Revista 2020

Revista
Abordări transdisciplinare
în procesul instructiv-educativ
Nr. 4 / 2020
ISSN 2559 - 5148

ISSN-L 2559 - 5148
COORDONATORI:
9 Director: prof. Sorin DRĂGOI-HANTEA, Colegiul „Ștefan Odobleja” Craiova

9 Director adjunct: prof. Mariana PĂDUREANU, Colegiul „Ștefan Odobleja” Craiova
9 Director adjunct: prof. Ileana DOGARU, Colegiul „Ștefan Odobleja” Craiova
9 Prof. Monica CEUCĂ-DIACONESCU, Colegiul „Ștefan Odobleja” Craiova
9 Prof. Doinița BĂLĂȘOIU, Colegiul „Ștefan Odobleja” Craiova
9 Prof. Isabela CEALÎCU, Colegiul „Ștefan Odobleja” Craiova
9 Prof. Nicoleta MEETESCU, Colegiul „Ștefan Odobleja” Craiova
9 Prof. Liliana PREDATU, Colegiul „Ștefan Odobleja” Craiova
9 Prof. Maria CIONTESCU, Colegiul „Ștefan Odobleja” Craiova
9 Prof. Ramona Alexandra GIURCĂ, Colegiul „Ștefan Odobleja” Craiova
NOTĂ:
Responsabilitatea pentru materialele publicate aparține în exclusivitate autorilor.
Editura SITECH Craiova, România

Aleea Teatrului, nr. 2, Bloc T1, parter
Tel/fax: 0251/414003
E-mail: office@sitech.ro / editurasitech@yahoo.com

MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII
INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN DOLJ
CASA CORPULUI DIDACTIC DOLJ
COLEGIUL „ȘTEFAN ODOBLEJA” CRAIOVA
MASĂ ROTUNDĂ JUDEȚEANĂ

cu tema
TRANSDISCIPLINARITATEA
DE LA TEORIE LA PRACTICĂ
Ediția a IV-a
2020
CRAIOVA

Comitetul de organizare:
9 Prof. Leontina Monica SUNĂ, Inspector Școlar General

9 Prof. Ștefan VASILE, Director C.C.D. Dolj
9 Prof. Simona CHIRIȚĂ, Inspector pentru activități educative
9 Prof. Simona CIULU, Inspector școlar pentru învățământul profesional și tehnic
9 Prof. Sorin DRĂGOI-HANTEA, Director Colegiul „Ștefan Odobleja” Craiova
9 Prof. Mariana PĂDUREANU, Director adj. Colegiul „Ștefan Odobleja” Craiova
9 Prof. Ileana DOGARU, Director adj. Colegiul „Ștefan Odobleja” Craiova
9 Prof. Monica CEUCĂ-DIACONESCU, Colegiul „Ștefan Odobleja” Craiova
9 Prof. Doinița BĂLĂȘOIU, Colegiul „Ștefan Odobleja” Craiova
9 Prof. Isabela CEALÎCU, Colegiul „Ștefan Odobleja” Craiova
9 Prof. Nicoleta MEETESCU, Colegiul „Ștefan Odobleja” Craiova
9 Prof. Liliana PREDATU, Colegiul „Ștefan Odobleja” Craiova
9 Prof. Maria CIONTESCU, Colegiul „Ștefan Odobleja” Craiova
9 Prof. Ramona Alexandra GIURCĂ, Colegiul „Ștefan Odobleja” Craiova

Abordări transdisciplinare în procesul instructiv-educativ ISSN 2559 - 5148
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
CUPRINS
1) EDUCAȚIE INTEGRALĂ PRIN EDUCAȚIE MECATRONICĂ ..........................................8

Prof. Bălășoiu Doinița, Colegiul „Ștefan Odobleja” Craiova
2) TRANSDISCIPLINARITATEA ................................................................................................12
Prof. ing. Emciuc Natalia, Prof. Butușină Gabriela,
Colegiul Tehnic de Poștă și Telecomunicații „Gheorghe Airinei”, București
3) PROIECTAREA DIDACTICĂ A UNEI ACTIVITĂȚI TRANSDISCIPLINARE..............15
Prof. Ceucă-Diaconescu Monica, Prof. Cealîcu Isabela Elisa
Colegiul „Ștefan Odobleja”, Craiova
4) TRANSDISCIPLINARITATEA ÎN ACTIVITĂȚI DIDACTICE .........................................19
Prof. Chiriță Simona Ștefania
Liceul Tehnologic „Constantin Ianculescu” Cârcea
5) TRANSDISCIPLINARITATEA ȘI EDUCAȚIA.....................................................................22
Prof. Ciontescu Maria, Colegiul „Ștefan Odobleja”, Craiova
Prof. Ioniță Ioana, Colegiul Național „Frații Buzești”, Craiova
6) ABORDAREA TRANSDISCIPLINARĂ ÎN PROCESUL EDUCAȚIONAL – CALEA
SPRE CUNOAȘTERE.....................................................................................................................24
Prof. Cioroianu Doinița- Elena, Colegiul “Ștefan Odobleja”, Craiova
7) EDUCAȚIA TRANSDISCIPLINARĂ ......................................................................................27
Prof. Ciulu Simona, Colegiul „Ștefan Odobleja” Craiova
8) EFICIENȚA ACTIVITĂȚILOR INTEGRATOARE ÎN ACTUL PREDĂRII ....................30
Prof. Coman Elena Alina, Prof. Sandu Veronica
Colegiul de Poștă și Telecomunicații „Gheorghe Airinei” București
9) TRANSDISCIPLINARITATEA – CARACTERISTICI, METODE COMPLEMENTARE
DE EVALUARE...............................................................................................................................33
Prof. Cula Mirela Irina, Colegiul „Ștefan Odobleja” Craiova
10) TRANSDISCIPLINARITATEA ÎN ACTIVITĂȚILE DIDACTICE ..................................38
Prof. înv. preșcolar Dimianu Raluca-Maria, Grădinița nr. 160, Sector 3, București
11) TRANSDISCIPLINARITATEA ȘI EDUCAȚIA INTEGRATĂ..........................................41
Prof. Georgescu Otilia, Colegiul Tehnic de Poștă și Telecomunicații „Gheorghe Airinei”, București
Prof. Georgescu Ioan, Liceul cu Program Sportiv „Mircea Eliade”, București
5
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
12) UNIVERSUL MITURILOR ȘI LEGENDELOR...................................................................44

Prof. Gheorghe Daniela, Liceul Tehnologic „Dimitrie Filișanu”, Filiași
13) METODA PROIECTULUI ......................................................................................................48
Prof. Ghiță Otilia, Școala Gimnazială „Mircea Eliade” Craiova
14) PLURIDISCIPLINARITATEA, INTERDISCIPLINARITATEA ȘI
TRANSDISCIPLINARITATEA ÎN DISCIPLINA GEOGRAFIE (STUDIU DE CAZ) ..........51
Prof. Giurcă Ramona Aurelia, Colegiul „Ștefan Odobleja”, Craiova
15) ÎNVĂȚAREA EXPERIENȚIALĂ – STRATEGIE DIDACTICĂ PENTRU
ÎNVĂTĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR POSTLICEAL ..........................................................54
Prof. Hrabal Ileana Maria, Colegiul „Ștefan Odobleja” Craiova
16) PRINCIPII DE TRANSDISCIPLINARITATE APLICATE ÎN EDUCAȚIE ....................58
Prof. dr. ing. Paul Ion, Colegiul Tehnic de Poștă și Telecomunicații „Gheorghe Airinei”
București
17) ABORDĂRI NOI ÎN EDUCAȚIA VIITORULUI .................................................................61
Prof. Ionescu Simona, Colegiul Tehnic de Poștă și Telecomunicații „Gheorghe Airinei”,
București
18) TRANSDISCIPLINARITATEA – UN ALTFEL DE STUDIU ............................................64
Prof. Trifu Adriana Hermina, Prof. Lie Mirela
19) INTER ȘI TRANSDISCIPLINARITATEA ÎN PREDAREA DISCIPLINELOR
TEHNICE .........................................................................................................................................67
Prof. ing. Marinescu Mihaela Dana, Liceul Tehnologic ,,Dimitrie Filișanu”, Filiași, Dolj
20) DE CE TRANSDISCIPLINARITATE?..................................................................................73
Prof. Meetescu Nicoleta, Prof. Predatu Liliana, Colegiul „Ștefan Odobleja”, Craiova
21) MODALITĂȚI DE ORGANIZARE A CONȚINUTURILOR ÎNVĂȚĂMÂNTULUI -
ABORDAREA TRANSDISCIPLINARĂ ......................................................................................76
Prof. Mîndrilă Florina, Colegiul Tehnic de Poștă și Telecomunicații „Gheorghe Airinei”-
București
22) EDUCAȚIA DIGITALĂ VS. EDUCAȚIA TRADIȚIONALĂ.............................................80
Prof. Săndoi Cristina, Prof. Prundeanu Lavinia, Colegiul „Ștefan Odobleja”, Craiova
23) ABORDAREA INTER- ȘI TRANSDISCIPLINARĂ............................................................84
Prof. Roșca Aurelia-Diana, Colegiul Național Pedagogic „Stefan Velovan” Craiova
24) TRANSDISCIPLINARITATEA ÎN CONTEXTUL PROGRESULUI TEHNOLOGIC ...91
Prof. Spiridon Daniela, Colegiul „Ștefan Odobleja” Craiova
6
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
25) CONCEPTE ȘI STRATEGII ALE INSTRUIRII DIFERENȚIATE...................................95

Prof. Stoian Carmen, Prof. Ștefănescu Ioana, Colegiul „Ștefan Odobleja” Craiova
26) INTERDISCIPLINARITATEA ȘI TRANSDISCIPLINARITATEA ÎN PRACTICA
EDUCAȚIONALĂ ACTUALĂ ......................................................................................................99
Prof. Tițoiu Cristina, Colegiul „Ștefan Odobleja”, Craiova
27) DISEMINARE PROIECT ERASMUS + „THE SECOND CHANCE - BUILDING
DIGITAL INTERCULTURAL EDUCATION, ENTREPRENEURSHIP AND ARTISTIC
APPROACHE” (2018-1-RO01-KA104-047339) ........................................................................103
Prof. Uță Livia, Colegiul Național „Elena Cuza”, Craiova
Formator „Asociația Orizont Cultural T”
7
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
EDUCAȚIE INTEGRALĂ PRIN EDUCAȚIE MECATRONICĂ
Prof. Bălășoiu Doinița

Colegiul „Ștefan Odobleja” Craiova
Introducere
Mecatronica s-a născut ca tehnologie și a devenit, curând, o adevărată filosofie, o viziune
integratoare în domeniul tehnologic, care s-a răspândit rapid în întreaga lume.
Sistemele mecatronice se disting printr-o remarcabilă complexitate, similară adesea cu cea a
sistemelor din lumea vie. Caracterul transdisciplinar al mecatronicii impune necesitatea articulării
unei noi paradigme educaționale, capabilă să transmită elevilor o viziune globală asupra domeniului
tehnologic. Raportul Delors subliniază nevoia unei educații integrale a fiecărei ființe umane, ceea ce
presupune să învățăm să cunoaștem, să facem, să trăim împreună și să învățăm să fim, fără a neglija
dimensiunea transpersonală. În acest context, importanța mecatronicii ca suport pentru educația
integrală poate fi hotărâtoare.
Conceptul de educație integrală

Raportul elaborat de către Comisia Internațională pentru Educație în secolul XXI (Raportul
Delors, 2000), comisie constituită în cadrul UNESCO și prezidată de Jaques Delors, propune o
educație integrală a ființei umane, care să nu neglijeze niciuna dintre dimensiunile ei. Acest nou tip
de educație este întemeiat pe patru piloni de bază, legați, potrivit abordării transdisciplinare a lui
Basarab Nicolescu, printr-o transrelație similară unui acoperiș sprijinit pe acești patru piloni.
1. A învăța să cunoaștem presupune, înainte de toate, însușirea metodelor prin care distingem
„ceea ce este real de ceea ce este iluzoriu”, adică dezvoltarea spiritului științific,
fundamentat pe interogare, învățarea permanentă, pe refuzul oricărui răspuns gata fabricat și
al oricărei certitudini aflate în contradicție cu faptele;
Acest tip de gândire nu poate fi format doar prin asimilarea unei cantități considerabile de
informații, ci, mai ales, prin creșterea calității actului educațional, care să conducă la
dezvoltarea capacității elevilor de a stabili punți între diverse discipline, descoperind prin
investigație și extrapolând apoi semnificațiile cunoștințelor însușite.
2. A învăța să facem înseamnă specializare, adică învățarea unei meserii, împreună cu
cunoștințele și deprinderile practice care o însoțesc. Dinamismul și complexitatea lumii în
8
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
care trăim sunt incompatibile însă cu specializarea excesivă, rigidă, îngustă; este nevoie de
consolidarea unei noi perspective educaționale, care să valorifice legăturile existente între
diverse meserii astfel încât, prin creativitate și flexibilitate, să faciliteze, la nevoie, accesul la
o altă meserie, compatibilă cu înclinațiile ființei umane și cu cerințele societății.
3. A învăța să trăim împreună semnifică respectarea normelor care reglează conviețuirea între
membrii unei colectivități; esențial este ca normele să fie asumate în urma înțelegerii lor și nu
prin constrângere. În viziune transdisciplinară, acest obiectiv poate fi atins învățând, printr-o
perpetuă ucenicizare, ca fiecare să se recunoască pe sine în persoana celuilalt.
4. A învăța să fim pornește de la ideea potrivit căreia construcția unei persoane se face prin
descoperirea limitărilor interioare, a dizarmoniilor între viața individuală și cea socială, dar
presupune, totodată, existența unei dimensiuni transpersonale: celălalt nu este un simplu
obiect pentru mine, ci, împreună constituim o entitate nonseparabilă Subiect-Obiect.
Mecatronica reprezintă un domeniu al ingineriei, deci este orientată, în mod firesc, către
formarea de profesioniști care să stăpânească deprinderile practice necesare proiectării și întreținerii
sistemelor mecatronice.
O posibilă clasificare a domeniilor majore care se impun a fi studiate este următoarea:
x modelarea și simularea sistemelor fizice;
x tehnologia senzorilor și a actuatorilor;
x semnale și sisteme;
x informatică, calculatoare și sisteme logice.
În acest scop, se recurge la metode educaționale specifice, centrate pe elev și pe munca în echipă:
x învățarea prin practică (learning by doing)
x învățarea bazată pe probleme (problem based learning)
x învățarea bazată pe proiecte (project based learning)
Toate acestea conduc exact către tipul de specializare flexibilă și creativă cerută de cel de-al
doilea pilon al Raportului Delors: a învăța să facem.
În plus, promovând munca în echipă, ca o prelungire firească a dimensiunii sale funcționale,
mecatronica este în deplin acord și cu cel de-al treilea pilon al Raportului Delors, a învăța să trăim
împreună; lucrând împreună, elevii își vor însuși în mod firesc, natural, o atitudine transculturală,
transpolitică, transreligioasă și chiar transnațională (prin școlile internaționale de vară, programele
de schimb de experiență între școli din mai multe țări etc.).
Mecatronica este văzută ca un factor esențial al inovării în Europa cunoașterii, constituind
totodată un spațiu favorabil deschiderilor multi- și transculturale.
9
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
Deci, dimensiunea funcțională a mecatronicii este incontestabilă. Formarea deprinderilor

practice este imposibilă însă în afara unui cadru teoretic, conceptual, bine articulat. Potrivit
Raportului Delors, înainte de a învăța să facă, elevul trebuie să învețe să cunoască, adică, începând
de la mirare și interogație, acesta să asimileze treptat conceptele și metodele prin care să-și
dezvolte, progresiv, discernământul și spiritul științific.
Cunoașterea teoretică este cea care fundamentează o viziune, un mod de a privi lumea, care
facilitează integrarea unei materii particulare într-un ansamblu coerent. Mai mult, schimbările
rapide ale societății, pot genera răsturnări de situații pe piața muncii, astfel că un anume set de
abilități, extrem de util la un moment dat, se poate dovedi nefolositor peste câțiva ani. În acest caz,
dimensiunea formală a mecatronicii este chiar mai folositoare decât cea funcțională, întrucât o
cunoaștere formală solidă permite dezvoltarea de noi abilități, funcțional adaptate noii situații. În
concluzie, o abordare educațională completă, integratoare, impune sesizarea și exploatarea
avantajelor oferite atât de aspectul funcțional, cât și de cel formal al mecatronicii.
Teoria sistemelor se translatează în educație

O identitate tematică și legitimitate funcțională a mecatronicii ar impune o selecție verticală,
formată din aspectele cele mai reprezentative ale acesteia, demers centrat pe cuvinte-cheie tematice
(sinergie, abilități practice complementare etc.) și care urmărește mai degrabă, însușirea, prin
exemplificare, a deprinderilor practice decât a cunoașterii abstracte. Dacă se admite însă că,
abordată transdisciplinar, identitatea mecatronicii este trans-tematică, precum și faptul că
legitimitatea ei nu este mai mult funcțională decât formală, nu este necesară alegerea între o selecție
verticală (prin exemplificare) și una orizontală (prin reprezentare). În prezent, multe programe de
studii utilizează ambele tipuri de selecție; de regulă, în primii ani, selecția este orizontală, pentru ca
în ultimii ani să se recurgă la selecția verticală. Prin urmare, trebuie găsit un model educațional
dinamic, care să armonizeze cele două tipuri de selecție, orizontală și verticală, pentru a folosi la
maximum, potențialul fiecăreia.
La fel se pune problema și în ceea ce privește ultimul aspect, cel al comunicării
mecatronicii. Controlul funcționării unui sistem cibernetic, în general (și mecatronic, în particular),
se face prin mecanismul de feedback dacă perturbațiile provenite din exterior au un grad scăzut de
predictibilitate (caz în care semnalul de ieșire este folosit pentru a regla semnalul de intrare prin așa-
numita „buclă închisă”), respectiv prin mecanismul de feedforward, dacă perturbațiile pot fi riguros
anticipate (situație în care efectul perturbațiilor este compensat printr-un semnal exterior).
10
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
Controlul prin feedforward este utilizat, în special, atunci când se dorește evitarea
controlului prin feedback, care, fiind mai lent, poate să nu reacționeze în timp util pentru a păstra
integritatea sistemului. Varianta optimă de control a unui sistem este utilizarea unei combinații a
celor două mecanisme; astfel, se îmbină armonios beneficiile controlului prin feedback (care poate
proteja sistemul în fața unor perturbații imprevizibile) cu cele ale controlului prin feedforward (care
permite sistemului să răspundă rapid la perturbații, înainte ca acestea să-l afecteze ireversibil).
Similar, în ceea ce privește actul educațional, este necesară folosirea ambelor mecanisme de
control, care corespund celor două tipuri de comunicare. Feedback-ul (principiul conexiunii
inverse), corespunde comunicării interactive, potrivit căreia este insuficientă doar transmiterea
informațiilor necesare elevilor (neglijând astfel efectul pe care acestea îl produc în plan formativ și
cognitiv), ci trebuie utilizate și informațiile cu caracter autoreglator, transmise de elevi, înapoi,
profesorilor. În această privință, cel de-al treilea pilon al Raportului Delors, a învăța să fim, arată că
trebuie ca elevul să învețe de la profesor, dar și profesorul de la elev, cei doi formând astfel, o
entitate nonseparabilă Subiect-Obiect. Pe de altă parte, dacă feed-back-ul reprezintă modalitatea
prin care finalitatea redevine cauzalitate, feedforward-ul reprezintă modalitatea prin care anticiparea
finalității devine cauzalitate. Prin intermediul acestui tip de control, care corespunde comunicării
directe, profesorul poate adapta din mers actul de comunicare didactică, anticipând și evitând
posibilele piedici care stau în calea atingerii finalităților propuse.
Așadar, ambele forme de comunicare, activă și interactivă, se dovedesc a fi, deopotrivă,
exterm de utile: profesorul intervine atunci când rezultatele elevilor la evaluări sunt
slabe/nesatisfăcătoare (feedback), respectiv acționează preventiv, anticipând o posibilă evoluție
către astfel de rezultate (feedforward).
Bibliografie:
1. Berian, S., Cercetări privind potențialul transdisciplinar al mecatronicii, teză de doctorat, Universitatea
Tehnică din Cluj-Napoca, 2010.
2. Dopplet, Y., Assessment of Project Based Learning in a Mechatronic Context, Journal of
Engineering Technology, vol. 16, nr. 2.
3. Nicolescu, B., Transdisciplinaritatea. Manifest, Editura Polirom, Iași, 1999.
4. Restian, A., Integronica, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989.
11
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
Prof. ing. Emciuc Natalia

Prof. Butușină Gabriela
„Transdisciplinaritatea privește – așa cum indică prefixul „trans” – ceea ce se află în același
timp și între discipline și înăuntrul diverselor discipline și dincolo de orice disciplină. Finalitatea ei
este înțelegerea lumii prezente, unul dintre imperativele ei fiind unitatea cunoașterii.”
Basarab Nicolescu
Istoria acestui nou demers – transdisciplinar – este relativ recentă (1970): prima schiță a
transdisciplinarității a fost elaborată în lucrările lui Jean Piaget, Edgar Morin, Erich Jantsch, Edgar
Faure. Transdisciplinaritatea era concepută ca o etapă de depășire a interdisciplinarității, fiind luată
în calcul numai accepțiunea de înlăuntrul disciplinelor. Anul 1970 a fost declarat de UNESCO An
Mondial al Educației, redactându-se, cu această ocazie, și câteva rapoarte ale Comisiei
Internaționale asupra Educației. În 1970, la colocviul Interdisciplinaritatea – Probleme de
învățământ și de cercetare în universități, desfășurat la Nisa sub organizarea OCDE, Jean Piaget
propune adăugarea la accepțiunea de înlăuntrul disciplinelor și a accepțiunii de dincolo (de
discipline). Din 1980, transdisciplinaritatea intră cu prioritate și în câmpul de cercetare și teoretizare
al oamenilor de știință, îndeosebi al fizicienilor, pentru ca, în 1987, să se înființeze la Paris Centrul
Internațional de Cercetări și Studii Transdisciplinare (CIRET), al cărui președinte este savantul
român Basarab Nicolescu, fizician teoretician la Centrul Internațional de Cercetări Științifice al
Universității din Paris. În anul 1992 ia ființă, la propunerea lui Basarab Nicolescu și René Berger,
Grupul de Reflecție asupra Transdisciplinarității de pe lângă UNESCO. În noiembrie 1994, la
Convento da Arrábida, Portugalia, are loc primul Congres Mondial al Transdiciplinarității, lucrările
s-au încheiat prin redactarea Cartei transdisciplinarității, declarație-program deschisă spre semnare
„oricărei persoane interesate în promovarea măsurilor progresive de ordin național, internațional și
transnațional menite să asigure aplicarea acestor articole în viața de fiecare zi”. Finalitatea
transdisciplinarității este înțelegerea lumii prezente prin unitatea cunoașterii umane. Așadar, acum
trei decenii, termenul exprima necesitatea depășirii limitelor disciplinelor. Academicianul român
Basarab Nicolescu (2008) stabilește că finalitatea transdisciplinarității este înțelegerea omului în
12
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
totalitate, traversând toate disciplinele, dincolo de ele. Totodată, autorul menționează că nu trebuie
să fie confundată finalitatea dată cu pluridisciplinaritatea și interdisciplinaritatea. În domeniul
educației, transdisciplinaritatea urmărește punerea în funcțiune a unei inteligențe lărgite, care
reflectă triada inteligența analitica, inteligența emotivă, inteligența corpului. Basarab Nicolescu
(1999) consideră transdisciplinaritatea – așa cum indică prefixul ,,trans-” ceea ce se află în același
timp între discipline, înăuntrul diverselor discipline și dincolo de orice disciplină. Abordarea
transdisciplinară are ca finalitate înțelegerea realității actuale într-un mod unitar. Din punct de
vedere epistemologic, dar și curricular, abordarea transdisciplinară presupune fuziunea disciplinelor
în perspectiva reprezentării și rezolvării problemelor complexe ale contemporaneității. În abordarea
holistică a unui obiect se pune accentul numai pe unitate, pe întreg. Din această perspectivă, se
poate înțelege că ar exista sau că ar trebui să studiem: oceanul fără pești sau fără picăturile de apă
care îl constituie; pădurea fără arborii și arbuștii care o formează. În viziunea acestui autor,
abordarea transdisciplinară înseamnă că ar trebui să tratăm, în același timp, întregul și părțile,
unitatea prin diversitate și diversitatea prin unitate, fără să neglijăm relațiile reciproce. Gh. Zaman și
Z. Goschin (2010) susțin că abordarea transdisciplinară este specifică temelor de învățare care
traversează granițele a două sau mai multe discipline, țintind spre o abordare holistică. Ea
presupune desființarea granițelor dintre disciplinele științifice, procese complexe de integrare și
corelare a unor cunoștințe aparținând/neaparținând disciplinelor științifice, o interferare a legităților
unor discipline științifice, precum și utilizarea metodelor și teoriilor independente ale mai multor
discipline în cercetarea unor fenomene și procese complexe, insuficient elucidate sau nou apărute în
natură, în viața economică și socială. Ea implică utilizarea unor concepte sau metode care au fost
dezvoltate inițial într-o disciplină și care sunt utilizate în prezent de alte discipline.
Transdisciplinaritatea are la bază teza conform căreia cunoștințele științifice nu pot fi considerate ca
aparținând sau provenind dintr-un anumit domeniu sau subdomeniu al științei. Ea vizează unitatea
cunoașterii dincolo de disciplinele izolate, în timp ce cercetările pluri- și interdisciplinare se
situează în granițele disciplinelor tradiționale. Așadar este necesară o educație care să acorde o mai
mare importanță „omului care merge, decât drumului pe care îl urmează” (I.D’ Hainaut, Programe
de învâțământ și educație permanentă, Colecție Pedagogia secolului XX, EDP, București, 1981).
Este evident faptul că organizarea învățării pe criteriul disciplinelor formale clasice este insuficientă
într-o lume caracterizată de explozie informațională și de o dezvoltare puternică a tehnologiilor. O
învățare dincolo de discipline, parcurgerea unui curriculum integrat poate fi mai aproape de nevoile
omului contemporan. Abordarea integrată a curriculumului presupune crearea de conexiuni între
teme sau competențe care sunt de regulă formate disparat, în interiorul diferitelor discipline. Aceste
13
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
teme au o puternică legătură cu viața cotidiană a elevilor și vizează formarea de valori și atitudini.
Transdisciplinaritatea – presupune abordarea integrată a curriculumului prin centrarea pe probleme
ale vieții reale, pe problemele importante, așa cum apar ele în context cotidian, cu focalizare pe
identificare de soluții, rezolvare de probleme ale lumii reale, în scopul dezvoltării competențelor
pentru viață. Întrebarea care orientează demersul transdisciplinar este: Cum îi putem învăța pe elevi
să devină cetățeni mai buni? Strategiile didactice utilizate în demersul transdisciplinar sunt de
predare – învățare bazate pe proiect. Indiferent de tipul de integrare abordat în procesul de învățare,
proiectarea integrată și organizarea învățării se centrează pe învățarea prin descoperire, pe învățarea
prin cercetare, pe baza viziunii constructiviste și globale asupra lumii înconjurătoare.
Cel mai puternic argument pentru integrarea disciplinelor este însuși faptul că viața nu este
împărțită pe discipline. (J. Moffett).
Bibliografie:
1. Ciolan, Lucian – „Învățarea integrată. Fundamente pentru un curriculum transdisciplinar”, Editura
Polirom, Iași, 2008.
2. Ciolan, Lucian – „Dincolo de discipline”- ghid pentru învățarea integrată/ cross-curriculară.
3. Nicolescu, Basarab – „Transdisciplinaritatea. Manifest” Editura Polirom, Iași, 1999.
14
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
PROIECTAREA DIDACTICĂ
A UNEI ACTIVITĂȚI TRANSDISCIPLINARE
Prof. Ceucă-Diaconescu Monica

Prof. Cealîcu Isabela Elisa
Dinamica socială a ultimelor decenii aduce în fața lumii contemporane o serie de provocări
față de care domeniul educației nu poate rămâne indiferent. Competențele, valorile și atitudinile de
care au nevoie elevii noștri pentru reușita personală și socială nu pot fi formate în întregime prin
intermediul disciplinelor școlare clasice.
Noua educație are obligația de a apropia procesul educațional de viața cotidiana a elevilor și
de nevoile comunității în care aceștia trăiesc, de a avea în vedere complexitatea rolurilor pe care le
vor juca elevii de azi în societatea viitoare, de la acela de ființă autonomă, de membru al familiei și
al unei colectivități, de cetățean și producător, până la acela de subiect și obiect al multiplelor și
diverselor experiențe de viață succesive, care îl vor ajuta să se cunoască pe sine și să abordeze o
concepție democratică, manifestându-se ca ființă liberă, creatoare.
Problema care se pune este aceea a depășirii frontierelor rigide, a deplasării accentului spre
conștientizare, cooperare, gândire critică și creativă, spre adaptabilitate și interpretarea lumii mereu
în schimbare. Oare poate învățământul tradițional să răspundă unor asemenea deziderate?
Rezolvarea problemei nu rezidă numai în schimbări de curriculum, ci mai ales în schimbări
referitoare la implementarea lui. Cheia succesului se află la practicieni – educatoare, învățători,
profesori și constă în proiectarea, organizarea și realizarea unui demers didactic în, între și dincolo
de orice disciplină - abordare transdiciplinară a învățării.
Jaques Delors sublinia în raportul întocmit pentru UNESCO de Comisia Internațională
asupra Educației secolului XXI că educația este o cale în serviciul dezvoltării umane, un strigăt de
dragoste către copii, către generația tânără. După ce analizează problema globală a educației,
propune ca puncte de plecare pentru introducerea unui nou tip de educație patru imperative ale
societății viitoare: să cunoști, să faci, să trăiești alături de ceilalți, să exiști. Savanții și cercetătorii
în domeniul educației au ajuns, pe căi diferite, la aceeași concluzie cu Comisia Internaționala pentru
Educația secolului XXI, și anume aceea că, noul tip de educație se bazează pe patru competențe
fundamentale, competențe de tip transdisciplinar: a învăța să cunoști, a învăța să faci; a învăța să
trăiești împreună cu ceilalți; a învăța să fii.
15
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
Așadar este necesară o educație care să acorde o mai mare importanță „ omului care merge
decât drumului pe care îl urmează” (I.D’ Hainaut). Este evident faptul că organizarea învățării pe
criteriul disciplinelor formale clasice este insuficientă într-o lume caracterizată de explozie
informațională și de o dezvoltare puternică a tehnologiilor O învățare dincolo de discipline,
parcurgerea unui curriculum integrat poate fi mai aproape de nevoile omului contemporan.
Abordarea integrată a curriculumului presupune crearea de conexiuni între teme sau
competențe care sunt de regulă formate disparat, în interiorul diferitelor discipline. Aceste teme au o
puternică legătură cu viața cotidiană a elevilor și vizează formarea de valori și atitudini.
Interdisciplinaritatea (prefixul inter- înseamnă ,,între”) reprezintă o formă de cooperare între
discipline. Ea vizează relațiile, în special de metodologie care se stabilesc între discipline diferite
sau mai bine zis transferul metodelor dintr-o disciplină în alta.
Predarea inter și transdisciplinară pune accentul simultan pe aspectele multiple ale
dezvoltării elevului: estetică, fizică, intelectuală, emoțională și socială.
Între predarea transdisciplinară și cea interdisciplinară există următoarele deosebiri:
Tipul de abordare Obiectul integrării Focalizarea procesului

Interdisciplinară Competențe generale Se formează și se perfecționează
competențele transferabile
Transdisciplinară Competențe transdisciplinare Se propun soluții, se rezolvă probleme ale
lumii reale, cu impact social, se dezvoltă
competențe pentru viață
Transdisciplinaritatea vizează ceea ce se află în același timp în interiorul diverselor discipline,

între discipline și dincolo de orice disciplină - situarea în domeniul celorlalte științe și arte .
Proiectarea unei activități transdisciplinare.

1. Selectarea temei (aceasta trebuie să conțină o problemă care poate fi cercetată în manieră
integrată);
2. Realizarea unei imagini globale asupra temei (,,harta conceptuală“ a temei: fapte, informații,
subiecte, persoane implicate);
3. Definirea obiectivelor (e importantă nu acumularea de cunoștințe, ci aplicarea lor în
situații noi de învățare; sunt importante competențele transversale, atitudinile și valorile care se
formează pentru că ele vor constitui premise ale succesului elevilor în viitor);
16
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
4. Planificarea timpului (este foarte important, deoarece unele teme le putem realiza într-o
oră, altele într-o săptămână, lună, semestru);
5. Colectarea resurselor necesare (împreună cu echipa căutăm surse care oferă informațiile și
materialele necesare: literatura scrisă, resurse audio și video, mass-media, internet, resurse umane etc.);
6. Planificarea și desfășurarea activității (atractivă, interesantă, stimulativă);
7. Evaluarea finală a temei (e bine dacă o realizăm sub forma unui eveniment deosebit, cu
audiență, care să le dea posibilitate elevilor să realizeze un scurt feed-back al etapelor propuse, să
prezinte produsele realizate).
Profesorul eficient dezvoltă și diversifică metodele de predare pentru a satisface nevoile speciale
ale elevilor. Recurgerea exclusivă la una sau alta din metodele de predare limitează învățarea!
Evaluarea activităților transdisciplinare

Dacă doriți să realizați și o evaluare sumativă, notarea proiectelor pe care elevii le-au avut de
realizat vă permite să faceți acest lucru, elevii putând primi o notă generală pe întregul
proiect sau note pe diverse secvențe.
Pentru a putea realiza o notare sumativă cât mai riguroasă, trebuie să le formulați
instrucțiuni pentru realizarea și prezentarea proiectului cât mai precise.
Metode și tehnici de evaluare utilizate în cadrul învățării transdisciplinare sunt: portofoliul,
proiectul final , jurnalul, desene, postere, film, albume, autoevaluarea, investigația.
Transdisciplinariatatea presupune abordarea integrată a curriculumului prin centrarea pe
probleme ale vieții reale, cu focalizare pe identificare de soluții, rezolvare de probleme ale vieții
reale, în scopul dezvoltării competențelor pentru viață:
- a comunica - a percepe, a identifica semnificația, a emite un mesaj, a face să se înțeleagă,
a convinge, a simți, a resimți; a admite, a adapta, a atrage atenția, a convinge;
- a reacționa la mediul înconjurător - a găsi relații în mediu, a se angaja, a-i angaja pe
alții, a-i face să participe;
- a traduce - a transcrie mesaje dintr-un cod într-altul, a traduce propriile sentimente sau
pe ale celorlalți, a-i înțelege pe ceilalți în termenii propriei valori;
- a se adapta - a schimba propriile moduri de a face, de a fi;
- a prevedea - a deduce, a se teme pentru sine și pentru alții, a spera pentru sine și pentru alții;
- a decide - a învăța să gândească și să facă, a învăța să fie.
17
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
Bibliografie:
1. Basarab, N., Transdisciplinaritatea, Editura Polirom, Iași, 1999.
2. Ciolan, L, Dincolo de discipline – ghid pentru învățarea integrata / crosscurriculara, Editura
Humanitas Educațional, București, 2003.
3. Hainaut, I. D’, Programe de învățământ și educație permanentă, Colecție Pedagogia secolului
XX, EDP, București, 1981.
18
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
TRANSDISCIPLINARITATEA ÎN ACTIVITĂȚI DIDACTICE
Prof. Chiriță Simona Ștefania

Liceul Tehnologic „Constantin Ianculescu” Cârcea
Cadrul didactic nu mai este un simplu executant al unor prescripții, ci devine factor activ al
procesului de învățământ, învață cu cei pe care îi învață, se perfecționează permanent pentru a putea duce
la bun sfârșit sarcina ce i se încredințează. Profesorul și-a depășit condiția, prin dobândirea autonomiei
devenind direct responsabil pentru acțiunile sale. Lucrările ce abordează problema personalității
profesorului, în general, sunt unanime în a recunoaște că practica învățământului solicită educatorului ca în
relațiile lui cu elevii, a căror psihologie îi este cunoscută să instituie, păstrând distanța cuvenită, un climat
de muncă dominat de calm și voioșie. Cald și binevoitor, profesorul trebuie să lucreze de așa manieră
încât să asigure în relațiile sale cu elevii o atmosferă sinceră și deschisă, generatoare de încredere
reciprocă, adevărata sursă de optimism și generozitate. Un astfel de mod de a fi și a proceda al profesorului
se înscrie în conținutul a ceea ce se cheamă vocația pedagogului, vocație care decurge, cum arăta
pedagogul francez R.Hubert, din dragostea pentru copii înțeleasă ca o nevoie de a te dărui ființei lor slabe
deschisă tuturor influențelor, ajutându-le să se realizeze atât pentru ei cât și pentru societate.
Transformarea educației clasice în educație permanentă, în care se urmărește integrarea și
pregătirea socio-profesională complexă a individului, cu scopul realizării unei continuități firești
între formarea inițială și formarea continuă, a constituit o deplasare de accent în procesul de
dezvoltare profesională. Formarea este văzută ca o acțiune socială vitală care asigură progresul
sistemului de învățământ. A forma un cadru didactic coincide cu asigurarea celor mai bune condiții
pentru întâmpinarea viitorului socio-educațional.
Cadrul didactic nu poate fi înlocuit, dar își poate păstra și în continuare rolul și funcțiile de
coordonator și de catalizator al eforturilor educaționale. În epoca pedagogiei informatizate,
învățământul modern reclamă din partea cadrului didactic un dinamism sporit, o distributivitate
extinsă față de problemele școlii și o adaptare rapidă la noile solicitări educaționale.
În economia procesului de învățământ, epoca noilor tehnologii educaționale găsește cadrul
didactic într-o poziție privilegiată. Cu atât mai mult, reforma sistemului de învățământ românesc
trebuie sa vegheze continuu la buna pregătire a cadrelor didactice, pentru ca acestea să facă față
schimbării și să o încurajeze. Astfel, noua generație de profesori trebuie pregătită sa facă față
schimbării și să o încurajeze.
19
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
Un alt aspect al societății contemporane este dezintegrarea valorilor. Este de preferat

adaptarea vechilor valori la noile cerințe ale societății; individul este încurajat să-și construiască
propriul sistem axiologic în conformitate cu individualitatea sa, școala având rolul de a furniza
valori și de a ghida construirea sistemelor axiologice.
În calitate de profesor de matematica, consider că studiul acestei discipline presupune o
abordare interdisciplinară, pentru a explica fenomenele geografice în ansamblul lor fiind necesare
cunoștințe de fizică, chimie, biologie, istorie, limbi străine de circulație internațională și nu în
ultimul rând de geografie.
Legătura dintre geografie și matematică se realizează mai ales la lucrările practice, unde sunt
necesare măsurători, lucrări cu planul, cu schița, cu harta. Activitățile practice reprezintă o metodă
bazată pe acțiunea reală și se definesc ca un ansamblu de activități cu caracter practic și aplicativ,
conștient și sistematic executate de elevi, în scopul adâncirii înțelegerii și consolidării cunoștințelor
dobândite, verificării și corectării lor, însușirii unor priceperi și deprinderi practice, aplicative.
Folosirea cunoștințelor matematice este necesară în cadrul lecțiilor de geografie. Spre
exemplu, în clasa a IX-a , la tema „Reprezentarea suprafeței terestre – Harta”, este foarte importantă
cunoașterea operațiilor cu fracții, cunoașterea unităților de măsură și transformarea lor, din
centimetri în kilometri și invers. Cunoștințele de geometrie (noțiunile de sferă, grade) ale elevilor
sunt folosite în predarea lecției Globul geografic, la stabilirea coordonatelor geografice și a fuselor
orare. Calculul procentelor este necesar în special în studierea geografiei umane.
Astfel, este necesar să se selecteze și să se acorde o pondere sporită acelor metode care îi
antrenează în mod deosebit pe elevi, diminuându-se ponderea metodelor descriptive și verbale.
Eficiența metodelor crește în măsura în care ele trezesc interesul și curiozitatea elevilor pentru
cunoașterea științifică, stimulând pasiunea căutărilor și determinând, o puternică motivație de
învățare a geografiei și matematicii.
Activitățile și abordările transcurriculare și interdisciplinare au făcut ca dificultățile cu care
se confruntă profesorul să fie mai mari și pentru că nu se mai practică o delimitare strictă a
obiectelor de studiu. Aceasta impune ca programele de formare inițială a profesorilor să ia în
considerare trecerea de la informativ la formativ, profesorul fiind cel care va dezvolta competențele
de gândire ale elevului.
Profesorului îi revine misiunea: să creeze situații de învățare valoroase din punct de vedere
formativ și educativ, pe un fond cognitiv esențializat; să pună în valoare întreaga încărcătură etică,
socială, estetică; să dezvăluie cu grijă semnificațiile umane și sociale ale conținuturilor științifice; să
acorde atenția cuvenită selecției, esențializării, actualității, concretizării cunoștințelor predate; să
20
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
aleagă strategiile adecvate; să asigure o participare intensivă a clasei și o mai bună personalizare a
învățării și predării, o mai bună adaptare la particularitățile elevilor, la experiența lor de viață, la
posibilitățile lor reale, la motivația lor.
Astfel, învățământul începe să pună accent pe problemele umane, pe valorile estetice, etice și
civile. Viitorul profesiei didactice va sta sub semnul reconsiderării sistemului de formare inițială și
continuă și a tehnicilor specifice de asigurare a calității acestor procese; modul în care a evoluat în lume
piața muncii și-a pus amprenta și asupra calificării și competențelor de care au nevoie cadrele didactice.
Bibliografie:
1. Cucoș, Constantin – „Pedagogie” Editura Polirom, Iași, 1998
2. Ciolan, Lucian – „Învățarea integrată. Fundamente pentru un curriculum transdisciplinar”,
Editura Polirom, Iași, 2008
3. Ciolan, Lucian – „Dincolo de discipline”- ghid pentru învățarea integrată/ cross-curriculară
4. Legendre, Renald – „Dictionnaire actuel de l’ éducation” Guérin Montréal, Québec, 1993
5. Marcu, Vasile – „O introducere în deontologia profesiunii didactice”, Oradea, 2002
6. Nicolescu, Basarab – „Transdisciplinaritatea. Manifest” Editura Polirom, Iași, 1999
7. Văideanu, George – „Educația la frontiera dintre milenii”, Editura Didactică si Pedagogică, București, 1988.
21
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
TRANSDISCIPLINARITATEA ȘI EDUCAȚIA
Prof. Ciontescu Maria, Colegiul „Ștefan Odobleja”, Craiova

Prof. Ioniță Ioana, Colegiul Național „Frații Buzești”, Craiova
Importanța transdisciplinarității este recunoscută intuitiv de către orice persoană care

meditează puțin la starea lucrurilor. Specializarea închide omul într-o nișă, în care acumulează
competențe strict pe anumite direcții, activități. Ieșirea din această limitare se poate realiza print-o
abordare transdisciplinară, care ar trebui să refacă întregul și perspectiva de ansamblu asupra
lucrurilor. Sistemele, ca întreg, nici nu pot fi analizate altfel decât transdisciplinar.
Acestea sunt probabil cele mai importante motive care a condus la înscrierea în Legea
educației a probelor transdisciplinare la sfârșitul clasei a VI-a, a VIII-a și la sfârșitul liceului. Modul
și contextul în care este introdus termenul arată că transdisciplinaritatea nu a fost prea bine
înțeleasă. Ea este privită ca un fel de sinteză pe arii curriculare, nu dincolo de toate disciplinele și
ariile curriculare. Cât timp ne limităm la o arie curriculară, de exemplu matematică și științele
naturii nu putem vedea întregul, sistemul, care asigură partea de „trans” din acest termen.
Ca să fie clar, să vedem un exemplu concret. În tehnologie sunt integrate disciplinele din aria
curriculară matematică și științe în fiecare dintre specializările clasice, mecanică, electronică, automatizări
etc. Dar un demers transdisciplinar concret, reușit, a fost realizat prin crearea unei noi tehnologii,
mecatronica. Ca termen, a fost brevetat de japonezi, care încă de la începutul deceniului opt al secolului
trecut au dat chiar o lege pentru susținerea dezvoltării acestei noi tehnologii ce integra mecanica,
electronica și informatica. Ei au construit instituții de învățământ superior noi, în care și abordarea să fie
cea nouă, pe ideea că bazele unui demers integrator nu poate sta pe vechile structuri specializate.
Avansul tehnologic major și rapid al japonezilor a uimit America și Europa, care au adoptat
și ele noua tehnologie. Tot ce vedem astăzi ca dispozitive smart are la bază mecatronica. Ea a adus
prin dispozitivele comandate prin programe cea mai puternică și mai rapidă revoluție industrială din
istoria omenirii. Înțelegerea mecatronicii nu este însă posibilă fără o abordare sistemică, ea are la
bază o știință a controlului și autocontrolului sistemelor folosind softurile. Prin această inovație
tehnologică s-a trecut într-o nouă eră tehnologică, cea a sistemelor smart. Pe baza ei sunt posibile și
Internetul, IoT, demersurile pentru realizarea orașelor smart etc. Viața omului, ca beneficiar a
numeroase sisteme de asistență inteligente, de la condusul autonom la pilotul automat s-a schimbat
definitiv spre bine, la fel ca producția industrială, bazată pe roboți.
22
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
Revenind la transdisciplinaritate, ceea ce s-a operat în tehnologie cu așa un succes major, trebuie
operat și la nivelul cunoașterii și educării omului. Acesta trebuie privit ca un întreg, hyper-inteligent,
autoprogramabil, care operează pe baza a cel puțin trei tipuri de programare: genetică, culturală și
personală, ce trebuie înțelese unitar, integrat. Altfel demersul este tot unul disciplinar, nu unul sistemic,
complet. Doar o abordare nesistemică, incompletă, poate vedea transdisciplinaritatea pe arii curriculare.
Un demers transdisciplinar e dincolo de orice disciplină ori asociere a lor întrucât e la nivelul
gândirii și a demersurilor sistemice.
Problema majoră cu introducerea unei abordări transdisciplinare în educație este dată de
rezistența specialiștilor în domeniul educației. Ei au cutumele lor, modul lor de a gândi specific,
disciplinar, depășit, astfel că o schimbare majoră nu poate veni de la ei. E nevoie de o decizie
politică, sub presiunea realității, cum a fost în Japonia, când s-au pus bazele noii tehnologii,
mecatronica. Apariția cuvântului transdisciplinaritate în legea educației nu a venit de la ei, ci ca o
presiune din mediul social. Specialiștii în educație nu știu nici astăzi cum un demers ar putea deveni
transdisciplinar din lipsa interesului pentru gândirea sistemică, coerentă și completă. E foarte
probabil ca ei să îl elimine referirile la transdisciplinaritate, dacă se schimbă iar legea.
Dar abordarea sistemică, transdisciplinară, este esențială pentru buna realizare și gestionare
a proceselor de pregătire. Dacă nu ținem cont de mecanismele de programare și autoprogramare a
omului orice demers este forțat. În lumina cunoașterii actuale omul nu mai poate fi privit ca un
simplu memorator de informații și de proceduri de lucru, precum un casetofon vechi. El este un
sistem inteligent, care are libertatea de a decide ce anume și câtă atenție merită un demers de
învățare, o competență anume etc. Lipsa de respect față de această libertate, a unui proces educativ
care să țină cont de ea, fac din educația instituționalizată un demers tot mai neplăcut, mai lipsit de
interes pentru elevi, odată cu creșterea lor.
Șansele reale de implementare a unei noi educații, smart, transdisciplinare, nu sunt prea
ridicate în absența unor clarificări complexe și a unei deschideri reale ale specialiștilor spre abordări
transdisciplinare. Nevoia ar putea fi luată în considerare odată cu recunoașterea brutalității
abordării curente, care ignoră prezența și nevoia de dezvoltare a sistemului personal de luare a
deciziilor, de evaluare a valorilor, a nevoilor și a mijloacele prin care ele pot fi satisfăcute. Doar
acest subsistem poate ameliora satisfacerea nevoilor psihologice de bază și favoriza evoluția omului
spre nivelul cinci cultural, pe care viața este împlinită.
Mai devreme sau mai târziu se va ajunge aici. Până atunci cei care trec prin sistemul
educativ nu vor fi ajutați să se formeze ca sisteme autonome, competente, integrabile, ci obligați să
se deformeze urmând obedient ceea ce li se impune.
23
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
ABORDAREA TRANSDISCIPLINARĂ ÎN PROCESUL

EDUCAȚIONAL – CALEA SPRE CUNOAȘTERE
Prof. Cioroianu Doinița- Elena,

Colegiul “Ștefan Odobleja”, Craiova
Pentru un învățământ modern, formativ, predarea – învățarea transdisciplinară este o

condiție importantă. Corelarea cunoștințelor de la diferitele obiecte de învățământ contribuie
substanțial la realizarea educației elevilor. Predarea-învățarea transdisciplinară propune modalități
eficiente de stimulare a interesului elevilor.
Abordarea integrată, specifică transdisciplinarității este centrată pe lumea reală, pe aspectele
relevante ale vieții cotidiene, prezentate așa cum afectează și influențează ele viața noastră.
În transdisciplinaritate, la nivelul activităților de predare-învățare sunt căutate teme comune pentru
diferite obiecte de studiu, care pot duce la realizarea obiectivelor de învățare de ordin înalt, cum ar
fi luarea de decizii, rezolvarea de probleme, însușirea metodelor și tehnicilor de învățare eficientă.
Aceste competențe cu caracter generic pot fi transferate cu ușurință dintr-un context disciplinar în
altul, dar, mai ales, pot fi transferate efectiv în contexte de viață cotidiană în afara clasei.
Abordarea transdisciplinară pornește de la ideea că nicio disciplină de învățământ nu
constituie un domeniu închis, ci se pot stabili legături între discipline.
Succesul în activitatea elevilor este posibil numai dacă aceștia pot să coreleze
transdisciplinar informațiile obținute din activități diverse. Predarea – învățarea în mod tradițional a
unei discipline poate fi dezavantajoasă, deoarece se folosește perceperea secvențială a realității
unice. Din acest motiv este necesară realizarea unor conexiuni între anumite discipline școlare,
pentru o percepere unitară și coerentă a fenomenului studiat.
Abordând teme transdisciplinare elevii colaborează în grup, învață să se ajute între ei, să se
bucure de succesele colegilor, înțeleg și își asumă roluri în funcție de context și de competențele
personale, se formează și se dezvoltă deprinderi practice elementare și de muncă organizată. De
asemenea, ei învață să comunice cu claritate, într-o varietate de forme (verbal, artistic, non-verbal),
exprimă idei, sentimente.
Proiectarea transdisciplinară are consecințe benefice pentru curriculumul școlar:
¾ centrarea pe activități integrate de tipul proiectelor;
¾ relaționările între concepte, fenomene, procese din domenii diferite;
¾ corelarea rezultatelor învățării cu situațiile din viața cotidiană.
24
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
Corelarea cunoștințelor de la diferitele obiecte de învățământ contribuie substanțial la

realizarea educației elevilor, la formarea și dezvoltarea flexibilității gândirii, a capacitații lor de a
aplica cunoștințele în practică. Corelarea cunoștințelor fixează și sistematizează mai bine
cunoștințele, o disciplină o ajută pe cealaltă să fie mai bine însușită.
Transdisciplinaritatea instrumentală urmărește să-i furnizeze elevului metode de muncă
intelectuală transferabile la situații noi cu care acesta se confruntă; ea este orientată mai mult către
rezolvarea anumitor probleme, decât pe achiziția de cunoaștere „de dragul cunoașterii”.
Transdisciplinaritatea comportamentală intenționează, după cum sublinia D’Hainaut, să
ajute elevul „să-și organizeze fiecare dintre demersurile sale în situații diverse”. Acest tip de
abordare se focalizează pe activitatea subiectului care învață; ținând seama de psihologia procesului
de învățare, transdisciplinaritatea comportamentală se situează permanent într-o strânsă legătură cu
situațiile de viață semnificative (care au sens) pentru cel ce învață.
În transdisciplinaritate, la nivelul activităților de predare-învățare sunt căutate teme comune
pentru diferite obiecte de studiu, care pot duce la realizarea obiectivelor de învățare.
Transdisciplinaritatea permite „învățarea în societatea cunoașterii” și asigură:
¾ formarea la elevi a competențelor transferabile;
¾ dezvoltarea competențelor de comunicare, intercunoaștere, autocunoaștere
¾ asumarea rolurilor în echipă, formarea comportamentului prosocial;
¾ evaluarea formativă.
Transdisciplinaritatea permite:
¾ crearea de modele mentale bazate pe transfer și integralizare care determină succesul în
viața personală și socială a educabilului.
¾ dezvoltarea competenței de a învăța să înveți;
¾ lectura personalizată a programei școlare și elaborarea hărților conceptuale (cognitive).
Abordarea transdiciplinară a învățării are o serie de avantaje:
x permite stabilirea unei relații biunivoce de învățare între cei doi parteneri educabil –educator;
x se trece la tipul de învățare conceptuală aprofundată și utilă, pe tot parcursul anului școlar;
x angajarea elevilor în procesul de învățare prin probleme provocatoare, semnificative,
adaptate nivelului lor cognitiv;
x achiziția și aplicarea cunoștințelor se realizează în situații noi și complexe, pentru a favoriza
transferul și generarea de noi cunoștințe;
x procesul de învățare se centrează pe investigație colaborativă, învățare integrată, identificare
și rezolvare de probleme;
25
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
x oferă elevilor cadrul formal adecvat pentru organizarea cunoștințelor oferind un cadru
adecvat de transfer al cunoștințelor din viața de zi cu zi în practica școlară, de la o disciplină
la alta, pe verticală și orizontală;
x se corelează cu evaluarea continuă, formativă;
În urma învățării transdisciplinare elevul este capabil să interpreteze, să analizeze, să
formuleze, să exprime opinii personale, să utilizeze informația pentru rezolvarea unei probleme
date, să identifice și să soluționeze probleme.
Preocuparea principală a fiecărui cadru didactic este de a identifica metodele de predare -
învățare în scopul formării competențelor elevilor săi, fiind nevoie de o planificare a educației pe tot
parcursul vieții. Abordările didactice transdisciplinare îi aduc pe elevi mult mai aproape de realitate,
dezvoltându-le o gândire flexibilă și creatoare, în măsură să ofere soluții și să-i îndrume astfel spre
o carieră școlară și profesională la standarde europene.
Bibliografie:
1. Bertea Mircea, Învățarea activă și transdisciplinaritatea, Editura Promedia Plus, Cluj-Napoca, 2003
2. Lucian Ciolan, Învățarea integrată, fundamente pentru un curriculum transdisciplinar, Editura
Polirom, București, 2008.
26
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
EDUCAȚIA TRANSDISCIPLINARĂ
Prof. Ciulu Simona,

Continua interdependență a tuturor segmentelor societății, ale culturii în dimensiunile ei

globale solicită o viziune inedită asupra modului în care cei ce participă la actul educației se
raportează la cunoaștere, o definesc și o sedimentează.
Cu siguranță, școala nu mai reprezintă, în zilele noastre, singurul furnizor de informație,
singura instituție capabilă să educe, să corecteze comportamente, deși a reușit să-și păstreze
caracterul legitim. Deschiderea sa față de societate, recunoașterea influenței indubitabile pe care
anturajul, clasa socială o au în educarea tinerilor au avut drept consecință nevoia acută de schimbare
în ceea ce privește perspectiva asupra accesului la cunoaștere. Totodată, continua evoluție a
societății, noile imperative ale vieții cotidiene, sentimentul că totul se schimbă prea repede, că
lumea ia o nouă formă chiar sub ochii noștri au determinat o regândire a statutului intelectual,
ideologic, atât al educatorului cât și al educatului.
În domeniul educației și nu numai, se vorbește tot mai des despre pluridisciplinaritate,
interdisciplinaritate sau transdisciplinaritate, concepte care au ca punct comun realizarea unei
legături între discipline, înlăturarea barierelor dintre diverse domenii științifice și o nouă raportare la
domeniul cunoașterii, prin corelarea ei cu necesitățile și cu potențialul celui educat.
Noțiunea de pluridisciplinaritate este sinonimă cu aceea de multidisciplinaritate și acestea
constau în studierea și cercetarea făcute nu numai din punctul de vedere al unei singure discipline,
ci din punctul de vedere al mai multor discipline în același timp. Subiectul, prin această cercetare
multidisciplinară, va ieși îmbogățit.
Multidisciplinaritatea este forma cea mai puțin dezvoltată de întrepătrundere a disciplinelor,
constând numai în alăturarea anumitor elemente ale diverselor discipline, evidențiind aspectele lor
comune, și presupune o comunicare simetrică între diverși specialiști și diverse discipline.
Interdisciplinaritatea are un scop diferit de cel al multidisciplinatitătii, ea presupune
fenomene, concepte și legi generale comune mai multor discipline ce analizează în contexte cât mai
variat posibile, pentru a evidenția fațetele multiple și posibilitățile de aplicare a lor în sfera
diverselor discipline. Prin interdisciplinaritate se favorizează transferul orizontal al cunoștințelor
dintr-o disciplină în alta.
27
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
Putem avea interdisciplinaritatea domeniilor învecinate (în care se aplică metode si concepte ale
altor discipline), interdisciplinaritatea problemelor (probleme ce depășesc granița unor discipline și
studiul reclamă colaborarea mai multor discipline), interdisciplinaritatea metodelor (aplicarea metodelor
unei discipline în alte discipline, de exemplu disciplinele matematice și statistice) și interdisciplinaritatea
conceptelor (conceptele dintr-o disciplină se aplică în cercetare în altă disciplină).
Întrepătrunderea disciplinelor și coordonarea cercetării pot sfârși prin adoptarea aceluiași
ansamblu de concepte fundamentale sau elemente metodice generale, adică un nou domeniu de
cunoaștere sau o altă disciplină.
Transdisciplinaritatea este privită ca o formă superioară a interdisciplinarității ce presupune
concepte, metodologie și limbaj care tind să devină universale (teoria sistemelor, teoria informației,
cibernetica, modelizarea, etc.).
Transdisciplinaritatea se deosebește prin complexitate și prin faptul că reușește să și le integreze.
Plecând de la principiile transdisciplinarității: a învăța să știi, a învăța să faci, a învăța să
conviețuiești, a învăța să fii, o astfel de abordare în procesul învățării mută accentul de pe manualul
școlar pe dezvoltarea competențelor elevului, pe crearea unei legături nu numai între discipline ci și
între discipline și structura spirituală a acestuia. Astfel, abordarea transdisciplinară a învățării este
întru-totul benefică, deoarece oferă elevilor posibilitatea de a se exprima pe ei înșiși, maximizează
posibilitatea ca fiecare elev să învețe în ritmul propriu și să fie evaluat în raport cu performanța sa
anterioară, oferă elevului posibilitatea de a se manifesta plenar în domeniile în care capacitățile sale
sunt cele mai evidente. De asemenea, situează elevul în miezul acțiunii, rezervându-i un rol activ și
principal: să imagineze, să construiască pe plan mental, să investigheze, să exploreze, să creeze, să
transpună în practică, sa-si valorizeze experiența cotidiana.
Termenul de transdisciplinaritate se regăsește astăzi în tot mai multe proiecte, cu precădere
din sfera educației, cunoscând o uimitoare diseminare.
Transdisciplinaritatea reprezintă gradul cel mai elevat de integrare a curriculumului, mergând
adesea până la fuziune. Fuziunea este, așadar, faza cea mai complexă și mai radicală a integrării.
x Adoptarea de tip transdisciplinar tinde progresiv către o „decompartimentare” completă a
obiectelor de studiu implicate.
x Abordarea integrată a curriculumului, specifică transdisciplinarității, este centrată pe „viața
reală”, pe problemele importante, semnificative, așa cum apar ele în context cotidian și așa
cum afectează viețile diverselor categorii de oameni.
x Conținuturile și competențele se integrează în jurul unor probleme. Întrebarea care
orientează demersul transdisciplinar este: Cum îi putem învăța pe elevi să fie buni cetățeni în
28
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
viitor? Achizițiile învățării au sens doar prin contribuția lor la succesul personal și social al
tinerilor în contexte culturale și sociale concrete.
x Ca instrument pentru determinarea cadrului conceptual este propusă rețeaua transdisciplinară.
x Disciplinele formale clasice își pierd capacitatea de a dicta modul de derulare a instruirii și
modelul de proiectare curriculară. Cunoașterea pe care o dobândește individul este situată
într-un anumit context social, economic, politic și cultural.
x Cele trei abordări pot fi privite ca stadii ale integrării curriculumului și ca etape în
proiectarea de curriculum integrat. Se merge progresiv, de la varianta cea mai apropiată de
modelul disciplinar (multidisciplinaritatea) până la disoluția totală a barierelor disciplinare
(transdisciplinaritatea).
Putem remarca, așadar, că transdisciplinaritatea devine o șansă de a dovedi că știm să fim,
știind să-i învățăm pe elevi să învețe, să facă, să trăiască împreună cu ceilalți, să fie fericiți și utili.
Bibliografie:
1. Nicolescu, Basarab, Transdisciplinaritatea, Editura Polirom, București, 1999.
2. Petrescu, Paloma, Pop, Viorica, Transdisciplinaritatea - o nouă abordare a situațiilor de învățare,
E.D.P., București, 2007.
29
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
EFICIENȚA ACTIVITĂȚILOR INTEGRATOARE

ÎN ACTUL PREDĂRII
Prof. Coman Elena Alina

Prof. Sandu Veronica
Colegiul de Poștă și Telecomunicații „Gheorghe Airinei” București
Problemele concrete din viața de zi cu zi, au un caracter integrat, și se regăsesc în cadre

disciplinare și nu pot fi soluționate decât apelându-se la cunoștințe, deprinderi, competențe ce nu
sunt încadrate în contextul strict al unui obiect de studiu, rezolvarea lor impunând corelații rapide și
semnificative.
Pentru ca elevii să facă față solicitărilor lumii contemporane, trebuie să le formăm
capacitatea de a realiza transferuri rapide și eficiente între discipline, de a colecta, sintetiza și de a
pune la lucru împreună cunoștințele dobândite prin studierea disciplinelor școlare. Elevii
acumulează în procesul instructiv-educativ și nu numai, un ansamblu de cunoștințe, deprinderi,
atitudini. Pentru a-i sprijini în identificarea legăturilor între ideile și procesele dintr-un singur
domeniu, dar și a celor între ideile și procesele din domenii diferite, precum și din lumea exterioară
școlii i se impune realizarea unui curriculum integrat.
La nivelul curriculumului, integrarea înseamnă stabilire de relații clare de convergență între
cunoștințele, capacitățile, competențele, atitudinile și valorile care aparțin unor discipline școlare
distincte. Predarea integrată a cunoștințelor este considerată o metodă, o strategie modernă, iar
conceptul de activitate integrată se referă la activitatea didactică în care se abordează, ca metodă,
predarea-învățarea cunoștințelor.
Predarea integrată are două dimensiuni:
– integrarea orizontală: sunt integrate două sau mai multe obiecte de studiu care aparțin
unor arii curriculare diferite;
– integrarea verticală: sunt integrate două sau mai multe obiecte de studiu din aceeași arie
curriculară;
Cei patru pioni ai învățării integrate sunt:
x a învăța să știi – a stăpâni instrumentele cunoașterii;
x a învăța să faci – a-ți însuși deprinderile necesare pentru a practica o anumită meserie, a-ți
însuși competențele psihologice și sociale pentru a putea lua decizii potrivite în anumite
situații, a folosi instrumentele tehnologiilor avansate;
30
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
x a învăța să muncești împreună cu ceilalți – a preveni și rezolva conflicte, a lucra împreună

cu ceilalți pentru un scop comun;
x a învăța să fii – a-ți dezvolta personalitatea, a manifesta gândirea critică, responsabilitate, a
valoriza cultura, a manifesta simț estetic.
Prin metoda predării integrate, elevii pot să participe, să se implice, cât mai mult, prin
prezentarea conținutului cu ajutorul experiențelor diverse, prin antrenarea unor surse cât mai
variate, al exersării tuturor analizatorilor și al învățării prin descoperire.
Cultivarea unor trăsături cum ar fi: curiozitatea, admirația, imaginația, gândirea critică,
spontaneitatea și plăcerea în experiențele estetice se realizează pe calea predării grupate pe subiecte
sau unități tematice, așa numită predarea tematică.
În cazul predării integrate profesorul are libertatea de a parcurge fiecare temă într-un mod
cât mai atractiv, punându-și în valoare creativitatea. În mod similar, elevii pot crea proiecte
interesante, acestea fiind rezultatul îmbinării diferitelor discipline. Formabilii își dezvoltă
competențele mult mai ușor, fiind puși în valoare fiecare în parte, prin valorificarea aptitudinilor,
prin dezvoltarea abilităților necesare într-o societate care suferă transformări într-un mod accelerat.
Acest lucru îi motivează și le crește stima de sine, îi face să înțeleagă mult mai bine lumea care îi
înconjoară, să facă mai ușor conexiuni cu realitatea. Este important să îi facem să înțeleagă că se pot
descurca și singuri, adultul din jurul lor având uneori doar rolul de a dirija. Problemele concrete de viață,
ce trebuie rezolvate zi de zi, au un caracter integrat și nu pot fi soluționate decât apelându-se la cunoștințe,
deprinderi, competențe ce nu sunt încadrate în contextul strict al unui obiect de studiu. Pentru ca elevii
zilelor noastre să facă față solicitărilor lumii contemporane, trebuie să le formăm capacitatea de a realiza
transferuri rapide si eficiente între discipline, de a colecta, sintetiza și de a pune la lucru împreună
cunoștințele dobândite prin studierea disciplinelor școlare. Abordarea transdisciplinară este cea mai
recentă orientare privind reforma conținuturilor, prin care se încearcă o modalitate de organizare a
acestora, care aduce o schimbare de optică în ceea ce privește raportul dintre conținutul învățării și elev.
MD- multidisciplinaritate
TD-transdisciplinaritate
ID- interdisciplinaritate
CS-crosdisciplinaritate
Fig.1 Inter-, trans-, cros- și multidisciplinaritatea în universul

contemporan al științelor, disciplinelor, și al abordărilor educaționale
31
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
Inter-, trans- cros și multidisciplinaritatea ca modalități de interacțiune ale științelor moderne

dar mai ales a modului specific de a gândi al acestora sunt capabile să inducă tendințe de formare și
să genereze noi științe și noi modalități de educație, cu grade diferite de acoperire în raport cu
științele sursă sau de origine ori cu metodele clasice educaționale.
Bibliografie:
1. Cucoș Constantin, 1995, „Pedagogie”, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași,
2. Stanciu Mihai, 1999, „Reforma conținuturilor învățământului”, Editura Polirom, Iași
3. Văideanu George,1998, „Educația la frontiera dintre milenii”, Politică, București
4. http://www.creeaza.com/didactica/didactica-pedagogie/Predarea-invatarea-integrata-n431.php
5. https://www.amfiteatrueconomic.ro/temp/Articol_1307.pdf.
32
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
TRANSDISCIPLINARITATEA –
CARACTERISTICI, METODE COMPLEMENTARE
DE EVALUARE
Prof. Cula Mirela Irina,

În mod tradițional, învățământul românesc a fost caracterizat prin monodisciplinaritate.

Profesorul era centrat aproape exclusiv pe disciplina pe care o preda, ținând cont de regulile și
logica sa internă.
Obiectivele fundamentale ale noii abordări curriculare se circumscriu nevoii de a echipa
absolventul cu acele competențe care să-i permită: o cât mai rapidă inserție socială, inclusiv găsirea
unui loc de muncă în domeniul în care s-a pregătit, o cât mai eficientă capacitate de a comunica
într-o lume a diversității dar și învățarea de-a lungul vieții, pentru a putea face față ratei tot mai
înalte a schimbării de pe piața muncii.
Nici una dintre aceste competențe nu se poate rezolva prin aportul unei singure discipline de
învățământ, orientarea spre viața reală aduce profesorul în fața unei alte mari provocări, aceea de a
pătrunde în teritoriile necunoscute reprezentate de alte discipline decât cea în care se simte atât de
confortabil. Eficiența profesorului de istorie în pregătirea elevilor nu mai poate fi tranșant despărțită de
aceea a colegului de limba română, de geografie sau chiar de matematică. Problemele concrete de viață
pe care trebuie să le rezolvăm în fiecare zi, au un caracter integrat; buna lor soluționare, indiferent că e
vorba de probleme foarte simple sau foarte complicate, implică apelul la cunoștințe, deprinderi,
competențe care nu pot fi încadrate în contextul strict al unui obiect de studiu sau altul.
Ritmul tot mai ridicat al schimbării economice și sociale nu poate fi corect gestionat dacă nu
este însoțit de reforme la nivelul mecanismelor de învățare promovate de școală. Noul context
socio-economic, explozia informațională proprie epocii contemporane, precum și remarcabilul
progres tehnologic, impun depășirea înțelegerii învățării drept achiziție de informație. În noua
paradigmă educațională, învățarea este privită ca modalitate de dobândire de noi competențe și
deprinderi, nu ca un scop în sine, ci pentru a le putea utiliza în rezolvarea de probleme concrete, ale
lumii în care trăim, în transformarea realității prezente.
Trecerea la economia bazată pe cunoaștere presupune pregătirea elevilor pentru a se putea integra
activ într-o societate deschisă. Ca atare, așteptările societății în raport cu absolvenții învățământului
33
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
secundar s-au deplasat de la a ști ce (informații) și de ce (cauze și efecte), la a ști cum (abilitatea de a
face în contexte diferite) și a ști cine (accesul la informație). Toate aceste provocări care stau în fața
profesorului, impun schimbări majore în practicile de organizare a procesului de învățare, care coincid
cu cele mai sus menționate.
Abordarea integrată a cunoașterii nu este un element de noutate, pedagogii subliniind, încă
de la vechii greci, importanța transmiterii cunoașterii ca un tot unitar. Viața noastră este una
complexă, prin urmare ar trebui să studiem fenomenele din perspective diferitelor discipline,
intercorelate și, mai mult, din perspectiva valorificării învățării nonformale și informale în context
formal. Literatura pedagogică oferă mai multe soluții metodologice moderne: pluridisciplinaritatea
sau abordarea tematică, interdisciplinaritatea sau abordarea integrată, transdisciplinaritatea sau
abordarea cross-curriculară.
Perspectiva transdisciplinară facilitează elevului formarea unei imagini unitare asupra realității și
dezvoltarea unei gândiri integratoare. Corelațiile transdisciplinare sunt legături logice între discipline, în
sensul că explicarea unui fenomen solicită informații și metode studiate la diferite materii. Acestea pot fi
spontane sau planificate și pot fi legate de definirea unor concepte sau noțiuni, de utilizarea unor metode
sau instrumente în contexte noi, de transferul unor valori și formarea unor atitudini prin diferite
discipline. Abordarea transdisciplinară nu elimină organizarea curriculum-ului pe discipline, ci este un
demers complementar.
O componentă esențială a procesului de învățare este evaluarea. Până nu demult, evaluarea
acorda mare atenție preciziei măsurării rezultatelor elevilor, ca modalitate de asigurare a
obiectivității și comparabilității notelor sau calificativelor. Analiza efectelor negative ale evaluării
asupra curriculum-ului și asupra activității de predare-învățare a generat un interes crescut pentru un
nou mod de a gândi evaluarea, ca proces integrat în cel de predare-învățare, care are loc în situații
concrete, obișnuite. Evaluarea autentică sprijină învățarea și predarea, fără ale distorsiona,
monitorizează calitate instruirii și facilitează dezvoltarea competențelor de autoevaluare ale elevilor.
Între obiectivele învățării, situațiile de învățare folosite și metodele de evaluare utilizate
trebuie să existe o perfectă concordanță. Are profesorul mijloacele necesare pentru a realiza acest
obiectiv? Putem face trecerea de la măsurarea volumului de cunoștințe acumulate de elevi, la
evidențierea măsurii în care elevii pot utiliza conceptele în contexte socio-politice și culturale
diferite, pot utiliza cunoștințele și conceptele dobândite pentru mai buna înțelegere a lumii
contemporane, pentru înțelegerea și acceptarea diversității, a multiculturalității? Răspunsul la toate
aceste întrebări este unul pozitiv și reușita demersului de evaluare depinde exclusiv de abilitatea
profesorului de a utiliza metode și tehnici adecvate.
34
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
Fără a renunța cu totul la utilizarea itemilor cu caracter obiectiv, profesorul trebuie să-și
diversifice gama metodelor de evaluare utilizate, acordând o mai mare atenție așa numitelor metode
complementare (observarea sistematică, investigația, proiectul, portofoliul). Deși mai puțin obiective,
acestea sunt cele care ne pot permite să decidem dacă elevii au reușit sau nu să-și dezvolte competențele
impuse prin programele școlare. Utilizarea constantă a metodelor complementare de evaluare are efecte
benefice și asupra notării. Astfel, calificativul sau nota primite de elev nu vor mai reflecta nivelul
cunoștințelor și al competențelor la un anume moment, ci vor îngloba evoluția acestora pe o perioadă
mai lungă de timp.
Abordarea transdisciplinară a conținuturilor trebuie însoțită de modernizarea celorlalte aspecte ale
procesului de învățământ: finalitățile, modurile de organizare a învățării, strategiile și mijloacele folosite,
evaluarea.
Analizând contribuția evaluării la proiectarea transdisciplinară a învățării, vom pune în
discuție câteva dintre metodele complementare de evaluare care au un potențial major în acest sens.
Aceste metode nu își propun să le înlocuiască pe cele așa-zis tradiționale, ci numai să lărgească
sfera competențelor, comportamentelor și atitudinilor evaluate. Metodele tradiționale de evaluare,
(probele orale, scrise și practice), constituie în continuare modalitatea dominantă de desfășurare a
actului evaluativ mai ales pe dimensiunea cantitativă. În schimb strategiile moderne de evaluare
urmăresc să accentueze acea dimensiune a evaluării care oferă elevilor suficiente și variate
posibilități de a demonstra nu numai ce știu ci și mai ales, ceea ce pot să facă cu ceea ce știu.
Metodele complementare de evaluare au puternice valențe formative:
x Oferă elevului posibilitatea de a arăta ceea ce știe într-o varietate de contexte și situații, într-
un interval de timp larg;
x Oferă profesorului o imagine la zi asupra performanțelor elevului, în raport cu abilitățile și
capacitățile de evaluat, dar și o imagine exhaustivă asupra profilului general al cunoștințelor elevului;
x Asigură individualizarea sarcinilor de lucru, valorificând și stimulând potențialul creativ și
originalitatea fiecărui elev în parte;
x Pune în valoare abilitățile practic-aplicative ale elevilor.
Această categorie de metode include: observarea sistematică a activității și comportamentului
elevilor, investigația, proiectul, portofoliul, autoevaluarea.
În cele ce urmează vom pune în discuție una dintre metodele complementare de evaluare:
proiectul.
Proiectul este o metodă complexă care necesită o perioadă mai mare de timp. A apărut la
începutul secolului XX, datorită nevoii de flexibilitate și de relevanță socială a curriculum-ului,
35
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
precum și ca modalitate de egalizare a șanselor. Proiectul solicită elevului să realizeze planul unor
activități desfășurate în școală, dar mai ales în afara școlii, sub coordonarea profesorului, pornind de
la identificarea unei probleme. Pentru elaborarea unui proiect elevii trebuie să caute informații, să le
combine, să formuleze probleme și să caute soluții, valorificând informații de la diferite discipline.
Trebuie să combine textul cu desenul, colajul etc. Proiectul se poate realiza individual sau în grup.
Organizarea sa în grup aduce mai multe beneficii. Particularitățile individuale reclamă organizarea
activităților în grupuri mici, unde sarcinile pot fi individualizate și pot fi mai ușor măsurate
performanțele și progresul înregistrat. Învățarea reciprocă este un tip de învățare eficientă și, de
obicei, puțin valorificată în școală, care apare în contextul învățării în grupuri mici și în derularea de
proiecte. Strategiile didactice trebuie să includă învățarea prin cooperare, învățarea prin descoperire,
jocul, întrucât acestea sunt modalitățile de abordare interdisciplinară care creează un context al
învățării plăcut, stimulativ, care valorifică interesele, nevoile copilului și experiențe lui de învățare
și creează premisele învățării autonome și ale reușitei școlare.
În demersul de realizare a unui proiect trebuie urmăriți anumiți pași:
x Stabilirea domeniului de interes;
x Stabilirea premiselor inițiale – cadru conceptual, metodologic, datele generale ale investigației sau
anchetei;
x Identificarea și selectarea resurselor materiale;
x Precizarea elementelor de conținut ale proiectului.
Alegerea temei proiectului, ca și parcurgerea următorilor pași, poate fi făcută de către
profesor sau poate aparține elevilor înșiși.
Structura recomandată a proiectului:
x Pagina de titlu pe care se consemnează tema proiectului, numele autorului, școala, perioada
în care s-a elaborat proiectul;
x Cuprinsul proiectului;
x Introducerea care include prezentarea cadrului conceptual și metodologic căruia i se
circumscrie proiectul;
x Dezvoltarea elementelor de conținut, a capitolelor, subcapitolelor care oferă substanță și
fundament analizei inițiate;
x Concluziile care sintetizează elementele de referință desprinse în urma studiului temei
respective, sugestii, propuneri de ameliorare a aspectelor vulnerabile semnalate;
x Bibliografia;
x Anexa care poate să includă toate materialele importante rezultate în urma aplicării unor
instrumente de investigare și care susțin demersul inițiat.
36
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
Evaluarea proiectului trebuie să țină cont de aprecierea calității proiectului sau a produsului
și calitatea activității elevului sau a procesului.
Utilizarea metodelor complementare de evaluare încurajează crearea unui climat de învățare
plăcut, relaxat, elevii fiind evaluați în mediul obișnuit de învățare, prin sarcini contextualizate:
realizează experimente, elaborează proiecte, alcătuiesc portofolii, acestea fiind în același timp
sarcini de instruire și probe de evaluare. Este important ca elevii să înțeleagă criteriile de evaluare,
procesul evaluativ, pentru a putea reflecta asupra performanțelor obținute, a le explica și a găsi
modalități de progres. Abordarea intredisciplinară reprezintă o cale eficientă pentru modernizarea
finalităților și a conținuturilor educației. Metodele alternative de evaluare impun proiectarea
transdisciplinară a conținuturilor, ca premisă pentru evaluarea autentică.
Bibliografie:
1. Dinulescu Constanțiu, Didactica istoriei, Editura Universitaria Craiova, Craiova, 2006
2. Felezeu Călin, Didactica istoriei, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2000
3. Manea Mihai, Palade Eugen, Sasu Nicoleta, Predarea istoriei și educația pentru cetățenie
democratică: demersuri didactice inovative, București, Editura Educația 2000+, 2006
4. Stanciu M., Reforma conținuturilor învățământului. Cadru metodologic, Iași, Editura Polirom, 1999
5. Tănasă Ghe., Metodica predării-învățării istoriei în școală, Editura Spiru Haret, Iași, 1996
37
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
ÎN ACTIVITĂȚILE DIDACTICE
Prof. înv. preșcolar Dimianu Raluca-Maria

Grădinița nr. 160, Sector 3, București
Motto:
„O autentică educație nu poate favoriza abstractizarea în dauna altor forme de cunoaștere.
Educația trebuie să pună accentul pe contextualizare, concretizare și globalizare.
Educația transdisciplinară se bazează pe reevaluarea rolului intuiției,
imaginației, sensibilității și corpului în transmiterea cunoștințelor”.
(B. Nicolescu – Cartea transdisciplinarității)
Transdisciplinaritatea privește – așa cum indică prefixul „trans” – ceea ce se află în același
timp și între discipline și înăuntrul diverselor discipline. Din confruntarea între discipline, a
fenomenelor și a proceselor complexe, transdisciplinaritatea face să apară noi puncte de intersecție
între discipline.
Transdisciplinaritatea reprezintă gradul cel mai elevat de integrare a curriculumului, mergând
adesea până la fuziune. Fuziunea este, așadar, faza cea mai complexă și mai radicală a integrării.
Transdiciplinaritatea prezintă mai multe avantaje, cum ar fi:
1. Este centrată pe demersurile intelectuale și afective ale elevului;
2. Stimulează interesul elevului pentru învățare;
3. Desființează compartimentele și favorizează transferul;
4. Deplasează punctul de focalizare al educației pe formare;
5. Se sprijină pe structurile oferite de disciplină;
6. Permite o libertate totală față de disciplină, etc.
Transdisciplinaritatea are un rol benefic în dezvoltarea elevilor, deoarece în cadrul temelor
transdisciplinare elevii :
9 Cercetează
9 Colaborează
9 Comunică
9 Planifică
38
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
9 Se organizează
9 Negociază
9 Argumentează
9 Prelucrează informația
Din propria experiență am învățat că activitățile transdisciplinare au un rol foarte important
pentru că transdisciplinaritatea are răspunsuri la problemele globalizării și ale interdependențelor
lumii contemporane, la specializarea excesivă a științelor provocată de progresul cunoașterii umane.
Aceste activități transdisciplinare reprezintă încercările copiilor de a înțelege lumea care îi
înconjoară și, în esență, ele sunt activități sociale de comunicare și colaborare.
„Elevul trebuie, de asemenea, să facă legături între discipline, să descopere moduri de a integra
discipline separate, și, în ultimă instanță, să relaționeze ceea ce învață cu viața.” (Boyer, 1995)
În practica educațională actuală, perspectiva transdisciplinară nu mai e centrată pe discipline,
ci le transpune, subordonându-le proceselor individuale de învățare ale elevilor, intereselor și
caracteristicilor acestora. Se produce o decompartimentare completă a obiectelor de studiu,
structurarea instruirii făcându-se în jurul marilor probleme sau provocări ale lumii contemporane.
Dezvoltarea personală integrală, succesul personal, social și profesional al tinerilor devin scopurile
supraordonate ale învățării. Se urmărește, pe de o parte, înarmarea elevului cu metode și tehnici de
muncă intelectuală transferabile la situațiile cu care acesta se confruntă (transdisciplinaritatea
instrumentală), pe de altă parte menținerea permanentă a unei strânse legături cu problemele de viață
semnificative pentru cei care învață (transdisciplinaritatea comportamentală).
Louis D’Haianut distinge, în plan curricular, două modele transdisciplinare:
transdisciplinaritatea instrumentală care urmărește să îi furnizeze elevului metode de muncă
intelectuală transferabile la situații noi cu care acesta se confruntă; ea este orientată mai mult
către rezolvarea anumitor probleme, decât pe achiziția de cunoaștere „de dragul cunoașterii”.
transdisciplinaritatea comportamentală intenționează, după cum sublinia D’Hainaut, să
ajute elevul „să-și organizeze fiecare dintre demersurile sale în situații diverse”.
În concluzie, abordând teme transdisciplinare elevii colaborează în grup, învață să se ajute între
ei, să se bucure de succesele colegilor, înțeleg și își asumă roluri în funcție de context și de competențele
personale, se formează și se dezvoltă deprinderi practice elementare și de muncă organizată. De
asemenea, ei învață să comunice cu claritate, într-o varietate de forme (verbal, artistic, non-verbal),
exprimă idei, sentimente, credințe cu ajutorul mijloacelor estetice. Nu neglijează exersarea capacității de
aplicare și dezvoltare a gândirii critice, dar și conștientizarea modului în care deciziile individuale
afectează propria persoană, grupul din care face parte și comunitatea.
39
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
Bibliografie:
5. Văideanu, George – „Educația la frontiera dintre milenii”, Editura Didactică si Pedagogică,
București, 1988.
40
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
TRANSDISCIPLINARITATEA ȘI EDUCAȚIA INTEGRATĂ
Prof. Georgescu Otilia

Prof. Georgescu Ioan
Liceul cu Program Sportiv „Mircea Eliade”, București
Învățământul românesc are ca scop nu doar absolvenți bine informați, ci formarea de

persoane cu resurse adaptative la solicitările sociale și psihologice ale vieții, cu un sistem axiologic
ferm conturat. În fapt, scopul ultim al educației este pregătirea pentru viață a elevului. În acest sens,
este vitală conceperea școlii ca o instituție socială cu funcții multiple, aptă să răspundă eficient
nevoilor psihologice și sociale ale elevului, să asigure cadrul optim pentru starea sa. În condițiile
învățământului modern, există tendința de organizare a conținuturilor școlare din perspectivă
integrată. Se știe că în învățământul preuniversitar, planul cadru grupează disciplinele școlare care
au în comun anumite obiective de formare. Integrarea conținuturilor presupune stabilirea unor
relații strânse, convergente între următoarele elemente: concepte, abilități, valori aparținând
disciplinelor școlare distincte.
Transdisciplinaritatea – reprezintă gradul cel mai elevat de integrare a curriculum-ului,
mergând adesea până la fuziune. Transdisciplinaritatea reprezintă „punerea în act” a unei axiomatici
comune pentru ansamblul de discipline. Prin gradul său de complexitate, abordarea transdisciplinară
le înglobează pe cele anterioare, propunând un demers bazat pe dinamica și interacțiunea a patru
niveluri de intervenție educativă: disciplinar, pluridisciplinar, interdisciplinar și transdisciplinar.
Trebuie subliniat faptul că recunoașterea caracterului distinct al abordărilor menționate nu implică
ignorarea caracterului lor profund complementar.
Transdisciplinaritatea presupune studierea, explorarea proceselor și fenomenelor complexe,
astfel încât prin coordonarea cercetărilor și coroborarea rezultatelor acestora să se ajungă la
constituirea unor discipline noi. Finalitatea ei este înțelegerea lumii prezente, unul din imperativele
sale fiind unitatea cunoașterii. Integrarea transdisciplinară presupune o întrepătrundere a mai multor
discipline, care poate genera apariția unor noi domenii de cunoaștere. Vizează ceea ce se află în
același timp înăuntrul diverselor discipline, între discipline, și dincolo de orice disciplină.
Importanța transdisciplinarității este recunoscută intuitiv de către orice persoană care
meditează puțin la starea lucrurilor. Prin specializare elevul acumulează competențe strict pe
41
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
anumite domenii. Ieșirea din această limitare se poate realiza print-o abordare transdisciplinară, care
ar trebui să refacă întregul și perspectiva de ansamblu asupra lucrurilor.
Evoluția tehnologică creează locuri de muncă. Problema principală cu aceste locuri de
muncă este însă, faptul că necesită skill-uri pe care oamenii nu le au. Profilul ocupațional al
oamenilor se schimbă ca urmare a evoluției tehnologice, punându-se accent pe munca ce necesită
abilități complexe și un nivel educațional ridicat (Castellas, 2010). Rezultă astfel că școala trebuie
să schimbe modul cum educă copii și să introducă pe scară largă noi concepte precum programarea
calculatoarelor, modelare tridimensională, drone, roboți și securitate cibernetică.
Internet of Things (IoT) reprezintă denumirea întâlnită azi în industria IT pentru ceea ce
Alvin Toffler numea ambient inteligent. În principiu, IoT include toate tehnologiile necesare pentru
a transforma mediul înconjurător în care trăiesc oamenii într-un mediu capabil să rezolve singur
nevoile acestora. Spre exemplu, casele pasive care minimizează singure consumul de energie prin
utilizarea unui număr mare de senzori de temperatură, umiditate și contoare precum și controlarea
computerizată a instalațiilor de ventilație, răcire și încălzire. IoT are nenumărate aplicații și se poate
folosi atât în medii rezidențiale cât și medii industriale.
Evoluția tehnologică provoacă modificări ale structurii locurilor de muncă. Ocupațiile se vor
modifica deoarece va fi necesar ca angajații să devină atât mai familiarizați cu tehnologiile software
cât și să fie mai creativi.
În tehnologie sunt integrate disciplinele din aria curriculară matematică și științe în fiecare dintre
specializările clasice: mecanică, electronică, automatizări etc. Dar un demers transdisciplinar concret,
reușit, a fost realizat prin crearea unei noi tehnologii, mecatronica. Tot ce vedem astăzi ca dispozitive
smart are la bază mecatronica. Ea a adus prin dispozitivele comandate prin programe cea mai puternică
și mai rapidă revoluție industrială din istoria omenirii. Înțelegerea mecatronicii nu este însă posibilă fără
o abordare sistemică, ea are la bază o știință a controlului și autocontrolului sistemelor folosind softurile.
Prin această inovație tehnologică s-a trecut într-o nouă eră tehnologică, cea a sistemelor smart. Pe baza
ei sunt posibile și Internetul, IoT, demersurile pentru realizarea orașelor smart etc. Viața omului, ca
beneficiar a numeroase sisteme de asistență inteligente, de la condusul autonom la pilotul automat s-a
schimbat definitiv spre bine, la fel ca producția industrială, bazată pe roboți.
Introducerea și folosirea calculatoarelor în educație constituie cea mai mare victorie a
transdisciplinarității. Din analiza comparativă a reformelor curriculare din unele țări europene, și nu
numai, se desprinde necesitatea educației de a ține pasul cu evoluțiile din noile tehnologii
informatice și de comunicare, principala urgență educativă fiind legată de intervenția noilor
tehnologii și includerea lor în sistemul educativ.
42
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
Bibliografie:
1. Ciolan, L, Învățarea integrată, Editura Polirom Iași, 2008
2. Mătieș, V., Mândru, D., Bălan, R., Tătar, O., Rusu, C., Hancu, O., Tehnologie și educație
mecatronică, Editura Todesco, Cluj-Napoca, 2007
3. Petrescu, P., Pop, V., Transdisciplinaritatea – o nouă abordare a situațiilor de învățare, București,
Editura Didactică și Pedagogică, 2007
43
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
UNIVERSUL MITURILOR ȘI LEGENDELOR
Prof. Gheorghe Daniela

Liceul Tehnologic „Dimitrie Filișanu”, Filiași
Nume proiect: UNIVERSUL MITURILOR ȘI LEGENDELOR

Organizatori: Liceul Tehnologic „Dimitrie Filișanu”, Filiași, Dolj
Perioadă desfășurare: 05.01.2018 - 15.06.2019
PROIECTUL EDUCATIV JUDEȚEAN

Concursul ,,Legende renăscute”
Domeniul cultural artistic – folclor, tradiții, obiceiuri
Ediția a I-a, 2018- 2019
Coordonatori de proiect:
prof. GHEORGHE DANIELA, profesor de limba și literatura română
Parteneri:
Inspectoratul Școlar Județean Dolj
Primăria și Consiliul local al orașului Filiași
Biblioteca orașului Filiași
Casa Corpului Didactic Dolj
Muzeul de Artă Populară, Dolj
Categoria în care se încadrează proiectul:
Domeniul cultural artistic – folclor, tradiții, obiceiuri
Descrierea proiectului prin obiective:
O1 - Promovarea regulamentului concursului județean ,,Legende renăscute” pentru anul
școlar 2018-2019 pentru 3 secțiuni;
O2 - Dezvoltarea capacității de comunicare interetnică prin promovarea legăturilor eficiente
între exponenții unor generații diferite prin implicarea a 400 de elevi și 60 de cadre didactice pentru
derularea celor 3 secțiuni ale concursului;
O3 - Promovarea spiritului competitiv cu abilități artistice, literare și competențe IT prin
jurizare de specialitate și acordare de diplome participanților;
44
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
O4 – Valorificarea activităților de cercetare educativă, pentru un număr minim de 30 de

cadre didactice, într-un interval de 6 luni;
O5 – Diseminarea rezultatului proiectului în 30 unități școlare, într-un interval de 6 luni.
Durata proiectului: 10 luni (octombrie –iulie 2019)
Grupul țintă
Acest proiect se adresează cadrelor didactice, preșcolarilor, elevilor claselor primare,
gimnaziale și liceale din școlile partenere, comunității locale, altor instituții și organizații axate pe
educație permanentă. Cadrele didactice interesate pot coordona activitatea elevilor pentru
participarea la una sau mai multe dintre secțiunile concursului.
Calendarul activităților:
Activitatea nr. 1
Înscrierea în concurs
Înscrierea se va face în perioada: 1 decembrie 2018 – 30 aprilie 2019, prin completarea de
către cadrele didactice interesate a fișei tip de înscriere (anexa 1, pentru înscrierea în concurs și
anexa 2 pentru participarea la simpozion) și trimiterea lucrărilor participante.
Acordul de parteneriat (anexa 3) între unități se va trimite în același interval de timp, semnat
și ștampilat, în dublu exemplar, prin poștă/e-mail la unitatea noastră de învățământ.
Fiecare cadru didactic poate înscrie preșcolarii/ elevii la una sau mai multe secțiuni.
Nu se percepe taxă de participare!
Activitatea nr. 2
Desfășurarea concursului
I. Secțiunea POWER-POINT și FILM DOCUMENTAR cu tema: ,,Datini străbune”
Profesorii coordonatori vor trimite prin prin e-mail materiale Power Point în care vor prezenta
tradiții locale, obiceiuri artistice tradiționale, portul popular din localitatea/ zona din care provin.
Materialele vor conține maxim 15 slide-uri. În primul slide vor fi menționate numele
elevului/ elevilor care au realizat prezentarea, numele profesorului coordonator, numele școlii de
proveniență, localitatea și județul.
Filmele documentare participante în concurs vor avea o durata aproximativă de 3 minute și
vor prezenta obiceiuri și tradiții locale.
Se vor trimite maxim 3 lucrări (Power Point și filme) pentru fiecare profesor coordonator.
Pot participa elevi din ciclul: primar, gimnazial, liceal și cadre didactice.
II. Secțiunea FOTOGRAFIE DOCUMENT cu tema ,,Meleaguri de poveste”
Profesorii coordonatori vor trimite prin e-mail fotografii scanate care să înfățișeze elemente
ale portului popular, obiceiuri și tradiții populare. Lucrările vor fi etichetate cu datele de identificare
45
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
a participanților: numele elevului/ elevilor, numele profesorului coordonator, numele școlii de

proveniență, localitatea și județul. La subiectul mesajului care conține materialul participant, se va
menționa „SECȚIUNEA FOTOGRAFIE DOCUMENT”
Vor fi selectate lucrările în care se prezintă portul popular, obiceiuri și tradiții specifice diferitelor
naționalități de pe teritoriul țării. Criteriile de apreciere a fotografiilor sunt încadrarea în temă,
originalitatea, expresivitatea lucrărilor. Se vor trimite maxim 3 lucrări pentru fiecare profesor coordonator.
Pot participa elevi din ciclurile: preșcolar, primar, gimnazial, liceal și cadre didactice.
III. Secțiunea CULEGERE DE CREAȚII LITERARE cu tema ,,Tradiție și creativitate”.
Cadrele didactice coordonatoare vor trimite lucrări ce cuprind: eseuri, legende, povești,
poezii, cântece create de elevi referitoare la păstrarea tradițiilor. Criteriile de apreciere a lucrărilor
sunt încadrarea în temă, gradul de originalitate și expresivitate.
Redactarea lucrărilor se face în font Times New Roman, 12, 1,5 puncte spațiere, maxim 2
pagini pentru fiecare lucrare. Lucrările redactate fără diacritice nu vor participa la concurs!
Fiecare lucrare trebuie să conțină în dreapta, sus, informațiile pentru identificare.
La subiectul mesajului care conține materialul participant, se va menționa: „SECȚIUNEA
CULEGERE DE CREAȚII LITERARE”.
Se vor trimite maxim 3 lucrări pentru fiecare profesor coordonator.
Pot participa elevi din ciclul: primar, gimnazial, liceal și cadre didactice.
Activitatea nr. 3
Centralizarea lucrărilor
Produsele preșcolarilor/elevilor/cadrelor didactice rezultate în urma desfășurării activităților
specifice fiecărei secțiuni a concursului se vor trimite școlii organizatoare până la data limită 1
aprilie 2018, prin e-mail, având datele de identificare ale elevilor și profesorilor coordonatori:
numele elevului, clasa, școala/ liceul, județul, prof. coordonator.
Fiecare cadru didactic îndrumător poate participa în concurs la secțiuni diferite cu maxim 3
lucrări de la fiecare grupă/ clasă. Lucrările neetichetate și cele care depășesc termenul de trimitere
nu intră în concurs.
Centralizarea lucrărilor participante la concurs se va face în perioada 30 aprilie – 22 mai
Activitatea nr. 4
Jurizarea
Jurizarea concursului „Legende renăscute” se va desfășura în perioada 25-31 mai 2019 pe
niveluri: nivelul preșcolar, nivelul claselor primare, al claselor gimnaziale și liceale, cadre didactice,
în funcție de secțiunea la care se participă. Membrii juriului întocmesc fișa de evaluare a produselor
46
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
pe secțiuni, conform criteriilor de evaluare specifice și analizează lucrările. În funcție de punctajul

obținut, se va realiza clasamentul pentru fiecare secțiune, care va fi postat pe Forum ISJ Dolj și pe
didactic.ro la finalul perioadei de jurizare.
Se vor acorda premiile I, II, III și mențiuni (la fiecare secțiune). Toate cadrele didactice
îndrumătoare vor primi adeverințe de participare și coordonare. Diplomele/ adeverințele vor fi
acordate la festivitatea de premiere sau vor fi trimise prin poștă.
Activitatea nr. 5
Festivitatea de premiere
Festivitatea de premiere a elevilor se va organiza în intervalul 7-8 iunie 2019 la Casa de Cultură
a Orașului Filiași. Se va organiza o expoziție cu fotografiile participante la concurs, se vor citi creațiile
literare premiate și se vor viziona cele mai bune materiale Power- Point și filme documentare.
Între 1 și 25 iulie 2019 se vor trimite prin poștă diplomele elevilor premiați și adeverințe
tuturor cadrelor didactice din școlile participante.
47
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
METODA PROIECTULUI
Prof. Ghiță Otilia,

Școala Gimnazială „Mircea Eliade” Craiova
„Arta supremă a profesorului este de a trezi

bucuria exprimării creatoare și bucuria cunoașterii”
(Albert Einstein)
Pregătirea și motivarea copiilor și a tinerilor pentru continuarea învățării pentru o lume în

schimbare, formarea personalității și dezvoltarea creativității, sensibilității și a talentului, selectarea
informației și folosirea ei în scopuri utile, reprezintă principalele coordonate ale politicii
educaționale ale școlii românești.
Ultimul scop al educației este pregătirea pentru viață a elevului. În acest sens, este vitală
conceperea școlii ca o instituție socială cu funcții multiple, aptă să răspundă eficient nevoilor
psihologice și sociale ale elevului, să asigure cadrul optim pentru starea sa. Cine poate răspunde
acestui scop? Abordarea integrată specifică transdisciplinarității! Această abordare integrată a
cunoașterii este centrată pe lumea reală, pe aspectele relevante ale vieții cotidiene, prezentate așa
cum afectează și influențează ele viața noastră.
Ultimele decenii au adus o serie de provocări față de care domeniul educației nu poate
rămâne indiferent. Caracteristica acestor provocări este aceea a complexității. Caracterul complex și
integral cer o abordare educațională transdisciplinară.
„Transdisciplinaritatea privește, așa cum o indică prefixul „trans”, ceea ce este în același
timp între discipline, înlăuntrul diferitelor discipline și dincolo de orice disciplină. Finalitatea sa o
reprezintă înțelegerea lumii prezente, unul din imperativele ei constituindu-l unitatea cunoașterii”
(Basarab Nicolescu).
Avantajele abordării transdiciplinare a învățării sunt:
- permite stabilirea unei relații biunivoce de învățare între cei doi parteneri educabil –
educator;
- se trece la tipul de învățare conceptuală aprofundată și utilă, pe tot parcursul anului școlar;
- angajarea elevilor în procesul de învățare prin probleme provocatoare, semnificative,
adaptate nivelului lor cognitiv (și zonei proximei dezvoltări);
48
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
- achiziția și aplicarea cunoștințelor se realizează în situații noi și complexe, pentru a favoriza

- procesul de învățare se centrează pe investigație colaborativă, învățare integrată, identificare
- oferă elevilor cadrul formal adecvat pentru organizarea cunoștințelor oferind un cadru
- se corelează cu evaluarea continuă, formativă.
Organizarea conținuturilor în manieră transdisciplinară se bazează în procesul de predare –
învățare – evaluare pe conduitele mentale ale elevului din perspectiva unei integrări efective,
realizată de-a lungul tuturor etapelor procesului educațional (proiectare, desfășurare, evaluare).
Temele transdisciplinare ajută elevul să învețe în ritm propriu și să fie evaluat în funcție de ceea ce
știe, stimulează cooperarea între elevi, minimalizându-se astfel competiția, oferă elevilor
posibilitatea de a-și crea strategii proprii de abordare a diverselor situații, asigurând o învățare
activă. Elevul participă activ, imaginația, investigația, creativitatea sa fiind cele care se evidențiază.
O modalitate de organizare a învățării care permite abordarea de teme ce se pot organiza
transdisciplinar, cu implicații practice ale vieții de zi cu zi este proiectul. O definiție posibilă este
următoarea: învățarea bazată pe proiect este o metodă de predare care implică elevii în învățarea
conținuturilor și dezvoltarea abilităților prin intermediul unui proces extins, structurat în jurul unor
întrebări sau probleme autentice și complexe, care va avea ca rezultat unul sau mai multe produse.
Metoda proiectului – se folosește pentru soluționarea/îmbunătățirea unei situații reale. Se prezintă
strategiile de remediere, resursele necesare – umane, de timp, materiale, informaționale.
Avantaje:
- formează/dezvoltă competențele specifice muncii în echipă;
- promovează beneficiile muncii în echipă;
- permite exprimarea creativității, personalității membrilor;
- formează deprinderi de planificare și monitorizare a activităților planificate.
Etape:
- identificarea problemei și a rezultatului final dorit;
- stabilirea modalităților de realizare.
Rolul profesorului în învățarea prin metoda proiect. Profesorul încetează să mai fie un
transmițător de cunoștințe, devenind un facilitator, un sfătuitor (consilier) al învățării. Profesorul
provoacă, organizează și stimulează situațiile de învățare. Elevii sunt conduși către autoînvățare și
49
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
sunt motivați să planifice independent și colectiv, să implementeze și să evalueze procesul de

învățare.
Schimbările în rolul profesorului:
- să pregătească meticulos procesul de învățare;
- să răspundă întrebărilor elevilor pe tot parcursul derulării proiectului;
- să încurajeze elevii să învețe ei înșiși și să formuleze corect întrebări;
- să încurajeze elevii să-și autoevalueze munca;
- să acorde o atenție specială cooperării, organizării sarcinilor și metodologiilor de lucru în
echipă, fiind într-o comunicare permanentă cu elevii.
Obiectivele proiectului/sarcinile trebuie definite în acord cu experiența elevilor și urmărind
participarea tuturor membrilor grupului.
Strategiile didactice, folosite în realizarea proiectului, trebuie să includă învățarea prin
descoperire, jocul, învățarea prin cooperare, întrucât acestea sunt modalitățile de abordare
transdisciplinară care creează un context al învățării plăcut, stimulativ, care valorifică interesele,
nevoile copilului și experiențele lor de viață și creează premisele învățării autonome și ale reușitei
școlare. Ca și în alte domenii, domeniul educației valorifică practica tradițională, îmbogățind-o cu
metode moderne, ca astfel să se găsească în ele pulsul unui timp novator. Rămân statornice doar
dăruirea profesorului, creativitatea ce trebuie să-i fie specifică, dragostea lui pentru profesia aleasă,
convingerea că demersul său este o probă de generozitate, destinată desăvârșirii ființei umane, un
act sacru ce leagă între ele generațiile și pe acestea de Creator, de la care vine lumina cea dintâi.
„Un număr din ce în ce mai mare de cercetători susțin utilizarea învățării prin proiecte în școli cu
scopul de a implica elevii, a reduce absenteismul, a stimula dezvoltarea capacităților de învățare prin
cooperare și a crește performanțele școlare”. (George Lucas Educational Foundation, 2001)
Bibliografie:
1. Ciolan, L. - Dincolo de discipline – ghid pentru învățarea integrată/cross-curriculară, Editura
Humanitas Educational, București, 2003
2. Pop, V. - Transdisciplinaritatea – o nouă abordare a situațiilor de învățare, Editura Didactică și
Pedagogică, București 2007
3. Temple, Ch., Steele, I.L.; Metedith, K.S., - Strategii de dezvoltare a gândirii critice pentru toate
disciplinele școlare, supliment al revistei “Didactica Pro…”, nr.2, 2002.
50
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
PLURIDISCIPLINARITATEA, INTERDISCIPLINARITATEA ȘI
TRANSDISCIPLINARITATEA ÎN DISCIPLINA GEOGRAFIE
(STUDIU DE CAZ)
Prof. Giurcă Ramona Aurelia,

Geografia este una dintre cele mai vechi discipline didactice din învățământ, care, împreună cu
istoria și limba română, au constituit trilogia școlară, au demonstrat permanența culturală. Ca disciplină
didactică, la toate nivelurile de educație, aceasta face parte integrantă din procesul general instructiv-
educativ al cărui scop este cunoașterea tuturor caracteristicilor Terrei, începând cu natura, apoi
populația și așezările umane, activitatea socială și economică, toate acestea în strânsă relație cauzală,
omul fiind dependent de cadrul natural care-i oferă toate condițiile de viață. Procesul instructiv-
educativ, privit prin prisma Geografiei, trebuie să aibă la bază în primul rând cunoașterea obiectivă a
realităților înconjurătoare, locale, care se realizează regional, la diferite scări taxonomice.
Datorită domeniului ei de studiu foarte extins, variat, în raport cu orizontul local mult mai redus,
Geografia recurge la două mijloace științifice și didactice de reprezentare spațială: globul și harta
geografică, cu ajutorul cărora poate cuprinde dintr-o singura privire întreaga problemă analizată.
Informațiile primite de elevi la Geografie se corelează și se completează cu alte discipline. Noul
curriculum prevede începerea studiului organizat al Geografiei încă din primele clase, primare, prin lecții
de citire ce oferă educatorului posibilitatea de a familiariza elevii cu unele noțiuni geografice. Elevii
întâlnesc în diverse lecții din cadrul planului de învățământ denumirile de munte, drum, râu, ceață, vânt,
sat, țară. Din acest motiv, scopul predării geografiei este concret, complex, această disciplină îi învață pe
copii un sistem vast de cunoștințe referitoare la dinamica învelișurilor Terrei, le formează deprinderi
practice cu privire la aprecierea fenomenelor meteorologice, hidrologice, le dezvoltă dragostea față de
natură și țara, locul natal, le formează deprinderi pentru protecția mediului înconjurător etc.
Interdisciplinaritatea geografiei cu celelalte discipline didactice este determinată de
ponderea redusă pe care o are aceasta în planul-cadru și apoi de aportul deosebit al științelor
geografice în rezolvarea unor probleme globale ale omenirii, acum când tehnologia s-a răspândit și
evoluat atât de mult, generând dezechilibre naturale, limitarea resurselor, poluarea în ansamblul ei.
Pentru însușirea disciplinelor geografice se utilizează un sistem complex de strategii
didactice care stimulează activitatea creatoare a elevilor, deoarece permanent noile cunoștințe se
51
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
bazează pe un suport creat în lecțiile anterioare sau prin intermediul altor discipline. Fiecare noțiune
se formează nu numai ca urmare a unor lecții special organizate pentru aceasta, ci în urma unui
proces îndelungat, ce-si are începuturile în primele clase în care se transmit cunoștințe de geografie.
De exemplu, noțiunea de hartă începe să se formeze în primele clase, când elevii dobândesc
cunoștințe referitoare la numele țării noastre, a vecinilor acesteia, a locului natal, orașului/județului.
Aceste cunoștințe stau la baza formării unor noțiuni pe care se bazează apoi alte cunoștințe despre
hartă: relief, vegetație, animale, bogății naturale, granițe, ca apoi să se concluzioneze faptul că harta
este o reprezentare micșorată a tuturor acestora, cu ajutorul unor semen convenționale, scări etc.
Promovarea interdisciplinarității constituie un element definitoriu al progresului cunoașterii.
Copiii nu trebuie educați doar pentru lumea de azi, deoarece nu se știe cum va fi lumea lor la care
vor trebuie să învețe să se adapteze. În sistemul educațional, într-o societate viitoare este nevoie de
stimularea creativității și acest lucru este posibil și prin promovarea interdiciplinarității.
Predarea și învățarea unei discipline au dezavantajul că folosesc perceperea secvențială și
insulară a realității unice, făcând-o artificială. Din acest motiv este necesară realizarea unor
conexiuni între anumite discipline pentru o percepere unitară a fenomenologiei existențiale.
Interdiciplinaritatea implică stabilirea și folosirea unor conexiuni între limbaje explicative
sau operații, cu scopul diminuării diferențelor care apar între disciplinele clasice. Intervenția
profesorului determină corelații obligatorii prevăzute de competențe -cheie, programele școlare și
impuse de logica noilor cunoștințe, fapt ce duce la interdiciplinaritate. Se pot elabora in echipă
proiecte de lecții și chiar planificări comune a două sau mai multe discipline.
Instruirea pluridisciplinară presupune o serie de interacțiuni care se manifestă prin:
x Preluarea de metode, de cunoștințe sau a unui limbaj specific unei anumite discipline;
x Descrierea în paralel a aceluiași fenomen sau a unor aspecte diferite ale acestuia;
x Oferirea de cunoștințe necesare în alte discipline.
Predarea-învățarea geografiei presupune o abordare interdisciplinară pentru a explica fenomenele
geografice, în ansamblul lor.
Astfel elevul este pus să gândească singur, să-și pună întrebări, să facă legături între
aspectele studiate la fiecare disciplină în parte și în acest mod nu va mai percepe fenomenul studiat
izolat, ci integrând ceea ce a învățat despre acesta din punct de vedere al diferitelor discipline. O
astfel de abordare interdisciplinară a unităților de conținut din programa școlară de geografie are
valențe pozitive atât din punct de vedere al înțelegerii conținutului științific de către elevi, cât și prin
valorile și atitudinile pe care reușește să le formeze acestora: dezvoltarea independenței în gândire și
acțiune, manifestarea inițiativei și a disponibilității de a aborda sarcini variate, manifestarea
curiozității științifice și stimularea imaginației.
52
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
Proiectarea transdisciplinară oferă posibilitatea de a răspunde dorinței de cunoaștere și de a

forma pârghiile, instrumentele necesare acestei cunoașteri. Având în centrul ei demersurile intelectuale
și afective ale elevilor, această activitate are ca finalitate formarea unor competențe cu caracter
transdisciplinar, ce țin nu numai de cunoaștere ci și de comunicare, creație, interacțiune social. Trecând
dincolo de barierele disciplinelor școlare, putem aborda o temă geografică din mai multe perspective,
păstrând caracterul ei unitar, evidențiindu-i acele aspecte care sunt accesibile și importante.
Activități transdisciplinare sunt acelea care abordează o team general din perspectiva mai
multor discipline, chiar din arii curriculare diferite, construind o imagine cât mai completă a temei
respective. Este tipul de activitate unde cunoștințele și capacitățile sunt transferate de la o disciplină
la alta. Prin intermediul acestor activități se urmărește atingerea obiectivelor tuturor acestor
discipline, într-un context integrat. Termenul poate fi asociat cu cel de activitate tematică.
Diferența dintre activitate tematică și unitatea de învățare este aceea că o unitate de învățare
urmărește atingerea obiectivelor de referință ale unei discipline, pe când activitatea tematică
combină obiectivele de referință ale mai multor discipline sau arii curriculare.
Noul curriculum pentru geografie dă posibilitatea profesorului de a desfășura activități
croscurriculare și transcurriculare. Învățarea transcurriculară nu este o cale nouă, cerințele didactice
sunt legate de o reactualizare a noțiunilor specifice mai multor discipline, în forme noi și
interesante, oferind o viziune de ansamblu asupra fenomenului vizat. Se presupune o selectare și
adaptare specială a situației didactice, în funcție de corelațiile existente între diferite discipline.
Realizarea învățării transcurriculare trebuie să aibă în vedere tratarea complementară a problemei,
plecând de la competențe comune, printr-un recurs adecvat la conținutul altei discipline școlare.
În concluzie, învățarea transcurriculară se impune ca necesitate a eficientizării actului
educațional. Activitățile interdisciplinare au pronunțate valențe formative. Prin acest tip de
activități, competențele, capacitățile și cunoștințele elevilor sunt transferate de la o arie curriculară
la alta. Diversitatea activităților ce pot fi lucrate favorizează verificarea capacităților intelectuale ale
elevilor, creează un mediu ce poate face învățarea stimulativă.
Bibliografie:
1. Ilinca, L. I., Tătaru, A., Geografie practică, editura Tiparg, Pitești, 2017.
2. Dulamă, M. E., Metodologii didactice activizante (teorie și practică), Editura Clusium, Cluj-
Napoca, 2018
53
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
ÎNVĂȚAREA EXPERIENȚIALĂ – STRATEGIE DIDACTICĂ

PENTRU ÎNVĂTĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR POSTLICEAL
Prof. Hrabal Ileana Maria,

În contextul învățării școlare, transdisciplinaritatea semnifică o abordare centrată dincolo de

discipline, pe nevoile și interesele cognitive ale elevilor. „Transdisciplinaritatea fundamentează
învățarea pe realitate, favorizează viziunea globală, transferul cunoștințelor în contexte diverse, dar,
introdusă excesiv, prezintă pericolul acumulării de lacune, al lipsei de rigoare și de profunzime în
cunoaștere” (C. Crețu în Cucoș, 2005). Tocmai de aceea disciplinele sunt chemate să furnizeze
situații de învățare care invită la comunicare, interpretare, adaptare, anticipare, decizie, alegere,
creație, transformare, explicare, argumentare.
Transdisciplinaritatea nu este doar un concept teoretic, ci o necesitate care poate realiza un
echilibru între inteligența analitică și cea a sentimentelor, poate asigura flexibilitate inserției sociale,
poate asigura armonia diferitelor culturi și religii, poate produce mutații importante în educație.
Toate acestea prin acceptarea logicii terțului inclus, prin conectare la realitatea cotidiană dinamică și
tot mai complexă, care poate împlini cele trei deziderate fundamentale: a învăța să știi,a învăța să
faci, a învăța să trăiești împreună cu celălalt.
Pentru a asigura tinerei generații educație de calitate este necesară îmbinarea celor patru
„săgeți” ale arcului cunoașterii: disciplinaritatea, pluridisciplinaritatea, interdisciplinaritatea și
transdisciplinaritatea, în proporții adecvate particularităților de vârstă ale elevilor.
Interdisciplinaritatea și transdisciplinaritatea sunt răspunsuri la problemele globalizării și ale
interdependențelor lumii contemporane, la specializarea excesivă a științelor provocată de progresul
cunoașterii umane. Un învățământ interdisciplinar poate conferi elevilor posibilitatea de a dobândi
o privire de ansamblu asupra vieții și universului, de a asimila mai temeinic valorile fundamentale și
de a distinge mai ușor scopurile de mijloace.
Următoarele argumente sunt recunoscute de autorii contemporani preocupați de problematica
curriculumului și predării integrate:
- angajarea responsabila a elevului/copilului în procesul învățării;
- încurajarea comunicării și a relațiilor interpersonale prin valorificarea valențelor formative
ale sarcinilor de învățare în grup prin colaborare;
54
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
- transformarea cadrului didactic în factor de „sprijin”, „mediator”, „facilitator”, și

diminuarea funcției sale de „furnizor de informații”;
- profunzimea, trăinicia și reactivarea rapida a cunoștințelor generată de perspectiva
integrata de abordare a cunoașterii ce presupune intensificarea relațiilor dintre concepte, idei,
practici, dintre temele abordate în școala și în afara ei;
- învățarea într-o manieră cât mai firească, naturală pe de o parte și, pe de alta parte, învățarea
conform unei structuri riguroase sunt extreme ce trebuie sa coexiste în curriculum-ul integrat
- abilitatea metodologica a cadrelor didactice pentru integrarea curriculară: coordonare între
temele abordate clasic și cele realizate integrat, stabilirea modalităților de evaluare formativă a
performanțelor individuale și în situația învățării prin colaborare, acomodarea proiectelor într-o
schema orara coerentă.
Un alt model ce prinde treptat contur în modelele de predare integrata este cel ce
promovează învățarea experiențială. Învățarea experiențială este o învățare ce conduce la formarea
unor noțiuni și deprinderi ca rezultate ale vieții, ale experienței de muncă și studii neatestate de o
formă de educație formală sau de oricare acreditare profesională. Acest gen de experiențe de
învățare se recunosc prin faptul că persoana care învață este direct implicată în realitatea pe care o
studiază, o realitate cu totul diferită și în altă manieră angajată decât atunci când doar citește, aude,
discută, dezbate sau scrie despre subiecte cu care nu a venit până atunci în contact, nu au fost parte
directă a unui proces de învățare, dar pe care dorește să le elucideze conceptual și practic într-o
viziune integratoare de acțiune și cunoaștere. Învățarea experiențială urmărește în varianta propusă
de modelul KOLB următorul traseu: experiența concretă; observarea reflexivă; conceptualizarea;
experimentarea activă.
Activitățile experiențiale sunt printre cele mai eficiente instrumente de predare și de
învățare. Învățarea experiențială necesită inițiativă din partea elevului, o "intenție de a învăța" și o
"fază activă a învățării". Ciclul învățării experiențiale elaborat de Kolb poate fi folosit pentru
încadrarea etapelor implicate. Jennifer A. Moon, bazându-se pe acest ciclu, a argumentat că
învățarea experiențială este cea mai eficace dacă implică:
1) o fază a „învățării reflective"
2) o fază a învățării rezultată din acțiunile inerente învățării experiențiale
3) „o fază a învățării din feedback”.
Acest proces de învățare poate determina „schimbări în judecată, sentimente sau abilități”
pentru individ și poate furniza indicații pentru „adoptarea judecății ca ghid în luarea deciziilor și în
acțiune”. Majoritatea dascălilor înțeleg rolul pe care experiența îl joacă în procesul de învățare.
55
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
Rolul emoțiilor și al sentimentelor în învățarea din experiență a fost demult recunoscut ca fiind
important în învățarea experiențială. Deși acești factori pot crește probabilitatea ca învățarea
experiențială să aibă loc, învățarea se poate întâmpla și în absența acestora. Ce este cu adevărat vital
în învățarea experiențială este ca individul să fie încurajat să se implice direct în experiență, apoi să
reflecte asupra acesteia folosindu-și abilitățile analitice, astfel încât cunoștințele să fie înțelese mai
bine și reținute pentru o perioadă mai lungă.
Reflecția joacă un rol crucial în procesul de învățare experiențială, și asemeni învățării

exexperiențiale însăși, poate fi facilitată sau independentă. Dewey a scris că "secvențe succesive de
gândire reflectivă se dezvoltă una din cealaltă și se susțin reciproc", creând o schelă pentru învățare
în continuare și permițând continuitatea experiențelor și a reflecției. Aceasta întărește faptul că
învățarea experiențială și învățarea reflectivă sunt procese iterative, iar învățarea se dezvoltă în
continuare prin reflecție și experiență.
Facilitarea învățării experiențiale și a reflecției prezintă provocări, dar "un dascăl abil, cu
ajutorul unor întrebări corecte și ghidând conversația reflectivă înainte, în timpul și după experiență,
poate ajuta la deschiderea unor căi semnificative de gândire și învățare". Jacobson și Ruddy,
plecând de la Modelul Învățării Experiențiale în 4 etape al lui Kolb și de la Ciclul Învățării
Experiențiale în 5 etape al lui Pfeiffer și Jones, au preluat cadrele teoretice și au creat un model de
chestionar simplu și practic, destinat facilitatorilor, pentru a fi folosit în promovarea reflecției critice
în cadrul învățării experiențiale. Modelul lor de chestionar „5 Întrebări” este după cum urmează:
x Ai observat...?
x De ce s-a întâmplat asta?
x Se întâmpla asta în viață?
x De ce se întâmplă asta?
x Cum poți folosi asta?
Aceste întrebări sunt puse de facilitator după experiență și, treptat, îndrumă grupul către gândirea
reflectivă asupra experienței lor și către o înțelegere a felului în care pot aplica ceea ce au învățat în
propria viață. Deși întrebările sunt simple, ele permit unui facilitator relativ neexperimentat să aplice
teoriile lui Kolb, Pfeiffer și Jones, și să aprofundeze învățarea în cadrul grupului.
Deși experiența elevului este cea mai importantă în procesul de învățare, este de asemenea
important să se tină seama de aportul semnificativ pe care un facilitator bun îl poate aduce situației.
Totuși, deși un facilitator, numit în mod tradițional profesor, poate îmbunătăți probabilitatea ca
învățarea experiențială să aibă loc, acesta nu este esențial învățării experiențiale. Mai curând,
56
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
mecanismul pe care se bazează învățarea experiențială este reflecția elevului asupra experienței
folosind abilitățile analitice. Aceasta poate avea loc în lipsa unui facilitator, ceea ce înseamnă că
învățarea experiențială nu este definită de prezența acestuia. Totuși, luarea în considerare a
alternativei furnizate de învățarea experiențială în dezvoltarea conținutului cursurilor și a
programelor, apare o oportunitate de adaptare a diverselor tehnici de predare/învățare care pot fi
aplicate în sălile de clasă.
Bibliografie:
București, 1988.
8. https://ro.wikipedia.org
57
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
PRINCIPII DE TRANSDISCIPLINARITATE
APLICATE ÎN EDUCAȚIE
Prof. dr. ing. Paul Ion

Colegiul Tehnic de Poștă și Telecomunicații „Gheorghe Airinei” București
Motto:
„Viitorul unei națiuni este hotărât de modul
în care aceasta își pregătește tineretul”
Erasmus
Pentru o înțelegere corectă a principiilor transdisciplinarității aplicate în sfera educației, a viziunii

din spatele acestui concept, mi se pare foarte corect și necesar să abordăm noțiunea printr-o definiție care
să lase loc nici unei false interpretări și în strânsă legătură comparativă cu interdisciplinaritatea,
pluridisciplinaritatea, enciclopedismul și adidciplinaritatea. Prin urmare ar trebui să fixăm mai întâi
coordonatele acestor noțiuni care ar putea deforma, prin confuzie, noțiunea de transdisciplinaritate.
Adisciplinaritatea sau antidisciplinaritatea este negarea disciplinelor, studiul a ce se află în afara
disciplinelor, ignorând conținutul acestora. Ori acest procedeu nu este împotriva transdisciplinarității ci
complementară acesteia.
Interdisciplinaritatea este un transfer al metodelor dintr-o disciplină în alta, creându-se astfel
discipline noi.
Pluridisciplinaritatea este studiul unei discipline prin metode aparținând altor discipline, în
timp ce transdisciplinaritatea caută și ceea ce se află între și dincolo de aceste discipline.
Enciclopedismul este o incursiune pe orizontală în toate cele peste opt mii de discipline, este
o sumă a tuturor cunoștințelor acumulate de acestea, ori, transdisciplinaritatea nu este o acumulare
exhaustivă de informați conținute de discipline ci construiește legături între acestea.
Omul gândește interdisciplinar iar practica socială nu cunoaște probleme unidisciplinare,
dimpotrivă, ea reclamă deschiderea și comprehensiunea spre toate domeniile cunoașterii. Prin
tendințele ce se manifestă în evoluția învățământului contemporan, fără îndoială că aceste
noțiuni s-au impus cel mai mult atenției. Pluridisciplinaritatea se referă la situația în care o temă
aparținând unui anumit domeniu este supusă analizei din perspectiva mai multor discipline, acestea
din urmă menținându-și nealterată structura și rămânând independente unele în raport cu celelalte.
58
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
Obiectele de studiu contribuie, fiecare în funcție de propriul specific, la clarificarea temei

investigate. La acest nivel vorbim de o corelare a demersurilor mai multor discipline în vederea
clarificării unei probleme din cât mai multe unghiuri de vedere. Procesele de integrare curriculară se
situează în special la nivelul conținuturilor, al cunoștințelor. De aceea, cele mai frecvente și mai
clare demersuri au loc între discipline înrudite (care provin, de exemplu, din aceeași arie
curriculară) sau care devin înrudite datorită temei.
Transdisciplinaritatea reprezintă gradul cel mai elevat de integrare a curriculumului,
mergând adesea până la fuziune. Fuziunea este, așadar, faza cea mai complexă și mai radicală a
integrării. Conținuturile și competențele se integrează în jurul unor probleme. Întrebarea care
orientează demersul transdisciplinar este: cum îi putem învăța pe elevi să fie buni cetățeni în viitor?
Achizițiile învățării au sens doar prin contribuția lor la succesul personal și social al tinerilor în
contexte culturale și sociale concrete.
Un învățământ interdisciplinar poate conferi elevilor posibilitatea de a dobândi o privire de
ansamblu asupra vieții și universului, de a asimila mai temeinic valorile fundamentale și de a
distinge mai ușor scopurile de mijloace. Există și o interdisciplinaritate tematică sau pe probleme
mari, care restructurează într-o sinteză originală aportul fiecărei discipline sub aspectul conceptelor,
principiilor și metodologiilor. Instruirea interdisciplinară sau cea transdisciplinară presupun o serie
de interacțiuni care se manifestă prin: preluarea de metode, de cunoștințe sau a unui limbaj specific
unei anumite discipline; descrierea în paralel a aceluiași fenomen sau a unor aspecte diferite ale
aceluiași fenomen; oferirea de cunoștințe necesare în alte discipline.
Se poate vorbi și de o interdisciplinaritate a metodelor, care are drept numitor comun

principii și metode de investigație din diverse științe (metoda experimentală, de exemplu) și de
interdisciplinaritatea bazată pe concepte comune, fundamentale mai multor discipline.
Perspectiva transdisciplinară nu mai e centrată pe discipline, ci le transcende, subordonându-
le proceselor individuale de învățare ale elevilor, intereselor și caracteristicilor acestora. Se produce
o decompartimentare completă a obiectelor de studiu, structurarea instruirii făcându-se în jurul
59
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
marilor probleme sau provocări ale lumii contemporane. Dezvoltarea personală integrală, succesul
personal, social și profesional al tinerilor devin scopurile supraordonate ale învățării.
procesului de învățământ, învață cu cei pe care îi învață, se perfecționează permanent pentru a putea
duce la bun sfârșit sarcina ce i se încredințează. Profesorul și-a depășit condiția, prin dobândirea
autonomiei devenind direct responsabil pentru acțiunile sale. Lucrările ce abordează problema
personalității profesorului, în general, sunt unanime în a recunoaște că practica învățământului
solicită educatorului ca în relațiile lui cu elevii, a căror psihologie îi este cunoscută să instituie,
păstrând distanța cuvenită, un climat de muncă dominat de calm.
Profesorul trebuie să lucreze de așa manieră încât să asigure în relațiile sale cu elevii o
atmosferă sinceră și deschisă, generatoare de încredere reciprocă, adevărata sursă de optimism și
generozitate. Un astfel de mod de a fi și a proceda al profesorului se înscrie în conținutul a ceea ce
se cheamă vocația pedagogului.
Profesorului îi revine misiunea: să creeze situații de învățare valoroase din punct de vedere
formativ și educativ, pe un fond cognitiv esențializat; să pună în valoare întreaga încărcătură etică,
socială, estetică; să dezvăluie cu grijă semnificațiile umane și sociale ale conținuturilor științifice.
Bibliografie:
1. Ciolan, Lucian – „Învățarea integrată. Fundamente pentru un curriculum transdisciplinar”, Editura
Polirom, Iași, 2008;
3. Cucoș, Constantin – „Pedagogie”, Editura Polirom, Iași, 1998
4. Văideanu, George – „Educația la frontiera dintre milenii”, Editura Didactică si Pedagogică, București,
1988;
5. https://tribuna.invatamantului/2016/10/05
60
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
ABORDĂRI NOI ÎN EDUCAȚIA VIITORULUI
Prof. Ionescu Simona

Termenul de transdisciplinaritate a apărut acum trei decenii în lucrările unor cercetători

diferiți, precum Jean Piaget, Edgar Morin și Eric Jantsch. El a fost inventat în epocă pentru a
exprima nevoia depășirii frontierelor dintre discipline. La început de nou mileniu, abordarea
transdisciplinară este redescoperită și folosită ca răspuns la sfidările fără precedent lansate de lumea
noastră. Astfel, românul Basarab Nicolescu lansează, de la Paris, un „manifest” pentru
transdisciplinaritate, pentru ceea ce se află între și dincolo de discipline. Transdisciplinaritatea este
un cuvânt la modă. Cu toate acestea, nu mulți sunt cei care înțeleg corect termenul și nu îl confundă
cu interdisciplinaritate sau multidisciplinaritate.
Transdisciplinaritatea privește, așa cum o indică prefixul „trans”, ceea ce este în același timp
între discipline, înlăuntrul diferitelor discipline și dincolo de orice disciplină. Finalitatea sa o
reprezintă înțelegerea lumii prezente, unul din imperativele ei constituindu-l unitatea cunoașterii”
(Basarab Nicolescu). Accentul cade, în primul rând, pe acestă înțelegere a lumii prezente ce se
constituie prin dialogul științelor cu tradiția, cu diversele tradiții spirituale, și, în al doilea rând, pe
depășirea pluridisciplinarității (ca studiere a aceluiași obiect de către mai multe discipline) și a
interdisciplinarității (ca transfer de metode dintr-o disciplină în alta). Transdisciplinaritatea conduce
la intensificarea relațiilor dintre discipline și la descoperirea unor noi orizonturi ale cunoașterii.
Obiectivul fundamental al oricărui sistem educațional este formarea la elevi a culturii generale.
Organizarea unilaterală a informației într-un sistem rigid este însă total nepotrivită cu această
intenție. Aportul fiecărei discipline nu trebuie să se constituie în ceea ce este specific disciplinelor,
ci prin ceea ce au acestea în comun, elementele transferabile, elemente care asigură caracterul
general. În acest fel, prin educația, în care curriculumul depășește barierele unei singure discipline,
se vor forma competențe specifice, dar și transferabile, necesare dezvoltării personale a elevului
(competența de a învăța să învețe, competențe sociale, metodologice). Pe baza unei astfel de
educații deschise și flexibile se poate realiza specializarea profundă prin formarea unor competențe
generale durabile în timp. Conținuturile organizate transdisciplinar se vor axa în procesul
educațional nu pe disciplină, ci pe demersurile intelectuale, afective și psihomotorii ale elevului.
Organizarea conținuturilor în manieră transdisciplinară se bazează în procesul de predare –
61
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
Temele transdisciplinare ajută elevul să învețe în ritm propriu și să fie evaluat în funcție de ceea ce
știe, stimulează cooperarea între elevi, minimalizându-se astfel competiția, oferă elevilor
posibilitatea de a-și crea strategii proprii de abordare a diverselor situații, asigurând o învățare
activă. Elevul participă activ, imaginația, investigația, creativitatea sa fiind cele care se evidențiază.
Dacă trecem în revistă câteva din problemele actuale, cum ar fi evoluția tehnologică, problemele
de mediu, terorismul, violența, migrația, sărăcia, distrugerea structurii sociale, neo-imperialismul vedem
că niciunul dintre ele nu poate fi abordat corespunzător din punct de vedere al unei singure discipline.
Ele reprezintă în mod clar provocări transdisciplinare. Acest lucru nu ar trebui să reprezinte o problemă,
dacă formarea în facultate s-ar face și în această direcție, dar, din păcate, există ceva încercări
interdisciplinare și foarte puțin transdisciplinare. În condițiile în care noua lege a educației prevede la
examenul de bacalaureat o proba transdisciplinară, cursurile de formare a profesorilor vor juca un rol
esențial în trecerea de la învățământul tradițional la cel bazat pe competențe.
Situarea elevului în centrul organizării procesului de predare – învățare a constituit o
schimbare fundamentală care a condus la găsirea de noi metode și strategii didactice care să
stimuleze creșterea motivației de a învăța, înțelegerea mai profundă și o atitudine pozitivă față de
subiectul predat. Dezvoltarea tehnologică, precum și explozia de informații din diverse domenii
determină confruntarea copilului cu o varietate de dificultăți care derivă dintr-o cunoaștere limitată,
iar realitatea nu mai este percepută întocmai de către aceștia. Din această perspectivă, noi dascălii, îi
putem apropia de realitate prin metoda proiectului.
Proiectul (de exemplu) este o modalitate de organizare a învățării care permite abordarea de
teme ce se pot organiza inter și transdisciplinar, cu implicații practice ale vieții de zi cu zi. O
definiție posibilă este următoarea: învățarea bazată pe proiect este o metodă de predare care implică
elevii în învățarea conținuturilor și dezvoltarea abilităților prin intermediul unui proces extins,
structurat în jurul unor întrebări sau probleme autentice și complexe, care va avea ca rezultat unul
sau mai multe produse. Metoda proiectului, ca una din cele mai ample metode de predare – învățare
– evaluare, are conexiune cu lumea reală. Elevul se află în centrul procesului de instruire și își
demonstrează cunoștințele și abilitățile prin intermediul performării propriu zise și a produselor care
sunt publicate, prezentate, afișate.
Strategiile didactice, folosite în realizarea proiectului, trebuie să includă învățarea prin
descoperire, jocul, învățarea prin cooperare, întrucât acestea sunt modalitățile de abordare inter și
transdisciplinară care creează un context al învățării plăcut, stimulativ, care valorifică interesele, nevoile
copilului și experiențele lor de viață și creează premisele învățării autonome și ale reușitei școlare.
62
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
Proiectul, ca metodă complementară sau alternativă de evaluare, este un demers evaluativ

mai amplu, ce permite o apreciere complexă și nuanțată a învățării, ajutând la identificarea unor
calități individuale ale elevilor. Aceasta oferă elevilor posibilitatea de a demonstra ce știu, dar, mai
ales, ce știu să facă, adică să le pună în valoare anumite capacități. Este o formă de evaluare
puternic motivantă pentru elevi, deși implică un volum de muncă sporit – inclusiv activitatea
individuală în afara clasei.
Învățământul axat pe competențe amplifică dimensiunea pragmatică în educație. Nu este
însă negat rolul cunoștințelor din învățământul tradițional, dar programa de matematică din
învățământul românesc este încă foarte încărcată, iar problema constă în aceea că o informare
excesivă, specifică unui învățământ teoretizat, cu multe concepte, legi și teorii, conduce la o proastă
formare de capacități și atitudini, necesare absolvenților în viața cotidiană. Aceasta se produce din
cauză că nu mai rămâne timp pentru formarea de competențe.
Succesul în activitatea tinerilor este posibil, numai dacă aceștia pot să coreleze
interdisciplinar informațiile obținute din lecții. Eficientizarea strategiilor de predare-învățare-
evaluare poate crește motivația elevilor.
Bibliografie:
1. Basarab Nicolescu, Transdisciplinaritatea, Editura Polirom,1999
2. Ciolan, Lucian-Competențe transferabile/transversale, Centrul Educația 2000+
3. Cucoș, Constantin, Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 1996
4. Pălășan, Toader; Crocan, Daniel Ovidiu; Huțanu, Elena, Interdisciplinaritate și integrare – o nouă
abordare a științelor în învățământul preuniversitar – Revista Formarea continuă a CNFP din
învățământul preuniversitar, București, 2003
63
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
TRANSDISCIPLINARITATEA – UN ALTFEL DE STUDIU
Prof. Trifu Adriana Hermina

Prof. Lie Mirela
Dezvoltarea intelectuală a copilului nu este compartimentată pe discipline și ani de studiu și

nu are loc în funcție de sistemul de discipline școlare ...
(Vygotsky, Pensée et langage, 1985, Éditions Sociales).
Istoria umană consemnează o creștere continuă a

cunoștințelor despre natură, despre univers. Descoperirile
științifice, invențiile, tehnologia au cunoscut o evoluție fără
precedent în ultima sută de ani, iar suma cunoștințelor despre
Univers și natură acumulate în această perioadă a depășit cu mult
milenii de evoluție. Acest ritm de lărgire a orizonturilor
cunoașterii umane impune o schimbare în educație. Este vorba de o regândire, o redimensionare și o
restructurare a conținuturilor. Viziunea tradițională asupra actului educațional poate bloca aceste
demersuri. Și în zilele noastre învățământul se bazează, încă, pe predarea - învățarea - evaluarea
cunoștințelor transmise în cadrul unei discipline. Însă, așa cum, în timp, în anumite contexte
istorice, s-au născut discipline noi, tot așa, în contextul noilor provocări ale societății contemporane,
se pot naște abordări educaționale noi.
Transdisciplinaritatea aplicată în activitatea școlară nu este o modă ci o necesitate deoarece:
9 complexitatea lumii în care trăim impune utilizarea de către elevi a cunoștințelor din diverse
domenii pentru a aborda tot ceea ce este nou.
9 implică o legătură puternică între cunoaștere și acțiune. La sfârșitul celor 12 ani de școală elevii
trebuie să fie astfel formați încât aceștia să poată spune „pot” / „nu pot” în loc de „știu” /„nu știu”.
9 Se bazează acumulările calitative și nu pe cele cantitative. „Problematizarea” reprezintă
cheia acestei abordări.
Elevii secolului XXI ne adresează în mod frecvent întrebarea “Da’ de ce trebuie să învățăm
astea?”. Răspunsul ar fi ușor de dat dacă am aduce în activitatea noastră la clasă noțiuni ca
interdisciplinariate, pluridisciplinaritate, transdisciplinaritate. Pentru profesor crește volumul muncii
depuse, dar punând în balanță avantajele acestui tip de , balanța va înclina în partea actualului.
64
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
Curriculum școlar cuprinde discipline a căror funcție principală este de a asigura construcția
cunoașterii (științele umane și sociale și științele exacte), altele de a exprima ceea ce se cunoaște
(limbile, matematica) și altele care vizează în principal asigurarea relației cu realitatea (tehnologia)..
Disciplinele cu caracter științific reprezintă o situație aparte. Ele nu pot fi abordate decât
dacă le privim ca un ansamblu, dacă asociem, în funcție de situație, cunoștințele, abilitățile sau
atitudinile.
Soluția, care deja și-a demonstrat eficiența - inter/transdisciplinaritatea.
Profesorii reușesc, prin analogii, să introducă „un fir al Ariadnei” între cunoștințe care,
aparent nu sunt într-o relație evidentă. Este o cale de recompunere a „realității”, pe baza
cunoștințelor anterioare, mai mult sau mai puțin extinse, dar și de aprofundare. Se ușurează crearea
legăturilor între discipline, plecând de la asemănările dintre ele pe planul cunoștințelor, conceptelor
și abilităților tehnice și cognitive, precum și apropierea acestora de realitatea vieții cotidiene.
Interdisciplinaritatea și transdisciplinaritatea oferă elevilor instrumentele necesare
conștientizării sensului învățării, încurajează folosirea tuturor cunoștințelor și abilităților dezvoltate
pe parcursul anilor de școală. Se obține o dezvoltare a competențelor transversale: a se informa, a
analiza, a realiza, a evalua și a comunica. Iată un exemplu în acest sens: un elev trebuie să facă o
prezentare cu o temă de specialitate (electronică). El va utiliza toate cunoștințele acumulate la
disciplinele de profil, va explora, va analiza și apoi prelucra informația fără constrângerile impuse
de învățarea fragmentată. Elevul trebuie să-și exprime și argumenteze ideile, învățarea căpătând un
aspect relevant pentru viață. El se va concentra pe „cum învață”, adică pe metoda sa personală de
colectare a informațiilor și procesul de rezolvare a problemelor, de stabilire a legăturilor între
informații din diverse discipline.
„Fărâmițarea” cunoștințelor pe discipline, fărâmițare care îl face pe elev incapabil să vadă
ansamblul, legăturile între noțiunile învățate a avut ca efect supraspecializarea și fragmentarea
cunoașterii. Interdisciplinaritatea și transdisciplinaritatea permit utilizarea metodelor pedagogice care
favorizează dialogul, descoperirea, jocul de rol, rezolvarea de probleme, adică acele metode centrate pe elev.
Nu sunt de neglijat nici crearea condițiilor de dezvoltare a abilităților cognitive, superioare, cum ar fi
gândirea critică, capacitatea de sinteză și de integrare, competențe reflexive, de înțelegere a conceptelor
dificile precum și memoria conceptuală.
Lansarea unei activități inter/transdisciplinare poate fi făcută prin utilizarea unui cuvânt sau
situație declanșatoare (idee, eveniment, situație din viața de zi cu zi etc.) Învățarea în cadrul
disciplinei tehnice presupune utilizarea abilităților dobândite la alte discipline – matematică, fizică,
limbi străine, informatică. Portofoliul, proiectul se înscriu în categoria activităților cu caracter
65
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
interdisciplinar, ele permițând realizarea legăturilor între teorie și practică și obligă elevul la o
reflexie personală care favorizează capacitatea sa de sinteză.
Abordarea inter/transdisciplinară deschide drumul către un nou tip de relație între profesor și
elev: parteneriatul. Cel dintâi nu se mai limitează la a transmite informații și la a verifica
reproducerea acestora de către elev, ci recomandă surse de informare și orientează concentrarea
eforturilor intelectuale. Astfel, profesorul îndrumă, în ultimă instanță, demersul prin care elevul
investighează rezolvarea de probleme și situații noi, realizează autoevaluarea, precum și fixarea
propriilor ținte de dezvoltare ulterioară.
Bibliografie:
1. https://basarab-nicolescu.fr/BOOKS/TDRocher.pdf
2. Vygotsky, L. S. (1985). Pensée et langage suivi de Commentaire sur les remarques critiques de
Vigotski de Jean Piaget (Trad. F. Sève).
3. http://www.cahiers-pedagogiques.com/IMG/pdf/quelle_interdisciplinarite_a_l_ecole_-
_yves_lenoir_-_version_integrale.pdf
4. MORIN Edgar (2000): Les sept savoirs nécessaires à l’éducation du futur. Paris: Seuil.
5. http://assoreveil.org/peda_actu_8.html
6. http://www.crie.ca/Communications/Documents_disponibles/Hasni-Seminaire-LIRDEF-
Montpellier-18mars05.pdf
66
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
INTER ȘI TRANSDISCIPLINARITATEA
ÎN PREDAREA DISCIPLINELOR TEHNICE
Prof. ing. Marinescu Mihaela Dana

Liceul Tehnologic ,,Dimitrie Filișanu”, Filiași, Dolj
Studiul disciplinelor tehnice nu poate fi realizată cu bune rezultate decât într-o abordare inter
și transdisciplinară
Tendințele de dezvoltare socio-economică atât în România cât și în lume cer ca absolvenții
învățământului tehnic să dobândească acele competențe care să le permită să se integreze funcțional
într-o economie bazată pe cunoaștere.
De-a lungul timpului, în educație s-au conturat două paradigme contrastante:
Paradigma clasică, centrată mai mult pe profesor, care punea accent pe actul de predare, pe
impunerea cunoștințelor și pe autoritatea profesorală. Elevilor le era rezervat un rol pasiv,
acela de a asculta, de a fi cuminți, de a înregistra și reproduce discursul magistral.
Paradigma contemporană, centrată pe elev, pe grupul de elevi și pe experiențele de învățare
elaborate de profesori potrivit ofertei încorporată în curriculum.
De la pedagogia tradițională, care promova modelul educațional al transmiterii-ascultării-
asimilării-restituirii, s-a trecut la o pedagogie care îl face pe elev mult mai responsabil în procesul
propriei instruiri și formări. Așadar, astăzi vorbim despre o pedagogie interactivă, care valorizează
activitatea cognitivă și practică a elevilor, interacțiunile și confruntările de idei ce se dezvoltă în
procesul învățării.
Julie Klein afirmă că „interdisciplinaritatea a fost definită în diverse feluri pe parcursul
acestui secol: ca o metodologie, ca un concept, un proces, un fel de a gândi, o filozofie și o
ideologie reflexivă”. Interdisciplinaritatea este o modalitate de a rezolva problemele și de a
răspunde la întrebări care nu pot fi satisfăcător rezolvate prin metode sau abordări unice.
Julie Klein susține de asemenea că interdisciplinaritatea este un paradox. Klein sugerează că
„există o continuă opoziție retorică între disciplinaritate și interdisciplinaritate, o dichotomie
simplificată care ascunde cele mai subtile interacțiuni care au loc.
Interdisciplinaritatea din acest punct de vedere funcționează nu doar ca ceva suplimentar dar
ca fiind complementare și aducând corecturile de rigoare celorlalte discipline totodată făcând
posibilă rezolvarea unor probleme care merg dincolo de cadrul fix disciplinar.
67
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
Conceptul de interdisciplinaritate a câștigat tot mai mult teren în modul de abordare a lecției
moderne. Acest termen reprezintă o modalitate de organizare a conținuturilor învățării cu implicații
asupra întregii strategii de proiectare a curriculumului, care oferă o imagine unitară asupra
fenomenelor și proceselor studiate în cadrul diferitelor discipline de învățământ și care permite
contextualizarea și aplicarea cunoștințelor dobândite. Este o componentă a procesului de instruire
prin care se asigură aspectul activ și formativ de dirijare efectivă a învățării. Pentru ca elevii să
poată realiza abordări interdisciplinare este necesară selecția modalităților de lucru care conduce la
exersarea principalelor procese de gândire, a capacităților operatorii ale gândirii, fără de care nu este
posibilă înțelegerea multiplelor și variatelor interdependențe dintre fenomenele lumii reale.
Activitățile cu caracter interdisciplinar au pronunțate valențe formative favorizând cultivarea
aptitudinilor creative.
Educatorul (actorul), dând dovadă de măiestrie și pricepere asigură integrarea la nivel
interdisciplinar, prin găsirea conținuturilor comune diferitelor obiectivelor învățării.
Promovarea interdisciplinarității în activitatea didactică valorifică informațiile dobândite de
elevi și prin alte surse informaționale, asigurând înțelegerea, selectarea și prelucrarea acestora în
vederea integrării lor în structuri cognitive și achiziționarea noilor capacități. Mijloacele
extrașcolare (excursia, internetul, alte activități) lărgesc orizontul de cunoaștere al elevilor, iar
cunoștințele astfel acumulate pot constitui suporturi temeinice pentru însușirea unor elemente de
conținut. Interdisciplinaritatea – accentul se pune pe deprinderi, competențe iar pentru formarea
acestor competențe se face apel la diverse contexte de învățare unde sunt implicate eforturi de
cercetare și învățare prin cooperare.
Interdisciplinaritatea – intersectarea diferitelor arii curriculare - pot lua naștere noi obiecte
de studiu.
Transdisciplinaritatea privește - așa cum indică prefixul trans - ceea ce se află în același
timp și între discipline, și înăuntrul diverselor discipline, și dincolo de orice disciplină. Finalitatea ei
este înțelegerea lumii prezente, unul din imperativele sale fiind unitatea cunoașterii.
În prezența mai multor niveluri de Realitate, spațiul dintre discipline și de dincolo de
discipline este plin de informație. Cercetarea disciplinară se referă cel mult la unul și același nivel
de Realitate; de altfel, cel mai ades, ea se referă doar la fragmente ale unuia și aceluiași nivel de
Realitate. În schimb, transdisciplinaritatea se preocupă de dinamica provocată de acțiunea simultană
a mai multor niveluri de Realitate. Descoperirea acestei dinamici trece în mod necesar prin
cunoașterea disciplinară. Transdisciplinaritatea, fără a fi o nouă disciplină ori o nouă super-
disciplină, se nutrește din cercetarea disciplinară care, la rândul său, este limpezită într-o manieră
68
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
nouă și fertilă de cunoașterea transdisciplinară. În acest sens, cercetările disciplinare și

transdisciplinare nu sunt antagoniste ci complementare.
Basarab Nicolescu definește transdisciplinaritatea prin trei postulate metodologice:
nivelurile de Realitate, logica terțului inclus și complexitatea.
Transdisciplinaritatea este radical deosebită de multidisciplinaritate și interdisciplinaritate
prin finalitatea sa - înțelegerea lumii prezente -, finalitate ce nu se poate înscrie în cercetarea
disciplinară. Finalitatea multidisciplinarității și interdisciplinarității este întotdeauna cercetarea
disciplinară. Dacă transdisciplinaritatea este atât de frecvent confundată cu interdisciplinaritatea și
multidisciplinaritatea (cum de altfel și interdisciplinaritatea este deseori confundată cu
multidisciplinaritatea), aceasta se explică în cea mai mare parte prin faptul că toate trei debordează
limitele disciplinelor. Această confuzie este foarte nocivă în măsura în care ea ocultează finalitățile
diferite ale acestor trei moduri de abordare a cunoașterii.
Transdisciplinaritatea – reprezintă gradul cel mai elevat de integrare a curriculum-ului.
Transdisciplinaritatea – este un demers care își propune să răspundă la întrebări sau să
rezolve probleme semnificative ale lumii reale. Cunoștințe și competențe din diverse arii
disciplinare sunt mobilizate pentru faptul că ele pot sprijini demersul de rezolvare a problemei sau
efortul de a răspunde la întrebare.
Jaques Delors sublinia în raportul întocmit pentru UNESCO de Comisia Internațională asupra
Educației secolului XXI că educația este o cale în serviciul dezvoltării umane, un strigăt de dragoste
către copii, către generația tânără. După ce analizează problema globală a educației, propune ca puncte
de plecare pentru introducerea unui nou tip de educație patru imperative ale societății viitoare:
¾ să cunoști,
¾ să faci,
¾ să trăiești alături de ceilalți,
¾ să exiști.
Savanții și cercetătorii în domeniul educației au ajuns , pe căi diferite, la aceeași concluzie
cu Comisia Internațională pentru Educația secolului XXI, și anume aceea că, noul tip de educație se
bazează pe patru competențe fundamentale, competențe de tip transdisciplinar:
a învăța să cunoști,
a învăța să faci;
a învăța să trăiești împreună cu ceilalți;
a învăța să fii.
69
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
Așadar este necesară o educație care să acorde o mai mare importanță ,,omului care merge
decât drumului pe care îl urmează” (I.D’ Hainaut, Programe de învățământ și educație permanentă,
Colecție Pedagogia secolului XX, EDP, București, 1981). Este evident faptul că organizarea
învățării pe criteriul disciplinelor formale clasice este insuficientă într-o lume caracterizată de
explozie informațională și de o dezvoltare puternică a tehnologiilor. O învățare dincolo de
discipline, parcurgerea unui curriculum integrat poate fi mai aproape de nevoile omului
contemporan. Abordarea integrată a curriculumului presupune crearea de conexiuni între teme sau
competențe care sunt de regulă formate disperat, în interiorul diferitelor discipline. Aceste teme au o
puternică legătură cu viața cotidiană a elevilor și vizează formarea de valori și atitudini.
În funcție de ce anume se integrează – cunoștințe, deprinderi, competențe, valori, atitudini,
metodologii de lucru și cât de mult integrăm, putem distinge câteva niveluri de abordare integrată a
curriculumului:
a) Monodisciplinaritatea – deși promovează supremația disciplinelor, elemente de integrare
pot apărea chiar si la acest nivel: inserția unui fragment in structura unei discipline,
armonizarea unor conținuturi din interiorul disciplinei pentru a permite o mai buna
rezolvarea de probleme.
b) Pluridisciplinaritatea (multidisciplinaritatea) se refera la situația ]n care o tema este
supusa analizei din perspectiva mai multor discipline, procesul de integrare referindu-se în
special la nivelul conținutului învățării, cu focalizare pe realizarea conexiunilor intre
cunoștințe, prin utilizarea unor strategii didactice de predare – învățare tematică.
c) Interdisciplinaritatea – presupune transferul metodelor dintr-o disciplina in alta, căutându-se
teme comune mai multor discipline, care pot conduce la realizarea obiectivelor de
învățare de nivel înalt, a competentelor transversale – luarea de decizii, rezolvarea de
probleme, însușirea tehnicilor si metodelor de învățare eficientă, care indiferent de disciplina
implica aceleași principii, prin utilizarea unor strategii de predare – învățare bazate pe
probleme.
d) Transdisciplinaritatea – presupune abordarea integrata a curriculumului prin centrarea pe
probleme ale vieții reale, pe problemele importante, așa cum apar ele in context cotidian, cu
focalizare pe identificare de soluții, rezolvare de probleme ale lumii reale, în scopul dezvoltării
competențelor pentru viață. Întrebarea care orientează demersul transdisciplinar este: Cum îi
putem învăța pe elevi sa devina cetățeni mai buni? Strategiile didactice utilizate in demersul
transdisciplinar sunt de predare – învățare bazate pe proiect.
70
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
Indiferent de tipul de integrare abordat în procesul de învățare, proiectarea integrata și

organizarea învățării se centrează pe învățarea prin descoperire, pe învățarea prin cercetare, pe baza
viziunii constructiviste și globale asupra lumii înconjurătoare. Cel mai puternic argument pentru
integrarea disciplinelor este însuși faptul ca viața nu este împărțită pe discipline.(J. Moffett).
Studiul disciplinelor tehnice nu poate fi realizată cu bune rezultate decât într-o abordare inter
și transdisciplinară (fig. 1).
DISCIPLINE TEHNICE
Desen tehnic
Studiu materialelor
Organe de mașini
Tehnici de măsurare în domeniu
LIMBA ȘI LITERATURA MATEMATICĂ FIZICĂ CHIMIE

ROMÂNĂ
LIMBI STRĂINE Construcții grafice Interpretarea
Folosirea geometriei spațiale fenomenelor Elemente chimice
Folosirea limbajului literar Elemente de calcul Reacții chimice
Utilizarea dicționarului tehnic
Citirea într-o limbă străină
Ușurință în exprimare
Fig. 1
Proiectarea didactică a unei teme cross-curriculare

Tema cross-curriculară: ,,Elaborarea itinerariului tehnologic pentru un șurub M 10”
Pentru parcurgerea conținutului temei se va face apel la o serie de cunoștințe dobândite
anterior la următoarele discipline (fig. 2)
Limba română Informatică
Citirea corectă Utilizarea internetului

Explicarea cuvântului itinerat Cuvinte cheie: bolț, thread,
b lt d ti
Chimie
Elaborarea itinerariului tehnologic Fizică
Starea de agregare solidă pentru un șurub M 10 Solicitări simple
Legătura metalică
Forțe și momente
Proprietăți fizice
Materii prime și materiale Tehnologie mecanică generală

Desen tehnic Proces de fabricație
Materialele din care sunt
Citirea desenului de execuție executate șuruburile Proces de prelucrare mecanică
Identificarea cotelor Tipuri de producție
Fig. 2
71
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
Bibliografie
1. *** Cartea albă a reformei învățământului, (autori: Cornelia Novak, Mihaela Jigău, Romulus
Brâncoveanu, Șerban Iosifescu, Mircea Bădescu), Decembrie, 1998, http://www.edu.ro/cartealb.htm
2. Curriculum Reform: What State Officials Say Works, (December, 1998), http://www.mcrel.org/
resources/articles/curr-reform dec98.asp
3. Chiș, V. „Sisteme educaționale contemporane: structură, conducere și paradigme ale reformei,
„Tribuna Învățământului”, 9, Nr. 415 – 416, 1998.
4. Marga, A., Reforma învățământului acum, “Tribuna Învățământului”, 9, Nr. 415 – 416, 1998.
5. Marga, A., Educația în tranziție, Dacia, Cluj-Napoca, 1999.
6. *** Reforma învățământului din România: condiții și perspective, Ministerul Învățământului,
Institutul de Științe ale Educației, București, 1993.
7. Reforma curriculară, Ministerul Educației Naționale, http://www.edu.ro/refcurric.htm
72
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
DE CE TRANSDISCIPLINARITATE?
Prof. Meetescu Nicoleta

Prof. Predatu Liliana
Competențele, valorile și atitudinile de care au nevoie elevii noștri pentru reușita personală
și socială nu pot fi formate în întregime prin intermediul disciplinelor școlare clasice. Noua educație
are obligația de a apropia procesul educațional de viață cotidiană a elevilor și de nevoile comunității
în care aceștia trăiesc, de a avea în vedere complexitatea rolurilor pe care le vor juca elevii de azi în
societatea viitoare, de la acela de ființă autonomă, de membru al familiei și al unei colectivități, de
cetățean și producător, până la acela de subiect și obiect al multiplelor și diverselor experiențe de
viață succesive, care îl vor ajuta să se cunoască pe sine și să abordeze o concepție democratică,
manifestându-se ca ființă liberă, creatoare. Problema care se pune este aceea a depășirii frontierelor
rigide, a deplasării accentului spre conștientizare, cooperare, gândire critică și creativă, spre
adaptabilitate și interpretarea lumii mereu în schimbare. Oare poate învățământul tradițional să
răspundă unor asemenea deziderate? Rezolvarea problemei nu rezidă numai în schimbări de
curriculum, ci mai ales în schimbări referitoare la implementarea lui.
Transdisciplinaritatea permite „învățarea în societatea cunoașterii” și asigură:
¾ formarea la elevi a competențelor transferabile;
¾ dezvoltarea competențelor de comunicare, intercunoaștere, autocunoaștere, asumarea
rolurilor în echipă, formarea comportamentului prosocial;
¾ evaluarea formativă.
Transdisciplinaritatea permite de asemenea:
¾ dezvoltarea competenței de a învăța să înveți;
¾ lectura personalizată a programei școlare și elaborarea hărților conceptuale (cognitive).
h permite stabilirea unei relații biunivoce de învățare între cei doi parteneri educabil –
educator;
h se trece la tipul de învățare conceptuală aprofundată și utilă, pe tot parcursul anului școlar;
h angajarea elevilor în procesul de învățare prin probleme provocatoare, semnificative,
73
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
h achiziția și aplicarea cunoștințelor se realizează în situații noi și complexe, pentru a

favoriza transferul și generarea de noi cunoștințe;
h procesul de învățare se centrează pe investigație colaborativă, învățare integrată, identificare și
rezolvare de probleme;
h oferă elevilor cadrul formal adecvat pentru organizarea cunoștințelor oferind un cadru
adecvat de transfer al cunoștințelor din viața de zi cu zi în practica școlară, de la o disciplină la alta,
pe verticală și orizontală;
h se corelează cu evaluarea continuă, formativă.
Întrebarea care orientează demersul transdisciplinar este: Cum îi putem învăța pe elevi să
devină cetățeni mai buni? Strategiile didactice utilizate în demersul transdisciplinar sunt de predare
– învățare bazate pe proiect.
De exemplu, o idee de proiect care se pretează la o abordare transdisciplinară ar fi: Energia
și implicațiile ei în dezvoltarea durabilă.
În realizarea acestei aplicații pot colabora toate cadrele didactice din școală; profesorii de
fizică, chimie și tehnologii ar putea asigura coordonarea, dar tema poate fi abordată de către toți.
Activități propuse
Obiective:
- sensibilizarea elevilor asupra problemelor de mediu pe care le cauzează producerea și
consumul de energie (sensibilizare ce este mult mai eficientă în abordare transdiciplinară!);
- prezentarea unor termeni specifici domeniului;
- identificarea unor relații de determinare între dezvoltarea durabilă și creșterea riscului de
afectare a mediului prin utilizarea resurselor convenționale de energie
Activități:
- elevilor li s-ar putea solicita să identifice la nivel de consum zilnic care sunt sursele de
energie de care este nevoie (energie electrică pentru iluminat și consumul aparatelor electrocasnice,
energie pentru încălzirea locuințelor și a spațiilor publice, benzină sau alt combustibil pentru
autoturisme sau alte tipuri de vehicule etc.) fie prin brainstorming, fie printr-o activitate pe grupe;
- ideile lor ar putea fi valorizate în proiecte internaționale cu finanțare europeană vizând
economisirea de energie;
- din nou elevii ar putea să stabilească (pe grupe sau prin brainstorming) care sunt limitările
producerii de energie electrică eoliană (vânt variabil în intensitate într-o manieră ce nu poate fi
prevăzută, în regiunile fără vânturi puternice nu poate fi folosită, morile de vânt instalate pe
74
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
suprafețe mari pentru producerea pe scară largă a electricității strică peisajul, se produce zgomot,
ucide păsările călătoare dacă morile sunt plasate pe rutele lor de zbor);
- elevii pot estima consumul energetic pe o lună a nivelul școlii sau al propriei locuințe și pot
estima și costurile;
- identificarea unor firme din România care produc și comercializează panouri solare.
Abilitatea omului de a formula întrebări bune referitoare la o anumită bază de cunoștințe și
de căuta răspunsuri la acestea reprezintă caracteristica forte a comportamentului inteligent.
(Sternberg, Spear-Swerlling, 1996)
Bibliografie:
1. Basarab N., Transdisciplinaritatea, Editura Polirom, Iași, 1999
2. Ciolan, L, Dincolo de discipline – ghid pentru învățarea integrată/crosscurriculară, Editura
3. Ciolan, L, Învățarea integrată, Editura Polirom Iași, 2008
4. Mihăescu, M, Dulman, A, Mihai, C – Activități transdisciplinare – ghid pentru învățători,
Editura Radical, 2004
5. Păcurari O, Tirca A, Sarivan, L, - Strategii didactice inovative, publicație a Centrului Educația
2000+, în cadrul Proiectului Phare, București 2003
6. Petrescu, P, Pop, V, - Transdisciplinaritatea, o nouă abordare a situațiilor de învățare – ghid
pentru cadre didactice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2007
75
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
MODALITĂȚI DE ORGANIZARE A CONȚINUTURILOR

ÎNVĂȚĂMÂNTULUI - ABORDAREA TRANSDISCIPLINARĂ
Prof. Mîndrilă Florina

Colegiul Tehnic de Poștă și Telecomunicații „Gheorghe Airinei”- București
Încă din 1825, în Discursul asupra unității științelor, istoricul francez Jean Michelet spunea:
Înțeleapta Antichitate ne-a învățat că Muzele sunt surori. Cunoașterea este una singură: limbile,
literatura, istoria, fizica, matematica, filosofia – ramuri ale învățării care par îndepărtate – sunt de
fapt apropiate, sau mai bine spus, se combină pentru a forma un sistem pe care, datorită limitelor
noastre, îl percepem în succesiune, sub formă de părți distincte. Dar va veni o zi când vom încerca
să percepem armonia impresionantă a științei. Acesta este de fapt sensul progresului cunoașterii
umane: mai întâi știință, apoi științe și din nou știință (apud, G. Văideanu, 1988, p.247).
Multiplicarea surselor de învățământ și acumulările cognitive din diferite domenii ale
cunoașterii impun noi strategii de dimensionare și de structurare a conținuturilor. Dintre acestea,
opusă structurării/organizării monodisciplinare a conținuturilor educației (modalitatea clasică), ne
vom referi la structurarea/organizarea interdisciplinară a conținuturilor educației.
Interdisciplinaritatea reprezintă o modalitate de organizare a conținuturilor învățării cu
implicații asupra întregii strategii de proiectare a curriculumului, care oferă o imagine unitară
asupra fenomenelor și proceselor studiate în cadrul diferitelor discipline de învățământ și care
facilitează contextualizarea și aplicarea cunoștințelor școlare în diferite situații de viață.
Organizarea interdisciplinară – are la bază conexiunea disciplinară care cunoaște patru
niveluri de concretizare:
¾ multidisciplinaritatea – constă în juxtapunerea unor elemente ale diverselor discipline, pentru a
pune în lumină aspectele lor comune (este modalitatea cea mai puțin dezvoltată a conexiunii)
¾ pluridisciplinaritatea - constituie o integrare mai accentuată și se bazează pe o comunicare
simetrică între diferite paradigme explicative
¾ interdisciplinaritatea – formă a cooperării între discipline diferite cu privire la o
problematică a cărei complexitate nu poate fi surprinsă decât printr-o combinare a punctelor
de vedere; se bazează pe principiul interdisciplinarității derivă din spațiul cercetării
științifice, iar ca demers epistemic în domeniul educației poate fi sesizat sub două aspecte:
a. conceperea conținuturilor în perspectivă interdisciplinară
b. proiectarea și organizarea proceselor didactice în viziune interdisciplinară
76
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
¾ transdisciplinaritatea – presupune întrepătrunderea mai multor discipline care pot conduce

în timp, la constituirea de noi discipline sau noi domenii ale cunoașterii
În sensul larg al termenului, interdisciplinaritatea implică un anumit grad de integrare între
domenii științifice și moduri de abordare precum și utilizarea unui limbaj comun permițând
schimbul de ordin conceptual și metodologic (G. Văideanu).Constituie o tendință și o cerință a
culturii contemporane și a modernizării conținutului învățământului. „Interdisciplinaritatea constă în
detectarea acelor concepte și principii cu un câmp larg de aplicabilitate, comune unui număr mai
mare sau mai mic de discipline, care pot facilita învățarea unitară și cunoașterea unitară a realității,
evitând excesul de deosebiri dintre variatele domenii științifice.” (V.V. Popescu, 2004).
Așadar, structurarea interdisciplinară se vrea a fi un corectiv la fărâmițarea cunoașterii și al
izolării disciplinelor de învățământ, al gigantismului care le înăbușă și le abate de la rolul lor
simplificator, închizându-le în impasul hiperspecializării (L. D’Hainaut, 1981, p.209).
Transdisciplinaritatea – forma cea mai pretențioasă a interacțiunilor disciplinare, ce vizează
întrepătrunderea mai multor discipline, care să poată conduce în timp la sinteze deasupra
disciplinelor, la constituirea de noi discipline sau noi domenii ale cunoașterii dincolo de științele
particulare, operând o unificare conceptuală a disciplinelor.
Transdisciplinaritatea are și ea niveluri diferite dar complementare:
¾ pe orizontală – ca abordare care desființează compartimentările și se favorizează transferul;
¾ pe verticală – ca abordare care deplasează punctul de focalizare al educației dar sprijinându-se
pe punctele oferite de discipline;
¾ tematică – ca abordare ce-și permite o libertate totală față de disciplină.
Transdisciplinaritatea presupune întrepătrunderea mai multor domenii și coordonarea
cercetărilor astfel încât să conducă la descoperirea unui alt spațiu de cercetare. În învățarea școlară,
abordarea transdisciplinară pornește de la o temă, dar scopul ei este dincolo de informație și de
subiect, forma de organizare a conținuturilor fiind axată pe nevoile și interesele elevului (pe
comunicare, decizie, creație, inovație).
Transdisciplinaritatea privește - așa cum indică prefixul „trans” - ceea ce se află în același
timp și între discipline, și înăuntrul diverselor discipline, și dincolo de orice disciplină. Finalitatea
ei este înțelegerea lumii prezente, unul din imperativele sale fiind unitatea cunoașterii.
Dar există oare ceva între, în si dincolo de discipline? Din punctul de vedere al gîndirii
clasice, nu există nimic, cu strictețe nimic. Spațiul în cauză este vid, complet vid, ca vidul fizicii
clasice. Chiar renunțând la viziunea piramidală a cunoașterii, gândirea clasică consideră că fiecare
fragment al piramidei, generat de big-bang-ul disciplinar, este o piramidă întreagă; fiecare
77
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
disciplină afirmă că domeniul pertinentei sale este inepuizabil. Pentru gândirea clasică,
transdisciplinaritatea este o absurditate căci nu are obiect. In schimb, pentru transdisciplinaritate,
gândirea clasică nu este absurdă dar câmpul său de aplicații este considerat restrâns.
Transdisciplinaritatea, fără a fi o nouă disciplină ori o nouă superdisciplină, se nutrește din
cercetarea disciplinară care, la rândul său, este limpezită într-o manieră nouă si fertilă de
cunoasterea transdisciplinară. În acest sens, cercetările disciplinare și transdisciplinare nu sunt
antagoniste ci complementare.
Transdisciplinaritatea este radical deosebită de pluri- și interdisciplinaritate prin finalitatea sa -
înțelegerea lumii prezente -, finalitate ce nu se poate înscrie în cercetarea disciplinară. Finalitatea pluri-
și interdisciplinarității este întotdeauna cercetarea disciplinară. Dacă transdisciplinaritatea este atât de
frecvent confundată cu interdisciplinaritatea și pluridisciplinaritatea (cum de altfel și interdisciplinaritatea
este deseori confundată cu pluridisciplinaritatea), aceasta se explică în cea mai mare parte, prin faptul că
toate trei debordează limitele disciplinelor. Această confuzie este foarte nocivă în măsura în care ea
ocultează finalitățile diferite ale acestor trei noi abordări.
Chiar recunoscând caracterul radical distinct al transdisciplinarității în raport cu
disciplinaritatea, pluridisciplinaritatea și interdisciplinaritatea, ar fi totuși extrem de periculos să se
absolutizeze această distincție deoarece într-un asemenea caz transdisciplinaritatea ar rămâne golită
de întregul său conținut, iar eficacitatea acțiunii sale ar fi redusă la zero.
Alături de noțiunea de interdisciplinaritate, cea de transdisciplinaritate este adesea
vehiculată și controversată. Definiția generală a transdisciplinarității, aceea de mijloc de comunicare
între discipline ce vizează modalități diferite de cunoaștere, este lărgită prin altele de genul: o
modalitate de producere a cunoașterii științifice ce duce la transgresarea frontierelor științifice
(Helga Nowotny); un cadru de lucru lărgit ce transcende limitările disciplinare (Basarab Nicolescu
și Edgar Morin). Julie Klein reia de altfel istoria conceptului în intervenția The Transition to
Transdisciplinarity. Cercetarea transdisciplinară este în curs de dezvoltare. Ea include totodată
colaborarea în sânul comunității științifice și dialogul dintre lumea cercetării și societate în
ansamblul ei. Ea depășește prin urmare, pe de o parte, granițele dintre disciplinele științifice și, pe
de altă parte, cele dintre domeniul științific și celelalte câmpuri sociale incluzând un dialog între
știință și societate la nivelul faptelor, al practicilor și al valorilor (Urs Wiesmann, Susette Biber-
Klemm, Walter Gorssenbacher-Mansuz, Gertrude Hirsch Hadorn, Holger Hoffmann-Riem,
Dominique Joze, Christian Pohl și Elisabeth Zemp – Academia Elvețiană de Științe, Comment
renforcer la recherche transdisciplinaire: une syntthèse en quinze propositions. Textul intitulat
Enhancing Transdisciplinary Research: A Synthesis in Fifteen Propositions (Chapter 29) face parte
78
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
din lucrarea colectivă Handbook of Transdisciplinary Research, Hirsch Hadorn, G. et al. (eds.),
Berlin Springer Verlag, 2008, p. 183. Tradus din limba engleză de Frederic Darbellay (IUKB,
Sion). Relectura traducerii de Anne Zimmermann - CDE, Université de Berne).
Cercetarea interdisciplinară și cea transdisciplinară ne permite să identificăm câteva
probleme majore. Ele se referă la limbaj, la metode, la constrângerile instituționale și la cele
cognitive. Cum fiecare disciplină și-a dezvoltat propriul limbaj, interdisciplinaritatea și
transdisciplinaritatea cer o adaptare și o însușire a diferitelor modalități de utilizare a acestuia, fapt
ce poate duce la întâmpinarea unor dificultăți în comunicarea rezultatelor cercetării, la
împrumutarea de termeni tehnici uneori puțin înțeleși de specialiștii în alte discipline. Disciplinele
sunt adesea devotate propriilor metode de investigație, lucru ce poate duce la neînțelegeri și
opoziții. Instituțiile, organizate adesea după criterii disciplinare, pot apărea ca prim impediment în
cercetarea interdisciplinară și transdisciplinară. Constrângerile cognitive constituie, de asemenea, un
mare impas spre o cercetare autentic interdisciplinară sau transdisciplinară, ele presupunând o
cunoaștere aprofundată a mai multor discipline. Ar fi posibilă dezvoltarea unei metode proprii
cercetării interdisciplinare sau transdisciplinare? Care este impactul interdisciplinarității în educație,
mai exact asupra instituționalizării programelor de formare interdisciplinară?
Bibliografie
1. Cerghit Ioan, Neacșu Ioan (coord.), 2001., Prelegeri pedagogice, Ed. Polirom, Iași
2. Crețu Carmen, 1998, Curriculum diferențiat și personalizat, Ed. Polirom, Iași
3. Crețu Carmen, 1999, Teoria curriculumului și conținuturile educației, Ed. Universității Al.I.
Cuza, Iași
4. Cucoș, Constantin, 1996, Pedagogie , Editura Polirom, Iași
5. Cucoș, Constantin, 2002, Pedagogie (Ediția a II-a revăzută și adăugită), Ed. Polirom, Iași
6. Cucoș, C. (coord.), 1998, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice,
Ed. Polirom, Iași
7. Mircescu, Mihai, (coord.), 2004, Pedagogie, Ed. Printech, București
8. Nicola, Ioan, 1996, Tratat de pedagogie școlară, E.D.P., București
9. Nicolescu, Basarab, 1999, Transdisciplinaritatea - Manifest, Ed. Polirom, Iași, România,
traducere de Horia Vasilescu, ediție îngrijită de Magda Cărneci
10. Văideanu, George, 1988, Educația la frontiera dintre milenii, colecția „Idei contemporane”,
Ed. Politică, București.
79
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
EDUCAȚIA DIGITALĂ VS. EDUCAȚIA TRADIȚIONALĂ
Prof. Săndoi Cristina

Prof. Prundeanu Lavinia
Învățarea digitală înlocuiește din ce în ce mai mult metodele educaționale tradiționale

De azi este recomandat să uităm de metodele pe care le foloseam acum 10-15 ani la școală și
trebuie să gândim la abordarea altor tehnici de predare și învățare, bazate pe instrumente și
tehnologii digitale. Includerea învățării digitale în sălile de clasă poate varia de la utilizarea pur și
simplu a tabletelor în loc de hârtie, la utilizarea unor programe și echipamente software elaborate.
Indiferent de cât de multă sau puțină tehnologie este integrată în clasă, învățarea digitală a
ajuns să joace un rol crucial în educație. Cum? Prin faptul că îi face pe elevi să fie mai interesați să
învețe și să-și extindă orizonturile, iar astfel să se renunțe la metodele tradiționale de educație.
Educația digitală îi face mai deștepți pe elevi:

Instrumentele digitale și tehnologia le dezvoltă elevilor abilități auto-didactice eficiente de
învățare. Aceștia devin capabili să identifice ceea ce au nevoie pentru a învăța, găsesc și utilizează
resursele online, și aplică informațiile inclusiv la școală, la teme și proiecte. Acest lucru le sporește
eficiența și productivitatea.
Pe lângă implicarea mai mare a elevilor, instrumentele și tehnologia digitală dezvoltă
abilități de gândire critică, care stau la baza dezvoltării raționamentului analitic. Copiii care
explorează întrebări deschise folosindu-se de propria imaginație și logică, învață să ia decizii mai
coerent, spre deosebire de memorarea temporară a lecțiilor din manual.
Spre exemplu, jocurile interactive și de îndemânare sunt instrumente excelente care îi învață
pe copiii să se disciplineze, pentru că în astfel de jocuri e nevoie să se respecte regulile și
îndrumările pentru a participa.
De ce copiii preferă să învețe prin joc? Pentru că jocul în sine le oferă satisfacții. Iar acest
lucru îi ajută să-și dezvolte răbdarea, o altă abilitate și o caracteristică a inteligenței emoționale,
extrem de necesară la adaptarea vieții de adult.
De asemenea, copiii își dezvoltă sentimente pozitive de realizare și stăpânire de sine atunci
când dobândesc noi deprinderi de a utiliza tehnologia digitală. Devin mai încrezători și dornici să
exploreze și să descopere lucruri noi.
80
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
Trăim vremuri incredibile, unde găsim tot ce ne dorim online, inclusiv cursuri excelente ce
pot susține educația tradițională, de la ce mai buni si capabili profesori. Posibilitățile sunt infinite..
Atunci de ce să nu le folosim pentru binele nostru suprem?
Educația digitală îi motivează pe elevi, devenind mai responsabili.

Elevii care folosesc tehnologia digitală pentru a învăța devin mai implicați în acest proces și
sunt mai interesați să-și dezvolte baza de cunoștințe, poate fără să-și dea dau seama, pentru că
învață într-un mod activ, angajat și implicat.
Deoarece învățarea digitală este mult mai interactivă, mai ușor de reținut și asimilat decât
manualele voluminoase, putem spune cu certitudine că digitalizarea reprezintă un context mai bun, care
oferă o perspectivă mai largă și activități mult mai atractive decât metodele tradiționale de învățământ.
Acest lucru îi ajută pe elevi să se conecteze mai bine cu materialele de studiu.
În plus, digitalul oferă adesea o modalitate mai interesantă și mai cuprinzătoare de
informații. Fapt care se reflectă în scăderea absenteismului în școlile care folosesc deja
instrumentele digitale și notele mai mari pe care le obțin elevii. Mai mult decât atât, când elevul își
poate urmări propriul progres, îi sunt sporite motivația și responsabilitatea.
Instrumentele digitale de învățare implică profesorii și părinții la un nivel mai profund

Instrumentele și tehnologiile digitale educaționale, cum ar fi platformele sociale, îi ajută pe
profesori să creeze și să administreze grupuri de lucru / comunicare. Astfel, câștigă foarte mult timp și
reușesc să răspundă nevoilor fiecărui elev în parte, făcând educația mai productivă prin comunicare
continuă și dinamică, ceea ce nu se poate realiza în totalitate folosind numai metodele tradiționale.
Pe lângă profesori, și părinții pot folosi activități interactive pentru a încuraja interesul
copilului în procesul de învățare. Aceștia pot explora, de asemenea, activități de învățare online cu
copilul lor, care poate servi drept extensie a ceea ce învață în sălile de clasă.
Instrumentele și tehnologia digitală oferă bucurie copiilor, precum și numeroase beneficii în
ceea ce privește dezvoltarea cognitivă a copilului. Toată lumea are de câștigat în acest proces al
digitalizării procesului de învățare.
Instrumentele și tehnologia digitală sporesc rapid schimbul și asimilarea de informații

În ultimii ani, trecerea de la tipărirea pe hârtie la digital a influențat și maniera în care
studiem. La fel cum se tipărea presa cu șase secole în urmă, această tranziție transformă educația
formală și creșterea oportunităților de învățare.
81
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
Învățarea digitală nu numai că permite elevilor să acceseze tot mai multe informații, dar pot
și să se asigure că informațiile sunt adaptate nevoilor lor specifice. Posibilitatea de a ajuta fiecare
elev să învețe în cea mai eficientă manieră, este cel mai important beneficiu al învățării digitale.
Instrumentele și tehnologia digitală oferă profesorilor șansa de a împărtăși rapid informații
cu alți profesori, în timp real. Prin îmbrățișarea dispozitivelor digitale și a învățării conectate, sălile
de clasă din întreaga lume își sporesc abilitățile de învățare, experiența educațională și comunicare.
De asemenea, se creează un mediu care le permite profesorilor să se bucure de condiții
echitabile. În plus, școlile pot economisi bani, asigurând în același timp acces la materialele
educaționale, așa cum fac școlile private scumpe.
Creșterea implicării elevilor în procesul educațional cu ajutorul instrumentelor și

tehnologiilor de învățare digitală
Alinierea și pregătirea elevilor la cerințele învățământului superior și pregătirea pentru o
cariere de la o vârstă fragedă a devenit una dintre cele mai importante responsabilități ale educației
școlare. Soluțiile digitale de învățare pun accentul pe metode de învățare care sunt constructive,
colaborative și solicită implicarea elevilor, ceea ce îi face să se adapteze la lumea de după școală.
În contextul dinamicii locurilor de muncă, a meseriilor care dispar și a celor care apar, este
absolut necesar ca în programele școlare să fie incluse metode noi de învățare și educație, începând
chiar de la școala primară.
Instrumentele și tehnologia digitală de învățare și predare în clasele primare, secundare și
licee pregătesc elevii pentru studiile superioare și carierele pe care le vor urma, ajutându-i să
dobândească abilități specifice, inclusive familiarizarea cu tehnologiile emergente și auto-motivația.
Metodele educaționale tradiționale trebuie înlocuite!

Vor exista în continuare cursurile tradiționale împreună cu instrumentele și tehnologia
digitală, dar materialele de curs ar trebui să reprezinte un supliment la activitățile de la clasă și
mutate online pentru ca elevii să aibă acces la acestea și în afara sălii de clasă.
Astfel, orele de la clasă sunt mai eficiente, punându-se accent pe dezvoltarea materiei prin
discuții și angajarea în activități care au la bază comunicarea și cooperarea între elevi.
De asemenea, elevii au posibilitatea de a-și perfecționa și aprofunda studiul chiar înainte de
a veni la școală, dacă folosesc un instrument digital de învățare.
Ajutând copiii să gândească în afara cadrului tradițional și rigid de învățare, prin instrumente și
metode digitale, le este stimulată creativitatea și le oferă sentimentul de încredere în propriile capacități.
82
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
Instrumentele și tehnologia digitală umple golurile în care predomină învățământul

tradițional. De fapt, unele dintre beneficiile pe care aceste instrumente le aduc sunt pur și simplu
incomprehensibile prin tehnicile tradiționale de învățare.
De la impactul pe care îl are asupra mediului nevoia de a folosi mai puțină hârtie pentru
manuale și cărți, până la economisirea timpului prin acces rapid la informații, învățarea digitală
oferă o modalitate eficientă de reducere a costurilor, de maximizare a resurselor și de sporire a
impactului asupra elevilor și profesorilor deopotrivă.
Astfel, învățământul începe să pună accent pe problemele umane, pe valorile estetice, etice
și civile. Viitorul profesiei didactice va sta sub semnul reconsiderării sistemului de formare inițială
și continuă și a tehnicilor specifice de asigurare a calității acestor procese; modul în care a evoluat
în lume piața muncii și-a pus amprenta și asupra calificării și competențelor de care au nevoie
cadrele didactice.
Bibliografie:
București, 1988.
83
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
ABORDAREA INTER- ȘI TRANSDISCIPLINARĂ
Prof. Roșca Aurelia-Diana,

Colegiul Național Pedagogic „Stefan Velovan” Craiova
INTERDISCIPLINARITATEA
„Cel mai puternic argument pentru interdisciplinaritate este chiar faptul că viața nu este
împărțită pe discipline”, J. MOFFETT. Promovarea interdisciplinarității constituie un element
definitoriu al progresului cunoașterii. Interdisciplinaritatea apare ca o necesitate a depășirii granițelor
artificiale între diferite domenii. Este unanim acceptat că în viața de zi cu zi nu folosim cunoștințe
disparate acumulate la anumite discipline și nu valorificăm capacități specifice unei materii de studiu.
Perspectiva interdisciplinară facilitează „formarea unei imagini unitare asupra realității” și dezvoltarea
unei „gândiri integratoare”. Într-un document pregătitor al unei reuniuni UNESCO asupra
programelor școlare problema interdisciplinarității este pusă în următorii termeni: „Există numeroși
factori care subliniază că interdisciplinaritatea a devenit o necesitate și apare ca o consecință logică a
integrării tuturor tipurilor de conținuturi în perspectiva educației permanente, iar marile probleme ale
lumii contemporane, problematica economică, morală sau estetică se pretează în mod cu totul special
la o tratare interdisciplinară. Soluția de aplicat nu este nici interdisciplinaritatea totală, nici
învățământul pe materii concepute în maniera tradițională, iar o combinare între aceste două formule,
realizată atât în funcție de exigențele științelor contemporane și de diferite activități sociale, cât și de
exigențele psihologice ale diferitelor vârste pare mai realistă și mai eficace”.
Interdisciplinaritatea este definită ca o interacțiune existentă între două sau mai multe
discipline și poate să meargă de la simplă comunicare de idei până la integrarea conceptelor
fundamentale privind epistemologia, terminologia, metodologia, procedeele, datele și orientarea
cercetării. Abordarea interdisciplinară presupune transferul metodelor dintr-o disciplină în altă,
căutându-se teme comune mai multor discipline, care pot conduce la realizarea obiectivelor de
învățare de nivel înalt, a competențelor transversale (luarea de decizii, rezolvarea de probleme,
însușirea tehnicilor și metodelor de învățare eficientă), care, indiferent de disciplină, implică
aceleași principii prin utilizarea unor strategii de predare – învățare bazate pe probleme. Abordarea
interdisciplinară pornește de la ideea că nici o disciplină de învățământ nu constituie un domeniu
închis și se pot stabili legături între discipline. Prin interdisciplinaritate se realizează acțiunea
deschisă dintre competențe sau conținuturi interdependente din două sau mai multe discipline, ce
84
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
implică interpenetrarea disciplinelor, se dezvoltă competențe integrate/transversale/cheie, apar

transferuri orizontale ale cunoștințelor dintr-o disciplină în altă la nivel metodologic și conceptual.
Interdisciplinaritatea presupune abordarea conținuturilor complexe având ca scop formarea unei
imagini unitare asupra unei anumite problematici. În sensul larg al termenului, interdisciplinaritatea
implică un anumit grad de integrare între diferite domenii ale cunoașterii și între diferite abordări,
utilizarea unui limbaj comun, permițând schimbări de ordin conceptual și metodologic.
Interdisciplinaritatea este o modalitate de a rezolva problemele și de a răspunde la întrebări care nu
pot fi rezolvate prin metode sau abordări unice și reprezintă o modalitate de organizare a
conținuturilor învățării cu implicații asupra întregii strategii de proiectare a curriculumului, oferă o
imagine unitară asupra fenomenelor și proceselor studiate în cadrul diferitelor discipline de
învățământ și permite contextualizarea și aplicarea cunoștințelor dobândite. Este o componentă a
procesului de instruire prin care se asigură aspectul activ și formativ de dirijare efectivă a învățării.
Activitățile cu caracter interdisciplinar au pronunțate valențe formative favorizând cultivarea
aptitudinilor creative. Promovarea interdisciplinarității în activitatea didactică valorifică informațiile
dobândite și prin alte surse informaționale, asigurând înțelegerea, selectarea și prelucrarea acestora
în vederea integrării lor în structuri cognitive și achiziționarea noilor capacități. Mijloacele
extrașcolare (excursia, internetul, alte activități) lărgesc orizontul de cunoaștere al elevilor, iar
cunoștințele astfel acumulate pot constitui suporturi temeinice pentru însușirea unor elemente de
conținut. Acțiunea de promovare a interdisciplinarității trebuie să se integreze în contextul
sistemului educativ dat și pentru a fi eficientă trebuie să se asocieze cu alte principii sau inovații
specifice unui învățământ modern. Deși interdisciplinaritatea este un principiu care derivă din
cercetarea științifică, putem identifica unele modalități de implementare a acesteia și la nivelul
curriculum-ului școlar. Acestea se pot realiza atât la nivelul macroeducațional (cel al proiectării și
elaborării curriculumului: planuri, programe, manuale școlare), cât și la nivelul microeducațional
(cel al activităților de predare-învățare-evaluare, desfășurate într-un cadru formal sau nonformal).
Un conținut școlar proiectat, elaborat și utilizat în manieră interdisciplinară corespunde mult mai
bine realității prezentate, conducând la o înțelegere cât mai bună și unitară din partea elevilor.
Interdisciplinaritatea constituie un principiu ce trebuie aplicat, o modalitate de gândire și acțiune, ce
decurge din evoluția științei și a vieții economico-sociale.
Abordarea interdisciplinară a învățării are o serie de avantaje:
x permite acumularea de informații despre obiecte procese, fenomene care vor fi aprofundate
x în anii următori ai școlarității;
x clarifică mai bine o temă făcând apel la mai multe discipline;
85
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
x creează ocazii de a corela limbajele disciplinelor școlare;

x permite aplicarea cunoștințelor în diferite domenii;
x constituie o abordare economică din punct de vedere al raportului dintre cantitatea de
cunoștințe și volumul de învățare.
Nu este recomandată utilizarea în exces sau fără o gestionare corespunzătoare a
interdisciplinarității, aceasta având limitele ei, putând duce la superficialitate sau la dispariția
concretului dacă nu este corelată cu mono/pluridisciplinaritatea. Dezavantajul constă în acea lipsă
de viziune de ansamblu, din perspectiva multiplă a realității, care l-ar pune pe elev în situația de a
analiza, de a gândi critic, de a accepta sau nu, de a-și dezvolta abilitățile decizionale.
Exemplu: În aria curriculară „Matematică și științe”, interdisciplinaritatea este absolut
obligatorie, având în vedere aplicabilitatea directă în practică a chimiei, fizicii, biologiei și
matematicii. Interdisciplinaritatea în cadrul acestei arii curriculare înseamnă studii și acțiuni în
planul conținuturilor și al metodologiilor, care să ofere cunoașterea fenomenelor în dinamică lor,
deschizând calea spre sinteze generalizatoare. Interdisciplinaritatea între chimie și fizică, chimie și
matematică, chimie și biologie, fizică și matematică, se realizează în special în planul conținuturilor,
având matematica drept instrument de lucru, fiecare demers (observare, experimentare, formulare de
legi, teoretizare) fiind realizat în spirit matematic.
Chimia, fizică și biologia au devenit mari consumatoare de instrumente matematice. De cele mai
multe ori, matematica devansează teoretic celelalte științe, deschizând drumuri, construind modele.
Profesorul de chimie și fizică privește matematica ca pe un instrument absolut obligatoriu. El știe clar că 'X'-
ul de la matematică poate și trebuie să fie o concentrație, o masă de substanță, un coeficient, un indice, etc.
O ecuație matematică poate fi o lege în chimie sau fizică. Proporțiile, funcțiile
trigonometrice, ca și alte abstractizări ale matematicii se întâlnesc în fizică și chimie la orice pas
pentru descifrarea tainelor naturii. Un profesor talentat nu explică elevilor doar faptul că fără
cunoștințe matematice nu poate studia științele naturii, ci reușește să-i conștientizeze în mod real,
făcându-i să-și impună stiluri de lucru adecvate. Studiul chimiei, al fizicii și al biologiei au afinități
deosebite. Ele studiază structura, transformările și însușirile materiei. Interdisciplinaritatea acestor
obiecte școlare poate constitui un exemplu și pentru celelalte.
Obiectivele lor, metodele de investigare a fenomenelor, aplicabilitatea lor imediată în
practică, metodele de predare, toate acestea conduc la realizarea unei interdisciplinarităși bine pusă
la punct, dar perfectibilă. Fizica apelează de foarte multe ori la cunoștințele dobândite la lecțiile de
chimie pentru explicarea fenomenelor caracteristice ei.
Electrizarea corpurilor se explică electronic apelându-se la structura atomilor. Conductoarele
86
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
sau izolatoarele au sau nu aceste proprietăți datorită structurii lor chimice. Noțiunile de câmp aduc
în discuție proprietăți speciale ale materiei.
Studiul producerii curentului electric începe cu elementele galvanice, a căror funcționare are
explicații chimice. Efectele curentului electric se explică tot pe baza proprietăților chimice și au
aplicații în domeniul chimiei și industriei chimice. Aproape că nu există lecție de fizică unde să nu
utilizăm cunoștințele dobândite la lecțiile de chimie și invers.
Interdisciplinaritatea între fizică, matematică, biologie și chimie se realizează și în planul
strategiilor didactice, atât ca forme de organizare a lecției, ca metode folosite în transmiterea
cunoștiințelor, cât și ca metode de verificare și evaluare. Se poate spune că fizica și matematica sunt
instrumente pentru studiul chimiei și invers.
În Raportul Directoratului General pentru Educație și Cultură, privind Implementarea
planului de acțiune Educație și formare 2010-2030, se subliniază faptul că „un mediu educativ mai
deschis necesită o nouă arhitectură școlară, inclusiv un curriculum transdisciplinar și noi
competențe ale cadrelor didactice”, inclusiv adaptarea la ritmul tehnologiilor.
Transdisciplinaritatea este privită ca o formă superioară a interdisciplinarității și presupune
concepte, metodologie și limbaj care tind să devină universale (teoria sistemelor, teoria informației,
cibernetică, modelizarea, robotizarea etc.) Abordarea de tip transdisciplinar tinde către o fuziune a
cunoștințelor specifice diferitelor discipline, la descoperirea unor noi câmpuri de investigație, la
conceperea unor noi programe de cercetare. Abordarea transdisciplinară este centrată pe „viața
reală” cu probleme importante. Considerându-se că deschide calea către atingerea unui nivel al
cunoașterii superior, transdisciplinaritatea fost numită și prin sintagma „o nouă viziune asupra
lumii”, fiind capabilă să conducă la înțelegerea, soluționarea multiplelor probleme complexe și
provocări ale lumii actuale. Învățarea nu mai este rezultatul exclusiv al demersurilor profesorului,
este un proces cognitiv complex și o activitate socială intra și interpersonală. Momentul prielnic
achiziționării anumitor cunoștințe nu mai poate fi prezis și/sau impus, cel mult, activitatea (lecția),
poate fi localizată în spațiu și timp în sala de clasă. Transdisciplinaritatea permite “învățarea în
societatea cunoașterii” și asigură formarea la elevi a competențelor transferabile, dezvoltarea
competențelor de comunicare, intercunoaștere, autocunoaștere, asumarea rolurilor în echipă,
formarea comportamentului prosocial, evaluarea formativă. Abordarea transdisciplinară a situațiilor
de învățare, complexă, globală, integratoare a disciplinelor, permite realizarea unor situații de
învățare noi pentru dezvoltarea competențelor generale vizate de ariile curriculare și a celor cheie,
87
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
cu proiectarea rezultatelor învățării în viața reală în care elevii își vor desfășura activitatea ca adulți.
Integrarea transdisciplinară presupune o întrepătrundere a mai multor discipline și poate genera
apariția unor noi domenii de cunoaștere. Cercetarea transdisciplinară este radical distinctă de
cercetarea disciplinară, între acestea fiind o relație de complementaritate. Profesorii care predau
transdisciplinar necesită o pregătire psihopedagogică excelentă, un nivel ridicat de inteligență și
spontaneitate, disponibilitatea de a concepe programe care să includă teme cu caracter
transdisciplinar. Abordarea transdisciplinară pornește de la ideea că nici o disciplină de învățământ
nu reprezintă un domeniu închis, prin urmare este necesară exploatarea și punerea în evidență a
legăturilor dintre variatele discipline. O cunoaștere reală și complexă, însoțită de formarea unei
viziuni integratoare despre viață și lume este posibilă numai dacă elevii pot să coreleze
transdisciplinar informațiile obținute atât din lecțiile predate, cât și din activitățile de educație
nonformală și informală la care participă aceștia.
Un profesor bun este capabil să-i facă pe elevi să conștientizeze aceste conexiuni și să
înțeleagă semnificația, utilizând stiluri de predare adecvate. Abordările transdisciplinare se pretează
la toate nivelurile și la toate tipurile de clase având nevoie de oameni cu o gândire complexă care să
facă corelații între noțiunile teoretice și realitatea de zi cu zi . În urma învățării transdisciplinare
elevul va fi capabil să interpreteze, să analizeze, să formuleze, să exprime opinii personale, să
utilizeze informația în scopul rezolvării unei probleme date, să identifice și să soluționeze probleme.
Dacă prin abordarea „monodisciplinară” a învățării se formează în mod deosebit competențe
specifice nivelului cognitiv, prin abordarea transdisciplinară se formează competențe integratoare și
durabile prin însăși transferabilitatea lor. Conținuturile organizate transdisciplinar se vor axa în
procesul educațional nu pe disciplină, ci pe demersurile intelectuale, afective și psihomotorii ale
elevului. Organizarea conținuturilor în manieră transdisciplinară se bazează în procesul de predare –
Temele transdisciplinare ajută elevul să învețe în ritm propriu și să fie evaluat în funcție de ceea
ce știe, stimulează cooperarea între elevi, minimalizându-se astfel competiția, oferă elevilor posibilitatea
de a-și crea strategii proprii de abordare a diverselor situații, asigurând o învățare activă.
x permite stabilirea unei relații biunivoce de învățare între cei doi parteneri educabil – educator;
adaptate nivelului lor cognitiv;
88
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
x achiziția și aplicarea cunoștințelor se realizează în situații noi și complexe, pentru a favoriza

x procesul de învățare se centrează pe investigație colaborativă, învățare integrată, identificare
x oferă elevilor cadrul formal adecvat pentru organizarea cunoștințelor, oferind un cadru
x conținutul, cât și metodologia de abordare, este permanent rafinată, actualizată, ca urmare a
feed back-ului utilizatorului de educație.
Exemplu: O temă de mare actualitate este cea referitoare la energie și poate fi abordată la
toate ciclurile de învățământ (evident, cu selectarea conținuturilor și adaptarea strategiilor didactice
la vârsta elevilor). Energia se poate aborda dintr-o perspectivă globală: nevoile energetice tot mai
mari ale omenirii și distribuția inegală pe glob a rezervelor naturale de combustibili fosili (petrol,
cărbune, gaze naturale), sursă majoră de conflicte globale și regionale. Elevii au în curriculumul
național teme (obligatorii sau extinderi) despre forme de energie (mecanică, termică, chimică,
nucleară etc), transformarea ei, poluare, consecințe ale activității umane asupra mediului
înconjurător la științe, fizică, chimie și biologie.
Profesorii de fizică, chimie, biologie, geografie și educație tehnologică pot colabora în
alegerea subiectelor ce le vor trata la extinderi astfel încât să vizeze, la discipline diferite teme
legate de dezvoltarea durabilă. Preocupările la nivelul Uniunii Europene în domeniul energiei și al
dezvoltării durabile sunt susținute, consecvente și bine focalizate pentru obținerea de rezultate.
Această temă vine în sprijinul ideii de transdisciplinaritate, energia fiind o temă extrem de amplă și
complexă, ce nu poate fi subsumata unei singure discipline.
O abordare monodisciplinară nu ar asigura șansele de reușită ale unui astfel de proiect. În
realizarea acestei aplicații pot colabora toate cadrele didactice din școală, profesorii de fizică,
chimie și tehnologii ar putea asigura coordonarea, dar tema poate fi abordată de către toți. Există
discipline reale care nu pot fi studiate temeinic decât transdisciplinar, de exemplu astronomia, care
utilizează cunoștințe temeinice de matematică, fizică, chimie și geografie.
Matematica, ca disciplina de bază din aria curriculară „Matematicǎ și Științe“, devansează
teoretic toate disciplinele. Mihai Eminescu, mare poet, filozof, gânditor, afirma că „matematica este
limbajul universal, limbaj de formule, adică de fracțiuni ale celor trei: spațiu, timp și mișcare“.
89
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
CONCLUZII
Inter/transdisciplinaritatea pornește de la ideea că nici o disciplină de învățământ
nureprezintă un domeniu închis, având numeroase legături ce se suprapun. În aria curriculară
„Matematică și Științe“, interdisciplinaritatea este absolut obligatorie, având în vedere
aplicabilitatea directă în practică a biologiei, chimiei, fizicii și matematicii. Abordarea
inter/transdisciplinară are drept scop formarea unor personalități moderne, cu gândire critică,
analitică, sistemică, cu capacități de înțelegere profundă și aptitudini de modelare a fenomenelor, a
proceselor ce ne înconjoară, contribuind la crearea premiselor pentru conștientizarea tabloului
integru al lumii vii. Abordarea inter- și transdisciplinară a conținuturilor științifice din programele
școlare oferă elevilor imaginea aceluiași conținut (fenomen) privit din perspectiva diferitelor
discipline și relaționările acestora. Elevul este pus în situația să gândească să-și pună întrebări să
facă legături între aspectele studiate la fiecare disciplină în parte și astfel nu va mai percepe
fenomenul studiat izolat ci cumulând ceea ce știe despre el din punctul de vedere al diferitelor
discipline, acestea completându-se și influențându-se reciproc .Pornind de la aceste realități în
învățământul românesc s-a declanșat o reformă a conținuturilor, o reformă la nivel curricular,
apărând abordarea conținutului învățării din perspectiva interdisciplinară și transdisciplinară.
Astăzi, abordările didactice inter- și transdisciplinare îi aduc pe elevi mult mai aproape de realitate,
dezvoltându-le o gândire flexibilă și creatoare, în măsură să ofere soluții și să-i îndrume spre o
carieră școlară și profesională la standarde europene, să-și asume roluri și responsabilități, să ia
decizii pentru cei din jur, să răspundă rapid și bine la diversele provocări ale vieții.
Bibliografie:
1. Callo, T., Ghicov, A., Elemente transdisciplinare în predare, Știința, Chișinău, 2007
2. Ciolan L., Învățarea integrată. Fundamente pentru un curriculum transdisciplinar, Polirom, Iași, 2008.
3. Ciolan, L., Dincolo de discipline – ghid pentru învățarea integrată/cross-curriculară, Ed.
4. Cucoș, C., Pedagogie (ed. a II-a), Ed. Polirom, Iași, 2002
6. Ionescu M., Instrucție și educație, ed. IV, Editura Erikon, Cluj-Napoca
7. Ionescu, M., Radu I., Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj- Napoca, 2004
8. Nicolescu, B., Transdisciplinaritate - Manifest, Editura Polirom, Iași, 2008
9. Nicolescu, B., Transdisciplinaritatea, Polirom, București, 1999
10. Petrescu, P., Pop V., Transdisciplinaritatea – o nouă abordare a situațiilor de învățare, E.D.P.
București, 2007.
90
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
TRANSDISCIPLINARITATEA ÎN CONTEXTUL
PROGRESULUI TEHNOLOGIC
Prof. Spiridon Daniela

Trandisciplinaritatea – întrepătrunderea mai multor discipline, sub forma integrării

curriculare, cu posibilitatea constituirii, în timp, a unei discipline noi sau a unui nou domeniu al
cunoașterii, prin ceea ce se numește fuziune – faza cea mai radicală a integrării.
Abordarea integrată, specifică transdisciplinarității este centrată pe lumea reală, pe aspectele
relevante ale vieții cotidiene, prezentate așa cum afectează și influențează ele viața noastră.
De ce transdisciplinaritate?
Pentru că tehnologia progresează. Știința impulsionează dezvoltarea sa. Zilnic apar meserii
noi. La unele dintre ele nici nu ne gândim deocamdată. Mulți dintre copiii aflați acum pe băncile
școlii vor îmbrățișa aceste meserii. Poate nu le vor putea învăța în școală pentru că nu se vor fi
inventat încă. Totuși, ei le vor deprinde cumva...
Abilitățile și deprinderile de manipulare a informației sunt absolut necesare pentru a supraviețui.
Competiția economică și industrială reclamă ridicarea nivelului de școlarizare al tuturor
categoriilor sociale.
Cunoștințele dobândite prin învățare devin o adevărată bogăție și sursă de putere. Găsirea
unui loc de muncă în ziua de azi presupune că solicitantul:
x este capabil să gândească critic și strategic pentru a-și rezolva problemele;
x poate învăța într-un mediu aflat într-o continuă schimbare;
x își poate construi cunoașterea pe surse numeroase, din mai multe perspective;
x este capabil să colaboreze la nivel local și regional.
Transdisciplinaritatea este necesară pentru că paradigmele învățământului tradițional
primesc noi interpretări.
În mileniul III, tratarea diferențiată a elevilor și abordarea integrată a cunoașterii devin
obligatorii. Transdisciplinaritatea permite “învățarea în societatea cunoașterii” și asigură:
x formarea la elevi a competențelor transferabile;
x dezvoltarea competențelor de comunicare, intercunoaștere, autocunoaștere, asumarea
rolurilor în echipă, formarea comportamentului prosocial;
x evaluarea formativă.
91
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
Transdisciplinaritatea permite:
x crearea de modele mentale bazate pe transfer și integralizare și care determină succesul în
viața personală și socială a educabilului.
x dezvoltarea competenței de a învăța să înveți;
x lectura personalizată a programei școlare și elaborarea hărților conceptuale (cognitive).
Abordarea transdiciplinară a învățării are o serie de avantaje, dintre care menționăm:
x permite stabilirea unei relații biunivoce de învățare între cei doi parteneri educabil – educator;
x achiziția și aplicarea cunoștințelor se realizează în situații noi și complexe, pentru a
favoriza transferul și generarea de noi cunoștințe;
x procesul de învățare se centrează pe investigație colaborativă, învățare integrată,
identificare și rezolvare de probleme;
x oferă elevilor cadrul formal adecvat pentru organizarea cunoștințelor oferind un cadru
adecvat de transfer al cunoștințelor din viața de zi cu zi în practica școlară, de la o disciplină la alta,
pe verticală și orizontală;
x se corelează cu evaluarea continuă, formativă;
Evaluarea activităților transdisciplinare este preponderent formativă. Pentru evaluarea
sumativă, notarea proiectelor pe care elevii le-au avut de realizat va permite realizarea acestui
lucru, elevii putând primi o notă generală pe întregul proiect sau note pe diverse secvențe la
diversele discipline implicate în proiectul transdisciplinar. Pentru a putea realiza o notare sumativă
cât mai riguroasă, trebuie să li se formuleze instrucțiuni pentru realizarea și prezentarea proiectului
cât mai precise, distribuirea sarcinilor de lucru între membrii grupului (dacă este vorba de un proiect
de grup) să fie cât mai concretă. Elevii își pot distribui sarcinile de lucru între ei, dar sarcinile
asumate de fiecare trebuie să fie comunicate.
Competența se definește ca și capacitatea unei persoane sau a unui grup de persoane de a
realiza o sarcină – de învățare, profesională sau socială – la un nivel de performanță prestabilit de
un standard, într-un context dat. Competențele sunt de diferite tipuri, grade și niveluri de dezvoltare.
Competența cheie se definește ca fiind un ansamblu de cunoștințe, abilități și atitudini adecvate
contextului de care fiecare individ are nevoie pentru dezvoltarea sa personală, pentru cetățenie
activă, pentru incluziune socială și angajare pe piața muncii .
Din perspectiva economică competențele pe care le dețin indivizii sunt folosite pentru:
x Creșterea productivității și a competitivității pe piața muncii
92
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
x Dezvoltarea unei forțe de muncă adaptabilă și calificată

x Stimularea creativității, crearea mediului inovativ
Din perspectiva socială, competențele vor contribui la:
x Înțelegerea problemelor și participarea la soluționarea lor
x Creșterea coeziunii sociale
x Întărirea drepturilor omului, a autonomiei personale, în detrimentul excluziunii, a
marginalizării unor categorii dezavantajate.
Asupra a trei competențe cheie, autorii au convenit că sunt vizate dintr-o perspectivă
interdisciplinară, integratoare.
x Acțiunea autonomă și reflexivă
x Utilizarea interactivă a instrumentelor / mijloacelor
x Participarea la grupuri sociale eterogene
Competențele transdisciplinare nu pot fi clasificate în funcție de conținuturile unei
discipline, așa cum se întâmplă cu cele monodisciplinare.
Ele pot fi definite astfel:
1. Competențe generale – metodologice: observarea, experimentarea, reprezentarea grafică,
interpretarea datelor sau a unui text etc.
2. Competențe metacognitive – estimare a gradului de dificultate a sarcinii de lucru, planificarea
strategică, evaluarea rezultatelor, monitorizarea comportamentală, tehnici personale de învățare
3. Atitudine pozitivă, motivantă – realism, interes pentru învățare, toleranță pentru
informații contradictorii, atitudine pozitivă față de performanțele personale
4. Abilități pragmatice – inițiativă personală, capacitate de concentrare, orientarea acțiunilor
spre rezolvarea sarcinii, deprinderi de muncă.
Diferența dintre competențele curriculare și cele transcurriculare se găsește mai ales în zona
pragmaticului, decât în domeniul teoreticului. Dacă prin abordarea monodisciplinară a învățării se
formează în mod deosebit competențe specifice nivelului cognitiv, prin abordarea transdisciplinară
se formează competențe integratoare și durabile prin însăși transferabilitatea lor.
Ce va ști să facă elevul în urma învățării Ce va ști să facă elevul în urma învățării
monodisciplinare? transdisciplinare?
0 să memoreze Elevul este capabil:
1 să reproducă mecanic cunoștințe 0 să interpreteze
93
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
2 să scrie după dictare 1 să analizeze

3 să facă rezumate 2 să formuleze
4 să evidențieze idei principale 3 să exprime opinii personale
5 să facă studii de specialitate pe o 4 să utilizeze informația în scopul
temă dintr-un anumit domeniu rezolvării unei probleme date
5 să identifice și soluționeze
probleme
Bibliografie
1. Ionescu, M., „Instrucție și educație”, ed. IV, Editura Erikon, Cluj-Napoca
2. Petrescu, P., Pop, V., „Transdisciplinaritatea – o nouă abordare a situațiilor de învățare, Editura
Didactică și Pedagogică, București 2007
3. Ciolan, L., „Dincolo de discipline – ghid pentru învățarea integrată/cross-curriculară”, Ed.
94
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
CONCEPTE ȘI STRATEGII ALE INSTRUIRII DIFERENȚIATE
Prof. Stoian Carmen

Prof. Ștefănescu Ioana
O preocupare majoră a fiecăruia dintre noi este cunoașterea reală a individualității elevilor
cu care lucrăm, fapt care conduce la o individualizare a acțiunilor pedagogice, la o tratare
diferențiată a elevilor în funcție de posibilitățile și înclinațiile lor.
Diferențierea instruirii reprezintă o strategie de organizare a corelației profesor-elev care
urmărește individualizarea deplina a activității pedagogice (didactice/educative).
Ea vizează „adaptarea acțiunii instructiv-educative la particularitățile psiho-fizice ale fiecărui
elev în parte pentru a asigura o dezvoltare integrala optima si o orientare eficienta a aptitudinilor proprii,
cu scopul integrării creatoare in activitatea socială”.
Practica proiectării pedagogice de tip curricular solicita realizarea unui învățământ
diferențiat, individualizat, în contextul oricărei forme de organizare a corelației subiect-obiect
(frontal-pe grupe-individual), angajând "procese specifice strategiei adaptării învățământului la
trăsăturile elevului".
Instruirea diferențiată - deosebita de instruirea diversificata, realizata prin scoli speciale,
profiluri de studii, specialități, profesii – „vizează adaptarea activității de învățare la posibilitățile
diferite ale elevilor, la capacitatea de înțelegere și la ritmul de lucru propriu unor grupuri de elevi
sau chiar fiecărui elev în parte.
Resursele instruirii diferențiate implică realizarea unei acțiuni de individualizare a
învățării, deosebita de „învățarea individuală în care fiecare elev învață izolat de ceilalți”.
Aceste resurse angajează procedee practice de proiectare diferențiată, care vizează: gradarea
materiei conform ritmurilor de învățare virtuale ale elevilor foarte buni-buni-medii-slabi; crearea
condițiilor psihosociale, individuale si de grup, pentru realizarea unei activități de învățare.
Elevii diferă din punct de vedere al aptitudinilor, a ritmului de învățare, a gradului de
înțelegere a fenomenelor (unii aprofundează, alții sunt superficiali), a capacității de învățare, a
rezultatelor obținute.
Concepția științifică privitoare la tratarea individuală a elevilor constă în cunoașterea
gradului de evoluție a diferitelor procese psihice, a gradului de dezvoltare, a tipului de inteligență
95
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
caracteristică fiecărui copil, pentru a putea folosi mijloace adecvate în scopul dezvoltării acesteia la
nivelul standardelor școlare.
Premisele strategiei de diferențiere a instruirii pot fi delimitate la nivelul activității de cunoaștere
și de asistență psihopedagogică a elevului. În acest context trebuie evidențiate și valorificate:
- particularitățile psihologice intelectuale (competente cognitive obiectivate în capacitatea de:
achiziție - interpretare - aplicare - analiza-sinteza - evaluare critica a cunoștințelor) și nonintelectuale
(trăsături de personalitate: temperamentale, aptitudinale, atitudinale, volitive, caracteriale) ale elevului;
- particularitățile mediului sociocultural din care provine elevul: codul lingvistic (simplu,
complex; reproductiv, inovator); tipul de socializare realizat; calitatea pedagogica a familiei, a
grupurilor nonformale, a comunității educative locale, a organizației școlare absolvită anterior.
Proiectarea si organizarea instruirii diferențiate presupune valorificarea relației dintre
resursele umane angajate (calitatea elevilor si a profesorilor) - cunoștințele și capacitățile solicitate
conform programelor de instruire/educație - structura instituției școlare.
Diferențierea vizează tehnologia didactică, diferențierea sarcinilor de muncă independentă în
clasă sau acasă, stimularea inițiativelor și intereselor personale ale elevilor. Diferențierea conținutului se
realizează prin: trunchi comun, curriculum la decizia școlii, cursuri, activități complementare celor din
programul obligatoriu pentru toți, cursuri diferite ca nivel pentru aceeași disciplină, activitate
extracurriculară corelată cu cea școlară.
Diferențierea instruirii poate fi realizata astfel la nivelul:
- procesului de învățare (prin valorificarea corelației dintre resursele umane existente si
cerințele programelor de instruire/educație);
- conținutului învățării (prin valorificarea corelației dintre cerințele programelor de
instruire/educație și structura organizației școlare);
- organizării învățării, in clasa, pe grupe, subgrupe (prin valorificarea corelației dintre
structura organizației școlare și resursele umane existente) .
Practica instruirii diferențiate valorifică fundamentele filosofice și tehnologice ale acestei
strategii speciale de proiectare curriculară a activității didactice/educative. Ele susțin, pe de o parte,
resursele de educabilitate maximă ale fiecărui elev, realizabile în condiții de egalizare a șanselor de
reușită școlară, iar pe de altă parte, „modulele de formare” individuală și colectivă, realizabile, prin
analiza „nevoilor speciale”, în condiții de (auto)evaluare continuă.
Exemple de diferențieri de conținut:
a) sistemul unităților capitalizate (credite): conținutul e divizat în unități care corespund
unui semestru / an / ciclu. Anumite unități sunt obligatorii, altele nu, din care elevul alege cele care
96
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
îi convin. La sfârșitul perioadei de timp elevul susține un examen care îi conferă un număr de credite.
Unitățile prevăd: planul general = unități indispensabile formării de bază, planul special = unități
specifice conținutului, planul cultural = unități care îmbogățesc universul cultural al elevului.
b) sistemul modular: conținutul este divizat în subunități bine structurate, cu relații
specifice între ele. Fiecare modul cuprinde obiective exprimate în cunoștințe, activități, are variante
ca ritm, nivel de dezvoltare, de recuperare, are probe de intrare (ce este nevoie să știe), finale (ce
trebuie să știe) și intermediare (ce știe).
c) activități extracurriculare: știm că educația se realizează în mod formal (activitate
școlară), informal (experiența cotidiană), non-formal (perișcolar). Edgar Faure spunea : « In vremea
noastră se recunoaște imposibilitatea de a considera educația ca un proces limitat în timp și
spațiu. » Diferențierea se realizează prin modul de organizare a activității școlare, a activității
didactice și prin metodologia didactică aplicată.
Distingem patru moduri de organizare a activității:
a) activitate colectivă, caracterizată prin transmiterea informației de la învățător către elevi;
b) activitate pe grupe, în general omogene, constituite după un anumit criteriu;
c) activitate pe echipe, grupe eterogene, constituite după preferința elevilor pentru o activitate;
d) activitate individuală, independentă.
Activitatea pe grupe:
- în constituirea grupelor numărul de elevi să nu depășească 6-7, gruparea elevilor să se
realizeze după un criteriu (ex. natura activității) sau la libera alegere a elevilor și se stabilesc
relațiile dintre membrii grupului (ex. coordonatorul poate fi un elev sau profesorul);
- tipuri de activități pentru grup: rezolvarea de probleme, lucrări practice, studiu de caz,
documente, proiecte, anchete;
- relația profesor-elev se modifică astfel: profesorul sprijină elevul, îi stabilește conținuturile
și materialele necesare, profesorul pregătește activitatea, îndrumă în punctele cheie, dar NU
conduce activitatea.
Pentru diferențierea prin metodologie este nevoie ca:
- elevii cu capacitate de învățare scăzută să fie cuprinși în activități frontale, dar tratați
individual;
- elevii cu dificultăți accentuate ale capacității de învățare să fie instruiți în grupe, dar cu
teme diferențiate pentru activitatea independentă;
Individualizarea prin muncă independentă se poate realiza prin: teme individuale / acasă,
muncă personalizată, activități cu conținut diferențiat, realizată individual.
97
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
In mod obișnuit elevii lucrează individual mai ales pentru fixarea și consolidarea
cunoștințelor, pentru aplicarea lor în practică, pentru formarea de priceperi și deprinderi, pentru
exersarea unor operații mintale, rezolvând exerciții și probleme, efectuând măsurători.
De multe ori activitatea individuală se organizează dându-li-se elevilor spre rezolvare teme
comune, profesorul având grijă ca acestea să fie variate, de dificultate crescândă, substanțiale. In
ultimul timp un rol important îl ocupă activitatea individuală pe grupe de nivel. In organizarea
individuală a procesului de învățământ, se poate ca temele ce se dau elevilor să fie diferite de la un
nivel la altul.
Se spune că învățământul este individualizat sau personalizat. Este greu însă ca profesorul să
dea teme de muncă independentă adecvate posibilităților fiecărui elev în parte, de aceea se recurge
la munca diferențiată pe grupe de nivel.
Proiectarea unei instruiri/educații diferențiate presupune „combinarea muncii frontale cu cea
de grup si individuala, care sporește eficienta procesului de învățământ”, în general, a activității
didactice (lecție etc), în mod special.
Diferențierea și individualizarea instruirii rămâne o probă a viabilității proiectării
pedagogice de tip curricular, pe circuitul obiective pedagogice deschise - conținuturi pedagogice
deschise - strategii de predare-învățare-evaluare deschise, perfectibile in sensul unei creativități
pedagogice superioare.
- Curriculum, Formele de organizare a procesului de învățământ, Formele de organizare a
activității didactice, învățământul individual, învățământul frontal, învățământul pe grupe.
Bibliografie:
1. Neacșu Ion – „Metode și tehnici de învățare eficientă” - Editura Militară, București, 1990.
2. Radu Ion – „Învățământul diferențiat. Concepții și strategii” - Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1978.
3. Jinga I., Negret I. – „Învățarea eficientă” - Editura Edilis, București, 1994.
98
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
INTERDISCIPLINARITATEA ȘI TRANSDISCIPLINARITATEA
ÎN PRACTICA EDUCAȚIONALĂ ACTUALĂ
Prof. Tițoiu Cristina
Interdisciplinaritatea și transdisciplinaritatea sunt răspunsuri la problemele globalizării și ale

interdependențelor lumii contemporane, la specializarea excesivă a științelor provocată de progresul
cunoașterii umane. Un învățământ interdisciplinar poate conferi elevilor posibilitatea de a dobândi o
privire de ansamblu asupra vieții și universului, de a asimila mai temeinic valorile fundamentale și
de a distinge mai ușor scopurile de mijloace.
Potrivit studiilor de specialitate, se poate vorbi de o interdisciplinaritate a unor discipline
mai apropiate, dar și de o interdisciplinaritate a unor discipline mai îndepărtate, care realizează
sinteze corelative, păstrându-și însă specificitatea (de exemplu între istorie, literatură, geografie și
economie politică, între matematică și chimie, între matematică și biologie).Există și o
interdisciplinaritate tematică sau pe probleme mari, care restructurează într-o sinteză originală
aportul fiecărei discipline sub aspectul conceptelor, principiilor și metodologiilor.
Promovarea interdisciplinarității constituie un element definitoriu al progresului cunoașterii.
Copiii nu trebuie educați pentru lumea de azi, deoarece nu se știe cum va fi lumea lor și e nevoie să
fie învățați să se adapteze.
Instruirea interdisciplinară sau cea transdisciplinară presupun o serie de interacțiuni care se
manifestă prin: preluarea de metode, de cunoștințe sau a unui limbaj specific unei anumite
discipline; descrierea în paralel a aceluiași fenomen sau a unor aspecte diferite ale aceluiași
fenomen; oferirea de cunoștințe necesare în alte discipline.
Se poate vorbi și de o interdisciplinaritate a metodelor, care are drept numitor comun principii și
metode de investigație din diverse științe (metoda experimentală, de exemplu) și de interdisciplinaritatea
bazată pe concepte comune, fundamentale mai multor discipline. Între domeniile privilegiate ale
interdisciplinarității se situează și lingvistica, avantajul fundamental fiind, ca și în cazul altor domenii,
acela de a favoriza transferul de cunoștințe și prin urmare de a rezolva noi probleme.
Interdisciplinaritatea nu este singurul mod de realizare a unor conexiuni între discipline, aceasta aflându-
se în relație de complementaritate cu transdisciplinaritatea, multidisciplinaritatea și pluridisciplinaritatea.
Perspectiva transdisciplinară nu mai e centrată pe discipline, ci le transcende, subordonându-
le proceselor individuale de învățare ale elevilor, intereselor și caracteristicilor acestora. Se produce
99
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
o decompartimentare completă a obiectelor de studiu, structurarea instruirii făcându-se în jurul

marilor probleme sau provocări ale lumii contemporane. Dezvoltarea personală integrală, succesul
personal, social și profesional al tinerilor devin scopurile supraordonate ale învățării. Se urmărește,
pe de o parte, înarmarea elevului cu metode și tehnici de muncă intelectuală transferabile la
situațiile cu care acesta se confruntă (transdisciplinaritatea instrumentală), pe de altă parte
menținerea permanentă a unei strânse legături cu problemele de viață semnificative pentru cei care
învață (transdisciplinaritatea comportamentală).
„Viitorul unei națiuni este hotărât de modul în care aceasta își pregătește tineretul”,
afirma, încă din secolul al XVII-lea, marele umanist olandez Erasmus.
În urma summit-ului de la Lisabona din octombrie 2000, experții în educație din cadrul
Comisiei Europene au definit competențele de bază solicitate de societate: utilizarea tehnologiei
informației și a comunicării, cunoașterea limbilor străine, cultura tehnologică, cultura antreprenorială,
competențe sociale interacționale.
procesului de învățământ, învață cu cei pe care îi învață, se perfecționează permanent pentru a putea duce
la bun sfârșit sarcina ce i se încredințează. Profesorul și-a depășit condiția, prin dobândirea autonomiei
devenind direct responsabil pentru acțiunile sale. Lucrările ce abordează problema personalității
profesorului, în general, sunt unanime în a recunoaște că practica învățământului solicită educatorului ca în
relațiile lui cu elevii, a căror psihologie îi este cunoscută să instituie, păstrând distanța cuvenită, un climat
de muncă dominat de calm și voioșie. Cald și binevoitor, profesorul trebuie să lucreze de așa manieră
încât să asigure în relațiile sale cu elevii o atmosferă sinceră și deschisă, generatoare de încredere
reciprocă, adevărata sursă de optimism și generozitate. Un astfel de mod de a fi și a proceda al profesorului
se înscrie în conținutul a ceea ce se cheamă vocația pedagogului , vocație care decurge, cum arăta
pedagogul francez R.Hubert, din dragostea pentru copii înțeleasă ca o nevoie de a te dărui ființei lor slabe
deschisă tuturor influențelor, ajutându-le să se realizeze atât pentru ei cât și pentru societate.
Transformarea educației clasice în educație permanentă, în care se urmărește integrarea și
pregătirea socio-profesională complexă a individului, cu scopul realizării unei continuități firești
între formarea inițială și formarea continuă, a constituit o deplasare de accent în procesul de
dezvoltare profesională. Formarea este văzută ca o acțiune socială vitală care asigură progresul
sistemului de învățământ. A forma un cadru didactic coincide cu asigurarea celor mai bune condiții
pentru întâmpinarea viitorului socio-educațional.
100
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
În economia procesului de învățământ, epoca noilor tehnologii educaționale găsește cadrul
didactic într-o poziție privilegiată. Cu atât mai mult, reforma sistemului de învățământ românesc
trebuie sa vegheze continuu la buna pregătire a cadrelor didactice, pentru ca acestea să facă față
schimbării și să o încurajeze. Astfel, noua generație de profesori trebuie pregătită sa facă față
schimbării și să o încurajeze.
Un alt aspect al societății contemporane este dezintegrarea valorilor. Este de preferat
adaptarea vechilor valori la noile cerințe ale societății; individul este încurajat să-și construiască
propriul sistem axiologic în conformitate cu individualitatea sa, școala având rolul de a furniza
valori și de a ghida construirea sistemelor axiologice.
În calitate de profesor de geografie, consider că studiul acestei discipline presupune o
abordare interdisciplinară, pentru a explica fenomenele geografice în ansamblul lor fiind necesare
cunoștințe de fizică, chimie, biologie, istorie, limbi străine de circulație internațională și nu în
ultimul rând de matematică.
Legătura dintre geografie și matematică se realizează mai ales la lucrările practice, unde sunt
necesare măsurători, lucrări cu planul, cu schița, cu harta. Activitățile practice reprezintă o metodă
bazată pe acțiunea reală și se definesc ca un ansamblu de activități cu caracter practic și aplicativ,
conștient și sistematic executate de elevi, în scopul adâncirii înțelegerii și consolidării cunoștințelor
dobândite, verificării și corectării lor, însușirii unor priceperi și deprinderi practice, aplicative.
Folosirea cunoștințelor matematice este necesară în cadrul lecțiilor de geografie. Spre
exemplu, în clasa a IX-a , la tema „Reprezentarea suprafeței terestre – Harta”, este foarte importantă
cunoașterea operațiilor cu fracții, cunoașterea unităților de măsură și transformarea lor, din
centimetri în kilometri și invers. Cunoștințele de geometrie (noțiunile de sferă, grade) ale elevilor
sunt folosite în predarea lecției Globul geografic, la stabilirea coordonatelor geografice și a fuselor
orare. Calculul procentelor este necesar în special în studierea geografiei umane.
Astfel, este necesar să se selecteze și să se acorde o pondere sporită acelor metode care îi
antrenează în mod deosebit pe elevi, diminuându-se ponderea metodelor descriptive și verbale.
Eficiența metodelor crește în măsura în care ele trezesc interesul și curiozitatea elevilor pentru
cunoașterea științifică, stimulând pasiunea căutărilor și determinând, o puternică motivație de
învățare a geografiei și matematicii.
Activitățile și abordările transcurriculare și interdisciplinare au făcut ca dificultățile cu care
se confruntă profesorul să fie mai mari și pentru că nu se mai practică o delimitare strictă a
101
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
obiectelor de studiu. Aceasta impune ca programele de formare inițială a profesorilor să ia în

considerare trecerea de la informativ la formativ, profesorul fiind cel care va dezvolta competențele
de gândire ale elevului. Profesorului îi revine misiunea: să creeze situații de învățare valoroase din
punct de vedere formativ și educativ, pe un fond cognitiv esențializat; să pună în valoare întreaga
încărcătură etică, socială, estetică; să dezvăluie cu grijă semnificațiile umane și sociale ale
conținuturilor științifice; să acorde atenția cuvenită selecției, esențializării, actualității, concretizării
cunoștințelor predate; să aleagă strategiile adecvate; să asigure o participare intensivă a clasei și o
mai bună personalizare a învățării și predării, o mai bună adaptare la particularitățile elevilor, la
experiența lor de viață, la posibilitățile lor reale, la motivația lor. Astfel, învățământul începe să
pună accent pe problemele umane, pe valorile estetice, etice și civile. Viitorul profesiei didactice va
sta sub semnul reconsiderării sistemului de formare inițială și continuă și a tehnicilor specifice de
asigurare a calității acestor procese; modul în care a evoluat în lume piața muncii și-a pus amprenta
și asupra calificării și competențelor de care au nevoie cadrele didactice.
Bibliografie:
1. Cucoș, Constantin – „Pedagogie”, Editura Polirom, Iași, 1998
7. Văideanu, George – „Educația la frontiera dintre milenii”, Editura Didactică si Pedagogică, București,
1988
102
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
DISEMINARE PROIECT ERASMUS + „THE SECOND CHANCE -

BUILDING DIGITAL INTERCULTURAL EDUCATION,
ENTREPRENEURSHIP AND ARTISTIC APPROACHE”
(2018-1-RO01-KA104-047339)
Prof. Uță Livia

Colegiul Național „Elena Cuza”, Craiova
Formator „Asociația Orizont Cultural T”
Proiectul „The Second Chance - Building Digital Intercultural Education, Entrepreneurship

and Artistic Approaches”, aparținând Asociației Orizont Cultural T, Craiova, derulat în intervalul 1
iulie 2018 - 30 iunie 2020, este centrat pe tinerii NEET.
Acronimul NEET („Not in Education, Employment or Training”) se referă la un segment
din populația tânără cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani, care nu este nici angajată în câmpul
muncii, nici în educație sau formare.
Cauzele acestei inactivități în rândul acestor tineri sunt numeroase. Pot fi persoane
marginalizate din cauza delincvenței, persoane care sunt „indisponibile” din cauza bolii, dizabilității
sau responsabilităților familiale, persoane care caută oportunități, care așteaptă să găsească un loc
de muncă ideal, dar și tineri care se dedică temporar altor activități, cum ar fi arta sau călătoriile.
Proiectul „The Second Chance – Building Digital Intercultural Education, Entrepreneurship
and Artistic Approaches” (2018-1-RO01-KA104-047339) este centrat pe șomerii „clasici”, pe termen
scurt sau lung, în principal pe tinerii care au absolvit liceul fără diplomă de bacalaureat, pe tineri
inactivi, care nu urmează nicio pregătire, care riscă în acest fel excluderea socială, cu un venit sub
pragul sărăciei și care adesea nu au competențele necesare pentru a-și îmbunătăți situația materială.
Proiectul „The Second Chance – Building Digital Intercultural Education, Entrepreneurship
and Artistic Approaches” (2018-1-RO01-KA104-047339) își propune să găsească soluții pentru
integrarea socio-profesională a tinerilor NEET și este centrat pe participarea a 6 formatori ai
Asociației Orizont Cultural T la 3 cursuri europene :
1. Cursul „Interactive ICT-based and web tools for an effective blended, flipped and
cooperative learning”, furnizat de Asociația Enjoy Italy
2. Cursul „Start your business”, furnizat de Associatione Artistica Culturale A Rocca
3. Cursul „Career consultancy in adult education”, furnizat de Associatione Artistica Culturale
A Rocca
103
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
Primul curs, „Start your business”, care a avut loc între 8-14 aprilie 2019, în Barcellona
Pozzo di Gotto (Italia), a fost furnizat de Associazione Artistica Culturale A Rocca.
Obiectivele cursului au fost să ofere participanților o bază de cunoștințe și o bază de
experiențe practice pentru a obține o perspectivă detaliată asupra demarării unei afaceri.
Abilitățile dobândite de participanți i-au ajutat să înțeleagă dificultățile acestui proces și să
depășească orice dificultăți care pot apărea pentru a înființa o afacere funcțională și înfloritoare pe
termen lung.
Cursul a început cu o detaliere a etapelor necesare pentru a începe o afacere și a-i asigura
sustenabilitatea, cu sfaturi pentru antreprenorii începători, în special în ceea ce privește provocările legale,
financiare și responsabilitățile, cu accent pe beneficiile asumării unei decizii de o asemenea importanță.
Participanții la curs au avut la dispoziție multe resurse înainte de formare, în timpul acesteia
și după formare, ceea ce le-a oferit o bază solidă pentru proiectul lor viitor.
Cursul le-a oferit oportunitatea de a face cunoștință cu antreprenori de succes care le-au
împărtășit propriile lor experiențe.
Prin această metodă de „învățare activă”, participanții au fost informați cu privire la procesul
de inițiere a unei afaceri. Au fost bine pregătiți să-și înceapă propria afacere. La sfârșitul cursului,
au obținut cunoștințe care le-au permis să înțeleagă cerințele, să depășească dificultățile de a începe
o nouă afacere și să gestioneze bine problemele întâlnite.
După ce au asimilat cunoștințele teoretice și practice oferite, participanții și-au dezvoltat
propriul plan de afaceri pe care l-au prezentat colegilor și profesioniștilor în afaceri. Acest plan de
afaceri a fost evaluat în detaliu de către profesioniști, permițând participanților să-și identifice
punctele forte și punctele slabe în scopul de a deveni antreprenori mai buni.
Al doilea curs, „Interactive ICT-based and web tools for an effective blended, flipped and
cooperative learning”, care a avut loc în Bruxelles, Belgia, în intervalul 17-21 mai 2019, a fost
furnizat de Asociația Enjoy Italy.
Obiectivele acestui curs au fost:
1) Informarea în legătură cu problemele cheie legate de cultura digitală în educație
2) Reflectarea asupra învățării combinate/cooperative, asupra metodei „clasa inversată”,
integrând tehnologia și instrumentele web
3) Informarea în legătură cu cele mai bune practici privind modul în care TIC poate spori
motivația, participarea, spiritul antreprenorial și învățarea participanților
4) Îmbunătățirea abilităților digitale, utilizând o serie de instrumente, software și programe
de interes pentru predare și învățare
104
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
5) Proiectarea și dezvoltarea de proiecte concrete de predare (conținut multimedia, resurse și

lecții combinate) pentru a fi aplicate în clasă
Programul cursului a fost următorul:
Prima zi: prezentarea cursului și a așteptărilor participanților
• Brainstorming și team building
• Competențe cheie și abilități generale pentru secolul XXI: introducere interactivă
• Învățare cooperativă, învățare combinată și „clasa inversată” în Europa: caracteristici,
valori și bune practici
Ziua 2: Digital storytelling / Creare de conținuturi de învățare multimedia
• Crearea unui videoclip
• Crearea unei lecții video interactive
• Crearea unei cărți digitale (eBook)
• Pagini web și benzi desenate
• Laborator practic: proces și sfaturi pas cu pas.
A treia zi: predare-învățare combinată și colaborativă
• Crearea unei lecții digitale/combinate
• Descoperirea de instrumente online pentru crearea de infografii/hărți mentale
• Platforme și resurse web de învățare
• Explorarea celor mai bune instrumente pentru evaluare
• Laborator practic: proces și sfaturi pas cu pas
Ziua a patra: colaborare, creativitate și rezolvarea problemelor
• Site-uri, articole web, aplicații mobile și produse electronice pentru predare și învățare: o
scurtă privire de ansamblu
• Instrumente web colaborative
• Gamificarea (integrarea elementelor de joc) în predare, pentru a spori motivația și
interesul: funcționalități și instrumente practice
• Laborator practic: proces și sfaturi pas cu pas
A cincea zi: un nou început
- Vizită într-o școală locală și discuții cu personalul
- Turul cultural al orașului
- Planificarea viitoarelor proiecte
- Evaluarea cursului
- Înmânarea certificatelor
105
Nr. 4 / 2020 ISSN-L 2559 - 5148
Al treilea curs, „Career consultancy in adult education”, furnizat de Associatione Artistica

Culturale A Rocca, a avut loc în perioada 14 iunie-20 iunie 2019, și s-a adresat tuturor celor
interesați de orientarea profesională în context educativ. Cursul a fost centrat pe competențele
necesare în secolul XXI și pe utilizarea tehnicilor inovatoare pentru orientarea în carieră.
Metodologia s-a bazat pe lecții teoretice și pe exemple de bune practici, precum și pe
discuții și pe comparații între experiențele participanților la curs. Participanții au descoperit
abordarea educației bazată pe competențe prin ateliere, simulări și prin învățarea prin acțiune.
Obiectivele acestui curs au fost:
- Înțelegerea rolului și a oportunităților orientării în carieră la toate nivelurile de învățământ
- Ameliorarea abilităților antreprenoriale ale participanților
- Înțelegerea modului în care orientarea profesională poate fi integrată în cursuri și în
programă
- Înțelegerea abordării educației bazate pe competențe și importanța acesteia în orientarea
profesională
- Dezvoltarea capacității de comunicare, de colaborare, de rezolvare de probleme, de
negociere, a gândirii critice și a creativității
- Ameliorarea înțelegerii potențialului simulărilor și al jocului de rol pentru integrarea
orientării în carieră în educație la toate nivelurile
- Însușirea de idei creative și de resurse practice pentru implementarea cu succes a orientării
profesionale în educație
- Îmbunătățirea limbii engleze (limba oficială a cursului)
- Promovarea conștientizării interculturale
- Împărtășirea experiențelor de integrare și a modelelor de orientare în carieră ale diferitelor
organizații, pentru creșterea eficienței tuturor participanților
- Dezvoltarea platformei de colaborare online pentru pregătirea, diseminarea și crearea de
rețele pentru dezvoltarea de parteneriate și de proiecte viitoare
- Consolidarea colaborării europene între cei implicați în orientarea profesională în educație
în diferite contexte
- Furnizarea de informații despre diferite sisteme educaționale.
106

Revista 2020

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Revista 2020

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Revista

ISSN 2559 - 5148

9 Director: prof. Sorin DRĂGOI-HANTEA, Colegiul „Ștefan Odobleja” Craiova

Responsabilitatea pentru materialele publicate aparține în exclusivitate autorilor.

Editura SITECH Craiova, România

MASĂ ROTUNDĂ JUDEȚEANĂ

9 Prof. Leontina Monica SUNĂ, Inspector Școlar General

1) EDUCAȚIE INTEGRALĂ PRIN EDUCAȚIE MECATRONICĂ ..........................................8

12) UNIVERSUL MITURILOR ȘI LEGENDELOR...................................................................44

25) CONCEPTE ȘI STRATEGII ALE INSTRUIRII DIFERENȚIATE...................................95

EDUCAȚIE INTEGRALĂ PRIN EDUCAȚIE MECATRONICĂ

Prof. Bălășoiu Doinița

Conceptul de educație integrală

Deci, dimensiunea funcțională a mecatronicii este incontestabilă. Formarea deprinderilor

Teoria sistemelor se translatează în educație

Prof. ing. Emciuc Natalia

Prof. Ceucă-Diaconescu Monica

Tipul de abordare Obiectul integrării Focalizarea procesului

Transdisciplinaritatea vizează ceea ce se află în același timp în interiorul diverselor discipline,

Proiectarea unei activități transdisciplinare.

Evaluarea activităților transdisciplinare

TRANSDISCIPLINARITATEA ÎN ACTIVITĂȚI DIDACTICE

Prof. Chiriță Simona Ștefania

Un alt aspect al societății contemporane este dezintegrarea valorilor. Este de preferat

Prof. Ciontescu Maria, Colegiul „Ștefan Odobleja”, Craiova

Importanța transdisciplinarității este recunoscută intuitiv de către orice persoană care

ABORDAREA TRANSDISCIPLINARĂ ÎN PROCESUL

Prof. Cioroianu Doinița- Elena,

Pentru un învățământ modern, formativ, predarea – învățarea transdisciplinară este o

Corelarea cunoștințelor de la diferitele obiecte de învățământ contribuie substanțial la

Prof. Ciulu Simona,

Continua interdependență a tuturor segmentelor societății, ale culturii în dimensiunile ei

EFICIENȚA ACTIVITĂȚILOR INTEGRATOARE

Prof. Coman Elena Alina

Problemele concrete din viața de zi cu zi, au un caracter integrat, și se regăsesc în cadre

x a învăța să muncești împreună cu ceilalți – a preveni și rezolva conflicte, a lucra împreună

Fig.1 Inter-, trans-, cros- și multidisciplinaritatea în universul

Inter-, trans- cros și multidisciplinaritatea ca modalități de interacțiune ale științelor moderne

Prof. Cula Mirela Irina,

În mod tradițional, învățământul românesc a fost caracterizat prin monodisciplinaritate.

Prof. înv. preșcolar Dimianu Raluca-Maria

TRANSDISCIPLINARITATEA ȘI EDUCAȚIA INTEGRATĂ

Prof. Georgescu Otilia

Învățământul românesc are ca scop nu doar absolvenți bine informați, ci formarea de

UNIVERSUL MITURILOR ȘI LEGENDELOR

Prof. Gheorghe Daniela

Nume proiect: UNIVERSUL MITURILOR ȘI LEGENDELOR

PROIECTUL EDUCATIV JUDEȚEAN

O4 – Valorificarea activităților de cercetare educativă, pentru un număr minim de 30 de

a participanților: numele elevului/ elevilor, numele profesorului coordonator, numele școlii de

pe secțiuni, conform criteriilor de evaluare specifice și analizează lucrările. În funcție de punctajul

Prof. Ghiță Otilia,

„Arta supremă a profesorului este de a trezi

Pregătirea și motivarea copiilor și a tinerilor pentru continuarea învățării pentru o lume în

- achiziția și aplicarea cunoștințelor se realizează în situații noi și complexe, pentru a favoriza

sunt motivați să planifice independent și colectiv, să implementeze și să evalueze procesul de

Prof. Giurcă Ramona Aurelia,

Proiectarea transdisciplinară oferă posibilitatea de a răspunde dorinței de cunoaștere și de a

ÎNVĂȚAREA EXPERIENȚIALĂ – STRATEGIE DIDACTICĂ

Prof. Hrabal Ileana Maria,

În contextul învățării școlare, transdisciplinaritatea semnifică o abordare centrată dincolo de

- transformarea cadrului didactic în factor de „sprijin”, „mediator”, „facilitator”, și

Reflecția joacă un rol crucial în procesul de învățare experiențială, și asemeni învățării

x De ce s-a întâmplat asta?

Citirea corectă Utilizarea internetului