nu pe cea cu întreaga clasă;
- cadrul didactic trebuie să renunţe la stilul de predare fragmentat, în care lecţiile se desfăşoara una
după alta cu distincţii clare între ele, ca şi cum ar face parte din acelaşi proces şi să adopte tema cu
interes pentru elevi, organizând cunoaşterea ca un tot unitar, închegat;
- abordarea realităţii se face printr-un demers global, graniţele dintre discipline topindu-se într-un
scenariu unitar,de cele mai multe ori,ciclice,în cadrul cărora tema se lasă investigată cu mijloacele
diferitelor domenii de cunoaştere;
- obiective ale mai multor discipline planificate în cursul săptămânii sunt atinse în cadrul unor
scenarii-activităţi zilnice care include fragmente din disciplinele respective sub un singur generic;
- unităţile de învăţare ale disciplinelor,,se topesc” în cadrul conturat de temele activităţilor
transdisciplinare.
Abordând teme transdisciplinare elevii colaborează în grup, învaţă să se ajute între ei, să se
bucure de succesele colegilor, înţeleg şi îşi asumă roluri în funcţie de context şi de competenţele
personale, se formează şi se dezvoltă deprinderi practice elementare şi de muncă organizată. De
asemenea, ei învaţă să comunice cu claritate, într-o varietate de forme (verbal, artistic, non-verbal),
exprimă idei, sentimente, credinţe cu ajutorul mijloacelor estetice. Nu neglijez exersarea capacităţii
de aplicare şi dezvoltare a gândirii critice, dar şi conştientizarea modului în care deciziile
individuale afectează propria persoană, grupul din care face parte şi comunitatea.
Abordarea transdisciplinară trebuie să fie centrată pe demersurile intelectuale sau afective
ale elevului şi nu pe materii şi are ca scop formarea unor competenţe cu caracter transdisciplinar
cum ar fi: capacităţi de tip cognitiv şi creativ, reflexive,de interacţiune socială, comunicare , motrice
şi atitudini fundamentale.
Elevii sunt puşi în situaţia de a aplica în situaţii noi cunoştinţe dobândite şi deprinderi
formate în cadrul lecţiilor din săptămâna respectivă sau din cele anterioare.
Activităţile transdisciplinare au un aspect de joc, respectând astfel particularităţile de vârstă
şi valorificând inteligenţa dominantă a fiecărui copil (lingvistică, logico-matematică, muzicală,
naturalistă) prin diversificarea sarcinilor de învăţare.
Referinţe bibliografice:
Cucoş C. – Pedagogie, Editura Polirom, 2000
Basarab Nicolescu – Transdisciplinaritatea, Editura Polirom, 1999
Lucian Ciolan – Noi didactici în viziune transdisciplinară. Concepte fundamentale, Centrul
Educaţia 2000+
Lucian Ciolan – Competenţe transferabile / transversale, Centrul Educaţia 2000+