Optimizarea învăţământului pentru asigurarea calităţii

formării profesionale la nivel european

Prof. Stoian Carmen

Prof. Spiridon Daniela
Liceul Tehnologic„Ştefan Odobleja” Craiova

Opţiunea pentru o societate bazată pe cunoaştere necesită investiţii în dezvoltarea resurselor

umane pentru a încuraja angajaţii să dobândească noi competenţe şi să accepte mobilitatea
ocupaţională. În acelaşi timp, este important să se promoveze calitatea atunci când se fac angajări şi să
se dezvolte strategii de învăţare şi de formare profesională pe tot parcursul vieţii, în beneficiul cât mai
multor oameni.
Strategiile pentru îmbunătăţirea accesului efectiv la învăţare şi la formare profesională pe tot
parcursul vieţii, în scopul de a elimina deficitele de competenţă, trebuie să asigure coordonarea
responsabilităţilor partajate ale autorităţilor publice, ale partenerilor sociali şi ale indivizilor, cu
contribuţia corespunzătoare din partea societăţii civile. Partenerii sociali sunt solicitaţi să negocieze
măsuri de îmbunătăţire a educaţiei şi formării profesionale continue, precum şi de mărire a capacităţii
de adaptare a acestora.
Noile oportunităţi apărute solicită din partea fiecărei persoane un efort de adaptare, şi în special
de construire a propriilor calificări pe baza „blocurilor” de cunoştinţe dobândite în momente de timp şi
situaţii diferite. Învăţământul şi formarea profesională, indiferent dacă se desfăşoară în cadrul unui
sistem formal de învăţământ, la locul de muncă sau în mod informal, reprezintă pentru fiecare cheia
necesară controlului viitoarei cariere şi a dezvoltării personale.
Investirea în dezvoltarea resurselor umane şi valorificarea superioară a acestora contribuie la
asigurarea competitivităţii, la ridicarea calităţii locurilor de muncă şi la evitarea pierderii locurilor de
muncă. Într-o societate, locul fiecărui individ va fi determinat de capacitatea sa de a învăţa şi de a
stăpâni cunoştinţele fundamentale. "Relaţiile de învăţare" vor deveni dominante în structura viitoarei
societăţi.
Trei factori majori au fost identificaţi ca jucând un rol decisiv în transformarea societăţii noastre
într-o societate a învăţării. Aceştia aduc cu ei noi riscuri dar şi noi oportunităţi, care trebuie sesizate.
Cei trei factori identificaţi sunt:
1 - impactul societăţii informaţionale,
2 - impactul cunoaşterii ştiinţifice şi tehnice şi
3 - impactul internaţionalizării.
Impactul societăţii informaţionale
Noua revoluţie industrială a impus o nouă organizare a producţiei, solicitând adaptarea acesteia la
exigenţele crescânde ale consumatorului. Au apărut noi condiţii pentru angajare, care au solicitat
flexibilitate, descentralizare, cooperare în reţea, subcontractare şi lucrul în echipă.
Tehnologiile de informare şi comunicare au contribuit la dispariţia muncii de rutină şi a celei
repetitive. Conţinutul muncii va fi constituit, din ce în ce mai mult, din sarcini de nivel înalt, care
solicită iniţiativă şi capacitate de adaptare.
Impactul cunoaşterii ştiinţifice şi tehnice
Industria se bazează din ce în ce mai mult pe ştiinţă pentru a dezvolta noi produse, iar cercetarea
ştiinţifică are nevoie de echipamente cu un înalt nivel de complexitate tehnică. Opinia publică percepe
adesea descoperirile şi progresul ştiinţific ca o ameninţare, datorită insuficienţei cunoştinţelor şi
neînţelegerii corecte a legăturii reale dintre ştiinţă şi progresul uman. În acest sens, promovarea culturii
ştiinţifice şi tehnice, precum şi a eticii responsabilităţii au căpătat o importanţă crucială.
Impactul internaţionalizării
Ca rezultat al internaţionalizării a apărut o piaţă globală muncii. Agenţi economici de diferite
dimensiuni utilizează deja modelul "teleworking" pentru a realiza în timp util activităţile necesare, prin
implicarea specialiştilor din ţări cu venituri scăzute. Menţinerea modelului social european şi
îmbunătăţirea competitivităţii economiilor naţionale sunt de mare interes pentru decidenţii politici.
Răspunsuri ale învăţământului şi formării profesionale la provocările actuale
Sistemele de învăţământ şi formare profesională trebuie să fie adaptate pentru a oferi o bază
largă de cunoştinţe şi să dezvolte ocuparea forţei de muncă şi competenţele necesare vieţii active.
a. O bază largă de cunoştinţe
Raportul rezultat în urma mesei rotunde a industriaşilor europeni a accentuat cerinţa pentru o
formare profesională flexibilă, cu o bază largă de cunoştinţe, sprijinind o abordare legată de conceptul
„a învăţa să înveţi" pe tot parcursul vieţii. Raportul precizează că misiunea esenţială a educaţiei este de
a ajuta fiecare individ să-şi dezvolte propriul potenţial şi să devină o persoană umană completă.
Achiziţia de cunoştinţe şi dobândirea de competenţe ar trebui să meargă concomitent cu dezvoltarea
caracterului, lărgirea orizontului şi acceptarea propriei responsabilităţii în societate.
4 Aceasta cere o bază largă şi solidă de cunoştinţe care să acopere diferite aspecte precum:
literatura, filozofia, ştiinţa, tehnica şi aplicarea în practică a cunoştinţelor şi competenţelor, care
afectează în aceeaşi măsură formarea iniţială şi formarea continuă. În cazul reconversiei profesionale,
instituţiile de formare profesională se preocupă din ce în ce mai mult de a oferi cursanţilor un
fundament general înainte de a-i pregăti pentru o nouă ocupaţie.
b. Dezvoltarea competenţelor necesare angajării
5 Cunoştinţele de bază sunt în principal oferite prin sistemele de învăţământ şi de formare
profesională şi reprezintă fundamentul pe care se bazează perspectivele de angajare ale individului.
Educaţia de bază ar trebui să menţină un echilibru între dobândirea de cunoştinţe şi dobândirea de
competenţe, care să le permită indivizilor să înveţe singuri.
6 Cunoştinţele tehnice sunt achiziţionate parţial în cadrul sistemelor de învăţământ şi formare
profesională şi parţial la locul de muncă, permiţând o identificare clară cu o ocupaţie. Ele s-au schimbat
substanţial ca rezultat al noilor tehnologii de informare şi comunicare şi al dispariţiei liniilor clare de
demarcaţie dintre ocupaţii, anumite competenţe de bază devenind esenţa diferitelor ocupaţii.
7 Competenţele sociale se dobândesc în general într-un mediu de lucru şi, în special, la locul de
muncă. Acestea se referă în special la competenţe interpersonale precum: comportamentul la lucru,
asumarea responsabilităţii, abilitatea de a coopera şi de a lucra ca membru al unei echipe, creativitate şi
abordare a calităţii.
8 Posibilităţile de angajare şi capacitatea de adaptare a persoanelor sunt legate de modul în care
acestea sunt capabile de a combina diferite tipuri de cunoştinţe şi competenţe şi de a le valorifica. În
acest context, indivizii devin principalii arhitecţi ai propriilor abilităţi şi pot combina competenţele
dobândite prin rutele instituţionale tradiţionale cu cele dobândite prin experienţă la locul de muncă sau
prin efort propriu de autoinstruire.
c. Recunoaşterea competenţelor indiferent de modul în care au fost dobândite
9 Pentru ca indivizii să-şi îndeplinească într-o mai mare măsură responsabilităţile, ei trebuie mai
întâi să poată intra în sistemele de formare profesională mai uşor. Acest lucru presupune familiarizarea
cu aceste sisteme, lărgirea accesului şi o mai bună mobilitate între diferitele cursuri. Două posibile
răspunsuri devin evidente. Fie nivelul calificărilor este menţinut, caz în care numărul persoanelor fără
documente privind calificarea creşte, fie numărul persoanelor care deţin un document de calificare
trebuie crescut, punându-se astfel problema calităţii acelor calificări.
10 O nouă soluţie adoptată de unele ţări este de a nu renunţa la documentele de calificare, ci de a
recunoaşte calificările parţiale şi de a-i încuraja pe cei respinşi de sistemul formal să-şi valorifice şi
dezvolte competenţele pe care le posedă. Acreditarea de acest tip poate conduce la recunoaşterea
cunoştinţelor tehnice şi a competenţelor dobândite în întreprindere.
Formularea obiectivelor generale ale învăţământului şi formării profesionale la nivel
european
 Comisia Europeană a identificat cinci obiective generale în scopul implementării de acţiuni
practice în domeniul învăţământului şi formării profesionale: încurajarea achiziţionării de noi
cunoştinţe, apropierea şcolii de sectorul economic, combaterea excluderii sociale, dezvoltarea
competenţelor de comunicare în trei limbi comunitare, tratarea în mod egal a investiţiilor de capital şi a
celor de formare profesională.
Totodată, Comisia Europeană, a pregătit un raport prin care Consiliul Europei a fost desemnat
să întocmească un program pe termen lung, centrat pe cinci domenii principale:
1 • Ridicarea standardului de învăţare în Europa prin îmbunătăţirea calităţii formării profesionale
şi a formatorilor/profesorilor şi prin punerea unui accent deosebit pe bazele comunicării şi utilizării
conceptelor matematice;
1 • Lărgirea şi facilitarea accesului pentru învăţare pe tot parcursul vieţii, prin efortul de a face
învăţarea pe tot parcursul vieţii mai accesibilă şi mai atractivă şi prin facilitarea mobilităţii între
diferitele părţi ale sistemului educaţional, respectiv prin asigurarea articulărilor necesare. (Ex. în
învăţământul superior din învăţământul profesional);
2 • Actualizarea definirii competenţelor de bază pentru o societate a cunoaşterii, în special prin
integrarea competenţelor legate de tehnologiile de informare şi comunicare, printr-o mai mare
concentrare asupra competenţele personale şi prin identificarea deficitului privind competenţele
specifice;
3 • Deschiderea învăţământului şi formării profesionale către mediul local, către Europa şi către
lume, prin învăţarea limbilor moderne, prin mobilitate, întărind legăturile cu sectorul economic şi prin
dezvoltarea educaţiei pentru întreprindere;
4 • Utilizarea eficientă a resurselor, prin introducerea asigurării calităţii în şcoli şi în instituţii de
formare profesională, printr-o alocare a resurselor conform nevoilor şi stimulând şcolile să dezvolte noi
parteneriate pentru a-şi asuma noul lor rol.
BIBLIOGRAFIE
1.Anghel, F., Branea, L., Popescu, A., Grundtvig I: Proiecte de cooperare europeană. Manual de bune
practici, Editura Trei, Agenţia Socrates, Bucureşti, 2000.
2. Boboc, I., Ştiinţele educaţiei: Politici educaţionale. Teorie şi practică, Ed. Victor, Bucureşti, 2004.
3. Văideanu, G., Programe de învăţământ şi educaţie permanentă, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1981.
4. Proiect de lege privind asigurarea calităţii în învăţământ – M.Ed.C
5. Dimensiunea europeană a educaţiei – Direcţia Integrare Europeană, M.Ed.C